S-a creat o adevărată psihoză, legat de o secetă excesivă, care anul acesta pustiește culturile și seacă fântânile. Desigur că finalul poveștii despre secetă ar fi însemnat, undeva prin toamnă, o creștere a prețurilor, pe fondul unei crize alimentare, generată desigur de o recoltă slabă. Problema a fost „rezolvată”, se pare, mult mai repede, de isteria creată de noul coronavirus, care a scumpit deja măștile de protecție de o sută de ori și a început să golească rafturile magazinelor, așa că scenariul cu seceta nu mai este de actualitate, mai ales că, în timp ce scriu acest articol, în mod ironic, a început iar să plouă.

Aproape seară de seară, jurnalele de știri au prezentat culturi anemiate de frig, de lipsa apei și poate de carențe tehnologice. Pentru cei avizați, e greu de asimilat astfel de informații, în condițiile în care zona de vest a țării s-a bucurat de precipitații constante atât în lunile de toamnă, cât și în cele de iarnă, asigurându-se astfel un nivel de apă mulțumitor pentru culturile înființate în toamnă. Chiar dacă mai este nevoie de până la 100 de litri de apă pe metrul pătrat, pentru a se atinge optimul, plantele s-au dezvoltat mult mai bine decât în perioada similară a anului trecut, ne-a spus prof. dr. ing. Doru Ioan Petanec, șeful Direcției pentru Agricultură a județului Timiș. „La ora actuală, solul este alimentat cu apă, poate nu cât ar trebui, cu o rezervă pentru începutul de vară, dar avem în față primăvara care ar mai putea aduce precipitații. Am mai avea nevoie de o săptămână de ploaie, ceea ce înseamnă aproximativ 100 de litri pe metrul pătrat, ca să avem rezerve. Să nu uităm că zăpada avea rolul ei, dublu, de protecție împotriva înghețului, și, din fericire, n-a fost cazul în această iarnă, dar și de a asigura o cantitate de apă în sol prin topirea lentă. Din fericire, am avut ploi care n-au căzut în cantități mari, în perioade scurte, astfel încât au fost înmagazinate în totalitate în sol. Trebuie totuși tratată cu atenție problema apei, pentru că, să nu uităm, am avut coduri galbene și portocalii chiar de vânt, or, acest ventilator natural, suprapus temperaturilor mari din luna februarie, elimină foarte ușor apa din stratul superficial. Statistic vorbind, în Timiș avem 138.000 de hectare cu grâu înfrățit, care arată bine și foarte bine, și cam aceeași situație la rapiță, pe cele 20.000 de hectare semănate în toamna anului 2019”, a arătat directorul DAJ Timiș.

2020, un an care promite

La Mănăștur, în județul Arad, nivelul de alimentare cu apă în sol este mulțumitor, susține tânărul fermier Cosmin Micu, care lucrează în jur de 1.100 de hectare. „În luna ianuarie am avut cam 30-40 l/mp, cantitate mulțumitoare pentru moment. Cu ce a mai plouat în februarie și ce mai așteptăm în martie, cred că nu vom avea probleme în primăvară. De altfel, culturile de toamnă arată foarte bine, incomparabil cu ce am avut cu un an în urmă în această perioadă. Aproape în tot vestul țării, grâul a răsărit prin noiembrie, când am avut și ploi, dar și temperaturi destul de ridicate. Grâul este înfrățit, orzul, de asemenea, iar rapița arată foarte bine. Anul trecut, în luna februarie, grâul era doar la faza de coleoptil, doar prima frunză era formată”, precizează Cosmin Micu.

Situația este și mai bine ilustrată de arădeanul Dan Herțeg de la Semlac, un fermier cu mare experiență și rezultate notabile de-a lungul vremii, care ne spune că până acum anul agricol este incomparabil mai bun comparativ cu cel precedent. Dan Herțeg exploatează peste 2.600 de hectare. „În toamnă am semănat 1.100 de hectare cu rapiță, din care nu am întors niciun hectar. Am avut șansă cu o ploicică-două la vreme și a răsărit toată cultura. Mai avem pe rădăcină și cam 1.000 de hectare de grâu. Venim însă după un an extrem de greu, în care producțiile la grâu au „depășit în sens negativ orice așteptări. Am avut parcele în care am făcut 1.700 kg/ha, anul trecut. Niciodată n-am obținut atât de puțin la grâu. Cele mai slabe producții le-am avut prin `93-`94, când m-am apucat de agricultură, dar și-atunci am obținut 3.700 kg/ha. Din toamna lui 2018, de la semănat, și până în 26 aprilie anul trecut, când au început ploile, am avut în total 42 l/mp. Grâul a înfrățit după o ploaie de 7-8 litri/mp, după care o lună și jumătate n-a mai plouat și și-a eliminat frații. La rapiță, situația a fost la fel de dramatică în anul agricol 2018-2019, din peste 800 de hectare semănate am întors 532 de hectare. Am făcut o producție de 2.406 kg/ha. Anul acesta agricol, 2019-2020, am avut ploi încă din septembrie, a fost o toamnă foarte lungă, până în decembrie, cu temperaturi ridicate care au permis plantelor să se dezvolte foarte bine, iar acum, în februarie, culturile arată foarte bine. E un an care promite”, ne-a povestit Dan Herțeg.

Așadar, secetă și nu prea anul acesta în vestul României. Este fundamentată această idee care se inoculează populației seară de seară la jurnalele TV? O întrebare la care încearcă să răspundă directorul DAJ Timiș. „Eu nu sunt de acord cu ideea de secetă. Cred că se profită de schimbările climatice. Nu vreau să cred că în aceste condiții se profită pentru a se aduce fructe și legume din alte țări sau alte produse alimentare. Avem producători pe partea de legume-fructe care folosesc sisteme de irigare prin picurare, iar la cultura mare n-a fost deocamdată nevoie de apă din irigații. Sunt țări care suferă mai mult decât noi din cauza intemperiilor, din cauza temperaturilor și a lipsei de umiditate, ați văzut ce incendii de vegetație au fost în Australia. În condițiile acestea, nu cred ca trebuie să ne îngrijorăm”, conchide Doru Ioan Petanec.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - martie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Dumitru Manole, fermier – Amzacea, județul Constanța:

Plafonarea subvențiilor este o problemă comună fermierilor mari și mijlocii. În contextul în care se conturează, contribuind și organizațiile, Planul Național Strategic 2021-2027, fermierii vor ca toți factorii decidenți să țină cont și de nevoile acestor ferme care s-au creat cu multă muncă și în mulți ani. Pentru a se dezvolta însă, agricultorii români trebuie să înțeleagă că trebuie să se oprească din a mai vinde materia primă și să înceapă a produce produse finite care aduc plusvaloare.

Începând cu 2007, o parte a ţărilor din Europa de Est a fost discriminată. Când spun „discriminată”, mă refer la plata unică pe suprafaţă. Dacă pentru exploataţiile agricole, şi dau nişte nume la întâmplare, din Franţa, Italia, Germania, plata unică pe suprafaţă, după datele mele mai vechi, este probabil peste 350 de euro pe hectar, în România, cel puţin în anul care a trecut, am primit 102,60 euro pe hectar, o diferenţă de vreo 200 de euro pe hectar. Mi se pare total anormal să discutăm de plafonarea plăților, în condiţiile în care şi aşa noi am luat ca plată unică pe suprafaţă mai puţin în cei 12 ani la care ne referim. O soluție este să rămână cel puţin aceeaşi sau, dacă nu, să primim şi noi aceeaşi subvenţie pentru plata unică pe suprafaţă pe care au primit-o celelalte ferme din Uniunea Europeană. Nu mă refer la o ţară, ci la toate celelalte, deoarece între toate cele 27 trebuie să fie egalitate. Acum găsim iar o hachiţă, plafonarea. De ce?

Legat de cum ar trebui procedat în perioada următoare ca fermierii să reuşească să fie competitivi pe o piaţă europeană şi mondială unde concurenţa este deosebit de acerbă, nu trebuie să uităm că schimbările climatice nu se termină de mâine şi că o să trăim în condiţii climatice normale. Hai să lăsăm birocraţia asta, să fixăm arealele geografice la care aplicăm proiectele de irigaţii, nu mai spun altceva, nici reabilitare, nici modernizare. Hai să ne punem mintea la contribuţie, să vedem unde avem arealele. Acum toate sunt în pericol, dar cele care au avut indicele de ariditate cel mai ridicat sunt din ce în ce mai alunecoase și nici nu mai au indice pe scara indicelui de ariditate. Şi atunci hai să mergem în aceste zone, dar repede. Am dus toate proiectele astea cu irigațiile, le-am aruncat în toată ţara, dar nu se poate aşa! Hai să mergem pe un anumit program, pe un plan anume! Puteți să ziceți că sunt de la Constanţa şi susțin asta, dar aici este cel mai mare asalt al secetei, al schimbărilor climatice. Şi, atunci, hai să canalizăm aceşti bani aici, hai să ne apucăm de treabă şi cu perdelele astea forestiere, că discutăm de prin 2002 cu legislaţia şi n-am făcut nimic.

Și, pentru că orice afacere îmbracă un caracter economic, în agricultură este tot mai important să nu mai vindem materie primă. Pentru generaţiile care vin, trebuie să acordăm foarte mare atenţie și să vindem produse finite. De exemplu, la floarea-soarelui, noi vindem seminţele, și nu ulei... dar mai sunt şi alte produse. De ce să nu rămână şrotul în România, cojile de floarea-soarelui sunt căutate şi alea, şi să vindem uleiul la export, unde se cere.

Ce ne-a mai rămas, că, dacă nu ne grăbim, pierdem iar trenul. Laptele – nu mai e loc de el. Când spun asta, mă refer la faptul că cei care au avut sau mai au vaci cu lapte o duc greu, pentru că vine mult din import. Pasărea – la fel. Porcul o să-l desenăm. Şi, atunci, ce ne-a mai rămas nouă? Doar carnea de taurină şi carnea de ovină. Atunci, să nu mai vindem porumbul, ci carnea. Pentru că, altfel, oare ce niveluri de producţie trebuie să avem noi, ca să fim profitabili?

Dumneata, care eşti producător agricol, cheltui undeva la 3.800-4.000 de lei la hectar. Dacă nu faci șapte tone de grâu pe care să îl vinzi cu 700 de lei, să ai un venit de 4.900 de lei şi să-ţi rămână 900 de lei ca să poţi relua ciclul de producţie, n-ai făcut nimic. Dar întrebarea este: câţi producători agricoli din România fac șapte tone producţie medie la grâu? Puțini!

Noi nu mai putem trăi numai pe baza nivelului mediu. Şi atunci ce trebuie să facem? Trebuie să investim în procesare şi producătorul trebuie să înţeleagă, chiar dacă are o mie de hectare, că el nu va putea face singur, chiar cu o mie de hectare, investiţii în care să producă nu carne de vită, ci produsele finite, decât dacă se uneşte.

Şi închei: uniţi, vom fi mai puternici!

Opinie publicată în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Guvernul a aprobat, în ședința din 28 ianuarie 2020, suma de 411.000.000 de lei pentru plata ajutorului de stat. în anul 2020, pentru motorina utilizată în agricultură.

Banii asigură plățile aferente ajutorului de stat pentru anul 2019, respectiv plăți restante pentru perioada aprilie-iunie 2019, plăți restante pentru perioada iulie–septembrie 2019, precum și plăți aferente perioadei octombrie-decembrie 2019.

Reamintim că prin HG nr. 1174/2014 se aplică schema de ajutor de stat pentru reducerea accizei la motorina utilizată în agricultură, care se acordă sub formă de rambursare, pentru perioada 2015-2020. În ceea ce privește resursele financiare necesare, la art.10 din HG nr.1174/2014 este prevăzută atât valoarea maximă a schemei de ajutor de stat pentru perioada de aplicare 2015-2020, cât și sumele alocate de la bugetul de stat în limita prevederilor bugetare aprobate Ministerului Agriculturii, pentru fiecare an de implementare.

Aurel Petruș lucrează 1.300 de hectare certificate ecologic, în județul Călărași, la Ștefan cel Mare. Este și producătorul „Gălbenușului de Bărăgan”, brand de ouă ecologice. Împreună cu fiul său Mihai se ocupă de câmpurile pe care are o structură de 13 culturi și crește 9.000 de găini ouătoare, în sistem ecologic. L-am vizitat pe la începutul verii (2019, n.r.) și l-am găsit, cum ne și așteptam, în câmp.

„Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și după aceea te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.”

Reporter: Domnule ing. Aurel Petruș, iată, vă găsim pe tractor, la pregătit terenul.

Aurel Petruș: Subliniez mereu că în agricultura ecologică poți să dai și greș, sunt anumite culturi pe care dacă le-ai scăpat din mână, ele se compromit total. Aici unde m-ați găsit a fost o încercare de a cultiva ceapă prin semănat direct, a răsărit, avea densitate corespunzătoare, dar n-am mai reușit să facem față la buruieni, s-a îmburuienat și s-a compromis total. Acum pregătim terenul și vom semăna floarea-soarelui high oleică. Asta este, agricultura ecologică are și aceste pierderi, eu pot să le spun planificate, vrei sau nu vrei, la peste o mie de hectare n-ai cum să le reușești pe toate încât totul să meargă perfect. Ăsta este și motivul pentru care UE acordă o subvenție suplimentară pentru agricultura ecologică, pentru că, se știe, este mai multă muncă, este mai mult risc, sunt mai mulți factori care îi fac pe fermieri uneori să piardă, dar în același timp câștigând prin valoarea produsului care iese în urma procesului ecologic. Adică un produs curat, un produs de calitate, un produs fără pesticide, un produs cu o valoare adăugată mai mare, un produs care se vinde mai scump față de produsul convențional.

Reporter: Anul acesta a fost unul deosebit, vremea n-a fost cea care să vină în sprijinul dvs., au fost și ploi, acum în ultima parte, dar a fost și secetă severă.

Aurel Petruș: Am pornit cu stângul în anul agricol 2018-2019, dar după aceea vremea s-a reglat foarte bine și trebuie să recunoaștem că în zona noastră am beneficiat de ploi mici cantitativ, chiar și medii, dar, ceea ce este important, ploile au fost curate și n-au fost probleme cum au fost la alți colegi, cu grindină, cu furtuni, cu vijelii, cu tot felul de fenomene meteo nefavorabile care au cauzat pagube. Cred că, totuși, se anunță un an destul de bun pentru fermierii din zona noastră. Au fost și fermieri care au avut mici probleme în câmp, dar eu zic că au reușit să treacă peste ele. Aici unde suntem acum, este un teren foarte bine pregătit, un teren în care putem să semănăm foarte bine și cultură dublă, pentru că avem condiții de irigare, noi beneficiind de canalul de irigație CA1 care vine de la Borcea și merge până aproape de Slobozia, unde avem apă aproape tot anul, apă gratuită, și sigur aici vom beneficia de acest lucru și vom uda culturile. Chiar alături de noi se vede o suprafață de 30 ha de orz, imediat după orz vom semăna din nou floarea-soarelui high oleică, care are o căutare destul de mare la export.

Buruienile sunt combătute prin rotația culturilor

Reporter: Sunt deja 20 de ani de când practicați agricultura ecologică și, pentru că ați amintit de cultura de orz, cum e cu tehnologia pe care o aplicați acestei culturi?

Aurel Petruș: Pe această suprafață, în toamnă s-au aplicat trei udări atât de răsărire, cât și în perioada de vegetație. Am semănat foarte târziu, după porumb, imediat am aplicat udări, cultura a răsărit, a reușit să intre în iarnă bine înfrățită, cu o densitate corespunzătoare, producția fiind pe măsura așteptărilor. Tehnologia pe care o aplic nu este un secret, eu mă bucur ca și alți fermieri să facă pasul către agricultura ecologică, însă deocamdată politica agricolă din România pentru agricultura ecologică, din punctul meu de vedere, nu este favorabilă și ăsta este și motivul pentru care țara noastră este pe ultimul loc ca procent, ca suprafață cultivată cu culturi ecologice. Aș sublinia faptul că și agricultura ecologică la ora actuală beneficiază de foarte multe produse fitosanitare ecologice recunoscute și aprobate pentru a fi folosite, că uneori chiar avem probleme cu alți colegi când ne văd și pe noi că tratăm culturile, aplicăm substanțe permise, ei n-au de unde să știe, dar dacă ne văd cu MET-ul pe câmp spun „a, uite, el spune că nu tratează culturile, dar o face!”. La ora actuală este un singur produs fitosanitar care nu există pe piață pentru eco, erbicidul pentru combaterea buruienilor, dar avem foarte multe produse pentru combaterea bolilor, pentru combaterea dăunătorilor, insecticide ecologice, fungicide ecologice și chiar biostimulatori ecologici, și aici pot să spun că stăm chiar foarte, foarte bine. La această cultură de orz, în primăvară s-au aplicat două tratamente cu produse cu biostimulatori ecologici și efectele s-au văzut. Pot să spun că pe un fond de îngrășăminte naturale aplicate putem să sperăm la o cultură aproape la fel cu a colegilor din convențional.

Reporter: Adică?

Aurel Petruș: Eu aș spune că dacă reușim peste 6 tone la hectar este o producție mulțumitoare, având în vedere că prețul este un pic mai mare, undeva la 15-30% prețul este mai mare față de orzul convențional. Important este că avem desfacere imediată. Pe mine, de pildă, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru care vine și o preia în cel mai scurt timp.

Reporter: Cum rezolvați problema buruienilor, având în vedere că nu există, deocamdată, un erbicid ecologic?

Aurel Petruș: Prin rotația culturilor. Subliniez, culturile de orz, grâu, mazăre de toamnă sunt culturi care se fac, zic eu, ușor, cu o tehnologie foarte simplă, care combate foarte bine buruienile și nu sunt probleme. Deja am început să avem mici secrete, pot să spun, și pentru culturile de floarea-soarelui și porumb, și, în cel mai scurt timp, zic eu că într-un an-doi, o să stăpânim și tehnologia la porumb și floarea-soarelui, și la soia, încât și acolo combaterea buruienilor să se facă atât prin rotație, cât și prin lucrările mecanice specifice, cu unelte specifice, pe care le-am achiziționat în ultimul timp, despre care sunt convins că vor rezolva problema buruienilor și la aceste culturi.

„Problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Trebuie să înțeleagă toți că subvențiile, în 99% din cazuri, se duc exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea, în dezvoltarea fermei, în modernizare.”

Subvențiile ajung în modernizare, în dezvoltarea fermei

Reporter: Din păcate, nu întotdeauna autoritățile sunt aproape de fermieri. În cazul dvs., produceți hrană bio, hrană ecologică și, pentru asta, primiți o subvenție mai mare, pentru că e alta tehnologia, sunt alte lucrări, alte cheltuieli. Numai că dvs. ați ajuns la un moment dat într-o situație nefirească, să-i spun așa, cu Agenția de Plăți de aici, de la Călărași, care, nu-mi dau seama de ce, nici până acum nu a rezolvat problema pe care chipurile au descoperit-o dumnealor. În continuare vă judecați cu autoritățile?

Aurel Petruș: Da, este o problemă neplăcută, din 2015 sunt probleme în primirea subvenției, procesele sunt încă pe rol, un fermier normal nu ar fi putut să suporte acest șoc. Faptul că noi aici ne aflăm într-o biocooperativă, unde am organizat treaba, zic eu, diferit față de cazul în care am fi fost pe o singură fermă, celelalte nu au probleme, iar această problemă sigur se va rezolva în instanță. Deja sunt două procese câștigate, dar nu definitiv, vom vedea. Important este că am reușit să mergem mai departe prin producțiile obținute, prin valorificarea superioară a lor. Spun mereu, problema mare este că un fermier ecologic este aproape ultimul pe listă la subvenții. Acum, când stăm de vorbă, nu am primit încă subvenția nici pe ecologic, nici pe suprafață, dintr-o „mică” eroare în sistemul informatic privind o suprafață, mi-e și rușine să spun, de 0,75 ha, și nu am primit toată subvenția până la această oră. Deci, până în prezent, subvenția pe 2018 pentru una din fermele din cadrul biocooperativei nu s-a dat, nu s-a primit niciun ban. Trebuie să înțeleagă toată lumea că aceste subvenții vin să ajute fermierul în achiziționarea de utilaje performante, de material semincer deosebit, toate aceste subvenții fiți convinși că ele se duc, în 99% din cazuri, exact acolo unde trebuie, în tehnologizarea fermei, în dezvoltarea, modernizarea fermei.

Eu, din surse proprii și cu sprijinul acestor subvenții care vor veni, chiar dacă vor ajunge mai târziu, deja am achiziționat încă o instalație de irigat, care se montează acum și care va reuși să irige încă 25 ha.

În opinia mea referitor la agricultura ecologică, marea problemă care trebuie rezolvată este această diferențiere care se face între subvenția normală și subvenția pe ecologic. Nu poți să „pedepsești” un fermier ecologic și să-i dai banii ultimul, să îl treci pe listă când se dau ultimele subvenții. Consider că și el are aceleași probleme precum celălalt fermier. Măcar subvenția pe suprafață să o ia la timp, odată cu toți fermierii, iar subvenția la ecologic să fie un fel de ajutor suplimentar, așa cum se acordă subvenția la soia, o subvenție cuplată cu producția. Cred că ăsta este motivul care nu-i determină pe fermieri să facă pasul către agricultura ecologică. Ar fi unul dintre motive. Pentru că, trebuie să recunoaștem, sunt și celelalte motive, de mentalitate, de confort, poate fermierii nu vor să se înhame la o treabă foarte, foarte grea, care să le creeze probleme și să facă o producție doar un pic mai rentabilă, omul se mulțumește cu cât poate să obțină în convențional și cu efort mai mic.

„Recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco în primul rând să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să reușești.”

Înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul

Reporter: Aveți 20 de ani de experiență în agricultura ecologică, ce ne spuneți în legătură cu valorificarea? Știu că, încă de la începutul afacerii, exportați materie primă în Germania...

Aurel Petruș: Da, așa este. Valorific producția la export pentru că procesarea la nivelul României la ora actuală, atât pe produsul convențional, cât și pe produsul ecologic, lasă de dorit. Încă nu avem unități de procesare bine dezvoltate, încă nu avem o zootehnie bine dezvoltată care să absoarbă toată cantitatea de grâu, porumb, orz și celelalte ingrediente care intră în componența furajelor, ca ele să rămână în țară, să fie procesate în țară și după aceea să fie vândute sub formă de carne sau alte produse procesate. Pe această temă, ca o necesitate, pentru a fertiliza câmpul ecologic, noi putem să spunem că am închis deja circuitul pe un anumit segment, producem ouă ecologice de aproape zece ani, ouă care sunt destinate sută la sută pieței românești. Deci, o parte din produsul obținut de noi în câmp se întoarce procesat direct pe raftul magazinului, direct din fermă, fără niciun intermediar. Este un lucru bun, ne ajută foarte mult să asigurăm un cash-flow aproape săptămânal, noi nu am dus lipsă de bani, dăm salariile la timp, lucrurile, pot să spun că de câțiva ani, aproape că s-au normalizat.

Având această experiență de 20 de ani în producție și valorificarea producției, le spun că înainte de a te apuca să produci, trebuie să găsești cumpărătorul. Găsești cumpărătorul, ai încheiat contractul, știi deja despre ce este vorba și, după aceea, te apuci să produci. Nu produci și după aceea cauți cumpărătorul, că s-ar putea să rămâi cu marfa nevândută. Asta trebuie făcut, să căutăm să vindem și după aceea să producem.

Reporter: Ați accesat fonduri europene?

Aurel Petruș: Am avut un singur proiect cu finanțare europeană aprobat și reușit, în 2010, un proiect simplu, de achiziție de utilaje, pe care l-am dus la bun sfârșit, deși și acolo au fost ceva probleme pe care nu mai vreau să mi le amintesc, important este că s-a aprobat, am depășit momentul, așteptăm să apară și să funcționeze anunțatul Program Național de Dezvoltare a Zootehniei prin care, cu susținerea care se promite prin acest program, să ne dezvoltăm în continuare cu încă un adăpost pentru aproape 9.000 de păsări crescute în sistem ecologic.

„Pe mine, recoltarea mă prinde cu contractul de vânzare încheiat, marfa pleacă imediat din câmp către partenerul nostru, care vine și o preia în cel mai scurt timp.”

Pe bio, cooperativele zonale asigură reușita

Reporter: Astăzi, e greu să faci agricultură ecologică? E greu să te apuci în prezent, comparativ cu acum 20 de ani, când ați început dvs.?

Aurel Petruș: Acum pot să spun că nu mai este chiar atât de greu. Iată, în jurul nostru au apărut foarte mulți factori care influențează pozitiv dezvoltarea acestui sector. Au apărut distribuitori de mașini agricole specializate pentru agricultura ecologică. Au apărut furnizori de input-uri ecologice, care oferă și consultanță, instruire, îți spun ce trebuie să faci, cum să faci, în funcție de cultură, de fermă. Este numai problema fermierului, el este cel care hotărăște să facă pasul către acest tip de agricultură. Dar, înainte de a face pasul, recomand tuturor care ar vrea să se apuce de agricultura eco, în primul rând, să fie mai mulți în aceeași zonă, să reușească să ducă tot lanțul până la capăt, pentru că altfel nu poți să răzbești, să-ți faci unitatea de păstrare, de condiționare, silozul propriu în care să depozitezi marfa. Toți partenerii care ar fi într-o astfel de asociere, cooperativă, să fie oameni serioși, unul să nu greșească că, dacă greșește unul, toată marfa, și a celorlalți, se strică. Toată marfa este contaminată, luându-se probe din tot, creându-se un singur lot, și atunci nu mai știi cine a greșit, dar tot lotul este refuzat. Sunt lucruri delicate. Eu nu vreau să sperii pe nimeni, dar asta este, dacă fac pasul, ei trebuie să știe la ce să se aștepte.

Reporter: Știu că era, la un moment dat, o problemă legată de certificare, au apărut foarte multe firme care au început să ceară mai mulți bani pentru certificarea la hectar, asta întâmplându-se anual. Cum este situația în prezent?

Aurel Petruș: Toate firmele care vor să certifice producția ecologică trebuie înregistrate și aprobate de Ministerul Agriculturii. Există o listă foarte clară la minister, unde firmele câștigă acest drept de a face certificarea producției, se dă o autorizare de a face această certificare. Au fost ceva probleme, mai sunt ceva probleme și azi. Odată cu apariția subvenției în sistemul ecologic, într‑adevăr prețurile cu certificarea s-au ridicat, dar ele s-au ridicat la nivelul costurilor de certificare existente pe piața europeană. Deci n-au crescut fără o logică, au o logică, că sunt aceleași costuri ca și la ceilalți fermieri din Uniunea Europeană. Eu știu că firma cu care lucrăm este o firmă acreditată, este o firmă recunoscută de partenerul ecologic care cumpără produsul respectiv de la mine. Dar pe lângă aceste certificări, de doi-trei ani inițiativa ministerului, pe care am lăudat-o, și o spun de fiecare dată, este o inițiativă unică în UE, mă refer la eliberarea certificatelor de tranzacție. Mi se pare o acțiune foarte bună, o acțiune în care există responsabilitatea prelevării probelor. Adică, responsabilul să fie la fața locului, și în acest caz responsabilul de la Direcția Agricolă, împreună cu organismul de certificare și cu producătorul, care prelevează proba, proba pleacă la laborator și, după ce rezultatele vin de acolo, se eliberează certificatul de tranzacție, care la ora actuală este cerut numai pentru valorificarea către UE. Consider că ar fi bine chiar și către firmele din România acest certificat de tranzacție să însoțească toate loturile de produs ecologic. Prin acest certificat de tranzacție, se urmărește foarte clar trasabilitatea, care este clară, este limpede, se vede clar cine a produs, unde a ajuns produsul, a doua oară, a treia oară, până la beneficiarul final. Și atunci, pe această verigă, sunt convins că ar dispărea, dacă apar, ar dispărea acei intermediari care încearcă să încalce regulamentul.

Reporter: Probele de materie primă, de produs agricol obținut de dvs., sunt luate și certificate de aceeași firmă care certifică solul sau de firme pe care le agreează cel cu care lucrați în momentul comercializării, cel care vă cumpără marfa?

