credite banci - REVISTA FERMIERULUI

Începând cu data de 3 mai 2023, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii unor măsuri și intervenții de sprijin implementate de agenție.

Măsurile și intervențiile pentru care APIA eliberează adeverințe beneficiarilor sunt:

  • Sprijin de bază pentru venit în scopul sustenabilității (BISS);

  • Sprijin redistributiv complementar pentru venit în scopul sustenabilității (CRISS);

  • Măsura 10 – Agro-mediu şi climă;

  • Măsura 11 – Agricultură ecologică;

  • Măsura 13 – Plăţi pentru zone care se confruntă cu constrângeri naturale sau cu alte constrângeri specifice;

  • DR – 10 – Zone afectate de constrângeri naturale semnificative.

Adeverințele sunt eliberate în baza convențiilor încheiate de APIA cu instituții bancare și nebancare și cu fondurile de garantare în domeniul agricol.

Aceste convenții se adresează fermierilor care intenționează sa acceseze credite în vederea finanțării activităților curente de la instituțiile bancare și nebancare care au încheiat convenții cu APIA.

Astfel, potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus Cererea unică de plată pentru anul 2023, solicitând finanțare pentru măsurile și intervențiile de sprijin indicate mai sus.

De asemenea, prin adeverință se confirmă, la data emiterii acesteia, suprafața determinată la plată pentru intervențiile și măsurile care fac obiectul convenției încheiate cu instituțiile bancare și nebancare, că s-a efectuat controlul administrativ sau controlul preliminar sau datele au fost preluate din informațiile existente în cererea închisă în aplicația IPA online și înregistrată în IACS, după caz, asupra cererii beneficiarului referitor la eligibilitatea pentru intervențiile și măsurile de sprijin prevăzute în Convenție.

Totodată, adeverința eliberată certifică faptul că beneficiarul nu face obiectul excluderilor de la plată în ceea ce privește BISS și CRISS si/sau nerespectării cerințelor de bază și specifice din fisele măsurilor M 10, M 11, M 13 și DR 10, și că îndeplinește condițiile generale pentru acordarea sumelor cuvenite, în conformitate cu legislația în vigoare.

Fermierii pot solicita eliberarea adeverințelor prin transmiterea unei cereri prin mijloace electronice către Centrele APIA. Modelul cererii poate fi descărcat de pe site-ul APIA, accesând link-ul: https://apia.org.ro/directia-metodologie-monitorizare-raportare-si-relatii-institutionale/

Valoarea creditului poate fi de până la 90% din valoarea sumei calculate în baza suprafețelor înscrise în adeverința eliberată de APIA.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) şi Fondul Naţional de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează creditele acordate de bănci fermierilor.

APIA reamintește că, dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maxim 2%, iar în ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii.

Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/FNGCIMM sunt postate pe site-ul instituției, la adresa: www.apia.org.ro, în secțiunea Convenții, Acorduri, Protocoale.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista