editorial - REVISTA FERMIERULUI

Comerțul cu cereale în România este deținut de marii traderi cunoscuți în toată lumea. Cine face prețul cerealelor la Marea Neagră, ce anume face ca prețul să crească sau să scadă? Întrebări firești pe care ni le punem de fiecare dată când apar turbulențe pe piața cerealelor. O piață foarte volatilă și sensibilă la orice ingerință, fie ea politică sau militară. Așa se face că, vrem nu vrem, musai trebuie să sărim în ajutorul celor aflați la restriște.

Vremurile nu sunt deloc binevoitoare cu fermierii români, în condițiile în care prețurile la inputuri au luat-o efectiv razna. Bine, puteți spune că a crescut și prețul produselor agricole. Corect! Dar în niciun caz de trei-patru ori ca la inputuri. În tot acest timp, aglomerația din portul Constanța a dus, inevitabil, la scăderea prețului produselor care se recoltează chiar acum, rapița și grâul, chiar și cu 50 de bani/kg.

Și mai punem faptul că prețurile la energie și combustibili NU vor da înapoi. În țara noastră, regula e doar să crească?! În tot acest timp, vecinii noștri din Uniunea Europeană NU numai că au scăzut prețul, dar l-au și înghețat la nivelul anului trecut (vezi Ungaria și Bulgaria).

La cereale, însă, acestea repede se duc în jos, ba că portul este ocupat cu exportul altor cereale, ba că infrastructura existentă de depozitare sau transport este insuficientă... și mai scade prețul puțin. Și uite așa orice calcul și-ar fi făcut fermierul român, există toate „șansele” ca nici măcar cheltuielile să nu poată fi acoperite în ritmul acesta. Al cui este interesul pentru ca fermierul român să nu-și poată acoperi cheltuielile? Al cui este interesul ca prin portul Constanța cerealele românești să nu mai poată fi comercializate?

Știe cineva câte zile face un tren de marfă de la Timișoara la Constanța? Dar de la Craiova sau Oradea? Niciun ministru trecut pe la Transporturi, după ‘89, nu a fost interesat ca infrastructura feroviară să fie modernizată (la cea rutieră au fost investiții ineficiente și insuficiente), să crească viteza de deplasare a trenurilor pentru persoane sau de marfă, nu să scadă în așa hal încât să ajungem de rușinea Europei.

Și ca să exemplificăm, un tren cu marfă, pe căile noastre ferate, aproximativ 1.000 km, să zicem de la Caransebeș în portul Constanța, descărcat cereale și retur, face 20 de zile, în timp ce, la vecinii bulgari, pentru distanța Vidin – Burgas (600 km) și retur, adică 1.200 km, plus timp de descărcare în portul Burgas, este nevoie de 48 de ore. De zece ori mai puțin! Nu vi se pare că este prea mare diferența?

La bătaia asta de joc, se adaugă prețurile de transport mult mai mari, cu toată infrastructura proastă și timpul mult prea mare de transport pentru ca să nu-l considerăm imposibil, dar adevărat pentru Românica, în același timp fiind prea greu de explicat. Indiferența pentru investiții la standarde europene a celor care au trecut pe la cârma Transporturilor ne-a adus în situația de față.

A! Era să uit de cel mai ieftin mijloc de transport, cel pe Dunăre, cu barjele. Vremuri frumoase, apuse astăzi, tragi cu pușca și nu găsești nimic pe tot tronsonul românesc. Toate sunt la Galați ocupate cu marfa din Ucraina, cu preț de 10 ori mai mare/tona de marfă față de cel de anul trecut.

Ce facem în aceste condiții cu cerealele românești? Cum vor supraviețui producătorii români de cereale, în condițiile în care seceta și-a spus deja cuvântul, producțiile fiind mult mai mici față de previziunile din primăvară cu minimum 20 de procente, până la zone cu cel mult o tonă de grâu/ha?

Cui folosesc toate acestea? În niciun caz producătorilor români! 

 

Editorial scris de: ȘTEFAN RANCU, realizator Radio Antena Satelor

 
Publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2022
Abonamente, aici:https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial
Luni, 31 Ianuarie 2022 23:49

Un nou an, aceleași ofuri

Am intrat într-un an nou cu optimism, cu speranțe, cu dor de normalitate. Ca la orice început, ne stabilim obiective. Dar, atunci când e vorba de afaceri, mai ales agricole, îndeplinirea lor nu depinde doar de noi. Intervin piedicile conjuncturale, cum ar fi piața, legislația și, mai ales, condițiile meteo.

Deja agribusiness-ul românesc, și nu numai, e cuprins de nesiguranță. Lăsând la o parte faptul că nu se știe dacă anunțatele evenimente agricole, târguri, expoziții, caravane, chiar se vor ține – vedem, în funcție de evoluția pandemiei –, prima grijă a agricultorilor e să stea cu un ochi la grâul nerăsărit încă și cu celălalt la buzunarul care se tot găurește.

În acest prim număr din 2022 al publicației noastre vă veți întâlni cu unele dintre greutățile sectorului agricol, ale fermierului român, dar și ale furnizorilor de input-uri. Da, și aceștia din urmă se confruntă cu probleme, pentru că sunt o za dintr-un lanț.

Aminteam de târguri, care, dacă se vor desfășura, probabil vor fi sărace în tehnică agricolă, pentru că, încă de anul trecut, au început problemele pentru producători și furnizori. Producția merge greu din cauza lipsei componentelor, sunt întârzieri în fabricare și implicit în livrare. Stocuri nu prea mai au nici producătorii și nici dealerii.

Răbdarea va fi cuvântul de ordine al anului 2022, poate chiar și al următorilor. Din 2021, distribuitorii caută echipamente second-hand, pe toate piețele, pentru a putea onora cererea acelor fermieri care au nevoie de un utilaj, imediat. Răbdare trebuie să aibă și cei care implementează proiecte europene, și nu doar răbdare, ci și bani, pentru că prețurile nu mai sunt aceleași ca la momentul negocierii și depunerii proiectului. 

Probabil că unii vor renunța la achiziția de echipamente, dar nu vă imaginați că asta le va aduce un plus în conturi. Toate input-urile s-au scumpit. Îngrășămintele și-au triplat prețurile, creșteri sunt și la sămânță, iar prețul materiei prime agricole, al producției din câmp nu ține pasul cu aceste creșteri. Majorările la gaze și electricitate au făcut deja istorie.

Să rămânem totuși optimiști și cu speranța unui an mai bun decât toți cei anteriori? Fiecare trebuie să-și vadă de afacerea lui și să se adapteze la situația existentă, iar statul trebuie să sprijine economia, producția, în special în momentele dificile. Din păcate, de la Revoluție încoace, niciun sector din agricultură și industrie alimentară nu a avut parte vreodată de predictibilitate. Încă nu avem strategii, nu avem o legislație adecvată, nu avem direcții, toată lumea ridică din umeri și se uită spre cer. Azi, „merge și așa” nu mai merge. În piața asta comună, globală, nu mai merge, iar instituțiile statului nostru sunt încremenite în timp. Indiferent cine-i șef la Agricultură, în minister continuă să se „lucreze” după sintagma „știm noi mai bine”. Dau un exemplu: Planul Național Strategic 2023-2027 se dezbate cu toate sectoarele, cu fermierii, cu asociațiile din industria alimentară, dar doar de formă. Mi-a ajuns la urechi că ce a fost scris în PNS de către funcționarii statului, tot aia va ieși la final. Dezbateri de ochii lumii, să dea bine autoritatea. Vocea fermierului nu e auzită. Când se va înțelege și în România că o strategie pleacă de jos în sus? Că trebuie să țină seama de zone, regiuni, de specificitate? Când? Atunci când se va schimba mentalitatea celui care muncește la stat și e plătit din banii publici, din banii noștri, ai cetățenilor cotizanți la trezoreria statului.

Sunt mai puțin de două luni de când a preluat MADR Adrian Chesnoiu. După unii, face treabă, după alții, ba. E clar că nu poate mulțumi pe toată lumea, însă, după mine, și el acționează, cum se zice, pompieristic. A grăbit programele Tomata, Usturoiul și alte acte normative să iasă în timp util, însă nici la el nu văd graba de a face strategii. Spuneam de răbdare, să i-o acordăm. Politicul trebuie să-i acorde susținere, altfel răbdăm în van.

Românul e învățat cu greul, dar hai toți cei implicați în agricultură și industria alimentară să facem împreună cu autoritățile și presa să ne fie și bine.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2022
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Publicat în Editorial
Luni, 10 Aprilie 2017 12:53

Invitație la normalitate

„Nu ești normal(ă)!” De câte ori am auzit această vorbă? Personal, de multe ori. Însă nu într-un sens rău, urât, ci mai mult ca o laudă. Se zice, iar eu sunt de acord cu asta, că normalitatea e plictisitoare. Totuși, cea la care vă invit eu nu plictisește. Dimpotrivă, vă invit la firesc, la natural. E o invitație la o viață – socială, economică – firească pentru o țară civilizată, ai cărei cetățeni își duc traiul decent.

Și pentru că s-a dat startul expozițiilor agricole, vă întreb: e normal ca târgurile de peste hotare să fie animate de sute de expozanți și de sute de mii de vizitatori, în timp ce la noi cam bate vântul? Nu mai spun că între sutele alea de mii de vizitatori înregistrați la expozițiile din străinătate sunt și mii de români.

Se tot zice că românul – furnizor de input-uri, specialist, cercetător ori fermier – încă nu are o cultură a expozițiilor. Așa să fie? Același român nemulțumit de evenimentele agricole din țara noastră merge la mai toate manifestările din afara țării.

Haideți să facem un exercițiu! Să luăm, ca exemplu, Agritechnica de la Hanovra ori SIMA de la Paris. Românul, fie furnizor de utilaje sau alte input-uri pentru agricultură, fie fermier, merge, vizitează expoziția din Germania sau pe cea din Franța, i se vede încântarea pe față, îl întâlnești printre standuri și citești satisfacție în ochii lui. După o zi, două, trei prin târg, își face timp să viziteze și orașul, și, uneori, chiar împrejurimile. Unii chiar își iau cu ei familia – copiii, pentru încă o generație asigurată – și se bucură de câteva zile împreună. Alții merg în „gașcă”, schimbă impresii despre ferme, tehnică agricolă, vizitează fermele din țările respective, sunt curioși de experiența agricultorilor din alte țări. E o plăcere să le vezi pasiunea, să-i auzi povestind ce-au văzut „dincolo”, să le simți bucuria pentru viață.

Și, totuși, prin expozițiile noastre bate vântul a pustiu. Ar trebui să respingem odată pentru totdeauna gândul că doar la „ei” se poate. Și la „noi” e posibil!

E în firescul lucrurilor să se organizeze manifestări care să aducă față în față producătorul de tehnică agricolă, de semințe, cercetarea și agricultorul. O expoziție este aducătoare de informații, noutăți, schimb de experiență, este o platformă de comunicare utilă oricărei afaceri. Furnizorul de input-uri trebuie să aducă în stand noutăți cu care să-l atragă pe fermier. Acesta din urmă trebuie să aibă dorința de cunoaștere, de informare. Drept este că în afară sunt câteva târguri mari la care se prezintă noutăți. În schimb, la noi sunt, din primăvară până-n toamnă, târguri și târgulețe în fiecare județ. Poate, prea multe! Este o problemă care a mai fost abordată și la care nu vreau să mă opresc acum. Avem, însă, câteva expoziții mari, la București, în centrul țării la Cluj, în vest la Arad și în Moldova la Iași. Unele fiind organizate în câmp, cu demonstrații practice, așa cum și-au dorit distribuitorii de input-uri și fermierii. Prin urmare, este acoperită toată țara. Și, totuși, nici expozanții și nici vizitatorii nu dau buluc. Sunt ani buni de când în târgurile noastre nu mai vin furnizorii de semințe sau de substanțe pentru protecția plantelor, de exemplu.

Repet, pentru bunul mers al oricărei afaceri, este firesc să fii prezent la expozițiile de profil, imaginea să-ți fie văzută constant în mass-media, este normal să aloci bani din buget pentru imaginea firmei, așa cum aloci pentru propria-ți imagine când cumperi haine, când ieși în lume cu atitudinea care să-ți aducă respectul celorlalți și, implicit, un venit care să-ți asigure traiul decent. Banii cheltuiți pentru imagine se întorc, întotdeauna. Bine, mai contează și cum îți promovezi imaginea. Dar și asta e altă discuție.

Să luăm fermierul, vizitatorul expozițiilor, cumpărătorul. Ce-i iese lui mergând la expoziții? Păi, în primul rând are posibilitatea să vadă noutățile. În al doilea rând, găsește acolo, în standuri, toți specialiștii cu care, poate, nu are ocazia să se vadă frecvent și cu care poate discuta mai relaxat decât într-un birou ori în fermă, unde este întrerupt de treburile zilnice. Apoi, are ocazia să întâlnească alți fermieri de la care să afle informații care i-ar putea fi utile în fermă. Și câte și mai câte avantaje ar putea fi date ca exemplu, atât pentru vizitator, cât și pentru expozanți.

În favoarea expozițiilor mai pomenesc, de pildă, relaxarea, deconectarea de la treburile zilnice. Vizitezi un oraș, un muzeu, te cazezi în împrejurimi, în liniștea munților și susurul izvoarelor, cu familia sau colegii, o iei pe drumul vinului, deguști licoarea bahică la o poveste în urma căreia ajungi să cunoști crama, regiunea, istoria locului, gastronomie, că, să recunoaștem, prin mâncare și vin ne putem face cunoscuți. Lucruri simple care îți aduc, inevitabil, zâmbetul, îți dau putere să muncești și, firesc, îți aduc beneficii. Da, lucruri care, în final, fac să meargă o întreagă economie.

Firescul la care vă invit acesta este, să punem în mișcare țara.

P.S.: Normalitate înseamnă să vedem zâmbete pe fețele funcționarilor de la APIA sau AFIR, de pildă, când fermierul ajunge la ei pentru informații. Or, e firesc să vedem cum miniștrii, politicienii cheamă la dialog fermierii, le ascultă problemele și iau măsurile de care aceștia au nevoie.

Toți cei enumerați mai sus, și alții asemenea lor, n-ar trebui să uite că salariile le sunt plătite și din buzunarele agricultorilor.

Și pe dumneavoastră – oficiali, funcționari ai statului, politicieni – vă invit la normalitate!

Publicat în Editorial
Sâmbătă, 04 Decembrie 2010 10:48

De la vorbe... la fapte

A venit vremea faptelor. A trecut de mult răgazul lăsat noii conduceri a MADR, conform înţelegerii cu organizaţiile profesionale şi sindicatele din agricultură, pentru a începe să ofere ”răspunsuri” la cerinţele producătorilor agricoli.

Surprinzător sau nu, ministrul, Valeriu Tabără, a găsit o serie de legi începute şi lăsate neterminate, altele, chipurile, legiferate dar, cum ne-a obişnuit ”fosta” echipă minune de la conducerea ministerului, încă netrimise la Bruxelles pentru aprobare ori cu aşa-zise întâlniri de lucru cu producători din toate sectoarele în care chipurile se negocia ceva.

Toate discuţiile începute cu ”nu se poate” şi încheiate, cum era şi firesc, în coadă de peşte, că doar era vorba de ”nimicuri” gen plăţile la hectar, plăţile la bovine sau plăţile la ovine şi caprine.

Cât despre plăţile la hectar, încă nu se ştie suma pe care fermierii o vor primi. Prima strigare - 80 de euro, apoi 117 şi ultima vreo 130 de euro. Se poate spune că, uşor, uşor, declaraţiile încep să se apropie de adevărata sumă aşteptată de agricultori şi negociată la aderare cu Bruxelles-ul.

Necunoscută este şi suma pentru PNDC – ul la bovine, suma stabilită pentru 2010 prin negociere cu UE este doar o iluzie, cum iluzie a ajuns ajutorul pentru ciobani, 10 euro în loc de 17.

Noiembrie este luna în care sunt aşteptate faptele.

Marea realizare privind bunăstarea la porc şi pasăre va primi răspunsul către mijlocul lunii de la Comisia Europeană, unul incert, cel puţin până în acest moment. Cât despre cum se va aplica, cine va beneficia de ajutor şi pentru ce fel de ”investiţii”, rămâne de desluşit abia după aprobare.

Luna aceasta sperăm să auzim câte ceva şi despre plăţile în avans care chipurile trebuiau începute din 15 octombrie. 37,85 euro/ha nu-s mulţi bani, puţini faţă de nevoile agricultorilor români trecuţi prin secetă, inundaţii, fără posibilităţi de creditare, cu dobânzi mari şi insuficiente garanţii.

Tot acum are loc şi aşteptatul anunţ privind PAC-ul după 2013 al comisarului pentru agricultură Dacian Cioloş. Securitatea alimentară, folosirea durabilă a resurselor naturale şi menţinerea echilibrului regional sunt în principal obiective care vor fi urmărite şi în viitor. Sprijinirea fermelor comerciale mici care contribuie la menţinerea vitalităţii zonelor rurale şi a peisajelor constituie un proiect realizabil în viitorul PAC. Vor fi propuse măsuri simple şi accesibile de sprijin pentru fermele mici, astfel încât acestea să fie capabile să păstreze forţa de muncă ocupată în zonele rurale.

Evident, cu toţii aşteptăm, cel puţin agricultorii români, ca bugetul destinat plăţilor directe să nu fie diminuat.

Tot în noiembrie, la INDAGRA Farm, va începe să emită, cu un program special dedicat acestui eveniment, Agrochannel TV – televiziunea satului românesc. Singurul post şi primul de acest fel din România, ale cărui programe sunt dedicate agriculturii şi dezvoltării rurale. Aici vor putea fi urmărite emisiuni informative, reportaje şi dezbateri realizate de jurnalişti profesionişti cu experienţă în acest domeniu aflat, e drept, în mare suferinţă în această perioadă.

Tradiţiile româneşti şi muzica populară românească îşi vor regăsi spaţiul şi locul cuvenite pe un astfel de post de televiziune şi, în fine, tot de luna aceasta, Gazeta Fermierului a devenit Revista Fermierului, cu spaţiu mult mai generos, cu mai multe posibilităţi de acoperire a tuturor sectoarelor din agricultură, în care veţi găsi informaţii complete de tehnică agricolă, informaţii şi dezbateri din pomicultură, legumicultură, viticultură, zootehnie sau despre evenimentele interne şi internaţionale care au avut sau vor avea loc. Oricum, surprizele nu se vor opri aici. Citiţi-ne şi luna viitoare şi vom avea şi alte veşti la fel de bune. Parafrazând deja de acum zicala „Iarna nu-i ca vara”, „Nici Gazeta, ca Revista”.

Publicat în Editorial

newsletter rf

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

FMC banner site

banner.logo agroconcept

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista