La final de 2024 starea agriculturii românești arăta ca după război, având în vedere ultimii ani, nu puțini, cu secetă, cu prețuri mari la inputuri și mici la recolte, cu conflictul de lângă granița noastră, dar și cu cele răbufnite în alte părți ale lumii. Care sunt perspectivele pentru 2025? Toamna a fost ploioasă, au mai fost ceva zăpezi prin țară, pe câmpuri, iar fermierii, acum, la început de an, își fac speranțe.
Însă realitatea nu arată bine deloc, insolvențele și falimentele bat la ușa sectorului agricol. Nu o spun eu, ci o afirmă mulți dintre cei care-și desfășoară activitatea în agribusiness.
Anul trecut, pe fondul alegerilor locale, parlamentare și prezidențiale, guvernanții au aruncat ceva mărunțiș din banul public în agricultură. Grosul banilor, ajutoare, subvenții, sprijinul statului, al Onor’ Ministerului Agriculturii este și astăzi la stadiul de promisiune.
Chiar la început de 2025, fermierii, prin vocea organizațiilor profesionale, au solicitat MADR și ministrului Florin Barbu urgentarea plăților aferente campaniei 2024, subvenția fiind o sursă vitală de lichiditate pentru toate exploataţiile agricole. Majoritatea fermierilor nu a primit nici sumele aferente avansului, unii au de încasat sume importante, iar întârzierile distorsionează întregul lanţ valoric. Această situație afectează grav capacitatea fermierilor de a-și planifica activitățile și de a-și asigura resursele necesare pentru campaniile agricole viitoare. De ce instituțiile statului, respectiv MADR, APIA, AFIR, nu pot respecta un calendar clar? Și creditorii încep să-și piardă răbdarea, ne transmit tot mai mulți fermieri.
Fără o strategie măcar pe termen scurt/mediu, dar cu măsuri pompieristice, pentru agricultură nu se văd la orizont soluții viabile.
Probabil că ministrul Agriculturii nu este de acord cu mine și ar spune că a luat măsuri care să sprijine sectorul, cum ar fi amânarea plăților către distribuitorii de inputuri agricole, către bănci sau programul „Creditul Fermierului”. Să amintesc și de „Rabla” la tractoare, încă un program nefuncțional? Sau de despăgubirile pentru culturile distruse de secetă? Toate sunt promisiuni și în niciun caz soluții, măsuri care să ajute sectorul să se refacă, încet, încet.
La început de nou an, vedem că anul trecut, unul electoral, a fost doar despre pomeni. În rest, multe promisiuni, vise și proiecte moarte încă din fașă. În 2024, agricultura a avut parte de povești, multe povești, iar din prima zi a lui 2025 sectorul agricol a fost lovit de „trenuleț”, adică vestita OUG care a eliminat unele beneficii fiscale din sectorul agricol. Ceea ce pentru guvernanți nu a fost destul, așa că au mai adăugat o taxă… „pe stâlp”. Na, de fă agricultură, performanță, producții.
Am remarcat la autorități, dar și la unii fermieri, o oarece liniște datorată condițiilor meteorologice mai bune din ultima perioadă și culturilor de toamnă care arată bine în acest moment. Și totuși, pe plan mondial se vorbește de o scădere a veniturilor pe fermă în acest an din cauza prețurilor în creștere la inputuri, creștere care pare că nu se va reflecta în prețul producției agricole. Specialiștii vorbesc și de alte cauze, care țin de piața globală, de cererea și oferta de produse agroalimentare.
Ce e de făcut? Guvernul, Parlamentul, dar mai ales Ministerul Agriculturii să înțeleagă adevăratele probleme și nevoi, așa încât să ia măsuri reale de sprijinire a întregului sector agricol.
Altfel, agricultura rămâne conectată la tubul de oxigen de la terapie intensivă, până s-o închide și acolo. Să sperăm că nu se va întâmpla în 2025!
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2025Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Cine-i de vină? Toți!
Moment zero pentru agricultură
În perioada 17 – 26 ianuarie 2025, la Berlin (Germania), se desfășoară cea de-a 89-a ediție a expoziției „Săptămâna Verde 2025” (Grüne Woche). Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) participă cu un stand în cadrul căruia experți din minister promovează produsele agroalimentare românești recunoscute la nivel național și european.
Astfel, în cadrul standului MADR vor fi promovate și oferite spre degustare mostre din produse înregistrate pe sisteme de calitate europene sau în curs de înregistrare, respectiv Magiun de prune Topoloveni –IGP, Salam de Sibiu –IGP, Telemea de Ibăneşti – DOP, Novac afumat din Țara Bârsei – IGP, Scrumbie de Dunăre afumată – IGP, Cârnaţi de Pleşcoi – IGP, Telemea de Sibiu – IGP, Caşcaval de Săveni – IGP, Salată cu icre de știucă de Tulcea – IGP, Salată tradițională cu icre de crap - STG, Plăcintă dobrogeană – IGP, Pită de Pecica - IGP, Salinate de Turda – IGP, Sardeluță marinată fabricată potrivit tradiției din România – STG, din categoria băuturilor spirtoase Indicație Geografică – Pălincă și Țuică Zetea de Medieșul Aurit.
De asemenea, printre produsele de la stand se vor regăsi băutura spirtoasă care în anul 2024 a pornit pe drumul înregistrării europene, Țuică de prune Sordony de Horezu, ca Indicație Geografică, dar și Vinars Jidvei – Indicație Geografică Protejată Național și cidru - băutură fermentată liniștit. Totodată, spre degustare vor fi oferite produse montane și ecologice, precum și produse înregistrate pe scheme de calitate naționale.
Alte produsele românești care vor fi expuse la ediția 2025 a expoziției „Săptămâna Verde” sunt cele care sunt în proces de înregistrare pe un sistem de calitate european, precum: Babic de Buzău pentru dobândirea IGP, Batog deltaic de sturion pentru dobândirea IGP, Cârnați din topor din Vâlcea pentru dobândirea IGP, Brânză frământată de Teaca pentru dobândirea IGP și Salam Poiana Mărului pentru dobândirea IGP, dar și produse a căror denumiri vor urma etapele înregistrării pe un sistem de calitate european: Cârnați măcelarului de Pașcani, Iaurt de oaie din Câlnic, Cașcaval de Pojorâta, Răstăuțe maramureșene (cu spanac sau sfeclă), Cașcaval Brădet, Cașcaval din lapte de oaie Horezu, Brânzeturile de Colțești, Zacuscă pescărească din legume de Blăgești și păstrăv de Blăgești, Magiun de dovleac sau din măr Topoloveni, Ceafă nobilă de Bistrița, Carne afumată la garniță din Vâlcea, Brânză în coajă de brad de Bran, Salam de Nădlac, Mere de Cândești din bazinul pomicol Voinești, prune afumate la lojniță de Vrancea și Zacuscă cu păstrăv afumat de pe Sălăuța.
Între alte preparate pregătite pentru degustare la standul MADR menționăm: ghiudem, batog de crap argintiu și de somn, pastramă de crap argintiu și de somn, zacuscă cu pește și diferite sortimente de siropuri din Șugag, gemuri sau dulcețuri de fructe, produse de panificație și patiserie (cozonaci, cornulețe cu gem, biscuiții Eugenia cu diverse umpluturi, biscuiți digestivi cu ovăz, cereale, stafide, biscuiți cu umpluturi de cremă de vanilie și cacao, paste făinoase etc.), zahăr Bod, produse din carne de pui, diverse sortimente de miere certificate ecologic sau înregistrate ca produse montane (din salcâm, tei, polifloră, alte produse ale stupului, sortimente de uleiuri presate la rece, diverse sortimente de fructe deshidratate (căpșuni, zmeură, merișoare, prune), ceaiuri de plante sub marca Bunătăți uscate. Din categoria băuturilor spirtoase înregistrate ca Indicație Geografică, România va expune - Pălincă și Țuică Zetea de Medieșu Aurit, precum şi vin alb, roze şi roşu de la cramele Cotnari, Histria și Jidvei, iar standul va fi înveselit de flori colorate de la producătorii români.
Expoziția „Săptămâna Verde 2025” reprezintă atât o platformă de afaceri, cât și un festival al tradițiilor gastronomice și folclorice cu impact mediatic de anvergură în Europa, cât și pe plan mondial. La ediția din 2024 au fost prezenți peste 1.400 de expozanți din 60 de țări, care au atras aproximativ 300.000 de vizitatori.
CITEȘTE ȘI: Produse tradiționale și puncte gastronomice locale, pentru viitorul satului românesc
13 cu noroc pentru „Pita de Pecica”
Paula Vals, modelul unui antreprenor necesar
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În județul Ialomița, la Bucu, se află ferma de circa 400 de hectare a președintelui Federației PRO AGRO. Anul acesta, se împlinesc 25 de ani de când Ionel Arion face agricultură, economist fiind la bază. De patru ani, în exploatația din Bărăgan s-au stopat mare parte din investițiile în tehnică, doar irigațiile beneficiind de bani. Acolo, în câmp, spre mijloc de august, cu Ionel Arion am abordat o sumedenie de subiecte de interes pentru întreaga tagmă a agricultorilor.
Ionel Arion: Ne aflăm la o solă de porumb, cultură dublă, cultura principală a fost orz, semănată în toamna anului 2023. Am recoltat în iunie şi imediat, practic nu a ieşit combina din această solă, am început în urma ei semănatul porumbului. Irigăm, pentru că nu avem pluviometrie necesară dezvoltării culturii de la natură, şi atunci am aplicat până la această dată, ne aflăm în prima decadă a lunii august, 110 litri doar din irigaţii.
Reporter: Asta, doar pentru această cultură. Dar referindu-ne la anul agricol 2023-2024, cam care a fost regimul pluviometric?
Ionel Arion: Pentru culturile de primăvară a fost cel mai greu, pentru că începând cu luna aprilie şi până la sfârşitul lunii mai am avut doar 38 de litri pe parcursul a două luni. În lunile iunie şi iulie am avut încă 62-63 de litri, iar în luna august avem doar 12 litri de la natură.
„Lipsa precipitaţiilor pe o perioadă îndelungată şi lipsa unor politici agricole adecvate, cu siguranţă vor lăsa mult teren necultivat.”
Reporter: Să revenim la culturile duble, pentru că suntem la acest lot de porumb cultură dublă. Este eficientă cultura dublă? În afară de porumb, mai merită o altă cultură? Am văzut fermieri care au mai pus şi floarea-soarelui în cultură dublă.
Ionel Arion: Trebuie să recunosc că în ultimii patru ani am folosit doar porumb. Am studiat, am cunoscut colegi care într-adevăr au semănat floarea-soarelui. Dacă mă întrebaţi pe mine cred că cea mai eficientă ar fi soia cultură dublă, dar acea soia care nu ni se permite, modificată genetic. Am avut şansa să o cultiv înainte de a fi interzisă soia modificată genetic în România. Cred că este soluţia pentru capitalizarea fermierilor din țara noastră, noi având cel mai mare areal din toate statele Uniunii Europene care poate fi cultivat cu soia. De altfel, cred că ne-am asigura întru totul consumul intern, dacă am cultiva.
De ce am ales cultura dublă de porumb? Am avut şi fermă de animale, am avut şi în zonă clienţi care au putut să vină şi să cumpere de la noi fie cultura în picioare, pentru a o face siloz pentru propriile animale, fie au cumpărat siloz. Însă anul acesta ridicăm un pic ștacheta şi vrem ca această cultură dublă de porumb, care până acum se prezintă foarte bine, să o lăsăm să o recoltăm pentru boabe, cel mai probabil sfârşitul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie sau poate în sfârşit de lună noiembrie să ajungem să aibă umiditatea necesară pentru ca porumbul să fie recoltat boabe.
Reporter: Este singura cultură care poate fi recoltată şi anul următor în iarnă.
Ionel Arion: Da, sunt areale în ţară unde într-adevăr se trece peste Anul Nou perioada de recoltat. În zona noastră eu cred că undeva în noiembrie vom recolta şi, ţinând cont şi de grupa FAO pe care am ales-o, nu am ales foarte timpuriu, în primul rând pentru că producţia scontată ar fi fost mai mică, şi pentru că am fi avut o chestiune de rezervă, spun eu, în cazul în care cultura nu era promiţătoare o treceam la furaj. Şi deocamdată decizia este luată pentru a merge pe recoltă de boabe pentru consum.
Reporter: Producţia, în condiţiile în care veţi iriga în continuare, va fi una normală? Va exista o diferenţă între cultura a doua şi cultura principală de porumb, pe care o aveţi tot la irigat?
Ionel Arion: Diferenţe vor fi, dar acum nu vă ascund că avem atât de multe ecuaţii în acest joc şi atât de mulţi algoritmi, încât de foarte multe ori tot decizia personală rămâne cea care se şi implementează. În partea cealaltă unde avem cultură principală de porumb, cultura înfiinţată la începutul lunii aprilie, este un FAO mai mare, o cultură tardivă. Dar ne-am jucat într-un fel, în sensul în care am intercalat inclusiv FAO diferit pentru a ajuta un pic, spunem noi, încă experimentăm, perioada de înflorit, de fecundare, de polenizare, pentru că temperaturile foarte mari şi ceea ce ne-a adus anul acesta vremea, şi în anii trecuţi – trebuie să recunoaştem că venim după trei ani de probleme, acesta ar fi al patrulea – ne-a făcut să învăţăm să devenim mai selectivi, mai atenţi, mai prudenţi şi cred eu că arată foarte bine cultura de porumb cultură principală. La cultură dublă nu mai este cazul, nu mergem atât de departe cu ecuaţiile. Avantajul este că am venit cu o lucrare minimă, am redus costurile, am redus inclusiv dozele de îngrăşăminte, erbicidele nu le-am mai folosit pe o gamă de vârf, s-a asigurat o fertilizare la prăşit tot cu cantităţi minime. Cred că putem să ajungem la un rezultat în jur de opt tone boabe atunci când vom recolta cu combina. Punând în balanţă cheltuielile de la cultura dublă şi veniturile pe care ni le asigură cultura dublă, eu cred că am scos absolut toată investiţia de la cultura principală şi ceva beneficii în plus. Merită. Dacă la fiecare doi ani obţinem trei culturi de pe o suprafaţă cred că este potenţialul maxim şi al solului, şi al zonei, şi al fermierului, pentru că nu putem trece mai departe de acest lucru. Şi ca o recomandare, eu spun mereu, dacă avem sursa de apă să nu mai aşteptăm statul.
Reporter: Cu alte cuvinte, apa face diferența...
Ionel Arion: În cazul culturii de porumb noi am ales să nu semănăm decât la irigat, avem şi cultură principală la irigat şi acum cultură secundară. Pentru floarea-soarelui, vorbim de culturile de primăvară, este poate cel mai neprolific an de până acum, exceptând anul 2020 unde nu a răsărit floarea-soarelui. O să mergem şi o să vedem, 600-700 kg la hectar cultura de floarea-soarelui.
Dacă vorbim de culturile de toamnă, am avut orz şi grâu. La cultura de orz, deşi la neirigat, în alţi ani am ajuns la o producţie de opt tone la hectar. Anul acesta abia am atins 7.500 kg/ha, la orzul irigat, că la neirigat am avut 3.300. Grâu am avut doar la neirigat și am obținut 4.500 - 4.700 kg/ha. Cultivăm în fiecare an soiuri atât româneşti, cât şi străine.
Optimizarea costurilor
Reporter: Să vorbim un pic despre rentabilitate, în condițiile prețurilor de azi ale cerealelor și având în vedere investițiile.
Ionel Arion: Foarte mult urmărim să optimizăm costurile. Noi mai putem încă controla costul de înfiinţare a culturii, tehnologia să nu mergem cu ea până la vârf dacă nu avem condiţiile optime de a se dezvolta acea cultură. În fiecare an am căutat un echilibru nu neapărat în a face performanţă din punctul de vedere al recoltelor, dacă nu avem şi performanţă economică. Optimul economic se opreşte undeva la un prag, zic eu, în situaţia noastră, mai ales în sudul României, undeva la tehnologie medie să ne oprim, sau cel puţin aşa gândesc eu, pentru că dacă mergem spre performanţă maximă şi urmărim doar maximul de producţie, doar maximul economic, s-ar putea ca natura să nu ne ajute, şi s-a întâmplat în ultimii trei ani. Deci, noi niciodată nu am urmărit să ajungem la producţii maxime, la grâu 9 tone – nu am avut şi nici nu vom putea face, pentru că nu ne ajută nici solul, avem nevoie de mai mulţi factori ca să facem această performanţă, avem terenuri categoria 3 şi 4 şi acolo avem nevoie de investiţii.
De asemenea, am ales să nu investim în utilaje de ultimă generaţie, am ales să stopăm aceste investiţii, am ales să nu mai facem achiziţii sau leasinguri pentru altceva decât pentru instalaţii de irigat. Acolo unde am avut sursa de apă nu am aşteptat absolut nimic, am început investiţiile pe surse proprii, pe capitaluri atrase de la bănci sau chiar credit-furnizor, firmele de instalaţii pentru irigat ne-au creat această posibilitate, având o perioadă de 3-4 ani în relaţia cu ei au căpătat încredere şi atunci ne-au finanţat de la instalare până la recoltă.
„Am stopat investițiile în utilaje de ultimă generaţie și am ales să facem achiziții sau leasinguri doar pentru instalaţii de irigat.”
Reporter: Nu sunteţi primul şi, probabil, nici ultimul dintre fermierii cu care stăm de vorbă şi care spun că n-au apelat la fondurile europene nerambursabile. De ce?
Ionel Arion: Din experienţa mea ca preşedinte de organizaţie şi văzând volumul de documente care vin de la colegii noştri din ţară pe problemele pe care le au cu AFIR, şi doar cu AFIR, pentru că fondurile europene dacă sunt dezangajate, nu sunt dezangajate din vina fermierilor, sunt strict dezangajate din cauza necooperării între fermieri şi această agenţie a statului, AFIR. Deşi am cerut simplificarea acestor documente birocratice, a acestor căi care devin din ce în ce mai birocratice, din păcate am fost înţeles greşit şi poate s-a adunat an de an încă ceva în plus pentru fermierul care încearcă să ajungă la banii europeni.
Vă dau un exemplu personal. Doar pentru submăsura 17-1, care ar trebuie să fie cea mai simplă, este vorba de rambursarea a 50% din costurile cu asigurarea. Un fermier care nu stăpâneşte tehnologia, care nu are semnătură electronică, care nu are timp să stea la birou, nu ar reuşi niciodată. Noi, avem în societate pe cineva care să se ocupe, şi tot a avut o relaţie de comunicare defectuoasă cu AFIR, în care au existat nu mai puţin de 27 de emailuri şi aproape 40 de documente de semnat electronic, doar pentru a ajunge să ni se ramburseze acea sumă.
Tot din experienţa mea de fermier, avem în zonă colegi care au apelat la investiţii pe fonduri europene atât în irigaţii, cât şi în alte măsuri şi chiar şi alte sectoare. Noi care am făcut investiţiile, pentru că nu sunt doar eu în zonă, mai sunt şi alţi colegi care au făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, noi irigăm de 3-4 ani, iar colegii noştri care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte. Neajungând să irige pe finanţarea aceea, au pornit în paralel propria finanţare pentru a putea să irige şi a rămâne în viaţă.
Reporter: Incredibil! Pare că digitalizarea nu este ceea ce ar trebui pentru instituţiile statului.
Ionel Arion: Spre deosebire de statul român, fermierii au înţeles pasul acesta şi ajung să acapareze cât mai mult digitalizarea în fermele dumnealor. Cred că avem ferme în România care sunt mai digitalizate decât multe ferme din Occident. Chiar şi noi, tot ce am făcut pentru irigaţii am făcut de ultimă generaţie, tocmai pentru a fi în pas cu digitalizarea. Şi agenţiile statului, eu dau exemplu şi de fiecare dată sunt omul care laud APIA, care a reuşit în pandemie să introducă aproape toate cererile electronic. A trecut pandemia şi am revenit la creion și hârtie. Este de neînţeles pentru noi cum pornim pe un drum, decidem că este foarte necesar, este bine c-am pornit, şi după aceea revenim...
Irigații și schimbarea planului de culturi național
Reporter: Ce facem, încotro o luăm, în condițiile acestor schimbări climatice de care tot auzim?
Ionel Arion: Suntem conştienţi cu toţii, clima s-a schimbat şi se schimbă. De dimineaţă vorbeam cu angajaţii că este atât de devreme să intrăm la recoltat la floarea-soarelui, azi am demarat recoltatul la floarea-soarelui, chiar dacă perioada optimă s-a schimbat şi am semănat şi mai devreme, tot este mult prea devreme ca să recoltăm floarea-soarelui (n.r. prima decadă a lunii august). Sunt zone unde deja se recoltează porumb, pentru că el a fost afectat. Este clar, vedem cu toţii, suntem conştienţi de schimbări, chiar şi oamenii care nu sunt în domeniul acesta de activitate tot simt schimbările climatice şi este clar că trebuie să avem o atitudine total proactivă, în sensul în care să ţinem cont şi să facem lucruri în sensul acesta. Nu tot arealul României poate fi irigat, dar nici tot arealul României nu este afectat de secetă sau de arşiţă, cum a fost anul acesta. Pentru că problema foarte mare a fost arşiţa, pentru că am avut culturi irigate sau viabile care nu au fost afectate de secetă, dar au fost afectate de arşiţă în perioadele critice.
Prin urmare, eu aş revedea totuşi şi planul de culturi la nivel naţional, nu aş mai semăna 2,3 milioane de hectare cu porumb…
Reporter: Și aproape 2 milioane de hectare cu floarea soarelui…
Ionel Arion: Da. Doar că în cazul florii-soarelui avem o toleranţă mai mare la secetă şi la arşiţă comparativ cu porumbul. Pe de altă parte, ne lovim şi de ceea ce ne cere Politica Agricolă Comună și mă refer la rotaţii, diversificare. Porumbul nu poate fi înlocuit de floarea-soarelui, pentru că avem restricţii la agrotehnică. Porumbul poate fi înlocuit numai de grâu, dar nu putem să semănăm numai grâu. Dacă există situaţii unde de patru ani porumbul nu s-a ajuns cu el la stadiul de recoltă, nu cred că mai trebuie cultivat. De altfel, noi nu cultivăm porumb în afara arealului irigat, şi nu vom cultiva, pentru că experienţa ne-a spus că nu avem cum să obţinem producţie de acolo. În ferma noastră anul acesta vom mări suprafaţa de orz, încercăm în iarnă şi în primăvara anului viitor să mai facem investiţii pe 20-30 de hectare cu irigaţii. Din păcate de acum încolo suprafeţele în care vom investi pentru irigaţii nu vor mai putea fi irigate cu instalaţii de tipul acesta automate, tip pivoţi sau liniar, va trebui să trecem la un alt sistem, fie el cu aspersie, cu tamburi, fie cu picurare acolo unde este permisă.
Cred, şi revin şi mă repet, acolo unde există sursa de apă nu trebuie să mai aşteptăm absolut nimic, pentru că din experienţa noastră, în 3-4 ani orice investiţie în irigaţii se amortizează, atâta timp cât este făcută cu instalaţii automate. Avem dreptul să semănăm trei ani consecutiv porumb, cultura de porumb sigur ajunge să genereze fermierului un venit consistent şi atunci putem amortiza şi aceste instalaţii.
„Cei care am făcut investiţii în irigaţii din fonduri proprii sau de la bănci sau leasing, irigăm de 3-4 ani, iar colegii care fac pe fonduri europene se chinuie şi în ziua de azi să implementeze acele proiecte.”
Reporter: Și pentru că vorbim de apă aș vrea să abordăm subiectul atât de controversat și discutat în ultima perioadă, cel al rachetelor antigrindină.
Ionel Arion: Cred că România are cel mai bine pus la punct sistem legislativ pe acest domeniu al intervenţiilor active în atmosferă. Atât rachetele antigrindină, cât şi mărirea precipitaţiilor acolo unde este posibil, acolo unde există aceste sisteme azi, eu cred că sunt benefice pentru fermă şi nu produc secetă, așa cum susțin unii fermieri. Chestiunea este că ştiinţa există, ne-a dovedit că poate face lucrul acesta, nu rămâne decât să ne informăm, este la îndemâna oricui, accesarea informaţiei azi este liberă, nu trebuie să plăteşti pentru ea. Să ne întoarcem înapoi la paparude şi la preoţi în câmp? Ar fi asta o soluţie? Să aleagă fiecare. Noi, Federaţia Naţională PRO AGRO, suntem obligaţi să luăm atitudine la cererea colegilor noştri, reprezentăm interesele membrilor noştri. Or, interesele legitime ale membrilor noştri azi sunt de a-şi proteja investiţiile. Nu putem face comparaţie între un hectar de floarea-soarelui şi un hectar de viţă-de-vie. Trebuie să înţelegem că viţa-de-vie înglobează nişte investiţii imense.
Pe de altă parte nu protejăm doar plantațiile viticole, avem investiţii în pomicultură, în legumicultură, dar mai avem inclusiv protejarea unităţilor administrativ teritoriale, protejarea bunurilor cetăţenilor, alţii decât sunt cei implicaţi în domeniul agricol. Nu acoperă doar cultura mare acest sistem antigrindină.
În altă ordine de idei, nu cred că cineva şi-ar fi pus libertatea la bătaie implementând într-o ţară din UE un sistem care era interzis sau, mai grav, era dăunător pentru climă, mediu, atmosferă şi aşa mai departe. Noi, agricultorii suntem beneficiarii neţi ai ştiinţei. Gândiţi-vă în domeniul nostru cu câte chestiuni girate de ştiinţă acţionăm zilnic pentru producţia de hrană, şi cred că doar aşa putem progresa. Faptul că ne întoarcem înapoi la preoţi pe câmp sau paparude e de neînţeles pentru mine.
Fără profit, reorientare
Reporter: Discuția noastră s-a mutat în câmpul cu floarea-soarelui, o cultură care se află în stadiul de recoltare. Văd şi plante care nu sunt ajunse la maturitate. Şi totuşi aţi intrat la recoltat.
Ionel Arion: Din păcate pentru noi şi pentru cultura de floarea-soarelui, aşa cum aminteam, lipsa precipitaţiilor a făcut ca aceasta să nu se dezvolte în condiţii optime. În acest lan, producția nu trece 700 kg la hectar, ceea ce înseamnă o pierdere destul de mare pentru ferma mea. Vom restrânge suprafaţa de floarea-soarelui pentru anul agricol următor, o vom înjumătăţi, o vom înlocui cel mai probabil cu orz. Cred că dacă se va continua şi vom avea din nou lipsă de precipitaţii atât în toamnă, cât şi în primăvară, chiar şi cultura de anul viitor pe care preconizăm să o semănăm ar putea fi înlocuită, dacă nu continuăm cu investiţiile în irigaţii aceste terenuri nu vor mai fi în curând cultivate. Avem exemplu chiar lângă noi un teren care este necultivat de doi ani, nu este al nostru, este abandonat de proprietar. Cred că lipsa precipitaţiilor în sudul României pe o perioadă îndelungată şi fără ca noi, atât fermierii, cât şi autorităţile, să nu mişcăm ceva în sensul în care să investim sau să creionăm politici agricole de acum încolo pentru a mai putea fi posibilă agricultura în acest areal al ţării, cu siguranţă vom vedea din ce în ce mai mult teren necultivat.
Reporter: Mai merită să se cultive floarea-soarelui, la noi, în lipsa apei?
Ionel Arion: Probabil că vor mai exista fermieri care vor continua să cultive. Aici în fermă am ales să facem un experiment, în sensul în care în perioada semănatului am ales diferite epoci. Este primul an când experimentăm lucrul acesta, într-un interval de 30 de zile avem trei etape de semănat. Aici este floarea pe care am semănat-o pe 2 aprilie, este ultima semănată, deci ultima cultură aici a fost înfiinţată, mai avem în 20 martie un lan şi altul mult mai devreme semănat, care arată mai bine, cred că acolo trecem un pic peste o tonă, dar chiar şi aşa, cu aceste etape de semănat, lipsa precipitaţiilor, lipsa apei îşi spune cuvântul. Deşi sunt aceleaşi tehnologii aplicate, deşi sunt aceiaşi hibrizi de floarea-soarelui, lipsa apei este ceea ce lipseşte din ecuaţie. Vrem nu vrem va trebui să facem o rotaţie a culturilor, vrem nu vrem va trebui să şi producem şi să şi consumăm ulei de floarea-soarelui, pentru că în România se cultivă, avem şi procesare, dar nu în orice condiţii şi nu în condiţiile în care an de an generăm pierderi pentru fermă. Înainte de a fi fermieri suntem antreprenori, vizăm profitul, dacă el nu există va trebui să ne reorientăm.
Încă în așteptare, mecanismul de gestionare a riscurilor
Reporter: În final să vorbim de acel procent de 3% pe care-l oprește APIA din subvenția fermierului. Ce se întâmplă cu aceşti bani? Asistăm la pierderi din secetă, la pierderi din diverse boli la animale, la pierderi din cauza grindinei. Banii aceştia se opresc tocmai pentru a se interveni atunci când este nevoie. Ce se întâmplă?
Ionel Arion: După anul 2020 toate organizaţiile profesionale, inclusiv PRO AGRO, am militat pentru înfiinţarea unui sistem de gestionare a riscurilor catastrofice în agricultură. Nu avem multe de făcut. Putem lua exemple destule, avem exemple şi în UE şi în afara ei, avem un fond care funcţionează foarte bine în Turcia, altul în Israel, altul în Spania, avem modele şi în SUA şi în Franţa. Nu trebuie neapărat să facem lucrurile de la zero, dar le putem gândi şi de la zero. Dacă mă întrebaţi pe mine personal, eu aş fi fost pentru 10%. Dar numai să fie pornit. Putem genera orice fel de idei, cum să funcţioneze, cum să fie administrat şi aşa mai departe, numai că legislativul nu a înţeles necesitatea acestui demers al nostru şi a ales ca de fiecare dată să generăm acele, eu le spun „droguri economice”, acele compensări de pierderi la secetă, despăgubiri cum sunt numite popular. Noi avem nevoie să începem un nou an agricol. Acele sume pe care fermierii le vor primi ca despăgubiri nu sunt nici măcar a patra parte din cât ar trebui să înceapă anul agricol.
Or, un astfel de fond ar trebui să genereze pentru fermier cel puţin echivalentul costurilor de începere a producţiei următoare. Decidentul public, Parlamentul României – pentru că de acolo ar trebui să plece legislaţia – nu a adus pe masa discuţiilor nici măcar în al treilea an în care vorbim de despăgubiri această legislaţie pe masă. Demersurile noastre, atât al PRO AGRO, cât şi al colegilor din Alianţa pentru Agricultură şi Cooperare, de-a lungul timpului au însemnat nenumărate documente care au fost trimise către decidentul public, studii de caz, exemple, propuneri de legislaţie ce trebuie armonizată. Din păcate, Parlamentul României nu a reuşit să ajungă la un numitor comun şi în felul acesta să pornim legislaţia.
Reporter: Bun, dar acele sume sunt oprite. Unde sunt banii fermierilor?
Ionel Arion: Sunt în bugetul statului, probabil că sunt în Trezorerie, vor putea fi oricând deblocate, dar trebuie pornită legislaţia. Este clar că pentru anul agricol 2024-2025 nu putem vorbi ca sistemul să fie funcţional, dar haideţi să luăm acest interval, să punem lucrurile la punct, ca din 2026, poate nu vom ajunge la procentul Spaniei unde mai bine de 85% din suprafaţa agricolă este asigurată în acest mod, dar poate ajungem la 60% şi în ani de zile să putem creşte acest procent. Ar fi sănătos pentru acest business, pentru această ramură a economiei, pentru agricultură, să avem un astfel de mecanism de gestionare a riscurilor.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
CITEȘTE ȘI: Agricultura înseamnă viață
Problemele crescătorilor de vaci cu lapte
Încotro merge agricultura europeană?
Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print – octombrie 2024Abonamente, AICI!
Pe 9 octombrie 2024, în ședință de guvern, a fost aprobată Ordonanța de urgență pentru modificarea OUG nr. 7/2004 privind aprobarea schemei de ajutor de stat „Creditul fermierului”. Prin OUG nr.7/2024 beneficiarii care îşi desfăşoară activitatea doar în cadrul agriculturii primare beneficiază de un grant care acoperă componenta de dobândă reprezentând partea de ROBOR la 3 luni pe perioada creditului, dar nu mai mult de 60 de luni și fără a depăşi plafonul maxim de 280.000 euro/beneficiar pentru toate ajutoarele de stat acordate în temeiul Cadrului Temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Rusiei împotriva Ucrainei.
Prin urmare, schema de ajutor de stat „Creditul fermierului” s-a extins și pentru plata datoriilor restante către furnizori/distribuitori de inputuri. Totodată, în cazul beneficiarilor care prezintă procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, din care rezultă că este afectată minimum 50% din suprafața exploatată, gradul de calamitare reprezentând media gradului de calamitare a culturilor agricole înscrise în procesele verbale de constatare, creditul poate fi utilizat și pentru rambursarea ratelor aferente altor credite/linii de credit/finanţări tip leasing financiar sau operaţional contractate de către producătorii agricoli, dar numai dacă destinaţia acestor finanţări este în strânsă legătură cu activitatea desfășurată de beneficiar în sectorul producţiei agricole.
Bugetul schemei de ajutor de stat se majorează la maximum 1.861,5 milioane lei, iar prin implementarea acesteia se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr de maximum 7.500 beneficiari.
Sprijinul se acordă pentru beneficiarii care nu figurează cu credite restante, inclusiv pentru finanţările tip leasing, sau, dacă înregistrează restanțe, acestea sunt încadrate în categoriile A, B şi C în baza de date a Centralei Riscului de Credit.
În cazul fermierilor care prezintă procese-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor la culturile agricole pentru anul 2024 stabilite de comisiile de constatare, se poate acorda ajutorul de stat sub formă de grant și dacă aceştia înregistrează credite restante încadrate în categoriile D şi E în baza de date a Centralei Riscului de Credit.
Producătorii agricoli pot solicita acordarea unui ajutor sub formă de garanție de până la 100% din valoarea creditului, acordată de către Fondul de Garantare a Creditului Rural IFN SA, care este administratorul schemei de ajutor de stat, din sumele puse la dispoziție de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale.
CITEȘTE ȘI: Cine-i de vină? Toți!
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În județul Vâlcea, acolo unde se fac produse din carne după tradiții oltenești, în comuna Mihăești, am aflat rețete și povești de altădată. Interlocutorul nostru este Petre Simion, managerul fabricii „Ca Altădată”.
Reporter: Când a început povestea „Ca altădată”?
Petre Simion: Povestea „Ca altădată” începe în copilăria noastră, noi suntem născuţi la sat, în județul Vâlcea, şi din copilărie am crescut cu produsele „Ca altădată”. Sunt reţete pe care le făceau bunicii, străbunicii, părinţii noştri în gospodăria lor, la noi la ţară. Astăzi, e o poveste frumoasă, zic eu, venită dintr-o necesitate, gospodăria ţărănească trebuia să se autoîntreţină. Suntem din comuna Roşiile, acum ne-am tras un pic mai la oraş unde e amplasată fabrica, în comuna Mihăeşti, suntem lângă Ocnele Mari, părinţii noştri veneau din comuna Roşiile la Ocnele Mari şi cumpărau sarea pe care o foloseau în gospodărie, sarea fiind un element foarte important şi definitoriu în produsele noastre. Folosim sarea de la Ocnele Mari, aşa cum şi părinţii noştri o foloseau. Pe locul Ocnelor Mari înainte era cetatea dacică Buridava, care de atunci exporta sare sau, după ce ne-au cucerit romanii, era trimisă pe Olt şi pe Dunăre şi apoi probabil cu carele spre Roma. Acum în zonă avem mai multe cetăţi dacice, în ultimul timp se fac noi descoperiri, avem una la Grădiştea, chiar în comuna vecină a Roşiilor, la Tetoiu, suntem o zonă încărcată de istorie. Ne place istoria, ne place tradiţia, dacă avem cu ce să ne lăudăm vrem s-o facem, că e un lucru firesc, o mândrie a vâlcenilor, a oamenilor din comunele noastre. Practic promovăm ceea ce suntem noi. Trăim într-o lume modernă şi trebuie să avem şi noi produse de schimb, că altfel satele noastre ce fac? Nu mai au ce să producă. Şi căutăm să ne ridicăm, să venim cu ceva în sensul ăsta, să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.
„Căutăm să facem ca gospodăria ţărănească să continue, să fie adaptată la timpurile moderne.”
Reporter: Ne spuneți, vă rugăm, câteva cuvinte despre istoria fabricii și primele produse „Ca Altădată”?
Petre Simion: Firma este înfiinţată în 1992, iar din 1993 funcţionează aici, la Mihăeşti. S-au cumpărat terenul şi clădirile care erau, am mai construit. Iniţial era şi abatorizare, şi fabrică de produse din carne, apoi în decursul timpului au venit normele europene de înregistrare şi s-a renunţat la abatorizare şi s-a rămas doar pe procesare. În timp ne-am gândit că avem reţete, e o nişă pe care putem să ieşim şi am trecut la producerea produselor tradiţionale din reţetele bunicilor noştri. Au fost două faze de atestare. Noi am fost mereu cu aceleaşi produse, şi în prima, şi în a doua fază. „Cârnaţii din topor”, cu care am crescut din copilărie, jumările, carnea la garniţă, toba, caltaboşul, muşchiul perpelit, ceafa perpelită, pulpa perpelită le-am autorizat în primă fază, s-au autorizat foarte multe. Au venit apoi alte norme, mai stricte, şi am reluat şi a doua oară autorizarea. În momentul acesta avem 13 produse atestate tradiţional.
Cârnații din topor și carnea la garniță, produse etalon
Reporter: Care sunt produsele etalon?
Petre Simion: Cârnaţii din topor şi Carnea la garniţă putem spune că sunt cele mai reprezentative şi încercăm acum să le atestăm şi european, şi pe lângă ele sunt şi Jumările, şi Cârnaţii cu miroase, de usturoi, şi Muşchiul perpelit. Avem produsele tradiţionale de sărbători: Toba, Caltaboşul, Lebărul – în perioada Crăciunului, a sărbătorilor de iarnă, şi Drobul – în perioada sărbătorilor de Paşti.
Reporter: Care este istoria Cârnaţilor din topor din Vâlcea?
Petre Simion: Eu vă povestesc din copilăria mea, cum am luat eu contact cu Cârnaţii din topor. Se tăia porcul, iarna la noi în curte, se afuma cu paie, veneau rudele, veneau vecinii, era ca o sărbătoare, un eveniment. Bărbaţii terminau treaba lor şi venea treaba femeilor, cu spălat de maţe, cu tocat de carne, cu pregătire, taică-meu avea sarcina să săreze carnea, s-o pună în molde (n.r., albie, covată), să o pregătească, după aceea pe plită se făcea pomana porcului, se scotea un vin de la beci, o varză murată şi oamenii stăteau pe lângă masă şi începeau tot felul de poveşti. Eu eram copil şi eram cu ochii căscaţi, să ascult, să nu-mi scape nimic. După ce se termina toată treaba asta, a doua zi aveam de umplut la cârnat. Şi atunci am luat contactul cu Cârnaţii din topor. Atunci procesul de umplere era mult mai greu, pe timpul ăla nu exista nici maşina de tocat şi ei se umpleau cu o nuia de salcie: rupeai nuiaua, îi făceai un fel de nod ca să lărgeşti un pic maţul, ca să poţi să bagi. Şi era destul de anevoios. Eu poate voiam să plec şi eu la zăpadă cu copiii, dar trebuia să stau la umplut de cârnaţ. Dar făcând, prinzi drag. Atunci, copil, poate nu-ţi dai seama, dar timpul trece şi îţi rămân în memorie lucrurile astea. Îi făceai, îi puneai lângă sobă la scurs, după aceea îi urcai în podul casei la afumat, noi aveam şi un cuptor jos, mare, în care se făcea pâinea, şi în cuptorul larg atârnam cârnaţii şi ei erau lăsaţi, mai dădeam foc, mai nu, şi îi simţeam. Şi acum îmi vine în minte foşnetul acela de cârnaţ din topor.
Reporter: Ce conțin Cârnații din topor, ce piese din porc intră în compoziția lor?
Petre Simion: Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie. Foarte multe procese se fac manual. E foarte importantă alegerea cărnii. În general, se pune carne de pe spate, de deasupra pulpelor, de pe şa, e o carne mai tare, şi slănina la fel, se evită slănina moale sau osânza. E foarte important procesul de alegere a cărnii, ăsta este chiar unul dintre secrete, dintre factorii care-l diferenţiază ca produs. Apoi vine procesul de tocare a cărnii, care se făcea cu toporul şi cu barda. Practic uneltele ce le aveai în gospodărie. Şi tocarea cărnii cu toporul e iar o particularitate foarte importantă. Şi în momentul ăsta, dacă toci carnea în alt fel sau cu altceva, gustul nu mai este acelaşi. Adică un pic dacă intervii în tot procesul acesta, gustul se schimbă. După ce se toacă, carnea şi slănina se pun la macerat cu sare de la Ocnele Mari, se lasă câteva zile, în fiecare zi se dă prin ea, se intervine, s-o amesteci, sarea să se topească bine şi să se pătrundă, şi apoi, când s-a terminat maturarea, se amestecă cu condimentele care clar sunt condimente naturale. Avem cimbru, piper, usturoi. Reţeta este destul de simplă, dar şi gustul, şi savoarea, şi textura practic redau simplitatea ei şi condimentele naturale, fără adaosuri, fără alţi conservanţi.
„Produsul tradiţional e un produs care necesită multă manoperă, multă cunoaştere, amprenta umană e definitorie.”
Reporter: Practic ei se conservă doar cu sare.
Petre Simion: Exact. E un lucru natural, firesc şi de ce să nu-l facem? Practic în conservare intervine după aceea afumarea, care iar se face la lemn de fag şi pe celulă de lemne, cu foc.
Reporter: Care este termenul de garanţie pe care-l au produsele tradiţionale?
Petre Simion: Cârnaţilor noi le dăm un termen de 30 de zile. La ţară, noi îi puneam în pod şi acolo erau buni câteva luni, dar e clar că omul care-l cumpără din magazin nu mai are podul acela în care să-i ţină atârnaţi, şi atunci am venit cu termenul acesta de 30 de zile. Am fost la târg la Hanovra, în Germania, şi acolo am atârnat cârnaţii şi nu au avut absolut nimic, ba chiar sunt mult mai buni după ce stau la aer şi se mai usucă puţin. Părinţii, bunicii plecau la muncă. De exemplu, în vremurile alea taică-meu cu încă vreo doi-trei băieţi din comună plecau în nordul judeţului la munte, la tăiat de lemne cu joagărul. Şi ce să facă? Urcau în pod, îşi lua câţiva cârnaţi, îşi lua o carne la garniţă, nişte ceapă, nişte brânză, o ţuică şi pleca la muncă. Era o muncă fizică destul de grea, nu existau utilajele astea moderne, şi trebuia să fii sănătos şi în forţă.
Reporter: Să vorbim şi despre Carnea la garniţă.
Petre Simion: Practic, trebuia să valorifici toate părţile din porc, care se creştea destul de greu, oamenii trăiau în condiţiile alea şi trebuiau cumva să-şi asigure pe o perioadă mai lungă mâncarea. Şi atunci se folosea afumarea, prăjirea, şi aşa s-a ajuns la garniţă, garniţa fiind un vas. Exista termenul de „carne la garniţă” şi „carne la oală”, fiecare ce avea în gospodărie.
Reporter: De obicei în Vâlcea se folosea oala de lut, nu?
Petre Simion: Da. Acum noi chiar ne-am făcut atelier de olărit propriu, în care am făcut oală de lut în care să putem să venim cu carnea la garniţă în oală. Aveam nevoie de atelier ca să controlăm procesul, să nu fie materiale chimice în oală, să folosim totul ecologic, să nu aducem atingere produsului tradiţional. Carnea la garniţă se face din spată, pulpă, cotlet, ceafă, se lasă la sare câteva zile, după aia se scurge şi are loc afumarea. După afumare se taie în bucăţi mai mici şi se prăjeşte. În compoziţia Cărnii la garniţă vin şi Cârnaţii din topor sau Cârnaţii cu miroase, care se taie în bucăţi mai mici şi se puneau în garniţă. După ce puneai carnea şi cârnaţii, se acopereau cu untura în care au fost prăjiţi şi puteai să o ţii câteva luni bune. De pildă, eu, personal, vara mă duceam la coasă şi luam carne la garniţă în pachet şi mâncam la coasă, când nu aveam timp să vin acasă…
Reporter: Acolo nu numai carnea, ci şi untura era valorificată, ca şi acum, de altfel.
Petre Simion: Da, nu se pierdea absolut nimic. Practic am stat şi eu de poveşti cu bunicii mei şi am înţeles că au fost vremuri grele, fiecare gospodărie trebuia să muncească. Nu munceai – nu aveai. Se făceau schimburi, de exemplu, dacă aveai ceva în gospodărie de prisos plecai în jos să vinzi din ele. Poveștile cu oltenii care pleacă cu căruţa şi căţelul sunt adevărate. Sau cum v-am povestit cu taică-meu, el pleca la munte să taie la lemne. Acolo aveai nevoie şi de un ban în gospodărie, şi în felul ăsta se făcea. Familiile erau numeroase, maică-mea a avut 9 fraţi, taică-meu 4…
Reporter: Gospodăria trebuia să supravieţuiască, trebuia să fie fiecare membru hrănit, dar schimburile comerciale de care aminteam – şi lemnul era mijloc de schimb, adică pentru obţinerea de venituri, dar şi sarea, se mergea în sud şi de acolo se venea cu grâne.
Petre Simion: Da, corect. Se pleca la Ocnele Mari cu căruţele, vorbeau mai mulţi în sat, se făcea un convoi de vreo 15 căruţe, erau vremurile în care ţi-era un pic frică să mergi singur. Mai înainte erau poveşti cu haiduci şi cu tot felul de pericole, mai era pericolul cu animalele sălbatice, în zonă fiind haite de lupi, şi atunci oamenii se strângeau în grup, plecau 15-20 de căruţe, astfel aveau probabil şi curaj – te duci la Ocne şi nu ştii ce găseşti acolo, e sare sau nu, aştepţi, se ajutau unii pe alţii. Chiar îmi povestea maică-mea că se întorcea cu bunica ei, erau cu carul cu boi, şi erau ultimii în convoi şi bunica a rugat-o pe maică-mea să stea un pic, că aţipeşte şi ea. Şi maică-mea a aţipit şi ea, şi când s-au trezit plecase convoiul. Speriate… au strigat, le-au aşteptat… De fiecare dată când o aduceam pe maică-mea la Vâlcea treceam prin pădurea Cotoşmanului şi-mi povestea că aici a rămas ea cu căruţa…
Materie primă, doar din România
Reporter: Ce trebuie făcut pentru a respecta calitatea produsului, să nu te abaţi deloc?
Petre Simion: În procesul de atestare regulile sunt destul de clare. Acum nu e vorba doar de regulile pentru produsele atestate, ci şi de regulile generale pentru a funcţiona o fabrică de produse din carne. Vă daţi seama că trebuie să existe un proces de trasabilitate, noi avem inginer care se ocupă cu aşa ceva. În momentul acesta putem să spunem orice bucată de carne de unde provine, ce proces suportă, unde pleacă, în ce condiţii pleacă.
Reporter: De unde provine carnea pe care o folosiți în produsele „Ca Altădată”?
Petre Simion: Carnea provine de la unităţi autorizate din România. Este o carne de porc românească, porc crescut în România. Ar fi bine la un moment dat să fie crescut în gospodării, dar este un proces care probabil va mai dura, însă e o chestie benefică, la un moment dat se va întâmpla să fie abatoare în mai multe comune, ca să poţi să iei carne direct de la gospodăria ţărănească. Revenind la condiţii, produsele noastre sunt în toată ţara, dar şi în străinătate. Câteodată nu ştim nici noi toate magazinele unde se află. Produsele pot fi şi sunt luate de OPC sau de o altă autoritate de control şi duse la analize. Vă daţi seama că ce e pe etichetă trebuie să corespundă, şi a corespuns de fiecare dată, n-am avut niciodată probleme. Ce se întâmplă? Ai risca să pierzi atestatul, dar pierzi credibilitatea, în primul rând, care este cea mai importantă. Pierzi ce vrei tu să transmiţi clientului. Omul trebuie să vadă eticheta, de asta încurajez toţi clienţii să citească foarte bine eticheta. Am văzut că au apărut programe, aplicaţii şi online, se duc oamenii, scanează şi se arată acolo exact ce este. Nu cred că mai există în România cineva care să-şi permită să pună altceva pe etichetă. Dar în mare parte toată lumea trece exact ce este acolo, iar clientul este bine să fie informat, pentru că e vorba de sănătatea lui, de ce mănâncă, mai bine să dea banii pe o mâncare sănătoasă decât să-i dea pe medicamente.
Reporter: Apropo de „produse tradiţionale”. La ce trebuie să ne uităm în momentul în care mergem într-un magazin sau mergem chiar la o tarabă într-o piaţă şi acolo se spune „uite, eu am produse tradiţionale”, sau este un magazin doar cu produse tradiţionale?
Petre Simion: În primul rând, eticheta de produs are aplicată pe ea o siglă cu „produs tradiţional”. În acelaşi timp, legea prevede ca fiecare comerciant să aibă afişat atestatul de produs tradiţional. Citiţi eticheta, vedeţi atestatul. Este foarte important.
Reporter: Există deschidere din partea supermarketurilor, a magazinelor mari, către produsele tradiţionale româneşti?
Petre Simion: Este o reglementare care prevede că poţi să faci 400 kg de produse tradiţionale într-o zi, nu dintr-un produs, ci din toate. Deci, nu poți livra cantități mari. În ultimii cinci ani, lucrurile s-au schimbat în bine, şi s-au schimbat în bine în primul rând datorită clienţilor. Oamenii au devenit mai interesaţi de ce consumă, au început să citească etichetele, au început să se uite la calitate, la gust şi aşa mai departe, şi atunci cumva clientul a forţat şi magazinul, prin cerere, ca să fie aduse produsele tradiţionale. Există într-adevăr o deschidere cumva la unison, din partea supermarketurilor şi a băcăniilor, şi a tot felul de alte magazine.
Reporter: În ceea ce priveşte produsul tradiţional autentificat românesc, este nevoie de investiţii mari ca să poţi să ajungi să faci calitate continuu?
Petre Simion: Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă; sau dacă nu ai produsele cum trebuie. Sunt mulţi factori. Contează materia primă, contează producţia, contează ambalarea, contează transportul, contează marketingul, contează managementul şi aşa mai departe. Trebuie să te faci cunoscut, automat îţi trebuie chestii moderne ca să vii să te faci cunoscut.
„Este nevoie de investiţii în permanenţă. Dacă nu eşti în priză tot timpul, dacă nu te adaptezi, ieşi de pe piaţă.”
Reporter: Şi cea mai importantă investiţie, cred că sunteţi de acord cu mine, este în oameni.
Petre Simion: Absolut. Asta este cea mai importantă. Produsul tradiţional are foarte multă manoperă, e un produs care trebuie bibilit, trebuie să fii tot timpul atent, nu este o alarmă să sune şi să anunţe… trebuie să-l simţi. Avem oameni care lucrează de 16 ani la noi în firmă.
Reporter: La final, ce ne-aţi recomanda nouă, consumatorilor?
Petre Simion: Eu recomand produsele „Ca altădată” din toată inima. Spun consumatorului să citească foarte bine eticheta, să fie informat. Că ia produsele noastre, că ia produsele altui producător – este loc pe piaţă pentru toată lumea –, dar să fie conştient, să ştie pe ce dă banul, să fie atent. Asta vreau. Este o chestiune valabilă pentru toţi consumatorii, pentru toţi românii. Plecăm cu produsele „Ca altădată” şi în străinătate. Ele se duc tot spre românii noştri din Italia, Spania, Belgia, Luxemburg, Germania. Am reuşit cumva să ne ducem peste tot. Atestând european, sperăm ca acest proces să crească. Până la urmă, sunt produse româneşti de export. Până la urmă, că tot avem balanţa deficitară mereu, haideţi să vindem şi noi la străini produse românești.
Articol de: ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2024Abonamente, AICI!
Joi, 18 iulie 2024, Executivul de la București a aprobat o Hotărâre privind alocarea unor sume din Fondul de rezervă bugetară al Guvernului pe anul 2024, pentru suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).
MADR informează că sumele solicitate în cuantum de 578.000.000 lei credite bugetare vor fi utilizate pentru asigurarea integrală a resurselor necesare pentru plata unor cheltuieli importante aferente programelor și măsurilor de sprijin destinate producătorilor agricoli afectați de inflație, de războiul din Ucraina și de condițiile pedoclimatice dificile din acest an. Pentru asigurarea acestor disponibilități financiare, prin actul normativ se suplimentează și creditele de angajament aferente în cuantum de 278.000.000 lei.
Astfel, sumele suplimentate au următoarele destinații:
100.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru obiectivele de investiții cuprinse în programul de investiții al Agenției Naţionale de Îmbunătățiri Funciare în cadrul Programul Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații din România. Acestea sunt necesare pentru respectarea graficelor de execuție conform contractelor cu lucrări în derulare, respectiv achiziția de echipamente și utilaje tehnologice pentru punerea în funcțiune sau reabilitarea stațiilor de pompare ce asigura livrarea apei către beneficiarii de terenuri agricole; realizarea de lucrări de impermeabilizare a canalelor de irigații și derularea Contractelor de proiectare, respectiv predarea documentațiilor aflate în diferite stadii de elaborare a acestora: studii de teren, Expertize tehnice, Documentații pentru Obținere avize acorduri, autorizații sau documentații de avizare a lucrărilor de intervenții, ce urmează a fi predate conform termenelor prevăzute în graficele aferente contractelor în derulare;
300.000.000 lei credite bugetare pentru susținerea activităților de investiții în sectorul creșterii suinelor și în sectorul avicol, reglementate de Legea 227/2018 și Legea 195/2018;
60.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru subvenționarea accizei pentru motorina utilizată în agricultură aferente activităților trimestrului 2;
45.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru plata ajutorului de stat la producția de usturoi, acordat în baza prevederilor Legii nr. 206/ 2024 pentru aprobarea OG nr. 13/2024;
33.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru încheierea de angajamente legale de către APIA în vederea actualizării ortofotoplanurilor pe o suprafață totală de cel puțin 48.425 kmp în anul 2024 și pentru servicii de dezvoltare ale sistemului informatic al APIA, pentru a nu periclita activitățile specifice pe fluxurile de dezvoltare și a pregăti realizarea plăților către fermieri, precum și etapele specifice de calcul pentru plățile în avans și nu în ultimul rând pregătirea plăților finale.
40.000.000 lei credite de angajament și credite bugetare pentru cheltuieli curente necesare desfășurării activității la nivel central și instituții subordonate.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Au trecut de ceva timp sărbătorile de iarnă și nu mai este chiar foarte mult până la cele pascale, iar de fiecare dată în astfel de momente românul, care prin ADN-ul său este gurmand și degustător din fire, va intra în febra cumpărăturilor, iar la loc de cinste se vor dori ca de fiecare dată produsele tradiționale.
Ce sunt produsele tradiționale la noi, oare cum sunt pe la alții (iar ca exemplificare rămân la dragostea mea, agricultura franceză) și poate ce ar mai trebui să facem și noi la nivel instituțional ca să putem dezvolta acest sector. Este subiectul acestui articol.
Ideea acestui material mi-a venit după o muncă de documentare pe care o făceam pentru un alt subiect și unde am urmărit un mic video despre un producător francez de sămânță de fasole uscată, care cultiva o varietate numită ,,Lingot du Nord”.
Dar această experiență, coroborată cu alte experiențe vizuale, mi-a adus în fața ochilor un tablou arhicunoscut pe la noi, în care toți miniștrii sau politicienii care au sau doresc o legătură cu agricultura sau mediul rural, mai mult pentru ei decât pentru fermieri, vin și se pozează în diferitele târguri de produse agricole tradiționale, în timp ce înfulecă un cârnat sau o pastramă și perorează despre importanța tradițiilor și a produselor tradiționale, dar totul fiind doar un spectacol ieftin în esență și rezultate. De ce spun asta?
Păi să revenim la povestea începută și unde, pe scurt, este vorba despre această varietate de fasole uscată numită ,,Lingot du Nord”, care tradițional se cultivă de prin 1850 în zona de nord a Franței, pe raza a circa 35-40 de comune, iar tehnologia de cultură se face după reguli stricte și clare, cuprinse într-un caiet de sarcini detaliat despre ce ai și nu ai voie să faci, înregistrat, aprobat și controlat de către ministerul agriculturii francez și autorităților subordonate.
Bine, bine, astfel de produse au mai apărut și la noi, dar înainte să le comparăm, să continuăm un pic derularea acestei povești cu micul nostru fermier francez care cultivă câteva hectare din această varietate de fasole, tehnologia fiind cuprinsă în caietul de sarcini al culturii care, printre altele, are și rolul să mențină cât mai multe din particularitățile și tradițiile zonei.
De exemplu, la recoltat plantele sunt tăiate în brazdă, iar după aceea acestea sunt strânse și puse pe mai multe stative de lemn amplasate în câmp, fiind foarte asemănătoare cu căpițele de fân din zona montană la noi. În aceste condiții, vrejurile de fasole se usucă lent pe baza curenților de aer, iar apariția ploilor nu duce la deprecierea producției deoarece, în această formă de depozitare, apa se scurge foarte rapid.
După ajungerea la umiditatea de păstrare, vrejurile de fasole se batozează la staționar, iar apoi boabele sunt selectate grosier printr-un tarar, iar la final pentru spărtură, dar și corpuri străine de dimensiunea boabelor sunt selectate la masă, manual de către fermier și familia acestuia în timpul iernii.
Sigur, cooperativa unde este membru și acest fermier este dotată cu un color sorter care poate face rapid și eficient această lucrare de sortare, dar înseamnă costuri pentru fermier, care preferă în aceste condiții în perioada de iarnă, când nu mai sunt lucrări la câmp, să ia câte un sac de fasole și să îl selecteze manual la masă, în condițiile în care produce maximum câteva tone din acest produs, așa cum se făcea și la noi în timpul CAP-ului, când familiile membrilor cooperatori primeau normă acasă un număr de saci de fasole pentru selectat.
Această alegere manuală a fasolei la masă este și un prilej de socializare pentru membrii familiei, care din păcate în epoca această modernă își pierde din importanță în favoarea ,,discuțiilor academice” pe internet cu inteligența artificială și cu rețelele de socializare, dar este și o sursă importantă de bani, deoarece în cazul acestor ferme mici, orice ban câștigat în plus sau economisit este foarte important pentru fermierul respectiv.
Producția finală a micului nostru fermier (care lucrează în total cca 30 ha), în cazul nostru fasolea boabe obținută pe 2-5 ha, este predată la cooperativă sau asociație, unde este ambalată final în pungulițe de 500 gr și se aplică eticheta de produs cu indicație geografică protejată (IGP), dar și eticheta roșie și pleacă spre supermarketuri și magazine la vânzare.
Turiștii care vizitează zona iau contact cu anumite lucrări tradiționale pe care au ocazia să le mai vadă și pe viu, cum ar fi greblatul și așezatul manual al vrejurilor în căpițe, apoi toate aceste activități sunt preluate și promovate de către asociații, cooperative, autorități locale sau naționale, ca parte din strategia de dezvoltare a turismului, a gastronomiei, dar și de ,,îndoctrinare pozitivă” a populației cu rolul nu important, ci extrem de important al fermierilor și al sectoarelor agroalimentare în care activează.
Or, în acest caz al varietății de fasole ,,Lingot du Nord”, câteva zeci de comune, cu câteva sute de ferme și cu câteva mii de oameni (fermierii și familiile lor) depind aproape în exclusivitate de această poveste care trebuie să continue, dacă se dorește a continua și existența lor ca breaslă și comunitate locală.
Dar ce fac autoritățile în astfel de cazuri? În primul rând, am amintit mai sus de existența unei etichete roșii, care a fost introdusă de autorități în Franța și reprezintă garanția respectării de către producători a unor cerințe de calitate peste cele standard și legate și de condițiile de sol, dar aspecte care sunt și controlate, nu doar declarate, în baza unui caiet de sarcini depus la Institutul național de origine si calitate (INAO).
La rândul lor, autoritățile naționale și locale promovează această etichetă roșie care astfel a devenit extrem de importantă în percepția beneficiarilor finali care vor să cumpere produsul cu caracteristicile și tehnicile de producție promise.
Astfel, cine merge și vizitează Franța va vedea că dacă i se spune că anumite produse de carne sunt afumate în turnuri cu cetină de brad, așa este și în realitate, dacă i se spune că brânza este produsă cu lapte produs în aceea regiune, așa se întâmplă, fiindcă orice scandal datorat abaterii de la aceste reguli de fier vor duce la distrugerea credibilității din partea consumatorului, ceea ce pentru ei ar însemna sfârșitul dur și dureros al afacerii.
Un alt exemplu de dezvoltare a produselor tradiționale franceze este în regiunea orașului Toulouse, unde din fasole se prepară celebrul ,,cassoulet”, o mâncare de fasole scăzută cu diferite tipuri de carne, ceva asemănător cu iahnia noastră de fasole.
Acest fel de mâncare este peste tot, în borcane, în cutii metalice, la magazine, la tarabe pe stradă sau în restaurantele cele mai luxoase, deoarece este o tradiție promovată peste tot și la cel mai înalt nivel.
În acea regiune, dacă spui că ești președintele confreriei specialiștilor în cassoulet, este cu mult mai important decât dacă spui că ești ministru în guvernul francez, deoarece importanța socială și economică a tradițiilor este mult mai importantă pentru comunitățile locale și regionale.
Un turist vine în acea zonă pentru a vizita obiectivele turistice, dar și pentru a cunoaște gastronomia și vinotecile locale.
Astfel, în Franța, dar și în Germania, Spania, Italia sau Belgia, au înțeles că sectoarele agroalimentar și cel turistic funcționează împreună și este singurul drum al unei dezvoltări sustenabile, iar de aceea lucrurile se întrepătrund în baza unor strategii stabilite de toți actorii filierei, unde cuvântul are sens, unde toți își respectă obligațiile asumate și nu fac rabat de la ele, dar totul bazat pe o legislație clară pentru toată lumea.
În acest sens, și populația are un mare rol, iar educația este primul lucru avut în vedere și de producători și comercianți, dar și de autorități sau asociații, și aici putem să ne gândim la un lucru banal la prima vedere, respectiv un francez foarte rar va comanda roșii sau salată iarna, fiindcă știe că nu sunt produse în Franța, deci va cere salată verde sau amestecuri ,,verzi”, gen salată, rucola, spanac etc.
Cum este cetățeanul român care face revelionul la Poiana Brașov și care este în stare să alerge prin zăpadă ospătarul dacă nu îi aduce o salată de roșii și castraveți la ceafa lui de porc cu cartofi prăjiți? Are el, consumatorul, vreo problemă în legătură cu gândul la fermierul pe care ar vrea să îl sprijine cumpărându-i marfa? Sau în câte restaurante românești găsiți salată de sfeclă roșie, de ridiche neagră, de rădăcinoase sau de ceapă roșie, asta în timpul iernii, când producția de legume proaspete în România nu este posibilă în mare măsură?
Or, în România, în puține zone chiar poți cunoaște cu adevărat gastronomia regiunii, și aici nu vorbesc de un târg și un restaurant, ci discut de o normalitate și o cultură a produselor respective care să fie întâlnită la tot pasul.
Mă bufnește râsul când văd câte un influencer mai flămânduț și mai sărac cu duhul, care pentru un pachet de crenvurști și un baton de salam spune și ce crede și mai ales ce nu crede, dar care promovează, vezi Doamne, produse tradiționale de la făbricuțe de mezeluri care ar produce așa ceva. Nu zău, asta înseamnă tradițional?
Astfel vezi etichetă pentru cârnați făcuți la bardă și se vând cu sutele de kilograme la magazine sau târguri, dar în realitate sunt făcuți la mașini de tocat cu cuțite și site speciale, dar nicidecum de un măcelar cu bardă, aspect care înseamnă și ar trebui să însemne tradiție.
Asta nu înțelegem noi, că de exemplu acești cârnați ar trebui să fie specifici unei regiuni și unei tehnici de producție, unde la poarta unor gospodării să fie ori un mic magazin să vândă pentru acasă, ori un mic local care să încingă grătarul și să frigă pentru oaspeți acele preparate, în timp ce poate pe un geamlâc să se vadă cum cineva taie la bardă carnea de cârnați.
În alte situații, vezi fel de fel de cârnați, tobă, caltaboși, toate în mațe de plastic, iar dacă faci o observație ești apostrofat că ești dobitoc, în condițiile în care ți-ai permis să arăți că tradițional înseamnă mațe de animal, altfel produsul este exact ca acela de la magazin.
Nu mai vorbesc de produsele afumate, dar unde în mare măsură procesul nu este cel tradițional, ci se cumpără afumători industriale și efectul este cel cunoscut, dar aici de multe ori vina este și a autorităților, fiindcă nu se adaptează legile de PSI și sănătate publică la astfel de situații, astfel încât să existe o flexibilitate privitor la condițiile impuse. Nu se poate dacă afumarea se făcea cu lemn de fag, acum să spui că din motive de PSI îi trebuie afumătoare sigură la incendiu, adică metalică și cu afișaj numeric. Păi unde mai este talentul de afumător al omului, care ar trebui să facă diferența? De aceea între produsele afumate de multe ori nu mai există diferențe de gust și calitate, fiindcă toate afumătorile au același program instalat și fac exact același lucru, în aceleași condiții.
Mă uit prin aceste târguri zise tradiționale cum peste tot vezi același cașcaval care se găsește și prin supermarketuri sau același cotlet, sau ce mai vă trece prin cap, și te întrebi dacă asta nu arată că ori cei care produc nu au înțeles existența revoluției industriale, ori nu au cunoștință despre semnificația cuvântului tradițional, ceea ce la cum mai merge școala azi nu este greu de înțeles ori sunt niște impostori care vând doar iluzii.
În lumina celor vândute la târguri, chiar crezi că orice fabrică de mezeluri produce doar produse tradiționale, dar tradițional pot fi rețeta, tehnica de producere a produsului, tehnica de producere a materiei prime, sau amestecuri între acestea, doar că trebuie precizat foarte clar ce este și dacă este tradițional, dar de multe ori tradițională este doar eticheta.
Turistul din vestul Europei sau din orice altă regiune a lumii vine pentru această percepție și crede în ceea ce vede, iar tu pentru ce îi ceri în plus trebuie să îi îndeplinești visul și povestea, iar autoritatea ar trebui să aibă grijă ca povestea să fie mereu adevărată, în timp ce la noi avem parte de un ,,bullying” între cel care vrea normalitatea de afară și cel care îi oferă ,,realitatea de la noi”.
Ce turism rural să dezvolți în aceste condiții și cum să îi protejezi pe cei cu adevărat serioși de toți impostorii, care în afară de câștig și de dorința de a compromite tradiționalul nu vor altceva, lucru permis cu binecuvântarea și sprijinul autorităților, prin lipsa atât a unei legislații simple de aplicat, cât și a autorităților decise să implementeze.
Pentru a se face ordine și în acest domeniu, ca în multe altele, ar trebui să avem specialiști în cadrul ministerelor de resort care să înțeleagă fenomenul, dar din păcate lipsesc cu desăvârșire și mă uit deja cu compasiune la cei care chiar cred în prostia lor că se pricep la ceva, doar prin faptul că au fost numiți pe funcții și iau salariul aferent, dar nu sunt în stare să facă nimic din ce ar trebui, iar aici nu sunt de vină doar miniștrii, ci mai ales căpușele de lângă ei, sub care nici iarba nu crește.
O strategie serioasă, pusă în aplicare fără a se ceda la birocrația sistemului, ar fi o șansă pentru salvarea multor zone și gospodării rurale, doar că după atâția zeci de ani de capitalism pot spune fără teama de a greși că nimeni nu își dorește acest lucru. Și uite așa degeaba avem regiuni frumoase, tradiții minunate, gastronomie spectaculoasă, dacă totul este pe mâna unor autorități publice analfabete funcțional și a unor antreprenori care nu au legătură cu tradiția, ci doar o compromit prin lăcomie și ipocrizie, iar în aceste condiții cei care chiar ar trebui să trăiască din aceste activități se uită cum le dispare șansa la un viitor acolo unde ar fi vrut să trăiască.
În rest, numai de bine.
Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024Abonamente, AICI!
Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) informează solicitanții de fonduri europene că este disponibilă o nouă versiune a cererii de finanțare, începând cu etapa a doua de depunere (1 februarie – 29 februarie 2024) a intervenției DR 20 - Investiții în sectorul zootehnic din cadrul Planului Strategic pentru Politica Agricolă Comună 2023 – 2027 (PS PAC 2027).
Cererea de finanțare actualizată permite solicitanților care bifează achiziția fără construcții montaj să poată atinge plafonul de 2.000.000 euro/proiect, urmând ca evaluatorii să stabilească dacă sunt prevăzute achiziții pentru echipamente utilizate în tehnologizarea/retehnologizarea adăposturilor de animale sau a altor facilități din cadrul fermei sau dacă este vorba doar de utilaje agricole.
Pentru a permite această acțiune, în Cererea de finanțare a fost eliminată plafonarea privind încadrarea achiziției simple fără construcții montaj în suma de 300.000 de euro/proiect.
Solicitanții care au completat deja versiunea anterioară a cererii de finanțare și cărora nu li se aplică restricția în cauză, fiind vorba de proiecte cu construcții montaj, vor putea depune și versiunea 1.0 a cererii de finanțare.
„Având în vedere că este o situație singulară întâlnită în cadrul acestei sesiuni de depunere a proiectelor, este oportună actualizarea cererii de finanțare cu etapa a doua, inclusiv din perspectiva încadrării în costurile generale ale proiectului care se defalcă pe subcapitole bugetare în cadrul bugetului indicativ al proiectului și din perspectiva încadrării în plafoanele sprijinului așa cum prevede fișa intervenției DR-20. Optimizarea cererii de finanțare a fost realizată ca urmare a solicitărilor deponenților de eliminare a restricției aplicabilă achizițiilor simple și de a permite prin această optimizare mai multor solicitanți să depună cereri de finanțare pentru investiții în sectorul zootehnic”, transmite AFIR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Astăzi, când scriu acest articol, este la o zi după ce fermierii protestatari au semnat documentul de înțelegere cu ministrul Agriculturii, domnul Barbu, iar impresiile sunt încă foarte calde, dar cred că primele concluzii deja se pot așterne pe hârtie. De menționat că protestele continuă, dar în raport cu alte ministere și autorități, mai puțin MADR. În plus, sunt convins că viitorul agriculturii, mediului asociativ și mai ales al fermierilor va depinde de ce au (sau nu au) învățat și vor aplica (sau nu vor aplica) în urma acestei experiențe, care s-a dovedit foarte complexă.
Vă propun să facem o mică cronică a evenimentului realizată în urma interpretării și consemnării informațiilor așa cum au circulat și s-au prezentat, atât pe canalele de presă scrisă și vizuală, dar și pe rețelele de socializare, grupuri de WhatsApp și diferitele discuții pe care le-am purtat în aceste zile cu colegi fermieri, dar nu numai.
Inițiatorii vizibili
Un grup de antreprenori care au activități de transport, iar unii dintre ei activând și în agricultură, în special din zona Moldovei, au trecut la organizarea unor forme de protest spontan, în special pentru a ridica în atenția autorităților problemele și greutățile întâmpinate de transportatori, iar apoi s-a dezvoltat ideea inițială la nivel național și imediat au fost adăugate și problemele fermierilor în tot acest tăvălug.
De menționat că, problemele fermierilor și transportatorilor sunt reale și dramatice, chiar dacă poate modul de exprimare al lor nu respectă toate regulile comunicării ca știință. Situația este foarte grea pentru mulți dintre ei și asta deoarece multora le-a ajuns cuțitul la os, iar disperarea poate că în anumite situații le întunecă și judecata. Dar, toate aceste realități sunt de înțeles.
Revenind, unele din persoanele inițiale au activat sau activează în diferite structuri de nivel local la diverse partide, ceea ce în esență nu este de condamnat, atât timp cât se reușește să se țină un protest, manifestație sau cum îi mai spuneți, departe de interesele unor structuri politice, iar în acest sens mediatic s-a reușit punctarea destul de bine, atunci când s-a respins de către protestatari încercarea de ,,debarcare” a deputatului Simion și a senatoarei Șoșoacă.
Trebuie înțeles că mulți fermieri sunt bine văzuți în comunitățile lor și pe cale de consecință ocupă poziții de consilieri, primari sau mai știu eu ce, dar încă odată, acest lucru nu este ceva rău, cât timp lucrurile sunt separate.
Inițiatorii invizibili au existat?
România are o structură folclorică foarte dezvoltată, este o caracteristică de bază a noastră și avem și ,,specialiști” de foarte bun nivel la acest capitol. Așadar, cum era și normal, folclorul care circulă în jurul acestor proteste este foarte larg și bine amplificat, iar așa cum știm, acesta are la bază existența unor izvoare, doar că deocamdată este prea devreme să știm în realitate cum și care sunt.
Public nu există dovezi că au fost și alte structuri politice sau de altă natură implicate în inițierea protestului, dar cum era de așteptat și se pare că s-a și întâmplat, imediat după demararea protestelor, structurile de partid s-au activat încercând să pună rapid în practică diferite strategii pentru a câștiga cât mai mult capital politic, iar acum după ,,dezumflarea” acțiunii (mă refer doar la cea între fermieri protestatari – MADR) se pun în practică strategii de ștergere a urmelor cât mai bine și rapid.
Chiar dacă informațiile nu sunt numeroase, o să mă hazardez să lansez câteva ipoteze care pot sta în picioare, dar cum am spus, sunt doar ipoteze și care mâine pot fi confirmate sau infirmate de dovezile care sunt aproape sigur că vor apărea.
Prima ipoteză este că cei din USR au fost luați pe nepregătite sau nici nu au avut preocupare pentru acest lucru, deoarece au atâtea scandaluri interne și sunt atât de preocupați să se autodemoleze, încât este greu de crezut că mai pot avea în interior un grup de strategie liniștit care să poată lucra și pune în practică o astfel de acțiune.
Apoi, cei din AUR nu au crezut că ar fi posibil așa ceva, conexiunile lor în mediul agricol sunt firave, iar specialiștii lor gen domnul Fițiu de la Cluj sunt doar de imagine, dar cam atât. Deci, nici nu au anticipat și nici nu au profitat de această situație, fiindcă nu au putut să se organizeze, situație valabilă și pentru senatoarea Soșoacă.
Legat de UDMR nu are rost să comentăm fiindcă nu este stilul lor și în plus zona lor de acțiune este foarte limitată datorită nevoii existenței structurilor etnice, ceea ce în cazul Moldovei nu se poate spune că ar exista.
Rămân cele două partide mari din coaliție, care se acuză reciproc printre dinți de aceste evenimente și se pune întrebarea dacă vreunul dintre acestea au avut o implicare inițială. Personal nu cred că a existat o implicare națională coordonată, dar apoi în derularea faptelor au existat intenții de implicare a unor lideri liberali, mai ales la nivel județean, dar fără succes major.
Social democrații, este greu de crezut că și-ar fi dorit așa ceva, fiindcă vizau miniștrii lor, în special la Agricultură și Transporturi, iar ei știu mai bine decât alții, că în anul de campanie se strâng rândurile pentru victoria colectivă, nemaifiind loc de vendete politice între grupări, cu excepția unor evenimente deosebite, care cel puțin până acum nu a fost cazul.
Obiectivele protestului
Se pune totuși o întrebare, de ce tocmai acum acest protest, în an electoral, fiindcă multe din măsurile contestate acum, au fost adoptate cu mult timp înainte, iar atunci afară de ,,mârâieli prin gard” nu au fost alte situații.
Dacă ne gândim la adoptarea modificărilor privind carnetul de conducere pentru tractoare, dezbaterile au început de acum circa doi ani, iar adoptarea a fost anul trecut prin vară, cam asemănător ca la introducerea ITP-ului pentru utilaje agricole, iar în ambele cazuri o dezbatere aprigă nu a existat deoarece asociațiile profesionale și presa au constatat, după opinia mea, o lipsă de interes la ,,firul ierbii” printre fermieri, ceea ce a demotivat în mod cert.
Legat de adoptarea GAEC-urilor, din anul 2022 au fost dezbateri numeroase și contre puternice între organizațiile profesionale, dar și între acestea și MADR, toate sub spectrul amenințării veșnice a autorității bruxelleze.
În acea perioadă existau și funcționari MADR virulenți, care sub protecția fostului ministru de tristă amintire Petre Daea, afirmau pe holurile ministerului cu gura mare ,,că nu fac ei ce vor fermierii” atunci când li se explica că prevederile PNS aduc o serie mare de probleme, aspecte care cel puțin presa agricolă le-a relatat pe larg. Cu toate acestea o stare de tensiune care să susțină ipoteza unui protest nu a existat, iar aceste subiecte nu s-au regăsit pe agenda protestului din 7 aprilie 2023.
Mai mult, luări de poziție în presă sau pe rețelele sociale legate de acele aspecte au existat, dar nu am văzut un mare entuziasm din dezbaterea lor. Se pare că semnalele erau corecte, dar există întrebarea de ce cei afectați nu sunt mai vocali în a semnala problemele, iar multe din asociații, cu toate păcatele lor, au fost luate prin surprindere deoarece ,,cutia de reclamații” la toate a fost goală și nu indica o tensiune premergătoare unui seism social.
Combatanții
Cei care au dus greul acestor proteste au fost cei afectați și aduși la disperare, respectiv transportatorii și fermierii.
Problemele structurale ale agriculturii, care au fost accentuate prin adoptarea PNS-ului și apoi au fost duse la extrem pe zona de sud și est a țării printr-o succesiune de trei ani de secetă din patru, au condus la situații disperate în care fermele nu mai au solvabilitate de creditare, sursele de finanțare sunt inexistente și viitorul fermelor și implicit al fermierilor și familiilor acestora este inexistent.
Despre transportatori nu o să fac referire, fiindcă nu cunosc problemele sectorului, iar în plus prin materialul de față mă refer doar la agricultură și fermieri.
Acțiune, motor, începe!!!
Marți, 9 ianuarie 2024, s-au lansat primele grupuri de WhatsApp unde se adresa chemarea, în prima fază către transportatori și apoi către fermieri, să iasă în stradă într-un protest spontan cu camioane și utilaje agricole. Inițial discuțiile au fost pentru acțiuni în zona Moldovei, dar în mod curios sau nu, au accesat la această chemare și alte zone ale țării, unde oamenii au dorit să iasă în stradă pentru a-și striga problemele și disperarea.
A doua zi, miercuri - 10 ianuarie, protestul spontan a pornit și a avut o dezvoltare rapidă datorită rețelelor sociale, a spațiului virtual, în condițiile în care inițial afară de un post TV specializat pe probleme agricole și câțiva ziariști din presa scrisă agricolă care au relatat despre primele momente de viață ale acestei manifestații, restul presei generaliste a preferat să se abțină, iar puținele excepții au fost foarte rezervate.
Pe măsură ce au trecut orele și protestul s-a amplificat, cuprinzând mai multe zone geografice, iar acțiunile au început să aibă și ,,carismă” TV, mai ales protestele de la Afumați, Sibiu, Moldova, Craiova sau din vămi și posturile de televiziune și presa scrisă generalistă au început să aloce mai mult spațiu acestora, mai ales cu ziua de joi.
Aici a apărut prima sincopă a protestului, în sensul că în afară de imaginile unor acțiuni brute, s-a simțit lipsa unor mesaje elaborate, a unor lideri care să cunoască problemele și să aibă capacitatea de a le pune într-o lumină mediatică favorabilă, dar toate aceste aspecte ar fi necesitat să existe în spatele protestatarilor și o structură organizatorică capabilă să elaboreze astfel de mesaje de promovare și prezentare. Această vulnerabilitate a protestatarilor a permis structurilor de partid de diverse orientări să se organizeze prin a influența mesajele și prin a se deschide diferite paranteze asupra corectitudinii și necesității revendicărilor, dacă acestea sunt corecte sau de fapt sunt privilegii și multe astfel de situații.
Aceste denaturări de mesaj mediatic au fost stimulate și de primele alocuțiuni ale ministrului Agriculturii, domnul Barbu, care de la început a suspectat public amestecul politic în derularea acestor proteste, fapt semnalat mai diplomatic și de ministrul Transporturilor, domnul Grindeanu.
În perioada de joi până sâmbătă au fost cele mai multe încercări de căpușare ale acestor proteste de diferiții oameni politici, unii gen Simion și Șoșoacă care au încercat acest lucru în forță și cu show mediatic, dar au eșuat, iar alții care au încercat să profite acuzând Guvernul de incompetență, dar ei făcând parte din el și aici mă refer la liberali, dar care s-au dezumflat rapid, mai ales când omul lor de la APIA a stat umăr lângă umăr cu ministrul Agriculturii la primele negocieri cu protestatarii, lucru corect în logica mea, dar nu și în cea de partid.
În aceste condiții au apărut și primele discuții între protestatari pe fondul diferitelor informații despre eventualele implicări politice ale unora din liderii protestelor spontane, dar situația nu a degenerat până în acest moment.
Cert este că PSD-ul ca partidul care avea cei mai expuși miniștrii, s-a regrupat rapid, a început să arate flexibilitate în negocieri și mai rapid decât au sperat chiar înșiși protestatarii, au acceptat revendicările și au închis protocoalele, lăsând în suspans doar problemele care vizau Ministerul de Interne și cel al Finanțelor, conduse de liberali.
Doar că problemele acestora nu se pot rezolva fără binecuvântarea primului ministru, ceea ce politic îi va costa pe liberali mai mult decât și-au închipuit, mai ales în an electoral, dar așa se întâmplă când nu prea ești priceput în astfel de situații.
Finalul
S-au semnat protocoalele între MADR și protestatari, dar și între MADR și asociațiile profesionale, iar liniștea se va așterne rapid, iar alegerile vor acapara prim planul mediatic.
Primele concluzii
Protestatarii ar fi trebuit să știe că asociațiile profesionale nu se pot asocia cu manifestații cu început incert din punct de vedere al organizării, deoarece pentru ele orice asocierea dovedită ulterior greșită, cu un protest care poate degenera, dar unde ei nu sunt organizatori de bază și nu pot controla nimic, nu poate fi asumat în nici un caz, iar riscurile de imagine și legale pot fi extrem de serioase și cu consecințe poate greu de reparat ulterior.
Ori, în acest caz, în primele trei zile nimeni nu a știut de unde să apuce acest protest, cine sunt organizatorii de facto și cu cine ar fi trebuit discutat pentru coordonarea acțiunilor.
Apoi, lista revendicărilor a fost încropită la câteva zile după începerea protestelor spontane, fără să aibă nici o legătură între centrele geografice ale protestatarilor și s-a mers doar pe ideea că problemele ar fi trebuit să fie comune, ceea ce poate într-o anumită măsură ar fi fost posibil. În realitate, poate ar fi fost mult mai bine dacă această listă ar fi fost lăsată să circule o perioadă premergătoare, după care să fie aranjată pentru o viitoare negociere.
Lipsa acestei pregătiri i-a permis ministrului Barbu să scape ușor, fără asumarea unor probleme foarte serioase și ce este mai grav fără nici o asumare strategică, poate cu excepția prevederilor arendei, unde nu putem exclude că vor mai face încă o ,,manțocărie” cum au mai făcut cu frații lor liberali și o vor trânti iar în stilul lor specific.
Mai trebuie subliniată și relația cu presa, care are nevoie de imagini, interlocutori și mesaje care să facă rating și să provoace compasiunea publicului spectator.
Dacă presa constată că politicul reușește prin metode specifice să contracareze mesajul protestelor și să îl viruseze cu acuzații ,,că vrem benzină gratis ca în Venezuela” sau ,,privilegii să nu plătească taxe” și orice astfel de mesaje care atrag instantaneu furia altor sectoare sociale, atunci și interesul acestora pentru astfel de evenimente trece în secundar și impactul se reduce până la dispariție.
Toate aceste aspecte și multe altele care sigur vor fi discutate pe viitor, arată nevoia existenței în spate a unor structuri cum sunt asociațiile profesionale, care au foarte multe probleme de credibilitate, au probleme de organizare și reprezentare, dar fără participarea acestora astfel de proteste nu au succes.
Personal, nu am găsit în istorie nici un fel de protest, manifest, revoltă, răscoală, revoluție care să aibă succes fără o organizație în spate, este drept că și multe astfel de evenimente cu organizații în spate au eșuat, dar cele care au reușit au împins societatea înainte. Cine speră că va găsi alt drum poate încerca în continuare.
Poate ar fi mai simplu ca fermierii în același efort să se implice în organizații și prin vot să aducă la conducerea acestora oameni capabili să facă ceea ce ei speră, sau dacă cele care există par iremediabil pierdute, să facă altele mai bune și mai puternice care să reseteze mediul asociativ. Astăzi sunt vise, dar acestea nu vor fi împlinite altfel, oricât vrem sau nu să acceptăm.
În rest numai de bine.
Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu, invită, luni, 15 ianuarie 2024, la sediul instituției reprezentanții tuturor asociațiilor de fermieri, ai procesatorilor și ai retailerilor, pentru a discuta despre măsurile de sprijin și a oferi soluții de finanțare pentru toate situațiile pe care le întâmpină în acest an agricol. Mediul asociativ este rugat să transmită lista de revendicări până vineri, 12 ianuarie 2024, la Cabinetul ministrului.
„Sunt alături de fermierii noștri pentru a găsi cele mai bune soluții la toate problemele lor, avem programe de sprijin în derulare pentru majoritatea sectoarelor din agricultură, pentru a ne asigura astfel că vom avea producții de calitate”, a declarat Florin Barbu, iar MADR a transmis: „Ministrul Barbu și echipa tehnică pe care o coordonează fac toate demersurile necesare pentru ca toate solicitările și revendicările acestora să fie soluționate în cel mai scurt timp”.
Miercuri, 10 ianuarie 2024, fermierii și-au scos utilajele în stradă și protestează alături de transporatori, care au și ei nemulțumiri legate de impozite, RCA, licențe, taxa de drum, acciza la motorină, timpul de așteptare din vămi etc. Multe ferme din țara noastră sunt în prag de faliment, au datorii la furnizori, costurile de producție sunt din ce în ce mai mari, iar producția agricolă are prețuri mici. Autoritățile n-au nici ochi și nici urechi pentru problemele fermierilor, cărora pare că le-a ajuns cuțitul la os. Transportatorii și fermierii circulă cu viteză redusă în semn de protest pe toate drumurile din România, iar sute de tiruri și tractoare se îndreaptă spre București.
„Legat de protestul „spontan” al transportatorilor la care s-au alăturat și câțiva fermieri, până în acest moment, la Ministerul Agriculturii nu am primit nicio revendicare, pentru că nicio asociație nu își asumă acest protest. Din informațiile apărute în spațiul public, am văzut că problemele pe care le reclamă au legătură cu RCA și cu permisele de conducere. Chiar dacă acestea nu țin de Ministerul Agriculturii, voi face tot ce pot pentru a-i sprijini să găsim împreună o rezolvare. Am stabilit deja o întâlnire cu toate asociațiile și federațiile, săptămâna viitoare, pentru a le prezenta programele pe care le avem pregătite pentru acest an. Vom putea vorbi, așa cum facem mereu, la aceste întâlniri, despre problemele pe care le întâmpină și sunt sigur că vom găsi, ca de fiecare dată, rezolvare. Aceste întâlniri le aveam programate înainte să apară acest protest. Îi asigur pe toți fermierii că subvențiile se acordă la timp! Subvenția la motorină se va acorda în continuare la valoarea maximă posibilă. Avem un buget bun, în acest an, avem fonduri prevăzute pentru toate sectoarele și vom continua să sprijinim producția românească. Este început de an electoral și acest protest spontan este masiv distribuit pe rețelele sociale de un partid politic. Nimeni nu are dreptul să folosească fermierii, munca lor și agricultura românească pentru a încerca să câștige capital de imagine sau un procent în plus în sondaje. Să nu uităm că aceste partide politice nu au avut nicio soluție pentru agricultura românească în ultimii patru ani. Ca întotdeauna, ușa ministerului Agriculturii este deschisă oricând pentru fermieri, pentru că eu sunt acolo pentru a le rezolva problemele și a-i sprijini. Îi asigur pe toți că anul 2024 o să fie un an agricol bun atât pentru România, cât și pentru fermierii români”, transmite ministrul Florin Barbu prin intermediul rețelelor de socializare.
Pe aceleași rețele de socializare, în ultimii 3 - 4 ani, de când seceta cumplită a pus stăpânire pe agricultura noastră, fermierii își spun păsurile, și nu-s puține. În ultima perioadă, din ce în ce mai mulți vor să-și vândă fermele, sau povestesc cum se roagă de bănci, de furnizorii de inputuri pentru păsuire. Parcă mai des ne întâlnim cu termenul „faliment”.
Pe aceleași rețele de socializare frecventate de politicieni, de autorități, fermierii se plâng de lipsa de reacție a guvernanților, de faptul că nu primesc subvențiile, și câte și mai câte. Însă, la București nu se văd, totuși, aceste lucruri, realitatea pare alta decât cea de pe teren, dacă ne uităm chiar la declarațiile ministrului Florin Barbu.
Marți, 9 ianuarie 2024, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) a transmis un comunicat în care arată că a solicitat Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) adoptarea de urgență a actelor normative pentru introducerea creditelor cu dobândă redusă pentru sectorul agricol (articolul, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/comunicate/item/5998-implementarea-de-urgenta-a-creditelor-subventionate-pentru-sectorul-agricol-solicitarea-fermierilor.html).
Și, atunci, de ce susține șeful MADR că nu există revendicări ale reprezentanților fermierilor?
Este cert că există probleme, unele putând fi rezolvate de guvernanți, dacă există interes. Altfel, întâlnirea între Florin Barbu și mediul asociativ poate fi doar „de ochii lumii”, iar agricultura va continua „să meargă și așa”. Cu alte cuvinte, fiecare e pe cont propriu, se descurcă cum poate, dacă poate. Dacă nu, cu astfel de reacții de nepăsare, pompoase, de formă și fără fond, din partea autorităților, vom vedea într-adevăr multe falimente.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!