În ultimii 50 de ani, populația lumii s-a dublat, conform Organizației Națiunilor Unite (ONU), estimată să ajungă la 8,5 miliarde până în 2030 și 9,7 miliarde până în 20501. Schimbările climatice și nevoia de a satisface cerințele pentru o populație în creștere accelerează necesitatea de a adapta producția alimentară globală pentru un impact minim asupra mediului înconjurător.
Criza climatică în desfășurare a avut impact global semnificativ, iar conform Organizației Mondiale a Sănătății (OMS)2, seceta reprezintă un pericol pentru culturi și creșterea animalelor domestice în fiecare parte a lumii, cu aproximativ 55 de milioane de oameni afectați la nivel global în fiecare an. Scăderea disponibilității apei afectează 40% din populația lumii, iar până la 700 de milioane de oameni sunt în pericol să fie afectați ca rezultat al secetei până în 2030.
Uniunea Europeană s-a angajat să devină neutră din punct de vedere climatic până în 2050, fără a lăsa pe nimeni în urmă. Pentru a atinge acest obiectiv, adaptarea la schimbările climatice reprezintă acțiuni care să diminueaze impactul său prezent și viitor. În prezent, se înregistrează date despre secete extreme3,4 care devin din ce în ce mai frecvente în Europa, iar pagubele pe care le provoacă cresc de asemenea. Cu o creștere medie globală a temperaturii de 3°C, se proiectează că seceta va apărea de două ori mai des și pierderile substanțiale în productivitatea agricolă și reducerea suprafețelor adecvate pentru cultivare vor crește. Unele studii 5,6 indică faptul că în prezent și în viitorul îndepărtat există o mare variabilitate a intensităților secetei în diferite regiuni climatice europene, proiecțiile climatice arătând că evenimentele meteorologice mai frecvente și mai extreme sunt de așteptat până la sfârșitul secolului al XXI-lea. De exemplu, în Europa Centrală, probabilitatea anuală de apariție a unei secete extreme crește semnificativ în lunile de vară, ajungând la 25%, iar pentru Europa de Est și Alpi, secetele severe și extreme au probabilități mai mari în viitorul îndepărtat, cu valori în jur de 20% severe și 40% extreme.
Noile tehnologii genomice (NGTs) pot sprijini fermierii
Pentru România, s-au observat schimbări semnificative în condițiile de secetă în lunile de vară, cu o tendință semnificativă de uscare. Conform analizei datelor Observatorului European al Secetei7 pentru anul 2024, 65,2% din suprafața terestră a României, incluzând atât terenurile arabile, cât și cele agricole, inclusiv pădurile, prezintă risc de secetă. Specialiștii Administrației Naționale de Meteorologie8 au declarat de Ziua Mondială a Apei în martie că perioada cuprinsă între 2023-2024 a reprezentat un an agricol marcat de secetă în Sud, Sud-Est și Sud-Vestul țării și au avertizat că această lună februarie a fost înregistrată ca fiind cea mai caldă lună februarie și că 2024 nu va face excepție de la anul extremelor meteorologice în țară.
Având în vedere impactul secetei asupra peisajului agricol din România în ultimii ani, este important să identificăm soluții durabile pentru a crește productivitatea culturilor. De exemplu, noile tehnologii genomice (NGTs) pot sprijini fermierii români în obținerea unor producții mai mari și mai constante prin cultivarea plantelor mai rezistente la boli și secetă. Mai mult, NGTs reprezintă un instrument suplimentar în trusa de instrumente a fermierilor pentru a se adapta condițiilor climatice într-un mod sustenabil și, contribuind la securitatea alimentară atât a producătorilor, cât și a consumatorilor, reflectă angajamentul companiei internaționale de cercetare și dezvoltare în agricultură, Corteva Agriscience.
NGTs reprezintă o tehnologie cu o precizie și un potențial fără precedent, editarea genelor bazându-se pe propriul ADN al plantei în variabilitate indusă, fără includerea „genelor străine”, așa cum este cazul organismelor modificate genetic (OMG). Procesul realizat prin NGT poate apărea în mod natural, dar instrumentul doar îl accelerează, permițând fermierilor să abordeze mai rapid provocările emergente, inclusiv cele prezentate de schimbările climatice.
Utilizarea NGTs aduce numeroase beneficii agriculturii și producției alimentare
Culturile care necesită mai puțină apă pentru a crește devin din ce în ce mai importante în contextul schimbărilor climatice care afectează chiar și regiunile care erau anterior bogate în apă. Mai mult, protejarea mediului înconjurător prin limitarea poluării solului este abordată cu ajutorul NGT prin măsuri precum cultivarea plantelor cu rezistență la boli și insecte, reducând necesitatea pesticidelor. În plus, îmbunătățirea eficienței utilizării azotului în culturi reduce numărul de îngrășăminte necesare.
**********
„NGTs au potențialul de a stimula cercetarea și dezvoltarea de soiuri mai bine adaptate la condițiile din ce în ce mai dificile din agricultura de astăzi, ca plante care rezistă mai bine la condițiile de secetă, boli, dăunători și o productivitate crescută. Este un mare pas înainte în agricultura românească și fermierii le pot vedea ca instrumente valoroase care ar putea îmbunătăți competitivitatea noastră în UE prin integrarea NGTs în practicile curente.” - Cristian Stoica, proprietarul fermei „La bunici” și membru al Consiliului de Administrație al Asociației Fermierilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR), precum și președinte al Asociației Grânarii.
**********
Spre exemplu, prof. Ezura Hiroshi, PhD, de la Universitatea Tsukaba din Japonia, s-a dedicat aplicării NGTs pentru îmbunătățirea culturilor horticole precum pepenele și roșiile și a dezvoltat cu succes un soi de roșii CRISPR cunoscut sub numele de roșia HIGH GABA. Această roșie prezintă o creștere semnificativă a conținutului de acid gamma-aminobutiric (GABA) în comparație cu roșiile obișnuite, fiind o moleculă sintetizată natural în toate organismele vii. Astfel, GABA este cunoscut pentru potențialul său de a reduce tensiunea arterială ridicată la oameni, iar creșterea conținutului său în roșii poate avea implicații semnificative pentru sănătatea publică, deoarece poate contribui la îmbunătățirea sănătății inimii. Prin urmare, consumul regulat al acestor roșii poate oferi o alternativă naturală și accesibilă la suplimentele de GABA, contribuind la promovarea unui stil de viață sănătos și la prevenirea afecțiunilor cardiovasculare.
Fermierii europeni, inclusiv cei din România, pot integra NGTs în practicile lor curente, producând alimente bogate în nutrienți într-un mod sustenabil. Conform studiului Sistemelor Alimentare Durabile8, un proiect de cercetare comandat de Corteva Agriscience și realizat de Longitude, o companie a Financial Times, această nouă tehnologie asociată cu agricultura durabilă și producția de alimente mai nutritive beneficiază de un sprijin puternic din partea fermierilor și consumatorilor. 63% dintre fermierii din Europa intenționează să integreze noi tehnici de îmbunătățire a plantelor în următorii cinci ani, prioritatea fiind îmbunătățirea valorii nutritive a culturilor și eliminarea alergenilor. Printre consumatori, peste jumătate (53%) manifestă o disponibilitate de a accepta aceste tehnici la achiziționarea alimentelor produse în mod durabil, doar 11% exprimând reticență.
Prin utilizarea eficientă a resurselor și implementarea tehnologiilor inovatoare, NGTs joacă un rol crucial în construirea unei agriculturi durabile, oferind alimente sănătoase și echitabile pentru populație. Corteva Agriscience susține importanța accesului larg și utilizării NGTs, investițiilor în cercetare și dezvoltare și crearea de politici agricole durabile, fiind esențiale pentru construirea unui sistem alimentar durabil și rezistent.
1 World population to reach 8 billion this year, as growth rate slows | UN News2 Drought (who.int)3 This is how frequent extreme droughts could become in Europe | World Economic Forum (weforum.org)4 https://climate.ec.europa.eu/climate-change/consequences-climate-change_en5 Frontiers | Hot Spots and Climate Trends of Meteorological Droughts in Europe–Assessing the Percent of Normal Index in a Single-Model Initial-Condition Large Ensemble (frontiersin.org)6 Dashboard - European Drought Observatory - JRC European Commission (europa.eu)7 Specialiștii avertizează că anul 2024 va reprezenta încă un an al extremelor meteorologice în România | Site-ul de stiri al TVR (tvrinfo.ro)8 Sustainable Food Systems, European research report (corteva.com)
Articol scris de: MARIA CÎRJĂ, Marketing Manager Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Corteva Agriscience anunță lansarea Corteva Catalyst, o nouă platformă de investiții și parteneriate concentrată pe accesarea și aducerea pe piață a inovațiilor agricole care avansează prioritățile de cercetare și dezvoltare ale companiei și aduce plusvaloare.
Corteva Catalyst va colabora cu antreprenorii și inovatorii pentru a accelera dezvoltarea tehnologiilor la stadiul incipient, care permit fermierilor să producă mai multă hrană și furaje în mod sustenabil.
„Corteva are o lungă tradiție în abordarea provocărilor critice cu care se confruntă fermierii din întreaga lume, avansând inovația în parteneriat cu comunitatea științifică globală. Prin intermediul Corteva Catalyst, vom construi pe această cale, prin asocierea experienței și resurselor noastre considerabile cu agilitatea start-up-urilor și universităților, pentru a oferi noi soluții pentru fermieri la nivel global. Această inițiativă va extinde portofoliul nostru și va accelera progresul”, a declarat Sam Eathington, vicepreședinte executiv și director Tehnologie și Digitalizare la Corteva.
Valorificând expertiza Corteva, capacitățile recunoscute de cercetare și dezvoltare, prezența globală și infrastructura de piață, Corteva Catalyst este poziționată în mod unic pentru a susține dezvoltarea și comercializarea tehnologiilor revoluționare și pentru a le oferi fermierilor.
Corteva Catalyst va avea inițial focus pe identificarea oportunităților în patru linii strategice aliniate pe verticală cu prioritățile de cercetare și dezvoltare ale companiei: editarea genomului; biologice și produse naturale; platforme tehnologice și știința deciziei.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
2023 a fost un an dificil, cu secetă pedologică severă, iar producțiile de floarea-soarelui la nivel național nu au fost cele scontate de fermieri la începutul campaniei de semănat. Deși vremea se arată prietenoasă în această primăvară a lui 2024, riscul secetei rămâne destul de ridicat. Este o perioadă complicată, iar deciziile care se iau în actuala campanie de semănat vor avea impact puternic în rezultatele financiare ale fermelor.
În condiții de secetă, floarea-soarelui este o alegere mai sigură, fiind o plantă cu rezistență mai mare la condițiile aride, care se descurcă cu mai puțină apă și poate obține producții mulțumitoare chiar și în anii complicați. Prețul recoltei rămâne unul atractiv, astfel încât floarea este cultura care poate susține financiar ferma.
Totuși, nu toți hibrizii sunt pretabili condițiilor actuale, unii hibrizi cu origini în vestul Europei au nevoie de condiții foarte bune, cu precipitații ridicate și fertilizare pe masură. „În anii secetoși, când resursele sunt limitate și prețurile mici, este nevoie de un hibrid care poate valorifica la maximum resursele disponibile. Corteva Agriscience crează hibrizi de floarea-soarelui adaptați celor mai grele provocări, contribuind astfel la ridicarea productivității pe hectar”, arată Maria Cîrjă, director marketing Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria, punctând că P64LE162 este un hibrid care face parte din tehnologia ExpressSun, cea mai adaptată tehnologie pentru condiții de secetă severă, cu stres minim pentru cultură și control foarte bun al buruienilor.
Hibridul de floarea-soarelui P64LE162 are un comportament excelent în condiții de secetă și arșiță, dar și în condiții bune de cultură, susțin reprezentanții companiei. Este un hibrid care aduce un plus de productivitate, dar și stabilitate, fiind hibridul care în ultimii trei ani de testare a obținut cele mai constante rezultate, reușind să devanseze hibrizii deja consacrați.
„Cu toții ne dorim un an cu precipitații bune, dar este obligatoriu să fim pregătiți pentru condițiile cele mai grele, iar în acest caz, alegerea de top este hibridul de floarea-soarelui P64LE162”, conchide Maria Cîrjă.
Fermierii care au ales hibridul P64LE162, mulțumiți la proba cântarului
În județul Botoșani, la Vorona, fermierul Bogdan Gheorghe Axânte a obținut o producție de 4.280 kg/ha cu hibridul P64LE162.
În județul Suceava, localitatea Stamate, Andrei Claudiu Ursu lucrează 170 de hectare, iar în 2023 a obținut 3.750 kg/ha de la hibridul de floarea-soarelui P64LE162. „Anul trecut, floarea-soarelui am avut pe 55 ha, iar cultura premergătoare a fost porumbul. Terenul a fost arat, pregătit minim cu un cultivator în primăvară și am semănat în a doua jumătate a lunii aprilie, când am administrat pe rând NPK - 200 kg/ha. Am erbicidat atât preemergent, cât și postemergent și am administrat un singur tratament format din fungicid, insecticid și îngrășământ foliar pe bază de bor. Recoltatul a avut loc în perioada 15 septembrie – 10 octombrie 2023. A fost al doilea an când am ales acest hibrid și am fost mulțumit de producția obținută”, ne-a zis agricultorul.
Roland Simon, de la Cruceni - județul Timiș, a obținut o producție de 3.808 kg/ha. „Lucrăm 230 ha, am avut în jur de 50 ha cu floarea-soarelui, dintre care 30 ha cu hibridul P64LE162 și diferența cu hibridul P64LE99. Cultura premergătoare a fost orzul, jumătate din suprafață a fost arată, jumătate scarificată. La finalul iernii am discuit, iar înainte de semănat am pregătit terenul cu combinatorul. La pregătirea patului germinativ am administrat DAP - 200 kg/ha și 200 kg/ha de uree, apoi am semănat în jur de 15 aprilie 2023. Am erbicidat de două ori, prima oară în stadiul de 2-4 frunze, a doua trecere a fost cu Express®, în stadiul de 6-8 frunze, și atunci am administrat și un fungicid. Insecticide nu a fost cazul să administrez. Am recoltat după data de 15 septembrie și am fost mulțumit de producție”, a povestit fermierul, care a ales pentru 2024 tot hibridul P64LE162 pentru 50 de hectare.
Tot în județul Timiș, la Gătaia, fermierul Ovidiu Boroș a obținut o producție de 3.600 kg/ha de la hibridul de floarea-soarelui P64LE162. „În 2023 am semănat 60 ha cu floarea-soarelui, iar cel mai performant hibrid din fermă a fost P64LE162. Cultura premergătoare pentru acest hibrid de floarea-soarelui a fost porumbul, astfel că terenul a fost arat, apoi pregătit corespunzător cu combinatorul. Am fertilizat la pregătirea patului germinativ cu 200 kg/ha de uree și am semănat cu 250 kg/ha de îngrășământ complex triplu 15. Am semănat ceva mai târziu, la începutul lunii iunie, dar a fost benefic pentru cultură. Am erbicidat într-o trecere, iar unde a fost nevoie am revenit cu Express® în stadiul de 3-4 frunze. Am avut și două treceri cu îngrășământ foliar pe bază de bor și insecticid de contact, prima oară în stadiul de 4-5 frunze, iar la următoarea intervenție, atunci când plantele erau mai mari, am adăugat și un fungicid. Nu am fertilizat în vegetație, nu am prășit, aceasta a fost toată tehnologia. Am recoltat la începutul lunii octombrie, a fost o recoltă bună. Sunt foarte mulțumit și an de an semăn hibrizi Pioneer®”, a precizat fermierul.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În contextul schimbărilor climatice, emisiile de gaze cu efect de seră (GES) reprezintă o preocupare majoră, cu azotul jucând un rol semnificativ în condițiile de mediu. În timp ce este esențial pentru creșterea plantelor, gestionarea ineficientă a acestuia contribuie la creșterea emisiilor de GES, subliniind necesitatea unor soluții inovatoare pentru a atenua impactul său asupra mediului.
Legea europeană privind clima1 stabilește obiectivul UE de a atinge o economie neutră din punct de vedere al carbonului până în 2050, alături de un obiectiv de reducere a emisiilor de gaze cu efect de seră cu cel puțin 55% până în 2030. Date recente de la Eurostat2, furnizate la sfârșitul anului 2023, dezvăluie o scădere cu 7,1% a emisiilor de GES în comparație cu 2022, semnalând un progres promițător. Prin valorificarea tehnologiilor agricole disponibile, emisiile de GES ar putea fi potențial reduse la aproximativ o cincime din nivelurile actuale până în 20503.
În România, la sfârșitul anului 2023, Guvernul a adoptat Strategia pe termen lung a României pentru reducerea emisiilor de GES4, având ca scop o Românie neutră din punct de vedere al climei până în 2050. Conform Raportului privind Clima și Dezvoltarea României (CCDR)5 publicat de Banca Mondială anul trecut, profilul țării demonstrează o cale pentru a atinge obiectivele din 2050, evidențiind necesitatea reducerii semnificative a emisiilor de GES în trei domenii - generarea de energie, agricultura și transportul. Prin urmare, pentru agricultura românească este importantă implementarea practicilor durabile și a soluțiilor inovatoare pe piață pentru a sprijini scăderea nivelului de emisii de GES.
Ca soluție pentru reducerea emisiilor de GES în țările UE, unele studii6,7 susțin îmbunătățirea eficienței utilizării azotului. Din acest motiv, Corteva Agriscience se angajează să sprijine fermierii români cu soluții care facilitează gestionarea strategică a pierderilor de azot din sol.
Spre exemplu, stabilizatorul de azot Instinct™ din portofoliul de produse de protecția plantelor al companiei Corteva Agriscience este folosit pentru a întârzia pierderea resurselor de azot din sol prin inhibarea procesului de nitrificare. În mod specific, atunci când este aplicat, acesta reduce pierderile de azot din sol prin scurgere sau denitrificare, asigurând utilizarea eficientă a azotului în culturile de cereale, rapiță și porumb, rezultând într-o productivitate mai mare pentru fermierii români. Astfel, prin alegerea stabilizatorului, impactul asupra mediului este minimizat prin reducerea nitraților și nitriților, iar această formă de azot rămâne disponibilă în sol pentru creșterea și dezvoltarea plantelor, crescând potențialul de producție pentru fermieri.
„Suntem deja familiarizați cu anii de secetă ca urmare a schimbărilor climatice, iar amprenta pe care o lăsăm asupra mediului poate exacerba aceste schimbări, totul începând cu noi dacă vrem o schimbare. Încerc să gestionez cât mai eficient posibil managementul azotului în culturile mele pentru că știu cât de important este pentru fermieri să se alinieze cu necesitatea unor practici mai prietenoase cu mediul. Prin urmare, portofoliul Corteva Agriscience pentru produsele de protecția culturilor se aliniază cu obiectivul meu pentru o agricultură durabilă. Am încercat Instinct™ la ferma mea. Rezultatele au fost excelente în ceea ce privește productivitatea în 2023, cu reducerea nivelului de probleme legate de pierderea azotului în sol în comparație cu anii precedenți”, arată Cosmin Iancu, fermier și manager al societății Picmar Prod, din județul Ilfov.
Abordarea provocărilor generate de gestionarea azotului în contextul schimbărilor climatice este crucială pentru atenuarea emisiilor de gaze cu efect de seră și asigurarea practicilor agricole durabile. Prin sporirea conștientizării și implementarea măsurilor strategice la nivel local și global, Corteva Agriscience lucrează în direcția unui viitor mai durabil în care agricultura joacă un rol cheie în combaterea schimbărilor climatice, asigurând în același timp securitatea alimentară și conservarea mediului înconjurător.
Articol scris de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicide, Insecticide și Produse Biologice Corteva Agriscinece România și Republica Moldova
1 European climate law: Council and Parliament reach provisional agreement - Consilium (europa.eu)2 Quarterly greenhouse gas emissions in the EU - Statistics Explained (europa.eu)3 Member States' greenhouse gas (GHG) emission projections, 2023 — European Environment Agency (europa.eu)4 STRATEGIE 29/11/2023 - Portal Legislativ (just.ro)5 Country Climate and Development Report for Romania (worldbank.org)6 Greenhouse gas emissions from agriculture in Europe (europa.eu)7 Greenhouse gas emissions from nitrogen fertilizers could be reduced by up to one-fifth of current levels by 2050 with combined interventions | Nature Food
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Șocurile globale, precum pandemiile, conflictele și evenimentele meteorologice extreme, au pus o presiune considerabilă asupra securității alimentare. Potrivit datelor World Food Security Outlook (WFSO), furnizate de Grupul de date economice pentru dezvoltare al Băncii Mondiale și de practica globală de agricultură (https://microdata.worldbank.org/index.php/catalog/6103), un sfert de miliard de oameni se confruntă cu niveluri de insecuritate alimentară acută în 2024.
Lumea este marcată în prezent de o criză alimentară în escaladare, caracterizată de prețuri ridicate și creșterea foametei. Nivelurile actuale sunt de 2,5 ori mai mari decât în 2016, când aceste cifre globale au început să fie înregistrate. Proiecțiile World Food Bank sugerează că fără acțiuni suplimentare, până în 2030 ar putea fi 950 de milioane de persoane grav afectate de insecuritate alimentară. Astfel, lumea se confruntă cu provocări fără precedent în ceea ce privește securitatea alimentară globală.
Conform Indicelui Global al Securității Alimentare publicat în 2022, elaborat de Divizia de Cercetare și Analiză a Unității de Informații Economice (EIU) și sponsorizat de Corteva Agriscience, din cele 113 țări evaluate, România s-a clasat pe locul 29 cu un scor general de 72,4 din 100 în ceea ce privește accesibilitatea, disponibilitatea, calitatea și siguranța alimentelor, precum și sustenabilitatea și adaptarea. De-a lungul anilor, țara și-a menținut principalele puncte forte printre țările europene în ceea ce privește programele de securitate alimentară.
Abordarea insecurității alimentare poate fi realizată prin metode cheie pentru transformarea sistemelor alimentare globale enumerate ca priorități pentru Banca Mondială pentru Alimente, cum ar fi accelerarea inovației agricole, intensificarea investițiilor necesare în alimente și nutriție și sprijinirea gospodăriilor vulnerabile cu programe de urgență și reziliență.
Mai mult, schimbările în practicile de cultivare pot reprezenta o opțiune, de exemplu, diferite studii în agricultură evidențiază rolul cultivării rapiței în asigurarea unui sistem alimentar mai echilibrat și durabil (Breeding Canola (Brassica napus L.) for Protein in Feed and Food - PMC (nih.gov); Canola/Rapeseed Protein: Future Opportunities and Directions—Workshop Proceedings of IRC 2015 - PMC (nih.gov). Aceasta devine o alegere esențială pentru fermieri prin diversificarea surselor de proteine vegetale și reducerea dependenței de uleiuri rafinate, promovând un sistem alimentar mai echilibrat și durabil.
Un argument suplimentar pentru alegerea de semănare a rapiței îl reprezintă beneficiile ce țin de sănătate umană, produsul finit - ulei de rapiță - fiind recomandat pentru compoziția sa bogată în acizi grași Omega-3 și Omega-6, care sunt esențiali pentru sănătate inimii și a sistemului cardiovascular (Evidence of health benefits of canola oil - PMC (nih.gov). Consumul regulat de ulei de rapiță poate contribui la reducerea riscului de boli cardiovasculare, diabet de tip 2 și alte afecțiuni cronice (The effects of Canola oil on cardiovascular risk factors: A systematic review and meta-analysis with dose-response analysis of controlled clinical trials - ScienceDirect). Prin urmare, cultura de rapiță atrage și beneficii financiare datorită cererii constante pentru uleiuri vegetale și proteine.
Printre cele mai notabile caracteristici ale rapiței este adaptabilitatea sa la diverse condiții climatice și de sol, fapt ce o face potrivită pentru majoritatea regiunilor agricole din România. La nivel local, rapița reprezintă o cultură versatilă și rezistentă, cu multiple avantaje pentru fermierii români. Cultura de rapiță are un ciclu de creștere relativ scurt, ceea ce permite fermierilor să optimizeze utilizarea terenurilor agricole și să beneficieze de rotația culturilor, contribuind la menținerea fertilității solului.
Astfel, alegerea cultivării rapiței reprezintă un angajament ferm pentru construirea unui viitor alimentar mai sigur și mai prosper pentru fermierii români prin alegeri durabile. De pildă, noii hibrizi de rapiță PT314 și PT315 din portofoliul Pioneer® al companiei Corteva Agriscience reprezintă două soluții inovatoare pentru îmbunătățirea practicilor agricole. Aceștia sunt doi hibrizi productivi cu o eficiență superioară a utilizării azotului, conținut foarte ridicat de ulei și rezistență excelentă la boli. În plus, hibridul PT303 Sclerotinia Protector rămâne o alegere populară printre fermierii români, fiind unic în Europa datorită toleranței sale excepționale față de patogenul Sclerotinia sclerotiorum pentru acei fermieri care vizează recolte record și nu pot implementa corespunzător rotația culturilor.
Roland Heilman, fermier din județul Bihor, localitatea Tărian, a avut în sezonul 2022 - 2023 o suprafață de 100 ha semănată cu rapiță, din totalul de 600 ha pe care le lucrează în cadrul fermei Mady Speed Int SRL. Hibridul PT303 Sclerotinia Protector a fost semănat după cultură de grâu și a oferit o producție de 5.840 kg/ha. „Am început recoltatul la finalul lunii iunie, anul trecut, și pot spune că am avut o producție foarte bună, PT303 este un hibrid remarcabil. Am avut noroc că a plouat, am semănat 100 ha de rapiță, toată suprafața cu hibrizii Pioneer PT303 și PT313”, a spus Roland Heilman.
În 2023, în județul Argeș s-au înregistrat rezultate foarte bune la cultura de rapiță, iar un exemplu este fermierul Cristian Anghel, care a obținut o producție de 4.560 kg/ha. „Am avut 150 ha cu rapiță semănată după grâu, terenul a fost dezmiriștit, am adoptat sistemul de lucrări minime, astfel că am semănat cu o semănătoare minimum-till. Recoltatul a avut loc după data de 15 iulie 2023, rezultatele au fost foarte bune, și pot spune că hibridul PT303 Sclerotinia Protector s-a comportat foarte bine în condiții nu tocmai optime din punct de vedere climatic”, a precizat Cristian Anghel.
Compania Corteva Agriscience se angajează să susțină agricultura, punând la dispoziția fermierilor resurse esențiale pentru a face față insecurității alimentare, ajutându-i să atingă randamente ridicate și să fie viabili.
Articol de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Odată cu evoluția schimbărilor climatice, fermierii sunt tot mai conștienți de necesitatea adoptării practicilor sustenabile pentru a asigura o producție agricolă durabilă și rezistentă în fața provocărilor viitoare. În contextul Zilei Mondiale a Apei, sărbătorită pe 22 martie, este esențial de subliniat importanța gestionării eficiente a resurselor de apă în cadrul acestor eforturi.
Schimbările climatice aduc fluctuații neprevăzute în precipitații și temperaturi, ceea ce impune fermierilor să fie pregătiți să gestioneze și să utilizeze resursele de apă în mod responsabil și sustenabil.
Studiul „Impactul evenimentelor meteorologice extreme asupra productivității agricole în Uniunea Europeană” (Research for AGRI committee: The impact of extreme climate events on agricultural production in the EU - europa.eu), realizat la solicitarea Comitetului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală al Parlamentului European, publicat în aprilie 2023, indică tendințe alarmante în climatul din Europa, cu o creștere semnificativă a temperaturilor extreme de vară și a condițiilor tot mai secetoase în sudul continentului, dar și cu episoade accentuate de ploi torențiale în regiunile nordice și centrale.
Evenimentele climatice extreme sunt tot mai frecvente în Europa, cu diferențe regionale pronunțate, iar tendința de secetă severă și de temperaturi extreme va persista. Spre exemplu, numărul zilelor cu temperaturi ridicate va crește cel puțin de cinci ori până la sfârșitul secolului în cele mai reci climate, și până la treizeci de ori mai mult în climatul mai cald. Mai mult, severitatea secetei în sudul Europei s-ar putea tripla până la sfârșitul secolului, iar agricultura europeană va trebui să se adapteze rapid pentru a proteja culturile și a asigura securitatea alimentară în fața acestor schimbări. Prin urmare, condițiile mediului în prezent accentuează riscurile de secetă și inundații, afectând semnificativ sectoarele agricol și economic.
Pentru a face față acestor provocări, soluțiile de adaptare se concentrează pe promovarea unor practici agricole durabile, cum ar fi rotația culturilor și creșterea suprafeței acoperite cu vegetație, și pe gestionarea eficientă a apei, inclusiv retenția naturală și artificială a apei în sol prin lucrări conservative de menținere a structurii sale echilibrate.
Conform aceluiași studiu al Comisiei AGRI din 2023, no till sau reducerea lucrării solului au fost bine studiate prin sisteme experimentale în diverse regiuni din Europa. Lucrarea redusă a solului se dovedește a avea consecințe pozitive în ceea ce privește structura solului și abundența biosistemului, stocarea carbonului organic în sol și creșterea capacității de retenție a apei. În majoritatea cazurilor, lipsa lucrării solului sau lucrarea redusă duce și la o reducere a productivității cu aproximativ 5% (în medie, pentru mai multe culturi), cel puțin în primii ani.
Aceste schimbări ale climei au motivat fermierii români să adopte practici sustenabile în scopul obținerii unei productivități pe termen lung. Prin urmare, anul 2024 marchează o creștere a numărului fermierilor care asimilează soluții inovatoare de management a resurselor de apă în comparație cu anii anteriori.
Agricultura conservativă rămâne o preocupare semnificativă și persistentă pentru fermieri, cu o importanță în continuă creștere pe agenda lor, concentrându-se pe refacerea solului și îmbunătățirea procesului de gestionare a apei.
În România, una dintre soluțiile adoptate frecvent de unii fermieri este lucrarea minimă a solului, un sistem la care sunt forțați să recurgă din cauza secetei și a arșiței și va prevala cu siguranță în țara noastră în viitor pe acest trend ascendent notabil. Mai mult decât atât, este o abordare holistică a agriculturii care urmărește îmbunătățirea sănătății solului și gestionarea apei, minimizând în același timp impactul agriculturii asupra mediului.
O altă practică la care fermierii români au apelat pentru a face față condițiilor meteorologice extreme a fost alegerea hibrizilor toleranți la secetă și trecerea la tehnologii prietenoase cu solul. Compania Corteva Agriscience colaborează activ cu fermierii pentru a le satisface cerințele, valorificând expertiza științifică a companiei pentru a dezvolta soluții cuprinzătoare care abordează nevoile lor imediate, menținând un accent puternic pe inovațiile viitoare precum genetica premium a hibrizilor marca Pioneer® Optimum® AQUAmax®.
Hibrizii Optimum® AQUAmax® ai Corteva au fost creați special pentru toleranța la secetă atmosferică și pedologică. De pildă, hibrizii de porumb P9889 și P9757 au demonstrat că pot exploata eficient apa disponibilă în sol, furnizând recolte remarcabile chiar și în condiții de secetă persistentă, cu producții consisestente și fiabilitate în timp. Într-o perioadă în care schimbările climatice devin din ce în ce mai evidente, adoptarea de către fermieri a acestor hibrizi a reprezentat o mișcare strategică esențială pentru asigurarea unei producții agricole sustenabile și sigure în viitor.
**********
Cosmin Iancu, fermier din județul Ilfov (Picmar Prod), explică cum a ales să gestioneze producțiile agricole în lipsa resurselor de apă suficiente în sol: „Temperaturile extrem de ridicate și seceta care persistă în ultimii ani în România reprezintă o prioritate pentru fermieri, deoarece trebuie să fim proactivi în adaptarea practicilor agricole pentru a face față provocărilor. Dat fiind că resursele de apă din sol sunt insuficiente, pentru mine de exemplu, alegerea hibrizilor adecvați a jucat un rol foarte important în gestionarea eficientă a acestor dificultăți. Experiența ca fermier și alegerea hibrizilor Optimum® AQUAmax® mi-au demonstrat că pot obține producții ridicate chiar și în condiții de secetă și arșiță. Sunt pregătit pentru 2024 care s-a arătat de la început a fi unul la fel de dificil ca anii trecuți”.
**********
În cele din urmă, viitorul agriculturii va depinde de fermierii care își pot ajusta tehnicile și pot folosi noi inovații pentru a se adapta la condițiile actuale. Rapiditatea cu care aceste schimbări vin peste noi devine un factor suplimentar pentru accelerarea procesului de asimilare a practicilor mai prietenoase cu solul pentru un management strategic al resurselor de apă. De aceea, compania Corteva Agrisicence este angajată în susținerea fermierilor cu soluții care să le înlesnească accesul la productivitate crescută chiar și în scenarii meteorologice extreme.
Articol de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Pietroasa, județul Buzău, s-a desfășurat, pe 2 martie 2024, a doua ediție a concursului „Cel mai bun viticultor din România”, organizat de Wines of Romania, platformă dedicată vinului. Din acest an, competiția are două secțiuni, una dedicată profesioniștilor și a doua pentru studenți. Marii câștigători sunt consultantul Paul Huieț și studenta de la USAMV București - Alexandra Bardoș.
Vinul bun începe în vie. Prin urmare, Concursul „Cel mai bun viticultor din România” s-a născut din dorința de a aduce în prim plan o categorie de specialiști aflați rareori în lumina reflectoarelor, dar a căror muncă în vie este extrem de importantă pentru tot ceea ce înseamnă obținerea vinului. Prin această competiție națională de tăiat vița-de-vie în uscat se dorește susținerea și promovarea rolului viticultorului în provocatoarea călătorie a vinului de la strugure în pahar.
„A fost o zi plină și frumoasă, cu tururi de cramă, concursul, workshopuri, degustări de vinuri și brânzeturi. Pentru a le onora munca atât de importantă pentru rodul viei, am lansat competiția dedicată viticultorilor români, un concurs de tăiat vița-de-vie în uscat. Dacă inițial ne-am propus să ne deplasăm și să fim prezenți în fiecare an la o altă universitate, pentru că SCDVV Pietroasa aparţine de USAMV București, ne-am hotărât să rămânem la Pietroasa, pentru că este aproape de București și pentru că are o plantație suficient de generoasă pentru a putea găzdui un concurs cu o asemenea amploare. Menționez că, participanții la concurs folosesc foarfecile proprii, cu condiția să fie exclusiv foarfeci mecanice, nu electrice, pneumatice sau hibride. Însă, cel mai important este că aducem la lumină această dimensiune a vinului, cea care nu se vede, munca din teren, în frig, în ploaie, ninsoare sau căldură extrema. Această competiție este încă o dovadă că vinul românesc este pe drumul cel bun, cu experți care își demonstrează competențele în vie și studenți din toată țara dornici să devină specialiști în domeniu și care intră astfel în atenția viitorilor angajatori”, a arătat Marinela Ardelean, fondatorul platformei Wines of Romania (www.winesofromania.com), expert în vinuri și spirtoase, co-organizator al festivalului RO-Wine.
Concursul „Cel mai bun viticultor” este împărțit în două secțiuni: Experți – viticultori cu experiență, cei mai mulți angajați ai cramelor și Studenți – câte trei studenți din anii terminali, desemnați de facultățile de profil din țară. A doua ediție a competiției a constat în tăierea pregătitoare pentru rod a zece butuci pentru fiecare concurent. Viticultorii cu experiență au avut la dispoziție 20 de minute, iar studenții au avut 30 de minute. „Este un lucru simplu, de felul în care tai via depinde cum și cât va trăi plantația ta. Iar tăierea trebuie adaptată la intenție, dacă vrei să schimbi butucii dupa 5, 10, 15, 25 de ani sau mai mult”, a explicat unul dintre jurații internaționali care au jurizat lucrările viticultorilor cu vechime, Fabio Sorgiacomo, expert Giotto Consulting.
Sorin Marin, director general SCDVV Pietroasa, a punctat: „Un lucru care a devenit evident în acest concurs este că munca din teren este esențială pentru calitatea pregătirii în școală. Munca de viticultor nu este ușoară, dar este plină de satisfacții. Să faci parte din viața vinului, din cultura care îl înconjoară, să fii bun la ceea ce faci și să știi că ai un rol important în acest act de creație, este un sentiment rar. Vom avea mai multi oameni pasionați de meseria de viticultor, iar acest lucru se va simți în gustul vinurilor românești”.
Cei mai buni viticultori din România, câștigătorii
Paul Huieț – consultant și Alexandra Bardoș – student la USAMV București, sunt marii câștigători ai celei de-a doua ediții a concursului „Cel mai bun viticultor din România”.
Clasamentul competiției:
Secțiunea Experți:
Locul 1 - Paul Huieț
Locul 2 - Constantin Udrea
Locul 3 - Ionel Tun
Secțiunea Studenți:
Locul 1 - Alexandra Bardoș (USAMV București)
Locul 2 - Florin Pușcaș (USAMV Cluj-Napoca)
Locul 3 – Marius Cristian Donea (USV Iași)
Au fost acordate și mențiuni: Ionuț Dumitru Bozianu (USV Iași), Cătălin Ciobanu (USAMV Cluj-Napoca), Augustin Victor Bădița (UCV Craiova), Bogdan Raul Morar (USAMV Cluj-Napoca), Alin Mirea (USV Timișoara), Andreea Iulia Florea (USAMV București).
În urma analizei rezultatelor tuturor studenților participanți, a fost realizat și un clasament al universităților de profil. Astfel, pe primul loc s-a clasat USAMV Cluj-Napoca, urmată de USV Iași, iar locul trei i-a revenit USAMV București.
Câștigătorii concursului au fost premiați de: Corteva Agriscience (experții au primit tratamente pentru patru hectare de vie, iar studenții au primit foarfeci, fierăstraie și seturi de degustare); Da Bacco (un aparat de legat electric și două multicultivatoare pentru experți, iar pentru studenți - trei zile de experiență în companie); Valdo Invest (un butoi de stejar pentru câștigătorul primului loc); SCDVP Pietroasa-Istrița (vinuri de colecție).
Juriul care a analizat lucrările viticultorilor veterani a fost compus din Fabio Sorgiacomo - expert Giotto Consulting; Vicenç Canals - profesor la Academia de Tăiere a Viței-de-Vie (Academia de Poda) din Spania; Marian Ion - președinte, doctor în științe, cu peste 30 de ani de experiență în viticultură.
Juriul care a evaluat studenții a fost prezidat de Alina Donici, director al Stațiunii de Cercetare - Dezvoltare pentru Viticultură și Vinificație Bujoru (Galați), alături de Alfred Ștefan (Corteva Agriscience) și Dan Ploscaru, câștigătorul concursului de anul trecut.
„Am fost plăcut surprinsă să văd că studenții care au participat la concurs au fost foarte bine pregătiți. Deși au avut mari emoții, fiind primul lor concurs de acest fel, au reușit să arate că dețin cunoștințe solide despre principiile tăierii de rodire la vița-de-vie. Ei sunt viitorii specialiști ce vor duce mai departe tradiția viticulturii în România. Sunt mândră de toți studenții care au participat la concurs și vreau să le transmit că toți au fost câștigătorii acestei ediții doar prin faptul că au concurat la Cel mai bun viticultor din România. Felicit profesorii de la catedrele de Viticultură din cadrul universităților care au pregătit studenții pentru concurs. Prin studenții lor, au demonstrat implicare, dăruire și asigurarea unui învățământ superior de calitate”, a declarat Alina Donici, președintele juriului pentru studenți.
Concurenți Experți
Concurenți Studenți
*****
WinesOfRomania.com este un proiect 100% privat, puternic ancorat în dezvoltarea sustenabilă a succesului local și internațional al vinului românesc. Fondată de Marinela Ardelean, expert în vin și co-organizator al festivalului RO-WINE, platforma Wines of Romania reprezintă un univers digital dedicat vinurilor autohtone, iubitorilor de vin, producătorilor, importatorilor și investitorilor.Foto: Wines of Romania
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cu mândrie și entuziasm, Corteva Agriscience a lansat o nouă gamă de produse dedicate tuturor culturilor. Corteva Biologicals înseamnă un portofoliu de soluții inovatoare, dezvoltate pentru a oferi fermierilor instrumentele necesare îmbrățișării echilibrului și menținerii culturilor sănătoase și productive. Gama de produse biologice de la Corteva a fost creată pentru performanță și predictibilitate, dovedite în urma testărilor. Din acest an, fermierii din România și Republica Moldova au acces la soluțiile inovatoare Biologicals.
Pe 13 martie 2024, fermierii din România și Republica Moldova au pornit într-o călătorie pentru a descoperi produse biologice inovatoare, prin participarea la evenimentul educativ organizat de compania Corteva Agriscience, care introduce în 2024 aceste inovații revoluționare în ambele țări.
Peste 500 de fermieri și distribuitori din România și Republica Moldova s-au alăturat experților Corteva pentru a afla despre noile practici sustenabile, care își au originile direct în natură, și care contribuie la recolte mai bogate și mai sănătoase. Evenimentul de lansare a avut loc în București.
Galyna Radzitska, Lider Comercial pentru Produse Biologice în Europa Centrală și de Est la Corteva Agriscience, a ținut să sublinieze modul în care utilizarea produselor biologice în practicile agricole reprezintă o abordare de viitor, sustenabilă și care oferă o soluție viabilă pentru probleme precum seceta, temperaturile extreme și rezistența la dăunători: „Substanțele biologice reprezintă următorul pas în agricultură și valorifică puterea naturii pentru a îmbunătăți sănătatea și protecția plantelor. La Corteva, ne-am luat angajamentul de a dezvolta produse care să se integreze cu ușurință în practicile existente ale fermierilor, fie că sunt ele tradiționale sau ecologice, pentru a optimiza rezistența culturilor și productivitatea în vederea unui viitor sustenabil”.
Evenimentul a continuat cu o prezentare a rezultatelor uimitoare înregistrate de stimulatorul și optimizatorul fotosintetic Utrisha™ N, o soluție inovativă, care stă la baza acestor transformări în câmp, precum și la o rată de succes ridicată a productivității recoltelor pe întreg teritoriul Europei.
La recoltele de grâu, cu o fertilizare de sub 150 UN (unități de azot), UtrishaTM N a dus la o creștere a producției cu un beneficiul mediu al randamentului de +0,4 tone/hectar. La culturile de porumb, cu o fertilizare de sub 180 UN, aplicarea produsului a dus la o creștere a randamentului în 80% din cazuri, cu un beneficiu mediu de +0,6 tone/hectar. În plus, la culturile de rapiță pe timpul iernii, UtrishaTM N a obținut rezultate de succes la 54% din testele desfășurate toamna și la 63% din testele desfășurate primăvara, cu creșteri medii ale randamentului de +0,19 și, respectiv, +0,27 tone/hectar. „Această inovație - UtrishaTM N - vizează procesele naturale, precum fixarea azotului, esențiale pentru sintetizarea biomoleculelor necesare dezvoltării plantelor. Prin integrarea acestor procese în practicile agricole, optimizatorul de fertilizare oferă o sursă continuă de aprovizionare cu azot pentru plante, crescând potențialul de producție, eficiența utilizării azotului și furnizând azot, fără să se înregistreze pierderi prin levigare sau denitrificare. Eficiența sa remarcabilă este demonstrată de rezultatele uimitoare obținute pe câmp, în toate țările europene în care a fost testat”, a arătat Marcin Dzikowski, Lider pentru Produsele Biologice la nivel global, Managementul Nutrienților și al Biostimulenților la Corteva Agriscience.
Rezultatele pe care le-a înregistrat UtrishaTM N la testele pe câmp din România, în perioada 2021–2023, la culturi precum porumb, grâu, rapiță, floarea-soarelui sau culturi horticole, au fost pezentate de Adrian Ionescu, Managerul de Marketing Corteva pentru categoria Fungicide, Insecticide și Produse Biologice în România și Republica Moldova. Astfel, fermierii au beneficiat de niveluri ridicate de productivitate, de la 300 kg la 1.500 kg, stimulentul furnizând o cantitate suplimentară de 30 până la 70 kg de azot (ingredient activ), aplicat în perioada de vegetație la temperaturi cuprinse între 10 și 30 de grade Celsius.
În afară de UtrishaTM N, Corteva Agriscience introduce în 2024 mai multe tipuri de soluții biologice concepute cu moduri de acțiune unice, precum îmbunătățirea utilizării nutrienților, creșterea rezistenței plantelor la factori de stres abiotic, secetă sau temperaturi extreme, precum și la ameliorarea proceselor de dezvoltare a plantelor. Printre acestea se numără produse inovatoare pentru o gamă largă de provocări agricole, precum fertilizantul foliar lichid Harbest, îngrășământul cu oligoelemente în formă lichidă Keylate B, îngrășământul mineral StarterMn Platinum, fertilizantul mineral în formă lichidă BioForge și fertilizantul lichid SugarMover Zn, cu certificare organică. „Toate aceste produse îmbunătățesc utilizarea azotului, abordează deficiențele de nutrienți, promovează o dezvoltare echilibrată, sporesc rezistența culturilor la stres și îmbunătățesc nivelurile de carbohidrați pentru producții superioare, evidențiind totodată angajamentul pentru practicile agricole sustenabile și eficiente în regiune”, precizează Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriecience România & Rep. Moldova & Ungaria.
Introducerea produselor biologice în România și Republica Moldova marchează un moment important în agricultură pentru cele două țări. „Produsele biologice oferă o abordare durabilă, care poate spori nivelul de reziliență al fermierilor în fața provocărilor ce țin de managementul rezistenței, îmbunătățesc profitul, productivitatea și utilizarea resurselor mult mai eficient”, a concluzionat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Am publicat aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/6071-noi-trenduri-si-practici-revolutionare-in-agricultura-la-lansarea-corteva-biologicals.html mai multe detalii despre gama de produse biologice – Corteva Biologicals.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Factori precum schimbările climatice, creșterea populației și preocupările legate de securitatea alimentară conduc industria agricolă să caute abordări inovatoare pentru a proteja și îmbunătăți productivitatea culturilor. Datorită acestor condiții actuale, agricultura modernă câștigă teren prin integrarea sinergiei dintre inteligența artificială (IA) și sectorul agricol.
Inteligența artificială, definită ca sisteme capabile să efectueze sarcini care în mod tipic necesită inteligență umană, găsește o aplicație semnificativă în agricultură. Prin urmare, pentru o agricultură de vârf în România, integrarea IA în operațiunile agricole reprezintă un salt transformator în exploatarea celor mai recente tehnologii care pot oferi suport inestimabil fermierilor, în plus față de soluții inovatoare de protecție a culturilor și hibrizi avansați. Tehnologia facilitează procesele decizionale care depășesc capacitățile umane în ceea ce privește viteză, precizie, analiză și multitasking.
Conexiunea dintre IA și agricultură este fundamentală, aducând soluții cu rol transformator pentru a aborda provocările, a îmbunătăți eficiența și a promova agricultura de precizie. De exemplu, automatizarea, ghidată de IA, optimizează diverse sarcini precum semănatul precis, aplicarea de produse biologice sau de protecție a culturilor și recoltarea. Mai mult, capacitățile de analiză predictivă ale IA ajută în prognozele meteorologice și predicțiile de productivitate.
Semnificația viitoare a IA în agricultură constă în rolul său de promovare a practicilor durabile și reziliente. Pe măsură ce populația globală crește și schimbările climatice aduc provocări, IA maximizează productivitatea, reduce deșeurile și alimentează inovația în practicile agricole.
Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare agricolă, se angajează să valorifice potențialul transformator al IA în agricultură, aliniindu-se dedicării sale de a susține fermierii. Compania se concentrează pe furnizarea de instrumente accesibile și eficiente pentru luarea deciziilor bazate pe date, revoluționând gestionarea culturilor, irigația și alocarea resurselor prin agricultură de precizie.
Angajamentul companiei față de agricultura de precizie și luarea deciziilor bazate pe date este subliniat de lansarea Granular Link, consolidând poziția Corteva Agriscience în fruntea valorificării IA pentru a susține fermierii și a asigura practici agricole durabile. Implementarea Granular Link de către Corteva în România a marcat un moment semnificativ pentru agricultura românească. Platforma digitală îmbină în mod fluid expertiza agronomică cu tehnologia de vârf.
Alimentată de IA, Granular Link gestionează datele agronomice, oferind informații inteligente, recomandări privind culturile, alerte privind dăunătorii și bolile, și hărți de aplicare a ratei variabile. Platforma, echipată cu imagini de satelit de înaltă rezoluție, stabilește un nou standard pentru monitorizarea culturilor, permițând fermierilor să ia decizii informate și să optimizeze gestionarea terenului.
Granular Link, aplicație disponibilă în România, oferă o soluție completă pentru fermieri. Caracteristicile platformei includ hărți de semănat cu viteză variabilă, imagini de satelit de înaltă rezoluție zilnică, aplicații de fertilizare și fungicide, și o previziune unică a datei de recoltare a porumbului. Aplicația simplifică sarcinile zilnice pentru fermieri, oferind instrumente pentru prioritizarea sarcinilor, informații meteorologice locale, recomandări personalizate privind irigația și management operațional cuprinzător.
Dorința fermierilor de a fi mai productivi și eficienți, împreună cu necesitatea tehnologiilor moderne de a aborda schimbările majore, va susține viitorul val de inovație.
„Granular Link a fost și va fi o aplicație indispensabilă pentru ferma noastră. Cu ajutorul celor mai puternici sateliți și funcționalități avansate, am reușit să creăm hărți pentru semănatul și fertilizarea variabilă a culturilor noastre în creștere, porumb, floarea-soarelui și grâu. Această aplicație puternică și ușor de utilizat a adăugat valoare fermelor noastre și ne-a ajutat să monitorizăm și să optimizăm producția de culturi. Suntem recunoscători Corteva Agriscience pentru această oportunitate”, arată Cosmin Rus, managerul de fermă la Emiliana West Rom SRL din comuna Dudeștii Vechi, județul Timiș.
Hegedűs Krisztián, inginer agricol și fermier la SC Terracult SRL, satul Horia, județul Arad, împărtășește aceeași opinie: „Granular Link a devenit un partener esențial pentru succesul nostru în agricultură. Testarea și utilizarea sa pe parcela noastră de grâu anul trecut a condus la un randament ridicat și satisfacție garantată. Anul acesta, prin aplicarea principiului de semănat variabil la cultura noastră de orz, cu Granular Link am reușit să menținem standardele noastre ridicate și să monitorizăm eficient culturile noastre. Cu acces la cele mai puternice indicatoare vegetative și previziuni precise privind irigația, această unealtă ne-a dat încrederea să optimizăm operațiunile noastre agricole și să obținem rezultate remarcabile. Corteva Agriscience livrează tehnologii cu adevărat inovatoare pentru a susține operațiunile noastre agricole”.
Articol scris de: Ferdinand Tatu, EMEA Regional IT Operations and Support Lead Corteva Agriscience
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Într-o eră în care schimbările climatice aduc provocări fără precedent în agricultură, soluțiile inovatoare necesare pentru a sprijini fermierii în obținerea productivității optime la culturi sunt cruciale în acest moment. Fermierii au nevoie să își maximizeze productivitatea culturilor, dar și să protejeze mediul de potențiali factori de stres, iar integrarea celor mai noi instrumente în practicile agricole îi poate ajuta să îndeplinească această sarcină.
Produsele biologice destinate agriculturii au în componență materiale deja existente în natură și sunt concepute să se integreze în acest sistem, completând practicile agricole în evoluție prin raportarea la tendințele industriei. Ele pot fi utilizate în agricultura organică sau în culturile convenționale singure sau în combinație cu produsele tradiționale de protecție a culturilor, pentru a îmbunătăți protecția fitosanitară și starea de sănătate a plantelor. Prin urmare, produsele biologice sunt substanțe naturale și ajută plantele să devină mai rezistente atunci când sunt afectate de boli sau dăunători.
Produsele biologice acționează în sinergie cu plantele, optimizând funcțiile lor naturale. Diverse tipuri de biostimulanți au moduri unice de acțiune, cum ar fi îmbunătățirea utilizării nutrienților, consolidarea rezilienței plantelor împotriva factorilor de stres abiotic, precum seceta sau temperaturile extreme, și îmbunătățirea procesului de dezvoltare a plantelor. Datorită acestor beneficii, culturile pot obține rate de creștere și producții mai bune, chiar și în condiții vitrege.
UtrishaTM N asigură o aprovizionare continuă cu azot a plantelor
Fixarea azotului, procesul de transformare a azotului atmosferic într-o formă utilizabilă la plante, este crucială pentru sinteza biomoleculelor esențiale în nutriția acestora. Concentrându-se pe astfel de procese naturale și integrându-le în practicile agricole, fermierii pot îmbunătăți semnificativ creșterea și productivitatea culturilor, asigurând o agricultură sustenabilă și prosperă pentru mulți ani de acum înainte. O alternativă inovatoare este UtrishaTM N, un produs nou dezvoltat de compania Corteva Agriscience.
UtrishaTM N asigură o aprovizionare continuă cu azot a plantelor, sporind semnificativ potențialul de producție, minimizând în același timp pierderile prin levigare sau denitrificare. Formula sub formă de pulbere asigură modalitatea facilă de utilizare, precum și prelungirea duratei de conservare la doi ani la temperaturi normale, evidențiindu-i caracterul practic și logeviv. Funcționând ca o sursă biologică de azot, UtrishaTM N operează sustenabil fără emisii de CO2, ceea ce permite flexibilitate în aplicare și adaptare la diferite stadii de creștere ale culturilor. Această abordare elimină riscul fitotoxic de ardere a culturilor, livrând azotul plantelor în forma sa cea mai ușor de asimilat.
Îmbogățit cu tulpina bacteriană Metylobacterium symbioticum, acest produs inovator introduce o bacterie benefică plantelor, colonizând și transformând imediat azotul atmosferic într-o formă ce se poate utiliza din punct de vedere biologic, asigurând o aprovizionare sincronizată și eficientă cu azot în plantă.
UtrishaTM N abordează provocările cheie ale suplimentării cu azot și reprezintă o schimbare de paradigmă către practici agricole sustenabile și eficiente în România și Republica Moldova, cu un impact minim asupra mediului. În plus, stimulatorul și optimizatorul fotosintetic simbolizează angajamentul pentru un viitor mai verde și mai prosper pentru fermierii din întreaga lume, reflectând misiunea Corteva de a avansa practicile agricole care susțin fermierii, protejează și conservă sursa de hrană și ajută comunitățile agricole să prospere.
Articol de: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Fungicides, Insecticides & Biologicals Corteva Agriscience RO & MD
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!