Brusc, toată lumea s-a trezit la realitate. Se numără insolvențele, falimentele, concordatele. Și toți își pun mâinile în cap: vai, vai, vai...

Însă nimic nu se întâmplă peste noapte, totul este un șir lung de factori ce conduc către acest destin, astăzi implacabil.

Pentru că avem pe de o parte conducătorii pe care-i merităm și-i acceptăm, iar pe de altă parte o mulțime divizată de interese personale.

Egocentrismul este placa turnantă a dezastrului înregistrat astăzi la nivel național.

Undeva în țară plouă, iar în ploaia asta mohorâtă rezidă singura speranță, culturile de pe câmp. Să ai ce vinde, să ai cu ce să acoperi scadențele la credite, să ai cu ce să acoperi datoriile la distribuitori, să speri că o brumă de bani îți va rămâne ca să poți plăti angajații din fermă.

Sunt voci, destule, care spun că fermierii sunt bogați, că și-au luat combine și tractoare din bani europeni și mașini scumpe pentru câmp. Mă cuprinde lehamitea față de aceste voci, de cei neștiutori și judecători fără balanță.

Luptătorii de pe rețelele sociale, cei fără ocupație și frustrați, preferă să emită judecata lor proprie când nu au cunoștințele necesare.

Cam asta este diferența și între taberele divizate de astăzi.

Angajatul știe că are parte de un salariu la finalul lunii, că are confortul de a lâncezi în dizgrație față de responsabilitatea zilnică. Travaliul zilnic al angajatului înseamnă pauze de cafea, țigară, bârfe și relaxarea indusă de ziua de salariu ce va veni.

Antreprenorul are stres în fiecare moment, deoarece are responsabilitatea gurilor pe care trebuie să le hrănească, a angajaților ce trebuie plătiți, a afacerii care trebuie împinsă să rămână pe drumul plin de bolovani capcană puși de legislativ. Antreprenorul e cel care stă și așteaptă un telefon de la un angajat din grupul de mai sus, telefon care nu mai vine, pentru că există nepăsare și lipsă de înțelegere. Pentru că unul e confortabil instalat, iar antreprenorul are presiunea responsabilității, a lipsei de timp și a mijloacelor de negociere.

De aceea am ajuns azi aici, mai ales că cei șase factori de stres, pe care-i arăt mai jos, au lucrat întruna, au surpat platforma agriculturii românești. Desigur, în frunte cu politicul.

Așadar, în câteva cuvinte, agricultura 2020–2026 și cei șase factori de stres:

• Stresul hidric, din secetă și arșiță – 2020, 2022, 2023, 2024 și parțial 2025, pierderi de volume în producția României;

• Stresul energetic din cele două conflicte – Ucraina și Iran, combustibil și îngrășăminte scumpe, piață locală inexistentă - costuri de producție ridicate;

• Stresul comercial: distorsiunea produsă de marfa ce a ieșit în panica din Ucraina și volumele globale de grâu și porumb în 2025 - prețuri reduse pentru materia primă;

• Stresul logistic. Logistica capturată de mărfurile ucrainene tranzitate și comercializate prin România, portul Constanța captiv, prețuri crescute la combustibil astăzi. Logistică scumpă în timpul crizei Ucraina și cu +65%;

• Stresul financiar. Sistemul bancar nu are apetit de risc în agricultură, după ce de doi ani încoace sistemul de comercianți locali a colapsat pe propria mână și gândire. Au creat prejudicii financiare la ambele capete, fermieri și exportatori. Astfel că, băncile s-au retras;

• Stresul politic. Acordul Mercosur și lipsa clarității în ceea ce privește clauzele de salvgardare și control. Orbește mergem înainte, la fel semnăm memorandumul, în ciuda avizelor negative date de Ministerul Agriculturii.

Cât poate rezista agricultura la astfel de șocuri brutale?

Observ coruri de bocitoare pe la toate posturile TV. „Brusc, subit și dintr-odată”, toți sunt focusați pe fermieri și exploatează drama agriculturii românești. Marketing și rating.

Dar… nimeni nu face nimic. Populism și publicitate. Atât.

Editorial de: CEZAR GHEORGHE, fondator AGRIColumn

Apel pentru reguli care fac fermele finanțabile, reziliente și competitive

În ultimii ani, sectorul agricol a traversat 41 de luni consecutive de secetă severă, iar profitul net agregat al primelor 500 companii agricole s-a redus cu aproape 70% (conform studiului). Aproximativ 66% dintre companiile din agricultură operează astăzi cu capital de lucru negativ, inclusiv după un an agricol mai bun.

Seceta, volatilitatea prețurilor, costurile de finanțare și blocajele de lichiditate nu mai sunt episoade izolate. Ele au expus vulnerabilități structurale care afectează capacitatea fermierilor de a investi, de a se finanța și de a planifica pe termen lung. Multe ferme continuă să funcționeze cu instrumente financiare construite pentru cicluri scurte, pe terenuri greu de consolidat și în relații comerciale în care predictibilitatea costurilor și echilibrul contractual rămân vulnerabile.

Un an agricol mai bun poate aduce un respiro temporar, dar nu compensează bilanțuri fragile, investiții amânate și presiunea permanentă asupra lichidității. România nu poate construi securitate alimentară cu ferme care supraviețuiesc de la o campanie la alta. De sănătatea agriculturii depind securitatea alimentară, economia rurală și capacitatea României de a produce hrană într-un context internațional tot mai instabil.

În contextul noilor discuții despre prioritățile economice ale României, modernizarea mecanismelor care susțin agricultura a devenit o temă strategică și urgentă. Facem acest apel acum pentru că agricultura are nevoie de continuitate, investiții și mecanisme moderne de dezvoltare, indiferent de formula executivă care va gestiona prioritățile economice ale următorilor ani.

Finanțarea pe termen scurt nu poate susține investiții pe termen lung

Multe dintre investițiile care pot face agricultura românească mai performantă și mai rezilientă sunt investiții construite pe 10, 15 sau chiar 20 de ani: irigații, tehnologii de precizie, depozitare, energie, refacerea fertilității solului sau digitalizare. Totuși, multe ferme continuă să funcționeze cu presiune permanentă asupra lichidității și cu acces limitat la finanțare stabilă pentru dezvoltare. Când terenul, tehnologia sau infrastructura sunt finanțate ca și cum ar fi capital de lucru, bilanțul fermei se dezechilibrează exact în momentul în care ferma ar trebui să devină mai puternică.

Fragmentarea terenurilor amplifică această problemă. În multe zone agricole, fermele funcționează pe baza a sute de contracte de arendă dificil de administrat și greu de utilizat în relația cu finanțatorii. Lipsa cadastrării complete reduce capacitatea fermierilor de a construi garanții solide și de a susține investiții pe termen lung.

Ce avem de schimbat

Agricultura are nevoie de soluții de finanțare care susțin investițiile pe termen lung, de politici și instrumente care fac investițiile agricole finanțabile realist: programe de garantare adaptate agriculturii, criterii de evaluare adaptate cash-flow-ului sezonier, soluții pentru investiții pe termen lung și mecanisme care susțin dezvoltarea fermelor. 

Consolidarea exploatațiilor, cadastrarea accelerată și dezvoltarea unor forme de arendă stabile pot contribui la creșterea capacității fermierilor de a investi și de a construi ferme viabile pe termen lung. Aceasta nu înseamnă doar proprietate asupra terenului, ci capacitatea fermierilor de a investi sustenabil și de a dezvolta exploatații competitive.

Costuri neclare și condiționări comerciale limitează libertatea fermierilor

Fermierii iau decizii majore cu multe luni înainte de recoltă. De aceea, costul real al inputurilor, condițiile comerciale și riscurile contractuale trebuie să fie clare de la începutul campaniei.

O fermă nu își poate construi bugetul pe discounturi off-invoice, vouchere condiționate, reduceri greu de verificat, sau clauze care pot transforma retrospectiv o întârziere minoră într-un cost major. Problema este, în primul rând, lipsa de predictibilitate și transparență la implementarea acestor mecanisme comerciale. Reducerile trebuie să fie clare, stabile contractual și cunoscute înainte ca fermierul să își asume riscul de producție.

La fel de importantă este libertatea fermierului de a alege și de negociere. Semințele, produsele de protecția plantelor, fertilizanții, serviciile tehnice și finanțarea trebuie evaluate și achiziționate în funcție de nevoile reale ale fiecărei ferme, pe criterii clare și comparabile. Penalitățile disproporționate, conditionarea achizitiilor, garanțiile excesive și anularea retroactivă a unor reduceri comerciale pot destabiliza ferme și transferă o parte disproporționată a riscului către actorii cei mai vulnerabili ai lanțului agricol.

Ce avem de schimbat

Agricultura are nevoie de relații comerciale mai predictibile și mai echilibrate. Reducerile comerciale trebuie să fie transparente și stabile contractual, iar fermierii trebuie să poată lua decizii economice pe baza unor costuri reale și verificabile încă de la începutul campaniei agricole. În același timp, piața are nevoie de practici comerciale care susțin libertatea de alegere, predictibilitatea și capacitatea fermierilor de a planifica investițiile și producția pe termen lung.

Soluții de criză care mută presiunea în lanț

În agricultură, o decizie publică nu afectează doar fermierul. Afectează întregul lanț economic: furnizori de inputuri, distribuitori, finanțatori, procesatori, comercianți și comunități rurale.

Măsurile adoptate în perioade de criză, cum sunt moratoriile, amânările la plată sau suspendarea temporară a unor obligații, pot fi necesare, dar atunci când sunt construite fără mecanisme clare de compensare și fără surse reale de finanțare, ele riscă să mute presiunea financiară dintr-o parte a lanțului în alta, fără să rezolve problema de fond.

O măsură care reduce temporar presiunea asupra fermierului, dar transferă integral pierderea către furnizori, distribuitori sau finanțatori poate prelungi dezechilibrele din sector și poate reduce capacitatea întregului lanț agricol de a funcționa.

Ce avem de schimbat

Agricultura are nevoie de politici publice construite pe realitatea economică a sectorului: investiții pe termen lung, venituri sezoniere, volatilitate ridicată și sensibilitate majoră la blocajele de lichiditate. Măsurile de sprijin trebuie construite împreună cu actorii din teren și însoțite de analiza impactului asupra întregului lanț și un calendar de revenire la funcționarea normală a pieței. Fermierii au nevoie de continuitate și politici capabile să stabilizeze sectorul pe termen lung, nu doar de intervenții reactive în perioade de criză.

Ce alegem?

România are de ales între două direcții: o agricultură care continuă să funcționeze sub presiunea soluțiilor de avarie (finanțare pe termen scurt, terenuri fragmentate, reguli comerciale opace și intervenții publice reactive) sau o agricultură capabilă să investească, să se finanțeze și să rămână competitivă pe termen lung.

Fermierii români nu se așteaptă la tratament preferențial au nevoie de reguli clare, contracte echilibrate, acces la finanțare adecvată, libertatea de a decide în propriile ferme și politici publice construite pe realitatea economică a agriculturii.

Acum, când sunt în dialog strategiile economice, agricultura trebuie să fie parte a acestei discuții nu doar ca sector vulnerabil, ci ca infrastructură strategică pentru securitate alimentară, economie rurală și stabilitate socială. Agricover susține modernizarea mecanismelor financiare, comerciale și publice care stau la baza agriculturii românești și un dialog autentic, constant între fermieri, distribuitori, finanțatori, furnizori și autorități.

Agricultura României nu mai poate funcționa cu reguli construite pentru realități din trecut. Are nevoie de reguli care o fac rezilientă, finanțabilă și corect tratată.

Autor: LIVIU DOBRE, CEO Agricover Holding

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La mai bine de o lună de la izbucnirea conflictului din Orientul Mijlociu, fermierii și cooperativele agricole din Europa se confruntă din nou cu o serie de perturbări externe care le afectează producția și le cresc costurile. Pe 22 mai 2026, Consiliul Uniunii Europene a decis suspendarea pentru un an a tarifelor vamale aplicabile îngrășămintelor pe bază de azot esențiale utilizate în producția agricolă din UE, inclusiv îngrășăminte precum ureea și amoniacul. Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) atrage atenția că măsura este departe de a compensa pierderile pe care fermierii le suportă deja.

„Situația era deja dificilă din cauza războiului din Ucraina, care împinsese în sus prețurile îngrășămintelor. La începutul anului 2026, implementarea mecanismului CBAM a generat o nouă scumpire de 20-25%, ducând prețul ureei de la sub 500 euro/tonă la 570-600 euro/tonă. Odată cu escaladarea conflictului în Iran, prețurile au depășit 700 euro/tonă, iar în unele țări din Uniunea Europeană se ajunge chiar la 800 euro/tonă”, arată AAC.

Creșterile de preț vin pe fondul unei dependențe majore a pieței europene de importurile de îngrășăminte și de materii prime pentru producerea acestora. În aceste condiții, orice nou șoc extern se transferă rapid în costurile suportate de fermieri, exact într-un moment în care piețele agricole rămân fragile, iar marjele de profit sunt deja puternic afectate.

„Decizia suspendării tarifelor vamale la îngrășăminte este rezultatul presiunii constante exercitate și de cooperativele și fermierii români, reprezentați prin organizațiile membre ale Alianței pentru Agricultură și Cooperare, inclusiv al demersurilor susținute la nivel european de Copa-Cogeca și al acțiunilor de protest organizate în această perioadă.”

Deși suspendarea tarifelor vamale reprezintă un semnal pozitiv, efectul ei este limitat în raport cu dimensiunea pierderilor deja acumulate în ferme. Reducerile de taxe nu acoperă nici pe departe scumpirile înregistrate în ultimele luni și nu rezolvă problema de fond care apasă asupra producătorilor agricoli.

Fermierii se află într-o situație fără ieșire: piețele cerealelor stagnează, marjele de profit sunt la minimum, iar costurile cresc exact în mijlocul sezonului agricol. În aceste condiții, mulți sunt nevoiți să cumpere mai puține inputuri sau să reducă suprafețele cultivate, cu efecte directe asupra producției agricole.

Solicitările Alianței pentru Agricultură și Cooperare

Alianța pentru Agricultură și Cooperare atrage atenția tuturor forurilor competente și autorităților din domeniu că: „Nu putem accepta ca protecția mediului să fie folosită doar ca pretext pentru introducerea permanentă de noi taxe, mecanisme birocratice și constrângeri legislative, care nu fac altceva decât să crească artificial costurile de producție pentru fermieri și cooperative, să îi împingă spre îndatorare și să le afecteze capacitatea de a investi și de a rămâne competitivi, fără efecte reale și măsurabile asupra mediului. Fermierii europeni susțin obiectivele de mediu și investițiile în sustenabilitate, însă acestea trebuie construite pe baze economice realiste și prin măsuri eficiente, nu prin constrângeri administrative care reduc competitivitatea agriculturii europene și afectează securitatea alimentară. Agricultura funcționează în timp real, nu retrospectiv. Dacă sprijinul nu vine în momentul în care fermierul trebuie să cumpere îngrășămintele și să înființeze cultura, orice măsură compensatorie devine tardivă și aproape inutilă. Pentru foarte mulți fermieri europeni, acest sprijin vine deja prea târziu”.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită în continuare Comisiei Europene, Consiliului, Parlamentului European, precum și miniștrilor de Finanțe și ai Agriculturii să ia în considerare scutirea sau excluderea îngrășămintelor de la prevederile CBAM, având în vedere rolul lor esențial în asigurarea producției și a securității alimentare.

Dacă excluderea nu va fi posibilă, AAC solicită cel puțin amânarea aplicării CBAM pentru îngrășăminte până când sistemele de referință și de achiziție vor fi pe deplin operaționale. În lipsa unor măsuri suplimentare, povara financiară și administrativă va continua să apese direct asupra fermierilor.

„Alianța va continua să urmărească evoluția pieței îngrășămintelor și să propună/susțină adoptarea unor măsuri care să răspundă concret realităților din teren, nu doar a unor ajustări temporare, insuficiente ca impact pentru fermieri și pentru salvarea producțiilor agricole din acest an. Fără măsuri urgente și excepționale, producția agricolă europeană este în pericol. Dacă presiunea asupra costurilor va continua, factura va fi plătită în cele din urmă de consumatori, prin scumpirea alimentelor de bază și prin slăbirea capacității de producție a agriculturii europene”, transmite AAC.

Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) reunește Federația Națională PRO AGRO, Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, Uniunea Națională de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Vegetal – UNCSV și Asociația Forța Fermierilor – AFF. AAC reprezintă interesele fermierilor și cooperativelor agricole românești la nivel național și european, prin afiliere la Copa-Cogeca.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Agricultura din România se confruntă cu o presiune tot mai mare pentru a menține performanța în condițiile unor fenomene meteorologice extreme frecvente, a creșterii costurilor pentru combustibil, îngrășăminte și produse pentru protecția plantelor. În acest context dificil, pentru a asigura productivitatea culturilor, fermierii își îndreaptă atenția către soluții care cresc eficiența utilizării nutrienților, în special a azotului, completând inputurile tradiționale cu tehnologii noi.

