drumul vinului - REVISTA FERMIERULUI
Vineri, 02 August 2024 14:59

Optimism din podgoria Babadag

Am vizitat Crama Liuta, din județul Tulcea, unde am stat de vorbă cu inginerul Eugen Nicolescu despre activitatea actuală din vie, dar și despre perspective. Mai precis, despre obiectivele pe care și le-au propus, greutățile pe care le întâmpină, dar și despre soluțiile cu care speră să le depășească. Eugen Nicolescu administrează plantația cramei Liuta, aflată în podgoria Babadag.

Activitatea curentă cu care se ocupau cei pe care i-am găsit la plantația Liuta, din podgoria Babadag, era, așa cum ne informează inginerul Eugen Nicolescu, legată de reconversie. „Am muncit toată iarna, finalizăm măsura 2, pe reconversie-replantare. Am replantat 55 de hectare, am început în 2023 şi terminăm acum, lucrurile merg bine, fonduri europene 90%, suntem în grafic.” Spune că au început în 2023, dar, de fapt, este vorba doar de o ultimă etapă, pentru că procesul este mult mai amplu în timp. „De fapt, suntem la capătul a opt ani de reconversie, am tot plantat până am refăcut în totalitate plantaţia, aproape 200 de hectare”, ne lămurește Eugen Nicolescu, care este conștient că nu se află la un capăt de drum, pentru că de abia acum începe greul, deoarece sunt obligați să obțină rezultate bune, ceea ce înseamnă muncă foarte multă. „În momentul în care facem o replantare, ne gândim la o direcţie de producţie, adică ne gândim la ce trebuie să ajungă pe raft, ce vom vinde, şi o luăm înapoi, şi vedem ce alegem, astfel încât să ajungem la sticla, la vinul îmbuteliat sau la vinul în vrac, la bag-in-box, la ce avem în planul de afaceri să realizăm ulterior. Deci am replantat clone de calitate, de cantitate, clone medii, struguri albi, roşii, rose, acoperim în momentul ăsta cam toată gama de struguri de pe piaţa românească, avem aproape 20 de soiuri. Avem Aligote de Babadag, foarte bune rezultate pe Feteasca Neagră, Merlot foarte bun şi apoi soiurile clasice: Chardonnay, Sauvignon Blanc, Muscat Otonel, Tămâioasă Românească, am diversificat şi cu Pinot Gris, cu Tranimer, avem soiuri noi, am plantat Negru de Drăgăşani, avem gamă completă şi, în urma investiţiilor de la cramă, o modernizare foarte bine pusă la punct, rezultatele vor apărea, au apărut deja pe calitatea vinurilor pe care le producem.”

IMG 0088

 

După 40 de ani, în același terroir

 

Această replantare se impunea, dat fiind timpul care a trecut de la ultima plantare a viei în această plantație. „Vorbim cam de 40 de ani după ultima plantare, că timpul trece foarte repede. Este o plantaţie care a fost realizată în anii ’80 cu rezultate bune, iar noi continuăm aceeaşi linie.”, arată Eugen Nicolescu. Așadar, se vede că aici s-a făcut mereu o treabă bună, dar chiar dacă au dorit să păstreze continuitatea, au fost nevoiți să vină și cu noutăți, așa cum ne-a și spus inginerul: „Structura de bază este cea de atunci, pe care am diversificat-o aşa cum cere piaţa, pentru că la momentul ăsta trebuie să ai o soluţie la orice, piaţa e dinamică, se schimbă, e aşezată, mai ales pe vinul la sticlă unde, acolo, se face profitul, şi putem să facem cam orice cere piaţa acum şi ne putem adapta la cererile pieței”.

Eugen Nicolescu ne dezvăluie că succesul pe care îl au și pe care îl așteaptă în continuare vine pe lângă muncă și din caracteristicile bune ale terroir-ului: „Bogăţia acestei zone din punct de vedere viticol este deosebită. Sol calcaros, aciditate, o acumulare echilibrată a zahărului, a culorii, a acidităţii din struguri, ne putem întinde chiar şi la cules pe o perioadă destul de lungă, fără afectarea calităţii strugurilor, ne aduce foarte multe avantaje. Deci este o zonă în care se pot face atât vinuri albe, roşii, cât şi rose de mare calitate. Microclimatul foarte bun, suntem pe malul lacului Babadag, este fostă lagună a Mării Negre, are un climat maritim, suntem la poalele unei păduri de stejari rezervaţie naturală, avem seara răcoare, avem acest climat mediteranean, aceste două caracteristici îmbinându-se foarte bine pentru acest areal al podgoriei Babadag. Este o zonă pretabilă la toate aceste pretenții pe care le impune piaţa”.

IMG 0056

 

Se așteaptă un an bun

 

Prima jumătate a anului a fost bună pentru viticultura din această zonă a Dobrogei. „Sperăm că va fi un an bun, cu ceva precipitaţii. Am avut ceva precipitaţii în timpul iernii, adică am avut puţină zăpadă, puţină brumă, am acumulat ceva apă de la precipitaţiile pe care le-am avut, deci din punctul meu de vedere 2024 a început bine, în principiu stăm mai bine decât în alţi ani, premisele sunt foarte bune pentru producţia ulterioară de anul ăsta, din toate punctele de vedere: precipitaţii și temperaturi. Avem, astfel, şi o şansă de a revigora toată plantaţia în urma a 3-4 ani de secetă pedologică, premisele sunt bune”, spune Eugen Nicolescu. Și cu toate că a fost greu în anii trecuți din cauza secetei, calitatea și tinerețea plantației au dus la producții peste media altor podgorii, deci motivele de optimism sunt justificate. 

 

Probleme și soluții

 

Din păcate, nu putem vorbi doar de optimism, pentru că lipsa irigațiilor nu poate fi ignorată. Speri să obții mai bine, în condițiile proaste pe care le ai, dar asta nu înseamnă că nu ai putea avea rezultate și mai bune. A fi pe linia de plutire nu este un aspect chiar pozitiv într-o afacere care, apriori, trebuie să aducă profit. Iar la aceste deficiențe moștenite și nerezolvate de atâta amar de vreme se adaugă și unele măsuri administrative care au efect nefast asupra lor. „Nu există forţă de muncă, acum trebuie să plătim şi mai mult la impozite, pentru noi este o lovitură treaba asta, nu cred că s-a gândit foarte bine măsura, pentru că soluţia este foarte simplă: nu vom mai lucra cu oameni, nu avem cum să suportăm costurile, nu ieşim cu producţia de struguri în costuri şi nu cred că se iese nicăieri în România, atât timp cât nu ai acces la apă”, explică Eugen Nicolescu cumulul de probleme.

Chestiunea de personal oricum era deficitară, așa cum se întâmplă în toată țara, iar soluția este una logică, mecanizarea intensivă. O fi bine? „Încercăm să ne orientăm, să ne adaptăm la ce avem, am mecanizat foarte mult, inclusiv tăiatul se face 70% mecanizat cu maşină de pretăiat, venim doar cu o cosmetizare în spate. În principiu nu mai legăm, vedem ce condiţii ulterioare vom avea, vedem cum merge piaţa, vedem cum va evolua vânzarea vinurilor la nivel de România şi la nivel global, şi în momentul ăla vom vedea ce facem.” Ei trebuie să găsească soluții pentru că sunt constrânși, o dată financiar și, apoi, de angajamentele pe care le au în baza accesării fondurilor europene, și așa greu de accesat. „Nu este o situaţie fericită din punct de vedere financiar şi al condiţiilor care ni se impun, dar încercăm să trecem peste, că în primul rând avem obligaţii pe fonduri europene, dar nu putem accesa anumite lucruri iarăşi din cauza unor formalităţi birocratice excesive care, văd, evoluează nu foarte bine în România”, menționează Eugen Nicolescu. Așadar, perpetua problemă a birocrației. 

El recunoaște că, într-o oarecare măsură, lucrurile au evoluat, dar nu atât cât ar fi trebuit. „Nu se poate pune problema că statul nu ne ajută, dar trebuie să ne ajute mult mai mult, adică trebuie o implicare mult mai mare în domeniul acesta, în culturile speciale, cum este vița-de-vie. Atât timp cât nu accelerezi procesele de irigaţii... Viticultura este un patrimoniu al statului român. Trebuie ajutată din toate punctele de vedere. Trebuie simplificate toate procedurile, pentru că, până la urmă, ne interesează să putem să hrănim aceste plante, să nu moară de sete, pentru că vremea care s-a schimbat și inclusiv vița-de-vie nu mai poate face faţă secetei acesteia. Şi trebuie să fim ajutaţi. Totul trebuie să se mişte foarte repede din punctul de vedere al accesului fermierului la apă pentru irigaţii.”.

IMG 0097

 

Fondurile europene au ajutat foarte mult

 

Consideră că lucrul cel mai bun care s-a făcut în domeniul viticulturii este acest aport de fonduri europene. „Dacă n-ar fi fost programele europene de reconversie-replantare, cred că România nu ar mai fi fost o ţară viticolă. Costurile sunt foarte mari pentru a face un vin, pentru că trebuie să pleci de la plantarea unei viţe, totul costă foarte mult, sumele sunt colosale, cheltuielile sunt foarte mari pe hectar, sunt din ce în ce mai mari, exigenţele sunt din ce în ce mai mari, nu avem nişte legi care să ne ajute, capital, şi atunci a trebuit să ne luptăm cu foarte multe lucruri, dar iată că, uşor-uşor, industria se dezvoltă şi reuşim, sper eu, să câştigăm războiul cu piaţa”, punctează Eugen Nicolescu. 

Ar mai fi multe de făcut în domeniu, cum ar fi turismul viticol, dar în care inginerul care administrează Crama Liuta nu prea crede, pentru că investițiile nu sunt legate doar de ce poate face un viticultor, ci sunt mult mai ample. „Nu putem face turism prin forţe proprii, numai societăţile care investesc în zonele viticole şi schimbă efectiv statutul social al zonei respective. Din punct de vedere turistic şi cultural, până la urmă, trebuie să fie o implicare și o politică a statului român pentru această comoară pe care o avem noi cu statutul de ţară viticolă. Deci atât timp cât nu vom avea o implicare a statului român în nişte „Drumuri ale vinului”, într-o promovare agresivă a acestui domeniu de care beneficiem în ţara asta, va fi foarte greu. Dar probabil că lucrurile se vor mişca, uşor-uşor, şi cu ajutorul banilor europeni vom ajunge la un moment dat și acolo.” 

 

O piață în creștere

 

Ceea ce ne place la inginerul Eugen Nicolescu este că la orice problemă expusă nu și-a pierdut speranța că va fi bine, la un moment dat. Așa că încheiem tot într-o notă optimistă, cu aprecierea pe care o are față de evoluția pieței. „Lucrurile, în principal, au evoluat în bine, pentru că odată cu creşterea puterii de cumpărare a populaţiei şi cu deschiderea faţă de lumea civilizată, vinul la sticlă a început să crească în vânzare. Omul a început să recunoască un vin bun, să aibă preferinţe, are de unde alege, sunt câteva sute de crame în România care vin cu o ofertă foarte bună, foarte variată, foarte bine pusă la punct, care uşor-uşor cred că se va impune şi afară, pentru că va fi creştere. Avem destul de puţine vinuri pe raft în UE şi în alte locuri, spre deosebire de vecinii noştri, dar tendinţa este de creştere. Calitatea vinului în România creşte de la an la an. Cerinţele şi exigenţele băutorilor de vin la sticlă, mai ales, sunt din ce în ce mai mari, încep să cunoască despre ce este vorba şi noi trebuie să ne adaptăm acestor cerinţe. Iar plusul de valoare, atât cât se poate face, şi pentru o plantație pe termen lung, este vinul la sticlă la un preţ mediu.” Nu putem decât să le dorim succes.

 

Articol de: ȘTEFAN RANCU & ADRIAN NEDELCU

 

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2024
Abonamente, AICI!
Publicat în România Viticolă

În zi de mare sărbătoare ortodoxă, Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavril, pe 8 noiembrie 2023, compania Da Bacco a inaugurat noul showroom din localitatea prahoveană Valea Călugărească. Ziua a fost cu adevărat specială deoarece s-au împlinit patru ani de la deschiderea primului magazin Da Bacco în Focșani și, totodată, proprietarul companiei, Mihai Fudulache și-a sărbătorit onomastica alături de numeroși colaboratori, parteneri de afaceri, prieteni.

398484376 862469749216003 7787924190515290486 n

În noul showroom Da Bacco din Valea Călugărească, producătorii agricoli găsesc toate echipamentele de care au nevoie pentru întreținerea corespunzătoare a viței-de-vie și a pomilor fructiferi.

398442003 862471249215853 7694684091261362201 n

398424431 862471175882527 4340768772226015387 n

Până pe 8 decembrie 2023, la toate produsele cu plata integrală la livrare, atât în magazinul din Focșani, cât și în showroom-ul din Valea Călugărească se aplică o reducere de 8%.

398569461 862468625882782 1241514293942026019 n

Da Bacco este o companie cu capital sută la sută românesc, care furnizează soluții complete pentru înființarea și întreținerea plantațiilor viticole și pomicole. „Suntem importator autorizat în România pentru mai multe companii de renume în acest domeniu şi putem propune soluţii tehnice de ultimă oră pentru plantațiile viticole și pomicole. Suntem prima firmă din România care a plantat viță-de-vie mecanizat”, a precizat Mihai Fudulache, antreprenor din județul Bacău, care în urmă cu 17 ani, în 2006, a pornit afacerea Da Bacco.

398574233 862472739215704 8058010286103594325 n

398589036 862471095882535 6753516665330384060 n

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAX V FLECTO BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista