Pe site-ul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale este postat în dezbatere publică proiectul de hotărâre a guvernului pentru modificarea și completarea Hotărârii Guvernului nr. 651/2021 pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, precum și pentru modificarea Hotărârii Guvernului nr. 652/2021 privind aprobarea programului de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021.

În ceea ce privește Programul de legume în spații protejate, cei 14.271 de beneficiari care s-au înscris până la 20 iulie 2021 pentru plafonul de 150 de milioane de lei nu vor absorbi toată suma și a rămas o diferență. Pentru programul dedicat cultivatorilor de plante aromatice, din cele 6 milioane de lei alocate s-au consumat doar 2,27 milioane de lei. Astfel, disponibilul de circa 3,7 milioane de lei va fi dirijat către programul de legume în spații protejate. Prin urmare, cuantumul de 2.000 euro/1.000 mp urmează să se majoreze la 2.210 euro, cu încadrarea în plafonul maxim de 20.000 euro/trei exerciții financiare.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis la cultura de legume în spații protejate vor fi în sumă de 153.730.000 lei, reprezentând echivalentul a maximum 31.551.000 de euro, ca urmare a suplimentării plafonului cu sumele neangajate în Programul de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021.

Resursele financiare necesare aplicării schemei de ajutor de minimis la plante aromatice vor fi în sumă de 2.270.500 de lei, reprezentând echivalentul a maximum 465.968 de euro.

Prezentul act normativ va aproba unele modificări și completări la Programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021 și la Programul de susținere a producției de plante aromatice pentru anul 2021. Modificările și completările, precizează MADR, au rezultat în urma solicitărilor formulate de către structurile asociative reprezentative din sector, având în vedere dificultățile cu care se confruntă în prezent piața legumelor, respectiv ofertă mare de produse care nu sunt absorbite în piață, care creează stocuri perisabile, prețuri de achiziție scăzute, sub un nivel mediu de rentabilitate a activităților de producție din acest sector.

În bugetul anului 2021, aprobat Ministerului Agriculturii, există alocări financiare pentru ambele programe, precizează un comunicat de presă al MADR.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din decembrie 2019, Aurel Simion este secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale. Ce l-a recomandat pentru această funcție? Am putea spune că experiența antreprenorială, Aurel Simion deținând împreună cu fratele său Petre una dintre cele mai vechi firme din industria cărnii – Avi-Giis, înființată în anul 1990. Apoi, secretarul de stat din MADR este fondatorul brandului de produse tradiționale „Ca altădată”, fiind printre primii producători locali care și-au atestat produsele ca fiind produse tradiționale. Se mândrește cu munca sa, participând la târguri naționale și internaționale cu produse precum „cârnații din topor”, „carnea la garniță” sau „cârnații cu ambâț”. Totodată, interlocutorul nostru este președintele Asociației Producătorilor Tradiționali, Meșteșugari și Artizani Vâlcea și vicepreședinte al Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale. Aurel Simion are un doctorat în prepararea prin afumare a preparatelor.

„Prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie.”

Reporter: Nu întâmplător facem acest interviu. Ne știm de multă vreme și vreau să vă cunoască și cititorii noștri. Sunteți un pasionat al agriculturii şi al industriei alimentare, mai precis, a tot ceea ce ţine de produsul tradiţional românesc.

Aurel Simion: Încă din şcoala generală pot să spun că am făcut agricultură, apoi liceul l-am făcut tot agricol, la Slatina, apoi facultate, din 1990 am o firmă privată în domeniul agriculturii, al industriei alimentare, deci n-am activat în alt domeniu. Am lucrat şi în Direcţia Agricolă, în OJRSA – Oficiul Judeţean de Reproducţie şi Selecţie a Animalelor, la Industria laptelui, cum era pe timpuri, şi aşa mai departe.

Reporter: Ce facultate ați absolvit?

Aurel Simion: Facultatea de Agricultură la Craiova şi Liceul Agricol la Slatina.

Reporter: Oltean get-beget.

Aurel Simion: Da. Din Râmnicu Vâlcea, Oltenia de sub Munte, cum spunem noi. Eu provin din micul producător, de fapt agricultura a venit la minister, îmi dau seama foarte bine de forma duală a agriculturii, e vorba de faptul că avem cele mai mari exploataţii agricole din UE, şi atunci vorbim de marii fermieri, marii producători, câteva sute, dar vorbim şi de micul producător, baza societăţii sau baza agriculturii, cum îi spun eu, iar noi, ca minister, prin politicile pe care le promovăm, va trebui să avem grijă şi de marele producător, pentru că o balanţă comercială cu marii producători o poţi regla, dar trebuie să avem grijă şi de micul producător, de ferma de familie, dacă vreţi, şi v-aş da doar un exemplu: e vorba, din punctul meu de vedere, de securitatea alimentară. În caz de Doamne fereşte, întotdeauna românul s-a sprijinit pe micul producător şi atunci nu trebuie lăsat de izbelişte sau neajutorat, într-o economie de piaţă globală, spre care tinde omenirea.

Desfacerea, veriga slabă a agriculturii

„Ministerul trebuie să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul.”

Reporter: Aveţi un rol foarte important în sprijinirea acestor mici producători, pentru că, aşa cum aminteaţi faptul că în caz de Doamne fereşte, micul producător este cel care asigură până la urmă hrana de bază, şi aici până la urmă putem să vorbim de ceea ce se discută la nivel de UE, de acel lanţ scurt, de la producător la consumator. Aici trebuie să intervină ministerul prin facilitarea accesului la produse, pe de o parte la vânzare a micului producător, pe de altă parte nouă, consumatorilor, să ajungă produsele direct la noi.

Aurel Simion: De felul meu, eu nu mă plâng şi am fost pus în situaţii să găsesc soluţii, cam ăsta a fost rolul meu în viaţă. N-am aşteptat cu mâna întinsă la o subvenţie. Avem nevoie de micul producător, am ajuns, noi, agricultura românească, să „alergăm” – între ghilimele – la ora actuală după consumatorul român. Noi nu alergăm după un consumator dintr-o ţară europeană sau un consumator dintr-o ţară terţă, ci alergăm după – vă dau un exemplu – în jur de 5 milioane consumatori publici. Atâta timp cât importăm 70% din ceea ce consumăm, vă daţi seama că şi... armată, şcoli, copii, grădiniţe şi aşa mai departe, în general se alimentează prin licitaţii publice cu produse mai ieftine. Principiul UE de lanţ scurt de aprovizionare acum, din punctul meu de vedere, nouă ne vine ca o mănuşă, numai că trebuie să modificăm o parte din structura legislativă, în aşa fel încât să le dăm posibilitatea celor mici să poată să aprovizioneze o grădiniţă, o cantină, o şcoală şi aşa mai departe. Avem discuţii, deci nu vă ascund că avem aproape un an de când purtăm discuţii cu Agenţia Naţională a Achiziţiilor Publice, în aşa fel încât lanţul scurt de aprovizionare, schemele de calitate, calitatea produselor să reprezinte 60%, în eventualitatea unei licitaţii, din punctaj. Doar 40% să fie preţul. Mă bazez pe acest lucru şi pe rapoartele Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, care ne spun clar că – n-are rost să mai dau cifre acum – aproape 70% din populaţie este bolnavă din cauza alimentaţiei şi a mediului în care trăieşte. Şi atunci trebuie să fim foarte atenţi la ceea ce punem pe piaţă. Da, aici am ajuns în 30 de ani, trăim într-o politică agricolă comună cu o piaţă comună europeană, nu poţi să interzici să-ţi intre pe piaţă un produs, dar tu ca stat trebuie să intervii cu măsuri, în aşa fel încât nu neapărat să-l avantajez pe al tău, că iar nu ai voie, dar în acelaşi timp să creezi mecanismul prin care marfa lui proaspătă, bună, de calitate, să se poată valorifica mult mai rapid şi într-un termen mult mai scurt. Una este să aduci produs din Spania şi să duci la X market şi alta e să-l iei de lângă Bucureşti şi să-l aduci la marketul respectiv. Şi lanţul scurt înseamnă prospeţime, înseamnă calitate.

Reporter: Aţi atins un subiect foarte sensibil, acesta al desfacerii producţiei agricole, a produselor agroalimentare, în condiţiile în care supermarketurile sau lanţurile acestea mari de magazine sunt cele care fac legea, indiferent ce ne-am strădui noi să facem, cu toate că există câte o „floare”, pe ici, pe colo, care a reuşit să pătrundă, dar, cum se spune, „cu o floare nu se face primăvară”, nu putem să facem decât să sperăm că producătorii agricoli se vor organiza în aşa fel încât să impună, până la urmă, dacă şi legislaţia o va permite...

Aurel Simion: Hipermarketurile sunt un lucru existent, sunt înfipte în tot ceea ce înseamnă desfacere, am lucrat bine cu hipermarketurile în perioada stării de urgenţă, când, aduceţi-vă aminte, rafturile erau goale, chiar am avut o conlucrare bună şi cu dumnealor, dar şi cu producătorii români. Vedeţi, depinde din ce punct de vedere priveşti, unde te aşezi, în ce colţ al problemei. Unui hipermarket, ca să fie rentabil, trebuie să-i dai marfă multă, să i-o dai la timp, să i-o dai standardizată şi de calitate. Dumnealor, ca să reziste pe piaţă, va trebui să aibă întotdeauna contracte antamate cu un an înainte, în aşa fel încât hipermarketul să n-aibă sincope la aprovizionare. Agricultura românească, la ora actuală, nu poate să le asigure toată cantitatea, ritmicitatea, standardizarea produsului, pentru că n-am fost întotdeauna, prin politica pe care am desfăşurat-o noi, ministerul, ne-am gândit la „a produce”, la a subvenţiona producţia, fără să ne gândim la piaţă.

„Prin Planul Naţional Strategic vom gândi opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic.”

Reporter: Adică a dispărut legătura dintre producţie şi piaţă.

Aurel Simion: Forța unui lanţ stă în veriga slabă. Veriga slabă a agriculturii la ora actuală, din punctul meu de vedere, printre altele, este desfacerea. Şi atunci va trebui să ne orientăm, ministerul să se orienteze spre a identifica nevoia şi a crea piaţa. Piaţa înseamnă nevoie, piaţa înseamnă necesitate. Şi apoi producătorul, fermierul, vine din spate şi umple golul. Tocmai de aceea, prin Planul Naţional de Redresare și Rezilienţă (PNRR) – vorbesc de planul naţional, ca să dau un exemplu – ne-am gândit la reţeaua naţională de depozitare, de fapt era depozitare, colectare, păstrare, standardizare, etichetare şi aşa mai departe, inclusiv prelucrare primară, care să funcţioneze la nivel naţional, în aşa fel încât să poată să absoarbă toată producţia pe care o face românul. Odată absorbind-o, înseamnă că ai şi calitate, ai şi standardizare şi poţi să mergi mai departe – eu o gândisem să funcţioneze public-privată, 85% să aibă privatul – în aşa fel încât să poată să stabilească contracte şi contacte cu hipermarketurile, externul, HoReCa, consumatorul public. Adică ai fi destul de competitiv. Nu a rămas prin PNRR, nu am putut convinge că este nevoie de o reformă, din punctul meu de vedere era o reformă totală a agriculturii, orientai politica spre piaţă şi nu neapărat spre producţie. Va trebui la ora actuală, picând acest plan piramidal, cum l-am gândit, pe trei etaje, va trebui să ne regândim, să ne repoziţionăm, să vedem cum putem să ajutăm producătorul român, şi nu neapărat producţia în sine, dar am rezolva şi o parte din securitatea alimentară, lanţ scurt de aprovizionare, balanţă comercială, rezolvăm asocierea producătorilor – că aici avem o mare problemă a producătorului român, nu vrea să se asocieze chiar dacă noi în PNDR avem şi măsură de încurajare a asocierii, ba avem şi contract cu o firmă externalizată care exact asta face, creează cooperative şi forme asociative. Avem o problemă aici, referitor la asociere, dar în acelaşi timp şi producătorii trebuie să înţeleagă, deoarece, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi. N-ai şi n-avem noi „industriaşi”, m-aş bucura, în aşa fel încât să poată să ţină piept tăvălugului Pieţii Comune. Avem nevoie de asociere, avem nevoie de digitalizare, avem nevoie de foarte, foarte multe lucruri. Prin Planul Naţional Strategic, vom gândi acele depozite, cele opt depozite centre logistice naţionale pe cele opt regiuni de dezvoltare, sub ele ne-am gândit la reţeaua de dezvoltare a cooperativelor, şi ultima bază – ferma de familie şi producătorul mic – să o ajutăm în aşa fel încât să-şi construiască un depozit în spatele grădinii, în aşa fel încât să nu mai fie nevoit să-şi vândă marfa pe nimic atunci când o culege, ci s-o păstreze şi s-o vândă mai târziu, când are un alt preţ şi o altă valoare adăugată a produsului.

„Avem o mare problemă a producătorului român: nu vrea să se asocieze. Producătorii trebuie să înţeleagă, ca să reuşeşti să fii puternic, să fii competitiv, trebuie să te asociezi.”

Reporter: Asocierea, un subiect fierbinte. Nu ducem lipsă de cooperative create multe dintre ele doar pentru punctaj la accesarea proiectelor europene, pentru că după aceea s-au desfiinţat sau au rămas, dar nefuncţionale. Cred că reforma trebuie pornită de la mentalitatea producătorului, aceea de a reuşi împreună cu ceilalţi din sectorul pe care-l reprezintă. Dacă vorbim, de pildă, de legumicultură, acest sector este poate cel mai puţin organizat dintre toate. N-ai cum să faci depozit de unul singur.

Aurel Simion: O să venim în ajutorul producătorilor prin Planul Naţional Strategic. Chiar am discutat cu direcţia pe care o coordonez, vom pleca în ţară să vedem proiecte finanţate de Ministerul Agriculturii ca elemente negative, aşa ne vom duce şi la proiecte de succes, şi atunci acele proiecte de succes va trebui noi să le promovăm, să se uite producătorii la ele, să fie exemple – că e o particularitate a românului de a se uita în grădina vecinului. Atunci îi arăt eu ceea ce a făcut un fermier destoinic, bun, care a crescut pe piaţă. Apropo, avem un procent extrem de mic de trecere la o altă etapă: 5% în 5 ani de la PFA la un SRL mic, de la un SRL mic la un SRL mediu şi mare, păi e un procent extrem de mic.

E posibil ca unora să le convină să rămână mici, pentru că statul tot a subvenţionat agricultura mică. Personal, n-am găsit un răspuns la a „subvenţiona” – între ghilimele – ceea ce există, a consolida ceea ce avem, sau investim şi în forme noi, să-l mai ajut şi pe altul micuţ şi aşa mai departe. Din punctul de vedere al balanţei comerciale, ar trebui să ajut ceea ce am: cooperativele mature, firmele mature, avem firme din 1990, 1991, ar trebui să le ajutăm, dacă au rămas în piaţă înseamnă că sunt viabile, sunt eligibile, au un potenţial economic şi atunci stăm şi ne gândim acum: cum e mai bine? Să-i consolidez, să-i ajut pe cei maturi, sau să şi dezvolt? Sau să merg în paralel şi cu una, şi cu alta, dar sursele de finanţare sunt aşa cum sunt, micuţe şi limitate.

Banii nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România

Reporter: Până la aprobarea Planului Național Strategic, va mai trece ceva vreme, însă avem aceşti doi ani de tranziţie în care Programul Naţional de Dezvoltare Rurală continuă, teoretic, cu aceleaşi măsuri, aşa cum a funcţionat din 2014 până în 2020.

Aurel Simion: Pe tranziţie avem măsuri vechi cu bani împrumutaţi din noul exerciţiu financiar, 2021-2027. Sunt doi ani de tranziţie, deja din 2021 s-a dus jumătate. Am avut discuţii în minister pe tema asta, am şi căzut de acord cu AFIR-ul să lansăm pe rând calupuri cam de câte două măsuri, una foarte atractivă şi una mai puţin atractivă, în aşa fel încât sistemul nostru, AFIR-ul, să poată să înglobeze, să poată să absoarbă. Pentru că nici să dai drumul la tot şi să blochezi tot sistemul, şi să faci un amalgam nu este bine. Trebuie să vedem şi capacitatea noastră de absorbţie, e vorba de absorbţie instituţională: câţi oameni avem, cât putem să prelucrăm, cât putem să controlăm şi aşa mai departe, mai vin şi firmele de consultanţă, ca să nu dai proiectele peste cap trebuie să le faci destul de aşezate. În luna iulie lansăm două măsuri, dintre care una foarte atractivă şi foarte căutată, sunt toate în dezbatere pe site-ul ministerului, vor fi 3,2 miliarde de euro. Ce trebuie să ştie opinia publică şi fermierii în general: 37% din bani se duc pe mediu, deci măsuri de mediu şi climă. Ne mai rămâne nu mult, vom încerca să fim echilibraţi în aşa fel încât să ajutăm exact sectorul unde noi suntem deficitari. Mai concret, pe perioada de tranziţie de exemplu, am introdus o măsură de prelucrare a soiei, ceea ce n-a fost. România produce la ora actuală cea mai bună soia, nemodificată genetic, materie primă care ulterior pleacă la export, deci noi exportăm şi subvenţia şi importăm şrotul de soia modificată genetic. Ceea ce pierdem de atâtea ori. Cu asemenea măsuri vom veni şi în Planul Naţional Strategic, punctual, după o analiză extrem de atentă, să vedem ce necesar avem, cât putem să absorbim. Că degeaba mă apuc eu să fac fabrici, dar n-am materia primă sau n-am suficientă materie primă. Trebuie să gândeşti totul foarte bine şi echilibrat.

Apropo de unităţi de procesare, de exemplu în panificaţie noi nu folosim decât 54% din capacităţile noastre de prelucrare, dar importăm pâine congelată, importăm patiserie congelată, pentru că noi nu avem şi n-am venit noi, minister, cu o politică în aşa fel încât să ne facem şi noi două-trei unităţi din astea. Avem un deficit de balanţă comercială de 310 milioane de euro pe hrana animalelor de companie, dar nu avem unităţi de prelucrare. Şi atunci ce facem? Ceea ce rezultă, subproduse din abator, mă duc şi plătesc 2-3 lei pe kilogram ca să le distrug, să le ard, când aş putea să le folosesc în partea astălaltă. Deci trebuie să fii foarte echilibrat, trebuie să ne cunoaştem nevoile, să ne cunoaştem necesităţile, şi acolo trebuie să intervenim. Că, de fapt, prin politică asta faci, intervii acolo unde tu, ca ţară, ai o problemă. Banii sunt puţini, să fim foarte clari, nu sunt suficienţi pentru câte nevoi are România.

Reporter: Ar putea fi stabilite câteva priorităţi şi acestea duse până la capăt.

Aurel Simion: Noi trebuie să gândim şi în viitor, să ne uităm puţin şi peste 15-20 de ani cam încotro se îndreaptă agricultura, spre ce se îndreaptă, unde merge cercetarea, cum va fi peste 30 de ani, că degeaba mă apuc eu acum să fac mastodonţi şi peste zece ani n-am ce face cu ei. Înseamnă că am pierdut. Trebuie să mergem mână în mână cu cercetarea, să ne uităm care e tendinţa, avem un studiu, inclusiv l-am discutat şi l-am pus în practică, aşteptăm rezultatele: tendinţa gastronomică a consumatorului român şi nu numai a consumatorului român. Degeaba o să investesc în mici la grătar, când ei nu mai consumă mici – dau şi eu un exemplu – consumă pârjoale sau consumă icre negre.

Reporter: Au apărut puncte gastronomice locale în mai multe localităţi. E un lucru binevenit pentru ceea ce înseamnă viitorul?

Aurel Simion: Şi aici trebuie făcute studii, pe punctele gastronomice. E foarte bine că am găsit înţelegere şi cu ANSVSA şi am putut coborî ștacheta la nivelul gospodăriei. Uşor-uşor, încep să se dezvolte şi mai opreşte şi un autocar... şi atunci sunt 15-20 de persoane – „dar nu pot să-ţi dau bon fiscal” – „dacă nu-mi dai bon, nu consum” şi aşa mai departe. Suntem în discuţii cu cei de la Finanţe şi cu ANSVSA să găsim o formulă în aşa fel încât totul să devină liniar şi corect.

E nevoie de zootehnie, ca să nu mai exportăm subvenția

Reporter: Ce ne puteți spune despre calendarul măsurilor pe care le aveţi în acest an?

Aurel Simion: Spre exemplu, în luna mai s-a dat drumul la măsura 4.2 – Sprijin pentru investiţii în procesarea şi marketingul produselor agricole, la care am făcut şi o distincţie pentru zona montană, zonă defavorizată, așa cum este pentru instalarea tinerilor fermieri. Avem 20 de milioane puşi separat pentru tinerii din diasporă, ca să nu intre în „coşul mare” şi să nu aibă timp, că dumnealor au şi distanţă, şi au o măsură dedicată. La fel facem şi pentru zona montană.

Reporter: Dar au fost sume alocate pentru zona montană, spre exemplu pentru procesare, pentru acele mici abatoare, şi n-a venit nimeni. Şi cei care şi-ar fi dorit sau, mai bine zis, cei care făcuseră proiecte în urmă cu ani pe aşa-zisele abatoare mobile şi-ar fi dorit şi în restul ţării, nu numai în zona montană, ci şi la şes.

Aurel Simion: Banii nu se pierd, o să-i luăm şi o să-i ducem la alte măsuri. Sunt importante, din punctul meu de vedere, şi abatoarele. La o întâlnire cu o organizație profesională de la noi din țară, mi s-a zis că dacă vrei să dezvolţi cultura mare, s-o faci atractivă, dezvoltă prima dată zootehnia. Adică exact ce vă spuneam la început, creează necesitatea. Noi, dacă vom dezvolta zootehnia, nu ne vom mai plânge că exportăm materie primă, că exportăm subvenţie, dar avem nevoie de zootehnie. Apropo, şi prin PNRR am avut o măsură cu crearea a 100.000 de locuri de scroafe, pentru că avem o problemă cu carnea de porc, cea mai mare problemă. S-a dus matca, nu e vorba numai de pesta porcină africană, nu s-a investit în reproducţie la porc. Dacă măsura nu e atractivă, să ştiţi că fermierul sau românul se duce acolo unde e subvenţie. N-am văzut în ultimul timp ferme de reproducţie. A fost mai uşor, din păcate, să cumpărăm. Dacă ne aducem aminte, în situaţia de criză de anul trecut din martie, numai aici la minister câte telefoane ne-au venit pentru crearea acelor culoare verzi, pentru că ne mureau purceii în TIR-uri la graniţă, era şi frig. Vedeţi că importăm aproape trei milioane de purcei, material genetic.

Trebuie să le spun fermierilor: câștig ai la reproducţie. N-ai în mod special la creştere şi îngrăşare. Şi atunci? Crescătorii noștri au cumpărat atunci, anul trecut, cu 114 euro purcelul de 20 de kilograme şi l-au vândut – şi-mi pare rău – cu 5 lei pe kilogram la 120 de kg, deci a fost pierdere totală.

Benzile agro-silvice, în intențiile MADR

Reporter: La final, aș vrea să vorbim și despre Green Deal.

Aurel Simion: În opinia mea, România stă bine. Şi v-aş da un exemplu. Mergeți cu maşina din Anglia şi veniţi pe drumurile Europei până aproape de graniţa cu România, treci de Budapesta încoace, pe parbrizul maşinii n-o să vezi niciun fluture, n-o să vezi niciun gândac şi aşa mai departe. Înseamnă că acolo agricultura este extrem de intensiv făcută. La noi în România, dacă te duci de la Bucureşti până la Constanţa sau de la Bucureşti la Piteşti, o să trebuiască să oprești în fiecare benzinărie ca să ștergi parbrizul. Ceea ce nu avem noi, România: nu avem toate suprafeţele, şi mă refer în primul rând la pajişti, nu le avem trecute în culturi ecologice.

Reporter: Eu aş spune că n-avem patalamaua, nu avem acel certificat care să ateste că este ecologic...

Aurel Simion: Da, dar ca să vă dau dvs. certificatul trebuie să veniţi la mine, să vă înregistrez şi să şi dovediţi, trebuie să treceţi printr-un organism de certificare...

Reporter: E vorba despre birocraţie? Probabil că de asta se feresc producătorii sau asociaţiile care au păşunile.

Aurel Simion: Nu cred că despre birocrație e vorba. Să vă dau un exemplu, sunt foarte implicat, şi e o chestie personală, în risipa alimentară. Un cămin de bătrâni trebuie să vină la noi doar cu un dosărel să se înregistreze ca operator primitor, receptor. De ce nu o fac? De ce avem doar 14 la nivel naţional? Numai eu am semnat 5-6 adrese către consiliile judeţene şi ar primi alimente mai mult gratuit. Ce pot eu să fac? O să mă duc şi în judeţe să-i rog să vină. La fel şi cu produsul ecologic. Trebuie să ceri, prima dată. Şi după aia să văd că este ecologic. Lucrurile astea va trebui să se întâmple, în minister nu durează, cel puţin de când sunt eu, exclus a plimba pe cineva, nu, sunt foarte transparent, uşa e deschisă. Nu mă ocup eu strict de produsul ecologic, dar n-am auzit să vină cineva şi să stea la coadă ca să înregistreze o păşune în sistem ecologic. Şi subvenţiile sunt altele, ajutorul este altul pentru producţia ecologică. Avem acum în lucru, pe Directiva nitriţi, dacă tot mă întrebaţi şi ţine de Green Deal, suntem în negociere acum cu Comisia Europeană referitor la acea bandă de teren pe care trebuie s-o lăsăm liberă, fermierul să nu folosească nitriţi sau nitraţi, îngrăşăminte pe – CE zice – 5 m, eu am zis de la 1 la 3 m, pentru că nu trebuie să iau şi din potenţialul agricol al fermierului, pentru că e vorba de acea bandă pe lângă râuri, pârâuri şi aşa mai departe, pentru că oricum, prin lege, cursurile de apă sunt protejate de 6-12 m. Dacă mai las şi eu 5 m, atunci unde mă duc?, fermierul ce face?, de unde-l despăgubesc pe diferenţa de producţie? Tot pe Green Deal avem în intenție crearea acelor benzi agrosilvice. De ce sunt bune aceste perdele? Nu numai că ele creează microclimat, nu numai că stopează şi vântul, stopează şi înzăpezirea, viscolul îl atenuează, dar mă interesează, ca agricultor, îmbunătăţirea proprietăţilor solului. Într-o agricultură intensivă nu mai dai răgaz solului să se ducă un microorganism, un gândac, o râmă să se ducă în jos, să creeze acele culoare, apa să se infiltreze, aerajul, rădăcinile şi aşa mai departe. Prin aceste perdele agrosilvice, este foarte bine că se îmbunătăţeşte structura solului, avem în lucru tehnic să ne spună specialiştii cam în câţi ani se îmbunătăţeşte structura solului, în aşa fel încât după – să zic – zece ani o desfiinţăm, o redăm agriculturii şi o mut mai încolo. Deci, ce trebuie să fac eu, minister? Să vin cu măsuri, pe fermieri să-i ajut pentru acea producţie nerealizată. Afirm cu tărie că fermierii noștri, în mare parte, sunt extrem de pricepuți, iar în mine, ca secretar de stat în Ministerul Agriculturii, vor găsi mereu un sprijin.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Flaviana Tatu a vrut să facă stomatologie, dar munca înaintașilor trebuie dusă mai departe, mai ales dacă aceasta s-a dovedit spornică. A lăsat cabinetul și a preluat o parte din afacerea familiei, aproape 500 de hectare. „Domeniile Lungu” este o afacere pe care nu o poți ignora, mai ales dacă faci parte din sufletul ei.

„Agricultura este loterie. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.”

Ploaia, care a cam lipsit în anul agricol trecut, ne-a împins dialogul la adăpost, într-o stație de condiționat semințe. Stația este relativ nouă, cei aproximativ șapte ani de când a fost implementată investiția nu sunt mulți, la acest nivel de tehnologie. Gazda noastră ne-a explicat că au instalații foarte bune și funcționale și de treizeci de ani. Zice că instalația e folosită doar pentru porumb, pe care îl preia, îl selectează, îl trece prin centre gravitaționale și, în funcție de calibrul dorit, îl aleg, îl separă, îl pun în saci, totul în conformitate cu solicitările clientului, deținătorul de drept al hibrizilor de porumb. E mulțumită de investiție. „A meritat. În ziua de azi, după cum bine știți, nimeni nu mai poate pune, cel puțin la porumb, sămânță care nu este certificată. Și atunci toată sămânța vine printr-un astfel de traseu. Totul e automatizat, inclusiv partea de tratament sămânță, totul e la butoane.”

„În fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm.”

Stația depășește capacitatea fermei lor pentru că nu au doar loturi semincere, ne explică Flaviana Tatu: „Parțial producem și noi în câmp un număr limitat de hectare, în funcție de instalațiile de irigat pe care le avem pe câmp, deoarece în ziua de azi loturile semincere nu se mai pot produce dacă nu ai sisteme de irigații. Noi avem irigate, în prezent, 280 de hectare, din 490, toată intrând la loturi semincere, rămânând suprafața cealaltă pentru cultură convențională. În 2019 am fost axați pe porumb, la lot semincer, în 2020 am făcut și floarea-soarelui cam jumătate-jumătate, ca suprafață”. Zice că la cultura convențională au aproape tot, adică orz, grâu, soia, floarea-soarelui, porumb.

Nu au scăpat de calamitate: „Mai ales la soia, calamitate sută la sută anul ăsta. Dar n-avem încotro, trebuie să le acceptăm. La grâu a fost mulțumitor pentru o iarnă fără pic de zăpadă, am scos în jur de 3300 kg la hectar. E ok pentru anul care a fost, în general scoatem în jur la 5000 kg la hectar”.

Am îndrăznit să spun că presupun că ar trebui să fie mulțumită dacă și-a scos investiția, știind că aplică tehnologii costisitoare, chiar ea îmi confirmase asta: „Da, absolut. Tot ce avem în curte e nou: utilaje, agregate. Nici nu se mai poate altfel. Totul este foarte bine gândit și analizat din timp, toate lucrările le facem în perioada oportună, totul, ca lucrurile să iasă așa cum e bine sau cât mai bine posibil”, dar m-a contrazis: „Am scos un pic mai mult decât cheltuiala, dar asta și pentru că investițiile sunt pe măsură, în fiecare an reinvestim tot ce se poate, cumpărăm nou, schimbăm”.

Se mândrește că, pe lângă o echipă tânără și pricepută, dispune de tehnologii de ultim moment, performante și eficiente, pe care aceștia să poată lucra. „Absolut totul este computerizat, de la tractoare până la acest sistem pe care-l vedeți în fața dvs., totul e computerizat. Dacă nu știi puțină engleză, pentru că meniurile sunt în engleză, dacă nu ai puține cunoștințe legate de tehnică, nu ai făcut nimic în ziua de azi.”

„Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar, într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene suntem deficitari.”

E multă birocrație, dar te adaptezi

O mare parte din utilajele cu care se mândrește le-a obținut cu fonduri europene. A realizat două proiecte prin GAL, pe PNDR-ul 2007-2013, unul în valoare de 400 de mii de euro, iar cel de-al doilea, de 200 de mii de euro, cu care a achiziționat utilaje, tractoare, agregate și alte lucruri necesare în fermă.

Am fost surprins să aflu că nu i s-a părut dificil procesul de aplicare: „Dificil nu a fost absolut deloc, am și colaborat cu o firmă de consultanță care ne-a ajutat pe tot parcursul, perioada de monitorizare este într-adevăr undeva la 5 ani, dar nu e niciun fel de problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba, pentru care ai și luat toate beneficiile și toate utilajele, noi nu am avut probleme și nu avem nici în continuare, încă sunt în perioada de monitorizare la unul din proiecte, nu e niciun fel de problemă. Bine, e de durată, trebuie să-ți asiguri și partea ta, cofinanțarea, trebuie să o ai și trebuie să-ți asiguri și tot cadrul legal că poți și dispui de anumite lucruri până ce cei de la fonduri europene îți vor înapoia banii și chiar și perioada de monitorizare nu e o problemă, atât timp cât tu-ți faci treaba și lucrurile merg exact cum te-ai și angajat să le faci, nu e un dezavantaj. Din contra, e un avantaj”. Insist legat de birocrație, iar acum recunoaște că din acest punct de vedere e dificil: „Vreau să zic că am semnat cred că vreo șase bibliorafturi doar la un singur proiect, foaie de foaie. Norocul meu a fost că nu le-am făcut singură, ci printr-o firmă de consultanță. E adevărat, birocrația e foarte stufoasă și e mult de muncă, dar nu ai ce să faci, te adaptezi pentru că n-ai încotro”.

În momentul în care am adus aminte de situația fermierului român pus în balanță cu alții de prin Europa în ceea ce privește subvenția la hectar, care e mereu în defavoarea primului, asta în condițiile în care declarativ Uniunea Europeană dorește ca toți agricultorii să fie egali, a reacționat oarecum pesimist. „Nu cred că vom fi egali niciodată, din punctul ăsta de vedere, cred că nici statul, la noi, nu dă o foarte mare importanță zonei ăsteia agricole. Ori nu sunt bine dirijați banii, ori nu prezintă un real interes zona agricolă, n-aș putea să spun, dar într-adevăr, față de celelalte state membre ale Uniunii Europene, suntem deficitari.”

Agricultura, mai tare decât stomatologia

Prima alegere de carieră a fost stomatologia, o meserie pe care spune că a iubit-o, că a practicat-o cu pasiune, dar apar alte argumente care te determină să decizi altfel. Poate sentimentul responsabilității a fost mai mare, știind că are de dus mai departe o moștenire creată cu mult efort și care a oferit satisfacție întregii familii. „Așa că m-am înscris la Facultatea de Agronomie și o perioadă, în paralel cu studiile, am și lucrat, iar apoi încă o perioadă am lucrat și în stomatologie, și în agricultură, până când mi-am dat seama că nu poți să faci două lucruri bine odată, așa că am renunțat la stomatologie și în prezent sunt doar inginer agronom. Și între timp au mai venit și copiii.”

Tatăl ei, Vasile Lungu, își va fi pus speranța, de la bun început, că fetele lui vor merge pe drumul lui. „Tata, probabil că în sinea lui, spera să aleg domeniul agricol, nici eu și nici sora mea într-o primă instanță nu am ales, de altfel sora mea e notar și eu am ieșit medic stomatolog, după care cred că la mine conștientizarea a venit odată cu primul meu copil, ca să fiu sinceră, mi-am dat seama cât de greu e în domeniul medical, student fiind sau proaspăt absolvent, să intri în meserie. În domeniul stomatologic e foarte greu să-ți creezi o clientelă. În primul rând lumea se uită la tine și dacă nu ai puțin păr alb și câteva riduri, se pare că ești lipsit de experiență și că nu știi să faci nimic. Acum 9 ani mi-am deschis un cabinet stomatologic care nu a funcționat, dar și fiindcă în jurul meu mai aveam încă 6 pe o rază de 100 de metri, însă mă bucur, pentru că nimic nu e rău într-adevăr și totul e spre creșterea noastră, așa că m-a direcționat pe latura cealaltă, pe cealaltă variantă posibilă.”

Așa că se poate spune că toată lumea e fericită, și tatăl, și tânăra agronom. „Îmi place libertatea pe care ți-o dă această meserie. Ca stomatolog, stai închis într-un cabinet, de dimineața până seara, pe un scaun sau eventual în picioare, și nu-i o muncă tocmai grațioasă... dar libertatea pe care ți-o oferă meseria de inginer agronom e alta, stai în natură, lucrezi cu oameni bine școliți în domeniu și beneficiezi efectiv de libertatea asta. Deci nu vă pot spune ce satisfacție poți să ai când știi că ai plantat un bob și vezi etapele creșterii unei plante, rezultatul pe care l-ai obținut, și tot procesul ăsta e plin de încântare. E ca la nașterea unui copil.” Nu ascunde că și aspectul financiar a contat în balanță: „Nu pot să neg că și partea financiară este una benefică, asta e afacerea noastră și de aici ne susținem, și trebuie să recunosc că în perioada asta de criză cred că e o meserie foarte bine aleasă, pentru că întotdeauna domeniul producător și procesator de alimente va fi unul care va rezista”.

Acum, nu ne închipuim că a crescut într-un clopot de sticlă și nu a știut cu ce se ocupă tatăl ei, și s-a întâlnit cu agricultura după ce a terminat stomatologia. Mai ales că Vasile Lungu, pe lângă faptul că este foarte priceput, este și un foarte bun pedagog, dispus tot timpul să ofere din cunoștințele lui. Cu alte cuvinte „nu a picat din lună”, cum se zice. „Cu agricultura am avut contact aproape dintotdeauna, tatăl meu fiind inginer agronom, așa am crescut practic. Știam ce înseamnă câmpul, de la 11 ani tatăl meu mă ducea pe câmp, îmi arăta tot ce înseamnă etapă tehnologică și lucrările care se fac în câmp, îmi arăta exact cum se face spicuitul sau, mă rog, noi îi spuneam castrat la vremea respectivă, și aveam un rând și spicuiam cot la cot cu zilierii și mâncam pâine cu salam și muștar pe câmp, deci eram familiarizată.”

Amintirea momentelor petrecute în copilărie muncind „cot la cot” cu ceilalți o binedispune, nu mergea doar să se uite. Acest fapt îl consideră benefic. „Și eu voi face la fel cu copiii mei, e un mare beneficiu pentru că efectiv am învățat să fim mai chibzuiți, să știm ce înseamnă munca și să ne drămuim. Am fost de mică învățată să muncesc și ăsta e un lucru absolut minunat. E un lucru care rar se vede la generațiile de azi.”

I se pare că tinerii ar trebui să plece în viață cu câteva elemente pe care le consideră esențiale pentru a te putea angaja undeva. „În zilele noastre cred că, nu numai pentru un tânăr fermier, dacă nu ai permis de conducere, nu ai cunoștințe în limba engleză și ceva cunoștințe de tehnologie actuală, nu poți să te angajezi nicăieri. Repet, nu cred că e vorba numai de tineri fermieri, dar în special ei, pentru că în cele mai multe cazuri colaborăm cu firme străine și atunci colaborarea e prin e-mailuri, în engleză sau altă limbă de circulație internațională și nu există altă variantă. Plus tehnologia de pe utilajele din ziua de azi, la care nu ai accesibilitate dacă nu te descurci puțin.”

Privind-o cât entuziasm are, m-am întrebat și am întrebat-o dacă îți trebuie mai degrabă curaj sau mai multă nebunie. Ea crede că un pic din amândouă. „Pentru că ești la mâna Domnului, oricum, și mie-mi spunea tata că agricultura este loterie. Și așa este. Un an ai, un an abia te strângi, dar pe ansamblu e bine.” Eu cred că un pic de curaj e mai necesar. Și cred că asta a moștenit, cu prisosință, Flaviana de la tatăl ei.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Știm cu toții, în calitate de fermieri, care ne sunt problemele grave pe care le înfruntăm și știm și care ar fi soluțiile bune pentru noi, dar și pentru bugetul național, în așa fel încât să nu sufere nimeni. Și noi, fermierii din LAPAR, la fel ca toți ceilalți fermieri din România, suntem la fel de loviți de seceta cruntă pe care am înfruntat-o și ale cărei efecte le resimțim din plin. Știm cu toții ce pierderi imense am avut mulți dintre noi și, pentru că jucăm într-o piață ultra-concurențială, cu condiții inegale, am considerat necesar să cerem ca statul român să ne întindă o mână de ajutor. Nu am cerut nimic degeaba, nu cerem pomană, ci pur și simplu spunem că acum nu putem răzbi singuri și este vremea ca autoritățile să facă mai mult pentru noi, țintit și temporar.

Fermierul român nu a stat cu mâna întinsă spre bugetul statului, pe care l-am îndestulat cu multe miliarde din activitatea noastră. Dar acum, când multor agricultori le-a ajuns cuțitul la os, ar fi necesar ca liderii noștri politici să aplece mai mult urechea la nevoile noastre și să găsească ajutoarele financiare de care avem neapărată nevoie, până ne punem pe picioare. Doar atât, și ca dovadă că nu cerem ce nu se poate, noi, cei din LAPAR, alături de colegii din Alianța pentru Agricultură și Cooperare, am și găsit soluții convenabile tuturor, și agriculturii, și statului.

De aceea eu, Nicu Vasile, în dubla calitate de fermier și președinte al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, spun, și susțin, că aceasta este singura cale prin care putem izbândi. Prin dialog, cu menținerea unei presiuni constante asupra celor ce decid, prin discuții cu argumente pertinente, și nu prin amenințări strigate în stradă. Putem înțelege fără probleme că bugetul este unul limitat și că nevoile sunt multe, mai ales în condiții de pandemie; asta nu înseamnă însă că agricultura nu mai este sector strategic, că nu mai este nevoie de noi, cei care punem pâine pe masa a milioane de români.

Uniunea Europeană, prin demersurile pe care le face, nu mai are nevoie de agricultură, sau industrie. România are nevoie de agricultură, pentru noi a fost și a rămas una din singurele ramuri de activitate care poate redresa economic România.

De aceea, eu, președintele LAPAR, spun că nu mai este timp și nevoie de dispute, de nici un fel, nici politice, nici cu iz sindicalist. Suntem cu toții actori în acest joc complicat, cu mare miză, și consider că doar alături unii de alții am avea sorți de izbândă.

Ce rost au disputele iscate în spațiul public, altul decât de a abate atenția de la problemele importante și presante? Văd că toată lumea se preocupă mai nou de numărul angajaților bugetari și de salariile acestora. Sigur, și această chestiune trebuie analizată și găsite soluții pentru eficientizarea muncii. Dar, cred că „cineva” ne direcționează anume pe astfel de subiecte, doar, doar vom uita de celelalte greutăți.

Soluția este să rămânem uniți, să fim o singură voce autoritară în fața liderilor și clasei politice, pentru că știm cu toții că nu fărâmițarea este soluția problemelor noastre și că acuzațiile aruncate cu nonșalanță nu rezolvă situația.

Cer clar să fie explicate aceste „blaturi”, în ce constau ele și cine le-ar fi făcut, pentru că enunțul este de-a dreptul calomnios, în condițiile în care toate discuțiile Alianței au fost publice, iar rezultatele comunicate de îndată. Reacțiile Alianței au fost numeroase și cu soluții de fiecare dată. De aceea, susțin că nu mai este timp pentru dispute sterile și inutile, despre cât de bun e unul sau altul și cât de „reprezentativ” se vrea în declarații. Spun din nou că este vremea să vorbim doar despre performanță și despre productivitatea muncii, despre implicarea noastră, a fermierilor, în alcătuirea bugetului și în obținerea de rezolvări pentru criza financiară în care mulți dintre noi se zbat.

Că vrem să recunoaștem sau nu, România rămâne o țară preponderent agrară, măcar după numărul de exploatații și numărul celor implicați direct în agricultură. De aceea spun că împreună putem revitaliza acest domeniu strategic și că pământul trebuie tratat ca un bun național strategic și nu ca o marfă.

Scris de: DR. ING. NICU VASILE, PREȘEDINTE LAPAR

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Oare încotro mergem? Ce ne așteaptă acolo? Cum vom ajunge? Atât noi, oamenii, cât și activitățile în care suntem implicați fiecare în parte. Sunt întrebări pe care e normal să ni le punem la început de an. Suntem în prima lună a unui an pe care, cu siguranță, toți ni-l dorim cât mai aproape de normal. De ceea ce cunoșteam a fi normalul, pentru că de aproape un an trăim istoria anormalului pe pielea noastră, pandemia.

Personal, am sperat că nenorocirea care a dat peste noi ne va îndrepta, ne va face mai buni, am sperat că iubirea își va face loc în inima fiecărui locuitor al Planetei, am sperat că ne va uni, nicidecum că ne va învrăjbi.

Întorc capul și văd un 2020 cu boală, secetă, lipsuri, răutate, vrajbă, frici, invidie... Bine că s-a dus. Anul! Că restul se pare le-am luat cu noi și în 2021.

Poate că v-ați fi așteptat să găsiți aici un ton optimist, ca la începutul unui nou an. Însă, mă uit la agricultori și văd în ochii lor toate greutățile trecute și viitoare; așteptau cu sufletul la gură ajutoarele promise de guvernanți pentru acest început de an – mai au de așteptat, de la unele poate că ar trebui să-și ia gândul – ; așteptau un ministru care să se bată pentru ei cu omologul de la Finanțe, chiar cu tot guvernul, cu toată clasa politică, pentru singurul domeniu care asigură hrana și securitatea alimentară a țării, Agricultura, și care contribuie binișor la PIB – n-a fost să fie nici de data asta –; așteptau, și eu împreună cu ei,  cu nerăbdare, reluarea evenimentelor agricole, acelea de care, remarc, ne e dor tuturor, în care interacțiunea este față-n față – pare că mai avem de așteptat, spațiul virtual continuă să fie locul de întâlnire pentru orice...

Și iată că am ajuns la online, acest mediu toxic, în care circulă orice și oricum, de la oricine și în care ar trebui puse cumva niște frâne. Online-ul otrăvește sufletul, mintea, corpul, relațiile interumane, fiind din punctul meu de vedere cea mai mare minciună, mai ales pentru aceia, prea mulți, care nu-și selectează sursele de informare. Ultimul an ne-a arătat că toată lumea se pricepe la medicină, la agricultură, la construcții, la tot și toate. La fiecare postare pe rețelele de socializare se grăbesc să răspundă zeci de „specialiști”, iar dacă-i cercetezi observi că n-au nicio treabă cu subiectul. Îmi amintesc perioada martie – mai 2020, starea de urgență. Presa agricolă semnala problemele fermierilor, iar „specialiștii” ieșeau la rampă și strigau împotriva agricultorilor, că vezi Doamne nu le mai ajunge și tot stau cu mâna întinsă la stat, iar presa de scandal făcea slalom printre agricultori, „specialiști” și autorități – deh, audiența. Atunci am simțit cea mai mare vrajbă, atunci, în perioada aceea. Or, o fi existat de mult, dar dacă eu n-am fost o devoratoare de online, n-am cunoscut lumea asta, care-și aruncă veninul din spatele unei tastaturi. Am trăit într-o altă bulă, oricum mai faină, am trăit printre oameni și am socializat, în adevăratul înțeles al cuvântului.

Perioada petrecută de mine în presa agricolă se calculează cu două cifre, având în față doi. Și mai pot întregi socoteala, cu sute de mii de kilometri, zeci de mii anual. Am vizitat și m-am documentat în ferme de toate felurile, în țară și în afară, unde n-am mers doar ca suport de microfon ori de reportofon. Întotdeauna am știut să ascult omul/oamenii pe care-i intervievam. Așa am învățat să transmit informația corect, așa cum era ea acolo, în teren. Chiar și în această perioadă cu restricții, am reușit să țin legătura cu agricultura și fizic, să fiu prezentă în teren, dar mi-am petrecut mult mai mult timp în online, pe rețelele de socializare, în grupurile de agricultori. Lumea din teren diferă de cea din online. Niciodată în drumurile mele nu am întâlnit oameni în agricultură care să înjure ca la ușa cortului, care să „sară la jugulară”, care să instige la violență. Agresiunea este cuvântul care caracterizează cel mai bine omul care trăiește doar în spațiul virtual, iar ăsta n-are nicio legătură cu omul harnic și bine crescut din spațiul rural. Nu doar că n-are nicio legătură, dar îl și face de râs pe omul simplu și muncitor de la sat, ne face pe toți să ne fie rușine.

Ce-am mai descoperit în online. Faptul că unii citesc un titlu de articol, poate și scurta descriere sau introducere a articolului, fără a citi articolul, și încep să arunce cu pietre, să comenteze cu cele mai vulgare cuvinte ale limbii române, să-și dea cu părerea în cel mai urât mod cu putință, poate nici nu-i deranjează în mod real ce scria acolo, dar dacă nu ne vede nimeni, de ce nu? Alții citesc, dar tot degeaba, că nu înțeleg nimic și… comentează, tot în notele mai sus amintite.

Am descoperit invidia. Da, sunt oameni care au atâta venin că dacă și-ar mușca limba s-ar otrăvi. Multă ură! Online-ul mi-a dat prilejul să văd ura, culmea, între fermieri. Parcă n-ar avea toți, mai mici sau mai mari, același interes, adică să le meargă bine. Răutatea este prezentă la fiecare pas.

„Vorba dulce mult aduce”. Cred în dialogurile constructive, cred în faptul că suntem diferiți, gândim diferit, iar într-un dialog trebuie să aducă fiecare argumente, cu care, e adevărat, nu trebuie să fim toți de acord, dar e util să știm că alții au o altă părere. De aceea dialogul e o artă, astfel devine frumos. Prin urmare, nu sunt de acord cu agresivitatea, violența, nici fizică și nici verbală. Pumnul nu rezolvă problemele decât pentru moment, pe termen lung, dialogul civilizat, fără trivialități, aduce soluțiile.

Am mai remarcat un lucru, ne-am obișnuit să cerem pe rețele de socializare consultanță tehnică și consultanță în vânzare-cumpărare. Oare e normal? Nu cred. Am mai scris despre asta. Există specialiști, companii, nu poți da un diagnostic pe o poză sau pe o filmare, decât pe moment, orientativ, trebuie prezență la fața locului. Oare când vă cumpărați casele sau mașinile nu mergeți să le vedeți, să luați contact cu lucrul respectiv și omul care-l vinde? Online-ul vă poate minți. Omul are cinci simțuri, pe online nu poți să folosești decât ochii, și aceia influențați de cum a stat lentila camerei de filmat sau fotografiat.

Să ne uităm încă o dată la 2020, să lăsăm tot urâtul acolo și să fim mai atenți la adevărata socializare, la oamenii din jurul nostru, la ce ne transmit, la cei care ne pot alimenta cu iubire, cu idei, cu informații, la toți cei care ne pot ajuta să trăim sănătos, pentru că, așa cum am văzut în trecutul an, fără sănătate suntem nimic.

Pe pământ e loc pentru toți.

Să fim bine! 

Editorial publicat în Revista Fermierului, ediția print - ianuarie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Tuturor ne plac fructele și toți le consumăm sub diferite forme. Dar tuturor ne plac fructele sănătoase.

Ei bine, în ultimii ani se observă o preocupare a consumatorului român față de hrana sănătoasă și o creștere a dorinței de a consuma fructe din țara noastră. Dar, pe lângă aceste aspect, cresc și cerințele referitoare la standardele europene de calitate a mărfii. Astfel, se insistă să avem fructe în consum care să respecte un minimum de reziduuri admise, cu un anumit standard calitativ și eliminarea alimentelor contrafăcute. Toate aceste reglementări europene vizează consumul fructelor și al alimentelor sănătoase.

Din cauza modificărilor climatice din ultimii ani, crește și pericolul atacurilor de dăunători în livezi. Viermii, moliile, insectele minatoare și puricii sunt din ce în ce mai mulți. În ansamblu, încălzirea climei cu 3-6°C poate conduce la deplasarea graniței de răspândire a unor dăunători în Europa cu peste 1000 km spre Nord și la apariția unei generații suplimentare de dăunători în decursul unui an.

Moliile, cum ar fi Adoxophyes orana, provoacă pagube însemnate, întrucât atacă fructele, consumând pielița acestora, dar și frunzele, mugurii și florile. În urma atacului moliilor, fructele sunt mai predispuse atacului cauzat de unele ciuperci, cum ar fi Monilinia, care accelerează putrezirea fructelor.

Viermii merelor, precum Cydia pomonela, sunt foarte periculoși, cauzând pagube de importanță economică majoră, frecvente fructelor atacate, ajungând în plantațiile netratate până la 80-90%. Viermii fac galerii în fructe, mai ales în zona pedunculului, depreciindu-le calitativ. Fructele tinere atacate cad premature ori la maturitate prezintă pete umflate, bombate, în dreptul caliciului, care diminuează valoarea comercială.

Puricele melifer al părului (Psylla pyri) este dăunătorul care prin înțepăturile provocate de larve și nimfe la nivelul mugurilor, lăstarilor, frunzelor, florilor și fructelor, determină o dezvoltare anormală a acestora. Lăstarii se usucă și se răsucesc, frunzele se încrețesc, se deformează, rămân mici și au aspect clorotic, iar florile avortează. Suprafața organelor atacate este acoperită cu excremente dulci, „roua de miere” pe care se dezvoltă „fumagina”, care dă o culoare brun negricioasă părților atacate.

Soluția pentru toți acești dăunători a adus-o pe piață compania Corteva Agriscience prin noul insecticid Delegate™ pe bază de spinetoram, cu aplicare după înflorit, la doza de 0,3 kg/ha.

Delegate™ are la bază o substanță activă nouă, denumită spinetoram, care face parte din clasa Spinosinelor, cu o acțiune rapidă asupra viermilor, moliilor și puricilor meliferi. În condiții meteo dificile are o eficacitate foarte bună, datorită modului unic de acțiune.

Produsul Delegate™ este un instrument nou pentru Programul de Management Integrat al Dăunătorilor și nu reprezintă un pericol pentru mediu și entomofauna utilă.

Delegate™ este un partener ideal pentru alternarea tratamentelor cu insecticide din alte clase chimice pentru îmbunătățirea managementului rezistenței și nu prezintă rezistență încrucișată.

Spre deosebire de alte produse de pe piață, Delegate™ are acțiune asupra tuturor stadiilor de dezvoltare a dăunătorului, ceea ce reprezintă un mare avantaj în combaterea lui. Astfel, se limitează creșterea și înmulțirea generațiilor următoare.

Delegate™, noua soluție pe bază de spinetoram, este cel mai eficient insecticid din piață, cu numeroase premii, un spectru larg de combatere și eficient pe mai multe stadii de dezvoltare, limitând astfel dezvoltarea și înmulțirea generațiilor următoare. Deci, o soluție completă pentru pomicultura din România, o soluție care să faciliteze obținerea de fructe sănătoase, de calitate, care să îndeplinească standardele comerciale.

Cele mai importante caracteristici

• Face parte din clasa spinosinelor, alături de Spinosad, aceste două substanțe active fiind singurele insecticide din grupul 5 pe piața fructelor și legumelor;

• Delegate™ are un mod de acțiune care controlează insectele în două moduri: prin contact și ingestie, având o acțiune rapidă, de șoc, și o activitate reziduală în plantă, ceea ce îi conferă o perioadă mai lungă de acțiune;

• Spinetoram penetrează prin frunze în țesuturi și oferă un control eficient al insectelor minatoare;

• Delegate™ combate o varietate largă de dăunători, dar dintre insectele cu aparat bucal de înțepat și supt combate doar puricele melifer al părului.

Articol scris de: ANA MARIA PASCARIU, CATEGORY MARKETING MANAGER FUNGICIDES & INSECTICIDES CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA & MOLDOVA

Abonamente Revista Fermierului, ediți - print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) eliberează adeverințe pentru beneficiarii Măsurii 14 „Bunăstarea animalelor”, care au depus cerere de plată și care intenționează să acceseze credite în vederea finanțării activităților curente, de la instituțiile bancare și nebancare ce au încheiat convenții cu APIA, pentru anul de angajament 2021. Reamintim că în perioada 8 - 21 februarie 2021 se depun cererile de plată pentru Măsura 14 „Bunăstarea animalelor” - pachetul a) – Plăți în favoarea bunăstării porcinelor și pachetul b) – Plăți în favoarea bunăstării păsărilor din cadrul PNDR 2020.

Potrivit convențiilor, la solicitarea scrisă a fermierului, APIA eliberează o adeverință prin care confirmă că acesta a depus cerere de plată aferentă anului de angajament 2021, pentru Măsura 14 „Plăţi în favoarea bunăstării animalelor” - pachetul a) porcine sau pachetul b) păsări.

În adeverință este înscrisă valoarea de 85% din suma solicitată în cererea de plată aferentă anului de angajament 2021.

Valoarea creditului va fi de până la 90% din suma înscrisă în adeverința cuvenită beneficiarului pentru plățile privind bunăstarea animalelor, anul de angajament 2021.

Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN – SA (FGCR) și Fondul Național de Garantare a Creditului pentru Întreprinderi Mici și Mijlocii IFN – SA (FNGCIMM) garantează maximum 80% din valoarea fiecărui credit acordat de bănci fermierilor. Dobânda aferentă acordării creditelor va fi de RON-ROBOR 6M + maximum 2%.

În ceea ce privește comisioanele practicate de instituțiile finanțatoare, APIA atrage atenția fermierilor care doresc să acceseze credite pentru finanțarea capitalului de lucru în vederea desfășurării activităților curente, să analizeze cu atenție sporită soluțiile de finanțare propuse de instituțiile financiar-bancare și nebancare în ceea ce privește costul acestora, astfel încât să aleagă modalitățile de finanțare care răspund cel mai bine necesităților proprii. Toate convențiile încheiate între APIA, instituțiile bancare și nebancare și FGCR/FNGCIMM sunt postate pe pagina de internet a instituției.

Despre cererile de plată și documentele care trebuie să le însoțească, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4849-bunastarea-animalelor-apia-primeste-cererile-de-plata.html

Proiectul SMART FARM al companiei Titan Machinery România a intrat în etapa a III-a, respectiv însămânțarea grâului cu rată variabilă. Campania de semănat s-a desfășurat pe întreaga suprafață de 180 ha, însă variabil pe 103 ha din aceasta, diferența fiind semănată convențional pentru comparație.

Semănatul grâului a avut loc în localitatea Furculești din județul Teleorman, în perioada 19-21 octombrie 2020, și a avut la bază cele mai avansate sisteme și echipamente pentru agricultura de precizie.

Lucrările premergătoare operațiunii de semănat variabil au fost următoarele:

1.     Pregătirea patului germinativ – scarificare la adâncime de 20 cm cu Väderstad TopDown cu o lățime de lucru de 3 metri și discuit la adâncime de 10 cm cu Vogel&Noot Terra Disc 500;

2.     Cartarea Agrochimică împreună cu partenerul Cartagris, obținerea rezultatelor și a Planului de Fertilizare (n.r. vezi Revista Fermierului din luna noiembrie 2020, în care am publicat despre prima etapă a proiectului SMART FARM);

3.     Scanarea prin inducție electromagnetică a solului cu Senzor SoilXplorer, prelucrarea datelor și obținerea hărților VRA și VSR (n.r. vezi Revista Fermierului din luna noiembrie 2020, în care am publicat despre prima etapă a proiectului SMART FARM sau aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/tehnica-agricola/item/4747-ferma-inteligenta-un-proiect-indraznet-cum-nu-s-a-mai-vazut-la-noi.html);

4.     Aplicarea de îngrășământ (compozit Fosfor și Azot) cu Rată Variabilă cu fertilizatorul Sulky X40 (n.r. vezi etapa a II-a a proiectului SMART FARM, despre care am publicat în Revista Fermierului din luna decembrie 2020 sau aici https://revistafermierului.ro/din-revista/tehnica-agricola/item/4799-fertilizarea-solului-cu-rata-variabila-smart-farm-etapa-ii.html).

Toate aceste etape au un rol esențial în cadrul SMART FARM, în virtutea atingerii obiectivelor propuse: producție maximă și costuri reduse!

Cea mai înaltă tehnologie de semănat precis în regim de mare viteză

Etapa a III-a a acestui proiect a pus din nou în prim-plan expertiza Titan Machinery România de Semănare cu Rată Variabilă, cu echipamentele inteligente de care dispune: semănătoarea ce beneficiază de cea mai înaltă tehnologie de semănat precis în regim de mare viteză, Väderstad Rapid A 600 (n.r. cu o lățime de lucru de șase metri), capabilă să aplice norme de semănat în b.g./m² (n.r. boabe germinabile / metru pătrat), respectiv tractorul Case IH Optum 270 CVX, echipat cu sistemul integrat de autoghidare ACCUGUIDE cu semnal de mare precizie RTK+, Terminal ISOBUX XCN 1050 CASE IH RTK +, pentru aplicarea Hărții de Variație.

Alături de Titan Machinery România ca și în anii precedenți, partenerii de la Limagrain au fost parte integrantă a acestei etape de semănare a soiului de grâu Avenue. Aceștia au livrat hărțile de semănat cu rată variabilă generate în platforma software Agrility-Easy VR. Ratele de variație s-au fixat în urma unor rapoarte detaliate cu privire la: evoluția culturilor premergătoare din ultimii cinci ani, suma temperaturilor şi precipitaţiilor înregistrate în aceeaşi perioadă pe aceste suprafeţe și caracteristicile solului, ținând cont totodată de particularitățile soiului Avenue.

Aceste hărți au fost prelucrate de către specialiștii Titan Machinery în programul AFS Software după care au fost introduse în Terminalul ISOBUS XCN 1050 Case IH. Folosind tehnologia unică SeedEye de la Väderstad a semănătorii Rapid, ratele fixe au fost setate în valori de „număr de seminţe pe metru pătrat”. Pe parcursul operațiunii de semănat, senzorii au măsurat precis numărul de seminţe ce trec prin fiecare tub de semănat. Prin combinarea acestor informaţii cu viteza de deplasare dată de sistemul de GPS RTK +, rata a fost ajustată automat pentru a menţine rata fixată în hartă.

Semănatul s-a făcut la o adâncime de 4 cm, cu viteză de înaintare de 14 km/h. Tractorul a transmis prin Terminalul ISOBUS către semănătoare normele de semănat prescrise în hartă. Prima parcelă a fost semănată cu densități cuprinse între 355 b.g./ m² până la 580 b.g./ m², iar martorul – semănat convențional Limagrain pentru comparație – 12 ha cu rată fixă de 390 b.g./ m². Cea de a doua parcelă a fost semănată cu densități cuprinse între 337 b.g./ m², până la 440 b.g./ m² și parcela convențională semănată de fermier – 53 ha, fără a cunoaște datele ratelor prescrise de Software Agrility, cu doza de 200 kg/ha.

Proiectul SMART FARM Titan Machinery reprezintă o premieră pe continentul european pentru RATA VARIABILĂ de semănat pentru cultura de grâu. Împreună cu colaboratorii Titan, vom implementa tehnologii pentru agricultura de precizie pe tot parcursul ciclului de producție. Ne vom folosi de cele mai inteligente sisteme existente în lumea agriculturii avansate: roboți, senzori, drone, imagistică satelitară, utilaje autonome. Ca atare, fii pe fază să vezi cum se face o agricultură titanică, inteligentă, cu costuri minime și rezultate maxime, cu cele mai inovative soluții de pe piață și de la cap la coadă. 

Articol scris de: BOGDAN CONSTANTIN, SPECIALIST PR & COMUNICARE TITAN MACHINERY ROMÂNIA

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2020. Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

De la un an la altul asistăm la înmulțirea fenomenelor extreme, cum ar fi secetă, inundații, amplitudini mari de temperatură între zi și noapte. Cu siguranță și în această primăvară vom avea situații similare cu secetă timpurie sau cu precipitații abundente, în ambele situații fiind recomandată erbicidarea în postemergență. Având în vedere aceste schimbări climatice, ce fel de erbicidare să efectuăm?; aplicăm erbicide preemergente sau așteptăm răsărirea culturii și a buruienilor pentru a putea adapta tratamentele pe vegetație?

Avantajele aplicării erbicidelor în postemergență comparativ cu erbicidarea preemergentă

În contextul ultimilor ani, cu primăveri secetoase, vă prezentăm avantajele aplicării postemergente față de erbicidarea preemergentă.

Erbicidarea în postemergență nu necesită umiditate după aplicare, pe când erbicidarea preemergentă depinde foarte mult de umiditate în prima parte a perioadei de după aplicare.

De asemenea, erbicidarea în postemergență nu are nevoie de o pregătire foarte bună a terenului, ceea ce este un lucru foarte greu de realizat în primăverile secetoase, pe când erbicidarea preemergentă trebuie să se facă pe un teren foarte bine pregătit, care să nu aibă bulgări sau resturi vegetale.

Aplicarea erbicidelor în postemergență se pretează pentru toate tipurile de lucrări ale solului (sistem minim de lucrări, arătură etc.), comparativ cu erbicidarea în preemergență care nu este potrivită pentru sistemul fără lucrări sau lucrări minime.

Un alt mare avantaj al erbicidării în postemergență este aplicarea personalizată, „la vedere”, în funcție de problemele care apar pe fiecare parcelă, începând cu postememergența timpurie (Arigo^®), postemergența normală 4-6 frunze (Arigo^®, Principal^® Plus, Principal^®) sau postemergența târzie 6-8 frunze (Arigo^®, Principal^®), comparativ cu aplicarea preemergentă, „pe teren negru”, care nu poate garanta că buruienile care urmează să răsară sunt din spectrul de combatere al produsului.

Erbicide precum Arigo^®, Principal^® Plus au un spectru complet de combatere a buruienilor monocotiledonate și dicotiledonate, inclusiv a buruienilor problemă: pălămida, volbura, costrei, samulastra de floarea-soarelui. Aplicarea în preemergență întotdeauna necesită corecții în condiții normale, pentru următoarele buruieni: pălămida, volbura, costrei din rizomi. În condițiile unor primăveri secetoase, aplicarea în preemergență va avea nevoie de corecții și pentru buruieni precum: cornuți, mohor, iarba bărboasă.

Aplicarea în postemergență cu erbicidele Corteva (Arigo^®, Principal^®, Principal^® Plus) reprezintă soluția completă pentru combaterea buruienilor graminee problemă (costrei, mohor, pir) prin complementaritatea celor două substanțe active: nicosulfuron și rimsulfuron.

Prin aplicarea erbicidelor companiei Corteva în postemergență, nu avem probleme pentru culturile care urmează după cultura de porumb tratată.

Erbicidele cu aplicare în postemergență se pretează foarte bine în contextul agriculturii digitale, prin aplicarea localizată și particularizată a produselor doar acolo unde buruienile sunt prezente.

Compania Corteva deține un portofoliu complet în combaterea buruienilor în postemergență, când plantele de porumb și buruienile sunt răsărite:

• Erbicide care controlează buruienile moncocotiledonate anuale și perene și dicotiledonate anuale: Principal^® (42.9% nicosulfuron + 10.7% rimsulfuron);

• Erbicide complete care controlează buruienile moncocotiledonate anuale și perene și dicotiledonate anuale și perene: Arigo^® (12% nicosulfuron + 3% rimsulfuron + 36% mezotrione), Principal^® Plus (2% nicosulfuron + 55% dicamba + 2.3% rimsulfuron);

• Erbicide care controlează buruienile dicotiledonate anuale și perene: Mustang™ (6.25 g/l florasulam + 300 g/l acid 2,4-D EHE).

De asemenea, erbicidele companiei Corteva, cu aplicare în postemergență se pretează foarte bine și în contextul noilor restricții, de exemplu în situația potențialei reduceri a cantității de nicosulfuron/ha, așa cum s-a întâmplat în cazul unor țări din Europa de Vest.

Articol scris de: MARIA CÎRJĂ, MARKETING MANAGER CORTEVA AGRISCIENCE ROMÂNIA & REPUBLICA MOLDOVA

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul acesta, sub sloganul „Onorați trecutul - fiți viitorul”, Pöttinger sărbătorește 150 de ani de existență pe piața tehnicii agricole. Afacerea care a început într-un mic atelier din localitatea Grieskirchen – Austria, s-a transformat într-una de succes, Pöttinger fiind azi un producător de utilaje agricole de renume la nivel internațional.

Totul a început la un festival, unde Franz Pöttinger, un ceasornicar din secolul al XIX-lea, inovator și cu viziune, a prezentat teoria conform căreia precizia unui ceas ar putea fi aplicată și mașinilor agricole pentru a ușura munca grea a fermierilor. Acest lucru a marcat apariția mașinii de tocat furaje. Și pentru aceasta, el a primit Medalia de Argint la Linz Festival (Austria) în 1871. S-a întâmplat acum 150 de ani, în același an în care compania Pöttinger a fost fondată. De atunci, Pöttinger a servit cu succes industria tehnologiei agricole.

În plus, în afara mașinii de tocat furaje, compania a produs prese și sortatoare de fructe, mașini de recoltat siloz și furaje, tocătoare de resturi vegetale și mașini de recoltat cartofii. În anii 1950, una dintre cele mai vândute mașini a fost un încărcător pentru fân, paie, iarbă și frunze de sfeclă. Câțiva ani mai târziu, grebla transportatoare a revoluționat agricultura pajiștilor. Acest lucru a deschis calea către „gama de produse ecologice”.

În urma dezvoltării continue, încărcătorul pentru fân a devenit în scurt timp precursorul remorcii cu autoîncărcare. Pöttinger a fost de atunci liderul pieței mondiale pe acest segment.

Achiziționarea, în 1975, a unei fabrici de pluguri din regiunea Bavaria (Germania) a deschis ușa pentru Pöttinger de a intra pe piața utilajelor de lucrări ale solului. Grapele cu discuri, cultivatoarele și plugurile au fost apoi adăugate la gama de produse.

Al treilea domeniu cheie de competență adus în portofoliul companiei a fost tehnologia semănătorilor. Producătorul austriac a intrat cu succes pe această piață în 2001 prin preluarea fabricii Rabe din Bernburg (Germania).

Steagurile Pöttinger, ridicate în toată lumea

După primele expoziții la târgurile din Austria și țările vecine, succesul internațional a început în 1999, odată cu înființarea primei filiale de vânzări din Franța. Alte 14 filiale din Europa, SUA și Asia au urmat, cea mai recentă realizare fiind deschiderea filialei din Polonia în 2020.

Întotdeauna alături de fermieri

Evenimentele recente au arătat cât de important este ca toată lumea să aibă o cantitate suficientă de alimente de înaltă calitate. „La Pöttinger lucrăm pentru succesul clienților noștri de mai bine de 150 de ani. Fiind o companie de familie, Pöttinger își asumă responsabilitatea pentru generațiile viitoare și pentru mediu. Este datoria noastră să dezvoltăm tehnologia agricolă care să permită și să promoveze toate aspectele legate de agricultură și în viitor”, astfel prezintă strategia companiei pentru viitor Gregor Dietachmayr, purtătorul de cuvânt al echipei de management.

Utilajele agricole Pöttinger sunt comercializate în România de către NHR Agropartners, importator de utilaje agricole de înaltă calitate care deţine o reţea de 13 filiale, oferind o gamă complexă de produse şi servicii: vânzare utilaje agricole şi piese de schimb, ateliere de reparaţii şi echipe mobile de intervenţii.

NHR Agropartners are mai mult de 230 de angajați şi un portofoliu bogat în mărci de top distribuite exclusiv, cum ar fi: Deutz-Fahr, JCB, Hardi, Bogballe, Sfoggia, Einboeck etc.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html