consumator - REVISTA FERMIERULUI

Românii cumpără fructe și legume de două-trei ori pe săptămână, majoritatea de la piață, potrivit celui mai recent sondaj realizat de Malagrow România. Jumătate din consumatori preferă produsele românești, iar două treimi dintre respondenți sunt chiar dispuși să plătească mai mult pentru acestea, sprijinind astfel fermierii locali. Aproape jumătate dintre respondenți sunt dispuși să parcurgă distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume românești.

Produsele autohtone sunt foarte populare în România. Aproape una din cinci persoane cumpără fructe și legume de la micii producători locali, potrivit unui sondaj online realizat de Malagrow România între 16 iunie și 6 iulie 2022, la care au participat 2.580 de persoane. 42,7% dintre respondenți consideră că produsele românești sunt importante, dar au tendința de a adăuga în coșurile lor și produse importate atunci când fac cumpărături în mod regulat. Doar 5,9% dintre respondenți nu se preocupă deloc de proveniența unui produs.

Importanta produselor autohtone

Majoritatea românilor cumpără fructe și legume de două sau trei ori pe săptămână. Aproape o treime dintre respondenți cumpără zilnic fructe, în timp ce un un pic mai puțini, 24,4%, cumpără legume în fiecare zi. Mai mult de 10% din consumatorii români cumpără fructe și legume o dată pe săptămână. Proporția celor care cumpără fructe și legume doar de câteva ori pe lună este neglijabilă, de doar 2%. 5,4% dintre respondenți cumpără rareori legume, pentru că le cultivă ei înșiși. În ceea ce privește fructele, 3,8% din cei care au răspuns sondajului consumă fructe din producția proprie.

 

Mersul la piață nu s-a demodat

 

Deși obiceiurile de consum și mediul economic sunt în continuă schimbare, mersul la piață este încă înfloritor în România, arată sondajul realizat de Malagrow. Aproape 40% dintre respondenți merg la piață pentru fructe și legume, o treime cumpără de la supermarketuri, 16,6% apelează la micii producători locali, iar aproape 10% cumpără produsele necesare de la magazinele alimentare mai mici. Marea majoritate a cumpărătorilor (93,6%) cumpără personal, iar puțin peste 6% aleg uneori să comande online.

Locul de cumparare

Popularitatea fructelor și legumelor românești este demonstrată și de faptul că două treimi dintre respondenți sunt dispuși să plătească mai mult pentru produsele autohtone, mai ales pentru că știu că astfel îi sprijină pe fermierii români. Cu toate acestea, în cazul în care diferența de preț este mare, aproape 30% dintre respondenți ar alege să cumpere produse de alte origini, în timp ce 5,9% nu ar plăti mai mult, deoarece pentru ei prețul este factorul decisiv.

 

Când vine vorba de produse românești, distanța nu este o problemă

 

De asemenea, românii nu au nicio problemă în a parcurge distanțe mai mari pentru a cumpăra fructe și legume produse în România, deoarece jumătate dintre respondenți au indicat că nu le-ar fi greu să meargă în altă localitate pentru a cumpăra aceste produse. Aproape o treime dintre respondenți sunt dispuși să călătorească mai mult, dar numai foarte rar, în timp ce una din cinci persoane a declarat că nu vrea să piardă timp în acest scop, făcând cumpărăturile în cel mai apropiat loc.

 

Producătorii locali, esențiali pentru economia românească

 

Malagrow România este un susținător dedicat al consumului de fructe și legume autohtone. Prin campania sa națională din luna mai „Consumă legume şi fructe româneşti! – Made in Romania” a încurajat oamenii să recunoască munca fermierilor români, atrăgând în același timp atenția asupra importanței produselor autohtone.

Csaba Éber director general Malagrow Romania

„Considerăm că producătorii locali sunt esențiali pentru economia românească. La Malagrow România, suntem mândri de fermierii noștri și de produsele pe care le oferim pentru a-i ajuta pe producătorii români să livreze pe piață fructe și legume de înaltă calitate. De mai bine de două decenii, compania noastră este dedicată să ofere fermierilor locali produse de calitate și consiliere expertă și personalizată”, a subliniat Csaba Éber, director general Malagrow România.

Potrivit datelor publicate recent de Institutul Național de Statistică, în 2021, consumul mediu lunar de legume și fructe în România a fost de 8 kilograme de legume de persoană, respectiv 4 kilograme de fructe și 3 kilograme de cartofi pe cap de locuitor adult.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

„Ziua Verde a Cartofului” se află la cea de-a 45-a ediție și are ca temă generală „Drumul cartofului de la sămânţă la consumator”. Evenimentul desfășurat joi – 14 iulie 2022, în comuna Hălchiu – județul Brașov, este organizat de Federația Națională „Cartoful” din România, Institutul Naţional de Cercetare - Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Braşov și Clubul Fermierilor Români.

Simpozionul Naţional „Ziua Verde a Cartofului” are ca obiectiv principal transferul rezultatelor ştiinţifice către producătorii de cartof, precum și abordarea unor aspecte stringente din activitatea fermierilor şi din activitatea de cercetare referitoare la problematica culturii cartofului în România.

IMG 20220714 WA0010

În cadrul evenimentului se vizitează câmpurile demonstrative cu soiuri şi tehnologii specifice de cultivare a cartofului de sămânţă, consum şi industrial, de la societatea Manos Agro SRL Hălchiu - Braşov.

Modelele de bună practică în producția, condiționarea și ambalarea cartofului sunt discutate la „Ziua Verde a Cartofului”. Totodată, în cadrul evenimentului are loc conferința „O nouă abordare strategică și integrată a măsurilor de relansare a sectorului de cartof la nivel național – Prezent și Viitor”.

IMG 20220714 WA0006

Participanții au ocazia să discute cu reprezentanți ai conducerii Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) cu privire la măsurile finanțate din bugetul PAC și cel național privind relansarea sectorului cartofului, ca domeniu agroalimentar prioritar.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Miercuri – 9 martie 2022, în ședința Comisiei pentru Agricultură din Camera Deputaților s-a dezbătut, împreună cu procesatorii, Legea laptelui și produselor lactate. Proiectul legislativ a primit raport pozitiv și va merge la vot în Camera Deputaților.

„Legea Laptelui și a produselor lactate este un alt proiect pe care mi l-am asumat când am preluat președinția Comisiei pentru Agricultură. Am adus câteva amendamente actului normativ care reglementează sectorul laptelui și produselor lactate și se creează cadrul juridic pentru prezentarea și comercializarea produselor, respectarea condițiilor de igienă și informarea corectă a consumatorului”, a declarat Florin Barbu, președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților.

Legea reglementează inscripționarea de informații suplimentare pe etichetele produselor, respectiv indicarea țării de origine sau a locului de proveniență, ingredientele primare folosite, astfel încât printr-o etichetare corectă să dispară marketingul înșelător și să poată fi combătută concurența neloială.

„Un amendament pe care l-am făcut eu la Legea Laptelui și produselor lactate stipulează ca produsele pe bază de lapte cu adaos de grăsimi vegetale și produsele vegetale să se comercializeze în spaţii de prezentare și vânzare separate, bine delimitate, pe rafturi separate față de produsele lactate autentice, cu atenționare explicită către cumpărător a conținutului acestor produse”, a precizat Florin Barbu. El a mai spus că se interzice folosirea denumirilor „Lapte” sau ”Produse lactate” pe eticheta produselor care nu conțin lapte.

„Aceasta sunt câteva dintre prevederile proiectului de lege care protejează producătorii și consumatorii și va ajuta la dezvoltarea și promovarea corectă a acestui sector. Industria laptelui și a produselor lactate este un domeniu prioritar și trebuie să încurajăm și să susținem consumul de produse românești”, a punctat președintele Comisiei de Agricultură.

De menționat că, prin lege se va înființa Observatorul Laptelui în cadrul Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu scopul de a monitoriza producţia de lapte de vacă, bivoliță, oaie și capră, centralizarea datelor de pe piață, urmărirea și analizarea tendințelor de consum, a producției, a echilibrului între cerere și ofertă, dar și a costurilor.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

În contextul războiului ruso-ucrainean, izbucnit pe data de 24 februarie 2022, două sectoare de maximă importanţă ale Uniunii Europene au de suferit: sectorul agricol şi alimentar, ambele având nevoie urgentă de o ajustare cât mai rapidă a practicilor şi de un răspuns legislativ ferm din partea Comisiei Europene pentru a contracara situaţiile de criză care se întrevăd deja la orizont. Ţinând cont de faptul că, în doar câteva zile, costurile de producţie, preţurile inputurilor, în special ale îngrăşămintelor, dar şi ale energiei au explodat, răspunsul din partea decidenţilor publici trebuie să vină cât mai rapid.

La iniţiativa Preşedinţiei Franceze a UE, pe 2 martie 2022 a avut loc o videoconferinţă a miniştrilor Agriculturii din statele membre, în cadrul căreia s-au discutat principalele riscuri cu care cele două sectoare se confruntă în urma invaziei din Ucraina. Ordinea de zi a cuprins câteva puncte fierbinţi, precum estimările privind aprovizionarea, preţurile, accesul la materii prime şi inputuri agricole, dar şi identificarea soluţiilor la problemele care pot apărea atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.

Comisarul european al Agriculturii, Janusz Wojciechowski, şi-a exprimat intenţiile de a activa mecanismul european de răspuns la criza de securitate alimentară instituit de Comisie şi de grupul de lucru la nivel înalt pentru sectorul cărnii de porc. De asemenea, acesta a vorbit despre adoptartea unor măsuri excepţionale în temeiul regulamentului privind Organizarea Comună a Pieţei, care vizează cele mai afectate sectoare de creşterea inputurilor.

În urma şedinţei, Preşedinţia franceză a solicitat Comisiei Europene reevaluarea Strategiei Farm to Fork şi luarea în considerare a unor derogări necesare pentru a creşte capacităţile de producţie. Aceste măsuri urmează a fi discutate atât de Comitetul special pentru Agricultură, cât şi în cadrul întâlnirii din 21 martie a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish).

La nivelul statelor membre se pune accent pe o creştere a rezilienţei şi a suveranităţii alimentare care să fie incluse în politicile agricole ale Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa UE de importurile de porumb din Ucraina, care reprezintă aproximativ 55% din importurile europene totale de porumb, actuala situaţia ameninţă suveranitatea alimentară a bătrânului continent. Pactul Verde European riscă, de asemenea, să îngreuneze situaţia actuală, diverse studii arătând că producţia de porumb din UE ar putea scădea între 7% şi 22%, aspect care ar accentua dependenţa Uniunii de principalii exportatori mondiali de porumb (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi Ucraina).

 

Dar care sunt nevoile şi dorinţele fermierilor în acest context critic?

 

Fermierii francezi, de exemplu, au înaintat o serie de măsuri menite să echilibreze situaţia de criză în ceea ce priveşte culturile mari. Din punctul lor de vedere, revizuirea Strategiei Farm to Fork este o soluţie posibilă, în contextul cerinţelor ambiţioase ale Uniunii de a aloca 4% din terenul arabil elementelor neproductive. „Această tendinţă trebuie oprită imediat”, afirmă într-un comunicat de presă cele mai mari asociaţii de reprezentare ale fermierilor din Franţa.

Într-un astfel de context, devine urgentă restabilirea capacităţii de producţie a UE în sectorul agricol şi alimentar, dar şi susţinerea fermierilor pentru a face faţă tuturor provocărilor. Totodată, consumatorul final nu trebuie neglijat, iar asigurarea unei protecţii a puterii de cumpărare a acestuia trebuie numaidecât adoptată. Sprijinul finanţărilor publice pentru inovare trebuie accelerat pentru dezvoltarea unor soluţii novatoare, cum ar fi noile tehnici de ameliorare a plantelor.

În cadrul videoconferinţei a fost subliniată importanţa mobilizării tuturor forurilor internaționale relevante, inclusiv OCDE, G20, G7 și FAO, pentru a răspunde nevoilor urgente ale sectorului agricol şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar. Suntem părtaşi la un eveniment istoric cu repercusiuni ample, care poate va sta la baza unei renaşteri a politicii şi direcţiei la nivel european a uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale economiei mondiale, agricultura.

Articol furnizat de: Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR)
https://farmforum.ro/

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Rezultatele unei cercetări realizate de către Universitatea și Centrul de Cercetare Wageningen (Olanda) indică faptul că este nevoie de inovare pentru a reduce impactul negativ al strategiilor „De la Fermă la Consumator” și „Biodiversitate” asupra producțiilor agricole europene.

Pe 20 ianuarie 2022 a fost publicat un raport complet al Universității și Centrului de Cercetare Wageningen privind evaluarea impactului obiectivelor cuprinse în strategiile „De la Fermă la Consumator” și „Biodiversitate”, care include date specifice cu privire la impactul acestor strategii europene asupra culturilor în cele mai importante țări agricole din Uniunea Europeană.

Potrivit studiului, pentru a contribui la reducerea și depășirea impactului negativ al obiectivelor strategiilor „De la Fermă la Consumator” (Farm2Fork) și „Biodiversitate”, fermierii au nevoie de acces facil la cele mai recente tehnologii agricole. Fermierii din UE au nevoie de soluții disponibile pentru a proteja în mod durabil culturile, mediul și mijloacele lor de existență.

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din Romania (AIPROM), alături de CropLife Europe, susține pe deplin recomandarea cheie a studiului de a promova inovarea și de a genera mijloacele necesare care să le ofere fermierilor din România și din UE acces rapid la instrumente inovatoare așa cum sunt tehnologiile digitale și de precizie, pesticidele și biopesticidele inovatoare și noile tehnici genomice. Acest lucru poate atenua efectele negative neintenționate ale strategiei „Farm to Fork”.

