Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că până la data de 26 octombrie 2023, inclusiv, primește cereri de acordare a sprijinului de urgență pentru sectorul cerealelor și al semințelor oleaginoase, conform HG nr. 845/2023.
Potențialii beneficiari pot depune cererile la Centrul APIA pe a cărui rază teritorială a fost depusă cererea unică aferentă anului 2022.
Sprijinul de urgență se acordă pentru suprafețele determinate în urma controalelor administrative și/sau la fața locului aferente cererii de plată unică pe suprafață depuse în anul 2022 pentru minimum un hectar cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, floarea–soarelui, rapiță.
APIA pune la dispoziția solicitanților cereri pretipărite cu suprafețele determinate în urma controalelor administrative și la fața locului aferente fiecarei culturi de porumb/ orz/floarea–soarelui/rapiță pentru anul 2022; suprafețele totale exprimate în hectare, în cifre întregi fără subdiviziuni, prin trunchiere.
Pentru acordarea sprijinului de urgență, solicitanții trebuie să depună cererea pretipărită pusă la dispoziție de către APIA însoţită de copia documentului de coordonate bancare – cont bancar activ, numai în situația în care acesta a suferit modificări față de cel înscris în cererea unică de plată pentru anul 2022.
Documentul depus în copie de către beneficiar va purta sintagma „conform cu originalul”, va fi datat şi însuşit prin semnătură de către beneficiar.
Pentru schematizarea modului de calcul al sprijinului excepțional exprimat sub formă de grant, se consideră că acesta reprezintă o valoare aferentă unei cantități unitare de 78 litri/ha de motorină și că în stabilirea valorii totale a sprijinului se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulțirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.
Valoarea schemei, reprezentând sprijinului unitar excepțional sub formă de grant, denumit în continuare grant, este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb/orz/floarea–soarelui/rapiță.
De prevederile prezentei hotărâri pot beneficia și producătorii agricoli care figurează în sistemul IACS „caz închis” urmare a imposibilității APIA de a efectua plata urmare a erorilor de cont bancar pentru cererea unică 2022, cu condiția depunerii documentului de coordonate bancare aferent unui cont bancar activ după data intrării în vigoare a Hotărârii de Guvern.
Producătorii agricoli declarați neeligibili pentru plata unică pe suprafață și ajutor național tranzitoriu 1 aferente campaniei 2022 care au primit decizie negativă/de respingere nu pot beneficia de prevederile prezentei hotărâri.
Resursele financiare totale sunt de 304.916.642,16 lei, și reprezintă echivalentul sumei de 61.617.993,10 euro stabilit la cursul de schimb de 4,9485 lei pentru 1 euro, care se asigură astfel: 147.118.905 lei, echivalentul sumei de 29.730.000 euro, finanțare externă nerambursabilă prin Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 157.797.737,16 lei, echivalentul sumei de 31.887.993,77 euro, care se asigură de la bugetul de stat.
Sumele acordate cu titlu de sprijin de urgență în condiţiile prezentei hotărâri nu sunt supuse executării silite prin poprire în cazul în care împotriva beneficiarilor acestora a fost pornită procedura de executare silită.
Plata ajutorului de stat se face până la data de 31 decembrie 2023.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat pe pagina sa de internet, în consultare publică, un proiect de Hotărâre de Guvern privind acordarea unui sprijin de urgență pentru sectorul cerealelor și cel al semințelor oleaginoase. Valoarea sprijinului unitar excepțional sub formă de grant este de 2 lei/litru de motorină, pentru cantitatea totală de 152.458.321,08 litri de motorină corespunzătoare culturilor de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui.
Sprijinul excepțional sub formă de grant de 2 lei/litrul de motorină reprezintă o valoare aferentă unei cantități unitare de 78 litri/ha de motorină, iar în stabilirea valorii totale a sprijinului se consideră că se utilizează 50% din cantitatea rezultată din înmulțirea numărului de hectare eligibile cu valoarea de 78 litri/ha de motorină.
