Forumul APPR atrage atenţia asupra nevoii stringente a fermierilor de a încasa urgent subvenţiile aferente campaniei 2024, care constituie o sursă vitală de lichiditate pentru toate exploataţiile agricole, mai ales după un an dificil ca cel care tocmai a trecut.
Potrivit FAPPR, termenul pentru plata avansurilor din subvenţii a fost depășit, iar unii fermieri nu au primit nici măcar sumele aferente avansului şi continuă să aștepte încasarea subvenţiilor fără a avea o explicație clară privind întârzierile. „Această sincopă generează o situație de inegalitate între fermieri și amplifică dificultățile într-un an extrem pentru sectorul agricol, afectat de secetă, prețuri mari la inputuri, condiții meteorologice nefavorabile. Marea majoritate a fermierilor care nu au primit nici sumele aferente avansului au de încasat sume importante, astfel încât întârzierile distorsionează întreg lanţul valoric. Altfel spus, situația actuală afectează grav capacitatea fermierilor de a-și planifica activitățile și de a-și asigura resursele necesare pentru campaniile agricole viitoare. Mulți dintre aceștia se confruntă cu probleme financiare acute, care ar fi putut fi prevenite printr-o distribuire mai echitabilă și mai rapidă a plăților, mai ales că au existat numeroase asigurări din partea reprezentanţilor Ministerului Agriculturii că fermierii vor primi aceste sume în timp util pentru a începe următorul ciclu de producţie”, subliniază Forumul APPR.
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România solicită:
Asigurarea respectării unui calendar clar și a unei comunicări transparente către toți fermierii afectați, care nu au primit până în acest moment nici macar avansul.
Adoptarea tuturor măsurilor suplimentare necesare pentru accelerarea procesului de plată, astfel încât toți fermierii să beneficieze în cel mai scurt timp posibil de sumele cuvenite din subvenţiile aferente campaniei 2024.
„Înțelegem complexitatea procesului de distribuire a fondurilor, însă considerăm că este esențial ca instituțiile responsabile să ia măsuri prompte pentru a asigura un tratament egal tuturor beneficiarilor și pentru a preveni amplificarea problemelor deja existente. Facem aceste precizări pentru că există diferenţe şi la nivel de judeţ legat de modul în care au fost efectuate plăţile de către centrele judeţene APIA”, transmite Forumul APPR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România organizează pe 13 februarie 2025 Congresul Anual „De la fermieri pentru fermieri”, în Capitală, la Grand Hotel Bucharest. Viitorul agriculturii este principala temă de dezbateri a celei de-a zecea ediții a Congresului Forumului APPR.
Congresul Anual este un eveniment creat de fermieri pentru fermieri. „Aici, sprijinim dezvoltarea continuă a domeniului nostru, agricultura. Panelurile sunt concepute pentru a aduce informațiile noi și relevante în fața tuturor celor pasionați de agricultură. În plus, fermierii au oportunitatea de a interacționa direct cu experți, adresându-le întrebările care îi preocupă. Acum, în 2025, celebrăm un deceniu de când acest eveniment marca FarmForum inspiră, conectează și susține comunitatea fermierilor, un deceniu de conexiuni și dezbateri despre viitorul producției de hrană și soluții pentru fermierii noștri din România”, declară Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Cele mai actuale și arzătoare subiecte din agricultură vor fi dezbătute în cadrul Workshop-ului Internațional AgroPolicy și Conferinței Internaționale a Producerii de Sămânță Embryo. De asemenea, și la această a zecea ediție vor fi decernate Trofeele Porumbul de Aur, secțiune care premiază excelența fermierilor din anul precedent congresului. „Îndemn fermierii să fie alături de noi și de experții prezenți la eveniment. Remodelarea agriculturii de astăzi este o prioritate”, conchide Alina Crețu.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) își exprimă îngrijorarea cu privire la implicațiile economice și sociale ale viitorului acord de liber schimb dintre Uniunea Europeană și țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Paraguay, Uruguay), anunțat recent de către Comisia Europeană.
„Deși recunoaștem importanța schimburilor comerciale și a acordurilor de liber schimb pentru dezvoltarea economică, suntem preocupați de impactul potențial negativ asupra agricultorilor și a industriilor agricole din România și Europa, dat fiind contextul inegal al normelor de producție și competitivitatea produselor sud-americane. Acordul, deși promovează liberalizarea tarifară pe scară largă, nu reușește să echilibreze diferențele semnificative între standardele de producție europene și cele ale blocului Mercosur. Subvențiile, normele de mediu și sociale mai puțin stricte din țările Mercosur creează o competiție neloială pentru fermierii europeni”, explică Forumul APPR.
Producția de cereale ar putea suferi pierderi substanțiale din cauza importurilor masive de produse sud-americane la prețuri reduse. Similar cu poziția exprimată în trecut de către Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb (CEPM), Forumul APPR atrage atenția asupra riscurilor privind:
Pierderea piețelor pentru cerealele europene, cauzată de importurile masive de porumb, sorg și orez la taxe vamale reduse sau zero, ceea ce ar fragiliza siguranța financiară a fermierilor;
Impactul asupra sectoarelor de procesare, precum amidonul, bioetanolul sau industria de semolă de porumb, în fața unor produse importate la costuri mult mai mici.
Pentru a asigura o aplicare echitabilă a acordului și a proteja sectorul agricol european, în special specificul său românesc, Forumul APPR propune:
Introducerea de clauze juridic obligatorii pentru respectarea normelor sociale, de mediu și de sănătate de către exportatorii din Mercosur;
Mecanisme de control și trasabilitate riguroase pentru produsele importate, pentru a preveni concurența neloială bazată pe standarde inferioare;
Revizuirea mecanismelor tarifare și a clauzelor de siguranță în cazul perturbărilor de piață, pentru a proteja agricultorii europeni în fața șocurilor economice;
Asigurarea reciprocității normelor de producție între UE și Mercosur, în special în domenii critice precum utilizarea pesticidelor sau respectarea standardelor de bunăstare animală.
Forumul APPR consideră că, fără adaptări semnificative ce pot fi operate în interiorul forurilor europene abilitate conform parcursului legislativ, acest acord riscă să submineze obiectivele de reindustrializare și de autonomie alimentară ale Uniunii Europene. „Ne alăturăm poziției exprimate de CEPM, organizația din care facem parte, solicitând amendarea sau renegocierea elementelor-cheie ale acordului pentru a asigura un echilibru între interesele comerciale și cele ale agriculturii europene. Așteptăm un dialog constructiv cu autoritățile europene și naționale pentru a identifica soluții care să protejeze competitivitatea agricultorilor români și europeni”, transmite Forumul APPR.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Într-o scrisoare deschisă către ministrul Agriculturii, Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR) își exprimă îngrijorarea față de perspectiva adoptării unei Ordonanțe de Urgență privind plafonarea adaosului comercial la produsele agricole și alimentare, inclusiv la îngrășăminte, furaje și pesticide.
Deși proiectul de act normativ este propus ca o măsură de protecție socială pentru a asigura stabilitatea prețurilor în acest sector, Forumul APPR semnalează că pot exista efecte secundare negative care necesită o evaluare atentă pentru a preveni impactul asupra întregului lanț de producție și distribuție. „Considerăm că o astfel de măsură încalcă flagrant Constituția României având în vedere că în Articolul 135, alineatul (1), se precizează că „Economia României este economie de piață, bazată pe libera inițiativă și concurență.”, iar în alineatul (2) se stipulează obligația statului de a „asigura libertatea comerțului, protecția concurenței loiale” și de a crea un cadru favorabil valorificării tuturor factorilor de producție. Intervențiile administrative care impun plafonarea adaosului comercial riscă să contravină acestor principii fundamentale, afectând buna funcționare a pieței și inițiativa privată”, se arată în scrisoarea deschisă a Forumului APPR.
Cum își argumentează Forumul APPR punctul de vedere, în rândurile de mai jos.
Impactul asupra fermierilor
Plafonarea adaosului comercial poate exercita o presiune suplimentară asupra fermierilor, care deja operează cu marje de profit reduse și se confruntă cu costuri de producție ridicate. Reducerea veniturilor ar putea limita capacitatea acestora de a investi în tehnologii noi și de a menține o producție agricolă de calitate pe termen lung. În loc să sprijine agricultorii, măsura ar putea descuraja operatorii economici, afectând oferta de produse. În plus, interdicția reducerilor comerciale riscă să blocheze relațiile comerciale și să crească prețurile pentru toți actorii implicați, în special pentru fermieri.
Efectele asupra sectorului îngrășămintelor, furajelor și pesticidelor
Produsele esențiale pentru menținerea productivității agricole ar putea deveni mai puțin accesibile. Plafonarea adaosului comercial pentru aceste inputuri ar putea descuraja distribuitorii și importatorii să aducă produse de înaltă calitate, necesare pentru o agricultură modernă și sustenabilă. O eventuală scădere a ofertei de produse de calitate ar putea conduce la creșterea indirectă a costurilor pentru fermieri, anulând beneficiile așteptate ale plafonării.
Riscuri asupra calității produselor agricole și alimentare
Furnizorii s-ar putea vedea nevoiți să reducă investițiile în calitate și sustenabilitate pentru a respecta plafonul de adaos comercial impus. Acest lucru ar putea conduce la o scădere a standardelor de calitate a produselor oferite consumatorilor, cu posibile implicații asupra siguranței alimentare și sănătății.
Consecințele asupra investițiilor și dezvoltării durabile
Pe termen lung, plafonarea adaosului comercial ar putea descuraja investițiile în sectorul agricol și alimentar din România, cu efecte asupra competitivității pe piața europeană. Fermierii și producătorii locali ar avea resurse reduse pentru investiții în tehnologii durabile și procese inovative, absolut necesare pentru a concura eficient pe piața globală.
În scenariul actual, ordonanța ar aduce blocaje severe în aprovizionarea cu îngrășăminte si alte tipuri de inputuri agricole, transformând-o într-un proces lent și nesigur.
Distribuitorii, dacă vor mai putea opera, vor solicita plata în avans, iar fermierii vor aștepta livrarea doar „când va fi posibil”, după ce întregul lanț logistic internațional își urmează cursul. Conceptul de aprovizionare „just-in-time” va deveni imposibil, nimeni nefiind dispus să riște prin stocuri neacoperite, inclusiv în porturi. Acest lanț al incertitudinii va lăsa fermierii fără resurse esențiale exact când au nevoie, punând în pericol campaniile agricole și recoltele.
Forumul APPR avertizează că adoptarea unei asemenea măsuri, fără o analiză atentă și un dialog real cu sectorul agricol, va genera consecințe grave și ireversibile asupra economiei rurale și asupra siguranței alimentare a României. Deciziile luate fără o bază solidă de consultare riscă să distrugă inițiativa privată și să compromită capacitatea producătorilor români de a rămâne competitivi. „Din acest motiv, considerăm că acest proiect de act normativ trebuie analizat împreună cu reprezentanții sectorului agricol și cu organizațiile relevante. În acest sens, solicităm stabilirea în regim de urgență a unei întâlniri pentru a expune, în detaliu, aspectele și riscurile potențiale pentru piață și pentru producătorii agricoli”, transmite Forumul APPR.
Ce prevede proiectul de OUG
Proiectul de Ordonanță de Urgență se referă la instituirea unei măsuri de combatere a creșterii excesive a prețurilor la produsele agricole și alimentare, precum și la îngrășăminte, furaje și pesticide.
Astfel, măsura instituită de proiectul de act normativ constă în limitarea adaosurilor comerciale practicate pentru produsele agricole și alimentare, obținute sau introduse pe teritoriul național, pentru îngrășăminte, furaje și pesticide fabricate în România sau introduse pe teritoriul țării în vederea comercializării sau utilizării în agricultură.
Prin urmare, cota de adaos comercial practicată în mod cumulat pe întreg lanțul de distribuție, indiferent de numărul distribuitorilor de pe lanț, este de maximum 10% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale distribuitorului.
Cota de adaos comercial practicată de comerciant la vânzarea cu amănuntul și cash and carry este de maximum 20% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte ale comerciantului; în cota de adaos comercial de maximum 20% vor fi incluse și remizele și ristumele.
Cota de adaos comercial practicată la vânzarea îngrășămintelor, furajelor și pesticidelor este de maximum 20% față de costul de producție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte, respectiv de maximum 5% față de prețul de achiziție la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.