Azotul rămâne esențial pentru dezvoltarea culturilor și producției, iar eficiența sa depinde în mare măsură de condițiile de mediu. Variabilitatea temperaturilor, a precipitațiilor și a dinamicii solului poate influența semnificativ modul în care plantele utilizează azotul aplicat. Acest lucru creează un decalaj între utilizarea inputurilor și performanța obținută și pune un accent mai mare pe soluții care îmbunătățesc eficiența nutrienților, în loc să crească pur și simplu dozele aplicate. Ca răspuns, fermierii adoptă tot mai mult abordări integrate de management al culturilor, care combină practicile convenționale cu tehnologii complementare menite să îmbunătățească performanța generală a sistemului. Astfel, soluțiile biologice devin din ce în ce mai relevante ca instrumente care susțin optimizarea nutrienților, reziliența culturilor și productivitatea sustenabilă.

Utrisha™ N permite plantelor să capteze și să utilizeze azotul atmosferic

O astfel de soluție este Utrisha™ N, parte a portofoliului de produse biologice Corteva Agriscience. Acest produs susține nutriția culturilor prin stimularea proceselor naturale ale plantei. Bazat pe bacteria Methylobacterium symbioticum, acesta permite plantelor să capteze și să utilizeze azotul atmosferic, oferind o sursă continuă de nutriție pe tot parcursul ciclului de vegetație. Această abordare le permite fermierilor să îmbunătățească eficiența utilizării azotului, să stabilizeze producțiile și să reducă dependența de inputuri suplimentare.

Fermierii din România care au integrat Utrisha™ N în programele lor de cultură raportează beneficii măsurabile.

Ștefan Costea, manager de fermă din județul Timiș, evidențiază schimbarea de perspectivă adusă de această tehnologie: „După aplicarea Utrisha™ N, opinia mea despre această bacterie unică s-a schimbat. M-a ajutat atât la culturile de grâu, cât și la porumb, atât în sisteme convenționale, cât și biologice, și am înregistrat o creștere a producției de 400 kg la grâu și 800 kg la porumb, valori foarte bune având în vedere variațiile de temperatură. Recomand Utrisha™ N atât pentru creșterea productivității și a calității în ferme, cât și pentru reducerea cât mai mult posibil a aplicărilor de îngrășăminte foliare”.

De asemenea, Aurel Placinshi, director al Agricola Țigănași din județul Iași, subliniază performanța produsului: „Am folosit Utrisha™ N la porumb, floarea-soarelui și sfeclă de zahăr, iar rezultatele au fost spectaculoase. L-am aplicat la porumb în stadiul de 6-8 frunze, iar cultura fiind pe teren irigat, frunzele erau pregătite să absoarbă produsul. Ca urmare a acțiunii Utrisha™ N, am obținut o creștere de producție de 712 kg la porumb, la o recoltă de 10-11 tone, demonstrând aportul de azot suplimentar și îmbunătățind eficiența generală a utilizării nutrienților de către plante. În anii următori vom utiliza produsul pe mai multe hectare, în mai multe sole și la mai multe tipuri de culturi, deoarece are potențialul de a deveni un element de bază în tehnologia pe care dorim să o aplicăm”.

Aceste rezultate reflectă o orientare către soluții integrate care îmbunătățesc eficiența și calitatea. Pe măsură ce presiunile climatice și cele legate de costuri persistă, menținerea performanței va depinde de utilizarea mai eficientă a resurselor, iar Corteva Agriscience sprijină fermierii prin portofoliul său integrat de soluții pentru protecția culturilor și produse biologice, pentru a consolida reziliența și constanța.

Autor: ADRIAN IONESCU, Category Marketing Manager Biologicals Corteva Agriscience România și Rep. Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, din care fac parte LAPAR, UNCSV, PRO AGRO și AFF, susține în continuare nevoia reautorizării utilizării neonicotinoidelor pentru tratamentul la sămânță în România. De altfel, Copa-Cogeca consideră la nivel european că demersul organizațiilor de fermieri din țara noastră merită toate eforturile. Și asta în condițiile în care aici, pe plan local, sunt încă destule voci refractare.

În timp ce fermierului din România îi este interzis să trateze sămânța cu imidacloprid, cerealele obținute cu aceeași substanță de către concurenții săi din afara UE pot intra legal pe piața europeană, în baza toleranțelor de import stabilite prin Regulamentul 396/2005. Cu alte cuvinte, substanța este suficient de periculoasă încât să fie interzisă în producția internă, dar suficient de acceptabilă încât să se regăsească în cerealele de import pe care le consumăm.

„Fermierul român plătește prețul acestei incoerențe cu fiecare recoltă. Trebuie să se rețină că LAPAR nu respinge inovația, produsele noi, ci suntem deschiși la orice metodă sau tehnologie modernă care permite menținerea productivității culturilor la același nivel. Însă, până când alternativele viabile vor fi accesibile și la fel de eficiente, LAPAR are datoria de a proteja interesele fermierilor pe care îi reprezintă. Aceasta este singura motivație din spatele demersurilor noastre”, declară Liliana Piron, director executiv al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România.

Prin urmare, LAPAR caută aliați la toate nivelurile, organizații naționale și europene, distribuitori sau companii multinaționale. „Acest lucru nu înseamnă o dependență de aceste parteneriate, ci o coalizare de forțe pentru o cauză comună. În definitiv, interesele converg în mod natural: dacă o plantă dispare înainte de a ajunge la stadiul în care sunt necesare tratamentele fitosanitare, industria de profil are ceva de câștigat? Dacă o sămânță de genetică performantă nu ajunge la stadiul de plantă de cultură valorificabilă, este oare indiferentă industria față de această pierdere? Răspunsul este evident. Nu Lapar are nevoie de industrie pentru a justifica acest demers pentru reautorizarea utilizării neonicotinoidelor, ci logica economică elementară îi așază pe toți la aceeași masă”, subliniază Liliana Piron.

Cum ar putea LAPAR să le spună membrilor săi că a abandonat acest dosar?, întreabă președintele organizației, Matei Titianu. „O organizație care a muncit ani în șir și s-a zbătut pentru menținerea tratamentului la sămânță nu poate renunța atunci când încă mai există o șansă, fie ea și minimă. Atât timp cât există argumente și căi legale, ne vom implica total”, conchide Matei Titianu.

Între timp, Tanymecus dilaticollis a trecut și la soia. Acest dăunător, azi, mănâncă porumb, floarea-soarelui, lucernă, cereale, soia. Ce rotație poate face fermierul din România? Apoi, noile tehnologii de prelucrare a solului, no-till și minimum-till, care au beneficii asupra structurii solului și reducerea eroziunii, creează condițiile ideale pentru adăpostirea și supraviețuirea dăunătorilor de sol.

În concluzie, pentru dăunătorii de sol nu prea există soluții agronomice, ceea ce face ca tratamentul la sămânță cu substanțe pe bază de neonicotinoide să fie cea mai simplă și sigură soluție astfel încât fermierii din țara noastră să mai poată recolta ceva din câmp.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Fungul Fusarium graminearum produce boala numită „albirea și înroșirea spicelor”. În zonele din țară unde au căzut precipitații în perioada înfloritului, iar temperaturile au fost favorabile realizării infecțiilor, este posibil să apară fuzarioza. Pierderile produse de F. graminearum la grâu în anii epidemici pot fi uriașe. Pagubele se datorează în mare parte sterilității spicelor, MMB-ului scăzut (masa a o mie de boabe), dar mai ales prezenței micotoxinelor în cariopse.

Fusarium graminearum este un patogen deosebit de periculos al cerealelor deoarece produce micotoxine încadrate în două clase chimice: trichothecene și zearalenon. Dintre trichothecene amintim: vomitoxina (deoxynivalenol sau DON) micotoxina T-2, diacetoxyscirpenol (DAS), monoacetoxyscirpenol (MAS) şi nivalenol.

Aceste micotoxine sunt iritanţi puternici şi au fost asociate (atunci când sunt consumate) cu simptome ca: vomă, refuzul hranei şi posibil ulcer gastric. Cele mai semnificative trichothecene sunt toxina T – 2 şi deoxynivalenolul, care apar în cantităţi destul de mari la cereale. Zearalenonul face parte din a doua clasă chimică de toxine produse de F. graminearum. Când este consumat de animale este asociat cu probleme de reproducere, cum sunt: avorturile, căldurile false, reabsorbţia fetusului şi a mumiilor [Cotuna & Popescu, 2009].

În Regulamentul (UE) 2024/1022 al Comisiei Europene din 8 aprilie 2024, de modificare a Regulamentului (UE) 2023/915 cu privire la nivelurile maxime de deoxynivalenol în produsele alimentare, limita maximă de DON permisă la cerealele neprocesate a scăzut la 1000 ppb. Noile reglementări au intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2024. Limitele maxime admise de ZON și T - 2 în grâul neprocesat sunt de 100 ppb. Cele trei micotoxine, DON, ZON și T - 2 nu sunt considerate carcinogenice. Zearalenona nu se transmite prin lapte sau alte produse lactate.

Prin intermediul acestui articol venim în sprijinul dumneavoastră cu informații despre tabloul simptomatic al bolii, biologia, epidemiologia și „combaterea” patogenului Fusarium graminearum. Aceste informații vă vor ajuta în viitor să vă protejați din timp culturile.

Este important de știut că, recoltele contaminate cu micotoxine fusariene nu pot fi destinate nici pentru panificaţie, nici pentru hrana animalelor, din cauza intoxicaţiilor grave pe care le produc.

Factorii de risc

Risc crescut de infecții cu Fusarium graminearum se înregistrează în anii când se întrunesc următorii factori:

• Temperaturi optime pentru realizarea infecțiilor. După Anderson (1948), temperatura optimă pentru realizarea infecțiilor este de 25⁰C, indiferent de cât timp durează umezeala. După De Wolf et al. (2003), contează durata în ore a temperaturilor cuprinse între 15 - 30⁰C, înainte cu șapte zile de înflorit. În condiții de vreme caldă cu temperaturi cuprinse între 25 - 30⁰C și umiditate continuă, simptomele de Fusarium la spic (albire) pot apărea în 2 - 4 zile de la realizarea infecției [Wegulo, 2012]. Astfel, o cultură aparent sănătoasă, brusc poate să prezinte simptome de boală.

• Precipitațiile. Precipitațiile continue dinainte de înflorit și în timpul dezvoltării cariopselor favorizează acumularea de cantități mari de DON în cereale. Cantitățile de precipitații din lunile mai și iunie predispun cerealele la infecția cu Fusarium. Perioadele în care grâul poate fi infectat sunt la înflorit sau imediat după înflorit [Hernandez Nopsa et al., 2012; Wegulo, 2012]. De Wolf et al. (2003) arată importanța duratei în ore a precipitațiilor înainte cu șapte zile de înflorit.

• Umiditatea relativă a aerului (UR%). Cu cât expunerea la umezeală este mai îndelungată, intensitatea atacului la spic crește. Chandelier et al. (2011), într-un studiu efectuat pe o perioadă de șapte ani, arată o corelație puternică între umiditatea relativă medie de peste 80% și cantitatea de DON acumulată în cariopse.

• Tehnologiile practicate în prezent de către fermieri pot influența pozitiv infecțiile cu Fusarium, cât și acumularea de micotoxine. Sistemele de cultivare „minimum tillage” sau ”no tillage” (utile pentru conservarea solului), densitățile mari practicate, lipsa rotației, au dus la creșterea sursei de inocul în resturile vegetale care rămân la suprafața solului [Unger, 1994; Watkins, 1994; Matei et al., 2010].

• Soiurile sensibile.

Recunoașterea simptomelor

Fusarium graminearum poate ataca plantele de cereale păioase pe tot parcursul perioadei de vegetație, dacă condițiile climatice preferate se întrunesc.

Tabloul simptomatic al bolii se prezintă după cum urmează:

• Plăntuţele care provin din seminţe infectate se îngălbenesc şi în cele din urmă putrezesc;

• În faza de înfrăţire, rădăcinile şi coletul sunt brunificate datorită infecţiilor realizate de miceliul şi clamidosporii din sol. Plantele atacate continuă să vegeteze slab şi vor forma spice sterile;

• Forma cea mai gravă de atac este după înspicare. Spicele, iniţial se albesc parţial (câteva spiculeţe) sau total, apoi se înroşesc şi se acoperă cu un înveliş micelian, alb – roz sau alb – rubiniu, uneori portocaliu - somon, pe care se observă sporodochiile ciupercii (forma imperfectă). Pe spicele înroşite (pe palee, ariste sau boabe) se observă puncte negre care sunt periteciile ciupercii (forma perfectă). Cariopsele infectate sau fuzariate rămân mici, zbârcite, cenuşii sau rozii iar germinaţia şi puterea de străbatere va fi slabă [Popescu, 2005].

Ciclul de viață

Fusarium graminearum este agentul etiologic dominant al fuzariozei spicului la cerealele păioase cultivate în România. Ciuperca rezistă în resturile de plante vegetale, în sol și în semințe. Vremea umedă prelungită în timpul perioadei de vegetație favorizează creșterea și sporularea ciupercii. Sporii ciupercii sunt purtați de vânt și de picăturile de apă pe spicele de grâu. Grâul este susceptibil a fi infectat în perioada înfloritului și când cariopsele încep să se formeze [Popescu, 2005].

Fusarium graminearum rezistă în sol sub formă de miceliu saprofit, clamidospori şi peritecii. O sursă importantă de transmitere este sămânţa infectată din care ies plăntuţe bolnave care mor (infecţie sistemică). Infecţiile primare pot fi realizate de micelii sau clamidosporii din sol dar şi de ascosporii şi conidiile care ajung pe părţile aeriene ale plantelor. După realizarea infecției, miceliul care se dezvoltă intracelular va intra în sporogeneză, formându-se astfel conidiile ce asigură infecţiile secundare (foarte păgubitoare mai ales în perioada înfloritului) – Popescu, 2005. Dezvoltarea acestui patogen este favorizată de vremea umedă (umiditatea aerului peste 90%, prezenţa ploilor) şi de temperaturile moderate (peste 20 0C) şi apoi de factorii agrofitotehnici (monocultura, solurile acide, azotul în exces, semănatul des, sensibilitatea soiurilor). Infecţia continuă şi în depozite. Contaminarea cu micotoxinele produse de F. graminearum este asociată cu amânarea excesivă a recoltatului şi cu depozitarea cerealelor umede. Acumularea de micotoxine este masivă la temperaturi de 21 – 29⁰C şi la o umiditate a boabelor de peste 20%.

Managementul integrat

Putem combate sau nu fuzarioza la cereale? O întrebare la care este greu de răspuns. Măsurile din cadrul sistemului de combatere integrată pot ține sub control destul de puțin fuzarioza, dar nu întotdeauna ne feresc de infecții. De ce? Pentru că orice măsuri am respecta, condițiile climatice sunt esențiale în realizarea infecțiilor.

Măsuri profilactice

Măsurile de profilaxie sunt foarte importante, dar nu ne feresc de infecții dacă condițiile climatice sunt favorabile patogeniei. Totuși, respectarea lor ne poate ajuta, în sensul că vom avea o rezervă mai mică de inocul în sol.

Este bine ca fermierii să respecte următoarele măsuri:

• Cultivarea de soiuri adaptate climei locale şi zonei unde vor fi cultivate;

• Cultivarea unor soiuri care tolerează mai bine patogenul. Despre rezistență totală nu putem discuta. Rezistența soiurilor de grâu la infecția cu Fusarium este foarte importantă și intens studiată astăzi. Sunt descrise până acum cinci tipuri de rezistență: tipul I - rezistența la infecția inițială (reacții de apărare); tipul II - rezistența la răspândirea agentului patogen în țesutul infectat; tipul III - rezistența la infecție a semințelor; tipul IV - toleranța la infecție; tipul V - rezistența la micotoxine [Mesterhazy, 1995; Ma et al., 2009; Kosaka et al., 2015; Zhang et al., 2020]. După Bai & Shaner (2004), crearea unor soiuri cu rezistență la Fusarium poate fi o strategie foarte bună pentru controlul acestei boli. În SUA, preocupări de ameliorare a grâului pentru rezistența la Fusarium sp. există de prin anul 1929. Un studiu din 1963 arată că, după un ciclu de cercetari de nouă ani, toate plantele de grâu pot fi infectate în proporție mai mare sau mai mică [Schroeder & Christensen, 1963];

• Controlul dăunătorilor în lanurile de cereale nu trebuie neglijat, deoarece se ştie că favorizează infecţiile cu Fusarium graminearum;

• Densităţile mari trebuie evitate;

• Fertilizarea cu azot şi alte substanţe nutritive să se facă în mod echilibrat;

• Rotaţia culturilor trebuie respectată, deoarece s-a constatat că reduce riscul de contaminare cu micotoxine produse de ciuperca Fusarium graminearum;

• Resturile vegetale să fie îngropate prin intermediul arăturii;

• Recoltarea la timp, uscarea la 24 de ore de la recoltare şi supravegherea umidităţii boabelor la depozitare [Cotuna & Popescu, 2009].

Dacă aceste măsuri sunt respectate, sursa de inocul va fi diminuată, însă nu şi eliminată.

Măsuri chimice

În funcție de condițiile climatice, tratamentele chimice pot fi eficiente sau nu. Tratarea semințelor înainte de semănat este esențială în prevenirea primelor infecții.

În România sunt omologate următoarele substanțe pentru tratarea semințelor de cereale păioase:Triticonazol; Tebuconazol; Fludioxonil + teflutrin (insecticid); Fludioxonil + protioconazol + tebuconazol; Fludioxonil; Difenoconazol + fludioxonil; Difenoconazol; Fludioxonil+ triticonazol; Fludioxonil + fluxapyroxad + triticonazol; Fluxapyroxad; Fludioxonil + sedaxan; Difenoconazol + fludioxonil + sedaxan [după Aplicația PESTICIDE 2.26.5.3, 2026].

Tratamentele din vegetație

La modul general, în literatura de specialitate se recomandă două tratamente în timpul sezonului de vegetație, respectiv primul tratament la începutul înspicării, iar al doilea tratament la sfârșitul înfloritului.

Studiile făcute pentru stabilirea momentelor optime de efectuare a tratamentelor (când au eficacitate maximă) recomandă următoarea strategie:

• Tratament la BBCH 59 - când grâul nu este înflorit - eficiență ridicată.

• Tratament la BBCH 63 - 65 - început înflorit, moment optim pentru bolile spicului în general.

• Tratament la BBCH 69 - sfârșit înflorit - nu se recomandă (prea târziu pentru tratament) - se poate aplica doar în situații grave cu risc de infecții secundare când sunt ploi continue după înflorit.

Pentru tratamentele în vegetație sunt omologate următoarele substanțe: Azoxistrobin; Tebuconazol; Metconazol; Metconazol + protioconazol; Azoxistrobin + protioconazol; Protioconazol + tebuconazol; Azoxistrobin + tebuconazol; Kresoxim - metil + mefentrifluconazol; Benzovindiflupir + protioconazol; Benzovindiflupir; Protioconazol; Protioconazol + spiroxamină + tebuconazol; Ciprodinil; Fenpropidin; Difenoconazol + tebuconazol; Difenoconazol + protioconazol; Difenoconazol + metconazol; Tebuconazol + trifloxistrobin; Protioconazol + spiroxamină + trifloxistrobin; Protioconazol + trifloxistrobin; Boscalid + protioconazol; Fluxapyroxad + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + piraclostrobin; Mefentrifluconazol + protioconazol; Bromuconazol + tebuconazol; Fenpicoxamida + protioconazol; Bixafen + tebuconazol; Proquinazid + protioconazol [după Aplicația PESTICIDE 2.26.5.3, 2026].

Fungicidele omologate trebuie utilizate doar în dozele recomandate de producători. Nu măriți dozele! Mărirea dozelor duce la apariția fenomenului de rezistență, iar rezistența la pesticide este o problemă mare a agriculturii moderne.

Tratamentele trebuie făcute doar în zilele în care nu bate vântul și temperaturile nu sunt ridicate. Dacă după efectuarea tratamentelor intervin ploi, va trebui să repetați. Este foarte important să fie respectați timpii de pauză până la recoltat. Fungicidele utilizate la cereale au timpi de pauză destul de mari, începând de la 35 până la 50 zile.

Măsuri biologice

Combaterea biologică este foarte rar utilizată în combaterea fuzariozei la grâu și nu numai. De interes sunt antibioticele produse de bacterii (Bacillus subtilis) și fungi (Penicillium, Trichoderma, Trichothecium): fitobacteriomicina, nifimicina, fitoflavina, lavendromicina, trichotecina [Popescu, 2005].

În prezent există un produs biologic omologat în România pe bază de Pythium oligandrum (M1 x 106 oospores/g Pythium oligandrum) pentru tratarea fuzariozei în perioada de vegetație. Tratamentele cu agenți biologici trebuie făcute preventiv, nu curativ.

Bibliografie

Articol scris de: dr. ing. OTILIA COTUNA, șef lucrări Facultatea de Agricultură USV „Regele Mihai I” Timișoara, Departamentul de Biologie și Protecția Plantelor

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Gândacul bălos, prezent în culturile de cereale păioase

În culturile de cereale apare făinarea

Un pericol pentru rapiță, Ceutorhynchus napi

Pe 19  mai 2026, Comisia Europeană a publicat Planul de Acțiune pentru îngrășăminte (COM(2026) 310 final). Acesta reflectă necesitatea unor măsuri care să răspundă vulnerabilităților structurale ale pieței europene a îngrășămintelor. Documentul propune un cadru de acțiune orientat către creșterea disponibilității și accesibilității îngrășămintelor, consolidarea autonomiei strategice a Uniunii Europene și îmbunătățirea funcționării lanțului de aprovizionare.

Planul propune, pe termen scurt, mobilizarea a circa 200 milioane euro din rezerva agricolă de criză a PAC la care să se mai adauge alte 200 milioane euro pentru sprijin de lichiditate al fermierilor europeni, lansarea unui parteneriat al lanțului valoric al îngrășămintelor între producători, fermieri și state membre, suspendarea temporară a taxelor vamale pe amoniac și uree din țări terțe, cu economii estimate la 60 de milioane de euro, și activarea cadrului temporar de ajutor de stat adoptat în aprilie 2026 pentru sectoarele agricole afectate de creșterile de prețuri.

Pe termen mediu, Planul vizează diversificarea aprovizionării prin parteneriate internaționale, promovarea îngrășămintelor bio, circularitatea nutrienților și extinderea derogărilor RENURE pentru digestate și stimularea producției europene de îngrășăminte.

Creșterea prețurilor la îngrășămintele azotoase, de 40% față de decembrie 2025 și de 70% comparativ cu media anului 2024, accentuează presiunile economice asupra fermierilor, cu un impact asupra competitivității sectorului agricol din România.

Clubul Fermierilor Români a semnalat aceste riscuri în mod consecvent. Situația Combinatului Azomureș, cel mai mare producător de îngrășăminte din România, singurul producător de uree granulată din Sud-Estul Europei, cu o pondere de 75% în aprovizionarea pieței interne, ilustrează riscul sistemic pe care dependența de importuri îl generează pentru agricultura românească. Producția, procesarea, transportul și depozitarea îngrășămintelor chimice au fost recunoscute ca subsector de infrastructură critică națională printr-un demers legislativ susținut de Clubul Fermierilor Români și adoptat cu unanimitate în Senat. Solicitarea ca agricultura să fie declarată sector strategic național și ca suspendarea totală sau măcar temporară a taxei pe carbon la frontieră (CBAM) pentru îngrășăminte să fie cerută la Bruxelles au fost transmise Camerei Deputaților, Guvernului și Administrației Prezidențiale. „Publicarea Planului Comisiei Europene confirmă relevanța preocupărilor exprimate anterior de fermierii români și recunoaște, la nivel european, caracterul urgent al acestor provocări”, transmite Clubul Fermierilor Români. Asociația susține poziția exprimată de statele membre, inclusiv Franța, privind activarea rezervei de criză a Comisiei Europene pentru compensarea pierderilor directe suportate de fermieri ca urmare a creșterii costurilor la îngrășăminte și energie. „În actualul context, este necesară mobilizarea unui sprijin financiar european adecvat amplitudinii impactului economic asupra sectorului agricol, având în vedere că aceste presiuni depășesc capacitatea de intervenție a bugetelor naționale, în concordanță cu cadrul european de flexibilitate aplicabil ajutoarelor de stat. De asemenea ar fi utilă reducerea, și nu creșterea taxelor vamale pentru importul de îngrășăminte indiferent de origine”, arată Clubul Fermierilor Români.

CBAM: E necesar un mecanism de compensare directă pentru fermieri

Solicitarea privind suspendarea totală sau măcar temporară a aplicării CBAM pentru îngrășăminte își menține pe deplin relevanța în actualul context de implementare. Mecanismul de ajustare la frontieră pe bază de carbon, intrat în faza definitivă în 2026, transferă costul taxei de carbon direct fermierilor utilizatori finali de îngrășăminte azotoase din import. Planul propune mecanisme de finanțare prin ETS pentru producătorii de îngrășăminte, însă Copa - Cogeca a semnalat dezechilibrul dintre fermieri și industrie în privința CBAM. Clubul Fermierilor Români susține această poziție și reiterează necesitatea unui mecanism de compensare directă pentru fermierii utilizatori finali, cu aplicare înainte de recalcularea valorilor implicite CBAM planificată pentru decembrie 2027.

„România dispune de resursele necesare pentru un răspuns strategic propriu. Lanțul valoric Neptun Deep - Azomureș - fermieri români rămâne o oportunitate concretă și urgentă, a cărei valorificare necesită deblocarea negocierilor Romgaz înainte de închiderea definitivă a platformei. La aceasta se adaugă potențialul formelor asociative și cooperative agricole de a contribui activ la producția de biomasă pentru bioetanol și bio-îngrășăminte, o direcție pe care Planul Comisiei o deschide explicit și pe care România o poate pune în practică pornind de la resurse proprii”, precizează Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Această criză depășește dimensiunea unui șoc de prețuri pe termen scurt, atrage atenția Clubul Fermierilor. Reducerea utilizării îngrășămintelor generează pierderi de fertilitate a solului, discontinuități ale ciclurilor agricole și scăderi de producție cu efecte pe termen lung greu de recuperat, cu impact propagat în lanțul agroalimentar și în prețurile pentru consumatori. Amploarea crizei justifică activarea instrumentelor de urgență prevăzute în cadrul de flexibilitate privind ajutoarele de stat și mobilizarea resurselor la nivel european. „Solicitarea de asumare transpartinică a unei Politici Agricole Integrate - Obiectiv 2035, formulată anterior, capătă astăzi o relevanță și mai acută. Planul Comisiei Europene confirmă că tot ceea ce fermierii români au semnalat în ultimii ani: dependența structurală de importuri, vulnerabilitatea Azomureșului, impactul CBAM asupra utilizatorilor finali, a fost evaluat corect. Dar fermierii nu mai pot aștepta direcții strategice, ci au nevoie de finanțare nouă, de suspendarea imediată a CBAM pentru îngrășăminte și de deblocarea negocierilor Romgaz, înainte ca pierderea de fertilitate a solului să devină un cost pe care nicio rezervă de criză nu îl mai acoperă”, subliniază Florian Ciolacu.

Planul Comisiei Europene stabilește direcțiile strategice corecte și recunoaște, pentru prima dată explicit, că securitatea aprovizionării cu îngrășăminte este o chestiune de autonomie strategică a Uniunii. Fermierii români au nevoie ca aceste direcții să se traducă în măsuri cu efect imediat, finanțare nouă și angajamente clare. „Clubul Fermierilor Români rămâne angajat în dialogul cu autoritățile române și europene și solicită un răspuns la înălțimea mizei”, conchide Florian Ciolacu.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Întrebarea nu este dacă vinul românesc poate reveni, ci dacă cei care îl produc, îl promovează și îl iubesc sunt pregătiți să facă împreună ceea ce nu au reușit să facă separat.

Unghiul meu, strict subiectiv, surprinde la actorii industriei aerul de superioritate, de detașare față de ideile care ar fi putut atrage atenția asupra vinului românesc, care ar fi putut lega comunități în jurul acestui produs. Notez aici lipsa totală de interes față de poziționarea României ca singura țară care găzduiește un concurs internațional gratuit. Amorțeala față de imperativul de a susține inventica domeniului (și aici readuc aminte de sunetul vinului și brain mapping ~ neurofeedback în degustare). Neînțelegerea și, pe cale de consecință, neimplicarea în proiectul Muzeul Național al Vinului, neparticiparea la proiectele de upcycling Enovart, refuzul parcursului de reabilitare vizuală a cramelor (propusă încă de acum 20 de ani!) și exemplele pot continua prin teme ca festival de film cu temă „oeno”, caravaning în enoturism, editare de carte, emisiuni radio și TV cu actualizări în online, turnirul regiunilor viticole ș.a.m.d.

Rezumând, sectorul ar trebui să reevalueze ce are cu adevărat de făcut, mai ales că are la îndemână resurse ideatice.

Minuni nu există. Strategii fundamentate, da.

O piață în stare de șoc

Piața vinului din România traversează în prezent una dintre cele mai dificile perioade din istoria sa recentă. Nu este vorba despre o simplă fluctuație de piață sau despre un efect colateral temporar al unor condiții economice nefavorabile, ci despre o criză structurală cu rădăcini adânci în decizii greșite acumulate de-a lungul anilor, într-o lipsă cronică de anticipare și viziune strategică la nivelul întregii industrii.

Vinul românesc de calitate ar fi trebuit să fie înțeles, apreciat, apropiat și... băut. Ceea ce, din păcate, nu se întâmplă. Sau se întâmplă la niște cote extrem de scăzute.

Semnalele de alarmă au existat cu mult înainte ca situația să devină critică. Voci din industrie au avertizat în repetate rânduri că direcția urmată nu este sustenabilă, că ecosistemul vinului românesc nu este încurajat să se dezvolte organic și că salvările individuale nu pot substitui o strategie colectivă coerentă. Aceste avertismente au fost, în mare parte, ignorate. Astăzi, piața plătește prețul acestei neglijențe colective.

Este esențial să înțelegem că vârful „lanțului trofic” al vinului nu poate fi monopolizat exclusiv de producători. Un ecosistem sănătos presupune o rețea complexă de actori: presă de specialitate, organizații nonguvernamentale, distribuitori, somelieri, critici, promotori, un concurs finanțat de dimensiuni europene, consumatori educați și instituții de promovare. Absența sau subdezvoltarea acestor verigi a slăbit întregul lanț.

Susținerea Institutului Vinului ar fi compensat absența Agenției Naționale de Promovare a Vinului. Am fi avut un Muzeu – o instituție vie, la granița dintre știință și edutainement. Din fericire, în binele tuturor, cu sacrificii și voluntariat, a funcționat și crescut Concursul Internațional. Dar „una hirundo non facit ver”.

Anatomia crizei: cauze și mecanisme

Lipsa unui ecosistem de susținere

Una dintre cauzele fundamentale ale actualei crize este absența unui ecosistem dezvoltat în jurul industriei vinicole românești. Spre deosebire de mari țări producătoare – Franța, Italia, Spania –, unde vinul este susținut de o infrastructură legislativă și culturală vastă – reviste de specialitate, programe TV dedicate, școli de degustare, festivaluri cu tradiție îndelungată –, în România aceste structuri fie nu s-au format, fie au fost ignorate chiar de către cei pe care ar fi trebuit să îi servească, dispărând prematur.

Presa de specialitate s-a „diluat”, concursurile de vinuri sunt accesate de-a valma (după sclipici!), iar emisiunile TV dedicate nu au reușit să câștige tracțiune instituțională suficientă. Paradoxal, această alterare a venit adesea chiar din partea producătorilor, iar autoritățile au preferat să controleze mesajul, în loc să îl amplifice. Rezultatul a fost o bulă informațională în care consumatorul a rămas neinformat și, implicit, neimplicat emoțional, iar connaisseur-ul s-a distanțat de superficialitatea curentă.

Prăbușirea canalului HoReCa

Sectorul HoReCa reprezintă nu doar un canal de vânzare, ci și principala scenă de prezentare și descoperire a vinului. Un consumator care descoperă un vin bun la restaurant este, cu o probabilitate ridicată, un viitor cumpărător fidel. Prăbușirea consumului în acest sector este, prin urmare, mai mult decât o problemă de cifre de afaceri – este o criză de recrutare a noilor consumatori.

Explicațiile simplificate (rostogolite de neaveniți) care atribuie această prăbușire exclusiv prețurilor ridicate din HoReCa sunt insuficiente și înșelătoare. Realitatea este multifactorială: lipsa de educare a personalului din servicii, absența unor liste de vinuri bine structurate și explicate, lipsa totală a căilor de comunicare AR, VR, competiția băuturilor alternative (cocktailuri craft, bere artizanală), dar și eșecul producătorilor de a corecta conduita acestui canal – toate acestea au contribuit la deteriorarea situației. „Incentivele” financiare de tip taxe de dop sau taxe de listare au reprezentat un plasture expirat aplicat pe o rană care necesita o intervenție chirurgicală.

Tinerii și viitorul consumului de vin

Poate cea mai îngrijorătoare tendință pe termen lung este îndepărtarea tinerilor de cultura vinului. Generațiile tinere nu au fost cultivate ca potențiali consumatori și ambasadori ai vinului românesc. Responsabilitatea pentru acest eșec revine în primul rând departamentelor de marketing ale marilor producători, care nu au reușit să construiască o narațiune relevantă și autentică pentru publicul tânăr.

Consumul de vin nu este doar un act de „băut o băutură” – este un mod de socializare cât se poate de modern, o formă de expresie culturală, dar și o legătură cu identitatea locală și cu tradiția. Tinerii din România nu au fost invitați în acest scenariu. Li s-a prezentat vinul ca un produs al bătrânilor sau ca o băutură de lux inaccesibilă sau cu prea multe reguli, nu ca o experiență de bucurie și atractivă. Greșelile de comunicare s-au acumulat până când distanța dintre tineri și vin a devenit o prăpastie greu de traversat. Constatăm că nu știm nici cine sunt acești tineri, nici ce vor să consume. De ce sunt antialcool „generic”?

Campaniile de marketing bazate pe vedete și influenceri au ratat adesea tocmai această conectare autentică. Colaborările au generat vizibilitate superficială, dar nu au construit simpatia reală, nici notorietatea de durată a brandurilor, și cu atât mai puțin creșteri semnificative ale vânzărilor. O strategie de marketing eficientă pentru vin trebuie să fie construită în jurul experienței, convenției narative și educației – nu al imaginii. Educație înseamnă și nuanțarea relației alcool–vin. 

Responsabilitatea colectivă, un bun comun

Un aspect important, adesea neglijat în dezbaterile despre criza vinului românesc, este cel al responsabilității colective. Vinul românesc, denumirile de origine controlată, arealele viticole, moștenirea culturală a podgoriilor – toate acestea sunt bunuri comune ale națiunii, nu proprietatea exclusivă a producătorilor. Prin urmare, dreptul de a opina și de a contribui la soluționarea crizei revine tuturor celor care au o legătură cu această industrie, indiferent dacă dețin sau nu o cramă. Până și proximitatea geografică față de o Denumire de Origine (de rezidență sau antreprenoriat fără legătură „oeno”) justifică luarea de poziție.

Istoria recentă demonstrează că unele dintre cele mai bune idei au venit din afara cercului producătorilor: primele magazine specializate, primele platforme de vânzare online, inițiativele de promovare culturală. Din nefericire, în loc să fie sprijinite și integrate, aceste inițiative au fost adesea privite cu suspiciune sau chiar sabotate indirect de producători, care au căutat să le dubleze în condiții de concurență neinspirată (până mai ieri, „prețuri de producător” la poarta cramei sau, ceva mai nou, în online-ul minuscul al fiecărui producător în parte).

Marketingul vinului, unde s-a greșit

Serviciile de marketing din industria vinului românesc suferă de o problemă sistemică: în proporție covârșitoare, strategiile adoptate sunt ineficiente, costisitoare și inadaptate realităților pieței. Această afirmație nu este o critică fără fundament, ci o concluzie susținută de rezultatele concrete: scăderea consumului, lipsa de notorietate a brandurilor locale și eșecul de a conecta emoțional cu publicul tânăr. Un „ingredient” folosit des: oameni de marketing provin din afara domeniului și sunt „neaclimatizați” (neșcoliți specific). De aici, și lauda participărilor la pseudocompetiții ca Frankfurt, Lyon ș.a.m.d. (reversul ar fi: în cunoștință = bătaie de joc față de public.

Marketingul eficient al vinului nu mai înseamnă a angaja o frumusețe pentru a poza cu un pahar în mână. Înseamnă a construi o poveste autentică despre terroir, despre oamenii din spatele vinului, inclusiv despre legătura dintre loc și gust. Înseamnă educație continuă a consumatorilor, prezență consistentă în canalele de comunicare relevante și o strategie de conținut bine gândită pe termen lung. Nimic din toate acestea nu se poate cumpăra cu taxe de dop sau campanii de imagine efemere. Primul exemplu fericit care îmi vine în minte este o emisiune/podcast de tip „travel” sau „discovery”. Nici parti-pris-urile cu haterii de serviciu n-au avut rezultat. Poate că – plătind – ai scăpat de o injurie, dar „verbul” colectiv a fost inhibat.

Unele firme mari poate au resurse suficiente pentru a-și permite ocoluri costisitoare și pentru a rezista perioadelor dificile. Altele, tot mari, dar și cramele mici și mijlocii nu au acest lux. Pentru acestea, fiecare an de marketing ineficient poate însemna înghețarea întregului circuit comercial, incapacitatea de a plăti furnizorii, pierderea listărilor în magazine și restaurante (ceea ce înseamnă dispariția din ochii consumatorilor). Criza nu are același chip pentru toți jucătorii din industrie.

Un ecosistem necoagulat

De-a lungul deceniilor, au existat numeroase inițiative valoroase care ar fi putut forma nucleul unui ecosistem vibrant al vinului românesc: publicații de specialitate, coloane în reviste naționale generaliste, glossy sau axate pe diferite domenii de interes, rubrici în presa economică, emisiuni TV, cărți de vinuri, concursuri. Toate acestea au funcționat, unele cu rezultate remarcabile. Totuși, industria nu s-a coagulat niciodată în jurul lor. Au fost percepute ca proiecte ale „altcuiva”, nu ca instrumente colective de construire a pieței. Nici măcar nu s-a folosit forța industriei pentru a determina acțiuni din partea administrației sau a entităților proiectate să facă ceva pentru vinul românesc.

Această fragmentare a generat un paradox dureros: cu cât fiecare actor și-a urmărit mai exclusiv interesul individual pe termen scurt, cu atât a afectat mai mult interesul colectiv pe termen lung. Salvările individuale au erodat valoarea percepută a vinului românesc în ansamblu. Astăzi avem scadența.

Calea înainte: soluții și condiții pentru redresare

Soluțiile există, dar trebuie spus cu toată onestitatea: costul implementării lor astăzi este semnificativ mai mare decât ar fi fost dacă s-ar fi acționat la timp. Fiecare an de inacțiune a adăugat noi straturi de dificultate și a redus marja de manevră a industriei. Cu toate acestea, renunțarea nu este o opțiune – mizele sunt prea mari, atât economic, cât și cultural. Adică, mize existențiale!

Reconstruirea ecosistemului informațional și de acțiune

Prima prioritate trebuie să fie reconstruirea unui ecosistem informațional solid în jurul vinului românesc. Aceasta presupune susținerea activă a presei de specialitate, nu inhibarea ei. Presupune investiție în conținut editorial de calitate – articole, podcasturi, canale video –, care să educe și să entuziasmeze consumatorii. Presupune deschiderea producătorilor față de critica constructivă și față de evaluările independente. Impune o adoptare totală și rapidă a ideilor novatoare. (Repun pe tapet modelul A7 – Autostrada Podgoriilor.)

Totodată, este necesară o relație mai matură cu autoritățile și cu administrația publică. Lobbyul pentru îmbunătățirea cadrului legislativ și fiscal nu trebuie să fie lăsat exclusiv în sarcina producătorilor – care se expun prin această poziție. ONG-urile, asociațiile profesionale, jurnaliștii specializați pot fi delegați să preia o parte din această responsabilitate de reprezentare. Evident, industria este obligată să formeze un buget pentru aceste demersuri și/sau să oblige statul să permită implementarea unor idei valoroase (vezi indicatoarele turistice amplasate pe domeniul public) – lucruri care nu costă, dar care au efect.

Reconectarea cu tinerii

Reconectarea cu publicul tânăr necesită o schimbare fundamentală de abordare. Vinul trebuie prezentat ca parte dintr-un stil de viață modern, nu ca o relicvă, un simbol al trecutului sau ca un mod de viață nesănătos. Evenimentele de degustare trebuie să devină experiențe sociale atractive, accesibile și distractive. Platformele digitale – Instagram, TikTok, YouTube – trebuie exploatate cu conținut autentic și educativ, nu cu reclame tradiționale adaptate superficial.

Colaborările cu creatori de conținut autentici, pasionați de gastronomie, călătorii și cultură pot fi mult mai eficiente decât campaniile cu vedete. Autenticitatea și cunoașterea reală a produsului sunt criteriile care trebuie să ghideze alegerile de parteneriat, nu notorietatea superficială. Caravaningul ar putea sta la baza celor enunțate mai sus. (Notați, vă rog!)

Revitalizarea HoReCa drept scenă a vinului

Sectorul HoReCa trebuie reconsiderat ca o scenă de prezentare și educare, nu doar ca un canal de vânzare. Producătorii pot „forța” ca, în timp, personalul din restaurante și hoteluri să aibă pregătire specifică ca barem de clasificare pentru restaurant. Astfel, chiar în condițiile de fluctuație a lucrătorilor, investiția în profesionalizarea lor ar avea sens, dar să și ofere materiale educative atractive, să organizeze degustări cu somelieri și personal de servicii. O chelneriță care poate recomanda cu entuziasm și cunoaștere un vin local face la fel de mult pentru brandul respectiv ca o campanie publicitară. AI-ul îi poate fi un sprijin „natural”.

Concluzii: momentul adevărului

Piața vinului românesc se află la o răscruce. Criza actuală este dureroasă, dar poate reprezenta și un catalizator pentru schimbarea profundă de care industria are nevoie de mult. Condiția esențială este ca actorii relevanți să renunțe la abordările individualiste și să accepte că problemele comune necesită soluții comune.

Este momentul să se pună întrebările corecte și să se enunțe problemele cu onestitate, fără a căuta vinovați externi sau a minimiza responsabilitatea internă. Este momentul unui audit sincer al strategiilor de marketing, al relațiilor cu presa de specialitate, al modului în care industria se raportează la consumatorii tineri, la canalul HoReCa și la foarte probabile noi obiceiuri de consum.

Vinul românesc are un potențial remarcabil: soiuri autohtone și internaționale, terroir-uri valoroase, o tradiție milenară. Toate acestea reprezintă un capital natural și cultural pe care nicio criză nu îl poate șterge. Ceea ce lipsește nu este potențialul, lipsesc voința colectivă și capacitatea organizatorică de a-l valorifica. Dacă industria va reuși să construiască această voință comună, redresarea este nu doar posibilă, ci 100% viabilă.

Articol scris de: CĂTĂLIN PĂDURARU - Wine Ambassador, CEO VINARIUM

În cadrul celui de-al 31-lea Congres al Federației Europene a Producătorilor de Furaje Combinate (FEFAC), desfășurat la București, compania internațională de știință și tehnologie agricolă Corteva Agriscience a evidențiat cooperarea dintre Uniunea Europeană și Ucraina în contextul piețelor agricole în evoluție și al unor cadre de politică comercială dificile.

Sergii Kharin, Country Leader în România și Republica Moldova la Corteva Agriscience, a subliniat că provocările existente în sectorul agricol necesită reevaluarea și adaptarea modelului actual pentru a asigura echilibrul și garanțiile necesare securității alimentare regionale.

„Astăzi, într-un context comercial deschis, sunt necesare condiții echitabile, standarde de încredere și, foarte important, lanțuri de aprovizionare diversificate”, a declarat Sergii Kharin, menționând că sistemul agroalimentar regional actual rămâne puternic dependent de inputuri externe, precum energia și materiile prime. „Într-un mediu global volatil, aceste vulnerabilități cresc expunerea la blocaje în lanțurile de aprovizionare, punând în pericol securitatea alimentară regională”, a adăugat acesta.

Aprovizionarea cu proteine reprezintă un exemplu relevant, unde diversificarea surselor este un factor decisiv, care susține echilibrul. Liderul Corteva a atras atenția asupra rolului specific pe care Ucraina îl poate juca în acest context, având în vedere potențialul său agricol, proximitatea geografică și reziliența operațională unică: „În timp ce UE produce doar aproximativ o treime din necesarul său de furaje bogate în proteine la nivel intern, bazându-se în mare măsură pe importuri de proteină din soia, o integrare mai strânsă a Ucrainei în sectorul proteinelor, în linie cu evoluția acordurilor de liber schimb ale UE, poate completa dependența actuală de importuri și poate contribui la o bază regională de aprovizionare mai stabilă”.

Sergii Kharin a evidențiat, de asemenea, o perspectivă prudentă, dar optimistă, susținută de tehnologii precum Noile Tehnici Genomice (NGTs) și agricultura de precizie. Acestea au potențialul de a crește oferta de proteine cu 20–35% până în perioada 2030–2035, fără a crește suprafața agricolă utilizată. Acest rezultat depinde de cadre de reglementare coerente, standarde clare și predictibilitate pentru investiții, precum și de o diversificare la nivel de furnizori, regiuni, culturi și sisteme de producție.

„La Corteva, ne dorim să contribuim la un sector agricol rezilient și competitiv prin construirea de punți între sisteme, standarde, fermieri și producția regională. Activăm în peste 120 de țări și nu vedem aceste piețe ca lumi separate. Lucrăm cu fermieri din întreaga lume, ca parte a unui singur sistem agricol interconectat. Viitorul agriculturii europene va depinde de cât de eficient vom construi parteneriate aliniate, orientate spre viitor și reziliente”, a punctat Sergii Kharin.

Prin sprijinirea fermierilor din UE și Ucraina cu genetică avansată, soluții pentru protecția plantelor, produse biologice, instrumente digitale și expertiză agronomică, Corteva își consolidează rolul de partener de încredere în dezvoltarea unui sector agricol european mai autonom, competitiv și colaborativ.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Contextul economic actual obligă fermele să-și regândească strategia de nutriție. Creșterea accelerată a prețurilor la inputuri, în special la îngrășămintele pe bază de azot și la motorină, pune presiune directă pe costul la hectar și pe profitabilitate.

În acest peisaj, Vixeran^® nu mai este doar o opțiune tehnologică, ci un instrument tehnic de control al costurilor, cu avantaj major de aplicare în vegetație, mai ales în această perioadă la culturile de porumb și floarea-soarelui.

Presiunea din piață: Azotul revine pe trend ascendent

Datele recente (IndexMundi) arată o volatilitate ridicată și o tendință uriașă de scumpire:

• 2023: 400–500 $/tonă

• 2024: 350–450 $/tonă

• 2025: 450–500 $/tonă

• Ianuarie 2026: 530–570 $/tonă

• Aprilie 2026: ~700 $/tonă

• Estimare Mai 2026 ~900 $/tonă

În practică, asta înseamnă că fiecare kilogram de azot devine mai scump, iar costul unei treceri dedicate pentru fertilizare (motorină, uzură, timp) apasă suplimentar pe costul/ha.

Vixeran^®: Eficiență biologică și integrare simplă în programul tehnologic

Vixeran^® este o soluție biologică de nutriție care contribuie la asigurarea aportului de azot către plantă. O singură aplicare (50 g/ha) poate furniza aproximativ 50 kg azot substanță activă/ha.

Un avantaj operațional important este că Vixeran^® se poate aplica în tank-mix, odată cu produsele de protecția plantelor deja planificate. Acest aspect este deosebit de valoros la cultura de porumb și floarea-soarelui, unde fereastra de aplicare în vegetație și disponibilitatea utilajelor pot limita intervențiile suplimentare.

Calcul economic comparativ (aprilie 2026)

1) Varianta clasică (uree)

Pentru 50 kg azot s.a., este nevoie de aproximativ 108,7 kg uree (46% N).

• La 700 $/tonă (aprox. 3.220 RON/tonă**), costul ureei este ~350 RON/ha.

• Cost suplimentar: o trecere separată cu utilajul (motorină + uzură + manoperă) estimată la minimum 60–80 RON/ha.

Total estimat: >410 RON/ha.

2) Varianta cu Vixeran^®

• Doza 50 g/ha: 211,65 RON/ha (la preț listă 4.233 RON/kg).

• Cost aplicare: 0 RON/ha, deoarece se aplică în amestec (tank-mix) cu tratamentele, produsele deja programate.

Total: 211,65 RON/ha.

Economie directă estimată: Circa 200 RON/ha economisește fermierul, doar din comparația costurilor echivalente pentru acoperirea a ~50 kg N s.a./ha (în scenariul de preț de mai sus).

**Notă: conversiile valutare și prețurile pot varia; cifrele sunt orientative pentru ilustrarea impactului economic.

De ce contează acest lucru în câmp: Argumente tehnice

1. Dependență redusă de condițiile meteo pentru eficiența azotului
Ureea aplicată la sol depinde de umiditate pentru solubilizare și poate avea pierderi în anumite condiții (ex. volatilizare). Vixeran^® contribuie la nutriția cu azot prin mecanisme biologice, susținând planta pe parcursul perioadei de vegetație.

2. Aplicare fără trecere suplimentară (folosirea în tank-mix)
Integrarea în amestectul de tratamente de protecția plantelor reduce:

• consumul de motorină;

• uzura utilajelor;

• timpul de lucru și presiunea pe logistică;

• riscul de a rata fereastra optimă de intervenție, aplicare.

3. Flexibilitate pentru culturile unde „încă se mai poate aplica”
În multe ferme, porumbul și floarea-soarelui rămân culturile cu fereastră practică de aplicare în vegetație. Vixeran^® se potrivește bine în acest context, ca soluție rapidă de optimizare a nutriției, fără a complica planul de lucrări.

4. Stabilitate economică într-o piață volatilă
Atunci când prețul îngrășămintelor fluctuează puternic, soluțiile care îmbunătățesc eficiența și reduc costurile operaționale ajută la menținerea profitabilității/ha.

Culturile vizate

• Porumb – prioritar (aplicare în vegetație + integrare cu tratamentele planificate);

• Floarea-soarelui – prioritar (aceleași beneficii logistice și economice);

• Grâu și rapiță – se poate integra în tehnologiile de nutriție și protecție, în funcție de fenofază și programul de tratamente;

• Vița-de-vie sau cartof - prioritar (aplicare în vegetație + integrare cu tratamentele planificate).

• Porumb: https://www.syngenta.ro/program-tehnologic-porumb
• Floarea-soarelui: https://www.syngenta.ro/program-tehnologic-floarea-soarelui
• Cereale păioase și rapiță: https://www.syngenta.ro/program-tehnologic-cereale-paioase; https://www.syngenta.ro/program-tehnologic-rapita
• Vița-de-vie și cartof: https://www.syngenta.ro/program-tehnologic-vita-de-vie; https://www.syngenta.ro/program-tehnologic-cartof

Material realizat de: ADRIAN GEANĂ, Manager Marketing Protecția plantelor cultura mare Syngenta România și Rep. Moldova

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!