Președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România, Călin Matieș, se plânge că tocmai producătorii de preparate tradiționale atestați sunt controlați în urma semnalelor de alarmă trase cu privire la prezența în piață a unor falși reprezentanți ai acestei branșe și acuză că unii reprezentanți ai statului pe zona de control „promovează furtul și hoția”.

La finele ședinței Consiliului Consultativ privind modificarea Ordinului 111/2008 care a avut loc la mijlocul lunii iulie la sediul Autorității Naționale Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA), șeful Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România, Călin Matieș, a acordat un interviu publicației Revista Fermierului, ocazie cu care a punctat principalele probleme cu care se confruntă sectorul, dar și așteptările privind modificările legislative care se întrevăd la orizont, și anume modificarea Ord. 111/2008, respectiv apariția normelor de aplicare a Legii Supermarketurilor.

Una dintre hibele sistemului, arătată cu degetul de către Matieș, este și cea legată de controalele părtinitoare care au loc în piața produselor tradiționale. Chiar dacă cei îndreptățiți să solicite aceste verificări pentru a scoate la iveală falsurile – producătorii atestați – nu ar trebui să fie neapărat vizați în primă instanță de verificări, aceste controale fiind efectuate în mod constant, „alții” sunt voit ocoliți.

„Noi am cerut în repetate rânduri și ANSVSA, și MADR să intensifice controalele în târgurile de produse tradiționale, în piețele mari unde sunt localizate așa-numitele piețe tradiționale, doar că la solicitările noastre au venit și ne-au controlat tot pe noi, cei care sunem atestați, care am fost verificați cu două-trei luni înainte. Din nou am solicitat să facă controale și le-am spus că nu este normală situația. (...) Singur, eu, ca și președinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România sau colegii mei, nu putem să-i scoatem afară pe falșii producători. Autoritățile trebuie să-și facă treaba: ANSVSA, ANPC, să facă curățenie și să specifice în lege – orice producător de produse tradiționale trebuie să aibă afișat statutul la vânzare. Nu-l are? Afară cu el! Se pare însă că mai avem și în organele de control oameni care ori sunt prieteni, ori sunt rude cu falșii producători și promovează furtul și hoția”, a spus Matieș.

Calitatea produselor brutăriei SC Matiaș SRL din Sântimbru (deținută de Călin Matieș) a fost recunoscută de Ministerul Agriculturii, care a acordat la finele anului trecut, pentru prima dată în România, titlul „Producătorul Tradiţional al anului 2015” firmei din județul Alba.

Președintele Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România preciza în 2015 că produsele pe care le comercializează, respectă rețeta tradițională, sunt realizate cu materie primă autohtonă, care nu a fost „îmbunătățită”, iar procesul tehnologic este în cea mai mare parte manual. Sortimetele de pâine „Rustiq” se numără printre cele 46 de produse tradiționale atestate în județul Alba.

Un alt subiect abordat cu Matieș a fost și cel de modificare a Ordinului 111/2008. ANSVSA urmează să vină în sprijinul micului producător/procesator din sectorul agroalimentar prin modificarea acestui act normativ, fiind vizată introducerea unei distincții clare între industriașul de profil și micul business în ceea ce înseamnă costurile pentru înregistrarea afacerilor nișate și cele aferente analizelor specializate, precum și diversificarea tipurilor de produse comercializate, orientarea actuală a consumatorilor fiind către produsele din pește și către cele vegetale.

În acest sens, Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) a organizat în data de 13 iulie, începând cu ora 10:00, la sediul instituţiei, o întâlnire de lucru cu membrii Consiliului Consultativ, având ca subiect principal tocmai acest proiect de modificare a normei sanitare veterinare şi pentru siguranţa alimentelor privind procedura de înregistrare a obiectivelor din domeniul alimentar care desfăşoară activităţi supuse controlului specializat.

Scopul declarat al acestei întâlniri a fost consultarea reprezentanţilor operatorilor economici care desfăşoară activităţi în sectoare ce ţin de competenţa Autorităţii, în vederea definitivării în cel mai scurt timp a acestor reglementări.

Poate cea mai importantă modificare vizată de șeful Autorității este și cea cu privire la producția și comercializarea alimentelor tradiționale (mai nou produse din pește și vegetale), în cantități mici, însă notificate corespunzător Direcțiilor Sanitare Veterinare județene și respectând reguli de igienă și siguranță alimentară.

Conform afirmațiilor lui Radu Chețan, proiectul de modificare a Ordinului ANSVSA 111/2008 este în dezbatere publică timp de 30 de zile, conform Legii 544. Se așteaptă însă atât opiniile industriei de profil, cât și pe cele ale fermierilor, micilor producători, astfel încât să se ajungă la o formă finală unanim agreată.

Revista Fermierului: Domnule Călin Matieș, de ce ați fost prezent la ședința din 13 iulie 2016 care a avut loc la sediul ANSVSA?

Călin Matieș: Am venit la ședința Consiliului Consultativ ANSVSA pentru a-l susține pe micul producător; producătorul local. Ceea ce producătorii industriali încearcă să distrugă, astfel încât să rămână numai ei în piață, ANSVSA vine în sprijinul său, al micului producător, și completează Ordinul 111/2008 cu cererea pieței.

Să exemplificăm puțin. Pentru o cantitate oarecare de produs tradițional, să spunem 20 de borcane de dulceață, un mic întreprinzător ar trebui să plătească să zicem suma de 600 de lei pentru autorizare și alți 10 lei la analiză; s-a ales praful de tot businessul lui. Atunci, ANSVSA vine în sprijinul micului producător și spune că acest mic întreprinzător ar urma să aducă doar un borcan la analiză pentru care va trebui să plătească... să spunem 100 de lei. Micii producători nu pot plăti 600 de lei sau 1.000 de lei, cât achită nu știu care mare firmă care face un milion de borcane de dulceață pe an, în regim industrial. Se va face o distincție foarte clară între industrie și micul producător prin acest Ordin 111/2008 modificat. Cu siguranță, toți trebuie să fim controlați. Indiferent că vorbim de industrie sau de mici producători trebuie să respectăm igiena în cadrul societății. Trebuie să oferim un produs sănătos consumatorului, dar va fi la un nivel mai mic. Costurile cu analizele, cele pentru controale, pentru autorizare, vor fi mult mai mici decât le are industria.

Un alt exemplu - o firmă de procesare industrială a fructelor de pădure produce un milion de borcane pentru care, să spunem, are nevoie de 10 camere cu 10 frigidere fiecare, 100 de uși de acces în încăperi și 40 de luminatoare. Până acum, micul producător care obținea doar 10 borcane, aproximativ aceleași condiții de spațiu trebuia să le îndeplinească și el. În momentul acesta, cel care produce 100 de borcane, va avea poate numai două încăperi și va avea doar două chiuvete și nu 100 ș.a.m.d. Totul se va dimensiona în funcție de volumul business-ului.

R.F.: Care este contribuția dumneavoastră la piața produselor agroalimenare tradiționale? Această modificare a Ordinului 111/2008 va duce la o îmbunătățire a activității firmei dumneavoastră?

C.M.: Eu produc pâine tradițională. Sunt din județul Alba, din comuna Sântimbru. Pentru mine, nu știu dacă va folosi treaba asta, pentru că eu, deja, sunt autorizat, sunt înregistrat, de 20 de ani fac pâine și am trecut prin toate avizările. Și înainte de intrarea în UE, și după intrare am trecut prin toate furcile caudine.

Modificarea Ord.111/2008 ar putea să mă ajute poate prin faptul că pot să cer să nu mai fiu clasificat ca și mare producător. Vreau să trec în partea cealaltă, să plătesc doar 100 de lei analizele, să vină controalele o dată la șase luni la mine să mi se ia doar probe de apă, nu să vină tot la două luni. La cantitate mică, costuri mici, la cantitate mare, costuri mari.

Cu siguranță însă, se poate dezvolta zona rurală prin această decizie. Sunt atâtea zone unde locurile de muncă sunt departe, orice sursă de venit este departe și, atunci, din ceea ce obține micul producător în gospodărie, o poate transforma în profit. În loc să vândă porcul la trei-patru lei kilogramul în viu sau laptele să-l comercializeze la 0,40-0,50 lei litrul la procesator, poate face o brânză pe care s-o comercializeze la 10 lei kilogramul, un produs finit de calitate, curat, sănătos, respectând condițiile de igienă.

R.F.: Cât vă costă în prezent analizele produselor pe care le fabricați?

C.M.: În fiecare lună plătesc analizele la pâine circa 300 de lei. De două ori pe an plătesc 200 de lei analizele apei, mai achit o dată la trei luni încă vreo 400 de lei sanitația; o grămadă de bani. Eu plătesc aceleași taxe ca și cum aș face 10.000 de tone de pâine, producție industrială. Asta în condițiile în care eu obțin 800-900 de kilograme de pâine pe zi. Fac 700 de kilograme de pâine tradițională și vreo 200 kg standard.

Cumpărând un produs românesc, banii rămân în țară și ne dăm de lucru nouă înșine

Revista Fermierului: Legea Supermarketurilor a fost modificată: Legea 150/2016 a modificat Legea 321/2009. Care credeți că va fi impactul acesteia asupra micilor producători din sectorul agroalimentar românesc?

Călin Matieș: Ne bucură  această modificare și ar trebui să fim mai patrioți, nu doar o dată sau de două ori pe an. Ungurii au făcut treaba asta de acum un an, iar pe deasupra au obligat retailerii ca, unde vând ei, în alte țări europene, să comercializeze și 100 de produse maghiare. (...) Cumpărând un produs românesc, banii rămân în țară și ne dăm de lucru nouă înșine. Vom avea astfel noi mai mulți bani și vom avea mai multă prosperitate. Dacă noi cumpărăm un produs străin, banii noștri vor da de lucru fermierului francez, englez ș.a.m.d. Noi trebuie să cumpărăm produse românești și să găsim produse românești la raft.

Pentru că ați amintit de impactul modificării Legii Supermarketurilor, în momentul în care o rețea de retail adaugă produsului tău, din cifra de vânzări, undeva la 30 de procente și un alt adaos de 30 la sută, la raft, acestea este mai scump cu mai bine de jumate. Dacă eu îi dau retailerului pâinea cu patru lei, veți găsi pâinea mea cu 10 lei la raft. Nu-i normal ca ei să câștige 60%, iar eu 40 la sută. De aceea, acum, având această obligativitate de 51 la sută, ei vor trebui să-și facă un target, să respecte, să ajungă să acopere cele 51 la sută și, atunci, nu va mai decurge negocierea astfel:„Vrei? Bine. Nu? Pleacă acasă!”, sistem practicat până nu demult cu retailerii. Va fi o negociere ca între doi parteneri.

R.F.: Din câte am înțeles, legea, chiar dacă fost discutată pe îndelete, nu este încă aplicabilă. Este nevoie de norme aprobate prin Hotărâre de Guvern, perioadă de timp de așteptare până la implementare. Credeți că va fi utilă pentru micul producătoru această lege?

C.M.: Cred că sunt sute, dacă nu mii de producători mici din sectorul agroalimentar care au încercat să intre în rețelele de retail și n-au putut. În acest moment, când comercianții trebuie să atingă un plafon de 51 la sută, cu siguranță ușile se vor deschide și vor discuta cu alte pretenții. Producătorii sunt, așteaptă la ușă, doar ei nu-i vor.

Să vă dau un alt exemplu edificator: un producător oarecare spune că pe el l-ar costa tomata bio sau salamul tradițional, astfel încât să poată plăti salariații și să rămână cu o umbră de profit, suma de 10 lei, de aceea nu-l poate da retailerului cu doar patru lei. În condițiile în care taxele la raft nu vor fi mai mult de cinci la sută, producătorul ar putea oferi marfa comercianților chiar și cu cinci lei. Astfel, retailerul poate adăuga 30 la sută; ia marfa cu 10 lei și pune un plus de 30 de procente, astfel încât la raft să fie 13 lei. Perfect. Dar dacă producătorul oferă marfa cu 10 lei, iar retailerul adaugă alți 30 la sută și 30 de procente adaos comercial, se ajunge la 17 lei. Suma de 13 lei reprezintă un preț rezonabil, nu 17 lei la care se ajungea până acum. Va câștiga și consumatorul, va mânca mai sănătos și vom vedea și că sănătatea nației va avea de câștigat.

R.F.: Produsul tradițional, prin definiție, înseamnă un produs de calitate, obținut în baza unor rețete transmise generațional, o manufactură până la urmă în care se pune suflet. Din păcate însă, sunt tot felul de impostori care vin în piață cu tot felul de produse, își pun clopul pe cap, cumpără brânză de duzină, îi adaugă ceva și o comercializează drept produs tradițional. Cum faceți să scăpați de oamenii aceștia?

C.M.: Noi am cerut în repetate rânduri și ANSVSA, și MADR să intensifice controalele în târgurile de produse tradiționale, în piețele mari unde sunt așa-numitele piețe tradiționale, doar că la solicitările noastre au venit și ne-au controlat tot pe noi, cei care sunem atestați, care am fost controlați cu două-trei luni înainte. Din nou am solicitat să facă controale și le-am spus că nu este normală situația. Le-am zis că dacă X-ulescu merge la supermarket și cumpără salam etichetat „De casă”, „Tradițional”, el își dă seama de diferență (s-a deșteptat după 25 de ani) și spune nu. Dacă produsul tradițional seamănă cu cel industrial nu are rost să cheltuie 30 de lei, în condițiile în care poate da 10 lei, spre exemplu. Ne-am furat căciula singuri în condițiile astea.

Singur, eu, ca și președinte al Federaţiei Naţionale a Producătorilor de Produse Tradiţionale din România sau colegii mei, nu putem să-i scoatem afară pe falșii producători. Autoritățile trebuie să-și facă treaba: ANSVSA, ANPC, să facă curățenie și să specifice în lege – orice producător de produse tradiționale trebuie să aibă afișat statutul la vânzare. Nu-l are? Afară cu el! Se pare însă că mai avem și în organele de control oameni care ori sunt prieteni, ori sunt rude cu falșii producători și promovează furtul și hoția.

R.F.: Cam cât la sută din piață estimați dumneavoastră, strict pe produse tradiționale, că ar fi ocupată de falsuri?

C.M.: Cred că au rămas puține falsuri în piață. Dacă vorbim de ceea ce se comercializează în momentul de față ca produs tradițional, și aici calculăm marja, nu știu dacă au mai rămas 10 procente. S-au mișcat lucrurile. Noi, ca Federație, am lucrat la Ordinul 724/2013 și l-am făcut destul de restrictiv, destul de clar, n-am lăsat loc de interpretări, prin afișarea atestatelor, prin publicarea pe site-ul MADR a numelor producătorilor. Am făcut treaba foarte transparentă. Ne bucurăm că din cele 4.200 de produse tradiționale înainte de 2013 au rămas circa 500 curate, autentice, produse de români și sănătoase.

R.F.: Pe zona de recunoaștere europeană, în prezent, ce produse tradiționale românești avem?

C.M.: Avem Telemeaua de Ibănești, Magiunul de Topoloveni. Pe partea cu rețelete consacrate avem salamul de Sibiu. Mai sunt în lucru Novacul, Telemeaua de Mărginimea Sibiului și cred că vine din urmă și Pâinea de Pecica.

R.F.: Vă regăsiți și dumneavoastră pe această listă?

C.M.: Eu mă încadrez și chiar am istoric, doar că firma care trebuie să ne acrediteze, nu este încă atestată pe pâine. De aceea, și eu, și Pâinea de la Pecica, noi toți de la Brutăria din Sântimbru așteptăm ca respectivii să se acrediteze pe produse de panificație, iar apoi să începem demersurile de acreditare. Deocamdată nu au acreditări decât pe carne, pește și lactate.

R.F.: De unde vă aprovizionați cu materie-primă?

C.M.: Făina neameliorată o iau de la noi din țară, cu toate certificatele, de la un producător de la care mă aprovizionez în ultimii 20 de ani, un român adevărat.

R.F.: Care sunt cele mai căutate produse tradiționale la export și ce ne împiedică să dezvoltăm pe această filieră?

C.M.: Toate sunt căutate, toate au un gust deosebit. De câte ori am fost la Săptămâna Verde de la Berlin, la Târgul de Produse Tradiționale de la Roma, oriunde am fost în lumea asta, că a fost dulceață, că a fost salam, că a fost pâine, toate au fost aplaudate. Avem niște produse extraordinare. Păcat că ne împiedicăm unul pe celălalt. Organele statului mă împiedică pe mine ca producător, eu încerc să-l împiedic pe celălalt de lângă mine... Așa nu trebuie să ne bată nimeni, că ne batem noi singuri de nu este adevărat.

Vicepreședintele LAPAR, Gheorghe Lămureanu, are cu ce se lăuda în vara aceasta, în condițiile în care de pe două treimi din suprafața de circa 600 de hectare însămânțate cu grâu (soiul utilizat fiind cel franțuzesc - Apache), acesta a reușit să obțină o productivitate de peste șapte tone la hectar, aproape identică cu media preconizată a fi atinsă de fermierii din Hexagon anul acesta, și anume circa 7.09 tone la hectar.

O parte din recolta obținută (cea cu indici de panificație de peste 12,5) a fost deja comercializată către traderul Ameropa cu 139 de euro tona metrică însă, chiar și așa, vicepreședintele LAPAR se plânge că abia a reușit să fie pe break-even la capitolul investiții-câștiguri, veniturile obținute fiind, conform statisticilor proprii, cu 30 de puncte procentuale mai mici decât cele practicate în 2015.

„Astăzi (n.r. - 11 iulie 2016) vindem cu 139 EUR/TM de grâu la Ameropa. Orzul l-am comercializat deja cu 131 euro tona metrică, iar rapița am dat-o cu 343 euro/TM. Prețurile la grâu sunt însă problema, fiind cu 30 de procente mai mici decât cele din 2015; abia reușim să ne scoatem cheltuielile cu șase tone la hectar producție medie. E criminal. Asta este”, ne-a mărturisit oficialul LAPAR.

Banii pe care Lămurereanu i-a obținut de la traderi nu variază însă prea mult față de prețurile practicate zilele acestea în Portul Constanța. Potrivit spuselor analistului Bogdan Iliescu, în prezent, grâul se tranzacționează cu prețuri variind între 140 și 142 euro tona metrică, 142-144 euro/TM de porumb, rapița la 335 euro tona metrică, floarea soarelui la 360 dolari americani (monedă impusă de tranzacțiile din Ucraina), iar orzul la 130 euro tona metrică, prețuri FCA Port Constanța (marfa adusă în port).

„Toți comercianții tac zilele acestea. Prețurile continuă să se ducă în jos. Mai toți au pierdut”, a declarat pentru Revista Fermierului, Bogdan Iliescu, analist specializat pe comerțul cu cereale, făcând referire la volatilitatea prețurilor. „Comcereal a avut cel mai mult de pierdut, în condițiile în care a cumpărat rapița linoleică cu 340-345 euro tona metrică și a vândut-o cu 320-325 EUR/TM. Prețul a scăzut imediat după finalizarea recoltatului (n.r. - în urmă cu circa o săptămână); s-a dus în jos cu aproximativ 20 de procente. De pierdut au avut și traderii locali, în timp ce comercianții multinațională s-au pus la adăpost prin hedging. În prezent, estimarea recoltei de rapiță este de 1,350 milioane tone”.

La grâu, producătorul constănțean a folosit pe cele 400 ha soiul Apache de la Limagrain. Acest soi i-a oferit, spune el, o producție de peste șapte tone la hectar, în timp ce soiurile Miranda, Musik și celelalte (inclusiv cele de la dr. Mihai Berca) au oferit puțin peste cinci tone ca randamente.

Pariul lui Lămureanu în anul agricol 2015-2016 a fost grâul pentru panificație, chiar dacă materialul semincer achiziționat a fost mai scump.

„Diferența de preț a fost mică între grâul de panificație și cel cu parametri pentru furajare, așa încât am mizat pentru grâul premium”, a precizat Lămureanu.

Chiar dacă nu toată cantitatea de grâu obținută de fermier atinge parametrii impuși de achizitorii de materie primă de proveniență agricolă (în ultimii doi ani, traderii cer un indice de panificație cu 2,5 puncte peste cel din Franța, conform informațiilor venite din piață), productivitatea medie este totuși de circa șase tone la hectar.

„Cu indicii de calitate la grâu nu stăm (...) grozav; suntem în limitele minimum acceptate de cumpărători. Avem două categorii de materie-primă la finele acestui an agricol: una din grupa premium, de făină, și una din grupa de grâu destinat zootehniei (n.r. - așa-zis furajer). Ca o paralelă, când francezii au 10 indice de proteină, sunt boieri. În cazul nostru, cumpărătorii ne cer minimum 12,5; de vreo doi-trei ani sunt probleme de acest gen la noi. Ei vin, ne vând soiurile lor, și după aceea spun că nu au proteină”, a declarat Gheorghe Lămureanu. „Când ai totuși șase tone de grâu producție medie la hectar, recoltă obținută de pe cele 600 ha însămânțate, înseamnă că ai aplicat tehnologia corespunzătoare zonei”.

Fermierul ne-a mai spus că în afara celor 600 ha însămânțate cu grâu, în anul agricol 2015-2016 acesta a mai optat pentru orz (200 ha), rapiță (200 ha), mazăre (75 ha), porumb (120 ha), soia (100 ha) și floarea soarelui linoleică (120 ha). Ca randamente, la orz, recolta „a sărit” de șase tone la hectar, iar la soiul de mazăre „erectă cu cârcei” s-a apropiat de patru tone la hectar.

Scăderea TVA la inputurile folosite în agricultură, de la 1 august 2016, binevenită. Lămureanu nu mai investește în teren, ci în extinderea instalațiilor de irigații

Întrebat fiind cum comentează știrea potrivit căreia Guvernul propune o serie de facilități fiscale cu privire la reducerea TVA de la 20% la 9 procente pentru lucrări agricole și livrarea unor inputuri necesare sectorului agricol, printre care se numără și produsele de protecția plantelor, atât de necesare unei agriculturi moderne și competitive, Lămureanu a spus că „e ceva”, în condițiile în care recuperarea TVA era greoaie.

„Dacă se va transpune în realitate propunerea premierului de diminuare la nouă la sută TVA la inputuri, tot e ceva. Întotdeauna erau probleme le recuperarea TVA; dura cinci-șase luni cel puțin. Nu am avut niciodată probleme în recuperarea banilor de la stat, însă îi primeam după un an de zile. Faci cerere, durează cam două luni până se vine în control, după aceea cel puțin două luni până primești banii; un an și jumătate finanțezi statul”, a precizat Gheorghe Lămureanu.

În plus, dacă fermierul constănțean nu se mai gândește să se mai extindă cu ferma, el vrea să mărească numărul de hectare amenajate pentru irigații, pe lângă cele peste 400 ha pe care le udă în acest moment, investiție care se cifrează până acum la peste un milion de euro. Apă are la discreție din Canalul Dunăre-Marea Neagră.

„Suprafața este oarecum comasată la mine în fermă. Nu mă gândesc însă să mai iau niciun metru pătrat în plus în arendă sau să cumpăr. Îmi ajunge (...). Mă gândesc să măresc însă suprafața amenajată pentru irigații în toamnă. În prezent, în proprietate am circa 300 ha din 1.400 ha lucrate în prezent”, a mai punctat producătorul agricol. „Mai nou, pe 409 hectare din suprafața pe care o lucrez am un sistem de irigații cu tambur, investiție care a costat 1.240.000 euro, bani europeni în cuantum de un milion de euro, restul fiind fonduri proprii. Ca sursă de pompare am Canalul Dunăre-Marea Neagră, treapta unu de pompare. Ferma mea este situată la intrarea în Agigea, lângă podul vechi”.

Ca investiții efectuate în 2016 la capitolul utilaje, Lămureanu a explicat că a achiziționat două combine performante pe care a dat peste 400.000 de euro, luate în leasing, cu dobândă mică, negociată.

„Ca investiții pe zona de utilaje, am achiziționat două combine noi anul acesta de la Fendt, cu heder de șase metri lățime, plus un plug și un disc. Combinele le-am achiziționat la un preț de 420.000 euro în leasing, cu avans 130.000 de euro. Achiziția de utilaje direct prin leasing este mai puțin stresantă decât cea prin fonduri FEADR. Să nu mai vorbim de dobândă, în condițiile în care cea pe care am negociat-o fiind minimă de pe piață”, a conchis el.

Agroterra SRL, firma lui Gheoghe Lămureanu, avea în 2015 un număr de 34 de angajați (în mare parte cu o vechime în firmă de 15-20 de ani) și păstrează constantă suprafața lucrată - 1.400 ha. Din acest total, majoritatea suprafețelor aflate în proprietate au fost achiziționate în ultimii 3-4 ani, când prețurile erau în creștere, la un preț de circa 3.000-4.000 euro hectarul. Restul suprafețelor este luat în arendă, pe un termen de până la 15 ani, iar arenda negociată cu proprietarii este de 900 kg de grâu la hectar (la nivelul anului trecut).

Vicepreședintele LAPAR a intrat în afaceri în 1991, laolaltă cu aproximativ 20 colegi de muncă, prieteni și apropiați. Suprafața de la care a plecat a fost de aproape 150 de hectare. Surpriza plăcută, spune el, este cea făcută de urmași și de ginere, care s-au implicat în afacere și îl ajuta în fermă cu tot ceea ce este nevoie.

Chiar daca are o avere demnă de invidiat, estimată de piață la circa 10 milioane de euro, Gheorghe Lămureanu nu și-a dorit să plece de lângă exploatația sa și a vrut să fie aproape de locurile în care și-a petrecut copilăria.

În condițiile în care previziunile ministerului pe care îl conduce relevă că Rusia urmează să exporte aproximativ 34-35 de milioane de tone de cereale în anul agricol 2016-2017 (din care circa 20 de milioane de tone de grâu), șeful de la Agricultură, Alexander Tkachev, afirmă că vânzarea peste graniță ar urma să fie principala sursă de venit aferentă sectorului, conform Itar-Tass.

Foto credit: tass.ru

„Cred că Rusia este o țară a cerealelor. Acest sector urmează să devină principala sursă de venituri din zona de exporturi”, a afirmat oficialul guvernamental, adăugând că acest sector reprezintă un „domeniul tradițional de export” pentru Rusia.

„Eram obișnuiți să importăm circa 40 de milioane de tone de cereale anual; în acest sezon urmează să exportăm nu mai puțin de 30 de milioane de tone”, a adăugat el într-un interviu transmis de Rossiya-24TV la începutul lunii iunie.

Conform spuselor lui Tkachev, Rusia nu se confruntă cu nicio problemă în sectorul producției de cereale, ceea ce urmează a fi exportat reprezentând un „surplus de care țara nu are nevoie” și care este comercializat „la prețuri bune pe mapamond”.

Taxe de export

Formula de calcul a taxei pe exportul de grâu va depinde de starea culturilor, de prețurile cerealelor, cât și de situația macroeconomică din țară, a spus Tkachev.

„Totul va depinde de starea culturilor, de prețurile cerealelor, de exporturi, cât și de mulți alți factori, respectiv de situația macroeconomică din țară”, a spus el.

Conform spuselor lui Tkachev, „această formulă nu este însă de importanță capitală pentru formarea prețurilor la cereale”.

„În mod repetat, am vorbit despre avanajele acestei taxe, ale formulei în sine, unele care limitează apariția vârfurilor maxime la prețurile cerealelor în cazul șocurilor financiare”, a mai precizat oficialul guvernamental rus.

Taxa fluctuantă pe exporturile de grâu rusesc a fost introdusă la data de 1 iulie 2015 pentru un an de zile, ca urmare a creșterii activității exportatorilor, în speță a majorării vânzărilor de cereale pe piețe străine și de obținere de profit pe fondul unui declin al rublei.

La finele lunii februarie, Tkachev afirma că Ministerul rus al Agriculturii nu vede niciun motiv pentru revizuirea taxei, în condițiile în care rolul ei era important pe o piață instabilă financiar.

2015-2016: Producția de cereale va fi de peste 109 milioane tone

Atât vremea călduroasă din iarna 2015-2016 (cea mai călduroasă din istoria Rusiei), cât şi precipitațiile abundente din această primăvară ar urma să ducă la o creștere a producției de cereale a ţării până la un nivel record, se preciaa într-o analiză a ProZerno, companie de cercetare a pieţei din Moscova, informații date publicității în urmă cu o lună de zile.

Producătorii agricoli din Rusia ar urma să recolteze peste 109,3 milioane tone de cereale, depăşind producţia de 104,8 milioane de tone din 2015 şi chiar recordul de 108,2 milioane de tone realizat în 2008.

Potrivit datelor prezentate de compania de la Moscova, aproximativ 6,1% din cantitatea de grâu a fost afectată de vreme în această iarnă, cu 1% mai puţin decât estimările anterioare, iar condiţiile s-au îmbunătăţit, datorită ploilor abundente din sudul ţării, care au ajutat dezvoltarea plantelor, aşa că producţia de cereale va fi la un nivel ridicat anul acesta.

Astfel, pentru grâu, fermierii ruşi speră să recolteze anul acesta 63,3 milioane tone, aproape de recordul de 63,8 milioane de tone din 2008 şi peste producţia de 61,8 milioane de tone din 2015.

Șeful SCDA Caracal, cercetătorul Eugen Petrescu, și el mic agricultor (deținător a patru hectare pe care până nu demult le lucra după orele de program), se încăpățânează să nu cedeze în fața afluxurilor de importuri de material semincer străin și pe cele 2.462 de hectare arabile pe care stațiunea le mai deține, face atât activitate de cercetare-dezvoltare cu finanțare din partea firmelor străine, dar și activitate economică de multiplicare de material semincer la cereale.

Pe lângă cele aproximativ 70 de contracte de cercetare și extensie pe care SCDA Caracal le-a încheiat cu firmele străine care aduc tehnologii agricole din afară, Eugen Petrescu reușește să obțină doar cu 60 de oameni (din care majoritatea mecanizatori) circa 4.000 de tone se sămânță certificată anual, material semincer pe care încearcă (fără marketingul multinaționalelor) să-l comercializeze fermierilor de pe un areal – atenție – de circa 500.000 ha de jur împrejurul locației.

Specialiștii de la SCDA Caracal au mers până acolo încât reușiseră la un moment dat să dezvolte un soi de mazăre performant – Caracal 39, proiect însă abandonat din cauza lipsei banilor.

Mai nou, SCDA Caracal a dezvoltat inclusiv o linie de grâu pe care urma s-o ducă la ISTIS pentru omologare (ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor), lipsa banilor fiind același impediment în multiplicarea sa pentru comercializare. Cercetătorii nu se lasă însă bătuți: „Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha”.

Discuția cu Eugen Petrescu a avut loc cu ocazia evenimentului în câmp „Universul Syngenta”, organizat de compania elvețiană în data de 2 iunie 2015 în locația SCDA Caracal. La acest eveniment au fost prezentate loturile demonstrative cu hibrizi de floarea-soarelui, porumb, grâu şi rapiţă împreună cu tehnologiile avansate de protecţie a culturilor.

Revista Fermierului: Care este suprafața pe care SCDA Caracal face cercetare-dezvoltare și producție de material semincer pentru fermieri?

Eugen Petrescu: Pe vremuri, Stațiunea de Cercetări Agricole Caracal deținea 905,8 hectare în perimetrul localității Studina, județul Olt. Instituția s-a mutat după anii '60 în această locație (n.r. - Șoseaua Caracal-Alexandria), a preluat fostul IAS Caracal și, acum, în prezent, deține o suprafață agricolă de 2.597 ha, din care suprafață arabilă 2.462 ha.

În prezent, activitatea stațiunii este structurată în două, și anume activitatea de cercetare și activitatea de dezvoltare. Activitatea de cercetare se desfășoară pe o suprafață de 220 ha, iar pe diferența până la 2.462 ha activitatea de dezvoltare.

R.F.: Care este preponderența activităților SCDA Caracal? Cea de cercetare-dezvoltare sau cea economică?

E.P.: În prezent, obiectul nostru de activitate principal îl constituie producția de sămânță pentru fermierii din zona noastră de influență. Vorbim de aproximativ 500.000 ha suprafață de interes economic pentru SCDA Caracal, atât în ceea ce privește producția de sămânță, dar și de aplicabilitatea tehnologiilor agricole atât dezvoltate intern, dar în special cele importate.

Ca un scurtă paranteză, până la finele anului 2004, unitatea pe care eu o conduc a aparținut Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu Sisești”, sub tutela Institutului de la Fundulea, și eram angrenați în planurile naționale de cercetare și dezvoltare: proiectele Relansin, Agral, Orizont, CX-urile mai târziu. Din nefericire, nu mai există aproape deloc finanțare pentru cercetare. Parte dintr-un sector de o importanță vitală pentru agricultură, am depus de-a lungul timpului diferite proiecte în competițiile care sunt lansate, de altfel, foarte rar pe problemle de cercetare. Nu de puține ori am câștigat concursuri de proiecte, dar pentru nu a mai existat finanțare (smiliar cu situațiile din PNDR – eligibili, dar nefinanțabili); am rămas în lista de rezervă. Am depus și anul trecut un proiect pe dezvoltarea infrastructurii de cercetare. De asemenea, am câștigat din 111 proiecte depuse, am ajuns pe locul 36; după al nouălea proiect s-a tras linie. Ca închidere, pot să vă spun fără să greșesc că finanțarea în domeniul cercetării agricole este în prezent la nivel zero.

Revenind, ca urmare a acestei situații nedorite de neimplicare a guvernanților în rezolvarea problemelor cercetării agricole românești, noi am fost nevoiți să ne axăm, să ne menținem obiectul de activitate și lucrăm foarte mult, dar din nefericire pentru companiile străine. Astfel, SCDA Caracal a semnat contracte de cercetare și de extensie cu mai toate companiile multinaționale care lucrează în domeniul agricol în România; avem peste 70 de contracte anual. A devenit o tradiție ca în fiecare an, la SCDA Caracal să fie organizate diferite manifestări științifice sau de promovare, toate cu acesta cu scopul principal de a aduce informație tehnologică fermierilor din zonă, astfel încât rezultatele muncii lor să fie profitabile. Nu mai este un secret pentru nimeni că în sectorul de cercetare-dezvoltare a agriculturii, anual, în România sunt amplasate peste 20.000 de loturi experimentale, în care sunt testate atât tehnologii, cât și produse care vor fi utilizate de fermierii români în următorii ani.

În ceea ce privește însă SCDA Caracal, noi suntem axați ca activitate de bază a stațiunii pe producerea de material semincer. În trecut, produceam sămânță la cerealele păioase, precum și la prășitoare, la porumb, la floarea-soarelui, soia, dar din nefericire, din anul 2005, nu mai putem iriga aceste terenuri.

R.F.: Cum adică nu mai puteți iriga? Sunteți foarte aproape de râul Olt...

E.P.: Toată suprafața arabilă a stațiunii - 2.462 ha, este amenajată pentru irigarea prin aspersiune, având conducte îngropate. Până în 2004, noi eram alimentați cu apa din râul Olt, prin stația SPP 14+15 de pompare care a aparținut ANIF; prima treaptă. Din păcate, Ministerul Agriculturii a transferat această activitate de la ANIF, pe umerii OUAI-urilor. Acestea din urmă, tot din lipsa finanțării și uneori din cauza altor interese, în funcție de cine conducea organizația, practic infrastructura s-a deteriorat, s-a furat tot ce s-a putut fura. În această situație, de 11 ani de zile, noi nu mai putem iriga. Neavând asigurat acest factor de tehnologie – apa – riscul de a produce sămânță în sectorul de dezvoltare la culturile prășitoare, porumb și floarea-soarelui, este foarte mare, fapt pentru care am renunțat. În schimb, producem pentru fermieri soiurile de genetică românească la cereale, patente aparținând Institutului de la Fundulea, pe care le multiplicăm și le distribuim fermierilor din zonă.

R.F.: Reușiți să vă descurcați cu activitatea de producție de material semincer? Un grâu dezvoltat aici este ușor adaptabil fermelor din zonă. Chiar dacă vorbim de 500.000 ha, discutăm de o zonare a soiurilor și hibrizilor...

E.P.: Reușim. Este o activitate profitabilă. Aici nu este însă numai treaba de comerț. Noi fiind o unitate științifică, scopul nostru principal este de a promova și de a transfera tehnologii și cunoștințe către fermierii români.

„Infuzia” de tineret, secretul succesului în cercetare

Revista Fermierului: Oamenii de aici își încasează salariile? Câți oameni aveți în subordine? Și cât se mai câștigă în acest domeniu?

Eugen Petrescu: În prezent, colectivul nostru este format din 60 de persoane, din care o treime paznici, iar restul personal lucrativ. Din aceștia, avem mecanizatori, trei ingineri la producție și trei la cercetare. Volumul de muncă prestat în agricultură este mare, programul este zi-lumină și nu contează că este sărbătoare sau nu. Cum echipa de cercetare este descompletată, în sensul că o parte din colegii noștri au plecat la companii străine sau s-au pensionat, noi, cercetătorii cu vechime (n.r. - el și Eustachiu Constantinescu) am decis ca anul trecut să angajăm un tânăr absolvent al facultății de Agronomie. Pot să vă spun că acesta încasează lunar un salariu net de 1.100 - 1.200 lei.

R.F.: Reușiți să-l țineți aproape? Nu este tentat să plece?

E.P.: Până în prezent am reușit să-l ținem. Intenționăm anul acesta să reîntregim din nou echipa de cercetare, să facem un nucleu tânăr, format din patru specialiști pe care în intervalul de timp pe care îl mai avem la dispoziție până la pensionare să-i formăm, fiindcă formarea în activitatea de cercetare nu este așa simplă cum ar fi în producție. Aici este nevoie de multă răbdare, migală, informare, documentare; e puțin diferit de activitatea desfășurată în fermele mari de producție.

R.F.: Care sunt produsele renumite ale stațunii dumneavoastră de cercetare?

E.P.: Mă voi referi la cereale, fiindcă, din păcate, la plantele tehnice, cu regret am constatat că acea cotă de piață a Institutului de la Fundulea a scăzut foarte mult. Concurența firmelor multinaționale este foarte mare, chiar acerbă, iar Institulul a pierdut, cota de piață fiind în prezent undeva la 15% din ceea ce se vinde în România. La culturile de primăvară, porumb, floarea-soarelui, firmele străine fac jocurile în România. Noi ne ocupăm cu cerealele. Genetica noastră, românească este de foarte bună calitate; aici avem o cotă de piață ridicată. Dacă însă nu se investește și aici în cercetare, nu va mai dura mult și vom pierde și aici teren. Firmele străine deja încep să vină și cu cereale, pe lângă porumb, rapiță și floarea-soarelui. De doi ani, pe lângă soiuri, multinaționalele aduc inclusiv hibrizi.