Aurel Petruș: Sunt două aspecte diferite. Pe de o parte, avem prelevarea probelor pentru certificatul de tranzacție care se face la nivel local de organismul de certificare, însoțit de responsabilul de la direcția agricolă, respectiv de la producător, probe care merg la un laborator. Din păcate, în România nu există un laborator acreditat care să facă aceste analize și, la ora actuală, probele se trimit în Bulgaria pentru eliberarea certificatului de tranzacție. Aici apare a doua problemă: ridicarea probelor de către cumpărător. De pildă, vine cumpărătorul, adus de un organism de el acreditat, de exemplu SGS-ul este delegat și recunoscut de firma care cumpără, de beneficiarul mărfii, care vine și prelevează probe din lan, din lanurile pe care tu le-ai pus la dispoziție către beneficiar, prelevează probe, le trimite pe cheltuiala lui, de data aceasta, la laborator, în cazul în care ele ies negative, lucrurile merg mai departe către produsul final. Când produsul final este lotizat și pus într-o celulă de siloz, cumpărătorul își rezervă dreptul de a ridica încă o dată o probă, și din siloz. Am uitat să spun că, la rândul lui, organismul de certificare, odată cu eliberarea raportului de inspecție, singur vine să facă inspecția pe teren, prelevează probe din plante, din aproape toate parcelele, bineînțeles aleatoriu, pe care le trimite la un laborator, și de data aceasta tot în Bulgaria, unde, dacă probele ies – Doamne Ferește! – pozitive, tu ai o contraprobă la tine în birou, iar de data aceasta se trimite la alt laborator, noi am trimis în Austria, deci se trimite la un alt laborator și dacă de acolo vin negative, lucrurile deja sunt clare, sunt bine, și tot procesul poate să meargă mai departe.

Reporter: Înțeleg că ați trecut printr-o poveste de genul acesta.

Aurel Petruș: A fost un accident, a fost un accident cu un vecin fermier, a bătut vântul, a ajuns substanța cu care trata în 10-15 metri din lanul meu, el trata la mazăre, noi aveam niște grâu, bine că s-a depistat la timp, organismul de certificare a observat acest lucru, s-a separat marfa, i-am dat altă destinație, lucrurile se pot rezolva. Pentru lucrurile accidentale, nu se ia gâtul. Asta să fie clar. Se găsesc soluții, se declasează o anumită suprafață, o anumită cantitate de marfă, nu înseamnă că totul este pierdut. Există și accidente, asta e. În jurul nostru sunt agricultori care aplică pesticide, îngrășăminte în condiții uneori chiar nefavorabile, asta este, și lotul poate să fie contaminat. Eu, întotdeauna când știu că sunt în apropierea celorlalți colegi, marginile, aproape 15-20 m, le recoltez, depozitez separat producția, îi dau o altă destinație și stau liniștit.

Reporter: Nu pot să nu vă întreb, ați mai trece vreodată la agricultura convențională?

Aurel Petruș: Nu cred că am mai putea face față agriculturii convenționale. Dar niciodată să nu spui niciodată. Oricum, cererea de produse bio este în continuă creștere în toată Uniunea Europeană şi mă bucur că și în România consumul de produse ecologice este într-o continuă creștere, asta, ce văd eu pe produsul ou, dar se vede și pe celelalte produse. Au apărut foarte multe produse cu statut bio: de la banane, morcovi bio, legume bio, produse procesate, biscuiți și tot felul. Piața este deschisă. Important este ca și alți factori să deschidă ochii și să se îndrepte către acest tip de agricultură care, iată, are o piață an de an în continuă creștere. Pe cultură mare, văd că rămânem singuri, nu mai apar și alți colegi de cultură mare, dar semnalele sunt foarte bune, că încep fermierii mici, fermierii cu suprafețe mici și mai ales cei care produc legume, să conștientizeze că deja văd în asta un produs de nișă și că au început să acceseze acest tip de agricultură.

În concluzie, chiar dacă nu apar fermieri care să facă cultură mare bio, apar pe culturi mici, pe legume, pe fructe, iar ăsta e un lucru foarte important.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (ANCPI) anunță că va scoate la licitație, în acest an, 510 unități administrativ-teritoriale (UAT) care vor fi cadastrate integral din fonduri externe nerambursabile, în cadrul Programului Național de Cadastru și Carte Funciară 2015-2023 (PNCCF). Reprezentanții ANCPI s-au întâlnit cu membrii Uniunii Geodezilor din România (UGR), în scopul stabilirii măsurilor necesare pentru accelerarea PNCCF.

ANCPI, instituție publică aflată în subordinea Ministerului Lucrărilor Publice, Dezvoltării și Administrației (MLPDA), este beneficiarul Proiectului „Creșterea gradului de acoperire și de incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România”, inclus în AXA prioritară 11 din POR 2014-2020, care are ca scop realizarea cadastrului general în 660 de UAT-uri rurale, până în anul 2023. „În prezent, prioritatea ANCPI este realizarea cadastrului general în cele 660 de comune incluse în Proiectul major, dintre care 510 vor fi scoase la licitație în 2020. Pentru 300 de comune, aceasta va fi a doua procedură de atribuire, în condițiile în care prima dată fie nu a fost depusă nicio ofertă, fie ofertele au fost respinse. În acest context, vom organiza o serie de întâlniri de lucru atât cu reprezentanții autorităților locale, cât și cu firmele care furnizează servicii de înregistrare sistematică a imobilelor. Cadastrul general nu poate fi realizat fără sprijinul tuturor celor implicați în acest proces. Programul național de cadastru și carte funciară 2015 – 2023 (PNCCF) se derulează într-un ritm foarte lent. Există, pe de o parte, multe contracte întârziate, iar, pe de altă parte, avem de-a face cu un număr foarte mare de contracte care sunt reziliate”, a explicat Laurențiu Alexandru Blaga, președinte – director general al ANCPI. 

La rândul său, Ionuț Săvoiu, președintele Uniunii Geodezilor din România (UGR), a subliniat: „Firmele de cadastru nu participă la licitațiile organizate de ANCPI, deoarece costurile de execuție sunt mai mari decât valoarea contractului. Prețul plătit de ANCPI pentru deschiderea unei cărți funciare ar trebui să fie direct proporțional cu timpul alocat unei lucrări, unui imobil. Trebuie să ne motivăm angajații, mai ales că, în această perioadă, ne confruntăm cu o lipsă acută de specialiști. Mulți au ales să lucreze la stat, în timp ce alții au plecat în străinătate.”

Proiectul „Creșterea gradului de acoperire și incluziune a sistemului de înregistrare a proprietăților în zonele rurale din România” completează obiectivul PNCCF, prin realizarea lucrărilor de înregistrare sistematică pentru 5.758.314 de hectare din 660 UAT-uri situate în zone rurale ale României. Valoarea totală a proiectului este 312.891.155 de euro, din care 265.957.482 de euro reprezintă fonduri externe nerambursabile de la Uniunea Europeană și 46.933.673 de euro - cofinanțare de la bugetul de stat.

Selectarea UAT-urilor din zonele rurale a fost făcută după următoarele criterii de prioritizare: localități care fac obiectul dezvoltării proiectelor de infrastructură prevăzute în Master Planul General de Transport al României; localități care implementează ori sunt incluse în proiecte de dezvoltare a infrastructurii în cadrul altor programe; localități în care sunt identificate zone cu vulnerabilități sociale particulare privind accesul informal la proprietate. 

Vasile Busuioc, din localitatea Comloșu Mare, județul Timiș, lucrează 2.500 de hectare. Am ajuns în ferma lui în vara lui 2019 și l-am găsit plin de speranță, chiar după un an agricol greu, în care rapița a răsărit doar pe 60 ha din cele 300 ha programate inițial, iar la orz producția a fost cu aproape 1.500 kg/ha mai mică decât în anii precedenți.

De meserie, inginer mecanic agricol, Vasile Busuioc a terminat facultatea în 1971. În județul Timiș este din ’75 și a fost director de SMA, iar după ’90, a administrat o asociație agricolă și două societăți cu răspundere limitată.

Astăzi, are o societate în zona Comloșu Mare, în hotar cu Jimbolia şi graniţă cu Serbia. „Cultivăm cereale în marea majoritate a suprafeţelor, porumb, grâu, orz şi plante tehnice, floarea-soarelui şi rapiţă. Ca în toată ţara, probleme am avut cu rapiţa, că n-a răsărit, ne-a rămas o suprafaţă foarte mică de vreo 60 de hectare”, ne-a spus fermierul.

Inițial, programase vreo 300 ha de rapiță, dar a rămas la doar 60 ha, unde a plouat după ce a semănat-o și a răsărit. Producţia a fost de circa trei tone la hectar, ceea ce a însemnat acoperirea costurilor, cât și ceva în plus.

Mai puțin orz și grâu, secetă mare

Nici de orz nu e foarte mulțumit, pentru că anul acesta a recoltat undeva între 6.000-6.500 kg/ha, o producţie slabă, comparativ cu anii trecuți, când avea cu până la 1.500 kg mai mult. Dar orzul a răsărit în februarie și de aici problemele.

Aceeași problemă a avut-o și la grâu. Nu a plouat când plantele au răsărit, singura apă fiind cea de la zăpada de vreo 30 cm, după care, aproape 50 de zile, ploaia a fost extrem de puțină. „Venea o ploaie de 2-3 litri, până ajungea pe pământ, dispărea. Dar din vară avem ploi prea multe. Vin și furtuni, cu ploi în zonă între 15 și 40 de litri. A fost și un pic de gheaţă, n-a făcut mare stricăciune, dar în alte zone din judeţ am auzit că sunt pagube”, povestește Vasile Busuioc.

Agricultura cere investiții constante

Să faci agricultură e greu. Și greu a fost și pentru Vasile Busuioc, când după 1989 lucrurile au luat o turnură aparte. După 1990, a pus bazele asociației şi a închiriat de la Agromec utilajele, până când a putut să-și cumpere unele noi. „A fost după anul 2000, când a venit Guvernul Năstase şi s-au dat subvenţiile alea de 50% pentru utilaje. Dacă înainte, pe vremea Convenției Democratice, am reușit să iau o grapă, atunci, în guvernarea lui Năstase, am luat, la 2.500 de hectare cât lucrăm, 16 tractoare noi, venite din Brașov, dintr-odată. Acum din alea 16 au mai rămas două, de amintire. Am investit mult și cu ajutorul programelor SAPARD și PNDR, mai mult de un milion și jumătate de euro. Am luat combine, tractoare, mașini agricole”, ne-a detaliat fermierul, care susține că nu poți compara semănătorile, combinele şi tractoarele de atunci cu ce există acum. „Anual, prin forţe proprii, ne dotăm. Deci schimbăm şi tractoarele care-s mai vechi. Avem în fermă tractoare Fendt și combine Claas”, a completat Vasile Busuioc.

Doar subvenția îi interesează pe unii

Un timp, fermierul din Comloșu Mare a crescut și tăurași, dar n-a mers afacerea, astfel că se axează pe cultură mare. „Atunci veneau tot felul de samsari italieni să cumpere, nu-ți dădeau preț, trebuia să dai animalele”.

Un mare of al lui Vasile Busuioc e problema terenurilor nelucrate sau înstrăinate. „Eu am fost și primar în comună, și atunci s-a cumpărat de către străini mult teren. Dar nu am lăsat niciun străin să ia niciun metru pătrat de pământ pe raza comunei. Cred că e singura comună unde nu s-a vândut pământul la străini. Sunt zone în Timiș unde numai străinii au terenuri agricole”.

Din păcate, în jurul Timișoarei, e mult pământ nelucrat încă. „Mulți au achiziționat terenuri pentru care primesc subvenția și nu-i interesează restul”, afirmă Vasile Busuioc.

Speranța rămâne modificarea legii vânzării terenurilor, în parlament, având în vedere că vecinii unguri și bulgari nu și-au înstrăinat nicio bucată de pământ.

Pe mâinile cui lăsăm agricultura?

Am ajuns cu discuția la un punct dureros pentru orice fermier, viitorul afacerii și forța de muncă. Pentru utilaje performante, ai nevoie de oameni calificați. Fermierul nostru din județul Timiș spune că deocamdată nu are probleme, din acest punct de vedere. Viitorul însă nu pare la fel de senin. „Pentru ce am eu acum, băieţii ştiu, au învăţat – nu multă şcoală, dar au prins repede. Bineînţeles că avem contract de asistență tehnică cu firmele care reprezintă mărcile Fendt și Claas, sunt prompți dacă avem probleme mai mari. Din păcate, mă uit și, vă zic, nu vine nimic din urmă. Chiar mecanizatorii mei au copii şi-i dau în altă parte, au plecat pe afară şi nu mai vine nimeni. În 10-15 ani, când acești oameni ajung la vârsta pensionării, o să avem probleme de personal”, este de părere fermierul.

El însă și-a păstrat cei doi copii aproape. Au terminat amândoi Agronomia, fiecare are câte o fermă de vreo o mie de hectare, dar lucrează împreună. „Prin urmare, 40 de ani de acum, în privința conducerii, administrării afacerilor nu-mi fac probleme. Însă se pune problema cui lasă ei, că nici copiii lor, nepoții mei, nu vor să audă de agricultură”, ne-a mărturisit Vasile Busuioc.

Bucuria de a lăsa ceva urmașilor, de a construi pentru ei este cea care îl face pe agricultor să meargă mai departe. Iar dragostea de agricultură a copiilor săi s-a înfiripat când aceștia au văzut că din munca pământului se câștigă astfel încât să trăiască liniștiți.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15 - 30 septembrie 2019

Despre fuziunea companiilor Dupont, Pioneer și DowAgroscience, am mai vorbit în Revista Fermierului. Despre oamenii care au trudit ani la rând în cadrul acestora și care vor continua și în nou-înființata companie - Corteva Agriscience, care va activa exclusiv în agricultură, am făcut-o mai puțin. Ne luăm revanșa și vă invităm să cunoașteți o doamnă care a pus mult suflet în tot ce a făcut în cadrul companiilor amintite, ca și în altele pe la care a mai activat, Maria Cîrjă, în prezent – director marketing Corteva Agriscience România & Republica Moldova.

Reporter: Pentru început, aș vrea să vorbim despre noua companie, Corteva Agriscience, un nume pe care fermierii îl vor auzi de acum încolo și cu care încă nu sunt prea familiarizați. Pe dumneavoastră, lumea vă știe ca director de marketing la Pioneer.

Maria Cîrjă: Corteva este un nume nou, care înglobează trei nume pe care agricultorii din România, şi nu numai, le-au cunoscut și le cunosc. Este vorba de Pioneer, de DuPont şi de Dow AgroScience. Prin urmare, Corteva este noua companie care a luat fiinţă anul trecut, prin unirea celor doi mari coloși: DuPont şi Dow, iar în această primăvară numele Corteva a fost lansat în toată lumea, inclusiv în România, iar noi, cei care am lucrat în cele trei companii, suntem acum angajaţii noii companii, Corteva Agriscience, despre care putem afirma că în acest moment este numărul 1 în lume ca firmă de agricultură. Pioneer acum face parte din grupul Corteva. Trebuie să ştie toţi clienţii noştri, toţi fermierii din țara noastră, că sămânța în continuare se va numi Pioneer, deci brandul Pioneer rămâne. În schimb, produsele de protecția plantelor Dow AgroScience şi DuPont vor fi reetichetate Corteva, dar nu în 2018, ci, probabil, cel mai târziu la începutul sezonului 2020.

Corteva acum este compusă din două mari businessuri: sămânța Pioneer şi produsele de protecția plantelor de la DuPont şi Dow AgroScience. Așadar, oferim fermierilor pachetul integrat semințe plus pesticide.

În ultimii ani, există schimbări la nivel global. Companiile mari se cumpără sau se unesc – cum a fost cazul Dow-DuPont, s-au unit 50 la 50 toate industriile celor două companii. Pentru ca astfel de fuziuni să fie aprobate, bineînțeles pe motive concurențiale, o parte din produse trebuie să fie vândute, pentru a evita monopolul, de exemplu. În cazul fuziunii Dow-DuPont, s-a ales ca o parte din produsele DuPont să fie vândute unei alte companii, tot o companie americană, este vorba de FMC. Deci, o parte bună din produsele pe care noi le cunoșteam că erau vândute de DuPont în România au fost cumpărate de către FMC şi astfel s-a obținut aprobarea de fuziune de către Comisia Europeană, de către autoritățile din America de Sud, din Asia, pentru că în toată lumea există autorități care controlează foarte bine aceste evenimente.

Indiferent de mișcările din piață, misiunea noastră, a celor care lucrăm în agricultură, este una foarte importantă, pentru că trebuie să producem hrană pentru oameni. Şi orice s-ar întâmpla cu vremea, condițiile climatice, noi trebuie să găsim soluții ca să ne hrănim semenii. Normal, investițiile care se fac în cercetare, în crearea de produse noi, adaptate la fiecare zonă de cultură din lume, urmează evoluția condițiilor climatice. În cazul României, de pildă, putem spune că, an de an, seceta e tot mai agresivă. Automat, trebuie să venim cu hibrizi toleranți la secetă şi la arșiță, nu numai la seceta pedologică, cât şi la arșița atmosferică, mai ales că în două-trei zile de arșiță în perioada de polenizare, poți să nu mai ai porumb. La fel, la floarea-soarelui. Sunt tot felul de buruieni, dăunători care se adaptează la substanțele active – vorbim în cazul acesta de produse de protecția plantelor. După 2-3-4-5-10 ani, dăunătorul respectiv rezistă, își dezvoltă forme de rezistență. Automat, trebuie să găsești soluții, să vii cu alte substanțe active, alte combinații, ca să distrugi concurentul plantei de cultură, pentru că altfel nu faci producție. Pe de altă parte, Uniunea Europeană vine cu noi reglementări în ceea ce privește protecția plantelor, prin legislația foarte pro-natură – şi este de apreciat, şi fiecare dintre noi dorește să trăiască într-o lume mai curată, să mănânce hrană sănătoasă – dar prin hrană sănătoasă să nu înțelegem întotdeauna produse ecologice la care nu s-au aplicat pesticide. De pildă, un vierme al mărului în fruct poate să dezvolte toxine mai periculoase decât un insecticid care este aplicat pentru combaterea lui. Există o grămadă de dăunători care dezvoltă micotoxine în cazul netratării culturilor. Este prost înțeles conceptul de „agricultură ecologică” neapărat fără tratamente. Putem găsi soluții naturale, extracte de plante, care să fie repelente, să plece dăunătorii că le miroase a mentă sau a leuștean, de exemplu, dar asta n-o putem face pe suprafețe mari şi să avem producții încât să hrănim miliarde de oameni. Asta o putem face pe suprafețe mici. Este normal să ai şi produse ecologice, dar, încă o dată, cu suprafețele pe care se cultivă în sistem bio nu putem hrăni pe toată lumea. Şi nu întotdeauna, cum spuneam, sunt cele mai curate.

Reporter: Dacă tot ați adus vorba de câmp, de condițiile climatice, nu pot să nu întreb despre această primăvară ciudată, venită după o iarnă atipică, mai ceva decât în anii trecuți. Fermierii au cam întârziat cu lucrările în primăvara aceasta.

Maria Cîrjă: Niciun an nu seamănă cu celălalt, fiecare sezon vine cu provocări noi. Acum, în 2018, am avut o primăvară foarte răcoroasă şi foarte lungă, s-a întârziat semănatul, mai mult de atât, temperaturile ridicate care au apărut brusc au determinat o creștere excesivă sau o maturare, am putea spune, rapidă a culturii de rapiţă, care n-a avut timp să se dezvolte suficient, a înflorit prematur şi sperăm să nu fie probleme prea mari cu producțiile. Acum, toată rapiţa este semipitică, ceea ce este un inconvenient, pentru că rapiţa trebuie să dezvolte foarte multe ramificații, să aibă timp să-şi dezvolte elementele de producție, iar această înflorire prematură poate afecta producția din anul acesta. Rapiţa a trecut peste iarnă în condiţii destul de bune. I-ar mai fi trebuit două săptămâni măcar de temperatură constantă şi de o trecere mai ușoară de la 7º sau 5º la 25º. A fost forțată înflorirea.

Reporter: Revenind, sunteți director de marketing Corteva Agriscience România şi Republica Moldova. De ceva vreme, observăm că marile companii au reprezentare nu numai pentru România, ci şi pentru piața din Moldova de peste Prut.

Maria Cîrjă: Da, majoritatea companiilor care au afaceri în agricultură în România îşi extind activitatea şi în Republica Moldova, deoarece putem spune că este un copil mai mic al României, în ceea ce priveşte evoluţia şi dezvoltarea agriculturii. În Republica Moldova, o să fiţi surprinşi, există ferme cu tehnologie avansată, fermierii investesc în agricultură.

Pasiunea poate călăuzi pașii spre culmi

Reporter: Haideți să vorbim puțin și despre omul Maria Cîrjă. Sunteți născută, crescută, unde?

Maria Cîrjă: Îmi place să spun că m-am născut în pădure, la marginea pădurii, chiar acasă, nu într-un spital. În august 1968, a plouat foarte mult, apa care trecea pe la poarta casei a crescut atât de mult, încât a luat punți, poduri, şi atunci mama a fost nevoită să mă nască acasă. M-am născut la poalele munților Stânişoarei, în județul Suceava, la Mălini, în comuna cunoscutului poet Labiș. Am urmat școala generală în satul meu, Văleni-Stânişoara, după care cursurile liceului agricol din Fălticeni, la secția de horticultură, iar mai departe, Facultatea de Horticultură din Bucureşti, pe care am absolvit-o în 1993.

Reporter: Aţi ocolit Iaşiul.

Maria Cîrjă: Nu ştiu de ce, dar în perioada respectivă era o concurență foarte, foarte mare, iar la universitățile agronomice de la Iași, Cluj și Craiova erau doar 20 de locuri la Facultatea de Horticultură. Am considerat că am șanse mai mari la USAMV din București, unde erau 40 de locuri. La admitere, am fost 11 candidați pe un loc la Horticultură în București. Bineînțeles că n-am reușit din prima încercare, am revenit în 1988 și mi-am început cursurile la Facultatea de Horticultură, pe care am absolvit-o în ’93.

Reporter: Să ne întoarcem la Mălini, o zonă frumoasă, lângă pădure, un peisaj, probabil, extraordinar. Vă amintiți cu plăcere de copilărie…

Maria Cîrjă: M-am născut într-o familie de țărani, oameni care aveau un mod de gândire foarte sănătos, într-o familie cu șase copii, patru fete și doi băieți. Eu sunt al patrulea copil al familiei, mai mici ca mine - un băiat şi o fată. Tata, Dumnezeu să-l ierte, că a murit anul trecut, un om foarte, foarte inteligent, cu o inteligență emoțională… i-am urmat întotdeauna sfaturile. Pentru mine, tata a fost modelul de viață, modelul de corectitudine, modelul de cinste. Tata spunea un singur lucru: „Dacă nu învățați, o să ajungeți să aveți cizmele murdare de noroi ca ale mele”. Şi nu trebuia să spună mai mult. Pentru el, şcoala era sfântă. Nu am lipsit o zi de la școală. Aveam colegi pe care părinții nu-i trimiteau la școală, fiindcă îi puneau să muncească. Orice ar fi avut, nu a existat o oră sau o zi în care să spună tata „stai acasă, că avem ceva de făcut”. Bineînțeles că în momentul în care ne terminam temele și eram siguri că totul este pregătit pentru a doua zi, nici nu trebuia să ne cheme, pentru că mergeam singuri să ajutăm în gospodărie. Aduceam lemne, tăiam lemne, duceam oile la râu, deci tot ce înseamnă de făcut pe lângă casă. Agricultura pe care am practicat-o pe lângă casă a fost una de mici dimensiuni, pentru că fiind un sat de munte, suprafaţa de pământ agricol era foarte mică. Era o suprafață mică unde plantam cartofi, unde aveam porumb, lucernă și, desigur, o grădină de legume. Mai aveam două vaci, doi porci, 10-15 oi. Când am început eu să ajut la treburile gospodăriei, cei trei frați mai mari erau plecați deja la facultate, iar eu eram cea mai mare din grupul doi.

Reporter: Pasiunea pentru horticultură de unde se trage?

Maria Cîrjă: Pasiunea pentru horticultură a venit în momentul în care am început să învăț la liceul agroindustrial din Fălticeni. Asta, pentru că pe vremea aceea făceam foarte multă practică. Fălticeniul este înconjurat de livezi care, din păcate, parte din ele, au dispărut, dar stațiunea pomicolă încă există. Bazinul pomicol Fălticeni era cunoscut pe vremea aia, și atunci toate lucrările care trebuiau făcute le făceam noi în practică. Acolo am învățat să tai pomii, acolo am învățat să altoiesc, acolo am învățat toate lucrările de îngrijire din pomicultură. Şi a început să-mi placă lucrul ăsta. Aşa că m-am îndreptat către Facultatea de Horticultură. Mi-a plăcut agricultura în liceu şi nu mă vedeam făcând altceva.

Reporter: N-aș vrea să mergem mai departe până nu discutăm un pic şi despre ceea ce înseamnă învățământul, la ora actuală. Mulți părinți sunt îngrijorați că nu ne îndreptăm într-o direcție bună.

Maria Cîrjă: Învățământul, înainte de 1989, era orientat spre meserii, puteai de mic să gândești cam ce ai vrea să faci şi găseai nișa, sistemul, școala pe care doreai să o urmezi, să ajungi să lucrezi în domeniul pe care ţi-l doreai. Selecția era mult mai riguroasă, pentru că nu poți să accepți într-o universitate de agricultură pe oricine nu reușește să intre la altă facultate, care zice că „mă duc totuși să fac o facultate, şi fac agricultură, că acolo pot să intru cu o notă mică”. Niciodată nu vei ajunge un bun specialist dacă faci o școală doar pentru că „asta e, n-am altă posibilitate de a avea o diplomă”. Asta e marea greșeală care se întâmplă acum. De aceea, acum, e foarte greu să găsești specialiști. Noi căutăm specialiști, încercăm să recrutăm şi e foarte greu să găsești oameni pregătiți care vin de pe băncile școlii. Devin pregătiți sau îi pregătim noi în doi, trei, patru ani, investim, ca să putem să pregătim un specialist care să răspundă cerințelor pe care le are compania.

Reporter: Acelaşi lucru se întâmplă și în ferme. Agricultorii se plâng de ceva ani de lipsa forței de muncă. E drept, nici înainte nu ieșeai școlit, să știi practică sută la sută, dar învățai din mers, îți plăcea și mai și furai meserie.

Maria Cîrjă: Pe vremea mea, chiar se făcea practică în școală. De pildă, aici unde am biroul, în Băneasa, era ferma Facultăţii de Horticultură. Chiar aici unde este clădirea în care eu lucrez acum, era livada de pruni. Când ies şi plec spre casă sau mă duc la mall, știu exact unde era via, unde erau cireșii, unde erau florile, unde am muncit, aș putea spune, cinci ani. Cunoșteam fiecare rând. Unde să mai facă practică studenții de azi?

Reporter: La fermierii care-şi deschid porţile pentru studenţi.

Maria Cîrjă: Da, am putea chiar să facem un apel la fermieri pentru acest lucru. Universitățile ar trebui să înceapă să aibă parteneriate cu fermele şi cu fermierii mari, unde studenții să poată să facă practică sau, dacă nu practică efectiv, măcar să vadă cum se face o lucrare.

Reporter: Ați terminat facultatea într-o perioadă tulbure, în care nu mai aveai un loc de muncă asigurat, ca înainte de ’89. În 1993, nu mai era aşa.

Maria Cîrjă: Anul acesta, facem 25 de ani de când am terminat facultatea. Fiecare dintre noi era un pic derutat: ce fac, unde mă duc. Iar agricultura, fermele sau unitățile de stat nu mai erau deschise să primească absolvenți şi nici ei nu știau ce se va întâmpla cu unitățile respective.

Reporter: Apăruseră societățile agricole în ’91, adică după desființarea CAP-urilor, mai erau întreprinderile agricole, niște IAS-uri.

Maria Cîrjă: Da. Dar care nu angajau o sută de absolvenți, câți terminam agricultură şi horticultură la București. Așa că m-am întors acasă, la Mălini, şi un an am fost suplinitor, am predat biologie la două școli generale. Pot să spun că sunt un om norocos. După primul an de învățământ, m-am întors la București să-mi ridic diploma, în 1994. Era aprilie, am întâlnit un profesor care m-a întrebat „ce faci, Maria, unde eşti?”, i-am zis că în învățământ, „şi e ok, cum e?” – „da, dar…” – „dar ce? Te-ai întoarce la Bucureşti, dacă ar fi...?”. Am răspuns: „Cred că da!” – „Stai că acum sunt la Institutul de Legumicultură de la Vidra, mi-a cerut domnul director să-i recomand un absolvent, pentru că are nevoie”. La laboratorul de ameliorare aveau nevoie, mai exact. „Rămâi până mâine, să te duci să vezi despre ce este vorba?”. Şi am rămas. Am mers şi la Vidra, când l-am cunoscut pe domnul Scurtu – că acum este profesor la Universitatea de Științe Agricole – cu dumnealui era domnul Costache, biolog, care era șeful Laboratorului de Protecția Plantelor, am stat de vorbă cu ei, iar domnul Costache a spus: „Eu o vreau la mine” – „Dar noi avem nevoie la ameliorare la ardei!” – „Nu, o vreau la protecția plantelor”. M-am întors acasă, le-am spus părinților că închei anul școlar şi că plec. A fost dezamăgire generală, amândoi plângeau, credeau că voi rămâne la Mălini, mai ales că eram primul dintre copii care s-a întors şi sperau că nu mai plec. Dar am plecat, m-am întors la București şi am lucrat la Vidra doi ani şi jumătate, în cadrul Laboratorului de protecția plantelor, unde am devenit în doi ani şi jumătate cercetător științific, mi-am început doctoratul, iar în toamna anului 1996, la un târg de agricultură, ProPlant, la Călimănești-Căciulata (Vâlcea), dedicat protecției plantelor, una dintre companiile expozante, Makhteshim Agan (azi, Adama), mi-a făcut o ofertă, prin directorul de atunci al companiei, care m-a întrebat: „N-aţi vrea să renunțați la cercetare pentru o activitate mai comercială?” I-am spus: „Cred că da”. M-au invitat la un birou, am semnat contractul şi, în ianuarie ’97, domnul Scurtu de la Vidra, în cele din urmă, mi-a acceptat demisia, că inițial mi-a zis „nu vreau!”...

Reporter: Sigur, pierdea un om. Şi poate că nu era primul, pentru că după aceea s-a întâmplat ca mulți dintre cercetători să plece în sectorul privat, în companii multinaționale.

Maria Cîrjă: În ’97, în ianuarie, am început să lucrez la Makhteshim Agan, unde în primele două luni m-am ocupat de dezvoltarea produselor, asta a fost intenția, dar din luna martie am primit poziția de director tehnic, după trei luni, şi a trebuit să mă ocup de tot ce înseamnă omologări în România, dezvoltare, promovare. Zece ani, am lucrat aici, până în 2007. Am colaborat foarte bine cu Constantin Soare, care și azi lucrează în aceeași companie. 70%, poate chiar 90% din timp ni-l petrecem la serviciu și uneori activitatea pe care o desfășuram era destul de presantă. Dacă nu ai colegi cu care să colaborezi foarte bine şi nu este o atmosferă plăcută, atunci consumul energetic este dublu.

Reporter: Iată, inginerul Maria Cîrjă, proaspăt cercetător, a trecut repede în barca cealaltă, a celor care se ocupă de promovare şi comerț. N-a fost o perioadă grea şi pentru companiile furnizoare de input-uri pentru agricultură? Atunci, în 1997, inflația era mare, un IAS ba falimenta, ba nu mai avea bani, nu mai veneau fonduri de la buget, prețurile la materiile prime – vorbesc aici de grâu, de porumb, de floarea-soarelui – nu erau unele extraordinare.

Maria Cîrjă:  Îmi amintesc că se colectau bani cash, se umbla cu genţi de bani, directoarea economică trebuia să meargă cu ele la bancă... Nu puteai să facturezi în lei pentru că azi era un leu 3-4-5 dolari şi mâine putea să fie dublu, şi toate facturile se făceau în dolari şi se plătea la cursul zilei. Au fost perioade foarte dificile şi, în general, companiile străine nu erau obișnuite cu o astfel de atitudine economică. România a trecut prin perioade foarte, foarte grele. Dar trebuia să te adaptezi rapid la piaţă. Dacă voiai să rămâi acolo, trebuia să găsești soluții şi să reziști. Şi s-a rezistat. Makhteshim a crescut în fiecare an. Mi-amintesc când am ajuns, în ’96, a avut o cifră de afaceri de un milion de dolari, în ’97 a avut trei milioane, iar în 2007, când am plecat eu, avea deja 18 milioane USD.

Agricultura României, pe drumul cel bun

Reporter: În 2007, ați plecat la o altă companie.

Maria Cîrjă: Domeniul a rămas agricultura, dar am schimbat segmentul de piață, am schimbat obiectul muncii. Nu mă mai ocupam de promovare-dezvoltare la produse de protecția plantelor, ci am trecut la semințe. Bineînțeles că în momentul în care am fost sunată de acea companie de recrutare, mi s-a şi spus compania care caută un specialist şi am spus „da” din prima. Au fost câteva runde de interviuri şi nu eram singurul candidat, dar am plecat la drum cu gândul că vreau o schimbare, după zece ani, şi eu am fost aleasa. În aprilie 2007, am început să lucrez la Pioneer, cea mai mare companie de semințe din lume.

Reporter: Adică, la una dintre cele mai vechi companii, cu care stațiunile de cercetări din România, institutele și statul nostru au colaborat și înainte de 1989.

Maria Cîrjă: Hibrizii de porumb Pioneer erau importați de Ministerul Agriculturii, cu ministerul se făceau toate aşa-zisele afaceri, deal-uri, schimburi, erau importați din anii ’60 în România. Deci Pioneer era o companie cunoscută inclusiv de specialiștii români, care reușeau să plece înainte de ’89 în Statele Unite ale Americii, vizitau compania și învățau cum se face ameliorare la porumb și la floarea-soarelui. Un cercetător de la Fundulea, care a plecat în SUA, a creat primul hibrid de floarea-soarelui aici, în țară.

Reporter: E trist că România, care a avut bază genetică pe toate speciile de plante, pornind de la porumb, floarea-soarelui, grâu, a decăzut. Ca fin cunoscător al domeniului semințelor, de ce credeți că am ajuns în această situație, de ce am decăzut atât de tare?

Maria Cîrjă: Din cauză că nu investim bani în cercetare-dezvoltare. Dacă ne uităm la porumb și la floarea-soarelui, când am venit eu în 2007 la Pioneer, Fundulea era pe primul loc. În zece ani, dacă vă uitați în studiile de piață, parcă ne e rușine că suntem români, să vedem unde a ajuns pe cele două culturi Institutul de la Fundulea și, bineînțeles, cu stațiunile cu care lucrează din țară. Este păcat! Pentru că bază genetică aveam, oameni pregătiți erau, dar faptul că nimeni n-a mai avut, nu știu, interes să mergem mai departe în crearea de produse românești pe care să le dezvoltăm și să investim bani în marketing și fermierii români să aibă posibilitatea să cumpere produse românești... Fără bani, n-ai cum să ții pasul cu investițiile pe care le fac companiile multinaționale în cercetare. În Corteva, în acest moment, se investește un milion de dolari pe zi. Pe zi! Investițiile care se fac au dus cu rapiditate la crearea de noi produse... Un hibrid de porumb prin metodele vechi se crea în șapte ani. Acum, într-un an, poți să creezi un hibrid de porumb, prin noile metode de ameliorare rapidă. Vă dați seama câți bani trebuie investiți într-un institut ca Fundulea? Şi oameni pregătiți care să poată ține pasul cu această dezvoltare rapidă?

În România, partea de cereale încă a rămas un segment de care instituțiile de cercetare românești țin strâns și e foarte bine că se întâmplă aşa. Dar nu putem să facem bani numai din grâu și orz. Trebuie să ne ducem și spre celelalte culturi care ocupă suprafețe importante.

Reporter: Ce părere aveți despre nivelul la care a ajuns agricultura în România? Avem tehnică, avem tehnologie, avem și performanță. Nu întotdeauna constantă, e drept.

Maria Cîrjă:  Marea nemulțumire a fermierilor, de peste 20 de ani de când lucrez în agricultură, este, și ne-am obișnuit cu ea – nu că nu ar fi adevărată – lipsa banilor. Când își cumpără un produs, fie sămânță, fie pesticid, cer credit. De exemplu, toate vânzările de semințe, de îngrășăminte, de pesticide, sunt pe credit. Noi nu vindem cu banii jos niciun sac de porumb sau niciun gram de produs de protecția plantelor. În general input-urile sunt pe credit. Caz în care există dobândă. Dar întorcându-mă la situația agriculturii, este o dezvoltare vizibilă și, să spunem aşa, colegii noştri din alte țări care vin în România o dată pe an simt lucrul acesta și-l văd. Fermierii au cunoștințe mai multe, știu să-și aleagă produsele, fermierilor le place să aibă tractorul cel mai bun, mașina cea mai bună, combina cea mai bună, pentru că toate investițiile astea pe care le fac, de fapt, sunt regăsite în producțiile obținute la hectar. Nu se mai abat de la a cumpăra o sămânță de calitate. Agricultura României este pe drumul cel bun, și asta o spun vânzările noastre, care cresc în fiecare an cu 10-15%, aș putea să spun, la semințe. Deci, asta ce înseamnă? Că agricultorul vrea hibrizi cu potențial mare de producție. Și ca să ai un potențial mare de producție, acea sămânță are nevoie de o pregătire a terenului corespunzătoare, de fertilizanți, nimic nu crește fără mâncare, are nevoie să combați buruienile, are nevoie să combați dăunătorii și bolile. Agricultura din România, aș putea spune, 60% este agricultură de performanță.

În 2007, când am aderat la Uniunea Europeană, a fost o revelație. Imediat, ne imaginam că totul se va derula rapid și că vom fi tratați precum celelalte țări membre. Dar știm foarte bine că subvenția primită de fermierii români nu este la nivelul subvenției din Franţa sau din Germania, iar contribuția ţării – poate știți mai bine – este aproximativ la fel. Așadar, și aceasta poate să fie o cauză a faptului că ne dorim să avem o agricultură dezvoltată, ne uităm la țările dezvoltate, dar, din păcate, nu avem parte de aceleași resurse.

Un mic producător de vin, cândva, în viitor

Reporter: Agricultura nu-i ușoară. Dumneavoastră faceți mult teren, sunteți plecată destul de mult de acasă. Probabil, vi s-a întâmplat să lipsiți de acasă cu săptămânile…

Maria Cîrjă: Vreau să vă spun că am de ce să mă întorc acasă. Am o fată extraordinară, acum are 15 ani, ne pregătim de liceu. Este atât de matură, încât mă susține, și nu de acum, ci de mic copil este alături de mine și chiar îmi dă sfaturi. Iris este o minune care mi s-a întâmplat în viață. Îmi doresc un pic mai mult timp să petrecem împreună. Dar și aşa, atunci când îl avem, suntem sută la sută una cu cealaltă și compensăm. Am avut noroc de o doamnă care și acum este cu noi, de 15 ani, care a suplinit lipsa mea de acasă și care, aș putea spune, este a doua mamă a lui Iris.

Reporter: Uitându-vă în urmă, aveți regrete, dar bucuria cea mai mare care ar fi?

Maria Cîrjă: Regrete n-am, cred că totul s-a întâmplat la momentul potrivit. Chiar nu văd ceva ce aș fi vrut să fac mai repede decât s-a întâmplat. Totul a mers ca la carte. Iar cea mai mare bucurie a mea este copilul, Iris.

Reporter: Ce ați vrea să mai faceți, ce vă doriți de aici înainte, v-ați gândit?

Maria Cîrjă: Pe termen scurt, aș putea să spun că-mi doresc ca acest nou nume, Corteva, să devină cunoscut – am spus pe termen scurt, într-o lună-două efectiv să uităm de DuPont, să uităm de Dow, să uităm de Pioneer. Corteva este  compania care va trebui să fie pe buzele tuturor celor care-şi doresc sămânță și produse de protecție a plantelor.

Pe termen lung, îmi doresc să am o pensie lungă și frumoasă, undeva într-o plantație viticolă, să am un conac mic în vie, că-mi place vinul și-mi place să colecționez vin, dar cred că mi-ar și plăcea să produc vin. Deocamdată, degust și colecționez vinul făcut de alții. Vinul este o poveste frumoasă care se poate termina într-o sticlă frumoasă. Dar ăsta este un vis care nu știu dacă se va realiza neapărat, dar îmi place să mă gândesc la el.

Interviu publicat în Revista Fermierului nr.10 (162) / 1-14 iunie 2018

Dacă este să ținem cont de datele Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), mai bine de 22.500 de hectare cu orz şi orzoaică au fost recoltate până la data de 10 iunie a.c.

Concret, în 15 judeţe (Arad, Bihor, Brăila, Buzău, Caraş Severin, Călăraşi, Constanţa, Dolj, Galaţi, Giurgiu, Ialomiţa, Mehedinţi, Olt, Teleorman şi Tulcea) s-a recoltat orz de pe o suprafaţă totală de 19.000 ha. În ceea ce priveşte orzoaica de toamnă, aceasta a fost recoltată de pe o suprafaţă de 3.500 ha în 5 judeţe, respectiv Arad, Bihor, Mehedinţi, Teleorman şi Timiş.

Petre Daea, ministrul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, s-a deplasat vineri, 8 iunie 2018, în comuna Vânători din judeţul Teleorman, pentru a vedea prima recoltă de cereale din acest an.

Suprafaţa însămânţată în primăvara acestui an cu porumb şi floarea-soarelui ocupă mai mult de jumătate din suprafaţa totală însămânţată de peste 6 milioane de hectare, culturi care au clasat România pe prima poziţie în Uniunea Europeană, din punctul de vedere al producţiilor obţinute în anul 2017.

Porumbul a fost însămânţat pe 96,22% din suprafaţa programată până la data de 11 mai 2018, respectiv pe 2,368 milioane de hectare, iar însămânţările la cultura de floarea-soarelui au depăşit 97% din suprafaţă, totalizând 1,01 milioane de hectare. De asemenea, până la data menţionată au mai fost însămânţate 128.803 hectare cu ovăz de primăvară (96% din program), cu orzoaica de primăvară - 83.140 de hectare (100,96%), soia - 152.768 ha (90,12%), legume în câmp şi solarii - 193.688 de hectare (93,55%), cartofi de toamnă - 142.718 ha (94%), sfecla de zahăr - 27.624 (86%) şi mazăre boabe - 108.922 (109,39% din program).

Datele MADR arată că în toamna anului trecut au mai fost însămânţate 2,015 milioane de hectare cu grâu, 652.158 de hectare cu rapiţă de toamnă şi 262.700 de hectare cu orzoaică de toamnă.

Groupama Asigurări va despăgubi pagubele produse de greutatea stratului de zăpadă, în baza acoperirii de îngheț târziu de primăvară, deși nu este unul dintre riscurile asigurate, anunță compania printr-un comunicat de presă, menționând totodată că numărul cel mai mare de cereri pentru avizare a fost pentru daune ale culturilor de rapiță, grâu și porumb.

Potrivit documentului, din totalul suprafeței avizate în acest an, aproximativ 6.000 de hectare sunt localizate în județele din Moldova, iar acolo unde a existat și strat de zăpadă, suprafața totalizează aproximativ 1.600 de hectare.

În ceea ce privește asigurații care au optat inclusiv pentru acoperirea riscului de îngheț târziu de primăvară, în situația în care s-a manifestat și fenomenul de ninsoare/strat de zăpadă, compania va acorda despăgubiri și pentru eventuale pagube produse de aceste ninsori/strat de zăpadă, deși acest fenomen nu este un risc asigurat de către companiile de asigurări din România.

„Pentru noi, este important să demonstrăm faptul că poziția de lider pe segmentul asigurărilor agricole câștigată acum cinci ani este una care probează parteneriatele de lungă durată pe care le-am construit de-a lungul timpului cu clienții noștri fermieri. Deși condițiile contractuale nu acoperă pagubele produse de ninsori/strat de zăpadă, am decis ca pentru polițele care acoperă riscul de îngheț târziu de primăvară să venim în sprijinul clienților noștri, acoperind și aceste pagube, astfel încât aceștia să își poată continua activitățile fără griji și în condiții normale. Pentru noi este extrem de important să fim alături de fermieri atunci când apar astfel de evenimente pentru că meseria noastră de asigurător este în fond despre oameni, continuitate și respectarea valorilor noastre de business – responsabilitate, solidaritate, proximitate și performanță”, a declarat Călin Matei, director general-adjunct, Groupama Asigurări.

Din punctul de vedere al culturilor afectate, cele mai mari cereri pentru avizare au fost pentru daune ale culturilor de rapiță, grâu și porumb.

Din evaluările realizate, a reieșit faptul că o parte din daunele avizate au fost cauzate de un cumul de riscuri, cele mai frecvente fiind efectul înghețului târziu de primăvară, pagube produse de furtună și pagube produse de greutatea stratului de zăpadă.

În plus, în urma fenomenelor de grindină, ploi torențiale și furtuni din perioada 5 – 9 mai, au existat avizări de daună la culturi de rapiță, orz, grâu, floarea-soarelui, porumb, pentru o suprafață de aproximativ 3.000 de hectare localizate în majoritatea județelor țării. Conform prognozei meteo pentru lunile mai și iunie, astfel de fenomene violente vor fi foarte frecvente.

Ajungând la aproximativ un milion de hectare ca suprafață de culturi agricole asigurate în anul agricol 2015 – 2016, Groupama Asigurări are un portofoliu de peste 3.100 de clienți fermieri și pune la dispoziția acestora o echipă dedicată de specialiști în zona de daune agro.

Groupama își are originile în mutualism, fiind creată de fermierii francezi la începutul secolului al XIX-lea și este încă de atunci lider al acestui segment în Franța, cu o tradiție și expertiză de peste 100 de ani în domeniul agricol.

Cu doar puțin peste cinci hectare a scăzut încărcătura pe tractor de la aderarea României la Uniunea Europeană (de la 54,1 ha în 2007 la 48,7 în 2014), în condițiile în care mai bine 19.000 de unități au fost achiziționate de fermieri în toată această perioadă, se arată în cel mai recent raport al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (Agricultura României), publicat recent pe site-ul instituției.

Potrivit documentului, dacă în 2014, numărul de tractoare existențe la nivel de țară era de 193.120 unități, în 2007 acesta era de 174.003 unități.

Creșteri ale numărului de unități achiziționate de fermierii români au mai fost și la pluguri pentru tractor – 156.964 unități în 2014 față de 139.782 cât se înregistrau în 2007.

În aceeași perioadă, numărul de combine autorpropulsate pentru recoltat cereale a fost de 27.399 unități (2014), cu șapte ani în urmă numărul acestora fiind de 24.656.

Numărul semănătorilor mecanice a fost în 2014 de 76.301, în timp ce cu șapte ani în urmă, acesta totaliza 67.761 unități.

La irigații, am stagnat

Conform raportului MADR, în 2014, numărul hectarelor cu amenajări pentru irigații erau de 2.997 mii ha, în condițiile în care cu șapte ani în urmă, numărul a fost același.

Informațiile MADR, extrase din Anuarul statistic al României 2009, 2010, 2011, 2012, 2013 și 2014 (tabelul 14.2) și din datele operative ale instituției la nivelul anului 2014, relevă că suprafața agricolă irigată din sistemul administrat de ANIF a scăzut de la 320,2 mii ha la 111,3 mii ha.

Practic, se mai precizează în document, procentajul din suprafața amenajată a scăzut de la 10,6 mii ha în 2007 la 3,7 mii ha în 2014.

„În 2010 a fost irigată circa 2,7% din suprafața amenajată pentru irigat, în 2011 3,4 la sută, în 2012 5,5 procente, iar cu un an mai târziu 6 la sută. Suprafața fluctuează, întrucât din 2010 apa pentru irigații se livrează Organizațiilor de Îmbunătățiri Funciare (OIF) și celorlalți beneficiari, numai la solicitarea acestora”, se precizează în raport.

Pe plan naţional, relevă documentul, agricultura reprezintă una dintre ramurile importante ale economiei româneşti. Contribuţia agriculturii, silviculturii, pisciculturii în formarea Produsului Intern Brut se situează în jurul valorii de 6% din PIB, iar în statele membre ale UE se situează la aproximativ 1,7%.

În trimestrul III al anului trecut, contribuția agriculturii la formarea PIB a fost de 8,9 la sută, în scădere față de același trimestru al lui 2014 când totalul a fost de 9,6%, iar în 2013 și 2012 de 9,3 procente. (I.Văduva).