Ca răspuns la majorările continue de prețuri la materii prime, precum și la servicii și echipamente, Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a modificat procedura de lucru astfel încât actualizarea prețurilor se poate realiza la un interval mult mai mic decât cel prevăzut inițial.

Pentru următoarea perioadă, prețurile din Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR) pentru utilajele și echipamentele achiziționate prin FEADR se vor putea actualiza la fiecare trei luni, dacă este cazul, indiferent de procentul de creștere al prețurilor. Anterior, actualizarea se realiza anual pentru o creștere a prețurilor mai mare de 5%.

Decizia privind actualizarea prețurilor din BDPR la trei luni a fost luată începând din 2021 și a avut în vedere, la acel moment, adaptarea la contextul economic și social, în special referitor la creșterile prețurilor pentru materiile prime. Ulterior, în urma creșterii prețurilor și pentru energia electrică și gaze naturale din acest an, AFIR a modificat Ghidul Bazei de Date cu Prețuri de Referință utilizat pentru evaluarea proiectelor finanțate din Fondul European Agricol Pentru Dezvoltare Rurală (FEADR).

Fermierii pot găsi în BDPR elemente agricole, de la recipiente de creștere plante, în valoare de 3 euro, la tractoare de peste 400.000 euro, la drone de pulverizare (erbicidat) sau drone de analiză a stării plantelor și a solului cu camera multispectrală de peste 10.000 euro, sau roboți agricoli pentru furajare de peste 160.000 euro, până la sisteme de depozitare în silozuri de peste 2.000.000 euro. Totodată, antreprenorii pot găsi în BDPR elemente neagricole, precum sisteme de spălătorie self service de peste 32.000 euro, minilaboratoare pentru cabinete medicale de peste 2.500 euro și alte echipamente din domenii neagricole.

„Conform noii proceduri, actualizarea prețurilor se poate realiza o dată la trei luni, spre deosebire de prevederile procedurale obișnuite la șase sau 12 luni. Această actualizare se realizează la solicitarea oficială a firmei care a înscris elementele respective în Baza de Date a AFIR, însoțită de o comunicare oficială din partea producătorului. Modificările făcute sunt menite să sprijine beneficiarii PNDR care planifică achiziția de utilaje sau echipamente, astfel încât aceștia să poată face un calcul real al bugetelor, din punct de vedere al achiziției”, a declarat directorul general al AFIR, Dorin Opreanu.

Prin Baza de Date cu Prețuri de Referință (BDPR), instrument de lucru unic la nivel național, AFIR facilitează accesul solicitanților de fonduri europene la investiții, simplificând procedura de achiziție. Baza de Date are afișate on-line peste 37.500 de elemente pentru investiții agricole și neagricole din următoarele categorii: mașini, utilaje, echipamente specializate, silozuri, sere, hale, grajduri și mobilier. Astfel, elementele care se regăsesc afișate online în BDPR pot fi achiziționate de către beneficiarii privați PNDR în mod direct, fără a mai fi nevoie să parcurgă nicio altă procedură de achiziție.

Ghidul actualizat al Bazei de Date cu Prețuri de Referință al AFIR este disponibil pe pagina de internet a AFIR, www.afir.ro, la secțiunea Informații utile – Baze de date cu prețuri de referință.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Roxana Roșculeț, inginer horticol la bază, ca orice femeie, a visat la o afacere cu flori. Însă chiar interlocutoarea noastră zice că Dumnezeu i-a dat două flori, fetele ei, în rest alegându-se cu roșiile. Legumele în spații protejate reprezintă afacerea familiei din județul Ialomița, de la Jilavele.

„Nu suntem milogi la poarta statului. Vrem doar să fim protejaţi.”

Reporter: Comuna Jilavele se află în partea nord-vestică a județului Ialomița, la limita cu județele Prahova și Buzău, un bazin legumicol puternic odinioară...

Roxana Roșculeț: Dar uitați, în Jilavele sunt singura azi care cultivă legume în spații protejate, pe o suprafață însemnată, peste 5.000 de metri pătrați. Mai sunt câțiva legumicultori, însă au poate 400-500 metri maximum cu legume. Mi-aş dori să fie şi alţii, pentru că împreună poate că am putea să facem altfel lucrurile şi ar fi mai bine şi pentru mine, şi pentru ei. Acum, Jilavele este o comună îmbătrânită, şi-mi pare rău că spun asta. Au îmbătrânit satele astea, odată cu noi… Piaţa de la Jilavele era o piaţă recunoscută, toată lumea când trecea la mare oprea acolo, la capul satului, să se aprovizioneze. Inclusiv eu opream acolo când veneam de la munte către mare. Jilavele, Movilița, Coșereni sunt zone legumicole. Din păcate, la Coşereni nu mai putem să vorbim de legumicultură, a mai rămas bazinul de la Moviliţa destul de mare, Gridul, Fierbinţi, dar Coşereniul, vestitele dealuri de la Coşereni care aveau solul acela argilos, şi erau nişte vinete rare, de o frumuseţe exemplară, din păcate acum e doar cultură mare cât vezi cu ochii.

„5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură.”

Reporter: Să revenim la afacerea dvs. Ați spus că aveți peste 5.000 de metri pătrați cu legume în spații protejate. Cât, mai exact?

Roxana Roșculeț: 5.400 de metri pătrați de spaţii protejate. Nu este nici mult, dar nu este nici puţin. Economic vorbind, cred că este suprafaţa minimă de la care poţi să porneşti o afacere în legumicultură. Aşa mi-au arătat mie calculele, nu ştiu dacă am greşit sau n-am greşit, dar mie aşa-mi spun calculele.

Reporter: Şi calculele care au fost la început? În ce an?

Roxana Roșculeț: Calculele de la începutul anului 2006.

„Nu putem avea o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm.”

Reporter: Şi iată-ne în 2022, după 16 ani.

Roxana Roșculeț: Da, încă stau în dubiu dacă să-mi măresc suprafaţa sau nu, dacă mai fac un proiect cu finanţare europeană. Trebuie să analizez foarte bine situaţia economică şi să iau în considerare lucrul cel mai important: fluctuaţia pieţei. Pentru că din păcate astăzi noi nu ne putem face – ştiu că este o economie de piaţă, e firesc să fie o economie de piaţă şi să nu poţi să-ţi faci calculele sută la sută, dar noi nu putem să le facem nici la 50%, să avem o previziune pentru anul următor, că nu ştim pe ce să ne bazăm. Am stat şi m-am gândit ce aş putea să fac pentru ca afacerea mea să fie eficientă sau să fie mai bine decât este acum? Să măresc producţia. Vedeţi că serele noastre nu sunt nici la un nivel de jos, dar nici la nivelul maxim la care ar putea să fie. Mai mult de atât nu am cum să produc în spaţiul acesta protejat. Pe metrul pătrat n-am cum să fac mai mult decât facem acum, pentru că ar trebui o seră mai înaltă, ca să-mi asigure altfel de ventilaţie; încălzirea – o scot din calcul momentan, pentru că preţurile sunt foarte, foarte mari. Trebuie să mă gândesc la diversificarea producţiei, să vin pe piaţă cu un produs nou, să-mi găsesc o nişă şi să-mi fie mai bine. Dar şi aici sunt probleme, pentru că din afară se aduce orice, la preţuri sub preţul nostru de cost, că şi forţa de muncă este destul de consistentă ca valoare în afacerea asta şi… nu ştiu ce să zic. M-am blocat.

În piața noastră vin legume din toată lumea, la prețuri foarte mici. Ca producător, mă simt, aşa, al nimănui, în condiţiile în care statul ar fi trebuit să susţină producţia internă şi să o protejeze, dar nu prin preţuri, nu prin subvenţii, că nu aşteptăm subvenţiile sau, cum spun unii că suntem milogi la poarta statului, nu, nu suntem. Vrem să fim protejaţi. Economia asta de piaţă să permită pieţei să fie într-un cadru legal, în care să putem şi noi să ne găsim locul.

Reporter: Adică, să aveți o desfacere asigurată, să aveți un loc unde să depozitați marfa şi să o sortați, practic lucruri care n-au rămas decât pe hârtie, la nivel de intenţie din partea autorităţilor noastre, şi ca atare sunteţi lăsaţi în voia sorţii. Cine rezistă rezistă, cine nu, nu.

