Syngenta, lider global în inovația agricolă, anunță lansarea pachetului Lumax^® Dual^® Next, o nouă soluție pentru protecția culturilor de porumb. Noul produs marchează un pas important în strategia companiei de a le oferi fermierilor soluții avansate pentru managementul integrat al buruienilor, răspunzând provocărilor actuale din agricultură.

Cu o tradiție de peste două decenii în domeniul protecției culturii de porumb în preemergență și postemergență timpurie, Syngenta își reafirmă angajamentul de a veni în întâmpinea nevoilor fermierilor din România cu soluții, prin introducerea acestui pachet inovator. Lumax^® Dual^® Next este conceput pentru a oferi o flexibilitate inedită, permițând aplicarea atât în preemergență, cât și în postemergență timpurie, adaptându-se astfel la nevoile specifice ale fiecărui fermier și la condițiile variabile de mediu.

Importanța controlului buruienilor în fazele timpurii ale dezvoltării culturii de porumb nu poate fi subestimată. Cercetările arată că prezența buruienilor în primele săptămâni de la răsărire poate afecta semnificativ potențialul de producție al culturii de porumb. Lumax^® Dual^® Next abordează această provocare critică, oferind un control eficient asupra unui spectru larg de buruieni graminee și dicotiledonate. Acest pachet nu doar că oferă un control superior al buruienilor, dar contribuie și la managementul rezistenței, o preocupare importantă pentru fermieri.

Lumax^® Dual^® Next aduce o serie de beneficii importante care îl poziționează ca o soluție de vârf în protecția culturilor de porumb. Protecția îndelungată oferită prin acest produs este rezultatul efectului său rezidual la suprafața solului, asigurând o barieră eficientă împotriva buruienilor pe o perioadă extinsă. Această caracteristică permite fermierilor să se bucure de o cultură curată, pentru un timp mai îndelungat.

Selectivitatea excelentă pentru cultura de porumb este un alt avantaj major al pachetului Lumax^® Dual^® Next. Acesta fost dezvoltat cu atenție pentru a asigura protecția plantelor de porumb, permițându-le să se dezvolte fără stres fitotoxic, în timp ce combate eficient buruienile. Această selectivitate înaltă contribuie la maximizarea potențialului de producție al culturii.

Flexibilitatea în aplicare este o caracteristică distinctivă a pachetului  Lumax^® Dual^® Next, care se pliază cu ușurință la diferite practici agricole. Fie că fermierii preferă aplicarea în preemergență sau în postemergență timpurie, Lumax^® Dual^® Next oferă rezultate excelente, permițând o gestionare optimă a culturii în funcție de condițiile specifice fiecărei sole.

Contribuția sa la optimizarea resurselor și reducerea nevoii intervențiilor ulterioare este un aspect crucial al pachetului Lumax^® Dual^® Next. Prin controlul eficient al buruienilor încă din fazele timpurii, acesta ajută la economisirea resurselor, reducând necesitatea tratamentelor suplimentare și a lucrărilor mecanice. Acest lucru se traduce în economii semnificative de timp, combustibil și forță de muncă pentru fermieri.

Instrumente avansate pentru ca agricultorii să facă față provocărilor în continuă evoluție

Lansarea Lumax^® Dual^® Next se încadrează perfect în strategia ambițioasă a companiei Syngenta de a-și extinde portofoliul de soluții pentru protecția plantelor în România. Începând cu anul 2025, compania va introduce pe piață patru produse de ultimă generație, dintre care și Lumax^® Dual^® Next. Această inițiativă demonstrează angajamentul ferm al Syngenta față de inovație și sustenabilitate în agricultură, oferind fermierilor instrumente avansate pentru a face față provocărilor în continuă evoluție din domeniul agricol.

Prin introducerea pachetului Lumax^® Dual^® Next, Syngenta oferă fermierilor mai mult decât un simplu erbicid. Este vorba despre un instrument complet, conceput pentru a maximiza potențialul culturilor de porumb. Acest pachet inovator reprezintă viitorul protecției culturilor, îmbinând în mod armonios eficiența, flexibilitatea și sustenabilitatea. Aceste caracteristici fac din Lumax^® Dual^® Next o soluție de neînlocuit în arsenalul oricărui fermier dedicat obținerii unor recolte bogate și sănătoase. Pachetul Lumax^® Dual^® Next este o continuitate a tradiției Syngenta de lider pe segmentul tratamentului în preemergență și postemergență timpurie la cultura de porumb.

Syngenta încurajează fermierii să descopere și să exploreze beneficiile remarcabile ale Lumax^® Dual^® Next. Acest produs inovator are potențialul de a transforma semnificativ managementul culturilor de porumb, oferind o protecție superioară și contribuind la creșterea productivității.

Pentru a afla mai multe despre modul în care Lumax^® Dual^® Next poate revoluționa practicile agricole, fermierii sunt invitați să ia legătura cu reprezentanții locali Syngenta sau să acceseze website-ul companiei pentru informații detaliate și asistență specializată.

Articol de: ADRIAN GEANĂ, manager protecția plantelor cultura de porumb și oleaginoase Syngenta România

CITEȘTE ȘI: Culturi de floarea-soarelui curate, fără buruieni, cu erbicidul preemergent Gardo® Sun de la Syngenta

Colaborare pentru a accelera lansarea pe piață a produselor biologice inovatoare, Syngenta și Ginkgo Bioworks

Un factor important pentru producțiile agricole, captarea azotului atmosferic de către plantele de cultură

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, în calitate de beneficiar de finanțare, a lansat pe 1 noiembrie 2024 proiectul PEO 2021-2027 „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902. În valoare de 4.056.148,42 lei (din care 3.447.726,16 lei valoarea cofinanțării Uniunii Europene), proiectul se va derula pe parcursul a 24 de luni, în perioada 1 noiembrie 2024 – 31 octombrie 2026.

Obiectivul general al proiectului constă în îmbunătățirea calității și relevanței pe piața muncii a ofertei educaționale a USAMV Cluj-Napoca, prin cultivarea competențelor antreprenoriale în contextul tranziției verzi și prin implementarea de programe de practică congruente cu cererea actuală de forță de muncă.

Obiectivele specifice vizate sunt:

• Îmbunătățirea nivelului de competențe antreprenoriale, competențe verzi și competențe socio-emoționale ale unui număr de 280 studenți;

• Optimizarea ofertei educaționale a USAMVCN prin minimum 36 parteneriate public-private, în vederea derulării a 280 de stagii de practică de specialitate corelate cu cerințele pieței muncii;

• Susținerea angajabilității viitorilor absolvenți ai USAMVCN prin conturarea profilului personal și profesional al angajatului cerut pe piața muncii.

Prin cooperarea interinstituțională pe baza acordurilor de colaborare cu parteneri socio-economici/angajatori se va asigura studenților pregătirea profesională și asistență în vederea creșterii calității lor profesionale și de specialitate, în scopul integrării mai facile pe piața muncii.

Grupul țintă  al proiectului este format din 280 studenți, nivel licență și masterat, din regiunile de dezvoltare Nord-Vest, Vest, Centru și Nord-Est, pentru a stimula participarea pe piața muncii a tinerilor din regiunile cu o rată a ocupării sub media națională.

În acest scop, USAMV Cluj- Napoca va valorifica formarea competențelor transversale și va spori gradul de aplicabilitate a ofertei educaționale, prin următoarele activități ale proiectului:

• Organizarea și implementarea a două programe de formare/educaționale legate de dezvoltarea competențelor antreprenoriale ecoresponsabile și de dobândirea competențelor verzi cerute de tranziția climatică;

• Derularea unui workshop de formare de competențe socio-emoționale ale studenților în vederea integrării pe piața muncii;

• Dezvoltarea și sprijinirea de parteneriate sustenabile cu potențiali angajatori;

• Derularea a 280 de stagii de practică de specialitate.

Proiectul „Stagii de practică – succes în cariera profesională” – cod MySMIS 314902 este cofinanțat din Fondul Social European (FSE+), prin Programul Educație și Ocupare 2021-2027, Prioritatea de Investiții P07 – Creșterea calității ofertei de educație și formare profesională pentru asigurarea echității sistemului și o mai bună adaptare la dinamica pieței muncii și la provocările inovării și progresului tehnologic.

CITEȘTE ȘI: Floarea-soarelui cu rădăcini mai dezvoltate și mai tolerante la secetă

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), provine dintr-o familie de fermieri din județul Brăila, de la Tufești. Absolvent al USAMV București, a lucrat o vreme în ferma familiei, după care timp de zece ani a condus Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Brăila, iar în ultimii trei ani îl găsim în conducerea MADR. În luna decembrie, Sorin Moise împlinește 44 de ani și se mândrește cu faptul că de 25 de ani activează în sectorul agricol, punând la socoteală și facultatea, când a participat la stagii de practică și și-a ajutat familia în afacerea agricolă. Cu secretarul de stat Sorin Moise am abordat provocările și oportunitățile din agricultură, dar și din spațiul rural.

Reporter: Ultimii ani nu au fost ușori pentru agricultură, iar anul acesta a început cu protestele fermierilor, a continuat cu seceta cruntă şi cuţitul a cam ajuns la os, sacul s-a cam golit. Fermierii au nevoie de investiţii şi de sprijin pentru a relua ciclul de producție. Aţi luat nişte măsuri urgente la nivel de minister, împreună cu colegii dvs. Care sunt acestea?

Sorin Moise: Au fost adoptate trei acte normative foarte importante și toate sunt cumva legate de seceta din acest an. O să încep cu primul, în care discutăm de despăgubirile pentru secetă, discutăm de 1.000 lei pe hectar pentru fermierii care au grad de afectare de peste 30% calamitate pe cultură. Banii vor ajunge în conturile fermierilor cel mai probabil până în 10 noiembrie. Menționez că banii există în bugetul Ministerului Agriculturii, au fost alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului.

Al doilea act normativ la fel de important este cel referitor la amânarea datoriilor fermierilor, atât către bănci, cât şi către furnizorii de inputuri agricole, până în vara anului viitor. Cei care au un proces-verbal de calamitate cu minimum 30% pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe şi să-şi amâne ratele. Acum nu ştiu dacă e bine sau nu, pentru că nu ne garantează nimeni că anul viitor va fi unul bun, adică nu ne-am dori ca anul viitor, dacă ne confruntăm din nou cu seceta, să le mai punem o povară amânând această rată. Sunt sigur că fermierii noştri au fost tot timpul conştienţi de ce se întâmplă şi că sunt nişte oameni foarte serioşi. Dacă au avut posibilitatea să plătească cât au putut, au plătit. Dar noi am venit cu acest act normativ ca să nu se creeze abuzuri asupra lor, să nu vină cu dobânzi penalizatoare, cu executări silite pe utilaje, deci e un instrument de protecţie pentru fermieri.

Şi ultimul act normativ este o regândire a programului „Creditul fermierului”, unde venim cu suplimentarea garanţiei de stat de la 80% la 100%, deci fermierul nu mai trebuie să pună absolut nimic garanţie. De asemenea, ROBOR-ul este susţinut de Ministerul Agriculturii. Deci au o rată foarte mică şi cam atât pică în sarcina lor de plată. Foarte important este că acum, „Creditul fermierului” vine şi cu posibilitatea plăţii ratelor la creditele neperformante, pentru că în trecut fermierii nu puteau să plătească din aceste credite ratele către alte credite. Acum le oferim această posibilitate, să plătească ratele către credite neperformante, ceea ce este foarte important. Adică, dacă au un credit cu dobândă de 12%, plătesc din creditul actual ratele acolo şi rămân cu rate la un credit cu dobândă de 3% sau cât va fi dobânda aici.

Încă o veste bună, fermierii s-au obişnuit cu ea, din 16 octombrie APIA a început plata avansurilor, astfel încât ne dorim ca până la 1 decembrie toţi banii de care discutăm acum să fie cumva la dispoziţia fermierilor. Pentru că e foarte important ca ei să-şi termine ce au de plată, anul financiar, să nu treacă cu datorii din anul acesta în anul viitor. Cam astea sunt măsurile de care s-a ocupat în ultimul timp Ministerul Agriculturii şi trebuie să mulţumim Guvernului că a fost alături de noi şi am găsit înţelegere, pentru că aproape în fiecare săptămână ministrul Agriculturii era la primul ministru cu mâna întinsă să mai ceară nişte bani.

„Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural.”

Eforturi pentru popularea zonelor rurale

Reporter: Proveniți din mediul rural, cunoașteți problemele satului românesc...

Sorin Moise: Când vorbim de agricultură și de spațiul rural ar trebui să plecăm în primul rând de la resursa umană. Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural. Pentru că din ce în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de mirajul urban, fără să poată să explice efectiv care sunt beneficiile mutatului într-o zonă urbană. În spaţiul rural, ştim cu toţii, sunt mult mai multe beneficii. Discutăm aici de sănătate, de partea financiară, dar, într-adevăr, locuitul într-un spaţiu rural înseamnă şi multă muncă. Iar din păcate, din ce în ce mai mulţi tineri preferă un stil de viaţă mai liniştit, mai lejer şi tocmai aici intervine rolul nostru, al autorităţilor, care trebuie să-i convingem, să-i educăm, să stăm de vorbă cu ei, să-i convingem să meargă în instituţiile în care să putem să-i pregătim, stagii de practică, cursuri la Direcţiile Agricole şi şcoli de specializare în liceele agricole şi în universităţile de specialitate, ca să revină în spaţiul rural.

Reporter: Problema este că statul investește 20 – 25 de ani într-un om, până îşi termină studiile, inclusiv cele superioare, şi aici în ţară nu reuşim să-i oferim un salariu, un loc de muncă decent, şi atunci el pleacă în străinătate. Ba mai mult decât atât, există această goană după oameni bine pregătiţi din partea companiilor din ţările europene.

Sorin Moise: Globalizarea încet-încet cuprinde şi România. Pe de o parte avem oameni, de la forţă de muncă brută până la specialişti de cel mai înalt nivel, care pleacă din domeniul agricol din România şi muncesc în alte ţări. În acelaşi timp, în România vedem c-au început să vină muncitori din toate ţările lumii, ţări care livrează forţă de muncă în Europa. Chiar recent vorbeam cu un prieten din Brăila, are o fermă de ovine, şi care-mi spunea că i-au venit șase muncitori cred că din Sri Lanka, şi spunea că-i are de vreo lună, a început să se înţeleagă cu ei.

Reporter: E o soluţie, dar oare e de viitor? Cum vedeţi popularea satului românesc sau fixarea forţei de muncă în locul de naştere sau măcar într-un areal mai restrâns?

Sorin Moise: Ministerul Agriculturii alocă resurse importante financiare pentru instalarea tinerilor fermieri în spaţiul rural. Deja am avut o măsură care s-a închis, fondurile au fost epuizate, discutăm de o alocare financiară de 210 milioane de euro, undeva la suma maximă pe proiect de 70.000 de euro doar pentru tinerii fermieri, sută la sută finanţare europeană. Nu trebuia să pună niciun ban, dacă era eligibil.

În afară de această măsură dedicată exclusiv tinerilor fermieri, şi în celelalte măsuri tinerii fermieri sunt prioritizaţi prin prisma punctajului. Dacă exploataţia este deţinută de un tânăr fermier sau dacă din exploataţie face parte şi un tânăr, el primeşte un punctaj suplimentar.

Revin la zona de învăţământ. Avem măsura prin PNRR, prin care fiecare liceu agricol din România va primi o finanţare tocmai pentru a-şi adapta curricula şi toate materiile la nevoile actuale, adică curricula va fi făcută de Ministerul Educaţiei, dar în parteneriat cu universităţile de ştiinţe agricole şi medicină veterinară din România şi vor fi adaptate, spunem noi, nevoilor zonale şi regionale, pentru că aţi văzut că în funcţie de zonă nu sunt aceleaşi nevoi. Poate e o zonă în care predomină sectorul zootehnic, creşterea de bovine, ovine, vacă de carne, vacă de lapte, în zonă la mine la Brăila cu preponderenţă sunt de interes studiile agricole şi agronomice pentru că acolo producem foarte multe cereale, avem zone cu specific pe pomicultură, pe viticultură, deci trebuie cumva să ne adaptăm, să nu mai creăm o materie universal valabilă în toată ţara.

„Agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.”

Nevoile unesc agricultorii

Reporter: Vorbim despre dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc, vorbim despre fixarea locului de muncă şi mai ales de crearea de locuri de muncă, de realizarea de afaceri care să crească numărul locurilor de muncă, ați amintit de zonare și știm foarte bine că zona montană este una cu totul specială. Ce măsuri există sau aveți în vedere pentru dezvoltarea zonei montane?

Sorin Moise: Zona montană a avut tot timpul alocări separate, pentru că a fost o cerinţă specială din partea asociaţiilor de profil din zonele respective. Și pe bună dreptate, pentru că ştim cu toţii, viaţa la munte e frumoasă dar nu e uşoară, mai ales în contextul în care vedem că sunt tot felul de provocări, atât din cauza animalelor sălbatice, cât şi din cauza faptului că trebuie efectiv să stai să munceşti în vârful muntelui şi câteodată eşti rupt de realitate. Tocmai de aceea am considerat necesară alocarea separată pentru zona montană, unde beneficiari pot fi doar cetăţenii care locuiesc în acele zone, tinerii.

Făcând o analiză simplă, ne dăm seama că cele mai puternice agriculturi din Uniunea Europeană sunt cele care au cea mai mare valoare adăugată pe hectar, şi discutăm de Italia, Olanda, Spania, Franţa, de unde nu pleacă niciun bob de grâu ca materie primă brută sau niciun litru de lapte sau niciun kilogram de carne. Totul e procesat, făcut în aşa fel încât să aducă cât mai multă valoare adăugată fermierului respectiv. Ţinând cont şi plecând de la aceste considerente, alocările pe care le-am făcut pentru zona de procesare în acest an au fost din fonduri europene, o măsură de 210 milioane de euro şi ne-a surprins interesul foarte mare pe care l-au avut fermierii noştri pe această măsură, pentru că la această alocare am avut proiecte depuse de 1,1 miliarde de euro, deci de cinci ori mai multe proiecte depuse. Încercăm să suplimentăm sumele, pentru ca să putem să oferim bani pentru toate proiectele care au fost eligibile pe această măsură de procesare, am cerut deja un acord Comisiei Europene pentru a realoca din anumite scheme sau măsuri care considerăm noi că nu sunt de un aşa mare interes pentru fermieri.

Trebuie să fim realişti, în contextul în care în ultimii patru-cinci ani am avut o serie de provocări, agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.

Reporter: Aminteaţi țări din UE unde trebuie să punctăm că există o tradiţie în ceea ce înseamnă asociere, cooperative agricole. Din păcate, la noi asocierea de orice fel nu prea funcționează. În acele ţări pe care le-ați menționat sunt cooperative care funcţionează de 40, 50, 60 de ani sau chiar mai mult, şi care au o dezvoltare continuă.

Sorin Moise: Dacă ne uităm la istorie ne dăm seama că şi pe ei tot nevoile i-au unit, i-au făcut la momentul respectiv, acum 50-60 de ani, să pună bazele acestor cooperative. Cred că aceşti ani prin care am trecut, din cauza crizelor succesive care au venit, din cauza secetei şi schimbărilor climatice, cumva fermierii noştri au devenit din ce în ce mai uniţi. Am avut la minister discuţii, în ultimii trei ani şi în ultimul an mai ales, cu asociaţii de fermieri şi-i văd pe toţi că au început să vorbească aceeaşi limbă. Adică au început să devină mai uniţi, să aibă acelaşi interes, ceea ce e foarte important. Pentru că şi pentru noi, ca autoritate, una e să-ţi vină zece asociaţii care solicită acelaşi lucru, alta e să-ţi vină zece asociaţii care să solicite zece soluţii diferite pentru zece probleme diferite. Eu am un exemplu foarte bun, şi revin la mine la Brăila, avem acolo Braicoop, o cooperativă agricolă destul de mare, care acum înţeleg că au şi un proiect european pe care să-l implementeze în perioada următoare, văd că fermierii sunt uniţi, că lucrează foarte bine, şi încet-încet se leagă şi prietenii între ei, îşi dau sfaturi, consultanţă, cei are au experienţă mai mare îi ajută pe cei tineri şi până la urmă cred că asta e cheia şi soluţia într-o cooperativă. Ministerul Agriculturii trebuie să vină şi el cu o finanţare, cu facilităţi fiscale pentru cooperative, cu care am şi venit, cu punctaje suplimentare sau cu facilităţi în accesarea măsurilor, dar şi în interiorul lor cooperativele trebuie să-şi gestioneze foarte bine problemele, astfel încât să-şi atragă noi membri şi să aibă un punct comun de dialog cu Ministerul Agriculturii.

Perdele forestiere pentru combaterea schimbărilor climatice

Reporter: Aţi menționat schimbările climatice. Iată că de mai bine de trei ani avem parte de secetă, lucru neplăcut pentru ceea ce înseamnă supravieţuirea agricultorilor care nu au parte de irigaţii sau de a putea să intervină atunci când este nevoie, astfel încât cultura să supravieţuiască şi să producă măcar atât cât s-a investit în ea. Anul acesta, în 2024, trebuie să recunoaştem că cei care şi-au scos cheltuiala sunt fericiţi.

Sorin Moise: De trei ani de când sunt în MADR am participat în numele ministerului la foarte multe conferinţe, prin Washington, în Dubai, în Paris, în Berlin, în foarte multe zone de interes. Vreau să vă spun că în toate zonele în care am participat, principalele două probleme acestea erau: prima – depopularea spaţiului rural, şi a doua – schimbările climatice, care devin din ce în ce mai agresive peste tot mapamondul. Deci nu e ţară care să nu se plângă, se plângeau olandezii acum doi ani de secetă. Vă daţi seama?! Şi ei spuneau că e secetă că plouă o dată la trei-patru zile! Trebuie să ne canalizăm eforturile concentrat, pentru că noi oricum avem nişte alocări financiare pentru combaterea schimbărilor climatice, şi principala măsură pe care ministerul o are este dezvoltarea sistemului de irigaţii prin Programul naţional de irigaţii, cu o valoare de 1,8 miliarde de euro pentru următorii ani, sume din bugetul naţional, deci aici discutăm de infrastructura principală de irigaţii, şi în completare venim cu banii din fonduri europene, PNS din acestă perioadă, 400 milioane de euro pentru refacerea infrastructurii secundare de irigaţii şi 100 milioane euro pentru înfiinţarea sistemelor de irigaţii la nivel de fermă. În zonele în care ANIF-ul nu a avut OUAI-uri constituite sau nu a avut reţea constituită, acolo mai sunt fermieri cu surse de apă în vecinătate unde vor să-şi facă şi ei un sistem să poată să irige 50-100 de hectare care le-ar fi de mare folos în această perioadă.

În ferma familiei mele, de câţiva ani se folosește irigatul prin picurare. Nu pot spune că este o soluţie ideală, dar este o soluţie care ne-a ajutat să trecem peste aceşti ani grei.

Reporter: Dar care necesită o investiţie foarte mare pe hectar.

Sorin Moise: În fiecare an, dar discutam cu nişte vecini şi mă întrebau: nu e scump? Şi le-am zis: e scump, dar când văd porumbul că e verde cel puţin sunt sănătos la cap. În momentul în care vezi că ţi se usucă porumbul pe câmp, nu mai ai absolut nimic. Şi nu doar porumbul, ci toate culturile. Deci despre asta discutăm. Ca să poţi să mergi mai departe, trebuie să fii sănătos, iar schimbările astea climatice cel mai tare ne afectează integritatea psihică.

„E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.”

În continuare, alte măsuri pe care ministerul le-a luat pentru a combate schimbările climatice, avem prinsă în PNS o măsură în valoare de 12 milioane de euro, cu 200.000 euro pe proiect, pentru înfiinţare de perdele forestiere la nivel de fermă. Este o măsură tot cu sută la sută finanţare europeană, adică fermierul nu trebuie să pună nimic, urmează probabil să apară în perioada următoare.

Avem şi măsura de la Mediu din PNRR, acea măsură de împădurire prin care România şi-a luat un angajament să împădurească câteva mii de hectare, iar aici noi am sfătuit tot timpul fermierii care au terenuri degradate sau pe care nu le pot iriga şi ştiu că au producţii foarte mici în ultimii ani să facă această împădurire, mai ales dacă sunt terenuri în proprietatea lor sau pe care au contracte de arendă sau de concesiune pe o perioadă mai mare de 20 de ani. În toată această perioadă fermierul va primi o pierdere de venit de la Ministerul Agriculturii, subvenţia, dar şi o subvenţie specială de la Ministerul Mediului, în total ar fi undeva la 600 de euro pe hectar, dacă nu mă înşel, plus costurile iniţiale cu înfiinţarea pădurii, care sunt decontate de Ministerul Mediului. Deci este o măsură binevenită, mai ales pentru zona de sud extrem al României, de sud-est, zonele cele mai afectate de seceta din ultimii trei-patru ani.

Am văzut în ultimii ani furtuni de nisip în zona Bărăganului, la mine în Brăila. Eu am văzut în Ialomiţa, Brăila, am plecat într-o după-amiază de vară de la Brăila spre Ialomiţa, furtuni de nisip. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.

„Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi. Pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Trebuie găsit un echilibru.”

Reporter: Să vorbim, scurt, de ambițiile, strategiile Bruxellesului referitoare la mediu și climă. 

Sorin Moise: Este clar că setul de măsuri pe care l-a propus Comisia Europeană a fost pe baza unor analize făcute şi verificând ce s-a întâmplat în ultimii 10-20 de ani cu clima din Europa. E clar că nişte beneficii, cel mai probabil pe termen lung, vor fi, dacă am aplica Green Deal-ul exact aşa cum îl dorește Bruxellesul.

Din păcate, acest Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi, au credite şi trebuie să-şi plătească ratele la bancă. Pe ei nu-i interesează să lase terenul pârloagă sau un an să pună o cultură şi alt an altă cultură. Pe ei îi interesează în continuare să-şi optimizeze producţiile, ca să poată să obţină un venit mare şi să-şi plătească datoriile. Că dacă n-ar avea presiunea datoriilor, eu nu cred că ar fi atât de disperaţi aceşti fermieri. E clar că sunt îndatoraţi, au probleme, au făcut investiţii, tot noi i-am stimulat să facă şi aceste investiţii, aşa încât ori Comisia Europeană trebuie să facă ceva, şi deja a început să facă, adică s-o lase mai uşor cu ambiţiile legate de climă şi de mediu, ori trebuie să vină suplimentar cu alte sume de bani. Adică, pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Şi atunci n-am nicio problemă, eu nu cred că e fermier în România care să nu vrea, în contextul în care am avut secetă în ultimii patru-cinci ani, să nu lase 100 de hectare pârloagă şi să ia 500 de euro pe hectar. Dar nu poate să lase pârloagă şi să ia 100 de euro, pentru că nu poate face nimic cu acei bani. Aici trebuie să găsim un echilibru şi un punct comun. Aceste probleme noi le-am transmis de anul trecut prin vocea miniştrilor care ne-au reprezentat la Bruxelles, prin vocea secretarilor de stat, şi le-am spus tot timpul că ambiţiile sunt prea mari, că fermierii nu mai fac faţă, dar a fost nevoie de protestele din iarnă ca să ne ia şi pe noi cineva în serios, pe noi ca ţară, pentru că acolo ridicam aceste probleme, dar părea că suntem singurii din UE care avem aceste probleme, deoarece colegii omologi ai noştri din alte ţări, niciunul nu ridica acest subiect.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: România solicită extinderea Cadrului Temporar de Criză și Tranziție și creșterea plafonului de ajutor 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Robo-Fermier este un concept sută la sută românesc – idee și dezvoltare – care aduce tehnologia de ultimă oră în sectorul pomicol, marcând, totodată, un prim pas în direcția dezvoltării de soluții robotizate pentru monitorizarea și îngrijirea culturilor și a pomilor.

Tehnologia robotică vine în sprijinul fermierilor prin acoperirea deficitului de forță de muncă din agricultură. Proiectul pilot dovedește că platforma robotizată Robo-Fermier este o soluție pentru problemele reale și practice identificate în fermele pomicole, iar rezultatul proiectului are șanse mari de a fi asimilat în economia reală.

Astfel, inițiativa și mai ales realizarea echipei de proiect este cu atât mai lăudabilă cu cât principalul motiv al demersului nu a fost obținerea unui profit, ci aducerea la viață a unei idei, trecând peste multe greutăți logistice, dificultăți și momente în care tot proiectul părea că se prăbușește.

Acest proiect inovativ este realizat de Grupul Operațional „ROBO-FERMIER”, format din trei membri: liderul de proiect – SC Pereco SRL alături de expertul în robotică Călin Dragoș, precum și cei doi parteneri ai liderului de proiect: Stațiunea de Cercetare - Dezvoltare pentru Pomicultură (SCDP) Băneasa și societatea Integro Management Consult SRL.

Investiția în valoare de 359.829 de euro, finanțată de AFIR și realizată în localitatea Bătești din județul Prahova, constă în realizarea platformei modulare robotice autonome ROBO-FERMIER cu scopul de a dezvolta și realiza în comun cu partenerii o soluție inovatoare de gestiune și de management a exploatațiilor pomicole ecologice care se confruntă atât cu probleme privind nivelul înalt de resursă umană necesar în administrarea unei plantații pomicole, cât și cu oferta scăzută de personal calificat din acest domeniu.

În cadrul proiectului sunt implicați un producător și un procesator agricol, un expert în robotică, un consultant în dezvoltarea agriculturii ecologice și un institut de cercetare în scopul obținerii unei soluții utile fermierilor. Proiectul pilot a realizat și a testat aplicabilitatea comercială în contextul pomiculturii ecologice și agriculturii de precizie, a unei soluții robotice autonome modulare destinate executării lucrărilor din plantațiile pomicole – întreținerea plantației, monitorizarea și aplicarea de tratamente.

Proiectul propune integrarea de soluții hardware și software pentru realizarea unui concept unitar în vederea funcționării autonome a platformei. Astfel, „fermierul robot” apelează la soluții inovative din domeniile: poziționare globală (GPS), utilizarea senzorilor (accelerometru, giroscop, compass), a sateliților și a imaginilor luate la nivelul plantației, precum și dezvoltarea și folosirea unor instrumente de management al informației, de interpretare a variațiilor și de reducere a emisiilor de carbon și a energiei electrice.

Monitorizarea permanentă a plantațiilor pomicole, precum și soluția de utilizare eficientă a produselor de control prin aplicarea lor locală au efecte pozitive socio-economice și de mediu: reducerea consumului de combustibil, îmbunătățirea condițiilor de lucru ale fermierilor, conservarea solului și îmbunătățirea caracteristicilor sale și scădere a riscului de eroziune, creșterea producției, o eficiență ridicată și implicit o reducere a costurilor de întreținere a plantațiilor.

Rezultate concrete obținute cu Robo-Fermier:

• Un studiu privind principalele caracteristici ale plantațiilor pomicole înființate pe sisteme moderne de cultură, utilizat ca sursă de informație științifică, pe baza căreia a fost testat robotul și au fost realizate programe de operare, ținând cont de specie, densitate, profil plantație etc;

• O platformă robotică, autonomă și modulară, destinată întreținerii plantațiilor pomicole ecologice (prin lucrări de tăiere a ierbii și săpat printre pomi pe rând, recoltarea mecanizată si monitorizarea stării fitosanitare a plantațiilor) care să permită inclusiv înlocuirea tractoarelor, cu combustie de energie fosilă, reducându-se astfel nivelul de poluare din agricultură;

• O bază de date cu informații și fotografii cu principalele boli și dăunători din plantațiile pomicole ecologice, necesară softului bazat pe IA (Inteligență Artificială), pentru recunoașterea bolilor și dăunătorilor prezenți în plantație și utilizată de platforma robotică. Cu ajutorul acestei baze de date, robotul va învăța în permanență putând să recunoască existența în diferite stadii de dezvoltare a factorilor patogeni;

• O aplicație mobilă de monitorizare și control a platformei robotice. Această aplicație poate fi instalată sau utilizată din Cloud, pe terminale telefonice, tablete sau PC și permite accesarea prin internet a platformei;

• Un studiu de impact al utilizării sistemelor electronice, respectiv a platformei ROBO - FERMIER, în eficiența economică a fermelor pomicole ecologice și în cadrul cheltuielilor de producție;

• Pagină web de prezentare a proiectului: www.robofermier.ro;

• Instruirea de bază pentru membrii proiectului și accesul la utilizarea metodelor inovative de gestiune a proiectului, astfel încât să poate gestiona în mod eficient activitatea.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a finanțat, prin Programul Național de Dezvoltare Rurală (PNDR) 2014 – 2020, înființarea și funcționarea grupurilor operaționale (GO) pentru dezvoltarea de proiecte pilot, noi produse, practici, procese și tehnologii în sectoarele agricol, pomicol, alimentar și forestier în cadrul submăsurilor 16.1 și 16.1a. Alocarea financiară totală pentru acest tip de investiții a fost de peste 9,4 milioane de euro, fonduri pe care AFIR le-a utilizat prin cele 26 de proiecte contractate. Valoarea plăților efectuate către beneficiari este de 7,7 milioane de euro, până la acest moment.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Anul 2023 a însemnat pentru agricultura românească un declin, fie că vorbim despre distribuție inputuri, servicii sau producție, toată lumea a plâns la unison cu fermierul. Totuși, lupul nu e chiar atât de negru, iar situația de acum s-a mai trăit și în trecut, susțin reprezentanții companiei de consultanță strategică integrată AGXecutive.