Beneficiarii sprijinului de urgență sunt producătorii agricoli, indiferent de forma de organizare, care au depus o cerere unică de plată în anul 2022, pentru o suprafața determinată de minimum un ha în cadrul ANT 1 (ajutor național tranzitoriu), pentru una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui și care au depus în anul 2023 cerere de plată pentru intervențiile din sectorul vegetal, până la termenul limită de depunere.
Resursele financiare totale pentru această schemă de sprijin sunt de 304.916.642,16 lei din care 147.118.905 lei FEGA și 157.797.737,16 lei de la bugetul de stat. Plata sprijinului de urgență urmează a se face până la data de 31 decembrie 2023.
Autoritatea responsabilă cu implementarea sprijinului de urgență este Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), atât prin aparatul central, cât și prin structurile sale teritoriale.
Sprijinul excepțional sub formă de grant se acordă pentru a compensa producătorii agricoli din sectorul vegetal pentru pierderile economice cauzate de creșterea importurilor de cereale și semințe oleaginoase din Ucraina.
„Am gândit acest sprijin de urgență pentru fermierii din sectorul vegetal care au avut un an extrem de dificil. Astfel, agricultorii vor primi un sprijin financiar pentru 50% din consumul de motorină din anul 2022. Sprijinul se acordă beneficiarilor pentru suprafețele aferente cererii de plată unică pe suprafață depusă în anul 2022 pentru minimum un ha cu una sau mai multe dintre culturile de porumb, orz, rapiță, floarea-soarelui”, a declarat ministrul Agriculturii, Florin Barbu.
De sprijinul excepțional pot beneficia și producătorii agricoli care figurează în sistemul IACS „caz închis” urmare a imposibilității APIA de a efectua plata urmare a erorilor de cont bancar pentru cererea unică 2022, cu condiția depunerii documentului de coordonate bancare aferent unui cont bancar activ după data intrării în vigoare a prezentei hotărâri.
Dacă producătorul agricol care a depus cerere unică de plată în anul 2022 a fost preluat prin transfer, sprijinul de urgență acordat în baza prevederilor prezentei hotărâri poate fi solicitat de entitatea care a preluat exploatația.
Producătorii agricoli declarați neeligibili pentru plata unică pe suprafață și ajutor național tranzitoriu 1 aferente campaniei 2022 care au primit decizie negativă/de respingere nu pot beneficia de prevederile prezentei hotărâri.
Reamintim că MADR derulează în continuare Programul de rambursare a accizei la motorina folosită în agricultură, prin care fermierii au primit deja, pentru anul 2022, 1.63 lei/litrul de motorină utilizată în agricultură. Sprijinul de urgență prevăzut în prezentul act normativ este suplimentar ajutorului de stat amintit.
Proiectul de act normativ poate fi consultat accesând link-ul: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8446-proiect-hg-acordare-sprijin-urgenta-cereale-si-seminte-oleaginoase.html
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Campania 2022 de depunere fără penalități a Cererilor unice de plată s-a încheiat. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) a primit, în perioada 1 martie - 16 mai, un număr de 778.552 cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.902.113 hectare.
Comparativ cu 2021, în anul 2022 se observă că numărul cererilor a scăzut cu 36.739 cereri, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 9.844 ha. Aceste date arată că fermierii sunt tot mai conștienți de importanța comasării terenurilor pentru a crește productivitatea și competitivitatea pe piață.
Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, respectiv până la data de 10 iunie 2022 inclusiv, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
„Încă o campanie de primire a cererilor unice de plată derulată cu succes. Ca de fiecare dată am fost alături de fermieri pe tot parcusul procesului de depunere, astfel încât aceștia să-și depună cererile corect și la timp pentru a putea beneficia de finanțarea cuvenită. Vreau să-i felicit pe colegii din întreaga țară și pe fermieri deopotrivă și să le mulțumesc pentru mobilizarea exemplară și pentru că au înteles că doar împreună putem contrui o agricultură performantă și durabilă”, a declarat Adrian Pintea, director general APIA.
Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Adrian Pintea, director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a anunțat noutățile Campaniei 2022 de primire a cererilor unice de plată.
Astfel, începând cu 15 februarie 2022 este funcțională aplicația IPA on-line, oferind posibilitatea digitizării din timp a parcelelor agricole.
O altă noutate este modalitatea de utilizare a semnăturii electronice. Prin urmare, toți fermierii care dețin semnătură electronică vor putea depune la APIA cererile semnate în format digital.
„De asemenea, pentru că APIA este permanent preocupată de protejarea mediului, dar și de fluidizarea actului administrativ, a fost luată decizia de a nu mai transmite invitații în format letric (imprimat). Pentru programare în vederea depunerii cererii, fermierii vor fi contactați de funcționarii APIA prin diverse mijloace de comunicare, telefonic sau e-mail”, a precizat directorul general APIA.
Adrian Pintea a prezentat schemele și măsurile care pot fi accesate în anul 2022, plafoanele financiare alocate, dar și stadiul absorbției fondurilor implementate de APIA, în cadrul Conferinței „Prioritățile agriculturii românești, reforma PAC și Pactul ecologic european: impactul estimat pentru agricultură”, organizată, joi – 10 februarie 2022, de Clubul Fermierilor Români la Covasna, unde a fost prezent și ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.
Foto: APIA
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Campania de depunere fără penalități a Cererilor unice de plată s-a încheiat. Potrivit Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), în perioada 1 martie - 17 mai 2021 au fost depuse 802.956 de cereri unice de plată pentru o suprafață de 9.823.979 hectare.
Comparativ cu 2020, numărul cererilor unice de plată a scăzut cu 24.008, în timp ce suprafața agricolă a crescut cu 9.041 de hectare.
APIA precizează că, în conformitate cu prevederile comunitare și naționale în vigoare, Campania de primire a cererilor unice de plată continuă timp de 25 de zile, respectiv până la data de 11 iunie 2021 inclusiv, cu aplicarea de penalități de 1% pentru fiecare zi de întârziere.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) anunță că ultima zi de depunere a cererilor unice de plată este 17 mai 2021, deoarece anul acesta data oficială de închidere a campaniei, 15 mai, pică într-o zi nelucrătoare.
Campania de depunere a cererilor unice de plată aferente anului 2021 a început pe 1 martie, iar până la această dată au fost depuse 5.524 de cereri pentru o suprafață de 48.072 de hectare.
În contextul pandemiei de COVID-19, fermierii își pot înregistra cererile unice de plată în anul 2021 fără a se prezenta la Centrele județene/locale APIA şi/sau la Centrul Municipiului Bucureşti, în perioada 1 martie – 17 mai 2021.
Funcționarii APIA vor contacta fermierii în vederea închiderii electronice a cererii și pentru programarea acestora în vederea semnării cererii și declarațiilor atașate acesteia. APIA atrage atenția ca înainte de semnarea cererii unice de plată sector vegetal și zootehnic, să se verifice încă o dată datele înscrise și documentația depusă.
Reamintim că se completează o singură cerere unică de plată, chiar dacă se utilizează suprafeţe de teren în diferite localităţi sau judeţe.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) continuă autorizarea plății regulare pentru Campania 2020, până la acest moment fiind autorizați la plată un număr de 760.465 fermieri, reprezentând un procent de 92,64% din numărul total al fermierilor eligibili care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020.
Suma totală autorizată la plată este de 2,09 miliarde euro, din care: 1,66 miliarde euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 365,85 milioane euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 72,72 milioane euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.
