Încet, încet, ne apropiem de sfârșitul anului agricol 2021-2022, un an sub spectrul unei secete larg răspândite prin mai toate regiunile țării (lucru recunoscut și de ministrul Agriculturii). În premieră, seceta a reușit să pună pe butuci sistemele de irigații, alea câte funcționează, prin nivelul scăzut al Dunării, care de zeci de ani nu s-a mai consemnat.

Ministrul Agriculturii nu are la acest moment nicio soluție practică de a îndulci amarul situației de criză la fermierii greu încercați și care se află în zonele neirigate ale țării, ori din cauză că situația nu prezintă interes la nivel de guvern, ori că nici domniei sale (incluzând și partidul) nu îi pasă în mod real de a face ceva efectiv în această situație și totul se rezumă la ,,jocul de gleznă” al imaginii, care mai impresionează doar vechii activiști social-democrați din generația iliesciană sau a celei care a crescut la umbra și ,,țâța” acesteia (a se citi beneficiile). Din păcate, încă sunt numeroși.

Nu ar fi de mirare ca PNL să blocheze orice soluție practică de ajutor al fermierilor afectați de secetă, având în vedere că vorbim de un electorat preponderent social-democrat, și deci nu există interes de a-l mulțumi în perspectiva viitoarelor alegeri care se apropie.

Sincer, nu îmi propun a face analiza in extenso a agendei ministrului Daea, fiindcă ar fi doar o pierdere de timp, asta în condițiile în care domnia sa nu a fost capabil de-a lungul prea multelor mandate avute să reușească creionarea unei agende strategice pentru agricultura românească, existând doar o singură excepție, importantă, ce-i drept, și care se referă la promovarea programului de reabilitare a sistemului de irigații, dar și aici fără a încerca updatarea acestuia la noi soluții și concepte care să ducă la creșterea performanței energetice în primul rând, dar nu numai.

Scopul articolului prezent este doar de a trage un semnal de alarmă la nivelul fermierilor, care deja sunt puși în fața faptului de a gândi primele decizii privitoare la noul an agricol 2022-2023 și care nu sunt ușoare de luat, asta, în condițiile în care rezerva de apă este inexistentă în majoritatea regiunilor țării, iar costurile inputurilor au crescut foarte mult, plus că în unele regiuni, cum este o parte importantă din Moldova și nu numai, fermierii vin după trei ani secetoși, care i-a adus într-o postură absolut imposibilă.

Nu îmi permit să dau colegilor fermieri sfaturi legate de deciziile tehnice pe care le vor lua, dar îmi permit să spun că lozincile patriotarde care au mai fost și vor mai fi spuse în curând în special de autorități, dar nu numai, legate de așa-zisa obligație a fermierilor de a ,,cultiva pământul și a asigura securitatea alimentară”, sunt doar niște prostii și nu au legătură cu realitatea. Asta o spun în condițiile în care trebuie să înțelegem că și afacerile din agricultură sunt la fel ca oricare altele, asta, mai ales în condițiile în care se manifestă din ce în ce mai mult o agresivitate prost înțeleasă a unei părți a societății românești, legată de importanța acestei activități și a breslei care o practică.

Anul acesta poate mai mult ca oricând, a venit momentul în care s-ar putea ca decizia semănatului să nu se mai poată lua doar cu speranța că va ploua odată și odată, asta, în condițiile în care mă hazardez să spun că și dacă va ploua normal în toamnă, culturile înființate vor fi în pericol în lunile martie-aprilie de anul viitor (2023), când consumul specific va crește foarte mult, iar rezervă de apă este foarte probabil să nu fie.

Pericolul mare rezidă și din faptul că înființarea culturilor va avea un cost mai mult decât dublu față de anii anteriori, ceea ce duce la un alt nivel de expunere al acestor investiții.

Trebuie avut în vedere că avem nevoie de o toamnă și o iarnă excedentar de ploioase, adică Dumnezeu va trebui să uite deschis pentru mult timp robinetul ploilor, pentru a putea discuta de o refacere a rezervelor de apă, dar oare se va întâmpla acest lucru? Și cine ne poate spune înainte dacă așa va fi?

Mă gândesc cu groază la colegi, care nu vor fi puțini și care vor trebui să semene cereale păioase de toamnă după cultura de floarea-soarelui, care a secătuit efectiv solul de apă și elemente nutritive și care a creat perspective extrem de proaste culturilor care vor urma, asta, ca să nu spunem condiții imposibile.

La fel se va pune întrebarea cum vom putea înființa cultura de rapiță în condițiile unui sol foarte greu de lucrat? Oare cine își va putea asuma riscul de a cultiva doar culturi de primăvară, mai ales dacă are ferma la neirigat? Dacă nu vor fi ploi până în primăvara anului viitor, ce se va întâmpla?

În toate cazurile, fermierii afectați de secetă vor acumula datorii, dar care din păcate sunt purtătoare de dobândă foarte apropiate de nivelul de 2 cifre, având în vedere situația globală și manifestarea agresivă a unei inflații create cu bună știință în perioada de pandemie de foarte multe guverne, prin tipărirea de monedă, și accentuată de războiul de la granițele noastre care a pus pe jar piața energetică și a materiilor prime, iar acum efectele le simțim cu toții, și nu la modul cel mai plăcut.

Personal, cred că fermierii în acest an nu vor fi susținuți de autorități, iar toate măsurile promovate vor fi luate pe calapodul programului „de 3 ori subvenția” sau în traducere liberă ,,împușcați-vă singuri”. Mai mult, așa cum s-a și întâmplat deja, la orice problemă grea și delicată, politicienii răspund prin crearea unei comisii sau comitet. La cea de acum, în calitatea de coordonator, ministrul Daea a prezentat o însăilare de măsuri pompieristice, multe copiate din propunerea de PNS înaintată de fostul ministru Chesnoiu și care nu au nicio realitate cu prezentul, adică cu fermierii îngenuncheați de secetă, și, ce este mai rău, nu vor avea legătură nici cu viitorul.

Cum poți să vii să prezinți acum ca fiind urgente și miraculoase măsuri care poate vor fi implementate în următorul deceniu (sub spectrul unui foarte mare „poate”), și tu să le discuți ca fiind soluții la situația prezentă?

Să vii să discuți de remedierea irigațiilor, dar să nu realizezi că principala problemă nu mai este doar prezența apei pe canalele principale, ci și accesarea ei de către fermieri, iar dificultatea mare este legată de modul de folosință a infrastructurii secundare de irigat, unde legislația este confuză și măsurile – inexistente. Oare chiar să fim blestemați să avem doar miniștri care nu înțeleg că mai mult de 30% din infrastructura de irigații secundară este deținută de OUAI-uri care mai există doar pe hârtie și nu avem soluții rapide de rezolvare a acestor probleme, și de eliminare a acestor blocaje, chiar dacă avem fermieri care ar dori să se implice? Cifrele sunt din situații MADR.

Soluții au tot fost înaintate de către fermieri, dar la schimbarea fiecărui ministru o luăm de la început, ca și cum toate materialele dispar din MADR și așa se cer altele, se fac alte discuții, cu toate că nu se schimbă decât ministrul, restul funcționarilor rămân, dar degeaba.

Avem și numeroși foști demnitari, care mai de care mai isteț și mai pregătit acum, de când stau pe tușă și ne amenință că dacă vor mai fi numiți încă o dată vom vedea și soluțiile miraculoase, dar care le-au lipsit cu desăvârșire atunci când au fost pe fotoliul de demnitate publică.

Plus că mai avem o problemă, în sensul că majoritatea demnitarilor care sunt numiți prin ,,firman de la Înalta Poartă” se consideră peste noapte atât de deștepți și de bine pregătiți, încât nu mai ascultă de nimeni, cu excepția ,,odraslelor de partid” trimise pentru a fi numite pe diferite posturi, asta, cu toate că ei în viața reală sunt doar niște bieți atârnători ai unor afaceri moștenite sau, alții, sunt doar atârnători de funcții publice.

Dar întorcându-ne la soluțiile promovate de noul ministru al agriculturii, stau și mă întreb cum să vii cu un program de finanțare care are la bază o filozofie care nici măcar cămătarii nu au îndrăznit să o promoveze, adică îl îndemni pe amărâtul de fermier să cheltuie acum în avans subvenția pe următorii 3 ani la o dobândă ROBOR + 2%, adică astăzi înseamnă circa 9,5% pe an, asta în condițiile în care încă nu s-a bătut în cuie nivelul subvenției începând cu 2023, condițiile fiind încă în dezbatere.

Legat de programul de finanțare de ,,3 ori subvenția” aș avea și o întrebare legată de faptul că s-a decis ca programul de garantare să se deruleze prin FGCR, fond deținut de trei bănci comerciale private, altele decât CEC, care asigură finanțarea programului. Aici se impune o mică nuanță pentru cei care nu sunt familiarizați, în sensul că există două fonduri de garantare, FNGCIMM deținut de stat și care a fost implicat în principal în derularea programului IMM INVEST cu toate subcomponentele sale, și FGCR, care a primit printre altele în exclusivitate subcomponenta Rural Invest și, în plus, acest program de acum, promovat de ministrul Daea.

Care este dilema? Simplu, comisioanele creditelor acordate sunt suportate de stat și în aceste cazuri din urmă sunt încasate de FGCR și, indirect, de către băncile care îl dețin, dar fără să fie foarte clar de ce s-a alocat așa și nu s-a alocat către fondul FNGCIMM deținut de stat, ceea ce ar fi însemnat o economie, și nu mică?

Revenind, în final mesajul articolului este simplu și pe care foarte mulți fermieri îl cunosc, adică deciziile pe care le veți lua vi le veți asuma singuri, iar dacă va ieși rău sunteți singurii care veți plăti, fiindcă nimeni nu vă va ajuta. Poate a venit timpul ca fiecare să se gândească și la el cu familia lui, în principal, înainte de a lua decizia de a ,,îngropa grămezi de bani în pământ”, fără să fie prea multe argumente că vor fi și recuperați.

În rest, numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Recent, Clubul Fermierilor Români a lansat o petiție, „Agricultura României are nevoie de apă pentru ca Europa să își asigure securitatea alimentară”, semnată până în prezent de peste 800 de reprezentanți ai celor mai performante ferme din țara noastră. Prin această petiție, se solicită urgentarea demersurilor Guvernului României pe lângă Comisia Europeană pentru modificarea PNRR și alocarea de fonduri pentru agricultură, cu prioritate pentru sistemul de irigații și desecare-drenaj.

Clubul Fermierilor Români face demersuri pentru susținerea inițiativelor care urmăresc dezvoltarea sectorului agroalimentar românesc și își exprimă deschis dorința de a fi alături de instituțiile statului român ca partener social, prin expertiza pe care o poate oferi asupra acestui sector. „În acest sens, reiterăm importanța includerii în PNRR a finanțărilor dedicate reabilitării și modernizării structurilor hidroameliorative – irigații, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului din România, pentru asigurarea rezilienței și competitivității agriculturii românești. Garantarea securității alimentare a Uniunii Europene, și nu numai, reprezintă o nouă provocare pentru statele membre, având în vedere situația geopolitică actuală. Efectele pandemiei de COVID-19 și războiul din Ucraina au arătat necesitatea acordării de prioritate la finanțare a proiectelor din agricultură care contribuie la reducerea riscurilor climatice, creșterea randamentelor și producțiilor agricole”, precizează Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Începând cu luna noiembrie a anului 2020, Clubul Fermierilor Români a contribuit cu argumente tehnice la identificarea și elaborarea unui cadru optim privind modernizarea structurilor hidroameliorative dedicate infrastructurii de desecare-drenaj. „Am pus la dispoziția autorităților elemente de analiză a riscului și argumente privind importanța creșterii competitivității agriculturii românești prin modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative, care susțin necesitatea, oportunitatea și beneficiile asigurării finanțării în cadrul PNRR a îmbunătățirilor funciare privind sistemele de gestionare a apei la nivel național, pentru a susține agricultura performantă din România”, arată Florian Ciolacu.

Împreună cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara, Clubul Fermierilor Români a întreprins elaborarea unei lucrări de cercetare intitulată „Studiu privind necesitatea reabilitării, modernizǎrii și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud - Vestul României”. Acest document tehnic a fost realizat în urma unor discuții purtate cu reprezentanți din conducerea MADR, MMPA, ANIF, AFIR și Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, astfel încât implementarea acestuia să poată beneficia de o abordare integrată, iar fermierii din zonele respective să se poată bucura de realizarea unor intervenții care să le permită obținerea unor producții mai ridicate, cu un consum de resurse logistice și financiare mult diminuate.

Clubul Fermierilor Români a transmis în permanență argumente tehnice autorităților naționale privind importanța identificării unor finanțări care să vizeze soluționarea crizei lipsei de apă pentru culturile afectate de seceta pedologică la nivel național. „Considerăm absolut necesară elaborarea imediată a unei Strategii și implementarea unui Plan național de gestionare sistemică și integrată a apei și solului pentru agricultură, printr-un demers multi-sectorial la care să participe ministerele relevante și reprezentanții fermierilor. Această inițiativă va avea cu siguranță un impact major asupra siguranței și securității alimentare la nivel european, dar și un impact favorabil asupra unei distribuții de forță de muncă în spațiul rural românesc, care va atrage tinerii din diaspora și va conduce la repopularea spațiului rural românesc”, consideră Florian Ciolacu.

În sensul celor menționate, este necesară coordonarea acțiunii tuturor ministerelor relevante – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – pentru solicitarea urgentă către Comisia Europeană a amendării PNRR, prin includerea finanțării programelor pentru o agricultură românească rezilientă și competitivă.

Persoanele interesate să susțină inițiativa Clubului Fermierilor Români pot semna petiția la următorul link: https://cfro.ro/articol/petitie-club-modificare-pnrr-alocare-fonduri-irigatii.

Pe parcursul acestui an, Clubul Fermierilor Români a organizat, în toate regiunile țării, conferințe regionale la care au participat fermieri și autorități centrale și locale responsabile pentru agricultură. Scopul conferințelor a fost acela de informare, analiză și dezbatere a celor mai importante teme privind agricultura, precum noua reformă PAC, bugetul european diminuat, Pactul Ecologic European, investițiile cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, comerțul cu cereale, formarea tinerilor fermieri, strategia națională de gestiune integrată a apei și solului. Revista Fermierului a participat la aceste întâlniri și am tras concluziile împreună cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu.

„Agricultura se face la ţară, se face cu oameni care trebuie să înţeleagă că este un domeniu foarte profitabil, în care pui foarte multă inteligenţă, deci trebuie pregătire.”

Reporter: La fiecare conferință dezbaterile au fost interesante. Ce-i aşteaptă, domnule director, pe fermieri?

Florian Ciolacu: O vorbă înţeleaptă care e pusă în aplicare de unele ţări, comunităţi, sectoare mai avansate economice, spune că dacă vrei să controlezi viitorul trebuie să îl inventezi chiar tu. Asta facem noi, încercăm să inventăm viitorul, încercăm să îl cunoaştem, să anticipăm şi să-i pregătim pe cei care sunt actorii schimbărilor să influenţeze viitorul. Informaţiile, care au fost foarte, foarte dense, sunt convins că vor genera o reflecţie personală la nivelul fiecărui fermier, îi vor face mai activi în discuţiile din grupurile de lucru online pe care noi le avem, îi vor face să-şi aloce timp ca să înţeleagă şi să aloce oameni din firmele pe care le conduc, ca să se ocupe de aceste teme şi, devenind mai activi, să poată să fie parte din acest proces de pregătire a viitorului.

Agricultura românească are pe de o parte o şansă extraordinară rezultată din diversitatea de care ne bucurăm şi care e un dar al naturii, are o neşansă poate din anumite rezultate ale unor procese greşite care s-au întâmplat în România şi care au dus la fărâmiţarea terenului agricol, care au dus la abandonarea unor infrastructuri care ne duceau în altă zonă de gestiune a riscului decât cea de astăzi, în care suntem meteo-dependenţi. Agricultura are o capacitate bună să treacă acum peste toate problemele, dacă este politic bine susţinută, dacă este financiar bine susţinută, dacă se înţelege că fermele performante sunt cele care sunt coloana vertebrală şi forţa pe care se sprijină securitatea alimentară a României, dacă se înţeleg toate astea agricultura românească are posibilitatea prin acest vehicul al fermelor performante să treacă într-o altă etapă de dezvoltare, devenind până la urmă şi o pârghie să spunem în poziţionarea mai bună a României în negocierile europene şi la nivel mondial. Spun asta fără să exagerez în niciun fel locul în care ne aflăm acum şi potenţialul, perspectivele pe care noi le-am analizat şi le vedem. Anul ăsta România a fost pe unele culturi principala sursă de cereale oleaginoase a Uniunii Europene, dar din păcate s-au menţinut pierderile prin absenţa unor capacităţi de depozitare şi de procesare. Două miliarde de dolari am estimat noi pierdere la nivelul unei singure culturi, de floarea-soarelui, prin faptul că nu există o coordonare între politicile de susţinere a dezvoltării unor spaţii de depozitare, a unor capacităţi de procesare, a unor măsuri care să asigure menţinerea în ţară a acestei producţii. Sunt multe exemple, putem să creştem şi să transformăm această agricultură prin metodele noi, prin tehnologiile noi, într-un punct de atractivitate pentru tineri. Există o comunitate care cred că se numeşte „Viaţa la ţară fără ceas”, dacă îmi amintesc bine, care e formată din tineri care s-au întors în rural, care lucrează de acolo online şi care au intenţia de a rămâne acolo, de a se bucura de lucrul extraordinar al vieţii mai aproape de natură. Agricultura se face la ţară. Agricultura se face cu oameni care trebuie să înţeleagă că este un domeniu foarte profitabil, că nu mai e domeniul ăla cu sapa, ci un domeniu în care pui foarte multă inteligenţă, deci trebuie pregătire. Trebuie să ne implicăm în a elabora direcţiile pe care agricultura românească va evolua în viitor, avem obligaţia să pregătim tineri şi să-i punem pe ei să fie primii actori în a genera atractivitate pentru agricultură. Tinerii au obligaţia de a lucra într-o comunitate de afaceri, aşa cum sunt comunităţi de afaceri în alte domenii, cum e tehnologia informaţiei în care România excelează, e foarte bună, pentru a genera proiecte noi şi a transforma ceea ce înainte era o meserie ultimă la care te duceai că nu reuşeai în alte părţi, într-una care să fie una care să se lupte pentru admitere în facultate, să fie de mare interes, în care să întoarcem înapoi în ţară tineri de care avem nevoie să lucreze aici, în agricultură, la țară. În rest, fermierii și-au spus problemele pe care le ştim cu toții: nevoia de apă, nevoia investiţiilor în sistemele de gestiune a apei, nevoia unor reglementări care să dea predictibilitate fermierului, contractele de arendă, o lege a arendei, o lege a vânzării terenurilor, o lege a consolidării şi comasării terenurilor agricole. Pe toate şantierele astea noi lucrăm.

Strategie națională de gestiune integrată a apei și solului

Reporter: Apa este o mare problemă a agriculturii. Ştiu că lucraţi la o strategie națională de gestionare a apei, a solului, o strategie care, trebuie să menționăm, pleacă de jos în sus, pornește de la fermieri.

Florian Ciolacu: Propunerile pornesc de unde trebuie ele să pornească natural, şi ne întoarcem la un mod de lucru care vrea să rezolve problemele, pornind de la nevoile reale ale fermierilor. Clubul Fermierilor Români a transmis către Ministerul Agriculturii şi către Ministerul Mediului un document de justificare a necesităţii lansării unui proces prin care să se elaboreze o astfel de strategie la nivel naţional, care să fie rodul unei colaborări interinstituţionale, în principal mediu şi apă, Ministerul Mediului – Ministerul Apei care împreună gestionează apa pentru agricultură, cu participarea unor actori instituţionali asociativi, asociaţii ale fermierilor, ca să poată să fie preluate temele corect de către cei care elaborează această strategie. A fost primită foarte bine această propunere, era şi un context bun, dezamăgirea pentru că PNRR-ul nu admitea finanţarea irigaţiilor, dezamăgirea că PNRR admitea parţial finanţarea desecării drenajului, lucru care ne-a determinat pe noi să facem această justificare, să abordăm cele două ministere, să facem o propunere privind o structură a acestei strategii, un calendar de lucru, şi să solicităm, şi a fost acceptată, o întâlnire care s-a dovedit a fi o primă întâlnire, urmată de alte întâlniri, pentru începerea lucrului pentru această strategie. Acum când discutăm, tocmai am încheiat a doua întâlnire, aici la Timişoara pe grupul de lucru pentru elaborarea strategiei, şi spun grupul de lucru regional Banat, pentru că noi vrem să constituim în jurul fiecărei regiuni care are probleme specifice, o abordare specifică care să se regăsească în această strategie naţională de gestiune integrată a apei, care strategie să permită identificarea acţiunilor într-un plan de acţiune multianual, cu finanţare din surse multiple a problemei apei. Vedem lucrul ăsta constituit în jurul fermierilor, pentru că de la ei trebuie să pornească identificarea obiectivelor, şi cu sprijinul centrelor de competenţă regională în acest domeniu, care sunt universităţile. Vedem implicarea universităţilor, şi aici întâlnirea are loc nu întâmplător în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole din Timişoara, universitate cu care noi am lucrat anticipativ faţă de existenţa Planului de rezilienţă şi redresare economică, deci în 2019 noi am pornit un studiu privind necesitatea modernizării, reabilitării structurilor hidroameliorative de desecare-drenaj din zona de sud-vest a României, în care de la început studiul a fost finanţat de fermieri, că de la ei pornea problema, realizat de către universitate, sprijinit şi gestionat de Club, în care argumentele pe care noi le-am stabilit a fi urmărite în cadrul acestui studiu erau de refacerea biodiversităţii, refacerea structurii şi calităţii solului, măsuri de mediu de care să ţină seama în investiţia necesară ca apa în surplus şi care lipseşte după o perioadă de timp, să fie disponibilă pentru agricultură. De la această idee, de la tot ce s-a scris ulterior în PNRR şi nu a mers mai departe spre a fi aprobat şi finanţat, de la faptul că legislaţia europeană s-a modificat şi continuă să se modifice în dinamică în raport cu noile strategii cuprinse în Pactul Ecologic European, pornind de la toate astea am mers cu justificarea pentru grupul de lucru pentru elaborarea strategiei naţionale, am mers către universităţi şi prima este cea din Timişoara, care avea deja o experienţă, vom replica acest model ducându-ne către universităţi din alte regiuni ale ţării, şi mă refer la Moldova, la Iaşi, mă refer la Constanţa pentru zona Dobrogea, mă refer la Craiova pentru zona Oltenia, mă refer la Cluj pentru centrul ţării, mă refer la Bucureşti evident pentru zona unde Universitatea de Ştiinţe Agricole are competenţe, capacitatea de a veni cu expertiză. Totul este de a identifica cât mai repede obiectivele specifice, de a face o analiză a situaţiei actuale pe aceste structuri hidroameliorative, de a vedea care e legislaţia europeană schimbată şi care trebuie implementată şi de care trebuie ţinut seama în utilizarea gestiunii apei pentru agricultură, de a stabili căile cele mai bune pentru a face lucrul ăsta, care să se reflecte în măsuri de finanţare prin PNRR care are o componentă aprobată şi poate, Dumnezeu ştie, vor mai fi adăugate alte componente legate de irigaţii, ne dorim lucrul ăsta, prin Planul Naţional Strategic care urmează să fie pus în discuţie şi care din 2023 va avea măsuri de finanţare a unor proiecte, şi va avea măsuri de finanţare a unor activităţi pe terenul agricol, deci pe Pilonul I, pe suprafaţă, acele ecoscheme care să încurajeze inclusiv o gestiune a apei.

Reporter: Prin urmare, în acest moment se scrie această strategie de gestiune a apei și solului în agricultură.

Florian Ciolacu: Trebuie să clarific, strategia asta a venit ca o idee de la noi, ea nu poate să fie decât rezultatul unei colaborări interinstituţionale între cel puţin două ministere, Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, noi nu vrem să scriem strategia asta, vrem să susţinem cu ceea ce fermierii, consultanţii noştri pot produce pentru a contribui la elaborarea acestei strategii, pe care o vedem o strategie guvernamentală, elaborată într-un parteneriat multi-sectorial, multi-actori, englezii au un cuvânt mai simplu: multi-stakeholders, adică şi noi, reprezentanţii fermierilor, şi fermierii, şi companiile care sunt şi au implementat proiecte şi au experienţă în domeniul tehnologiilor avansate ca să punem acolo ceea ce trebuie pentru a regla, a ţine echilibrul şi între problemele de apă şi nevoile de mediu şi biodiversitate. Deci, strategia asta este a ţării, o vedem a ţării, am semnalat nevoia, am făcut o justificare, punem la dispoziţie fermierii care ştiu care sunt problemele, punem şi identificăm şi creatori de tehnologie sau firme care au experienţă tehnologică în aplicarea unor astfel de soluţii ca să se cunoască care sunt ele, care sunt cele mai bune; facem oficiul de a dezvolta parteneriate cu universităţile, ca ele să vină cu contribuţie ştiinţifică, cu fundamentare, şi vrem să sprijinim acest demers. Există toată deschiderea la nivelul Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului pentru a elabora această strategie, vă confirm că s-a spus clar, s-a recunoscut nevoia ei, în înţelegerea, cum spuneam, a schimbărilor, a dinamicii actuale în ce priveşte reglementarea europeană a apei pentru agricultură şi pentru orice alte tipuri de utilizare, astfel încât să avem cât mai repede, cum spuneam, o utilizare a surselor de finanţare disponibile din PNRR şi din Planul Naţional Strategic, şi o încurajare a investiţiilor private, ale fermierilor, pentru a asigura contribuţia la modernizarea acestor sisteme, mentenanţa, asigurarea funcţionării acestor sisteme, pentru că ele trebuie să meargă către ei, prin asociaţii de utilizatori de infrastructură de irigaţii, prin asociaţii de desecare-drenaj, dar fermierii trebuie să se implice, să finanţeze.

În prezent, strategia se află în etapa de identificare a problemelor şi posibilele soluţii, să identifice şi schimbările din cadrul legal, respectând legislaţia europeană, dar care pot fi făcute. La întâlniri s-a vorbit chiar despre posibilitatea de accesare a surselor din subteran în anumite condiţii, şi faptul că s-a făcut; s-a vorbit despre existenţa unor proiecte care preiau apa din drenare şi o acumulează pentru a o folosi pentru irigaţii, ceea ce înseamnă ce spuneam mai devreme, aici alternanţa aceasta prea multă apă – prea puţină apă, exces de umiditate, secetă, face ca să se strice calitatea solului, sunt exemple de felul ăsta şi funcţionale, noi vrem să le multiplicăm, să le spunem: uite, astea sunt, astea se pot face. Cum spuneam, finanţarea trebuie să vină de la fermieri, mai ales că au conştientizat faptul că, costurile sunt prea mari din pierderile de umiditate excesivă pe teren într-o etapă a culturii faţă de investiţia pe care ar trebui cineva, şi ei vor s-o facă, ca să se cureţe canalele, să se modernizeze staţiile. Există mulţi fermieri care au făcut lucrul ăsta, există, sub egida unui parteneriat public-privat în relaţia fermieri – ANIF, dar acum şi cu implicare Clubului, proiecte prin care infrastructura, staţiile să fie modernizate şi, până când lucrurile se reglează din punct de vedere legal, transferate aceste capacităţi modernizate către ANIF, astfel încât ANIF-ul, cel care le exploatează, să poată să facă lucrul ăsta, dar cu o investiţie pe care o fac fermierii.

Reporter: Când va fi gata, când vom avea o astfel de strategie?

Florian Ciolacu: Eu văd asta etapizat. O strategie bine gândită şi cu un master-plan la nivel naţional care să ţină seama de modernizările de infrastructură pe bazine hidrografice e un lucru care trebuie făcut şi are multă informaţie de procesat, multe analize de făcut; sunt anumite lucruri care trebuie făcute imediat şi repede. Acelea care trebuie făcute repede noi încercăm să ne adresăm astfel încât să le înscriem în calendar ca surse de finanţare, să poată să fie accesate. Şi atunci mă refer la a face o parte din strategie, care ţine de finanţarea care urmează să vină prin PNRR, de a face o parte din strategie pentru finanţarea care urmează să fie prinsă în Planul Naţional Strategic, care urmează să vină prin Politica Agricolă Comună din 2023, deci vedem etapizat lucrurile astea, ne concentrăm asupra ţintei cea mai apropiate pe care putem s-o atingem şi ne planificăm, vrem să vedem planificate activităţile care privesc o strategie rotundă, integrată, care să ţină cont şi de ce finanţări vor fi pe sol şi ce restricţii vor fi pe sol şi ce finanţări vor fi pe investiţii de digitalizare şi ce investiţii vor fi disponibile pe tranziţie verde, toate lucrurile astea prinse împreună, dar într-un proiect văzut integrat, ca să avem cel mai bun impact al banilor investiţi.

Lideri și antreprenori în agricultura 4.0

Reporter: La începutul interviului ați amintit tinerii din agricultură. Clubul Fermierilor Români este preocupat de viitorul fermelor autorhtone. În urmă cu doi ani ați pornit Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care are din ce în ce mai mulți participanți, ceea ce v-a determinat să mai lansați un proiect dedicat tinerilor.

Florian Ciolacu: Am început acum doi ani proiectul „Tineri Lideri pentru Agricultură” cu trei domenii pe care vrem să le dezvoltăm la aceşti tineri, pe scurt: asigurarea succesiunii în afacerea agricolă, pentru că toţi sunt copii de fermieri, implicare mai multă în zona de reprezentare şi să devină ei vectorul de modernizare şi de dezvoltare tehnologică a fermei.

Acum, am lansat un nou program, „Antreprenor în agricultura 4.0”, destinat şefilor de fermă, oamenilor care conduc firmele în agricultură, cu experienţă, dar care au nevoie de un plus de informaţie structurată pentru a înţelege schimbările care vin odată cu Politica Agricolă Comună şi cu Pactul Ecologic European, cu un rezultat cred că foarte interesant la final, cu un plan de dezvoltare a afacerii făcut împreună cu mentori, cu oameni care asta fac, asta e meseria lor, să ghideze antreprenorii în a‑şi dezvolta planuri specifice pe businessul lor.

Până în anul 2027, în Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” vrem să pregătim o mie de tineri. Pentru celălalt program pe care-l pilotăm acum, „Antreprenor în agricultura 4.0” sunt 15 locuri, dar sunt convins că vom multiplica acest program prin cunoaşterea lui şi prin creşterea intersului tuturor tinerilor care vor sau lucrează deja în agricultură.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță închiderea sesiunii de primire a proiectelor finanțate prin intermediul submăsurii 9.1 – „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Fondurile solicitate de grupurile de producători din sectorul agricol depășesc cu 9,6 milioane de euro alocarea pentru această sesiune.

În intervalul 29 iulie 2021 - 29 octombrie 2021, AFIR a primit online 46 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 16.410.019 de euro, adică 242,24% față de alocarea de 6.769.295 de euro.

Sprijinul public nerambursabil acordat prin această submăsură este de 100% și nu poate să depășească 10% din valoarea producției comercializate (VPC) în primii 5 ani de la recunoaștere. Suma maximă acordată este de 100.000 euro/an. Aceasta se va plăti sub forma unui ajutor forfetar degresiv, în tranșe anuale, pe o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut, astfel: Anul I - 10%, Anul II - 8%,·Anul III - 6%, Anul IV - 5%,Anul V - 4%.

Prin submăsura 9.1 au obținut finanțare grupurile de producători din sectorul agricol care sunt recunoscute oficial de către MADR înainte de solicitarea sprijinului, conform prevederilor legislaţiei naţionale în vigoare. Au fost eligibile și grupurile de producători care au obținut recunoaștere atât pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1, cât și pentru produse și/sau grupe de produse sprijinite prin submăsura 9.1a. În acest caz, sprijinul se acordă pe baza valorii producției comercializate (VPC) aferente produselor/grupelor de produse sprijinite prin submăsura 9.1.

Cheltuielile eligibile sunt cele rezultate din înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol, prevăzute în planul de afaceri, necesare pentru atingerea obiectivelor propuse.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

„Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea a luat act cu stupefacție și extremă îngrijorare de incompetența și incapacitatea autorităților române în conceperea unui plan coerent și bine fundamentat în vederea absorbției de fonduri europene prin Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă (PNRR) pentru sistemul de irigaţii și alte măsuri, în pofida promisiunilor și garanțiilor constante primite din partea Ministerului Agriculturii, fiind pusă în pericol dezvoltarea durabilă a agriculturii în zone care se confruntă cu grad mare de ariditate, așa cum este și Dobrogea”, transmite APAD.

Theodor Ichim, președintele APAD, susține că investiția cea mai importantă care urma să fie făcută în România și care ar fi dat acces populației la hrana din producția proprie a fost scoasă din Planul Naţional de Redresare şi Rezilienţă. Este vorba de proiectele pentru irigații și pentru depozitele regionale agroalimentare. „Aceste aspecte îi duc pe fermieri aproape de faliment și pun în pericol securitatea alimentară a țării. APAD nu poate sta nepăsătoare la acest dezastru care amenință agricultura românească și va contacta toate asociațiile profesionale în vederea discutării subiectului și a luării de măsuri în raport cu aceste aspecte. Răbdarea noastră, a agricultorilor, a ajuns la cote maxime, vom ieși în stradă din nou, dar de data aceasta nu o să ne mai lăsăm înduplecați doar de promisiuni. Vor fi cele mai mari proteste ale agricultorilor din istoria României.

Cerem de urgență să ne fie prezentate, până cel târziu la termenul-limită de depunere a PNRR-ului către Comisia Europeană, a planurilor și măsurilor pe care Guvernul vrea să le adopte pentru a continua reabilitarea sistemelor de irigații și înființarea depozitelor agroalimentare. Nu ne vom opri până nu vom obține ceea ce ne-au promis guvernanții”, comunică fermierii din Asociația Producătorilor Agricoli din Dobrogea.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Luni, 22 martie 2021, la sediul MADR, asociațiile profesionale ale crescătorilor de bovine s-au întâlnit cu ministrul Agriculturii, Adrian Oros, după ce se mai întâlniseră în urmă cu câteva zile la Cluj (sâmbătă – 20 martie a.c., subiect despre care am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4902-bovine-aproximativ-40-euro-animal-ajutoare-de-stat.html). Tema discuțiilor a vizat modul de acordare a Ajutoarelor naţionale tranzitorii (ANT) la bovine, respectiv ANT 7 - schema decuplată de producţie, în sectorul lapte şi ANT 8 - schema decuplată de producţie, în sectorul carne.

La întâlnirea de la Cluj, ministrul promisese un ajutor total pentru anul 2020 de 40 euro/animal, însă până luni sprijinul statului s-a redus.

Din partea mediului asociativ au participat: Asociaţia Generală a Crescătorilor de Taurine din România (AGCTR), Asociaţia Crescătorilor de Taurine HolsteinRo, Federaţia Naţională a Crescătorilor de Bovine din România (FCBR), Asociaţia Crescătorilor de Vaci „Bălţată Românească” Tip Simmental (ACVBR-SIM), Asociaţia Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR), Asociaţia Aberdeen Angus România, Asociaţia Angus Ro, Asociaţia Crescătorilor de Bivoli din Transilvania, Asociaţia Crescătorilor de Taurine „Brună-Schwyz” Maramureş, Liga Asociaţiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Cooperativa Agricolă „Someş-Arieş”.

Fermierii au nevoie de cel puțin 100 euro/cap de animal

Crescătorii de bovine vor primi circa 5 lei/cap de vacă și 2 lei/tona de lapte, pentru animalele existente în exploatație la 31 ianuarie 2013, încercându-se astfel să nu mai primească subvenții cei care nu mai dețin animale ori și-au redus foarte mult efectivele.

Banii rămași, circa 45 milioane de euro vor fi împărțiți celor care dețin animale în fermă la data de 31 ianuarie 2021, minimum trei capete de 16 luni. De asemenea, eligibili sunt și vițeii care au împlinit șapte luni. Acest ajutor a fost numit de Ministerul Agriculturii „sprijin Covid”.

„Faptul că ANT-ul a fost redus cu peste 50%, atât la vegetal, cât și la zootehnie, este o decizie total greșită și lipsită de logică a guvernului. În nicio țară din Uniunea Europeană nu s-au tăiat subvenții, mai ales că fermierii trec printr-o perioadă foarte grea, atât din cauza pandemiei, cât și din cauza secetei. Banii pe care vor să ni-i dea ca „sprijin Covid”, noi nu-i considerăm așa – „sprijin Covid” pentru 2021, chiar dacă sub această formă se vor acorda. Am solicitat ministrului Agriculturii, la întâlnirea de luni – 22 martie 2021 - de la MADR, ca la rectificarea bugetară să fie prevăzuți bani pentru „sprijin Covid 2021”. Considerăm că se impune, ținând cont de greutățile cu care se confruntă crescătorii de bovine, ca pentru anul acesta să fie alocați cel puțin 100 euro/cap de animal, la bovine, bani necesari pentru supraviețuirea fermelor. Sperăm ca măcar în ceasul al 12-lea, conducerea MADR și întreg Guvernul României să înțeleagă că nu mai pot asista pasivi la chinurile prin care trece cel mai greu sector al agriculturii românești, zootehnia, în special creșterea vacilor de lapte și carne. Siguranța alimentară a poporului român nu trebuie să rămână un slogan, iar țăranul român trebuie să fie sprijinit, nu doar păcălit din patru în patru ani, la alegeri!”, a transmis Asociaţia Crescătorilor de Bovine pentru Carne din România (ACBCR).

Reamintim că, pe 25 martie 2021, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale a pus în dezbatere publică proiectul de act normativ pentru aprobarea plafoanelor ajutoarelor naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020 (am scris aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4910-ant-bovine-2020-sectoarele-lapte-si-carne-1-758-265-euro.html).

Plafoanele aferente plăţilor pentru ajutoarele naţionale tranzitorii în sectorul zootehnic, specia bovine, pentru anul de cerere 2020, sunt în limita sumei de 1.758.265 de euro, în echivalent 8.567.147 de lei, asigurându-se de la bugetul MADR pe anul 2021.

Ajutoarele naționale tranzitorii (ANT) se distribuie astfel:

• 445.128 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul lapte;

• 1.313.137 euro pentru schema decuplată de producţie, specia bovine, în sectorul carne.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Alianța pentru Agricultură și Cooperare revine în atenția Guvernului României cu o soluție viabilă pentru acordarea despăgubirilor fermierilor ale căror culturi de primăvară au fost afectate de seceta extremă din anul 2020. Reprezentanții Alianței menționează că mecanismul propus nu afectează ținta de deficit bugetar asumată de țara noastră, fiind o ultimă soluție de compromis pentru salvarea agriculturii românești.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale are prevăzute în buget credite de angajament de circa 10,6 miliarde de lei, cu destinația de a servi drept contribuție națională la alocările din fonduri europene, adică cu vreo două miliarde de lei în plus față de anul trecut, când s-a alocat o sumă record. „Deoarece probabilitatea ca acești bani să fie absorbiți integral în acest an este redusă, din moment ce mai devreme de jumătatea lunii mai nu se vor lansa sesiuni, există riscul major ca sumele să fie pierdute la rectificările bugetare care vor urma. De aceea, vă rugăm să considerați transferarea temporară a sumei de 1.093.000 mii lei, reprezentând credite de angajament alocate fondurilor europene pentru inițierea unui mecanism care să implice sistemul bancar în acordarea despăgubirilor cuvenite producătorilor agricoli în caz de calamități naturale în agricultură, aferente culturilor de primăvară 2020 calamitate de secetă”, precizează Alianța pentru Agricultură și Cooperare în scrisoarea deschisă trimisă vineri – 19 martie 2021 – premierului Florin Cîțu și ministrului Agriculturii Adrian Oros. „Vă rugăm să ne răspundeți cu sinceritate și asumarea răspunderii, DA sau NU?”, se încheie scrisoarea Alianței.

În urma întâlnirii avute de Alianța pentru Agricultură și Cooperare pe 4 martie a.c. la Guvern, prim-ministrul Florin Cîțu și ministrul Adrian Oros au spus că în 2-3 zile, MADR va veni cu o soluție agreată pentru compensarea fermierilor calamitați la culturile de primăvară de seceta pedologică severă și arșița atmosferică din 2020. După ce termenul de trei zile lucrătoare a fost depășit fără a se primi un răspuns, Alianța a solicitat și a avut o nouă întâlnire cu Adrian Oros pe 10 martie 2021, la Ministerul Agriculturii, ocazie cu care reprezentanții Alianței au constatat că ministrul Agriculturii nu a putut furniza un răspuns concret privind acordarea despăgubirilor pentru culturile de primăvară afectate de secetă anul trecut, dar a afirmat că după ședința de guvern din ziua respectivă, după consultarea cu premierul, va comunica soluția care va fi implementată. Astăzi, 19 martie, se împlinesc  nouă zile de când fermierii așteaptă un răspuns, care pare că nu mai vine.

Fermierii reamintesc Executivului efectele secetei din 2020. Gradul de îndatorare al fermierilor calamitați a crescut de la circa 30% la circa 80-90%, ajungând ca aproximativ 25% din fermierii afectați să nu aibă posibilitatea înființării culturilor de primăvară începând cu sfârșitul lunii martie a.c., iar aproximativ 35% să realizeze o tehnologie minimală, care să nu le permită obținerea unei producții rezonabile pentru acoperirea unei părți a pierderilor suferite anul trecut.

Dată fiind gravitatea situației, în zonele afectate puternic de secetă, există un deficit major de apă în sol și chiar dacă anul acesta regimul pluviometric va ajunge aproape de normal, va fi imposibil ca producțiile să atingă nivelul dintr-un an normal.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.

„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”

De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.

Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.

Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.

Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.

„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”

Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților

Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.

Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.

Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor

Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.

Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.

E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.

Despăgubiri prea mici?

2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.

Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.

Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.

„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”

Investiții în energie verde și sisteme de irigații

Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.

Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.

Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.

Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.

Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.

Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă

Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.

Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.

Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.

Green Deal... dar cum?

Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.

Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.

Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.

În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură anunță că astăzi, 22 decembrie 2020, a dat startul plăților pentru cererile depuse de fermieri în cadrul Măsurii 21 din Programul Național de Dezvoltare Rurală PNDR 2020 - Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19, măsură destinată zootehniei (bovine, ovine și caprine) și sectorului vegetal (legume-fructe și cartofi), în conformitate cu Nota Autorității de Management pentru PNDR nr. 224935/22.12.2020 privind suplimentarea bugetului alocat de la 150 de milioane de euro la 182,5 milioane de euro.

122.986 de fermieri au depus cereri de plată, iar astăzi APIA a demarat plata pentru suma de 101,58 milioane de euro pentru un număr de 65.531 de fermieri, respectiv: 23.375 pentru sectorul legume – fructe și cartofi, 24.826 pentru sectorul bovine și 21.616 fermieri pentru sectorul ovine/caprine.

APIA reamintește că, începând cu 14 octombrie 2020 și până în prezent, a plătit alte cinci scheme noi de sprijin destinate susținerii fermierilor în contextul pandemiei de COVID-19, având ca sursă de finanțare atât bugetul național, cât și fondurile europene:

Buget național:

• Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul suin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19. Pentru această schemă s-au depus 299 de cereri de plată, iar suma plătită este în valoare de 88.969.456 de lei.

• Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul avicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19. Pentru această schemă s-au depus 315 cereri de plată, iar suma plătită este în valoare de 106.378.773 de lei.

• Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generate de pandemia COVID -19. Pentru această schemă s-au depus 544 de cereri de plată, iar suma plătită este în valoare de 35.695.350 de lei.

• Schema de ajutor de stat pentru susținerea activității producătorilor din sectorul vitivinicol în contextul crizei economice generate de pandemia COVID-19. Pentru această schemă s-au depus 913 cereri de plată, iar suma plătită este în valoare de 45.892.518 lei.

Fonduri europene (FEGA): Sprijin financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză. Pentru această măsură s-au depus 24 de cereri de plată, iar suma plătită este în valoare de 19.103.212 euro.

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html