echipamente de itigatii - REVISTA FERMIERULUI

Dincolo de pandemie, de secetă sau de alte fenomene meteo extreme, munca în agricultură este continuă şi, din fericire pentru noi, românii, încă are cine să lucreze pământul în ţara asta. Însă după un an ca 2020, investiţiile în dezvoltarea fermelor stau tot sub semnul prudenţei.

Productivitatea, trasabilitatea producției și valoarea acesteia, inovațiile și tehnologia nu ar trebui să fie dependente de cuantumul subvenției la hectar, ci de modul în care gestionăm resursele pe care le avem la dispoziție. De priorități și necesitățile imediate. Acesta este, pe scurt, rezumatul unei discuții ample pe care am avut-o recent cu Arnaud Van Strien, director general IPSO Agricultură și președintele Asociației Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR). „Astăzi în firmă avem un departament special pentru irigații, pe care l-am format deja de câțiva ani, dar l-am dezvoltat și avem o echipă dedicată de anul acesta. Fără irigații, eu ca fermier dacă m-aș fi instalat în România, să zicem din 100 de euro pe care îi aveam subvenție, 10-20% îi puneam deoparte pentru irigații și 80% erau pentru un tractor sau un utilaj. Dacă nu facem aceasta, greșim. Pentru că da, ok, noi vă vom vinde niște tractoare, dar ce ne facem când avem un an ca 2020? Este suficient să mai fie încă un an așa și nu vom vinde nimic, s-a ales praful. Deci, subvenția trebuie să fie redirijată în funcție de problematica pe care o avem. Vorbim de irigații, vorbim de ecologie, vorbim de îmbunătățiri funciare și de asociere, adică să adăugăm valoare produselor pe care le obținem”, explică Arnaud Van Strien viziunea după care coordonează și businessul pe care îl reprezintă.

ta 214 ipso arnaud 1

Semnele bune vin de sus...

Și să nu credeți cumva că de la autoritățile agricole... Nicidecum! Cu o agricultură încă dependentă de capriciile vremii, ploile din ultima vreme dau speranțe fermierilor afectați de un 2020 secetos și pandemic. Cu toate acestea, încă sunt zone din țară, mai ales în Dobrogea și Moldova, unde umiditatea din sol e la cote foarte scăzute. „E un început bun pentru anul agricol. Față de anul trecut a plouat mai mult, simțim că fermierii au reînviat. Acum să vedem, până nu este recolta în hambar, cum se spune, mai avem puțin de lucru”, spune Arnaud Van Strien.

Anul 2020 a fost un an dificil pentru agricultură, unul dintre cei mai grei ani din ultimii 30, spun fermierii. Însă indiferent de starea vremii, de pandemie sau alte neajunsuri care ne-au dat târcoale încă din primăvară, lucrul câmpului nu s-a oprit, iar fermierii s-au aflat cu adevărat în linia întâi. Interlocutorul nostru confirmă: „Bineînțeles, putem să vorbim de pandemie, dar țin încă o dată să felicit toți oamenii din mediul în care activăm, pentru că agricultura nu s-a oprit. Și nu mă refer doar la oamenii de teren sau la ingineri agronomi, ci la toată industria. Chiar dacă riscul există, pentru că e vorba de deplasare, de contactul direct cu alți oameni, pot să spun că am făcut față cu profesionalism, în primul rând. E adevărat că și autoritățile ne-au permis și au înțeles că agricultura este un domeniu care nu se poate opri și trebuia să ne deplasăm chiar în perioada de lockdown”.

Secetă la sol, irigații pe hârtie

Mulți dintre fermierii României concluzionau, la sfârșitul anului trecut, că pandemia care a făcut cel mai mare rău agriculturii a fost cea de... secetă! „Covidul a avut și are impactul lui negativ, însă cea mai mare problemă pentru agricultură, în 2020, a fost seceta care a făcut ravagii în zonele din București spre Marea Neagră și mergând până în Brăila și deasupra, în zona Moldovei. Nu că a fost trist, a fost dezastruos. Și eu sunt fermier în Franța și știu exact cât timp și bani se investesc, iar când vezi că toată munca pe care ai făcut-o în toamnă deja puteți să o întoarceți în primăvară... Semeni prășitoare și la fel, același rezultat. În luna mai, câmpurile din Constanța și Brăila erau maro și aveam vegetație de 10 cm... o catastrofă pentru fermieri!”, afirmă directorul general al companiei IPSO Agricultură.

Suntem obișnuiți – și nu o spun cu mândrie, e trista realitate – să plasăm agricultura românească la extreme: ferme mici vs ferme mari, secetă vs inundații, importuri vs exporturi, producții vs iluzii... După același tipar, dar indiferent de putința noastră, a fost și 2020: dezastru pentru unii, aur pentru alții. „Trebuie să tratăm lucrurile cu seriozitate, chiar dacă acum ne bucurăm de mai multă umiditate în sol. Dacă nu va fi un an bun, și nu vorbim aici de utilaje sau alte investiții, ci numai de supraviețuire, mulți fermieri vor pune lacătul pe ușă, pentru că deja sunt la limită. A fost un an dezastruos pentru unii, chiar catastrofal pentru alții, sper din toată inima că pentru ei 2021 va fi bun, dar în același timp un an cu producții și recolte foarte bune pentru fermieri din Giurgiu, Teleorman, Timiș”, atenționează Van Strien.

Iar dacă ajungem la capitolul irigații, Dumnezeu cu mila! Tot de la nori ne vine speranța de apă. „Despre irigații vorbim doar atunci când avem secetă, cam la fiecare doi, trei ani. După care vine un an mai bun, cum sperăm că va fi 2021 și uităm de irigații. Adică noi reacționăm, dar nu anticipăm și nu avem un plan concret. Tocmai din acest motiv trebuie să existe un plan național viabil, operațional pentru irigații, iar fermierii să fie susținuți să implementeze aceste sisteme. Câte hectare putem să irigăm, câte autostrăzi sau canale sunt pregătite și hai să facem treabă! Dar să facem, să nu devină numai o statistică pe hârtie sau cel mult niște pompe care aduc apa din Dunăre și atât”, spune interlocutorul nostru.

ta 214 ipso arnaud 4

Cum e anul pentru fermieri, așa e și pentru firme

IPSO Agricultură este una dintre cele mai mari companii furnizoare de inputuri pentru agricultură din România. Dar pandemia nu a ocolit nici firmele, iar seceta a afectat în mod direct și vânzarea de tractoare și utilaje agricole, deoarece investițiile stau sub semnul prudenței. „Cum știți, noi facem parte dintr-un lanț, și când ceva merge rău, și noi, cei din industria de mașini agricole, suntem afectați. Seceta a afectat industria, piața a scăzut, dar această scădere este oarecum firească. E nevoie de o zonă de consolidare în această piață. Am avut niște ani care au fost destul de buni, vorbesc mai mult de firma pe care o reprezint, am fost ajutați și de fondurile europene care însă deja reprezintă o proporție mică a activității, a cifrei de afaceri. Așa că sper ca anul acesta să fie unul bun pentru fermieri. Dacă n-avem clienți, degeaba. Cum spunea un fermier: dacă e bine pentru ei, poate va fi bine și pentru noi. Dacă nu e bine pentru ei, nici măcar nu îndrăznim să întrebăm de investiții în utilaje... le deschidem ușa ca să-i întrebăm: ce faceți, sunteți bine?... fără gânduri la proiecte”, spune, realist, Arnaud Van Strien.

Una dintre cele mai mari probleme în starea de urgență instaurată anul trecut a fost aprovizionarea cu inputuri și piese de schimb, în plin sezon agricol, din cauza restricțiilor de circulație. Dar la IPSO Agricultură s-a lucrat la foc continuu pentru a preveni sincopele în relația directă cu fermierii. „În pandemie cel mai greu a fost să relaționăm direct cu fermierii. I-am încurajat și am spus tot timpul să fim atenți, să respectăm condițiile de igienă, am lucrat cu multe firme de acasă, dar când trebuie să livrezi piese sau să repari un tractor, asta nu se face de acasă. Deci toată forța noastră de post-vânzare, care numără la ora actuală aproximativ 300-350 de persoane, a fost pe teren, pe front, ca într-un război! Nu am închis nicio sucursală, iar pentru asta le mulțumesc tuturor tehnicienilor și îi felicit pentru că au fost prezenți în niște condiții deosebite; la piese de schimb, la fel, a trebuit să ne adaptăm să aducem piese, n-am avut niciun fel de întârziere, în afară de granițele care trebuiau trecute. Personal am încercat să țin legătura cu cât mai mulți clienți, din păcate am fost puțin pe teren. Cel mai bun birou este în câmp. Abia aștept să revenim într-o normalitate în care putem să avem libertate de circulație”, spune președintele APIMAR.