Totodată, APIA informează că până azi, 13 ianuarie 2021, suma totală autorizată la plată pentru sprijinul cuplat în sectorul zootehnic se ridică la 153,02 milioane euro, din care: 79,03 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - vaci de lapte; 1,29 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - bivolițe de lapte; 9,75 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - taurine de carne; 62,92 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic - ovine/caprine; 0,02 milioane euro - Sprijin cuplat în sectorul zootehnic – viermi de mătase.
Plățile se efectuează în lei, la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2020.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Campania de plăți în avans pentru beneficiarii care au depus Cerere unică de plată în anul 2020 s-a încheiat, anunță Ministerul Agriculturii. În conformitate cu Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2020/531 al Comisiei, a fost stabilit nivelul avansurilor pentru plățile directe și pentru măsurile de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale aferent Campaniei 2020, respectiv de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală.
Au fost autorizați pentru plata avansului 731.459 fermieri, ceea ce reprezintă 97.85% din numărul fermierilor care au depus Cerere unică de plată în Campania 2020 și au fost declarați eligibili la plata avansului.
Suma totală autorizată la plată este de 1,43 miliarde de euro, din care: 1,072 miliarde de euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 298,25 milioane de euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 59,28 milioane de euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).
Plăţile finanțate din FEGA se efectuează la cursul de schimb de 4,8725 lei pentru un euro, iar plăţile finanțate din FEADR, la cursul de schimb de 4,7830 lei pentru un euro.
„Dacă realizăm o comparație între avansul acordat în Campania 2019 (1,32 miliarde de euro) și avansul acordat în Campania 2020 (1,43 miliarde de euro), identificăm o creștere în anul 2020 cu 110 milioane de euro”, se precizează într-un comunicat de presă al MADR.
Începând cu 2 decembrie 2020, Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) demarează plata finală, ca diferență între cuantumul calculat și cuantumul acordat în avans pentru anul de cerere 2020.
Fermierii români consideră că sprijinul european nu este suficient pentru a susține sectorul agroalimentar românesc, impunându-se adoptarea unor măsuri specifice, la nivel național. „Criza cauzată de COVID-19 a demonstrat încă o dată importanța sectorului agroalimentar pentru omenire și de aici necesitatea adoptării de măsuri menite să susțină menținerea producției agroalimentare și a producătorilor care asigură securitatea alimentară a României”, afirmă Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.
În contextul pandemiei generate de noul coronavirus, Comisia Europeană a propus următoarele măsuri pentru sectorul agroalimentar:
Măsuri care ar ajuta în mod real producătorii autohtoni
Sprijinul propus de Comisia Europeană nu este în măsură să salveze sectorul agroalimentar din România, consideră producătorii noștri. „Din acest motiv, se impune identificarea unor soluții la nivel național, care să permită salvgardarea producției agroalimentare românești, sens în care Clubul Fermierilor Români a propus deja stabilirea unui Grup de analiză operativă la nivelul MADR, cu participarea reprezentaților producătorilor din sectorul agroalimentar”, a precizat Florian Ciolacu.
Propunerile Clubului Fermierilor Români:
Pandemia de COVID-19 generează blocaje în aprovizionarea cu input-uri pentru agricultură. Dacă circuitul se întrerupe, recolta de anul acesta ar putea avea de suferit. Fermierii se tem că nu vor primi la timp necesarul de produse de protecția plantelor pentru culturile de toamnă, rapiță și mai ales grâu, care înseamnă pâinea românilor de anul acesta. Vremuri complicate, așadar, pentru o categorie specială de oameni, aceea care ne asigură nouă tuturor hrana cea de zi cu zi. Depinde de autorități ca ea să fie îndestulătoare și de calitate în acest an dificil. Fermierii știu ce au de făcut.
„Deocamdată prețurile la input-uri au rămas la fel, în schimb, de când cu pandemia provocată de noul coronavirus, bursa cerealelor a căzut foarte mult.”
Hary Massai administrează o fermă vegetală de 2.100 de hectare în zona comunei Măureni din județul Caraș-Severin și se teme că întârzierea aplicării tratamentelor fitosanitare poate genera pierderi semnificative, chiar dacă, la această dată, grâul arată impecabil. „Am început lucrările pe câmp și așteptăm input-urile. Semințele au ajuns, dar e o problemă cu pesticidele. Suntem destul de neliniștiți, unele produse pentru grâu și rapiță deja le-am aplicat, însă mai avem de aplicat tratamente la culturile de toamnă, se întârzie foarte mult cu transportul și cu livrările. Suntem puțin blocați și sperăm ca problema să nu devină din ce în ce mai complicată, pentru că vor fi afectate culturile, iar asta va duce la o scădere substanțială a producției. Deocamdată, prețurile la input-uri au rămas la fel, în schimb, de când cu pandemia provocată de noul coronavirus, bursa cerealelor a căzut foarte mult”, ne-a zis Hary Massai.
„Avem rambursări de TVA. Sperăm ca autoritățile să nu ne blocheze rambursările pentru că ne bazăm pe aceste sume.”
Nici campania agricolă de primăvară nu-i lipsită de greutăți, sămânța de porumb este destul de greu de găsit pe piață la această oră, mai ales pentru cei care încheie contracte cu furnizorii cu plata la recoltat. „Noi am asigurat necesarul de sămânță de porumb încă din decembrie, dar am colegi care au plătit marfa și li s-a spus că li se dau banii înapoi pentru că nu li se mai poate livra sămânța de porumb. Momentan suntem puțin blocați. Stăm zilnic pe telefoane cu furnizorii. Se pare că de la o săptămână la alta lucrurile se înrăutățesc, dar sperăm ca autoritățile să vină în sprijinul nostru și marfa să poată circula fără probleme și să nu se blocheze prin vămi”, arată tânărul fermier Hary Massai.
O altă problemă care provoacă insomnia fermierilor la vreme de pandemie este cea a circuitului financiar. „Nu știu cum va fi în perioada următoare. Noi fiind o firmă de agricultură, avem rambursări de TVA. Sperăm ca autoritățile să nu ne blocheze rambursările pentru că ne bazăm pe aceste sume. Privind mai departe problema, sperăm ca APIA, care a sistat preluarea cererilor, să nu ne împingă până în toamnă cu depunerea cererilor unice de plată, pentru că subvențiile pe care trebuie să le primim sunt o parte importantă din veniturile noastre”, subliniază agricultorul din Caraș-Severin.
Depozitul pentru cartofi, sub semnul întrebării
De trei ani, Hary Massai a introdus în cultură și cartoful, devenind furnizor pentru supermarketurile din vestul țării, iar de când a izbucnit pandemia, cererea pe piață s-a triplat. „Noi avem contracte prestabilite, încheiate pe termen mediu, și nu am crescut prețurile. De altfel, nici supermarketurile nu au majorat prețurile la cartof, dar cererea s-a triplat. Eu le recomand oamenilor să fie calmi, pentru că marfă este și ea va trebui să circule.”
Carantina generală blochează pentru moment proiectele de dezvoltare ale fermei administrate de Hary Massai, tocmai în sectorul cartofului. „Până acum am cultivat 45 de hectare cu cartof, dar pe viitor ne-am propus să creștem suprafața, poate chiar să o dublăm, pentru că avem în derulare un proiect pe fonduri europene în valoare de două milioane de euro prin care vom construi anul acesta un depozit cu temperatură controlată, cu linie nouă de ambalare și sortare a cartofilor. Din păcate, în momentul de față proiectul este blocat. În iunie–iulie voi recolta cartofii și nu știu încă unde voi fi cu proiectul. Încă nu știu dacă am unde depozita cartofii de anul acesta, pentru că în septembrie cel târziu depozitul ar fi trebuit să fie finalizat”, ne-a spus în încheiere tânărul fermier.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2020
Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html