fond cinegetic - REVISTA FERMIERULUI

Pentru prima dată în cei peste trei ani și jumătate de la apariția pestei porcine africane (PPA) pe teritoriul României, instituțiile cu rol în gestionarea acestei boli s-au așezat la masă și au decis să își asume împreună un plan esențial pentru stoparea și controlul PPA, transmite Asociația Producătorilor de Carne de Porc din România. APCPR salută publicarea în transparență decizională a proiectului de OUG pentru aprobarea Planului de măsuri de urgență pentru supravegherea, prevenirea și controlul pestei porcine africane în România și pentru modificarea Legii vânătorii şi a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006.

De la începutul anului 2021, România a înregistrat 281 de noi focare de boală la porcul domestic, din care aproximativ 97% se regăsesc în gospodăriile populației, fapt ce prefigurează un viitor întunecat pentru producția de porcine din România, cu afectarea economică a tuturor fermierilor și tipurilor de exploatații, indiferent de mărime sau sistem de creștere, cu un impact social care cu greu va putea fi depășit în următorii ani, se precizează într-un comunicat de presă transmis redacției Revista Fermierului de către APCPR.

Proiectul de OUG pune în practică măsurile recomandate de misiunile de audit ale Comisiei Europene din perioada 2018-2020 și cele pe care membrii asociației le-au solicitat și le consideră necesare pentru controlul și stoparea bolii atât la porcul domestic, cât și la mistreți. Prin acest proiect de act normativ se va reglementa modul în care se pot produce și comercializa porci în diverse sisteme de creștere și în toate tipurile de exploatații existente pe teritoriul României și se vor adopta reguli cu privire la gestionarea mistreților, aceștia fiind unul dintre principalii vectori de difuzare și menținere a bolii în teritoriu. „Proiectul de OUG stabilește atribuții și competențe pentru fiecare autoritate a statului cu rol în gestionarea bolii. Astfel, toate autoritățile naționale și locale trebuie să își asume atribuțiile și competențele ce le revin, să elaboreze norme de aplicare care să fie puse în practică cât mai urgent, într-un efort conjugat de combatere a PPA. Proiectul de OUG publicat în transparență decizională reprezintă pentru fermieri primul semnal de intrare într-o normalitate europeană și, la acest moment, singura speranță pentru securizarea producției de carne la nivel național și evitarea falimentului.”

APCPR solicită autorităților adoptarea în regim de urgență a acestui act normativ și publicarea normelor de aplicare în termen de 45 de zile de la intrarea în vigoare a proiectului de OUG.

Proiectul de OUG poate fi consultat aici: http://www.ansvsa.ro/wp-content/uploads/2021/03/Modif_1_Proiect_OUG_plan_masuri_PPA_si_modif_Lege_407_2006-18.03.2021.pdf

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Comunicate

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista