Uniunea Europeană trebuie să-și deschidă porțile către inovație pentru a depăși cu succes toate provocările la care este supus întreg sectorul agroalimentar. Schimbările climatice pun în pericol agricultura, accesul la hrană sau apă, din cauza fenomenelor meteorologice extreme, iar toate acestea sunt combinate cu apariția unor noi dăunători și boli, ori atacuri virulente ale celor deja cunoscuți. Inovația strategică susține agricultura rezilientă și producția alimentară este concluzia întâlnirii jurnaliștilor cu reprezentanții Corteva Agriscience, în cadrul ultimului Media Club din acest an, care a avut loc joi – 7 decembrie 2023.
Noile tehnici genomice (NGTs) pot sprijini crearea unor sisteme agricole europene mai durabile și reziliente, conform declarației Teresei Babuscio, șeful Departamentului pentru Afaceri Guvernamentale şi Industriale EMEA la Corteva Agriscience, o companie internațională de cercetare și dezvoltare agricolă care oferă fermierilor din întreaga lume soluții integrate pentru provocările viitoare.
Tehnologii precum CRISPR-Cas vor fi esențiale în atingerea obiectivelor Pactului Verde al Uniunii Europene, inclusiv suportul oferit pentru adaptarea și reducerea impactului schimbărilor climatice, precum și a tranziției continue către o agricultură mai sustenabilă, cu mai puține inputuri. „Spre deosebire de biotehnologia transgenică, tehnicile genomice se concentrează pe înțelegerea și modificarea funcțiilor genomului prezent în speciile de plante și operează fără introducerea genomului străin”, a explicat Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria.
„Implicațiile editării genomului în agricultură sunt profunde. Aproximativ 66% din creșterea anuală a productivității agricole la nivelul Uniunii Europene provine din ameliorarea plantelor, evidențiind rolul său important în creșterea producțiilor și, în același timp, reducând necesitatea de a extinde suprafețele agricole. Fermierii din România au nevoie de acces la o gamă completă de tehnologii, inclusiv NGTs, pentru a valorifica inovația în producția agricolă”, a adăugat Teresa Babuscio. Potrivit expertului, aceste tehnici reprezintă o promisiune imensă și este crucial să avem regulamente clare, pragmatice și global armonizate, care să permită companiilor de cercetare să abordeze nu doar foametea, malnutriția și insecuritatea alimentară, dar în același timp să ajute fermierii să cultive culturi mai rezistente, cu un consum mai mic de apă, de nutrienți, pe suprafețe de teren mai reduse.
„Aceasta este cu atât mai importantă în contextul schimbărilor climatice, instabilității geopolitice, creșterii populației și schimbărilor care apar în comportamentul consumatorilor. Astfel de plante dezvoltate cu ajutorul noilor tehnici genomice ar trebui reglementate în UE într-un mod similar plantelor convenționale, dacă rezultatul ameliorării este similar cu ceea ce se dezvoltă prin utilizarea unor tehnologii sau procese mai vechi sau cu ceea ce poate apărea în mod natural”, a afirmat Teresa Babuscio.
Tehnica CRISPR, echivalentă cu ameliorarea convențională
Restul lumii avansează rapid, prin adoptarea inovației în totalitate. Teresa Babuscio a dat ca exemplu Departamentul de Agricultură al Statelor Unite (USDA) care a decis să reglementeze culturile ameliorate genetic cu CRISPR, deoarece acestea nu conțin ADN străin (transgen). USDA a stabilit că tehnica CRISPR este echivalentă cu ameliorarea convențională, astfel încât nu este necesară reglementarea precum a organismelor modificate genetic. Argentina a fost pionier în reglementarea tehnicilor de editare a genomului, iar produsele sunt aprobate de agenție printr-un proces de consultare pe fiecare caz. Politica editării genomului în Filipine este similară cu cea a Argentinei, dar utilizează liste specifice de gene care pot fi editate și sunt posibile și prin ameliorare convențională. Politica de editare a genomului din Canada se bazează pe inovație, dar plantele ameliorate genetic necesită o recenzie prealabilă pe piață cu referire la securitatea alimentară și de mediu - această orientare ajută Canada să rămână competitivă la nivel global.
Din perspectiva acestor progrese, fermierii europeni, inclusiv cei din România, au oportunitatea să adopte rapid noi tehnologii agricole care pot produce alimente bogate în nutrienți și să se adapteze la o gamă largă de practici durabile, dar și să atingă o competitivitate globală.
Potrivit părților implicate din industrie, este crucial să se continue eforturile de colaborare cu factorii de decizie pentru a stabili un cadru științific și practic pentru noile tehnici genomice. „Acest cadru ar trebui să promoveze inovația, permițând fermierilor să îmbunătățească semnificativ productivitatea și calitatea produselor oferite consumatorilor. Corteva Agriscience rămâne angajată față de deschidere și colaborare, participând activ la discuții pentru a modela viitorul agriculturii. Compania așteaptă cu nerăbdare să lucreze îndeaproape cu factorii de decizie și părțile interesate pentru a crea un mediu în care inovația să prospere, oferind fermierilor instrumentele necesare pentru o creștere durabilă”, a punctat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Ameliorarea plantelor, un element esențial pentru competitivitatea fermelor europene
Noile tehnici genomice sunt privite de fermieri ca un instrument valoros, alături de alte tehnologii sigure și inovatoare care vin dinspre protecția plantelor, digitalizare, robotică etc.
Cristian Stoica, proprietarul fermei „La bunici”, din localitatea Gropnița, județul Iași, membru al Consiliului de Administrație al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și președinte al Asociației Grânarii, exprimă opinia cultivatorilor: „Noile tehnici genomice de ameliorare reprezintă un salt uriaș în știință, având potențialul să ducă la cercetarea și dezvoltarea soiurilor mai bine adaptate la condițiile tot mai vitrege cu care se confruntă azi agricultura: regimul extrem de volatil al precipitațiilor, presiunea bolilor și dăunătorilor, nevoia de a crește randamentele la hectar pentru a putea compensa costurile tot mai mari. În acest context, le privim ca pe un instrument valoros, alături de alte tehnologii sigure și inovatoare care vin dinspre protecția plantelor, digitalizare, robotică etc. Integrarea lor în practicile curente ne-ar putea ajuta să devenim mai competitivi și pe noi, fermierii din Uniunea Europeană, astfel încât să continuăm să ne menținem afacerile, să producem pentru consumatorii europeni și să nu pierdem cursa cu concurenții noștri de pe alte continente. În era agriculturii de precizie, ameliorarea plantelor este un element esențial”.
De aproximativ zece ani, Cristian Stoica practică o agricultură de ultimă oră pe o suprafața de circa 450 de hectare, reușind să construiască o fermă cu potențial ridicat. A investit în programe de management, în tehnologii inovative și în tehnici care cresc productivitatea fermei, fermierul ieșean practicând o agricultură regenerativă și prietenoasă cu mediul.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Un subiect foarte des discutat și vehiculat în sfera agricolă este sensibilitatea porumbului la condițiile de climă și mediu, în special seceta și arșița, de departe cele mai agresive din punct de vedere productiv. Variațiile anuale legate de aceste fenomene sunt din ce în ce mai vizibile, cu o amprentă puternică asupra producțiilor obținute în ultimii cinci ani. Iar lucrurile se complică și se diversifică pe măsură ce anii trec.
Dacă până acum 20 ani se discuta doar despre secetă, mai recent despre arșiță, acum apar noi provocări, precum creșterea temperaturilor nocturne, deoarece în 2023 s-a înregistrat un număr record de nopți cu temperaturi peste 20°C, lucru ce impactează clar producția. Cu siguranță putem adăuga și alte probleme, precum deșertificarea, creșterea temperaturilor medii anuale etc.
Toate acestea se adaugă și altor provocări cărora fermierii trebuie să le facă față, precum prețurile fluctuante, modificările legislative și politicile agricole din ce în ce mai complicate. În acest context, deciziile fermierilor sunt din ce în ce mai complicate, dar cu un important impact pentru viitor.
Ce putem face? Cum putem alege produse pretabile?
Un studiu recent și foarte complex din SUA a demonstrat clar cât de importantă este alegerea hibridului/geneticii de porumb, acest aspect ocupând locul 3, după vreme și fertilizare.
Alegerea hibridului potrivit este responsabilă pentru minimum 20% din producție. Deci, contează mai mult decât se așteaptă majoritatea fermierilor.
De aproximativ zece ani fermierii din România au un partener de nădejde la cultura de porumb – Optimum® AQUAmax®, cu siguranță cel mai cunoscut brand pentru porumb boabe, nu doar în Europa, ci pe orice piață de porumb boabe din lume, fiind de departe brandul preferat al fermierilor.
Ce anume a determinat popularitatea și încrederea acordată?
Foarte simplu: Stabilitatea și Adaptabilitatea, două caracteristici extrem de importante în contextul actual, obligatoriu de avut în vedere când selectăm produsele pentru înființarea noilor culturi.
În cadrul testărilor RITAC, testări independente, în condiții și locații variate din toată țara, au fost demostrate cele două caracteristici ale hibrizilor de porumb Pioneer. Mai exact, anul acesta grupa cea mai importantă de maturitate, 300 – 400 FAO, ce ocupă peste 65% din suprafața cultivată, a fost testată în opt locații, cu cei mai performanți 58 de hibrizi, în condiții de neirigat, pe suprafața întregii țări, de la Caracal la Bârlad, de la Constanța la Arad. Producțiile medii obținute în aceste locații au variat de la 3,5 t/ha pănă la 10 t/ha.
Corteva Agriscience a participat la aceste testări cu cinci hibrizi din acest segment de maturitate, iar hibrizii Pioneer au dominat pe toate segmentele:
Cel mai stabil portofoliu: toți cei 5 hibrizi sunt în TOP 10
Podium complet: Locul 1 – hibridul P9889, Locul 2 - hibridul P8834, Locul 3 - hibridul P9975
Cea mai bună medie: 8,3 t/ha
Cea mai mică diferență între „cel mai bine poziționat hibrid” și „cel mai slab poziționat hibrid” - 413 kg/ha
Cel mai stabil și productiv hibrid, 3 ani consecutiv - P9889
Cel mai productiv hibrid timpuriu – P8834
Tabelul cu media pe opt locații a primilor zece hibrizi demonstrează afirmațiile de mai sus.
Este evident faptul că nu putem alege la întamplare viitorii hibrizi ce vor fi semănați. Între cel mai bun hibrid, P9889 – 8517 kg/ha și ultimul clasat, este o diferență de peste 2.500 kg/ha, ultimul hibrid ca medie din testări a înregistrat o producție de 5.990 kg/ha. Practic, alegerea corectă a hibridului în cazul de față înseamnă un spor cantitativ de 2,5 t/ha.
Chiar și în cazul în care nu compărăm extremele, ci hibridul de pe Locul 1 - P9889 cu o producție de 8.517 kg/ha, cu media testărilor – 7.456 kg/ha, în cazul hibridului Pioneer avem un avantaj de 1.061 kg/ha, suficient cât să acopere prețul total al hibridului.
Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
P9889 - Hibrid de porumb Pioneer Optimum AQUAmax, FAO 350
P8834 - Hibrid de porumb Pioneer Optimum AQUAmax, FAO 310
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cu ocazia Zilei Mondiale a Solului, sărbătorită pe 5 decembrie, atenția lumii se concentrează asupra importanței sănătății acestuia și promovează managementul sustenabil al resurselor pământului.
Relația esențială dintre sănătatea solului și productivitatea agricolă se referă la rolul central jucat de microorganismele benefice în biodiversitatea solului și stocarea carbonului. Aceste microorganisme, indicatori vitali ai sănătății ecosistemului, influențează fundamental productivitatea culturilor, stocarea carbonului și bunăstarea generală a sistemelor naturale și agricole. Promovarea diversității microbiene aproape de nivelurile naturale reprezintă o strategie cheie, favorizând o creștere cu 60% a ratei de regenerare a vegetației și formând rețele care facilitează încorporarea prelungită a carbonului. Această abordare holistică integrează dinamicile interconectate ale sănătății solului, fixării azotului și stocării carbonului și se aliniază cu practicile agricole regenerative adoptate de fermierii preocupați de viitor.
Legătura intrinsecă dintre azot și carbon capătă o importanță transformatoare în aceste practici regenerative, ilustrând impactul profund asupra sănătății solului. Realizarea echilibrului adecvat de azot și carbon în sol este crucială pentru optimizarea structurii acestuia, îmbunătățind retenția apei și a nutrienților - factori critici pentru culturile care necesită nutrienți diversificați și o structură de sol propice dezvoltării rădăcinilor.
În contextul agriculturii sustenabile, gestionarea eficientă a azotului devine piatra de temelie pentru conservarea sănătății solului și asigurarea productivității pe termen lung. Echilibrul de azot nu doar că îmbunătățește randamentele culturilor, ci contribuie activ și la retenția carbonului în sol, componentă vitală a eforturilor generale de sustenabilitate ambientală. Pe măsură ce fermierii din întreaga lume caută soluții care să armonizeze biodiversitatea și randamentele, integrarea gestionării eficiente a azotului și retenției carbonului la nivelul solului se evidențiază ca o abordare transformatoare, reflectând angajamentul față de productivitatea agricolă și conservarea mediului.
Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură, ocupă un loc central în abordarea legăturii vitale dintre sănătatea solului și productivitatea agricolă. Din acest motiv, compania susține o abordare durabilă în agricultură, concentrându-se pe conservarea și îmbunătățirea solului și mediului pentru generațiile viitoare, prin soluții inovatoare din portofoliul său, cum ar fi biostimulatorul Utrisha™ N, recent lansat pe piața românească - un produs biologic inovator care promovează fixarea azotului atmosferic (N2), oferind plantelor o sursă suplimentară de azot care influențează creșterea și dezvoltarea acestora.
Utilizarea produsului revoluționar Utrisha™ N are un impact pozitiv asupra mediului, deoarece reprezintă o sursă directă de azot suplimentar, fără riscul pierderilor prin scurgerea solului sau emisiile suplimentare de gaze cu efect de seră în atmosferă. De asemenea, problemele privind protecția mediului, optimizarea nutriției plantelor, conservarea și sporirea fertilității solului și crearea unor noi modalități de îmbunătățire a eficienței fixării biologice a azotului sunt extrem de importante în prezent.
Angajamentul în creștere al fermierilor pentru conservarea sănătății solului subliniază urgența adoptării de practici și instrumente inovatoare în agricultură, iar odată cu schimbările climatice care afectează productivitatea, devine tot mai evidentă imperativitatea adoptării măsurilor potrivite pentru conservarea sănătății solului.
Inovația Utrisha™ N este concepută pentru a sprijini fermierii români să-și mărească productivitatea prin adoptarea practicilor agricole sustenabile. Utrisha™ N reprezintă un instrument eficient pentru optimizarea nutriției la plante, care ajută fermierii să evite impactul negativ asupra solului sau mediului. Astfel, Corteva Agriscience se situează în frunte, aliniindu-se acestui angajament prin soluții inovatoare pentru fermierii care contribuie la un viitor agricol rezilient și durabil.
Articol de: Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Corteva Agriscience a lansat, în România, optimizatorul cu rol în eficientizarea nutrienților - Utrisha™ N, ca parte a portofoliului său de produse biologice, pentru a satisface cererea tot mai mare de soluții sustenabile în agricultură. Deși produsul și-a făcut debutul în România la sfârșitul acestui an, a fost prezent cu succes în Republica Moldova în ultimul an, cu planuri de extindere începând de anul viitor. Din 2024, Utrisha™ N va fi disponibil în România pentru o gamă largă de culturi, inclusiv rapiță, cereale, porumb și floarea-soarelui.
Produsul biologic Utrisha™ N se adaptează la nevoile de nutriție ale plantelor și contribuie la maximizarea sustenabilă a potențialului recoltei.
Utrisha™ N furnizează o sursă suplimentară de azot care poate să ofere plantelor în creștere activă azot suplimentar pentru a facilita dezvoltarea acestora. Produsul microbiologic oferă fermierilor o soluție unică, furnizând natural mai mult azot culturii.
Această tehnologie revoluționară aduce valoare prin eficiența integrată a managementului nutrienților în condiții de teren, adaptându-se nevoilor de creștere ale plantelor și contribuind la maximizarea sustenabilă a potențialului de producție. Ca produs biologic, Utrisha™ N se bazează pe bacteria endofitică fixatoare de azot Methylobacterium symbioticum, capabilă să fixeze azotul din aer ca sursă adițională.
„Lansarea Utrisha™ N în România și Republica Moldova este o dovadă a angajamentului nostru în promovarea practicilor agricole sustenabile. Acest produs inovator se aliniază cererii tot mai mari pentru soluții care să aibă un impact cât mai mic asupra mediului în agricultură. Utrisha™ N nu abordează doar schimbările condițiilor de mediu, ci contribuie și la productivitatea și sănătatea culturilor într-un mod natural și eficient”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader pentru România și Republica Moldova.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Compania Corteva Agriscience anunță că stația de producție a semințelor din Afumați, județul Ilfov, a încheiat cu succes sezonul agricol 2023. Peste două milioane de unități de semințe de porumb și floarea-soarelui au fost produse în România pentru sezonul următor, pe o suprafață de peste 11.000 de hectare.
La stația de la Afumați, hibrizii produși de Corteva Agriscience în România sunt procesați și utilizați pentru peste 20 de țări diferite din Europa, cu cel mai mare volum în România, Bulgaria, Polonia, dar și în Ucraina, Franța și Ungaria.
În acest an, au fost recoltați și sunt în curs de procesare un total de 42 de hibrizi de porumb, șapte hibrizi de floarea-soarelui și un soi de soia. În plus, în vara acestui an, au fost tratate și însăcuite 32.000 de unități de rapiță care alimentează în principal piața din România și Republica Moldova, contribuind la creșterea și dezvoltarea durabilă a agriculturii în aceste țări.
„Corteva investește constant în dezvoltarea capabilităților oamenilor și echipamente de ultimă generație la stația din Afumați. Angajamentul nostru se extinde la susținerea fermierilor români în atingerea rezultatelor optime din punct de vedere al productivității, prin valorificarea tehnologiilor inovatoare în România. Echipa noastră dedicată vine cu o expertiză extinsă, cu un accent deosebit pe siguranța și protecția muncii, prin care asigură desfășurarea fiecărei operațiuni într-un cadru sigur pentru obținerea unor rezultate superioare”, a declarat Jean Ionescu, Country Leader România și Republica Moldova Corteva Agriscience.
Inaugurată în 2002, stația de condiționare de la Afumați reprezintă un simbol al inovației și excelenței în procesarea semințelor. Cu o investiție care depășește 74 de milioane de euro în cei 21 de ani de existență, unitatea de producție este echipată cu utilaje de ultimă generație, inclusiv sortere optice și mașini de tratare performante. Susținută de o echipă dinamică de aproximativ 300 de angajați permanenți și sezonieri, stația asigură un ciclu de producție fără probleme pentru hibrizii Pioneer®.
Fabrica Corteva din Afumați este una dintre cele mai mari și moderne facilități de producție Corteva din lume, este cea mai mare stație de procesare a semințelor din România, producând semințe de porumb, floarea-soarelui, soia și rapiță cu tehnologii avansate pentru clienți de pe întreg teritoriul Europei, iar de curând și Asia. Fabrica Corteva din Afumați folosește tehnologii avansate pentru a aplica semințelor de porumb și floarea-soarelui tratamente care stimulează creșterea și sănătatea plantelor, oferind fermierilor soluții inovatoare și sustenabile.
Cu o investiție suplimentară de 14 milioane de euro în 2021, fabrica Corteva din Afumați și-a extins capacitatea de producție de semințe de floarea-soarelui, soia și rapiță, pentru a răspunde cererii tot mai mari din partea fermierilor, la nivel național și internațional.
Anual, Corteva Agriscience lansează în medie zece hibrizi de porumb și floarea-soarelui pe piața din România, cu un ciclu de lansare foarte rapid. Un hibrid premium în portofoliul Corteva rămâne pe piață timp de maximum cinci sau șase ani, după care este înlocuit pentru a oferi soluții adaptate nevoilor fermierilor în condițiile climatice în schimbare.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 31 octombrie 2023 a avut loc, la București, Gala de Premiere a celei de-a patra ediții TalentA, un program educațional internațional, gratuit, fondat de Corteva Agriscience, lansat inițial în 2019 în Spania și în 2020 în țara noastră, pentru femeile inovatoare care lucrează în agricultură. Compania Corteva a anunțat câștigătoarele competiției de proiecte agricole pentru femei TalentA 2023.
România a devenit, în 2020, a treia țară care a implementat acest program, cu scopul de a îmbunătăți securitatea alimentară în societate prin extinderea oportunităților educaționale și accesul la finanțare pentru femeile fermier.
A patra ediție a programului de granturi TalentA, realizat de Corteva Agriscience în parteneriat cu compania de consultanță Starperformining pentru femeile fermier din România și Republica Moldova, a încheiat patru luni intense de educație antreprenorială și agricolă, oferind, de asemenea, suport de mentorat pentru dezvoltarea proiectelor care au concurat pentru granturi.
La TalentA 2023 au participat 74 de femei, 64 din România și 10 din Republica Moldova. După finalizarea modulelor educaționale, finalistele au dezvoltat proiecte cu ajutorul mentorilor, concentrându-se pe dezvoltarea propriilor afaceri și sprijinul acordat comunității prin impactul acestor inițiative la nivel local.
„Corteva Agriscience este profund implicată în dezvoltarea comunităților în care activăm, iar angajamentul nostru față de femeile din agricultură se cristalizează sub forma programului educațional TalentA. Această inițiativă de succes își propune să ajute femeile din zonele rurale să beneficieze de o pregătire solidă și un proces de învățare care contribuie la dezvoltarea comunităților lor. În fiecare an, Corteva Agriscience admiră determinarea participantelor, deoarece acest lucru confirmă beneficiile semnificative ale cursurilor din cadrul programului educațional. Proiectele depuse în cea de-a patra ediție sunt de interes, merită sprijin, și felicităm toate participantele pentru implicarea lor”, a declarat Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria, subliniind importanța programului TalentA în ceea ce privește dezvoltarea afacerilor rurale.
„La nivel global, femeile au un aport semnificativ la asigurarea hranei, iar femeile din mediul rural depășesc 25% din populația planetei”, a adăugat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România & Republica Moldova.
Câștigătoarele TalentA 2023
Iris Roșculeț, de la Jilavele - Ialomița, a câștigat Premiul 1 cu proiectul „Serele Dulci” și a primit 6.000 USD de la Corteva Agriscience.
Tânăra de 19 ani dorește să dezvolte o cultură mixtă de viță-de-vie și de tomate pe o suprafață de 1.800 metri pătrați și o seră de înaltă performanță de 1.200 metri pătrați, pentru a putea produce dulceață din legume și struguri la ferma părinților săi. Obiectivul proiectului este de a aduce inovație și sustenabilitate în sectorul agricol, reprezentând nu doar o oportunitate de afacere, ci și o modalitate de a contribui la viitorul sănătos al comunității locale și la transmiterea moștenirii pământului.
„Programul TalentA este o oportunitate unică pe care oricine ar trebui să o valorifice. Informațiile sunt furnizate în cel mai plăcut mod de către cei mai frumoși și calificați oameni, iar relațiile care se formează între participanți și organizatori sunt de durată. TalentA m-a ajutat să învăț că încrederea începe să-și facă loc prin toate temerile că ar putea fi o misiune imposibilă să-ți îndeplinești visul, dar investirea în viitorul femeilor rurale prin pregătire și granturi pentru a reduce decalajul de gen poate contribui la crearea unui viitor sustenabil, un viitor în care putem valorifica resursa neglijată în agricultură, femeile, pentru a ajuta la atingerea principalului obiectiv al TalentA”, a arătat Iris Roșculeț, care, în prezent urmează cursurile Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București, dar intenționează să studieze și Agronomie.
„Împreună cu părinții mei avem o fermă legumicolă, în spații protejate, cu o suprafață de 6.000 metri pătrați, unde cultivăm ardei, castraveți și roșii, și avem contract cu un important lanț de supermarketuri din România. Anul acesta, pentru a reduce pierderile de producție, am făcut un experiment și am început să facem gem din resturile de sortare. A fost un succes și vreau să continui acest lucru pe viitor, însă vreau să învăț mai mult, motiv pentru care m-am înscris la cursurile TalentA. Este o oportunitate pentru mine, atât pe plan profesional, cât și personal, deoarece cursurile sunt foarte bine structurate, și cred că voi reveni anul viitor pentru a continua acest proces de învățare. Am întâlnit o mulțime de oameni noi la acest workshop și este o cu totul altă comunicare cu toate colegele mele, pentru că a fost plăcut să ne descoperim și să ne cunoaștem aici”, ne-a mai spus Iris Roșculeț.
Alexandra Buliga, de la Girov din județul Neamț, a câștigat Premiul 2 cu proiectul „Punem Agricultura pe Picioare” și a primit 5.000 USD de la Corteva Agriscience.
Proiectul vizează adaptarea echipamentelor și tehnologiilor agricole pentru a fi folosite de persoanele cu dizabilități de mobilitate, în conformitate cu un proiect pilot național care oferă soluții inovatoare necesare în acest sector. În același timp, include servicii mobile pentru repararea și întreținerea utilajelor agricole în județul Neamț.
„Mulțumirile noastre se îndreaptă către echipa Corteva și programul TalentA, care au crezut în proiectul nostru pilot, un proiect cu suflet, pentru suflet. Pentru mine, experiența TalentA înseamnă oameni. Femei antreprenori în domeniul agriculturii care au un obiectiv comun: agricultura de calitate și afaceri frumos dezvoltate, cu respect pentru mediu, pentru oameni și pentru mediul antreprenorial românesc”, a spus Alexandra Buliga.
Maria Boldurescu, din Republica Moldova, Raionul Călărași, este câștigătoarea Premiului 3 cu proiectul „Colectarea și valorificarea apei de ploaie pentru crearea Grădinii Bee Paradise”. A primit 4.000 USD de la Corteva Agriscience.
Grădina „Bee Paradise” este o afacere apicolă, iar proiectul tinerei de peste Prut constă în restaurarea și extinderea bazei de apicultură, care trebuie diversificată și să se desfășoare pe tot parcursul dezvoltării stupilor. Proiectul susține obiectivele de sustenabilitate prin promovarea celor mai bune practici în agricultură, care sunt soluții pentru reducerea impactului asupra problemelor precum controlul resurselor de apă și minimizarea risipei de apă, și adaptarea la schimbările climatice prin practici de conservare a terenurilor.
„Am onoarea de a fi printre primele participante din Republica Moldova la programul TalentA. Cursurile bine structurate și coerente au reprezentat o experiență unică și valoroasă pentru mine, deoarece abia începem în domeniul afacerilor. Mulțumirile pentru oportunitate și dedicare acestui proiect se îndreaptă către echipele Corteva Agriscience și Starperformining”, a menționat Maria Boldurescu.
Premiul special, în valoare de 1.500 USD, acordat de compania Starperformining, partenerul organizațional al Corteva Agriscience în cadrul proiectului TalentA, a ajuns la Carmen Minciunescu din județul Constanța, pentru proiectul „Livada cu aluni”. Scopul principal al acestui proiect este de a extinde cultivarea alunilor pe ferma familială Aquila Agricola. Acest tip de cultură este o raritate pentru regiunea Dobrogea, care se confruntă de câțiva ani cu seceta, și necesită un consum redus de resurse de apă.
„Sunt foarte bucuroasă că am avut oportunitatea de a face parte din programul TalentA, de a întâlni oameni minunați, experți în afaceri și femei fermier care împărtășesc același scop al dezvoltării agriculturii. Programul oferă cunoștințe în management, înțelegere și menținere a echilibrului financiar. Recomand cu căldură tuturor femeilor să se înscrie în acest minunat program sponsorizat de Corteva”, a spus Carmen Minciunescu.
Prin intermediul programului educațional TalentA, Corteva Agriscience vizează femeile fermier din zonele rurale, cu un angajament puternic de a îmbunătăți calitatea vieții în aceste zone. Această inițiativă le oferă acces la informații și finanțare și le sprijină în dezvoltarea și modernizarea afacerilor lor. Investiția în emanciparea femeilor rurale reprezintă o modalitate de a promova egalitatea de gen, de a eradica sărăcia și de a stimula creșterea economică inclusivă.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Agricultura regenerativă reprezintă o alternativă promițătoare care abordează cerințele alimentare globale fără a compromite capacitatea planetei de a furniza hrană în anii viitori. Practicile regenerative oferă o soluție durabilă pentru fermieri, implicând lucrul solului cu minimizarea eroziunii și a pierderilor de nutrienți, precum și adaptarea la diverse soiuri și specii de culturi în funcție de schimbările condițiilor de mediu.
Tehnologia agricolă de-a lungul istoriei s-a concentrat pe maximizarea randamentelor, și deși practicile dovedite în timp, precum aratul, îngrășămintele chimice și monocultura, se mai regăsesc în câmpurile țării, soluțiile digitale moderne influențează în mod semnificativ sistemul alimentar cu o abundență de seturi de date heterogene și non-standardizate, al căror volum crește continuu, odată cu lansarea noilor constelații de sateliți, utilizarea tot mai frecventă a dronelor în agricultură și integrarea senzorilor pe mașinile agricole.
Agricultura regenerativă introduce o nouă abordare a agriculturii concentrată pe refacerea solului, îmbunătățirea gestionării apei și crearea unui sistem alimentar mai durabil. Ea reprezintă o filozofie agricolă cuprinzătoare ce urmărește minimizarea impactului asupra mediului. Înrădăcinată în principiile agriculturii de conservare, care includ rotația culturilor, culturile de acoperire și agricultura fără arat, aceste practici contribuie la îmbunătățirea structurii și fertilității solului și la prevenirea eroziunii.
Fermierii au adoptat practici digitale pentru a-și îmbunătăți tehnica agricolă regenerativă. Prin utilizarea tehnologiilor precum senzori, drone și analiza datelor, fermierii obțin cunoștințe profunde despre starea solului și a apei de la fermele lor, ceea ce le permite să ia decizii mai informate cu privire la gestionarea terenurilor.
În plus, agricultura digitală ajută la îmbunătățirea gestionării culturilor și la optimizarea randamentelor cu suportul Corteva Agriscience, companie internațională din domeniul agriculturii care furnizează în mod constant fermierilor software și soluții digitale ce oferă informații în timp real despre câmp.
În domeniul agriculturii digitale, Corteva Agriscience a introdus anul trecut aplicația digitală Granular Link în România. Ca a doua țară europeană, după Spania, care a adoptat această soluție digitală, angajamentul companiei față de fermierii români se întărește prin furnizarea de instrumente accesibile și eficiente ce sprijină luarea deciziilor în agricultură.
Granular Link este o soluție cuprinzătoare de 360 de grade ce îmbină experiența agricolă a Cortevei cu tehnologia de vârf. Este o aplicație mobilă capabilă să gestioneze toate datele agronomice în cadrul unei soluții agricole complete. Oferă informații inteligente, recomandări pentru culturi și alerte privind nevoile acestora, monitorizarea dăunătorilor și bolilor, precum și hărți de aplicare cu rate variabile (VRA). În plus, Granular Link furnizează cele mai detaliate și precise informații datorită utilizării celor mai înalte rezoluții de pe piață pentru imagini satelitare de monitorizare a culturilor.
Granular Link ajută fermierii să obțină cunoștințe fără precedent despre fermele lor și să ia decizii mai informate cu privire la gestionarea terenurilor. Aceste date pot fi utilizate pentru a crea modele predictive ce asistă fermierii în optimizarea producției și îmbunătățirea randamentelor. În plus, aceste date pot consolida înțelegerea impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii și pot ajuta fermierii să se adapteze la condițiile în schimbare.
Practicile digitale au, de asemenea, un rol în îmbunătățirea sănătății solului și a gestionării apei, și din acest motiv, Corteva Agriscience este un susținător al agriculturii de precizie, care poate fi folosită pentru a monitoriza nivelul de umiditate al solului și pentru a ajusta sistemele de irigare în consecință, ceea ce duce la reducerea consumului de apă și la îmbunătățirea calității apei în regiunile cu resurse limitate de apă. În plus, practicile digitale pot optimiza rotația culturilor și selecția culturilor de acoperire, îmbunătățind în continuare structura și fertilitatea solului.
Trecerea la practicile regenerative redefinește perspectiva asupra producției alimentare. Prin adoptarea metodelor agricole regenerative, fermierii pot reduce impactul lor asupra mediului, pot îmbunătăți sănătatea solului și gestionarea apei și pot promova un sistem alimentar mai durabil.
Lumea digitală a făcut agricultura mai accesibilă, eficientă și durabilă, iar prin adoptarea practicilor digitale, fermierii pot crește randamentul culturilor la nivel calitativ și cantitativ și pot deschide calea către un viitor mai sustenabil în producția alimentară.
Articol de: FERDINAND TATU, EMEA Regional IT Operations and Support Lead Corteva Agriscience
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Schimbările recente ale climei au motivat fermierii să adopte practici sustenabile în scopul obținerii unei productivități pe termen lung. În 2023, fermierii români persistă în eforturile lor de a se alinia cu practici care susțin un sistem alimentar rezilient.
Condițiile meteo instabile și seceta din 2022 au afectat culturile agricole, iar la începutul acestui an, fermierii nu au avut la dispoziție rezerve suficiente de apă subterană în zona de est și sud a României. Din cauza acestor condiții, în 2023, numărul agricultorilor din România care aplică practici agricole durabile și asimilează soluții inovatoare în agricultură este în creștere în comparație cu perioadele anterioare.
Agricultura regenerativă rămâne o preocupare semnificativă și persistentă pentru fermieri, cu o importanță în continuă creștere pe agenda lor, concentrându-se pe refacerea solului și îmbunătățirea procesului de gestionare a apei. Prin urmare, numărul fermierilor care optează pentru sisteme de lucrare a solului prin care să reducă pierderea resurselor de apă este în creștere. În prezent, lucrarea minimă a solului este un sistem la care unii fermieri sunt forțați să recurgă din cauza secetei sau a schimbărilor legislative și va prevala cu siguranță în țara noastră în viitor. Mai mult decât atât, este o abordare holistică a agriculturii care urmărește îmbunătățirea sănătății solului și gestionarea apei, minimizând în același timp impactul agriculturii asupra mediului.
Schimbările climatice și condițiile meteorologice din acest an, similare cu cele din anii precedenți, au avut un impact asupra practicilor utilizate de către fermieri pentru a îmbunătăți calitatea și cantitatea producției. Alegerile de produse făcute de fermieri descriu, așadar, peisajul agricol așa cum este astăzi: în 2023, cele mai comune produse preferate de fermieri sunt porumbul și cerealele păioase, care luptă în fiecare an pentru primul loc, cu aproximativ 2,5 milioane hectare, urmate de floarea-soarelui cu 1,1 milioane hectare și de rapiță cu 0,8 milioane hectare. Cu toate acestea, condițiile meteorologice extreme au dus, de asemenea, la un an dificil pentru culturile fermierilor în zona de sud și sud-est a țării, cu culturi de primăvară afectate în multe zone de secetă. Recoltele de floarea-soarelui au fost serios impactate de condițiile climatice, recolta situându-se la 20% până la 40% din potențialul productiv, de la 0,8 până la 2 tone/ha, iar în cazul porumbului, de la 0 la 3 tone/ha, unul dintre cei mai dificili ani din ultimii zece.
În ultimii doi ani, fermierii români s-au adaptat la condițiile meteorologice extreme alegând soiuri și hibrizi rezistenți la secetă, mărind ponderea cerealelor păioase, reducând cantitatea de îngrășăminte și trecând la tehnologii mai prietenoase cu solul. Prin urmare, compania internațională de agricultură Corteva Agriscience colaborează activ cu fermierii pentru a le satisface cerințele, valorificând expertiza științifică a companiei pentru a dezvolta soluții cuprinzătoare care abordează nevoile lor imediate, menținând un accent puternic pe inovațiile viitoare.
Fermierii prioritizează în mod constant selectarea celor mai bune produse și tehnologii pentru culturile lor, iar acest lucru rămâne o preocupare centrală în 2023. În acest context, portofoliul Corteva Agriscience se evidențiază, oferind fermierilor o gamă de instrumente de neegalat pentru a se adapta la schimbările climatice și pentru a spori nivelul cantitativ al producției pe termen lung, benefică atât pentru oameni, cât și pentru mediu.
În 2023, suprafețele cultivate cu porumb și floarea-soarelui rămân o prioritate pentru fermieri, aceștia începând să diversifice structura culturilor și a produselor utilizate, cu scopul de a îmbunătăți calitățile solului. Din aceste motive, în acest an fermierii continuă să aleagă cel mai bine vândut hibrid de porumb din România - P9889 și cel mai bine vândut hibrid de floarea-soarelui - P64LE162 din portofoliul Pioneer®, aceste produse ieșind în evidență datorită rezistenței lor la secetă, adaptabilității în diverse tehnologii și randamentului stabil.
Cu ajutorul inovației, fermierii beneficiazăde produse și servicii care să satisfacă cerințele sistemului alimentar, în timp ce păstrează resursele și asigură sustenabilitatea pe termen lung a terenurilor lor. Prin urmare, în acest an fermierii din România au folosit predominant Lumiposa® 625, un insecticid formulat ca tratament al semințelor de rapiță, care oferă un control excelent asupra insectelor, protejând tinerele plăntuțe. Pentru protejarea culturilor de cereale, fermierii au preferat să folosească VerbenTM, cel mai nou și puternic fungicid al Corteva Agriscience, special dezvoltat și lansat în 2022 pentru a proteja cerealele încă de la primul tratament în primăvară. Fermierii au remarcat efectul lui VerbenTM asupra acestor culturi datorită efectului său de lungă durată împotriva ruginei și a făinării la cerealele păioase.
Anul 2023 a adus o perioadă de instabilitate atmosferică în timpul verii, care s-a suprapus peste cea mai importantă perioadă a formării și dezvoltării viței-de-vie, faza de înflorire, și tot mai mulți fermieri aleg Zorvec™ Zelavin® Bria pentru a-și proteja culturile de viță-de-vie. Prin administrarea preventivă a lui Zorvec™ Zelavin® Bria, într-un bloc de două aplicații consecutive, realizate la intervale de zece zile, primul tratament la începutul înfloririi, urmat de al doilea tratament la sfârșitul înfloririi, s-a obținut un control eficient al manei la vița-de-vie. De asemenea, LaserTM 240 SC este un insectid biologic care a ajutat fermierii ce activează în segmentul horticol să își protejeze culturile de insecte (Lepidoptere, Diptere si Coleoptere) fară să fie îngrijorați de rezidualitate sau de impactul asupra insectelor benefice.
Activitățile desfășurate în peisajul agricol pentru 2023 influențează în mod semnificativ disponibilitatea și calitatea alimentelor pe piețele din România. Aceste alimente servesc ca o resursă vitală în promovarea bunăstării comunităților noastre, iar Corteva se dedică îmbunătățirii agriculturii prin echiparea fermierilor români cu resursele necesare pentru a combate insecuritatea alimentară, susținându-i în atingerea unei productivități și durabilități de lungă durată în fiecare an.
Articol de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova și Adrian Ionescu, Category Marketing Manager Crop Protection Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În fiecare an, pe 16 octombrie, aproximativ 130 de țări din întreaga lume celebrează Ziua Mondială a Alimentației, marcată de Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) pentru prima oară în anul 1979, luna noiembrie, cu ocazia celei de-a XX-a Adunări Generale desfășurată la Roma. Cu acest prilej, la această dată în România a fost instituită Ziua Națională a Alimentației și Combaterii Risipei Alimentare începând cu anul 2016, prin Legea nr. 47/2016 publicată în Monitorul Oficial al României în același an.
Problema risipei alimentare este în centrul activităților de sustenabilitate din întreaga lume. Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură (FAO) calculează că aproximativ o treime din alimentele produse pentru consumul uman se pierd sau se irosesc, în timp ce aproximativ 690 de milioane de persoane, adică aproximativ 9% din populația lumii, suferă de foame.
Prin urmare, România, în calitate de semnatar al Agendei 2030 pentru dezvoltare durabilă adoptată de Organizația Națiunilor Unite, se aliniază eforturilor Uniunii Europene de a reduce risipa alimentară cu 30% până în 2025 și cu 50% până în 2030.
Utilizarea ineficientă a resurselor în cadrul sistemelor agroalimentare are un impact asupra populației din punct de vedere al mediului, pierderile și risipa de alimente contribuind la epuizarea resurselor naturale și la poluarea mediului. Mai mult, din punct de vedere social, pierderile și risipa de alimente pot submina securitatea alimentară prin reducerea accesului la alimente și a disponibilității acestora.
Potrivit Indexului Global al Securității Alimentare publicat în 2022, elaborat de Divizia de Cercetare și Analiză a The Economist Group (EUI) și sponsorizat de compania internațională de agricultură Corteva Agriscience, România s-a clasat pe locul 29 din 113 țări evaluate, cu un scor general de 72,4, iar de-a lungul anilor țara și-a menținut principalele puncte forte în rândul țărilor europene în ceea ce privește programele de securitate alimentară. Indicele atrage atenția asupra decalajelor sistematice și a acțiunilor necesare pentru a accelera progresul în vederea atingerii celui de-al doilea Obiectiv de Dezvoltare Durabilă al ONU până în 2030, eradicarea foametei în lume.
Risipa de alimente ocupă un loc important pe agenda publică, iar importanța sa continuă să crească odată cu necesitatea de a hrăni o populație în creștere. Un sistem alimentar mai puternic este, prin urmare, o prioritate pentru construirea unei lumi mai sigure din punct de vedere alimentar. În timp ce consumatorii încep să acorde mai multă atenție reducerii risipei alimentare personale, fermierii și companiile din întregul sistem alimentar lucrează, de asemenea, la soluții la scară largă.
Protecția culturilor, recolte mai bogate și mai generoase
Din aceste motive, principala preocupare a Corteva Agriscience este securitatea alimentară și implicarea în construirea unui sistem mai rezistent pentru a face față acestor provocări pe termen lung și scurt. Cea mai mare pierdere absolută de alimente potențiale în sistemul alimentar global are loc înainte de recoltare din cauza buruienilor, a dăunătorilor și a bolilor culturilor. Pentru acestea din urmă, agenții patogeni fungici au cel mai mare impact prin acțiunea bolilor fungice care afectează cantitatea și calitatea culturilor, cu consecințe importante asupra pierderilor de alimente și chiar a sănătății umane.
Fungicidele joacă un rol important în reducerea pierderilor de alimente și în hrănirea durabilă a unui număr mai mare de oameni, dar și de a oferi acestora siguranța alimentară prin evitarea consumului de produse agricole libere de micotoxine, fungi și bacterii care pot provoca îmbolnăvirea populației. Astfel, pentru a proteja culturile împotriva bolilor, Corteva Agriscience se angajează să ofere soluții diversificate și inovatoare pentru fermieri.
Bolile fungice sau micotoxinele pot afecta atât cantitatea (randamentul), cât și calitatea culturilor, ambele având consecințe importante asupra pierderilor de alimente. Din aceste considerente, în portofoliul Corteva România, produsele pe bază de Zorvec™ activ, oferă o combinație specială de consistență și control care nu este egalată de alte fungicide, astfel încât fermierii își pot gestiona mai bine culturile pentru a îmbunătăți randamentul și calitatea prin recolte mai bogate și mai generoase. Zorvec™ Endavia® este fungicidul recomandat pentru a fi aplicat preventiv pentru a obține maximul de eficiență asupra apariției manei la nivelul culturilor horticole și Zorvec™ Zelavin® Bria este soluția revoluționară în lupta împotriva manei la culturile de viță-de-vie pentru o perioadă cât mai lungă de protecție.
Portofoliul de protecție a culturilor include Talendo® și Verben™, două fungicide inovatoare cu acțiune de lungă durată pentru evitarea apariției bolilor fungice cu consecințe cantitative și calitative asupra pierderilor de alimente. Talendo® este specializat în combaterea făinării la cereale, viță de vie și pomicultură prin acțiunea biochimică de inhibare a viabilității sporilor și stimulare a mecanismului natural de protecție a plantei. Pentru culturile de cereale de toamnă și primăvară, Verben™ este fungicidul sistemic cu spectru larg de combatere a bolilor specifice păioaselor, acesta având un efect de creștere calitativă și cantitativă a recoltelor.
Fermierii implicați în acțiuni de control al risipei alimentare, pentru a susține un sistem alimentar cât mai sigur, folosesc fungicidele ca soluție cu un impact semnificativ asupra culturilor în această luptă. Pentru a-i ajuta, Corteva Agriscience este angajată într-un proces continuu de dezvoltare a cât mai multor opțiuni inovatoare pentru a maximiza cantitatea de alimente care ajunge din câmp în bucătăriile consumatorilor.
Articol de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides, SAT & Biologicals Corteva Agriscience România & Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cu ocazia Zilei Internaționale a Femeilor din Mediul Rural, sărbătorită pe 15 octombrie, Corteva Agriscience anunță încheierea celei de-a patra ediții a Programului educațional TalentA 2023 cu un atelier practic pentru femeile fermier.
64 de femei din România și 10 femei din Republica Moldova au participat activ la procesul de învățare și dezvoltarea de proiecte pentru a-și susține comunitățile și afacerile, iar la finalul lunii octombrie cele mai bune propuneri vor fi premiate cu granturi de Corteva Agriscience.
Pe lista participantelor la TalentA 2023 se află femei cu vârste cuprinse între 18 și 56 de ani din diferite regiuni ale celor două țări, care lucrează în diverse domenii ale agriculturii - cultivarea cerealelor, legumelor și fructelor, creșterea animalelor și a păsărilor de curte, apicultura și horticultura. „Este pentru prima dată când programul a fost deschis și pentru studente aflate la începutul carierei, ceea ce întărește angajamentul Corteva de a le oferi oportunități de dezvoltare tinerilor și de a îmbunătăți comunitățile lor”, a punctat Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria.
Un proiect de succes, solicitat de femeile din mediul rural
Programul educațional, dezvoltat și sponsorizat de Corteva Agriscience pentru al patrulea an consecutiv, s-a desfășurat timp de cinci luni începând cu luna mai și a inclus două module de studiu: modulul de afaceri cu 10 cursuri și modulul de agribusiness cu 4 cursuri. Cursurile au fost susținute și conduse de profesioniști Corteva și de membri ai echipei Starperformining, o firmă de consultanță în afaceri, care este partener oficial al programului încă de la prima ediție din România.
„Credem cu tărie că femeile pot avea o contribuție semnificativă la progres, inovație și o mai bună calitate a vieții în zonele rurale. De aceea, programul TalentA inițiat de Corteva Agriscience a devenit un proiect de succes, solicitat de femeile din România, Republica Moldova și nu numai, și un punct de referință pentru industria agricolă la nivel național și în alte țări în care este implementat. Inițiativa Corteva reprezintă o oportunitate pentru femeile din mediul rural de a participa la cursuri gratuite, care le oferă participantelor noastre cunoștințele necesare pentru a dezvolta afaceri sustenabile, dinamice și competitive, cu impact pozitiv asupra progresului comunităților în care trăiesc”, declară Maria Cîrjă.
Radu Stănescu, Managing Partner Starperformining, partenerul organizațional al Corteva Agriscience pentru proiectul TalentA în România și Republica Moldova, completează: „TalentA este un proiect remarcabil care duce la nivel înalt dezvoltarea profesională a femeilor fermier din România și Republica Moldova. Sunt onorat să fiu alături de compania Corteva în acest demers și să contribui la îmbunătățirea abilităților de gestionare a afacerilor participantelor, aspect esențial pentru viabilitatea și sustenabilitatea agriculturii”.
Cursul final al programului TalentA 2023 a avut loc la sfârșitul lunii septembrie. În cadrul unui atelier de lucru de două zile, participanții la program s-au întâlnit personal cu consultanții și au interacționat pentru prima dată față în față cu colegii lor după modulele de webinar. Aceștia au dezbătut subiecte fundamentale pentru o afacere agricolă, cum ar fi analiza financiară, resursele umane și tehnici eficiente pentru o recrutare de succes într-un context demografic dinamic, modele de afaceri aplicate proiectelor agricole și impactul digitalizării asupra sectorului prin soluții inovatoare.
În etapa actuală, participanții au început pregătirea proiectelor pentru concursul de granturi, care vizează îmbunătățirea securității alimentare a comunităților. În funcție de rezultate și pe baza conceptelor de proiect furnizate, un comitet de experți va alege trei câștigători care vor primi finanțare din partea Corteva Agriscience la sfârșitul lunii octombrie: Locul 1 - 6000 USD, Locul 2 - 5000 USD, Locul 3 - 4000 USD.
Ce spun femeile antreprenor
Iris Maria Roșculeț are 19 ani, este din județul Ialomița și urmează cursurile Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV București. Tânăra intenționează să studieze și Agronomie. „Împreună cu părinții mei avem o fermă legumicolă, în spații protejate, cu o suprafață de 6.000 metri pătrați, Serele Dulci, unde cultivăm ardei, castraveți și roșii, și avem contract cu un important lanț de supermarketuri din România. Anul acesta, pentru a reduce pierderile de producție, am făcut un experiment și am început să facem gem din resturile de sortare. A fost un succes și vreau să continui acest lucru pe viitor, dar vreau să învăț mai mult, motiv pentru care m-am înscris la cursurile TalentA. Este o oportunitate pentru mine, atât pe plan profesional, cât și personal, deoarece cursurile sunt foarte bine structurate, și cred că voi reveni anul viitor pentru a continua acest proces de învățare. Am întâlnit o mulțime de oameni noi la acest workshop și este o cu totul altă comunicare cu toate colegele mele, pentru că a fost plăcut să ne descoperim și să ne cunoaștem aici”, ne-a spus Iris Maria Roșculeț.
Alexandra Buliga, fermier la Baiagrogiv – Ferma familiei Buliga, județul Neamț, s-a alăturat de curând afacerii familiei, iar anul acesta a participat la cursurile programului TalentA. „M-am înscris în acest program, TalentA, pentru a cunoaște mai multe femei ca mine, pentru că în zona din care provin, județul Neamț, sunt foarte puține femei fermier și mă simțeam singură. De curând m-am lansat în agricultură, alături de familia mea, Baiagrogiv - Ferma familiei Buliga, iar participarea la acest proiect a însemnat pentru mine să întâlnesc o mulțime de oameni de vârsta mea, care sunt dedicați în ceea ce fac și au idei de afaceri foarte bune, astfel încât acum nu mai simt acea singurătate. Cursurile au fost foarte interesante, m-am implicat activ, iar informațiile pe care le-am primit au fost foarte utile pentru că nu s-au bazat doar pe teorii dintr-o carte, ci pe multă practică, lucru care ne-a plăcut foarte mult tuturor”, a precizat Alexandra Buliga.
Programul TalentA, creat de Corteva Agriscience, are scopul de a îmbogăți viața celor care produc și a celor care consumă, asigurând dezvoltarea generațiilor viitoare. Punerea în aplicare a inițiativei educaționale face parte din eforturile de sustenabilitate ale Corteva de a promova abilitarea femeilor în agricultură. Programul TalentA a fost lansat în Spania în 2019, iar în 2020 a fost implementat pentru prima dată în România cu sprijinul echipei Starperformining.Până în prezent, aproximativ 1.300 de femei talentate din întreaga lume au participat la Programul TalentA.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!