„Sectorul agricol recunoaște necesitatea de a aborda criza climatică și de a accelera sustenabilitatea producției alimentare. Industria noastră are un istoric lung de schimbare și inovare, fiind pe deplin dispusă și capabilă să facă parte din soluția necesară pentru această transformare. Concluziile cheie ale studiului realizat de către Universitatea și Centrul de Cercetare Wageningen evidențiază provocările cu care se vor confrunta fermierii din UE în lumina propunerilor actuale ale Comisiei Europene”, a declarat, Olivier de Matos, director general CropLife Europe.

De menționat că este nevoie de un cadru de reglementare care să sprijine inovarea în agricultură, astfel încât fermierii din UE să poată îndeplini obiectivele cuprinse în strategiile europene. „Având în vedere obiectivele propuse pentru 2030, Comisia Europeană va recunoaște necesitatea de a crea procese de autorizare mai oportune pentru noile soluții care urmează să fie introduse pe piață, precum și să ofere un sprijin financiar mai bun și stimulente pentru fermieri, astfel încât aceștia să aibă acces la instrumentele necesare pentru a-și proteja culturile”, a adăugat directorul general CropLife Europe.

Raportul complet poate fi citit aici: Impact Assessment Study on EC 2030 - WUR

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din Romania (AIPROM) a fost înființată în 2002 și reprezintă companiile care dezvoltă, formulează și reambalează produse pentru protecția plantelor. AIPROM reprezintă peste 85% din piața de produse de protecția plantelor din România. Totodată, AIPROM este membră a CropLife Europe.
CropLife Europe promovează soluțiile durabile de protecție a plantelor, inovatoare și bazate pe știință. Soluțiile oferite de membrii CropLife Europe mențin culturile sănătoase și contribuie la furnizarea de alimente sigure, accesibile, sănătoase și durabile pentru europeni. Asociația europeană de protecție a plantelor promovează practicile agricole moderne, utilizarea inovației și a tehnologiei pentru un model de agricultură mai durabil.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

  • a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
  • a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

  • a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
  • a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

grafic 1

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

grafic 2

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – noiembrie 2021
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Gânduri de fermier

Problemele europene încep să dea în clocot în ultima perioadă, iar în cazul nostru cele mai stringente sunt cele având ca subiect negocierile privind viitoarea politică europeană (PAC) și asociate cu politicile de reformă climatică reunite sub numele de Green Deal. Ambele mergând din ,,gard în gard” ca parcurs instituțional, deoarece Comisia Europeană nu reușește încă să își impună punctul de vedere în fața țărilor rebele, multe din estul Europei, privitor la vastul program de „reforme și binefaceri”, atât de dorit de marii contribuitori gen Germania, Franța sau Olanda.

Doar că sub poleiala deja tradițională a „binefacerilor” care se vor abate asupra agriculturii europene și care în mod constant sunt scoase în față de Comisia Europeană, precum zestrea unei fete de măritat, stau aceleași interese pe la colțuri șoptite și care nu întotdeauna au la bază fundamente tehnice, științifice sau economice, ci doar simple interese politice de a justifica direcționarea unor sume importante de bani spre domenii care nu se mai bucură neapărat de acceptabilitatea contribuabilului european, iar în cazul nostru vorbim de agricultură. Dar vom reveni mai jos asupra acestui aspect.

Din ce în ce mai multe voci, atât politice cât și ale asociațiilor profesionale ale fermierilor europeni (gen COPA –COGECA) sau a celor din industria alimentară, arată că aplicarea în agricultură a măsurilor din programul de reforme cunoscut sub numele de Green Deal, nu va avea efectele scontate, iar aplicarea acestuia este foarte posibil să ducă la scăderea competitivității în fața concurenței din alte țări, situație deja din ce în ce mai des întâlnită. Deja fermele europene „gâfâie” pe multe piețe în fața competiției globale, mai ales în raport cu SUA și America de Sud (Brazilia și Argentina în special) unde plantele modificate genetic (OMG) sunt la liber și ajută la reducerea costurilor, dar și cu Rusia și Ucraina unde costurile de producție sunt mult mai mici datorită resurselor ieftine (motorină și îngrășăminte).

Semnalele din ce în ce mai dese apărute în spațiul public arată că într-adevăr sunt necesare măsuri de limitare a poluării, inclusiv pentru cea provenită din agricultură, dar la modul cum este pusă acum problema se va face doar în dauna agricultorilor europeni și în condițiile în care aplicarea acestor măsuri nu vor fi obligatoriu preluate și de ceilalți mari producători agricoli din lume, ceea ce va duce la dezechilibre economice și sociale majore, concretizate în creșterea numărului de falimente a fermelor europene, proces care și așa este la cote înalte în foarte multe din țările comunitare (Franța, Germania, Belgia etc).

În plus, cu toate că nu se recunoaște, tot acest program de reforme pentru reducerea impactului climatic, dorit a se implementa de către Europa comunitară, nu înseamnă că va duce la condiții de trai mai bune din punct de vedere al poluării pentru europeanul de rând, fiindcă există un adevăr simplu care ține de meteorologie și care spune că aerul încă mai circulă sub formă de curenți, iar aerul de noi împrospătat va pleca poate în Asia și de acolo va veni altul mult mai „înmiresmat” de rezultatul creșterii economice pline de avânt al tigrilor asiatici conduși de leul chinezesc.

 „Să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”

Una din principalele dorințe ale Comisiei Europene legate de aplicarea Green Deal în agricultură are ca obiectiv creșterea suprafeței alocate agriculturii ecologice la un procent mediu de 25% din suprafața agricolă comunitară până în anul 2030 în condițiile în care la acest moment media europeană este undeva în jurul a 8,5% (după datele Comisiei Europene 2020).

Dacă analizăm un pic ultimii zece ani și lăsăm la o parte prezentările bombastice ale propagandei (care așa cum stă bine oricui, este prezentă și la Bruxelles) vom constata că această suprafață a agriculturii ecologice la nivel comunitar a crescut în această perioadă cu 66%, ceea ce la prima vedere poate însemna ceva impresionant, dar în realitate reprezintă o creștere a suprafeței de la circa 5% acum zece ani la cei 8,5% în prezent și astfel deja lucrurile se schimbă radical, iar creșterea nu mai are același impact de percepție. Așa constatăm că matematica chiar dacă este exactă, modul de prezentare poate fi flexibil, iar percepția influențată după caz dar în funcție de anumite interese.

Adică, așa cum făceau și vechii activiști de partid din vremurile nu prea demult apuse, acum ne propunem la nivel de politică agricolă principiul ,,să reducem cincinalul la trei ani și jumătate”, adică ce nu am reușit să facem în ultimii 20 de ani să zicem, vom face acum în 9 ani, până la deja fatidicul an 2030.

Dar ce înseamnă acum agricultura ecologică în Europa comunitară?

Avem acum pentru agricultura ecologică un procentaj de 8,5%, care reprezintă circa 15,3 milioane ha și care, după estimările interne ale CE, vor ajunge în anul 2030 la circa 15-18%, ceea ce ar însemna circa 30-33 milioane ha, așa cum este prezentat într-un material din Actu Environnement (26.03.2021), deci departe de ținta propusă de 25%, care ar fi reprezentat undeva la 45-48 milioane ha.

Dacă facem o analiză pe țări vom constata că printre campionii ,,probei” de agricultură ecologică la acest moment sunt ,,mari forțe agricole” gen Austria (25% din SA – suprafața agricolă), Lituania (14,5% din SA), Estonia (20,6% din SA), Suedia (20,3% din SA), Finlanda (13,5% din SA), iar ,,începătorii în ale agriculturii” gen Germania sau Franța au în jurul a doar 7% din SA, iar țări gen Polonia, Olanda, Ungaria sau România au între 2 și 3% din SA (date EUROSTAT 2020).

Acum, dacă mergem mai departe vom constata că pentru Austria (lucru valabil și pentru alte țări) creșterea suprafeței ecologice a fost mai simplă, fiindcă transformarea pajiștilor alpine (iarna acestea fiind multe dintre ele pârtii de schi) în suprafețe ecologice nu este la fel de dificil de realizat ca transformarea suprafețelor de cultură vegetală sau cele pomicole de exemplu.

În acest caz ce ar fi de făcut? Chiar Comisia Europeană a stabilit un plan de 23 de măsuri aferent implementării a trei axe, respectiv stimularea consumului de produse ecologice deoarece sunt necesare venituri ale populației mai ridicate fiindcă costurile de producție sunt mult mai mari, apoi creșterea producției care nu se poate realiza la fel de rapid ca în agricultura convențională și nu în ultimul rând durabilitatea activității, deoarece vulnerabilitatea fermelor ecologice este mult mai mare într-o piață concurențială (Le Figaro, martie 2021). Cum vom reuși realizarea obiectivelor celor trei axe, încă este un mister la acest moment, dar în mod sigur se vor aloca bani frumoși din bugetul comunitar.

Pornind de la aceste trei axe, vom constata că principalele piețe europene pentru produsele ecologice la acest moment sunt Germania cu circa 12,5 miliarde euro, urmată de Franța cu circa 11,5 miliarde, Italia și Danemarca cu 4,5 și respectiv 2 miliarde euro, deci în toate cazurile vorbim de țări cu nivel de venit ridicat al populației (Euroactiv 2020).

În altă ordine de idei și în același timp ca un paradox, creșterea rapidă a producției ecologice cred că va fi posibilă doar cu ajutorul biotehnologiilor, deoarece actualele variante de tehnologii ecologice pentru producția vegetală pe scară largă sunt destul de limitate. La ora actuală discutăm de posibilități reale de producție ecologică în ceea ce privește carnea de vită, de pui, ouă, lactate și într-o oarecare măsură legumele, mai ales în spații protejate, dar în toate cazurile la prețuri care nu sunt accesibile pe scară largă în țările din est și nu numai. Chiar credem că românii, ungurii, polonezii, bulgarii sau categoriile de populație europeană cu venituri mai modeste se vor înghesui în a achiziționa ,,miraculoasă hrană ecologică” astfel încât să susțină o astfel de creștere?

De ce se insistă pe acest domeniu, cu toate problemele enumerate?

Așa cum se arată în din ce în ce mai numeroase luări de poziție la nivel politic sau agricol, este vorba de a căpăta legitimitate în fața contribuabilului european privitor la modul de cheltuire a banilor destinați agriculturii. Este foarte dificil să vii acum să spui acestora că trebuie mai mulți bani pentru finanțarea fermelor europene care se caracterizează prin suprafețe medii mici și vorbim în cazul țărilor mai așezate de circa 23 ha în cazul Spaniei, apoi circa 60 ha media pe fermă în cazul Franței și al Germaniei și ajungând la circa 140 ha în cazul Cehiei. Pentru comparație suprafața medie a fermei în România, Ungaria, Polonia, Grecia este de 3-8 ha.

Atunci, pentru justificarea bugetelor în creștere pentru subvenții trebuie ,,vândută” o poveste, iar în cazul nostru este cea a protecției climatice, a unei mâncări mai sănătoase, probleme care sunt reale, dar nu vor fi posibile măsuri eficiente fără un acord la nivel mondial, iar orice măsuri unilaterale nu vor rezolva problema, ci vor permite altora să polueze mai mult.

Marii contribuitori din vest au probleme numeroase cu stabilitatea și supraviețuirea fermelor datorită suprafețelor mici ale acestora și în comparație cu țările din est, nu au un segment dezvoltat al fermelor mari (în Bulgaria, Ungaria, Polonia și România fermele mari lucrează între 35-60% din suprafețele agricole ale țărilor respective), care să fie competitive pe piețele internaționale în raport cu Rusia și Ucraina sau America de sud, iar atunci mirajul trecerii la agricultura ecologică care va fi subvenționată cu sume foarte mari, poate fi pentru o perioadă un refugiu pentru mulți fermieri mici amenințați de spectrul dispariției.

Astăzi este greu să spui europeanului de rând că dorești să crești subvențiile europene pentru fermieri, adică impozitele mai direct spus, în condițiile în care tensiunile sociale între fermieri și restul categoriilor sociale sunt în creștere, deci trebuie să spunem altceva care este la modă, respectiv hrană sănătoasă, tinerețe fără bătrânețe, frumusețea lui Cleopatra care va fi veșnică și multe altele asemenea.

Eu nu spun că nu sunt poate și că nu sunt reale aceste aspecte, dar deocamdată speranța de viață în Europa în ultimii 80 de ani a crescut prin produse agricole obținute prin aplicarea de îngrășăminte și pesticide, deoarece prima problemă este să ai ce mânca și apoi treci la faza de filozofie a mâncării.

Va fi mult mai simplu ca o fermă de 20-40 ha să treacă la agricultura ecologică și să poată rămâne în viață prin alocarea unor subvenții mult mai mari, dar care vor fi acceptate de contribuabilul european în numele unor obiective mai mult decât onorabile și necesare. În plus piața mondială a produselor ecologice este departe încă de a reprezenta cifre importante, deci nu vorbim încă de problema concurențială. Problema care se va pune și o recunoaște și Comisia, se va reuși oare creșterea cererii pentru aceste produse, iar când piața va deveni concurențială ce se va întâmpla? Dar mai este până acolo și alții își vor face acele griji.

O dorință ipocrită poate duce la cel mai greu lucru de controlat, foamea

Însă, va fi și un revers al medaliei pe care nu știm încă dacă suntem pregătiți să îl acceptăm, deoarece creșterea suprafețelor de agricultură ecologică va duce la scăderea producției în mod semnificativ, iar unele estimări arată că o creștere la 25% a suprafeței ecologice va duce la o scădere de peste 50 milioane de tone cereale a producției globale comunitare (25 milioane ha dorite a fi ecologice în plus față de prezent cu o scădere de minim 2 to/ha), care va avea impact extrem de puternic, deoarece vor crește importurile din țări care nu sunt foarte preocupate de problemele climatice și pe care nici nu putem să le sancționăm dacă se vor semna acordurile comerciale (vezi Mercosur, SUA, etc), azi în negociere. Mai mult, să observăm că în acest an agricol un dezechilibru de doar 10 milioane de tone pe piața mondială a dus în unele cazuri la dublarea prețurilor (vezi rapița și pe aproape floarea soarelui), dar și la celelalte produse creșterile au fost importante și care deja au început să se transmită în produsele finale, astfel începând o perioadă inflaționistă cu un final încă necunoscut.

Semnalele sunt din ce în ce mai numeroase că această politică, care include și partea de agricultură ecologică este doar o poveste de marketing, iar în țintele stabilite nu cred nici funcționarii ,,bruxellezi” care au promovat ideea de pornire, deoarece toate elementele o indică ca nefiind fezabilă, mai ales în cazul țărilor mari producătoare agricole gen Franța sau Germania, dar acest lucru nu va împiedica cheltuirea bugetelor și apoi vom vedea ce vom mai face și cum vom justifica nerealizările, asta dacă va întreba cineva. Cred că esența poveștii este mult mai simplă, avem nevoie de subvenții în creștere pentru a susține fermele mici în raport cu concurența globală, dar doar așa putem obține banii de la contribuabili fără scandal – dar dacă totuși va fi scandal, cum se va rezolva situația?

În final, întrebarea care acum se pune din ce în ce mai pregnant, oare știm ce vrem cu aceste politici agricole, deoarece majoritatea celor implicați în agricultură caută să vadă care sunt studiile care argumentează această politică, care de altfel a fost piatra unghiulară a actualei președintă a Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, o doamnă mai mult decât onorabilă, dar departe de a deține o specializare în acest domeniu.

Îmi doresc foarte mult ca prin această dorință politică care nu are toate aspectele la vedere și în multe privințe este ipocrită, să nu dorim să ajutăm un domeniu și să nu distrugem o societate, fiindcă foamea este cel mai greu lucru de controlat.

Cred că o discuție mult mai aplicată și bazată pe studii serioase și cu aplicabilitate directă în aceste domenii ar fi fost mult mai benefică. Noi în schimb întâi decidem și apoi facem studiile care să justifice decizia adoptată, iar exemplele sunt mai numeroase și în alte materiale o să revenim asupra lor.

Nu rămâne decât să sperăm că freamătul lumii agricole să poată să mai salveze câte ceva din această foarte posibilă aventură a politicienilor ,,bruxellezi”, care nu sunt nici la prima abatere, dar ce este mai rău nici la ultima, iar toate reunite în ,,poveștile bruxelleze”. Vom reveni și cu altele.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iunie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Gânduri de fermier

Începând cu 6 ianuarie 2021, Asociația Europeană pentru Protecția Culturilor are o nouă denumire – CropLife Europe și o organizare diferită. Astfel, asociația CropLife Europe își extinde domeniul de activitate în zona de agricultură digitală și de precizie, inovație biotehnologică în domeniul plantelor, precum și biopesticide alături de pesticide.

Lansarea CropLife Europe are loc într-un moment în care factorii de decizie, instituțiile europene de la nivelul Uniunii Europene solicită din ce în ce mai mult sistemului agroalimentar să adopte un model mai durabil de producere a alimentelor.

„Suntem de părere că acest lucru se poate realiza cel mai bine printr-o abordare holistică, astfel încât o asociație activă care reprezintă o serie de tehnologii sub un singur acoperiș va fi mai bine echipată pentru a oferi soluțiile integrate necesare, pentru o agricultură mai durabilă și pentru a răspunde cerințelor în schimbare rapidă venite din partea societății și a politicilor aflate în evoluție continuă. Producerea unei cantități suficiente de alimente în mod durabil nu poate fi realizată prin simpla reducere a disponibilității soluțiilor de protecție și de hrană necesare plantelor care sunt cultivate de către fermieri. În schimb, trebuie să accelerăm dezvoltarea de noi soluții mai bune și mai eficiente, să încurajăm practici agricole îmbunătățite care utilizează mai multe tehnologii inovatoare pentru a produce hrană necesară în timp ce utilizează mai puține resurse”, a precizat Géraldine Kutas, directorul general al CropLife Europe.

În acest sens, membrii CropLife Europe vor continua să investească în cercetare și dezvoltare, punând accentul pe inovație pentru a sprijini producția de alimente în cantități suficiente, într-un mod corect, responsabil și durabil.

„Pactul Ecologic European al Comisiei Europene este un proiect revoluționar. Strategiile UE, De la fermă la consumator și Biodiversitate 2030, ne oferă tuturor o mare oportunitate, aceea de a practica o agricultură mai durabilă; de a ne asigura că Uniunea Europeană sprijină îndeplinirea obiectivelor ONU de dezvoltare durabilă și să consolidăm în continuare securitatea alimentară nu numai în Europa, ci și la nivel global. Ne dorim ca industria noastră să facă parte din soluția care va contribui la îndeplinirea obiectivelor Pactului Ecologic European. Ne vom juca rolul nostru și sperăm că și alte părți interesate ni se vor alătura în gestionarea acestor subiecte cruciale”, a declarat Livio Tedeschi (BASF), președintele CropLife Europe.

Asociația extinsă CropLife Europe va cuprinde o gamă mai largă de subiecte, reprezentând o imagine completă a agriculturii moderne și a ofertelor membrilor ei, inclusiv:

  • Pesticide și biopesticide utilizate în cultivarea organică a plantelor, pentru conservarea resurselor solului prin cultivare redusă sau cultivarea fără prelucrarea solului, precum și agricultura convențională;

  • Aplicații digitale și de precizie care permit livrarea unei cantități minime de produs, la locul potrivit, în momentul potrivit;

  • Caracteristici biotehnologice ale plantelor care vor permite culturilor să își exprime potențialul maxim în condiții dificile folosind mai puține resurse sau să ofere mai multe beneficii atunci când sunt integrate în alimentația oamenilor.

Publicat în Comunicate

Clubul Fermierilor Români a devenit broker de asigurare, primul din România gestionat de fermieri. Astfel, fermierii lucrează pentru fermieri pentru asigurarea riscurilor și creșterea performanțelor. Am abordat subiectul cu Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, și am vorbit despre impactul pentru fermieri, dar și despre problemele cu care agricultura se va confrunta, precum și despre noile strategii ale Comisiei Europene „Farm to Forck” („De la furcă la furculiță”) și Biodiversitatea 2030.

Lansat ca o inițiativă a Agricover și a Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, parteneriatul privind asigurările reprezintă o premieră în România, fiind pentru pentru prima dată când o organizație a fermierilor intră ca acționar într-un broker de asigurare. Agricover Broker de Asigurare SRL s-a transformat în Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare SRL.  Astfel, o asociație a fermierilor, organizație neguvernamentală, cu drept şi responsabilitate în reprezentarea intereselor, devine acţionar într-o companie care oferă servicii pentru fermieri, fermieri care devin până la urmă acţionari pentru un broker care-i ajută în relaţia cu asigurătorii să-şi gestioneze mai bine riscurile.

Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și non-guvernamentală a fermierilor din România care și-a stabilit încă de la început o misiune pe care o urmăreşte conform unui plan, cu obiective, cu termene, alocând resurse umane și materiale, livrând în același timp și rezultate. De altfel, membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și ghidul de bune practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. „Am spus încă de la începutul creării acestei organizații că ne orientăm și ne focalizăm toată energia pe creşterea competitivităţii fermierilor, care are două dimensiuni: una de a-i ajuta să-şi crească performanţele cu noi tehnologii şi una să-şi gestioneze riscurile. Brokerul de asigurări în care clubul a devenit acţionar este o instituţie, o organizaţie cu rol în sprijinirea fermierilor pentru a-şi gestiona mai bine riscurile care ţin de mediu, de schimbările climatice care-şi fac simţite prezenţa în viaţa noastră, de riscuri legate de utilajele pe care le folosesc, riscuri legate de bunurile din gospodărie pe care ei le gestionează şi care trebuie să fie asigurate”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Tema managementului riscului şi asigurarea rezilienţei afacerii (rezilienţă – adaptare, rezistenţă la impactul pe care factorii de mediu ori economici îl generează) reprezintă o temă principală şi un vector de creştere pentru fermierii din România.

Autosusținere, dar și bani europeni

Contextul pare a justifica această măsură, având în vedere că seceta a făcut ca cerealele cultivate în toamnă să intre în primăvară fără un excedent de apă și multe suprafețe să fie întoarse. „Au fost două ținte pe care noi le-am urmărit prin acest demers. Prima ţintă a fost să asigurăm fermierii că au acces la cele mai bune servicii în ce priveşte alegerea formei prin care să-şi asigure bunurile, utilajele, culturile etc. În al doilea rând, să asigurăm prin intermediul acestor servicii oferite pentru fermieri finanţare pentru programele clubului. Adică să închidem un ciclu, astfel încât ceea ce rezultă din activitatea comercială a brokerului, ca profit, să fie transferat 100% în forme legale către programele Clubului”, a explicat Florian Ciolacu.

Această autofinanţare a Clubului din gestiunea riscului va susține programele pentru tineri, pentru elevii din liceele agricole pentru a‑şi dezvolta noi abilități, programe pentru promovarea agriculturii digitale, programe pentru informarea fermierilor, dar și în acțiunile de reprezentare a fermierilor la Bruxelles, în Parlamentul sau Guvernul de la București etc.

România are un potențial de opt milioane de hectare ce pot fi asigurate, dar în 2019 au fost asigurate doar 2,3 milioane de hectare. „Din aceste 2,3 milioane de hectare, 300.000 de hectare au fost asigurate prin intermediul acestui broker, astfel că el are o cotă de piaţă foarte bună, de 13%. Mai mult, nu e o companie de asigurare, e un broker, care lucrează cu mai multe companii de asigurare. Ținta noastră pentru 2020 este o creştere de 20%. În ceea ce priveşte asigurările, asiguratorii anticipează o creştere cu 10%, condiţiile de mediu – seceta de anul ăsta, seceta care se anticipează pentru anul următor – reprezintă un motiv suficient ca oamenii să conştientizeze nevoia asigurării”, a subliniat directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

Pentru acest broker, trecerea de la anul 2018 la anul 2019 a însemnat o creştere cu 50% a suprafeţei asigurate. În cei aproape nouă ani de funcţionare, brokerul a asigurat peste 10.000 de fermieri, cifră care îi include și pe cei asigurați de mai multe ori. „10.000 de fermieri și mai mult de 1,4 milioane de hectare asigurate. Ţinta pentru 2020 este să sprijinim fermierii să se asigure mai mult, mai bine. Există şi o măsură de sprijin foarte importantă la AFIR, prin Programul Naţional de Dezvoltare Rurală, Submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, prin care tocmai s-a deschis un nou apel de proiecte, exact cu ce am făcut noi. Clubul şi brokerul au făcut o analiză a Ghidului ce urma să fie lansat, am trimis observaţii, am avut întâlniri cu directorul general de la AFIR, cu ministrul Agriculturii, cu secretarii de stat pe această temă, am propus modificări, care au fost luate în considerare”, spune mulțumit Florian Ciolacu.

În anul 2019, doar jumătate din suprafaţa care a solicitat asigurare, adică subvenţionarea poliţei de asigurare prin această măsură, a fost declarată eligibilă. „Asta înseamnă că a fost o problemă şi de birocraţie şi am propus aceste modificări. Sperăm că va fi mult mai simplu acum, mai mulţi fermieri se vor asigura și vor avea o predictibilitate a afacerii lor. Pentru că, până la urmă, managementul riscului vorbeşte de predictibilitate”, a adăugat specialistul.

„În numele fermierului, pentru fermier, reprezentând drepturile fermierului”

Acest nou parteneriat va veni în ajutorul fermierilor care de multe ori, în momentul în care se duc la un asigurător sau la un broker, întâmpină probleme. Mai mult, sunt din ce în ce mai puţine companii care vin să facă asigurare pentru secetă. Orice piață de servicii care are un număr limitat de furnizori devine o piaţă care nu vine în sprijinul dezvoltării. „Trebuie să existe întotdeauna competiţie, mai mulţi furnizori. Ce oferă brokerul? În primul rând, oferă o consultanţă pentru analiza şi evaluarea riscurilor, care este individualizată pe fiecare fermier. Oferă posibilitatea participării consultantului, pe care brokerul îl pune la dispoziţia fermierului, la negocierile cu compania de asigurări, astfel încât pachetul de asigurare să fie perfect adaptat şi să răspundă cel mai bine nevoilor fermierilor. Oferă posibilitatea de a primi oferte alternative, de la mai mulţi furnizori, ca alegerea să fie cea mai potrivită cost-eficienţă. Toate documentele sunt făcute cu sprijinul şi asistenţa consultantului din broker. Deci asigurăm o consiliere permanentă şi o monitorizare pe parcursul desfăşurării acestui contract între asigurător şi fermier”, a detaliat Florian Ciolacu.

În cazul în care există daune produse de cauze naturale asupra bunurilor sau asupra culturilor, se oferă o consiliere din partea brokerului pentru dosarul pe care trebuie să-l facă fermierul şi pentru stabilirea concretă a elementelor din acel dosar, unde de multe ori apar probleme. „Sperăm ca mai mulţi fermieri să adere la acest sistem de asigurare. Trebuie să ne gândim că resursele statului în ce priveşte despăgubirile nu vor fi niciodată suficiente să acopere sau că alte motive vor duce la reducerea productivităţii fermierilor şi orice calamitate, orice situaţie naturală poate să expună unui risc major afacerea unui fermier. Fiecare lucru trebuie privit cu mare grijă. Managementul riscului asta face”, explică  directorul executiv al Clubului.

Astfel, toate serviciile oferite de acest broker fermierilor fac parte dintr-un pachet ce trebuie privit ca un acces la servicii de încredere, oferite de o companie care le aparţine lor.

Și acesta este mesajul pe care Clubului Fermierilor Români încearcă să îl transmită: se facilitează servicii, se susţin negocierea şi finalizarea contractelor cu asigurătorii, care lucrează în numele fermierului, pentru fermier, reprezentând drepturile fermierului. „În general, brokerii sunt intermediari între asigurători şi fermieri. Lucrăm şi cu asigurătorii, încercând să identificăm alături de ei soluţii noi care nu sunt încă în România disponibile, pentru ca fermierii români să aibă acces la ele. Clubul face reprezentarea fermierilor, asta înseamnă că identificăm problemele împreună cu fermierii, dar şi cu experţi consultanţi, fiscali, jurişti, analişti de risc, le punem în discuţie în cadrul unor comitete, a unor grupuri de lucru, elaborăm prevederi, propuneri, inclusiv de modificare a unor acte normative, pe care mergem şi le depunem, le susţinem la autorităţi, astfel încât lucrurile să funcţioneze mai eficient şi mai repede”, a specificat Florian Ciolacu.

Hrana curată și redresarea biodiversității, noile strategii CE

Strategia „Farm to Forck” sau „De la furcă la furculiţă” a fost lansată de Comisia Europeană concomitent cu strategia privind Biodiversitatea pentru 2030 și cu un plan de acțiune asociat pentru protejarea naturii și inversarea degradării ecosistemelor. Acesta își propune să redreseze biodiversitatea Europei până în 2030, cu beneficii pentru oameni, climă și planetă. 

Aceste două strategii extrem de importante vor influenţa nu doar agricultura, ci și traiul oamenilor. „Politica Agricolă Comună este probabil cea mai importantă, cu bugetul cel mai mare, și a fost preocupată în ultimii ani, pe bună dreptate, de patru mari provocări. Prima e legată de schimbările climatice şi aţi văzut că UE este totuşi un campion în pactul de mediu; pierderea biodiversităţii, care influenţează şi viaţa oamenilor şi agricultura; vulnerabilitatea sănătăţii populaţiei, care e legată de o dietă necorespunzătoare, şi o să vedeţi cum influenţează aceste strategii politica privind sănătatea populaţiei, şi impactul asupra structurii şi funcţionării sistemului alimentar, pentru că sistemul alimentar şi agricultura s-au adaptat cerinţelor populaţiei, producând mai mult”, a explicat directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

Aceste patru mari schimbări au ca obiectiv restabilirea şi protecţia biodiversităţii până în 2030, respectând şi asigurând printr-o agricultură şi un sistem alimentar sustenabile un nivel de acces al populaţiei la o hrană mai curată şi, spune CE, la prețuri decente, care să o facă accesibilă tuturor. „Din păcate, aceste strategii nu au încă o fundamentare prin analize economice detaliate şi prin modificări în strategii individuale privind sănătatea, directiva nutrienţilor, directiva pesticidelor şi aşa mai departe”, a adăugat Florian Ciolacu.

Temerile sunt legate de faptul că lipsește o analiză care să arate dacă va mai exista suficientă hrană la acel nivel de calitate accesibil tuturor, astfel încât să nu avem o problemă de siguranţă alimentară în Europa.

Vom avea suficientă hrană?

Obiectivele specifice prevăd ca suprafaţa agricolă ecologică să ajungă, până în 2030, la 25% din terenurile agricole; reducerea pesticidelor chimice cu 50%; reducerea riscurilor asociate utilizării pesticidelor cu 50%; reducerea îngrăşămintelor cu 20%; reducerea vânzării de antibiotice pentru animale cu 50%. „Întrebarea este: reducerea acestor pesticide, a utilizării pesticidelor şi fertilizanţilor, nu pune sub semnul întrebării posibilitatea de a asigura necesarul de alimente către populaţie?”, se întreabă Florian Ciolacu. Mai mult, o reducere a substanţelor puse la dispoziţia fermierului va duce la reducerea productivității, a sănătății plantelor dacă nu vor fi înlocuite cu alte produse bio, spre exemplu. „Concluzia este că populația trebuie să conștientizeze că va fi hrană mai puţină, mai de calitate, mai scumpă şi e sub semnul întrebării accesibilitatea la această hrană. Acum, amintiţi-vă ce spun de fiecare dată când vorbim de obiectivul „piatra unghiulară”, pe care se sprijină Politica Agricolă Comună. Zice aşa: 500 de milioane de locuitori ai Uniunii Europene trebuie să aibă acces predictibil la hrană – adică şi în anul care vine, ieftină şi de calitate. Adică eu trebuie să-i asigur pe oamenii ăştia că toţi vor avea hrană. De aia preţurile în Uniune sunt cumva, prin aceste subvenții, ținute sub control”, arată directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

Dar schimbările climatice și alimentația necorespunzătoare sunt realități cu care omenirea se confruntă. Un raport al ONU de acum doi ani arăta că trebuie acționat ca aceste schimbări să nu devină ireversibile. „În 50 de ani, consumul s-a triplat, 90% din pierderea biodiversităţii e produs de această creştere a consumului, 55% din populare, 30% din popularea apelor... toate astea, consumul ăsta excesiv, cu o dietă necorespunzătoare care a dus la probleme de sănătate pentru populaţie, toate astea trebuie corectate. Dar ele trebuie corectate gradual şi, atenţie, nu toate ţările sunt pregătite să facă simultan aceşti paşi. Iar România e un caz specific în care eu nu cred că suntem pregătiţi în momentul ăsta”, susține Florian Ciolacu.

Dar pentru ca aceste măsuri să fie coerente, fermierii și reprezentanții lor trebuie să fie prezenţi, vocali şi activi în dezbaterile europene.

Pe lângă cele patru mari schimbări importante, Politica Agricolă Comună, strategia „Farm to Forck”, strategia privind Biodiversitatea și Pactul Ecologic European (Green Deal), există schimbări în multe alte planuri ale Comisiei Europene ce trebuie aplicate. Iar toate vor duce la schimbări care încă nu sunt suficient de bine analizate, crede specialistul, pentru a se vedea impactul asupra accesului la hrană şi siguranţă alimentară: „Sunt stabilite nişte obiective climatice, o foaie de parcurs în care vorbim de o reducere a emisiei gazelor cu efect de seră cu 50-55%; Sistem alimentar sustenabil, o nouă propunere legislativă a Comisiei Europene; Sistem de certificare a stocării carbonului; Directiva pesticidelor – sunt în revizuire –, Directiva nutrienţilor; Etichetarea produselor...

Costuri mai mari de producție în UE?

Aceste restricții se abat asupra producătorilor de orice fel din agricultură, industriei alimentare şi există riscul ca importurile din afară, din ţări din afara Uniunii Europene să continue, în condiţiile în care un producător din UE are parte de costuri mult mai mari.