Fluctuații de prețuri, costuri mari la hectar, nerecuperarea banilor din piață, credit furnizor acordat pe dublul perioadei obișnuite, candidați bulversați, angajați sceptici și temători, angajatori care strâng cureaua sau care, dimpotrivă, dau un exemplu pozitiv în piață, pe toate acestea și multe altele le vedem în agribusinessul din țara noastră.

Știm și exemple de succes, dar cunoaștem și eșecul din sector, spune consultantul în formare & recrutare & analiză strategică Florin Constantin, fondatorul AGXecutive, companie care a realizat o retrospectivă a anului 2023. „Piața resurselor umane în agricultură s-a blocat în a doua jumătate a anului care tocmai se încheie pe fondul unei conjuncturi nefaste provocate de inflația prețurilor la tehnologiile agricole, scăderea producției datorită secetei, deflația cotației cerealelor și războiul din Ucraina. Firmele au devenit ezitante privind recrutările planificate și am văzut multe proiecte blocate sau reconfigurate. La nivelul candidaților ezitările s-au amplificat ceea ce a redus credibilitatea pool-ului de candidați și așa foarte afectat de carente generalizate de expertiză și experiență. Cele câteva proiecte de disponibilizări din anumite organizații nu au adus un aport de candidați valoroși pe piață, ca dovadă că au fost lăsați să plece doar cei cu un impact mai redus în valoarea adăugată a businessului, iar presiunea pe salarii nu s-a redus, așteptările exprimate de candidați rămânând în continuare de multe ori peste pragul de rentabilitate calculat de angajatori”, subliniază Florin Constantin.

Constatarea experților este că 2023 a fost un an al provocărilor din punct de vedere al resurselor umane, din punct de vedere al culturilor și al prețurilor. Multe zone din țară au fost puternic afectate de secetă, lucru care s-a simțit cel mai rău în toamna acestui an, ceea ce a blocat piața inputurilor la un moment dat. Și resursele umane au avut de suferit din această cauză. Potrivit consultantului în recrutare Denisa Neda, probleme au fost din ambele părți, și din partea candidaților și din partea angajatorilor, însă punctele comune sunt nesiguranța și demotivarea. „Angajatorii își pierd din ce în ce mai mult încrederea, iar candidații sunt demotivați și nehotărâți. Într-adevăr, este de înțeles că oamenii au fost „loviți” din mai multe părți (secetă, prețuri, restructurări), acest lucru a fost simțit și din prisma resurselor umane. Oamenii au fost mai rigizi, stresați și am întâmpinat dificultăți de înțelegere atât a nevoilor candidaților, cât și a angajatorilor. Dar optimismul persistă și spre final de an a început să se arate, majoritatea au planuri de investiție și dezvoltare a business-ului și pășesc în noul an cu încrederea că prosperitatea este aproape și că își vor găsi echilibrul profesional în 2024.”

Angelica Mocanu, consultant pe partea de recrutare AGXecutive, a adăugat: „Am observat o tendință semnificativă în creșterea incertitudinii manifestate de angajatori în privința profilului dorit. Situația este frecvent caracterizată de inițiala dorință de a găsi candidatul potrivit pentru un anumit post, doar pentru ca, într-o etapă ulterioară, să constate că necesită altă competență în cadrul companiei, dorind să recruteze de fapt altă poziție. Aici, consultanța oferită de recrutor joacă un rol crucial. Un alt aspect de remarcat este ignorarea sfaturilor consultanților, ceea ce se reflectă adesea în solicitări ulterioare de înlocuire a candidatului inițial ales. Aceste tendințe subliniază o lipsă de răbdare în procesul de recrutare și pun în evidență importanța unei abordări strategice și a ascultării atente a consultanților”.

Consultantul în recrutare Marius Cutuș apreciază că 2023 a fost anul domeniului financiar: „Deși lucrăm în agribusiness, iar principala direcție de recrutare pentru noi, sunt pozițiile comerciale, începând de la Area sales manager, Regional manager, National sales manager și altele conexe, 2023 a fost anul în care multe companii care s-au aplecat asupra domeniului financiar, până mai de curând neglijat de mulți. Astăzi nu mai poți să faci agricultura modernă fără un buget, fără un plan de investiții, fără să urmărești cheltuielile, fără o analiză financiară lunară care să-ți arate tendințele afacerii în timp real. În același timp, legislația, categoria de contribuabil în care ești, te obligă să ai un departament financiar în acest sens. Totul frumos până aici, că acum încep problemele cu cei pe care vrem să-i aducem în acest domeniu. Astfel, domeniul financiar a oferit pentru noi multe surprize privind tipologia candidaților și modul lor de abordare a schimbării locului de muncă în sensul că am întâlnit situații în care au participat în proces până la final iar la primirea ofertei, conform cerințelor, s-au răzgândit, ori au plusat procente bune și când le-au primit, au refuzat oferta de angajare. Este normal în viziunea unor „observatori de pe banca din spatele blocului”, însă din punctul nostru de vedere acestea nu sunt comportamente normale. Vin în proces, avem discuții cu angajatorul, stabilim direcții de urmat, agreăm pachetul salarial, primim oferta și o refuzăm. Ce să înțelegem?! că puși în fața unei oportunități profesionale pe care am agreat-o de comun acord, cel mai corect este să renunțăm, să fugim de provocările profesionale și să stăm liniștiți în zona de confort, apoi să ne plângem? Dacă asta e normalitatea, atunci un salariu sub nivelul de pregătire și de experiență cum este?”.

Pe buzele consultanților de la AGXecutive stă următoarea întrebare: într-un an de criză, este sănătos să lași oamenii din echipă să simtă criza, sau managementul ar trebui să acționeze ca un tampon care atenuează șocurile pieței? „Anul 2023 a fost anul în care agricultura românească a stat cu un picior într-o găleată cu apă rece și cu celălalt într-o găleată cu apă caldă, pe medie am stat bine. Pe de altă parte, cel mai sensibil parametru seismologic a avut sinuozități mari: bugetul de marketing. Noi, la AGXecutive consultăm trimestrial disponibilitatea companiilor din agribusiness de a oferi angajaților programe de formare, teambuilding-uri, evenimente anuale etc. Anul acesta, companiile din agribusiness au tăiat masiv aceste bugete. Și nici companiile multinaționale nu au făcut rabat. În afară de un eveniment anual, poate și acela făcut pentru a motiva echipele de vânzări în a nu resimți criza prin care trecem la momentul de față, multe companii au renunțat la programele de formare, pe motiv că nu mai au buget/oamenii și așa nu își îndeplinesc targetul”, arată consultantul în formare și trainerul Camelia Lebădă.

AGXecutive realizează anual un studiu de competitivitate și tendințe HR în agribusiness, fiind singurul de o asemenea amploare și cu o asemenea acuratețe a datelor.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În urmă cu aproape 25 de ani, familia Necșulescu a început să rescrie povestea vinurilor obținute pe văile Târnavelor, în județul Alba. Astăzi, Jidvei este o afacere de familie în cel mai pur sens al cuvântului, având în vedere că la conducerea companiei se află a treia generație a familiei interlocutorului nostru – Claudiu Necșulescu. Însă nu trebuie să uităm că trăim în România și în nicio afacere nu curge doar lapte și miere, iar piața vitivinicolă este încă neașezată, cu nenumărate provocări, incertitudini, cu felurite probleme la tot pasul. Totuși, Claudiu Necșulescu privește partea plină a paharului, fiind preocupat permanent de a merge mai departe. Iar noi dorim să punctăm efortul continuu al unui brand românesc care caută mereu performanța.

„Situaţia este dramatică în sectorul vitivinicol. Sunt convins că 90% din companii, în realitate, sunt pe minus.”

Reporter: Ce înseamnă să fii om de afaceri în viticultură şi vinificaţie astăzi?

Claudiu Necșulescu: Cred că e o misiune foarte grea astăzi. Sigur, din motive mai mult sau mai puţin obiective, ultimii trei ani au fost nişte ani cu încercări şi provocări foarte puternice. Eu spun că de multe ori poate astea chiar te întăresc şi vorbim de rezilienţă, dar durerea cea mare este că unele dintre provocările sau neajunsurile din mediul de afaceri nu vin neapărat din nişte condiţii obiective, ci vin dintr-o proastă înţelegere sau o lipsă a dialogului cu autorităţile. Sau, şi dacă există, de multe ori parcă mimăm dialogul, adică ne-am întâlnit, am discutat, dar nu se întâmplă nimic. Situaţia este dramatică în sectorul vitivinicol, şi o spun cu asumarea cuvintelor, deci eu sunt convins că 90% din companiile din sectorul vitivinicol în realitate sunt pe minus. Sigur că, prin eforturi, prin transferuri de fonduri din alte activităţi încearcă să acopere gaura din sectorul vitivinicol, din ce înseamnă partea vinicolă. Discut foarte mult cu membrii ONIV (Organizația Națională Interprofesională Vitivinicolă) şi cu alţi producători de vin şi toţi au aceeaşi problemă. E clar că scumpirile, pornind de la energie, îngrăşăminte, sticle, etichete, ele nu au putut fi transferate pe raft, pentru că aducea produsul într-o zonă de respingere din partea consumatorului, şi atunci n-au făcut decât să mănânce din marja care era sau să aducă produsul chiar pe minus. Companiile din sectorul vitivinicol au plantaţii, produc vin şi cifra de afaceri se realizează prin valorificarea vinului.

Reporter: Aveți cu cine lucra via, în cramă, știut fiind că forţa de muncă este o mare problemă?

Claudiu Necșulescu: Noi am adus forță de muncă din Nepal. Avem 250 de nepalezi, acum am mai comandat, am încheiat contracte pentru încă 250 de nepalezi, este un deficit major de forţă de muncă pentru activităţile din agricultură. Personal, mă bucur că n-am intrat momentan în Schengen, pentru că am fi rămas şi fără această forţă de muncă adusă din afară. În momentul aderării la Schengen, automat această forță de muncă ieftină intră în piaţa muncii europeană şi toți oamenii ăștia nu au nicio problemă să se ducă să lucreze în țările mai dezvoltate.

Reporter: Și totuși, iată că omul de afaceri din România se descurcă. Dar asta nu înseamnă că guvernanţii trebuie să se bazeze pe faptul că omul de afaceri român se descurcă...

Claudiu Necșulescu: Aici, facilităţile sunt foarte simple. O scădere a impozitării muncii şi o creştere a salariului minim. Astea sunt măsurile, nu există altele, în ceea ce privește forța de muncă. Prin creşterea salariului minim automat scazi presiunea de emigraţie în afară a forţei de muncă şi pe fondul creşterii îţi poţi permite să scazi impozitarea muncii, care la noi în ţară este cea mai mare din Uniunea Europeană. Astăzi, dacă le dai şi 200 de lei pe zi net, nu-ţi vin la muncă. Sectorul vitivinicol este un sector în care nu poţi regla producţia după piaţă. Noi vrem - nu vrem trebuie să lucrăm via, chiar dacă anul, condiţiile din piaţă sunt mai proaste şi nu poţi valorifica întreaga cantitate. La vie nu poţi să-i spui: anul ăsta stai pe loc, ne vedem la anul şi ne apucăm de producţie. Şi aici apar cele mai mari probleme. Nu vorbesc şi de costuri de stocare, şi toate elementele astea vin să genereze costuri suplimentare.

Cultura viței-de-vie nu o poţi abandona. Dacă am rămas pe stoc cu porumb anul ăsta, anul viitor categoric pun mai puţin porumb. La vie nu pot să-i spun: anul ăsta stop, nu cheltui cu tine, nu fac tăieri, nu fac dirijări sau tratamente, pentru că dacă ai făcut asta, anul următor clar nu mai faci nimic. Şi atunci eşti obligat s-o întreţii.

Pentru cultura viţei-de-vie, pot să spun că suntem la maximumul de favorabilitate. Dacă înainte oarecum aveam riscurile îngheţului excesiv şi îngheţului târziu, şi un excedent de umiditate, acum practic suntem la maximumul de favorabilitate. Acum doar greşelile noastre pot să ne afecteze producţia din Transilvania. Sigur, în zona de sud seceta e o problemă majoră, dar acolo trebuie programe naţionale care să ajute fermierii. România încă nu are o strategie naţională legată de agricultură.

„Acum cei mai mulţi bani merg pe zona de investiţii, nu pe zona de reconversie, şi ăsta e un semn de întrebare, pentru că fără patrimoniu viticol şi fără să conservi patrimoniul viticol, cramele la un moment dat dispar.”

Reporter: În viticultură aţi avut un program şi-l aveţi în continuare, cel al reconversiei...

Claudiu Necșulescu: Anul ăsta sperăm să ajungem din nou la o absorbţie de sută la sută. În ultimii trei ani, pe fondul pandemiei, pe urmă a început războiul, a fost o stagnare, dar anul ăsta se pare că reuşim să consumăm toţi banii alocaţi pentru partea de reconversie şi, sigur, şi partea de investiţii.

La ora asta, producătorii mari au un handicap, că primesc doar 25% din proiect pe partea de investiţii. Dar ceea ce mă bucură e faptul că, într-adevăr, noi tot timpul ne-am lăudat că am fost sectorul cu cea mai bună absorbţie de fonduri şi că a fost o politică coerentă.

„SGR (Sistemul Garanție – Returnare) nu există în UE, nu există niciun stat membru producător de vin care să aibă vinul inclus în acest mecanism. Şi noi am fost introduşi. Acest SGR nu poate funcţiona pe vin.”

Reporter: Adică sumele alocate sectorului vitivinicol au fost consumate integral.

Claudiu Necșulescu: Eram un pic dezamăgit pentru ultimii trei-patru ani, când nu mai exista apetit în zona asta investiţională. Acum cei mai mulţi bani e drept că merg pe zona de investiţii, nu pe zona de reconversie, şi ăsta e un semn de întrebare, pentru că fără patrimoniu viticol şi fără să conservi patrimoniul viticol, cramele la un moment dat dispar. Cred că ce este şi ce ar trebui luat în considerare e că vinul, chiar în situaţiile de criză şi cu încărcătură emoţională puternică, el fiind un produs de confort, că nu este un produs de necesitate, piaţa acestuia suferă foarte mult. Niciodată, dacă ai o stare şi eşti încărcat emoţional, nu ai dispoziţia să bei un pahar de vin. Că mulţi spun: lasă, că alcoolul merge! Dar vinul nu este alcool. Ăla care vrea să-şi înece amarul eventual bea o votcă, o tărie, n-o să bea un pahar de vin să-şi înece amarul. Că până ajunge să-şi înece cu vin amarul se plictiseşte, uită de ce s-a apucat.

Provocări sunt multe şi ceea ce ne preocupă cel mai mult acum, în perioada asta, este un mecanism introdus pe zona asta de colectare şi reciclare a deşeurilor, unde într-un mod… n-aş găsi o definiţie să nu exagerez sau să nu fiu vulgar, dar cum se vorbea atunci „noaptea ca hoţii”, cam aşa a fost introdus şi sectorul de vin. Noul mecanism propus, SGR (Sistemul Garanție – Returnare), nu există în UE. Nu există niciun stat membru producător de vin care să aibă vinul inclus în acest mecanism. Şi noi am fost introduşi. Acest SGR nu poate funcţiona pe vin din raţiuni foarte clare: un om care plăteşte 30-40 de lei pe o sticlă de vin nu se va întoarce cu sticla la magazin să-şi ia 50 de bani. Şi atunci e clar că nu putem avea aşteptări în a fi un mecanism eficient. Nimeni nu şi-a pus întrebarea: de ce noi? Măcar să întrebe celelalte state UE de ce nu au prins și vinul în SGR. Marele paradox e că sticla la noi se colectează cu mecanismele vechi. Sticla chiar şi-a îndeplinit în fiecare an cota. Problemele apar pe pet şi pe aluminiu, acolo nu reuşim să ajungem la cotele asumate şi pe care trebuie să le realizăm. Nu ştiu ce se urmăreşte, este clar o concurenţă neloială. Eu sunt om de afaceri din ’90, nu de ieri-de azi, şi am luat-o de la zero. Un astfel de contract precum SGR, care ne-a fost propus – impus – spre semnare, n-am întâlnit. Adică orice om, fără să ai nici cea mai mică pregătire în zona juridică, deci un contract în care nu spui ce face, ci doar ce fac eu, adică ce am să-ţi plătesc, obligaţii, dar nici alea stabilite şi să spună că atât te costă taxa de administrare, atâta taxa de gestiune și doar cu o anumită companie, cu una singură, așa ceva n-am întâlnit. E ceva de noaptea minţii! Repet, la ora asta pentru foarte mulţi dintre noi impactul este foarte mare, adică aşa cum stau lucrurile eu estimez că impactul pentru mine va fi undeva la 3-4% din cifra de afaceri, ceea ce este enorm. Dar problema acum nu mai este nici măcar de bani. E o chestie de demnitate a noastră, n-am fost chemaţi la nicio negociere, am fost băgaţi într-un mecanism în care nici măcar nu ne regăsim.

Reporter: În cadrul ONIV, unde sunteţi şi preşedinte, care este opinia celorlalţi colegi în privinţa asta? Sau, mai bine zis, ce ar trebui să faceţi ca să rezolvaţi problema aceasta?

Claudiu Necșulescu: Sunt câţiva mici producători care au semnat. Am încercat, am făcut demersuri la preşedinţie, la Ministerul Mediului, la Consiliul Concurenţei, aşteptăm acum să vedem ce reacţii vor fi. Repet, discutăm de un sector în care 99% din sector este capital românesc. Şi un sector care nu poate fi dislocat. Şi singurul. Adică eu nu cunosc alt sector economic cu activitate în care să aibă o astfel de pondere capitalul românesc. Nu vreau să fiu înţeles greşit, dar e dureros când vezi că ţi se impune ceva, fără ca măcar să discuţi. Un contract e voinţa părţilor, în primul rând, nu poţi să-mi impui. I-am spus ministrului: de ce nu faceţi voi? Vouă vă plătesc şi semnez contractul mâine, dacă preluaţi voi, Ministerul Agriculturii sau Ministerul Mediului, intensitatea taxelor nu e o problemă, problema e dacă statul e capabil să colecteze de la toţi la fel. Deoarece cu cât creşte nivelul de impozitare, cu atât evaziunea creşte. Şi atunci, pentru cei care-şi doresc o afacere curată şi să fie în pas cu tot ce înseamnă impozitare, nu pot face faţă, nu pot rezista. Aşa e şi acum, plus că ne pui în competiţie, adică vrem-nu vrem trebuie să recunoaştem o competiţie între bere şi vin. Dacă iei primii cinci jucători din sectorul berii la nivel mondial, ca business, corporaţie, au mai mult decât PIB-ul României. Şi noi suntem puşi să ne batem cu ei, în loc ca statul să ne sprijine, așa cum merităm. 

„Oenoturismul e o şansă pentru sectorul vitivinicol ca să ajungă cât de cât la un nivel de sustenabilitate, ca business.”

Turism viticol la Castel

Reporter: Suntem în curtea deja vestitului castel de pe etichetele sticlelor de Jidvei, Castelul Bethlen-Haller din Cetatea de Baltă. De ceva vreme vorbim şi în România de oenoturism sau turism viticol. La Jidvei ați început să primiți oaspeți, iubitori de vin, să practicați turismul viticol?

Claudiu Necșulescu: Da. E o activitate suport pentru tot ce înseamnă viticultură şi, probabil, încă sunt resurse neexploatate în zona asta. Oenoturismul e o şansă pentru sectorul vitivinicol ca să ajungă cât de cât la un nivel de sustenabilitate, ca business. Conceptul de la Jidvei este unul aparte, porneşte de la ideea că tot ceea ce se consumă în Castelul Jidvei este produs în cadrul fermei, care este autorizată bio, deci toate produsele pe care le consumăm la Castel sunt produse în cadrul fermei, cu activităţi pornind de la găini, vaci, oi, struţi, gâşte, raţe, legume, absolut toate sunt produse aici, uleiuri. Deci, ăsta este conceptul. Lucrăm doar pe grupuri organizate, pentru că aţi văzut foarte bine, la modul în care am renovat şi reabilitat Castelul, a fost o investiţie foarte mare şi nu-mi permit să se degradeze, adică să primesc oameni pe care să nu-i cunosc şi să nu am garanţia că ştiu să respecte valorile pe care le regăsesc în incinta Castelului şi în camere.

„Sunt printre antreprenorii fericiţi deoarece reuşesc să fac transferul între generaţii şi amândouă fetele sunt alături de mine şi implicate în business.”

Reporter: Să vorbim despre viitorul Jidvei. Dumneavoastră ați început afacerea aceasta și ați lucrat alături de tatăl dvs., de domnul Liviu Necşulescu. De câțiva ani, aţi luat alături copiii, fetele...

Claudiu Necșulescu: Sunt printre antreprenorii fericiţi deoarece reuşesc să fac transferul între generaţii şi amândouă fetele sunt alături de mine şi implicate în business. Vreau să-mi las fetele, pe Ana și Maria, să gestioneze activitatea asta cu vinul, cu turismul viticol, şi eu să-mi găsesc alte preocupări, ca să nu interferez şi să nu îmi mai dau cu părerea. Să mă ocup de ferme, de partea alimentară, de grădină. Aici, la Castel, sunt cinci hectare de grădină bio şi am mai pregătit în reconversie 2,5 hectare, plus 1,5 hectare cu arbuşti, aronia, afine, zmeură…

Reporter: Când vă copleşesc problemele din viticultură, din vinificație, veniţi în partea asta de horticultură, la grădină, şi vă recreaţi?

Claudiu Necșulescu: Tocmai unul dintre motivele pentru care m-am implicat şi încerc să dezvolt un alt business este acesta, pentru a le lăsa pe fete să gestioneze activitatea din sectorul vitivinicol. Afacerea Jidvei a trecut deja de vreo cinci ani la o nouă generație, am făcut practic schimbul de generație predându-le ștafeta fiicelor mele.

Am vizitat o fermă din localitatea Copăceni, județul Cluj, parte a comunei Săndulești, aflată la marginea de nord-vest a municipiului Turda. L-am cunoscut pe Stelian Podar, iar dialogul pe care l-am purtat cu domnia sa și felul cum și-a organizat ferma ne determină să spunem că este un antreprenor modern, pentru care agricultura este o afacere care se face cu profesionalism și responsabilitate.

La început, Stelian Podar, mecanic de profesie, a avut doar cultură vegetală. În 2000, a preluat de la IAS Poiana o fermă de 130 de hectare. Opt ani mai târziu avea să construiască, pe fonduri SAPARD, o fermă de 600 de vaci. Acum cultivă 900 de hectare și crește 1.200 de capete, dar mai este loc de încă puțin. „Targetul nostru este de 1.400 și cu asta ne acoperim spațiul pe care-l avem  la dispoziție în zona asta pentru construcții, unde să adăpostim acest efectiv.”

Stelian Podar consideră zona colinară o zonă ideală pentru combinația dintre cultura vegetală și creșterea de animale. „Niciodată în zona colinară nu vom avea producțiile pe care le au colegii noștri din zona de câmpie, și atunci, ca să compensăm diferența de producție la hectar, am considerat că investiția în zootehnie, vacă de carne – vacă de lapte, se impune.”

Totul pentru animale

Producția vegetală o folosește, așa cum este de așteptat într-o astfel de fermă mixtă, pentru realizarea furajelor animalelor din fermă. „Pentru mine cel mai important este să-mi produc silozul de porumb și lucernă. Totdeauna dorința mea e să produc mâncare pentru cel puțin 15 luni, excesul nu e nicio problemă, pentru că am cui să-l vând. Asta îmi conferă siguranța că, având un siloz de porumb de calitate foarte bună, la fel semifân, fân de lucernă, siloz de lucernă de calitate foarte bună, pot să valorific calitatea genetică a animalelor. Pentru că toate sunt legate una de alta, și fără cantitate și în special calitate corespunzătoare a furajului, munca în fermă e în zadar”.

Stelian Podar spune că abordează cu mare seriozitate cultura vegetală, încercând să utilizeze tehnologii cât mai noi pentru o mai bună eficiență. Pentru asta se consultă cu fermierii din sudul țării, care sunt mai pricepuți în aplicarea acelor tehnologii prin care se poate conserva apa, pentru că ei sunt mai expuși decât el la secetă. În ultima perioadă, și regiunea în care are pământul se confruntă cu seceta, dar spune că nu s-a gândit niciodată la irigații. „Niciodată nu ne-am pus problema irigațiilor, mai ales că suntem pe un deal de sare, or, dacă am săpa să dăm de apă, în cea mai mare parte vom da de apă sărată. De aceea până acum nu ne-am pus problema irigațiilor și nici de acum încolo. Va trebui să găsim alte soluții; să păstrăm apa în sol, să schimbăm tehnologii, să găsim semințe și hibrizi care să fie rezistenți la secetă, să ne adaptăm în așa fel încât să rezistăm fără irigații.” De altfel, spune că nu i s-a părut până acum câțiva ani că ar avea probleme cu seceta. „Era o cantitate anuală de precipitații îndestulătoare. Conform cercetării stațiunii Turda, o medie de 600 litri/an, ceea ce pe terenurile noastre era mulțumitor.”

O colaborare fructuoasă

Ar fi vrut să crească vaci pentru carne, dar la momentul în care s-a apucat de zootehnie fondurile erau direcționate spre vaca de lapte.

Lui Stelian Podar îi pare rău că n-a apucat să învețe și să capete suficientă experiență pe vremea cât a existat IAS  Poiana, care avea un efectiv foarte valoros de Bălțate alb cu roșu, rasă pe care a fost nevoit să o importe din Cehia, pentru că între timp animalele de la IAS dispăruseră. „Am adus foarte multe vaci din Cehia, s-au adaptat bine și pot să spun că alături de ele am învățat cât de cât tehnologia în sistemul industrial de creștere a vacii.” A fost mulțumit de colaborarea cu cehii, de la care a luat aproape totul: „Foarte greu am găsit pe cineva să mă ajute să înțeleg cum ar trebui să arate o fermă modernă. Fiecare venea pe palierul lui. Cel care era specializat pe sală de muls putea să spună doar pentru sală de muls, cel care era pentru adăposturi, la fel, greu am găsit pe cineva cu care să adunăm toate piesele astea de puzzle și să rezulte ferma care este astăzi. Am avut noroc că am găsit o societate în Cehia, Power Agromilk, nici nu știu dacă mai există, dar, având un specialist foarte bun pe vaca de lapte și cu experiență în investiții de genul ăsta, cu ajutorul lor am reușit să facem proiectul, grajdurile, toată structura de metal, toate materialele le-am adus din Cehia. Sala de muls, la fel, montajul, la fel, și am fost foarte mulțumit de colaborarea cu ei, dovadă că din 2008 până acum sala a necesitat doar întreținere, este o sală solidă, fiabilă, cu o tehnologie care se readaptează, deci putem să venim, față de aparatura pe care am avut-o în 2008, să revenim cu aparatură modernă care să se poată implementa pe sala de muls.”

Între timp, au schimbat rasa pentru că au dorit să aibă un randament mai bun: „Convins de faptul că dacă vrem doar lapte va trebui să mergem pe o genetică superioară, atunci am schimbat efectivul pe Holstein, dar și la Holstein suntem foarte atenți în a evolua genetic. Propunându-ne un target pe următorii ani, dorința mea este să reușim să ajungem la un 38 de litri pe cap de vacă mulsă.”

Un traseu bine pus la punct

Ne-am perindat prin ferma domnului Podar de la iglu la grădiniță, de la grajd la sala de muls. Sunt spații specializate, pentru că într-o fermă mare lucrurile se desfășoară după un algoritm bine pus la punct, în funcție de tehnologia adoptată. În momentul în care am vizitat igluurile, domnul Podar ne-a explicat: „Primul spațiu cu care se obișnuiește vițelul în fermă este igluul. Încă mergem pe acest sistem, deci individual în primele două săptămâni de viață, în care el va consuma laptele colostral și se va familiariza cu nutriția, cu un fân de lucernă de o calitate foarte bună și granule, starter, urmând ca apoi, dacă este în regulă din toate punctele de vedere, el să treacă mai departe în sistemul de grădiniță, și apoi din lot în lot împreună cu alți viței urmează un circuit până se reîntorc în maternitate și după aceea intră în sistemul de exploatație, în sensul că va deveni vacă de lapte”.

Domnia sa revine cu explicațiile privind traseul pe care îl are un  exemplar în momentul în care ajungem la ceea ce se cheamă grădiniță: „Deja de la igluuri ei fac în jur de 10 metri și ajung în grupa mică, de aici, trecând treptat, în funcție de evoluția animalului, în mai multe boxe, ultima boxă deja fiind boxa înțărcatelor, care vor pleca în colectivul mare. Deci aici avem vreo 7 boxe, în care animalele deja se obișnuiesc să trăiască în colectiv, care este de fapt modul de viață pentru vacile de lapte, ele fiind animale de cireadă și se simt mult mai bine în colectiv decât singure”. Și continuă, odată ce ne-am deplasat într-un alt loc: „Acum am ajuns în spațiul pregătit pentru tineret, aici avem vițelele mai mici care în momentul în care vor ajunge între 11 și 12 luni și la conformația necesară pentru a fi însămânțată, ea va fi gestată și, după ce se confirmă controlul de gestație, va trece în lotul junincilor, cele care se află în partea cealaltă, și care vor fi la un moment dat trecute în maternitate, de unde după fătare vor trece pe sala de muls. Aici avem în jur de 300 de capete tineret și urmează să mai coborâm 100 de animale, deci vom avea cam 400 de vițele și juninci și ele vor fi practic viitorul fermei în ceea ce înseamnă producția de lapte, fiind toate gestate cu niște tauri cu valoare genetică ridicată”.

Și pentru că a venit vorba despre valoarea genetică a efectivelor de vaci, trebuie să spunem că este normal ca orice crescător dornic să progreseze pe termen lung să acorde o importanță deosebită creșterii calității genetice a efectivelor pe care le are. Stelian Podar face parte din această categorie de fermieri. „Nu putem să obținem produse de lapte fără să fie o permanentă atenție a creșterii valorii genetice a animalului. Noi utilizăm întotdeauna tauri de top și la ora actuală mergem pe material sexat, pentru că ne dorim să accelerăm puțin atingerea efectivului propus în fermă, și atunci utilizăm materialul sexat, și rezultatele deja se văd, pentru că avem un număr îndestulător de femele ca în doi ani să ajungem să mulgem 600 de vaci și să avem și un exces de juninci pe care să le vindem.”

Gestionarea eficientă a cheltuielilor

Când vorbește despre profitabilitate este foarte nuanțat, considerând că nu dimensiunea fermei contează, ci cum valorifici producția. „Depinde de materia primă, de ce faci cu laptele. Poți să fii profitabil ca fermă de familie dacă reușești să-ți vinzi laptele la un preț mai bun. Sunt fermieri în zonă care, vânzând cu 5 lei litrul de lapte în piață și ocupându-se de animalele lor, pot să trăiască. La o fermă mare profitabilitate pot s-o ai și cu 400 de vaci la muls, și cu 200, și cu 10.000 de vaci la muls, e vorba de cheltuielile cu care produci litrul de lapte și, factorul cel mai important, prețul pe care-l primești pe lapte, ținând cont de cheltuielile pe care le-ai făcut. Noi acum, în această perioadă, maximum în fermă au fost 34 de litri pe cap de animal, acum suntem undeva la aproape 31 de litri, dar va trebui să facem niște schimbări în rase, în sensul să ieftinim, pentru că la ora actuală suntem cu 0,40 lei preț de vânzare mai mic decât prețul de cost. Deci practic în fiecare zi lucrăm în pierdere.”

Pentru a avea un preț de producție mai mic îl interesează mai ales reducerea cheltuielilor, atât în producția vegetală, cât și în cea zootehnică, la care se adaugă aportul de fonduri din subvențiile ce decurg din respectarea cerințelor Uniunii Europene, sperând să aibă în anii următori aceleași producții sau aproape aceleași producții, dar cu cheltuieli mai mici. „Lucrăm cu atenție ridicată la banii pe care-i putem lua prin măsuri de fixare a carbonului în sol, vor veni foarte multe măsuri care ne condiționează să respectăm niște condiții de mediu, și în ferma zootehnică, și în cultura vegetală, și atunci trebuie să fim atenți la toate, pentru că orice ban în plus care vine să contribuie la buna funcționare a fermei și a avea un capital să poți să reziști când apar momente de genul acesta. Am văzut la colegii din sud, cu aceste tehnologii și-au redus foarte mult consumul de motorină; foarte puține treceri la nivelul solului. Bine, noi avem un alt tip de teren, dar plecând de acolo trebuie să testăm, vedem ce ni se potrivește nouă și aplicăm. Și sunt convins că rezultatele se vor vedea și vor însemna economii, care la rândul lor înseamnă practic bani în plus pentru dezvoltarea fermei.”

Onestitate în afaceri

În contextul afluxului de cereale din Ucraina la preț mai mic decât cel din țară, Stelian Podar vorbește despre corectitudine în afaceri. „Poți să cumperi la ora actuală, dacă vrei, eu am avut oferte de produse din Ucraina, și produse de calitate. Vorbesc de un șrot de soia cu 45 proteină și la un preț foarte bun, dar am rămas credincios contractelor încheiate, continuu să folosesc făină de porumb măcinată nu departe de fermă, șroturile de rapiță și de soia, șroturile de floare. Ești înclinat în prima fază să cumperi, pentru că-s mai ieftine. Eu, personal, având deja niște contracte încheiate de anul trecut, mi-am respectat contractele și le respect în continuare, pentru că punctul meu de vedere e în a lucra corect cu toți partenerii, inclusiv cu procesatorul, chiar dacă la un moment dat pare că un alt procesator vine cu o sumă puțin mai mare și ești tentat, dar… De-a lungul timpului, am avut doi parteneri care sunt aproape de mine și atât. Nu poți la nesfârșit să… Mulți se plâng acum, „nu mi se mai ia laptele”. E genul de nou-venit care merge dintr-o parte în alta, nu are un istoric și atunci și procesatorul clar că nu lasă un partener care a fost alături. Și ei, la rândul lor, își respectă contractul.”

Soluțiile sunt la noi, fermierii

Interesantă este opinia pe care o are referitor la ce ar trebui să se facă în a atenua această problemă a desfacerii laptelui, unde prețul cu care se vinde laptele în supermarket este cu mult mai mare decât cel cu care vând producătorii. El nu crede că intervenția guvernelor e de natură să rezolve ceva. „Din experiența mea, până să rezolve Guvernul sau oricine altcineva această problemă, trebuie noi în fermă să încercăm să găsim soluții. Guvernul a avut tot timpul să facă ceva și probabil și guvernele următoare, la rândul lor, se vor implica mai mult sau mai puțin, dar trebuie oarecum un efort colectiv în a veni în sprijinul creării unei alte piețe de valorificare a laptelui. Asta susțin, să nu mai fim noi, ca fermieri, într-un mod sau altul, dependenți de retaileri, fie că ajungem noi să creăm puncte de procesare a laptelui, fie să creăm o piață alta decât cea a supermarketurilor, eu așa văd soluția. Pentru că, văzând evoluția banilor din lapte, plecând din fermă și până la raft la consumator, întotdeauna câștigătorul a fost retailerul și profitul lui a crescut an de an în defavoarea în primul rând a fermierului și, de ce să nu recunoaștem, și a procesatorului.”

Educația, o componentă esențială pentru afaceri

Crede că pentru a fi eficient într-o asemenea afacere, pe lângă efortul de a face o marfă de calitate, și consumatorul ar trebui să fie educat pentru a putea-o percepe. Noi am presupus că în spiritul a ceea ce a propus, o alternativă la vânzarea prin supermarketuri, ar fi automatele de lapte, dar el ne-a replicat că acestea nu au succes atunci când consumatorul nu înțelege eficiența acestora: „Colegi de-ai mei au încercat automatele de lapte, sunt zone în țară unde funcționează, sunt zone în care nu funcționează. Este și asta o alternativă, să ai automatele de lapte, dar consumatorul să nu treacă nepăsător pe lângă ele, preferând să ia laptele din supermarket. Am urmărit familii de 35-40 de ani, care se presupune că au un venit, în zona supermarketurilor trecând pe lângă dozator, chiar am auzit un dialog între soție și soț: «Hai să luăm de aici că ieșim mai ieftin!» – era 2,50 atunci, era dozatorul unui coleg de-al meu pus lângă Kaufland –, și întâmplător, trecând pe la rafturile din supermarket, aceeași familie deja punea în coș două tetrapakuri, soția întreabă: «Nu luăm totuși de la dozator?», «Nu mai pierdem timpul…». Deci pentru 5 minute, cât trebuia să aloce să ia un lapte mai bun calitativ și mai ieftin, nu au rezervat timpul ăsta pentru familia lor. Și atunci, în paralel, trebuie și educația consumatorului.”

El crede că un copil dacă va putea alege între cipsuri și lapte va alege, fără educația corespunzătoare, cipsurile și Coca-Cola. „De aia încercăm și primim întotdeauna cu brațele deschise copii începând de la grădiniță, să vadă ce înseamnă o fermă, să vadă că animalele astea practic trăiesc și sunt îngrijite în fermă să producă lapte care să ajungă pe masa lor și ei să fie obișnuiți să-l consume și chiar să-l ceară părinților.”

Această chestiune a lipsei de educație a consumatorului îl determină pe Stelian Podar să fie oarecum sceptic și în ceea ce privește succesul pe care demersul fermierilor de a-și procesa singuri producția l-ar avea. Chiar dacă e convins că ar fi mai bine să facă asta, dar nu în orice condiții. E nevoie și de posibilitatea de a-ți asigura desfacerea a ceea ce procesezi. „E ușor să faci produsul, e greu să convingi consumatorul să cumpere de la tine. Pe mine m-a impresionat în Italia o fermă care avea dozatorul la șosea, era o mică parcare, și la 10 metri era un mic magazin al fermei în care, pe lângă fermă, mai aduceau și alți producători – cineva fructe sau… – și veneau consumatori de la 15-20 km să cumpere de acolo. Or, la noi consumatorul nu-și alocă 5 minute la ieșirea din supermarket să ia un lapte de calitate. Deci, degeaba… noi am oferi produse de calitate mai bună, să zicem, decât se găsesc pe raftul unui supermarket, pentru că am veni… ce frumos ar fi să ai un magazin în care să ai un televizor mare în care cumpărătorul să vadă imagini din fermă. Să vadă că-s mulse vacile, să vadă cum se naște un vițel, și pe de altă parte el să devină un consumator credincios al brandului respectiv. Noi, pe vremuri, aici, aveam Turda Lacto, se produceau foarte multe produse lactate care erau pe piața locală, dar foarte multe mergeau inclusiv în București, anumite produse de calitate pe care le poți face, dar încă o dată, revin: fără un consumator avizat, un consumator care să-și dorească să-și îmbunătățească nutriția familială, degeaba m-aș hazarda să fac un produs și să stau cu el nevândut. Și atunci, mi-e comod, în perioada în care am un preț bun de la procesator mă felicit, ce simplu mi-e!, vine cisterna, îmi ia laptele și nu mai îmi bat capul. Deci aici este marea problemă: nu să faci un produs de calitate, problema e consumatorul să vină să-l ia, și aici deja studiem problema asta, vedem cum putem veni inclusiv cu educația consumatorului.”

Despre educație ne-a vorbit și în cazul concret al specialiștilor din agricultură, de care este, de asemenea, nemulțumit. Stelian Podar consideră că ceea ce trebuie să facă guvernele – pe lângă ajutorul concret, pe care trebuie să-l acorde fermierilor, direct sau indirect, pe față sau cu subvenții ascunse, precum fac și alte state – este: „De a construi agricultura unei țări, în a reîncepe să educe fermierul din școală. Iei un tractor de 200.000 de euro și pui un mecanizator care ți-l poate strica sau, dacă ești norocos, nu. Dar lipsește cu desăvârșire o școlarizare bine înțeleasă. Eu am solicitat printr-un program un profesor de la un colegiu din Germania să vină să mă monitorizeze pe mine zi de zi în fermă, să vadă ce fac bine, ce nu fac bine, ce pot să fac în plus, și acest profesor mi-a arătat de fapt cum este la ei o școală care pregătește fermieri. Când tineri de jur împrejurul școlii respective, din toate fermele, vin, învață să lucreze pe toate utilajele, învață managementul fermei, și atunci, da, ăștia se reîntorc în ferma familială aducând un plus de valoare fermei respective. Or, la noi, săracul copil din școală prea multe nu învață, mai învață ce vede la taică-su în ferma de familie, care poate fi deja depășit, și atunci n-ai cum să avansezi. Ăsta e punctul meu de vedere. Ar trebui să revenim în a forma meseriașii. În orice domeniu, dar eu vorbesc acum de agricultură”.

Respect pentru animale

În sala de muls era muzică ambientală, Vivaldi, în momentul vizitei noastre acolo, am și glumit pe seama asta, întrebând ce efect ar avea dacă le-ar pune muzică rock, „la muzica rock cred că aș obține un alt tip de lapte, poate mai bine plătit… nu știu. Cred că totuși rămânem la muzica asta pentru că am observat că e benefic pentru animale. Asta am încercat și în 2008, am observat că are un efect pozitiv asupra lor și atunci am revenit, cred că de două luni am remontat boxele pentru muzică aici și în grajduri. E benefic cred că și pentru ele, și pentru angajat”.

De altfel, spune că acordă o mare importanță principiului, atât de des enunțat în ultima perioadă, bunăstarea animalelor. Mai ales că pe lângă câștigul material obținut în urma subvenției aferente, are și o mulțumire personală pentru că, din principiu, consideră că animalului trebuie să-i oferi respect. „Bunăstarea animalului înseamnă toată grija asta, pentru că de fapt noi depindem de ceea ce el face pentru noi, pentru că noi trăim de pe urma animalelor și atunci trebuie să le oferim tot respectul, plecând de la hrană de cea mai bună calitate, apă curată, condiții de cazare. La noi ați văzut, vacile dorm pe saltele, acum vrem să facem o reinvestiție în grajd să remontăm racleții, tocmai ca să nu ne mai stresăm cu un tractor care să intre să împingă gunoiul, și practic le oferim toate condițiile ca ele să se simtă relaxate și să trăiască în niște condiții bune. E binevenită subvenția asta pentru bunăstarea animalelor, care vine în sprijinul fermierului, a fermierului care poate să dovedească că respectă toate normele, în așa fel încât animalul să fie bine întreținut și noi facem tot ce e posibil, în primul rând să le oferim lor aceste condiții, și în al doilea rând – de ce nu? – să obținem acești bani.”

Respect și pentru oameni

Chestiunea personalului este, pentru orice antreprenor inteligent, una de primă importanță. Nu se poate face știință, iar cei care se ocupă trebuie să fie foarte bine pregătiți. „Nu preget în a utiliza specialiști, vorbesc de nutriționiști, vorbesc de oameni care-și cunosc meseria și pe reproducție, pentru că un fermier n-are cum să cunoască, într-o fermă industrială, toate problemele specializate ale fermei. Și atunci, totul pleacă de la oamenii care-ți vin în ajutor, oamenii din fermă, deci fără niște oameni buni nu poți să reușești. Doar ești alături de ei și, înțelegând fenomenul, pe fiecare componentă a activității din fermă, trebuie să utilizezi cei mai buni oameni. Ăsta este punctul meu de vedere. Și crezând că știi totul și neacceptând punctul de vedere al unor specialiști foarte bine pregătiți nu ai decât de pierdut”, punctează fermierul clujean.

Am abordat și eterna poveste a forței de muncă deficitară. Stelian Podar, fiind un antreprenor deschis la nou, nu exclude importul acesteia. „Avem în total 20 de angajați, dintre care patru sunt aduși din Sri Lanka, este un test pe care l-am început de acum două săptămâni. Îmi doream să încerc niște oameni despre care am auzit, din experiența altor colegi din țară, că pot fi niște muncitori constanți, disciplinați și care se poartă cu blândețe cu animalele. Or, în ferma asta eu țin foarte mult la a îngriji animalele cu devotament, dar și cu blândețe și nu-și are locul niciun angajat care dă dovadă de brutalitate. Și atunci am încercat și cu patru muncitori aduși din Sri Lanka.” Evident că adaptarea lor nu este ușoară, pentru că au în primul rând obiceiuri culinare foarte diferite, dar este dispus să-i ajute să le depășească. „Ei consumă la ora actuală pește și pui, deci cu porcul clar că nu, dar încet-încet îi familiarizez și cu mâncarea românească, până atunci își gătesc ei. Le-am pus la dispoziție o bucătărie, cumpăr tot ce au nevoie și își fac ei de mâncare, dar nerefuzând, dacă sunt atent și le aduc totuși mâncare făcută din carne de pui și pește, se acomodează și cu mâncarea noastră, ei mâncând o mâncare și mai condimentată, și cu mai multe mirodenii. Le pun la dispoziție camerele nou-renovate, deci condiții foarte bune, living în care pot să ia masa, bucătărie unde au și mașină de gătit, mașină de spălat vase, mașină de spălat haine, deci le ofer toate condițiile pe care le-aș oferi oricui.”

Fluctuația pieței este ca un val

Stelian Podar a observat că problemele, cum este aceasta de acum, cu fluctuațiile de preț, nu se întâmplă doar în România, la noi doar ajung mai târziu. „Fluctuațiile astea de preț nu se întâmplă doar în România. Dacă suntem atenți – bine, noi le sesizăm puțin mai târziu, dar din experiență am văzut totdeauna că e aproape un tsunami, în sensul că valul ajunge la noi mai târziu față de…, să zicem, Olanda. În Olanda prețul laptelui a început să scadă acum vreo două luni. La noi a ajuns acum. La fel va fi și creșterea. Dacă suntem cu ochii pe olandezi și vedem, va veni și la noi. Fluctuația asta se întâmplă de când știu eu, pe partea asta de lapte – bine, din 2008 până acum nu sunt foarte mulți ani față de alți fermieri care probabil lucrează imediat de după revoluție pe vaca de lapte sau au preluat efective și au lucrat –, dar e o fluctuație aproape previzibilă. Niciodată nu ești încântat că ea există, dar trebuie în perioada bună, oarecum, să faci niște rezerve să poți să reziști. Și niciodată nu seamănă o scădere de preț cu alta. Acum ne-au prins pe niște creșteri la prețul a tot ce presupune cultură vegetală, în special îngrășămintele, dar au crescut și semințele, dar cel mai mult la îngrășăminte, iar asta a contribuit foarte mult la împovărarea fermierului. Pentru că el e nevoit să-și facă producții să-și hrănească animale, dacă vorbim de zootehnie.”

Un om norocos 

Este o fire tenace Stelian Podar, spune că nu va renunța la business de bună voie oricât de greu ar fi, pentru că la câte dificultăți a întâmpinat, ar fi renunțat de mult. Este mulțumit de viața pe care o duce, considerându-se norocos că a ales această meserie de fermier. „Să fii fermier, în primul rând, poți să te consideri norocos, dacă accepți stilul ăsta de viață, dacă-ți place să nu fii îngrădit între niște pereți, să nu fii îngrădit între niște garduri, ți-asumi greutățile, mergi cu ele, trebuie să găsești soluții și, dacă reziști în meseria asta, atunci te consideri și norocos, dacă poți să zici că după o viață de muncă ieși la pensie sau cineva tânăr te înlocuiește și ai lucrat în meseria asta, eu zic că te poți considera norocos.” 

Așa cum se pot considera toți cei care fac ceea ce le place. Dar pentru ceilalți din jurul lor, ar fi de ajutor să combine entuziasmul pe care un om fericit, căruia i-a surâs norocul să facă ceea ce îi place, îl emană, cu o abordare bună și responsabilă a activității lor. Stelian Podar este un exemplu în acest sens.

Au trecut peste 30 de ani de la Revoluție și învățământul românesc se îndepărtează pe zi ce trece de realitățile lumii moderne. Lipsa de performanțe ale acestui sector încep să se simtă acut de ceva ani, astfel fiind în situația deloc plăcută în care cronicizarea acestei probleme începe să producă efecte nocive pentru activitatea economică și starea socială a țării.

În preambulul articolului din numărul trecut al publicației Revista Fermierului anunțam intenția de a ridica în atenția oricui este interesat un set de șase subiecte, pe care personal le consider de natură strategică (dar fără pretenția de a fi singurele) pentru viitorul agriculturii românești și implicit a întregii societăți. Mai mult, sper ca aceste subiecte, alături de multe altele care există deja „în piață”, să intre măcar în reflecția și dezbaterea celor care vor să se implice în alegerile de anul viitor și să activeze ulterior, în caz că vor primi mandat, în autoritățile de stat care se vor ocupa de destinele agriculturii pe mai departe.

Normal ar fi ca orice astfel de subiect să treacă prin filtrul cât mai multor persoane sau instituții interesate, care să îl analizeze, discute, argumenta sau contraargumenta, așa încât la final să putem spune că avem o direcție de urmat cât mai serioasă și profundă ca formă și conținut.

Peste tot în media, în fel de fel de dezbateri și reuniuni ale autorităților de stat sau ale mediului privat, în documente oficiale sau academice, lipsa forței de muncă este unul dintre aspectele care pune în pericol pe termen scurt și mediu dezvoltarea economică a României, lucru care cel puțin declarativ este acceptat de toate palierele societății românești.

Dacă lipsa forței de muncă ca număr de persoane nu are legătură cu învățământul, lipsa unor categorii socio-profesionale obligatorii a exista, dar care din păcate lipsesc cu desăvârșire, este și problema sectorului educativ românesc, la care mai trebuie adăugată și calitatea profesională a celor care absolvă, aici incluzându-i și pe cei din domeniul agricol în general.

În acest material mă voi opri la percepțiile unui antreprenor din agricultură în raport cu ce face (sau nu face) învățământul și pentru afacerea lui, dar și pentru sector în ansamblu.

Dar înainte de a derula firul problemelor pe care doresc să le abordez, este bine, pentru a așeza lucrurile în matca firească, să facem o precizare care nu va fi chiar foarte bine primită de unii dintre cei care activează în acest domeniu, în sensul că ,,artizanii” de până în prezent ai situației învățământului românesc sunt în cea mai mare parte profesori universitari și cercetători (a se vedea enumerarea de la finalul materialului), cu vreo 4-5 excepții puțin notabile și ca nume, și ca durată, care nu aveau astfel de grade universitare, iar dintre aceste excepții, două au asigurat doar interimatul funcției pe termen scurt între două numiri de miniștri.

Înainte ca multă lume să se inflameze că ar fi vezi Doamne un atac la adresa profesorilor, lucru total neadevărat, observația mea (fără să fiu eu primul care a făcut-o) are la bază o explicație banală, în sensul că un excelent specialist într-un domeniu tehnic, artistic, drept, economie sau artă, la nivel de activitate universitară sau cercetare nu înseamnă că în mod automat ar fi un foarte bun și eficient manager al unui domeniu, incluzând aici și funcția de ministru.

Să nu uităm că Nicolae Iorga este poate cel mai mare istoric român, dar mandatul său de prim-ministru în plan administrativ nu a avut anvergura celui al lui Lascăr Catargiu, un moșier cum erau mulți alții, dar un excelent administrator al treburilor țării, iar astfel de exemple sunt numeroase atât în istoria românească, cât și în cea europeană.

Explicația este simplă și are în vedere în mod exclusiv natura diferită a celor două activități care cer, la rândul lor, aptitudini diferite, astfel un profesor de înalt nivel științific în domeniul său are o activitate specifică cu o disciplină dusă la extrem, aparent monotonă în ochii celor care nu pot sta zi după zi cu ochii în cărți pentru a citi, analiza, interpreta, recompune forme și teorii și apoi pentru a scrie mii de pagini până la reușita realizării și publicării unei lucrări științifice, cărți sau tratat.

Un asemenea intelectual este ultraspecializat pe domeniul său, dar îi lipsește timpul, deprinderile și poate dorința de a avea și dezvolta abilitatea ,,comercială și administrativă” necesară funcțiilor de conducere a unor activități diverse, unde lucrurile se fac altfel, în sensul că administrarea (managementul) este un cumul de concepte din științe diferite (comercial, marketing, management, drept, resurse umane, contabilitate și altele), care se întrepătrund în proporții diferite și dau fluența (sau lipsa acesteia) pentru a obține rezultatele dorite, în baza unei strategii și a unui program economic foarte clar definit, dar care în permanență este adaptat la turbulențele mediului economic.

Dacă ne gândim la cei care au luat premiul Nobel pentru economie, o să vedem că aproape niciunul dintre aceștia (asta, ca să nu fiu absolut în afirmație) nu este vreun om de afaceri de anvergură mondială și să dețină vreun fond de investiții care să administreze câteva sute sau mii de miliarde, cum ar fi cazul lui Warren Buffet, al cărui fond a depășit o mie de miliarde de dolari administrați, sau cazul lui Rob Kapito și Larry Fink, fondatorii BlackRock, cel mai mare fond de investiții din lume cu active administrate de peste opt mii de miliarde de dolari.

La fel, putem să ne uităm și în domenii privind tehnologia informatică, metalurgie, mașini, utilaje agricole, industrie alimentară și ce mai dorim, unde la fel vom vedea că pot fi doar cazuri absolut izolate de oameni de știință care să dețină astfel de afaceri, asta deoarece lucrurile sunt ,,incompatibile” între științific și managerial.

Când fac astfel de afirmații nu mă gândesc la fel de fel de situații existente frecvent în SUA, Marea Britanie sau China, unde fel de fel de antreprenori de mare succes sunt invitați să țină prelegeri diverse ca teme și număr în universități și uneori primesc titulatura de profesori asociați sau invitați din partea acestora.

În altă ordine de idei, poate și cei care acceptă sau sunt puși în situația dacă acceptă sau nu astfel de demnități publice ar trebui să aibă capacitatea și verticalitatea unei analize pertinente și unde să își răspundă în mod corect dacă au calitățile manageriale necesare postului de ministru, dacă au echipa de specialiști necesară, dacă au acceptul și susținerea reală a partidului pentru echipa propusă și pentru programul pe care îl aure în vedere pentru a-l implementa.

Revenind la agricultură și învățământul specific, sunt de acord cu numeroasele voci care afirmă că avem o lipsă cronică de resurse, în special financiare, lucru absolut corect și în opinia mea, doar că lipsa acestora este dată pe de-o parte de lipsa unei finanțări corespunzătoare atât de la bugetul de stat, cât și lipsa unei deschideri către surse de finanțare din mediul privat.

Poate ar trebui să ne gândim care sunt o parte din problemele specifice legate de învățământul agricol și unde, fără a avea pretenția că ar fi singurele, eu le-aș ridica în rândurile următoare după cum urmează.

Profesionalizarea fermierilor

Agricultura, ca orice alt domeniu economic, are nevoie de profesionalizare, dar de una care să nu se facă cu risipă de resurse, să fie eficientă și adaptată nevoilor concrete din agricultura de azi și mâine.

O necesitate majoră a acestui deziderat este dată de faptul că o breaslă a fermierilor bine pregătită are câteva avantaje foarte importante, și am în vedere viteza de diseminare și implementare a noutăților tehnice și manageriale, apoi reducerea erorilor tehnice cu consecințe de mediu și economice, o mai bună comunicare către societate a problemelor specifice sectorului, dar și înțelegerea corectă a cerințelor consumatorilor.

Dar în spatele acestor explicații generale este bine să traducem și pe înțelesul tuturor, adică avem fermieri care fac agricultură fără să lucreze pe calculator, dar dacă ar ști să facă acest lucru, accesul lor la informații tehnice și economice ar fi mult mai facil, accesarea unor utilaje foarte performante, dar și foarte informatizate ar fi la îndemână, ceea ce ar duce la reducerea costurilor, cu impact pozitiv asupra profitabilității.

Un fermier care ar avea cunoștințe mai largi de economie, drept, marketing sau management, pe lângă cele specifice de natură tehnică, ar putea mult mai ușor să sesizeze problemele sectorului, dar și oportunitățile, ar putea să înțeleagă nevoia unui buget și a unei solvabilități bancare, importanța unui abonament la un avocat, dar și nevoia de a avea un contabil care să îl și sfătuiască pe lângă ținerea contabilității, despre nevoia și avantajul participării la o cooperativă agricolă.

Funcțiile suport pentru agricultură

Acest aspect este o altă mare problemă, în sensul că este foarte greu la ora actuală, și în scurt timp va fi chiar imposibil, de a mai găsi anumite categorii profesionale indispensabile, cum ar fi tehnician veterinar, mecanizator, electromecanic irigații, ifronist (încărcătoare frontale), tehnician culturi de câmp sau horticole, contabili activitate primară (economiști de fermă) în agricultură.

Pentru toate aceste poziții nu mai există forme de școlarizare, iar acolo unde teoretic cică ar mai exista, ceea ce rezultă nu are nicio legătură cu realitatea cerută de respectiva poziție.

Îmi aduc aminte cu plăcere că la un moment dat am cunoscut un antreprenor marocan, proprietar al unei firme de distribuție de inputuri pentru agricultură în Maroc, Tunisia și Senegal, familie influentă și cu acces facil la Curtea Regală din țara sa și care era foarte mândru că, după rege, era cel de-al doilea proprietar al unei ferme de oi rasa Ile de France și avea diploma de ,,berger”, cioban în românește, diplomă obținută în Belgia și ținută pe perete la loc de frunte. Doar că respectiva diplomă însemna de fapt un tehnician care știa tehnica furajării oilor, modul de exploatare pentru lapte, tehnici veterinare pentru intervenții la fătat sau bolile mai întâlnite, reguli privind monta dirijată pentru tinerea rasei în registru și multe altele.

Logistica învățământului agricol de toate nivelurile

Din păcate, în domeniul agricol cerințele specifice de desfășurare a activității pot fi destul de greu de standardizat și de aceea trebuie găsite căi de adaptare de la caz la caz. În primul rând, nu cred, de exemplu, că poți face școli de tehnicieni în horticultură oriunde, ci în mod clar trebuie să faci în regiunile unde se și găsesc aceste activități. Altfel, nu poți pregăti un tehnician horticol fără să aibă acces la culturi legumicole, viticole sau pomicole, cum la fel nu poți pregăti tehnicieni veterinari fără să ai zonă cu zootehnie.

Un alt aspect care ar putea contribui la formarea sistemului specific acestei forme de învățământ este reformularea implicării fermierilor atât ca asigurare a bazei de practică și pregătire, cât și în calitate de colaboratori în formarea profilului profesional al viitorilor absolvenți, adaptat la cerințele concrete din domeniu.

Nu poți ieși doctor sau asistentă fără să ai un spital de practică, lucru care ar trebui să fie și la agronomie, adică locuri de practică în ferme cu specializări și dotări diferite, tocmai pentru a acumula experiențe diferite.

La ora actuală, pentru învățământul agricol românesc se poate pune problema lipsei unei conduceri duale, așa cum este în Franța și Belgia, unde învățământul agricol este condus în duet de Ministerul Educației și Ministerul Agriculturii, lucru absolut normal în condițiile în care învățământul agricol are nevoie de o bază specifică, așa cum este și la medicină, de exemplu.

Școlile franceze de agricultură (ESA) sunt organizate în parteneriat cu organizațiile fermierilor, care participă inclusiv în consiliile de administrație, dar se implică și în organizarea de schimburi de experiență pentru studenți în țară și străinătate, organizarea de dotări ale facultăților, participă la realizarea profilului profesional al viitorului specialist și participă într-o anumită măsură la finanțarea acestor instituții, care le pregătesc consultanții de mâine din camerele agricole și nu numai.

Să ai un student în practică pe durata verii pentru una-trei luni, să îi asiguri cazare, masă, un venit și o anumită socializare este ceva acceptat și considerat ca un efort necesar pentru sectorul în care activezi tu, ca antreprenor, dar în același timp și pentru cel care vine în practică, care vine să lucreze efectiv după o programă clar stabilită, astfel încât și fermierul să perceapă o mulțumire pentru efortul pe care îl face. Este o linie fină între stagiu de practică și exploatarea unei forțe de muncă ieftine, dar au găsit calea de a evita abuzurile.

Redefinirea nevoii și locului inginerului agronom

Sunt conștient că acest subiect va suscita comentarii numeroase, ceea ce este bine, doar că îmi doresc ca acestea să fie însoțite și de argumente pertinente.

Dar revenind la enunț, la ora actuală avem o risipă de resurse importantă în învățământul agricol universitar, prin care pregătim absolvenți pentru meserii unde nevoia nu este stringentă, ca să nu spunem că nu ar fi necesară, iar pe de altă parte avem nevoie de o reformulare a structurii sectorului agricol.

Ca să înțeleagă toată lumea la ce mă refer, o să povestesc o mică experiență în acest sens, din perioada în care mă ocupam de activitatea în Europa de Est a unei foste companii de semințe. În acea perioadă am constatat cu surprindere, pentru momentul respectiv, că la toate firmele de semințe care activau în Franța (lucru întâlnit și în Spania, Germania, Belgia sau Austria), dar și la alte companii cum ar fi cele de pesticide, mașini și utilaje agricole sau fertilizanți, numărul celor cu studii superioare era extrem de redus și se întâlneau cu predilecție în conducerea laboratoarelor de cercetare, șeful de producție și de dezvoltare, directorul financiar sau economic, managementul de vârf și alte câteva poziții-cheie. În rest, pozițiile de reprezentanți vânzări, responsabili de loturi semincere, de testare și dezvoltare, de contabilitate primară, responsabili de marketing, administrativ, logistică și multe altele erau ocupate de absolvenți de liceu cu specializare în domeniul respectiv sau școli postliceale de tehnicieni. Este drept că la noi aceste instituții și-au pierdut identitatea, iar altele lipsesc cu desăvârșire, ,,meritul” fiind al doamnei Ecaterina Andronescu, care a considerat că între a asigura numărul de studenți și implicit normele didactice ale unor profesori, nu cei mai de vârf, indiferent de nevoia pieței, și pregătirea unor oameni în meserii extrem de cerute, s-a mers pe prima variantă.

Explicația vestului european ,,retrograd” era simplă, dacă te ocupai de facturare nu trebuia să deții cunoștințe de calculare a indicatorilor de solvabilitate bancară a unei companii, dacă erai reprezentant de vânzări nu trebuie să stăpânești noile tehnici genomice, iar dacă erai responsabil de marketing cu realizarea (nu conceperea) de fișe de prezentare a produselor sau realizarea de gadgeturi promoționale, nu trebuia să îl fi citit pe Kotler.

Acum hai să ne gândim cum este la noi. Dacă ai nevoie de cineva la facturare, trebuie să fie absolvent de ASE, minimum doi ani de experiență, engleza obligatoriu și franceza constituie un avantaj. La fel, dacă ai nevoie de un asistent manager, ceea ce la noi este fosta biată secretară, care pentru a ține o agendă de întâlniri, a se ocupa de protocol, activitățile de secretariat (corespondență, administrative etc.) și câte o cafea din când în când, trebuie să fie specialistă în psihologie sau litere, limbi străine cât mai multe și dacă se poate la nivel nativ. Un reprezentant de vânzări semințe, pesticide, fertilizanți sau mașini agricole trebuie, la fel, să fie doldora de diplome și hârtii, dar oricum ceea ce va spune pe viitor va învăța în cadrul firmei, deoarece foarte puțini au o pregătire prealabilă ca să poată schimba un discurs de marketing și vânzări al unei firme, iar dacă o pot face, vor ocupa poziții de management.

Pornind de la aceste considerente, se estimează pe ici pe acolo, fără a fi la nivel oficial, fiindcă nici universitățile și nici ministerul nu sunt preocupate de analize privind gradul de inserție profesională a absolvenților în primii 1-3 ani măcar, deoarece în acest mod s-ar constata dimensiunea exactă a dezastrului, în care mai mult de 50% din absolvenții de învățământ universitar agronomic nu profesează meseria pentru care au învățat.

Concluzia parțială a acestor afirmații nu este că aceste meserii pot fi făcute de oricine, doar că modul de instruire a acestora trebuie să aibă la bază un alt format, mult mai puțin costisitor pe partea de resurse și mult mai aplicat la cerințele practice.

Inginerul agronom, cum ar trebui să fie absolventul de învățământ superior și în alte domenii, ar trebui să fie dedicat activităților de cercetare și didactice, celor de consultanță, dacă am fi în stare să facem niște camere agricole funcționale și aplicate nevoilor din agricultură, activităților de reflecție și strategie din diferite companii private sau autorități de stat, dar nicidecum să facă planificarea camioanelor la încărcat, facturarea produselor sau baterea țărușilor la loturile demonstrative de pe marginea drumurilor. Nu este o rușine să muncești, dar este o prostie de a folosi forță de muncă supercalificată pentru astfel de activități simple.

Sunt situații în care avem ingineri care conduc ferme de dimensiuni mari și este decizia acestora, dar poate în destul de multe situații un tehnician agronom ar fi fost suficient, doar că nu avem de unde să îl luăm.

Poate vor fi și voci care vor zice că nu este nevoie de pregătire, deoarece sunt exemple de alte meserii care au reușit în agricultură, cum și agronomii au reușit în alte meserii. Doar că nu trebuie ca una, două reușite să fie considerate normalitate, fiindcă nu este și nici nu are cum să fie astfel, ci sunt doar niște excepții date de niște persoane cu abilități native mai dezvoltate și cu noroc mai mult în viață, plus disponibilitate de a fi autodidact în domeniul respectiv.

Legislația învățământului agricol

Venim după foarte multe experimente nereușite privind legile Educației și din păcate nu se văd niciun fel de perspective îmbucurătoare, deoarece dialogul real între părțile interesate nu există.

Pe de o parte, clasa politică vrea să schimbe pe ici, pe acolo, fără a se apleca asupra părților fundamentale, pentru a mima că a făcut ceva important și, când este posibil, să răspundă și unor interese de grup. Dar și cealaltă parte interesată, respectiv societatea civilă, participantă prin toate categoriile de actori, respectiv părinți, dascăli, beneficiari din mediul privat, cercetare, autorități de stat, participă la aceste dezbateri doar pentru a bifa, cu alocuțiuni lungi, dar fără consistență, făcute de la locul de muncă până la locul de desfășurare a reuniunilor, spunând generalități și balast fără importanță.

Ministerul Agriculturii din Franța sau Belgia, în schimb, urmărește modul de inserție a absolvenților în sectoarele profesionale, determină numărul de locuri necesare, valoarea costurilor pentru pregătire și pune umărul direct din bugetul propriu al ministerului, plătind tot personalul aferent instituțiilor de învățământ agricol profesional și universitar, dar și toate utilitățile. În plus, ministerul este activ în adaptarea panelului legislativ pentru alinierea acestor instituții la cerințele sectorului care îl deservesc.

Poate și noi ar trebui să ne gândim dacă vrem învățământ de stat sau privat, sau, dacă vrem privat, cum facem să asigurăm accesul tuturor la studii, prin existența unor credite specifice pe termen lung, cum beneficiază foarte mulți tineri în Marea Britanie, inclusiv cei care nu sunt britanici.

Alocarea fondurilor guvernamentale către universități să se facă pe criterii de performanță, cum ar fi rata de inserție a absolvenților în profesii pentru care s-au pregătit, apoi indicatoare de feedback ale studenților privind cursurile absolvite, clasare onorabilă în topurile europene și mondiale de profil, nivelul de pregătire al cadrelor didactice, notorietatea profesorilor asociați/invitați, personalități care au absolvit instituția și multe altele care pot fi definite fără probleme.

În plus, poate trebuie gândită o mai mare delegare a modului de formare universitară prin crearea unui trunchi obligatoriu de maximum 3-5 materii pe an, plus alte 2-3 materii opțional obligatorii (adică obligatoriu trebuie să alegi dintr-o listă de materii opționale) la alegerea studentului, dar dintr-un număr mai mare disponibile.

Nu avem o serie de materii importante în structurile programelor universitare și mă refer că nu avem, de exemplu, biologia solului, în condițiile în care mai toată lumea își dă cu părerea despre agricultura conservativă/regenerativă, dar mulți au evitat participarea la aceste cursuri în facultate, care și astăzi sunt facultative.

La fel, nu facem discuții de legislație agricolă, care nu este deloc simplă, dar este foarte necesară, apoi la contabilitate în loc să discutăm despre complexitatea unor decontări, mai bine am vorbi de gestiunea efectivă a fermei și de interpretarea bilanțului.

În loc de concluzii

Subiectul este prea vast ca teme pentru a fi expediat într-un simplu material, dar sper și îmi doresc ca abordarea problemelor efective ale învățământului agricol să devină o temă pentru MADR, ASAS, organizații profesionale ale fermierilor, parlamentari și oricine altcineva ar fi interesat de acest subiect.

Se pot face lucruri importante și cu resursele pe care le avem, dar printr-o altă alocare și pe alte criterii, astfel încât sectorul să devină din ce în ce mai eficient. Dar cine va pune osul la treabă?

În rest, numai de bine.

Articol scris de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Suntem în Tulcea, la Greci. Am mai fost prezenţi aici, nu o dată, şi de fiecare dată am adus informaţii noi despre ce se întâmplă în industria alimentară. Vorbim astăzi despre lucruri care ţin de bunul mers al agriculturii şi industriei alimentare într-o perioadă destul de tulbure, când seceta este cuvântul de ordine, când războiul este lângă noi, când criza alimentară este anunţată de toţi şi, tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene se vorbeşte de „lanţul scurt” – nu de acum, de mai mulţi ani –, iar noi vrem să vedem cam cum se întâmplă lucrurile acestea în ţara noastră. Vom vorbi astăzi şi despre produsul tradiţional local, în acelaşi timp vom vorbi şi despre cum este să fii antreprenor în România. Partener în acest demers este doamna Paula Vals, fondatorul grupului de firme Angelo.

„Lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împinge de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva.”

Paula Vals sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de când a pornit prima afacere. „Am început în anul 1992, timid, fără experienţă antreprenorială, pornind prima dată pe partea de comerţ, după care bineînţeles că am conştientizat că producţia ne va aduce plusvaloare, şi datorită faptului că era nevoie în acea perioadă de produse româneşti, am deschis şi partea de producţie. Dacă am plecat de la 2 angajaţi în momentul de faţă, am ajuns la 240, 150 suntem în producţie, ceilalţi în punctele de desfacere, pentru că am considerat că businessul trebuie să ni-l construim pe orizontală, să avem cash-ul asigurat în fiecare zi, de aceea avem 13 puncte de lucru pe care le aprovizionăm în fiecare zi şi, la fel, avem necesarul de cash pentru a asigura materia primă necesară producţiei.

La început am dezvoltat partea de comerţ, vă daţi seama că trebuia să aprovizionăm magazinele, în acea perioadă era o criză de produse în domeniul patiseriei-cofetăriei, pentru că fabricile vechi, aşa cum s-a întâmplat după Revoluţie, multe s-au închis, şi-mi aduc aminte că stăteam la nişte cozi infernale pentru a lua fursecuri, prăjituri de la Brăila chiar. Şi atunci am luat decizia de a face o mică patiserie, prima dată cu vânzare în faţă, unde nu prea a funcţionat, ne-am dat seama că trebuie să investim, am cumpărat acest teren la Greci unde prima dată am pus livada, după care am construit o clădire mică, am început cu câţiva oameni şi ne-am dat seama că trebuie să ne dezvoltăm. Am accesat nişte credite, am luat prima linie de patiserie şi aşa, etapă cu etapă, am ajuns să ne dezvoltăm şi să avem investiţii de milioane de euro la momentul acesta. Bineînţeles, parte din ele a fost profitul reinvestit, iar cealaltă parte, din 2007, am accesat, de când am intrat în UE, fonduri europene atât pe măsurile de investiţii, cât şi pe măsurile de promovare.

La momentul respectiv am început cu cornuleţele, care sunt oricum foarte căutate şi tradiţionale la noi în zonă, nucile umplute, era bătaie atunci pe vremea aceea, bineînţeles plăcinta dobrogeană, care e recunoscută şi mai ales renumită şi căutată la noi şi nu numai, cozonacii şi prăjiturile de cofetărie. Dacă am pornit de la câteva produse în acea perioadă, şi în cantităţi mici, acum am ajuns să avem sute de produse şi, bineînţeles, capacitate mult mai mare. Nu ne-am oprit şi nu ne vom opri pentru a dezvolta cât mai mult partea aceasta de procesare, de tehnologizare. Am accesat atâtea proiecte pe fonduri europene, dar la momentul acesta conştientizăm că tehnologia este cea care ne va ajuta. Şi vă spun de ce. În primul rând, lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împing de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva. Dacă în ultimii ani am vizitat atâtea fabrici din afară şi am văzut ce înseamnă tehnologia în alte ţări, care este randamentul având automatizare, şi noi ne dorim acest lucru. Numai că avem nevoie într-adevăr şi de susţinere. Dacă până acum pentru proiectele pe fonduri europene aveam un buget-limită de 2,6 milioane de euro plus partea noastră – două milioane și jumătate, trei, patru milioane, depinde de fiecare cum şi-a construit bugetul –, ne dăm seama că acum avem nevoie de mult mai mulţi bani pentru a ajunge ca industria alimentară să fie automatizată.” 

Proiectele noi, sub presiunea prețurilor 

Așadar, e nevoie de bani mulți, dar ce te faci în situații precum cea de acum, în care prețurile au luat-o razna, iar tu ai făcut proiectul pe valorile de mai înainte? Urmează construcția unei fabrici la Constanța, pentru care mai au de luat câteva avize, fiind deja arvunite și utilajele. Totul stă să demareze, dar „nu este uşor, pentru că în această perioadă s-au modificat atât de mult preţurile materialelor de construcţii şi ale utilajelor, creşterile au fost substanţiale, dacă la materialele de construcţii au ajuns chiar să se dubleze sau chiar să se tripleze, s-au schimbat datele proiectului. Noi acum sperăm că se vor face nişte rectificări, pentru că avem nevoie, dacă la momentul depunerii proiectului şi aprobării lui proiectul era de 6 milioane de euro, cu siguranţă acum ne va ajunge peste 8-9 milioane de euro, bani pe care va trebui să-i luăm credit din bancă, şi asta vă daţi seama că ne va sufoca într-un fel. De aceea, în momentul de faţă investiţiile le mai facem şi aici, la fabrică, pentru a dezvolta cât mai mult partea de vânzări şi lanţurile mari, pentru că acolo sunt volumele, dezvoltăm partea de export pe toate căile, şi prin magazinele proprii, şi ale clienţilor, şi ale vânzării online. Adică, trebuie să avem tot timpul mai multe strategii pregătite şi planuri, A, B, C...”

„Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

Valoarea impune  

Și apropo de lanţurile mari de magazine, de retaileri, s-a tot vorbit că ar trebui să aibă deschidere către producătorii din ţara noastră, lucru care nu prea se întâmplă, foarte mulţi producători din România spun că au o problemă legată de accesul la raft pe marile reţele. Se pare însă că doamna Vals a găsit calea către aceste rafturi. „Noi colaborăm şi vom colabora şi pe viitor, avem discuţii făcute. Într-adevăr, procedura nu este foarte simplă pentru că, într-adevăr, când eşti producător, procesator, şi mai ales în industria alimentară, trebuie să îndeplineşti anumite condiţii, trebuie să ai anumite certificări pentru a putea să intri în aceste lanţuri mari, producătorii mici încă nu au ajuns la acest nivel de certificare IFS, BRC sau alte certificări necesare. În cazul nostru am început colaborarea, sunt nişte paşi de făcut, pentru că e o adevărată procedură, cu caiet de sarcini, cu avize, şi foarte mulţi din ei merg pe produse cât mai naturale, fără să conţină conservanţi, şi asta e foarte important, pentru că contează foarte mult sănătatea oamenilor şi am văzut că ei chiar într-adevăr vor să meargă pe acest segment, mai ales pe marcă proprie.”

Chiar dacă nu este ușor, suntem convinși că au calea deschisă pentru că în primul rând vorbim despre calitatea produsului, vorbim despre produse care ţin cont de regiunea unde au fost create, gazda noastră a ținut întotdeauna cont de acest lucru, practic s-a inspirat din produsul local. „Majoritatea produselor sunt făcute sau moştenite din generaţie în generaţie, iar aici pot aduce la cunoştinţă toate tipurile de plăcintă pe care le avem, Plăcinta dobrogeană, care are o notorietate extraordinară şi noi o certificăm pe schema de calitate europeană IGP, şi toate celelalte tipuri de plăcintă făcute sub aceeaşi formă, adică ele se identifică clar că sunt dobrogene, foile întinse manual, subţiri, umplutura clasică, indiferent că e o plăcintă de mere, de gutuie, de dovleac, de spanac cu brânză, pentru că aici avem şi influenţele celorlalte etnii, cu praz, de exemplu, unde e o plăcintă cunoscută pe zona etniei armene, machedoni, cea cu spanac la fel, şi multe alte tipuri. Urmează să facem şi alte tipuri de plăcintă, dar momentan cele șapte pe care le avem în varianta precopt-congelat, tocmai pentru a veni în ajutorul consumatorului, ele sunt congelate corespunzător.” 

Mulți dintre cititori vor sări revoltați de acest concept atât de demonizat în ultima vreme, produsele congelate. Situația nu este nici pe departe de natură să ne sperie, mai degrabă să ne bucure, pentru că e mai bun un produs conservat prin frig decât prin cine știe ce substanțe chimice. „Dacă produsul este congelat în mod corespunzător, iar lanţul frigorific nu se întrerupe, nu se pierde nimic din el. E chiar mai sigur. Vă daţi seama că o plăcintă poate avea termenul de valabilitate de trei zile, lucru care chiar şi a doua zi nu are cum să mai fie proaspăt. Dar consumatorii s-au obişnuit, şi cred că le şi place această formă, de a-şi lua acasă şi un sfert de oră după decongelare s-o bage în cuptor la 180° şi să aibă gustul autentic de plăcintă de casă. Viitorul ăsta va fi: produse congelate de calitate, deoarece congelarea înlocuieşte un conservant, şi atunci eliminând aceşti conservanţi avem siguranţa că este un produs mult mai sănătos şi indicat pentru oameni.”

Iar noi adăugăm că astfel pot și cei de la sute de kilometri distanță să beneficieze de un produs natural și autentic. Mai ales că în portofoliul Angelo încap foarte multe produse. „Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

„Lanțul scurt” ajută comunitatea locală

Vorbeam la începutul articolului de lanțul scurt al produselor agricole, iar Paula Vals este unul dintre cei care au înțeles devreme că acest lanț scurt este oportun. Materia primă vine de foarte aproape, dând astfel un imbold economiei din zonă. „Vorbeaţi mai devreme de lanţul alimentar scurt, contează foarte mult, pentru că în zona locală, dezvoltându-se cât mai multe lanţuri alimentare, se dezvoltă şi economia zonală. Şi aici mă refer strict la domeniul meu de activitate, unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le dezvoltăm cred că ar fi centrele de achiziţii, pentru că am întâlnit şi firmele, pe cei din fermele cu care colaborez, sunt de multe ori atât de supăraţi pentru că li se oferă la final nişte preţuri foarte mici, iar unii din ei ajung să-şi arunce recolta, legumele şi fructele, tocmai pentru a o lăsa îngrăşământ pentru pământ, decât să o dea pe doi bani. Noi materiile prime le luăm din zonă. Pe partea de legume-fructe, avem colaborări cu producători şi fermieri de la noi din Tulcea, care nu sunt la o distanţă mai mare de 75 km, şi am ţinut cont de lucrul acesta, pentru că noi am accesat proiecte pe măsura 16.4 şi 16.4A, proiecte pe promovare, de aceea pe lângă proiectele de investiţii avem şi pe promovare, am avut două pe care le-am implementat, încă două care chiar săptămâna aceasta ne-au anunţat că sunt eligibile, urmează contractarea, iar aceste proiecte pe promovare ne ajută foarte mult. Pe lângă faptul că putem achiziţiona şi utilaje pentru a ajuta producţia în domeniul legumelor-fructe, avem şi oportunitatea de a face promovare. În perioada pandemiei au fost ca o mană cerească aceste proiecte, pentru că am avut pe proiectul 16.4 şi deschiderea site-ului online de vânzări. Într-adevăr, a fost un real succes, pentru că în pandemie toată lumea a accesat site-urile online, dar nu numai atunci. Oamenii s-au obişnuit, intră pe calculator, pe un site online, comandă, ştiu produsele, ştiu calitatea şi atunci le e mai uşor decât să le caute. Dacă în momentul de faţă nu putem să le avem în toate lanţurile sau în toată ţara, ei au acces online la aceste produse, prin site.”

Pe lângă activitatea concretă de producție pe care a pus-o la punct doamna Paula Vals, s-a organizat și în direcția promovării, găsind căi foarte eficiente pentru aceasta. Una dintre ele este Asociaţia „Moesis tradiţional”, prin care promovează tradițiile locale în ansamblul lor, nu doar produsele tradiționale ale firmei. Încă o acțiune prin care ajută comunitatea, pentru că înțelege că un agent economic nu va prospera în mijlocul unei populații paupere. „În cadrul asociaţiei noi organizăm destule evenimente, pentru că ne dorim foarte mult să promovăm tradiţiile locale din toată Dobrogea, tradiţiile culturale, tradiţiile gastronomice, şi atunci de câţiva ani organizăm târgul Etno-Dobrogea, unde producători de produse tradiţionale bio își prezintă marfa, eco, pe schemă de calitate, în fiecare an în luna septembrie clienţii şi turiştii noştri din zonă pot vedea un târg foarte frumos organizat, şi reamintesc pe această cale că mulţumesc Consiliului Judeţean, care ne-a fost întotdeauna aproape.”

„Încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Alături de oameni

O altă problemă este legată de factorul uman. Pentru că nu de puţine ori constatăm că vrem să facem ceva, dar nu mai avem cu cine. „Am întâlnit ferme şi colaboratori de-ai mei spunându-mi: te rog, trimite-mi oameni ca să culeagă! Să mă ajute, că nu am forţă de muncă.” De aceea trebuie să găsești soluții să îi ții alături. Iar Paula Vals se pare că a găsit, pentru că a început cu câțiva oameni, iar acum are câteva sute de angajați. „Dacă până acum salariile nu erau cele dorite, cu toate că eu zic că oamenii au fost mulţumiţi întotdeauna aici, acum, după ultimele modificări, se resimte, creşterea salarială îi determină cumva să rămână în industria alimentară, dar pe lângă salariu oamenii trebuie să fie mulţumiţi, liniştiţi, să simtă că îi pasă cuiva de ei, iar eu zic că întotdeauna am fost aproape de fiecare om, de fiecare angajat, de fiecare coleg, nu numai pe partea profesională, ci şi pe partea umană, personală. Atunci când au o situaţie sau o problemă şi aleg să vină pentru a-mi cere sprijinul, niciodată nu am spus că nu sunt alături de ei.”

Legat de problema fermierilor locali care se confruntă cu lipsa forței de muncă, doamna Vals crede că se poate rezolva prin organizarea de centre de achiziție, chiar și sub forma de cooperație. „Marfa ar putea fi selectată, care e pentru procesare, care pentru vânzare, prin aceste centre de achiziție, de ce nu centre-cooperative chiar? Asta este o altă problemă a noastră, a românilor, că de multe ori nu reuşim să ne asociem, şi mai ales în momentul de faţă cooperativele cred că ar fi o soluţie ca să funcţionăm cât mai bine, m-am gândit şi la lucrul acesta şi încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Antreprenoriatul, un concept necesar

Nu ne este greu să credem că în curând ar putea conduce o astfel de cooperativă, pentru că deja se află la conducerea unei filiale a unei confederații. Este vorba de Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin din judeţul Tulcea. „Am încercat să dezvoltăm o filială a acestei confederaţii tocmai pentru a face o unitate a femeilor de afaceri, pentru a coagula mediul de afaceri feminin şi nu numai, pentru că în cadrul confederaţiei întâlnim şi firme care sunt conduse de bărbaţi, dar au destule antreprenoare, şi atunci noi avem deschiderea necesară pentru a primi pe oricine în această confederaţie, pentru a ne ajuta între noi, în primul rând, şi mai ales pentru a fi o portavoce către guvernatorii noştri, către guvernul nostru, pentru a negocia anumite facilităţi, şi avem în cadrul acestei confederaţii foarte multe proiecte pe digitalizare, pe antreprenoriat, acum acest proiect de a introduce în şcoală antreprenoriatul cred că este o idee extraordinară, pentru că, aşa cum vă spuneam, când am început businessul nu aveam idee ce înseamnă antreprenoriatul, iar copiii de astăzi au această oportunitate, sau o vor avea, de a afla ce înseamnă antreprenoriatul, şi făcând aceste cursuri nu neapărat trebuie să fii antreprenor. Poate unii nu au capacitatea sau poate n-au posibilitatea materială, sau poate n-au curajul necesar, dar pentru a forma lideri este extraordinar ca aceste cursuri de antreprenoriat să existe, chiar din şcolile primare. Pentru că copiii sunt atât de deschişi şi au o aşa viziune acum, numai că ei trebuie direcţionaţi spre a învăţa lucruri.” Salutăm și susținem și noi o astfel de abordare, un deziderat pentru care merită să te implici, pentru că simțul antreprenorial din păcate nu vine din familie și este necesar oricăruia dintre noi. Sau poate vine și din familie sau din genele noastre, pentru că unii parcă sunt născuți pentru asta. Indiferent cât de greu le este. 

Fără regrete, cu iubire, mereu înainte

Am întrebat-o pe doamna Vals dacă merită tot acest efort. Răspunsul este, pentru cei care o cunosc, oarecum așteptat: „În momentul în care te apuci şi eşti un om de construcţie, nu poţi da înapoi. Chiar dacă în decursul a 30 de ani am avut atâtea impedimente, când eşti făcut să construieşti, să faci lucruri, e greu să dai înapoi. Şi apoi ştiţi cum e zicala: când intri în horă, trebuie să joci. Nu prea ai cum să mai ieşi. Și am învăţat jocul şi sper să-l învăţ şi mai bine, pentru că nu vreau să renunţ la această idee, nu vreau să renunţ la business şi la dorinţa de a construi şi de a ajunge ca ţara noastră să aibă o industrie, aşa cum am văzut în alte ţări. Eu sunt încă optimistă şi cred în capacitatea noastră, şi a antreprenorilor, şi a guvernanţilor, că vom da mâna şi că vom ajunge să construim o Românie ca afară, o România frumoasă. Încă sper”.

Noi am zice nu neapărat ca afară, dar să fie o Românie a noastră, pentru noi, în care să trăim şi să ne bucurăm că am rămas pentru a construi. Să ne bucurăm și de dulciurile de la Greci, făurite cu pasiune de ceea ce se cheamă a doua familie a doamnei Paula Vals. A doua familie pentru că, totuși, așa cum este normal, pe primul loc este propria familie. „Nu pot spune că am un regret, întotdeauna îmi asum fiecare lucru pe care-l fac, fiecare greşeală, şi asumându-ţi nu poţi să ai regrete. N-ai cum. Nu, nu am niciun regret. Cea mai mare bucurie sunt copiii, pe primul loc, următoarea e a doua familie, cea de care spuneam mai devreme, 240 de oameni; bucuria de a construi şi de a merge mai departe, bucuria de a trăi, bucuria de a fi sănătos, în primul rând, cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare lucru pe care-l întâlnim şi care ni se întâmplă în fiecare zi. Îmi sunt alături fetele, cea mare se ocupă de partea de vânzări şi are un mic business dezvoltat tot cu produsele de aici, cea mică e la facultate, începe facultatea în domeniu, pentru că vrea să ducă businessul mai departe, şi asta îmi dă putere să merg mai departe, să nu renunţ şi să duc această afacere acolo unde zic eu că ar trebui, după ani de muncă să ajungem la tehnologizare, la automatizare, să putem fi în toate lanţurile şi în toată ţara. Asta este dorinţa cea mai mare.”

O dorință onorabilă. O viziune prin care se poate crește în orice domeniu de activitate. Să îți dorești să faci lucrurile să meargă bine, cât mai bine. O atitudine pe care ar fi bine să o aibă toți cei care au energia, capacitatea și șansa de a mișca lucrurile în țara asta. Fie antreprenori, fie politicieni. 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Clubul Fermierilor Români a organizat la sfârșitul săptămânii trecute (vineri – 29 iulie 2022) Conferința Regională Banat, în județul Timiș. Temele au vizat schimbările majore din agricultura românească sub impactul reformei PAC și transpunerea acesteia la nivel național sub forma Planului Național Strategic, cu accent pe necesitatea dezvoltării, extinderii și modernizării infrastructurilor naționale de îmbunătățiri funciare – irigații, desecare și drenaj, precum și forța de muncă din agricultură. Evenimentul a reunit fermieri care își desfășoară activitatea în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.

Clubul Fermierilor Români consideră că punerea în aplicare a unei strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații. „Credem că în România există apă, dar nu este integrat pusă în valoare ca resursă pentru agricultură, cu grija față de mediu pe care suntem obligați să o avem. Am pus la dispoziția autorităților un studiu în care am estimat că este nevoie de un miliard euro pentru a pune în funcțiune un sistem dual, care să funcționeze ca desecare-drenaj când este prea multă apă, dar și ca irigații”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Prezent la eveniment prin videoconferință, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a afirmat că investitiile în agricultură sunt o prioritate la nivel național, iar munca fermierilor este cu potențial pentru dezvoltarea strategică a României. Ministrul a dat asigurări că au fost reluate discuțiile cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în ceea ce privește amenajările de descare-drenaj și sistemul de irigații, precum și pentru combaterea eroziunii solului. „Managementul apei și investițiile din sectorul de irigații ne preocupă pe toți. Din politica de coeziune, avem în acest moment două tipuri de investiții specifice: investiții pentru achiziționarea de echipamente specifice pentru combaterea fenomenelor extreme rare (grindină), prin intermediul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, pe care o sprijinim în acest sens; respectiv investiții pentru irigații, pentru care avem întâlniri săptămânale cu reprezentanții MADR, pentru a pregăti reincluderea în PNRR a investițiilor pentru irigații, cu un buget consistent, pentru că aceste investiții sunt vitale în perioadă de criză”, a arătat oficialul guvernamental.

La rândul său, fostul șef MADR, Adrian Oros, senator în Parlamentul României, a vorbit despre necesitatea unui sistem național care să asigure fermierii în fața riscurilor ce pot să apară în agricultură. „Există multe priorități, oportunități, dar și vulnerabilități în agricultură. Fără o strategie de gestionare a apei - apa ca resursă, nu doar apa pentru agricultură, care să fie finanțată consistent și foarte rapid, o să avem o problemă mare nu doar în ceea ce privește irigațiile, ci în unele zone și cu apa potabilă”, a afirmat Oros. El a atras atenția că există un studiu din 2018 în care sunt descrise foarte bine starea corpurilor de apă, atât supraterane, cât și subterane din zona Mării Negre, unde în final se spune cum toate aceste țări – România, Bulgaria, Grecia, trebuie să aibă o strategie pentru a gestiona această resursă vitală: de a o colecta atunci când există, de a o depozita, de a o transporta și de a o folosi cât mai corect. „Și în 2020 când a fost secetă – și au fost 1,2 milioane de hectare afectate atunci, și anul acesta, când este din nou secetă, ne reamintim că principala prioritate ar fi, pe de-o parte, să avem o strategie de gestionare a apei și, pe de-altă parte, să avem o strategie pentru a gestiona în general riscurile în agricultură. Noi nu avem încă, la nivel național, o strategie, fie prin fonduri mutuale, fie printr-un sistem de asigurări cât mai acoperitor, astfel încât să putem gestiona riscurile ce pot să apară. Și, din păcate, seceta este doar unul”, a spus Adrian Oros.

Investițiile în pregătirea forței de muncă, tot mai necesare

„România are o problemă de resursă umană în agricultură – îmbătrânirea populației și lipsa de atractivitate fac acest domeniu vulnerabil. Poate vom avea sisteme de irigații, dar nu vom mai avea cu cine să lucrăm terenul. Avem nevoie de sprijin financiar ca să formăm cât mai rapid oameni adaptați tehnologiilor noi, care să ne permită să facem față schimbărilor climatice și competiției”, a atras atenția Florian Ciolacu.

În acest context, Clubul Fermierilor Români propune soluții concrete pentru pregătirea tinerilor pentru preluarea afacerii agricole și asigurarea succesiunii în fermă, pe de o parte prin intermediul programului de formare „Tineri Lideri pentru Agricultură” dezvoltat de Club, ajuns deja la a patra ediție, iar pe de altă parte prin programe de pregătire pentru tehnicienii din fermă, inițiativă susținută și de ministrul Marcel Ioan Boloș. „Investițiile în calificarea forței de muncă sunt mai mult decât necesare. Vă putem sprijini cu un cadru instituțional, cu mecanismele de implementare, cu sursele de finanțare. Gândirea programelor și implementarea lor este sarcina dumneavoastră, a celor implicați în acest domeniu de activitate”, a precizat ministrul.

Provocările noii Politici Agricole Comune și ale Pactului Ecologic European

Achim Irimescu, ministru Plenipotențiar, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, a avut o intervenție în direct de la Bruxelles în cadrul conferinței. Acesta a explicat că cele mai mari provocări pentru fermierii europeni vin din noua Politică Agricolă Comună și din Pactul Ecologic European, care cuprinde cele două strategii, Farm to Fork și Biodiversitate. Farm to Fork propune reducerea cu 50% până în 2030 a pesticidelor, cu 20% a îngrășămintelor de sinteză și cu 50% a antimicrobienelor, iar toate aceste eforturi trebuie să se facă prin fonduri din PAC și PNS.

Oficialul a subliniat că Regulamentul pentru Utilizarea Durabilă a Pesticidelor nu ține cont de situația reală din statele membre. Astfel, România trebuie să reducă cu 35% utilizarea pesticidelor până în 2030, deși se situează la nivelul cel mai scăzut în privința nivelului de utilizare a acestor substanțe.

În ceea ce privește problema irigațiilor, Achim Irimescu a afirmat că acestea joacă un rol esențial, nu doar în România, ci în toată Europa, iar situația generată de pandemia Covid-19, de războiul din Ucraina, de criza inputurilor și a energiei a arătat că securitatea alimentară este ținta principală a agriculturii.

Referindu-se la noul PNS, Adrian Pintea, director general APIA, a precizat că instituția pe care o coordonează se află în procedură avansată pentru noul contract de sistem informatic, care ar putea fi finalizat până la sfârșitul lunii septembrie. „Vom face caravane de informare, astfel încât toți fermierii și salariații APIA să fie pregătiți și informați, iar din martie 2023 să decurgă toate lucrurile lin. Ne dorim ca schemele de plată să fie ușor de implementat de către fermieri, iar controalele pe care le desfășurăm să aibă proceduri clare”, a declarat Adrian Pintea. Totodată, oficialul a subliniat faptul că de-a lungul timpului, cele două agenții de plată, APIA, respectiv AFIR, prin Ministerul Agriculturii, au avut o medie de absorbție a fondurilor europene de 97-98%.

Servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru fermieri

Clubul Fermierilor Români promovează un model românesc de agricultură performantă care valorifică principalii vectori de dezvoltare: trecerea către Agricultura 4.0 (revoluția digitală a agriculturii), dezvoltarea de valoare adaugată peste activitatea agricolă prezentă și atragerea de capital investit pentru dezvoltarea marilor sisteme naționale de infrastructură agricolă.

Totodată, pentru a veni în sprijinul fermierilor din România, Clubul oferă servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru valorificarea eficientă a producției prin comerțul cu cereale, securizarea afacerilor fermierilor prin managementul riscului – asigurări agricole și pentru gestiunea eficientă a achizițiilor și mentenanței utilajelor agricole.

O componentă majoră în activitatea Clubului o reprezintă proiectele de formare, care vizează, pe de o parte, atragerea tinerilor în agricultură și pregătirea viitoarelor generații de lideri prin programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, iar pe de altă parte, formarea și creșterea competențelor antreprenoriale în acest domeniu prin programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”.

Foto: Alexander Degianski & Clubul Fermierilor Români

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html