Timp de două zile, 13 și 14 ianuarie 2022, la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale au avut loc dezbateri privind elaborarea fișelor de intervenție pentru instalarea tinerilor fermieri, înființarea grupurilor de producători și investițiile în domeniul agricol din Planul Național Strategic, coordonate de ministrul Adrian Chesnoiu. Au participat, în sistem videoconferință, aproximativ 100 de persoane – reprezentanți ai asociațiilor și federațiilor de agricultori, împreună cu toți cei implicați în implementarea viitoarei PAC, din cadrul MADR și din instituțiile din subordine cu atribuții în domeniu.

Referitor la instalarea tinerilor fermieri, principalele modificări au în vedere o simplificare a condițiilor de acordare a sprijinului, alocări distincte pentru zona montană și pentru agricultura ecologică și stabilirea sectoarelor prioritare: zootehnic, legume-fructe și cartofi, în cadrul principiilor de selecție. Consultarea online a oferit reprezentanților tinerilor fermieri posibilitatea de a fi pro-activi și de a contribui la elaborarea unui PNS care să reflecte nevoile mediului rural din România și care să favorizeze direcționarea fondurilor către nevoile reale ale tinerilor fermieri și ale asociațiilor și grupurilor de producători, transmite MADR.

„Instalarea tinerilor fermieri este o măsură care a suscitat foarte mult interes și consider că ar fi putut avea rezultate mai bune, din punct de vedere al menținerii acestora în activitate și al continuării dezvoltării fermelor. De aceea, ne dorim să corectăm ce nu a funcționat și să oferim un sprijin deplin pentru noua generație de tineri fermieri, care se vor instala în satele românești, în acele domenii și sectoare cu potențial ridicat în activitatea agricolă din țara noastră. Ne-am propus ca această nouă generație de fermieri să treacă de la instalare către dezvoltarea fermei în exercițiul financiar următor, 2027-2034, să capete suficientă forță pentru a avea viabilitatea și rezistența necesare pe piață, într-un mediu concurențial cu tot mai multe provocări”, a subliniat Adrian Chesnoiu.

Discuțiile care au vizat măsurile de investiții și alte intervenții în domeniul agricol au fost axate pe creșterea eficienței energetice prin producerea de energie din surse regenerabile la nivelul fermei, consolidarea exploatațiilor tinerilor fermieri, investițiile în exploatațiile legumicole, zootehnice și pomicole, precum și condiționarea și depozitarea cartofului.

„Am decis simplificarea condițiilor de accesare a fondurilor disponibile prin Planul Național Strategic 2023-2027, pentru a facilita accesul fermierilor la finanțare. Ne dorim să dezvoltăm afaceri durabile în agricultură și de aceea vor avea prioritate proiectele care vor demonstra caracterul sustenabil al investițiilor. Construim împreună reguli clare, dar cât mai simple, pentru a sprijini cu adevărat dezvoltarea agriculturii românești”, a arătat ministrul Agriculturii.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Erwinia amylovora este o bacterie fitopatogenă deosebit de periculoasă care produce boala numită „Focul bacterian al rosaceelor”. Din cauza gravității sale, această boală a fost încadrată în categoria organismelor de carantină fitosanitară în Anexa II din H. G. 563/2007.

În ultimii ani, am constatat că boala este prezentă în aproape toate livezile de măr și păr. Deși bacteria cauzatoare este organism de carantină fitosanitară, se pare că se extinde cu repeziciune fiind prezentă și în livezile tinere, nu doar în cele mai bătrâne sau în cele abandonate. De ce se întâmplă asta? Poate îmi spuneți dumneavoastră.

Părerea mea este că nu se respectă anumite reguli care să oprească răspândirea. Observ că mulți pomicultori sunt interesați doar de metodele chimice de combatere ale acestui patogen, ignorându-le pe cele preventive, care, în acest caz, dețin supremația.

Retragerea de pe piață a multor pesticide și restricțiile de aplicare a tratamentelor în perioada de înflorit vor face extrem de dificil de combătut acest patogen în viitor, mai ales în livezile ecologice. Gestionarea corectă a acestui agent patogen presupune respectarea cu strictețe a măsurilor de prevenție sau profilaxie și aplicarea tratamentelor chimice sau biologice în momentele cheie.

Pentru pomicultorii care doresc să aibă mai multe informații de specialitate despre această bacterie, am pregătit materialul de față, care sper să fie de ajutor.

Boală bacteriană extrem de periculoasă

Focul bacterian al rosaceelor (Erwinia amylovora) este o boală bacteriană extrem de periculoasă, fiind declarată organism de carantină fitosanitară. Este des întâlnită bacteria în livezile de măr și păr din toată lumea, fiind raportată până acum în țări din Europa, Asia, Africa de Nord, estul Mediteranei, America de Nord și Centrală, Noua Zeelandă. Acest agent patogen nu a fost încă raportat în țări din America de Sud și unele zone din Asia și Africa de Sud [Vanesste, 2000; van der Zwet et al., 2012]. Astăzi, bacteria Erwinia amylovora este larg răspândită la nivel mondial în toate bazinele pomicole, cu mici excepții. În Europa o găsim în următoarele țări: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Grecia, România și Țările de Jos, la care se adaugă Croația, Republica Cehă, Danemarca, Franța, Germania, Ungaria, Irlanda, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Polonia, Portugalia, Slovacia, Slovenia, Spania, Suedia și Marea Britanie. După Sletten și Rafoss (2007), în Norvegia, E. amylovora este prezentă în câteva locații de coastă, dar nu a ajuns încă în zonele de cultură a pomilor fructiferi.

În general, eforturile coordonate de limitare a răspândirii bacteriei E. amylovora, efectuate fie la nivelul statelor membre, fie la nivel regional în statele membre, au reușit să limiteze distribuția sau cel puțin să întârzie răspândirea agentului patogen. Având în vedere datele privind distribuția actuală a agentului patogen și dovezile suplimentare care există în prezent, se poate spune că E. amylovora are un potențial mare de răspândire viitoare pe teritoriul UE [EFSA Journal, 2014].

În România, bacteria a pătruns după anul 1990, extinzându-se în toate bazinele pomicole din țară. În acest moment este declarată organism de carantină fitosanitară și se fac eforturi pentru a nu lăsa bacteria să pătrundă în zonele în care boala nu există. Cu toate acestea, an de an, se constată că bacteria cucerește noi teritorii, fiind prezentă și în livezile tratate, nu doar în cele abandonate. În ultimii ani, însă, s-a constatat o creștere a frecvenței și intensității atacului la măr, păr și gutui, mai ales în zonele unde există livezi abandonate. După van der Zwet et al., (2012), o sursă importantă de infecție sunt livezile abandonate.

După Severin et al. (1985), Erwinia amylovora este capabilă să atace toate organele aeriene ale plantelor gazdă. Primul simptom este de regulă arsura inflorescențelor și apare primăvara devreme. De la floare, boala progresează înspre peduncul care capătă aspect hidrozat pentru ca în final să se înnegrească. Pe lăstarii infectați, pot apărea și mici ulcerații sau răni. Frunzele se veștejesc și întreg lăstarul se brunifică la măr. Lăstarii și rămurelele sunt după inflorescențe, organele cele mai sensibile ale plantelor la atacul bacteriei. De obicei, la lăstari infecția progresează mult mai rapid, mai ales când condițiile sunt favorabile dezvoltării bolii. S-a remarcat că, în câteva zile infecția poate progresa 15 - 30 cm sau mai mult. Lăstarii atacați se îndoaie de la vârf sub formă de cârjă, fiind ușor de recunoscut [Paraschivu M. et al., 2015]. Pe timp umed, începând cu perioada înfloritului, pe lăstarii bolnavi apar de obicei picături de exsudat bacterian. Exsudatul poate avea culoare variată, de la alb pur până la un roșu închis, prezentând diferite nuanțe de brun - galben sau portocaliu. Lăstarii bolnavi cu frunze necrozate, apar ca și când ar fi pârliți de foc, de unde și denumirea de „focul bacterian”. La fructe, boala apare ocazional și doar la cele verzi, excepțional după recoltare. Fructele bolnave se brunifică la măr, se zbârcesc și rămân atașate de ramuri, uneori mumificându-se.

Patogenie și epidemiologie

Bacteria infectează primăvara, în perioada înfloritului, atunci când vremea este umedă, iar temperatura aerului este de peste plus 18⁰C. În anii în care vremea umedă și caldă coincide cu perioada de înflorit, bacteria se răspândește rapid. Atunci când temperaturile din timpul zilei sunt cuprinse între 23 și 29 grade C, iar cele nocturne sunt peste 12,7 grade C și ploile intermitente sunt prezente, infecțiile cu Erwinia amylovora pot fi masive. Creșterile noi sunt cele mai vulnerabile. Când condițiile meteorologice sunt favorabile patogeniei este aproape imposibil de controlat boala [Ohlendorf, 1999; Dreistadt et al., 2004].

În timpul înfloritului, bacteria pătrunde prin deschideri naturale, preferând stomatele nectarigene, stigmatele necutinizate, anterele nedeschise și stomatele sepalelor. Prin multiplicare invadează spațiile intercelulare. După câteva zile, florile sunt complet distruse, necrozate. De la floare, infecția se extinde la peduncul, invadează frunzele și la final ramurile. Astfel apar simptome la exterior ca, ulcerații în șarpante și trunchi și chiar moartea pomilor în cazurile grave. Când agentul patogen ajunge la lemn, în zona nou infectată se observă dungi de culoare roz până la roșu - portocaliu. Dacă se taie scoarța de la marginea unui cancer activ, pete roșietice pot fi observate în lemnul adiacent. De regulă, pomii tineri sunt mai sensibili la boală, iar cei mai bătrâni tolerează mai bine atacul [Ohlendorf, 1999; Dreistadt et al., 2004].

Lăstar îndoit în formă de cârjă. Fotografie realizată într-o livadă abandonată din județul Timiș aflată în vecinătatea unei livezi îngrijite dar care a fost contaminată ulterior

În timpul perioadei de vegetație se produc infecții secundare. Sursele de inocul pentru aceste infecții pot fi exudatul bacterian sau filamentele aeriene bacteriene. Bacteriile pătrund în țesuturile gazdei prin stomate, hidatode, trichome, lenticele. Cel mai frecvent pătrund însă prin rănile produse de grindină sau de vânt, de insecte, lucrări mecanice etc.

Erwinia amylovora este destul de rezistentă la uscăciune și razele de soare. Umiditatea și razele solare influențează foarte mult supraviețuirea bacteriilor de Erwinia amylovora în exsudat, în care există și alte microorganisme care pot avea o acțiune antagonistă față de Erwinia amylovora.