Și iarăşi producătorii din Comunitatea Europeană vor intra în competiție cu alţi producători din afara Uniunii Europene care nu respectă aceleaşi condiţii – cam asta arată experienţa ultimilor 20 de ani. „Tratatele comerciale UE, cum e Tratatul MERCOSUR, care nu e ratificat încă, vor permite importul de carne de vită din Argentina, de porumb, de soia etc. Astea toate în condiţiile în care vorbim de un buget redus pentru PAC, deci mai puţini bani pentru fermieri, condiţii mai stricte de mediu, reducerea capacităţilor pe care ei le pun în funcţiune ca să-şi asigure productivitatea – nutrienţi, pesticide... –, reducerea suprafeţei, pentru că ei vor trebui să lase o suprafaţă nelucrată din suprafaţa agricolă, ţinta e de 25%, și o suprafață să fie exploatată ecologic. Prin urmare, toate aceste condiții trebuie văzute integrat. Reţineţi: subvenţia pe care Uniunea o acordă fermierilor pentru agricultură nu este un bonus pentru fermieri. Subvenţia este un sprijin direct pentru competitivitate, pentru asigurarea funcţionării, existenţei acestor ferme care dau de mâncare oamenilor”, subliniază Florian Ciolacu.

Spre exemplu, în Elveţia valoarea subvenţiei din valoarea producţiei agricole este 75%, iar în Japonia, de 80-85%. Aceste două ţări civilizate şi foarte bine organizate au înțeles că, dacă vor să aibă hrană mai bună, mai ieftină și mai sănătoasă, trebuie să ofere o finanțare mai mare.

Iar la nivel de UE, discuțiile purtate sunt despre reducerea subvenţiilor sau plafonarea lor.

Reprezentare și servicii pentru toți fermierii români

În aceste condiții, fermierii trebuie să lucreze și să fie reprezentați la Bruxelles pentru a stabili clar ce poate România să își asume. „Trebuie să batem cu pumnul în masă şi să spunem: «astea sunt condiţiile pe care noi le punem»; trebuie să ne apărăm oamenii, fermierii, antreprenorii din agricultură, din industria agroalimentară, producători-procesatori, astfel încât la finalul acestor schimbări să nu devenim furnizori de servicii pentru alţii care ştiu şi vin să ne organizeze mai bine în România viaţa şi munca în agricultură”, a punctat Florian Ciolacu, subliniind în încheierea discuției că serviciile  Clubului Fermierilor Români și reprezentarea la nivel de Bruxelles sunt pentru toți fermierii români, nu doar pentru cei ai clubului.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Confederația Europeană a Cultivatorilor de Porumb (CEPM) a analizat proiectul Green Deal al Comisiei Europene, care se concentrează pe cele două strategii „De la fermă la consumator” și „Biodiversitatea”, care vor ghida reforma Politicii Agricole Comune. Concluzia este că „într-un moment în care schimbările climatice, hrana, sănătatea și energia se află în fața unor provocări imense și când concetățenii noștri așteaptă răspunsuri care să ducă la mai multă independență economică și la protejarea valorilor lor, Comisia Europeană îndreaptă agricultura din UE pe calea descreșterii economice, fără a ține cont de lecțiile pandemiei de coronavirus”.

Se pare că strategiile „De la fermă la consumator” și „Biodiversitatea”, părți integrante ale Pactului Verde European, își propun să renunțe la o cultură valoroasă cum este porumbul, prin impunerea unor obiective, considerate de cultivatori fără sens: 10% din terenurile agricole să fie scoase din circuitul de producție, cantitatea de produse fitosanitare utilizate să fie redusă cu 50%, 20% din consumul de îngrășăminte să fie eliminat, agricultura organică să ajungă la 25% din total, indiferent dacă există sau nu cerere pentru aceasta. „Să fi măsurat Comisia Europeană impactul acestor cifre? Vor provoca pierderi enorme de producție în toată Europa și importuri masive de produse obținute chiar cu metode și tehnologii interzise de blocul comunitar”, sunt de părere specialiștii.

Cultivatorii de porumb reuniți în CEPM investesc an de an pentru a-și îmbunătăți practicile, a asimila progresul tehnologic și a satisface exigențele concetățenilor lor. „Angajați deplin în rezolvarea provocărilor legate de hrană și de asigurarea independenței energetice, ei doresc să continue acest efort în mod responsabil, participând activ la acoperirea cererii mondiale de produse agricole și, în același timp, contribuind la lupta împotriva schimbărilor climatice. Dincolo de extraordinarul său potențial de producție, inclusiv prin capacitatea de a stoca în sol carbon și de a furniza energie curată (biocombustibili, biogaz), porumbul oferă soluții pe care UE nu le poate ignora”, arată Cristina Cionga, director pentru afaceri europene în cadrul Asociației Producătorilor de Porumb din România (APPR).

Producătorii de porumb speră că pot întoarce cursul proiectului Green Deal

Agricultorii europeni denunță acest cadru care nu le permite să-și îndeplinească menirea de a  produce, în condițiile actualelor și viitoarelor restricții. Fiind departe de a respinge ideea modificării practicilor agricole, ei solicită în primul rând ca agricultura europeană să fie protejată. Acest sector este an de an din ce în ce mai slăbit de distorsionarea concurenței, ajunsă la un nivel de nesuportat. De asemenea, fermierii doresc să se angajeze în a găsi soluții la provocările globale prin dezvoltarea de produse valoroase pentru toate piețele, prin acces la toate inovațiile, în special la cele din domeniul biotehnologiei. În acest moment, în care UE are în vedere revizuirea reglementărilor din domeniul biotehnologiei, CEPM și APPR reamintesc necesitatea de a asigura accesul producătorilor și consumatorilor europeni la produse derivate din aceste tehnologii.

În opinia lui Daniel Peyraube, președintele CEPM, Pactul Verde seamănă mai degrabă cu un Pact Negru, ignorând lecțiile învățate din criza COVID, care ne-au arătat nevoia de a ne asigura pe plan local hrană abundentă și de calitate, încurajând agricultura să răspundă acestor urgențe. „Spunem DA adaptării și evoluției continue a practicilor noastre, dar numai dacă servesc cu adevărat concetățenilor. Refuzăm să sacrificăm propria noastră producție pentru a fi înlocuită cu importuri obținute în condiții care nu sunt permise în regiunea noastră. UE ar trebui să nu se încăpățâneze în a urma calea descreșterii economice, ci trebuie să ofere agriculturii europene capacitatea de a-și exploata potențialul. Producătorii europeni de porumb sunt pregătiți pentru acest lucru”, a declarat președintele CEPM.

La rândul său, Nicolae Sitaru, președintele APPR, a comentat: „Într-un an atât de dificil ca cel pe care-l traversăm, în care, dincolo de criza economică și sanitară, avem de-a face și cu o secetă fără precedent, este un act nesăbuit să închidem ușa tehnologiilor moderne sigure, acceptate peste tot în lume, capabile să ofere culturilor noastre toleranță la stres și să le protejeze de atacul bolilor și dăunătorilor. Răspunsul la marile provocări pe care le avem în față vor veni tot de la știință. Sunt încredințat că consumatorii europeni vor accepta soluțiile științifice dacă acestea le vor fi explicate și dacă politicienii nu vor recurge la măsura simplă și populistă: interzicerea! Acceptăm tehnologia în fiecare colț al vieții noastre, deci e firesc să o acceptăm și în agricultură, mai ales că așa vom putea cu adevărat să producem durabil, economisind resursele Planetei, așa cum ne propune Pactul Verde European”.

Publicat în Eveniment
Pagina 1 din 2

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

banner.logo agroconcept

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista