Astăzi, fermierii trebuie să facă față unei presiuni din ce în ce mai mari de boli, dăunători și buruieni. În același timp, strategiile verzi ale Uniunii Europene scot din piața produselor de protecția plantelor multe substanțe active care nu au înlocuitori.

dr. ing. Dumitru Manole: „În toate statele UE, trebuie să privim arealele geografice cu problemele, cu patogenii, cu dăunătorii lor şi să luăm decizii. De pildă, nu se potrivesc condiţiile pedoclimatice din sud-estul României cu cele din alte zone ale țării. Dobrogea are indicele de ariditate cel mai ridicat şi o soluție nu poate fi folosită și în sud-vestul extrem, și în nordul Dobrogei. Oamenii de știință, noi cei care ne ocupăm cu testarea, toți avem dreptul, şi o facem, să dăm soluţii producătorului agricol, companiilor multinaţionale, să venim lângă producătorul agricol, să-l sprijinim. Nu trebuie să dăm soluţii în necunoştinţă de cauză. Europa nu trebuie să devină un muzeu al inovaţiei în care vocea publică să fie mai puternică decât datele cercetării ştiinţifice.”

La nivel mondial, până la 40% din randamentul culturilor se pierde din cauza bolilor și dăunătorilor, dar această cifră s-ar putea dubla fără pesticide. Zeci de substanţe active au fost scoase de pe piaţă, în ultimii zece ani, în Europa, fără ca acest trend să se păstreze și dincolo de granițele UE. „Producţia industriei de produse pentru protecţia plantelor, la nivelul anului 2018, a fost undeva la 57 miliarde de dolari. Trebuie să adăugăm că, din aceste 57 de miliarde de dolari, cam 43% reprezintă erbicidele, 28% fungicidele şi undeva la 21% insecticidele. Trebuie să mai spunem că, anual, industria de pesticide consumă patru miliarde de dolari. Pentru a produce o moleculă de substanţă activă sunt necesare 280 milioane de dolari. Şi acum, să vedem cât revine României. Din cele 57 de miliarde de dolari, la nivelul lui 2018, România are cam 0,7% din total această valoare. Şi pe hectar, țara noastră consumă undeva la 610 grame substanţă activă, în timp ce Ungaria, că e la graniţă cu noi, 1,24 kg de substanţă activă pe hectar, iar media UE este de 2 kg substanţă activă pe hectar. Noi vrem să devenim toţi verzi, bun, dar aproximativ 28% culturile agricole sunt decimate din cauza bolilor şi dăunătorilor, şi poate ajunge până între 40-80%”, arată dr. ing. Dumitru Manole, academicianul care, de zeci de ani, face agricultură în județul Constanța.

Plantele au nevoie de medicamente

Pesticidele sunt medicamentele plantelor, care au ajutat agricultorii să oprească dăunătorii agresivi și să depășească momentele istorice în care omenirea a suferit din cauza lor, așa cum s-a întâmplat în 1845, în Irlanda, când o ciupercă adusă din America de Sud a provocat foametea. „Cu 2500 de ani înainte de Hristos, în Epoca Sumeriană, a fost folosit primul pesticid: sulful. Şi, de atunci, cercetările se desfăşoară continuu. Acum, undeva, în nişte cancelarii, se doreşte să nu se mai folosească pesticide. Dar să nu uităm, că Norman Borlaug – promotorul revoluţiei verzi, laureat al Premiului Nobel, inginer agronom –, la al 15-lea Congres mondial de ştiinţă a solului, din 1994, în Mexic, a declarat că noi trebuie să avem grijă de acest pământ, de plante, iar accesul micilor fermieri la mai puţine inputuri va produce foamete şi haos. Noi nu dorim acest lucru, pentru că trebuie să cunoaştem că 29% din planetă reprezintă uscatul şi, atunci, din 29% numai 6,5% e folosit pentru agricultură. Iată că avem o mare îndrituire cei care slujim pământul şi ceilalţi care fac parte din populaţia Terrei, pentru că, de fapt, pământul a devenit noul aur, petrolul este noua hrană. Asta ne-o spunea de la Washington strălucitul şi eminentul economist Lester Brown”, ne povestește dr. ing. Dumitru Manole.

În România, încă avem probleme cu Anoxia villosa, numit popular cărăbuşul de stepă, venit de prin Asia Mică și descoperit încă din 1934, de către profesorul Constantin Manolache la Hârşova. „De ce este cărăbușul o mare problemă? Pentru că depune ponta în timpul recoltării grâului şi de acolo se dezvoltă în sol, iar larvele din generaţia a doua şi a treia sunt polifage şi distrug toate rădăcinile plantelor. Asta s-a întâmplat acum cinci ani, la Viroaga, în județul Constanţa, când un producător agricol m-a invitat la el și mi-a spus: domnule Manole, mi-aţi dat erbicidul ăsta şi grâul mi-a dispărut! M-am dus acolo, m-am uitat şi l-am întrebat: ai o cazma? El s-a mirat. Şi-mi aduce cazmaua, am început să sap şi i-am arătat larvele de Anoxia villosa”, arată specialistul, care susține că în ciuda faptului că pe vremuri se foloseau cloruri derivate, panaceu universal: DTT, crescătorii de albine nu aveau de suferit. „Mai erau și perdele forestiere, iar eu eram şef de secţie la fostul GAS Stupina. Evident că-i rugam să protejeze albinele cât făceam tratamentele. Îi întrebam după aceea: ţi-a dispărut vreo albină? Nu! Nu s-a întâmplat nimic! Ştiinţa a lucrat şi am putut să stăpânim acest dăunător, pentru că a apărut carbofuranul, care prin tratamentul seminţelor de porumb şi de floarea-soarelui, a oprit şi a stăvilit atacul de Anoxia villosa”, a completat dr. ing. Dumitru Manole.

O provocare cu care se confruntă agricultorii din țara noastră de când a fost scos endosulfanul o reprezintă Microtus arvalis  – şoarecele de câmp, care are nu mai puțin de 8, 10 sau 12 generaţii pe an. Unii fermieri, de nevoie, au pus până și căsuţe din lemn ca să se adune păsările cu scopul de a-l distruge.

Adevărul despre neonicotinoide

„O altă problemă care e la ordinea zilei, an de an facem memorii, deşi printr-un proiect ADER, cu contribuţia ASAS, a unor cercetători, s-a demonstrat că prin folosirea hulitelor neonicotinoide nu s-a produs niciun fenomen de toxicitate la produsul finit, adică la mierea de albine, prin analize făcute în afara ţării, în Bulgaria şi Germania, că noi încă n-avem laboratoare. Nu s-a găsit niciun reziduu de neonicotinoide în floarea de floarea-soarelui, în plantă şi, în final, în mierea de albine”, menționează dr. ing. Dumitru Manole. Academicianul crede că anumite decizii trebuie luate în funcţie de arealele geografice în care ne găsim. În acest sens, el dă exemplul Tanymecus dilaticollis gyll care e cantonat în Dobrogea, PED-ul (Prag Economic de Dăunare) fiind depăşit. „PED trebuia să fie 5-6, dar ajungem la 10-12 exemplare. Şi atunci, lanuri întregi de floarea-soarelui au dispărut prin eliminarea tratamentului seminţelor de porumb şi de floarea-soarelui. Eu sunt de acord şi cu asta, dar să punem ceva în loc, pentru că, de fapt, biopesticidele nu pot suplini produsele sintetice”, a punctat dr. ing. Dumitru Manole.

Ce punem în loc?

Buruienile se adaugă și ele pe lista de probleme în ferme. Prin aplicarea unui management integrat în folosirea pesticidelor s-a reuşit eliminarea unor buruieni, cum ar fi Sorghum halepense, Echinochloa, Xanthium. „Dar au rămas altele: Chenopodium album, Convolvulus, Veronica şi o serie întreagă de buruieni care pur şi simplu distrug recoltele, pierderile fiind foarte mari. Trebuie să fim foarte atenţi la eliminarea unor substanţe active”, atrage atenția academicianul.

În rândul fermierilor circulă zvonul că va fi eliminat și tritosulfuronul, substanţa activă a unui erbicid folosit în combaterea buruienilor din cultura grâului. „Fermierul poate distruge buruienile cu erbicidul pe bază de tritosulfuron. Această substanţă activă, dacă vine o ploaie la interval de patru ore, îşi face efectul. De asemenea, temperaturile, nu trebuie să aştepţi 10-12° C în administrarea acestei substanţe active, ci poţi să administrezi erbicidul la 6-7° C. O altă substanţă activă care am înţeles că din 2025 va fi interzisă este triticonazolul. Eu sunt de acord să scoatem o serie de substanţe active, dar ce punem în loc?”, întreabă dr. ing. Dumitru Manole.

De altfel această întrebare îi preocupă atât pe producătorii substanțelor, pe distribuitori, cât și pe fermieri - primii afectați, în contextul schimbărilor climatice, de o serie întreagă de patogeni care acţionează tot mai agresiv. „În cultura sorgului, la Sport Agra Amzacea, în anul 2024, am avut un atac extraordinar de Schizaphis graminum (păduchele verde al cerealelor), care a redus recolta cu 50% faţă de anii în care acest dăunător, deosebit de agresiv, nu a fost prezent în culturi. Considerând că pe hectar cheltuiala la sorg e undeva la 5.000 de lei, realizez că în loc de 8 tone, am 4 tone şi l-am valorificat cu 800 de lei, fac exact 3.200. Eu cheltui 5.000 de lei şi pierd din cauza atacului de Schizaphis graminum”, explică dr. ing. Dumitru Manole.

Articol de: DELIA CIOBANU & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: Monitorizarea gărgărițelor tulpinilor de rapiță

Apa, Fata Morgana a agriculturii românești

Incompetență, indolență, neputință sau rea-voință?

Martie este o lună dedicată femeii. Astăzi o aducem în fața dvs. pe Nina Gheorghiță, fermier și vicepreședinte LAPAR. Împreună cu soțul, Ștefan Gheorghiță, Nina lucrează o suprafață de circa 600 de hectare cultură mare, la Roșiori – județul Brăila. Peste 500 de hectare sunt irigate. Dialogul nostru a avut loc la început de februarie. 

Reporter: De ceva vreme, fermierii trebuie să facă față unei presiuni din ce în ce mai mari de boli, dăunători, buruieni, iar în acest timp strategiile verzi ale Uniunii Europene scot din piața produselor de protecția plantelor multe substanțe active care nu au înlocuitori.

Nina Gheorghiță: Protecţia plantelor reprezintă un instrument care reglează potenţialul de producţie. Pesticidele sunt medicamentele plantelor. Aşa cum omul se îmbolnăveşte, şi planta se îmbolnăveşte şi are nevoie de tratament.

Numai că, în ultimii ani, tendinţele sunt din ce în ce mai mari pentru a ne lăsa fără aceste instrumente, ca să producem cât mai puţin. Dacă se poate cu cât ne oferă natura. Ceea ce pentru noi, fermierii, este împingerea cu siguranţă către faliment, pentru că la costurile de producţie pe care le avem astăzi, costurile fixe, nu ai cum să fii performant fără o protecţie performantă şi fără a-ţi conserva potenţialul de producţie al plantei.

Ca urmare, ne aşteptăm totuşi ca cei care guvernează destinele agriculturii să înţeleagă că nu poţi lăsa agricultura fără protecţie fitosanitară. Iar companiile sigur, au viziunea lor. Şi noi ca fermieri suntem de acord să protejăm mediul, suntem de acord ca produsele fitosanitare să ţintească doar dăunătorii, bolile şi buruienile care ne fac probleme, dar vedeţi dvs., nimic nu există pe lumea asta şi fără efect secundar. Un medicament mai are şi efecte secundare. De aceea trebuie să punem în balanţă în permanenţă, atunci când scoatem din portofoliu un produs, ce înlocuitor avem şi înlocuitorul să fie pentru fermier, pentru protecţia culturii, cel puţin la fel de bun ca cel pe care l-am scos.

Uniunea Europeană pierde în fiecare an din competitivitatea produselor agricole din cauza lipsei unei protecţii fitosanitare la nivelul la care culturile o cer. Pentru că altfel nu avem cum să ne menţinem viabilitatea economică a fermei.

Reporter: Să vorbim și de sămânță. Cum alegem soiurile, hibrizii?

Nina Gheorghiță: Ideal ar fi să avem hibrizii aceia de care se tot vorbeşte, care să aibă nevoie de cât mai puţine substanţe nutritive, să aibă toleranţe şi rezistenţe la tot felul de agenţi fitopatogeni, să consume cât mai puţină apă, ca atare să ne aşteptăm la producţii cât mai mari. Dar acest ideal nu poate exista!

Noi, ca fermieri, suntem întotdeauna interesaţi de varietăţi, soiuri, hibrizi care să facă faţă condiţiilor specifice pe care fiecare le are în fermă. Şi aici nu mă gândesc doar la condiţiile pedoclimatice, ci şi la nivelul de tehnologie şi priceperea pe care o are fermierul. Şi fiecare fermier să-şi aleagă varietăţile, astfel încât să nu-şi imagineze că poate să facă nişte paşi spectaculoşi. Poate că vezi la alte ferme producţii pe care şi tu ţi le doreşti, dar dacă tu ai o medie care se situează la o distanţă foarte mare de aşteptările tale, e clar că nu poţi să faci pasul respectiv.

Prin urmare, când îţi alegi hibridul, soiul în fermă, trebuie să te gândeşti la ce poţi să-i oferi de aşa manieră încât hibridul acela chiar să poată să-şi atingă potenţialul de producţie. Aşa că, dacă eşti o fermă care ai posibilităţi să asiguri o tehnologie crescută îţi alegi varietăţi performante. Însă, dacă nu poţi să faci lucrul acesta, atunci trebuie să te îndrepţi către varietăţi care au o rusticitate bună, chiar dacă producţiile poate nu sunt cele record.

Toţi ne dorim producţii record, dar sunt foarte greu de atins.

Reporter: În încheiere, cum vedeţi anul acesta?

Nina Gheorghiță: Să ştiţi că mie îmi este frică de anul acesta. Vă spun foarte sincer. În luna ianuarie, de când sunt fermier, de 15 ani, nu a existat o lună ianuarie fără un îngheţ, fără ca stratul arabil să îngheţe, să avem nişte temperaturi de măcar minus13°, minus 15°C, două-trei zile consecutiv. Dacă am fi dorit să intrăm în câmp în ianuarie 2025 să fertilizăm, să dăm doza aceea pe care GAEC-urile ne-o tolerează la culturile de câmp, nu am fi putut să facem lucrul acesta. Ceea ce nu este totuşi normal.

Din punctul de vedere al umidităţii am putea spune că la momentul acesta culturile pe cele mai mari suprafeţe din ţară nu suferă de secetă. Dar, totuşi, anul nu este unul care să se încadreze în limite normale, şi atunci este posibil în primăvară să avem tot felul de surprize şi să ne trezim că iarna se instalează atunci când ar fi trebuit să se instaleze primăvara. Şi asta, pentru o fermă, înseamnă minusuri de producţie.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

CITEȘTE ȘI: Anamaria Damian: „Sperăm că 2025 va fi un an în care lumea va reporni motoarele, să se uite spre viitor.”

IMM INVEST, un „măr otrăvit”

Maria Cîrjă: „Fermierii au nevoie de viziune pe termen lung”

Finalul unui an calendaristic și începutul altuia sunt prilej pentru a face retrospective, dar și planuri pentru noul an. 2024 n-a fost deloc ușor pentru agricultură. Despre anul care a trecut și despre cel în care toți am intrat cu speranțe de mai bine am stat de vorbă cu Maria Cîrjă, director de marketing Corteva Agriscience România și Republica Moldova.

Reporter: Cum ați caracteriza anul 2024?

Maria Cîrjă: Au fost foarte multe provocări, atât la nivel de fermieri, vremea, dar și din punctul de vedere al deciziilor luate de autorități, toate bulversând piața. Dar fermierii sunt oameni așezați, foarte greu de derutat și afacerea lor este agricultura. Deci, dacă mi-am ales să fac asta, trebuie să fac față și provocărilor, mai ales că la noi, în fiecare an, se întâmplă altceva. Dar asta am ales, aici lucrăm și trebuie să ne descurcăm și să găsim soluții.

2024 a fost unul dintre anii cei mai dificili din ultimii, cred, 30 de ani, un an în care fermierii s-au confruntat cu situații de tot felul, începând cu vremea, care nu le-a fost deloc prielnică, vreme care și-a pus amprenta pe culturile de primăvară, pe porumb și floarea-soarelui, dar mai cu seamă pe porumb. Această cultură în sud-est a fost distrusă aproape sută la sută, deci nu s-a putut recolta aproape nimic, iar media de producție la porumb a României, per total, este cea mai mică din ultimii 30 de ani, este vorba de trei tone pe hectar, luând în considerare și Transilvania, și vestul țării, unde porumbul s-a făcut. Însă, făcând o medie generală, aceasta este cifra cu care nu ne mândrim, pentru că ne doream producții mai bune, și în ultimii ani am avut un trend pozitiv în ceea ce privește producția de porumb, un trend pozitiv pe media de producție, dar și un trend pozitiv pe suprafața cultivată cu sămânță certificată, care a contribuit bineînțeles la creșterea producției medii. Dar știm cu toții ce s-a întâmplat, porumbul a suferit, floarea-soarelui, de asemenea, avem o medie de 2,2 tone pe hectar la floarea-soarelui per total suprafață de 1,1 milioane de hectare.

„Estimăm o scădere la cultura de porumb cu minimum 250.000 de hectare, scădere datorată secetei de anul trecut.”

Reporter: Prin urmare, cam la jumătate din ce eram obișnuiți. Marea majoritate depășea cota de 3-4 tone...

Maria Cîrjă: 4 tone este o producție foarte bună, dar ne obișnuiserăm cu ceva între 3 și 4, cu o medie de 2,8-3,2 tone/ha, ceea ce era o producție satisfăcătoare pentru floarea-soarelui. Așadar, culturile de primăvară au suferit, impactul în situația financiară a fermierilor a fost major, norocul a venit cât de cât de la rapiță, care a trecut bine peste toată perioada de vegetație, unde producțiile s‑au situat în jurul a 3 tone/ha, care este o producție bună la rapiță. Nu numai producția, dar și prețul este încă unul bun la rapiță. Putem spune că rapița i-a salvat cât de cât pe cei care au avut această cultură, dar și cerealele, chiar dacă prețul la grâu, mai ales, nu este unul satisfăcător, dar s-a recoltat. Ceea ce a făcut ca în toamna lui 2024 să se însămânțeze o suprafață însemnată cu rapiță și cereale, culturi care au fost semănate pe suprafețe-record anul trecut. Avem aproape trei milioane de hectare cu grâu și aproape 0,5 milioane de hectare cu orz, iar rapița este semănată pe o suprafață-record în România, estimările noastre fiind de vreo 900.000 de hectare, dar cu siguranță este mai mult, având în vedere și cunoscând tot ce s-a vândut pentru această cultură de rapiță.

Și ce se va întâmpla în primăvara acestui an, cine va suferi? Din nou, porumbul. Estimăm o scădere la cultura de porumb cu minimum 250.000 de hectare, scădere datorată secetei de anul trecut și care a făcut ca fermierii să se uite mai atent la culturile de toamnă, și vor reduce din suprafața de culturi de primăvară, iar cea mai mare suprafață va impacta porumbul.

Reporter: Avem culturi alternative pentru porumb?

Maria Cîrjă: Fermierii se uită spre sorg, suprafața de năut este foarte mică, nu putem vorbi aici de ea, dar se caută culturi alternative la cultura porumbului. Însă cu toții știm foarte bine că nu există. Prin urmare, trebuie să căutăm să creștem suprafața irigată, asta este singura soluție pe care o avem în acest moment, să cultivăm porumb cât mai mult la irigat, ca să-l protejăm în aceste luni caniculare. Anul trecut, de la sfârșitul lunii iunie nu s-a mai terminat seceta. Am tot sperat.

Reporter: Avem seceta pedologică, dar avem și seceta atmosferică, cea care este cea mai gravă în cazul culturii de porumb, din ce au constatat specialiștii în ultimii ani. Practic, moartea plantei are drept cauză această secetă atmosferică.

Maria Cîrjă: Bineînțeles, dacă avem peste 35°, 40°, 45°C cum am avut în câmp în perioada înfloritului și polenizării la porumb, s-a terminat. Acolo n-a mai avut urmă de știulete, din cauza secetei atmosferice. După care, această perioadă prelungindu-se, a pus capac de tot. Deci planta a cedat. Nu numai că n-a mai legat, dar a cedat. Nici fân nu s-a mai putut recolta.

Reporter: Având în vedere că fermierii trec de câțiva ani printr-o perioadă destul de dificilă, iar cu sursele și resursele financiare nu stau prea bine, credeți că vor continua să cumpere sămânță certificată și să nu semene ce au prin pătul?

Maria Cîrjă: Cu siguranță sămânța este factorul cel mai important pentru obținerea unei producții. Deci, fermierii, specialiștii nu vor face rabat de la sămânță, pentru că știm cu toții că în momentul în care încercăm să folosim sămânță din ce am recoltat anul trecut, mai ales la porumb, 50% din producție ne-am luat-o singuri. Este clar. Fermierii nu vor renunța la sămânța certificată, la hibrizii performanți, dar vor încerca să salveze parte din cheltuielile la alte inputuri. Se vor uita foarte atent dacă e nevoie de un erbicid sau nu. În cazul porumbului nu avem nevoie de alte erbicide și tratamente, erbicidele fiind cele mai utilizate produse fitosanitare, și aici vor încerca să facă anumite economii, să mai salveze din cheltuieli. În rest, poate vor mai economisi la îngrășăminte, dar și acolo este riscant, pentru că planta, orice potențial ar avea de producție, trebuie să aibă mâncare, hrană, și atunci este dificil de unde poți să salvezi ca să cheltui mai puțin pe hectarul de porumb. Într-adevăr, cei care au suprafețe mici își permit să recolteze, în condiții normale – Doamne ajută! – 2-3 tone, atunci încearcă și ei să jongleze un pic cu sămânța. Dar asta e pentru subzistență, nu pentru o afacere în agricultură.

„Trebuie să căutăm să creștem suprafața irigată, asta este singura soluție pe care o avem în acest moment.”

Reporter: Cum stă Corteva Agriscience cu sămânța în acest moment?

Maria Cîrjă: Noi, jucând doar pe zona de rapiță, am avut sămânță suficientă pentru rapiță și chiar ne-am pregătit pentru această cultură, iar producția de semințe pentru rapiță se face în Europa. Putem spune că am avut suficientă. În ceea ce privește pregătirea cu sămânță de porumb și floarea-soarelui, având în vedere situația de anul trecut, seceta și tot ce s-a întâmplat, e adevărat că volumele pe care noi le-am estimat la începutul anului trecut erau unele, și ce s-a recoltat și se recondiționează și se săcuiește acum e altceva. Dar cu toții știm că fiecare producător are o marjă de siguranță, față de ce ai nevoie tot timpul se produce mai mult. Și atunci, putem asigura fermierii că avem sămânță suficientă și de porumb, și de floarea-soarelui pentru primăvara lui 2025.

Companiile se reorientează spre zona de produse biologice

Reporter: Să discutăm de protecția plantelor și mai ales despre ce soluții au fermierii la dispoziție având în vedere scoaterea de pe piață a unei multitudini de substanțe active în Uniunea Europeană.

Maria Cîrjă: Cu ceva ani în urmă, ne-am dat seama că impactul asupra fermei și asupra unui management normal al culturilor și combaterea buruienilor, a bolilor și dăunătorilor este foarte mare din cauza acestor decizii de a elimina foarte multe substanțe active de la utilizarea în țările Uniunii Europene. Majoritatea companiilor se reorientează spre zona de produse biologice, iar Corteva a încheiat cumpărarea a două mari companii din lume, Symborg și Stoller. Astfel, în 2024 am lansat gama de produse biologice, Corteva Biologicals. Practic, în acest moment ne putem duce în fața fermierului cu semințe, cu produse de protecție a plantelor și cu gama de produse biologice. În prima fază, în portofoliul nostru de Biologicals predomină partea de biostimulatori, Utrisha de pildă, care fixează azotul din atmosferă, soluții care ajută planta din punct de vedere fiziologic. Sunt în înregistrare, și așteptăm, soluții pentru combaterea bolilor, dăunătorilor și buruienilor. Ne așteptăm ca în următorii ani, în această gamă să avem biofungicide, bioinsecticide, chiar și bioerbicide. Știm cu toții că planta funcționează ca un organism viu, ca un organism uman, iar acești hormoni sau fitohormonii plantelor sunt cei care o ajută să supraviețuiască, ajutând-o să transfere de la rădăcină azotul la frunze, la flori, la organele de reproducere. Totul funcționează într-o anumită armonie. Iar acești biostimulatori pe care noi îi oferim acum sunt cei mai avansați, din acest punct de vedere. Fermierii sunt deschiși la această nouă gamă de produse, pentru că, pe lângă eficacitatea lor, pe lângă impactul pe care-l au în fiziologia plantelor, avem o variantă, această Utrisha, despre care, cu toții știm, că respirăm în atmosferă, unde azotul este într-o concentrație de peste 70%. Dar nu-l folosim. Plantele n-au cum să-l folosească. Această inovație este extraordinară, e bazată pe o bacterie, methylobacterium symbioticum, care ajută planta să-și ia azot din atmosferă, deci să se hrănească și cu azotul din atmosferă. E ceva extraordinar, fermierii au ajuns să simtă acest produs și-l vedem ca pe un produs care va deveni foarte mare, și pe fondul acestei noi legislații europene, care limitează aplicarea îngrășămintelor cu azot.

Reporter: Costurile fermierului cresc prin utilizarea unor astfel de soluții biologice?

Maria Cîrjă: Recunosc, ne-am făcut calcule și ne dorim ca pe fermier să nu-l coste mai mult, și va vedea impactul asupra producției singur, atunci când va calcula ce a obținut versus ce a investit. Pot să vă spun sigur că nu cresc costurile pe hectar la nicio cultură la care se aplică Utrisha. Iar în ceea ce privește biostimulanții, fermierii cunosc foarte bine această gamă de produse și impactul major asupra plantelor pe care-l are un produs pe bază de microelemente, în timpul vegetației, să-l dai plantei atunci când are nevoie de el, să nu umble singură să-l caute prin sol. Și i-l dai sub o formă accesibilă și atunci, să nu mai aibă nevoie să sintetizeze de exemplu azotul până la aminoacizi. Dai direct aminoacizi și îl folosește imediat.

„Fermierii nu vor renunța la sămânța certificată, la hibrizii performanți, dar vor încerca să salveze parte din cheltuielile la alte inputuri.”

Reporter: Revin, cum vedeți ieșirea de pe piață a acestor substanțe active pe bandă rulantă?

Maria Cîrjă: Este un fenomen care ne îngrijorează și pe noi, îngrijorează pe toată lumea, dar nu putem să ne opunem. Modul prin care noi, companiile mari de cercetare, se opun, este înregistrarea unor noi molecule. Și bineînțeles, știm cu toții, o moleculă nouă, investiția și cercetarea din spatele ei este imensă. Să vă dau o cifră: compania din care fac parte cheltuiește în fiecare zi patru milioane de dolari. În fiecare zi suma aceasta merge în cercetare. Imaginați-vă, costurile sunt extraordinare, iar dezvoltarea unei molecule este nemăsurabilă. Și atunci, în momentul în care lansezi o moleculă nouă, așa cum vom face noi în această primăvară, când vom lansa un nou fungicid pentru cereale, bineînțeles că nu poate să vină cu un preț mic. Dar, eficacitatea și rezultatele vor face diferența. Fermierii e păcat, ar trebuie să aibă posibilitatea să-și aleagă produsele, să aleagă ce pot să investească, pentru că știm cu toții, avem fermieri care sunt foarte profesioniști, care investesc maxim pe hectar pentru că își doresc la porumb 16 tone, la grâu 9-10 tone, și atunci bineînțeles că și costurile sunt recuperate. Dar, dacă facem agricultură doar de subzistență, atunci ne uităm foarte atent la investiție. E greu. Dar încă există soluții ieftine.

„În fapt, ce se întâmplă în natură, încrucișările care se întâmplă în natură într-o perioadă lungă, cercetătorii, amelioratorii, geneticienii pot să o facă într-o perioadă mai scurtă. Asta înseamnă noile tehnici genomice.”

Încă în așteptarea legislației pentru noile tehnici genomice

Reporter: Să abordăm și un subiect mult dezbătut în ultimul an, noile tehnici genomice, care sunt utilizate pe scară largă în afara Uniunii Europene.

Maria Cîrjă: Noile tehnici de ameliorare, ingineria genetică de care am învățat cu toții cu mulți ani în urmă, sunt utilizate în toată lumea, în medicină, în industria alimentară. Este vorba de o nouă metodă de a obține un produs într-o perioadă mai scurtă. Și luăm din nou ca exemplu porumbul, că este cel mai discutat din punctul de vedere al ameliorării, pentru că ne dorim porumb cu rezistență la secetă, porumb cu rezistență la ostrinia, porumb cu rezistență la alți dăunători, dar bineînțeles, trebuie să facem aici o separare clară între noi tehnici genomice, aceste NGT, adică tehnici efectiv de ameliorare, și produsele obținute prin modificarea genetică. Ne întoarcem: ce aduc nou? Poți să identifici în genomul unei plante sălbatice, să spunem, o genă care este responsabilă de toleranța la secetă – mă întorc din nou la porumb. Prin inginerie genetică s-a ajuns că poți să tai din genomul respectiv acea bucățică, pe care o iei cu o pensetă, să zicem, și o pui dincolo, în genomul porumbului – faci un pic de „croitorie” – sau a hibridului pe care vrei să-l obții. Asta este, asta se întâmplă și la tomate, la orez în China, unde s-a obținut orez cu un conținut mai mare de vitamina A, deoarece consumul foarte mare de orez a contribuit la orbire rapidă în China, și atunci s-a găsit această soluție să îmbunătățească orezul cu vitamina A. Și nu s-a putut face decât rapid, prin această tehnică de ameliorare. În fapt, ce se întâmplă în natură, încrucișările care se întâmplă în natură într-o perioadă lungă, cercetătorii, amelioratorii, geneticienii pot să o facă într-o perioadă mai scurtă. Asta nu se întâmplă într-o zi, într-un an, ci în doi, trei, patru ani, până reușești să identifici gena respectivă, s-o transferi unde trebuie, să multiplici planta respectivă să vezi dacă ai transferat-o și merge mai departe, deci este o metodă care trebuie să fie legiferată în Europa, să putem avea acces la aceste metode care ne ajută să venim pe piață cu produse noi mai rapid, deci mult mai repede decât prin metodele convenționale. Asta nu înseamnă că într-un an o să fie o explozie de produse. La noi în țară avem la Universitatea din Iași oameni care lucrează prin aceste metode, doar că rezultatele muncii lor nu pot fi puse în practică, pentru că nu există legislație în vigoare.

Reporter: Cum vedeți anul 2025?

Maria Cîrjă: Important este cum trecem peste iarnă cu rapița și cu cerealele și, bineînțeles, să avem condiții de semănat pentru porumb și floarea-soarelui, soia. Mai departe, din nou: dacă stăm și ne uităm la cer și nu facem nimic să ajutăm, câteva sute de hectare pe an acolo, să mai avem ceva în plus irigat, cu toate că am simțit că o parte din fermieri nu mai au nicio speranță că or să primească bani de undeva și au început să investească în irigat. Ar trebui să-i ajutăm și din punct de vedere legislativ, să le asigurăm legislația necesară, să nu piardă timpul după avize, că aici ne cramponăm.

Reporter: Povestea un fermier că dacă vrei să reabilitezi o infrastructură de irigații sau să-ți cumperi niște echipamente cu ajutorul fondurilor europene, din momentul în care ai depus proiectul și s-a aprobat durează vreo șase ani până ajungi ca să funcționeze proiectul respectiv. Este enorm!

Maria Cîrjă: Este enorm, mai ales că în șase ani tu poți să-ți pierzi ferma, poți să dai faliment din cauza secetei.

Reporter: Revenind, cu ce gânduri ați intrat în noul an?

Maria Cîrjă: Cu siguranță trebuie să fim optimiști. Este obligatoriu să ne facem planuri optimiste, să facem producții, să trecem peste toate aceste hopuri, fermierii trebuie să se orienteze pe termen scurt, dacă e nevoie, și viziunea trebuie să fie pe termen lung. Pentru că, dacă investim anul ăsta și ne irigăm câteva zeci de hectare, e clar că ne asigurăm cât de cât existența ca lucrători de pământ pe viitor.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Dacă privim cu atenție cât de complex este tot ceea ce ne înconjoară, de la lumea vegetală la cea animală, de la fenomenele fizice la cele chimice, de la profunzimea psihicului uman până la amploarea fenomenelor sociale, te poți întreba: cum de mai poate pretinde cineva că acestea sunt rodul întâmplării? Relativ la scara istoriei, abia dacă am început să le înțelegem. Științe precum biochimia și genetica sunt relativ recente, iar cu cât le pătrundem mai mult, cu atât ne minunăm mai mult. Ne dăm seama că mecanismele care fac ca viața să meargă înainte sunt extrem de sofisticate. 

Cineva, pe care abia îl cunoscusem, într-un cadru natural, îmi mărturisea că singurul loc unde se simte aproape de Dumnezeu este acolo, în natură, și că intervenția omului face ca această conexiune să se piardă. Nu am fost de acord cu el, cu toate că, din politețe, nu am vrut să-l contrazic foarte tare, dar, mă întreb, de ce ar pune o barieră între om și Dumnezeu tocmai acela căruia Dumnezeu i-a acordat cea mai mare importanță, dăruindu-i capacitatea de a fi creativ, deci împreună lucrător în lumea atât de complexă, despre care vorbeam mai sus. Cred cu tărie că oamenii își doresc, ca de fiecare dată când realizează ceva, s-o facă bine. Atunci, de unde percepția că omul este la originea degradării acestei lumi? De altfel, o percepție justificată, dacă privim cu sinceritate evoluția istorică a lumii. 

Omul, ca parte a regnului animal, duce cu sine mai multe instincte prin care fiecare specie devine capabilă să se conserve. O specie lipsită de instincte precum cel de apărare, de supraviețuire, de reproducere, de organizare ar fi sortită pieirii imediate. Un animal căruia nu îi este frică, foame, sete, nu are dorință de împerechere, în mod instinctiv, toate acestea fiind lăsate la voia deciziei arbitrare, cu siguranță ar muri în scurt timp. Iar un grup neorganizat, fără un lider, s-ar risipi într-o clipă. Faptul că oamenii își doresc o cât mai bună poziție socială este parte a acestor instincte și nu este nimic rău în asta.

Doar că omul poate mai mult decât are nevoie și asta strică echilibrul. Omul are capacități pe care nicio altă specie de animale nu le are, printre acestea și posibilitatea de a proiecta viitorul. Din păcate, proiecțiile nu sunt întotdeauna bine făcute. Apare astfel teama, care nu este consecința unui pericol imediat, ci a unuia proiectat în timp. Și iată motivul pentru care foarte mulți își doresc să acumuleze cât mai mult, atunci când pot, pentru a-și menține poziția socială și în perspectiva în care nu vor mai putea s-o facă. Așa apare un defect al naturii umane, lăcomia. Aceasta stă la baza dezechilibrelor pe care le constatăm. Nu lucrarea omului în sine, nu exploatarea naturii, ci modul cum aceasta este făcută.

Omul a primit natura în dar pentru a o exploata, dar i-a lipsit înțelepciunea de a o face corect. A fost ca un manager nepriceput care nu are grijă de mijloacele de producție, uzându-le mai degrabă decât amortizarea lor. De-a lungul timpului, omul a dezvoltat tehnologii prin care să obțină cât mai mult, într-un cât mai ușor mod. Efectul este cel pe care-l vedem, iar a crede că ne putem opri este o iluzie. Răul e deja făcut. Ne aflăm într-o spirală din care e imposibil să ieșim.

Dorința de mai mult face parte din cultura noastră și chiar dacă ne dăm seama că e greșit, nimeni nu e dispus să se oprească. Iar dacă vorbim de domeniul agricol, dorința de a obține cât mai mult își are argumentele sale. Populația planetei crește, iar nevoia de hrană asemenea. Pentru a obține alimente care să fie accesibile și acelor pături sociale defavorizate, e nevoie de tehnologii care să ducă la abundență și la un preț scăzut. Nu cred că prin măsuri administrative radicale, precum cele pe care le iau liderii Uniunii Europene, problemele se vor rezolva. Deciziile arbitrare care ating mecanismele de gândire instinctuale despre care am vorbit nu vor face decât să crească frustrarea și fenomenele sociale extremiste.

Odată ce ne-am dat seama că am fost pe un drum greșit, nu ne putem întoarce la bifurcația la care am ales eronat pentru că aceea s-ar putea să fie mult prea departe în urmă, e nevoie să căutăm, cu mijloacele de acum, calea cea bună. Avem capacitatea de a o face, prin știință și creativitate, dar avem nevoie și de libertatea de a le putea folosi, nu punând restricții fără sens. Există și riscul de a greși din nou, dar a merge înainte înseamnă să îți asumi un risc.

A sta în locul în care suntem acum nu e o soluție bună, iar de întors, nu ne putem întoarce, așa cum am spus, greșeala e foarte mult în urmă. Natura ne-a fost dată în dar de către Dumnezeu, care ne-a dăruit și capacitatea de-a o stăpâni, pentru că ne-a creat după chipul Său, creatori, deci împreună lucrători. Trebuie să ne punem nădejdea că, inspirați de Duhul Sfânt, oamenii vor găsi drumul cel bun. Adică o agricultură capabilă să fie totodată și productivă, și sustenabilă. Dacă nu vor găsi, măcar am încercat. Natura e un dar, dar...

CITEȘTE ȘI: Puterea exemplului, cheia schimbării

Fermierii, mai săraci și discriminați de o legislație șchioapă

Cine-i de vină? Toți!

Pe agenda acestui final de an al vechii Comisii Europene, care își va încheia mandatul în jurul datei de 8 decembrie, condusă de vechea, actuala și viitoarea președintă, nimeni alta decât doamna Ursula von der Leyen, se află printre alte dorințe și cea de încheiere a negocierilor privind acordul de liber-schimb între Uniunea Europeană și Mercosur.

Mercosur este o organizație de liber-schimb din America de Sud, care reunește ca membri țări precum Brazilia, Argentina, Paraguay, Uruguay, Bolivia (admisă din 2023) și Venezuela, dar aceasta din urmă fiind suspendată din 2016 din cauza acuzațiilor aduse regimului Maduro că nu ar fi respectat libertatea democratică în această țară.

Altfel spus, această organizație reprezintă o piață de circa 435 milioane de locuitori, iar la poarta acestei organizații din America de Sud mai stau o serie de țări, care au postura de state asociate și am în vedere printre altele Peru, Ecuador, Columbia și altele, iar în momentul în care și acestea vor primi statutul de membri cu drepturi depline, vom vorbi de o piață regională de peste 550 de milioane de locuitori, care nu-i așa, nu este chiar de ici, de colo.

Țările din cadrul Mercosur sunt în mare măsură economii emergente, în curs de dezvoltare și care la acest moment mai mult exportă materii prime și destul de puține produse cu valoare adăugată mare, dar așa cum am arătat mai sus, prin mărimea populației sunt atractive ca piețe de desfacere. UE își dorește o prezență mai importantă în această regiune, mai ales în condițiile în care eforturile Chinei de a fi mai prezentă în această zonă sunt foarte serioase și de o intensitate deosebită.

Pe de altă parte, situația s-a mai complicat și pentru că principalele două țări din cadrul acestei organizații (Brazilia și Argentina) sunt membre, chiar foarte active, în cadrul BRICS, alături în special de China și Rusia, niște parteneri nu foarte frecventabili, în opinia țărilor din UE și America de Nord.

Uniunea Europeană a început negocierile cu Mercosur acum vreo 20 de ani, iar în 2019 s-a anunțat ajungerea la o primă înțelegere de principiu de natură politică, dar care nu a fost urmată și de înțelegerea economică, document care nu a reușit la aceea dată să convingă majoritatea țărilor europene că ar fi o formulă bună pentru acestea și astfel a rămas să fie negociată ulterior.

De aceea, negocierile au continuat și se speră ca la reuniunea țărilor G20 din Brazilia să se ajungă la un compromis și pe ultimele probleme rămase în suspensie, ca apoi la reuniunea din 2-4 decembrie 2024 a țărilor din Mercosur să se semneze acest acord de către președinta Comisiei, doamna Ursula von der Leyen.

Dar, așa cum am mai spus, semnarea documentelor nu înseamnă finalizarea acestui acord, ci acesta intră la aprobare în Consiliul European și dacă aici trece, merge apoi în Parlamentul European și doar dacă și aici este aprobat, intră în vigoare. Așadar, mai este cale lungă.

Lăsând la o parte pentru moment partea procedurală de adoptare sau respingere a acestui acord, să ne aplecăm un pic la ce ar aduce el părților aflate în negociere, cel puțin la nivel declarativ.

Germania și Spania, principalele susținătoare

Schimburile comerciale la acest moment între UE și Mercosur reprezintă afaceri de circa 40-45 miliarde euro/an, ceea ce este o sumă considerabilă, dar destul de neuniform repartizată, mai ales în interiorul comunității europene, unde țările din centrul și estul Europei au o felie destul de mică, în comparație cu Germania și Spania, principalele susținătoare ale acestui acord.

UE speră că prin adoptarea acestui acord să își poată crește exporturile de mașini și piese de schimb cu circa 35%, utilaje cu 14-20%, produse farmaceutice și chimice cu circa 14-18%, plus faptul că odată cu ocazia semnării acordului, firmele europene de servicii vor avea acces la piața contractelor guvernamentale pentru infrastructură, energie, armament și multe alte produse supuse achizițiilor guvernamentale din aceste țări, valori care nu sunt de neglijat.

Pe de altă parte și țările Mercosur speră să își crească exporturile de carne de vită cu circa 100.000 tone/an, exporturile de carne de pasăre, zahăr, porumb boabe și șrot de soia, precum și alte produse alimentare, dar și diferite materii prime care să compenseze importurile care vor fi în creștere. De aceea acest acord a fost denumit și ,,vaci contra mașini”, asta ca o reflectare a modului în care s-a gândit în esență trocul între cele două organizații.

Legat de preconizatele exporturi de materii prime, trebuie subliniat că în America de Sud sunt trei țări, două din cadrul Mercosur, adică Argentina și Bolivia, care alături de Chile reprezintă ,,triunghiul litiului”, cele trei deținând peste 50% din rezervele mondiale de litiu, mineral fără de care nu se poate gândi nici o strategie în domeniul mașinilor electrice, energie regenerabilă și orice altceva care necesită prezența unei baterii, iar Europa în schimb este dependentă aproape 100% de importuri legate de acest mineral.

Un alt aspect de interes legat de materiile prime îl reprezintă faptul că Brazilia deține peste 90% din rezervele mondiale de niobiu, un metal din grupa ,,metalelor rare”, dar este și producătorul principal al feroniobiului (un aliaj al niobiului cu fier ce conține 60-70% niobiu). Niobiul este folosit în special în aliaje, de obicei în oțeluri precum cele utilizate în fabricarea conductelor de gaz. Deși aceste aliaje conțin maximum de 0,1% niobiu, acest procentaj este suficient pentru a crește duritatea oțelului. Stabilitatea termică a superaliajelor ce conțin niobiu justifică utilizarea sa în motoarele cu reacție și cele ale rachetelor. Niobiul este folosit și în diverse materiale supraconductibile (care mai conțin titan și staniu), care mai sunt folosite pe scară largă în magneți supraconductori pentru scannerele IRM. Printre alte utilizări ale niobiului se numără folosirea sa în sudură, industria nucleară, electronică, optică, numismatică și fabricarea de bijuterii.

Dar dacă ambele părți au de câștigat din încheierea acestui acord, de ce se prelungește boala de aproximativ 20 de ani, prin negocieri lungi și fără substanță?

Ce vrea Europa

Țările din cadrul Mercosur au două mari obiecții care le împiedică să fie de acord cu forma actuală a proiectului de acord. Prima este legată de faptul că UE a adoptat un regulament, care va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2025 și care obligă blocul comunitar și fiecare țară membră în parte să aplice represalii economice țărilor care nu respectă cerințele acordului de la Paris, în special cerințele legate de oprirea defrișărilor, cum ar fi cele din jungla amazoniană, fapt pe care Brazilia îl consideră de neconceput a fi adoptat, chiar dacă noua administrație a președintelui Lula se laudă că a redus cu 48% defrișările în primele nouă luni de mandat, reducere insuficientă din punctul de vedere al europenilor.

Conform noului regulament european, nu pot fi importate produsele agricole obținute pe terenuri rezultate în urma defrișărilor, iar acest fapt duce și la o cerință secundară în sensul că europenii ar trebui să primească dreptul să verifice direct aceste aspecte pe teren, fapt care a fost considerat de țările sud-americane și în special de Argentina, un atac la suveranitatea lor.

De aici rezultă prima cerință și dispută a părților, în sensul că europenii cer stoparea defrișărilor mai ales din jungla amazoniană, iar sud-americanii cer suspendarea aplicării regulamentului pentru o lungă perioadă de timp.

Cea de-a doua problemă a părților este legată de mașinile electrice produse în Europa și care ar urma să fie importate în spațiul țărilor Mercosur, doar că acestea din urmă dispunând de metale rare foarte cerute în cadrul acestei industrii doresc să treacă de la stadiul de exportator de materii prime, la stadiul de producător de produse cu valoare adăugată mare. Astfel se pune problema ca europenii să producă aceste mașini în America de Sud în parteneriat cu firme locale, ceea ce ar reduce din interesul europenilor față de această industrie și, mai mult, li s-ar reduce marjele comerciale în mod semnificativ.

Or, dacă această cerință este acceptată, speranțele europenilor că își vor rezolva problemele cu forța de muncă din industria auto europeană, care acum se luptă cu spectrul șomajului pe scară largă, mai ales în Germania, se vor nărui.

La cele două dispute se mai adaugă și revolta fermierilor europeni, care este reprezentată la nivel european ca lider de opinie de către Franța și care mizează și pe sprijinul Austriei și al Poloniei. Dacă în cazul ultimelor două țări poziția se bazează pe anumite declarații ale unor demnitari, dar fără a fi fermă și fără echivoc la nivel de prim ministru și/sau președinte, în schimb Franța a anunțat prin vocea președintelui Macron dar și a Adunării Generale (Parlamentul francez) printr-o luare de poziție semnată de 600 de deputați și senatori, că nu vor susține acest acord dacă prin acesta nu se vor rezolva trei probleme și anume:

• Să se oprească defrișările din jungla amazoniană, adică pe cale de consecință să nu se accepte suspendarea sau prorogarea aplicării regulamentului care ar trebui să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2025;

• Alinierea legislației de mediu a țărilor din Mercosur în conformitate cu Acordul de la Paris referitor la protecția climei, ceea ce ar implica măsuri dure de reducere a poluării industriale, cu efecte importante asupra economiei acelor țări;

• Măsuri legislative în oglindă în domeniul sanitar și de mediu, care ar avea implicații dramatice și asupra agriculturii din aceste țări (din Mercosur), care ar trebui să accepte condiționalități similare cu cele existente în agricultura din UE. Printre altele ministrul francez al Agriculturii a arătat că în Brazilia consumul de pesticide este de 6 kg substanță activă/ha, în timp ce în Franța este de 3,6 kg s.a./ha, iar în Brazilia și Argentina, din cele 500 de pesticide folosite, peste 150 sunt interzise în Europa.

În această situație se va pune problema dacă Franța va reuși să creeze o minoritate de blocaj, care necesită existența a încă trei state nemulțumite de prevederile proiectului de acord, fapt care teoretic nu ar trebui să fie o problemă, în condițiile în care este de presupus că Austria și Polonia vor vota și ele împotrivă. Plus că este foarte posibil ca vot negativ să vină și din partea Ungariei, dar și a Belgiei și Olandei, care se confruntă la rândul lor cu o mare presiune din partea fermierilor proprii. Ar fi de dorit un vot negativ și din partea României dar vom dezvolta mai încolo și acest aspect.

Apoi mai este de reținut că un vot favorabil în Consiliul European nu înseamnă că s-a terminat, deoarece urmează și votul în Parlamentul European unde prezența suveraniștilor este în creștere și plus că sub presiunile interne este foarte posibil ca și alți parlamentari să voteze contra sau să se abțină, fapt care pune sub semnul întrebării dacă va trece sau nu acest acord.

Agricultura României ar fi afectată

Ajungând cu problema și la noi în România, prima observație oarecum încurajatoare este că votul în Consiliul European va avea loc după instalarea unui nou președinte la noi, iar acest lucru poate da o undă de speranță că implicarea în problemele agricole să fie mult mai semnificativă decât până în prezent, când a lipsit cu desăvârșire.

În prezent la nivelul MADR, poziția ministrului Barbu este de apărare a intereselor fermierilor, fiind deci o poziție de respingere a actualului proiect de acord comercial, doar că la acest moment comunicarea între minister și președinție nu pare a avea vreun nivel de intensitate, fapt care poate se va schimba după alegeri.

Din păcate, autoritățile române nu au sau nu au promovat activ o analiză economică cu impactul pe care l-ar avea la nivel de simulare o eventuală adoptare a actualului proiect de acord.

În opinia mea, România în primul rând ar fi afectată în special pe exportul și producția de carne de pui unde concurența sud-americană ar fi extrem de dură, în condițiile în care ar dispare taxele vamale la aceste produse și în plus sud-americanii au dreptul în prezent pentru a folosi făinurile proteice din pește și alte reziduuri de carne coroborat cu folosirea șroturilor de soia și a porumbului din culturi modificate genetic, care sunt mult mai competitive la preturile de comercializare.

Apoi economia noastră ar avea de suferit legat de exporturile noastre de porumb în cadrul comunitar, în special pe relația cu Spania aceasta fiind o mare ,,amatoare” de șroturi de soia și porumb boabe din culturi modificate genetic, datorită competitivității acestora la preț și care vor fi consumate pe scară largă in industria porcului din această țară.

Ar mai fi de reținut că redresarea industriei de producție de zahăr din sfeclă atât la noi, dar și în Franța sau Germania nu ar mai avea nici o șansă în fața importurilor de zahăr din trestie din țările sud-americane, care ar fi și mai competitive decât în prezent prin eliminarea taxelor vamale.

Dacă ar fi să privim oportunitățile teoretice pe care le-am putea avea noi ca țară, ar fi cele legate de eventualele exporturi de mașini de la Dacia și Ford, dar exporturi care nu sunt sigure și depind foarte mult de modele, dacă se produc sau nu deja în țările sud-americane, același lucru fiind valabil și pentru alte componente de mașini.

Legat de exporturi agricole nu am avea la ce să ne gândim, iar legat de produse chimice și farmaceutice vom spune pas din prima, noi nefiind activi pe aceste piețe în mod serios (nu vorbim de excepții izolate).

Prin urmare, fără a fi mari specialiști în economie, România este de așteptat să fie una din țările cu balanță negativă (deficit comercial) în eventualitatea adoptării acestui acord comercial. În acest caz se pune întrebarea de ce ar trebui să votăm pentru? Ce am primi la schimb?

Un vot pozitiv doar din solidaritate europeană (care nouă ca țară ne-ar dăuna în mod cert) nu ar face decât să confirme naivitatea și lipsa de profesionalism a reprezentanților noștri în astfel de chestiuni comerciale, dar trebuie să recunoaștem că acest lucru se manifestă de peste 30 de ani, deci nu de azi de ieri.

Acum, că poate la această naivitate se mai adaugă și altfel de stimulente de lobby nu știu și doar autoritățile competente pot verifica și da un verdict, dacă este vorba doar de prostie, sau și de hoție.

În aceste condiții ajungem la aceeași speranță, pe care am avut-o mereu în perioada de când suntem membri ai UE, adică sperăm ca alții să respingă eventuale înțelegeri, regulamente, acorduri, care nouă ca țară ne fac rău, fiindcă la noi nu are cine s-o facă, nici ca autorități și nici dintre liderii politici.

Dacă astfel se pune problema, oare nu ar trebui și noi după modelul altora (adică cel de peste ocean, din SUA) să ne gândim la faptul că dacă nu putem organiza să funcționeze eficient astfel de autorități, atunci să le desființăm? Rămâne să ne mai gândim.

În rest, numai de bine.

Articol de: dr. ing. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR, publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2024

CITEȘTE ȘI: O încercare de radiografiere a crizei din sectorul vegetal

Sectorul agroalimentar, puternic afectat de acordul UE – Mercosur

Abonamente Revista Fermierului ediția print, AICI!

Alianța pentru Agricultură și Cooperare, care face parte din cea mai mare organizație a fermierilor și cooperativelor agricole din Europa – COPA COGECA, a transmis o scrisoare deschisă autorităților țării noastre prin care reiterează opoziția fermă față de semnarea tratatului comercial între Uniunea Europeană și țările Mercosur.

Agricultorii și industria alimentară din Uniunea Europeană vor ca toate cerințele de mediu și agricole impuse statelor membre UE să fie respectate de țările Mercosur (Argentina, Brazilia, Uruguay, Paraguay și Bolivia).
Pe 21 noiembrie 2024, Alianța pentru Agricultură și Cooperare a mai trimis o adresă Guvernului României, președintelui țării și reprezentanților noștri la Bruxelles, care este acum completată de această scrisoare deschisă. Astfel, Alianța transmite argumentele detaliate prezentate de COPA-COGECA, care subliniază impactul grav pe care acordul UE – Mercosur îl va avea asupra agriculturii europene și românești.

Capitol agricol profund dezechilibrat

Capitolul agricol al acordului este semnificativ dezechilibrat, având un impact negativ asupra unor sectoare sensibile precum carnea de vită, carnea de pasăre, zahărul, etanolul și orezul. Aceste sectoare sunt deosebit de vulnerabile la perturbările pieței.

Impact negativ asupra comerțului

Evaluarea impactului cumulativ publicată de Centrul Comun de Cercetare (JRC) în acest an indică în mod clar efectele comerciale negative asupra acestor sectoare sensibile, exacerbând și mai mult preocupările agricultorilor din UE. Acesta este un aspect esențial, deoarece UE începe în prezent negocierile cu Ucraina pentru liberalizarea suplimentară a liniilor tarifare rămase în cadrul zonei de liber schimb aprofundat și cuprinzător (DCFTA) UE - Ucraina, inclusiv unele dintre aceleași sectoare sensibile, cum ar fi: carnea de pasăre, zahărul, mierea și etanolul.

În plus, UE urmărește acorduri de liber schimb cu India și Thailanda, care au unele dintre principalele lor interese ofensive în aceleași sectoare sensibile. Toate combinate, efectul cumulativ în viitor ar putea duce la prăbușirea unora dintre aceste sectoare-cheie de producție ale UE.

Divergența standardelor de producție

Există o divergență importantă în ceea ce privește standardele de producție agricolă între UE și țările Mercosur, în special în ceea ce privește utilizarea produselor agrochimice, sănătatea și bunăstarea animalelor și standardele de siguranță alimentară. Această disparitate este evidențiată de cel mai recent audit al DG Sante privind carnea de vită cu hormoni din Brazilia. În plus, practicile agricole din țările Mercosur sunt legate de defrișări semnificative, subminând eforturile globale de protecție a mediului.

Standarde mai scăzute în țările Mercosur

Țările Mercosur funcționează în conformitate cu standarde de mediu, de muncă și de siguranță mai puțin stricte, ceea ce le permite să producă bunuri agricole la costuri mai mici. Acest lucru creează condiții de concurență inegală pentru agricultorii din UE care aderă la standarde mai ridicate. Sindicatele, ONG-urile de mediu organzațiile de fermieri și organizațiile de consumatori se opun acestui acord, de asemenea, pe baza acestor preocupări.

Riscul de saturare a pieței și de pierdere a veniturilor

Afluxul de produse cu costuri reduse din țările Mercosur prezintă un risc de saturare a pieței, ceea ce poate duce la pierderi semnificative de venituri pentru agricultorii UE. Acest lucru amenință viabilitatea economică a multor ferme mici și mijlocii din UE și pune în discuție modelul nostru de producție, în special în momentul în care acestea se confruntă cu prețuri ridicate la inputuri și cu condiții climatice dificile.

Protocol slab privind durabilitatea

Protocolul adițional privind durabilitatea trimis țărilor Mercosur în martie 2023 este, din perspectiva producătorilor agricoli, în mod clar inadecvat, bazându-se în principal pe convenții internaționale, fără măsurile executorii necesare.

În plus, răspunsul Mercosur din septembrie 2023 a demonstrat în mod clar lipsa lor de ambiție și lipsa dorinței de a se angaja să adopte măsuri obligatorii în materie de durabilitate. De fapt, acest acord, încheiat în 2019, nu respectă capitolul privind comerțul și dezvoltarea durabilă și capitolul privind sistemele alimentare durabile, care au reprezentat o caracteristică standard și importantă în toate acordurile comerciale cele mai recente.

„România, având o industrie agroalimentară insuficient dezvoltată, va fi puternic afectată. Fermierii și cooperativele agricole din UE nu sunt împotriva comerțului, ci pledează pentru acorduri echitabile și echilibrate care să le protejeze mijloacele de subzistență, să mențină standarde ridicate și să sprijine durabilitatea mediului. Având în vedere că principalul interes ofensiv al țărilor din Mercosur este accesul la piața UE cu valoare ridicată, sectorul nostru este moneda de schimb pentru beneficiile nete pe care alte sectoare din UE le vor obține în urma unui astfel de acord. Pentru comunitatea agricolă, acest lucru nu este acceptabil și transmite un mesaj foarte îngrijorător.

Având în vedere aspectele menționate, vă solicităm să susțineți ferm poziția României împotriva semnării tratatului UE - Mercosur, alăturându-vă statelor precum Franța, Italia, Spania, Polonia și Austria.

Avem încredere că veți reprezenta cu fermitate interesele fermierilor români și europeni în negocierile de la Bruxelles și veți contribui la protejarea sectorului agricol național”, le transmite autorităților Alianța pentru Agricultură și Cooperare, formată din organizațiile PRO AGRO, LAPAR, UNCSV și AFF.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Sorin Moise, secretar de stat în Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), provine dintr-o familie de fermieri din județul Brăila, de la Tufești. Absolvent al USAMV București, a lucrat o vreme în ferma familiei, după care timp de zece ani a condus Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (OJFIR) Brăila, iar în ultimii trei ani îl găsim în conducerea MADR. În luna decembrie, Sorin Moise împlinește 44 de ani și se mândrește cu faptul că de 25 de ani activează în sectorul agricol, punând la socoteală și facultatea, când a participat la stagii de practică și și-a ajutat familia în afacerea agricolă. Cu secretarul de stat Sorin Moise am abordat provocările și oportunitățile din agricultură, dar și din spațiul rural.

Reporter: Ultimii ani nu au fost ușori pentru agricultură, iar anul acesta a început cu protestele fermierilor, a continuat cu seceta cruntă şi cuţitul a cam ajuns la os, sacul s-a cam golit. Fermierii au nevoie de investiţii şi de sprijin pentru a relua ciclul de producție. Aţi luat nişte măsuri urgente la nivel de minister, împreună cu colegii dvs. Care sunt acestea?

Sorin Moise: Au fost adoptate trei acte normative foarte importante și toate sunt cumva legate de seceta din acest an. O să încep cu primul, în care discutăm de despăgubirile pentru secetă, discutăm de 1.000 lei pe hectar pentru fermierii care au grad de afectare de peste 30% calamitate pe cultură. Banii vor ajunge în conturile fermierilor cel mai probabil până în 10 noiembrie. Menționez că banii există în bugetul Ministerului Agriculturii, au fost alocaţi din fondul de rezervă al Guvernului.

Al doilea act normativ la fel de important este cel referitor la amânarea datoriilor fermierilor, atât către bănci, cât şi către furnizorii de inputuri agricole, până în vara anului viitor. Cei care au un proces-verbal de calamitate cu minimum 30% pot să beneficieze de prevederile acestei ordonanţe şi să-şi amâne ratele. Acum nu ştiu dacă e bine sau nu, pentru că nu ne garantează nimeni că anul viitor va fi unul bun, adică nu ne-am dori ca anul viitor, dacă ne confruntăm din nou cu seceta, să le mai punem o povară amânând această rată. Sunt sigur că fermierii noştri au fost tot timpul conştienţi de ce se întâmplă şi că sunt nişte oameni foarte serioşi. Dacă au avut posibilitatea să plătească cât au putut, au plătit. Dar noi am venit cu acest act normativ ca să nu se creeze abuzuri asupra lor, să nu vină cu dobânzi penalizatoare, cu executări silite pe utilaje, deci e un instrument de protecţie pentru fermieri.

Şi ultimul act normativ este o regândire a programului „Creditul fermierului”, unde venim cu suplimentarea garanţiei de stat de la 80% la 100%, deci fermierul nu mai trebuie să pună absolut nimic garanţie. De asemenea, ROBOR-ul este susţinut de Ministerul Agriculturii. Deci au o rată foarte mică şi cam atât pică în sarcina lor de plată. Foarte important este că acum, „Creditul fermierului” vine şi cu posibilitatea plăţii ratelor la creditele neperformante, pentru că în trecut fermierii nu puteau să plătească din aceste credite ratele către alte credite. Acum le oferim această posibilitate, să plătească ratele către credite neperformante, ceea ce este foarte important. Adică, dacă au un credit cu dobândă de 12%, plătesc din creditul actual ratele acolo şi rămân cu rate la un credit cu dobândă de 3% sau cât va fi dobânda aici.

Încă o veste bună, fermierii s-au obişnuit cu ea, din 16 octombrie APIA a început plata avansurilor, astfel încât ne dorim ca până la 1 decembrie toţi banii de care discutăm acum să fie cumva la dispoziţia fermierilor. Pentru că e foarte important ca ei să-şi termine ce au de plată, anul financiar, să nu treacă cu datorii din anul acesta în anul viitor. Cam astea sunt măsurile de care s-a ocupat în ultimul timp Ministerul Agriculturii şi trebuie să mulţumim Guvernului că a fost alături de noi şi am găsit înţelegere, pentru că aproape în fiecare săptămână ministrul Agriculturii era la primul ministru cu mâna întinsă să mai ceară nişte bani.

„Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural.”

Eforturi pentru popularea zonelor rurale

Reporter: Proveniți din mediul rural, cunoașteți problemele satului românesc...

Sorin Moise: Când vorbim de agricultură și de spațiul rural ar trebui să plecăm în primul rând de la resursa umană. Agricultura nu poate fi făcută fără oameni, fără tineri, iar din păcate principala problemă pe care o are Europa, şi chiar pe plan mondial am putea spune că există această problemă, este depopularea spaţiului rural. Pentru că din ce în ce mai mulţi tineri sunt atraşi de mirajul urban, fără să poată să explice efectiv care sunt beneficiile mutatului într-o zonă urbană. În spaţiul rural, ştim cu toţii, sunt mult mai multe beneficii. Discutăm aici de sănătate, de partea financiară, dar, într-adevăr, locuitul într-un spaţiu rural înseamnă şi multă muncă. Iar din păcate, din ce în ce mai mulţi tineri preferă un stil de viaţă mai liniştit, mai lejer şi tocmai aici intervine rolul nostru, al autorităţilor, care trebuie să-i convingem, să-i educăm, să stăm de vorbă cu ei, să-i convingem să meargă în instituţiile în care să putem să-i pregătim, stagii de practică, cursuri la Direcţiile Agricole şi şcoli de specializare în liceele agricole şi în universităţile de specialitate, ca să revină în spaţiul rural.

Reporter: Problema este că statul investește 20 – 25 de ani într-un om, până îşi termină studiile, inclusiv cele superioare, şi aici în ţară nu reuşim să-i oferim un salariu, un loc de muncă decent, şi atunci el pleacă în străinătate. Ba mai mult decât atât, există această goană după oameni bine pregătiţi din partea companiilor din ţările europene.

Sorin Moise: Globalizarea încet-încet cuprinde şi România. Pe de o parte avem oameni, de la forţă de muncă brută până la specialişti de cel mai înalt nivel, care pleacă din domeniul agricol din România şi muncesc în alte ţări. În acelaşi timp, în România vedem c-au început să vină muncitori din toate ţările lumii, ţări care livrează forţă de muncă în Europa. Chiar recent vorbeam cu un prieten din Brăila, are o fermă de ovine, şi care-mi spunea că i-au venit șase muncitori cred că din Sri Lanka, şi spunea că-i are de vreo lună, a început să se înţeleagă cu ei.

Reporter: E o soluţie, dar oare e de viitor? Cum vedeţi popularea satului românesc sau fixarea forţei de muncă în locul de naştere sau măcar într-un areal mai restrâns?

Sorin Moise: Ministerul Agriculturii alocă resurse importante financiare pentru instalarea tinerilor fermieri în spaţiul rural. Deja am avut o măsură care s-a închis, fondurile au fost epuizate, discutăm de o alocare financiară de 210 milioane de euro, undeva la suma maximă pe proiect de 70.000 de euro doar pentru tinerii fermieri, sută la sută finanţare europeană. Nu trebuia să pună niciun ban, dacă era eligibil.

În afară de această măsură dedicată exclusiv tinerilor fermieri, şi în celelalte măsuri tinerii fermieri sunt prioritizaţi prin prisma punctajului. Dacă exploataţia este deţinută de un tânăr fermier sau dacă din exploataţie face parte şi un tânăr, el primeşte un punctaj suplimentar.

Revin la zona de învăţământ. Avem măsura prin PNRR, prin care fiecare liceu agricol din România va primi o finanţare tocmai pentru a-şi adapta curricula şi toate materiile la nevoile actuale, adică curricula va fi făcută de Ministerul Educaţiei, dar în parteneriat cu universităţile de ştiinţe agricole şi medicină veterinară din România şi vor fi adaptate, spunem noi, nevoilor zonale şi regionale, pentru că aţi văzut că în funcţie de zonă nu sunt aceleaşi nevoi. Poate e o zonă în care predomină sectorul zootehnic, creşterea de bovine, ovine, vacă de carne, vacă de lapte, în zonă la mine la Brăila cu preponderenţă sunt de interes studiile agricole şi agronomice pentru că acolo producem foarte multe cereale, avem zone cu specific pe pomicultură, pe viticultură, deci trebuie cumva să ne adaptăm, să nu mai creăm o materie universal valabilă în toată ţara.

„Agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.”

Nevoile unesc agricultorii

Reporter: Vorbim despre dezvoltarea agriculturii şi a satului românesc, vorbim despre fixarea locului de muncă şi mai ales de crearea de locuri de muncă, de realizarea de afaceri care să crească numărul locurilor de muncă, ați amintit de zonare și știm foarte bine că zona montană este una cu totul specială. Ce măsuri există sau aveți în vedere pentru dezvoltarea zonei montane?

Sorin Moise: Zona montană a avut tot timpul alocări separate, pentru că a fost o cerinţă specială din partea asociaţiilor de profil din zonele respective. Și pe bună dreptate, pentru că ştim cu toţii, viaţa la munte e frumoasă dar nu e uşoară, mai ales în contextul în care vedem că sunt tot felul de provocări, atât din cauza animalelor sălbatice, cât şi din cauza faptului că trebuie efectiv să stai să munceşti în vârful muntelui şi câteodată eşti rupt de realitate. Tocmai de aceea am considerat necesară alocarea separată pentru zona montană, unde beneficiari pot fi doar cetăţenii care locuiesc în acele zone, tinerii.

Făcând o analiză simplă, ne dăm seama că cele mai puternice agriculturi din Uniunea Europeană sunt cele care au cea mai mare valoare adăugată pe hectar, şi discutăm de Italia, Olanda, Spania, Franţa, de unde nu pleacă niciun bob de grâu ca materie primă brută sau niciun litru de lapte sau niciun kilogram de carne. Totul e procesat, făcut în aşa fel încât să aducă cât mai multă valoare adăugată fermierului respectiv. Ţinând cont şi plecând de la aceste considerente, alocările pe care le-am făcut pentru zona de procesare în acest an au fost din fonduri europene, o măsură de 210 milioane de euro şi ne-a surprins interesul foarte mare pe care l-au avut fermierii noştri pe această măsură, pentru că la această alocare am avut proiecte depuse de 1,1 miliarde de euro, deci de cinci ori mai multe proiecte depuse. Încercăm să suplimentăm sumele, pentru ca să putem să oferim bani pentru toate proiectele care au fost eligibile pe această măsură de procesare, am cerut deja un acord Comisiei Europene pentru a realoca din anumite scheme sau măsuri care considerăm noi că nu sunt de un aşa mare interes pentru fermieri.

Trebuie să fim realişti, în contextul în care în ultimii patru-cinci ani am avut o serie de provocări, agricultura nu mai poate fi făcută la fel ca înainte. Este un moment zero, este un moment în care dacă nu înţelegem că trebuie să ne valorificăm producţia şi să aducem valoare adăugată în fermele noastre, e posibil să închidem afacerile.

Reporter: Aminteaţi țări din UE unde trebuie să punctăm că există o tradiţie în ceea ce înseamnă asociere, cooperative agricole. Din păcate, la noi asocierea de orice fel nu prea funcționează. În acele ţări pe care le-ați menționat sunt cooperative care funcţionează de 40, 50, 60 de ani sau chiar mai mult, şi care au o dezvoltare continuă.

Sorin Moise: Dacă ne uităm la istorie ne dăm seama că şi pe ei tot nevoile i-au unit, i-au făcut la momentul respectiv, acum 50-60 de ani, să pună bazele acestor cooperative. Cred că aceşti ani prin care am trecut, din cauza crizelor succesive care au venit, din cauza secetei şi schimbărilor climatice, cumva fermierii noştri au devenit din ce în ce mai uniţi. Am avut la minister discuţii, în ultimii trei ani şi în ultimul an mai ales, cu asociaţii de fermieri şi-i văd pe toţi că au început să vorbească aceeaşi limbă. Adică au început să devină mai uniţi, să aibă acelaşi interes, ceea ce e foarte important. Pentru că şi pentru noi, ca autoritate, una e să-ţi vină zece asociaţii care solicită acelaşi lucru, alta e să-ţi vină zece asociaţii care să solicite zece soluţii diferite pentru zece probleme diferite. Eu am un exemplu foarte bun, şi revin la mine la Brăila, avem acolo Braicoop, o cooperativă agricolă destul de mare, care acum înţeleg că au şi un proiect european pe care să-l implementeze în perioada următoare, văd că fermierii sunt uniţi, că lucrează foarte bine, şi încet-încet se leagă şi prietenii între ei, îşi dau sfaturi, consultanţă, cei are au experienţă mai mare îi ajută pe cei tineri şi până la urmă cred că asta e cheia şi soluţia într-o cooperativă. Ministerul Agriculturii trebuie să vină şi el cu o finanţare, cu facilităţi fiscale pentru cooperative, cu care am şi venit, cu punctaje suplimentare sau cu facilităţi în accesarea măsurilor, dar şi în interiorul lor cooperativele trebuie să-şi gestioneze foarte bine problemele, astfel încât să-şi atragă noi membri şi să aibă un punct comun de dialog cu Ministerul Agriculturii.

Perdele forestiere pentru combaterea schimbărilor climatice

Reporter: Aţi menționat schimbările climatice. Iată că de mai bine de trei ani avem parte de secetă, lucru neplăcut pentru ceea ce înseamnă supravieţuirea agricultorilor care nu au parte de irigaţii sau de a putea să intervină atunci când este nevoie, astfel încât cultura să supravieţuiască şi să producă măcar atât cât s-a investit în ea. Anul acesta, în 2024, trebuie să recunoaştem că cei care şi-au scos cheltuiala sunt fericiţi.

Sorin Moise: De trei ani de când sunt în MADR am participat în numele ministerului la foarte multe conferinţe, prin Washington, în Dubai, în Paris, în Berlin, în foarte multe zone de interes. Vreau să vă spun că în toate zonele în care am participat, principalele două probleme acestea erau: prima – depopularea spaţiului rural, şi a doua – schimbările climatice, care devin din ce în ce mai agresive peste tot mapamondul. Deci nu e ţară care să nu se plângă, se plângeau olandezii acum doi ani de secetă. Vă daţi seama?! Şi ei spuneau că e secetă că plouă o dată la trei-patru zile! Trebuie să ne canalizăm eforturile concentrat, pentru că noi oricum avem nişte alocări financiare pentru combaterea schimbărilor climatice, şi principala măsură pe care ministerul o are este dezvoltarea sistemului de irigaţii prin Programul naţional de irigaţii, cu o valoare de 1,8 miliarde de euro pentru următorii ani, sume din bugetul naţional, deci aici discutăm de infrastructura principală de irigaţii, şi în completare venim cu banii din fonduri europene, PNS din acestă perioadă, 400 milioane de euro pentru refacerea infrastructurii secundare de irigaţii şi 100 milioane euro pentru înfiinţarea sistemelor de irigaţii la nivel de fermă. În zonele în care ANIF-ul nu a avut OUAI-uri constituite sau nu a avut reţea constituită, acolo mai sunt fermieri cu surse de apă în vecinătate unde vor să-şi facă şi ei un sistem să poată să irige 50-100 de hectare care le-ar fi de mare folos în această perioadă.

În ferma familiei mele, de câţiva ani se folosește irigatul prin picurare. Nu pot spune că este o soluţie ideală, dar este o soluţie care ne-a ajutat să trecem peste aceşti ani grei.

Reporter: Dar care necesită o investiţie foarte mare pe hectar.

Sorin Moise: În fiecare an, dar discutam cu nişte vecini şi mă întrebau: nu e scump? Şi le-am zis: e scump, dar când văd porumbul că e verde cel puţin sunt sănătos la cap. În momentul în care vezi că ţi se usucă porumbul pe câmp, nu mai ai absolut nimic. Şi nu doar porumbul, ci toate culturile. Deci despre asta discutăm. Ca să poţi să mergi mai departe, trebuie să fii sănătos, iar schimbările astea climatice cel mai tare ne afectează integritatea psihică.

„E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.”

În continuare, alte măsuri pe care ministerul le-a luat pentru a combate schimbările climatice, avem prinsă în PNS o măsură în valoare de 12 milioane de euro, cu 200.000 euro pe proiect, pentru înfiinţare de perdele forestiere la nivel de fermă. Este o măsură tot cu sută la sută finanţare europeană, adică fermierul nu trebuie să pună nimic, urmează probabil să apară în perioada următoare.

Avem şi măsura de la Mediu din PNRR, acea măsură de împădurire prin care România şi-a luat un angajament să împădurească câteva mii de hectare, iar aici noi am sfătuit tot timpul fermierii care au terenuri degradate sau pe care nu le pot iriga şi ştiu că au producţii foarte mici în ultimii ani să facă această împădurire, mai ales dacă sunt terenuri în proprietatea lor sau pe care au contracte de arendă sau de concesiune pe o perioadă mai mare de 20 de ani. În toată această perioadă fermierul va primi o pierdere de venit de la Ministerul Agriculturii, subvenţia, dar şi o subvenţie specială de la Ministerul Mediului, în total ar fi undeva la 600 de euro pe hectar, dacă nu mă înşel, plus costurile iniţiale cu înfiinţarea pădurii, care sunt decontate de Ministerul Mediului. Deci este o măsură binevenită, mai ales pentru zona de sud extrem al României, de sud-est, zonele cele mai afectate de seceta din ultimii trei-patru ani.

Am văzut în ultimii ani furtuni de nisip în zona Bărăganului, la mine în Brăila. Eu am văzut în Ialomiţa, Brăila, am plecat într-o după-amiază de vară de la Brăila spre Ialomiţa, furtuni de nisip. N-am văzut în viaţa mea aşa ceva! E clar că aceste schimbări climatice vin destul de agresiv peste noi, şi dacă nu vom lua măsuri, vom suporta consecinţele cu toţii.

„Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi. Pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Trebuie găsit un echilibru.”

Reporter: Să vorbim, scurt, de ambițiile, strategiile Bruxellesului referitoare la mediu și climă. 

Sorin Moise: Este clar că setul de măsuri pe care l-a propus Comisia Europeană a fost pe baza unor analize făcute şi verificând ce s-a întâmplat în ultimii 10-20 de ani cu clima din Europa. E clar că nişte beneficii, cel mai probabil pe termen lung, vor fi, dacă am aplica Green Deal-ul exact aşa cum îl dorește Bruxellesul.

Din păcate, acest Green Deal nu a fost adaptat la nevoile pe care le au fermierii astăzi, pentru că fermierii astăzi, în toată Europa, sunt îndatoraţi, au credite şi trebuie să-şi plătească ratele la bancă. Pe ei nu-i interesează să lase terenul pârloagă sau un an să pună o cultură şi alt an altă cultură. Pe ei îi interesează în continuare să-şi optimizeze producţiile, ca să poată să obţină un venit mare şi să-şi plătească datoriile. Că dacă n-ar avea presiunea datoriilor, eu nu cred că ar fi atât de disperaţi aceşti fermieri. E clar că sunt îndatoraţi, au probleme, au făcut investiţii, tot noi i-am stimulat să facă şi aceste investiţii, aşa încât ori Comisia Europeană trebuie să facă ceva, şi deja a început să facă, adică s-o lase mai uşor cu ambiţiile legate de climă şi de mediu, ori trebuie să vină suplimentar cu alte sume de bani. Adică, pot să las teren pârloagă dacă-mi dai 500 de euro pe hectar. Şi atunci n-am nicio problemă, eu nu cred că e fermier în România care să nu vrea, în contextul în care am avut secetă în ultimii patru-cinci ani, să nu lase 100 de hectare pârloagă şi să ia 500 de euro pe hectar. Dar nu poate să lase pârloagă şi să ia 100 de euro, pentru că nu poate face nimic cu acei bani. Aici trebuie să găsim un echilibru şi un punct comun. Aceste probleme noi le-am transmis de anul trecut prin vocea miniştrilor care ne-au reprezentat la Bruxelles, prin vocea secretarilor de stat, şi le-am spus tot timpul că ambiţiile sunt prea mari, că fermierii nu mai fac faţă, dar a fost nevoie de protestele din iarnă ca să ne ia şi pe noi cineva în serios, pe noi ca ţară, pentru că acolo ridicam aceste probleme, dar părea că suntem singurii din UE care avem aceste probleme, deoarece colegii omologi ai noştri din alte ţări, niciunul nu ridica acest subiect.

Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

CITEȘTE ȘI: România solicită extinderea Cadrului Temporar de Criză și Tranziție și creșterea plafonului de ajutor 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În Capitala Ungariei a avut loc, în perioada 8-10 septembrie 2024, Reuniunea Informală a Miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, eveniment organizat de Președinția ungară a Consiliului Uniunii Europene, a cărei prioritate este o viitoare Politică Agricolă Comună axată pe fermieri.

În contextul provocărilor recente cu care s-au confruntat fermierii, cum ar fi evenimentele meteo extreme cauzate de schimbările climatice, costurile ridicate ale inputurilor, efectele negative ale războiului sau perturbările pieței cauzate de creșterea importurilor din ţări terțe și având în vedere cerințele tot mai stricte ale standardelor Uniunii Europene, Președinția ungară a UE a lansat o dezbatere a Consiliului privind Politica Agricolă Comună post-2027, pentru a cunoaște așteptările miniștrilor și a sprijini Comisia Europeană să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027. Prin urmare, au fost analizate măsurile de sprijin ce urmează a fi implementate în perioada următoare pentru producătorii agricoli europeni. 

În cadrul intervenției sale, referitor la principalele instrumente din cadrul celor doi piloni în perioada post 2027, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu a evidențiat necesitatea unui buget mai consistent alocat PAC pentru viitorul exercițiu financiar, adaptat unui nivel echitabil al plăților directe, prin aplicarea principiului convergentei externe, dar și pentru a compensa fermierii pentru aplicarea unor condiționalități de mediu sporite.

Totodată, a fost subliniată importanța identificării unei formule prin care toate statele membre să aibă un nivel similar al plății directe. Flexibilizarea cadrului legislativ, o mai mare libertate acordată țărilor membre UE, precum și identificarea de mecanisme de finanțare și creditare avantajoase pentru a permite fermierilor introducerea inovării și a noilor tehnologii în cadrul exploatațiilor agricole au reprezentat alte elemente din cadrul intervenției lui Florin Barbu.

În ceea ce privește contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor, România a susținut că stabilirea ambițiilor de mediu trebuie să țină cont de nevoia de a menține competitivitatea sectorului agricol. Astfel, a fost solicitată existența unei perioade de tranziție pentru implementarea elementelor de noutate introduse, care implică o serie de condiții suplimentare, astfel încât fermierii să se poată adapta la noile cerințe.

Referitor la revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor, s-a reliefat necesitatea unei alocări financiare consistente atribuite rezervei de criză, precum și a unor instrumente eficiente de susținere a fermierilor în contextul crizelor. În egală măsură, pentru a putea valorifica aceste instrumente disponibile la nivelul PAC, a fost propusă oportunitatea creării unei rețele la nivelul statelor membre în cadrul căreia să fie prezentate modele de bune practici cu privire la instrumentele de gestionare a riscurilor, precum și schimburi de opinii pentru a permite o îmbunătățire a implementării acestor instrumente.

Ministrul român al Agriculturii a mai solicitat urgentarea distribuirii fondurilor europene destinate despăgubirilor fermierilor, regândirea derogărilor pentru neonicotinoide, precum și extinderea eligibilității cheltuielilor pentru animalele de reproducție.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

În perioada 8 – 10 septembrie 2024, la Budapesta (Ungaria), are loc Reuniunea Informală a Miniștrilor Agriculturii din statele membre ale Uniunii Europene, la care participă ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Florin Barbu. Va fi lansată dezbaterea privind Politica Agricolă Comună post-2027, cu scopul de a contura așteptările miniștrilor agriculturii și de a ghida noua Comisie, care urmează să preia mandatul în această toamnă și să pregătească propuneri legislative pentru PAC post-2027.

În conformitate cu prioritățile Președinției maghiare a UE, tema reuniunii este: „Către o viitoare politică agricolă comună competitivă, rezistentă la criză, durabilă, favorabilă agricultorilor și bazată pe cunoaștere”.

Schimbul de puncte de vedere ale oficialilor europeni se axează pe trei teme cheie. Astfel, va fi inițiată o dezbatere privind simplificarea schemelor de sprijin pentru agricultură și revizuirea principalelor tipuri de sprijin. De asemenea, va fi analizat modul în care poate fi sporită contribuția sectorului agricol la obiectivele Geen Deal fără a pune în pericol competitivitatea fermierilor. În cele din urmă, se va realiza revizuirea instrumentelor sistemului de management al crizelor pentru a asigura un sprijin eficient pentru fermierii aflați în situații de criză din ce în ce mai frecvente.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

La început de primăvară am ajuns în județul Iași, la Bălțați, unde Marian Topală (44 de ani) lucrează 600 de hectare, exploatația fiind înființată în urmă cu 32 de ani de tatăl său. De întreaga suprafață agricolă se ocupă fermierul împreună cu trei mecanizatori, având la dispoziție utilaje performante pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp. Seceta este cea mai mare provocare a ultimilor ani, însă problemele agricultorilor nu se limitează la secetă sau la schimbările climatice.

Reporter: În prezent lucrați 600 de hectare, iar povestea fermei a început cu mulți ani în urmă. O afacere agricolă pornită de tatăl dvs, inginerul agronom Dumitru Topală, un om care s-a zbătut inclusiv pentru mediul asociativ și care azi nu mai este, din păcate. Dumnezeu să-l odihnească!

Marian Topală: Totul a început aici în 1992, acum 32 de ani, a fost o exploataţie începută de tatăl meu care, din păcate, nu mai este alături de mine. El s-a ocupat de comasarea terenurilor, a putut să facă faţă junglei din anii ’90, ştim foarte bine cu toţii ce se întâmpla pe atunci.

„Cel mai mult, seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri. Devine din ce în ce mai dificil.”

Reporter: Atunci când creditele aveau dobânzi galopante...

Marian Topală: Da, tata a pornit afacerea asta, a făcut ferma când creditele erau aproape de 80%, dar am rezistat în tot acest timp. Exploataţia se află situată în comuna Bălţaţi, mai exact în jurul satului Sârca, o suprafaţă de 600 de hectare, aproape compactă, e despărţită doar de drumuri de exploataţie, şi de aici pot să zic, optimizarea tuturor lucrărilor şi a cheltuielilor.

Reporter: Suntem în anul 2024, după câţiva ani de pandemie, cu un război la graniţă, ce au însemnat toate aceste lucruri din punct de vedere economic? Cum s-au schimbat toate lucrurile?

Marian Topală: Pe lângă ce aţi zis dvs., legat de cei doi ani de pandemie şi acum aproape doi ani de război, să nu uităm de cei doi ani de secetă care au fost între aceste episoade, care de fapt ne-au marcat mult mai mult decât restricţiile din vremea pandemiei sau nesiguranţa de zi cu zi, având în vedere că este un război alături de noi. Cel mai mult seceta ne-a făcut probleme, pentru că am avut de pierdut şi producţii, şi preţuri, iar după toate acestea a avut loc o explozie a costurilor din cauza preţurilor la inputuri, la motorină, la forţa de muncă. Devine din ce în ce mai dificil. Peste toate astea, mai avem de-a face şi cu acest Green Deal la care trebuie să ne supunem.

„Legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde.”

Reporter: La început de an fermierii, au protestat în toată Europa, şi la noi, dar mai ales în Vest, ceea ce arată că fermierilor din toată Europa le este greu.

Marian Topală: Le este greu şi pot să zic că le-a cam ajuns cuţitul la os, pentru că legislaţia şi cerinţele actuale pentru a putea să producem cereale şi hrană devin din ce în ce mai absurde. Nu este posibil ca în timpurile de astăzi să lăsăm necultivat 4% din terenul exploataţiilor noastre, ştiind foarte bine nevoia de hrană continuă a acestei planete. Este ceva ce eu nu pot să înţeleg.

„Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau nu sunt în pas cu realitatea din teren.”

Reporter: Ce ar trebui să facă autoritățile în sprijinul fermierilor?

Marian Topală: Din ce am observat, autorităţile sunt mai mult cu urechea şi cu privirea către Bruxelles decât cu privirea spre truditorii pământului. Deci, ce vine de acolo trebuie implementat, pentru a putea beneficia în continuare de anumite avantaje aduse de această piaţă comunitară şi de Uniunea Europeană. Dar situaţia per ansamblu este la fel în toată Europa, fermierii, toţi, sunt nemulţumiţi, de aceea au ieşit la proteste. Protestele, de fapt, au fost pentru a conştientiza anumite lucruri, că ceea ce hotărăsc şi ce decizii se iau acolo nu sunt în pas cu realitatea din teren.

Reporter: Să revenim la povestea fermei dvs., care începe cu un tractor U650 şi cu un autocamion denumit popular Raba. Cu ce utilaje lucraţi acum? Şi nu întâmplător vă pun această întrebare, ci v-o adresez din punctul de vedere al eficienţei economice, care trebuie să fie din ce în ce mai mare, având în vedere condiţiile în care se face agricultură azi, având în vedere toate provocările menționate mai sus.

Marian Topală: Pot să spun că acum peste 30 de ani, când a început toată această afacere, existau mai multe U650, nu doar cel pe care l-aţi văzut în fermă, erau undeva la 15-17 tractoare U650, erau mult mai mulţi angajaţi, undeva peste 30, pentru a putea să facem faţă acestei provocări, acestei exploataţii. În momentul de faţă, cele 600 de hectare sunt lucrate cu trei mecanizatori împreună cu mine şi, desigur, utilaje performante de care nu ne putem lipsi. Am accesat fonduri europene cu ani în urmă, am putut să achiziţionez o combină pentru recoltat păioase şi floarea-soarelui şi porumb, cu toate echipamentele necesare, un tractor de mare putere, 300 CP, cu toate utilajele aferente, instalaţii de erbicidat, instalaţii de fertilizat, deci pot să zic că am cam toată gama de maşini pentru a putea face faţă, în orice moment, oricărei provocări din câmp.

Reporter: Grâul arată bine acum, primăvara, vedem o nuanţă de verde proaspăt, însă ne spuneaţi că v-aţi luptat cu seceta. Condiţiile agro-meteorologice se schimbă dramatic, pornind de la încălzirea globală. Cum trebuie să se adapteze fermierul pentru a face faţă secetei?

Marian Topală: Prima mea opţiune a fost aceea de a renunţa la soiurile româneşti de grâu. Am optat pentru niște soiuri din Austria. Apa puţină care există în perioada semănatului poate să-mi asigure dezvoltarea doar a plantei-mamă, iar precipitaţiile din primăvară, care oricum sunt însemnate sau optime, îmi asigură ceilalţi fraţi din câmpul de grâu. Unde ne aflăm acum este soiul austriac Logika. După cum se vede, arată foarte bine, a primit o raţie de 200 kg de azot la hectar la fertilizat, precipitaţiile m-au ajutat foarte mult, şi urmează, având în vedere că la momentul acesta când facem reportajul sunt undeva la 26° C, toate evoluează, inclusiv buruienile, urmează să intrăm la primele tratamente fitosanitare în această cultură.

„Nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, niciun an nu seamănă cu celălalt.”

Reporter: Ce înseamnă aceste variaţii extreme de temperatură?

Marian Topală: Nu ştim cum se mişcă curenţii de aer, am văzut temperaturi de 0°C noaptea, ceea ce este îngrijorător pentru plante, pentru culturi, şi pentru cele din câmp, dar mai ales pentru livezi. Suntem aici într-un bazin pomicol foarte important. Aceste variaţii de temperatură afectează foarte mult plantele.

Reporter: Şi noi, oamenii, le resimţim.

Marian Topală: Exact. Vă daţi seama ce se întâmplă jos, la nivelul solului. Sperăm totuşi să nu sufere atât de mult, să fie o perioadă de doar câteva ore cu aceste temperaturi de 0° sau minus 1°C, pământul începe să se încălzească şi sperăm să nu avem prea multe pagube.

Reporter: Să revenim la ceea ce vorbeam mai devreme, despre războiul de la graniţă. Piaţa a fost inundată de cereale din Ucraina, care sunt produse la preţuri mult mai mici și nu respectă normele europene. Ce înseamnă acest lucru pentru fermierul din România?

Marian Topală: Vă daţi seama că este foarte dificil să poţi produce la standarde europene şi la cerinţe europene şi să intri într-o piaţă în care nu ai cum să concurezi, din cauza preţurilor. Preţul nostru de cost este mult mai mare decât cel al ucrainenilor şi încercăm să găsim soluţii prin a optimiza cât mai mult cheltuielile în câmp, prin a renunţa la anumite tratamente, prin a renunţa la anumite substanţe sau la anumite verigi tehnologice, pentru a putea obţine un preţ de cost cât mai apropiat cu cel al ucrainenilor. Nu ştiu dacă vom reuşi. Dar, oricum, ceea ce vindem noi sau s-a vândut – nu ştiu cum va fi anul acesta – s-a făcut în pierdere. Mai ales că acum se apropie, în sud, peste 60 de zile începe, recoltatul la orz. Deci, mai sunt 60 de zile şi atunci vom vedea cum va evolua piaţa. Până acum, din ce am văzut, nu sunt veşti foarte bune în privinţa preţurilor, din ce am urmărit bursa şi celelalte reportaje legate de acest lucru.

Reporter: Aşadar, în prezent avem foarte multe variabile din punct de vedere agrometeorologic, din punct de vedere economic. Pe vremuri se spunea că toată lumea se pricepe la fotbal şi la agricultură. Cum trebuie însă să gândească fermierul din zilele noastre?

Marian Topală: Pot să zic că nu mai este un standard sau un tipar în a face o cultură sau a lucra pământul. Totul se schimbă de la zi la zi, de la lună la lună, observăm şi noi, niciun an nu seamănă cu celălalt, nu mai facem agricultură așa cum se scria în cărți, perioadele optime s-au schimbat. Acum trebuie să profităm de orice picătură de apă, pentru a putea face ca plantele să răsară. Trebuie să alegem hibrizi sau soiuri cât mai rezistente la secetă. Companiile producătoare de seminţe evoluează, pe an ce trece sunt descoperiţi noi hibrizi, este un lucru îmbucurător pentru noi. Tot timpul trebuie să fii adaptat şi conectat la ceea ce se întâmplă în jurul tău.

„Fără pasiune, nu poţi să faci agricultură. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă.”

Reporter: Am vorbit până acum despre cultura mare, dar dvs. faceţi şi pomicultură.

Marian Topală: Da. În fermă am o suprafaţă de aproximativ un hectar de cireş, un hectar de cais. Livada de cireş a fost ultimul lucru făcut împreună cu tatăl meu acum 13 ani şi de aceea mă străduiesc s-o îngrijesc şi să arate foarte bine, în amintirea lui.

Reporter: Aşadar vorbim şi de pasiune, nu doar de eficienţă economică.

Marian Topală: Exact. De fapt, tot ceea ce vedeţi este pasiune, pentru că fără pasiune nu poţi să faci agricultură. Agricultura nu e ca un job de la ora 8:00 la ora 16:00, după aia te-ai dus acasă, ai uitat orice problemă. Nu. Tot timpul eşti conectat la câmp. E un microb care a intrat aici, în inimă, şi într-adevăr eşti pasionat să faci acest lucru, să stai în natură, să vezi plantele de la zi la zi cum cresc, să vezi acea sămânţă pe care o pui în pământ şi în trei-șapte zile o vezi că răsare şi este viaţă acolo. Tot ce vedeţi în jurul nostru e viaţă.