Peste anotimpul de iarnă, bacteriile rezistă bine în zonele marginale ale ulcerelor care s-au format în sezonul anterior pe ramuri și pe trunchi, mai ales la păr și păducel (Crataegus), mai puțin în ulcerele de la măr. De asemenea, bacteriile pot supraviețui în muguri, fructe bolnave și ramuri. În ramurile lăsate pe sol după tăieri, păstrarea virulenței este chiar foarte redusă (3 - 29 zile). Din acest motiv, probele destinate analizelor de laborator trebuie să fie cât mai proaspete. Primăvara, bacteriile care au supraviețuit devin active, se înmulțesc, costituindu-se în inocul primar și se răspândesc, contaminând țesuturi noi. Datorită duratei scurte a unei generații de bacterii, în condiții favorabile și a unei diseminări naturale eficiente, chiar un inocul mic păstrat în ulcere poate fi suficient pentru a infecta un teritoriu mare. O sursă însemnată de inocul potențial îl reprezintă bacteriile Erwinia amylovora epifite, care se găsesc din abundență pe suprafață organelor aeriene indiferent dacă acestea sunt sănătoase sau bolnave [Severin et al., 1985].

Simptom de ofilire și îdoire în cârjă la noile creșteri

Dintre factorii meteorologici, ploaia se pare că este cea mai importantă în diseminarea patogenului. Picăturile de apă de ploaie și mai ales ploaia cu vânt, realizează atât răspândirea inoculului primar, cât și a celui secundar. Bauske (1971), cercetând importanța vântului în diseminare, a observat o relație între severitatea epidemiei și expunerea perilor la vânturile dominante. O picătură de apă conținând bacterii a fost transportată la distanțe de peste un metru, de un vânt cu viteză de 22 km/h [Severin et al., 1985].

Insectele au și ele rol foarte important în răspândirea agentului etiologic. Rolul principal îl au albinele și viespile care vizitează florile. Apoi muștele, furnicile și alte insecte care vin în contact sau se hrănesc din exsudat. Wander Zwet și Keil (1979) citați de V. Severin (1985), au întocmit un tabel cu insecte aparținând la 77 de genuri semnalate de diferiți autori ca având rol în răspândirea bacteriilor.

De la prima epidemie a focului bacterian de-a lungul regiunilor de coasta din nord - vestul Europei, graurii migratori au fost suspectați ca fiind vectori ai patogenului. În timpul migrării, stolurile de păsări se adăpostesc peste noapte în pomi și, producând cu ghearele leziuni pe ramuri, achiziționează bacterii. Uneori, ele se hrănesc cu diferite organe vegetale. Graurii și pitulicea fluierătoare deseori realizează migrarea bacteriilor din Anglia în Danemarca, în 2 - 3 zile înainte de a-și continua zborul în Polonia și Rusia. Deoarece graurii sunt consumatori de semințe și fructe și un număr mare a fost observat în tufele de păducel și livezi fructifere, ei sunt considerați ca având un rol important în răspândirea bacteriilor. Pentru România, ambele specii reprezintă un vector potențial al bacteriei patogene. O parte din populațiile graurului iernează chiar în țările unde boala a devenit endemică (Anglia și Franța) - Severin et al., 1985.

Fruct brunificat la măr. La păr se înnegrește

Cum combatem acest patogen

În controlul focului bacterian, măsurile de profilaxie sunt cele mai importante. Întotdeauna, prevenția este cel mai bun medicament. Utilizarea soiurilor rezistente la boală este o strategie foarte bună pentru prevenirea „focului bacterian”. Din păcate, nu există soiuri de măr, păr, gutui, complet rezistente la Erwinia amylovora. Cele mai rezistente soiuri disponibile au sensibilitate moderată până la scăzută la patogen [Thibault și Le Lezec, 1990; van der Zwet și Beer, 1995].

În prezent, au fost create soiuri transgenice de măr cu un nivel ridicat de rezistență la „focul bacterian”, cum ar fi, de exemplu, soiul de măr transgenic Royal Gala [Norelli et al., 2003; Malnoy et al., 2004]. Soiurile transgenice de măr nu au aprobare de cultivare în UE. Materialul de înmulțire trebuie în mod obligatoriu să fie certificat. Strategia de gestionare a focului bacterian are ca scop interferarea cu etapele cheie ale ciclului bolii și luarea în considerare a surselor de inocul, a mecanismelor de răspândire și a dinamicii progresiei bolii [Johnson și Stockwell, 1998].

Metodele de igienă culturală vizează eliminarea țesuturilor infectate prin tăiere în timpul perioadei de repaus vegetativ și în timpul sezonului de creștere, pentru a reduce sursele de infecție. Tăierile se vor face la 15 - 45 cm sub zona bolnavă. Instrumentele utilizate pentru tăiat trebuie dezinfectate după fiecare tăiere (hipoclorit de sodiu sau alcool izopropilic 70%). În plus, este obligatorie eliminarea pomilor infectați, precum și a gazdelor sălbatice din vecinătatea livezii [Severin et al., 1985; van Teylingen, 2002]. A se evita tăierile în perioadele umede. În sezonul vegetativ se elimină rapid lăstarii bolnavi. În sezonul rece se elimină ramurile bolnave cel mai bine deoarece bacteria nu este activă. Respectați distanța de tăiere sub zona bolnavă, este important. Materialul lemnos rezultat nu trebuie compostat.

Fertilizarea cu azot în livadă trebuie să fie echilibrată și să se facă în urma unor analize chimice, pentru a nu favoriza creșteri noi, exagerate, care să favorizeze infecțiile.

Din păcate, nu există substanțe chimice curative cunoscute care să elimine E. amylovora din plantele infectate. Metodele de reducere a inoculului patogen în materialul vegetativ au limitări: termoterapia necesită temperaturi ridicate pentru a ucide E. amylovora, afectând astfel supraviețuirea mugurilor, iar tratamentele dezinfectante nu afectează inoculul endofit [Keck et al., 1995; Ruz et al., 2008].

La înființarea noilor livezi trebuie acordată atenție deosebită materialului de plantat (să fie sănătos), să se aleagă soiuri rezistente la boală (mai ales la înființarea livezilor ecologice). De asemenea, livezile noi trebuie înființate la distanță cât mai mare de cele vechi și bolnave, aproximativ 1,5 - 2,5 km.

Chimioterapia, eficientă sau nu?

Metodele de control chimic nu au cunoscut un progres semnificativ în ultimii 50 de ani. Astăzi, există un număr limitat de produse disponibile, în general cu eficacitate moderată, cum ar fi compușii de cupru și anumite antibiotice aplicate preventiv [Johnson și Stockwell, 1998; Adaskaveg et al., 2011, Ngugi et al., 2011]. Antibioticele convenționale, cum ar fi streptomicina sau kasugamicina, oxytetraciclina, care sunt autorizate pentru a fi utilizate împotriva focului bacterian în mai multe țări (de exemplu, SUA), nu sunt autorizate în Uniunea Europeană (numai în temeiul unei derogări în unele state membre), în ciuda faptului că sunt compușii cei mai eficienți. Cu toate acestea, rezistența la streptomicină a fost raportată în diverse cazuri în SUA [Schroth et al., 1979]. Antibioticele au fost eliminate din cauza efectelor secundare dăunătoare.

Fungicidele pe bază de cupru sunt singurele produse chimice de protecție a plantelor autorizate în UE. Aceste produse pot fi utilizate în afara perioadei de înflorire deoarece sunt foarte fitotoxice pentru flori. Alți compuși ai cuprului, care nu sunt enumerați ca produse fitosanitare, conțin cupru la concentrații scăzute cu solubilitate ridicată și sunt comercializați ca agenți de întărire ai plantelor sau îngrășăminte (sub formă de gluconați, salicilați, alginați). Aceștia prezintă o anumită capacitate de a controla infecțiile cu foc bacterian.

Fungicidele omologate în România pentru combaterea focului bacterian al rosaceelor (substanțe active și produse comerciale) sunt:

• Oxiclorură de cupru: Alcupral 50 PU (avizat pentru măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică prefloral și postfloral); Flowbrix/Copper - Field (avizat pentru măr; omologarea expiră la 31.12.2022; se aplică de la apariția mugurilor florali până la sfârșitul creșterii lăstarilor).

• Cupru: Airone SC (avizat pentru măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică toamna la căderea frunzelor și primăvara de la deschiderea mugurilor până la sfârșitul înfloritului); Badge WG/Coprantol Duo (avizat la măr, păr, gutui; omologarea expiră la 01.01.2022; se aplică toamna la căderea frunzelor și primăvara de la dezmugurit până la sfârșitul înfloritului); Bouillie bordelaise WDG (amestec bordeaux avizat pentru gutui; omologarea expiră la 01.01.2022).

• Hidroxid de cupru: Champ 77 WG/Copermax (avizat la măr; omologarea expiră la 30.04.2023; se aplică în vegetație, la avertizare); Kocide 2000 (avizat la măr și păr; omologarea expiră la 31.12.2021).

• Sulfat de cupru tribazic: Cuproxat flowable/Kupferol (avizat la măr; omologarea expiră la 30.04.2023; se aplică tratamente postflorale și poate fi utilizat pe toată perioada de vegetație, a nu se depăși 6 - 8 tratamente).

• Fluopiram + fosetil de aluminiu: Luna Care 71,6 WG (avizat la măr și păr; omologarea expiră la 30.04.2022).

• Prohexadion de calciu: Regalis Plus (avizat la măr, păr, gutui; omologarea expiră la 31.12.2022; se aplică două tratamente, primul în perioada înfloritului și al doilea la începutul formării fructelor [sursa: aplicație Pesticide 2.21.10.2].

În perioadele ploioase și calde din timpul înfloritului tratamentele trebuie repetate la 4 - 5 zile pentru a opri răspândirea bacteriilor.

După cum observați, indicațiile de tratament pentru combaterea focului bacterian sunt în perioada de înflorit pentru unele fungicide. Cu toate acestea, în prezent, pentru a proteja entomofauna utilă și mai ales albinele, sunt interzise tratamentele în perioada de înflorit a plantelor. În consecință, tratamentele trebuie aplicate la dezmugurit, la începutul înfloritului, la căderea petalelor. Funcție de starea de sănătate a pomilor din livadă și condițiile climatice pot fi executate tratamente în perioada de vegetație. Decizia de efectuare a unui tratament trebuie luată după un control fitosanitar.

Alte recomandări: utilizați doar produse de protecția plantelor omologate în România; protejați entomofauna utilă, îndeosebi albinele, de efectul aplicării foliare a pesticidelor; evitați efectuarea tratamentelor în perioada de înflorire a buruienilor; evitați efectuarea tratamentelor în condiții de temperaturi extreme ( 25 grade C); intervalul de temperatură ideal pentru efectuarea tratamentelor este cuprins între 10 - 25 grade C și umiditatea relativă peste 50%; în timpul tratamentului viteza vântului trebuie să fie redusă, de regulă sub 2,5 m/s, dar se pot face tratamente și în intervalul 0,5 - 3 m/s; în situații urgente, cu anumite echipamente de stropit se pot executa tratamentele și la viteze ale vântului cuprinse între 3,1 - 5m/s (deși acest interval trebuie evitat pe cât posibil); de la 5 m/s viteza vântului, nu se mai fac tratamente; citiți cu atenție eticheta pesticidului și informațiile cu privire la faptul că produsul respectiv poate fi utilizat în perioada de activitate a albinelor sau a altor specii care nu sunt vizate sau în timpul înfloritului culturilor sau a buruienilor sau alte faze de acest tip, menite să protejeze albinele, în cazul în care autorizația permite în mod explicit utilizarea în astfel de condiții; calibrați și întrețineți corespunzător echipamentele de aplicare a pesticidelor; utilizați duze antiderivă și ecrane pentru recuperarea surplusului de soluție, pentru a reduce efectul de derivă și contaminarea mediului; apelați la consultanță de specialitate pentru un diagnostic corect; consultați buletinele de avertizare sau alertele; monitorizați regulat culturile dumneavoastră pentru a descoperi la timp bolile și dăunătorii; puneți accent pe metodele de prevenție, ele sunt viitorul pentru obținerea unor produse vegetale sănătoase, libere de pesticide, deși sunt atât de neglijate în prezent (extras din recomandările Autorității Naționale Fitosanitare, conform cu legislația fitosanitară și a EU - DIRECTIVE 128/2009/EC).