Roxana Roșculeț: Exact. Lupta pentru supravieţuire.

Reporter: Din păcate, în fiecare an mulți legumicultori renunță...

Roxana Roșculeț: Au renunţat şi or să mai renunţe mulţi. De pildă, în primăvara trecută preţul la varză a fost 80 de bani, când noi ne făcusem fiecare calculele să fie undeva la minimum 2 – 2,50 lei; preţul roşiilor a fost de asemenea scăzut, comparativ cu cheltuielile noastre, ale legumicultorilor. Foarte multă investiţie şi muncă, şi preţul nostru este unul corect. Vorbesc de perioada în care este o supraproducţie pe plan naţional şi piaţa nu mai poate să înghită cantitatea aia, practic de 3-4 luni, şi, culmea, când fiecare dintre noi are producţia maximă. E logic să se întâmple asta. Şi atunci ar trebui să avem o variantă, ca roşia din spaţiul protejat să fie dusă la procesare este exclus, că preţul este foarte mic la roşia asta şi n-avem cum să facem; să găsim alternativă. Eu, una, am spus şi susţin, ar trebui să ne organizăm şi în perioada aia să facem export, pentru că este o lună moartă în afară. Spania îşi înfiinţează ciclul doi de roşii, Italia, la fel, deci am putea să jonglăm cu o lună, de la 15 iulie până la 15 august, în care să facem export. Dar pentru asta trebuie să fim organizaţi şi, din păcate, nu avem capacitatea asta. Noi, ca producători, recunosc, nu o avem.

Reporter: 5.000 de metri pătraţi de spaţiu protejat pentru legumicultură nu se fac uşor...

Roxana Roșculeț: Nu-i deloc ușor. Aici în fermă am nouă module, șase sunt de 550 de metri pătrați și trei module sunt de 700 de metri pătrați. Le-am ridicat cu ajutorul unui proiect cu finanțare europeană, în 2006, pe SAPARD.

Reporter: Ați fost deschizătoare de drumuri?

Roxana Roșculeț: Da, am fost deschizătoare de drumuri. Pentru câţiva dintre cei care mi-au urmat drumul a fost greu şi au renunţat. Poate că şi eu, dacă n-aş fi fost aşa de curajoasă, aș fi renunțat. Mai e ceva la mine, dragostea pentru pământ şi pentru loc. Nu ştiu cum se face, dar când mă leg de ceva eu nu mai renunţ, asta sunt!

Reporter: A fost greu, a fost uşor la momentul acela?

Roxana Roșculeț: Și uşor, și greu. A fost greu pentru că atunci era cu 50% contribuţie şi a trebuit banii ăia să-i iau cu o dobândă destul de măricică de la bancă.

Reporter: Care a fost valoarea proiectului?

Roxana Roșculeț: Vreo 150.000 de euro. Valoare nerambursabilă, cu totul. De fapt, a fost mai mare valoarea, că a fost şi TVA-ul. Dar am mers doi ani bine, îmi amintesc că veneau de la Constanţa, le făceam programările să vină să ia marfa de la mine şi după aceea s-au deschis graniţele şi m-am trezit din 2008 din omul care tot timpul vorbea la telefon şi clienții aşteptau să fie pe agenda mea să vină să ia marfa, m-am trezit că nu mă mai suna nimeni. Şi au fost nişte ani grei, de care nici nu mai vreau să-mi amintesc, ani în care nu aveam unde să vindem sau preţurile erau aşa de mici, încât nu mai culegeam roşiile, deci a fost crunt. Am avut, deci, și perioade foarte dificile, peste care am trecut cu greu. Apoi am găsit un supermarket, un retailer destul de cunoscut pe piaţă, care a venit cu un parteneriat şi ne-am mulat foarte bine pe acest parteneriat, atât noi, cât şi ei, sunt foarte deschişi, şi pot să spun că sunt liniştită. De opt ani chiar sunt liniştită şi-mi văd de roşiile astea ale mele şi de ce mai pun eu. Absolut tot ce produc merge la supermarket. Facem contract ferm, cu preţuri ferme, cu cantităţi, cu tehnologie de cultură, nu folosim orice pentru tratament. Se fac analize şi de sol, şi de apă, avem într-unul din module instalată o cameră sau o staţie care monitorizează toţi parametrii necesari şi zic eu că am fost norocoşi, am tras lozul norocos de data asta.

Reporter: Consumatorul zilelor noastre încearcă să găsească gustul roşiei de altădată, adică acela al copilăriei, să fie roşia zemoasă, să fie cu coaja mai subţire...

Roxana Roșculeț: D-aia v-am zis că m-am mulat foarte bine pe programul lanțului de magazine căruia îi vând roșiile, pentru că şi retailerul respectiv merge pe gustul de altădată. În primul rând, solul sau hibridul îţi dă gustul, că nu poţi să fii „şi cal, şi măgar” sau „şi frumoasă, şi devreme acasă”. Prin urmare, au ales un hibrid care are un gust extraordinar şi consistenţa destul de bună, un picuţ mai tare decât roşiile alea pe care le mâncam noi când eram copii, dar din punctul meu de vedere – şi nu numai al meu – cred că la momentul actual este hibridul cu gustul cel mai bun de pe piaţă. Apoi, gustul mai vine şi de la sol, mai vine şi de la îngrăşămintele pe care le administrezi şi, nu în ultimul rând, de la apă. Știți bine, când plouă n-avem strugurii dulci, că nu acumulează zaharuri. Aşa este şi la roşie. Îmi place să spun că roşia mea mai împrumută şi din gustul meu…

Reporter: Corect. Dacă le spui în fiecare zi că le iubeşti, cu siguranţă…

Roxana Roșculeț: Să ştiți că da. Am făcut o glumă. Gustul este gust, dar dacă ţii la tehnologie şi ai şi un hibrid care te ajută, într-adevăr obţii ceea ce ţi-ai propus. Hibrizii, majoritatea, merg pe cantitate: să pun hibridul acesta că iau 10 kg pe fir. Da, e ok, iei 10 kg pe fir şi consumatorul dictează piaţa acum. Dacă te duci şi cumperi roşia şi o vezi mare şi frumoasă, şi o iei, şi când ajungi acasă zici „a, ce mănânc, cauciuc?”, asta este, a doua oară nu mai cumperi. Poate că mulţi iau, că nu se uită sau nu se gândesc, sau au uitat ce au mâncat odată.

Producătorul nu poate fi și vânzător

Reporter: Ați menționat mai devreme că producătorul român nu are capacitatea de organizare. La un moment dat, ați strâns lângă dvs. câţiva producători şi aţi făcut o cooperativă. Ce s-a întâmplat?

Roxana Roșculeț: Am făcut o cooperativă, am depus un proiect pentru un depozit şi o fabrică de procesare ca să eliminăm exact ceea ce vă spuneam, proiectul a fost eligibil, dar nu am prins finanţare. Se întâmpla în 2019. Din păcate, a fost al şaselea sub linie. Dacă am fi obţinut acel proiect, sunt convinsă că lucrurile ar fi stat altfel şi că am fi adunat alţi producători în jurul nostru şi ar fi fost o gură de oxigen pentru noi să ne şi dezvoltăm şi să putem să şi diversificăm producţia. Dar lucrurile n-au fost să fie aşa. Unul dintre parteneri şi-a şi închis firma, pentru că afacerea nu a fost viabilă.

Reporter: Așadar, ce n-a mers cu cooperativa agricolă?

Roxana Roșculeț: Am fi putut să strângem mai mulţi producători, şi au fost interesaţi producătorii să intre în cooperativa asta, dar neavând acel depozit despre care povesteam, nu poţi să iei marfa. Unde să o sortezi, unde să o etichetezi? Pentru că noi am avut contracte cu anumite supermarketuri şi calitatea primează. O vreme am mers în paralel, fiecare își sorta marfa şi o ducea, costurile sunt mai mari individual şi aşteptam acest proiect ca o salvare la problema noastră. Luasem o maşină mare de frig pentru toţi, aşa era ok, fiecare să-și ducă marfa la depozit, să o sorteze, ce rămânea de la sortat prelucrat şi apoi din depozit să plece unde aveam comenzile respective. Ne era foarte greu individual să lucrăm, pentru că dacă nu poţi să respecţi o comandă, nu mai prezinţi încredere. Trebuie să ai stocul acesta şi să ai totdeauna o rezervă, să fii sigur pe comenzile pe care le ai. Punctajul pentru proiect l-am avut, numai că am întârziat. Puteam să depunem chiar în prima lună de când s-a deschis sesiunea, numai că am întârziat foarte mult cu avizele care ne-au fost necesare pentru acest proiect, în special cu avizele de la Apele Române, unde durează. Şi atunci n-am putut să depunem în prima lună şi am depus în ultima lună şi… asta a fost.

„Ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol, să prețuiască pământul.”

Reporter: Ghinion, să spunem, pentru ceilalţi legumicultori, pentru că voi acum reuşiţi să supravieţuiţi, evident, muncind şi având seriozitate în continuare cu lanţul sau lanţurile de magazine cu care lucraţi.

Roxana Roșculeț: Da, noi, da. Dar şi pentru noi ar fi fost mai uşor dacă funcționa această asociere. Scăpam de grija sortării, de grija transportului, care înseamnă timp. Şi pentru noi timpul este extrem de valoros. Întotdeauna am spus că un producător nu poate să fie şi vânzător. Niciodată. Eu nu cred că producătorul care are un hectar, fie şi în câmp, poate să stea, să piardă vremea ca să-şi vândă marfa. Este exclus.

Reporter: De voie, de nevoie, o faceţi şi pe asta.

Roxana Roșculeț: O faci, dar pierzi undeva. Undeva trebuie să pierzi. În loc să stai şi să-ţi vezi de cultura ta, că fără cel implicat direct nicio afacere nu este viabilă. Acum asta este… tu trebuie să te duci să stai pe piaţă şi să aştepţi să vinzi la kilogram. Este foarte greu!

Fără să pui suflet, nu poți face legumicultură

Reporter: Pentru că ne dorim să cunoaștem și omul din spatele afacerii, cum ați ajuns la Jilavele? De loc, de unde sunteți?

Roxana Roșculeț: Din Vălenii de Munte, deci sunt o munteancă. Mi-am cunoscut soţul în timpul facultăţii, coleg fiind cu sora şi cu cumnatul meu, şi am ajuns amândoi aici, el fiind din zonă, a ajuns medic veterinar în satul Jilavele. La București am absolvit Horticultura. După ce s-a desfiinţat IAS-ul, am lucrat la IAS Urziceni, m-am văzut nevoită să încep ceva şi pentru mine. Deşi îl ajut cu tot ce înseamnă hârţogăraie şi calculator la evidenţele lui veterinare, simţeam că lipseşte ceva. Mie mi-au plăcut întotdeauna florile şi am înclinaţia asta şi acum pentru flori. Şi mi-am propus să-mi fac o afacere cu flori, dar mi-am schimbat orientarea înainte să mă apuc de flori. Legumele au venit ca o necesitate, pentru că partea mai pragmatică a familiei, soțul meu, a spus: „Cine cumpără flori? Dar de mâncat, mănâncă toată lumea!”, aşa că am decis să ne axăm pe legume.

Reporter: Sunteți inginer horticol, la liceu ce-ați studiat?

Roxana Roșculeț: Liceul l-am făcut la Mizil, am liceul de asistent veterinar, bunica mea iubea pământul şi de la ea am moştenit dragostea asta, maia îi spuneam toţi din familie... Sunt tehnician veterinar. Însă nu mi-a plăcut niciodată medicina veterinară. Am fost întotdeauna atrasă de plante şi de pământ, de mică. La liceu m-am dus pentru că părinţii mei au zis „vă duceţi şi faceţi meseria asta”, că veterinarii pe vremea aia erau văzuţi bine.

Reporter: Şi dvs, şi sora ați urmat cursurile pentru tehnician veterinar, la liceu...

Roxana Roșculeț: Şi eu, şi soră-mea. Şi în familie acum sunt patru veterinari şi noi am echilibrat balanţa, că în familia noastră acum a mai venit soţul fiicei noastre, care este şi el inginer horticol. Aşa că suntem doi ingineri horticoli.

Reporter: Şi fetele voastre?

Roxana Roșculeț: A terminat dreptul fata cea mare, iar cea mică este clasa a XI-a. Ea îmi promite că o să se ocupe de seră, dar n-o cred, că se pregăteşte pentru medicină. Acum, fiecare are locul lui, oricât am vrea noi să credem că-l influenţăm, ne amăgim. Aşa că tot eu o să mă ocup de sere şi soţul meu, până când o să avem 110 ani, aşa cum spune el, sper să reziste construcţia până atunci.

Reporter: A rezistat până acum, trebuie să recunoaştem, sunt 16 ani de la construirea afacerii. Chiar v-am întrebat dacă ați schimbat folia. Mi-ați zis că nu, că este de acum 15 ani.

Roxana Roșculeț: Exact. Este o folie de acum 15 ani…Folia e neschimbată din 2007, că a trebuit să renunţăm la ferestrele de pe acoperiş. Şi este un dezavantaj, dar…

Reporter: Şi aerisirea o faceţi pe lateral.

Roxana Roșculeț: Da. Aşa ne-a permis terenul pe care-l deţinem să amplasăm serele, n-am putut să le punem perpendicular pe direcţia crivăţului, le-am pus paralel.

Reporter: Dialogul nostru a ajuns la final. Spre ce credeți că ne îndreptăm cu toate schimbările care vor veni, odată cu noile strategii europene?

Roxana Roșculeț: Eu cred că ar trebui să ne îndreptăm în primul rând către educaţie. Să ne învăţăm copiii să preţuiască cultura legumelor pe sol. Pământul acesta a fost făcut să rodească şi vreau să-i păstrez calitatea asta de roditor şi de vietate. Eu consider că pământul este viu. Nu este o substanţă inertă, e un organism viu. Să învăţăm copiii să iubească pământul, să învăţăm copiii să iubească plantele şi să fie atraşi să le şi cultive.

Reporter: Agricultura bio e pe buzele tuturor...

Roxana Roșculeț: Problema este că preţurile şi la cultura bio pe piaţa noastră sunt la fel sau diferă foarte puţin față de cultura tradiţională, iar randamentul nu este acelaşi.

Optimistă fiind, îmi place să cred că o să fie bine şi aş vrea să cred că o să fie bine. Acum, din nefericire, nu este bine pentru că în urma noastră nu are cine să mai vină. Mie de asta îmi este frică. Forţă de muncă nu mai găsim... Sper să treacă perioada asta, exodul forţei de muncă în afară, şi să rămână şi aici oameni dedicaţi. Eu, când mai am nevoie de ajutor, şi am, apelez la două fete, eu le spun „fetele mele”, a doua pereche de fete pe care o am, şi au 65 şi 68 de ani. Tineret, mai greu găsim, pentru că dacă nu eşti deprins cu munca, nu poţi să faci faţă. E o meserie pe care trebuie să o faci din suflet. Nu este o muncă grea, dar dacă nu ai atracţie pentru ea, nu poţi s-o faci.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a publicat rapoartele de selecție a cererilor de finanțare depuse în etapa a doua a sesiunii anuale 2021 (perioada 25 noiembrie – 24 decembrie) pentru mai multe pachete (componente) aferente submăsurii 4.1 „Investiții în exploatații agricole” din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

În urma procesului de evaluare și de selecție a solicitărilor de finanțare depuse online, 811 fermieri vor primi fonduri europene în cuantum total de 448,2 milioane de euro pentru finanțarea investițiilor pe care aceștia le vor realiza în propriile exploatații agricole.

Astfel, pentru pachetul 4.1.1 „Achiziții simple de utilaje agricole și/sau irigații, drenaj, desecare la nivelul fermei – sector vegetal”, AFIR a selectat 262 cereri de finanțare în valoare de 112,4 milioane de euro.

Prin componenta 4.1.2 „Condiționare și procesare în fermă și marketing – modernizare exploatație – vegetal, exceptând legumicultura și cartofii”, au fost selectate 55 investiții cu suma de 49,4 milioane de euro.

Pentru pachetul 4.1.4 „Tineri fermieri - achiziție utilaje”, AFIR a selectat 265 de proiecte în valoare de 62,3 milioane de euro.

În cadrul componentei 4.1.5 „Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – național”, AFIR a selectat pentru finanțare 62 de proiecte în valoare de 64,8  milioane de euro.

Pentru pachetul 4.1.6 „Investiții în zootehnie (producție primară, condiționare și marketing) – zona montană”, AFIR a selectat 55 de cereri de finanțare cu valoarea de 53,3 milioane de euro.

Prin componenta 4.1.7 „Legume (inclusiv în spații protejate) și cartofi (producție primară, condiționare și marketing) – înființare, extindere, modernizare”, AFIR a selectat 95 de cereri de finanțare în valoare de 86,3 de milioane de euro.

În cadrul pachetului 4.1.8 „Condiționare, procesare și marketing –  legume, cartofi – modernizarea exploatațiilor agricole”, au fost selectate pentru finanțare 17 proiecte de investiții însumând 19,7 milioane de euro.

Pragul de calitate lunar aferent celei de-a doua etape a sesiunii (25 noiembrie – 24 decembrie 2021) a fost de 60 de puncte pentru pachetele 4.1.1 și 4.1.4, respectiv 50 de puncte pentru restul componentelor.

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale precizează că, anul trecut au fost lansate simultan mai multe sesiuni de primire a proiectelor prin care s-au depus numeroase solicitări pe toate liniile de finanțare deschise pentru fermierii, procesatorii și antreprenorii români, ceea ce a determinat prelungirea perioadei de evaluare și de selecție a proiectelor, cât și analizarea ulterioară a contestațiilor depuse la nivelul AFIR.

Rapoartele de selecție pot fi consultate pe pagina oficială a Agenției, la secțiunea Rapoarte și Liste, accesând link-ul www.afir.ro.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agri-Alianţa, companionul viticultorilor români încă din 2008, le oferă acestora un aliat de nădejde pentru vii productive: defoliatorul ERO Binder Seilzug EB 490 Professional, versiunea de ultimă generaţie de defoliator profesional. Poate fi folosit oricând, de la înflorire până la recoltare.

În perioada de coacere, defolierea grăbeşte acumularea zahărului în boabe, pigmentarea şi colorarea uniformă a boabelor de struguri. Astfel, calitatea recoltei creşte.

Struguri intacți

Sistemul cu role contra-rotative îndepărtează eficient frunzele. Rolele prind frunzele, care sunt desprinse şi aspirate apoi de un ventilator de înaltă performanţă. Astfel, strugurii rămân intacți.

Rolele sunt proiectate pentru tracţiune maximă pe suprafaţa frunzei, ceea ce asigură îndepărtarea eficientă a frunzelor, chiar şi în via umedă. Una dintre role este adânc crestată pentru un flux îmbunătăţit de aer. Este, de asemenea, echipată cu un pieptene de curățare, patentat, care împiedică acumularea de reziduuri pe role. În plus, sistemul de eliminare a resturilor este conceput astfel încât acestea să nu fie proiectate spre tractor.

Construcţia robustă asigură longevitate şi fiabilitate. Carcasa ventilatorului şi capacul frontal sunt realizate din oţel inoxidabil. Rulmenţii gresabili contribuie la durata mare de viaţă cu mentenanţă redusă. Deschiderea se face fără unelte, pentru curăţare mai uşoară.

Sunt disponibile mai multe modele: pe un rând (EB 490 Professional HD), pe două rânduri (EB 490 Professional HDC sau EB 490 Professional XHC ), sau peste rând.

Combinaţia între aspiratorul performant şi unitatea optimizată de îndepărtare a frunzelor asigură o defoliere de înaltă calitate la viteze sporite de deplasare. Ventilatorul este robust şi protejat contra obiectelor străine. Curăţarea este simplă şi necesită puţin timp şi efort.

Cilindrul din plastic previne deteriorarea coardei, ceea ce face posibilă utilizarea defoliatorului şi imediat după înflorire. Datorită multiplelor reglaje hidraulice, utilajul se adaptează specificului podgoriei.

Opţional sunt disponibili pre-tăietori hidraulici, care taie corzile şi lăstarii înaintea dispozitivului de îndepărtare a frunzei pentru a obţine rezultat optim de îndepărtare a frunzelor, şi detectori foliaj, care permite capului de îndepărtare a frunzei să menţină o presiune uniformă asupra foliajului chiar şi pe terenuri înclinate sau denivelate. Pentru modelele XHD, sistemul hidraulic VITIContour de detectare a foliajului permite operatorului să regleze intensitatea pentru a o adapta la viteza de înaintare. Dispozitivul roll-over permite capului de desprindere a frunzei să pivoteze 80° pentru o desprindere eficientă a foliajului pe o singură parte.

Discuţia cu specialiştii Agri-Alianţa vă va ajuta să descoperiţi opţiunea optimă pentru plantația dumneavoastră, pentru a economisi manoperă şi a câştiga productivitate şi eficienţă.

Material furnizat de Agri-Alianţa, distribuitor autorizat Kubota, ERO şi BRAUN

Rosellinia necatrix este un fung care atacă sistemul radicular al pomilor și nu numai, producând boala numită „putregaiul alb al rădăcinilor”. Este o boală extrem de periculoasă și care nu poate fi combătută. Patogenul are capacitatea să omoare pomii, fie într-o perioadă mai lungă de timp, fie mai scurtă, în funcție de rezistența gazdei.

Din păcate, ne confruntăm în județul Timiș cu acest patogen în livezile tinere de cais și piersic înființate în sistem ecologic superintensiv. Putem discuta de focare? Nu știm deocamdată, vom vedea evoluția bolii și apoi vom emite concluzii. Au venit pomii bolnavi din pepiniere? Nici asta nu putem afirma deoarece nu am analizat aceste aspecte. Fermierii au observat că pomii nu au vigoare după ce i-au plantat. Piersicul și caisul sunt specii foarte sensibile care reacționează la stresul produs de patogeni și dăunători prin producerea de gome masive care au atras atenția pomicultorilor. Analizând pomii cu leziuni pe tulpini și gome masive am constatat că sistemul radicular este acoperit de micelii albe specifice fungului Rosellinia necatrix.

Rosellinia necatrix este un fung cu potențial distructiv extrem de ridicat pentru multe plante lemnoase (și nu numai) din zonele temperate, tropicale și subtropicale din lume. Acest patogen are un număr mare de plante gazdă, aproximativ peste 170 plante lemnoase,cât și erbacee (Teixeira de Sousa, 1985; Petrini, 1993). Pomii și arbuștii fructiferi, vița-de-vie, arborii din păduri, plantele ornamentale pot fi infectate, la fel și cartoful, lucerna, fasolea, bulbii de narcise, lalele etc. După Hatman et al. (1989), patogenul poate distruge pomii în pepiniere. Se poate spune că, datorită răspândirii sale pe cinci continente, R. necatrix este un fung cosmopolit (Petrini, 1993; Farr et al., 2006).

Simptome produse de patogen sau cum recunoaștem pomii bolnavi

Plantele bolnave prezintă simptome radiculare, dar și aeriene uneori. Însă, adeseori patogenul este dificil de diagnosticat din cauza modului de viață al fungului și a faptului că, de multe ori, pomii nu prezintă simptome aeriene. Simptomele aeriene se pot instala lent sau rapid. Atunci când se instalează rapid, se observă o scădere bruscă a vigorii pomilor, ofilirea frunzelor (defolieri premature) și moartea pomilor în final (Pliego et al., 2012). Când simptomele aeriene se instalează lent, se observă o creștere întârziată la pomii bolnavi. De obicei, astfel de pomi au frunzișul mai rar. Pe lângă asta, apar simptome de ofilire, cloroză, uscarea lăstarilor, ramurilor. În câțiva ani, acești pomi vor muri (Guillaumin et al., 1982).

Ciuperca R. necatrix atacă rădăcinile plantelor producând boala numită „putregaiul alb al rădăcinilor”. Inițial, la pomii bolnavi se observă o scădere a vigorii și ofiliri ale frunzelor. În cazurile grave pomii se pot usca rapid. Dacă se verifică sistemul radicular al unui pom bolnav se observă că rădăcinile și coroana radiculară prezintă micelii albe, bumbăcoase și cordoane miceliene sau agregări de hife numite rizomorfe. La început, rizomorfele au culoare albă, după care, pe măsură ce îmbătrânesc se închid la culoare. Hifele fungului pot pătrunde în zona subcorticală ajungând la cambiu și lemn și pot progresa către trunchi. Fungul pătrunde în lemn mai ales când are condiții de umiditate ridicată. Lemnul bolnav se va brunifica și va căpăta o textură buretoasă, spongioasă (Hatman et al., 1989). Tipic pentru patogen este formarea de micelii sub formă de evantai la suprafața scoarței dar și la interior (Teixeira de Sousa et al., 1995). Aceste micelii invadează rădăcinile, ducând în cele din urmă la putrezirea lor. Pe măsură ce miceliul îmbătrânește, culoarea se schimbă în gri verzui și chiar negru uneori. Se formează astfel, plăci miceliene nedefinite în interiorul scoarței și hife miceliene slab agregate care duc la brunificarea și putrezirea rădăcinilor (Pliego et al., 2012).

La pomii bolnavi se observă adesea formarea lăstarilor pe tulpini.

Aspecte generale despre biologia și epidemiologia patogenului

Rosellinia necatrix supraviețuiește peste iarnă sub formă de scleroți și rizomorfe pe rădăcinile bolnave, dar și în sol. În mod saprofit trăiește pe resturile de rădăcini putrezite (Cazorla et al., 2006).

Temperatura optimă pentru dezvoltarea miceliului este cuprinsă în intervalul 16 - 18 grade C (Hatman et al., 1989).

Fungul formează mai multe tipuri de spori: forma asexuată cu clamidospori (mai rar) și conidiospori (grupați în coremii ce se formează pe scleroți) și forma sexuată cu peritecii cu asce și ascospori (Petrini, 1993; Perez - Jimenez et al., 2003). Rolul acestor spori în epidemiologia ciupercii nu este pe deplin clară. Delatour et Guillamin (1985), arată că, agentul patogen se răspândește prin contactul direct cu rădăcinile plantei gazdă. Rizomorfele fungului se extind de la o plantă la alta, putând infecta suprafețe mari de teren în acest mod (Hatman et al., 1989). Atunci când cordoanele miceliene ating o rădăcină sănătoasă, rețeaua de micelii proliferează și acoperă suprafața radiculară cu micelii difuze uneori sau cu fire miceliene. Apoi se formează agregatele miceliene (rizomorfe) care se pot observa cu ochiul liber și care ajută în diagnosticarea corectă a patogenului. Hifele fungului pătrund de obicei prin deschiderile naturale (lenticele), prin răni sau chiar direct prin formarea unui sclerot de penetrare, invadând xilemul primar și secundar (Pliego et al., 2009).

Condițiile propice pentru realizarea infecțiilor și dezvoltarea fungului

Pentru dezvoltare, Rosellinia necatrix necesită mai multe condiții: sol umed, temperatură optimă, oxigen, pH corespunzător (Petrini et al., 1993). Temperatura optimă necesară dezvoltării este cuprinsă între 22 - 24 grade C. Fungul nu crește la temperaturi sub 4 grade C sau peste 32 grade C. Nu este inhibat de solurile cu pH ridicat, putându-se dezvolta la pH cuprins între 6 - 8 (Perez - Jimenez, 1997; Gupta et Gupta, 1982).

Umiditatea solului este foarte importantă pentru patogen, la fel și aerarea. O aerare slabă nu este favorabilă, de aceea, în astfel de situații, distribuția fungică este limitată la suprafața solului (Makambila, 1976). De asemenea, lumina inhibă dezvoltarea hifelor miceliene, omorându-le. Prezența materiei organice în sol este necesară și ajută la dezvoltarea miceliilor.

Micelii de Rosellinia pe rădăcini de cais. Se observă că rădăcinile sunt putrezite deja. Plantat în 2021

Ce putem face pentru combaterea acestui patogen?

Patogenul este foarte greu de controlat. De aceea, măsurile de prevenție sunt foarte importante, deoarece restul măsurilor nu sunt eficiente.

Ca să evitați astfel de situații, plantați puieți sănătoși într-un sol neinfectat. Este cel mai sigur că patogenul va sta la distanță. Drenați apa din sol (dacă este cazul), irigați echilibrat și aplicați îngrășăminte organice.

Micelii în formă de evantai, tipice pentru Rosellinia necatrix, pe rădăcini de piersic plantat în 2021

Înainte de înființarea unei plantații este important să ne asigurăm că solul nu conține micelii și rizomorfe de Rosellinia necatrix, mai ales atunci când înainte au fost pomi. Se poate efectua o solarizare a terenului peste vară, dacă testele de sol arată prezența fungului (Ruano - Rosa et al., 2007). În ce constă solarizarea? Peste solul prelucrat ca și un pat germinativ se pune o folie transparentă pentru a absorbi radiația solară. Înainte de acoperire se recomandă efectuarea unei irigări pentru a umezi solul. Temperatura ridicată coroborată cu timpul de expunere poate reduce mult din sursa de inocul. Pe lângă asta, omoară și alți patogeni din sol, insecte și chiar semințe de buruieni.

Micelii și rizomorfe de Rosellinia necatrix pe tumori de Agrobacterium tumefaciens la piersic plantat în 2021. Rosellinia și Agrobacterium în tandem la piersic

Un aspect important este ca materialul de plantat să fie sănătos, de aceea, pomicultorii trebuie să verifice cu atenție starea de sănătate a puieților înainte de plantare.

În caz de istoric de boală, se recomandă utilizarea soiurilor rezistente la patogen.

Atunci când apar infecții în livadă, pomii bolnavi trebuie scoși rapid. Se recomandă arderea lor (cei mai mulți autori recomandă) în mod organizat, în așa fel încât să nu poluăm mediul. Un mod de a arde materialul lemnos rezultat în urma defrișărilor este pentru încălzirea locuințelor. Trebuie acordată atenție deosebită îndepărtării totale a rădăcinilor și chiar a materiei organice care a venit în contact cu acestea, deoarece ciuperca poate trăi latent mai mulți ani, producând infecții doar când are condiții favorabile (Lopez - Herrera, 2000).

Rădăcină de piersic cu rizomorfe de Rosellinia și tumori de Agrobacterium. Plantat în 2021

Pe suprafețe mici, când apar infecții, se pot expune rădăcinile pomilor la lumină și căldură vara. Această operațiune este dificil de realizat pe suprafețe mari.

Când patogenul s-a instalat într-o livadă, trebuie acordată atenție deosebită irigării. Din păcate, în multe livezi tinere din Timiș, patogenul este întreținut de umiditatea continuă. Între irigări trebuie lăsate pauze pentru ca solul să aibă timp să se usuce (Farre et al., 2005).

Rizomorfe (acele cordoane albe care seamănă cu niște rădăcinuțe) și micelii în formă de evantai pe rădăcini de cais

Scurgeri masive de gome

Putem ține sub control patogenul prin metode chimice?

Deși există studii care arată o oarecare eficacitate a unor fungicide asupra acestui fung, realitatea este că, din păcate, este foarte greu să luptăm chimic. Fungicidele utilizate pentru patogenii din sol au fost scoase rând pe rând (tiabendazolii, tiofanat - metilul etc), iar astăzi nu prea mai avem cu ce ține sub control astfel de organisme. Cu privire la substanțele chimice utilizate în combaterea R. necatrix s-a observat că, în prima fază, fungul dă semne că s-ar opri din evoluție. Cu toate acestea, foarte multe raportări arată că, uneori simptomele bolii au revenit în forță după tratamente. Acest lucru este explicat prin faptul că fungicidele (aplicate uneori poate incorect și neajungând la sistemul radicular) ucid microflora benefică din zona rădăcinilor (Bonilla et al., 1995; Aranzazu et al., 1999; Sugimoto, 2002).

Tumoră de Agrobacterium acoperită de micelii și rizomorfe de Rosellinia necatrix

În 2007, Lopez - Herrera et Bonilla, arată eficacitatea foarte bună a fluazinamului asupra Roselliniei necatrix. În România, din câte știu, acest fungicid este omologat pentru combaterea manelor.

Este combaterea biologică o alternativă viabilă pentru controlul acestui patogen?

Tot mai multe studii arată eficiența utilizării agenților biologici în controlul fungului Rosellinia necatrix. Sunt testați agenți biologici fungici, bacterieni și virali. Interes deosebit există pentru speciile de Trichoderma (T. harzianum. T. atroviride, T. virens, T. cerinum), pentru bacteriile Pantoea agglomerans, Pseudomonas fluorescens, Bacillus subtilis (Cazorla et al., 2001; Carmatti - Sentori et al., 2008; Ruano - Rosa et al., 2010).

Deși există interes pentru combaterea biologică a fungului, totuși succesul este variabil, oscilant. S-a constatat că, în sere (condiții controlate), agenții biologici au dat rezultate foarte bune de cele mai multe ori. În câmp, situația se modifică și marea majoritate a specialiștilor sunt de acord că eficacitatea agenților biologici scade foarte mult, fiind influențată de factorii biotici și abiotici (Thomashow et Weller, 1996; Lee et Cooksey, 2000).

Scoarța și-a schimbat culoarea în zona coletului la piersic

Bibliografie

Articol scris de: DR. ING. OTILIA COTUNA, CSIII Laborator de protecția plantelor SCDA LOVRIN, Șef lucrări USAMVB Timișoara

Puteți accesa articolul și pe www.scdalovrin.com la secțiunea „Articole de informare”.

Foto: Otilia Cotuna

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca organizează în campus, prin Facultatea de Horticultură, prima ediție a evenimentului „Zilele Horticulturii Clujene”, în zilele de 27 și 28 mai 2022.

Pe parcursul celor două zile, specialiştii în horticultură din universitatea clujeană și cei invitați de USAMV Cluj-Napoca susțin workshop-uri atractive, ateliere, expoziţii şi demonstrații.

Vizitatorii au posibilitatea să afle despre cele mai adecvate soluţii pentru amenajarea grădinilor sau a teraselor, dar se pot bucura și de expoziția cu vânzare. Producătorii pun la dispoziție flori, legume, plante ornamentele și aromatice, pomi şi arbuşti fructiferi, răsaduri, sisteme de irigaţii, unelte, utilaje sau accesorii pentru horticultură.

„Avem și demonstrații cu mașini destinate întreținerii spațiilor verzi și multe alte surprize pentru pasionații de horticultură, iar fiecare seară se va încheia cu degustări de vinuri de la Stațiunea Viticolă Vinea Apoldia Maior, a universității noastre, și de la Pivnița Savu. Ne bucurăm să anunțăm și un tur ghidat al campusului și al facultății noastre, în cadrul Institutului de Cercetări Horticole Avansate al Transilvaniei (ICHAT)”, a precizat organizatorul evenimentului, prof. dr. Mirela Cordea, din cadrul Facultății de Horticultură a USAMV Cluj-Napoca.

Societatea de Horticultură și Silvicultură din Transilvania este partener al evenimentului „Zilele Horticulturii Clujene”,  al cărui program este între orele 11.00 – 19.00 pentru ziua de 27 mai, respectiv 10.00 – 19.00 pentru 28 mai 2022.

Comisia Europeană a aprobat miercuri, 25 mai 2022, schema de ajutor de stat, în valoare totală de 300.000.000 de euro, introdusă prin OUG nr. 61/2022 privind unele măsuri pentru acordarea de microgranturi şi granturi pentru capital de lucru entităților din domeniul agroalimentar cu finanțare din fonduri externe nerambursabile.

Proiectul „Microgranturi în domeniul agroalimentar”, parte a acestei scheme de ajutor de stat, este implementat de Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), prin intermediul Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA). În acest sens, transmite MADR, a fost semnat contractul cu AM POC din cadrul Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE) pentru accesarea fondurilor în valoare totală de 50.000.000 de euro.

Beneficiarii sunt persoane fizice autorizate, întreprinderi individuale, întreprinderi familiale, microîntreprinderile și întreprinderile mici şi mijlocii.

Înscrierile pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar” încep pe 27 mai 2022 și se vor încheia pe 31 mai a.c. Formularul cererii de finanțare a ajutorului de stat se depune prin aplicația electronică IMM Recover. Cererile se finanțează în ordinea depunerii, iar ajutorul financiar nerambursabil sub formă forfetară este în valoare de 5.000 euro/beneficiar, la cursul valutar aferent lunii mai 2022, respectiv 4,9479 lei. Pentru depunerea cererilor de finantare solicitanții/împuterniciții/reprezentanții acestora trebuie să dețină semnătură electronică.

• Cheltuieli privind stocurile de materii prime, materiale, mărfuri, precum şi alte categorii de stocuri necesare activităţii curente/operaţionale desfăşurate de beneficiari;

• Datorii curente şi restante faţă de furnizorii curenţi, inclusiv faţă de furnizorii de utilităţi, potrivit contractelor încheiate;

• Cheltuieli privind chiria pe bază de contract încheiat şi/sau cheltuieli privind arenda sau redevenţa pe bază de contract de arendă sau contract de concesiune aferente terenurilor agricole;

• Cheltuieli privind achiziţia de servicii necesare activităţii curente/operaţionale, cu excepţia serviciilor de consultanţă;

• Cheltuieli privind achiziţia de obiecte de inventar, inclusiv obiecte de inventar de natura mijloacelor fixe necesare reluării activităţii curente/operaţionale;

• Cheltuieli privind achiziţia de echipamente, utilaje, instalaţii şi tehnologii necesare reluării activităţii curente/operaţionale;

• Cheltuieli privind plata datoriilor către bugetul statului şi bugetele locale.

•  Au desfăşurat activitate curentă/operaţională pe perioada a cel puţin 3 luni calendaristice înainte de data de 31 decembrie 2019;

•  Au obţinut o cifră de afaceri/venituri de cel puţin echivalentul în lei a 5.000 euro la data de 31 decembrie 2019;

•  Îşi menţin activitatea pe o perioadă de cel puţin 6 luni de la acordarea măsurii de sprijin sub formă de microgrant.

Fondurile alocate pentru acordarea Microgranturilor din fonduri externe nerambursabile și de la bugetul de stat pentru activități specifice din domeniul industriei agroalimentare în cadrul POC 2014-2020 aprobate prin OUG nr. 61/2022 sunt în valoare totală de 50.000.000 euro, din care 29.845.080 euro (respectiv 25.000.000 euro FEDRREACT EU şi 4.845.080 euro cofinanţare de la bugetul de stat) şi 20.154.920 euro de la bugetul de stat.

„Mă bucur că am reușit să direcționăm 300 de milioane de euro pentru capitalizarea fermelor și  unităților de producție, bani europeni care inițial erau prevăzuți în Programul Operațional Competitivitate. Ne vom asigura că fondurile vor ajunge cât mai curând la beneficiari. Voi depune în continuare toate eforturile pentru a direcționa spre agricultura și industria alimentară românească fonduri din toate sursele disponibile, inclusiv cele care sunt alocate altor domenii, dar riscă să nu fie utilizate”, a declarat Adrian Chesnoiu, ministrul Agriculturii.

MADR informează că a publicat Ghidul solicitantului aferent măsurii „Microgranturi în domeniul agroalimentar” pe site-ul instituției și poate fi consultat accesând link-ul: https://www.madr.ro/microgranturi-in-domeniul-agroalimentar.html.

Informații privitoare la înscrierea și procedura de accesare a măsurii „Granturi pentru capital de lucru acordate entităților din domeniul agroalimentar”, în valoare de 250 de milioane de euro, din cadrul schemei de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 61 din 06 mai 2022 sunt disponibile accesând link-ul: http://turism.gov.ro/web/2022/05/24/anunt-lansarea-etapa-de-inscriere-si-procedura-granturi-pentru-capital-de-lucru-domeniul-agroalimentar-documente/

A fost deblocată situația referitoare la procura notarială

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță potențialii beneficiari că împuternicirea notarială solicitată în conformitate cu prevederile OMADR nr. 134/2022 privind aprobarea Ghidului solicitantului pentru măsura „Microgranturi în domeniul agroalimentar“ poate fi depusă și ulterior completării formularelor de înscriere în sistemul informatic IMM RECOVER, dar nu mai târziu de încheierea contractului de acordare a ajutorului de stat.

MADR precizează că împuternicirea notarială în care se specifică mandatul pentru reprezentare este necesară în cazul în care etapele măsurii se realizează prin împuternicit pentru persoane fizice autorizate/întreprinderi individuale/întreprinderi familiale (PFA/II/IF).

Împuternicirea notarială va fi încărcată în aplicația electronică IMM Recover în urma solicitării de clarificare transmisă de către Centrele Județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură.

În cazul în care formularele au fost semnate de către împuternicit și nu se depune împuternicirea notarială până la semnarea contractului de acordare a ajutorului de stat, atunci solicitarea devine neeligibilă și nu se mai încheie contractul.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Se zice despre cartof că ar fi a doua pâine a românului. Sunt mulți cei care susțin asta, inclusiv cei cu care am stat de vorbă, Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România și dr. ing. László Becsek, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români. Importanța cartofului este mare, ținând cont de cererea foarte mare de pe piața românească.

Nu am idee care ar fi originea vorbei cu „a doua pâine a românului”, se poate presupune că anumite conjuncturi ar fi impus cartoful ca alternativă mai ieftină la pâine, într-o anumită perioadă istorică. Oricum, vorba nu poate fi mai veche de secolul 19, când a pătruns în spațiul locuit de români această cultură și probabil a venit chiar însoțită de sintagma amintită. Pare mai degrabă un import cultural decât o tradiție locală. Sunt azi foarte mulți români care nici măcar nu o aplică întocmai, deoarece în loc să consume cele două alimente alternativ, ei le consumă împreună. Ori vorba a rămas și obiceiul a dispărut, ori nici nu a fost mai mult decât o vorbă. E ca și cum ai mânca pâine cu pâine. Până la urmă, din sărăcie poți face și asta. La acest motiv de îndoială aș adăuga faptul că România nu se află în arealul cel mai propice cultivării cartofului, după cum ne explică Romulus Oprea, președintele Federației Naționale „Cartoful” din România, citându-l pe cel supranumit „părintele cartofului” în România, regretatul profesor Matei Berindei: „Dumnezeu, când a creat lumea, a făcut o fâșie de 100 de kilometri în nordul Europei, începând din Oceanul Atlantic, Bretania, Franța, Belgia, Olanda, Danemarca, Germania și până în Polonia cu niște condiții pedoclimatice ideale pentru cultura cartofului”. Cu toate acestea, statistic, românii chiar sunt mari consumatori de cartofi, ocupând locuri fruntașe în clasamentele ce se fac la nivel european. Așadar, cerere mare, însă producție...  

De zece ori mai mică

Producția este de foarte multă vreme într-o continuă scădere. Comparația cea mai „spectaculoasă” este cu perioada regimului comunist, când suprafața cultivată cu cartofi era de zece ori mai mare decât cea de acum. Acele cifre sunt greu de luat în considerare ca atare, știindu-se modul cum erau umflate, dar chiar și așa tot este gigantică scăderea. „Se vorbea de 350.000, chiar 400.000 de hectare de cartof cultivate în România în sistem extensiv, adică inclusiv în zonele care nu erau cele mai favorabile producerii cartofului. Astăzi am ajuns «cu succes» la 30.000 de hectare de cartof pentru consum, încă vreo 500-600 de hectare de cartof pentru sămânță și vreo 3.500 de hectare de cartof pentru industrializare. Cartoful pentru sămânță se producea, la acea vreme, pe vreo 10.000-15.000 de hectare, în unii ani chiar pe 30.000. Era sistemul de producere de cartof pentru sămânță foarte bine pus la punct în România. Eram autosuficienți, la momentul respectiv. Institutele, stațiunile de cercetări le produceau”, ne conturează în cifre dimensiunea regresului Romulus Oprea, dar ne și precizează că sunt și alte cifre care indică o stare a culturilor de cartof de pe la noi, dar pe care nu le consideră credibile, deși vin din partea unei instituții oficiale, Institutul Național de Statistică. „Nu vorbim despre datele înregistrate și comunicate de INS care, din punctul nostru de vedere, n-au nicio legătură cu realitatea. Se vorbește la INS, și noi zicem că «se vorbește» pentru că este numai o vorbă, realitatea ne contrazice, se vorbește de 165.000-170.000 de hectare. Este enorm! Unde poate să fie diferența între 30.000 și 170.000? Cifrele APIA pe care noi le considerăm cele mai apropiate de realitate sunt fermierii care produc pentru piață, sunt fermierii care produc pentru noi, pentru toți.”  Cu alte cuvinte, probabil că institutul de statistică pomenit ia în considerare și micile suprafețe din grădinile personale ale țăranilor. Același Romulus Oprea ne dă și o primă explicație a acestei stări: „Involuția culturii cartofului a început tot în anul 1989-1990, când pur și simplu a fost lăsată la voia întâmplării. Dar declinul cel mai accentuat a început odată cu – ne pare rău să spunem, dar asta e realitatea – aderarea României la UE, în 2007, când aveam totuși vreo 70.000 de hectare, iar astăzi am ajuns la vreo 30.000, suprafață înregistrată la APIA”. Romulus Oprea nu vrea să spună prin asta că liberul comerț cu statele Uniunii ar fi dăunător producătorilor interni, ci slaba dotare a acestora. Aderarea i-a prins nepregătiți, așa cum suntem prinși noi toți, cam de fiecare dată, în toate domeniile. De parcă niciodată nu  știm ce ne așteaptă. „De fapt, am intrat în competiție directă cu cei mai mari producători de cartofi din lume și noi n-am fost suficient de bine puși la punct cu tehnologia, avem acel decalaj tehnologic. Vorbim apoi de toate posibilitățile de a accesa un credit, de a te capitaliza, de a avea cele mai moderne utilaje și așa mai departe. Este o cultură foarte mare consumatoare de inputuri. Intrând în directă competiție, am ieșit în pierdere. La ora asta, noi avem o producție medie de 20.000-25.000 de tone pe hectar, dar dacă ne raportăm la producțiile medii din UE, la cei cinci mari, Franța, Germania, Belgia, Olanda și a fost Marea Britanie – care acum e în afară, dar tot mare producător trebuie considerată, în schimb s-a alăturat Polonia cu succes –, sunt cu producții undeva în jurul cifrei de 40-42 de tone la hectar, în anii excepționali, 50 de tone.”

Depozitarea, cheia către redresare

Dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români, administrator și asociat unic al firmei BIOFARM SRL din Târgu Secuiesc, accentuează o altă cauză a regresului: „Sunt motive multiple. Trebuie să încep puțin mai dinainte. În anii ’80-’90, România cultiva 400.000 de hectare. Acum 7-8 ani, mai aveam aproape 60.000 de hectare și în ultimii 20 de ani a scăzut la 28.000, și anul trecut, până la 21.000 de hectare. Ce s-a întâmplat acum 7-8 ani? O treabă interesantă, în sensul că a început să se mute piața cartofului din piețele agroalimentare în supermarketuri. Ce a însemnat asta pentru producător? Dacă acum 10 ani un producător putea să-și valorifice întreaga cantitate de marfă, sau cel puțin 90%, în perioada de recoltare, acest lucru astăzi nu mai este posibil. Dacă acum 10 ani consumatorii cumpărau 300-400 kg și le duceau acasă, le puneau în beci, în cămară și foloseau de acolo, acum merge fiecare și-și cumpără un săculeț de 2-3 kg, având marfă proaspătă continuu la supermarketuri. Nu este un lucru rău pentru consumator, că fără grijă are marfă proaspătă și de bună calitate tot timpul la îndemână. Deci s-a schimbat comportamentul consumatorului și i-a prins pe producătorii foarte nepregătiți cu depozitele. 80% din cultivatorii de cartof care au mai rămas nu au depozite specializate. Asta este problema cea mai mare, care influențează și prețul și influențează, până la urmă, dezvoltarea fermelor de cartof”.

