În ultimii ani, sectorul agricol românesc a fost și continuă să fie sub un real asediu. Alinierea la noile condiții ale Politicii Agricole Comune și strategiile europene de implementare a Green Deal-ului au pus o presiune enormă pe fermierul român, dar și pe cel european. În calitate de reprezentant al României la Copa – Cogeca, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) este în permanent contact cu realitățile agriculturii europene, dar și cu impactul pe care îl au pachetele legislative emise de Comisia Europeană din dorința de a trece la o agricultură verde până în 2030.

„Lupta pe care o ducem cu organismele europene continuă, mai ales când în joc este siguranța alimentară europeană și națională. Criza provocată de COVID-19 ne-a pus în situația de a ne reorganiza și de a găsi soluții pentru a adapta practicile agricole. O nouă criză se întrevede prin prisma conflictului ruso-ucrainean. Invazia Ucrainei riscă să perturbe piețele globale pentru produsele agricole și mărfurile necesare producției agricole, cum ar fi energia, îngrășămintele și cerealele-oleaginoasele. Rusia este cel mai mare furnizor de combustibil al UE (18% din importurile UE provin din Rusia); exporturile rusești de îngrășăminte către UE reprezintă 3 miliarde euro sau aproximativ 30% din importurile de îngrășăminte la nivelul Uniunii, iar în cazul României ajung și până la 40%. Aceste lucruri nu pot rămâne fără ecou la nivelul agricultorului român”, transmite AAC.

În fața acestor noi provocări Alianța pentru Agricultură și Cooperare nu poate rămane fără o reacție fermă. Cele patru organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, având în vedere contextul actual dificil, solicită o serie de acțiuni și măsuri pentru evitarea colapsului sectorului agroalimentar autohton. Prin urmare, AAC cere derogare de la prevederile Strategiei Farm to Fork cu privire la suprafețele necultivate pentru conservarea biodiversității, acum fiind esențială orice suprafață agricolă. Totodată, Alianța solicită derogare de la limitările privind reducerea la 50% a fertilizanților și pesticidelor.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare recunoaște în continuare nevoia de o dezvoltare durabilă, adaptarea politicii agricole pentru prezent și viitor. PAC nu include însă numai protecția mediului și a climei, ci în primul rând un sector agricol eficient din punct de vedere economic și al securității agroalimentare. Obiectivele PAC sunt foarte importante pentru fermierii și cooperativele agricole din România și se vor aproba doar prin implicarea directă și concertată a Copa-Cogeca și a autorităților din statele membre. Acum este nevoie de unitate și reprezentarea activă a sectorului agroalimentar românesc în toate forumurile existente la nivel european, de către toate organizațiile fondate și conduse de producători agroalimentari. În actualul context de criză este mult mai importantă construcția, unitatea, prezența activă la nivelul tuturor forurilor, decât acțiuni divergente care tind să dezbine și să afecteze profund interesele fermierilor și cooperativelor. Reprezentativitatea AAC este o certitudine și nu poate fi contestată. Aceasta se poate dovedi oricând cu actele constitutive, membrii fondatori, participarea acestora în organele de conducere și luarea deciziilor, aspecte validate de instanță și considerăm normal, ca orice entitate/persoană, înainte să conteste să se asigure că din actele constitutive ale așa-ziselor „organizații de fermieri” pe care le reprezintă reiese că sunt formate din producători, că aceștia au drept de decizie și se reprezintă într-un mod transparent prin organele de conducere. Alianța pentru Agricultură și Cooperare își manifestă în continuare deschiderea pentru colaborare în cadrul grupurilor de dialog civil naționale cu toate organizațiile producătorilor, pentru o prezență proactivă a sectorului agroalimentar la nivelul autorităților naționale și europene”, precizează AAC într-un comunicat de presă transmis redacției.

Cele patru organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (APPR, Federația PRO AGRO, LAPAR și UNCSV), însumează aproximativ 3.500 de fermieri care lucrează o suprafață totală de 2,5 milioane ha, la care se adaugă 1,5 milioane ha echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianța cuprinde totodată și membri care activează în industria alimentară și cumulează o cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajați de 15,95% din totalul sectorului agroalimentar românesc.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul războiului ruso-ucrainean, izbucnit pe data de 24 februarie 2022, două sectoare de maximă importanţă ale Uniunii Europene au de suferit: sectorul agricol şi alimentar, ambele având nevoie urgentă de o ajustare cât mai rapidă a practicilor şi de un răspuns legislativ ferm din partea Comisiei Europene pentru a contracara situaţiile de criză care se întrevăd deja la orizont. Ţinând cont de faptul că, în doar câteva zile, costurile de producţie, preţurile inputurilor, în special ale îngrăşămintelor, dar şi ale energiei au explodat, răspunsul din partea decidenţilor publici trebuie să vină cât mai rapid.

La iniţiativa Preşedinţiei Franceze a UE, pe 2 martie 2022 a avut loc o videoconferinţă a miniştrilor Agriculturii din statele membre, în cadrul căreia s-au discutat principalele riscuri cu care cele două sectoare se confruntă în urma invaziei din Ucraina. Ordinea de zi a cuprins câteva puncte fierbinţi, precum estimările privind aprovizionarea, preţurile, accesul la materii prime şi inputuri agricole, dar şi identificarea soluţiilor la problemele care pot apărea atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.

Comisarul european al Agriculturii, Janusz Wojciechowski, şi-a exprimat intenţiile de a activa mecanismul european de răspuns la criza de securitate alimentară instituit de Comisie şi de grupul de lucru la nivel înalt pentru sectorul cărnii de porc. De asemenea, acesta a vorbit despre adoptartea unor măsuri excepţionale în temeiul regulamentului privind Organizarea Comună a Pieţei, care vizează cele mai afectate sectoare de creşterea inputurilor.

În urma şedinţei, Preşedinţia franceză a solicitat Comisiei Europene reevaluarea Strategiei Farm to Fork şi luarea în considerare a unor derogări necesare pentru a creşte capacităţile de producţie. Aceste măsuri urmează a fi discutate atât de Comitetul special pentru Agricultură, cât şi în cadrul întâlnirii din 21 martie a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish).

La nivelul statelor membre se pune accent pe o creştere a rezilienţei şi a suveranităţii alimentare care să fie incluse în politicile agricole ale Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa UE de importurile de porumb din Ucraina, care reprezintă aproximativ 55% din importurile europene totale de porumb, actuala situaţia ameninţă suveranitatea alimentară a bătrânului continent. Pactul Verde European riscă, de asemenea, să îngreuneze situaţia actuală, diverse studii arătând că producţia de porumb din UE ar putea scădea între 7% şi 22%, aspect care ar accentua dependenţa Uniunii de principalii exportatori mondiali de porumb (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi Ucraina).

Dar care sunt nevoile şi dorinţele fermierilor în acest context critic?

Fermierii francezi, de exemplu, au înaintat o serie de măsuri menite să echilibreze situaţia de criză în ceea ce priveşte culturile mari. Din punctul lor de vedere, revizuirea Strategiei Farm to Fork este o soluţie posibilă, în contextul cerinţelor ambiţioase ale Uniunii de a aloca 4% din terenul arabil elementelor neproductive. „Această tendinţă trebuie oprită imediat”, afirmă într-un comunicat de presă cele mai mari asociaţii de reprezentare ale fermierilor din Franţa.

Într-un astfel de context, devine urgentă restabilirea capacităţii de producţie a UE în sectorul agricol şi alimentar, dar şi susţinerea fermierilor pentru a face faţă tuturor provocărilor. Totodată, consumatorul final nu trebuie neglijat, iar asigurarea unei protecţii a puterii de cumpărare a acestuia trebuie numaidecât adoptată. Sprijinul finanţărilor publice pentru inovare trebuie accelerat pentru dezvoltarea unor soluţii novatoare, cum ar fi noile tehnici de ameliorare a plantelor.

În cadrul videoconferinţei a fost subliniată importanţa mobilizării tuturor forurilor internaționale relevante, inclusiv OCDE, G20, G7 și FAO, pentru a răspunde nevoilor urgente ale sectorului agricol şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar. Suntem părtaşi la un eveniment istoric cu repercusiuni ample, care poate va sta la baza unei renaşteri a politicii şi direcţiei la nivel european a uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale economiei mondiale, agricultura.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 9 decembrie 2021, ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a participat la ședința Consiliului Director al Clubului Fermierilor Români, în care au fost prezentate bilanțul pentru 2021 și planul de acțiuni pentru 2022. În aceeași zi, ministrul s-a întâlnit cu fermierii participanți la programele „Antreprenor în Agricultura 4.0” și „Tineri Lideri pentru Agricultură” derulate de Club în scopul pregătirii fermierilor pentru ridicarea nivelului de competențe manageriale și profesionale ale acestora, dezvoltarea propriilor afaceri agricole și creșterea competitivității și profitabilității fermelor din România.

Florian Ciolacu, directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, a precizat că asociația are reprezentare națională și capacitatea de promovare a intereselor fermierilor pentru asigurarea competitivității și rezilienței fermelor. Organizația se concentrează pe serviciile de consultanță care creează valoarea adăugată pentru fermieri, precum managementul riscului în ferme (asigurări agricole), valorificarea producției agricole (comerț cu cereale) și optimizarea investiției în tehnologizarea fermelor (consultanță utilaje agricole). „Clubul continuă să dezvolte programele de pregătire profesională și activitățile de reprezentare și informare-comunicare pentru fermieri, și vizează pe termen mediu-lung să devină un think tank specializat pe agricultură și să ofere input relevant, strategic pentru Guvern și Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale”, a spus Florian Ciolacu.

Dan Hurduc, președintele în exercițiu, a evidențiat implicarea activă, susținută a Clubului în elaborarea PNS prin participarea la grupurile de lucru de la nivelul MADR și a organizării grupurilor de lucru regionale pentru consultarea fermierilor în elaborarea propunerilor de eco-scheme. „Clubul a transmis în noiembrie o propunere fundamentată de eco-scheme către MADR, pentru preluare în PNS, propunere care ține cont de specificul regiunilor agricole din țara noastră și factorii limitativi pentru producția agricolă (apa, calitatea solurilor și schimbările climatice)”, a arătat Dan Hurduc.

Laszlo Becsek, care va prelua mandatul de președinte al Clubului începând cu 1 ianuarie 2022, a menționat că sunt necesare mai multe programe pentru dezvoltarea sectoarelor din agricultură, implementarea Strategiei integrate la nivel național privind gestionarea apei pentru agricultură (propunere lansată de Club privind finanțarea refacerii și modernizării sistemelor de irigații). „Fermierii au nevoie ca Ministerul Agriculturii să elaboreze planuri pe mai mulți ani pentru predictibilitatea și stabilitatea afacerilor agricole și identificarea soluțiilor optime de dezvoltare pentru fermele din România”, a evidențiat Laszlo Becsek.

Adrian Chesnoiu a apreciat implicarea Clubului Fermierilor Români și rezultatele obținute până acum în avantajul fermierilor, considerând că propunerile mediului asociativ trebuie să se regăsească în politicile și programele ministerului și a anunțat că PNS se va finaliza până la sfârșitul lunii decembrie 2021. Ministrul consideră că mecanismele pentru investiții trebuie să fie legate de performanță, care să vizeze acoperirea deficitului de balanță comercială, politicile publice trebuie adaptate pentru a răspunde acestei nevoi, iar raportarea trebuie făcută ținând cont de specificitatea domeniilor din agricultură.

Șeful MADR a abordat câteva subiecte de interes major pentru fermieri, precum: identificarea soluțiilor pentru finanțarea irigațiilor; lansarea unor programe și politici pentru atragerea tinerilor în agricultură și ridicarea gradului de cunoștințe și specializare a forței de muncă active în acest domeniu; necesitatea unor politici și programe aliniate la nevoile fermierilor, care să vizeze creșterea competitivității la nivel european a agricultorilor din țara noastră; dezvoltarea activităților de procesare a materiei prime; posibilitatea și necesitatea ca România să deschidă piețe noi externe; subvențiile pentru anumite culturi și inputuri; debirocratizarea și cooperarea inter-ministerială pentru eficientizarea interacțiunilor cu fermierii; implementarea și extinderea soluțiilor de digitalizare a instituțiilor responsabile pentru agricultură, pentru a veni în sprijinul fermierilor; reglementări necesare privind inputurile pentru agricultură (utilizare fertilizanți, acces la pesticide). „Este necesară punerea în prim-plan a competitivității afacerilor agricole, rezultatele și viabilitatea afacerilor agricole trebuie să fie în centrul programelor de finanțare a investițiilor, raportarea să fie făcută la modele multiperformanță, cu accent pe competențe, pregătirea și disponibilitatea forței de muncă specializată în agricultură”, a afirmat Adrian Chesnoiu.

Antreprenor în Agricultura 4.0

Clubul Fermierilor Români a marcat prima săptămână de cursuri din programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, care se adresează fermierilor interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor, și a adus laolaltă 21 de participanți provenind din toate regiunile țării.

Ministrul Agriculturii a salutat inițiativa organizării programului „Antreprenor în Agricultura 4.0”, exprimându-și încrederea că fermierii antreprenori reprezintă parteneri alături de care autoritățile din România pot perfecționa și armoniza politicile publice, într-o abordare pragmatică și eficientă. În timpul întâlnirii dintre Adrian Chesnoiu și fermierii antreprenori au fost dezbătute subiecte precum viabilitatea sistemelor de irigații, situația subvențiilor pentru grâu și îngrășământ, recomandările Uniunii Europene privind reducerea utilizării de fertilizanți în agricultură, dar și reglementarea accesului la pesticide.

„Suntem onorați să îl avem alături de noi pe ministrul Agriculturii Adrian Chesnoiu la debutul acestui program și salutăm interesul manifestat de domnia sa cu privire la inițiativele Clubului Fermierilor Români. Programul este unul dintre proiectele importante ale asociației noastre, misiunea noastră fiind aceea de a susține creșterea competențelor antreprenoriale ale fermierilor care conduc afaceri agricole în România – și, implicit, creșterea performanței lor”, a declarat Dan Hurduc, președinte Clubul Fermierilor Români.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” își propune să sprijine fermierii antreprenori să își creeze un plan de dezvoltare sustenabilă a propriei afaceri agricole și pune la dispoziția acestora studii de caz aplicate, concomitent cu oferirea unui set de instrumente de management care să le ofere posibilitatea de a-și alinia propriile afaceri la tendințele actuale din agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor europene competitive. Programul de perfecționare managerială se desfășoară în perioada decembrie 2021 – februarie 2022.

„Programul se aliniază obiectivelor pe care Ministerul Agriculturii le conturează în ceea ce privește dezvoltarea și digitalizarea acestui sector și, de aceea, propunerea noastră este de a conecta în permanență afacerile cu comunitatea decidentă politică și administrativă. Sunt convins că în urma acestui program, fermierii vor pleca cu o încredere mai mare în posibilitatea lor de a performa și de atinge indicatorii de performanță pe care i-au stabilit pentru afacerile lor”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Tinerii, resursa de care România are nevoie

Ministrul Agriculturii a interacționat și cu tinerii fermieri participanți la programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români și aflat la a treia ediție anul acesta.  

Adrian Chesnoiu a subliniat faptul că ar dori ca la nivelul ministerului pe care îl conduce să fie abordate direcțiile identificate de tinerii antreprenori pentru dezvoltarea agriculturii din România, astfel încât împreună cu aceștia să fie găsite acele soluții care pot transforma riscurile în oportunități în agricultură. În opinia ministrului, tinerii au puterea de a schimba percepția asupra agriculturii, și de aceea este nevoie ca ei să fie la curent cu direcțiile și schimbările trasate la nivel global, astfel încât să poată asigura o mai bună reprezentare la nivel european și determina schimbarea. Ministrul Agriculturii a salutat tinerii fermieri din Republica Moldova și a îndemnat participanții din program să facă schimb de idei și bune practici pentru valorificarea oportunităților și potențialului agriculturii din cele două țări, pentru a consolida puntea de legătură dintre cele două țări.

„Tinerii sunt resursa de care România are nevoie, în condițiile în care forța de muncă din agricultură este îmbătrânită”, a spus Adrian Chesnoiu. Printre subiectele discutate cu fermierii participanți la programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” s-au numărat problema forței de muncă din fermele zootehnice, condițiile trasate în cadrul programelor de finanțare, respectiv problema actualizării prețurilor și necesitatea diversificării producției agricole din România. În încheiere, ministrul și-a exprimat încrederea că tinerii înțeleg mecanismele care conduc spre schimbare la nivel global și se vor implica activ în această schimbare.

Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” are ca scop pregătirea generațiilor viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles. Seria 2021-2022 a programului numără 60 de participanți provenind atât din România, cât și din Republica Moldova.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe parcursul acestui an, Clubul Fermierilor Români a organizat, în toate regiunile țării, conferințe regionale la care au participat fermieri și autorități centrale și locale responsabile pentru agricultură. Scopul conferințelor a fost acela de informare, analiză și dezbatere a celor mai importante teme privind agricultura, precum noua reformă PAC, bugetul european diminuat, Pactul Ecologic European, investițiile cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, comerțul cu cereale, formarea tinerilor fermieri, strategia națională de gestiune integrată a apei și solului. Revista Fermierului a participat la aceste întâlniri și am tras concluziile împreună cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu.

„Agricultura se face la ţară, se face cu oameni care trebuie să înţeleagă că este un domeniu foarte profitabil, în care pui foarte multă inteligenţă, deci trebuie pregătire.”

Reporter: La fiecare conferință dezbaterile au fost interesante. Ce-i aşteaptă, domnule director, pe fermieri?

Florian Ciolacu: O vorbă înţeleaptă care e pusă în aplicare de unele ţări, comunităţi, sectoare mai avansate economice, spune că dacă vrei să controlezi viitorul trebuie să îl inventezi chiar tu. Asta facem noi, încercăm să inventăm viitorul, încercăm să îl cunoaştem, să anticipăm şi să-i pregătim pe cei care sunt actorii schimbărilor să influenţeze viitorul. Informaţiile, care au fost foarte, foarte dense, sunt convins că vor genera o reflecţie personală la nivelul fiecărui fermier, îi vor face mai activi în discuţiile din grupurile de lucru online pe care noi le avem, îi vor face să-şi aloce timp ca să înţeleagă şi să aloce oameni din firmele pe care le conduc, ca să se ocupe de aceste teme şi, devenind mai activi, să poată să fie parte din acest proces de pregătire a viitorului.

Agricultura românească are pe de o parte o şansă extraordinară rezultată din diversitatea de care ne bucurăm şi care e un dar al naturii, are o neşansă poate din anumite rezultate ale unor procese greşite care s-au întâmplat în România şi care au dus la fărâmiţarea terenului agricol, care au dus la abandonarea unor infrastructuri care ne duceau în altă zonă de gestiune a riscului decât cea de astăzi, în care suntem meteo-dependenţi. Agricultura are o capacitate bună să treacă acum peste toate problemele, dacă este politic bine susţinută, dacă este financiar bine susţinută, dacă se înţelege că fermele performante sunt cele care sunt coloana vertebrală şi forţa pe care se sprijină securitatea alimentară a României, dacă se înţeleg toate astea agricultura românească are posibilitatea prin acest vehicul al fermelor performante să treacă într-o altă etapă de dezvoltare, devenind până la urmă şi o pârghie să spunem în poziţionarea mai bună a României în negocierile europene şi la nivel mondial. Spun asta fără să exagerez în niciun fel locul în care ne aflăm acum şi potenţialul, perspectivele pe care noi le-am analizat şi le vedem. Anul ăsta România a fost pe unele culturi principala sursă de cereale oleaginoase a Uniunii Europene, dar din păcate s-au menţinut pierderile prin absenţa unor capacităţi de depozitare şi de procesare. Două miliarde de dolari am estimat noi pierdere la nivelul unei singure culturi, de floarea-soarelui, prin faptul că nu există o coordonare între politicile de susţinere a dezvoltării unor spaţii de depozitare, a unor capacităţi de procesare, a unor măsuri care să asigure menţinerea în ţară a acestei producţii. Sunt multe exemple, putem să creştem şi să transformăm această agricultură prin metodele noi, prin tehnologiile noi, într-un punct de atractivitate pentru tineri. Există o comunitate care cred că se numeşte „Viaţa la ţară fără ceas”, dacă îmi amintesc bine, care e formată din tineri care s-au întors în rural, care lucrează de acolo online şi care au intenţia de a rămâne acolo, de a se bucura de lucrul extraordinar al vieţii mai aproape de natură. Agricultura se face la ţară. Agricultura se face cu oameni care trebuie să înţeleagă că este un domeniu foarte profitabil, că nu mai e domeniul ăla cu sapa, ci un domeniu în care pui foarte multă inteligenţă, deci trebuie pregătire. Trebuie să ne implicăm în a elabora direcţiile pe care agricultura românească va evolua în viitor, avem obligaţia să pregătim tineri şi să-i punem pe ei să fie primii actori în a genera atractivitate pentru agricultură. Tinerii au obligaţia de a lucra într-o comunitate de afaceri, aşa cum sunt comunităţi de afaceri în alte domenii, cum e tehnologia informaţiei în care România excelează, e foarte bună, pentru a genera proiecte noi şi a transforma ceea ce înainte era o meserie ultimă la care te duceai că nu reuşeai în alte părţi, într-una care să fie una care să se lupte pentru admitere în facultate, să fie de mare interes, în care să întoarcem înapoi în ţară tineri de care avem nevoie să lucreze aici, în agricultură, la țară. În rest, fermierii și-au spus problemele pe care le ştim cu toții: nevoia de apă, nevoia investiţiilor în sistemele de gestiune a apei, nevoia unor reglementări care să dea predictibilitate fermierului, contractele de arendă, o lege a arendei, o lege a vânzării terenurilor, o lege a consolidării şi comasării terenurilor agricole. Pe toate şantierele astea noi lucrăm.

Strategie națională de gestiune integrată a apei și solului

Reporter: Apa este o mare problemă a agriculturii. Ştiu că lucraţi la o strategie națională de gestionare a apei, a solului, o strategie care, trebuie să menționăm, pleacă de jos în sus, pornește de la fermieri.

Florian Ciolacu: Propunerile pornesc de unde trebuie ele să pornească natural, şi ne întoarcem la un mod de lucru care vrea să rezolve problemele, pornind de la nevoile reale ale fermierilor. Clubul Fermierilor Români a transmis către Ministerul Agriculturii şi către Ministerul Mediului un document de justificare a necesităţii lansării unui proces prin care să se elaboreze o astfel de strategie la nivel naţional, care să fie rodul unei colaborări interinstituţionale, în principal mediu şi apă, Ministerul Mediului – Ministerul Apei care împreună gestionează apa pentru agricultură, cu participarea unor actori instituţionali asociativi, asociaţii ale fermierilor, ca să poată să fie preluate temele corect de către cei care elaborează această strategie. A fost primită foarte bine această propunere, era şi un context bun, dezamăgirea pentru că PNRR-ul nu admitea finanţarea irigaţiilor, dezamăgirea că PNRR admitea parţial finanţarea desecării drenajului, lucru care ne-a determinat pe noi să facem această justificare, să abordăm cele două ministere, să facem o propunere privind o structură a acestei strategii, un calendar de lucru, şi să solicităm, şi a fost acceptată, o întâlnire care s-a dovedit a fi o primă întâlnire, urmată de alte întâlniri, pentru începerea lucrului pentru această strategie. Acum când discutăm, tocmai am încheiat a doua întâlnire, aici la Timişoara pe grupul de lucru pentru elaborarea strategiei, şi spun grupul de lucru regional Banat, pentru că noi vrem să constituim în jurul fiecărei regiuni care are probleme specifice, o abordare specifică care să se regăsească în această strategie naţională de gestiune integrată a apei, care strategie să permită identificarea acţiunilor într-un plan de acţiune multianual, cu finanţare din surse multiple a problemei apei. Vedem lucrul ăsta constituit în jurul fermierilor, pentru că de la ei trebuie să pornească identificarea obiectivelor, şi cu sprijinul centrelor de competenţă regională în acest domeniu, care sunt universităţile. Vedem implicarea universităţilor, şi aici întâlnirea are loc nu întâmplător în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole din Timişoara, universitate cu care noi am lucrat anticipativ faţă de existenţa Planului de rezilienţă şi redresare economică, deci în 2019 noi am pornit un studiu privind necesitatea modernizării, reabilitării structurilor hidroameliorative de desecare-drenaj din zona de sud-vest a României, în care de la început studiul a fost finanţat de fermieri, că de la ei pornea problema, realizat de către universitate, sprijinit şi gestionat de Club, în care argumentele pe care noi le-am stabilit a fi urmărite în cadrul acestui studiu erau de refacerea biodiversităţii, refacerea structurii şi calităţii solului, măsuri de mediu de care să ţină seama în investiţia necesară ca apa în surplus şi care lipseşte după o perioadă de timp, să fie disponibilă pentru agricultură. De la această idee, de la tot ce s-a scris ulterior în PNRR şi nu a mers mai departe spre a fi aprobat şi finanţat, de la faptul că legislaţia europeană s-a modificat şi continuă să se modifice în dinamică în raport cu noile strategii cuprinse în Pactul Ecologic European, pornind de la toate astea am mers cu justificarea pentru grupul de lucru pentru elaborarea strategiei naţionale, am mers către universităţi şi prima este cea din Timişoara, care avea deja o experienţă, vom replica acest model ducându-ne către universităţi din alte regiuni ale ţării, şi mă refer la Moldova, la Iaşi, mă refer la Constanţa pentru zona Dobrogea, mă refer la Craiova pentru zona Oltenia, mă refer la Cluj pentru centrul ţării, mă refer la Bucureşti evident pentru zona unde Universitatea de Ştiinţe Agricole are competenţe, capacitatea de a veni cu expertiză. Totul este de a identifica cât mai repede obiectivele specifice, de a face o analiză a situaţiei actuale pe aceste structuri hidroameliorative, de a vedea care e legislaţia europeană schimbată şi care trebuie implementată şi de care trebuie ţinut seama în utilizarea gestiunii apei pentru agricultură, de a stabili căile cele mai bune pentru a face lucrul ăsta, care să se reflecte în măsuri de finanţare prin PNRR care are o componentă aprobată şi poate, Dumnezeu ştie, vor mai fi adăugate alte componente legate de irigaţii, ne dorim lucrul ăsta, prin Planul Naţional Strategic care urmează să fie pus în discuţie şi care din 2023 va avea măsuri de finanţare a unor proiecte, şi va avea măsuri de finanţare a unor activităţi pe terenul agricol, deci pe Pilonul I, pe suprafaţă, acele ecoscheme care să încurajeze inclusiv o gestiune a apei.

Reporter: Prin urmare, în acest moment se scrie această strategie de gestiune a apei și solului în agricultură.

Florian Ciolacu: Trebuie să clarific, strategia asta a venit ca o idee de la noi, ea nu poate să fie decât rezultatul unei colaborări interinstituţionale între cel puţin două ministere, Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, noi nu vrem să scriem strategia asta, vrem să susţinem cu ceea ce fermierii, consultanţii noştri pot produce pentru a contribui la elaborarea acestei strategii, pe care o vedem o strategie guvernamentală, elaborată într-un parteneriat multi-sectorial, multi-actori, englezii au un cuvânt mai simplu: multi-stakeholders, adică şi noi, reprezentanţii fermierilor, şi fermierii, şi companiile care sunt şi au implementat proiecte şi au experienţă în domeniul tehnologiilor avansate ca să punem acolo ceea ce trebuie pentru a regla, a ţine echilibrul şi între problemele de apă şi nevoile de mediu şi biodiversitate. Deci, strategia asta este a ţării, o vedem a ţării, am semnalat nevoia, am făcut o justificare, punem la dispoziţie fermierii care ştiu care sunt problemele, punem şi identificăm şi creatori de tehnologie sau firme care au experienţă tehnologică în aplicarea unor astfel de soluţii ca să se cunoască care sunt ele, care sunt cele mai bune; facem oficiul de a dezvolta parteneriate cu universităţile, ca ele să vină cu contribuţie ştiinţifică, cu fundamentare, şi vrem să sprijinim acest demers. Există toată deschiderea la nivelul Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului pentru a elabora această strategie, vă confirm că s-a spus clar, s-a recunoscut nevoia ei, în înţelegerea, cum spuneam, a schimbărilor, a dinamicii actuale în ce priveşte reglementarea europeană a apei pentru agricultură şi pentru orice alte tipuri de utilizare, astfel încât să avem cât mai repede, cum spuneam, o utilizare a surselor de finanţare disponibile din PNRR şi din Planul Naţional Strategic, şi o încurajare a investiţiilor private, ale fermierilor, pentru a asigura contribuţia la modernizarea acestor sisteme, mentenanţa, asigurarea funcţionării acestor sisteme, pentru că ele trebuie să meargă către ei, prin asociaţii de utilizatori de infrastructură de irigaţii, prin asociaţii de desecare-drenaj, dar fermierii trebuie să se implice, să finanţeze.

În prezent, strategia se află în etapa de identificare a problemelor şi posibilele soluţii, să identifice şi schimbările din cadrul legal, respectând legislaţia europeană, dar care pot fi făcute. La întâlniri s-a vorbit chiar despre posibilitatea de accesare a surselor din subteran în anumite condiţii, şi faptul că s-a făcut; s-a vorbit despre existenţa unor proiecte care preiau apa din drenare şi o acumulează pentru a o folosi pentru irigaţii, ceea ce înseamnă ce spuneam mai devreme, aici alternanţa aceasta prea multă apă – prea puţină apă, exces de umiditate, secetă, face ca să se strice calitatea solului, sunt exemple de felul ăsta şi funcţionale, noi vrem să le multiplicăm, să le spunem: uite, astea sunt, astea se pot face. Cum spuneam, finanţarea trebuie să vină de la fermieri, mai ales că au conştientizat faptul că, costurile sunt prea mari din pierderile de umiditate excesivă pe teren într-o etapă a culturii faţă de investiţia pe care ar trebui cineva, şi ei vor s-o facă, ca să se cureţe canalele, să se modernizeze staţiile. Există mulţi fermieri care au făcut lucrul ăsta, există, sub egida unui parteneriat public-privat în relaţia fermieri – ANIF, dar acum şi cu implicare Clubului, proiecte prin care infrastructura, staţiile să fie modernizate şi, până când lucrurile se reglează din punct de vedere legal, transferate aceste capacităţi modernizate către ANIF, astfel încât ANIF-ul, cel care le exploatează, să poată să facă lucrul ăsta, dar cu o investiţie pe care o fac fermierii.

Reporter: Când va fi gata, când vom avea o astfel de strategie?

Florian Ciolacu: Eu văd asta etapizat. O strategie bine gândită şi cu un master-plan la nivel naţional care să ţină seama de modernizările de infrastructură pe bazine hidrografice e un lucru care trebuie făcut şi are multă informaţie de procesat, multe analize de făcut; sunt anumite lucruri care trebuie făcute imediat şi repede. Acelea care trebuie făcute repede noi încercăm să ne adresăm astfel încât să le înscriem în calendar ca surse de finanţare, să poată să fie accesate. Şi atunci mă refer la a face o parte din strategie, care ţine de finanţarea care urmează să vină prin PNRR, de a face o parte din strategie pentru finanţarea care urmează să fie prinsă în Planul Naţional Strategic, care urmează să vină prin Politica Agricolă Comună din 2023, deci vedem etapizat lucrurile astea, ne concentrăm asupra ţintei cea mai apropiate pe care putem s-o atingem şi ne planificăm, vrem să vedem planificate activităţile care privesc o strategie rotundă, integrată, care să ţină cont şi de ce finanţări vor fi pe sol şi ce restricţii vor fi pe sol şi ce finanţări vor fi pe investiţii de digitalizare şi ce investiţii vor fi disponibile pe tranziţie verde, toate lucrurile astea prinse împreună, dar într-un proiect văzut integrat, ca să avem cel mai bun impact al banilor investiţi.

Lideri și antreprenori în agricultura 4.0

Reporter: La începutul interviului ați amintit tinerii din agricultură. Clubul Fermierilor Români este preocupat de viitorul fermelor autorhtone. În urmă cu doi ani ați pornit Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care are din ce în ce mai mulți participanți, ceea ce v-a determinat să mai lansați un proiect dedicat tinerilor.

Florian Ciolacu: Am început acum doi ani proiectul „Tineri Lideri pentru Agricultură” cu trei domenii pe care vrem să le dezvoltăm la aceşti tineri, pe scurt: asigurarea succesiunii în afacerea agricolă, pentru că toţi sunt copii de fermieri, implicare mai multă în zona de reprezentare şi să devină ei vectorul de modernizare şi de dezvoltare tehnologică a fermei.

Acum, am lansat un nou program, „Antreprenor în agricultura 4.0”, destinat şefilor de fermă, oamenilor care conduc firmele în agricultură, cu experienţă, dar care au nevoie de un plus de informaţie structurată pentru a înţelege schimbările care vin odată cu Politica Agricolă Comună şi cu Pactul Ecologic European, cu un rezultat cred că foarte interesant la final, cu un plan de dezvoltare a afacerii făcut împreună cu mentori, cu oameni care asta fac, asta e meseria lor, să ghideze antreprenorii în a‑şi dezvolta planuri specifice pe businessul lor.

Până în anul 2027, în Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” vrem să pregătim o mie de tineri. Pentru celălalt program pe care-l pilotăm acum, „Antreprenor în agricultura 4.0” sunt 15 locuri, dar sunt convins că vom multiplica acest program prin cunoaşterea lui şi prin creşterea intersului tuturor tinerilor care vor sau lucrează deja în agricultură.

FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură) vorbește de multă vreme despre o lipsă a alimentelor, care începe să-și facă simțită prezența pe fondul actualei pandemii prin care trece întreaga planetă. Într-un studiu recent se arată că efectele pandemiei, care vor aduce „o contractare atât a ofertei, cât și a cererii de produse agricole, vor afecta toate elementele sistemului alimentar, de la producție la procesare, trecând prin comerț și sistemele logistice naționale și internaționale, și ajungând la cererea intermediară și finală”. Impactul pandemiei va fi resimțit în mod diferit, în funcție de tipul de industrie și de stadiul de dezvoltare în care să află fiecare țară, spun specialiștii FAO.

România, trebuie să recunoaștem, e o țară săracă sau, să mai îndulcim starea nației, e o țară în curs de dezvoltare. Agricultura e aceea care mai produce și cine știe cât va mai putea să o facă, având în vedere viitoarele strategii europene, Pactul Verde și De la fermă la furculiță. Până la implementarea strategiilor respective, cine știe câți agricultori vor mai exista… Seceta ultimilor ani oricum i-a falimentat pe unii, în timp ce schimbările climatice afectează întregul sector agroalimentar. Acum, s-au scumpit toate input-urile, iar bucuria prețurilor bune la cereale a fost scurtă, pentru că la reluarea ciclului de producție în această toamnă fermierii au trebuit să scoată mai mulți bani din buzunar decât preconizaseră, pentru sămânță, pentru îngrășăminte, pentru motorină, pentru gaze. Totul s-a scumpit. Și creșterile de preț nu se opresc aici. E o criză a metalului, ceea ce va genera o creștere de preț a utilajelor.

Prin urmare, criza alimentară bate la ușă, iar clasa politică are altă agendă, pe care cetățeanul român nu are loc. Guvernanții nu realizează, oare, că ciolanul pe care se bat este produs de popor?!

2021 se apropie de final, guvern n-avem, buget pentru 2022 n-avem, bani pentru agricultură, în afară de cei europeni, n-avem. Și uite așa securitatea alimentară, asigurarea hranei, este lăsată la voia întâmplării. Și, din nou, cum ne-a prins pandemia cu chiloții în vine, așa ne va prinde și criza alimentară, goi-pușcă.

Eu, ca agricultorii pe vremea lui Petre Daea, am zis că Ministerul Agriculturii nu face destul pentru agricultura României. Dar când văd „realizările” lui Oros, îmi dau seama că n-a existat în toată istoria țării un ministru mai slab, mai nepregătit și mai potrivnic agriculturii.

Revenind la Petre Daea, recent, a avut o ieșire în care a anunțat criza alimentară, cu argumente. „Creșterea prețurilor la input-urile folosite în agricultură, de la simplu la cvadruplu și mai mult, pune piedici serioase agricultorilor și lucrătorilor din industria alimentară. Prețul azotatului de amoniu a crescut de la 900 de lei la 3.920 lei/tonă; brutăriile care folosesc gaze, de la contracte de 6.000 lei/lună pentru gaze au trecut la contracte cu 30.000 lei/lună; prețurile la pesticide, motorină, utilajele agricole, piese de schimb și serviciile pentru toate acestea au crescut.”

Ce fac agricultorii în această situație? Majoritatea celor mici va dispărea, alții vor schimba structura culturilor, însă pe produsul finit cumpărătorul va trebui să plătească mai mult. În fermele mici care vor continua activitatea, în gospodăriile țărănești și în fermele mijlocii vor scădea randamentele pe unitatea de suprafață, producțiile vor fi mai mici și de slabă calitate, susține fostul șef de la Agricultură. Fermele mari vor continua să obțină producții cu randamente ridicate, ce vor putea atinge potențialul biologic al soiurilor și hibrizilor folosiți.

„Însumând aceste posibile scenarii, rezultă că vom avea pe piață o producție mai mică, la costuri mari, ce se va constitui într-o ofertă scăzută și scumpă, care nu va putea fi asimilată de consumatorul român, din cauza puterii reduse de cumpărare. Se adaugă lipsa unei rețele proprii pentru comercializarea produselor românești. Toate acestea la un loc vor crea dificultăți în aprovizionarea populației cu hrană”, arată Petre Daea.

Să vedem despre ce fermieri vorbim. Avem micii agricultori și gospodăriile care dețin suprafețe sub un hectar, circa 1,8 milioane, reprezentând în jur de 640.000 ha. Între un hectar și zece hectare sunt aproximativ 1,5 milioane de agricultori, reprezentând circa 4,3 milioane ha. Marii fermieri sunt în număr de aproape 90.000, cu o suprafață totală de vreo 7,6 milioane ha.

Putem contracara sau atenua efectele crizei alimentare? Probabil că da, dacă se sprijină financiar agricultura, și de la bugetul statului.

„Dacă astăzi se vorbește despre sănătate și pandemie, guvernanții bătându-se politic pe morții zilei, în anii care urmează, cu siguranță, dacă nu acordăm atenție agriculturii, acum și tot timpul, ne vom bate toți pe o bucată de pâine, dacă vom avea de unde să o procurăm sau cu ce să o cumpărăm”, concluzionează fostul ministru Petre Daea.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA

Caricatură de: AF Badiu

Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
• a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Programul pe care Uniunea Europeană dorește să-l impună în perioada următoare, inclusiv celor implicați în agricultură, numit Pactul Verde European, este privit de cei mai mulți fermieri cu teamă, pentru că îi va pune în situația de a-și pierde randamentele, și așa nu foarte mari, comparativ cu alți fermieri. Sunt și dintre cei care nu susțin această temere, din contră. În articolul de față am reținut opinia specialiștilor de la Alcedo, ale căror vorbe sunt foarte convingătoare încât credem că vă vor schimba cu siguranță modul în care priviți viitorul marcat de noile programe impuse de Uniunea Europeană.

Ne aflăm într-o perioadă în care se pune foarte mult problema Pactului Verde European, la nivelul întregii comunități, iar fermierii din România sunt îngrijorați pentru că țintele propuse de Comisia Europeană în ceea ce privește produsele de protecție a plantelor, utilizarea îngrășămintelor sau trecerea către o agricultură ecologică sunt foarte înalte, foarte dure și, oarecum, prea apropiate. Până în 2030 nu mai este mult, nici nu ai timp să te gândești ce ai de făcut, dar să mai și pui și în aplicare. Cu toate astea, sunt și dintre cei care nu se sperie și nu privesc cu ochi răi această direcție în care mergem. 

Probabil că programul viitor, Programul Național Strategic, va cuprinde tot ceea ce trebuie pentru o aplicare eficientă și suportabilă a directivelor Comisiei Europene, pentru că, din fericire, sunt pași făcuți, în direcția amintită, de cei care au înțeles mai de demult că pământul, care îți oferă atâtea, trebuie protejat, exploatat cu grijă, pentru a putea beneficia în continuare de darurile sale. Printre cei care propun soluții pentru conservarea solului, a biodiversității acestuia și a unor producții constante, chiar dacă nu sunt dintre cele mai mari, este – paradoxal pentru mulți – unul dintre cei mai cunoscuți dealeri de produse pentru protecția și stimularea culturilor agricole, Alcedo. Ei propun un concept, care pentru noi pare nou, dar care își are originea cu mulți ani în urmă, aproape un secol, prin anii ‘30, cu ocazia grozavelor furtuni de nisip din SUA și Canada, cunoscute ca Dust Browl, când, ca urmare a unui mod agresiv de agricultură, practicată vreme de un deceniu și în condiții specifice de ariditate, seceta și vânturile puternice din acei ani au declanșat o eroziune masivă care a culminat în anul 1934, când aproximativ 40 de milioane de hectare de pământ și-au pierdut parțial sau complet orizontul de humus.

Atunci s-a pus problema unei agriculturii conservative, deși acest termen avea să se impună 50 de ani mai târziu, prin 1990.

Se pare că, la noi, ecourile acelor întâmplări nu au ajuns, iar acum vorbim despre așa ceva abia sub presiunea unei decizii pe care mai mult nu o înțelegem decât o respingem. După cum spune și unul dintre promotorii acestei agriculturi, inginerul Ionel Gheorghe, fermier și reprezentant de vânzări al companiei Alcedo: „Cu ce vrea UE să impună, asta trebuie explicate. Dacă lumea nu va înțelege că nu este o chestie cu forța, este o chestie de nevoie și trebuie să înțeleagă toată lumea cum trebuie făcut și să vadă și beneficiile, atunci va fi totul bine. Dacă va fi lăsată la voia întâmplării și să zică „de la Bruxelles e ordin”... nu. Trebuie un pic să ne schimbăm atitudinea, adică să simțim și să fim noi convinși în primul rând că facem bine și că vrem binele pentru cei din jurul nostru. Numai așa se poate”.

Un sistem deja experimentat și la noi

Graba cu care se proiectează acest Green Deal și poziția defavorabilă în care ne-a găsit, adică total nepregătiți, e de natură să ne tulbure mai mult decât principiul în sine, pe care foarte mulți dintre noi îl aprobăm. Dar, din fericire, ne-am obișnuit să sărim peste etape și putem prelua din mers experiența altora și în acest caz.

Conceptul este deja experimentat și la noi. „Suntem câțiva care în România facem pionierat, sunt fermieri care fac acest tip de agricultură cu rezultate foarte bune. Nu trebuie să gândim și să tindem spre producții foarte mari, ci spre producții rentabile și să avem grijă ca acest sol să rămână mai departe copiilor sau nepoților noștri, sau să rămână foarte multor generații. O agricultură conservativă înseamnă o agricultură în care avem grijă de tot ceea ce înseamnă sol și viața din sol, mai multă atenție asupra solului și mai puțină economie de timp”, zice Vicențiu Cremeneanu – director general al companiei Alcedo și fermier, iar Ionel Gheorghe spune că deși începuturile acestei metode de a face agricultură sunt peste Ocean, ei, cei care practică deja agricultura conservativă în România, nu s-au inspirat foarte mult de acolo, „am luat-o pas cu pas, văzând ce se poate întâmpla la noi, încercând câte un pic, câte un pic, și rezultatele au fost foarte bune”.

Alcedo promovează agricultura conservativă alături de o asociație formată din 53 de fermieri, care au împreună peste 100.000 ha. Asociația se numește AIDER, care înseamnă Agricultură Integrată Durabil Economic Rentabilă, adică își propune să împace principiile de bază ale unei afaceri, productivitatea și rentabilitatea, cu grija pentru mediu, ceea ce nu sună deloc rău, nu?

Profitabilitate vs responsabilitate

Vicențiu Cremeneanu spune că înainte de a putea vorbi despre conceptul de agricultură conservativă, durabilă sau regenerativă trebuie să vorbim despre responsabilitate, adică despre conceptul de agricultură responsabilă. Din păcate, spunem noi, un alt concept, care stă la baza oricărei afaceri, se opune de facto acestui deziderat, și anume profitabilitatea. Orice om care face agricultură, nu de subzistență, nu de hobby, ci ca afacere, va urmări constant maximizarea profitului. E un obiectiv normal, fără de care nu ar exista progres economic. Și nici de altă natură, totul depinzând de economie. De aceea putem spune că la baza tuturor dezechilibrelor majore apărute în istorie stă tocmai această țintă pe care companiile, de orice natură, și-o propun. Responsabilitatea înseamnă mai degrabă o frână în acest demers. Trebuie să ai o conștiință foarte înaltă pentru ca să pui limite în propria dezvoltare, pentru ca aceasta să nu dăuneze mediului. Iar dacă o faci, s-ar putea să pierzi în competiția cu cei mai puțin conștienți sau inconștienți de-a binelea. Cine își asumă responsabilitatea? O „veste bună” s-ar putea numi constrângerea administrativă, pe care organele statale le-ar putea impune, cum este acest Green Deal, dar experiența comunistă pe care o avem, din păcate, ne spune că prin constrângere mai mult se obțin abuzuri, decât rezultate bune. Vom vedea. Calea corectă, credem, poate nu atât de eficientă, ar fi convingerea celor implicați că un profit pe termen scurt dăunează unui profit pe termen lung, adică să înțelegi că poți câștiga mai mult pe o perioadă mai lungă, decât să epuizezi resursele într-un timp scurt și să nu mai ai ce exploata mai încolo. Cam acest lucru încearcă să facă Alcedo promovând agricultura conservativă.

Adaptabilitatea, o deprindere esențială

De altfel, domnul Cremeneanu consideră că obiectivul pe care trebuie să îl avem în vedere nu ar fi reducerea produselor de protecția plantelor cu orice preț, ci modul cum trebuie făcut asta, păstrând randamentul. „Până la urmă, fermierii trebuie să obțină randament și pot să obțină randament dacă vor fi deschiși și să înțeleagă că o decizie corectă este mult mai importantă decât oricare alt produs. Ce dacă ai produse scumpe sau produse foarte puternice care au un impact ucigător pentru insectele care-ți creează probleme în câmp, dacă tu nu găsești o soluție mult mai ușoară în a putea face agricultură?”.

El spune că trebuie să ne adaptăm situației concrete pe care o avem, să nu mai ținem de litera cărții. „Dacă nu te adaptezi – pierzi. Pierzi în primul rând făcând lucruri care te elimină prin cheltuielile mari pe care le vei face. Semeni rapița într-un moment în care tu ai precipitații, ca să aibă răsărit de calitate; semeni cu o intensitate potrivită, ca plantele și noua genetică să-și exprime potențialul deosebit, și nu vei mai folosi insecticide câte patru-cinci, pentru că vei semăna într-un moment în care aceste insecte nu mai au ce căuta, biologic, în cultura ta. Iată cum nu faci o reducere de produse, ci doar te-ai adaptat zonei în care lucrezi și ai reușit să semeni cum trebuie.”

Spune și despre neonicotinoide, fără de care va trebui să ne obișnuim, chiar dacă încă s-au dat derogări, pentru că nu se mai aplică la floarea-soarelui și la alte culturi unde ne obișnuiserăm. „Înainte, un tratament cu neonicotinoide la semințele de cereale păioase însemna pentru noi o poliță de asigurare. Semănam și plecam, n-aveam nicio problemă cu atacul de muscă a cerealelor, cu atacul de afide, pentru că acoperirea acestor produse era atât în toamnă pentru afide, pentru muscă, cât și în primăvară, pentru gândacul ghebos, pentru zabrus. Și vedem aceste insecte care ocupă din ce în ce mai multe suprafețe, pentru că uităm să mai facem rotație, forțăm numai asupra unor culturi care sunt mai vandabile, fără să înțelegem că leguminoasele, plantele fixatoare de azot, sunt înzestrate cu o capacitate deosebită în a crește fertilitatea solului și că au rolul lor în rotație.”

Rotația scurtă, cauza multor probleme

De altfel, el insistă pe faptul că rotația scurtă este cea mai proastă alegere. Rotația nu ar trebui făcută doar între rapiță și grâu, chiar dacă sunt mai vandabile aceste culturi. „Ce ne-a adus rotația foarte scurtă între rapiță și grâu? Ne-a adus plante cu probleme în combaterea lor, mă refer la graminee, mă refer la obsigă, la ovăzul sălbatic, iar în cazul rapiței, sclerotinia, putregaiul alb al rapiței și al florii-soarelui. De aici a început, de la această rotație foarte scurtă. Bineînțeles că acum toți ne plângem că avem probleme cu mana la floarea-soarelui, că avem probleme cu putregaiul. A fost de ajuns să avem o primăvară care are o mai mare favorabilitate și cu o mai mare presiune prin umiditate și temperatură, iată că mana a apărut în foarte multe loturi de floarea-soarelui. Acum dăm toți vina pe sămânță, fără să știm că noi, în timp, prin rotația noastră scurtă, am îngropat toți acești spori ai ciupercii, ai acestei mane, și acum, când a găsit condiții favorabile, noi avem câmpurile pline. Iată ce înseamnă rotații scurte, pentru că ne-a interesat în exclusivitate partea financiară în detrimentul unui randament bun pe termen lung. Dacă vom continua cu rotații scurte, vom avea cele mai mari probleme, pentru că vom fi nevoiți să scoatem din ce în ce mai mulți bani pentru a folosi produse care vor fi din ce în ce mai scumpe, să combatem buruieni, deci plante pe care noi le-am adus în câmpurile noastre prin această rotație scurtă și, bineînțeles, boli, care ne fac să nu mai putem cultiva rapița, floarea-soarelui, soia, mazărea timp îndelungat pe acele sole”, arată Vicențiu Cremeneanu.

Insecticidele se folosesc cu grijă

Grija pentru sol merge până la păstrarea biodiversității și în ceea ce privește entomofauna, nefiind recomandată  folosirea de insecticide la apariția câtorva exemplare, ci să înceapă tratamentul doar atunci când numărul de indivizi este peste limita admisă. „De exemplu, cultura de rapiță, după mai mulți ani, anul acesta cultura de rapiță este o poveste frumoasă. Foarte mulți fermieri nu reușeau să găsească momentul potrivit pentru gândacul lucios (meligethes) și încercau să forțeze aplicarea unor insecticide fără a avea certitudinea prin verificarea acestei insecte în culturile de rapiță, unde știm foarte bine că pragul economic de dăunare este de trei larve pe plantă. Bineînțeles, se duceau, făceau determinări, scuturau plantele, găseau câte două-trei exemplare de gândac lucios la 60-70 de plante și totuși trebuiau să facă tratamentul. Le-am explicat: ultimele cercetări spun foarte clar, meligethes, sub pragul economic de dăunare, este un polenizator. Nu-i faceți rău, nu faceți tratamente, pentru că astfel veți distruge și entomofauna utilă. La fel pentru afide, pentru câteva spice la 10 metri pătrați să faci tratament împotriva afidelor, nu faci decât să faci rău populației de prădători. Am văzut foarte bine și primesc încă foarte multe întrebări, ce e cu acei dăunători în culturi, și mă uit că sunt larve de coccinella, care este un aliat al fermierilor. Deci noi, folosind cu agresivitate produse de protecție a plantelor, nu facem decât să le vulgarizăm. Trebuie să avem în vedere că folosirea unui produs la momentul potrivit face diferența. Nu am găsit foarte multe cazuri în care tratamentele se justifică. Sunt multe cazuri în care se duce vorba, «ai auzit că la mine...», «am problemă cu...», «trebuie să facem tratamente...», și plecăm de acasă, facem tratamente, cheltuim bani într-un mod nejustificat. Cred că trebuie să avem mai multă atenție și să utilizăm cu discernământ toate aceste produse de protecție a plantelor, care au fost create pentru a ne ajuta, nu pentru a le utiliza necorespunzător”, este de părere directorul general Alcedo, Vicențiu Cremeneanu.

Plugul, o unealtă pe care să o uiți

Înainte de toate, agricultura conservativă se referă la sol. În condițiile în care se polemizează în legătură cu metodele de prelucrare a lui, dacă să se folosească arătura, scarificarea, minimum-tillage sau semănatul direct în miriște, Vicențiu Cremeneanu propune din nou flexibilitatea: „Agricultura conservativă sau regenerativă, sau chiar durabilă presupune o grijă mai mare față de sol. Omul este ființa care dă atenție numai la ceea ce vede. Practic, solul ascunde cea mai mare bogăție care ne aduce nouă un venit substanțial, ca fermieri. Dar noi pe el nu dăm nici doi bani, pentru că nu vedem ce se întâmplă în sol și-l agresăm. Am văzut în foarte multe zone din țară, mai ales în zona de sud, cum s-a destructurat terenul. A fost de ajuns un an 2020, pe care foarte mulți vor să-l uite, «nu, nu-l uita, pentru că a fost anul în care tot pământul fertil l-ai văzut în aer, încearcă să-l înțelegi și să te adaptezi». Eu le spun tuturor: nu există un șablon, nu există o soluție universală pentru acest mod de agricultură. Fiecare fermier, în funcție de zonă, de potențialul pedoclimatic, de tipul de sol, de nivelul de precipitații, trebuie să-și adapteze gama de lucrări, în așa fel încât să agreseze cât mai puțin solul. Există astăzi instrumente noi, nu putem decât să citim și să ne adaptăm, să vedem ce se întâmplă la vecinii noștri”.

Puțin mai radical, Ionel Gheorghe spune că ar trebui să se renunțe la arătură: „Există o linie pe care trebuie să o urmezi cu niște reguli destul de clare, dacă vrei să zici că practici agricultură conservativă. În primul rând să uiți de plug, să nu mai ai treabă cu el, să-l vinzi chiar, ca să nu te încerce vreun gând «sinistru», și să faci tot ce-ți stă în putință să protejezi solul și mediul înconjurător”.

Iar Vicențiu Cremeneanu explică cum folosirea covoarelor vegetale poate înlocui scarificarea: „Folosind covoare vegetale de vară, covoare vegetale de toamnă. Covoarele vegetale de vară te ajută după recoltatul culturii de grâu să înființezi un amestec de semințe care prin dezvoltarea lor vor lucra solul exact ca un scarificator. Atenție, este un scarificator natural, care prin rădăcinile care rămân îți vor lăsa solul viu. Și apoi vii și semeni direct în toamnă cultura de rapiță după grâu, direct, iar rezultatele sunt uimitoare. Dar nu semeni, direct, foarte devreme, semeni, direct, dacă ai precipitații, care-ți vor permite să ai un răsărit de calitate, pentru că un răsărit rapid îți dă mai multă încredere că vei avea și un rezultat bun. Dacă semeni foarte devreme, așteptând ploi, într-un teren lucrat excesiv, sigur vei avea și crustă, sigur vei avea și probleme, vei avea un răsărit cu probleme”.

E foarte interesant că aceste covoare vegetale au fost văzute de mulți ca o obligație nejustificată, condiționând subvenția de realizarea lor. Ionel Gheorghe crede că această impunere a dus la modul cum sunt văzute acum: „Dacă ar fi venit să facă niște sesiuni de pregătire cu fermierii, nu noi, cine trebuia, și să spună: «Oameni buni...», să explice, cum explicăm noi astăzi, aici, să înțeleagă omul, că este benefic pentru pământ, în primul rând, pentru economia fermei lui”. Pentru că așa cum spune Vicențiu Cremeneanu, realizarea covorului vegetal este un proces de natură științifică „Noi am pierdut din vedere obiectivul esențial: ce covor vegetal facem ca el să poată să ne aducă o îmbunătățire a solului? Adică acele plante care sunt alese să-și poată exprima potențialul și să ne aducă o creștere a structurii solului, a fertilității solului. Dacă le punem la întâmplare, nu rezolvăm nimic, doar am punctat o sarcină și am luat niște bani. Noi, fermierii, trebuie să conștientizăm care este valoarea pe care o aduc aceste plante, pe care noi le vom alege, semințele acestor plante, pentru a fi semănate, și care este locul lor în tehnologiile noastre”.

Profit, nu performanță

Unora s-ar putea să li se pară neeconomicos să semene încă o dată, referindu-ne la acest covor vegetal. Adică semeni de două ori și culegi o dată. Dar efectele pe termen lung fac ca efortul să fie recompensat. Cremeneanu consideră că deși nu ai neapărat niște producții- record prin practicarea unei agriculturi conservative, poți fi rentabil mai degrabă pe această cale decât încercând să obții cele mai mari producții. „Acum depinde de cum își asumă fiecare. Eu văd în jurul meu, în jurul fermei unde lucrez, cât și prin țară, fermieri dispuși să facă niște investiții uriașe pentru înființarea culturilor. Noi știm ce facem, știm care este nivelul cheltuielilor la înființarea unei culturi, dar nu vom ști niciodată rezultatul de producție. De aceea, modul de agricultură pe care-l fac și modul pe care-l promovez este o agricultură responsabilă, în care, prin toate mijloacele de producție, să lucrezi pentru a avea o prezervare a stării terenului sau poate o creștere a gradului de fertilitate a solului, să faci rotație – care este importantă, să folosești plantele de cultură în folosul tău, ca fermier”, precizează Vicențiu Cremeneanu.

Ionel Gheorghe vine și cu argumente practice: „În primul rând, se reduce timpul de lucru. Înainte, făceam cinci treceri pe teren ca să înființăm o cultură de toamnă, acum facem două treceri. Deci timpul de lucru se reduce substanțial. Consumul de motorină și în același timp poluarea pe care o faci consumând acel carburant se reduce de la 70-80 de litri de motorină, pe care-i consumăm în mod obișnuit, până la 30 de litri, iarăși o economie fantastic de mare. Noi le-am combinat un pic, am trecut la tipul acesta de agricultură concomitent cu niște abordări pe care le avem în vedere de vreo șase ani, tot urmărind ce se întâmplă dacă semeni cu normă mai mică de sămânță la hectar. De exemplu, avem un soi de grâu, pe care-l cultivăm de 12 ani, și l-am testat în fel și chip. Am reușit să reducem, la fel ca și la partea de lucrări agrotehnice, norma de semănat, să o înjumătățim, să ajungem undeva la 100 kg de sămânță, care oricum este mult. În mod normal, ar trebui să avem maximum 25 de boabe germinabile pe metru liniar, astfel încât el să aibă libertate să-și exprime toate atuurile dobândite genetic”.

El spune că rezolvă și problemele de personal, acelea din cauza cărora s-a și apucat de asta. „Noi am ajuns să practicăm acest tip de agricultură forțați de împrejurări. Nu prea mai avem forță de muncă de care să dispunem și atunci a trebuit să ne perfecționăm și să reducem, să facem treaba cât mai bine cu cât mai puțini oameni, fiindcă suntem forțați de împrejurări, nu că așa ne dorim. Am fi fost super-încântați să fie curtea plină de oameni, să fie veselie, să fie totul bine. N-am urmărit treaba asta, așa s-a întâmplat. Aveam un prieten francez care mă certa că fac numai prostii, îmi zicea: «E bine la voi, nu?», «Da», «Vă văd eu peste câțiva ani, când or să plece muncitorii cine știe unde, că le-ați deschis porțile, și o să vă urcați voi pe tractoare». Și spuneam: «N-o să se întâmple asta, niciodată» – nu că ar fi o problemă să te urci pe tractor, pe tractor mă simt cel mai bine și cel mai liniștit, că nu mai sună telefonul într-una și sunt și eu cu gândurile mele acolo”.

Așadar, o agricultură durabilă și rentabilă. Compromisul real între cele două principii enunțate în prima parte a acestui articol: responsabilitate și profitabilitate. O profitabilitate pe termen lung. O perspectivă specifică acelor manageri vizionari, care nu urmăresc profitul imediat, sub forma unui „tun”, după care să nu mai conteze, ci văd o dezvoltare graduală, cu pași mărunți, dar siguri. O abordare necesară – în parametrii noi politici UE –, dar și utilă celui care va reuși să o aplice în spiritul ei generos.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – august 2021, unde poate fi citit integral

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Peste 500 de fermieri au participat la „Sfatul Grânarilor – Sărbătoarea Florii Însorite”, prima ediție a celui mai mare eveniment agricol din zona Moldovei, care a avut loc pe 14 septembrie 2021, în județul Iași, la Podu Iloaiei, pe o platformă agricolă pusă la dispoziție de Grupul de firme Panifcom. Evenimentul, o adevărată expoziție în aer liber dedicată florii-soarelui, a fost organizat de Agrisol România în parteneriat cu Asociația Cultivatorilor de Cereale și Plante Tehnice (ACCPT) „Grânarii – Dă-te pe brazdă” Iași.

În această zi frumoasă de toamnă, agricultorii care au ajuns la „Sărbătoarea Florii Însorite” s-au bucurat de revederea în câmp. Dornici de discuții, de schimb de experiență, cum se spune, fermierii au avut posibilitatea să se informeze, să afle noutăți, să interacționeze cu furnizorii de input-uri prezenți cu standuri. Totodată, un plus al evenimentului l-au constituit demonstrațiile practice cu utilaje agricole. La final a avut loc o dezbatere în cadrul căreia s-au abordat teme actuale, de interes, cum ar fi Green Deal și Farm to Fork.

Toți fermierii care au stat până la finalul evenimentului au primit cadou din partea Agrisol un bidon de 5 litri de Inspire – un concentrat de nutrienți care se aplică pe semințe de orice cultură (rapiță, grâu, orz, orzoaică, floarea-soarelui, porumb, soia, în legumicultură etc.) înainte de a fi semănate.

De asemenea, fermierii au fost informați despre lansarea Programului „Bunăstarea”, ce permite acestora, într-un an cu rezultate bune, să dea la schimb pe îngrășăminte un pic din producția lor la un preț mult mai mare decât cel ce se oferă în bani.

Agrisol este brandul de îngrășăminte al Romchim Protect Bacău, companie românească 100%. Divizia Agrisol, susțin reprezentanții Romchim Protect, s-a dezvoltat în ultimii doi ani prin crearea de produse adaptate nevoilor și posibilităților financiare ale fermierilor.

„Agrisol România a recomandat la înființarea platformei de floarea-soarelui de la Podu Iloaiei aplicarea a două produse, respectiv Cereal Max și Azosulf, rezultatele pe care le-au obținut companiile producătoare de sămânță atestând faptul că ceea ce recomandăm noi este ceea ce trebuie. Fermierul care are acest teren în exploatare l-a preluat acum un an, cu un agrofond redus. Din păcate, tehnica nu a permis ca semănatul să se facă în perioada tocmai optimă, ci ceva mai tărziu. Când s-a făcut recoltarea, pe 11 septembrie a.c., anticipam un rezultat câștigător de 2,7 – 2,8 tone/ha. Aici avem o tehnologie cu 150 kg de Cereal Max la hectar și 100 de kg de Azosulf plus două tratamente foliare, astfel încât cultura să ajungă la o producție peste așteptări”, a spus consultantul de business Agrisol România, Marius Gîrbea. El a punctat că Agrisol înseamnă curaj, asumare, un pic de nebunie, materie primă de foarte bună calitate și oameni smart. „Agrisol mai înseamnă aproape 50 de oameni care lucrează în fabrică, în două schimburi, înseamnă foarte multă pasiune și o promisiune pe care o facem fermierilor, aceea că de la noi vor avea întotdeauna doar calitate”, a precizat Marius Gîrbea.

Partener platformă agricolă: Grupul de firme Panifcom

Producători semințe: Ciproma SEM, Corteva Agriscience, Syngenta România, Donau Saat România, Expert Agribusiness - Semințe și pesticide - Fundulea, INCDA Fundulea, KWS România, Lidea România, Maisadour Semences România, Nuseed România

Expozanți: Agritehnica, Agro-Est Muntenia, BRD Groupe Societe Generale, Banca Transilvania, Cronos, Campion Broker Galați-Cristina Bogoiu, Dicor Land - Utilaje Agricole, Green Expert, IPSO Agricultură, Prutul SA

Foto: Mihai Cracană (Botoșani) și Revista Fermierului

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români lansează programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, care are ca obiectiv sprijinirea fermierilor interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor, în contextul marilor schimbări generate de reforma Politicii Agricole Comune, aplicarea Pactului Ecologic European și riscurile pentru agricultură asociate schimbărilor de mediu și climă.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” oferă cursanților studii de caz aplicate, evidențiind instrumente de management validate pentru gestiunea schimbărilor și a riscurilor, alese în raport cu tendințele actuale în agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor europene competitive. În același timp, o altă direcție strategică a programului este crearea unui plan de dezvoltare sustenabil a propriei afaceri agricole, în contextul noii Politici Agricole Comune, care să le permită fermierilor români păstrarea unui echilibru financiar în perioada 2021-2027.

„Agricultura românească beneficiază de un potențial extraordinar de creștere, dacă sunt lansate acțiuni care să transforme unele dezavantaje structurale și sistemice în oportunități de dezvoltare. Creșterea anuală de peste 10% înregistrată de România la nivelul producției agricole și randamentului în ultimii zece ani, ritmul rapid în care s-au implementat cele mai noi tehnologii agricole, trecerea către activități legate de agricultură cu valoare adăugată ridicată solicită un nivel ridicat al competențelor antreprenoriale ale fermierilor care conduc afacerile agricole în România. În cadrul acestui program, fiecare participant va construi un plan de dezvoltare a propriei afaceri sub îndrumarea celor mai buni traineri și specialiști cu care colaborăm”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” începe pe 3 noiembrie 2021

Programul este recomandat fermierilor activi, cu minimum cinci ani de experiență managerială, interesați să-și dezvolte competențele în administrarea afacerii și să dobândească un set de instrumente de management și de analiză a propriei afaceri, sub coordonarea specialiștilor programului, cu impact imediat în creșterea performanței afacerii agricole.

Fermierii interesați pot completa formularul de înscriere pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, în perioada 26 august – 19 septembrie 2021. Anunțarea candidaților selectați se va face pe 27 septembrie 2021. Între 27 – 30 septembrie 2021 se completează fișa de profil pentru fermierii participanți, iar cursurile încep pe 3 noiembrie 2021.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este dezvoltat cu companii de training cunoscute din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Programul se desfășoară pe o perioadă de cinci săptămâni, în intervalul 3 noiembrie 2021 – 5 februarie 2022. Cursurile vor avea loc la sală, la București și pe online.

Curricula Program

Programul cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Agricultura digitală; Simulări de business; Managementul strategic al fermei; Relația cu furnizorii și lanțul de aprovizionare - distribuție (Supply chain); Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Fizionomie și comportamente - putere de negociere în funcție de interlocutor; Accesare fonduri europene; Managementul riscului și asigurările agricole; Direcțiile europene privind noua Politică Agricolă Comună; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii Politici Agricole Comune; Antreprenoriat în mediul V.U.C.A. (Volatilitate, Incertitudine, Complexitate, Ambiguitate); Simulare strategii de business; Comerț cu cereale; Marketing în agribusiness; Afacerea agricolă de familie; Fiscalitate și contabilitate fermă; Legislativ.

Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin raportare permanentă la propria afacere.

În funcție de nevoile de instruire și de specificul fermei, participanții au posibilitatea să opteze pentru o sesiune personalizată de cursuri, prin aprofundarea subiectelor de interes în cadrul cursurilor opționale.

Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali și costurile administrative (închiriere sală, prânz, două coffee break-uri/zi).

Mai multe detalii despre programul „Antreprenor în Agricultura 4.0”, puteți afla accesând link-ul: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0749.999.921.

Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html