Pe timp umed și călduros apar exsudate bacteriene pe suprafața fructelor atacate

Bioterapia

Datorită interesului mare de a găsi o substanță pentru combaterea focului bacterian, de-a lungul timpului s-au dezvoltat mai mulți agenți de control biologic împotriva bacteriei Erwinia amylovora. În mare parte ele constau în tulpini de bacterii, cum ar fi: Pantoea agglomerans, P. vagans, Pseudomonas fluorescens, Bacillus subtilis/amyloliquefaciens și Lactobacillus plantarum. Mai recent, au fost dezvoltate preparate pe baza ciupercii Aureobasidium pullulans și chiar pe bază de bacteriofagi [Bonaterra et al., 2012]. Eficacitatea produselor microbiene este însă moderată [Sundin et al., 2009].

În UE, agenții de biocontrol și produsele aferente au fost autorizate în conformitate cu Directiva 128/2009 și Regulamentul 1107/2009, constând în:

• amyloliquefaciens QST713;

• Tulpinile pullulans DSM149401 și DSM14941 [baza de date UE privind pesticidele, online].

În România sunt omologate două produse ce conțin agenți biologici:

• Serenade ASO (Bacillus subtilis, tulpina QST 713). Produsul este omologat până la 30 aprilie 2022 și este avizat pentru măr, păr, căpșun. Poate fi aplicat de la începutul înfloritului și până la sfârșit [Johnson et Stockwell, 2000; Rosello et al., 2013; Mikicinski et al., 2016].

• Blossom Protect (Aureobasidium pullulans, tulpinile DSM 149401 și DSM 14941). Produsul este avizat la măr, păr, gutui [sursa: aplicație Pesticide 2.21.10.2]. Produsul poate fi aplicat în perioada de înflorire. Cele mai bune rezultate se obțin când este aplicat până la 50% înflorire [Mikicinski et al., 2016].

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În ultimii doi ani am primit la laborator probe de tomate și castraveți din seră infestate cu larve ale unei specii de Lasioptera necunoscută de mine ca fiind dăunător al acestor plante. Primele probe (tomate și castraveți) au fost trimise de către inginerul Dragu Robert Cosmin din județul Dolj, localitatea Șimnicu de Sus, în anul 2020. În anul 2021 am primit probe și din sere din județul Timiș.

Dăunătorul se extinde încet și sigur, mai ales că legumicultorii nu își dau seama că este vorba despre un dăunător și îl tratează ca pe un patogen (s-a întâmplat în Timiș). Analizând aceste plante mi-am dat seama că sunt larve de Lasioptera. Am extras pupe din tulpini pe care le-am ținut la camera de creștere. Am obținut adulți de Lasioptera foarte asemănători cu cei de Lasioptera rubi, totuși diferiți. Documentarea pe care am realizat-o ulterior în vederea identificării speciei m-a dus la cercetătorul care a identificat deja specia pe baza unor specimene primite din România, Turcia și Grecia. Acum știm că ne confruntăm cu Lasioptera tomaticola – „musculița mediteraneană a tomatelor” sau „musculița europeană a tomatelor”. Acest dăunător este periculos pentru tomatele din spațiile protejate, unde deja sunt raportate pierderi serioase. Lupta cu dăunătorul este dificilă și chiar imposibilă.

Din anul 2022 vom începe cercetări cu privire la morfologia, biologia și combaterea acestui dăunător la SCDA Lovrin. În acest proiect vom fi sprijiniți de un legumicultor din Timiș care ne va permite să studiem insecta în serele sale, pentru a evita astfel răspândirea în alte zone. Sperăm ca la sfârșitul acestor cercetări să putem stabili numărul de generații al insectei în spațiile protejate, deoarece există suspiciuni că nu are o singură generație/an așa cum se credea și să punem la punct un sistem de combatere integrată care să nu perturbe actualele strategii de combatere a bolilor și dăunătorilor și nici strategiile de polenizare cu bondari.

În cele ce urmează, aduc în atenția legumicultorilor interesați informații utile despre Lasioptera tomaticola, care sper să ajute.

Efectele infestării nu sunt de neglijat

Tot mai des este raportat la tomate un dăunător din genul Lasioptera, necunoscut până acum. Această musculiță este capabilă să producă pagube importante la tomate, dar și la castraveți. Femela depune ouăle pe rănile tulpinilor, dar și pe fructe. Larvele se hrănesc în interiorul tulpinii. Acest mod de hrănire face extrem de dificilă combaterea dăunătorului. Efectele infestării cu Lasioptera tomaticola nu sunt de neglijat și se traduc prin costuri suplimentare pentru combatere. Din acest motiv, actualele strategii de combatere vor suferi modificări, la fel și cele de polenizare. Sunt necesare studii aprofundate cu privire la biologia, modul de dăunare și managementul acestui dăunător la tomate și castraveți (Topakci et Yükselbaba, 2016).

Simptome externe pe tulpinile atacate apărute în urma hrănirii larvelor și fungilor. simbionți

Ce se cunoaște despre dăunător

Larvele acestei specii de Lasioptera trăiesc gregar în interiorul tulpinilor de tomate și castraveți. Se cunoaște că apar infestări la tomate din august - septembrie până în decembrie și la castraveți din martie până în iunie și din septembrie până în decembrie. Tulpinile, lăstarii, pețiolii de la tomatele din sere sunt grav afectate de larve. De cele mai multe ori, larvele trăiesc în simbioză cu fungi. Lasioptera tomaticola este considerată vector pentru simbionții fungici. Femela de Lasioptera, în momentul ovipoziției, pe lângă ouă introduce și spori ai unor fungi în rănile gazdei (tomate, castraveți). Fungii simbionți vor crește în țesuturile gazdei. Larvele musculiței se hrănesc cu miceliul fungilor dar și cu țesutul vegetal bolnav. Rănile de pe plante pot apărea în mod natural (crăpături) sau pot fi cauzate de lucrările tehnologice care se execută în sere în timpul perioadei de vegetație. Țesuturile infestate au culoare maronie la exterior și pot fi confundate foarte ușor cu atacul unui patogen. De altfel, foarte mulți legumicultori au căzut în această capcană și, crezând că au de-a face cu un patogen, au făcut tratamente cu fungicide. Larvele pot fi mai greu observate deoarece se hrănesc în interiorul organelor atacate. Mai mult ca sigur, atacul acestui dăunător a fost trecut cu vederea sau a fost confundat cu al unui patogen. În urma hrănirii larvelor, apar necroze în țesuturi. Pe lângă asta, cavitățile larvare sunt căptușite cu micelii groase de culoare neagră. Simptomele finale sunt de ofilire, necroze, frângeri ale tulpinilor, uscarea totală a plantelor. Sunt atacate și fructele. Larvele infestează pedunculii la punctul de atașare de fruct. Acesta se necrozează, apărând daune la partea exterioară a fructului de sub peduncul. Prezența larvelor pe fructe face ca acestea să fie nevandabile. În caz de infestare gravă, apar stagnări în creșterea plantelor, iar numărul și dimensiunea fructelor vor fi reduse. Din aceste motive, producția de fructe poate fi serios afectată. Pierderile de producție la tomate pot fi severe uneori.

Observații realizate de Perdikis et al. (2011) arată că Lasioptera tomaticola este o specie multivoltină și nu monovoltină cum se credea.

Lasioptera tomaticola și simbioza cu fungi

Multe specii de Lasioptera trăiesc în simbioză cu fungi. Lasioptera tomaticola este una dintre ele. Insecta și fungii trăiesc într-o simbioză perfectă. Ciuperca permite larvei să pătrundă în țesutul tulpinilor și să aibă acces la țesuturile vasculare. Larvele se hrănesc atât cu țesutul tulpinii cât și cu miceliile fungului. În galele mature sau în cavitățile larvare, când larvele încetează să se mai hrănească, ciuperca proliferează și astupă intrarea în galerie, căptușind cu micelii interiorul cavității. În acest fel, fungul protejează larvele împotriva paraziților și permite o ieșire ușoară a noilor adulți.

Musculița tulpinilor și fungul sunt perfect adaptate între ele. Adultul și primul stadiu larvar au structuri adaptate pentru a transporta sporii fungici. Această relație de tip mutualist este mult mai largă și depășește relațiile de hrănire (Ŕohfritsch, 1992).

Asocierea unor larve de Lasioptera cu fungi a fost observată de mulți cercetători. Se pare că sporii sunt introduși în planta-gazdă în momentul depunerii ouălor. Unii autori consideră că larvele se hrănesc exclusiv cu fungi, iar alții consideră relația dintre fungi și musculița ca o simbioză perfectă (van Leeuwen, 1939; Neger, 1908, 1913 citați de Rohfritsch, 1992). Musculița transportă sporii ciupercii ducându-i pe o potențială plantă gazdă. Încă din 1913, Neger arată că unele ciuperci izolate din cavitățile larvare aparțin genului Macrophoma. Borkent și Bissett (1985), arată că, conidiile fungilor sunt transportate de musculițele femele cu ajutorul unor structuri de pe segmentul 8·și de pe cercus unde acestea rămân prinse ca într-un buzunar.

În 1952, Meyer arată prezența fungilor în cavitățile larvare produse de Lasioptera rubi. În cercetările sale a observat haustorii fungilor în țesuturile gazdei. Tastas - Anque și Sylven (1989) au analizat exemplare de Lasioptera rubi dar nu au găsit conidii pe ele. Este neclar de unde preiau femelele sporii înainte de ovipoziție. Alți cercetători au arătat că femelele crescute în laborator nu au avut conidii, în timp ce, cele culese de pe câmp aveau conidii (Borkent et Bissett, 1985).

Fungii transportați de Lasioptera aparțin în general genului Macrophoma sau unor taxoni înrudiți. Se presupune că, sporii fungici sunt depuși la suprafața plantei în apropierea ouălor. Larvele de Lasioptera din primul stadiu introduc sporii în țesutul plantei-gazdă.

Larvă tânără de Lasioptera tomaticola

Fungul ajută larva să se hrănească în țesuturile vasculare ale gazdei, direct sau indirect. Cum are loc acest proces? La început, țesuturile plantei sunt atacate de fung și destul de repede structura acestora va fi dezorganizată (Ŕohfritsch et Shorthouse, 1982). Larvele de vârsta I și II și ciuperca se hrănesc pe aceste țesuturi. În același timp, larvele se pot hrăni și cu hife tinere care cresc în celule și în cavitatea larvară. La final, cavitățile vor fi căptușite cu micelii. Când larva ajunge în stadiul III se apropie de țesutul medular și multe straturi de celule o izolează de țesuturile vasculare. Pentru ca larvele să ajungă la vasele mari, au nevoie de ajutorul ciupercii, care „va deschide drumul”. Fungul trimite hife lungi și subțiri către țesuturile vasculare. În timpul ultimei vârste larvare, ciuperca și celulele plantei sunt atacate de enzimele larvare. Larva se hrănește apoi cu materialul solubilizat, predigerat (Rohfritsch, 1992). În cavitățile unde larvele nu se mai hrănesc, ciuperca formează un strat gros de micelii.

Larve mature de Lasioptera tomaticola în interiorul tulpinilor căptușite cu micelii negre

Identificarea noii specii de Lasioptera la tomate

Într-o lucrare apărută în anul 2020, Yukawa et al. descriu două specii noi de Lasioptera, necunoscute până acum. Cele două specii noi sunt: Lasioptera tomaticola Yukawa et Harris pentru regiunea mediteraneană (Grecia, Turcia, România) și Lasioptera yoichiensis Yukawa et Kim pentru Japonia.

Raportări cu privire la L. tomaticola există încă din anul 2001 în sere din Grecia și au fost publicate de către Perdikis et al. în anul 2011. Dăunătorul era numit „musculița europeană a tomatelor”. După Grecia, sunt raportate daune ale unei insecte din genul Lasioptera pe tomate și castraveți în localități din România (2013) și Turcia (2015 și 2016). În România, Cean M. face o comunicare personală cu privire la prezența acestei insecte la tomate și castraveți. Toate raportările arată infestări în zonele rănite de pe plante. Aceste răni apărute în urma tăierilor lăstarilor, a ruperii frunzelor predispun planta la infestare deoarece dăunătorul își depune ouăle în acele zone. Tulpinile și fructele de tomate atacate erau pline de larve și pupe de Lasioptera.

Pupă de Lasioptera tomaticola

Identificarea speciei de Lasioptera din Grecia, Turcia și România a fost făcută de către Yukawa et al. pe baza unor specimene primite din cele trei țări. România era printre ele. Yukawa a făcut analize morfologice și genetice prin comparație cu alte specii de Lasioptera.

Specimenele trimise din România (zona Braniștea - Dâmbovița) în anul 2013 au fost identificate ca fiind Lasioptera tomaticola Yukawa et Harris sau „musculița mediteraneană a tomatelor”. Plantele gazdă ale acestei Lasioptere, cunoscute până acum, sunt tomatele (Solanum lycopersicum L. - Solanaceae) și castraveții (Cucumis sativus L. - Cucurbitaceae). Răspândirea a fost stabilită pentru Europa (Grecia, Turcia, România).

Specia nou identificată a fost comparată cu alte specii de Lasioptera: L. kallstroemia, L. solani, L. falcata și L. toombi. S-a constatat că, L. tomaticola este o specie distinctă diferențiindu-se de celelalte prin unele caractere morfologice. Pe de altă parte, există asemănări între Lasioptera tomaticola și Lasioptera rubi, iar mulți legumicultori sunt convinși că au de-a face cu cea din urmă. Yukawa et al. (2020) arată că, deși sunt asemănări, există diferențe morfologice care arată că cele două sunt specii distincte.

Analizele genetice efectuate de Yukawa arată prezența a două haplotipuri în sudul Turciei (Antalya). Cele două haplotipuri sunt din punct de vedere genetic cu 3,6 - 4,1% la distanță față de haplotipurile din Grecia, România și vestul Turciei. În Grecia au fost determinate trei haplotipuri cu diferențe foarte mici între ele (0,2 - 0,3%). Datele de secvențiere ale acestora nu au coincis cu nici un haplotip din Turcia și România. Însă, haplotipul românesc a fost identic cu haplotipul din vestul Turciei (Yukawa et al., 2020).

Studiul realizat de Yukawa confirmă că nici o specie de Lasioptera nu a fost identificată anterior pe Solanaceae. Domnia sa conchide că, existența a cel puțin șase haplotipuri în populațiile de L. tomaticola arată faptul că această insectă a fost prezentă în regiunea mediteraneană o perioadă considerabilă până să fie observate primele infestări.

Plante-gazdă

Lasioptera tomaticola infestează tomatele (Solanum lycopersicum L. - fam. Solanaceae) din Grecia, România și Turcia. Pe lângă tomate a fost raportată și pe castraveți (Cucumis sativus L. - fam. Cucurbitaceae) în aceleași țări menționate mai sus.

La nivel mondial sunt enumerate 130 specii de Lasioptera. La 109 specii sunt înregistrate și plantele gazdă. Dintre acestea, 88 (81,7%) au gazde dintr-o specie de plante, 12 (11,0%) dintr-un gen de plante, 4 (3,7%) dintr-o familie de plante și 4,6% sunt oligofage sau polifage în diferite familii de plante. În acest context, nu poate fi ignorată existența speciilor asociate cu mai mult de o familie de plante, deși analizele genetice actuale susțin că speciile de Lasioptera sunt de obicei monofage sau oligofage în cadrul unei familii de plante (Yukawa et al., 2014; Gagne et Jaschhof, 2017).

Entomologii studiază în prezent dacă una dintre speciile cunoscute de Lasioptera care apar la Cucurbitaceae în Regiunea Palearctică și-a extins gama de plante gazdă la tomate, deoarece L. tomaticola infestează și castraveții în Regiunea Mediteraneană. Cu toate acestea, studiile recente arată că speciile palearctice examinate asociate cucurbitaceelor sunt diferite din punct de vedere morfologic de L. tomaticola. Nu este exclusă totuși, nici extinderea gamei de gazde la tomate de către una dintre speciile palearctice de pe cucurbitacee (Yukawa et al., 2020).

Cum se răspândește acest dăunător dificil de combătut

Prin comerțul cu fructe de tomate, insecta se poate răspândi în zone noi. Fructele de tomate pot fi infestate. Pericolul este și mai mare dacă fructele sunt atașate de părți verzi de plantă. De asemenea, insecta se poate răspândi cu ajutorul răsadurilor și ambalajelor infestate, hainele muncitorilor și prin deplasarea în mod natural între sere (Perkidis et al., 2008; Perkidis et al., 2011).

Lasioptera tomaticola este un dăunător nou pentru România și reprezintă o amenințare serioasă pentru tomatele și castraveții cultivați în sere. Acest dăunător nu este cunoscut pe deplin de legumicultori și poate fi confundat cu atacul unui patogen. Este dificil de combătut deoarece nu există studii cu privire la combaterea integrată a acestuia.

Dăunătorul este dificil de ținut sub control odată ce infestarea plantelor a avut loc. Modul ascuns de dăunare face extrem de anevoioasă combaterea. Se recomandă efectuarea tratamentelor chimice în stadiile incipiente de dezvoltare, scoaterea și distrugerea plantelor atacate, rotația culturilor, măsuri stricte de igienă în timpul desființării culturilor de toamnă (Anonim, 2013).

Extinderea dăunătorului în sere ar duce la efectuarea unui plus de tratamente chimice repetate care ar putea avea efect negativ asupra actualelor strategii de control și a polenizării cu bondari. Pentru că femela depune ouă în rănile deschise ce apar în urma îndepărtării lăstarilor, frunzelor, legumicultorii trebuie să efectueze aceste lucrări fără a răni plantele, ceea ce este practic imposibil de realizat.

Studiile recente pentru găsirea unor metode alternative de control al dăunătorului Lasioptera tomaticola se referă la modul de tăiere al lăstarilor axilari, cunoscut fiind că insecta își depune ouăle în zonele rănite care rămân în urma lucrărilor de întreținere din culturile de tomate din sere. Într-un experiment, Büyükoztürk et al. (2020) au obținut rezultate foarte bune în combatere atunci când lăstarii au fost tăiați la 3 - 5 cm distanță de tulpina principală („tăiere în ciot”) comparativ cu lotul în care lăstarii au fost eliminați complet, iar tulpina a rămas rănită. S-a constatat că larvele de Lasioptera tomaticola se pot hrăni în porțiunea de lăstar rămasă, dar nu pot ajunge în tulpina principală și în acest mod nu apar daune. Acest tip de tăiere s-a dovedit foarte eficient față de tăierea totală a lăstarilor care a predispus tulpina la infestare. Eficiența în combatere a fost de 77%.

Combaterea chimică a dăunătorului

Nu există substanțe chimice omologate pentru combaterea acestui dăunător în România. Totuși, legumicultorii pot apela la insecticidele omologate pentru Tuta absoluta la tomate. Aceste substanțe sunt: emamectin benzoat, metaflumizon, abamectin, clorantraniliprol, acibenzolar - s - metil + ciantraniliprol, abamectin + clorantraniliprol. Cei care au avut probleme cu acest dăunător au utilizat unele produse, fără succes în combatere. Ele ar trebui aplicate când insecta se află în stadiu de ou (cele care au efect ovicid) sau când larvele eclozează și nu ajung să pătrundă în țesuturi. Aceste momente sunt dificil de surprins în realitate.

Larvă matură protejată de micelii groase, negre

Ideală ar fi omorârea adulților înainte ca femelele să depună ouă sau chiar să se împerecheze. Pentru asta, insecta trebuie monitorizată cu foarte mare atenție. Din păcate, capcanele lipicioase colorate nu au dat rezultatele scontate. A fost testată atractivitatea față de mai multe culori (galben, negru, albastru, alb, roșu, verde), fără rezultate însă. Se presupune că acestea ar fi mai eficiente în combinație cu atractanți feromonali sau alimentari (Büyükoztürk et al., 2020). De asemenea, ar putea fi utilizate capcanele luminoase.

Foto: Otilia Cotuna 

Femeile deschise spre inovație care activează în agricultură au ocazia să-și asume rolul principal în tranziția practicilor mai sustenabile, care să asigure securitatea alimentară la nivel global a declarat Monica Sorribas, vicepreședinte de marketing pentru Europa la Corteva Agriscience, în cadrul evenimentului EWA Networking Online, organizat de EIT Food pe 9 decembrie 2021. EIT Food reprezintă o comunitate a inovării sprijinită de Institutul European de Inovare și Tehnologie (EIT), un organism al Uniunii Europene.

Deschiderea sesiunii de discuții a fost făcută chiar de Monica Sorribas, cu subiectul „De ce avem nevoie de mai multe femei antreprenor în agricultură”. Participanții la dialog au considerat la unison rolul femeilor drept crucial, după ce Monica Sorribas a prezentat punctul de vedere al Corteva asupra atitudinilor femeilor din agricultură, rezumate în studiul Global Women in Agriculture.

