Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.

Anul acesta, dificil pentru agricultură, tânărul fermier Ciprian Olteanu s-a hotărât să intre în politică și să se arunce în lupta pentru Primăria comunei Unirea din județul Călărași, o comună formată din satele Oltina și Unirea, așezată în estul județului, pe malul stâng al Dunării și pe malurile brațului Borcea, cu o populație de peste 2.600 de locuitori. În urma alegerilor din 27 septembrie 2020, Ciprian Olteanu, candidat din partea Partidului Național Liberal, este primarul comunei călărășene Unirea.

Fermierul și-a bazat campania pe idei și proiecte, nicidecum pe aruncatul cu noroi. Și a câștigat. „Este victoria întregii echipe și a celor care au decis să ne sprijine la aceste alegeri locale, iar în scurt timp și cei ce au sprijinit echipa adversă or să realizeze că și ei au câștigat. Cum spuneam la începutul campaniei mele, din această luptă câștigă doar cetățenii comunei Unirea, iar noi acum trebuie să demonstrăm asta. Le mulțumesc tuturor! A fost o luptă în adevăratul sens al cuvântului, un carusel emoțional din care această echipă tânără și cu prea puțină experiență a ieșit câștigătoare”, a declarat Ciprian Olteanu, care, însă, comparativ cu politica, are o experiență de peste zece ani în administrarea afacerii de familie, în care s-a implicat încă de mic copil.

Tânărul de 29 de ani s-a prezentat în fața locuitorilor comunei cu o listă de zece proiecte: accesarea fondurilor europene, care vor reprezenta principala sursă de finanțare pentru toate proiectele comunei; sprijinirea antreprenorilor locali, cu condiția angajării forței de muncă locale; asfaltarea în totalitate a străzilor din Unirea și Oltina; racordarea la sistemul național de gaze naturale atât pentru utilizatorii casnici, cât și pentruu cei industriali; extinderea sistemului de canalizare; mărirea capacității de pompare a apei, pentru asigurarea presiunii tot timpul anului și îmbunătățirea calității apei; cadastrarea comunei Unirea intravilan și extravilan, toți proprietarii de teren și toate gospodăriile primind gratuit cărți funciare; refacerea bazei sportive și construirea unei săli de sport multifuncțională; crearea de condiții optime în școli (căldură, toalete interioare), dotarea acestora cu echipamente didactice de ultimă generație și deschidere de After School; organizarea crescătorilor de animale într-o asociație care va crea noi oportunități pentru aceștia.

Să-l cunoaștem pe Ciprian Olteanu

E născut pe 2 decembrie 1990, este căsătorit, are doi copii mici (fată și băiat), iar soția, Marilena, îi este alături și în afacerea agricolă.

Tânărul primar are un master în contabilitate la Academia de Studii Economice din București, unde în 2012 a absolvit Facultatea de Administrare a Afacerilor (engleză). De asemenea, a urmat cursurile Facultății de Agricultură din cadrul Universității de Științe Agronomice și Medicină Veterinară din București. În prezent, urmează cursurile din programul de pregătire „Tineri Lideri pentru Agricultură”, lansat de Clubul Fermierilor Români.

Ferma familiei Olteanu are în exploatare 2.900 de hectare. Principala responsabilitate a tânărului fermier este maximizarea productivității terenurilor, asigurându-se că activitățile de zi cu zi sunt bine planificate și că totul este pregătit în avans pentru diferite activități agricole. „Coordonez activitățile de implementare a noilor tehnologii, precum rata de însămânțare variabilă, utilajele ghidate GPS, software-ul de gestionare a agriculturii pentru o mai bună planificare și o mai bună urmărire a consumului de intrare. Coordonez echipa din fermă, dezvolt relațiile dintre clienți și furnizori, negociez contractele și supraveghez livrările. Din 2016 sunt președintele Organizației Utilizatorilor de Apă pentru Irigații (OUAI) Unirea Călărași și prin această organizație am accesat două proiecte europene, în valoare totală de două milioane de euro, 100% nerambursabile. Am dezvoltat un sistem de irigare pentru 750 de hectare și am implementat noi tehnologii, cum ar fi: sistem GPS, monitorizare prin satelit, monitorizare automată a consumului de combustibil, software și monitorizare input-uri aplicate, stație meteo cu senzori subterani care monitorizează umiditatea solului”, ne-a spus fermierul Ciprian Olteanu.

Experiența propriei afaceri, cu siguranță, îl va ajuta pe tânărul primar Ciprian Olteanu să facă față cu succes viitoarelor responsabilități.

Foto: Ciprian Olteanu, arhiva personală

UNCSV – Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal lansează o provocare Uniunii Naționale a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România (UNSAR), respectiv să militeze pentru adaptarea condițiilor de asigurare, a costului primelor de asigurare, a franșizelor, la nevoile fermierilor, astfel încât să se obțină atât o creștere numerică, cât și o extindere teritorială a riscurilor acoperite, fapte care ar avantaja toți actorii din agribusiness.

Ca urmare a unui comunicat de presă al organizației societăților de asigurare-reasigurare și a prezentării unui ghid cu informații utile despre polițele de asigurări agricole, dedicat fermierilor, UNCSV face următoarele precizări:

• Utilitatea încheierii asigurărilor agricole este unanim acceptată de toți partenerii care activează în agribusiness având punctul central în fermierul autohton, care, utilizând inputuri furnizate de distribuitorii din amonte, urmărește realizarea de producții competitive pe care să le livreze în piața agricolă având ca obiectiv dezvoltarea și capitalizarea sa permanentă.

• Fermierii sunt primii interesați să se asigure împotriva riscurilor care pot afecta culturile agricole. Ne referim atât la polițe de asigurări agricole pentru riscuri standard, cât și pentru riscuri catastrofice.

• Realitățile agroclimatice din ultimii ani au scos și mai mult în evidență necesitatea întocmirii polițelor de asigurări agricole care să ofere protecție activității și investițiilor fermierilor și cooperativelor împotriva evenimentelor de risc.

• Realitatea a arătat că marea majoritate a polițelor de asigurări agricole sunt pentru protejarea împotriva riscurilor climatice standard cum ar fi: grindina, furtunile, ploi torențiale, incendiu, înghețuri timpurii de toamnă, înghețuri târzii de primăvară și alunecările de teren.

• Apare din ce în ce mai necesară utilitatea întocmirii unor polițe de asigurări agricole pentru acoperirea riscurilor catastrofice cum ar fi seceta, arșița atmosferică și înghețul de iarnă (gerul). Având în vedere aspectele de mai sus, sunt puține societățile de asigurare care au în portofoliu astfel de produse de asigurare. Dintre acestea condițiile specifice de încheiere și despăgubire sunt foarte diferite și nu sunt tocmai în sensul acoperirii fermierilor și par mai mult o afacere financiară pentru societățile de asigurări. Exemple în acest sens ne sunt semnalate de membrii noștri din fiecare județ. Nicio companie de asigurări nu asigură concret împotriva secetei și arșiței, ci pierderile de venit și/sau producția scontată, corelată cu celelalte condiții. Acestea cresc costurile cu asigurarea și fac ca despăgubirea să fie mult mai mică decât prima achitată, cel puțin la rata de repetitivitate a secetei, pe un interval de zece ani.

• Contractul de asigurare agricolă trebuie să fie în esența sa rezonabil pentru ambii parteneri contractuali. Condițiile de asigurare din zilele noastre știm cu toții că nu sunt așa, iar fermierii sunt captivii unor polițe de asigurare agricole aproape nenegociabile. Acesta este încă un motiv pentru care fermierii nu se asigură.

România și producătorii din sectorul agroalimentar au nevoie de o soluție complexă de gestionare a riscurilor din agricultură, unul sau mai multe produse de asigurare acoperitoare. „Ne dorim afaceri securizate. Ne dorim culturi asigurate, dar pentru asta este nevoie de echitate și echilibru între toți actorii, pentru a nu permite practicilor comerciale neloiale să continue și pe acest segment”, a punctat Florentin Bercu, director executiv UNCSV.

În ședința de guvern din 27 august 2020 a fost adoptată o Ordonanță de Urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru susținerea activității crescătorilor din sectorul bovin în contextul crizei economice generată de pandemia COVID-19. Scopul măsurii de sprijin este compensarea pierderilor în perioada cuprinsă între 1 martie și 1 iulie 2020.

Fermierii care dețin în exploatație minimum 91 de capete de bovine vor primi bani de la bugetul de stat. Cuantumul ajutorului de stat este de 100 euro/cap femelă bovină adultă, vârsta minimă 24 de luni, iar valoarea totală a schemei de ajutor este de 35.700 de mii de lei.

Pentru fiecare unitate care își desfășoară activitatea în domeniul producției primare de produse agricole, suma totală nu poate depăși echivalentul în lei a 100.000 de euro.

Fermierii au la dispoziție 20 de zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a ordonanței de urgență pentru depunerea documentației la APIA. Banii vor fi virați în conturile fermierilor până la 31 decembrie 2020.

Pentru a putea beneficia de ajutorul de stat, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• să dețină femele adulte din specia bovine înregistrate în RNE, în exploatații cu cod ANSVSA, la data de 1 iulie 2020;

• să nu fi solicitat alte tipuri de ajutor de stat pentru aceleaşi costuri eligibile în baza Comunicării Comisiei Europene;

• să nu se afle în dificultate (respectiv reorganizare, lichidare, faliment) în evidențele Oficiului Național al Registrului Comerțului la data de 31 decembrie 2019 sau în cazul persoanei fizice să nu fi fost emisă o decizie definitivă a instanțelor judecătorești de constatare a falimentului până la data de 31 decembrie 2019;

• beneficiarii trebuie să dețină minimum 91 de capete bovine femele adulte cu vârsta de minimum 24 de luni înregistrate în RNE la data de 1 iulie 2020.

Bani europeni, între 1.000 și 7.000 euro/fermă

Totodată, pentru fermierii care dețin între 5 și 90 capete de bovine se acordă fonduri prin Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală, respectiv Măsura 21 - Măsura specifică de acordare a unui sprijin temporar cu caracter excepțional în cadrul FEADR ca răspuns la epidemia COVID-19, prin care se acordă fonduri fermierilor din sectorul zootehnic, respectiv sectorul bovin (inclusiv bubaline), în vederea reluării fluxului tehnologic normal al fermei și menținerea viabilității acestora.

Bugetul este de aproximativ 60.000 de mii de euro, iar ajutorul per beneficiar va fi de maximum 7.000 de euro și poate fi acordat în funcție de dimensiunea exploatației, astfel:

• între 5 UVM - 10 UVM – 1.000 euro;

• între 11 UVM - 20 UVM – 2.500 euro;

• între 21 UVM – 30 UVM – 3.500 euro;

• între 31 UVM – 40 UVM – 4.750 euro;

• între 41 UVM – 50 UVM – 5.000 euro;

• între 51 UVM – 60 UVM – 6.000 euro;

• între 61 UVM – 70 UVM – 7.000 euro;

• între 71 UVM – 80 UVM – 7.000 euro;

• între 81 UVM – 90 UVM – 7.000 euro.

Termenul maxim până la care statul nostru va plăti suma forfetară este 30 iunie 2021, pe baza unei cereri de sprijin aprobate de autoritatea competentă până la 31 decembrie 2020.

Pentru a beneficia de fonduri acordate prin Măsura 21, fermierii trebuie să îndeplinească următoarele condiții:

• să fie fermieri activi conform definiției din Regulamentul Uniunii Europene nr. 1307/2013, respectiv legislației naționale și să fie înregistrat la APIA cu cerere unică de plată pentru anul 2020;

• să dețină minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine, înregistrate în RNE, cu condiția de a avea înscrise minimum 5 UVM femele adulte din specia bovine pe exploatație cu cod ANSVSA;

• fiecare femelă adultă din specia bovine pentru care se solicită sprijin trebuie să aibă vârsta de minimum 24 luni la 1 iulie 2020.

Despre măsurile de sprijin destinate crescătorilor de porci, păsări și albine, aici:

https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4637-100-euro-uvm-ajutor-de-stat-pentru-crescatorii-de-porci.html

https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4636-ajutor-de-100-euro-uvm-pentru-sectorul-avicol.html

https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4635-25-lei-familia-de-albine-bani-care-vor-ajunge-la-apicultori-pana-la-finalul-anului-2020.html

„Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie.”

Criza sanitară ne-a făcut să descoperim micul procesator român, cel  care, în ultimii 30 de ani, aproape că a devenit „specie pe cale de dispariție”, din păcate nu și protejată de lege. Tocmai „legiuitorul” l-a aruncat în bazinul cu crocodili și i-a spus: descurcă-te! Vasile Semen de la Recaș este unul dintre supraviețuitori. Până în 2007, achiziționa porci din gospodăriile țărănești din județul Timiș pe care îi transforma în cârnați sau șonc pentru consumatorul din zonă. Noile reguli comunitare l-au determinat să-și schimbe strategia. A fost nevoit să închidă punctul de sacrificare și să achiziționeze carcasa de porc din import. Cu alte cuvinte, „s-a aliniat”, dar s-a încăpățânat să rămână pe piață. Acum speră că odată cu criza generată de COVID-19,  mai marii țării să-și întoarcă fața și spre ei, spre micii procesatori, și împreună să reconstruiască industria alimentară românească.

„Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei. Pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20%. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.”

Reporter: Într-o ecuație atât de complicată, cum vă descurcați, domnule Semen?

Vasile Semen: Cu sinceritate vă spun că nu am resimțit foarte tare criza. În lunile martie și aprilie, am înregistrat o scădere de 5% – 10% în ceea ce înseamnă volum de marfă vândută în piață. Din punctul meu de vedere, un procent mic față de ce s-a întâmplat în alte sectoare ale economiei. Mâna întinsă pe care am primit-o a fost din partea oamenilor de la sat, acolo unde avem mare parte din desfacere, însă, surprinzător, prin comenzi venite online. Am gândit un magazin virtual încă înainte de începerea pandemiei și, cu puțină promovare, am avut plăcuta surpriză să constat că funcționează foarte bine genul ăsta de comerț. Din fericire, am avut o rețea de distribuție formată deja, așa că din acest punct de vedere n-am fost nevoiți să facem eforturi deosebite. Nu a trebuit decât să onorăm comenzile pe aceste rute, pe care în mod normal livrăm mezeluri la magazinele sătești.

Reporter: Ați încercat la un moment dat să deschideți propria rețea de magazine, Se pare însă că varianta online este mai puțin costisitoare, pentru că vă scutește de niște costuri cu chiriile, cu mâna de lucru și oferă cumpărătorului oportunitatea de a scuti un timp petrecut la cumpărături în magazine…

Vasile Semen: Ba mai mult, știți că era foarte greu să găsești personalul care să deservească aceste puncte de vânzare. Faptul că ne-am dus noi acasă la oameni a contat extraordinar de mult, mai ales că nu am scumpit deloc produsele noastre, deși a fost un trend în direcția asta. După ce a comandat online, consumatorul a mers apoi spre magazinele rurale și a căutat produsul Reco (Reco Banat – fabrică de produse și preparate din carne), ceea ce pentru noi e foarte important. Una peste alta, pe online am înregistrat o creștere a vânzărilor cu 20 de procente. În plus, omul plătind la livrarea comenzii, s-a scurtat timpul de recuperare a banilor și nouă ne-a asigurat lichidități, foarte important într-o perioadă de criză.

„Prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Crescătorul din Spania are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu.”

Abatorul de mici dimensiuni, o șansă pentru viitorul spațiului rural

Reporter: De voie, de nevoie, și dumneavoastră achiziționați carcasa de porc de acolo de unde o achiziționează toată lumea, adică de la depozit. Considerați că a venit momentul să vă reorientați?

Vasile Semen: Este mult de discutat și este o problemă în ceea ce înseamnă felul în care este stimulată creșterea porcului în România. De fapt, cum NU este stimulată creșterea porcului în România. Discutând cu unul dintre furnizorii de carne direct producător din Spania, vreau să vă spun că prețul la carnea de porc a început să se prăbușească. Revenind la crescător, în Spania acesta are  subvenție între 75% și 80% din prețul cărnii de porc în viu. Cred că sectorul „creștere” în România nu va fi în stare să producă în viitorul apropiat pentru o mică-mare industrie. Poate doar dacă se va reorienta spre zona de gospodărie țărănească, dacă diriguitorii noștri vor ști să încurajeze acest tip de gospodărie. Din punctul meu de vedere, gospodăria țărănească va renaște atunci când legislația, adaptată la realitatea noastră, va permite micului fermier să crească și 20 – 30 de porci, pe care să-i livreze ciclic, așa cum era înainte de 2007. Eu cumpăram la Recaș din aceste gospodării și făceam cârnați, că de fapt de acolo a pornit totul.

Reporter: Vorbeați de crescătorul spaniol, care folosește cereale din România, în timp ce România depinde în proporție de 70% de importuri, dacă vorbim despre carnea de porc.

Vasile Semen: Da, pentru că nu reușim să ne punem cu toții la aceeași masă, cei care producem porumb, cei care vrem să creștem porci și cei care putem transforma porcul în cârnați și să-l ducem în galantare. Atunci când vom înțelege că fiecare dintre noi, pe acest lanț, trebuie să câștige ceva, puțin, avem șansa ca mecanismul să funcționeze. La momentul acesta, sunt foarte tentat să fac ceea ce am vrut să fac demult, un punct de sacrificare sau un abator de capacitate mică la Recaș. Dacă micul fermier știe că are unde să taie porcul și vaca, sunt sigur că va începe iar să le crească în gospodărie, atâta timp cât încă sunt oameni care știu să facă asta.

Reporter: Încă avem, dar nu știu câte generații mai sunt dispuse să facă un astfel de sacrificiu, pentru că știm cu toții ce înseamnă să crești animale…

Vasile Semen: Aveți dreptate. Dar  în felul acesta își pot valorifica mai bine surplusul din gospodărie. Tocmai bătaia de joc care este prețul la produsul final, grâu, porumb, orz ar trebui să-l determine să crească porc în gospodărie. În Timiș aveam crescători cu tradiție și pricepere, la Darova, Vucova sau Otelec. În urmă cu 15 ani, când am intrat la ei în fermă, fără exagerare vă spun că am avut senzația de „farmacie”. Dar oamenii știau că au unde să vândă. Cresc 20 de porci și îi duc la Recaș sau Lugoj. Nu vreau să mă hazardez, dar am vorbit deja cu banca și una din proiecțiile de investiții în viitorul apropiat este un abator de capacitate mică la Recaș, autorizat pe schimburi intracomunitare. Altfel nu pot să procesez carnea în fabrică. În momentul ăsta fac socoteli. Deși am tot spus că îmi restrâng activitatea, repet, sunt foarte tentat să fac asta, un mic abator. Trăim pe pământul ăsta românesc și parcă îmi vine să-mi dau peste mână când sunt nevoit să cumpăr carnea de porc din Spania sau Polonia, în loc să o cumpăr de la fermierul român.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: Semen-Grup

Multe săptămâni agricultorii au stat cu ochii pe cer în așteptarea apei. Fermierii susțin că seceta a produs pagube pe o suprafață de vreo trei milioane de hectare, în timp ce autoritățile spun că e vorba de vreo 1,5 milioane de hectare. Ce e de făcut, ce așteptări au agricultorii noștri, cu ce probleme se confruntă și din cauza crizei generate de noul coronavirus ne-a spus președintele Asociației Fermierilor din România, Adrian Rădulescu, el însuși fermier cu state vechi și investiții masive în cultura mare, în viticultură și în zootehnie.

„Circa 3.000.000 ha sunt distruse în proporție de 80%-100%. Dacă nu vor fi ajutați, fermierii riscă să nu-și revină câțiva ani buni sau chiar să renunțe la agricultură.”

Reporter: Ce semnale primiți de la fermieri, având în vedere situația aceasta deosebită, pe de o parte seceta, iar pe de altă parte pandemia de COVID-19?

Adrian Rădulescu: Seceta lasă urme foarte grele, peste 50% din suprafața semănată în toamnă, circa trei milioane de hectare, sunt distruse la ora asta, așa cum transmit fermierii, între 80%-100%. E adevărat că sunt zone, diferența de teren, zone unde a plouat și unde ne permite, existențial ca națiune să mergem în continuare, adică nu este o chestiune în care să speriem populația, nici pe departe. Problema e de pierderile foarte grave pe care le suportă fermierii afectați. Mulți dintre ei, dacă nu vor fi ajutați, riscă să intre în pierderi mari și să nu-și revină câțiva ani buni ori chiar să renunțe la agricultură.

Reporter: Ce măsuri ar trebui luate pentru sprijinul acestora?

Adrian Rădulescu: Am avut discuții cu fermierii și majoritatea solicită să se simplifice acest mod în care se fac constatările, pur și simplu să se dea o declarație pe proprie răspundere și ulterior să verifice aceste comisii de constatare a pagubelor, pentru că suprafața este foarte mare, comisiile sunt foarte puține, timpul este foarte scurt și practic fermierii, după ce i-a lovit acest dezastru, întârzie și cu semănatul, acolo unde întorc culturile. Apoi, au nevoie de bani. Nu te poți mișca, stai și aștepți comisia ca să constate calamitățile.

Reporter: Cei mai mulți fermieri au terminat deja înființarea culturilor de primăvară și se uită pe cer...

Adrian Rădulescu: Nimeni nu se aștepta să ajungem aici, a venit perioada de semănat și trebuia să semeni, că putea să plouă oricând. Dar dacă se prelungește perioada fără precipitații, vor fi afectate și culturile de primăvară. Agricultorii așteaptă măcar o ploaie între 20-30 de litri, ca să fie siguri că cultura pe care o înființează răsare, sau așteaptă să vadă ce se întâmplă cu cea care a răsărit și, în funcție de asta, să vadă dacă administrează îngrășăminte, dacă a rezolvat restul de lucrări tehnologice care să ducă cultura până la capăt.

„Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.”

Reporter: Asigurarea culturilor împotriva secetei continuă să fie o problemă?

Adrian Rădulescu: Nimeni n-a vrut să se aplece cu adevărat asupra acestui lucru. Mă refer la factorii de decizie. Noi inventăm roata întotdeauna. Ea a fost inventată demult, dar probabil că nu ne place cu zece spițe și o vrem cu 20 sau cu 3. Trebuie copiat de afară un sistem de asigurare pentru agricultură care se practică în toate țările din Uniunea Europeană și pe ăla să mergem. Dar noi nici n-avem firme de asigurare proprii, firmele de afară care vin au învățat șmecheria „în România putem să facem bani numai dacă n-asigurăm două chestiuni: seceta și înghețul. Și pe astea le excludem”. Și atunci s-au găsit fel de fel de la bănci, care sunt în legătură cu societățile de asigurare, și dacă n-ai asigurare, băncile nu-ți dau credit. Însă, eu sunt „Stan pățitul”, așa că pentru mine lucrurile stau foarte clar. Asigurarea ar trebui să nu fie facultativă, ci obligatorie. La tot, și la casă, și la mașină, la culturi, la animale, la tot.

Se prefigurează două tipuri de criză, economică și alimentară

„Globalizarea nu merge. Acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie, sunt țări care sunt viabile și în situații de criză.”

Reporter: Sunt fermieri care au și zootehnie și care ar vrea să facă din grâu furaj pentru animale, masă verde.

Adrian Rădulescu: Silozul este principalul furaj folosit în sectorul de creștere a vacilor de lapte și a celor de carne. Din păcate, în acest moment este aproape imposibil ca fermierii să facă siloz din grâu, dacă nu se vor lua niște decizii. Nicușor Șerban a venit cu o soluție, să le dea voie din râuri, din bălți și așa mai departe să tragă apă și să irige 5, 100, 150 de hectare ca să poată să-și facă partea furajeră. Crescătorii sunt puși în situația în care, dacă nu-și asigură baza furajeră, vor fi nevoiți să sacrifice animalele, o parte din efectiv.

Reporter: Situația întregii zootehnii e destul de gravă, nu doar la bovine sunt probleme, ci și la porc, pasăre, oaie. Agricultura așteaptă de mai bine de o lună niște reglementări, niște măsuri de sprijin. Până acum, n-am văzut nimic concret din partea guvernului.

Adrian Rădulescu: Eu cred că parlamentul, unde am tot avut discuții cu deputați, senatori, ar trebui să ajute guvernul. În opinia mea, lipsa de experiență a guvernului se vede în această perioadă, și atunci trebuie oameni care au luat decizii grele în agricultură, indiferent în ce partide sunt, în acel nucleu al parlamentului, rapid să se întâlnească și, în urma discuțiilor pe care le-au avut cu noi, să pună pe masă cu rapiditate, în extremă urgență, o serie întreagă de decizii care să-i ajute pe fermieri, o legislație care să-i sprijine în mod real, concret. Una e să vorbești și alta este să faci. Deocamdată, am auzit numai vorbe, dar fapte deloc. Din păcate, timpul nu ne permite să stăm să ne gândim, să mai vedem, să analizăm, să mai socializăm. Nu. Lucrurile ar trebui să se decidă foarte rapid și de oameni care să-și asume această responsabilitate și să facă lucruri. Faptul că nu există această responsabilitate, asta este. O vedem ca atare și o vom vedea după ce vom trece de acest lucru, când vom intra în două tipuri de criză, una economică și una alimentară.

Reporter: Se pune în discuție securitatea alimentară din ce în ce mai mult, de către fiecare țară, nu numai membră a Uniunii Europene, ci de către fiecare țară din lumea aceasta. De la Bruxelles vin tot felul de măsuri, ori mai degrabă sfaturi, recomandări, se lasă deciziile la nivelul fiecărui stat. Ce se întâmplă cu Uniunea Europeană, domnule Rădulescu?

Adrian Rădulescu: Problema e că fenomenul de globalizare n-a mers și s-a demonstrat că nu merge. Toată această poveste în care se spunea că omenirea se va globaliza acum se demonstrează că țările care sunt suverane, care-și asigură necesarul de hrană, care-și asigură necesarul de energie sunt țări care sunt viabile și în situații de criză. Sunt restricții impuse de criza aceasta sanitară. Ce se întâmpla, Doamne Ferește!, dacă chiar nu se dădea drumul sub nicio formă circulației mărfurilor, dacă nu existau acele culoare verzi și două luni nu circula nimic, iar România nu se putea aproviziona cu produse agroalimentare din Europa? Pentru că, din nefericire, depindem de importuri și la carne, și la fructe, și la altele. Și, culmea, astăzi, fermierii noștri spun că nu-și pot vinde carnea de porc, nu se vinde carnea de pasăre, nu se vând roșiile. Fermierii români sunt obligați să facă stocuri de carne, nu există spații de depozitare, e o întreagă tevatură care nu mi se pare normală.

Reporter: Dacă la carnea de porc noi asigurăm doar 30% din necesarul țării, cum se întâmplă că producătorul român nu are desfacere, nu are unde vinde porcul, carnea?

Adrian Rădulescu: Păi nu are pentru că este un lanț care se rupe tot timpul, din punct de vedere organizatoric, economic și legislativ. Să luăm porcul: n-avem ferme de scroafe, suntem dependenți de comerțul intracomunitar, și fiți siguri că nu ne dau purceii cei mai buni și ni-i dau când au… și la preț mai mult decât dublu. Azi, nu luăm grăsunul sub 120 de euro. Decidenții nu privesc lucrurile niciodată în viitor, în perspectivă și ca dezvoltare economică. Noi niciodată n-am avut o politică economică să urmărească parametrii economici și, din păcate, foarte mulți bani europeni s-au folosit neadecvat, neeficient. Niciodată, niciun proiect european, credeți-mă, n-a fost avizat din punct de vedere economic. Veneai tu cu niște cifre, le puneai acolo, ăia înmulțeau și împărțeau și „a, e bine! e perfect! Dă drumul la proiect să-l finanțăm”, după care în trei-patru ani dădeau faliment.

Îi condamn pe cei de la Ministerul Agriculturii. Eu am fost într-o funcție în minister, am trecut prin lucruri la fel de grele ca ei, dacă vă amintiți 2010, criza economică și așa mai departe. Deci eu spun că în plină priză economică m-am bătut cu ministrul de Finanțe, am ajuns la premier și n-am plecat de acolo până când n-am luat 600 de milioane din bugetul național, care erau plăți restante pe ultimele cinci luni ale anului 2009, însemnând: motorina, subvenții care se dădeau, la irigații, pe animale, și toate astea erau această sumă. Cel mai ușor este să spui că nu sunt bani sau că nu se poate! Nu se poate și am terminat. Hai să găsim soluții! Trebuie să se poată. Haideți să ne gândim care sunt efectele și cât de dezastruoase și câte probleme vom avea dacă nu luăm măsura atunci când trebuie.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pandemia cauzată de COVID-19 afectează și agricultura, care se confruntă deja de multă vreme cu o secetă destul de agresivă. În plus, crescătorii de animale au de rezolvat probleme cauzate de valorificare ori de pesta porcină africană. Cu toate acestea, în județul Arad, la Curtici și la Olari, dr. ing. Dimitrie Muscă continuă să facă investiții, în adăposturi noi, dar și în utilaje.

Recent, Dimitrie Muscă a semnat un contract pentru un grajd cu o capacitate de 300 de capete de bovine, la Combinatul de la Curtici. „Cu această capacitate putem crește 2.000 de capete de bovine, de lapte și de carne, aici la CAI Curtici. Am făcut aceasta pentru că este rentabil pentru unitate, dar și pentru că este o necesitate, nu ne ajunge carnea de bovină în alimentarea magazinelor noastre de zi cu zi”, a precizat directorul general al Combinatului Agroindustrial Curtici.

Investiția atinge 500.000 de euro și nu este singura realizată anul acesta la Curtici, unde s-au investit alți aproximativ 600.000 de euro pentru a achiziționa o combină, un tractor de 500 CP, două TIR-uri. „În total, la CAI Curtici și în fermele fiului meu Călin, avem peste 3.000 de capete bovine de lapte și carne, 1.500 de capete are Călin, 1.600 de capete avem noi la Curtici. Deci 3.100 de capete şi ne pregătim să populăm cu încă 300, adică să creştem efectivele, dar le creştem din producţie proprie, din femelele pe care le obţinem la noi. Astfel înmulţim întregul efectiv. Este rentabil, de aceea facem așa. Producem mâncare pentru că, în orice condiţii, nimeni nu trăieşte fără mâncare”, ne-a spus Dimitrie Muscă. Rasele crescute sunt Holstein, pentru lapte și Charolaise, pentru carne.

La Curtici se urmărește realizarea unei valorificări optime, transformarea plantelor de cultură în carne. Tăurașilor puși la îngrăşat le este asigurată în permanență masa de porumb umedă şi fânul de lucernă, pentru a obține până la 2 kg spor. La un calcul simplu, la un preţ de 70 de bani cât era porumbul în primăvară sau 60 de bani în toamnă, porumbul merită transformat în carne. „Transformarea cerealelor în carne este benefică: 4-5 kg de porumb pe cap de animal înseamnă 3,50 bani. Dacă produc numai un kilogram de carne și tot este foarte rentabil: 1 kg de muşchiuleţ e 100 de lei, pulpa 30 de lei şi aşa mai departe. De aceea am ales să fac aşa... Deci facem până la urmă exact ceea ce trebuie să facem: mâncare”, a punctat Dimitrie Muscă.

Valorificarea optimă se realizează însă și datorită faptului că aici există abator pentru vită şi pentru porc și prețul unui animal trecut prin abatorizare, vândut la kilogram, în magazin, este mult mai bun.

Deși munca e grea în zootehnie – nu se poate nimeni preface că nu există bălegar, mirosuri neplăcute sau chiar condiţii improprii uneori –, cineva trebuie să se ocupe și de hrănirea omenirii. Și asta se întâmplă la Curtici şi la Olari, unde sunt cele două combinate agroindustriale și unde în continuare se fac investiţii.

Articolul pe larg îl puteți citi în Revista Fermierului, ediția print. Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Ioan Jula este un inginer horticol pasionat de munca sa, pasiune care s-a transmis mai departe fiului său, Ionuț. Împreună, cei doi dețin 37 de hectare de livadă în Cisnădie, județul Sibiu, și se confruntă cu toate problemele pe care o livadă îmbătrânită le creează. Au depus însă un proiect cu finanțare UE, de aproape 600.000 de euro, prin care speră că vor reuși să meargă mai departe.

Livada aparține de societatea proprie – Prodfruct – și este urmașa livezii IAS-ului din Sibiu. De altfel, capul familiei Jula lucrează în ea de când se știe. „În 1985 am gătat Facultatea de Horticultură, am venit la Cisnădie cu repartiție, cum era pe vremea aia, cu nevastă și doi copii, și, atât de statornic sunt, că tot la ferma aia lucrez. Bine, între timp am mai fost inginer-șef la IAS Sibiu. Dar această livadă, a IAS-ului Sibiu, a fost cumpărată inițial de altcineva, că eu nu am putut, iar de la el am cumpărat eu, în anul 2000. El a dat un leu și eu am dat cinci lei”, ne spune zâmbind Ioan Jula.

Alături, îi stă fiul Ionuț, cu care face mai toate lucrările, cu sezonieri lucrând doar la cules și tăiat.

Fondurile europene, ultima speranță

Aproximativ 2,5 ha au nu mai puțin de 38 de ani, vreo 3 ha de măr 12 ani, peste 2 hectare de prun 9-10 ani, 1 ha de măr are 7 ani și 0,7 ha de măr se află deja în anul 3. Îmbătrânită în mare parte, neprofitabilă, livada avea nevoie de ajutor. Așa că tatăl și fiul au decis să acceseze fonduri europene printr-un proiect pe Submăsura 4.1a – Investiții în exploatații pomicole, pentru 12 hectare. „Am peste 37 ha, din care lucrăm 8 ha de plantație. Restul este livadă casată, vreo 15 ha e teren în pregătire – defrișată, pe care facem culturi anuale. Și vom planta 12 ha, în total: anul acesta, 1 ha de coacăz, 1 ha de păr și 6 de măr, iar anul viitor, 4 ha de măr”, a explicat Ioan Jula.

Proiectul are o valoare de 580.000 de euro, cu finanțare 90%. Horticultorii au lucrat cu două firme de consultanță, una care le-a realizat proiectul tehnic, cealaltă ocupându-se de studiul de fezabilitate.

Investiția presupune un tractor de 94 CP, o pompă de stropit, o bară de erbicidat, o freză cu palpator pe rând, plug reversibil cu 2 trupițe, un cultivator cu lățime reglabilă până la 210 cm cu subsoiler, o mașină de îngrășăminte – cam tot necesarul unei plantații performante. „Vrem să vedem dacă funcționează tehnologia nouă. Dacă nu merge, închidem și facem ce face toată Cisnădia: vindem terenul pentru construit case”, ne-a zis Ionuț Jula.

Astfel, viitorul depinde de cum vor decurge lucrurile după implementare. „Eu vreau să îl ajut până împlinesc 80 de ani. Dar aici nimeni nu mai produce nimic, nici culturi de câmp, nimic. În Cisnădie au fost o mie și ceva de hectare de livadă și acum mai există doar ale noastre. În rest, e teren ocupat cu case, cu pomi bătrâni și cu pădure. Da` ăia sunt deștepți, noi suntem proști că ne ducem mai departe. Culmea e că ne place”, a adăugat Ioan Jula, pentru care provocările țin ba de preț, ba de producție.

Anul trecut a fost extraordinar de bun și de prost în același timp, a afirmat pomicultorul. Producția a fost cât în trei ani, de calitate foarte bună, dar nu au putut să o vândă pe toată și aproape jumătate au aruncat.

Importurile îngroapă fructele românești?

S-au gândit și la procesare, dar nici așa lucrurile nu au mers mai bine. „Avem o miniinstalație, am făcut 20 de tone de suc. Dar, dacă anul ăsta am făcut 20 de tone și nu știu dacă îl vindem până în toamnă, acum zece ani făceam 60 de tone și nu ne ajungea până în toamnă. Foarte multă lume și-a făcut instalații și de aia nu am făcut mai mult. Plus că am lăsat neculese minimum 50 de tone de mere”, a precizat Ioan Jula.

Desfacerea o face către comercianții locali și la un supermarket din Sibiu cu care colaborează. „Când aveam 80 ha de livadă, lucram și în București, și Craiova, Târgu Jiu. Dar nu mai vine nimeni acum, că vin ungurii și polonezii cu prețuri mai mici, chit că produsele lor sunt «nebune». Noi nu avem livezi superintensive, ci doar intensive, producția e mai mică decât la alea, așa că prețul de cost pe unitatea de producție e mai mare la noi. Automat, trebuie să vinzi produsul cu un anumit preț ca să te poți duce mai departe”, a completat horticultorul sibian.

Mai mult, anul acesta a început prost pentru că prunul va fi doar pentru compot și gem, iar mărul a legat „între puțin și suficient”. Singura speranță rămâne modul în care se vor desfășura lucrurile cu derularea proiectului european. Doar apoi cei doi pomicultori, tată și fiu, vor lua în calcul și reconversia altor hectare. „Soția s-a săturat de agricultură și ne ține doar contabilitatea primară. Ea zice că s-o săturat să lucrezi și să nu câștigi. Și îi dau dreptate”, ne-a zis Ioan Jula în încheiere.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2019

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat calendarul sesiunilor pentru depunerea de proiecte PNDR în anul 2020.

Măsurile/submăsurile, lunile în care vor avea loc lansările sesiunilor de depunere a proiectelor în cadrul PNDR 2014-2020, precum și alocarea financiară estimativă pentru fiecare măsură și submăsură sunt detaliate mai jos și în foto.

În lunile iunie și iulie, pomicultorii, tinerii fermieri și cei din zonele montane, interesați de accesarea fondurilor europene, vor putea depune proiecte pe submăsurile „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”, „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”, precum și „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”. De reținut, pentru sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”, sesiunea va fi organizată doar pentru investiții noi în abatoare de capacitate mică în zona montană.

sM 17.1 „Contribuții la primele de asigurări”: 11 mai - 30 noiembrie, 15.000.000 euro;

sM 5.1 „Sprijin pentru investiții în acțiuni preventive menite să reducă consecințele dezastrelor naturale, evenimentelor adverse și evenimentelor catastrofale”: 11 mai – 31 iulie, 13.039.804 euro;

sM 5.2 „Sprijin pentru investiții în refacerea terenurilor agricole și a potențialului de producție afectate de dezastrele naturale, de condiții de mediu adverse și de evenimente adverse”: 11 mai – 31 iulie, 3.677.431 euro;

sM 4.3 „Investiții pentru dezvoltarea, modernizarea și adaptarea infrastructurii agricole și silvice – componenta irigații”: iunie - 43.700.259 euro;

sM 4.2 „Sprijin pentru investiții în procesarea/marketingul produselor agricole”: iunie - 12.000.000 euro;

sM 9.1a „Înființarea grupurilor de producători în sectorul pomicol”: iunie - 1.985.644 euro;

sM 6.1 „Sprijin pentru instalarea tinerilor fermieri”: iulie - 43.022.207 euro;

sM 3.1 „Sprijin pentru participarea pentru prima dată la schemele de calitate”: august - 2.008.739 euro;

sM 3.2 „Sprijin pentru activitățile de informare și de promovare desfășurate de grupurile de producători în cadrul pieței interne”: august - 4.072.493 euro.

De zece ani, Daniel Radu se ocupă de agricultură, an de an investind profitul în fermă, în dotări și dezvoltare pentru a ține pasul cu schimbările climatice și noile tehnologii. Îi place ce face și caută soluții să nu vândă doar materie primă.

Daniel Radu este un fermier ilfovean extrem de pasionat de munca sa. A început în 2010 cu 30 de hectare și acum, după două decenii, a ajuns la aproape 1.300 de hectare.

A lăsat domeniul construcțiilor pentru agricultură și spune că ambele sunt frumoase și profitabile, dacă pui pasiune în munca ta, dacă ai oamenii potriviți alături și dacă nu urmărești câştigul imediat: „Construcţiile sunt prima mea dragoste, să spun aşa. Am lucrat în străinătate vreo nouă ani, pe Coasta de Azur, ştiu ce înseamnă calitate, ştiu ce înseamnă lucrări făcute aşa cum trebuie, dar am decis să mă întorc în ţară, să rămân aici şi să construiesc în agricultură. Mi-aduc aminte că atunci când am început erau toate terenurile pârloagă, erau aproape cât mine ierburile, dar pas cu pas am reuşit, mulţumim lui Dumnezeu”, ne-a povestit, zâmbind, agricultorul din Ilfov.

Terenul lucrat de Daniel Radu se află pe raza localităților Lipa, Gruiu, Snagov şi Ciolpani, în mare parte în arendă. Exploatația este administrată împreună cu fratele său. Nu prea au cumpărat teren fiindcă prețul nu e accesibil, iar prioritățile le-au fost altele. „Cum ferma a fost în continuă dezvoltare în cei zece ani, bugetul a fost alocat dezvoltării, cumpărării de noi utilaje, angajării de oameni, taxe, impozite, care sunt şi ele prezente. Încă nu am făcut vreun demers pentru fonduri europene, am colaborat cu băncile şi am făcut câteva credite”, a arătat agricultorul.

„Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poți să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Tehnologiile adecvate, cel mai bun aliat al fermierului

Fermierul ilfovean este mulțumit de modul în care îi arată câmpul anul acesta, pe care a semănat, în toamnă, rapiţă, orz și grâu. Cultura de rapiță a înființat-o după data de 4 august 2019, iar pe cele de orz şi grâu, după 20 septembrie, dar aceste date nu sunt bătute în cuie și se pot modifica în funcție de vreme.

Un alt aspect de care toți fermierii vor fi nevoiți să țină cont este faptul că interzicerea unor substanțe active va atrage mai departe modificarea tehnologiilor.

Dar tehnologiile folosite depind în mare parte de specificul zonei și al anului. „Să vedem care vor fi efectele şi, în funcţie de efecte, depinde şi de climat, de primăvară, de ploi, de atacurile care vor fi, în funcţie de toate aceste evenimente vom căuta să găsim soluțiile potrivite. În zonă la noi, sunt ploi care – am observat în decursul anilor –, cad între 4 şi 10 august, după care până la sfârşitul lunii august nu mai avem nicio picătură de ploaie. Și, atunci, riscăm să stea sămânţa ca în sac şi să răsară poate după 15 septembrie, dar depinde de specificul fiecărui an. Şi în funcţie de specificul fiecărui an, ne adaptăm”, a detaliat Daniel Radu.

Pentru campania de primăvară a acestui an a pregătit 250 de hectare pentru floarea-soarelui și 250 de hectare pentru porumb, singura cultură cu derogare pentru neonicotinoide.

Terenurile pe care le lucrează nu beneficiază de sisteme de irigații, dar acest aspect e unul pe care fermierul vrea să îl schimbe, având în vedere că există râuri și lacuri în zonă. „Să vedem costurile şi ce posibilităţi există, dar ca să păstrăm apa în sol am arat – deşi mulţi spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul. Iar ploile care au venit ne-au ajutat să păstrăm apa în sol”, a explicat agricultorul din Ilfov.

Deocamdată, ferma fraților Radu are doar cultură mare, dar pentru viitor cei doi iau în calcul prelucrarea materiei prime. „Trebuie să găsim o soluţie să nu vindem întotdeauna materia primă şi mai ales în perioada recoltatului, când preţurile nu sunt la nivelul cel mai înalt, așa cum era grâul: la recoltat 0,65 bani/kg (anul trecut, în iulie), iar acum am înţeles că ar fi 0,85 de bani, în funcție de calitatea lui. Trebuie găsite soluţii ca să valorificăm materia primă profitabil”, a precizat Daniel Radu, care se confruntă și cu problema depozitării pe termen lung a producției, în fermă existând hale, magazii în care poate ține producția maximum o lună, după care o încarcă și o distribuie contractorilor.

„Ca să păstrăm apa în sol am arat – deși mulți spun că nu e bine să ari – și am și pregătit imediat terenul.”

Schimbările climatice impun retehnologizare

Deși dotarea fermei cu utilaje s-a făcut constant de-a lungul celor zece ani de activitate, agricultorul ilfovean spune că e nevoie să te dotezi constant, având în vedere că sunt tot mai dificile condițiile de lucru, de la an la an. „Trebuie să treci foarte repede prin toate verigile tehnologice și pentru asta trebuie utilaje puternice cu care să poţi să lucrezi rapid, potrivite, să te încadrezi în ferestrele de timp.”

Deocamdată, frații Radu nu au accesat fonduri europene, preferând să reinvestească profitul. „Nu ne este frică să încercăm proiectele cu finanțare europeană, nu ne e frică de birocraţie și mi se pare normal să treci prin toate etapele ca să fie corectitudine şi transparenţă, dar am preferat, până acum, să facem agricultură prin propriile forțe. Cu ajutorul subvenţiilor care au fost acordate, plus profitul care a ieşit, am tot reinvestit de la an la an, adică ne-am lăsat pe noi ca administratori ai societăţii şi am reinvestit. Ne-am asumat un risc, într-adevăr, dar fiind în continuă dezvoltare şi expansiune probabil că era şi dificil ca să accesăm fonduri europene. Mă gândesc că în momentul în care ne vom stabiliza atunci vedem la ce măsuri, scheme de sprijin ne vom putem încadra”, a încheiat Daniel Radu.

Una dintre investițiile viitoare la care se gândesc cei doi frați fermieri este creșterea capacității de depozitare prin construirea de silozuri.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html