Statul ar trebui să se implice și să achiziționeze cu un preț „negociat”, „cinstit”, cerealele de la fermieri, este de părere deținătorul exploatației Agroserv Confind, Ioan Simion, producător agricol care a reușit în acest an să obținută o recoltă de peste 5.300 kg grâu/ha.

„Sugestia mea ar fi ca statul să se implice, să achiziționeze cu un preț negociat, cinstit, cerealele de la fermieri. Practic, ca fermier, statul român nu te încurajează deloc să faci această activitate. Nu este sănătos pentru România ca toată recolta, sau cea mai mare parte, să plece direct în port, imediat după recoltare”, a mărturisit Ioan Simion într-un comunicat de presă remis redacției.

El spune că este mulțumit de rezultat, dar mărturisește că așteptările sale privind marja de profit din agricultură sunt mici și anul acesta.

„Aceasta este o producție bună, suntem mulțumiți de rezultat. Speram să depășim 5.000 kg, deci ne-am depășit ținta”, a declarat proprietarul exploatației. „În cei patru ani de când am demarat afacerea în agricultură, am învățat că dacă e ploaie, se obțin recolte mari, bune, dar prețul la cereale scade simțitor. În schimb, dacă e secetă, prețul e bun, însă producția e mică. Deci, fermierul nu prea are de unde câștiga sau, mai exact, cum să facă o marjă de profit care să-i asigure resurse suficiente pentru o dezvoltare sănătoasă a afacerii”.

Floarea-soarelui a primit apă la timp

Tot el a povestit că după patru ani de experiență în sectorul agricol, în ciuda unor producții bune, acesta nu generează un profit „prea mare”.

Ioan Simion este însă optimist cu privire la potențialul recoltei de floarea-soarelui, ca urmare a precipitațiilor căzute la timpul potrivit, recoltă aducătoare de bani pentru producători.

„La floarea-soarelui constatăm că a plouat la timp, deci există toate condițiile pentru o recoltă foarte bună. Totuși, după patru ani de agricultură îmi este foarte clar că deși avem una dintre cele mai performante exploatări agricole – dat fiind că, dincolo de dotarea tehnică, pământul este comasat 100% – din agricultură nu se poate face un profit prea mare”, a mai punctat Simion.

În plus, investitorul își păstrează intenția să dezvolte afacerea pe verticală, o fermă de animale fiind cel mai logic pas, iar apoi un întreg lanț de producție.

„Astfel, în loc să vinzi grâu, floarea-soarelui, cereale companiilor străine – care, e drept, îți plătesc după câteva zile –, fie direct de pe câmp, fie din silozul tău, după câteva luni, mai bine însilozezi produsul după recoltare și îl consumi în ferma ta de animale”, întărește patronul Agroserv Confind.

Industriașul a investit inițial în terenul arabil aproximativ 5 milioane de lei. Au urmat alte 6,5 milioane de lei, alocate achiziției de silozuri (capacitate de 8.000 de tone), rampe cu dispozitive de cântărire și alte utilaje agricole.

Unitatea deține 250 de hectare comasate 100% în zona Balș (județul Olt) și a fost înființată în 2013, întreaga suprafață fiind însămânțată cu grâu și floarea-soarelui.

Ca și în cazul lucernei produse în Insula Mare a Brăilei (IMB) și exportate în mare parte în țări din Orientul Mijlociu (circa 35.000 de tone), și în cel al grâului produs de Agricost circa 80 la sută din totalul obținut este comercializat peste graniță, a precizat șeful companiei, Constantin Duluțe.

Ca urmare a cererii tot mai mari de grâu cu un grad înalt de proteină, solicitare venită din partea traderilor, agronomii din IMB au adaptat tehnologia și au trecut la fracționarea azotului.

„Anual, în Insula Mare a Brăilei producem peste 400.000 de tone de produse agricole. O parte din ele rămân pentru consum intern, iar o parte pleacă la export. (...) Reușim să obținem un grâu de foarte bună calitate. În ultimul timp, marii cumpărători ridică problema proteinei. De aceea, am fost nevoiți să schimbăm tehnologia – fracționarea azotului – care contribuie la creșterea procentului de proteină din grâu. Piața românească, industria românească, nu are capacitatea de a absorbi întreaga cantitate. Ca urmare, ca și în cazul lucernei, și în acest caz facem export. Comercializăm peste graniță 80 la sută din grâul obținut”, a declarat pentru Revista Fermierului, Constantin Duluțe, cu ocazia Zilei Câmpului care a avut loc la centrul de excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.

În ceea ce privește politica investițională a Agricost, Duluțe a precizat că în ultimul an s-au băgat bani în instalații de dedurizare a apei, într-un centru de distribuire a hranei pentru muncitori, dar și într-o stație de deshidratare a lucernei.

„Politica firmei noastre este de a investi încontinuu, astfel încât să ne menținem la nivelul la care am ajuns și, de ce nu, să ne depășim condițiile în care la momentul acesta lucrăm. În anul care a trecut, un obiectiv principal de investiții a fost construirea a 30 de stații de dedurizare a apei, în așa fel încât să reducem cantitatea de substanțe la hectar și cantitatea de apă pe care o administrăm. Bineînțeles, îmbunătățim și calitatea apei pe care noi o folosim la tratamentele fitosanitare. De asemenea, pentru oameni, am investit un centru de distribuire a hranei. Mai exact, am externalizat pregătirea mâncării pentru 1.000 de persoane. De aici, hrana pleacă spre punctele de lucru în caserole, în așa fel încât fiecare salariat să primească această mâncare proaspătă și într-un timp util, rezonabil”, a mărturisit Duluțe. „An de an, gândim noi scheme pentru a crește valoarea adăugată a producției, iar fabrica de deshidratare a lucernei face parte din această gândire a noastră. O investiție atât de mare nu este la îndemâna oricărui fermier, având în vedere că ne-a costat peste 13 milioane de euro (n.r. - în condițiile unei cifre de afaceri anuale de 77 milioane euro). Aceasta se va amortiza într-un timp destul de lung. Obținem însă o lucernă de calitate foarte bună, având în vedere că procentul de proteină la marfa pe care noi o livrăm depășește 22 la sută, ceea ce este mult mai mult decât produce soia. O a doua problemă este că faptul că zootehnia din România nu este dezvoltată, că nu avem putere de cumpărare pentru lucernă pe piața internă, fapt pentru care suntem nevoiți să facem export în țările din Orientul Mijlociu”.

Conform precizărilor șefului Agricost, în cadrul companiei lucrează 1.000 de oameni, angajați care „au niște salarii decente”.

„Acești o mie de oameni, la rândul lor, au acasă de întreținut o familie cu două și trei persoane. Asta înseamnă că noi asigurăm un trai decent la peste 3.000-4.000 de oameni din județ”, a conchis Constantin Duluțe.

Agricost și DuPont Pioneer, parteneri în centrul de excelență din IMB

În data de 14 Iunie 2017, în IMB, companiile DuPont Crop Protection Romania, DuPont Pioneer, cu sprijinul Agricost au organizat cel mai important eveniment destinat promovării tehnologiilor moderne în agricultură şi dezvoltării relaţiilor cu agricultorii şi distribuitorii.

Cei peste 1.200 de participanţi, fermieri din întreaga ţară, distribuitori naţionali şi regionali de input-uri pentru agricultură, oficialităţi, cercetători din agricultură au avut oportunitatea de a vedea în câmp excelenţa şi calitatea tehnologiilor şi produselor DuPont.

Participantii au vizitat culturile de grâu, porumb, soia şi floarea-soarelui, precum şi loturile proprii de testare ale IMB, unde specialişti din DuPont, DuPont Pioneer şi Agricost au făcut referire la tehnologiile aplicate şi la modul în care condiţiile climatice ale anului agricol 2016-2017 au influenţat creşterea şi dezvoltarea culturilor agricole.

Totodată, cei prezenți au avut ocazia sa afle mai multe detalii în legătură cu teme precum: „Lucrӑrile minime ale solului: soluţie consacratӑ pentru creşterea fertilitӑţii naturale a solului şi a eficienţei economice (tehnologia implementata de Agricost)” sau „Aplicarea unei agriculturi de precizie - între deziderat şi practicile agricole”

Vasile Iosif, director general DuPont Crop Protection, a menţionat următoarele: „DuPont este o companie care se axeaza pe stiință și cercetare și obiectivul nostru este acela de a răspunde provocărilor majore ale fermierilor de pretutindeni, precum creșterea producției agricole și protejarea mediului înconjurător. Ne aflăm în aceste zile în Insula Mare a Brăilei, unde asteptam peste 1200 fermieri. Insula Mare a Brăilei a reprezentat întotdeauna pentru DuPont, punctul de plecare al întâlnirilor cu fermierii în principalele judete agricole ale țării. În perioada următoare vom fi prezenţi în mai multe zone din țară şi fermierii vor avea ocazia să se convingă cât de eficient este să foloseşti produsele DuPont. Doresc să mulţumesc domnului director general Lucian Buzdugan, domnului Constantin Duluţe, precum și întregului colectiv din Insula Mare a Brăilei pentru culturile agricole extraordinar de reușite pe care le vizionăm astăzi și să le doresc mult succes și pe mai departe. Încrederea pe care Insula Mare a Brăilei o are în produsele și tehnologiile DuPont ne onorează, dar totodată ne și obligă să ne îmbunătățim. Permiteți-mi să mulțumesc tuturor celor care au venit astăzi aici pentru a vedea tehnologii de protecția plantelor, hibrizi și soiuri, echipamente mecanice și sisteme de irigații care fac din Insula Mare a Brăilei o școală și totodată un punct de referință în agricultura românească și europeană”.

Cele aproximativ 35.000 de tone de lucernă, produs finit (baloți), exportate anual în mare parte către țări din Orientul Mijlociu, se comercializează la un preț mediu de 185 de euro tona (containerizată în Brăila), în condițiile unor costuri de producție de 150 de euro tona, a declarat, miercuri, 14 iunie 2017, Lucian Buzdugan, președintele consiliului de administrație al SC Agricost SA, cu ocazia Zilei Câmpului la Centrul de Excelență DuPont din Insula Mare a Brăilei.

Potrivit aceluiași reprezentant al IMB, circa 3.000 de tone de lucernă cu un nivel al proteinei digestibile de 22% este comercializat în România, către mari crescători de animale.

Fermierii români pot obține o producție minimă anuală de 1.300 kg de boabe de soia la hectar, îndeajuns pentru a fi eligibili pentru plata sprijinului cuplat, cu condiția să irige sau să aibă suprafețele situate într-o zonă agricolă cu pluviometrie pe măsură, a declarat pentru Revista Fermierului, Jean Ionescu, Commercial Unit manager Pioneer.

„Fermierul care a irigat sau care este într-o zonă agricolă cu pluviometrie OK, va reuși ușor să depășească acest prag. Din păcate, cei care se expun în secetă și încearcă această cultură, în condiții vitrege, nu vor avea șanse de succes. Soia este o plantă de cultură care are nevoie de un climat cu umiditate ridicată în perioada polenizării. Dacă ai secetă accentuată, din păcate, soia nu poate lega, nu poate poleniza”, a afirmat Ionescu.

La soia, pentru producții eficiente din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, oficialul Pioneer recomandă hibrizii PR91M10, PR92B63, PT21T45, PR92M35.

Ca să fie eligibil pentru plata sprijinului cuplat la soia, un fermier trebuie să realizeze o producţie anuală minimă de 1.300 kg boabe soia/ha, respectiv să valorifice o producţie minimă de 1.300 kg boabe soia/ha pe bază de contract încheiat cu o unitate de industrializare a boabelor de soia, în scopul obţinerii de şrot şi ulei de soia sau soia integral extrudată, sau pe bază de contract comercial de vânzare a mărfii sau o utilizează în scopul furajării animalelor înscrise în Registrul Național al Exploatațiilor şi a păsărilor pe care le deţine în fermă, prin prelucrarea producţiei cu instalaţii proprii de procesare sau pe bază de contract de prestări de servicii.

De asemenea, el trebuie să livreze, pe bază de aviz de expediţie, deţinătorului soiului minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha, în cazul loturilor semincere, şi să prezinte factura fiscală pentru servicii multiplicare soia, emisă către deţinătorul soiului, din care să reiasă ca i-a livrat minimum 1.300 kg sămânţă certificată/ha.

În România, jumătate din suprafața de soia se cultivă, din păcate, doar pentru subvenție, pentru productivitate de peste 1,3 tone. Majoritatea fermierilor români care au cultivat soia pentru subvenție fără sistem de irigat, au pierdut bani. Ce continuă să frapeaze – în 2017, producătorii agricoli români vor continua să semăne soia.

Despre oleaginoase, dar și despre piața Mării Negre, despre exporturile de grâu și despre pierderea premiumului la floarea-soarelui HO, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Pe piața Mării Negre, unde se situează România față de Ucraina și Rusia în ceea ce înseamnă potențialul de export către state terțe?

Jean Ionescu: În lupta cu grâul din Rusia și Ucraina, România nu este la fel de bine pregătită. E clar că performanțele solului din Ucraina sunt excepționale. Având un cost cu fertilizanții mult mai scăzut, practic, materia organică de care beneficiază solul din Ucraina este un factor foarte important în cultura grâului. Sunt soluri în statul vecin de 3-4% humus. Practic, costurile lor de producție sunt semnificativ mai mici. Acest avantaj le permite ucrainienilor să vândă pe o piață care caută cel mai mic preț, cum este cea din Egipt. Acolo, toată lumea știe, statul cumpără marfa și el e cel care plătește la sfârșit totul.

Din câte știu, licitațiile au fost pierdute de România la nivel de 5-10 dolari pe tonă. De multe ori, competitorii noștri sunt mult mai eficienți din punct de vedere productiv, iar costurile de transport, de asemenea, sunt în favoarea Ucrainei și Rusiei.

R.F.: Pe ce ați miza dumneavoastră în acest an? Care sunt principalii hibrizi din portofoliul Pioneer pe care îi recomandați?

J.I.: La floarea-soarelui aș numi aceste produse-amiral pe care Pioneer le pune la dispoziția fermierilor, respectiv P64LE99 și P64LE25. Sunt de departe hibrizii care domină din punct de vedere al performanțelor și solicitării fermierilor.

Discutând strict de această cultură, floarea-soarelui este cea care, la trei tone la hectar producție, va genera circa 1.000 de euro pentru fermier. Este o plantă mult mai bine adaptată condițiilor de secetă și arșiță decât altele. Mai clar, oleaginoasele în general, însemnând și rapiță, și soia vor face bani.

La rapiță, produsele pe care noi le punem în piață, produsele premium, sunt PT264, PT234 și PT225. Sunt cele care, anul trecut, au câștigat cinci puncte de piață în România, datorită performanțelor excepționale productive. Acestea au o rezistență la iernare deosebită și care, în anii duri din punct de vedere climatic, lipsiți de precipitații, se detașează semnificativ față de alte produse competitoare nouă.

R.F.: Fermierilor mici, ce hibrizi le-ați recomanda?

J.I.: La floarea-soarelui, simplu, recomand hibrizii linoleici P64LE99 și P64LE25. La porumb aș miza pe hibrizi semitimpurii, precum P9537 – FAO350, P9903, P9241, P9900 și P9486. Nu în ultimul rând, la soia aș recomanda 91M10, B63, T45, M35, iar la rapiță PT264, PT225 și PT234.

R.F.: De ce au renunțat buyerii să mai ofere acel premium pe floarea-soarelui High Oleic?

J.I.: La ora actuală, HO este o linie moartă de produse, pentru că nu mai există acel premium. În Franța, în Europa de vest nu se mai oferă acea bonificație pentru oleice. Practic, floarea-soarelui HO are acum același preț cu cea linoleică. Neavând această atractivitate comercială, fermierul preferă să cultive floarea-soarelui clasică, semnificativ mai performantă din punct de vedere productiv. Practic, pierderea pe unitatea de suprafață la hibrizii HO pleacă de la alegerea acestora. Hibrizii HO nu produc cât o fac cei linoleici. Sunt câteva sute de kilograme diferență, pe care mulți fermieri au realizat că nu le pot recupera din preț.

R.F.: Care sunt perspectivele pentru primăvară? Unde ar urma să fie întoarse culturile? Ce sfaturi le dați fermierilor?

J.I.: Zonele în care ne așteptăm ca unele culturi să fie întoarse, din păcate, sunt Transilvania, vestul țării, Moldova, acolo unde nu există strat de zăpadă care să acopere rapița, orzul și grâul. Din păcate, cred că grâul acela care este mic, semănat târziu, și orzul, plus rapița care este în patru frunze, nu cred că vor supraviețui.

Fermierii vor trebui să decidă destul de rapid cu privire la ceea ce se va întâmpla, dar personal, recomandarea noastră, în primăvară, este clar pentru oleaginoase – floarea-soarelui, cât și pentru porumb, pentru că sunt singurele care pot susține campania de primăvară.

În zona de sud a țării, fermierul este orientat mai mult către oleaginoase, adică floarea-soarelui și rapiță. Cei din Transilvania vor câștiga de pe urma soiei, este o plantă de cultură care va face bani.

În sud suntem OK din punct de vedere al stadiului de vegetație actual și, personal, cred în cultura regină-rapița.

R.F.: Ca așteptări de prețuri pentru la toamnă?

J.I.: Trendul va fi mai mult decât OK pentru rapiță, un preț bun la floarea-soarelui, bun la porumb, dar acolo trebuie să faci și producție. Dezamăgitor la cerealele grâu și orz.

R.F.: La soia, via plăți cuplate, avem vreo șansă să trecem de acest prag critic de 1.300 kg la hectar?

J.I.: Clar. Fermierul care a irigat sau care este într-o zonă agricolă cu pluviometrie OK, va reuși ușor să depășească acest prag. Din păcate, cei care se expun în secetă și încearcă această cultură, în condiții vitrege, nu vor avea șansă. Soia este o plantă de cultură care are nevoie de un climat cu umiditate ridicată în perioada polenizării. Dacă ai secetă accentuată, din păcate, soia nu poate lega, nu poate poleniza.

În contextul în care peste 40 de procente, mai exact 5,3 milioane hectare din totalul de 13,3 milioane hectare de teren arabil din România, sunt deținute de investitori străini, potrivit raportului comandat de Comisia pentru Agricultură din cadrul Comisiei Europene (CE) la Institutul Olandez de cercetare Transnational Institute (TNI), Nicolae Apopi, fermier din Banat, consideră că singura șansă de stopare a acestui aflux care a aluat amploare este de a-i finanța pe fermierii cu experiență și pe tinerii producători agricoli români să achiziționeze pământ.

Însă, mai spune el, trebuie neapărat avută în vedere școlarizarea acestora.

„Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; la cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură”, a precizat Apopi într-un interviu.

Producătorul agricol din Banat a oferit propriul exemplu atunci când a vorbit de tineri, mai exact de experiența sa de muncă din Germania care l-a determinat ca în anii 2000 să demareze propriul business agricol cu 39 ha arendate și doar unul în proprietate!

În prezent, el a ajuns să controleze circa 2.000 ha de teren în Banat, din care 700 de hectare sunt în proprietate, printr-o societate cu o cifrăm anuală de afaceri de aproximativ 2,5 milioane de euro.

Care este secretul în baza căruia bănățeanul își ține aproape arendatorii, dar și altele, în cele ce urmează.

Revista Fermierului: Cum a ajuns Nicolae Apopi unul dintre cei mai importanți fermieri din Banat?

Nicolae Apopi: Eu am plecat chiar de la zero. În anul 1998 am fost în practică agricolă în Germania, când am terminat facultatea, și am stat la o fermă, acolo. Când m-am întors acasă, am demarat businessul în agricultură. Am început întâi cu comerț - importam utilaje agricole și, ulterior, am început să dezvolt și ceea ce aveam acasă, în familie, de ordinul a 40 ha în arendă, din care doar un hectar proprietate! Ulterior, în 2004, am început să dezvolt și zona de cultură mare pe suprafețe mult mai mari – 380 ha în acel an, în arendă, plus proprietate suprafețe până în 10 ha.

R.F.: Ce suprafață lucrați în prezent? Aveți probleme cu investitorii străini care vă „suflă-n ceafă” când vine vorba de achizițiile uneori agresive de teren arabil? Ați reușit să achiziționați și dumneavoastră ceva teren?

N.A.: În ziua de astăzi am ajuns să lucrăm o suprafață de 2.000 de hectare în Banat. Dorința de a comasa suprafețele și de a le lucra cu utilaje performante a dus la ambiția de a mări suprafața lucrată în societatea noastră.

În altă ordine de idei, dacă la începuturile afacerii nu am avut sentimentul și nici educația că acel teren lucrat trebuie și cumpărat, nu numai lucrat în arendă, ulterior m-am trezit cu investitori străini care au început să cumpere în jurul meu și mi-au dat astfel un semnal că trebuie să și cumpărăm terenuri, nu numai să le luăm în arendă. Până atunci eu am crezut că va fi pe vecie înțelegerea cu arenda. După aceea, mi-am dat seama că pierzând o anumită suprafață din motiv că proprietarul a vândut către altcineva, mi s-a trezit interesul de a achiziționa teren. În prezent, SC Popagra SRL a ajuns și la o supafață de circa 700 ha în proprietate.

R.F.: Cum reușiți să-i țineți aproape pe arendatori, în condițiile în care, numai în comuna Livezile, aproape chiar și de dumneavoastră, avem mai bine de două treimi din teren înstrăinat către resortisanți de pe alte meleaguri?

N.A.: Această întrebare, dacă o aveam acum 10-15 ani, și era adresată mai multor oameni din structurile statului, cred că nu se ajungea astăzi aici. Din păcate, după ce am făcut o greșeală mare, acum venim și ne cerem păreri unul altuia ce mai facem acum. Aceste firme și persoane străine au profitat de neinformarea noastră și au cumpărat terenurile atunci când au avut o valoare destul de joasă, pe când noi nici nu aveam informația sau educația că trebuie să cumpărăm pământ.

Dimpotrivă, toată lumea vindea la vremea aceea. Acum, astăzi, ce este de făcut? Nu mai putem face mare lucru decât să căutăm finanțări avantajoase pentru fermierii care s-au format, români care au experiență și pentru cei care doresc să investească în agricultura românească; cei tineri mă refer. Dar să nu uităm, acei tineri au nevoie de școlarizare, de informații. Degeaba încercăm să finanțăm niște tineri care nu au informații, nu au cultură și dragoste pentru agricultură.

R.F.: Cum îi țineți dumeavoastră aproape pe arendatori?

N.A.: Am încercat să ridicăm potențialul de producție al fermei, astfel încât să pot ridica nivelul arendelor. Prin această metodă reușesc să-mi țin arendatorii aproape. Chiar am exemple unde nu doresc să dea pământ străinilor, deoarece am reușit și le-am dat o arendă mai bună decât o făceau acei străini.

R.F.: Este un secret arenda?

N.A.: Pentru mine nu este, ci mai degrabă un mod de publicitate. Prin a da o arendă corespunzătoare, atrag arendatorii către mine. Ofer o arendă bună și în funcție și de calitatea pământului. Nu vă pot spune o cifră medie, pentru că apoi s-ar traduce că eu atât dau arendă. Însă, cea mai mică arendă este de 900 kg de grâu la hectar, din care eu plătesc arendatorului toate taxele către stat, impozitul pe venit, fondul către sănătate, iar el rămâne cu circa 730 kg pe care le primește în natură sau contravaloarea în bani, iar cel mai mult plătesc 1.300 kg, minus taxele și impozitele aferente stopajului la sursă, iar beneficiarul rămâne cu 1.030 kilograme curat.

R.F.: Care este cifra de afaceri a celor două societăți?

N.A.: Dacă vorbim de societatea care se ocupă de agribusiness – SC Agro Baden Banat – adică de comerțul la nivel regional cu utilaje noi și second hand, cu piese, cu achiziții de cereale, cu inputuri, atunci cifra se ridică la circa opt milioane de euro pe an, iar societatea prin care lucrăm terenul agricol are o cifră de afaceri de aproximativ 2,5 milioane euro.

„În acest an care urmează nu voi mai înțelege (eventualele probleme ale APIA)”

Revista Fermierului: De ce continuăm să avem probleme cu plățile pe suprafață la 10 ani de activitate APIA? Avem întârzieri, erori de soft, ne întâlnim frecvent cu situații de interpretare a actelor normative europene, birocrație...

Nicolae Apopi: Din punctul meu de vedere, problemele continuă să fie generate la nivelul administrației. Nu suntem bine organizați, nu formulăm texte de lege clare, coerente, pe înțelesul tuturor. Din ce am constatat până în prezent, normele de aplicare ale actului normativ privind acordarea subvențiilor au fost de „n” ori corectate prin articole care duc la altele și tot așa.

Pe de altă parte, dacă un funcționar APIA nu înțelege bine acel text de act normativ, cum să-l înțeleagă un fermier? De aceea, ne întâlnim cu aceste greșeli enorme care frânează enorm de mult și duc la instabilitate, la incertitudine, la neîncredere, la fel și fel de zvonuri. Interpretând în trei, patru feluri acel text de lege sau acel articol, sigur că vom avea diferențe de la un centru APIA la altul. Și, atunci, ne confruntăm cu acest blocaj care pleacă din interior și nu are de-a face cu comunitatea europeană absolut deloc.

În momentul în care vom fi capabili să scoatem legi coerente, clare și simplificate, eliminăm și birocrația.

R.F.: Ce se mai aude cu proiectul de asociație înființat la începutul anului acesta?

N.A.: Acum câteva luni am înființat Asociația Producătorilor Români de Cereale (APRC). Am avut câteva întruniri, ocazii cu care ne-am pus ideile pe hârtie și am încercat să construim un statut față de care să fim toți fondatorii mulțumiți de funcționalitatea lui.

Din cauza faptului că ne-a prins campania de vară, fiecare a avut mai mult sau mai puțin timp să aloce acestor întâlniri. Eu zic că un lucru pripit nu iese bine. Mi-am pus mari speranțe în această asociație și cred că în această iarnă o vom pune la punct, urmând să funcționeze în colaborare cu celelalte asociații din România.

R.F.: Ce suprafață ați reușit să adunați laolaltă în APRC?

N.A.: Membrii APRC totalizează o suprafață de aproximativ 40.000 ha. Vom avea un cuvânt de spus în piață datorită capacității mari de producție a fermelor noastre. Sunt exploatații cu randament destul de ridicat. Facem calitate și cred că vom reuși să dăm o valoare în plus producției noastre prin acest element de cantitate.

R.F.: Că tot am vorbit de asociere, de ce tot fuge fermierul român de ea?

N.A.: Cred că avem un mic defect care ni se trage de foarte mult timp, nu de ieri, de astăzi, din câte am auzit și eu de pe la bunicii mei sau de pe alți fermieri mai vechi ca mine. Este vorba de teama de a nu se îmbogăți celălalt din cauză că a colaborat cu tine. Cred că mai este vorba și de orgoliu.

R.F.: Cât ați primit ca plăți directe în 2016? Ați înregistrat întârzieri?

N.A.: Din cifrele pe care mi le aduc aminte, am primit 158,9 euro pe hectar. Din informațiile pe care le-am primit și din țările vecine, de la fermieri cu care am o colaborare foarte strânsă, din Germania, din Austria, din Franța, și în țările vecine s-au înregistrat întârzieri, mai mult sau mai puțin ca la noi. Au întârziat banii destul de mult, dar din apariția șefului APIA la televizor și din explicația sa că este nevoie de un nou sistem informatic pentru a putea procesa aceste date, eu am înțeles. M-am împrumutat la bancă, am suportat dobânda și am înțeles.

În acest an care urmează nu voi mai înțelege. Cred că s-au pus deja lucrurile la punct cu sistemele informatice. Din punctul meu de vedere, sistemul informatic revine în responsabilitatea altor ministere de a-l pune la punct, încă de pe vremea când începea noul programul de finanțare europeană 2015-2020.

R.F.: I-ați înțeles pe agricultorii care au achiziționat inputuri de la dumneavoastră și nu au putut restitui banii la timp?

N.A.: Avînd și un business în comerțul cu inputuri la nivel regional, am înțeles. Și eu sunt fermier pe lângă ei. Dacă am câștigat, am câștigat împreună, iar dacă am pierdut, am pierdut împreună.

R.F.: Pe fondurile SAPARD/FEADR ați reușit să accesați ceva bani?

N.A.: De când activez în agricultură, am realizat două proiecte de finanțare. Am întocmit unul când în perioada când se făcea SAPARD-ul, în perioada 2006-2008, în valoare de 800.000 de euro pentru achiziții utilaje și de echipamente. În 2008-2010 am făcut și un proiect FEADR la o valoare de 700.000-800.000 de euro.

„Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an”

Revista Fermierului: Care a fost structura de cultură a anului agricol care s-a încheiat și ce ați pregătit pentru sezonul agricol următor? Care au fost producțiile înregistrate în acest an?

Nicolae Apopi: Din punctul de vedere al structurii culturilor, anul 2015-2016 a arătat așa: circa 900 ha cultivate cu grâu, aproximativ 300 ha însămâțate cu rapiță, 100 ha cu orz, 150 ha cu soia, 300 ha cu floarea-soarelui, iar restul cu porumb (100-150 ha).

Producțiile au fost de lăudat. Nu le-am mai întâlnit pe toate, laolaltă, în același an. La grâu am obținut o medie de 7.200 kilograme la hectar pe întreaga suprafață. Sămâna de grâu utilizată n-a fost însă românească. Eu nu cultiv grâu românesc. Din toate testele pe care le-am făcut, la mine în fermă merge cel mai bine o genetică franceză – Momont. Prima dată a fost adusă de KWS în România. Ulterior a apărut o firmă care a preluat departamentul de cereale și care se ocupă doar de acest lucru. Este o genetică rezistentă și la secetă și una care oferă cantitate, dar și o calitate medie, ceea ce mă ajută în comercializare.

Apoi, ne putem lăuda la orz cu o producție de nouă tone la hectar. Am avut un hibrid în test de la Syngenta. Am fost extrem de mulțumit de producția pe care am avut-o, dar având în vedere condițiile meteo din această toamnă (exces de umiditate), orzului neplăcându-i excesul de umiditate, n-am mai însămânțat în această toamnă. Asta nu înseamnă că la anul nu-l vom reintroduce în cultură. Încerc să mă pliez pe condițiile pedoclimatice de a-mi forma structura de culturi, respectând și celelalte reguli care sunt în agricultură, adică rotația ș.a.m.d. Câteodată însă ești nevoit să realizezi un echilibru în a respecta aceste elemente pe fondul mișcărilor climatice.

La floarea-soarelui am reușit o producție de 3,6 tone media la hectar. Rapiță convențională am făcut 5.050 kilograme media pe 300 ha, iar la soia am obținut 3,6 tone de boabe.

În cazul porumbului am realizat 9.500 kilograme porumb-boabe la hectar, cu o umiditate de 18, dar în condițiile în care pe 15% din suprafață am avut băltiri, din cauza precipitațiilor abundente din vară.

Noi, în campania de grâu, am avut într-o singură zi, în data de 27 iunie 2016, timp de 12-14 ore, în jur de 140 de litri de precipitații pe metrul pătrat.

R.F.: Ce faceți cu producția? O stocați sau o vindeți?

N.A.: Încercăm să ne împărțim riscurile. Urmărim bursele. Încercăm să vindem înainte de recoltă o anumită cantitate. O parte dacă este un preț bun în recoltă și o parte pe depozitare pentru a vinde în perioada următoare.

R.F.: Oamenii se plâng în mod constant de prețul mic la grâu. Cu cât ați reușit să contractați dumneavoastră?

N.A.: Am reușit și am obinut prețuri mai bune înainte de recoltă. Ulterior am comercializat o mică parte în timpul recoltei, profitând de unele nevoi ale unor traderi în „momentul X”, „calitatea Y”. Având aceste stocuri, fiindcă avem depozit de cereale și triem marfa când o depozităm pe calități, o mare parte din marfă am contractat-o pentru la anul, cu anumite prețuri. Ca medie însă, am obținut un preț satisfăcător pentru producția pe care am avut-o, în unele contracte acesta depășind 0,60 lei pe kilogram.

Potrivit spuselor directorului de marketing pe România și Republica Moldova al Pioneer, Maria Cîrja, pentru a avea o productivitate sporită la floarea-soarelui, fermele de la noi din țară care cultivă între 0 și 10 ha ar trebui să dispară, suprafețele rezultate să fie comasate, iar exploatații cu peste 1.000 ha, cu tehnologie avansată, să le ia locul.

În cadrul unei întâlniri pe care conglomeratul DuPont Pioneer a avut-o cu presa de specialitate, Cîrja a precizat că produsele inovatoare ale companiei pe care o reprezintă ajung și la fermele mici, însă materia-primă rezultată nu reprezintă lozul câștigător pentru procesatori.

„Ne dorim ca numărul 25 (n.r. - numărul de ferme care au peste 1.000 ha cultivate cu floarea-soarelui) să crească. Ne dorim ferme mari, cu tehnologie avansată, iar aceste 22.470 exploatații care cultivă între 0-10 ha cu floarea-soarelui ar trebui să dispară. Cultura de floarea-soarelui este o cultură tehnică. Nu putem face producții pe suprafețe de 10 ha. Dacă porumbul îl cultivăm pe lângă gospodării și hrănim porcii sau îl dăm la găini, floarea-soarelui trebuie vândută pentru ulei. Nu are altă utilizare. Și, atunci, nu avem de ce să cultivăm floarea-soarelui pe suprafețe foarte mici”, a precizat Maria Cîrja în cadrul Media Club DuPont Pioneer. „Noi nu ne adresăm numai celor 25 de ferme. Datorită echipei pregătite și numeroase și a produselor pe care le vindem, ele ajung inclusiv inclusiv la fermele mici. Că ne dorim noi să dispară aceste ferme mici, este important. Dar nu putem să-i lăsăm și atunci să aibă și ei acces la inovație și la produsele noi”.

Conform datelor prezentate de oficialul companiei, țara noastră are o productivitate la hectar care depășește cu puțin două tone de semințe de floarea-soarelui, în condițiile unei suprafețe totale aproximative de un milion de hectare însămânțate anual.

„Vă putem confirma că producția medie de floarea-soarelui, cea pe care noi o știm în acest moment, este de 2,1 tone la hectar. Se estima că fermierii români ar putea obține un surplus de 19,2 la sută pe fiecare hectar cultivat, în timp ce nivelul UE este de 10,1%”, a adăugat Maria Cîrja. „Noi, prin volumul de sămânță pe care îl vindem, ocupăm în acest moment 445.000 ha din total suprafață cultivată cu floarea-soarelui în România. Cea mai importantă zonă pentru cultura florii-soarelui este sud-estul României, dar și aici există o fluctuație a suprafeței. Ușoare creșteri se constată în Moldova. În Transilvania nu putem vorbi de floarea-soarelui; 16.000 ha nu reprezintă o suprafață. Constanță vedem în vestul țării și, bineînțeles, în partea de sud-vest – Oltenia. Centrul țării reprezintă, din nou, o zonă importantă, cu 168.000 ha cultivate anul trecut cu floarea-soarelui, în special în județele Giurgiu, Teleorman”.

Nu în ultimul rând, directorul de marketing al Pioneer a spus că prețul kilogramului de sămânță de floarea-soarelui a fost comercializat în 2016 la prețuri care au variat între 1,4 și 1,5 lei kilogramul, în creștere față de nivelurile înregistrate în 2010.

„Evoluția prețului la poarta fermei, la recoltare, în ultimii șase ani, începând din iulie 2010, putem vedea că aveam pe atunci cam 1,2 lei pe kilogramul de floarea-soarelui. Apoi, 2012 a fost anul în care floarea-soarelui a fost vândută cel mai bine, cel mai scump – 1,8 lei pe kilogram. În acest moment, avem în jur de 1,4 – 1,5 lei pe kilogram preț”, a conchis Cîrja.

Datele DuPont Pioneer relevă că, din punct de vedere valoric, piața oleaginoaslor din România se situează undeva la 1,5 miliarde de dolari anual, înțelegând aici cele trei culturi principale cunoscute: floarea-soarelui, rapiță și soia.

„Practic, este partea de venituri cea mai importantă a fermierilor din sudul României”, a afirmat Jean Ionescu, commercial unit manager RO&MD DuPont Pioneer.

Ucraina și Rusia sunt cele mai importante piețe mondiale pentru oleaginoase, dar strict în cazul Uniunii Europene (UE), țara noastră este jucătorul cel mai important.

Anual, hectarele alocate de România culturilor de oleaginoase sunt undeva între 1,8 și 1,9 milioane, mai precis cam un milion de hectare de floarea-soarelui. În prezent, cei de la Pioneer estimează că în România sunt semănate circa 750.000 de hectare de rapiță. La capitolul soia, deocamdată nu depășim 150.000 ha din cauză că nu avem un sistem de irigații care poate ajuta creșterea productivității la această cultură.

Din punct de vedere al afacerilor agricole din România, oleaginoasele au cea mai importantă parte a exportului, mai spun cei de la DuPont Pioneer.

Producţiile de floarea-soarelui și de porumb sunt mai scăzute faţă de cele obţinute anul trecut în județul Olt, în condițiile în care seceta a afectat în proporţie de peste 60% cele două culturi, a precizat pentru Agerpres, şefului Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Olt, Emil Marinescu.

Oficialul DAJ a precizat că se apropie de final recoltarea, iar producţia medie este de 1.093 kilograme la hectar la floarea-soarelui şi de 1.800 kilograme la hectar la porumb.

În 2016 a fost cultivată cu porumb o suprafaţă de 124.000 hectare, iar cu floarea-soarelui o suprafaţă de 54.000 de hectare. Producătorii agricoli mai au de recoltat porumbul de pe o suprafaţă de 23.000 de hectare şi floarea-soarelui de pe o suprafaţă de 3.100 de hectare.

Emil Marinescu a subliniat că, din cauza secetei, este dificilă pregătirea terenurilor şi a patului germinativ pentru culturile de toamnă, respectiv rapiţă şi grâu.

„Rapiţa trebuia deja semănată până la această dată, dar terenul s-a pregătit foarte greu, s-a intrat de mai multe ori pe terenuri cu utilajele, cu costuri mai mari. Până acum, din cauza secetei, din suprafaţa de 23.000 de hectare pe care fermierii vor să cultive rapiţă a fost însămânţată numai o suprafaţă de 2.914 hectare. Şi la grâu situaţia este similară, se pregăteşte terenul foarte greu, costurile sunt mai mari. E o mare problemă pregătirea patului germinativ din cauza secetei prelungite”, a afirmat Marinescu.

Anul trecut, în Olt, producţia medie de porumb la hectar a fost de aproximativ 3.000 de kilograme iar cea de floarea soarelui de circa 1.400 kilograme la hectar.

Șeful SCDA Caracal, cercetătorul Eugen Petrescu, și el mic agricultor (deținător a patru hectare pe care până nu demult le lucra după orele de program), se încăpățânează să nu cedeze în fața afluxurilor de importuri de material semincer străin și pe cele 2.462 de hectare arabile pe care stațiunea le mai deține, face atât activitate de cercetare-dezvoltare cu finanțare din partea firmelor străine, dar și activitate economică de multiplicare de material semincer la cereale.

Pe lângă cele aproximativ 70 de contracte de cercetare și extensie pe care SCDA Caracal le-a încheiat cu firmele străine care aduc tehnologii agricole din afară, Eugen Petrescu reușește să obțină doar cu 60 de oameni (din care majoritatea mecanizatori) circa 4.000 de tone se sămânță certificată anual, material semincer pe care încearcă (fără marketingul multinaționalelor) să-l comercializeze fermierilor de pe un areal – atenție – de circa 500.000 ha de jur împrejurul locației.

Specialiștii de la SCDA Caracal au mers până acolo încât reușiseră la un moment dat să dezvolte un soi de mazăre performant – Caracal 39, proiect însă abandonat din cauza lipsei banilor.

Mai nou, SCDA Caracal a dezvoltat inclusiv o linie de grâu pe care urma s-o ducă la ISTIS pentru omologare (ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor), lipsa banilor fiind același impediment în multiplicarea sa pentru comercializare. Cercetătorii nu se lasă însă bătuți: „Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha”.

Discuția cu Eugen Petrescu a avut loc cu ocazia evenimentului în câmp „Universul Syngenta”, organizat de compania elvețiană în data de 2 iunie 2015 în locația SCDA Caracal. La acest eveniment au fost prezentate loturile demonstrative cu hibrizi de floarea-soarelui, porumb, grâu şi rapiţă împreună cu tehnologiile avansate de protecţie a culturilor.

Revista Fermierului: Care este suprafața pe care SCDA Caracal face cercetare-dezvoltare și producție de material semincer pentru fermieri?

Eugen Petrescu: Pe vremuri, Stațiunea de Cercetări Agricole Caracal deținea 905,8 hectare în perimetrul localității Studina, județul Olt. Instituția s-a mutat după anii '60 în această locație (n.r. - Șoseaua Caracal-Alexandria), a preluat fostul IAS Caracal și, acum, în prezent, deține o suprafață agricolă de 2.597 ha, din care suprafață arabilă 2.462 ha.

În prezent, activitatea stațiunii este structurată în două, și anume activitatea de cercetare și activitatea de dezvoltare. Activitatea de cercetare se desfășoară pe o suprafață de 220 ha, iar pe diferența până la 2.462 ha activitatea de dezvoltare.

R.F.: Care este preponderența activităților SCDA Caracal? Cea de cercetare-dezvoltare sau cea economică?

E.P.: În prezent, obiectul nostru de activitate principal îl constituie producția de sămânță pentru fermierii din zona noastră de influență. Vorbim de aproximativ 500.000 ha suprafață de interes economic pentru SCDA Caracal, atât în ceea ce privește producția de sămânță, dar și de aplicabilitatea tehnologiilor agricole atât dezvoltate intern, dar în special cele importate.

Ca un scurtă paranteză, până la finele anului 2004, unitatea pe care eu o conduc a aparținut Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești”, sub tutela Institutului de la Fundulea, și eram angrenați în planurile naționale de cercetare și dezvoltare: proiectele Relansin, Agral, Orizont, CX-urile mai târziu. Din nefericire, nu mai există aproape deloc finanțare pentru cercetare. Parte dintr-un sector de o importanță vitală pentru agricultură, am depus de-a lungul timpului diferite proiecte în competițiile care sunt lansate, de altfel, foarte rar pe problemle de cercetare. Nu de puține ori am câștigat concursuri de proiecte, dar pentru nu a mai existat finanțare (smiliar cu situațiile din PNDR – eligibili, dar nefinanțabili); am rămas în lista de rezervă. Am depus și anul trecut un proiect pe dezvoltarea infrastructurii de cercetare. De asemenea, am câștigat din 111 proiecte depuse, am ajuns pe locul 36; după al nouălea proiect s-a tras linie. Ca închidere, pot să vă spun fără să greșesc că finanțarea în domeniul cercetării agricole este în prezent la nivel zero.

Revenind, ca urmare a acestei situații nedorite de neimplicare a guvernanților în rezolvarea problemelor cercetării agricole românești, noi am fost nevoiți să ne axăm, să ne menținem obiectul de activitate și lucrăm foarte mult, dar din nefericire pentru companiile străine. Astfel, SCDA Caracal a semnat contracte de cercetare și de extensie cu mai toate companiile multinaționale care lucrează în domeniul agricol în România; avem peste 70 de contracte anual. A devenit o tradiție ca în fiecare an, la SCDA Caracal să fie organizate diferite manifestări științifice sau de promovare, toate cu acesta cu scopul principal de a aduce informație tehnologică fermierilor din zonă, astfel încât rezultatele muncii lor să fie profitabile. Nu mai este un secret pentru nimeni că în sectorul de cercetare-dezvoltare a agriculturii, anual, în România sunt amplasate peste 20.000 de loturi experimentale, în care sunt testate atât tehnologii, cât și produse care vor fi utilizate de fermierii români în următorii ani.

În ceea ce privește însă SCDA Caracal, noi suntem axați ca activitate de bază a stațiunii pe producerea de material semincer. În trecut, produceam sămânță la cerealele păioase, precum și la prășitoare, la porumb, la floarea-soarelui, soia, dar din nefericire, din anul 2005, nu mai putem iriga aceste terenuri.

R.F.: Cum adică nu mai puteți iriga? Sunteți foarte aproape de râul Olt...

E.P.: Toată suprafața arabilă a stațiunii - 2.462 ha, este amenajată pentru irigarea prin aspersiune, având conducte îngropate. Până în 2004, noi eram alimentați cu apa din râul Olt, prin stația SPP 14+15 de pompare care a aparținut ANIF; prima treaptă. Din păcate, Ministerul Agriculturii a transferat această activitate de la ANIF, pe umerii OUAI-urilor. Acestea din urmă, tot din lipsa finanțării și uneori din cauza altor interese, în funcție de cine conducea organizația, practic infrastructura s-a deteriorat, s-a furat tot ce s-a putut fura. În această situație, de 11 ani de zile, noi nu mai putem iriga. Neavând asigurat acest factor de tehnologie – apa – riscul de a produce sămânță în sectorul de dezvoltare la culturile prășitoare, porumb și floarea-soarelui, este foarte mare, fapt pentru care am renunțat. În schimb, producem pentru fermieri soiurile de genetică românească la cereale, patente aparținând Institutului de la Fundulea, pe care le multiplicăm și le distribuim fermierilor din zonă.

R.F.: Reușiți să vă descurcați cu activitatea de producție de material semincer? Un grâu dezvoltat aici este ușor adaptabil fermelor din zonă. Chiar dacă vorbim de 500.000 ha, discutăm de o zonare a soiurilor și hibrizilor...

E.P.: Reușim. Este o activitate profitabilă. Aici nu este însă numai treaba de comerț. Noi fiind o unitate științifică, scopul nostru principal este de a promova și de a transfera tehnologii și cunoștințe către fermierii români.

„Infuzia” de tineret, secretul succesului în cercetare

Revista Fermierului: Oamenii de aici își încasează salariile? Câți oameni aveți în subordine? Și cât se mai câștigă în acest domeniu?

Eugen Petrescu: În prezent, colectivul nostru este format din 60 de persoane, din care o treime paznici, iar restul personal lucrativ. Din aceștia, avem mecanizatori, trei ingineri la producție și trei la cercetare. Volumul de muncă prestat în agricultură este mare, programul este zi-lumină și nu contează că este sărbătoare sau nu. Cum echipa de cercetare este descompletată, în sensul că o parte din colegii noștri au plecat la companii străine sau s-au pensionat, noi, cercetătorii cu vechime (n.r. - el și Eustachiu Constantinescu) am decis ca anul trecut să angajăm un tânăr absolvent al facultății de Agronomie. Pot să vă spun că acesta încasează lunar un salariu net de 1.100 - 1.200 lei.

R.F.: Reușiți să-l țineți aproape? Nu este tentat să plece?

E.P.: Până în prezent am reușit să-l ținem. Intenționăm anul acesta să reîntregim din nou echipa de cercetare, să facem un nucleu tânăr, format din patru specialiști pe care în intervalul de timp pe care îl mai avem la dispoziție până la pensionare să-i formăm, fiindcă formarea în activitatea de cercetare nu este așa simplă cum ar fi în producție. Aici este nevoie de multă răbdare, migală, informare, documentare; e puțin diferit de activitatea desfășurată în fermele mari de producție.

R.F.: Care sunt produsele renumite ale stațunii dumneavoastră de cercetare?

E.P.: Mă voi referi la cereale, fiindcă, din păcate, la plantele tehnice, cu regret am constatat că acea cotă de piață a Institutului de la Fundulea a scăzut foarte mult. Concurența firmelor multinaționale este foarte mare, chiar acerbă, iar Institulul a pierdut, cota de piață fiind în prezent undeva la 15% din ceea ce se vinde în România. La culturile de primăvară, porumb, floarea-soarelui, firmele străine fac jocurile în România. Noi ne ocupăm cu cerealele. Genetica noastră, românească este de foarte bună calitate; aici avem o cotă de piață ridicată. Dacă însă nu se investește și aici în cercetare, nu va mai dura mult și vom pierde și aici teren. Firmele străine deja încep să vină și cu cereale, pe lângă porumb, rapiță și floarea-soarelui. De doi ani, pe lângă soiuri, multinaționalele aduc inclusiv hibrizi.

Dacă Guvernul nostru, Ministerul Agriculturii, nu se va implica în reconstrucția cercetării agricole, în susținerea Institutului de la Fundulea pentru a dezvolta și promova genetica proprie, una adaptată condițiilor pedo-climatice din țara noastră, vom avea de pierdut. Noi am avut experiență cu firmele străine când au venit cu genetică din afară, neadaptată condițiilor locale. Ca exemplu, în anii 2003, 2007, ani secetoși, soiurile străine nici nu au înspicat pe loturile noastre, pe când soiurile românești, adaptate condițiilor locale, nu și-au exprimat potențialul maxim, dar totuși am avut ce băga în hambar.

R.F.: Ce soiuri de cereale multiplicați aici în prezent?

E.P.: În momentul de față am redus suprafața destinată multiplicării. De regulă, noi multiplicam pe mai bine de 1.000 ha, dar neavând un departament specializat de marketing, precum cele deținute de firmele străine, plus personalul și logistica, am rămas după sistemul vechi. Practic, așteptăm fermierii să vină la noi la poartă. Chiar și așa, la momentul de față, avem genetica pe cereale mai bună decât a lor. Concurența este acerbă însă, iar cine investește, se zbate mai mult, câștigă.

Pentru a răspunde însă concret la întrebare, în prezent multiplicăm pe circa 600 ha sămânță certificată din soiurile Glossa, Izvor, Boema, Alex, Miranda (un soi nou), vreo cinci-șase în total. La acestea deținem însă mai multe categorii biologice pe care le multiplicăm, le ținem pentru semănatul nostru, pentru anul următor. De regulă, comercializăm bază și C1 către fermieri.

R.F.: Aveți vreun soi de cereale sau de plante tehnice tipic zonei, dezvoltat de SCDA Caracal?

E.P.: Vechea noastră echipă dezvoltase un soi de mazăre performant – Caracal 39, aveam și o linie de grâu pe care urma s-o ducem la ISTIS pentru omologare; ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor. Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha.

R.F.: Cam cât ar dura și ar costa să fie luată de la zero o linie nouă de cereale autohtonă și apoi acreditată?

E.P.: Cam șapte-opt ani ca durată. Ca preț, este greu de evaluat. Spun asta pentru că totul pornește de la echipa de cercetători. Noi tot vrem să angajăm personal, iar membri noi în echipă nu putem aduce dacă aceștia nu sunt stimulați financiar. Tinerii preferă să se ducă la o companie privată unde primesc telefon, autovehicul, salariu, pe când în cercetare, condițiile sunt altele: cu mâna în pământ, pe frig, în ploaie. Trebuie investit. Companiile străine investesc în cercetare circa 15 procente din cifra de afaceri; asta înseamnă milioane de euro la nivel de companie. Concurența este foarte mare. Dacă nu investești, pierzi poziția. Nu poți sta pe loc, trebuie să creezi, să vii cu ceva nou, să prezinți altceva.

Colaborarea cu distribuitorii de inputuri, una dintre șansele de supraviețuire a SCDA Caracal

Revista Fermierului: Unde procesați și stocați materialul semincer obținut? Aveți depozit?

Eugen Petrescu: În județ avem două zone pe care le lucrăm: 1.922 ha arabile pe Caracal și 540 ha la vreo 10 km lângă râul Olt. Unde are loc acest interviu este chiar în mijlocul câmpului sectorului de cercetare. Sediul nostru este însă la circa 2 km de aici, unde este și stația de condiționat sămânță. Acolo avem și celule cu capacitate de depozitare suplimentare de 2.000 de tone de sămânță.

R.F.: Cam ce cantitate de material semincer obțineți pe sezon?

E.P.: Rulăm anual cam 3.000 – 4.000 de tone. Avem în proiect promovarea produselor noastre prin mari distribuitori de inputuri din țară. Avem tratative cu Alcedo, cu care lucrăm de mulți ani. Au logistica necesară, au echipe de profesioniști și sperăm ca prin ei să mărim cantitățile pe care le vom livra fermierilor.

R.F.: Am înțeles că sunteți foarte apropiați de fermieri. Știm că vi se plâng uneori de prețurile mici pe care le obțin la grâu...

E.P.: Așa este. Uneori mă mai și cert cu traderii de cereale: «Cum 50 de bani pe kilogramul de grâu? Cât trebuie să fac eu la hectar să scot măcar cheltuielile de producție?». Cheltuielile de producție pe hectar oscilează între 2.500 – 3.000 lei la hectar în zona noastră. Dacă eu dau producția de grâu cu 0,50 lei kilogramul, am nevoie de 5.000 – 6.000 kg numai ca să acopăr cheltuielile. Eu, ca fermier, din ce să mai trăiesc? Nu mai bine stau la televizor și îi las pe alții să facă agricultură? E bătaie de joc.

R.F.: Care sunt recomandările dumneavoastră pentru perioada de secetă preconizată pentru următorii ani la cultura cerealelor?

E.P.: Noi și la cereale, și la prășitoare promovăm soiurile și hibrizii semitardivi; la porumb promovăm grupa FAO 340, 380, pe aici pe undeva. Dacă am avea din nou irigații, ce bine ar fi... Am obținut în anul agricol 2008-2009, de altfel o vară ploioasă, pe baza unui hibrid de la Caussade din FAO 510 vreo 17 tone de boabe la hectar, în condițiile în care într-un an mijlociu, obținem cam 7.000 – 8.000 kilograme de boabe la hectar.

Cel de-al doilea grup de producători pentru cereale și oleaginoase la nivelul județui Ilfov, recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) – Cerif Oil SRL, a reușit să comercializeze producția de cereale obținută în 2015 de pe cele 3.000 ha lucrate în comun la prețuri mult mai bine decât cele existente pe piață la momentul tranzacției, a declarat pentru Revista Fermierului Ilie Dan, președintele Asociației Producătorilor Agricoli (APA) Ilfov, afiliată LAPAR.

Într-un interviu acordat recent publicației noastre, președintele APA Ilfov și al Cerif Oil SRL a precizat că asocierea a cinci producători agricoli într-un grup a dus la majorarea încasărilor la tona de grâu chiar și cu 90 de lei, în condițiile în care materia-primă se comercializa la acel moment cu 650 lei tona metrică (conform statisticilor MADR, luna septembrie 2015).

Grupul de producători prezidat de șeful APA Ilfov plătește impozit pe profit, fapt care convine membrilor săi de minune. Din unu la sută cotizație pe încasări de la membrii Ceri Oil, conducerea a reușit să-și achite cheltuielile interne și să declare și profit de pe care a plătit impozit; o singură dată. Problema, mărturisește Ilie Dan, este la grupul de producători de nivel mai mic și care este impozitat pe venit (plătesc o dată membrii grupului și a doua oară la nivel de grup).

Prodserv Conil SRL, ferma familiei Ilie, lucrează 270 ha în interiorul Cerif Oil, șeful APA și al grupului de producători ilfovean menționând în cadrul aceluiași interviu că în ciuda unui an 2015 călduros, producțiile au fost mulțumitoare la nivelul exploatației sale (5,5 tone de grâu la hectar, 6,6 tone porumb boabe STAS/ha și 3,3 tone la hectar rapiță linoleică).

Ilie Dan se plânge de faptul că nu are încă acele capabilități de stocare necesare negocierii unui preț și mai bun, respectiv de mixare a grâului de calitate superioară cu cel de nivel mediu, astfel încât toți membrii să aibă parte de profit. Din păcate, spune el, o parte din producători nu au avut calitate superioară și au fost nevoiți să vândă „pe lângă”, fapt care nu face bine nici statului (care nu încasează taxe) și nici membrilor care vând fără cei 10 la sută dați înapoi de stat pentru comercializarea în comun.

Revista Fermierului: Prodserv Conil SRL, firma familiei Ilie, face parte din APA, dar este și membră a grupului de producători Cerif Oil SRL. Acest tip de formă asociativă este atât pe placul actualului premier tehnocrat, Dacian Cioloș, cât și a ministrului Agriculturii, Achim Irimescu. Ne puteți spune mai multe despre formarea și activitatea acestui grup?

Ilie Dan: Așa este. Am pus bazele unui grup de producători pe sectorul vegetal – Cerif Oil SRL – al cărui președinte sunt eu. Membre sunt cinci societăți de pe zona Ilfov, printre care și Prodserv Conil SRL, firma familiei mele. Suntem al doilea grup de producători pentru cereale și oleaginoase recunoscut de Ministerul Agriculturii la nivelul județului Ilfov (n.r. - locul 41 pe țară conform site-ului MADR). (...) Formarea acestui grup a avut ca motivație faptul că, până la un milion de euro cifră de afaceri, înainte se dădea cinci, acum se spune că se va da 10% la ceea ce se comercializează împreună. De aceea, i-am determinat și pe ceilalți fermieri să se asocieze în acest grup. Vânzând împreună, am reușit să obținem un preț mai bun. Am avut noroc și de un grâu de calitate. Asta nu s-a întâmplat însă în cazul tuturor și, din acest motiv, o parte din colegi au fost nevoiți să comercializeze materia-primă separat, pentru că nu au avut calitatea respectivă și n-au putut să vândă la același preț. Noi (n.r. - grupul de producători) am închis totuși un pic pe plus.

Motivația asta a făcut ca noi să vindem toată producția, iar celorlalți le-am dovedit că și dacă ar mai comercializa ceva pe afară, fără să înregistreze această marfă, pe de-o parte că ar comite abuzuri și s-ar alege cu pierderi, pe de altă parte câștigând 10 la sută, oricum ar fi mai mult bine decât dacă ar vinde în afara grupului, singuri sau fără acte legale. Mai mult, statul câștigă și el prin faptul că încasează taxe pentru toată producția. Noi comercializăm întreaga cantitate de cereale pe care o producem prin membrii grupului. În prezent suntem în plin proces de modificare a actelor normative; au apărut până acum doar pentru legume și fructe. Se pare cele dedicate nouă vor apărea pe la sfârștiul lunii mai; ar trebui să primim niște bani din urmă.

Am discutat totodată și cu alți colegi care au văzut cu ochi buni crearea de noi grupuri de producători. Asta vrea și Ministerul, dar „se grăbesc încet”. Legea a apărut în iulie 2015, însă normele n-au apărut nici după 7-8 luni.

R.F.: Ați vorbit de calitatea grâului. Soluții de depozitare nu dețineți? Știm că există modalități moderne de mixare a grâului, astfel încât produsul obținut să continue să fie conform.

I.D.: Nu. Cu depozitarea avem o problemă. Așa cum am menționat anterior, eu am vândut un grâu foarte bun. Dacă puteam să-l stochez și să-l mixez, comercializam întreaga cantitate la același preț. (...) Un depozit de 2.000 – 3.000 de tone ar fi fost suficient.

R.F.: Care este structura de cultură a Prodserv Conil SRL?

I.D.: Prin această firmă lucrez 270 ha de teren arabil, iar structura de cultură este următoarea: 112 ha cu grâu, 50 ha cu rapiță, 20 ha floarea-soarelui, iar restul cu porumb.

R.F.: Ce suprafață lucrează în total membrii grupului Cerif Oil?

I.D.: Asociația noastră, Cerif Oil Srl, lucrează 3.000 ha; nu este una prea mare. Era o discuție la un moment dat de o asociație mare. A încercat s-o facă Ioana Caragea, cooperativa Agri Sud, care nu a funcționat din păcate pentru că am fost foarte mulți dintr-o dată, nu ne-am înțeles, nu a funcționat. Trebuie început de jos, cu puțin, cu cei cu care te înțelegi și, pe urmă, o ridici, o faci mai mare.

R.F.: Ce producție medie a avut Prodserv Conil avut în anul agricol 2014-2015?

I.D.: Anul trecut, pe fondul unor temperaturi mari, producțiile au fost relativ mici. Chiar și așa, la grâu am obținut 5.100 kg, la porumb am avut 6.600 kilograme boabe STAS la hectar, 3.300 kilograme la rapiță linoleică, iar la floarea-soarelui 2.800 kilograme semințe la hectar. Singura cultură pe înverzire a fost cea de mazăre (14 hectare) care, din păcate, a rămas de o palmă înălțime și pe care nici n-am putut s-o mai recoltez. Am băgat-o în pământ, am făcut cheltuială cu ea, iar în toamnă a trebuit să refac 12 ha din total. Cheltuiala pe care am avut-o cu mazărea și cu înființarea rapiței m-a dus mai mult decât cei 55 de euro la hectar pe care îi primesc pe întreaga suprafață. Ca atare, în Ilfov sunt mulți fermieri care nu au optat pentru înverzire; vor pierde cei 55 de euro la hectar în condițiile acestea.

R.F.: Cât ați obținut ca prețuri, pe asociație, față de cât ați fi încasat ca și fermier obișnuit? Cu cât ați vândut grâul?

I.D.: Incredibil, d-ar l-am vândut bine, adică cu 740 lei tona. Alții au vândut marfa și sub 0,65 lei kilogramul. Mai mult, am încasat 618 lei pe tona de porumb boabe, în condițiile în care alții au comercializat materia-primă sub 0,55 lei kilogramul. Rapița am vândut-o spre 1.500 lei tona, iar floarea-soarelui circa 1.400 lei tona, în condițiile în care, anul trecut, marfa de de acest tip se comercializa cu 1.100 lei. Am fost mulțumit.

R.F.: Întâmpinați probleme cu dubla impunere în cazul grupului dumneavoastră de producători? Știm că multă lume evită asocierea din cauza impozitului dublu, atât pe membru, cât și pe asociație.

I.D.: Noi, pe tot ceea ce am încasat, am emis facturi fiscale și am plătit mai departe sumele cuvenite membrilor grupului de producători, iar aceștia au achitat la rândul lor o cotizație către Cerif Oil de unu la sută din total. Acest unu la sută a constituit venit la care am aplicat cheltuielile cu contabilitatea, președintele și ce mai avem ca administrare. După aceste acțiuni ne-a rămas și un mic profit. Având un venit mare ca grup, Cerif Oil a trecut la impozitarea pe profit; de aceea noi nu ne-am confruntat cu problema dublei impozitări.

Ce se întâmplă în cazul unor grupuri de producători mai mici – ei plătesc impozit pe venit. Grupul respectiv are un impozit pe venit, nu pe profit, și pe urmă plătesc și ceilalți impozit pe profit; de aici dubla impozitare. Însă, s-a discutat ca și aceia care s-au transformat, chiar și la un plafon mai mic, să fie trecuți ca plătitori pe profit. Chiar scrie în Hotărâre că acele cooperative care vor fi transformate în grupuri de producători, li se va acorda o reducere pe impozit de 20%, se va transforma în impozit pe profit și nu vor mai plăti impozit pe venit, că acolo era dublura.

R.F.: Grupul de producători Cerif Oil se gndește să-și diversifice activitatea? Vreți procesare? Zootehnie?

I.D.: Vrem să transpunem în realitate un proiect propriu în valoare de două milioane de euro pentru care cotizăm de trei ani. Proiectul este unul integrat și a fost pus la punct împreună cu Grupul Român pentru Investiții și Consultanță (RGIC). Vrem o moară, o fabrică de pâine pentru zonă, cu tărâțele rămase să creștem vaci cu lapte, iar laptele să-l valorificăm prin automate. Din banii aceștia luați în plus vrem să investim, pe lângă faptul că luăm între 70-90% fonduri nerambursabile. Oamenii nu prea au încredere însă. (...) Am rămas cu proiectul în stand-by.

LAPAR s-a luptat pentru schimbarea modului de echivalare a suprafețelor

R.F.: Și APA, din care faceți parte, dar în special LAPAR s-a luptat să modifice acte normative care pe ici, pe colo, generau sincope majore în bunul mers al agriculturii. Care au fost principalele nemulțumiri ale fermierilor vizavi de actele normative care îi impactau direct?

I.D.: În primă instanță, LAPAR s-a luptat să schimbe modul de echivalare a suprafețelor. Adică dacă aveam cinci procente din suprafața arabilă alocate pentru înverzire, să nu-mi revină obligativitatea înființării a trei la sută la culturile de toamnă, ci doar 0,7-1 ha, iar ceea ce am înființat, acel hectar sau 0,7 ha, să fie considerat 1,5 ha, astfel încât să scadă numărul de hectare pe care să le înființăm.

Pe urmă, nu suntem de acord cum am primit banii pe motorină. Am încasat trimestrul I și II cumulat, tot datorită dumnealor, că s-au pus pe treabă prea târziu. I-am primit după 11 luni, iar acum, pe trimestrul III când ai ajuns să vii să mi-i dai, spui: „Stai că ți-i dau, dar nu îi am pe toți și îți mai dau nu știu când”. Nu suntem de acord cu treaba asta. Eu am dat banul atunci și mie îmi trebuie acum să iau altă motorină, mai ales că nu mai am. Foarte mulți colegi nu și-au plătit inputurile către societățile de la care le-au luat. Pe lângă faptul că acestea pot oricând să introducă la plată instrumentele, furnizorii nu vor mai vinde inputuri pe datorie pentru noua campanie pentru că îi consideră pe producătorii agricoli rău-platnici. Nici de la bancă nu mai poți lua bani, pentru că nu mai ai bonitatea necesară că nu ai restituit creditul. Ai intrat, de asemenea, să plătești o dobândă penalizatoare. Ca atare, noi, la ora aceasta, ne găsim decapitalizați și nu ne putem continua activitatea. Eu nu cred că vina este în totalitate a Ministerului Agriculturii și a celor cu softul, ci a APIA; ai stat liniștit până acum și nu te-ai interesat că trebuie să faci plățile.

R.F.: Am aflat nu demult că și familia dumneavoastră a avut probleme cu Agenția de Plăți și Intervenție în Agricultură...

I.D.: Am înființat un lot de mazăre pentru înverzire, lângă el un drum de doi metri, iar fiul meu, vizavi, a avut și el tot mazăre. El a recoltat, a obținut 1.500 de kilograme la hectar. Eu am însămânțat suprafața două zile mai târziu și n-am mai prins ploaia de care a avut el noroc, drept pentru care nu am obținut nimic. Problema apare însă acum. Chiar dacă băiatul meu a obținut 1,5 tone producție, la teledetecție a ieșit că la mine a fost mazărea, nu la el! A fost și a discutat la APIA problema respectivă. L-au chemat apoi la Agenție... „că nu este în ordine treaba”. El i-a invitat atunci pe angajații APIA să vină și să vadă cu ochii lor, dar nu după șapte luni, ci atunci când era cultura pe teren. Cum putea să-mi mai plătească APIA banii, când ei nu sunt pregătiți. Și atunci noi vorbim de soft?

R.F.: Ce a însemnat anul agricol 2014-2015 pentru fermierul Ilie Dan și pentru colegii săi din APA Ilfov?

Ilie Dan: Eu și fermierii ilfoveni din Asociația Producătorilor Agricoli (APA) am avut un an nu putem să zicem bun, dar nici atât de greu cum a fost în Moldova, cum a fost prin Mehedinți, Olt și prin alte zone. Vara, în câmp, temperaturile s-au menținut la o intensitate mare, între 33-40 de grade Celsius la umbră (am avut la plante chiar și 45-50 de grade), temperaturi care au afectat producțiile pe care așteptam să le obținem și pentru care am făcut investiții în vederea obținerii unor cantități importante de materie-primă. Putem spune fără să greșim că ploile care au mai căzut pe aici, au făcut-o în așa fel încât să obținem o producție care să ne acopere costurile pe care le aveam.

R.F.: Ce perspectivă aveți pentru anul agricol 2015-2016? Va fi unul bun sau dimpotrivă?

I.D.: E bine pornit anul agricol. Iarna a fost destul de blândă. La ora aceasta ar fi trebuit să începem să fertilizăm, însă mulți dintre noi nu avem banii necesari și, sigur, că se va repercuta într-o formă sau alta treaba respectivă asupra anului agricol menționat.

Luna iunie este cunoscută în popor ca luna cireşelor sau sub denumirea de Cireşar sau Cireşel. Practic, cu luna iunie trecem calendaristic în sezonul de vară, dar totodată trecem şi la strânsul primelor roade ale câmpului. Lucrările prezentate mai jos constituie repere orientative pentru cititorii noştri şi nu exclud posibilitatea efectuării de alte lucrări în cadrul acestor culturi. Fiecare agricultor, în funcţie de cultura pe care o are, de suprafeţele pe care le deţine şi în funcţie de condiţiile climatice, profitând mai ales de faptul că ştie bine terenul pe care îl lucrează, va decide ce este mai corect de făcut pentru ferma sa.

Înainte de a trece la lucrările din prima lună a sezonului cald, facem câteva precizări cu referire la perioada de primăvară parcursă până la publicarea materialului de faţă.

Majoritatea culturilor agricole din toamnă sunt întârziate din punct de vedere vegetativ cu aproximativ 10 - 14 zile faţă de perioada normală de vegetaţie. Întârzierea este în primul rând din cauza temperaturilor mai scăzute întâlnite pe parcursul lunilor aprilie şi mai. Spre exemplu, la cultura rapiţei, declanşarea înfloritului a fost întârziată, plantele au avut în primăvară o creştere încetinită, ramificaţiile florifere au apărut mai târziu, iar distanţa dintre flori (dintre silicve) este mai mică decât de obicei. Toate acestea sunt consecinţe ale temperaturilor mai scăzute decât în mod normal întâlnite în lunile de primăvară.

În ce priveşte culturile de primăvară, semănatul s-a încheiat mai târziu în anumite zone, decât epoca optimă recomandată, datorită în principal ploilor survenite în lunile aprilie şi mai. Aceste ploi, pe de o parte, au decalat efectuarea semănatului culturilor de porumb şi floarea-soarelui mai târziu, iar pe de altă parte, pe anumite suprafeţe ploile au determinat formarea crustei care a dus în unele cazuri la compromiterea culturilor şi la un cost suplimentar de reînsămânţare a acestora. De pildă, la grâu, persistenţa acestor ploi a determinat creşterea agresivităţii agenţilor patogeni şi în special a făinării.
Intervenţiile pentru protejarea culturilor agricole (tratamente şi erbicidare la grâu; erbicidare la porumb şi floarea-soarelui etc) au fost făcute în anumite zone cu întârziere de peste 10 zile.

Toate aceste fenomene meteorologice au determinat în general efectuarea unor lucrări agricole cu întârziere şi chiar au generat creşterea preţului de execuţie al acestora.

Revenind la calendarul agricol al lunii iunie, trebuie să precizăm că agricultorii trebuie să pregătească combinele pentru recoltare. Se vor verifica spaţiile de depozitare (acolo unde este cazul), mijloacele de transport şi se vor face primele tranzacţii de vânzare a recoltei. Dacă pentru orz marea majoritate a fermierilor pregătesc spaţiile de depozitare în ferme sau silozuri, pentru sămânţa de rapiţă, de cele mai multe ori se încheie contracte directe de livrare. Practic, rapiţa, datorită seminţelor cu un conţinut mai mare de ulei se va vinde imediat după recoltare.
Luna iunie deschide sezonul campaniei de vară, campanie prin care se trece la recoltarea orzului şi rapiţei, se pregăteşte  recoltarea  grâului şi se continuă celelalte activităţi specifice  plantelor prăşitoare. În prezentarea de mai jos încercăm să atingem câteva lucrări esenţiale care se vor desfăşura în cadrul acestei luni, la următoarele culturi: rapiţă, orz, grâu, porumb şi floarea-soarelui.
Rapiţa

Pentru  rapiţă, iunie (a doua jumătate a lui iunie) reprezintă luna în care această cultură se recoltează. Pregătirea recoltării culturii de rapiţă este prioritatea principală a fermierilor. În vederea desfăşurării în bune condiţii a recoltării trebuie luate în considerare următoarele aspecte:

-    Verificarea combinelor din punct de vedere tehnic (montarea echipamentului de recoltare, pregătirea şi montarea cuţitelor laterale, verificarea reglajelor care se pot face înainte de intrarea în lan, verificarea etanşeităţii combinei etc);

-    Verificarea utilajelor cu care se va transporta producţia din câmp la siloz. Având în vedere că gradul de curgere al seminţelor de rapiţă este ridicat, trebuie precizat că orice îmbinare necorespunzătoare la mijloacele de transport reprezintă o pierdere de producţie pe durata transportului. De asemenea, camioanele de transport trebuie dotate cu prelată pentru acoperirea producţiei pe durata deplasării. În caz contrar, vântul puternic sau viteza mai mare de deplasare poate să diminueze producţia din maşină;

-    Fermierii care au în cultură soiuri, în vederea reducerii gradului de scuturare până în momentul recoltării, este bine să aplice un adjuvant de protecţie al silicvelor cu aproximativ trei săptămâni înainte de începerea efectivă a lucrării. Acest adjuvant formează o pelicula de protecţie în jurul silicvelor şi menţine silicva închisă. Important de ştiut la aplicarea acestor produse este faptul că ele trebuie să îmbrace complet silicva. Altfel,  acolo unde pe silicve avem întreruperi de produs, acestea vor crăpa. Adjuvanţii se pot aplica fără probleme şi în cazul hibrizilor, dar la majoritatea hibrizilor silicvele sunt mai puţin dehiscente decât în cazul soiurilor;

-    Recoltarea culturii se poate începe de la umiditatea de 11-12%, dar depinde foarte mult de condiţiile climatice din perioada respectivă, precum şi de modul în care arată cultura, cât şi de dotarea tehnică a fermierului. Dacă se întârzie recoltatul peste perioada optimă şi plantele de rapiţă ajung la supracoacere, pierderile de producţie prin scuturare vor fi mult mai mari;

-    Sămânţa de rapiţă cu umiditate mai mare de 11% trebuie trimisă după recoltare imediat la siloz, unde se poate asigura o ventilaţie corespunzătoare (în unele cazuri chiar o uscare) şi o condiţionare pentru eliminarea resturilor vegetale. De multe ori aceste resturi vegetale cresc umiditatea seminţelor. Dacă totuşi se intenţionează ţinerea seminţei în fermă, este bine ca aceasta să se depoziteze sub şoproane care au o ventilaţie naturală bună, în strat subţire de aproximativ 15 – 20 cm. Sămânţa trebuie lopătată manual sau mecanic până când umiditatea scade sub 10%.
Orz

În aceasta lună, înainte sau după recoltarea rapiţei se va efectua şi recoltarea orzului.

După felul în care arată culturile de orz la această dată, cred că practic vom avea o suprapunere la recoltare. Atât rapiţa, cât şi orzul vor fi recoltate în paralel.

Pentru cultura orzului, alegerea momentului optim de recoltare trebuie să aibă în vedere două aspecte importante:

- Recoltarea cu pierderi cât mai mici de producţie. Aceste pierderi pot fi datorate atât scuturării (o recoltare târzie), cât şi treieratului incomplet (o recoltare timpurie).

- Umiditatea de recoltare. În mod normal când avem suprafeţe mici de orz şi orzoaică putem foarte bine recolta la umiditatea de 14% (bineînţeles trebuie luată în calcul şi evoluţia climatică din perioada de recoltare). La această umiditate sămânţa se păstrează fără probleme. În schimb, dacă avem suprafeţe mai mari de orz, recoltatul poate începe mai devreme, atunci când umiditatea în boabe a ajuns la 16-17%. Este ştiut faptul că dacă umiditatea orzului scade în lan sub 11%, creşte puternic riscul de a avea pierderi de recoltă prin scuturare.

Grâu

În perioada următoare, culturile de grâu vor  trece prin mai multe etape: de înspicare, de înflorire şi de formare a boabelor. Dar, aceste etape variază foarte mult de la un soi la altul şi de la o zonă la alta.

În iunie, la cultura grâului se va continua (acolo unde este nevoie) cu efectuarea tratamentelor foliare pentru combaterea bolilor. Normal în această perioadă se aplică şi ultimul tratament de combatere a bolilor, în special al bolilor spicului (fuzarioza, înegrirea spicelor). Tratamentul are rolul şi de a menţine frunza stindard verde pe o perioadă cât mai lungă de timp. Această frunză are un rol important în obţinerea unor boabe cu greutate mai mare (MMB-ul mare) şi de bună calitate. Pentru protejarea cu eficienţă sporită a culturilor de grâu, în vederea alegerii celor mai bune produse de tratare este bine a se consulta cataloagele firmelor distribuitoare de pesticide din zonă.

Odată cu aplicarea fungicidelor se pot aplica şi o serie de insecticide, în special pentru combaterea adulţilor şi a larvelor de ploşniţa cerealelor, a viermelui roşu al paielor, a cărăbuşeilor şi a altor tipuri de insecte. Dintre acestea cel mai puternic atac în perioada de înflorire şi formare a boabelor este dat de ploşniţa cerealelor. În cazul în care atacul apare şi se manifestă după apariţia spicului, atacul se va putea observa la baza spicului sau chiar la baza spiculeţelor. În acest caz, spicul în totalitatea lui sau spiculeţele atacate se usucă forţat şi fenomenul se observă în lan ca o albire a spicelor sau spiculeţelor. Datorită pierderilor importante produse de această insectă, se recomandă ca tratamentele să se efectueze în mod obligatoriu atunci când avem 5 exemplare/m2 (PED = 5 exemplare/m2).  În funcţie de dăunătorul pe care vrem să-l controlăm şi de perioada de aplicare se vor utiliza numai insecticide avizate recomandate de firmele de specialitate.

Porumb

În iunie, fermierii vor continua cu întreţinerea culturilor de porumb şi numai unde este cazul se va interveni şi cu alte lucrări mai deosebite (poate o lucrare de rărire a plantelor - pentru fermierii mici, poate o lucrare de combatere a excesului de umiditate etc).

Principala lucrare de întreţinere a culturii porumbului este dată de combaterea buruienilor. Această lucrare se poate face atât pe cale chimică, cât şi mecanică, caz în care odată cu combaterea buruienilor se face şi o afânare superficială a solului şi eventual (acolo unde este posibil) o aplicare de îngrăşăminte chimice. În mod normal, aplicarea în vegetaţie a erbicidelor se poate realiza atunci când plantele de porumb au între 2 şi 6 frunze adevărate, dar momentul aplicării depinde foarte mult de substanţa activă utilizată (erbicidul folosit) şi de stadiul de dezvoltare al buruienilor.

Având în vedere condiţiile climatice din acest an, buruienile au avut o dezvoltare explozivă. În funcţie de momentul aplicării, de gradul de îmburuienare, de frecvenţa buruienilor şi de spectrul de buruieni dominante, se va alege erbicidul care va avea cel mai bun control asupra buruienilor. În cazul combaterii buruienilor dicotile din cultura de porumb, fermierul are la alegere o gamă variată de produse. În cazul buruienilor monocotiledonate, numărul produselor omologate la cultura porumbului, cu aplicare în vegetaţie, este mai mic şi majoritatea au ca substanţe active produse ca: fluroxipir, nicosulfuron, rimsulfuron, tropramezon etc (a se consulta lista produselor omologate). Pentru hibrizii de porumb de tipul “CTM” cu rezistenţă  la cicloxidim se pot aplica aceste erbicide până la stadiul de 6 frunze. Aplicate şi în faza mai avansată a culturii de porumb (6 - 8 frunze) de obicei nu produce efecte de fitotoxicitate, dar datorită foliajului mai mare, gradul de combatere a buruienilor monocotile este mai redus.

Floarea-soarelui

Fermierii vor continua efectuarea lucrărilor de întreţinere la culturile de floarea-soarelui. Pe primul plan rămâne combaterea buruienilor atât pe cale chimică, dar şi mecanică.

Referitor la combaterea buruienilor pe cale chimică, aceasta se face diferenţiat în funcţie de sistemul de cultură. Astfel: la hibrizii normali, clasici, combaterea buruienilor monocotile este relativ simplă şi fără costuri prea mari şi se efectuează cu erbicide pe bază de cicloxidim, cletodim, fenoxaprop-p-etil, fluazifop-p-butil, quizalofop-p-ethyl, quizalofop-p-tefuril, propaquizafop etc. O problemă deosebită este dată de controlul buruienilor dicotile. În cazul unui asolament corespunzător şi al unei tehnologii de cultură adecvate cu erbicidare la pregătirea patului germinativ sau în preemergenţă, buruienile dicotile pot fi ţinute sub control.

La floarea-soarelui semănată în cele două sisteme noi de cultură, sistemul clearfield şi sistemul expres - cu hibrizi recomandaţi în aceste sisteme - contribuie la controlul în mare măsură a buruienilor dicotiledonate. De fapt, scopul principal pentru care fermierii noştri s-au orientat spre aceste sisteme noi de cultură a fost necesitatea combaterii buruienilor problemă din cultura de floarea-soarelui. În acest caz, important este să se ţină cont de perioada de aplicare a erbicidului. Normal, aceste erbicide se aplică atunci când planta de cultură are între 4 şi 6 frunze adevărate. La hibrizii cu rezistenţă la imazamox, aplicarea acestui erbicid în faza de 6 - 8 frunze ale plantei de floarea-soarelui controlează foarte bine şi toate speciile de orobanche (Orobanche spp) din România.

Din punct de vedere al combaterii buruienilor pe cale mecanică, fermierii, în funcţie de gradul de îmburuienare a culturii, pot face una până la două praşile mecanice. Pe lângă combaterea buruienilor, praşila mecanică are şi rolul de afânare superficială a solului. Concomitent cu lucrarea de afânare a solului pot fi aplicate şi unele îngrăşăminte chimice.

Mihai M.