Această cercetare la scară largă sugerează că, deși s-au înregistrat progrese, inegalitatea de gen rămâne o barieră pentru ca femeile din agricultură să își atingă potențialul maxim. În timp ce femeile care au participat la sondajul Corteva observă că în ultimii ani s-au înregistrat progrese, multe dintre ele sunt pesimiste în legătură cu acest aspect. „Dezvoltarea vieții femeilor din agricultură aduce beneficii tuturor: copiilor și familiilor care depind de ele, comunităților din care fac parte și societății în ansamblu”, a arătat Monica Sorribas.

Potrivit afirmațiilor sale, există argumente care demonstrează interesul crescut al femeilor pentru conservarea mediului. Accesul acestora la cele mai recente tehnologii și educația corespunzătoare privind inovațiile oferă o șansă importantă în tranziția către practici mai sustenabile. Adoptarea unei game largi de instrumente, cum ar fi tehnologiile de agricultură de precizie, SAT, genetica avansată, biopesticidele etc vor ajuta femeile să răspundă cererilor tot mai mari ale consumatorilor pentru alimentele produse în mod sustenabil.

De asemenea, pandemia a adus numeroase provocări, iar femeile trebuie să-și asume un volum de muncă suplimentar cu oportunități reduse de a gestiona echilibrul dintre viața profesională și cea personală. „Acum, mai mult ca oricând, trebuie să sprijinim femeile din mediul rural și să ne asigurăm că joacă un rol-cheie în procesul de redresare a agriculturii și a securității alimentare globale”, a comentat Monica Sorribas.

În cadrul evenimentului a fost evidențiată și Strategia de Sustenabilitate Corteva Agriscience 2030. Aceasta include 14 obiective ce urmează să fie atinse în următorii zece ani, bazate pe piloni-cheie: obiective în beneficiul fermierilor; obiective pentru resursele de teren arabil; obiective pentru operațiunile companiei; și obiective în beneficiul comunităților, cu responsabilizarea femeilor. Pentru a sprijini acest angajament, Corteva oferă o serie de programe pentru femei din întreaga lume, precum inițiativa TalentA în Europa, care asigură instruire în domeniul financiar și tehnic femeilor inovatoare din domeniul agricol. Peste 500 de femei fermier au beneficiat deja de programul TalentA din Spania, Portugalia, Ucraina, Rusia, România și Ungaria.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Facultatea de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara în parteneriat cu Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin organizează vineri, 26 noiembrie 2021, conferința internațională cu tema „Cânepa - cultură cu utilizări multiple”. Evenimentul se va desfășura online, va reuni participanți din România și din Serbia și va beneficia de participarea prof. univ. dr. emerit Valeriu Tabără, președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice București (ASAS).

Tematica abordată în cadrul conferinței vizează potențialul utilizării cânepii atât ca plantă industrială, pentru fibră, cât și în scop medical și farmaceutic. Alături de specialiștii din cadrul SCDA Lovrin, USAMVB Timișoara - Facultatea de Agricultură, Academiei de Științe Agricole și Silvice București și Institutului Culturilor Câmpului și Legumicole din Novi Sad, la eveniment vor participa și reprezentanți ai Universității de Medicină și Farmacie din Timișoara, ai Spitalului Clinic Municipal, ai Spitalului Clinic Județean de Urgență și ai Institutului de Boli Cardiovasculare - toate, din Timișoara.

SCDA Lovrin, tradiție de 75 de ani în ameliorarea cânepii

Cânepa este o plantă complexă și completă, puternic ignorată în ultimii ani, dar care este extrem de versatilă, putând fi utilizată în hrana animalelor, a omului și în domeniul medical, precum și în numeroase domenii industriale: fabricarea hârtiei, industria textilă, industria auto și cea a materialelor de construcții.

SCDA Lovrin a realizat numeroase studii în cercetarea și ameliorarea cânepii, inclusiv în elaborarea unor tehnologii de cultivare, pentru a veni în întâmpinarea fermierilor. Există un interes și o cerere de piață foarte mare pentru cultura de cânepă, atât pentru sămânță, cât și pentru producția de fibră. În același timp este cunoscut și interesul specialiștilor internaționali pentru cânepa de la Lovrin, în vederea extracției de CBD.

„SCDA Lovrin este o instituție de cercetare cu o tradiție de 75 de ani în ameliorarea cânepii. În această perioadă a creat soiuri de referință la nivel european și mondial, soiuri cu utilizare în industria textilă, dar în ultimii ani, având în vedere tendința mondială, SCDA Lovrin a orientat cercetările și în direcția utilizării cânepii în scop alimentar și medical. Împreună cu colegii de la USAMVB Timișoara noi creăm și ameliorăm, iar ei testează posibila utilizare la scară largă în alimentația umană și în medicină a extractelor din cânepă. Dorim ca rolul acestei conferințe să fie unul de dezbatere științifică, în primul rând, apoi unul de promovare a importanței și utilizării multiple a acestei plante”, a declarat conf. univ. dr. Marinel Horablaga, directorul Stațiunii de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (SCDA) Lovrin.

Prof. univ. dr. Florin Imbrea, decanul Facultății de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara, a adăugat: „Conferința internațională  cu tema se regăsește în lista evenimentelor științifice deosebit de importante ale universității și facultății noastre. La ora actuală, cercetarea şi inovarea au o importantă dimensiune transnaţională, transferabilă de la o societate la alta, iar în acest context, obiectivul acestei manifestări este acela de a reuni oameni de știință, cercetători și fermieri  cu reputație internațională care vor schimba idei și vor împărtăși o parte din experiența lor, dar și rezultatele cercetării în domeniul cultivării,  valorificării din punct de vedere medicinal și industrial al acestei plante, precum și în ceea ce privește revitalizarea acestei culturi deosebit de valoroase, contribuind în acest fel la progresul ştiinţific şi tehnologic”.

***

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a finalizat evaluarea cererilor de finanțare depuse în etapa 1 a sesiunii din 2021 (27 august 2021 – 26 septembrie 2021) pentru submăsura 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri” și pentru submăsura 6.3 „Sprijin pentru dezvoltarea fermelor mici”. Obiectivul AFIR este să facă primele plăți către cât mai mulți fermieri până la finalul acestui an.

Pentru submăsura 6.1, în etapa 1, au fost depuse 1.504 proiecte, în valoare de 71,8 milioane de euro. Dintre acestea, 356 de proiecte, cu o valoare de 18,2 milioane de euro, au fost depuse de către fermierii din zona montană. Pentru accesarea sprijinului acordat prin submăsura 6.3 au fost depuse 1.529 de proiecte, însumând o solicitare de fonduri pentru această etapă de aproape 23 de milioane de euro. Dintre acestea, 973 de cereri de finanțare cu o valoare totală de 14,6 milioane de euro au fost depuse de solicitanți din zona montană.

Experții AFIR au început efectiv procesul de evaluare în data de 27 septembrie și au parcurs toate etapele necesare analizei tuturor cererilor fermierilor (verificare documente, efectuare vizite pe teren, verificare îndeplinire criterii de eligibilitate și a criteriilor de selecție) emițând Rapoartele de selecție ale etapei 1. Acestea au fost transmise Autorității de Management pentru Programul Național de Dezvoltare Rurală din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (AM PNDR) în vederea aprobării și, ulterior, pentru demararea procedurii de selecție pentru finanțarea proiectelor.

„A fost un efort considerabil al colegilor noștri, având în vedere că emiterea raportului de selecție presupune stadii procedurale complexe, indiferent de amploarea proiectului depus. A trebuit să ne asigurăm că 3.033 de cereri de finanțare depuse în această etapă pentru cele două linii de finanțare trec în cel mai scurt timp posibil prin verificarea documentară și pe teren, precum și prin etapa de corelare a tuturor informațiilor. Dacă vom obține rapid aprobarea acestor rapoarte la nivelul Autorității de Management, vom putea să le publicăm în cel mai scurt timp, astfel încât să poată fi inițiată procedura de contractare, având ca obiectiv efectuarea primelor plăți către cât mai mulți fermieri până la finalul acestui an”, a precizat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Luni, 15 noiembrie 2021, Parlamentul European și Consiliul Uniunii Europene, pe baza unei propuneri a Comisiei Europene, au ajuns la un acord politic informal privind bugetul UE pentru 2022, al doilea în cadrul financiar multianual al UE pentru perioada 2021-2027.

Acordul are ca obiect angajamente în valoare de 169,5 miliarde euro și plăți în valoare de 170,6 miliarde euro. „Odată adoptat, bugetul ar permite UE să mobilizeze fonduri semnificative pentru un răspuns continuu al UE la pandemia de COVID-19 și la consecințele acesteia, pentru a lansa o redresare durabilă, precum și pentru a proteja și a crea locuri de muncă. Acesta ar atrage investiții suplimentare într-o Europă mai verde, mai digitală și mai rezilientă, protejând în același timp persoanele cele mai vulnerabile din vecinătatea sa și din întreaga lume”, se menționează într-un comunicat de presă al Comisiei Europene.

Referitor la acordul politic de luni, comisarul Johannes Hahn, responsabil cu bugetul și administrația, a declarat: „Acest acord confirmă faptul că toate instituțiile sunt pregătite să ajungă la un compromis în interesul unui buget, care va sprijini o redresare durabilă și tranziția necesară a UE, în beneficiul tuturor”.

Alocări financiare

Bugetul convenit va direcționa fondurile către domeniile în care acestea pot avea cel mai mare impact, în funcție de nevoile cele mai importante în materie de redresare ale statelor membre ale UE și ale partenerilor UE din întreaga lume.

S-a convenit să se aloce:

• 49,7 miliarde euro în angajamente pentru a sprijini redresarea, stimulând investițiile în coeziunea economică, socială și teritorială;

• 53,1 miliarde euro Politicii Agricole Comune și 971,9 milioane euro Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime, pentru fermierii și pescarii din Europa, dar și pentru consolidarea rezilienței sectorului agroalimentar și a sectorului pescuitului și pentru asigurarea anvergurii necesare a măsurilor de gestionare a crizelor;

• 12,2 miliarde euro Programului Orizont Europa, pentru a sprijini cercetarea UE în domenii precum sănătatea, sectorul digital, industria, domeniul spațial, clima, energia și mobilitatea și 613,5 milioane euro Programului privind piața unică, sprijinind competitivitatea și IMM-urile, inclusiv în sectorul turismului;

• 839,7 milioane euro Programului „UE pentru sănătate” în vederea sprijinirii Uniunii Europene a sănătății și pentru a oferi un răspuns cuprinzător la nevoile în materie de sănătate ale cetățenilor europeni;

• 1,2 milioane euro în cadrul Fondului pentru o tranziție justă pentru a asigura faptul că tranziția către neutralitatea climatică este benefică pentru toți și 755,5 milioane euro în cadrul Programului LIFE pentru sprijinirea acțiunilor în domeniul mediului și al combaterii schimbărilor climatice;

• 2,8 miliarde euro Mecanismului pentru interconectarea Europei, sumă destinată investițiilor într-o infrastructură de transport modernă, de înaltă performanță, pentru a facilita conexiunile transfrontaliere;

• 3,4 miliarde euro Programului Erasmus+, pentru a investi în tineri, și 406 milioane euro pentru sectorul cultural și cel creativ, prin intermediul Programului Europa creativă;

• 1,1 miliarde euro Fondului pentru azil migrație și integrare și 809,3 milioane euro Fondului de gestionare integrată a frontierelor în vederea intensificării cooperării în domeniul gestionării frontierelor externe, inclusiv 25 de milioane euro pentru protecția frontierei cu Belarus, precum și în ceea ce privește politica în domeniul migrației și azilului, care include, de asemenea, fonduri suplimentare pentru angajamentele de relocare;

• 227,1 milioane euro Fondului pentru securitate internă și 945,7 milioane euro Fondului european de apărare pentru a sprijini autonomia strategică și securitatea europeană;

• 15,2 miliarde euro pentru sprijinirea vecinilor noștri și a dezvoltării și cooperării internaționale.

Acordul include majorări specifice pentru Instrumentul de vecinătate, cooperare pentru dezvoltare și cooperare internațională (IVCDCI) – Europa globală (190 de milioane euro, cu o atenție deosebită acordată Afganistanului și Siriei, precum și pentru programul de ajutor umanitar (211 milioane euro) pentru a aborda situațiile de criză din întreaga lume.

Împreună cu bugetul pentru 2022, instituțiile UE au convenit să aprobe amendamentele propuse la bugetul pentru 2021, astfel cum au fost prezentate de CE la începutul acestui an în proiectele de buget rectificativ 5 și 6. După finalizarea procesului de aprobare, Comisia va fi în măsură să majoreze ajutorul umanitar pentru refugiații sirieni din Turcia și să contribuie la accelerarea vaccinărilor la nivel mondial prin furnizarea unui număr suplimentar de 200 de milioane de doze pentru țările cu venituri reduse.

În paralel cu bugetul anual pentru 2022, țările UE se vor baza în continuare pe sprijinul oferit de instrumentul de redresare NextGenerationEU și de Mecanismul de redresare și reziliență. Comisia a adoptat în prezent evaluări pozitive ale planurilor de redresare și reziliență prezentate de 22 de state membre. Ulterior, Consiliul a aprobat fiecare dintre aceste evaluări. Până în prezent, CE a plătit 52,3 miliarde euro sub formă de plăți de prefinanțare către 17 state membre.

Urmează ca bugetul anual pentru 2022 să fie adoptat în mod oficial de Consiliul Uniunii Europene și de Parlamentul European.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ultimii ani au lăsat urme adânci în brazdele pământului românesc. Cu toate acestea, pare că încă nu ne-am învăţat lecţia dură a ignoranţei. În timp ce alte ţări alocă milioane de euro zilnic în programe ample de cercetare, autorităţile de la noi aproape că uită chiar şi de existenţa unităţilor de cercetare.

Și atunci, să nu ne mirăm că devenim tributarii importurilor și că randamentul la hectar este sub media europeană, chiar dacă avem printre cele mai mari suprafețe cultivate din Uniunea Europeană. Nu se găsesc resurse bugetare pentru finanțarea cercetării, iar aceasta supraviețuiește datorită valorificării producției din unitățile proprii.

O discuție despre cercetare, bani și viitor cu prof. dr. ing. Mihai Nicolescu, secretarul general al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești” (ASAS).

Cercetarea suferă din cauza subfinanțării

Toată lumea este de acord că, fără cercetare, agricultura oricărui stat, indiferent cât este de avansată, va rămâne tributară deciziilor externe. Din păcate, România nu face excepție deși rezultatele cercetării agricole din țara noastră au fost cândva exportate și apreciate în toată lumea. Cea mai mare problemă rămâne finanțarea deficitară. „Căutăm ca în cadrul celor două Comisii de agricultură de la Senat și de la Camera Deputaților să argumentăm anumite solicitări și cu preponderență la ora actuală se pune problema finanțării cercetării agricole. Suferim în continuare de subfinanțare și cu toate că avem un temei legal - Legea 45, Legea 72 - finanțarea este deficitară, adică perpetuăm același fenomen de a turna apă într-o fântână pentru a avea resursele necesare, la limita supraviețuirii”, spune Mihai Nicolescu.

Nici măcar autofinanțarea, rezultată din cercetare și producție, nu mai asigură decât o foarte mică parte din necesarul de fonduri curente și investiții. „Dacă în anul 1990, la nivelul unităților de cercetare din țară Academia deținea 120.000 de hectare, la ora actuală mai avem în jur de 40.000 de hectare. Mă rog, a fost problema retrocedărilor care au apărut conform legislației în vigoare, dar aceste terenuri asigurau și o bază financiară unităților de cercetare privind dotarea și salariile”, adaugă secretarul general ASAS.

2020, an atipic și pentru cercetare

Pandemia a afectat inclusiv activitatea de cercetare. Totul s-a mutat online în luna martie a anului trecut și fiecare institut și stațiune de cercetare subordonată Academiei au fost obligate să ia toate măsurile specifice anti-covid. „Norocul nostru a fost că am putut ține o serie de prelegeri, conferințe, simpozioane online, prin dotările făcute anii trecuți, și atunci am putut să organizăm la distanță aceste întâlniri cu specialiști și cu factorii decizionali; de asemenea domnul președinte (n.r. Valeriu Tabără, președintele ASAS) organizează periodic teleconferințe în sala de consiliu și astfel luăm legătura cu unitățile de cercetare din întreaga țară. Efectiv este un apel nominal în care conducătorii acestor unități își spun păsurile, se dau soluții, se transmit informații și aceasta este o treabă care reduce foarte mult cheltuielile. Vă dați seama ce însemna să vină un director de la o stațiune de la Iași: tren, cazare, or, online poți să ai dialogul direct și constructiv, și găsirea unor soluții adecvate”, spune Mihai Nicolescu.

Cercetare strategică pentru dezvoltarea agriculturii

Începutul anului 2020 a coincis cu elaborarea de către ASAS a unei strategii de dezvoltare a agriculturii românești, la o inițiativă mai amplă coordonată de Academia Română. „La inițiativa guvernatorului Băncii Naționale, Mugur Isărescu, s-a lansat proiectul de strategie în dezvoltare economică a României pe termene scurt, mediu și lung. Practic, se dorește crearea unui model economic cu țintă 2040. Coordonarea la acest nivel s-a făcut de către Academia Română și de directorul revistei Economistul, Constantin Boștină. Conducerea ASAS a elaborat în acest sens strategia referitoare la viitorul agriculturii românești.

De asemenea, ASAS a ținut o permanentă legătură cu Academia Română, cu secția respectivă de specialitate, și periodic s-au dat soluții la anumite fenomene care au apărut în agricultura și zootehnia românești; mă refer la pesta porcină, la pesta aviară, iar secțiile științifice care sunt în Academia noastră, cele nouă - de pedologie, cultura plantelor, horticultură, de industrie alimentară, de mecanizare, de economie agrară - au căutat întotdeauna, prin membrii ASAS, să ofere răspunsuri la problematica apărută”, ne explică Mihai Nicolescu.

Suntem prea săraci ca să acceptăm sfaturi ieftine

Deși e la limita supraviețuirii din punct de vedere financiar, cercetarea românească nu-și dezminte renumele câștigat în aproape o sută de ani. Cu resurse puține și terenul decimat, cercetătorii noștri încă generează performanță în laboratoarele stațiunilor din țară. Mai mult, ASAS derulează, prin structura proprie, proiecte de cercetare împreună cu producătorii agricoli pe diverse probleme care afectează producția, în condițiile în care din ce în ce mai multe substanțe de protecție a plantelor sunt interzise pe piața comunitară. Pactul verde european va impune o serie de restricții pentru agricultură, iar cercetarea trebuie să vină cu un răspuns documentat științific la dilemele fermierilor și să le ofere acestora cele mai potrivite soluții. În aceste condiții, secretarul general al ASAS arată cu degetul spre cei din exteriorul României care ne oferă lecții de bune practici fără să cunoască măcar condițiile specifice ale țării noastre în ceea ce privește microclimatul, solurile și condițiile de cultură. „E adevărat că „drumul spre iad e pavat cu intenții bune”. Cred că și aici apare acest fenomen, în sensul că vin reprezentanții occidentali și ne dau lecții. Vreau să vă spun că în anii trecuți, prin 2016, 2017, a apărut tot așa o idee a unora, conform căreia Academia de Științe Agricole și Silvice ar trebui să aibă un singur institut în care să facă orice sau de toate. Mai mult, au venit în vizită reprezentanții institutului de cercetare din Franța, IRA, să ne spună cum să facem tehnologia, ce agrotehnică să folosim. Și la un moment dat s-a pus următoarea întrebare: domnule director, nu vă supărați, cine a fost înainte? Oul sau găina? Și am explicat foarte simplu: dacă în 1927 academicianul Șișești înființează în România Institutul de cercetări agronomice al țării, în 1947 se înființează IRA în Franța, după chipul și asemănarea ICAR-ului. Și atunci, cine de la cine să învețe? E adevărat că trebuie să ținem cont de noutățile apărute pe plan mondial, dar trebuie să avem decența și să recunoaștem niște realizări deosebite ale înaintașilor noștri. În primul rând, trebuie să explicăm fermierilor ce înseamnă aceste programe, modul în care se pot accesa fondurile europene, pentru că, după cum constatați și dvs. din experiența pe care o aveți în teritoriu, oamenii nu prea știu despre ce este vorba. Or, noi trebuie să găsim un limbaj comun, un limbaj pe înțelesul tuturor, ca oamenii să știe ce-i așteaptă, pentru că, vedeți și dvs., consultanța agricolă este sublimă, dar lipsește cu desăvârșire!”, argumentează Mihai Nicolescu.

Cercetarea poate fi cea mai bună prevenție

După un an extrem de secetos, dublat de pandemia de Covid-19, speranțele fermierilor români se îndreaptă tot către... starea vremii. Ce-i drept, precipitațiile din acest început de primăvară au reușit să mai reducă din deficitul de umiditate din sol. Însă agricultura e un șir întreg și continuu de probleme și măsuri care trebuie luate uneori fără nicio clipă de răgaz, iar soluțiile trebuie să vină din domeniul cercetării. Specialiștii din unitățile de cercetare, la cererea producătorilor agricoli, dar și prin programe proprii, trebuie să anticipeze și să studieze efectele schimbărilor din ce în ce mai accentuate de climă și mediu și impactul lor asupra agriculturii. „Noi la Academie căutăm să argumentăm științific toate deciziile care se iau, căutăm să venim în sprijinul Ministerului Agriculturii cu soluții la toate solicitările. Probleme sunt din toate punctele de vedere, dar noi trebuie, prin toate mijloacele, să găsim soluții. Din fericire, deocamdată sunt premise pentru un an agricol bun. Chiar am văzut niște culturi de grâu pe care se dădeau îngrășăminte și arătau foarte frumos din punct de vedere agronomic. Pe de altă parte, cum spuneați și dvs., probleme au fost, sunt și vor fi întotdeauna. Încă din 1927, de când a fost înființat primul institut de cercetări agronomice al României, sub inițiativa academicianului Gheorghe Ionescu-Șișești, domnia sa și-a făcut studiile în Germania cu niște rezultate deosebite, și atunci a simțit nevoia, întorcându-se în țară, să creeze din punct de vedere genetic și pe latura vegetală, și pe latura zootehnică, cu specii și creații adaptate condițiilor pedoclimatice ale țării.

La inițiativa domnului academician Cristian Hera, anii trecuți s‑au publicat cele trei volume ale jurnalului ținut de dl academician Șișești și, citindu-le, am constatat ce gândire creativă a avut domnia sa. Și dau un exemplu, pe care îl argumentez. Dacă aduc în România un soi din Germania și voi constata că, deși în Germania îmi dă 7-8 tone la hectar, la noi va da 2-3, în mod evident apare întrebarea: de ce? Pentru că acel soi nu era adaptat condițiilor pedoclimatice. Și atunci a apărut necesitatea ca pe solurile țării noastre să se facă aceste cercetări pentru obținerea creațiilor agricole.

La ora actuală, sunt fel de fel de inițiative la nivelul Comunității Europene, în sensul că mulți specialiști din țările europene, din comunitatea europeană, vin să ne dea lecții. Nu spun că nu ar fi utile aceste lecții, dar pe undeva sunt puțin lipsite de cunoașterea realităților țării noastre; mai ales acum, cu noile programe, Green Deal și reducerea consumului de pesticide, nu se ține cont de faptul că în România sunt anumiți dăunători care, dacă nu sunt combătuți, vor diminua semnificativ producțiile. Și toată lumea cunoaște cazul neonicotinoidelor. ASAS a intervenit în acest subiect și, prin președintele Valeriu Tabără, a inițiat, în urmă cu trei ani, cercetări specifice care să argumenteze că folosirea acestor pesticide nu afectează viața albinelor. Bineînțeles că din nou ne-am lovit de piedici, deoarece toate probele de plantă, de albine n-am putut să le analizăm în țară pentru că nu avem un laborator acreditat RENAR. Aceste analize s-au făcut în Germania, în Bulgaria și, după trei ani de cercetări, s-a constatat că influența acestor pesticide este nesemnificativă. Mai mult, argumentăm și prin faptul că numărul de familii de albine a crescut, nu a scăzut, în cei trei ani de studiu, și recent a fost organizată o conferință online în care s-au prezentat rezultatele acestor cercetări. Așadar, subliniez încă o dată necesitatea dezvoltării cercetării agricole în țara noastră, pentru a găsi soluții la toate aceste aspecte care apar inevitabil în practica agricolă”, explică Mihai Nicolescu.

ASAS: surse și resurse umane

Secretarul general ASAS ne-a explicat care este structura instituției și cum funcționează secțiile Academiei: „Precizez că Academia noastră are patru categorii de membri: membri de onoare, membri titulari, membri corespondenți și membri asociați; fiecare secție are repartizat un anumit număr de membri și, în cadrul acestor secții, alegerea unor noi membri se face pe baza unui regulament strict al nostru, adică acced personalități cu realizări deosebite în domeniul referențial. Membrii plini, titulari clar sunt cei care au avut rezultate deosebite în domeniul cercetării agricole; membrii corespondenți și cei asociați sunt cei care ușor, ușor încep să-și spună cuvântul.

Organele de conducere ale Academiei noastre sunt: biroul prezidiului, care reunește personalități precum președintele, cei patru vicepreședinți (doi vicepreședinți remunerați și doi vicepreședinți onorifici) și secretarul general. Organul superior este prezidiul ASAS, în care, pe lângă membrii biroului prezidiului, sunt cei nouă președinți ai secțiilor științifice. Iar organul suprem de conducere al Academiei este Adunarea generală. Din punct de vedere legal, în fiecare an această Adunare generală trebuie să fie organizată cu participarea membrilor. În fiecare an noi trebuie să aprobăm execuția bugetară a anului precedent și bugetul anului următor, atât pentru Academie, cât și pentru fundație, cea care gestionează patrimoniul Academiei. Acum, din cauza pandemiei trebuie să găsim soluții legale să desfășurăm adunarea generală conform prevederilor legale. Drept de vot au membrii titulari, membrii corespondenți și membrii de onoare. În ultimul an, chiar făceam zilele trecute o statistică, membrii de onoare, titulari și corespondenți sunt în număr de 221 și ne-au părăsit 18 membri, iar alegerile se fac în momentul în care se eliberează, pe cale naturală, un loc de membru din secția respectivă.

Cine dorește să ajungă membru titular al Academiei trece prin toate furcile caudine, începând ca membru asociat, apoi membru corespondent și, în tot acest timp trebuie să demonstreze, prin realizările sale, că merită pe deplin această alegere. Referitor la modalitățile de obținere a unui punctaj între cele trei categorii, se echivalează realizările. Mă refer la creații, publicații, participări la conferințe, simpozioane interne, internaționale. Din cauza pandemiei, anul trecut aceste participări au fost mult diminuate. Sperăm ca anul acesta să fie mai bine.”

Salariul minim pentru un tânăr cercetător

În cercetare e mare nevoie de forță de muncă specializată, la fel ca și în celelalte ramuri ale agriculturii. Dar ce-i oferă cercetarea? „Un tânăr absolvent de facultate cu medie foarte bună are capabilitate de cercetare. Dar în momentul în care vine în producție și eu îi ofer salariul minim pe economie, automat se pierde o valoare, în sensul că tânărul preferă să se ducă la o firmă să vândă adidași, firmă care îi pune la dispoziție o mașină și un telefon, și un salariu de două-trei ori cât i se oferă în cercetare. Aici trebuie reglate lucrurile...”, spune Mihai Nicolescu.

Se mai întâmplă un fenomen. Un cercetător se formează în cel puțin zece ani. Statul investește în el, apoi cumva își ia mâna de pe el pentru că, neplătindu-l cu un salariu decent, e foarte posibil ca tânărul să fie cooptat și să accepte oferta unei companii private. „După zece ani, poți să spui că știi câte ceva din domeniul cercetării. Or, aceste două aspecte, reducerea fondului funciar și salariile neatractive, creează disfuncționalități majore. Pentru că cercetarea, vă spun, este ca pescuitul: dacă ți-a intrat microbul în sânge, îl vei avea toată viața. Și țin minte de primul meu șef, domnul Modiga, Dumnezeu să-l ierte, am avut repartiție dublă după terminarea facultății, a trebuit să fac doi ani de stagiatură, am venit în cercetare și în primele zile de serviciu mi-a zis: „Mihai, n‑ai să faci o avere din cercetare”. Și a avut dreptate. „Pot să spun că trăiesc decent, dar din punct de vedere spiritual mă simt împlinit”, mărturisește cercetătorul de la ASAS.

Viitorul e tot al cercetării!

Nevoia de hrană pentru populația în creștere a lumii exploatează la maximum resursele Pământului. E greu de crezut că producția ecologică va suplini cererea din ce în ce mai mare de hrană îndestulătoare. Dar, cu siguranță, biotehnologiile o vor face. Tocmai de aceea este foarte important ca cercetarea, inclusiv cea românească, să fie mult mai bine conectată cu producția și educația agricolă. Iar comunicarea rezultatelor cercetării către potențialii beneficiari, pentru a putea fi transpuse în practică, ar trebui să devină cap de afiș pentru toate institutele și stațiunile membre ASAS. „Vedeți dumneavoastră, «tonul face muzica». Un om, chiar dacă are dreptate, dar nu știe să-și spună punctul de vedere într-o formă, să zicem, diplomatică și lejeră, n-are sorți de izbândă. Or, noi avem la ora actuală un președinte care a împletit armonios știința cu politica, domnia sa a fost și de două ori ministru al agriculturii, deputat de două mandate și cunoaște bine specificul comunicării în politică, pentru că nu oricine poate să perceapă modalitățile de abordare a unor probleme și căile, și mijloacele prin care să ajungi la rezultatul scontat. Domnia sa având rezultate deosebite în cercetarea agricolă, de asta a fost și ales președinte de către comunitatea științifică din Academie, dar, mai presus de toate, Valeriu Tabără a fost un vizionar privind cercetarea geneticii. Da, viitorul se pare că va fi al geneticii și al biotehnologiilor, pentru că vedem unde ne îndreptăm ca populație a Globului, această populație trebuie să fie asigurată cu o hrană îndestulătoare și în același timp de calitate. Dar chiar și aceste creații biologice din domeniul vegetalului au niște limite. Or, dacă noi obținem la grâu o producție de 10-12 tone, în Vest poate să ajungă și la 18 tone pe hectar. Există o limitare și trebuie să găsești căi și mijloace ca să asiguri o producție mai mare, de calitate și se pare că numai genetica și biotehnologiile vor da rezultate în acest domeniu. Chiar acum, în cadrul Academiei, dorim să realizăm două laboratoare în acest domeniu. Sperăm că vom găsi și sursele financiare”, afirmă Mihai Nicolescu.

Fosta-i tu, mecanizare românească...

Fabrică de tractoare am avut, de combine, la fel, de utilaje, nu mai vorbim. Unde și de ce au dispărut toate? Era industria românească un pericol atât de mare pentru concurența externă? Sau România a devenit, după anii 2000 mai ales, o piață atractivă care făcea cu ochiul marilor producători de utilaje agricole ai lumii?!

Cercetătorul Mihai Nicolescu este de părere că toate aceste aspecte au dus la dispariția industriei de tractoare românești. Pur și simplu „nu a fost lăsată” să se dezvolte: „Noi eram un potențial concurent cu fabrica de tractoare. Vă dați seama că totuși noi în ’90 aveam o dotare în jur de 147.000-150.000 de tractoare și care erau înlocuite anual. Or, firmele din Occident aveau tot interesul să își vândă echipamentele tehnice. Și vă dau un exemplu: dacă un tractor U650 în țară îl produceam cu 10.000 de euro, la ora actuală același tractor, cu aceleași caracteristici, îl cumpăr cu 30.000 de euro, deci aveam concurență și poate și „cozile de topor” din țară au făcut ca acești potențiali concurenți să dispară. Aduceți-vă aminte, același fenomen s-a întâmplat cu combinele românești și vă dau un exemplu: eram în stagiatură, făceam un curs de specializare la Ștefănești, unde era director general dl Victor Neagu, un mare mecanizator și un om care a făcut multe lucruri bune pentru agricultură; știind că lucrasem și în cercetare ca student, mi-a propus următoarea treabă: pe o combină românească să montez două seturi de curele Pirelli. Marea deficiență a acelor combine în exploatare era ruperea curelelor, că erau curele făcute în țară, de proastă calitate. Și spre surprinderea mea și a dânsului, am constatat că timp de doi ani n-am avut nicio rupere de curele. Vreau să vă spun că, din punct de vedere conceptual, combinele noastre erau nemaipomenite, adică de multe ori băteau la parametri combinele străine. Iar acum spunem „vai, Doamne, ce-am făcut!”. Cam așa a fost și cu pădurile, cu perdelele forestiere, cu acei copaci de pe marginea șoselei. Se spune: vine viscolul și nu mai pot să circul sau vine zăpada peste sat! Păi, dacă ți-ai tăiat perdeaua de protecție, normal că vine. Dar, mă rog... toate acestea sunt un ciclu care se repetă la 30-40 de ani. Dacă vom avea înțelepciune și bani, le vom reface pe toate”, concluzionează Mihai Nicolescu, secretar general al ASAS.

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - mai 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Condițiile climatice din această primăvară sunt favorabile patogenilor ce produc boli ale rădăcinii și bazei tulpinilor la cerealele păioase. Amintesc aici fungii Rhizoctonia cerealis, Gauemannomyces graminis și Pseudocercosporella herpotrichoides. Acești patogeni realizează infecții în condiții de vreme umedă și răcoroasă, condiții întrunite în acest an.

Goluri rămase în urma înghețurilor din iarnă 

În urma controlului fitosanitar realizat în mai multe culturi de cereale păioase de pe raza județului Timiș am constatat că temerile mele s-au adeverit. Culturile de grâu din județ arată foarte bine la acest moment la prima vedere. Din păcate, în culturile de grâu semănate mai devreme este prezentă ciuperca Rhizoctonia cerealis. Pe tulpini, la bază sunt prezente petele tipice fungului, necroze, putreziri, țesuturi mecanice distruse deja și chiar micelii. Probabil, în scurt timp vom vedea și primele plante căzute la sol (atac în vetre).

Pe lângă Rhizoctonia, plantele sunt atacate și de Septoria tritici, care la unele soiuri a ajuns la jumătatea plantei, deși s-au efectuat tratamente. Nu exclud prezența fungului Drechslera tritici repentis în unele sole și nici a altor patogeni ai bazei tulpinii. De regulă, într-o cultură se instalează un singur patogen al bazei tulpinii. Foarte rar doi.

Septorioză 

Pe alocuri frunzele cerealelor păioase au fost atinse de frig. Zona afectată s-a albit. Acum vedem foarte bine golurile rămase în urma înghețurilor din iarnă. Unele soiuri nu au rezistat.

Vă îndemn să controlați culturile cu mare atenție. Depistate la timp, bolile bazei tulpinii pot fi ținute sub control, deși este foarte dificil. Verificați mai ales culturile care au suferit din cauza înghețurilor din iarnă. Plantele moarte au creat un suport foarte bun pentru dezvoltarea patogenilor. Pe de altă parte, întrețin o umiditate ridicată la baza tulpinilor. În astfel de culturi am constatat o frecvență ridicată a plantelor care prezintă simptome de rizoctonioză.

În cazul în care condițiile climatice se mențin răcoroase și umede, aveți în vedere și rugina galbenă care adoră astfel de climat. Luna mai este luna în care încep să apară și ruginile.

În cele ce urmează, voi prezenta câteva aspecte importante despre ciuperca Rhizoctonia cerealis.

Cum recunoaștem rizoctonioza cerealelor

Rizoctonioza cerealelor este produsă de fungul Rhizoctonia cerealis (forma sexuată Ceratobasidium cereale D. Murray & L. L. Burpee) și este o boală a bazei tulpinilor. Peste anotimpul de iarnă, fungul supraviețuiește sub formă de miceliu sau scleroți (pseudoscleroți) în sol și materialul vegetal infectat. Acest patogen nu formează spori asexuați, iar stadiul telomorf este foarte rar întâlnit în natură [Carling et Sumner, 1992; Popescu, 2005; Lemańczyk et Kwaśna, 2013]. Simptomele bolii pot apărea încă din toamnă dacă sunt condiții favorabile. Sunt atacate rădăcinile, tulpinile și tecile frunzelor. Inițial, pe rădăcini apar pete de culoare deschisă care mai târziu capătă culoară brună. Țesuturile necrozate se rup cu ușurință lăsând descoperit cilindrul central. După Popescu (2005), tinerele plante au tendința de a forma alte rădăcini, astfel, o plantă bolnavă va avea rădăcini mai multe, dar scurte. Pe tulpini și teci apar pete de formă ovală, alungite. Culoarea petelor este albicioasă – cenușie, iar de jur împrejur se formează o margine de culoare brun - închis. De multe ori aceste pete pot fi confundate cu ușurință cu cele produse de Pseudocercosporella herpotrichoides și Fusarium sp. [Murray et al., 2009]. Adesea, leziunile produse de patogen sunt superficiale. Rareori, în condiții de vreme rece și umiditate mare în zona bazei tulpinilor, miceliul ciupercii străpunge teaca și infectează tulpina. Din cauza enzimelor secretate se produce necroza țesuturilor, căderea plantelor sub acțiunea ploilor și vântului, albirea prematură a spicelor, șiștăvirea cariopselor [Cromey et al., 2005]. Toamnele și primăverile reci sunt favorabile infecțiilor cu Rhizoctonia cerealis.

Condiții pentru instalarea bolii

Factorii care concură la instalarea infecțiilor la cereale sunt: virulența agentului patogen, sensibilitatea gazdei și condițiile favorabile de mediu [Francl, 2001].

Temperatura și umiditatea joacă un rol important în realizarea infecțiilor și supraviețuirea patogenului [Otten et al., 2004]. Temperatura din zona rădăcinilor este importantă în realizarea infecțiilor. La temperaturi cuprinse între 6 - 19 grade C sau când există variații de la 16 la 27 grade C pot apărea pagube semnificative [Gill et al., 2001]. Wiese (1987) arată că Rhizoctonia la cereale este favorizată îndeosebi de temperaturile cuprinse între 9 - 10 grade C. După Ogoshi (1996), tinerele plante de grâu pot fi atacate în condiții de vreme răcoroasă de izolate de Rhizoctonia care se dezvoltă în astfel de condiții. Alte izolate ale fungului preferă vremea mai caldă. Optimul termic pentru dezvoltarea ciupercii are loc în intervalul 16 - 20 grade C [Sneh et al., 1996]. Canicula și lipsa umidității opresc subit patogenia [Popescu, 2005].

De regulă, boala este favorizată de resturile vegetale infectate din anul anterior, de solurile acide, densitatea mare a plantelor, solurile slab drenate, irigarea excesivă, umiditatea ridicată în zona bazei tulpinii asociată cu temperaturi ale solului între 17 - 23 grade C [Pitt, 1966; Popescu, 2005].

Răspândirea ciupercii pe distanțe mari se realizează prin intermediul sporilor sexuați (basidiosporii) în condiții de umiditate ridicată (peste 90%) și vreme caldă (temperaturi mai mari sau egale cu 20 grade C) - Naito, 1996; Agrios, 2005. Basidiosporii ajunși pe frunze pot produce boli foliare. Rolul acestor spori nu este încă cunoscut în totalitate [Naito, 2006].

Cum se poate controla rizoctonioza cerealelor

Odată instalat, patogenul este greu de combătut. Adesea el este observat când este prea târziu și plantele sunt căzute la sol. Cel mai ușor poate fi identificat atacul la stadiul de creștere GS 39 (frunza stindard vizibilă) - Zadocks et al., 1974.

Măsurile profilactice sunt deosebit de importante în managementul acestei boli. Amintesc: utilizarea soiurilor rezistente, eliminarea sursei de inocul (resturi vegetale), eliminarea gazdelor voluntare, rotații corecte, efectuarea lucrărilor solului (arături sau măcar lucrarea solului până la adâncimea de 8 - 10 cm) - Cook et al., 2002; Fletcher et al., 2010. De reținut că, rotația, lucrările solului și data semănatului influențează instalarea patogenului [Colbach et al., 1997].

La cerealele cultivate în sistem „no tillage” sau „minimum tillage”, rizoctonioza se poate instala, deoarece solul este bogat în materii organice pe care ciuperca supraviețuiște [Oros et al., 2013].

Măsurile chimice au eficacitate variabilă, între 0 și 80%. De regulă, tratamentul semințelor și tratamentele aplicate la cereale în perioada de vegetație ar trebui să protejeze plantele de infecție [Popescu, 2005]. Dintre fungicidele utilizate în combaterea patogenilor cerealelor păioase, fludioxonilul este menționat în unele studii ca fiind eficient în combaterea rizoctoniozei [Smiley et al., 2012]. Pe piață există și combinații de „fludioxonil cu sedaxan” ce pot fi utilizate în combatere. Sedaxanul este o substanță din grupa „pirazolecarboxamide” cu spectru larg de acțiune, recomandată pentru controlul rizoctoniozelor. În combinații cu alte fungicide rezultatele sunt mai bune [după ”Codexul produselor de protecția plantelor omologate pentru utilizare în România”, 2019]. Mai pot fi utilizate și combinații de bixafen cu tebuconazol sau cu protioconazol. S-au dovedit mai eficiente împotriva patogenilor ce produc boli ale bazei tulpinii.

În controlul biologic, de interes sunt bacteriile din genul Pseudomonas și fungii antagoniști din genul Trichoderma [Budge et al., 2009]. Astfel de substanțe trebuie folosite în scop profilactic, nu curativ.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Ghid practic de protecția plantelor pentru fermieri” este o carte care n-ar trebui să lipsească din biblioteca agricultorilor, ghidul conținând informații despre patogenii și dăunătorii din culturile de cereale. Circa 200 de exemplare vor vedea lumina tiparului în câteva zile, cartea putând fi comandată de la Stațiunea de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Lovrin, locul în care-și desfășoară activitatea de cercetare autoarea – dr. ing. Otilia Cotuna, din poziția de șef Laborator Protecția Plantelor SCDA Lovrin - CS III, care este și cadru didactic, șef lucrări la Facultatea de Agricultură din cadrul USAMVB Timișoara.

„În această primă ediție veți găsi informații despre patogenii și dăunătorii din culturile de cereale. Informațiile științifice sunt însoțite de fotografii sugestive făcute în culturile de pe teritoriul SCDA Lovrin și nu numai. Aceste fotografii vă pot ajuta în identificarea patogenilor și dăunătorilor din culturile de cereale. Ghidul nu este complet, pentru că se bazează strict pe munca mea din cercetare. Pentru un plus de originalitate, am ales să utilizez doar fotografiile mele”, precizează dr. ing. Otilia Cotuna, care punctează că, la finele fiecărui an, ghidul va fi revizuit și adăugit. Noi patogeni și dăunători vor fi adăugați, atât din culturile de cereale, cât și din alte culturi, rapiță, soia, floarea-soarelui. „Așadar, acest prim ghid a dat startul pentru o serie de ghiduri ce pot face din fiecare fermier un mic cercetător în cadrul fermei pe care o gestionează”, arată autoarea.

Otilia Cotuna a ținut să le mulțumească tuturor celor care i-au fost alături în această realizare. „Această lucrare a fost posibilă cu sprijnul SCDA Lovrin. Îi mulțumesc directorului stațiunii, conf. dr. Marinel Horablaga, care mi-a acordat toată încrederea, susținându-mă în toate activitățile specifice protecției plantelor. Alături de mine, pe parcursul redactării acestei cărți a fost dr. Mirela Paraschivu, șef de lucrări, prietenă și colaboratoare de nădejde, căreia îi mulțumesc. De asemenea, le mulțumesc tuturor referenților pentru susținere.”

Foto: dr. ing. Otilia Cotuna