Pentru produsele agricole și alimentare care intră pe teritoriul României și nu sunt introduse în procesul de procesare/abatorizare sau care intră doar în procesul de porționare, respectiv ambalare, cota de adaos comercial este de maximum 5% față de prețul de achiziție, la care se adaugă cheltuielile directe și indirecte.
Pentru produsele agricole și alimentare, procedura de formare a prețului la raft trebuie să fie unitară pentru același tip de produs indiferent dacă acesta este comercializat sub marca proprie a producătorului/procesatorului/furnizorului sau marca proprie a comerciantului.
Pe perioada de aplicare a prezentei ordonanțe de urgență, comercializarea produselor agricole, alimentare, a îngrășămitelor, furajelor și pesticidelor se face doar cu prezentarea de către operatorii economici a dovezilor cu privire la valoarea adaosului comercial aplicat produselor vândute. În cazul vânzărilor succesive între operatorii economici, comercializarea produselor alimentare se face doar cu prezentarea dovezilor valorii adaosului comercial cumulat. Dovezile constau în declarații pe propria răspundere semnate de reprezentanții legali ai operatorilor economici sau de alte persoane împuternicite în acest scop.
Cheltuielile directe și indirecte se calculează prin raportare la media trimestrială a acestora, iar adaosurile comerciale se aplică la valoarea fără TVA a produselor.
Contractele comerciale aflate în desfășurare, ai căror termeni și condiții sunt contrare prevederilor prezentei ordonanțe de urgență, vor fi puse în acord cu prevederile acesteia până la data de 31 decembrie 2024.
Potrivit Organizației Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură, prețurile alimentelor au atins nivelul maxim în martie 2022, cu o creștere de peste 60% în comparație cu aceeași lună din 2020, prețurile continuând să rămână volatile.
De asemenea, potrivit Eurostat, prețurile la alimente în UE au fost cu 19% mai mari în martie 2023 decât în aceeași lună din 2022, inputurile au înregistrat scumpiri peste producția agricolă în anul 2023, prețul mediu al produselor de protecție a plantelor și al pesticidelor a crescut cu 9%, la fel în cazul semințelor și materialul săditor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Evenimentul emblematic al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Ziua Porumbului Orezu a avut loc pe 11 septembrie 2024, în ferma din județul Ialomița a lui Nicolae Sitaru, unul dintre fondatorii Forumului APPR. Cea de-a cincipsprezecea ediție a fost un real manifest privind managementul riscurilor în agricultură și a adus împreună fermieri, experți din domeniul agricol, reprezentanți ai autorităților și ai industriei, care, într-un glas, susțin necesitatea unei strategii naționale integrată privind managementul riscurilor în agricultură.
În prezența a aproape o mie de participanți și a unei vremi capricioase, Ziua Porumbului Orezu 2024 a subliniat importanța implementării unor măsuri eficiente și a unor politici publice care să sprijine fermierii în fața provocărilor tot mai mari cauzate de schimbările climatice, lipsa infrastructurii de irigații și a unei strategii naționale coerente asociate riscurilor din agricultură.
Pe parcursul zilei, invitații au avut ocazia de a participa la sesiuni de informare, prezentări de bune practici și dezbateri pe tema gestionării riscurilor în sectorul agricol, punând accentul pe rolul inovării și al tehnologiilor moderne în protejarea producției agricole, în special în ceea ce privește cultura porumbului, una dintre cele mai importante culturi din țara noastră.
În cadrul discursurilor susținute de reprezentanții autorităților și prezentările companiilor furnizoare de soluții pentru agricultură, a fost evidențiată nevoia unui Plan Național al Managementului Riscurilor Agricole, care să includă măsuri precum asigurările agricole subvenționate, dezvoltarea unor măsuri de solidaritate și promovarea unor practici agricole sustenabile, cât și existența unui Sistem Național de Gestionare a Apei pentru Agricultură - care presupune o strategie pe termen lung cu implementare urgentă a unor prime măsuri de susținere a zonelor cu deficit sau exces de apa.
„Ziua Porumbului nu este doar un prilej de a celebra o cultură foarte importantă pentru agricultura României, ci și o oportunitate de a discuta și de a propune soluții concrete pentru provocările cu care ne confruntăm. O strategie națională de management al riscurilor este vitală pentru a asigura stabilitatea și prosperitatea fermierilor noștri”, a Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
„Mămăliga de Aur”
Ziua Porumbului 2024 a fost și gazda celei de-a doua ediții a concursului „Mămăliga de Aur”, dedicat celor mai pricepuți fermieri în arta de a pregăti mămăliga.
Fermierii-concurenți din acest an au avut misiunea de a impresiona participanții, dar și pe Chef Nicolai Tand, coordonatorul concursului, cu rețete de mămăligă tradiționale sau reinventate.
La finalul competiției, deținătorul titlului de „Cea mai bună mămăligă”, Bogdan Sitaru, a înmânat premiul noului câștigător, Ștefan Trandafir, un alt fermieir din județul Ialomița, iar participanții au putut constata, prin propriile simțuri, măiestria preparatelor.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Forumul Agriculturilor și Procesatorilor Profesionști din România anunță că evenimentul său fanion ajuns la cea de-a cinsprezecea ediție, Ziua Porumbului Bărăgan, va fi organizat în spațiul său tradițional, localitatea Orezu din județul Ialomița, în ziua de 11 septembrie 2024.
Evenimentul din acest an se concentrează pe teme majore cum sunt gestionarea durabilă a riscurilor agricole, irigațiile și digitalizarea. Întâlnirea din ferma ialomițeană fondată de Nicolae Sitaru servește drept punct de întâlnire și platformă de comunicare pentru comunitatea agricolă din România. „Forumul APPR a militat constant și a participat activ, pe perioada ultimilor trei ani, la consultările pentru formularea și aprobarea unui cadru legislativ care să furnizeze soluții capabile să asigure stabilitatea veniturilor agricultorilor, astfel încât activitatea acestora să devină sustenabilă și competitivă pe termen lung, fără a pune presiune pe bugetul de stat. Sunt politicile publice din România capabile să răspundă marilor provocări pe care le traversăm? Vă așteptăm la Ziua Porumbului pentru a încerca să găsim împreună răspunsuri la această întrebare”, a declarat Nicolae Sitaru, gazda evenimentului de la Orezu, fost președinte și membru fondator al FAPPR.
Ziua Porumbului Bărăgan 2024, manifestare ajunsă al ediția cu numărul 15, va găzdui cea mai mare Conferință privind Managementul Riscurilor în Agricultură, o provocare pe care Forumul APPR o lansează autorităților, fermierilor și companiilor furnizoare de soluții pentru sector. „În cadrul acestei conferințe vom discuta despre cum să atenuăm impactul schimbărilor climatice asupra activității agricole și care este strategia autorităților pentru predictibilitatea și stabilitatea sectorului”, precizează Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Partener principal al evenimentului este compania Bayer, iar partener de fertilizare - Holland Farming. De asemenea, la actuala ediție și-au adus aportul: Alianța Industriei Semințelor din România, companiile Crop Agro DMS, KWS, Lidea, Mais Seeds, RAGT, RWA Agro, Saaten Union, SCDA Turda, Soufflet Agro, Alcedo, AgroPark Trading, Banca Transilvania, Cartare Agrochimică, Groupama, IPSO Agricultură, LAT Nitrogen, Libra Internet Bank, Marsh România, Nufarm, Omnia România, Sojam România. „Mulțumim tuturor partenerilor și reiterăm angajamentul membrilor noștri de a contribui constructiv, în cadrul dialogului civil, la soluții pe care le considerăm vitale pentru creșterea capacității de producție a României prin reducerea efectului riscurilor climatice”, a punctat președintele Forumului APPR, Theodor Ichim.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Evenimentul fanion al Forumului Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (APPR), Ziua Porumbului Orezu, se va desfășura pe 11 septembrie 2024 în ferma Elsit, din județul Ialomița.
Ajuns la ediția cu numărul 15, evenimentul din ferma lui Nicolae Sitaru va aduce împreună, ca de fiecare dată, agricultori și tehnologiile cele mai noi din domeniu. „Ediția din 2024 este una specială, fiind locul unde Forumul APPR va organiza cea mai mare Conferință Națională destinată managmentului riscurilor în agricultură”, precizează Alina Crețu, director executiv al Forumului APPR.
Anual, la Orezu, în ferma Elsit se adună peste 2000 de participanţi pentru a celebra cultura de porumb. Ziua Porumbului Orezu nu este doar o ocazie de a împărtăși cunoștințe și expertiză, ci și o modalitate de a întări legăturile din comunitatea agricolă. Participanții au ocazia să socializeze, stabilind noi relații și dezvoltând colaborări viitoare.
Reamintim că anul trecut, Ziua Porumbului Orezu nu a avut loc deoarece platforma din ferma ialomițeană a fost grav afectată de condiţiile pedoclimatice extreme, fapt ce a dus la incapacitatea culturii de porumb de a fecunda. Prin urmare, organizatorii, Forumul APPR şi partenerii s-au aflat în faţa unei situaţii fără precedent, imposibilitatea realizării evenimentului mult aşteptat de către actorii din sectorul agricol.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
În județul Călărași, la Coslogeni, în ferma Tudor 92 – Alisa Group a avut loc, pe 6 iunie 2024, Ziua Grâului Bărăgan, eveniment ajuns la a patra ediție. Au fost prezenți circa 500 de fermieri.
Ultimele noutăți referitoare la culturile de grâu și orz au putut fi văzute la evenimentul organizat în câmp de Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (FAPPR) și susținut de partenerul principal Syngenta.
Platforma expozițională a evenimentului Ziua Grâului Bărăgan a fost o adevărată sărbătoare a cerealelor păioase, prezentând 40 de soiuri de grâu și 10 de orz ale partenerilor celei de-a patra ediții: Axereal, Biocrop, ITC Seeds, INCDA Fundulea, KWS, Lidea, RAGT, Roua Semințe.
Întreaga platformă a fost cultivată în sistem de minimum tillage, cultura premergătoare fiind mazărea.
Lucrările solului au presupus trecerea cu un utilaj de tip Tiger, iar semănatul platformei s-a realizat cu Horsch Pronto 8N, ambele utilaje fiind încadrate în tehnologia minimum tillage.
Erbicidarea miriștii a fost realizată cu un sprayer inteligent, unde a fost aplicată tehnologia în spoturi Carbon Bee (Carbon Bee spot spraying system | Nik-ro.com ).
Planul de tratament a fost asigurat de Syngenta, partenerul principal al evenimentului Ziua Grâului Bărăgan 2024.
Plan tratamente
De asemenea, în cadrul platformei din ferma călărășeană, compania Syngenta - partenerul principal al evenimentului Ziua Grâului Bărăgan - a utilizat serviciul de cartografiere a solului, Interra® Scan, o tehnologie nouă care are la bază detecția de radiații gamma din sol. Aceste date, împreună cu analiza agrochimică a solului asigură o cartografiere de cea mai înaltă rezoluție și precizie a nivelul de macro și microelemente din sol.
Fertilizarea a fost asigurată de YARA România.
Plan fertilizare
Informații meteorologice
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Luni, 15 aprilie 2024, fermierii au ieșit din nou la proteste. De data aceasta, protestele spontane sunt în zonele punctelor de lansare a rachetelor antigrindină, agricultorii fiind nemulțumiți de lipsa măsurilor concrete din partea autorităților, referitoare la sistemul antigrindină. Proteste spontane se desfășoară în județele Prahova,Vrancea, Iași și Vaslui, unele dintre județele cele mai afectate.
În urma nenumăratelor întâlniri și dezbateri cu mediul asociativ, Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a venit cu propunerea de a emite un Ordin de ministru prin care să reglementeze, mai riguros, frecvența și direcția de lansare a rachetelor cu efecte antigrindină. Până acum, fermierii au rămas doar cu promisiunea emiterii unui astfel de document, ceea ce a sporit gradul de nemulțumire în rândul agricultorilor, care nu pot accepta că rezolvarea unei probleme atât de grave este tergiversată la nesfârșit.
„Amintim că nemulțumirile fermierilor pe acest subiect au fost aduse în atenția MADR în mai multe ocazii, în scris sau în cadrul unor evenimente publice; au fost solicitate informatii despre practicile similare din alte state membre, dat fiind că, din informațiile primite de la omologii noștri europeni, acest tip de sistem este interzis în majoritatea statelor europene. Forumul APPR susține inițiativa membrilor săi de a-și face vocea auzită. Protestele de astăzi sunt un semnal de alarmă pe care fermierii îl transmit autorităților care nu mai pot rămâne pasive la multitudinea de probleme ale sectorului: situația este critică, iar decidenții sunt somați să vină cu soluții concrete”, transmite Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Forumul Agricultorilor și Procesatorilor Profesioniști din România (Forumul APPR), structură federativă afiliată la Confederația Europeană a Producătorilor de Porumb din Europa (CEPM) își exprimă nemulțumirea pentru modul în care deputații români au ales, din nou, să trateze viitorul agriculturii. „Au decis pentru a doua oară să respingă un proiect de lege care ar fi contribuit enorm la predictibilitatea și dezvoltarea sectorului agricol”, transmite Forumul APPR.
Comunicatul de presă al Forumului APPR:
Suntem, deopotrivă surprinși că ieri, 9 aprilie 2024, la Camera Deputaților, propunerea de modificare, în Codul Civil, a prevederilor privind contractul de arendă a fost respinsă: 164 de deputați au votat „pentru”, 60 au votat „împotrivă”, iar 18 s-au abținut.
Surprinderea noastră vine, cu atât mai mult, din faptul că în nenumărate rânduri asociația noastră, împreună cu alte organizații de profil, au contribuit cu explicații și au pus la dispoziția legiuitorului informațiile necesare pentru o înțelegere cât mai bună a urgenței pe care o reprezintă amendarea reglementării privind durata și condițiile contractului de arendă.
Am participat la nenumărate întâlniri cu autoritățile cu competențe pe care îl consideram epuizat și desigur, pe deplin înțeles de către decidenți; am alocat timp și resurse pentru ca perspectivele fermierilor și problemele cauzate de instabilitatea contractelor de arendă și a celor legate de incoerențele fondului funciar să fie corect înțelese și mai ales, corect tratate. Am explicat, de asemenea, cât de importantă este această modificare a Codului Civil pentru a încuraja investițiile pe termen mediu și lung. Satul românesc are nevoie de investitii, acestea se realizează doar în condiții de predictibilitate și stabilitate și din acest motiv este nevoie de un cadru legislativ actualizat.
Votul de ieri ne-a arătat că vom rămâne, în continuare, singuri. Că nu contează argumentele, că vom plăti, în continuare, pentru decizii și situații care nu pot fi imputate fermierilor. Vom plăti pentru inconsecvențele fondului funciar și eterna lui actualizare, pentru rivalitățile politice dintre Putere și Opoziție, pentru că încercăm să ne implicăm acolo unde, poate, rolul principal trebuia să fie al autorităților.
Ne întrebăm ce mai putem face acum. Nu avem un set de obiecții care au stat la baza respingerii de ieri. Nu cunoaștem motivele pentru care o parte semnificativă a deputaților au ales să oprească amendamentele pe care noi, pe de altă parte, le-am fundamentat temeinic.
Noi, Forumul APPR, adresăm următorul mesaj public către deputații care au ales să respingă, ieri, propunerea de modificare a Codului Civil: consecințele deciziei dumneavoastră de ieri sunt nocive pentru viitorul agriculturii și performanțele fermierilor români! Nu se poate practica agricultura doar empiric, diletant și sub spectrul hazardului. NOI, fermierii, vom suporta mâine consecințele deciziei dumneavoastră de ieri: nu vom putem aplica ecoschemele (pentru ca nu se poate trece la agricultură conservativă de la un an la altul), nu se poate dezvolta, la modul serios, sectorul de agricultură ecologică, nu se pot amortiza investițiile în utilaje moderne (de pildă cele care să ne permită aplicarea și extinderea lucrărilor minime în vederea protejării solurilor) nu se poate face un plan de culturi, nu se pot accesa fonduri europene din cauza perioadei de monitorizare și păstrare a exploatației, nu se poate dezvolta infrastructura de irigații.
Într-un an electoral, unii dintre reprezentanții poporului ați ales să nu se schimbe nimic, în goana după voturi și neînțelegând nevoile reale ale fermierilor pe care, vă reamintim, și pe ei aveți responsabilitatea de a-i reprezenta și de a-i ajuta să facă saltul către o agricultură durabilă și performantă!
Cu dezamăgire, Consiliul Director al Forumului APPR
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!