Poate că unul dintre cele mai sensibile aspecte în relația IPSO cu fermierii a fost legată de respectarea termenelor de plată, în condițiile în care mulți fermieri au avut producții zero la păioase, dar și la prășitoare. Cum a abordat compania problema? Ne-a explicat Arnaud Van Strien: „Sunt două aspecte. Primul, imposibilitatea de plată trebuie să fie reală, pentru că am avut niște situații și surprize neplăcute. Dar în situație reală încercăm să-i înțelegem pe clienți și să facem niște eșalonări de plăți. Nu este ușor, dar mai bine să încercăm să trecem un munte decât să forțăm, altfel închidem și după aia nu mai avem nimic. Adică relația s-a terminat... De aceea trebuie să fim și comprehensivi, să studiem și să ne punem de acord, să respectăm un pic și ce m-a învățat tata-socru, adică „Legea lui Om”, și, din moment ce plecăm de la un principiu cum este acesta, atunci lucrurile merg mai departe".

Însă nici pandemia și nici extremele agrometeo nu au stopat planurile de dezvoltare ale IPSO Agricultură. Până la urmă, acesta este semnalul că performanțele se obțin cu investiții, iar tehnologia trebuie susținută cu tehnica adecvată. Chiar dacă prudent, proiectele continuă în ferme, iar inovațiile ocupă un loc important în alegerile antreprenorilor români. „Am deschis un centru specializat pe zona de utilaje de ocazie la Fetești, am renovat un centru la Craiova, l-am făcut mai mare, am investit în total 3 milioane de euro și avem în plan să continuăm dezvoltarea. Am inaugurat în martie un punct pentru piese de schimb în Tecuci și, la un nivel mai înalt, suntem dealerii John Deere pentru România, Croația și, acum, Turcia. Prin urmare, la 1 septembrie 2020 am deschis o nouă filială, în Turcia”, arată directorul general IPSO Agricultură.

Valoare adăugată ZERO pentru exporturile agricole ale României

Deși poate că unii (chiar dintre cei care decid) nu pricep mai nimic din consecințele pe care le are deficitul balanței comerciale pentru economia națională, mulți folosesc sintagma mai ceva ca pe un slogan. Atâta vreme cât nu vom începe să procesăm în țară materia primă pe care o obținem în agricultură și astfel să-i adăugăm valoare produsului finit, nici nu are sens să pomenim despre echilibrarea balanței comerciale. „Investițiile au continuat și în 2020, și dacă ne uităm și din punct de vedere regional, macro-agricultura a beneficiat anul trecut de una dintre cele mai mari creșteri de creditare. Unde trebuie să fim atenți, la rentabilitate și profitabilitate. Și aici nu trebuie să ne mințim singuri. Dacă în Austria, spre exemplu, o fermă are un lanț integrat de valoare adăugată, adică produce materia primă și-o transformă în carne pe care o vinde în detaliu în propriul magazin, în România producem cereale care se duc în portul Constanța și sunt exportate. Valoarea adăugată e zero! În aceste condiții, dacă credem că o fermă de 40-50 de hectare, model austriac, se poate aplica la noi, greșim. Aud multe voci, și printre autorități, că „vom sprijini fermierii mici” și toate acestea. Trebuie să-i sprijinim, nu să le dăm. Am învățat de la bunica, ea a trăit între cele două războaie, că nu e suficient să îi dai omului pâine, ci trebuie să-l înveți cum să facă pâine. Adică poți să-i dai la început, dar după aceea el trebuie să-și facă pâinea și să trăiască singur. Altfel, o fermă care produce 4 tone pe 40 de hectare niciodată nu va avea bani și nimeni nu o va finanța, pentru că nu este viabilă”, explică Arnaud Van Strien.

ta 214 ipso arnaud 6

Asocierea, cheia dezvoltării fermelor de familie

Se discută foarte mult despre micul fermier, ferma de familie și fermele mijlocii versus cele mari. Fără doar și poate, ferma de familie este considerată motorul agriculturii comunitare și viziunea PAC este de a susține dezvoltarea acestui tip de fermă. O fermă de 40 de hectare, considerată mică în România, dar medie în Austria sau în Franța, la alții presupune asociere și valoare adăugată producției, în timp ce, la noi, o astfel de fermă produce... semisubzistență. În lipsa asocierii în cooperative, șansele la o viitoare dezvoltare a fermelor mici românești sunt mult reduse. „Sunt două aspecte: fermele de familie trebuie să existe; ferme industriale, cum sunt aici în România, nu mai are nimeni în Uniunea Europeană și consider că acesta este un avantaj enorm pe care-l are România. Și o spun ca fermier francez, nu vorbesc din punctul de vedere al vânzătorului de utilaje agricole. Am o fermă de 120 de hectare în Franța. O păstrez din respect pentru generațiile anterioare, pentru bunicul meu care este venit cu o valiză din Olanda în Franța, în 1936. Însă nu e o fermă rentabilă, adică nu pot să trăiesc din ea, deși face exact ce fac și fermele din România: produce și vinde. Produce doar materie primă: grâu, rapiță... Trebuie să deschidem ochii, aceasta este realitatea. Bineînțeles că fermele familiale trebuie să rămână, dar trebuie să se asocieze; dacă fiecare are 50 de hectare și ne asociem 4-5 familii, vom lucra 250 de hectare. E altceva! Echipăm aceste ferme nu cu 5 tractoare, ci cu unul sau două tractoare, pentru reducerea costurilor. Și, foarte important, revenim la cum punem valoare adăugată. Spre exemplu, România este încă un importator de carne de orice fel și din păcate am distrus abatorizarea... nu comentez, dar este încă mult de făcut și e păcat pentru că România avea acum zeci de ani un sistem bine pus la punct”, spune șeful APIMAR.

Turcia ne servește lecția rentabilității

Deși avantajată de poziționarea geografică, de deschiderea la Marea Neagră, de resursele de relief și subteran pe care le are, România, țara potențialului nevalorificat, importă în continuare, și în procente foarte mari, principalele alimente de pe masa cetățenilor ei. „Bineînțeles că trebuie să existe portul Constanța, dar Constanța poate exista și pentru materia primă, și pentru valoarea adăugată. România are un mare avantaj prin faptul că este poziționată strategic, cu deschidere la Marea Neagră; este aur, avem Dunăre, apa cade de la munte până în Dunăre și apoi în Marea Neagră. Nu încercăm să recuperăm măcar un pic din această apă care cade, să o reținem ca să irigăm, să creăm aceste lanțuri de valoare. S-a început deja cu hipermarketurile, avem niște filiere de producție la legume, dar trebuie intensificate. Avem 15 milioane de oameni și România poate să fie un exportator net. Am fost în Turcia, care se pare că a înțeles cum stau lucrurile cu agricultura și a devenit al cincilea exportator de fructe și legume din lume.

Și mai uimește Turcia cu ceva: cumpără de aproape 20 de ori mai multe tractoare decât România! „Vă mai dau un număr, spre exemplu: Turcia este o piață de 45.000 de tractoare pe an. România a căzut și acum dacă suntem la 2.500 de unități. În Franța nu știu dacă ajungem la 27.000. De aceea cred foarte mult în afiliere, în cooperative agricole care pot crea valoare adăugată produselor pe care le obțin. În același timp, nimic nu ne oprește să continuăm cu aceste ferme mari, industriale, care trebuie și ele să-și continue viața, pentru că sunt efectiv forța în agricultura României. Nu spun asta pentru că le vindem niște utilaje, dar ei au înțeles perfect ce n-am reușit în Franța: eficientizarea producției și scăderea costurilor”, spune Arnaud Van Strien.

APIMAR și generația de mâine

În urmă cu patru ani, Asociația Producătorilor și Importatorilor de Mașini Agricole din România (APIMAR) s-a implicat direct în formarea primei clase de învățământ profesional în sistem dual – mecanici agricoli, la Colegiul Tehnologic „Viaceslav Harnaj” din București. „S-au făcut în ultimii ani progrese pentru învățământul agricol liceal și universitar, dar mai este mult de lucru. Ceea ce am făcut noi, prin APIMAR, înseamnă educație specializată, pentru că avem nevoie de tineri bine pregătiți care să vină din urmă. Am început acum patru ani, primul ciclu s-a finalizat, acum în atelier la IPSO avem deja câțiva tineri care au un job la 18 ani. Și am primit și părinții în vizită la noi. Unii n-au crezut că se poate lucra cu așa tehnologie, alții ne-au mulțumit că le oferim copiilor un viitor. Este trist să tot vedem cum pleacă tinerii din țară. Și am zis: voi face tot ce este posibil ca să rămână. Să le oferim o educație și după aceea să le oferim un loc de muncă. Vom continua acest proiect pentru că este un câștig de ambele părți”, ne-a confirmat președintele APIMAR.

Articol scris de: CARMEN NICOLAE

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - aprilie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista