digitalizare - REVISTA FERMIERULUI

Proiectul de investiții „Servicii de dezvoltare și extindere a sistemului informatic al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură de gestionare a cererilor de plată” a fost aprobat de Guvern. Finanțarea proiectului de investiții se realizează de la bugetul de stat și din fonduri externe nerambursabile, prin bugetul Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, conform programelor de investiții publice aprobate prin lege.

Dezvoltarea și extinderea sistemului informatic al APIA este necesară pentru asigurarea gestionării corecte a solicitărilor de plată, rezultate din implementarea Politicii Agricole Comune a Uniunii Europene. Acestea vizează dezvoltarea componentelor de interfață existente și a altor componente noi necesare conform cerințelor specifice, apărute ca urmare a modificării legislației europene, naționale și a regulilor organizaționale.

Aplicațiile dezvoltate se vor afla în proprietatea Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, beneficiar direct fiind personalul din centrele județene, locale și aparatul central, care vor utiliza aplicațiile informatice dezvoltate pentru punerea în aplicare a politicii comune specifice din aria de competență a APIA, dar și fermierii români ale căror cereri de plată vor putea fi procesate și gestionate în sistemul integrat de administrare și control asigurând o buna verificare în vederea protejării intereselor financiare ale Comisiei Europene.

„România a făcut paşi importanţi în zona de digitalizare, pe de o parte din nevoia permanentă de a îmbunătăţi activitatea în diverse domenii, iar pe de altă parte prin absorbţia de fonduri europene. Prin crearea și gestionarea unui sistem integrat de administrare şi control este asigurată trasabilitatea sumelor puse la dispoziție de Comisia Europeană pentru dezvoltarea agriculturii românești. Este important să gestionăm relația dintre instituțiile statutului și fermieri printr-un sistem informatic performant care să reducă birocrația și consumul de resurse de timp, energie și bani dinspre ambele părți. Am susținut necesitatea digitalizării și la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale, în calitatea mea de director general la acea dată. Urmare a măsurilor adoptate atunci, AFIR a fost instituția care s-a adaptat rapid situației de criză provocată de pandemie când contactul direct cu beneficiarul nu se putea realiza. Este un exemplu despre direcția în care trebuie să mergem, despre adaptare și anticipare a provocărilor”, a declarat ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

La Conferința Națională dedicată programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, desfășurată pe 10 mai 2022, la București, Agricover, partener principal al programului, a anunțat lansarea unui nou proiect centrat pe identificarea direcțiilor de inovare în agricultura viitorului – Agrinnovator. Au participat tineri absolvenți și în jur de 300 de fermieri membri ai Clubului Fermierilor Români.

Agrinnovator este un grup de lucru ce are menirea de a promova crearea cunoștințelor referitoare la tehnologiile agriculturii de mâine, aprofundând două direcții principale de lucru: transformarea digitală a agriculturii și agricultura eco-bio-regenerativă. Prin această nouă inițiativă, Agricover își lărgește gama inițiativelor de susținere a creșterii performanței pentru o agricultură sustenabilă.

Proiectul îi are în centru pe tinerii fermieri pregătiți să ducă agricultura românească la următorul nivel de dezvoltare și performanță prin expunerea de soluții și tehnologii agricole internaționale. „În continuarea programului de formare Tineri Lideri pentru Agricultură, organizat de Clubul Fermierilor Români și susținut de Agricover, ne-am propus să investim în entuziasmul, energia și cunoștințele practice ale acestor tineri valoroși pentru a lucra pe diferite teme care vin să pregătească viitorul agriculturii românești sustenabile și performante”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

Populația lumii este în creștere, nevoia de hrană de asemenea, iar agricultura trebuie să fie pregătită să susțină toate aceste transformări. Mai mult, statisticile FAO arată că la fiecare 5 secunde se pierde un teren agricol de dimensiunea unui teren de fotbal.

Toate aceste premise fac ca misiunea Agricover și rolul asumat de lider ce transformă agricultura și viața fermierilor pe termen lung să fie cu atât mai relevante și importante prin promovarea de soluții prin care fermierii pot deveni mai competitivi, mai rezilienți și își pot îmbunătăți sustenabilitatea practicilor agricole.

Agrinnovator este locul în care tinerii fermieri gândesc, dezbat idei și testează pe diferite teme cu scopul de a crea progres și valoare adăugată. Agricover asigură cadrul de lucru și susținerea necesară în diseminarea rezultatelor în rândul fermierilor români. 

Publicat în Comunicate

Clubul Fermierilor Români anunță că pe data de 2 mai 2022 au început înscrierile în cea de-a doua ediție a programului de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”. Programul se adresează fermierilor antreprenori cu o experiență de minimum cinci ani în administrarea afacerii, precum și absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor pe care le dețin.

Ediția 2022-2023 a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” va debuta pe 22 noiembrie și se va desfășura pe parcursul a cinci săptămâni de pregătire intensivă, cuprinzând cursuri interactive la sală, urmate pe parcursul anului 2023 de sesiuni practice, de schimb de experiență, care vor avea loc în fermele participanților.

În contextul marilor schimbări generate de reforma Politicii Agricole Comune și al riscurilor asociate schimbărilor de mediu și climă, programul oferă cursanților studii de caz aplicate, evidențiind instrumente de management validate, moderne, care facilitează alinierea afacerilor la tendințele actuale din agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu, precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor competitive, atât din România, cât și la nivel european.

În același timp, o direcție strategică a programului este aceea de a le oferi fermierilor participanți interesați oportunitatea de a crea un plan de dezvoltare sustenabilă a propriei afaceri agricole, care să le permită păstrarea unui echilibru financiar în perioada 2021-2027.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este dezvoltat cu companii de training cunoscute din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

În total, 50 de fermieri antreprenori din toată țara sunt așteptați să participe la a doua ediție a programului. În program se pot înscrie fermieri indiferent de vârstă, dimensiunea sau tipul afacerii agricole. Înscrierile în cea de-a doua ediție a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” se desfășoară în perioada 2 mai - 26 august 2022.

Prima ediție a programului Antreprenor în Agricultura 4.0 ne-a întărit convingerea că transformarea agriculturii românești este posibilă prin educație. Fermierii absolvenți ai acestui program și-au însușit nu doar cunoștințe noi, cu aplicabilitate imediată în activitatea managerială din fermă, ci un model de gândire, de acțiune și de implicare socială, care le oferă cadrul necesar pentru dezvoltarea unui business sustenabil. Mai mult, ei au pus bazele unei comunități solide, unite, foarte active, prin intermediul căreia dezbat în permanență subiecte de interes și aspecte ce țin de cele mai recente schimbări din domeniul agriculturii. Suntem onorați să fim catalizatorul acestui proces și ne propunem să creștem comunitatea antreprenorilor în Agricultura 4.0, în misiunea noastră de a transforma agricultura românească într-una performantă, competitivă și rezilientă”, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Prima ediție a programului s-a desfășurat în perioada decembrie 2021 – martie 2022 și a numărat 21 de fermieri antreprenori provenind din toate regiunile țării, care au participat la cele 18 module ale programului, cumulând aproximativ 180 de ore de curs.

Filmul de prezentare a primei ediții a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” este disponibil pe următorul link: https://youtu.be/qAlPk1nnnoI  

Curricula Program

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Agricultura digitală; Management/ Leadership; Direcțiile europene privind noua Politică Agricolă Comună; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii Politici Agricole Comune; Managementul strategic al fermei; Influență și inteligență emoțională; Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Relația cu furnizorii și lanțul de aprovizionare - disitribuție (Supply chain); Simulări de business; Fizionomie, comportamente și tonalitatea vocii - putere de negociere în funcție de interlocutor; Accesare fonduri europene; Managementul riscului și asigurările agricole; Comerț cu cereale; Importanța utilajelor agricole, din perspectiva noii PAC; Marketing în agribusiness; Fiscalitate și contabilitate fermă; Legislativ; Public Speaking.

Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin raportare permanentă la propria afacere.

În funcție de nevoile de instruire și de specificul fermei, participanții au posibilitatea să opteze pentru o sesiune personalizată de cursuri, prin aprofundarea subiectelor de interes în cadrul cursurilor opționale.

Calendar înscrieri și selectare participanți

  • Perioadă înscrieri: 2 mai – 26 august 2022
  • Desfășurare interviuri și selecție candidați: 16 mai – 31 august 2022
  • Anunțarea candidaților selectați: 30 mai - 02 septembrie, lunar
  • Publicare listă finală participanți: 19 septembrie 2022
  • Începerea cursurilor: 22 noiembrie 2022

Înscrierile se fac completând formularul disponibil pe site-ul Clubului Fermierilor Români: https://cfro.ro/formular-inscriere-antreprenor-40.

Investiția în Program

Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali și costurile administrative (închiriere sală, prânz, două coffee break-uri/zi).

Mai multe informații despre programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0” sunt disponibile aici: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0

Publicat în Comunicate
Vineri, 15 Aprilie 2022 11:43

Nevoia de digitalizare este reală

În agricultura secolului al XXI-lea, tot mai des ne întâlnim cu termeni precum digitalizare, conectivitate ori cu expresii ca managementul integrat al fermei. Câți cunoaștem însă înțelesul real al acestor cuvinte? Mulți fermieri dețin tehnologii inteligente, dar nu le utilizează dintr-un motiv simplu – necunoașterea. În opinia lui Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România, fermierilor trebuie să li se explice foarte bine beneficiile digitalizării, ceea ce face în rândurile de mai jos specialistul producătorului german de utilaje agricole.

Este tot mai evident că se dorește transparența procesului agricol. Prin urmare, Constantin Curcă ne îndeamnă să gândim din punctul de vedere al celui care achiziționează produsele. „Să spunem că, de exemplu, un crescător de păsări achiziționează cereale, la un moment dat, de la un producător agricol și dorește foarte clar să urmărească fluxul tehnologic și toate procesele care au dus la obținerea acelui produs finit, respectiv porumb. Și atunci, clar, inclusiv sistemele de semănat, trebuie să beneficieze de acest sistem, cum este pentru noi Horsch Connect, un sistem integrat care supraveghează și furnizează informații în timp real despre absolut orice activitate desfășurăm cu acea semănătoare (timp, viteză de lucru, cantitate de îngrășământ utilizată la semănat). Este ca un dublu control.” Acesta ar trebui să fie scopul digitalizării despre care vorbește toată lumea.

Reprezentantul Horsch în țara noastră a continuat: „Cumpărătorul să poată accesa, pe baza informațiilor reale, întreg procesul de producție, să îi fie garantat. Pentru că atunci când mergi la Lidl și cumperi o carne pe care scrie bio, vrei să fii sigur de lucrul ăsta. Iar de aceasta trebuie să se intereseze în primul rând acel producător. Este obligația lui de a se preocupa pentru ca noi să avem garanția că produsul pe care îl plătești este așa cum spune el.”

ta 225 mewi 3

Astfel, întregul proces de producție poate fi verificat, din momentul în care am prelucrat terenul, am semănat – toate trecerile, toate substanțele folosite. „Se dorește ca, prin această digitalizare, să beneficieze de prețuri diferențiate fermierii care fac lucrurile corect, care reciclează, cărora le pasă de mediu, fermierii care caută să suplimenteze sursele de azot și de îngrășăminte și din alte surse biologice, precum culturile verzi. Pentru că, la un moment dat, chiar va trebui să fie o diferențiere pe piață.”

 

Control total prin conectivitate

 

Horsch Connect este o funcție de digitalizare, disponibilă cam tuturor utilajelor care au un calculator sau un sistem de operare, adică semănători, aparate și autopropulsate pentru erbicidat, utilajele pentru logistică, precum Horsch Shuttle, bazinele de apă și remorcile pentru îngrășământ/sămânță.

Pentru fermierii români Horsch Connect este atractiv în principal pentru sistemul de monitorizare a utilajului. „Practic, ca proprietar, îți poți monitoriza echipamentul de pe telefonul mobil, poți seta alarme, dacă e viteza prea mare, prea mică etc. Orice problemă sau orice eroare întâmpinată de operator în timpul lucrului îți va fi instant adusă la cunoștință, de la distanță. Bineînțeles, este cazul fermierilor români care cultivă suprafețe mari de teren, unde controlul, monitorizarea sunt mai dificil de efectuat”, arată Constantin Curcă.

ta 225 mewi 2

La nivelul anului 2022, există deja 12-13 unități Horsch Connect vândute în diferite combinații. Horsch Connect este prezent pe toate semănătorile Horsch Maestro cu lățimi de lucru de la 12 metri în sus. Pe modelele S, SV sau SX, este inclus în dotarea standard.

 

Managementul fermei

 

Motivul pentru care deși dețin tehnologii inteligente, nu le utilizează este necunoașterea, crede Constantin Curcă. Fermierilor trebuie să li se explice foarte bine ce beneficii aduce digitalizarea. Pentru a fi ușor de utilizat, un sistem trebuie să fie intuitiv și să aducă rezultate imediate. „Această parte a digitalizării, precum urmărirea și emiterea de hărți, presupune și alte activități în fundal. Trebuie să existe și un sistem de management, un soft, care să prelucreze datele, să integreze toate procesele din fermă. În afară de supraveghere, nu faci absolut nimic cu Horsch Connect, dacă nu este legat la un soft de management al fermei, programe care încep să apară și să fie utilizate la scară largă. Dacă acum 7-8 ani GPS-ul era un vis pentru fermieri, observ că tendința este, în ultimii 2-3 ani, de a livra 50% – 60% dintre semănători fără marcatori, pentru că nici nu mai există întrebarea „ai sau nu GPS?” la un tractor care depășește 180 CP. Deja fermierii și-au dat seama că utilizarea GPS-ului aduce avantaje extraordinare din momentul semănatului, până la cel al recoltatului. În viitor, sigur, toate aceste procese de digitalizare vor fi integrate în softuri și în programe de management al fermei care vor aduce transparență totală întregului proces agricol.”

ta 225 mewi 4

 

Protecția mediului

 

Majoritatea fermierilor a dezvoltat businessuri în agricultură cu scopul de a le lăsa copiilor, generațiilor viitoare. De aceea, cu toții ar trebui să fie flexibili și să se gândească că factorul de producție principal este solul și, în consecință, să-i acorde o și mai mare atenție pentru ca și generațiile viitoare să beneficieze de roadele lui, mai ales în condițiile în care, la nivel european, se dorește implementarea obiectivelor Pactului Verde European. „Inclusiv specialiștii în protecția mediului au observat că agricultura nu este doar un element care produce poluare, ci este și elementul care ar putea reduce acest lucru prin toate aceste procese de sechestrare a dioxidului de carbon din atmosferă, la nivelul frunzelor, la nivelul plantelor. Este un proces reversibil, se produce an de an și poate avea efecte extraordinar de benefice asupra mediului”, a conchis Constantin Curcă, specialistul Horsch, marcă distribuită în România de compania Mewi.

 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Tehnica agricola

Industria agricolă are în față noi provocări și oportunități deopotrivă. Este procesarea răspunsul la echilibrarea balanței agroalimentare a României? De ce sectorul agricol este important pentru banca centrală? Care sunt măsurile care vizează mediul și impactează agricultura în noul context european?

La Agribusiness 4.0, experți în domeniul tehnologiilor pentru agricultură și oficiali români cu responsabilități în dezvoltarea politicilor și strategiilor în domeniu, se reunesc joi, 24 martie 2022, și vin cu soluții concrete la situațiile de criză cu care fermierii se confruntă în aceste vremuri fără precedent.

Conferința este moderată de Andreea Stroe, realizator și prezentator de televiziune, căreia i se va alătura jurnalistul Tudor Calotescu.

Printre speakerii evenimentului se regăsesc Adrian Chesnoiu - ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale; Achim Irimescu - ministru plenipotenţiar, şeful secţiei Agricultură în cadrul Reprezentanţei Permanente a României la Uniunea Europeană; Tánczos Barna - ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, precum și Florian Ciolacu - director executiv Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

Companii importante și de renume sunt prezente cu standuri digitale, acolo unde își vor prezenta portofoliul de produse și soluțiile tehnologice inovatoare, iar fermierii interesați pot intra în contact direct cu reprezentanții acestora. Standurile companiilor: AGRICLOUD, AGRII, AGRIVI, BIT SOFTWARE, CORTEVA AGRISCIENCE, FMC AGRO ROMÂNIA, GARANTI BBVA LEASINGINAQ CONSULTING, LIDEA, PATRIA BANKRWA RAIFFEISEN AGROWE AGRI, vor putea fi vizitate până la ora 20:00.

Linkul de acces în platformă: https://virtualagro.3dview.events

Pentru mai multe informații, cât și pentru a vedea agenda evenimentului, accesați site-ul: https://virtualagro.ro

Publicat în Eveniment

Piața agricolă a anului 2022 reunește foarte multe necunoscute, legate în special de incertitudinea livrării inputurilor și a echipamentelor agricole. Constantin Curcă, reprezentantul Horsch în România, crede că 2022 este un an de recalibrare, de regândire a strategiilor, referindu-se atât la agricultori, cât și la producătorii de tehnică agricolă. „O recalibrare și regândire a strategiilor, în ideea în care au apărut atât de multe variabile în procesul acesta de producție agricolă, variabile începând de la siguranța asupra prețurilor de vânzare până la menținerea unor cheltuieli sau a unor bugete fixe, raportate pe fiecare cultură în parte.”

În opinia lui Constantin Curcă, anul acesta va fi un an în care foarte mulți fermieri vor decide sau vor adopta și alte strategii de dezvoltare a producției, astfel încât, în acest context în care schimbarea este constantă, ei să reușească cumva să aibă certitudinea că vor putea produce și anul viitor. „Ne propunem ca și anul acesta să fim cât mai aproape de clienți și chiar mi-aș dori ca fermierii să își planifice achizițiile nu doar în funcție de producția pe care o obțin, de prețurile la care vând, ci să-și planifice investițiile în funcție de o strategie pe termen lung.”

ta 224 mewi 1

În momentul de față, există un gol în livrarea de utilaje cauzat de lanțul de aprovizionare la nivel global. „Dacă este să găsim un avantaj al acestei situații, acel avantaj ar fi că fermierul își va planifica achizițiile, investițiile, și nu de fiecare dată în funcție de un element variabil (prețul cerealelor, volumul acestora). Sunt fermieri care știu clar că peste doi ani tractorul trebuie înlocuit și se fac demersuri în acea direcție. Pentru că nu se poate pune presiune doar pe noi, pe producători, pe dealeri. Bineînțeles, apare și varianta în care fermierii planifică investiții, își doresc din timp utilaje performante, dar ajung la momentul achiziției, care se întâmplă de azi pe mâine, și dacă nu ai sau nu beneficiezi de stocuri, se duc și fac o investiție, de oriunde, de orice altceva complementar, care este disponibil, și trebuie să trăiască cu acea investiție 5, 7, 10 ani, indiferent dacă a fost sau nu una bună. Astfel își pun în pericol o parte a profitabilității, pe termen lung”, apreciază Constantin Curcă, reprezentant Horsch, marcă vândută în țara noastră de compania Mewi.

 

Înființarea culturilor verzi/cover crops

 

Constantin Curcă crede că una dintre strategiile viitoare pe care le vor adopta fermierii va fi înființarea culturilor verzi. Și asta, din cel puțin două motive importante. În primul rând, pentru că au rol de protecție a solului, de creștere a fertilității acestuia și a surplusului de îngrășăminte rezultat în urma acestor culturi verzi sau culturi de acoperire. În al doilea rând, pentru că în prezent toată lumea discută despre culturile verzi/cover crops ca element principal în noua strategie a Uniunii Europene de dezvoltare a Pactului Verde European – Green Deal, din care și România face parte. „Culturile verzi vor avea o din ce în ce mai mare căutare și interes în fermele clienților noștri”, este de părere reprezentantul Horsch.

 

Semănatul direct 

 

Dacă e să vorbim despre produsele Horsch, în viitor, semănătorile comercializate vor trebui să aibă în componență cel puțin două, dacă nu trei sau chiar patru compartimente la bazinele de îngrășământ. „Aceasta, pentru ca orice fermier să poată, din surse proprii, să își înființeze culturile verzi în regie proprie, adică o semănătoare cu două, trei sau patru bazine în care el să facă un amestec care să cuprindă un mix de cereale care să-i țină terenul ocupat, să-i țină terenul protejat de soare, de eroziune, și să-i aducă și un surplus de îngrășăminte mai ales în acest context în care îngrășămintele costă enorm în acest sezon agricol. Avem covoare de acoperire, iar odată cu dezvoltarea acestor culturi verzi, culturi intercalate, se va dezvolta, fără doar și poate, inclusiv sistemul de semănat direct. Este un efect al acestei schimbări. Pentru a menține foarte bine umiditatea solului și a putea beneficia din plin de avantajul culturilor verzi, soluția este semănatul direct”, arată Constantin Curcă.

ta 224 mewi 3

Pe lângă faptul că aceste culturi verzi aduc beneficii solului, în structură și în calitatea de îngrășământ, rădăcinile plantelor explorează solul și nu mai este nevoie, în principiu, de prelucrarea sa în profunzime. „Acele rădăcini, odată descompuse, vor preda locul lor din sol aerului și bacteriilor, și atunci, ne putem gândi că avem o prelucrare biologică, în adâncime, a solului”, a precizat reprezentantul Horsch în România.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Tehnica agricola

Clubul Fermierilor Români lansează înscrierile pentru o nouă serie a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”. Peste 120 de copii de fermieri sunt așteptați să participe la a patra ediție a programului, care va debuta în toamnă și care își propune să îi pregătească pe aceștia pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.

  • Programul se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 ani provenind din familii de fermieri
  • Se dublează numărul de participanți față de seria curentă: 120 de tineri vor fi selectați pentru seria a patra care va debuta în această toamnă

CFRO lansare inscrieri program Tineri Lideri pentru Agricultura seria IV

Obiectivul Clubului Fermierilor Români este de a pregăti peste 1.000 de tineri fermieri până în anul 2027.

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură își consolidează prin noua serie rolul important într-un proces complex de transformare a agriculturii românești, răspunzând creativ unor provocări majore comune tuturor țărilor europene: lipsa de atractivitate pentru agricultură a noii generații, asigurarea continuității în fermă (pe fondul îmbătrânirii populației) și riscurile asociate schimbărilor climatice, care necesită punerea la lucru a noilor tehnologii și modele de afaceri. Este primul program major european care vine cu o abordare integrată a temelor menționate, urmărind identificarea, antrenarea și susținerea unei noi generații de lideri în agricultură, oameni pregătiți să preia afacerea familiei, să se implice responsabil în viața comunității rurale, să fie vectorul transformării inovative a afacerii pe baze antreprenoriale și tehnologice”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Referindu-se la conținutul programului și la participanți, Florian Ciolacu a adăugat: „Avem o viziune clară și pragmatică în ceea ce privește dezvoltarea acestei noi generații de antreprenori-lideri în agricultură. Cursurile planificate în program și stagiile de internship sunt alese să susțină punerea în valoare a acestor tineri, conștientizarea rolului lor în viitorul agriculturii și asumarea responsabilității în transformarea acestui domeniu, pentru prosperitatea afacerii familiei lor, a celor pe care îi conduc, a comunității rurale. Suntem bucuroși să putem anunța că deja a treia generație de cursanți este aproape de absolvire și așteptăm cu nerăbdare să creștem comunitatea tinerilor lideri – cei care reprezintă viitorul agriculturii românești”.

Lansat în anul 2019, programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” se adresează tinerilor cu vârsta de până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri (cu exploatația înregistrată la APIA), dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate.

 

Curricula Program

 

Programul se desfășoară pe parcursul a șapte luni și cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; legislativ-juridic; fiscal-audit; tehnologie. Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz, iar transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin ancorarea lor în afacerea de familie.

 

Stagii de internship

 

Un punct major de interes în cadrul programului îl reprezintă stagiile de internship facilitate de Clubul Fermierilor Români, care se vor derula pe tot parcursul programului. Astfel, în funcție de interes, participanții se pot înscrie la stagii de internship la Bruxelles (Reprezentanța României la Comisia Europeană; Comisia de Agricultură din Parlamentul European, asociații europene ale fermierilor) sau în România, la instituțiile responsabile din agricultură (MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României) sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole.

 

Calendar înscrieri. Perioadă interviuri și selecție candidați

 

Înscrierile în ediția 2022-2023 a programului se desfășoară în perioada 21 februarie – 31 iulie. Tinerii care aplică pentru program vor trece printr-un proces de selecție în perioada 7 martie – 19 august, în urma unor întâlniri cu specialiștii Clubului. La sfârșitul fiecărei luni din perioada martie – august vor fi anunțați tinerii selectați să participe la program. Lista finală a tinerilor care vor participa la program va fi publicată pe 22 august.

 

Perioadă desfășurare Program

 

Cursurile sunt obligatorii și se vor derula în perioada octombrie 2022 - aprilie 2023, la București, câte o săptămână pe lună.

Mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” sunt disponibile la link-ul https://cfro.ro/tineri-lideri, iar formularul de înscriere în ediția 2022-2023 a programului poate fi completat online aici: https://cfro.ro/formular-inscriere-tineri-lideri.

 

Parteneri Program

 

Grupul Agricover, în calitate de Partener Principal al programului, continuă sprijinul financiar și pentru seria a patra a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, acoperind integral cheltuielile de școlarizare pentru toți participanții.

„Promisiunea Agricover se conturează într-un proiect din ce în ce mai consistent, avem peste 100 de tineri fermieri beneficiari ai burselor de participare în cadrul programului Tineri Lideri pentru Agricultură, organizat an de an de Clubul Fermierilor Români și lansăm etapa de înscriere pentru a patra serie de cursanți care vor începe cursurile în toamnă. Suntem consecvenți misiunii declarate la nivel de grup, aceea de a susține generațiile următoare de tineri fermieri care se implică în ferme alături de părinții lor și de a le crea cadrul în care să-și dezvolte competențele de management și de leadership pentru agricultura performantă, transformată din ce în ce mai evident de fenomenele tehnologizării și digitalizării”, a declarat Liviu Dobre, CEO Agricover Holding SA.

Programul este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders, în calitate de Integrator, și are ca parteneri educaționali companii mari de training din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Foto: Clubul Fermierilor Români

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Pe 15 februarie, Kubota și Tevel au primit premiul DLG Agrifuture Concept Winner 2022 pentru aplicația de recoltare automată a fructelor dezvoltată împreună. Premiul a fost înmânat de către DLG – Deutsche Landwirtschafts-Gesellschaft, în cadrul unei ceremonii online. În România, compania Agri-Alianța este dealer autorizat Kubota.

Având în vedere deficitul de forță de muncă din întreaga lume, Kubota și Tevel și-au combinat expertiza pentru a dezvolta un sistem automat de cules fructe, oferind o soluție pentru ferme de orice dimensiuni, prin abordarea modulară. Conceptul modular de drone cu fir pentru cules de fructe și soluțiile logistice flexibile oferă configurații adaptate la cerințele individuale ale fermei și permite compatibilitatea deplină cu metodele de recoltare consacrate.

 

„Unitate de recoltare în testare pe teren”
Unitatea de recoltat poate opera mai multe drone cu fir pentru procesul de cules. Logistica containerului poate fi configurată pentru a fi pe deplin integrată în procesul de recoltare. Această imagine arată două unități de recoltare în timpul testelor pe teren din 2020.

Field test harvesting unit

La ceremonia de premiere, care a avut loc online, au participat Yuichi Kitao - preşedinte şi director reprezentativ al Kubota Corporation, Yasukazu Kamada - președinte Kubota Holdings Europe BV și Peter van der Vlugt – director general Kubota Innovation Center din Europa.

„Viziunea noastră pentru 2030 este să fim un inovator de sisteme esențial pentru susținerea vieții. Premiul DLG Agrifuture Concept Winner 2022 este o încurajare pentru a continua investițiile în inovații durabile în domeniul alimentar, de apă și mediu, privind în perspectivă la societatea post-Covid-19”, a declarat Yuichi Kitao, preşedinte şi director reprezentativ al Kubota Corporation.

 

„Funcționarea sistemului în mediu simulat”
Pentru a evalua diferitele configurații ale sistemului, se utilizează un mediu simulat pentru a optimiza performanța sistemului și a compara diferite abordări.

System operation in simulation environment 01

DLG (Deutsche Landwirtschafts-Gesellschaft) acordă premiile „DLG Agrifuture Concept” pentru pionierat în domeniul mașinilor agricole și viziuni de viitor. Soluțiile vizionare de mașini agricole oferă stimuli cruciali pentru viabilitatea viitoare a producției agricole globale. Inginerii din întreaga lume lucrează la soluții tehnice pentru viitorul agriculturii. Nu toate ideile și conceptele lor ajung la stadiul de produs finit. Adesea, constrângeri de natură tehnică sau juridice limitează evoluţia ideilor până la maturitate comercială. Multe dintre aceste concepte au totuși potențialul de a oferi inspirație și de a stimula fermierii și inginerii să gândească în moduri noi. Acest premiu subliniază relevanța acestei lucrări de pionierat în domeniul mașinilor agricole pentru agricultura viitorului în termen de cinci până la zece ani.

„Suntem deosebit de mândri de colaborarea noastră cu Tevel. Am realizat un parteneriat cu una dintre cele mai avansate companii de tehnologie în domeniul culesului fructelor. Kubota se angajează să contribuie la rezolvare problemelor pomicultorilor, oferind siguranţă în ce priveşte timpul și calitatea recoltării și ajutându-i să facă față problemelor din ce în ce mai mari legate de disponibilitatea forţei de muncă”, a afirmat Peter van der Vlugt, director general Kubota Innovation Center din Europa.

 

„Funcționarea sistemului în mediu simulat”
Abordarea modulară a acestui sistem oferă multe configurații diferite pentru a satisface fiecare cerință a fermei. O configurație este roiul de recoltare cu unități de recoltare mici și ușoare combinate cu diferite soluții logistice.

System operation in simulation environment 02

 

*****

Tevel Flying Autonomous Robot (FARTM)

Tevel Aerobotics Technologies este expert global de vârf în domeniul roboților zburători autonomi pentru culesul fructelor, îmbinând inteligența artificială cu viziunea computerizată, robotică avansată, inginerie aeronautică, control de zbor de ultimă generație, prelucrare a datelor și percepție. Tevel dezvoltă o flotă de roboți zburători pentru efectuarea sarcinilor de cules, rărire și tundere în livezi. Mai mult, software-ul de inteligență artificială (AI) de la Tevel va permite sortarea revoluționară a fructelor la sursă, culegând cele mai bune fructe din livadă, la momentul optim și cu precizie.

Kubota Smart Agriculture

Kubota și-a dovedit expertiza vastă în tehnologiile avansate de tractoare și echipamente. Cele mai recente exemple ale rolului Kubota de lider sunt implementarea și certificarea TIM (Tractor Implement Management) și lansarea pe piaţă a tractorului autonom, transplantatorului și mașinii de recoltat autonome în Japonia. Această expertiză va fi acum utilizată în colaborare cu Tevel pentru a oferi cea mai bună soluție pomicultorilor din întreaga lume.

Kubota este lider în domeniul producţiei de echipamente agricole, de gazon şi constructii, precum şi de motoare industriale încă din 1890. Cu sediul mondial în Osaka, Japonia şi birouri în peste 120 de ţări, cu peste 41.000 de angajaţi în America de Nord, Europa şi Asia, Kubota a realizat venituri de aproximativ 20 miliarde de dolari în 2021. Deşi echipamentul agricol este prima linie de produse a Kubota, Kubota produce, de asemenea, un portofoliu divers de alte produse, inclusiv sisteme de filtrare a apelor urbane, sisteme de irigaţii, sisteme pentru conducte, acoperişuri şi valve subterane de mari dimensiuni. Pentru mai multe informaţii privind Kubota, accesaţi site-ul www.kubota-global.net sau www.kubota-eu.com.

Tevel Aerobotics Technologies

Tevel Aerobotics Technologies, cu sediul în Gedera, Israel, oferă servicii robotizate de recoltare a fructelor la cerere - oricând, oriunde și la orice capacitate. Tevel dezvoltă roboți autonomi zburători echipați cu inteligență artificială, care şi-au dovedit deja abilităţile la cules de mere, piersici, nectarine și prune, şi planifică să includă noi specii precum citrice și avocado. Conform viziunii sale de a conduce revoluția în agricultura autonomă, compania intenționează să abordeze provocările suplimentare legate de deficitul de forță de muncă cu care se confruntă domeniul, precum rărirea fructelor, tăierea selectivă și pulverizarea selectivă. Tevel, cu echipa sa actuală de 35 de persoane, a mobilizat capital de 28 de milioane de dolari până în prezent. Pentru mai multe informaţii, accesaţi site-ul www.tevel-tech.com.

Agri-Alianța

Agri-Alianța are în portofoliu o gamă completă de tractoare, mașini și echipamente agricole dedicate culturilor de cereale și plante prășitoare, legumiculturii, viticulturii, pomiculturii, zootehniei, sectorului forestier. De asemenea, compania, care este dealer autorizat Kubota în țara noastră, oferă consultanță tehnică și financiară, dispune de service și piese de schimb.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Adrian Pintea, director general al Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), a anunțat noutățile Campaniei 2022 de primire a cererilor unice de plată.

Astfel, începând cu 15 februarie 2022 este funcțională aplicația IPA on-line, oferind  posibilitatea digitizării din timp a parcelelor agricole.

O altă noutate este modalitatea de utilizare a semnăturii electronice. Prin urmare, toți fermierii care dețin semnătură electronică vor putea depune la APIA cererile semnate în format digital.

„De asemenea, pentru că APIA este permanent preocupată de protejarea mediului, dar și de fluidizarea actului administrativ, a fost luată decizia de a nu mai transmite invitații în format letric (imprimat). Pentru programare în vederea depunerii cererii, fermierii vor fi contactați de funcționarii APIA prin diverse mijloace de comunicare, telefonic sau e-mail”, a precizat directorul general APIA.

Adrian Pintea a prezentat schemele și măsurile care pot fi accesate în anul 2022, plafoanele financiare alocate, dar și stadiul absorbției fondurilor implementate de APIA, în cadrul Conferinței „Prioritățile agriculturii românești, reforma PAC și Pactul ecologic european: impactul estimat pentru agricultură”, organizată, joi – 10 februarie 2022, de Clubul Fermierilor Români la Covasna, unde a fost prezent și ministrul Agriculturii, Adrian Chesnoiu.

Foto: APIA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Clubul Fermierilor Români și-a adaptat mecanismele de funcționare și conducere la nivel național pentru a asigura democratizarea conducerii asociației, precum și pentru o mai bună reprezentare a intereselor regiunilor în agenda de lucru a Asociației. Astfel, începând cu 1 ianuarie 2022, Laszlo Becsek preia funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de 6 luni, ianuarie – iunie 2022.

„Sunt onorat să preiau mandatul Președinției rotative a Clubului Fermierilor Români. Voi urmări cu prioritate consultările pentru elaborarea PNS și a Strategiei Naționale de Gestiune Integrată a Apei pentru Agricultură, implementarea Proiectului Concorde, derularea programelor de pregătire organizate de Club, proiectele specifice regiunii Centru, precum și activarea Comitetelor executive regionale ale asociației”, transmite proaspătul președinte Laszlo Becsek, care este membru fondator al Clubului Fermierilor Români și membru în Consiliul Director.

Fotografie Laszlo Becsek Presedinte Clubul Fermierilor Romani

Laszlo Becsek este un fermier cu o afacere de succes, un model care îi poate inspira și pe alți fermieri. Absolvent al Facultății de Agricultură din Cluj-Napoca și Doctor în agronomie, actualul președinte al Clubului Fermierilor este administrator și asociat unic al firmei BIOFARM S.R.L. cu activitate în Târgu Secuiesc (Covasna).

Ferma lui Laszlo Becsek a fost înființată în anul 1995, iar în prezent desfășoară activitate agricolă pe o suprafață de 1.000 de hectare de teren arabil, având în asolament cartofi pentru consum, cartofi pentru sămânță, grâu, rapiță, porumb și ceapă.

Cu o echipă de aproape o sută de oameni și tehnologia potrivită, a ajuns la performanța de a avea o productivitate sporită la cereale de 7.000 kg/ha, la rapiță 3.500 kg/ha, la cartof 42.000 kg/ha, iar la ceapă de 48.000 kg/ha. Producția de cartofi și cea de ceapă este livrată în întregime în supermarketuri, îndeplinind toate cerințele de calitate solicitate de acestea.

De-a lungul timpului, societatea a realizat investiții semnificative în spații de depozitare, ambalare (cea mai mare de acest fel din țară), dar și în flota proprie de mașini frigorifice. Investițiile au fost realizate prin programul SAPARD, dar și prin credite și fonduri proprii.

 

Obiectivele și prioritățile noului președinte

 

Pentru următoarele șase luni, obiectivele prioritare ale noului președinte sunt:

  • Contribuție activă în cadrul consultărilor în grupurile de lucru cu MADR, în vederea elaborării PNS;

  • Contribuții la elaborarea Strategiei Naționale de Gestiune Integrată a Apei și Solului în Agricultură. Promovarea cooperării multi-parteneriale (Guvern – organizații fermieri) pentru elaborarea, aprobarea și implementarea unui Plan național multi-anual de dezvoltare a sistemului de irigații și desecare-drenaj;

  • Implementarea proiectului CONCORDE – promovarea și asigurarea respectării bunelor practici în comerțul cu cereale;

  • Implementarea programului Clubului privind Consultanța pentru utilaje agricole: armonizarea relațiilor între fermieri și comercianții de tehnică agricolă și service piese schimb (informare, consultanță, formare continuă, contractare, mediere);

  • Sprijinirea implementării eficiente a proiectelor finanțate din PNRR pentru educație și mediu care au impact în domeniul agriculturii. Promovarea unor proiecte de dezvoltare a agriculturii (irigații, desecare, combaterea eroziunii solului, creșterea capacității de stocare în vederea valorificării eficiente a produselor agricole) în procesul de actualizare și optimizare a programului-cadru de finanțare PNRR;

  • Derularea programelor de pregătire organizate de asociație, care anul acesta își propun să înroleze 120 de tineri fermieri în programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” și 40 de fermieri în programul „Antreprenor în Agricultura 4.0”;

  • Desfășurarea Conferințelor Regionale ale Clubului pentru asigurarea informării, consultării și identificării problemelor reale ale fermierilor din toate regiunile agricole;

  • Activarea și creșterea rolului Comitetelor Executive Regionale ale Clubului, pentru implicarea activă a fermierilor în activitățile asociației și informarea acestora despre subiectele de interes major privind dezvoltarea afacerilor agricole;

  • Consultări la Bruxelles și participare la negocierile privind normele de aplicare ale Pactului Ecologic European și ale strategiilor subsecvente pentru agricultură: promovarea intereselor fermierilor români în cadrul întâlnirilor cu COM AGRI, DG AGRI, ELO, COPA-COGECA, Farm Europe.

Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. Astfel, alături de prioritățile Clubului la nivel național, președintele va urmări totodată și următoarele obiective specifice:

  • Promovarea adoptării și operaționalizarea finanțării unui Plan Național Strategic de Dezvoltare a Sectorului Cartofului în România.

  • Susținerea elaborării unui studiu privind identificarea modelelor de ferme performante în România, indiferent de dimensiunea acestora, și elaborarea scenariilor de dezvoltare durabilă a acestora, în perspectiva redresării balanței comerciale a produselor agroalimentare.

  • Susținerea elaborării și punerea în aplicare a unei strategii naționale multi-parteneriale de promovare a produselor românești agroalimentare (creșterea numărului de produse certificate la nivel național prin intermediul schemelor de calitate ale MADR; promovarea cu prioritate la raft a produselor românești; dezvoltarea de puncte gastronomice locale; echilibrarea deficitului balanței comerciale pe produse agroalimentare; calitate și trasabilitate pentru produsele românești).

  • Promovarea ca model de bună practică la nivel european a programului Clubului privind pregătirea tinerilor lideri pentru agricultură.

  • Asigurarea condițiilor pentru implementarea proiectului din PNRR privind dezvoltarea învățământului liceal dual agricol. Promovarea proiectului „O Roboseră în fiecare școală” din România.

Reamintim că, președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de șase luni, iar pentru continuitate și desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, se constituie un grup decizional de tip Troică, format din președintele în exercițiu, fostul și viitorul președinte (desemnați de regiune). Dan Hurduc a fost primul președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului, mandatul acestuia desfășurându-se în perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2021.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

T7 S 300x250 PX

Banner Corteva 2020

Banner KV AGRI SUMMIT 300x250px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista