La Sarichioi, în județul Tulcea, Ivan Fedot face legumicultură pe o suprafață de peste 300 de hectare, iar pe 1.200 de hectare are cultură mare. Nu este de profesie agronom, dar a devenit dintr-o întâmplare agricultor, la îndemnul unui alt fermier, pentru care asigura transportul producției.

Legumicultura a luat, de ceva vreme, avânt în această zonă, care înainte de 1989 se bucura de un bazin legumicol de aproximativ 3.000 de hectare. „Între localităţile Sarichioi, Zebil, Enisala, Sabangia erau numai ferme legumicole, fosta AESC Zebil cu peste 3.000 de hectare. Mergeai pe şosea şi în stânga, şi în dreapta erau numai legume. După 1989 a dispărut Horticola, iar cei care erau la Horticola şi aveau experienţă au început în privat să se dezvolte pe legume. Şi uite aşa, de la unul, de la altul, s-a creat un bazin legumicol foarte mare. Astăzi, sunt aproape 1.000 de hectare cultivate cu legume”, povestește Ivan Fedot, fermierul născut și crescut în Sarichioi. „Am stat printre legume, dar n-am cultivat, nici din familie n-a avut nimeni. Acum vreo 25-30 de ani, fiind conducător auto, am cărat ceapa de aici la Bacău, pentru un fermier de aici. Dânsul m-a îndemnat să pun şi eu un hectar de ceapă. Şi, de atunci, până la ora actuală cultivăm peste 300 de hectare de legume şi am ajuns până pe la 1.200 hectare de cultură mare.”

Primul hectar de ceapă, plantat lângă cultura existentă a fermierului care i-a insuflat „microbul”, i-a adus o producție de 30 t/ha. „A fost de o calitate ireproşabilă, era ceapă Diamant de la Buzău, de la Staţiune, soi românesc, bineînţeles. L-am semănat cu semănători clasice, vă daţi seama – acum avem semănători de precizie, e cu totul altceva, sunt hibrizi acum –, dar atunci hectarul ăla a făcut o ceapă de calitate bună, am prins şi an bun, preţ a avut. A fost chiar de o calitate mai bună decât la amicul meu care a pus. Am pus suflet şi a ieşit treabă bună”, ne-a zis fermierul Ivan Fedot, căruia i-a fost aproape soția, horticultor de meserie.

Acest început promițător l-a făcut ca în anul următor să cultive trei hectare și a mers mai departe, plantând și rădăcinoase, şi vărzoase. Inițial a lucrat terenul părinţilor, socrilor și pe cel al neamurilor, iar când a văzut că lucrurile merg bine a început și să arendeze. „La început n-a fost greu deloc, pentru că terenul era nelucrat la noi. Erau diferite asociaţii care au luat terenul, l-au arendat, l-au lăsat şi era pârloagă, cât vezi cu ochii. Mi-a fost greu că n-aveam utilaje cu ce să lucrez. Când m-am apucat de hectarul ăsta, aveam un tractor U650, îl cumpărasem pentru părinţi şi socri, care aveau o mică asociaţie. Aveam un plug, disc, remorcă, nişte instalaţii de irigat, dar cum era pe vremea aceea, de aluminiu”, își amintește Ivan Fedot.

Dacă inițial problema era lipsa utilajelor, în prezent o reprezintă cea a lipsei terenului. „Acum e greu, că nu mai e teren. De când cu subvenţiile astea, toată lumea lucrează. Dar e suficient cât avem. Jumătate la irigat, jumătate la neirigat, unde avem, în special, avem culturi de toamnă, care nu sunt aşa de pretenţioase pentru apă precum legumele. Leguma nu poţi s-o pui dacă nu ai apă, mai bine nu înfiinţezi cultura, deoarece cheltuiala pe hectar e foarte mare şi riscul e prea mare”, arată fermierul din județul Tulcea.

Apă pentru culturi de top

Existența lacurilor în zonă, așa cum sunt Babadag, Razelm, Zebil, i-a ajutat pe agricultori, mai ales că beneficiază și de posibilitate de pompare, dar și de subvenție pentru apă, fapt ce a venit în ajutorul tuturor. „Avem o organizație a udătorilor, OUAI, care funcţionează. Pe Sarichioi sunt în jur de 1.250 de hectare lotul de irigat, iar pe Sabangia în jur de 3.000 de hectare. Avem staţie de bază de pompare din lacul Razelm, care de la înfiinţarea ei şi până acum a funcționat. Pentru că s-a format un bazin legumicol şi a fost nevoie de apă. Şi am ţinut şi noi de sistem, alături de cei de la ANIF care ne-au sprijinit şi ne-au dat apa. Acum e subvenţionată şi e şi mai bine”, precizează Ivan Fedot.

În urmă cu aproximativ șase ani, printr-un proiect derulat cu fonduri europene, a fost schimbată infrastructura de irigat, de la vane, la antene, cu apometrele aferente, și până la debitmetre. Astfel, nu mai există pierderi de apă şi funcţionarea este optimă.

Chiar dacă finanțarea a fost 100% nerambursabilă, fermierii care doresc să acceseze astfel de fonduri trebuie să aibă în vedere că au nevoie de bani, totuși, pentru studiile de fezabilitate, măsurători etc. „În plus, ai nevoie de un consultant bun, un proiectant bun şi, bineînţeles, un constructor bun. Noi am avut parte de toţi, mai puţin consultantul și am schimbat vreo trei până am implementat proiectul. Trebuie să respecţi ghidul AFIR-ului, iar consultantul are răbdarea asta, îl citeşte, se documentează şi depune toate hârtiile de la un proiect la altul. Dar consultanţii au multe proiecte şi nu fac faţă, aici e problema lor. Şi te amână, mai fac greşeli, de la o hârtie la alta, te trezeşti cu specificaţii de la alt proiect, na, se întâmplă. Dar, uşor-uşor se rezolvă”, a specificat fermierul.

Fondurile europene rămân gura de oxigen a fermierilor

În ferma de la Sarichioi, investițiile pentru depozitul de cereale sau pentru hala unde se face selectare, și până la utilajele pentru lucrat terenul, au fost făcute, în proporție de 90%, pe fonduri europene. „Am început de la achiziţii de utilaje, apoi achiziţii utilaje pentru legumicultură, am avut un proiect mare cu silozuri de cereale pentru depozitare şi după aia am făcut hala respectivă, un depozit de colectare, condiţionare a legumelor”, își amintește Ivan Fedot.

Aici sunt preluate legume și de la alți producători din zonă, care s-au asociat în Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm și au reușit să intre în supermarketuri, unde livrează zilnic legume proaspete. Ivan Fedot este președintele cooperativei și spune că nu a fost greu să îi facă pe asociații săi să vină laolaltă. „N-a fost greu să-i aducem în cooperativă, pentru că eu am dat primul exemplu cu ce se poate face. După aia, au venit şi ceilalţi alături de noi. Sunt şi mai mici, şi mai mari, de la 2-3 hectare, până la 200 de hectare. Dacă aş avea numai cultură de cereale m-aş plictisi. În legumicultură trebuie să stai tot timpul pe câmp, să urmăreşti boli, dăunători. Dacă nu eşti atent o zi, două, imediat te-a ars la buzunar. Ba un dăunător, ba o boală, ba o buruiană. Trebuie să fii cel puţin de trei ori pe zi în câmp la legume.”

În trecut, Ivan Fedot a avut și ardei, tomate, vinete, dar din cauza lipsei forţei de muncă pentru cules, a ajuns în prezent să cultive doar rădăcinoase, care se recoltează mecanic. După spălare, ambalare și etichetare, urmează livrarea, totul decurgând firesc, fără impedimente.

Cooperativa asigură valorificarea

Dacă pentru mulți desfacerea este o problemă spinoasă, Cooperativa Agricolă Kalinka Eco Farm lucrează cu lanțuri de magazine din toată țara, Timişoara, Cluj, Roman, Craiova, Bucureşti. „Dacă ai calitate, ai şi desfacere. Ai calitate – ai producţie – ai şi preţ. Deci marfa trebuie să fie conformă şi de calitate. Faptul că livrăm în toată ţara e o bucurie şi o satisfacţie. Şi nu reuşim să livrăm pe câte cerinţe avem. Asta denotă că produsele se consumă, e desfacere, iar noi facem o treabă bună”, arată președintele cooperativei, care spune despre relația cu supermarketurile că este optimă și că totul decurge conform contractului, plata făcându-se la două sau trei săptămâni. „Înainte era la două luni, acum două săptămâni, o săptămână, nu ne facem probleme”, spune Ivan Fedot.

Legumele de la Kalinka Eco Farm sunt sănătoase deoarece sunt păstrate doar la temperatură și umiditate controlate, dar și pentru că li s-au făcut tratamentele la timp, acum cooperativa agricolă fiind în situația în care le poate valorifica în fiecare lună a anului, ceea ce înseamnă constanță. Orice produs la care, după spălare, se văd diferite boli sau dăunător, este returnat. „Totul e localizat, avem trasabilitate de la înfiinţarea culturii până la recoltare, cu tratamente, cu tot ce trebuie”, a punctat Ivan Fedot.

Depozitarea, cheia succesului

Investiția în utilaje și spații de depozitare este una dintre cheile de succes nu doar în legumicultură, ci și în cultura mare. Astfel, existența silozului l-a ajutat pe Ivan Fedot să nu vândă la recoltare: „Recoltăm, vedem cantitate, vedem calitatea produsului, facem toate analizele şi când facem ofertă o facem pe toată cantitatea şi obţinem un preţ mai bunicel faţă de perioada de recoltare. Acum, în ultima perioadă, preţurile la recoltare chiar au fost mai mari faţă de ce a fost după câteva luni. A venit războiul, a venit marfă din import foarte ieftină, iar piaţa face preţul. Omul se duce şi cumpără unde e ieftineală. Dar, una peste alta, ne-am descurcat. N-am vândut sub preţul de cost, la unele categorii de cereale chiar am vândut şi vindem ca să acoperim găurile noastre, leasinguri, credite. Le-am rostogolit şi rostogolim în continuare, mergem înainte”.

O problemă rămân irigațiile. Însă, producțiile realizate pe terenurile irigate l-au ajutat pe agricultorul tulcean să acopere pe cele realizate de pe terenurile care nu beneficiază de irigații.

Tehnologia înseamnă performanță

De-a lungul anilor, pe terenurile de la Sarichioi, Ivan Fedot a testat cam toți hibrizii pentru a atinge performanța optimă. „Au apărut de atâta timp hibrizi noi, performanţi, pe care bineînţeles că i-am băgat în cultură. Dacă am văzut diferenţa de calitate, de cantitate în primul rând, am mers pe hibridul respectiv. Tot ce apare nou în fiecare an testăm. Nu înseamnă că dacă un morcov, de exemplu, merge într-o zonă, acelaşi morcov hibrid merge şi în cealaltă zonă. Depinde de climă, de teren, de multe alte aspecte”, explică fermierul. Din punctul său de vedere, la morcov, o producţie bună este între 60-80 tone pe hectar, la rădăcinoase între 30-50 tone la hectar, la ceapă variază de la 40, la până chiar 100 de tone. Dar pentru a ajunge la nivelul acesta ai nevoie de tehnologie, performanţă, investiţii în teren. „Nu poţi să investeşti puţin şi să scoţi mult. Acolo unde investeşti mult ai şi cantitate, şi calitate. Când nu investeşti nu ai nici cantitate, nici calitate. Deci una fără alta nu se poate.”

Toate problemele cu mediul, boli, dăunători, hibrizi sau soiuri care nu merg, cu vânzarea se pot combate doar cu tehnologie. „Am investit foarte mult în tehnologie. De la utilaje de pregătit terenul, recoltare, condiţionare, etichetare. Mâna de lucru e scumpă şi nu se găseşte, iar dacă nu ai tehnologie, nu poţi să răzbeşti să realizezi ceea ce vrei”, ne-a mai zis Ivan Fedot.

Familia, celula binelui

Lui Ivan Fedot, alături îi stau și cei trei nepoți, dincolo de soţie și copiii. „Copiii au fost pe câmp de mici, mutam irigaţiile și împrăştiam îngrăşămintele, cu mâna, pe vremea aia. Şi de mici au lucrat alături de părinţi. Au terminat studiile, s-au dus la facultate, au făcut facultatea, una agronomie, cealaltă geografie, a dat la master şi la geografie, şi la horticultură şi după aia a avut şi un doctorat în agricultură şi l-a luat şi pe acela. Deci pot să zic că am copii cu studii de specialitate în domeniul agricol. Apoi, avem trei nepoţi, băieţi, care umblă mecanizatori pe combine, pe tractoare, le place, mergem în câmp, vedem cum cresc plantele, cum începe porumbul, mazărea, morcovul. Am visat să fiu şofer de tir, dar acum avem trei tiruri în portofoliu, cu care livrăm marfă. Nu-mi pare rău. Nu ştiu de unde mi-a intrat microbul ăsta agricol, dar parcă acum nu văd să fac altceva”, ne-a spus la final Ivan Fedot, care, așa cum mărturisește, dacă ar fi să o ia de la capăt, ar porni pe același drum început cu hectarul de ceapă.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Ajutorul de minimis pentru legumele în spații protejate

Tutavir, insecticidul biologic autorizat pentru combaterea dăunătorului Tuta absoluta

Fermier, mai mult decât o meserie

Martie, luna în care sărbătorim femeia. Vă propun să vorbim despre femeia din agricultură, din mediul rural, de la noi din țară, și încep cu statistica.

În sectoarele agricol și forestier există un dezechilibru major între femei și bărbați, în contextul statutului profesional. De pildă, numărul managerilor bărbați e de peste patru ori mai mare față de numărul managerilor femei. Ce mi-a atras însă atenția e că peste 60% din lucrătorii familiali neremunerați sunt persoane de gen feminin. Datele sunt de la AFIR, specificate în Planul Național Strategic 2023–2027, care arată că „reticența femeilor de a gestiona afaceri în special în mediul rural și în sectorul agricol ar putea explica acest dezechilibru reflectat de statistică”.

Tot de la AFIR aflăm că femeile au accesat cu succes măsurile dedicate tinerilor fermieri, precum și proiecte de agroturism. Totodată, în sectorul horticol, legumicultură, floricultură, femeile sunt majoritare.

Pe de altă parte, datele APIA arată o reducere a numărului de femei care depun cereri de plată, de la un an la altul.

Potrivit statisticilor, femeile tinere, până în 40 de ani, se îndreaptă către sectorul agricol din ce în ce mai mult. Datele Eurostat arată că procentul tinerelor femei șefi de exploatații se apropie de 22%.

Agricultura este un domeniu dominat de bărbați, dintotdeauna. Poate și pentru că presupune de cele mai multe ori munci prea greu de dus de către femei. Dar practica ne arată că femeile sunt buni manageri și atunci și-au găsit locul în conducerea companiilor furnizoare de inputuri agricole, în administrarea fermelor, în activitățile agroturistice.

Comparativ cu acum două decenii, e clar că astăzi vedem mult mai multe femei care muncesc în agricultură ori care desfășoară diverse activități nonagricole în mediul rural. Vedem femei pe tractoare, pe combine. Tehnica agricolă de ultimă generație face ca utilajele să poată fi folosite cu ușurință.

De vreo zece ani, găsim majoritar femei în conducerile organizațiilor profesionale.

Sunt tinere femei care au descoperit că propria fermă, moștenită din familie, le aduce mult mai multă satisfacție, inclusiv financiar, față de orice alt serviciu sau domeniu. Am întâlnit asemenea tinere care au absolvit facultăți juridice, de medicină, aceste femei revenind acasă, la ferma familiei. În ultimii cinci ani am întâlnit multe astfel de tinere, am vorbit cu ele, le-am văzut încântarea. Le-am întâlnit la programe unde învățau și despre agricultură, și despre business.

Spre exemplu, Corteva Agriscience derulează un program educațional doar pentru femeile din mediul rural. În cele cinci ediții, peste 300 de femei au urmat cursurile TalentA.

Clubul Fermierilor Români are două programe, Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor în Agricultura 4.0, la care participă un număr mare de femei, majoritar tinere până în 35 de ani, fete de fermieri cu ștate vechi în agricultura românească.   

Mai sunt câteva femei care, anul trecut, s-au hotărât să-și facă vocea mai puternic auzită și s-au asociat, punând bazele Asociației Naționale a Femeilor din Agricultură, cu scopul de a fi exemplu pentru alte femei, astfel atrăgându-le către agricultură, sprijinindu-le să lucreze în spațiul rural.

În prezent, agricultura nu mai putem spune că este o lume exclusiv a bărbaților, pentru că accesul femeilor în zona aceasta este din ce în ce mai mare și mai facil. Femeile, îmi spunea un bărbat fermier, au o putere de muncă poate uneori greu de atins de bărbați, se zbat foarte mult, sunt curajoase și nu se dau la o parte de la muncile grele.

Închei prin a le dori tuturor femeilor la mulți ani cu sănătate, putere, zâmbete și împliniri în domeniile în care activează!

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

CITEȘTE ȘI: Femei fermier, premiantele TalentA 2025

Incompetență, indolență, neputință sau rea-voință?

Agricultura rămâne la terapie intensivă

La sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a avut loc, marți – 11 februarie 2025, o întâlnire de lucru pentru optimizarea și dezvoltarea sistemului național de irigații. Au participat ministrul Agriculturii - Florin Barbu, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor – Mircea Fechet, ministrul Energiei – Sebastian Burduja, directorul general ANIF – Cornel Popa, precum și reprezentanți ai Translectrica, ai Ligii Utilizatorilor de Apă pentru Irigații din România, reprezentanți ai organizațiilor profesionale din sectorul vegetal: PRO AGRO, UNCSV, AFF, LAPAR, Forumul APPR, Clubul Fermierilor Români.  

Au fost dezbătute aspecte tehnice ce vizează simplificarea și flexibilizarea procedurilor pentru proiectele de irigații în ceea ce privește obținerea autorizațiilor necesare emise de instituții centrale și locale, deblocarea problemelor fermierilor în relația cu distribuitorii de energie pentru a asigura un acces predictibil și eficient la sursele necesare funcționării sistemelor de irigații. Totodată, au fost analizate propuneri legislative, menite să îmbunătățească infrastructura și optimizarea utilizării apei în agricultură, în contextul campaniei de irigații din 2025.

Extinderea suprafeței irigate la 2,7 milioane de hectare până în anul 2027 este obiectivul MADR și al Guvernului. Potrivit ministrului Florin Barbu, investițiile pentru extinderea și dezvoltarea sistemelor de irigații dispun de fonduri alocate prin Planul Național Strategic în valoare de 400 de milioane de euro destinate Organizațiilor de Udători și 1,5 miliarde de euro pentru modernizarea infrastructurii principale de irigații, gestionată de Agenția Națională de Îmbunătățiri Funciare (ANIF). Șeful MADR a punctat faptul că un aspect esențial în cadrul acestor investiții îl reprezintă eficientizarea consumului energetic, prin modernizarea stațiilor electrice și înlocuirea echipamentelor de pompare, măsuri care vor contribui la reducerea costurilor cu până la 35%.

„Este esențial să avem acest dialog direct, pentru că sunt multe aspecte de clarificat și soluții pe care trebuie să le punem în practică în ceea ce privește implementarea proiectelor de irigații, finanțate atât din fonduri de la bugetul de stat, cât și prin programele din Planul Național Strategic 2023-2027. Sunt multe contracte semnate care urmează să fie implementate. Ne concentrăm pe soluționarea principalelor probleme semnalate de fermieri, fie că este vorba despre avize și autorizații de mediu, fie de relația cu furnizorii de energie. O infrastructură de irigații modernă și funcțională este vitală pentru creșterea competitivității agriculturii românești”, a declarat Florin Barbu.

CITEȘTE ȘI: Din nou secetă, din nou acuzații. Dar soluții?

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, la cincinal

O încercare de radiografiere a crizei din sectorul vegetal

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Bugetul alocat intervenției DR 22 - „Investiții în condiționarea, depozitarea și procesarea produselor agricole și pomicole” se suplimentează cu 249 milioane de euro, a anunțat ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu.

Pentru intervenția DR 22, la Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) au fost depuse 420 de proiecte de finanțare, cu o valoare publică totală de 1,1 miliarde de euro.

„Prin această suplimentare de fonduri valoarea totală a contractelor se ridică la 621 milioane de euro, inclusiv contribuția privată. Finanțăm, astfel, construirea mai multor fabrici românești care să preia materia primă de la fermierii noștri și să o transforme în produse alimentare”, a spus Florin Barbu.

Potrivit Raportului de selecție publicat de AFIR pe 28 ianuarie 2025, pentru intervenția DR 22 au intrat la finanțare șapte proiecte de investiții în unități de procesare agroalimentară, în valoare totală de 41,4 milioane euro.

CITEȘTE ȘI: SCDP Băneasa, din cenușăreasă, astăzi un model

Agri Trade Summit 2025, ediția a treia

248 lei/cap de tineret femel ovin/caprin, sprijin de urgență

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Despre cercetarea agricolă din România se tot vorbește că-i în declin, că nu există real. Vrem să demonstrăm contrariul, iar subiectul interviului de față realizat cu dr. ing. Cătălin Oltenacu este unitatea pe care acesta o conduce din poziția de director, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa, care funcţionează în subordinea Academiei de Ştiințe Agricole şi Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișeşti” și în directa coordonare a Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești -Mărăcineni (Argeș).

„Acesta este rolul nostru, de a gândi, de a cerceta, de a găsi soluţii, tehnologii pe care să le diseminăm în faţa fermierilor.”

Reporter: Care este situaţia cercetării din pomicultură?

Cătălin Oltenacu: Există voci care afirmă că cercetarea românească nu se află într-o stare tocmai bună. Da, aşa a fost o perioadă destul de lungă. Motivul principal îl ştim cu toţii, cauzat de faptul că eram subfinanţaţi. Însă, odată cu reorganizarea anumitor unităţi de cercetare, vorbesc acum la nivel naţional, unităţile s-au reorganizat, s-au modernizat, au început să-şi achiziţioneze echipamente, aparatură nouă. Iată că uşor-uşor unitățile de cercetare au început să reintre pe făgaşul normal, de fapt acolo unde ne este locul, şi să încercăm cu cercetătorii pe care-i avem, şi aici o să fie un subiect pe care o să-l discutăm, să abordăm anumite proiecte, anumite teme de cercetare şi să încercăm să le transpunem în proiecte pe care ulterior să le diseminăm în faţa fermierilor. Că, de fapt, până la urmă acesta este rolul nostru, de a gândi, de a cerceta, de a găsi soluţii, tehnologii pe care să le diseminăm în faţa fermierilor.

„Robo-Fermier” și „Hortivoltaic”, în sprijinul pomicultorilor

Reporter: Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa este printre puținele din țară care a accesat ceva fonduri nerambursabile...

Cătălin Oltenacu: Încercăm să nu ratăm nimic. Am accesat o sumedenie de proiecte, de măsuri, de submăsuri, începând cu cele finanţate de AFIR şi nu mai vorbesc de cele finanţate direct de Ministerul Agriculturii prin programele ADER. Acolo avem trei proiecte, într-unul suntem lideri de proiect, în două suntem parteneri, şi dezvoltăm împreună cu colegii din reţeaua pomicolă proiecte de cercetare pe diferite domenii de interes.

În ceea ce priveşte accesarea proiectelor europene este o ţintă pe care mi-am propus-o încă de la început, nu vă ascund faptul că în momentul de faţă avem patru proiecte, deja l-am depus şi pe al cincilea, trei sunt în implementare, unul în evaluare şi unul l-am depus recent, de câteva luni. Sunt proiecte interesante, chiar am avut pe submăsura 16.1A un proiect foarte interesant în care am gândit, am creat şi am pus bazele primului robot care poate lucra în pomicultură, l-am şi denumit foarte frumos, Robo-Fermier. Un robot care lucrează, poate avea o grămadă de accesorii conectate la el şi poate desfăşura activitatea într-o plantaţie pomicolă fără probleme. De unde a pornit această nevoie? De la lipsa forţei de muncă...

„Dacă nu vii cu ceva inovativ, nu ai ce căuta pe piaţă.”

Reporter: Cea care trebuie să facă lucrările de bază.

Cătălin Oltenacu: Bineînţeles, lucrările de bază, nu să facă lucrări complicate. Dar lucrările de bază se pot face, fără doar şi poate. Este un proiect de suflet, este un proiect la care am muncit foarte mult şi iată că în momentul de faţă avem o satisfacţie, în sensul că acest robot a fost apreciat inclusiv de către evaluatorii OCDE, cei ai Organizaţiei de Cercetare-Dezvoltare Economică care au venit să facă raportul de ţară pentru România.

Un alt proiect foarte interesant, un proiect la care, de asemenea, ne implicăm foarte mult, este proiectul pe care noi l-am denumit sugestiv „Horti-Voltaic”. Ce înseamnă acest lucru? Încercăm, pe anumite specii, să venim cu nişte panouri fotovoltaice de o anumită transparenţă, acum suntem în faza de cercetare în care pe anumite sisteme de transparenţă încercăm să vedem impactul asupra culturilor. Ele vin şi efectiv acoperă cultura. Noi avem experienţă pe căpşuni şi primele rezultate sunt chiar foarte interesante, în sensul în care mare parte din plante au reacţionat extraordinar de bine sub aceste panouri, comparativ cu martorul care nu a fost protejat. Situaţia sub aceste panouri este foarte bună, începând de la înmagazinarea apei, de la reacţia plantei, de la senzoristica pe care noi am montat-o şi avem deja date furnizate care sunt foarte interesante şi încercăm acum, după o analiză, să le transformăm într-o statistică şi să vedem exact care este impactul asupra plantei respective pe fiecare fază de dezvoltare în parte. Și, da, se pare că va fi un viitor foarte interesant pe acest domeniu. L-am făcut cunoscut şi la Ministerul Agriculturii, fiind un proiect-pilot unic deocamdată în România şi sper ca să prindă şi la fermieri. Am ieşit cu el şi la anumite expoziţii, chiar anul trecut l-am prezentat, într-o formă incipientă, la ASAS şi la INDAGRA. Interesul a fost destul de mare.

Reporter: Până la urmă, rolul cercetării este acela de a studia şi a implementa în fermă ceea ce-şi doresc fermierii, producătorii.

Cătălin Oltenacu: Sigur, acesta este drumul, într-adevăr cu echipa tânără pe care o avem am reuşit, destul de greu, să coagulăm un grup de cercetători inimoşi care iată, îşi fac treaba şi uşor-uşor au început să înţeleagă că rolul nostru este foarte important şi trebuie să fim acolo şi să facem cinste celor trei litere CDI – cercetare, dezvoltare, inovare. Observăm că toate proiectele din momentul de faţă pe care le vedem în acest portofoliu de proiecte care apar atât din partea Ministerului Agriculturii, cât şi din partea altor ministere, au la bază cele trei legi CDI, cercetare, dezvoltare, inovare. Ori ăsta este rolul nostru. Dacă nu vii cu ceva inovativ, nu ai ce căuta pe piaţă. Cercetarea în alte state sunt convins că este mult mai avansată, însă avantajul nostru este că noi nu am pornit de la zero, avem oarece informaţii pe care le-am upgradat şi încercăm noi, uşor-uşor, să ajungem lângă colegii noştri din alte state cu care, de altfel, avem şi parteneriate. Un prim proiect pe care aş putea să vi-l dau chiar exemplu este un parteneriat cu Staţiunea de Sericicultură Băneasa, noi, Staţiunea de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Băneasa plus colegii de la Institutul de Sericicultură din Vratsa, Bulgaria. Este un proiect care are ca principal studiu comportamentul anumitor soiuri de dud în ţara noastră şi am încercat să combinăm, pe de o parte să venim în sprijinul colegilor de la staţiunea de sericicultură pentru viermii de mătase cu dudul pentru frunze, iar noi pe partea noastră cu dudul pentru fructe. Din păcate, în România aveam o anumită preconcepţie despre cultura dudului, dar dacă ne uităm pe anumite studii făcute în alte state, dudul să ştiţi că este chiar o cultură foarte interesantă, cu nenumărate aplicaţii.

Reporter: Şi fructele cu preţ foarte mare pe kilogram.

Cătălin Oltenacu: Foarte mare, într-adevăr, nu mai vorbim de partea de procesare în care le poţi deshidrata, iar mai nou poate veni ca îndulcitor, deci iată sunt o grămadă de lucruri pe care noi nu le exploatăm. Trebuie să mergem şi pe această nişă care este foarte interesantă. Bulgarii chiar au dezvoltat un institut cu studiul anumitor soiuri de dud, nu contează că-s de la noi sau de la ei. Din păcate, baza noastră genetică nu ne permite să venim cu anumite studii.

Reporter: Există prea puţină promovare pentru ceea ce a însemnat cultura dudului şi ce a însemnat creşterea viermilor de mătase în România şi care sunt oportunităţile de astăzi. Pentru că într-adevăr sunt oportunități, unele remarcabile, iar fermierii pot avea o nişă, alături de alte culturi, de alte specii, astfel încât să-și completeze veniturile.

Cătălin Oltenacu: Aşa este. Eu am fost destul de vehement vizavi de această cultură, ca susţinător vorbesc. De ce? Pentru că România, la un moment dat, era singura ţară care avea un fond genetic, vorbesc şi de viermi de mătase, şi de soiuri de dud, foarte bun. Vă dau un exemplu: 84 de soiuri de dud, am avut la un moment dat vreo 72 de rase de viermi de mătase, eram unicat în Europa. Ne puteam bate la momentul respectiv cu ţări ca Franţa, chiar China, care e o super-putere. Deci aveam un fond genetic şi-l avem încă, datorită colegilor care insistă să-l păstreze. Dar foarte greu, foarte greu. În momentul de faţă am speranţe că avem un fond genetic stabil, la rândul nostru şi noi pe zona noastră de pomicultură putem stabiliza şi fondul genetic pe care-l avem şi este păcat să nu-l conservăm, şi evident că mă bucură şi faptul că Ministerul Agriculturii a înţeles într-un final că o ţară cu un fond genetic important este o ţară care are un cuvânt de spus în domeniul respectiv. Dacă nu ai un fond genetic cu care să te prezinţi, nu ai ce să arăţi.

Este de admirat şi iniţiativa ASAS, de fiecare dată primim solicitări să prezervăm fondul genetic, sub orice formă. Este bine că există această iniţiativă, este bine că și ai mei colegi sunt deschişi şi putem într-adevăr la momentul ăsta să ne lăudăm cu faptul că fondul genetic – pomicol, viticol, dar şi în alte domenii – a început uşor-uşor să se stabilizeze.

„Noi încercăm cu cercetările noastre să-i convingem pe fermieri că o anumită specie pomicolă poate fi sau nu rentabilă pe un anumit areal. Şi atunci  fermierul înţelege. Cu explicaţii şi cu demonstraţii.”

Creații și tehnologii pentru fermieri

Reporter: Care este aria de acțiune, să-i zicem așa, a SCDP Băneasa, în ceea ce priveşte soiurile de pomi fructiferi?

Cătălin Oltenacu: Noi avem o arie de influenţă pe zona de sud a ţării. La nivel naţional, sunt cinci unităţi de cercetare pomicolă, evident subordonate Institutului de Cercetare-Dezvoltare pentru Pomicultură Pitești-Mărăcineni. Fiecare staţiune este foarte bine amplasată, răspunzând de arealul respectiv. Înainte vreme se discuta despre Staţiunea Pomicolă Băneasa drept un creator de soiuri de cais și piersic. Nu mai este cazul. Chiar în discuţiile pe care le-am avut cu colegii mei, cred că se impunea ca fiecare staţiune să încerce şi alte specii pomicole. De ce? Deoarece au fost și sunt fermieri care solicită înfiinţarea unei plantaţii pomicole în Câmpia Română de măr, de exemplu. Ori, ştim cu toţii că mărul se duce spre zona colinară, submontană, acolo merge el foarte bine. Noi încercăm să-i convingem pe fermieri cu cercetările noastre că o anumită specie pomicolă poate fi sau nu rentabilă pe un anumit areal. Şi atunci  fermierul înţelege. Cu explicaţii şi cu demonstraţii, înţelege şi revine la sentimente mai bune şi se orientează către o altă cultură.

Am avut o altă solicitare pentru plantaţie pomicolă în zona județului Călăraşi, nuc. A vrut omul nuc. Am susţinut că nu este o zonă optimă pentru nuc, haideţi să încercăm altceva. A susţinut că face plantaţia pe banii lui, ok, a înfiinţat-o. Ce credeţi că s-a întâmplat în primul an? Toţi pomii s-au uscat! Pentru că el şi-a expus o plantaţie de șapte hectare de nuc fix în mijlocul unei câmpii unde vânturile sunt cum sunt în miez de iarnă, temperaturile scăzute, şi atunci s-a întors la noi și ne-a zis că-i pare rău că nu ne-a ascultat. Deşi noi i-am demonstrat faptul că nu este o zonă propice pentru această cultură. Deci iată că rolul nostru este mai mult decât important în zonă, convingem fermierii – ok, vă doriţi o anumită plantaţie, dar haideţi să alegem împreună specia ca să fiţi rentabili. Degeaba munciţi, investiţi, faceţi o plantaţie şi constataţi că în doi ani nu mai există.

Reporter: Ați spus de cais și piersic, specii care pot fi cultivate în zona de sud. Ce altceva se mai poate cultiva în zona de sud şi dvs. aveţi în cercetare la SCDP Băneasa?

Cătălin Oltenacu: Avem cireş, o specie care merge foarte bine pe zona de sud, am avizat câteva proiecte importante, cu suprafeţe însemnate.

Reporter: Am văzut şi cireș în solar...

Cătălin Oltenacu: Da, merge în spaţiu protejat, îi spunem noi macro-tunel, dar nu neapărat un solar. Vorbim despre un macro-tunel care asigură o protecţie bună a culturii, dar mai important este faptul că fermierul respectiv, având în vedere că are un spaţiu cât de cât protejat, îi asigură o timpurieritate a rodirii şi atunci interesul este că iese pe piaţă cu o trufanda, cu un preţ foarte bun cât mai repede. Eu sunt adeptul noutăţii, al inovării, deşi au existat voci care au susţinut că anumite culturi nu merg în sistemul ăsta de macro-tunel. Ba da, funcţionează foarte bine, dar trebuie să ştii cum să-l gestionezi. Dacă-l faci după ureche şi nu iei nişte informaţii minime, nu realizezi nimic.

Reporter: Daţi-ne câteva exemple de specii create la Staţiunea Pomicolă Băneasa şi care au prins la producători.

Cătălin Oltenacu: Au prins soiurile noastre de cais, piersic şi nectarin, mai ales că  cercetătorii din vechea gardă s-au axat foarte mult pe aceste specii termofile. Avem în momentul de faţă 14 creaţii, însă, din păcate, ca menţinători în catalogul oficial mai avem doar jumătate, șapte soiuri. Sperăm să obţinem şi alte soiuri pe care să le creăm şi să le promovăm la nivelul fermierilor. Este dureros că pe primele submăsuri, pe primele variante de proiecte cu bani europeni, foarte mulţi fermieri s-au orientat către soiuri aduse din exterior, din afara ţării, din nou cu probleme. Nu discutăm din punct de vedere fitosanitar, am văzut şi plantaţii cu destule boli aduse din pepinieră, însă au făcut achiziţia unor soiuri pe care noi nu le-am aclimatizat sau nu le-am verificat în condiţiile din ţara noastră. Toate ţările din Europa au o anumită specificitate. Deci, o dată caisul din Italia cultivat în zona de sud n-o să funcţioneze, n-o să meargă foarte bine pe zona noastră. Sunt lucruri total diferite. Însă, dacă aţi sesizat şi dvs., referitor la aceste specii termofile, în ultima perioadă au fost acele îngheţuri târzii de primăvară, cu efecte devastatoare asupra producţiei. Deşi noi am făcut vorbire despre faptul că mare parte din aceste specii pot fi duse pe zona Dobrogei, unde au condiţii foarte bune de dezvoltare şi nu sunt atât de frecvente aceste accidente climatice. La noi, pe zona de sud, constatăm că nu mai avem rezultate pe speciile termofile – cais, piersic, nectarin, pentru că ne lovim frecvent de aceste îngheţuri târzii de primăvară. Adevărat că am avut nenumărate cercetări privind combaterea acestora sau cum putem preveni, eventual cum putem ajuta fermierul să-şi protejeze plantele când are un astfel de eveniment. Avem câteva variante, nu ştiu cât sunt de eficiente pentru că nu te pui cu natura, au ieşit acum cu inovaţia asta o grămadă de tehnologii care spun: vii cu aer cald… Sunt lucruri relative. Te pregăteşti, ştii că-ţi vine un nor rece…Sunt tehnologii şi tehnologii. Trebuie să luăm şi din exterior, dar să aducem aici în țară lucrurile bune.

Reporter: Nu trebuie să inventăm noi roata, dacă ea e inventată deja.

Cătălin Oltenacu: Exact. Le aducem aici, vedem dacă se pretează pentru condiţiile din ţara noastră şi atunci da, dacă-şi dovedesc eficienţa sigur că da, le putem promova. Acum lucrurile sunt relative.

„Cercetarea nu este pentru oricine. Trebuie să citeşti, să te interesezi. Dacă lucrezi numai de dragul unui salariu, mai bine nu mai vii.”

Viitorul sună bine

Reporter: Aţi creat, aici la stațiune, un nucleu tânăr. Știm că este greu să convingi un absolvent de facultate că locul lui este la cercetare, că poate avea o dezvoltare foarte bună în cercetarea agricolă. Cum aţi reuşit să faceţi lucrul acesta şi care este media de vârstă la SCDP Băneasa?

Cătălin Oltenacu: Cu foarte mare greutate, ne ducem undeva la 26-28 de ani, directorul ştiinţific este mai în vârstă, în rest avem tineri absolvenţi inimoşi, care au venit alături de noi, deşi la început, la interviu, întrebarea principală era „dar eu cât câştig?”. Nu aveam ce să le oferim extraordinar, pentru că legea salarizării în cercetare este cum este, n-o critic eu, n-am inventat-o eu, aceasta este. Însă i-am convins prin faptul că pot avea aici o carieră de lungă durată. Eu merg pe un principiu, nu ştiu dacă este corect sau nu, dar şi dacă m-aş duce la o firmă de inputuri eu nu mă mai pot considera un inginer specialist pe domeniul respectiv. Sincer vă spun, m-aş considera un agent de vânzări care trebuie să-şi îndeplinească un target, să vândă, şi în momentul în care nu ţi-ai atins targetul, nu mai eşti bun pentru compania respectivă. Stând de vorbă cu ei i-am convins că pot avea o carieră interesantă în cercetare. Este adevărat că salariul nu este foarte mare, nu e vina noastră, însă am reuşit să-i cooptăm şi în grupurile de lucru pentru proiecte. De acolo mai iau 10%, 15%, 20% maximum peste salariu. Au înţeles lucrul ăsta, sunt alături de noi. Chiar dacă înainte aveam o dinamică de personal foarte mare, deci veneau, stăteau o lună-două, constatau că nu e de ei, plecau. Adevărat, cercetarea nu este pentru oricine. Trebuie să citeşti, să te interesezi. Dacă lucrezi numai de dragul unui salariu, mai bine nu mai vii. Iată că uşor-uşor am reuşit să angrenăm nişte tineri, sunt implicaţi, sunt motivaţi, surprinzător au început să scrie tot felul de articole, să participe la emisiuni, să-şi dorească să fie promovaţi, depun şi foarte multe lucrări, nu există sesiune ştiinţifică să nu depună lucrări, lucrul ăsta mă bucură foarte tare. Au o deschidere şi eu cred că, era o vorbă, viitorul sună bine!

Reporter: Cum ar trebui să arate cercetarea agricolă pentru ca să putem pe de o parte motiva tinerii să rămână în cercetare, iar pe de altă parte ca rezultatele cercetării să fie comparabile cu ce se întâmplă în afara României?

Cătălin Oltenacu: Este foarte simplu. Despre ce discutăm în ultima perioadă? Digitalizare. Discutăm despre inteligenţa artificială. Este exact elementul care poate influenţa un tânăr să rămână în cercetare. Tinerii sunt foarte deschişi la nou, foarte atenţi la zona de inteligenţă artificială. În momentul în care găsesc ceva nou ce nu s-a mai făcut, vin şi spun: domnule director, uitaţi, în China a apărut nu ştiu ce robot care face nu ştiu ce. Nu vreţi să încercăm să găsim şi noi o variantă, să creăm aşa ceva? Este foarte interesant. Cred că zona asta este foarte atractivă pentru ei. Repet, nu ştiu dacă salariul poate să compenseze munca pe care o face un tânăr, dar faptul că eu sunt deschis la lucruri noi pentru ei înseamnă foarte mare lucru, pentru că sunt alături de ei, îi susţin şi, ca de fiecare dată când vin cu câte o idee nu le spun „în niciun caz”, ci „hai să gândim, să vedem cum o facem, şi dacă lucrul este foarte interesant pentru noi ne apucăm de treabă şi găsim un proiect şi să-l ducem pe zona asta. Au venit acum cu o idee foarte interesantă, de combatere a graurilor în culturile de cireşi. Sunt probleme cu graurii, într-adevăr, când cireaşa este matură este dezastru în orice plantaţie. Şi au venit cu o idee, cred că am putea accesa un proiect astfel încât să găsim o variantă de combatere, cu o dronă care să se plimbe exact acolo unde este atacul, adică ei sunt captivaţi de lucrurile noi, inovative.

„Digitalizare. Discutăm despre inteligenţa artificială. Este exact elementul care poate influenţa un tânăr să rămână în cercetare.”

Cercetarea românească nu depune armele

Reporter: Haideți, domnule director, să ne spuneți câteva cuvinte despre dvs, să-l cunoască cititorii noștri și pe omul Cătălin Oltenacu. De unde sunteți de loc? Legătura cu domeniul agricol vine din familie?

Cătălin Oltenacu: M-am născut pe malul Borcei, la Călărași. Aţi deschis o Cutie a Pandorei, m-au năpădit amintirile… Am terminat Şcoala generală nr. 1 din Călăraşi, am continuat cu Liceul Agricol, cred că pe undeva destinul m-a dus acolo… Specializarea din liceu a fost industria alimentară, am luat bacalaureatul cu 10, dar am lucrat vreo doi-trei ani și apoi m-am dus la facultate. În 1993, am absolvit liceul. Tata era zugrav și m-am angajat cu el. Doi ani am muncit. M-am angajat la fabrica de confecţii Călăraşi, ţin minte – parcă ieri a fost – şi munceam acolo, Doamne… şi m-am ambiţionat şi am zis: „Nu-i de mine”. Am învăţat, din ce am câştigat mi-am plătit meditaţiile, nu eram foarte bun pe biologie, la chimie eram ok. Am ajuns la facultate la București, la USAMV, Facultatea de agricultură, era în 1996. Am terminat în 2001 şi aş vrea să vă spun, ca o picanterie, bătălia pentru locul I în fiecare an s-a dat între mine şi sora mea. Sora mea, cu șapte ani mai mare decât mine, tehnician veterinar, a vrut să fie medic veterinar, a dat de cinci ori la facultate, pica prima sau a doua sub linie. A devenit frustrant pentru ea, cu meditaţii cu tot, se intra foarte greu la Medicină Veterinară. Şi la un moment dat, când am dat eu la facultate, mi-a zis: nu vrei să merg cu tine? Şi dau şi eu, dacă intru, văd în continuare dacă merg, dar să am satisfacţia că am intrat la facultate. Ok, a mers cu mine, a luat, am intrat amândoi, şi tata, vă spuneam, zugrav, ne-a luat într-o zi pe amândoi şi ne-a zis: eu mănânc pământ de sub picioare, uitaţi-vă la mâinile mele, dar vreau să vă văd pe amândoi cu facultate. Şi a închis subiectul. Am înţeles ideea, ne-am dus la facultate şi ne-am pus pe învăţat. Ea, fată, învăţa, eu – Bucureşti, scăpat de sub control… a stat cu gura pe mine „hai la laboratoare, hai la cursuri”, că trebuia să merg, că mă întreba. A fost extraordinar. Şi vă spuneam că bătălia a fost între mine şi ea, locul I şi locul II. Ea, de trei ori. În anul I am ieşit eu, ea, în anul II pe locul I, în anul III, eu, în anii IV şi V, ea. Când am terminat, era rector domnul profesor Alecu, să-i dea Dumnezeu multă sănătate, s-a interesat: „Pe cine avem şef de promoţie?”. Şi i-au spus: avem o problemă. Sunt doi acolo. „Ia să-i văd. Sunt căsătoriţi?” – „Nu, sunt fraţi”. Şi ne-au trimis la Staţiunea Didactică Belciugatele, tot în județul Călăraşi. Vă daţi seama, m-am văzut la puţin peste 20 de ani la fermă, peste 1.470 de hectare, tractorişti, pe vremea aia se trăgea la măsea, U650, aveau–n-aveau chef de treabă, tragedie! Dar pentru noi a fost un ajutor, pentru că am fost împreună ca fraţi. Pentru că noi, în ultimul an de facultate, ne-am pierdut tatăl. S-a întâmplat, ne-a condus la gară, a făcut un accident vascular, a decedat. Foarte greu, mama pensionată pe caz de boală. Am trecut de evenimentul ăsta, la șase luni, când îi făceam parastas, a paralizat şi mama, a făcut un AVC în somn şi a fost o persoană care a depins de noi încă patru ani. Ca să vă faceţi o idee, tata a decedat la 56 de ani, mama, la 59 de ani, foarte tineri, nu s-au bucurat de noi, de ceea ce am realizat. Pentru ei ar fi fost extraordinar! Erau nişte oameni foarte, foarte simpli, de condiţie sub medie, au reuşit să ne aducă într-o etapă a vieţii extraordinară şi pe mine, şi pe sora mea. Sora mea în momentul de faţă este cadru universitar la USAMV filiala Călăraşi, la Facultatea de Inginerie Economică…

„Dacă ai o echipă bună, poţi aspira la anumite obiective.”

Reporter: Deci, sora dvs. s-a reîntors la Călăraşi.

Cătălin Oltenacu: Da, acolo ea se ocupă de toate cele. Eu am lucrat pentru agronomie din 2001 până în 2014, 14 ani, şef de fermă la Ferma Moara Domnească, principala bază de practică a USAMV. În 2015 am ajuns în Staţiunea Pomicolă Băneasa ca inginer-şef, șase luni, după care, director. Mă apropii de 10 ani. Deci, la anul fac un deceniu de păstorire a acestei unităţi de cercetare. A fost foarte greu, pentru că în 2015, când am venit eu la SCDP Băneasa, nu vreţi să ştiţi ce am găsit. Deja îmi puneam problema dacă nu cumva am stat cam mult o lună. Dar m-am ambiţionat şi am reuşit, au mai fost şi câţiva oameni loiali şi foarte aproape, şi s-au purtat bine cu mine.

Reporter: Fără o echipă, n-ai să poţi să faci niciodată nimic, oricâte intenţii bune ai avea.

Cătălin Oltenacu: Bineînţeles. Erau colegi care nu încasaseră salariul de doi ani. Efectiv, veneau din dragoste pentru această unitate. Şi au stat aici, repet, fără salariu, doar din dorinţa de a face ceva. Şi atunci am văzut calitatea lor şi am zis că trebuie să facem ceva. Şi am luptat, şi în 2018, cu ajutorul ministrului Daea, care era foarte implicat pe zona asta de cercetare şi este în continuare, am reuşit să obţinem o hotărâre de guvern de reorganizare. Din momentul obţinerii acestei HG de reorganizare, lucrurile s-au schimbat radical. Am avut finanţare, am început să accesăm proiecte, am început să redăm faţa plantaţiilor, pentru că într-adevăr se spunea despre Băneasa că este o staţiune de cercetare, dar nu se mai făcea cercetare. Activitatea principală era partea de administrare a domeniului public. Aici, în sediul în care ne aflăm, care este de altfel un sediu minunat prin istoria lui…

Reporter: Plus că este şi o zonă periculos de tentantă pentru imobiliare.

Cătălin Oltenacu: Categoric zona este tentantă pentru imobiliare. Aici, conform legii, avem 62 de hectare. Din aceste hectare am reuşit să intabulăm numai jumătate, pe restul sunt litigii. Ce să vă spun? Am avut nişte provocări pe care nu credeam că o să le întâlnesc în viaţa mea. Dar, repet, cu ambiţie, cu echipa pe care mi-am creat-o, am reuşit să răzbatem şi să ajungem în această fază. Astea au fost provocările mele, asta este povestea mea pe scurt. Toţi avem un destin și probabil că şi dacă m-aş naşte a doua oară tot meseria asta aş îmbrăţişa-o, pentru că este o meserie extraordinară, cu nenumărate satisfacţii. Suntem privilegiaţi, lucrăm în natură, în aer liber, nu stăm tot timpul la birou să lucrăm la nişte documente. Eu sunt adeptul naturii, eu sunt un copil crescut liber, crescut în iarbă, de acolo vin. Să ştiţi că experienţa mea ca director n-am căpătat-o, cred eu, din faptul că sunt director pe o anumită perioadă aici. Nu. Faptul că am venit din iarbă, am văzut cum e să lucrezi cu omul, am căpătat o experienţă bogată, lucru care mi-a permis să o transpun în activitatea de manager. Dar încă mai am apucăturile astea, stau ce stau la birou şi fug în câmp. Nu mă pot rupe.

Reporter: Care este cea mai mare bucurie?

Cătălin Oltenacu: Cea mai mare bucurie, bineînţeles, familia, pe primul loc, copiii, am doi băieţi, unul student la Medicină, unul în clasa a treia, are doar 10 ani, sper să vină pe zona noastră şi mă rog la bunul Dumnezeu să vină pe zona noastră, că şi eu, şi nevasta suntem agronomi. Iar pe plan profesional, cea mai mare bucurie este că am reuşit din Stațiunea Băneasa să fac ceea ce este astăzi. Era Cenuşăreasa cercetării pomicole româneşti. SCDP Băneasa a ajuns la un alt nivel acum. Evident, mai avem de lucru. Nu sunt mulţumit cu etapa în care suntem, dar mai lucrăm şi sunt convins că putem să mergem şi mai sus. Repet, dacă ai o echipă bună poţi aspira la anumite obiective.

Cu această ultimă parte a dialogului nostru mi-aţi atins şi o latură sensibilă cu plecarea mea din Călăraşi, nu discut foarte des despre copilăria și tinerețea mea... În fine, nu depunem armele, cercetarea românească în general n-are cum să depună armele, tinerii sunt implicaţi şi sunt convins că putem face lucruri frumoase. Sunt convins de lucrul ăsta şi o să vedeţi cât de curând proiecte interesante.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: „Fermierul robot” aduce tehnologia de ultimă oră în pomicultură

Protecția fungică a pomilor fructiferi în repaus vegetativ și în vegetație

Agricultura înseamnă viață

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat în consultare publică Ghidul de implementare pentru intervenția DR-36 LEADER „Dezvoltarea locală plasată sub responsabilitatea comunității”, finanțată din Planul Strategic 2023 – 2027. Toți cei interesați pot transmite propuneri sau observații privind Ghidul solicitantului supus dezbaterii publice până la 12 februarie 2025.

Finanțarea nerambursabilă acordată de AFIR prin intervenția DR-36 poate fi utilizată pentru proiecte de investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, susținerea lanțurilor alimentare și investiții în infrastructura la scară mică, exploatarea potențialului istoric și cultural și sprijin pentru locuitorii din zonele acoperite de Grupurile de Acțiune Locală.

De asemenea, se pot finanța și intervenții colective în domeniul agricol și agroalimentar, intervenții de tip social care sprijină multiplicarea în sectorul zootehnic, intervenții privind activitățile de mediu, inclusiv în ceea ce privește energia verde/regenerabilă, acțiuni de cooperare și acțiuni care sprijină asocierea, investiții în infrastructura socială și în domeniul sănătății, acțiuni privind atenuarea fenomenului de depopulare, operațiuni specifice conceptului de „Sate inteligente” etc.

Sprijinul financiar se acordă pentru implementarea intervențiilor din cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală (SDL) ale Grupurilor de Acțiune Locală (GAL) selectate și autorizate de către Direcția Generală Dezvoltare Rurală – Autoritate de Management pentru Planul Strategic pentru perioada de programare 2023 – 2027 din cadrul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Intensitatea sprijinului nerambursabil este de 65% din totalul cheltuielilor eligibile, cu posibilitatea majorării până la 100% în funcție de categoria proiectului și de tipul investiției. Valoarea maximă nerambursabilă nu poate depăși cuantumul de 200.000 de euro/proiect, respectiv 70.000 de euro/plan de afaceri pentru proiecte de tip start-up neagricol.

Pentru versiunea consultativă a Ghidului accesați link-ul: Dezbatere publică - NOUL Portal AFIR - informații PS PAC, depunere Online.

După închiderea perioadei de consultare, analizarea și preluarea observațiilor primite, se va publica versiunea finală a Ghidului de implementare și va fi anunțată deschiderea sesiunii de primire a proiectelor.

CITEȘTE ȘI: Puterea exemplului, cheia schimbării

Băița, comuna din Hunedoara aflată pe drumul renașterii spațiului rural

Coșul cu vitamine

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Integrarea producției continuă să fie un subiect important, procesarea aducând plusvaloare producătorilor agricoli și contribuind la creșterea nivelului de trai. Am vizitat ferma de animale a familiei Bârsan, din localitatea Câlnic a județului Alba, oameni harnici care au făcut deja pași în direcția menționată. În ferma familială din Alba se lucrează terenul agricol, se cresc oi, vaci, mulsul este făcut automat, se pasteurizează, se depozitează, se ambalează şi se comercializează produse româneşti, fiind astfel o fermă ce poate deveni un model la nivel de țară.

De mai bine de 32 de ani, viața familiei Bârsan este strâns legată de ferma de care se îngrijesc toți membrii familiei. Primele animale din fermă au fost vaci de lapte, iar intenția soților Bârsan, Dana și Traian, a fost chiar de la început să își mărească efectivul, dar și să realizeze integrarea producției. Pentru a-și dezvolta afacerea, în 2007 au derulat un proiect prin SAPARD. „Am accesat după aia fonduri pentru utilaje, ca să producem hrană la animale şi, ulterior, ne-am gândit să mai facem pentru copii încă o fermă, de oi de lapte. Gândul nostru a fost de la început să facem procesare, ca să avem un circuit închis: să producem marfa, să creştem animale, să mulgem şi să prelucrăm laptele, şi, mai departe, să-l putem vinde. Noi ştim să producem, e şi un câştig mai bunişor dacă şi prelucrăm. Laptele materie primă e slab plătit, pentru că aşa e preţul pieţei. Dar cu procesare să ştiţi că e mai bine. Noi facem nişte produse naturale 100%, deja am intrat pe pieţele din Bucureşti, Cluj, lumea deja cunoaște ferma Bârsan”, ne-a zis Dana Bârsan.

Familia Bârsan a lucrat pentru ca ferma lor să fie profitabilă, iar atunci când cunoștințele lor nu au mai fost de ajuns, Dana și Traian s-au îndreptat către specialiști ai Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, așa cum sunt Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare, și Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară.

Lapte tot anul, de la oi

Unii fermieri cred că este mai bine să te ocupi doar de creșterea animalelor, alții că e indicat să faci și procesare şi să nu stai pentru a-ți primi banii la mâna procesatorului sau a multinaţionalelor unde se livrează laptele.

În ferma familiei Bârsan, integrarea este „bine integrată”, primul pas făcut fiind alegerea unei rase de oi de lapte ce se pretează la montă mai tot anul, ceea ce a dus la realizarea unei procesări constante. Pe de o parte, clientul este fidelizat, pe de altă parte, se asigură o sursă de venit constantă şi afacerea poate fi dusă mai departe. Dar dincolo de afacere, creșterea animalelor este o pasiune. „Dacă n-avem dragoste de animale, nu facem nimic. Dar, atenţie: este muncă zi de zi, 30 din 30, 365 din 365. Mi-aduc aminte că un fermier în Ungaria avea tot aşa, o rasă de lapte, şi spunea că, în 15 ani, nici la nuntă la fiica lui n-a putut să stea de dimineaţa până seara târziu, că a trebuit să meargă la muls seara. Deci nu e totuna să ai producţie jumătate de an sau să îndeplineşti condiţia pieţei, să ai un an întreg”, a punctat Nicolae Cioranu, preşedintele Federației Naționale a Crescătorilor de Ovine și Caprine ROMOVIS şi preşedinte al Asociației Crescătorilor de Ovine „Păstorul Crișana” Arad, care ne-a însoțit în vizita noastră din ferma familiei Bârsan.

Să ai producție tot anul rămâne însă un proces dificil. „Ne aflăm într-un punct pe la jumătate unde vrem să ajungem. E foarte greu şi am apelat la ajutoare, la colaborări cu USAMV Cluj-Napoca, deoarece e greu să faci reproducţie, să ai permanent fătări, ca să ai lapte constant să procesezi, ca să te adresezi clientului pe tot timpul anului, nu sezonier”, arată Traian Bârsan.

Atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate

Creșterea oilor de lapte s-a datorat faptului că și-au dorit să ofere o paletă mai largă de produse proaspete, dar și pentru că în extrasezon sunt mai greu de găsit cele din lapte de oaie.

Necesitatea i-a determinat să deruleze un proiect cu finanţare din fonduri europene. „Pentru utilaje. Am fost nevoiţi pentru a crea la produs o valabilitate mai mare, adică a trece spre pasteurizare, spre o garanţie mai lungă, și e nevoie de utilaje. Nu poţi fără pasteurizare sau utilaje, pentru a realiza produsul nostru cel mai de preţ, iaurtul de oaie, care are nevoie de un anumit tratament, iar în producţie să fie respectaţi toţi parametrii”, a explicat fermierul, care și-a implicat și familia în afacere. Soția se ocupă de partea de procesare, iar copiii și familiile lor, de cea de creștere a animalelor, de hrănire și reproducție.

Astfel, nu doar tradiția este continuată, ci și se asigură urmașilor un trai decent în propria țară. „Sectorul ovin cred că este pe primul loc şi în România, ca animale şi producţie, şi ca schimb de generaţii, din punctul de vedere al numărului tinerilor care continuă să se ocupe de această meserie. De asta tot insistăm pe politicile din oierit, la Ministerul Agriculturii, pentru că avem urmaşi şi nu ne este totuna ce le lăsăm în spate, ca să le fie mai uşor. Copiii mei n-au fost cu băţul după oi niciodată, când au fost mici. Dar au trăit acolo, au văzut cum stau lucrurile, se mulţumesc poate cu mai puţin, dar să ştie că-i lucrul lor. Și mi-aduc aminte când le spunea bunicul lor, exact cum mi-a spus mie: măi copii, decât să fiți nişte slugi mari, mai bine să fiţi nişte stăpâni mici. Şi copiii spun asta şi acum. Nu ştiu câtă lume înţelege vorba asta”, a adăugat Nicolae Cioranu.

„Noi vrem să continue copiii, că altfel ce se alege? Noi ne-am zbătut, ne-am consumat timp pe care nu-l mai recuperezi, câteodată nervi, sănătate, şi să vezi apoi că se alege praful. Noi de aia ne zbatem şi acest concept nou, cum vrem noi să realizăm, nu e înțeles de toată lumea. Vrem noi să obţinem permanent, aceeaşi cantitate de lapte ca să te poţi angaja, deoarece mai nou se practică livrarea tot anul și, dacă e posibil, la aceeași calitate”, a completat Traian Bârsan, care își dorește atragerea și fidelizarea clienților prin gust și calitate.

Marile magazine sunt pentru marii producători

Deocamdată, scopul nu este reprezentat de magazinele mari, mai ales că de multe ori politicile implementate nu avantajează producătorul. „S-a făcut în așa fel încât să ne ia pe noi, micii producători, în anumite magazine. Şi să vedeţi ce politică şmecheră au! La o anumită distanţă de casa noastră, de firma noastră, mi se cer 4 kg de brânză. Mergem cu brânza acolo, că ginerele se ocupă de distribuţie, și nici n-ajunge pe raft, o iau angajatele. Și când întreabă de ce nu comandaţi mai mult, că noi vă aducem, ele zic: „Ăsta e ordinul”. Deci ne cer o cantitate mai mică să nu renteze: omul, consumul maşinii, acum se cere tichet de temperatură. Noi ne încadrăm, dar cantitatea comandată e atât de mică de renunţ singur”, explică Traian Bârsan.

Specialiștii USAMV Cluj-Napoca au venit în ajutorul fermei Bârsan

În ferma familiei Bârsan, cea mai grea parte este reprezentată de reproducție, motiv pentru care au pus bazele unei colaborări în acest sens cu Facultatea de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca. „Pentru noi, familia Bârsan a fost un început. În urmă cu un an și jumătate, am fost într-o primă vizită în ferma de la Câlnic, unde am rămas surprins plăcut de ce am găsit. Cert este că fermierul îşi dorea foarte multe, iar eu, la vârsta pe care o am, am acumulări şi vreau să le las lumii să beneficieze. Și atunci am zis să ne apucăm de treabă. Astăzi suntem într-un stadiu avansat față de cel de acum un an și jumătate. Dar, pentru a ajunge la un target de performanţă, ne trebuie tehnologie, care nu înseamnă doar adăpost, ci și furajare, lotizare, sală de muls, oameni implicaţi, adică oameni specializaţi. Eu, ca medic veterinar, am venit şi am spus: noi facem însămânţări, dar mieii ăştia au o problemă, trebuie trataţi. Oile alea au altă problemă. Deci am încercat să-mi expun viziunea şi experienţa, astfel încât să reparăm toate aceste defecte. Pe urmă au zis: nu pot să-mi vând produsele. Păi hai să vedem, să mergem, să discutăm. Adică, pentru mine e foarte uşor să promovez producătorul şi nu comerciantul. Astăzi în România sunt vânzători de brânză de oaie care n-au o oaie acasă”, povestește Bogdan Liviu Marian, titularul disciplinei Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară şi titularul disciplinei Clinică rumegătoare.

Principala provocare în Ferma Bârsan de la Câlnic a reprezentat-o producţia de lapte în mod constant. „Sigur că nu este o provocare uşoară, datorită caracteristicilor reproductive pe care le au rumegătoarele mici, şi anume ele se montează în mod natural doar într-o anumită perioadă a anului. Motiv pentru care noi venim aici şi facem o sumedenie de sincronizări şi inducere a căldurilor, astfel încât dezideratul principal să fie o producţie uniformă de lapte”, a detaliat Daniel Berean, şef lucrări la disciplina Reproducţie, Obstetrică şi Ginecologie Veterinară din cadrul Facultăţii de Medicină Veterinară a USAMV Cluj-Napoca.

Pentru intensificarea producţiei, scopul era realizarea a trei fătări în doi ani şi, implicit, o producţie de lapte corespunzătoare sau mult mai ridicată. Controlul ciclului la oile de lapte a făcut, după un an și jumătate, ca 75% dintre fătări să fie gemelare. „Un procent de 10-15% sunt trigemelare şi restul cu un singur produs. Vreau să vă spun că-mi amintesc de anii când am fost student, la disciplina de reproducţie am simţit că domeniul ăsta e un pic nepregătit. Şi, în 2004, un coleg de-al nostru absolvent de Cluj, din Grecia, din zona Nafplio, sudul Greciei, avea o concurenţă pe sincronizare şi însămânţare. Nu ştia să facă și a apelat la disciplina de reproducţie şi am ajuns cumva acolo, şi atunci am simţit că de fapt nu suntem pregătiţi. Din 2004, lucrurile în disciplină s-au stabilit, colegul Daniel Berean şi-a făcut studiile doctorale pe această temă, România-Grecia. Astăzi, în România, noi lucrăm undeva, sezon-extrasezon, la peste 80% gestaţii din sincronizări şi însămânţare artificială”, a precizat Bogdan Liviu Marian.

Progres genetic

Pentru a-și atinge obiectivul, se lucrează pe loturi de aproximativ 100 de animale, prin însămânţare artificială, cu material seminal proaspăt recoltat. „În ziua în care toate animalele din lotul respectiv sunt în călduri, venim în fermă, recoltăm unul sau doi berbeci, în funcţie de numărul de femele pe care le avem de însămânţat, diluăm materialul seminal şi facem însămânţarea artificială propriu-zisă pentru femele. Sigur, ca rată, de la un berbec, facem undeva la 40 de oi, motiv pentru care asigurăm familiei Bârsan şi un progres genetic destul de semnificativ, el având posibilitatea să-şi aleagă masculul care-i place cel mai mult, cu conformaţie, cu caracteristicile cele mai plăcute”, a explicat Daniel Berean.

Datorită acestei colaborări, a crescut numărul de oi mulse zilnic, ceea ce a adus un progres în ferma familiei Bârsan, care avea în urmă cu un an și jumătate un număr mic de oi la mulgere. „La noi, problema mare a fost că n-au fătat oile. Că cineva m-a sfătuit să mergem normal, cum merg oile tradiţionale ale noastre. Şi am făcut aşa şi nu mi-au fătat oile. Şi aici a fost problema. Noi am vrut cu domnul profesor să facem să fete cât mai multe, şi pe urmă, după ce ajungem cu toate oile, să ne apucăm de selecţie”, a specificat Traian Bârsan. Spre 500 de oi se mulg în fiecare zi. „Lucrurile sunt confirmate, se vede clar că s-a lucrat. A lucrat şi familia, am lucrat şi noi, doar ca să ne facem datoria. Noi vrem să ştie lumea ca, atunci când există probleme, să ne caute”, spune Bogdan Liviu Marian.

Iaurtul din lapte de oaie, apreciat de tot mai mulți

În ferma familială din județul Alba, procesarea este segmentul de care are grijă Dana Bârsan, conform zicalei „brânza bună se face de băciţă”. Dar integrarea producției nu poate fi realizată doar cu lapte și muncă, astfel că băcița a avut grijă să acceseze fondurile necesare cumpărării utilajelor. „Am accesat nişte fonduri nerambursabile prin AFIR pentru utilaje de prelucrare a laptelui, ca să facem telemea tip Feta. Noi nu mai lucrăm manual, lucrăm în forme laptele. Acolo e un pasteurizator, de acolo se pleacă în vanele de închegare, după care se extrage zerul şi se toarnă în forme brânza. Având o cantitate mai mare de lapte, e imposibil să mai lucrăm manual”, a arătat Dana Bârsan.

Într-o zi se procesează laptele de vacă, iar în cealaltă, cel de oaie, din care se fac telemea de oaie, caş de oaie şi iaurt. „Facem un iaurt de oaie cu utilaje semiautomate, achiziţionate tot cu bani europeni. Pasteurizăm laptele, avem îmbutelierea semiautomată, după care le băgăm în nişte dulapuri de maturare, la borcan de diferite mărimi, cum se cere pe piaţă. Intenţionăm şi vrem să ieşim cât mai mult pe piaţă cu iaurtul – 100% natural, din lapte pasteurizat şi culturi –, într-un lanţ de magazine, că până acum am vândut la pieţe, târguri organizate de Ministerul Agriculturii, pieţe volante, iar oamenii toţi întreabă unde pot găsi iaurtul acesta, că-i foarte bun, fiind şi natural. E căutat în special pentru copii şi pentru bătrâni”, a adăugat Dana Bârsan.

Şi pentru ca oamenii să fie și mai siguri de produs, se urmărește și realizarea documentației pentru ca iaurtul de Câlnic să fie înregistrat la nivel european Indicaţie Geografică Protejată. „Avem certificat de reţetă consacrată pentru telemea de oaie şi telemea de oaie maturată, pe care am reuşit s-o facem mergând la târguri, cunoscând oameni, ajutându-ne și dându-ne informaţii şi tot ce avem nevoie”, ne-a spus Andreea, fiica fermierilor Dana și Traian Bârsan.

Accent pe viitor în ferma de familie

Activitatea în fermă a fost împărțită între toți membrii, fiecare fiind acum specializat cumva într-un domeniu. Investiţiile în ferma Bârsan nu au fost făcute fără perspectivă, ele fiind astfel continuate și nu doar pentru că aduc un venit, ci și pentru că există pasiune și implicare din partea urmașilor. „Pe părinţi îi cunosc de când lucram într-o companie multinaţională şi aş vrea să fac un paralelism între ce înseamnă multinaţională cu capacităţi de procesare de sute de mii de tone şi o unitate mică, cu produse extrem de bune şi naturale, înconjuraţi de o echipă care, toată, face parte din familia Bârsan, oameni foarte dedicaţi. Fiecare, cu rubrica lui: unii pe agricultură, unii pe creşterea oilor, unii pe creşterea vacilor şi, bineînţeles, doamna şi domnişoara sunt în procesare, marketing, vânzare, încasare. Este un exemplu pozitiv, ceea ce înseamnă că şi în România se poate”, ne-a spus și medicul veterinar Ioan Dîrzu, unul dintre cei care au contribuit la înființarea și dezvoltarea acestei ferme. Astfel de proiecte, crede dumnealui, pot aduce plusvaloare, pot stimula creşterea animalelor, procesarea laptelui şi vânzarea unui produs natural pentru un consumator mai larg. „Exemplul ăsta ar trebui să fie urmat în toate judeţele ţării, măcar câte zece în fiecare judeţ. Şi atunci putem spune că menirea noastră, a specialiştilor, și menirea lor, a fermierilor, a întreprinzătorilor, va fi încununată de succes. Nu în ultimul rând, consumatorii se pot bucura de un produs bun, natural şi sănătos, deoarece mai este un fenomen care se întâmplă destul de des, și anume că nu seamănă produsul de săptămâna aceasta cu produsul de săptămâna trecută sau viitoare. Pe când aici, prin tehnologia pe care dânşii o aplică, va rezulta un produs perfect salubru, de o calitate foarte bună şi constant. Cheia succesului are două obiective, până la urmă. Unu: familia dedicată, prin reprezentanţii ei, dar şi tehnologia aplicată”, a conchis Ioan Dîrzu.

Și pentru că dezvoltarea pare a fi cuvântul-cheie în această fermă de familie, pasul următor îl reprezintă procesarea integrală a laptelui de vacă și de oaie. „Am dori, dacă se poate, să deschidem şi magazinele proprii, nu doar să ducem la băcănii şi în pieţe. Dacă Dumnezeu îl ţine sănătos pe tatăl meu să dezvoltăm afacerea şi să facem fabrică, s-o facem şi mai mare, să putem procesa mai mult. Obiectivul nostru este să menţinem calitatea. Nu schimbăm reţeta, nu umblăm la lapte în sensul să tragem smântâna din lapte sau grăsimea, facem produse bune, naturale sută la sută”, ne-a zis în încheiere Andreea Bârsan, subliniind că au nevoie de promovare ca să poată vinde produsele și să crească efectivul de animale.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Fermă de familie, centrată pe zootehnie

Administrarea vitaminei C la animale

De la ferma cu omenie 

În 2024, Panifcom, cel mai important producător din industria de panificație din inima Moldovei istorice, sărbătorește un moment deosebit în propriul parcurs, împlinirea a 100 de ani de tradiție. În cifre, astăzi, afacerea Panifcom înseamnă peste 4.000 de hectare lucrate, peste 2.000 de vaci din rasa Holstein, peste 100.000 de pâini produse zilnic, mai mult de 350 de angajați și o cifră de afaceri care a trecut de 30 de milioane de euro în 2023.

Centenarul a fost marcat printr-un eveniment desfășurat la jumătatea lunii iunie, sub titulatura sugestivă, „Panifcom: Rădăcini – Hărnicie și Statornicie de 100 de ani”. Invitații companiei din județul Iași au „parcurs” ceea ce organizatorii au numit „Drumul Pâinii”, un traseu al afacerii integrate, care cuprinde patru ramuri de activitate, interconectate dar independente: cultivarea cerealelor, zootehnie, morărit și panificație.

Puțină istorie

Dacă ne gândim că, până la Revoluție, inițiativa particulară nu prea își avea locul, este foarte greu să înțelegem cum poate o companie privată să-și aniverseze centenarul. Vorbim mai degrabă despre un secol de tradiție în hărnicie și statornicie, așa cum și-au numit ei înșiși rădăcinile. Cel de la care a început totul este un fost marinar rus ajuns în România pe celebra navă de război Potemkin. Celebritatea acestui vas de război provine mai degrabă de la producția cinematografică „Crucișătorul Potemkin” în regia lui Serghei Eisenstein, produs în 1925, care a fost considerat unul dintre cele mai revoluționare filme, datorită tehnicilor inovative pe care regizorul le-a folosit. În anul 1905, atunci când s-a întâmplat revolta de pe cuirasatul Potemkin, în Rusia avuseseră loc mai bine de 3.000 de revolte, în diverse locuri. Condițiile socio-politice erau foarte tulburi în acea perioadă în Rusia țaristă, iar această revoltă nu ar fi fost remarcată dacă nu ar fi existat și un potențial conflict transfrontalier cu România, care a fost implicată fără voia ei, deoarece marinarii revoltați s-au refugiat politic în portul Constanța. Rusia era angajată militar într-un război cu Japonia, pe care îl pierdea. Militarii de pe vas se temeau că vor fi trimiși pe front, în condițiile în care alte vase asemănătoare fuseseră sacrificate fără rost. La aceasta se adăuga comportamentul abuziv al ofițerilor. De altfel, punctul culminant care a dus la revoltă a fost tocmai atunci când marinarii militari de pe vas au fost constrânși să mănânce carne cu viermi. Ei au refuzat, iar ofițerii i-au amenințat cu execuția. Comandantul a fost ucis, iar ofițerii, arestați. Revoluționarii de pe vas au încercat să se refugieze la Odessa, unde se desfășura de câteva săptămâni o revoltă. Din păcate pentru ei, aceasta a fost înăbușită în sânge de către armata țaristă, iar marinarii a trebuit să plece și, după câteva încercări de acostare prin alte porturi, au ajuns la Constanța. Autoritățile române au reușit, după lungi negocieri, să aplaneze conflictul, oferind azil politic marinarilor și returnând vasul autorităților din Rusia țaristă. Nu toți cei 750 de marinari de pe vas au consimțit la această revoltă, dar toți a trebuit să împărtășească aceeași soartă. Cei câțiva marinari care au încercat să se întoarcă în Rusia au fost executați, restul au rămas în România sau au emigrat în Argentina. Printre cei rămași în România, se afla și cel care a fost la originea poveștii de succes despre care vorbim în acest articol.

Mihail Holicov a hotărât să nu se mai întoarcă în Rusia și s-a stabilit în județul Iași, pe moșia boierului Mișu Ștefănescu, acolo unde s-a ocupat de o moară, ca mecanic și administrator. Acest lucru se întâmpla în 1905, iar peste 19 ani avea să pornească propria afacere, începând cu o moară, ajungând să dețină mai multe în județul Iași. Afacerea a fost continuată de fiul său Petru și reluată peste ani, în 1994, de nepot. Ștefan Holicov s-a asociat atunci cu Liviu Bălănici și au dezvoltat împreună grupul de firme Panifcom. 

Integrarea, un proces natural 

Ceea ce îi face speciali și un exemplu pentru noi toți este modul cum au reușit să integreze mai multe ramuri de activitate. Liviu Bălănici ne-a explicat că totul a venit de la sine, adică integrarea a fost o necesitate, dată de conjunctură și de dorința lor de a-și maximiza profitul: „Integrarea cred că a fost o nevoie, România a fost într-o perioadă de tranziție, noi am fost întotdeauna focusați pe calitate și nu întotdeauna am găsit calitate. Adică oferta pe calitate n-a fost atât de generoasă. Și am fost nevoiți, datorită conjuncturii, de foarte multe ori să venim cu încă ceva în lanțul nostru. Acolo unde aveam nevoie de materii prime, unde aveam nevoie să ocolim – erau perioade în care prețurile erau exagerate sau produsul nu exista, și atunci a existat o nevoie ca să creăm integrarea”.

Dacă ne-am rezuma la vorbe, lucrurile par simple: am o moară și am nevoie de grâu: nu mai cumpăr grâu și îmi fac o fermă ca să-l produc eu; făina n-o mai vând, ci îmi fac o brutărie. Astfel ajungi să controlezi întregul proces, de la producția primară până la produsul finit. De altfel, domnul Bălănici chiar așa ne-a prezentat procesul de integrare. „Prima dată a fost o moară, de acolo am pornit și de acolo au pornit toate nevoile. A fost nevoie să facem agricultură ca să putem face un grâu de calitate, după revoluție noi am început agricultura în 1999, erau bani puțini, capital foarte puțin în piață, era o perioadă chiar grea, de tranziție, produsele erau foarte ieftine, nu-și acopereau oamenii cheltuielile și făceau compromisuri: nu mai tratau culturile, era foarte mult grâu cu tăciune, cu mălură și așa mai departe și nu exista marfă de calitate. Și atunci am fost nevoiți să intrăm în zona asta, să facem un grâu de calitate. De la moară vindeam făină în piață și recuperam foarte greu banii. Am fost nevoiți să facem o brutărie și de acolo am pornit partea asta de panificație. Fiecare sector are centrul lui de cost, ulterior la agricultură aveam nevoie de zootehnie. Cultivam și alte specii, făceam porumb de sămânță, sfeclă de zahăr care ne aducea banii foarte târziu și lipseau banii în cashflow-ul nostru lunar. Și am zis atunci: hai să facem o fermă de vaci de lapte, din care să ne vină în fiecare lună banii să avem pentru salarii, pentru piese de schimb, pentru nevoile curente”, povestește Liviu Bălănici.

Nu-i așa că pare simplu? Pare, dar nu e, fiecare pas a fost făcut cu precauție, cu multă atenție și analize, așa cum ne explică Liviu Bălănici că fac acum în privința unei eventuale fabrici de lapte, pentru că l-am întrebat ce fac cu producția de lapte, care nu este chiar un produs finit. „Suntem într-o zonă destul de incertă, acolo noi, chiar dacă suntem la o cantitate foarte bună, aproape de fermele cele mai bune din America, încă nu facem niciun fel de profit. Aproape că vindem laptele la prețul de cost. Și ceva trebuie să facem. Momentan așteptăm să vedem, poate e o perioadă, și în Europa sunt ceva probleme, dar nu ca la noi, și probabil o să trebuiască să facem un pas. Documentăm momentan, nu avem nimic de spus, pentru că studiem. Nu merge că așa m-am trezit dimineața, eu, antreprenorul, am hotărât să fac o fabrică. Nu. Facem studii de piață, de fezabilitate, pentru că marjele la ora actuală sunt foarte mici, au crescut foarte tare costurile cu energia, cu forța de muncă, cu absolut tot și trebuie să facem un pas foarte bine documentat, că riscul este foarte mare. Poți să strici tot ce ai construit în foarte mulți ani.”

Accentul pe calitate

Așadar, nu e simplu, că, dacă ar fi, ar fi astfel de companii pe toate drumurile. Mai ales că lucrurile nu sunt făcute doar ca să fie, ci sunt gândite din perspectiva unor produse premium, calitate înainte de toate.

Așa cum spunea domnul Bălănici, doreau să producă o făină de calitate și pentru asta aveau nevoie de un grâu de calitate. Se înțelege, evident, producția agricolă pe cele 4.000 ha nu poate fi altfel decât una de calitate. Iată ce înțelege Liviu Bălănici că înseamnă o producție de calitate: „Înseamnă o sămânță de calitate foarte bine tratată, înseamnă o nutriție echilibrată, înseamnă niște operațiuni de tratare optime în perioadele necesare tratamentului, înseamnă un recoltat la timp și cu cât mai repede, cu atât mai bine, ca să nu-l prindă ploile, înseamnă o muncă susținută, bine planificată și o productivitate foarte mare”.

Se știe că cei mai mulți fermieri aleg soiurile productive pentru a obține cantități mari, însă la Panifcom nu producțiile mari sunt primordiale, ci producțiile de bună calitate, de aceea domnul Bălănici spune că a fost și este adeptul soiurilor românești. „Și nu neapărat pentru că sunt cele mai bune, ci pentru că ne conferă o siguranță. Înainte de toate, noi înființăm o cultură, cheltuim o sumă de bani, iar soiurile românești, chiar în cele mai dificile condiții, ne asigură o anumită cantitate. Cu cât este mai secetos anul, cu atât grâul este mai puțin, dar mai calitativ”, arată Liviu Bălănici. Evident că și-ar dori o producție mai mare, dar calitatea să rămână. „Da, e un subiect care cred că ne depășește pe noi, ca știință, aici ar trebui să lucrăm cu universitățile, cu cercetarea, să vină cu noi soiuri, dar care se pretează pentru zona noastră. Pentru că avem un anumit specific. Noi suntem într-o zonă de silvostepă, nu avem atât de multe suprafețe irigate în zonă, folosim suprafețele irigate pentru hrană la animale, că acolo nu te joci, și atunci cred că e un studiu de care chiar suntem interesați să vedem cam ce soiuri s-ar preta în zona noastră, în așa fel încât să ne dea și cantitate, și o calitate foarte bună pentru panificație. Am studiat ceva, am trimis ceva probe în Franța, în Germania, am făcut ceva teste, s-au mirat, de exemplu pentru grâiele Glosa și Miranda, astea sunt la noi preponderent în culturile noastre, s-au mirat de calitatea lor, pentru că aveau 14, proteină, pentru că aveau un gluten foarte mare. Trebuie să documentăm, trebuie să testăm soiurile în câmpurile noastre, trebuie să vedem calitatea lor, cantitatea lor și după aia putem lua o decizie”, a adăugat Liviu Bălănici. Până la urmă, e normal ca un astfel de antreprenor să fie preocupat de o continuă dezvoltare, doar că în România nu are toate condițiile, cel puțin așa susține. „Sunt și factori pe care nu-i controlăm foarte bine, nu avem laboratoare atât de performante în România, la activitatea enzimatică și multe altele ar trebui să intrăm foarte amănunțit în zona asta și ar trebui să facem o cercetare cu cineva abilitat, specialist în domeniu, pentru ca să venim cu altceva. Deci ne-am învățat să folosim soiurile noastre de grâu în condițiile în care sunt făcute, dar cred că putem mai mult de atât, dar nu putem face nedocumentat”. Cât despre calitatea făinii pe care o fac, Liviu Bălănici consideră că e loc de mai bine. „Suntem focusați în zona asta, vrem să facem făinuri super-speciale. România importă cantități enorme de făină pentru pizza, pentru alte produse speciale, care se folosesc în patiserii, la croasant etc., din Ungaria, Italia. Cred că ne trebuie un pic mai mult know-how. Deci cred că putem face aceleași făinuri pe care le importăm, dar avem nevoie să ne reorganizăm un pic, să facem anumite upgradări la morile noastre, la felul cum sortăm grâul etc.” 

Făina se produce la comandă

La moara din Todireni, selecția este una destul de complexă, după cum spune Alina Luchian, managerul acestei unități de morărit din județul Botoșani – probabil, observația domnului Bălănici se referea la necesitatea unei și mai mari complexități. „Avem posibilitatea de a depozita grâul pe categorii și cantități, la recepția materiei prime din câmp noi facem analizele preliminare ale grâului, atât cele din laboratorul de recepție materie primă, cât și cele reologice. În funcție de analize, noi depozităm grâul pe categorii și pe cantități, ca ulterior să putem face o cupajare corectă. Corectă în ce sens? Nu neapărat că grâul este foarte bun. Avem diferite calități de grâu. Dacă noi știm pe ce ne axăm, atunci știm foarte bine să facem cupajarea în așa fel încât să ajungem la valorile dorite de colegi”, ne explică Alina Luchian. Și ne și argumentează de ce e nevoie de un asemenea proces. „Noi facem făina conform fișelor tehnice impuse de colegii de la fabrica de pâine. Ei, în funcție de fiecare sortiment de pâine, ne impun anumite fișe tehnice, cu anumite valori, cu anumiți parametri reologici ai  făinii, care sunt extrem de importanți, și atunci noi realizăm făina întocmai conform acelor fișe. Adică nu avem voie să ne abatem sub nicio formă de la acei parametri.” 

Tot de la Alina Luchian aflăm care sunt principalii parametri de care se ține cont: „În primul rând, analizăm glutenul, proteina, raportul P/L (P = presiune [fr. pression] sau rezistența, adică rezistența aluatului la întindere, iar L = lungime [fr. longueur] sau extensibilitate, adică măsura în care aluatul poate fi întins înainte de a se rupe. n. r.), gradul de elasticitate al făinii și puterea reologică (W-ul), adică capacitatea de extindere și de întindere a aluatului și rezistența la rupere. Ne mai interesează și punem foarte mult accent și pe partea hectolitrică, valoarea hectolitrică a grâului trebuie să fie bună, dar ăsta nu este un indice care neapărat ține de colegii mei, mai ține un pic și de vreme. Deci și ăsta este unul dintre parametrii pe care-i luăm în calcul, dar în principal W-ul, P/L, glutenul și proteina sunt principalii. Pentru o făină bună, glutenul trebuie să plece de la 27 în sus. În funcție de specialitățile pe care colegii mei le produc, avem nevoie de anumite valori ale glutenului. De pildă, sunt făinuri la care avem nevoie de un gluten 33+, și atunci colegii mei au în ogoarele lor grâu cu această valoare a glutenului. Ne interesează W-ul, la fel, avem sortimente de făină care se pretează cu un W de 280-330, avem care se pretează și cu 220, și cu 420, depinde de sortimentul de produs și de fișa tehnică impusă de colegi. De asemenea, cu cât P/L-ul este mai mic, cu atât gradul de extindere al aluatului este mai bun și absorbția apei este mai bună; cu cât P/L-ul este mai mare, aluatul este mai rigid, iar absorbția apei se face mai greu”. Trebuie să mai precizăm și care sunt sortimentele de făină pe care le produc cei de la moara din Todireni. „Noi producem cinci sortimente de făină, avem făina 650, făina-tip care se folosește pe liniile de panificație, avem făina 480 sau 000, avem făina 550, făina 1350, făina dietetică și tărâță, care rezultă din procesul tehnologic și care ajunge în zootehnie și la diverși fermieri clienți din zonă”, a precizat Alina Luchian.

O piață în continuă schimbare

Panifcom produce cam o sută de mii de pâini pe zi, o cantitate mare, am putea crede, dar pentru Liviu Bălănici nu pare deloc așa, el consideră că se poate și mai mult. „Dorim să creștem, am implementat sisteme de calitate foarte pretențioase, care ne permit să mergem la nivel mondial, suntem încă prea mici pentru zona asta, iar primul pas trebuie să-l facem înspre național. Deci trebuie să ajungem pe mesele românilor în toate orașele și lucrăm la capitolul ăsta.” Calea către acest deziderat este, în opinia lui Liviu Bălănici, în primul rând, diversificarea produselor. „Am scos deja anumite produse, sunt cu rețetă curată, fără niciun fel de ingredient de conservare chimic, și lucrăm acum să scoatem un produs care să fie și cu un termen de valabilitate tot la fel cu ingrediente naturale, prin fermentare, prin diferite soluții naturale să-i dăm un termen de valabilitate mai mare, ca să putem să mergem pe platforme, să mergem în celelalte orașe. Un termen de valabilitate mai lung, astea sunt cerințele la ora actuală ale tuturor marilor magazine, și chiar și ale magazinelor mici, sunt și costuri cu distribuția ulterioară, e vorba și de sustenabilitate etc. Încercăm să creștem perioada de valabilitate, dar prin niște metode naturale și, în general, printr-o fermentare dirijată să obținem acei conservanți naturali. Pâinea cu maia. N-am inventat-o noi, e un produs tradițional, e un proces de fermentare, nu este nimic altceva. Cu cât mâncăm un produs cu o fermentare mai lungă, cu atât este mai sănătos, mai gustos pentru noi.”

Așadar, cerințele pieței sunt în atenția lui Liviu Bălănici. Iată ce ne spune despre evoluția ei în acest moment: „Piața este segmentată. Bunăstarea aduce și educație. Încep să fie oameni care au o cultură alimentară datorită și posibilităților, încă sunt puțini în țara noastră, dar cu siguranță ne îndreptăm într-o zonă în care oamenii încep să prefere calitatea în detrimentul cantității. Noi am observat o tendință de consum, după pandemie a început să se folosească pâinea ambalată, pâinea feliată, pâinea branduită. În momentul în care majoritatea colegilor din sector vindeau numai pâine de 300 g nebranduită, clar că consumatorul nu știe ce să aleagă, nu știe niciodată de unde provine pâinea respectivă. Iar acum tendința este într-un produs mai calitativ, asta vedem noi și chiar acolo avem focus: să mergem într-o zonă a calității cât mai înalte”.

Acest lucru a fost observat și de Viorel Marin, președintele Asociației Naționale a Industriilor de Morărit și Panificație din România, care îl consideră pe consumator principalul vector al schimbării și al creșterii calității. „Consumatorul român nu mai este acel «disperat» de a primi totul pe gratis. Tendințele de consum în ultimii ani sunt orientate spre calitate, spre un alt gust, pe un alt nivel de bunăstare și așa mai departe, or, cred că e cazul să renunțăm la acele politici vechi, în care dădeam în cap la prețul pâinii cu orice preț, că asta-i pâinea românului și trebuie, dacă se poate, să fie vândută pe gratis, or, la ora actuală, nu mai e nevoie de așa ceva. Românul nu mai caută pâine ieftină cu care să-ți spargi capul a doua zi dimineață, românul caută specialități, mai pe gustul lui și așa mai departe, și un avantaj fantastic este că noua generație, Generația Z, excelează din punctul ăsta de vedere. Caută produse etnice, deosebite, și asta înseamnă valoare adăugată și venituri mai mari și prosperitate mai mare la morărit-panificație”, apreciază Viorel Marin, care observă și un aspect negativ care ține de politicile Uniunii Europene. El consideră că deși în Uniunea Europeană politicile promovează loialitatea, calitatea, securitatea și siguranța alimentară, toate la cel mai înalt nivel, există niște piedici care ne afectează: „Odată ce ai depășit frontierele UE, te izbești de barierele tarifare, de practici neloiale, de subvenționări masive la export, care practic, deși această țară la nivel de potențial agricol și industrial ar putea hrăni de cel puțin trei-patru ori populația României, este blocată și nu poate să facă export. Deci, această capacitate excedentară, potențialul de export, nu poate fi valorificat exact din cauza condițiilor pe terțe piețe cu care UE nu permite să concurezi la același nivel. Nu-ți dă voie să subvenționezi, n-ai voie să sprijini exportul de produse sub niciun fel”.

Și pentru că vorbim despre produse de panificație, am ridicat domnului Marin problema importului de produse congelate, despre care domnia sa nu părea îngrijorat, considerând că evoluția industriei românești de profil este pe cale să rezolve această problemă, pe care o consideră ca fiind un fenomen natural pe care n-ai cum să-l oprești. „Această nouă generație de produse – produse congelate, semicongelate, refrigerate care au un termen de valabilitate foarte mare, rezistă la distanțe foarte mari în timp, 6 luni, un an etc. – au permis ca ele să poată fi fabricate oriunde în lume, să poată fi transportate la orice distanță și utilizate la destinație, chiar dacă transportul a durat câteva luni. Deci, practic intră în zona schimburilor comerciale. România în mod normal poate a plecat mai târziu la drum cu această tehnologie și poate din această cauză marele retail care dorește produse rapide pe bandă rulantă, pe care să le poată stoca o perioadă mai lungă, a făcut apel la astfel de produse pentru retailul românesc, dar cantitatea nu este extrem de mare. În România intră cantități mari prin Constanța, de exemplu, dar nu neapărat pentru a rămâne aici, ci doar în tranzit spre alte zone. Dar și acest lucru se va atenua, pentru că la ora actuală avem în România câteva capacități extraordinar de mari, cu tehnologie de ultimă oră pe astfel de produse, deci ceea ce a fost până acum legat de acest fenomen am recuperat”, a explicat Viorel Marin.

Zootehnie de top

Dar așa cum am precizat de la început, Panifcom excelează și la capitolul zootehnie. Ferma zootehnică a societății Panifcom este localizată în comuna Iacobeni, la aproximativ 45 de kilometri de Iași, aproape de vama cu Republica Moldova. Animalele arată senzațional, iar genetica din spate este una de top.

Ionuț Lupu, directorul executiv al Asociației HolsteinRo, spune despre animalele de la ferma companiei Panifcom că se pot bate de la egal la egal cu animale din cele mai performante ferme din Europa. „Vorbim de investiții foarte mari făcute din punct de vedere sanitar-veterinar, astfel încât ferma să rămână indemnă pentru principalele boli cu impact economic, vorbim de un management al dejecțiilor și, de asemenea, despre investiții făcute în partea de sterilizare a compostului, a dejecțiilor, compostul rezultat fiind utilizat pentru așternut. Este, din punctul meu de vedere și al multor fermieri, o fermă de top, dar în acest moment, din punctul meu de vedere, Panifcom reușește să exceleze, în primul rând, prin performanțele din sala de muls. Acolo vorbim despre producții de 45-47-48 de litri/zi, sunt animale care au atins și valori fantastice, vorbim de 80-90 litri de lapte pe zi. Așadar, veți vedea, este un cumul de factori, un volum foarte mare de investiții și de oameni pregătiți care înțeleg care sunt valorile și care sunt interesele oricărui investitor care vrea să facă plusvaloare în ferma lui de vaci”, punctează Ionuț Lupu.

Ferma a fost autorizată în jurul anului 2007, cu rase mixte, cu animale cumpărate în principal de pe piața internă. S-a început cu Bălțată brună și ceva Bălțată alb cu negru, dar pentru că producțiile erau undeva la 27 - 28 l de lapte pe cap de vacă pe zi, au decis să treacă doar pe rasa Holstein și să se axeze pe producția de lapte. Acum dețin în jur de 2.100 de animale, dintre care 800 de vaci la muls cu o producție medie de 46,5 l pe zi.

Lucian Chelariu, șeful de fermă, ne spune de unde provine actuala genetică: „Genetica, la bază, este din Europa, din Germania, Olanda și Austria, dar după ce s-au finalizat aceste importuri, în jurul anilor 2009-2010, nu a mai intrat niciun animal în fermă și tot efectivul l-am dezvoltat prin însămânțări artificiale cu material sută la sută american”. Ceea ce este remarcabil, chiar mai mult decât producțiile mari de lapte, este faptul că ferma companiei Panifcom reușește să facă export de genetică, un lucru mai rar pentru România. „Sunt deja cam trei ani de când am început să dăm animale la export, anul trecut am depășit 200 de animale exportate și anul ăsta avem până la momentul ăsta 150 de animale, care deja au plecat în Republica Moldova. Este o perioadă grea, de asta încercăm să scoatem venituri din cât mai multe locuri posibile, inclusiv din vânzarea de genetică de foarte bună calitate, și aici aducem plusvaloare. Nu vindem ieftin, dar animalele sunt de cea mai bună calitate”, ne-a zis Lucian Chelariu.

Este evident că pentru companie vânzarea de genetică nu reprezintă un obiectiv în sine, pentru că balanța economică nu poate fi acoperită decât de principalul obiect de activitate al fermei, și anume producția de lapte. De aceea prețul laptelui este un parametru de care nu poți să nu ții cont. Lucian Chelariu ne explică acest lucru: „Prețul laptelui este foarte mic, suntem undeva cu prețul de cost foarte aproape de prețul de vânzare, iar în partea de juninci, de material de reproducție, este ceva profit, dar nici acolo foarte mare, pentru că pentru a produce o junincă de calitate sunt costuri foarte mari. Noi creștem tineretul după niște practici foarte bine puse la punct, creștem tineret foarte sănătos, îl pregătim pentru noi, tineretul nu primește siloz până în jurul vârstei de 7-8 luni, se crește doar cu concentrate, granule și fânuri de foarte bună calitate. Sunt costuri destul de mari, dar am început un drum, nu putem să ne oprim, ferma a ajuns la stadiul ăsta de indemn de orice boală, sunt vaccinări cu vaccinuri de foarte bună calitate care se fac anual, sunt analize care se fac anual pentru verificarea statusului de sănătate, se iau probe de sânge de la toate animalele și în fiecare an noi verificăm acest status și reușim să menținem de ani buni un status complet negativ. Avem sistem de verificare, un pedometru care transmite wireless din 15 în 15 minute la calculator date despre animal, starea fiziologică, starea de sănătate, este un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor și în felul acesta am reușit să ajungem și la producțiile acestea. Deci o stare de sănătate foarte bună și un interes foarte mare pentru bunăstarea animalelor”.

Panifcom investește constant în sustenabilitatea fermei sale, una dintre cele mai progresive din țară. În 2021, au achiziționat un echipament pentru sterilizarea gunoiului de grajd, care transformă gunoiul în așternut uscat și sterilizat pentru animale, precum și într-un îngrășământ eficient pentru ferma agricolă. Au investit în domeniul furajării prin implementarea sistemului nutritiv Ecofeed, pentru a compensa hrănirea intensivă, care poate duce la un dezechilibru în nutriția animalelor.

Ecofeed este un sistem de hrănire sustenabil care implică utilizarea resturilor alimentare reciclate ca hrană pentru animale. Acest sistem ajută la reducerea deșeurilor alimentare și oferă o alternativă ecologică și economică la hrana convențională pentru animale. Ecofeed este procesat prin diverse tehnologii pentru a transforma alimentele reciclate într-o hrană sigură și nutritivă, adecvată pentru diferite specii de animale. Scopul este de a promova o agricultură circulară și de a reduce impactul ecologic asociat cu producția tradițională de hrană pentru animale.

De asemenea, la Panifcom a fost implementat sistemul Flex Feed, un sistem foarte practic care permite hrănirea fără stres a animalelor. Sistemul Flex Feed este un sistem inovator de hrănire pentru bovine, conceput pentru a îmbunătăți confortul și bunăstarea animalelor. Acesta utilizează o barieră de hrănire flexibilă care se adaptează mișcărilor vacilor, permițându-le să mănânce într-o poziție naturală și confortabilă. Spre deosebire de barierele tradiționale, Flex Feed elimină nevoia de bare de restricționare a gâtului sau de blocare a capului, reducând stresul și promovând un aport crescut de hrană. Bariera Flex Feed are o flexibilitate de 30 de grade, ceea ce permite vacilor să ajungă mai departe pe masa de hrănire și să mănânce mai eficient. Această adaptabilitate contribuie la o creștere a producției de lapte, întrucât vacile petrec mai puțin timp mâncând și mai mult timp odihnindu-se și rumegând. Flex Feed reduce stresul în timpul hrănirii, îmbunătățește sănătatea animalelor și crește eficiența generală a fermei, ceea ce poate duce la o producție suplimentară de lapte de până la 2 kg per vacă pe zi. Ferma se remarcă printr-un program de testare genomică, realizat cu sprijinul unor laboratoare din Scoția și SUA, pentru a asigura o genetică superioară a vacilor.

După părerea domnului Bălănici, în ceea ce privește nivelul la care s-a ajuns, din punct de vedere genetic, este unul foarte ridicat, considerând că sunt, din anumite puncte de vedere, peste mulți dintre cei mai buni. „Am văzut într-o revistă, zilele trecute, o informație că israelienii sunt cei mai buni, nu cred că sunt cei mai buni, cred că suntem mai buni decât ei, pe domenii și punctual, cred că avem nevoie de mai multă promovare și să avem încredere în produsele românești. Noi ce arătăm nu e nimic formal, sunt lucruri adevărate, sunt lucruri documentate, sunt documente și sunt făcute în ani de zile cu foarte multă perseverență, cu colegi implicați și experimentați și nu avem de ce să spunem că alții sunt mai buni ca noi, putem spune că suntem mai buni ca alții. Am văzut acolo un animal care are 18.500 litri și e cel mai bun din lume – nu, noi avem mai multe vaci care au trecut de 21.000, la ora actuală avem o vacă care e la a patra lactație și va face 100.000 de litri. Deci în patru lactații dă 25.000 de litri pe lactație. Dar avem nevoie și acolo de investiții, din păcate e scump totul, avem nevoie de laboratoare, de specialiști, să putem face transferuri, avem nevoie de un stat care să înțeleagă că ăla e un patrimoniu național. Tendința în toată Europa e să scădem numărul de animale și să creștem cantitatea de lapte. Iar noi avem expertiză în zona asta și o putem împărtăși și cu colegii, putem da și consultanță pe zona asta, deci chiar stăpânim și putem ajuta, dar ar trebui să fie implicat și statul, și sectorul, și lumea să înțeleagă că putem. Și nu sunt singurul, cred că mai sunt mulți colegi care au animale de foarte mare valoare în fermă și ar trebui chiar să le punem în valoare la nivel național”, arată Liviu Bălănici.

Așadar, pentru Panifcom, 2024 este anul centenarului, chiar dacă cea mai importantă perioadă o reprezintă ultimii 30 de ani, de când actuala conducere a făcut posibil ca invitații la aniversare să se minuneze, precum am făcut-o noi. Asta, pentru că pe lângă toate investițiile făcute în tehnologii de tot felul, poate cea mai importantă este în oameni, după cum ne spune și doamna Alina Luchian, managerul morii de la Ibănești: „Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba, atât timp cât ți se pun la dispoziție toate resursele, începând de la resurse financiare până la resurse de personal. În spatele echipei de la moară stă o echipă a colegilor de la contabilitate care sunt tot timpul acolo, există o echipă de aprovizionare care este tot timpul la dispoziția noastră, repet, resurse financiare – nu există să nu ne pună la dispoziție. Ți-ar fi rușine să nu-ți faci treaba. Da, avem mare susținere, din toate punctele de vedere”. Nu putem decât să le urăm la cât mai mulți ani în direcția în care au pornit.

Caracteristici ale agriculturii practicate la Panifcom

• Tehnologia no till – au eliminat aratul și celelalte tehnologii agresive cu solul, pentru conservarea umidității și pentru a reduce amprenta de carbon.

• Aplicarea optimizată a îngrășămintelor, doar unde este necesar, pentru un consum mai redus (folosesc îngrășăminte lichide) 

• Au optimizat producția prin digitalizare, pentru un control mai eficient al condițiilor meteo, al dăunătorilor sau al altor eventualele amenințări exterioare

• Folosesc asolamentele pentru a menține sănătatea și fertilitatea solului 

• Folosesc îngrășăminte organice din propria fermă zootehnică – în 2021, au făcut o investiție în sterilizarea gunoiului de grajd

• Au redus dozele de pesticide cu până la 33%.

Articol de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Pentru proiectele de investiții finanțate cu fonduri europene nerambursabile, fermierii, procesatorii și antreprenorii din mediul rural pot achiziționa direct prin Baza de date a AFIR – fără parcurgerea procedurilor specifice achizițiilor – utilaje, mașini agricole, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier.

Baza de date cu prețuri de referință, realizată și gestionată de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR), este disponibilă beneficiarilor fondurilor europene pentru agricultură și dezvoltare rurală pe durata implementării Planului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020) și a Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

„În prezent, în Baza de date online există o categorie de peste 5.000 de echipamente destinate agriculturii de tip low, strip sau no tillage, prin care se urmărește protejarea mediului și conservarea solului prin aplicare unor lucrări minime ale solului, în benzi sau chiar însămânțarea directă, fără lucrarea prealabilă a solului. Totodată, sunt afișate tot mai multe tractoare și combine care au în dotare pachetul pentru agricultura de precizie (sisteme de ghidare prin satelit), semănători de precizie, dar și alte echipamente pentru agricultura de precizie, de tipul mașinilor de erbicidat, dronelor agricole, stațiilor meteo, distribuitoarelor de îngrășăminte, combinatoarelor, prășitoarelor etc”, menționează AFIR.

De asemenea, pentru susținerea digitalizării activităților zootehnice, AFIR amintește că în Baza de date cu prețuri de referință se găsesc roboți de alăptat, roboți pentru muls, roboți pentru furajare, roboți pentru curățarea dejecțiilor etc., precum și peste o sută de echipamente destinate abatoarelor (inclusiv linii de abatorizare complete).

Baza de date este actualizată constant și completată cu noi elemente, astfel că în acest moment cuprinde prețuri de referință pentru mai mult de 45.000 de elemente, multe dintre acestea fiind îndreptate către practicarea unei agriculturi sustenabile și minim invazive asupra mediului.

Baza de date cu prețuri de referință este un instrument de lucru unic la nivel național, prin care AFIR înlesnește și simplifică accesul fermierilor și antreprenorilor la fondurile europene acordate pentru investiții în agricultură și pentru dezvoltarea mediului rural. „Simplificarea realizată de AFIR constă în faptul că prin această Baza de date se permite beneficiarilor să achiziționeze produsul pe care îl doresc, în mod direct fără a mai trece prin procedura de achiziții, conform prevederilor procedurale în vigoare. Această modalitate de lucru reduce considerabil timpul de achiziționare și îi dă posibilitatea fermierului să își aleagă exact echipamentul de care are nevoie pentru eficientizarea investiției”, precizează AFIR.

CITEȘTE ȘI: „Fermierul robot” aduce tehnologia de ultimă oră în pomicultură

AgroNova, o fermă condusă responsabil

Ovidiu Furdui, primarul care n-a ratat niciun proiect

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În perioada 19 august - 18 noiembrie 2024, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) primește cereri de finanțare pentru înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol, activitate finanțată în cadrul Planului Strategic 2023 – 2027 (PS 2027).

Alocarea pentru această sesiune este de 11.744.706 euro, disponibilă prin intervenția DR-33 „Înființarea grupurilor de producători în sectorul agricol sau pomicol”. Finanțarea este 100% nerambursabilă și este limitată la 100.000 euro/an, dar fără să depășească 10% din valoarea producției comercializate în primii cinci ani de la recunoaștere.

Sprijinul se acordă sub formă de sumă forfetară, degresiv, plătit în tranșe anuale, pentru o perioadă care nu poate depăși cinci ani de la data la care grupul de producători a fost recunoscut de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), acordat în baza unui plan de afaceri.

Beneficiarii care pot obține finanțare prin DR-33 sunt grupurile de producători din sectorul agricol și din cel pomicol, constituite în baza legislației naționale în vigoare și recunoscute de MADR, înainte de solicitarea sprijinului.

Cheltuielile eligibile sunt cele necesare pentru înființarea și funcționarea grupurilor de producători din sectorul agricol și pomicol, prevăzute în planul de afaceri, prin care se asigură atingerea obiectivelor propuse.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!