Dacă Guvernul nostru, Ministerul Agriculturii, nu se va implica în reconstrucția cercetării agricole, în susținerea Institutului de la Fundulea pentru a dezvolta și promova genetica proprie, una adaptată condițiilor pedo-climatice din țara noastră, vom avea de pierdut. Noi am avut experiență cu firmele străine când au venit cu genetică din afară, neadaptată condițiilor locale. Ca exemplu, în anii 2003, 2007, ani secetoși, soiurile străine nici nu au înspicat pe loturile noastre, pe când soiurile românești, adaptate condițiilor locale, nu și-au exprimat potențialul maxim, dar totuși am avut ce băga în hambar.

R.F.: Ce soiuri de cereale multiplicați aici în prezent?

E.P.: În momentul de față am redus suprafața destinată multiplicării. De regulă, noi multiplicam pe mai bine de 1.000 ha, dar neavând un departament specializat de marketing, precum cele deținute de firmele străine, plus personalul și logistica, am rămas după sistemul vechi. Practic, așteptăm fermierii să vină la noi la poartă. Chiar și așa, la momentul de față, avem genetica pe cereale mai bună decât a lor. Concurența este acerbă însă, iar cine investește, se zbate mai mult, câștigă.

Pentru a răspunde însă concret la întrebare, în prezent multiplicăm pe circa 600 ha sămânță certificată din soiurile Glossa, Izvor, Boema, Alex, Miranda (un soi nou), vreo cinci-șase în total. La acestea deținem însă mai multe categorii biologice pe care le multiplicăm, le ținem pentru semănatul nostru, pentru anul următor. De regulă, comercializăm bază și C1 către fermieri.

R.F.: Aveți vreun soi de cereale sau de plante tehnice tipic zonei, dezvoltat de SCDA Caracal?

E.P.: Vechea noastră echipă dezvoltase un soi de mazăre performant – Caracal 39, aveam și o linie de grâu pe care urma s-o ducem la ISTIS pentru omologare; ea există deja de patru-cinci ani și răspunde foarte bine zonelor. Vom încerca să ducem cercetările mai departe, să vedem dacă putem s-o omologăm. Ca productivitate, cu această linie nouă am reușit să obținem circa 5.000 de kilograme de grâu la hectar, în condițiile în care la nivel de țară avem o medie de circa 3,7-3,8 tone/ha.

R.F.: Cam cât ar dura și ar costa să fie luată de la zero o linie nouă de cereale autohtonă și apoi acreditată?

E.P.: Cam șapte-opt ani ca durată. Ca preț, este greu de evaluat. Spun asta pentru că totul pornește de la echipa de cercetători. Noi tot vrem să angajăm personal, iar membri noi în echipă nu putem aduce dacă aceștia nu sunt stimulați financiar. Tinerii preferă să se ducă la o companie privată unde primesc telefon, autovehicul, salariu, pe când în cercetare, condițiile sunt altele: cu mâna în pământ, pe frig, în ploaie. Trebuie investit. Companiile străine investesc în cercetare circa 15 procente din cifra de afaceri; asta înseamnă milioane de euro la nivel de companie. Concurența este foarte mare. Dacă nu investești, pierzi poziția. Nu poți sta pe loc, trebuie să creezi, să vii cu ceva nou, să prezinți altceva.

Colaborarea cu distribuitorii de inputuri, una dintre șansele de supraviețuire a SCDA Caracal

Revista Fermierului: Unde procesați și stocați materialul semincer obținut? Aveți depozit?

Eugen Petrescu: În județ avem două zone pe care le lucrăm: 1.922 ha arabile pe Caracal și 540 ha la vreo 10 km lângă râul Olt. Unde are loc acest interviu este chiar în mijlocul câmpului sectorului de cercetare. Sediul nostru este însă la circa 2 km de aici, unde este și stația de condiționat sămânță. Acolo avem și celule cu capacitate de depozitare suplimentare de 2.000 de tone de sămânță.

R.F.: Cam ce cantitate de material semincer obțineți pe sezon?

E.P.: Rulăm anual cam 3.000 – 4.000 de tone. Avem în proiect promovarea produselor noastre prin mari distribuitori de inputuri din țară. Avem tratative cu Alcedo, cu care lucrăm de mulți ani. Au logistica necesară, au echipe de profesioniști și sperăm ca prin ei să mărim cantitățile pe care le vom livra fermierilor.

R.F.: Am înțeles că sunteți foarte apropiați de fermieri. Știm că vi se plâng uneori de prețurile mici pe care le obțin la grâu...

E.P.: Așa este. Uneori mă mai și cert cu traderii de cereale: «Cum 50 de bani pe kilogramul de grâu? Cât trebuie să fac eu la hectar să scot măcar cheltuielile de producție?». Cheltuielile de producție pe hectar oscilează între 2.500 – 3.000 lei la hectar în zona noastră. Dacă eu dau producția de grâu cu 0,50 lei kilogramul, am nevoie de 5.000 – 6.000 kg numai ca să acopăr cheltuielile. Eu, ca fermier, din ce să mai trăiesc? Nu mai bine stau la televizor și îi las pe alții să facă agricultură? E bătaie de joc.

R.F.: Care sunt recomandările dumneavoastră pentru perioada de secetă preconizată pentru următorii ani la cultura cerealelor?

E.P.: Noi și la cereale, și la prășitoare promovăm soiurile și hibrizii semitardivi; la porumb promovăm grupa FAO 340, 380, pe aici pe undeva. Dacă am avea din nou irigații, ce bine ar fi... Am obținut în anul agricol 2008-2009, de altfel o vară ploioasă, pe baza unui hibrid de la Caussade din FAO 510 vreo 17 tone de boabe la hectar, în condițiile în care într-un an mijlociu, obținem cam 7.000 – 8.000 kilograme de boabe la hectar.

Starea culturii de grâu din Franța – cea mai mare ca nivel din Uniunea Europeană (UE) – se degradează continuu, fiind preconizată a atinge niveluri mai mici decât cele de anul trecut, chiar dacă previziunile cu privire la totalul producției la nivelul întregii Uniuni Europene sunt pozitive.

Proporția culturii de grâu moale, franțuzesc, aflat în stare „bună” sau „excelentă”, era la nivelul zilei de luni, 23 mai 2016, de 83 la sută, în scădere cu două puncte procentuale de la săptămână la săptămână, au anunțat cei de la FranceAgriMer, citați de Agrimoney.com.

Chiar dacă procentajul este în continuare unul puternic, el reprezintă o viteză în plus adăugată procesului de declin înregistrat încă de la mijlocul lunii aprilie a.c., atunci când 92 la sută din cultura de grâu a Hexagonului era clasificată a fi în stare „bună” sau „excelentă”.

Acest total vehiculat mai nou extinde prăpastia față de nivelul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut în Franța, atunci când 91 la sută din cultură era catalogată a fi încadrată în cele două condiții amintite anterior.

„Presiunea bolilor, tot mai mare”

Declinul, prezent într-un procentaj mai mic la celelalte culturi agricole, cum este cazul grâului durum și al orzului de toamnă, survine în contextul discuțiilor despre iarna blândă, situație care a limitat pe de-o parte efectele negative ale frigului asupra culturilor de grâu, dar care nu a afectat populațiile de insecte dăunătoare.

Unii comentatori au adus în discuție inclusiv temeri privind virusul piticirii galbene, o boală diseminată de populațiile de afide care au supraviețuit iernii relativ intacte și au fost încurajate și de o perioadă de primăvară cu precipitații însemnate.

La începutul acestei săptămâni, cercetători din cadrul biroului de agrometeorologie „Mars” din cadrul Comisiei Europene (CE) au afirmat că „singura temere care mai temperează așteptările privind producțiile” obținute la cerealele de toamnă, în Franța, „este presiunea sporită a bolilor, pe fondul vremii umede”.

Unitatea specializată a CE – Mars – a estimat producția de grâu moale, franțuzesc, din acest an, că va totaliza 7,64 tone la hectar, cu 0,3 tone pe hectar peste media cincinală, însă sub rezultatul obținut în 2015, de 7,92 tone la hectar, fapt care a propulsat producția țării la peste 40 de milioane de tone, în premieră.

„Previziunile s-au îmbunătățit”

Cu toate acestea, așteptările cu privire la recolta totală de grâu a UE, în acest an agricol, continuă să se îmbunătățească. Nu mai devreme de marți, 24 mai 2016, Consiliul Internațional al Cerealelor (CIC) își revizuia în creștere previziunile de producție pentru acest an, inclusiv la grâu durum, cu 1,5 milioane tone, până la un total de 153,6 milioane tone.

„Perspectivele pentru zonele centrală și sud-estică a Europei s-au îmbunătățit după ploile recente. Chiar dacă, ocazional, temperaturile au coborât sub punctul de îngheț în anumite zone vestice, pagubele nu au fost însemnate”, au precizat cei de la IGC.

Separat, joi, 26 mai 2016, Comisia Europeană și-a revizuit și ea estimările cu privire la recolta de grâu moale cu 2,30 milioane tone, până la un total de 145,1 milioane tone.

Cu o revizuire în creștere și la producția de grâu dur, producția totală de grâu a Uniunii Europene pentru acest an este preconizată a totaliza 153,9 milioane tone.

Anul trecut, UE a „smuls” o recoltă-record de grâu de 160,1 milioane tone, incluzând aici și producția de grâu dur, conform estimărilor CE.

România, „la jumate” ca producție estimată în 2016. Vremea ține însă cu noi

La finele lunii martie 2016, CE își prezenta previziunile privind productivitatea grâului românesc. Specialiștii europeni estimau pe atunci un total de 3,81 tone/hectar, în scădere cu numai 1% față de totalul obținut în anul agricol anterior.
Chiar dacă sub 50 din randamentul înregistrat în Franța, cel estimat pentru România este cel mai mare nivel prognozat de Comisia Europeană în această perioadă în ultimele nouă sezoane, interval pentru care autoritățile de la Bruxelles au date statistice.

O recoltă medie finală de 3,81 tone/hectar la grâu ar fi, practic, cea de-a doua clasată în topul productivității pentru grâul românesc din ultimele 26 de sezoane agricole. Acest nivel de recoltă la hectar corespunde unei producții totale estimate la 7 milioane de tone. Volumul total este în media ultimelor cinci sezoane, dar cu 11,3% față de vârful de record istoric de vară trecută.

În perioada 1-7 iunie 2016, în cultura grâului de toamnă, rezerva de apă pe adâncimea de sol 0-100 cm, se va încadra în limite satisfăcătoare până la apropiate de optim şi optime, în cea mai mare parte a țării. În nordul, nord-estul și estul Moldovei, centrul și estul Dobrogei, vestul Crișanei și izolat în nord-vestul Banatului se vor înregistra deficite de umiditate în sol (secetă pedologică moderată și puternică).

Cerealierele de toamnă (orz şi grâu), înfiinţate în epoca optimă vor parcurge fazele de înspicare şi înflorire (10-100%), precum şi formarea/umplerea bobului (10- 80%). Cele mai avansate în vegetaţie sunt culturile din jumătatea de sud a ţării aflate la maturitatea în lapte (10-50%). În semănăturile tardive se vor semnala fazele de alungire a tulpinii (30- 100%), „burduf” şi înspicare (10-60%).

FranceAgriMer cu ochii pe România

Tot joi, 26 mai 2016, a fost reînnoit Protocolul de colaborare tripartit între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia pentru Servicii şi Plăţi (ASP) şi FranceAgriMer din Franţa, conform unui comunicat de presă primit la redacție.

La eveniment au participat conducătorii celor trei instituţii, respectiv: domnul Florin Marius FAUR, Director general APIA, domnul Stéphane LE MOING, Preşedinte - Director general ASP şi domnul Jean-Claude GRACIETTE, Director General Adjunct pentru măsuri de piață, FranceAgriMer, ocazie cu care cele trei părți au discutat prioritățile cooperării, dar și aspecte transversale, precum simplificarea Politicii Agricole Comune.

Având în vedere rezultatele fructuoase ale colaborării din anii anteriori, concretizate prin organizarea unor serii de întâlniri, seminarii şi instruiri pentru experţii APIA, cele 3 instituţii şi-au exprimat interesul şi disponibilitatea de a continua cooperarea şi schimbul de experienţă şi bune practici. Prezentul act adiţional reprezintă continuarea Protocolului de parteneriat încheiat între părţi la 28 iunie 2010 şi reînnoit în 2011, 2012 , respectiv în 2013.

„Acest eveniment marchează un nou pas în demersurile pe care APIA le întreprinde în vederea îmbunătăţirii cadrului instituţional şi a activităţilor derulate în scopul asigurării celor mai bune servicii beneficiarilor de fonduri agricole”, se preciza în documentul de presă.

Conform oficialilor APIA, protocolul are ca scop definirea relațiilor între părți în vederea realizării unui program de schimburi tehnice în domeniul ajutoarelor directe către agricultori, administrării piețelor de produse agricole, al măsurilor de intervenție, precum şi al măsurilor de comerț exterior.

Totodată prezentul protocol vizează schimburi de informații economice şi perspective de dezvoltare a organizațiilor comune de piață, pregătirea şi perfecționarea personalului prin acțiuni in situ, precum și schimburi de bune practici privind organizarea administrativă, examinarea procedeelor şi instrumentelor administrative, în scopul de “benchmarking” şi de ameliorare constantă. Sunt vizate, de asemenea, și aspecte tehnice, de organizare, reglementare, procedurale şi administrative privind plățile directe şi sistemul integrat de administrare şi control (IACS), dar și realizarea unor acțiuni comune de cooperare în țările terțe Uniunii Europene.

Semnarea noului protocol de cooperare reconfirmă dinamica accentuată a raporturilor româno - franceze în domeniul agriculturii, continuând seria schimburilor de experienţă şi bune practici iniţiate şi derulate în cursul anilor precedenţi între Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA), Agenţia pentru Servicii şi Plăţi (ASP) şi FranceAgriMer din Franța.

Francezii de la Strategie Grains au revizuit în creștere previziunile privind producția de grâu a Uniunii Europene, consultanții ridicând ștacheta cu 1,9 milioane tone, până la un total obținut la final de sezon de 146,7 milioane tone, în creștere față de cifra vehiculată anterior de 144,8 milioane tone.

Estimările privind producția în creștere au fost susținute în mare măsură și de condițiile agrometeo favorabile, afirmația conform căreia „cerealele de toamnă prezintă un potențial excelent” viind valabilă pentru multe din statele Uniunii Europene cu suprafețe întinse de cultură.

În mod particular, creșterea este pusă pe seama unor țări-cheie în ceea ce privește producția de grâu, și anume Germania, România și Spania.

În aceste state UE, potrivit datelor Strategie Grains, culturile de toamnă au beneficiat în mare parte de vreme bună, fapt care a susținut din plin dezvoltarea plantelor.

Stocuri UE în scădere

Aceeași firmă de consultanță, spun de această dată cei de la Agrimoney.com, au mai adăugat că actualul program de export de grâu al UE, mult mai solid decât așteptările, și care ar urma să totalizeze circa 30,4 milioane tone, va duce la diminuarea disponibilului din silozuri pentru sezonul 2015-2016. Strategie Grains preconizează că după finalizarea sezonului agricol, stocurile de grâu ar urma să atingă un total de 14,7 milioane tone, în scădere cu 0,9 milioane față de estimările de luna trecută.

Reprezentanții companiei au mai adăugat că prețurile mici au reprezentat la rândul lor un stimul pentru cererea de consum din sectorul zootehnic, fapt care a dus la diminuarea cu și mai mult a disponibilului din silozuri.

Estimări pozitive și pentru culturile de primăvară

Mergând și mai departe, specialiștii Strategie Grains afirmă că aproape toate suprafețele care fuseseră alocate pentru orzul de primăvară și pentru porumb au fost deja însămânțate.

Consultanții SG prevăd totodată o producție totală de porumb pentru UE de 62,7 milioane tone. Dacă estimările se vor transpune în realitate, totalul obținut în acest sezon de producție ar fi mai mare cu nouă procente decât cel obținut la finele anului 2015.

Păstrând registrul, producția de orz este estimată a fi mai mare decât ceea ce s-a obținut anul trecut, previziunile actuale orbitând în jurul cifrei de 62,5 milioane tone, cu unu la sută mai mult decât recolta din 2015.

Și USDA anunța în aprilie condiții bune la producția mondială de grâu

La mijlocul lunii aprilie a.c., raportul USDA releva că stocurile mondiale de grâu ar putea ajunge în sezonul 2015-2016 la 239,26 milioane tone, depășind cea mai ridicată estimare a analiștilor intervievați de Bloomberg și cu 0,7% mai mult decât preconiza USDA luna trecută.

Cantitatea de grâu care urmează să fie utilizată de China, cel mai mare consumator mondial de grâu, va scădea însă la 112 milioane tone, cel mai mic nivel de după 2011, în timp ce producția de grâu a Uniunii Europene a fost estimată la 160 milioane tone, cu un procent mai mare decât prognozele din luna martie 2016.

În plus, USDA își îmbunătățea estimările referitoare la stocurile finale de porumb și soia până la 208,91 milioane tone respectiv 79,02 milioane tone, peste estimările analiștilor.

„Nu vom vedea prea curând o inflație mare datorată prețurilor la alimente”, aprecia Dale Durchholz, analist la AgriVisor LLC, citat de Agerpres.

În pofida raportului USDA, la Bursa de la Chicago cotațiile futures la grâu cu livrare în luna aceasta creșteau în aprilie cu 1,17% până la 4,525 dolari per bushel în timp ce cotațiile la porumb au crescut cu 1,68 dolari până la 3,6275 dolari per bushel.

România a obținut mai mult grâu în 2015 decât în 2014

La cultura grâului, producția medie la hectar a fost de 3,68 tone în 2015, față de 3,64 tone cât se înregistra cu un an în urmă, iar cantitatea totală recoltată a depășit 7,5 milioane de tone, comparativ cu 7,4 milioane de tone în anul 2014.

Producția medie la hectar obținută la orz a depășit și ea 4,03 tone, în timp ce în 2014 a fost de numai 3,8 tone, iar cantitatea totală recoltată a ajuns la 1,051 milioane de tone.

Conform FAO, Egiptul, unul dintre principalii clienți de export ai României, va importa în anul fiscal 2015-2016 aproximativ 11 milioane de tone de grâu, în linie cu nivelul mediu al importurilor din ultimii cinci ani.

Bayer AgroArena își redeschide porțile și în 2016, pentru a demonstra fermierilor că dragostea pentru pământ, efortul și pasiunea pentru agricultură merită să fie recompensate cu cele mai bune soluții agricole.

Aflată la cea de a 10-a ediție, Bayer AgroArena reprezintă azi un brand consacrat în lumea agriculturii de la noi. În cele șase locații, amplasate în zone agricole importante ale țării, compania Bayer invită să participe toți agricultorii interesați să descopere cele mai moderne tehnologii de protecție a culturilor de câmp: grâu, rapiță, porumb, floarea-soarelui, sfeclă pentru zahăr, cartof și soia. La fel ca în fiecare an, un centru de interes va fi și prezentarea în câmp a noilor hibrizi de rapiță de la Bayer.

Evenimentele Bayer AgroArena se vor desfăşura după următorul calendar: Însurăței (Brăila) – 17 mai; Caracal (Olt) – 24 mai; Cărpiniș (Timiș) – 31 mai; Marghita (Bihor) – 7 iunie; Zănești (Neamț) – 14 iunie; Tg. Secuiesc (Covasna) – 21 iunie.

Și în acest an, Bayer AgroArena va include dialoguri cu fermierii, prezentări de tehnologii și informații utile referitoare la produsele inovative Bayer: Falcon Pro, Nativo Pro, Adengo, Propulse. Tehnologiile Bayer acoperă întregul spectru de tratamente fitosanitare de protecție, începând de la semănat, acoperind întreaga perioadă de vegetație până la recoltare, precum și protecția recoltelor împotriva dăunătorilor de depozit.

O noutate constă în lansarea noii platforme de servicii dedicate fermierilor: Bayer AgroServices. Paleta de servicii cuprinde în prezent cartarea agrochimică, analize de apă, servicii financiare, mobile apps – toate oferite sub umbrela celui mai de succes program de loialitate adresat fermierilor, Bayer Fidelis.

Fostul șef al ANCPI, actualul director al OCPI Timiș, Arthur Ursu, a declarat într-un interviiu că pentru a se finaliza cadastrul sistematic până în 2018 (2020 fiind anul de trecere la plata unică a subvenţiei pe fermă), trebuie întabulat cât mai mult din extravilan în cartea funciară, demers aproape imposibil de realizat în procent de 100%.

„Dacă ar fi să extrapolăm și să discutăm la nivel național, pot face numai presupuneri, însă cred va fi destul de greu de a realiza 100% această cadastrare până în anii 2018-2020, dar nu imposibil, în baza câtorva măsuri oarecum excepționale. Cadastrul sistematic se realizează pe întreg UAT-ul, pe întreaga comună. Poate că ar trebui, pentru a ajunge la acest deziderat, să îndeplinim cât mai mult din întabularea în cartea funciară a terenului extravilan, să luăm o decizie prin care, preponderent în cadrul acestor lucrări de cadastru sistematic, să începem cu partea de extravilan, să finalizăm acțiunea pe această zonă și, de abia după aceea, să intrăm pe partea de intravilan”, a mărturisit șeful OCPI Timiș.

În plus, conform informațiilor pe care Ursu le deține, doar 12-15 la sută din totalul imobilelor gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară (8.666.026 proprietăți cadastrate, situate în intravilan și extravilan la data de 24 martie 2016) se află în extravilan.

Vestea bună dată de Arthur Ursu în cadrul interviului este însă cea conform căreia viitorii proprietari cu acte în regulă nu vor scoate niciun ban pentru cadastrarea sistematică.

„Atât măsurătorile, cât și colectarea documentelor, realizarea documentațiilor tehnice, depunerea acestora la cadastru, plățile de tarife, toate sunt gratuite”, a afirmat directorul OCPI Timiș.

Fermierii români care primesc subvenţii pe suprafaţă trebuie să se pregătească pentru modificările din legislaţia europeană. Potrivit noilor reglementări ale Uniunii Europene (UE) în domeniu, începând cu anul 2020 se va trece la plata unică a subvenţiei pe fermă. Această măsură înseamnă că plata subvenţiei pe suprafaţă (SAPS) şi a subvenţiei pentru animale se va face într-o singură tranşă, pe exploataţie şi în funcţie de suprafaţa cultivată sau numărul de animale care alcătuiesc exploataţia. În condiţiile date, producătorii agricoli vor fi obligaţi să efectueze cadastrarea şi intabularea terenurilor agricole, pentru a nu se ajunge în situaţia în care să fie excluşi de pe lista agricultorilor care primesc subvenţii. Practic, Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) vine ca o mănușă pentru nevoile de întabulare a terenurilor arabile și pășunilor la nivel național, cu condiția să se și definitiveze.

Potrivit prevederilor actualului regulament de acordare a subvenţiilor pe suprafaţă, în situaţia în care doi fermieri declară la Agenţia pentru Plăţi şi Intervenţie în Agricultură (APIA) că exploatează acelaşi hectar de teren agricol, de unde rezultă că suprafaţa respectivă se suprapune, nici unul nu primeşte subvenţia pe suprafaţă pentru hectarul respectiv, până nu se clarifică situaţia juridică a terenului în cauză, dar primesc subvenţia pentru celelalte suprafeţe pe care le lucrează. Conform noilor reglementări, începând cu 2020, când se va trece la plata pe fermă, în situaţia în care apar suprapuneri, nu se va face plata subvenţiei pentru niciunul dintre cei doi fermieri, pe întreaga suprafaţă aflată în exploataţie, ceea ce înseamnă că aceştia vor pierde atât subvenţia pe suprafaţă, cât şi plăţile pentru animale.

Programul Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF) este reglementat de Legea nr. 7/1996, cu modificările şi completările ulterioare, şi de HG nr. 294/2015. Acesta se desfășoară în perioada 2015-2023 și are ca obiectiv înregistrarea sistematică a imobilelor în 2337 UAT-uri situate în mediul urban și rural. Prin Programul Operațional Regional 2014- 2020 a fost instituită Axa prioritară 11 – Extinderea geografică a sistemului de înregistrare a proprietăților în cadastru și cartea funciară, ce are ca obiectiv înregistrarea sistematică cu fonduri europene a imobilelor în 793 de comune. PNCCF va beneficia de fonduri externe nerambursabile (UE) în valoare de 312 milioane euro, venituri proprii de aproximativ 900 milioane euro, respectiv de alocări din bugetul UAT-urilor prin finanțare și cofinanțare.

Revista Fermierului: La data de 24.03.2016, numărul de imobile gestionate de sistemul informatic integrat de cadastru și carte funciară era de 8.666.026, reprezentând 21,67% din 40.000.000, numărul total aproximat de imobile din România. Ce reprezintă această cifră pentru terenurile aflate în extravilan?

Arthur Ursu: Din câte țin eu minte, acum nu am cifrele de anul acesta, însă la nivelul anului trecut, când încă eram în cadrul ANCPI, știu că partea de extravilan din cadrul acestui procentaj (n.r. - în jur de 21 la sută) se situa undeva între 12 și 15 la sută; mult, mult mai mic decât intravilanul. Cu o inversare de situație, județul Timiș este singurul în care extravilanul are înregistrat mai mult decât intravilan.

R.F.: Cât ne va costa acest Program Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF)? Avem banii necesari?

A.U.: La ora actuală, finanțarea există. UE ne-a acordat în exercițiul bugetar 2015-2020, cu prelungire până în 2023, suma de 312 de milioane de euro pentru realizarea efectivă a PNCCF. În afară de acești bani, Guvernul României, printr-o Ordonanță de Urgență aprobată în anul 2014, a acceptat ca toți banii pe care ANCPI îi încasează, să rămână în bugeul Agenției și să poată fi utilizați expres și numai pentru realizarea lucrărilor de cadastru sistematic la nivelul întregii țări. Dacă luăm în calcul intervalul 2015-2023, sunt șapte ani de zile, aproape opt. Cu o medie de circa 90-100 de milioane de euro pe an, vorbim de aproape 800 de milioane de euro pe care ANCPI îi poate obține din taxele, din tarifele pe care le practică. Dacă adunăm și cele 312 de milioane de euro pe care îi primim de la UE, ajungem la aproximativ 1,1 miliarde de euro, bani, finanțare destinată executării acestor lucrări. Suma pe care am aproximat-o noi și specialiștii din domeniu că ar fi necesară, cu aproximație, ar gravita în juul cifrei de 1,2 miliarde de lei pentru cadastrarea întregii țări.

R.F.: Cine va suporta cheltuielile cu succesiunile, măsurătorile, întabulările în cartea funciară? Statul sau beneficiarii programului PNCCF?

A.U.: Pe beneficiar nu-l va costa absolut nimic. Atât măsurătorile, cât și colectarea documentelor, realizarea documentațiilor tehnice, depunerea acestora la cadastru, plățile de tarife, toate sunt gratuite. Omul nu trebuie decât să sprijine aceste echipe care vor măsura proprietățile, să le pună la dispoziție documentele de proprietate sau de posesie, astfel încât aceste lucruri să putem să le luăm în evidență și să deschidem acele cărți funciare, gratuit, pe care le primesc și le pot folosi pe viitor. În plus, trebuie menționat că susținerea financiară de către stat va exista și acolo unde sunt moșteniri de rezolvat, succesiuni, actualii proprietari fiind moștenitori ai uneia sau mai multor generații în urmă. De multe ori, aici oamenii evită să facă moștenirile pentru că de multe ori taxele de succesiune costă mai mult decât imobilele în sine. Ei, și aceste taxe sunt suportate tot de ANCPI. Urmează să se întocmească un protocol cu Uniunea Națională a Notarilor Publici din România (UNNPR), vizavi de plata acestor tarife standard pentru lucrările de cadastru sistematic. Totul, inclusiv aceste succesiuni sunt gratuite și plătite din acest fond al ANCPI.

R.F.: Începând cu anul 2020 se va trece la plata unică a subvenţiei pe fermă. Știm ce înseamnă acești bani pentru fermierul român. Avem șanse să acoperim o bună parte din nevoia de cadastru pentru zona extravilană, strict pentru ceea ce înseamnă teren arabil, pășuni etc?

A.U.: În acest caz aș aborda problematica distinct. Dacă o discutăm din punct de vedere strict al județului pe care îl reprezint actualmente în calitate de director OCPI, pot spune că Timișul are șanse relativ mari de a obține acest lucru, având în vedere momentul și procentul la care ne situăm astăzi.

Dacă ar fi să extrapolăm și să discutăm la nivel național, pot face numai presupuneri, însă cred va fi destul de greu de a realiza 100% această cadastrare până în anii 2018-2020, dar nu imposibil, în baza câtorva măsuri oarecum excepționale. Cadastrul sistematic se realizează pe întreg UAT-ul, pe întreaga comună. Poate că ar trebui, pentru a ajunge la acest deziderat, să îndeplinim cât mai mult din întabularea în cartea funciară a terenului extravilan, să luăm o decizie prin care, preponderent în cadrul acestor lucrări de cadastru sistematic, să începem cu partea de extravilan, să finalizăm acțiunea pe această zonă și, de abia după aceea, să intrăm pe partea de intravilan.

R.F.: Acest demers presupune o modificare legislativă?

A.U.: Există această Lege 150 din 2015 care a menționat posibilitatea cofinanțării lucrărilor de cadastru sistematic, cu alte cuvinte, orice primărie sau comună interesată din țară poate demara anticipat aceste lucrări de cadastru, iar ANCPI să cofinanțeze aceste lucrări cu 60 de lei pe imobil, așa cum este prevăzut în actul normativ. Acolo poate ar trebui menționat că aceste lucrări să fie făcute pe sectoare și să se înceapă efectiv prioritar cu extravilanul. După terminarea acestor lucrări să se facă plata și, apoi, să se intre pe intravilan.

R.F.: Știm că multe demersuri bune au fost blocate la Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor (CNSC) de către entități... nemulțumite. Pot duce la prelungirea termenului de 2023 eventualele contestații pe licitațiile pentru PNCCF?

A.U.: Eu am o viziune puțin mai relaxată vizavi de acest lucru. Poate că aceste contestații care au apărut în cadrul primei sesiuni de licitații pe care ANCPI a organizat-o, au fost și dintr-o oarecare „secetă” de astfel de lucrări pe piață. Trebuie anunțat că în afara licitației pe care agenția a organizat-o acum pentru cele 147 de comune, pentru cadastrul general, în România au mai fost doar două licitații pentru acele lucrări prin programul CESAR; vorbim de 51 de comune în ultimii 25 de ani. Este clar că toate firmele și toți autorizații s-au bătut pe aceste lucrări. Dacă ne gândim însă că în România este de cadastrat 3.100 de UAT-uri, din care vreo 700 sunt orașe mari și foarte mari și dacă luăm în calcul faptul că, la nivel național, avem doar vreo 7.000 de topografi autorizați care au dreptul să facă astfel de lucrări, în această situație dacă va mai fi cazul de astfel de contestații. Eu cred că lucrurile se vor balansa invers. La un moment dat vor fi prea multe lucrări pe piață și nu va avea cine să le facă.

Prețul grâului s-ar putea echilibra într-un an, a declarat Paolo Barbieri, regional director Europe, DuPont Pioneer, însă fermierul român va pierde anul acesta atunci când vine vorba de păioase, în condițiile în care prețul tonei de materie primă la Marea Neagră ar putea ajunge chiar și la 120 de euro, a adăugat Jean Ionescu, operations manager RO-MD al DuPont Pioneer cu ocaiza primului Media Club organizat vineri, 11 martie 2016, la sediul stației de procesare sămânță din Afumați.

„Din păcate, anul acesta, fermierul român va pierde la păioase. Estimarea în bazinul Mării Negre la tona de grâu ar putea ajunge chiar și la 120-125 euro”, a mărturisit Jean Ionescu.

La rândul său, șeful DuPont Pioneer pentru Europa, Paolo Barbieri, a precizat că nu se poate hazarda cu privire la o prognoză clară privind prețurile la grâu pe termen scurt și mediu, însă pe termen lung, „sunt șanse mari de creștere”, informație susținută de altfel inclusiv de analiștii Comsiei Europene.

În plus, în condițiile în care producătorii agricoli din România obțin grâul la costuri mici și îl vând ca atare, în viziunea oficialilor Pioneer, fermierii noștri sunt competitivi.

„Fermierii români sunt într-o situație fericită. Sunt competitivi și au prețuri mai bune. Nu au fost fluctuații mari de preț, iar trendul este de creștere. (...) Intr-un an, prețul se va echilibra”, a precizat Paolo Barbieri.

Pe de altă parte, nici la capitolul porumb nu stăm bine. Dacă prețul grâului va fi de 120 - 125 de euro la bazinul Mării Negre, productivitatea la porumb încă lasă de dorit la noi. Ocupăm, din păcate, ultimul loc la capitolul sămânță certificată utilizată în țările UE și în 2015 nu am trecut de 3,5 tone boabe porumb la hectar ca medie pe țară.

„Ținta de 7-8 tone de porumb la hectar este realizabilă în România în 7 din 10 ani. Aceasta este cantitatea pentru a echilibra balanța investiții-profitabilitate. (...) În 2015 însă, media producției la porumb a fost de 3,5-3,6 tone la hectar în România, în condițiile unei suprafețe cultivate cu sămânță necertificată de maximum un milion de hectare. (...) Dacă investești 3.000 de lei la hectar în cultura de porumb și nu obții minimum 6,5 tone la hectar, ieși din piață. (...) În România sunt încă 1,8 milioane de cultivatori de porumb, însă doar 13.000 - 14.000 de fermieri sunt de interes pentru producția destinată pieței”, a declarat Ionescu.

În altă ordine de idei, Paolo Barbieri a vorbit de noua tendință de revizuire a legislației europene în ceea ce privește drepturile de proprietate intelectuală asupra varietăților de cereale și plante tehnice dezvoltate de companii. În prezent, asociația de profil la nivel european apără aceste drepturi, existând un consens în acest sens la nivelul companiilor membre, consens care are drept țintă negocierile cu autoritățile europene.

În ceea ce privește noutățile pe zona organismelor modificate genetic, Pioneer dezvoltă noua tehnologie CRISPUR-Cas, în opinia oficialilor companiei o abordare care ar putea fi mai ușor acceptată de autoritățile europene de profil.

„Comisia Europeană are în vedere o reinterpretare a legislației privind drepturile de proprietate intelectuală a produselor noi (varietăți de porumb etc.). Pe de altă parte Asociația Europeană a Semințelor din care și eu fac parte la nivel de management consideră că drepturile de proprietate intelectuală trebuie apărate. Este un consens. (...) În ceea ce privește plantele transgenice, noua tehnologie CRISPR-Cas, în care ‪#‎pioneer‬ este în situație de lider, are șanse mari să fie mai ușor acceptată de autoritățile europene!”, a spus Barbieri.

În ultimii 10 ani, populația lumii a crescut cu 13%, veniturile cu 30 de procente, consumul de petrol cu 15 procente, cel de carne cu 20 la sută, cu 29 la sută s-a majorat consumul de cereale, soia și bumbac, iar suprafețele recoltate doar cu 10%, spun datele agregate de Pioneer.

Anul acesta, compania sărbătorește 90 de ani de la înființare. În 1926, Henry Agard Wallace a fondat împreună cu un mic grup de investitori locali din statul Iowa o afacere în domeniul agricol.

Primii hibrizi de porumb Pioneer au pătruns în România încă din anii '70. Prima reprezentanță comercială a fost deschisă la București în 1992. În 2002 a fost inaugurată stația de procesare, condiționare sămânță de la Afumați, investiție care a depășit 60 milioane de dolari SUA.

Mai multe detalii despre Pioneer Media Club, în zilele următoare.

Specialiștii Direcţiei pentru Agricultură şi Dezvoltare Rurală (DARD) Harghita spun că perioadele de ger fără zăpadă din luna ianuarie 2016 au afectat doar în mică măsură culturile agricole de toamnă care, de altfel, încep să-şi revină, chiar dacă tot ei apreciau iniţial că multe dintre parcele urmau să fie reînsămânţate.

Conform aprecierilor șefului DARD Harghita, Torok Jeno, s-a observat în ultima vreme că majoritatea culturilor afectate de ger încep să-şi revină, semn că doar partea aeriană a plantei a avut de suferit.

„Este ciupită partea aeriană, dar nu total, iar rădăcina nu este afectată. Culturile îşi revin, arată destul de bine faţă de cum au fost. Ne-am speriat atunci când erau minus 20 de grade fără zăpadă şi credeam că rămânem fără culturi de toamnă”, a afirmat Jeno.

Tot el a spus că există totuși suprafeţe foarte mici care urmează să fie reînsămânţate, dar că producătorii agricoli vor putea răsufla uşuraţi abia în luna aprilie, pentru că în zonă se poate înregistra îngheţ şi în luna martie. Și atenționarea ar trebui să fie luată în serios, în condițiile în care, în 2015, fermierii harghiteni au avut de suferit serios.

Cu o lună în urmă, din evaluările angajaților DADR Harghita reieșea că circa o treime din totalul de 12.000 hectare însămânțate cu grâu, orz, triticale şi secară de toamnă a fost afectată de ger, întrucât culturile nu au fost acoperite cu zăpadă.

Este o premieră a ultimilor ani când în Harghita se înregistrează o iarnă atât de lipsită de zăpadă, care putea pune în pericol culturile agricole.

Agricultorii harghiteni au fost pățiți în 2015. Calamitarea le-a scos bani din buzunare

Același Torok Jeno declara la finele anului trecut că din suprafaţa de 162.784 de hectare afectată de secetă, 2.760 hectare erau cultivate cu porumb, 14 hectare cu sfeclă de zahăr şi 4.900 de hectare cu cartofi, adică mai mult de jumătate din suprafaţa însâmânţată cu cartofi în judeţ, care a suferit un grad de afectare cuprins între 35 şi 45 la sută.

În plus, acesta mai preciza că seceta a mai calamitat în Harghita 18.750 de hectare cultivate cu plante furajere perene, 3.100 de hectare cu plante furajere anuale, aproape 2.000 de hectare cu porumb siloz, 72.950 de hectare de fâneaţă şi 58.550 de hectare de păşune.

Direcția pentru Agricultură (DADR) HARGHITA este serviciul public descentralizat al Ministerului Agriculturii Și DezvoltĂrii Rurale prin care se asigură aplicarea politicilor și strategiilor agroalimentare și de dezvoltare rurală, la nivel județean.

DADR Harghita este organul de specialitate al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în teritoriu și este condusă de un director executiv.