De altfel, domnul Becsek consideră depozitarea ca fiind cheia deblocării acestei probleme a cartofului. „Dacă producătorul român nu are posibilitatea să depoziteze și să valorifice pe parcursul întregului an, el este nevoit să vândă în perioada de recoltare, oferind pieței o cantitate mare de marfă într-o perioadă scurtă, atunci prețul este mic. După aceea ce se întâmplă? După 2-3 luni, marfa care nu este ținută în condiții de climă controlată începe să-și piardă din calitate, producătorii trebuie să scape de această marfă cu calitate mai mică și astfel prețul se menține mic. De aceea, un depozit înseamnă să poți ține marfa pe tot parcursul anului, înseamnă să livrezi continuu către beneficiar, în cazul meu, de exemplu, către supermarketuri; un depozit dotat cu aparatură și cu climatizare specifică pentru cartof înseamnă calitate și tot un depozit înseamnă preț mediu ridicat. Când nu ești constrâns de necesitatea de a vinde pentru că se strică marfa și nu ai unde să pui, altfel arată financiarul după un an. Asta nu înseamnă că atunci când prețurile pe piață sunt mici eu nu livrez, livrez și în septembrie, când e dumping, și în octombrie, și în noiembrie, dar livrez și în aprilie-mai, când prețurile au crescut pentru că nu mai este marfă pe piață. Și dacă trag linie și fac o medie, văd că este în regulă. Deci de asta cheia ar fi ca toată lumea să fie dotată cu depozite, trebuie să se găsească soluții de finanțare, scheme de finanțare, acces la finanțări și pentru producătorii de cartof medii, care poate nu au indicatori financiari suficient de buni ca să acceseze un credit atât de mare cât necesită construirea unui depozit de cartof. Vorbim aici de 350 de euro pe metru pătrat depozit. Și vă pot spune exact – pentru că noi intenționăm să mai construim, tot din credit, un depozit de 1.500 de tone –, costă aproape 500.000 de euro. Și asta numai pentru 1.500 de tone, care este un depozit pentru un producător de 40 de hectare de cartof.”

Și președintele Federației Naționale „Cartoful” din România consideră că depozitarea este unul dintre factorii care au dus la starea de azi a culturii. Mai ales că sunt puține depozite care au standardele necesare. „Suntem deficitari în capacități adevărate de depozitare, cu climat controlat și așa mai departe. Noi nu putem să concurăm, din nou, cu prietenii noștri din Vest, care au depozite specializate, cu agregate frigorifice și cu perioadă de păstrare practic 10-11 luni pe an. Ei foloseau întotdeauna, cel puțin până acum, inhibitori de încolțire, care abia au apărut pe piața românească – la noi nu au fost omologați din cauza, să zicem, a cantităților mici folosite –, așa că în martie sau aprilie cartoful românesc nu mai arată atât de bine, este mai deshidratat, nu este precum cartoful importat, și atunci, cel puțin vizual, cartoful românesc are de pierdut și nu poate concura cu un cartof păstrat într-un depozit specializat și tratat cu inhibitori de încolțire. Mai departe, nu avem nici produse specializate de control al bolilor de depozitare, al putregaiurilor și așa mai departe, lucruri care în Vest sunt de la sine înțeles”, adaugă Romulus Oprea.

Chiar dacă mulți dintre fermieri reușesc să își valorifice marfa prin intermediul supermarketurilor, poziția lor în raport cu acestea nu este deloc una fericită. Romulus Oprea spune că aceștia sunt oarecum discriminați în raport cu furnizorii din alte țări: „Mulți producători, membri ai federației noastre, au acces la supermarketuri, dar în unele cazuri sunt ușor discriminați față de marfa adusă din import. La marfă de calitate egală, nu primești preț egal și nu primești condiții egale. Fermierul român întotdeauna va avea retururi de marfă, fermierul de afară nu va avea niciodată retururi. Promoțiile în supermarketuri se fac întotdeauna, invariabil numai cu marfă românească, iar marfa românească de obicei se termină la sfârșitul lui decembrie, după care consumăm cu succes și la prețuri foarte mari cartof adus din import. Deci, cu alte cuvinte, prin acele mari prețuri noi contribuim la bunăstarea fermierilor din alte țări. Să nu mai vorbim de faptul că un fermier român, de exemplu, în momentul de față livrează cartoful din fermă cu 1 leu sau 1,10 lei, iar dvs.,  consumator final, îl cumpărați la 2,5 – 3 lei. Repartizarea profitului pe filiera produsului este profund inechitabilă, aș spune. Ăsta e alt aspect, dar nu este aplicabil numai cartofului. Este aplicabil tuturor produselor agricole din România. Va trebui să lucrăm un pic și la treaba asta, pentru că în fond și la urma urmei fermierul este cel care are parte de aproape toate riscurile”.

O cultură foarte scumpă

Prețul de producție a unui hectar de cartofi este destul de mare, asta în condițiile în care nu discutăm de scumpirile din ultima perioadă, când vom lua în calcul și îngrășămintele triplate sau cvatruplate, după cum se așteaptă Romulus Oprea, care ne spune la ce valoare se ridica această investiție până acum: „Dacă vorbim despre cartoful pentru consum astăzi, putem vorbi de 25.000-33.000 de lei pe hectar, la cartof pentru consum. Dacă vorbim despre cartof pentru sămânță, deja vorbim de niște cifre enorme, 45.000-50.000 de lei pe hectar pentru o cultură de sămânță specializată, autorizată, din categorii biologice, nu neapărat superioare, pentru că nu mai suntem capabili, producem din elită importată clasă A și clasă B, cam asta facem. Nu se mai numește producție de sămânță, se numește multiplicare, de fapt. Asta facem noi astăzi cu acele prăpădite 500-600 de hectare și asigurăm undeva între 8-12% din necesarul de cartofi pentru sămânță pentru cele 30.000 de hectare de care vorbeam. Așa că una este să bagi 3.000-4000 de lei într-un hectar de grâu, porumb, rapiță sau ce vreți dumneavoastră și alta e să bagi 33.000 sau 50.000, în cazul cartofului pentru sămânță. Trebuie să fii nebun să-ți riști practic în fiecare an afacerea. Este mult mai simplu până la urmă să te orientezi către alte culturi mai puțin riscante, produci cultură mare și cel puțin stai liniștit”. Așadar, un cost de producție foarte mare, cum plastic se exprima domnul Becsek, „investim ca și cum am planta un hectar de viță-de-vie în fiecare an”.

La prețul mare de producție trebuie să adăugăm valoarea foarte mare a utilajelor pe care nu le poți folosi la alte culturi. „Trebuie să amintim faptul că toate utilajele folosite în cultura cartofului sunt specifice. Deci o combină sau un plantator nu poți să folosești la alte culturi decât la cartof. Și atunci, dacă vorbim de un plantator la 40.000 de euro, în fața lui trebuie să ai un tractor de 150-160 cp, care cu o dotare bună ajunge la 100.000 de euro, o combină începe de la 150.000 de euro, iar peste avem o mașină de tratamente fitosanitare de 300.000 de euro, deci ajungem la investiții de milioane de euro și care trebuie să aibă un anumit număr de hectare. Iar dacă trecem la ambalare, doar cântarul care face pachețele de 2,5 kg costă 80.000 de euro. Nu mai vorbesc de celelalte utilaje”, ne explică dr. ing. László Becsek, președinte al Clubului Fermierilor Români.

Nevoia de irigații

Remarcăm, așadar, din cele spuse până acum, că prețul mare de producție și desfacerea deficitară sunt factori limitativi importanți. La aceștia se adaugă lipsa apei. Nici măcar în arealul tradițional nu se mai poate face producție decentă fără aport de apă, adică fără irigații, ne explică președintele FNCR, Romulus Oprea: „Din 2000, putem vorbi deja statistic, nu se mai poate face nicăieri în România cartof fără irigații. Deci apa a devenit un factor limitativ și în Covasna, Harghita, Brașov, Bacău, Suceava și așa mai departe, zonele tradiționale. Și cea mai mare problemă a producătorilor, legată de apă, este că noi nu suntem situați în perimetrele acelor sisteme vechi de irigații. În zonă, la momentul respectiv, acum 40-50 de ani, nefiind nevoie, nu s-au făcut sisteme de irigații și, deci, n-avem ce reabilita. Noi trebuie s-o luăm de la zero. Este destul de greu, în condițiile în care lucrăm parcele mici, fragmentate și așa mai departe, e destul de greu de conceput un sistem care să asigure apa pentru toți fermierii. Trebuie făcute microsisteme. Stăm foarte prost și cu sursele de apă. Având în vedere că sunt condiționări legate de foraje subterane și așa mai departe, rămân apele de suprafață care se duc «pe apa Sâmbetei», în primăvară ne inundă culturile, iar când avem nevoie nu sunt debite pentru irigat. Asta este o problemă majoră și văd că devine un factor real, limitativ”.

Plan pentru redresarea cartofului

Ce e de făcut? Un prim pas l-au făcut cei implicați și interesați, Federația Națională „Cartoful” din România și Clubul Fermierilor Români, care au pus cap la cap problemele și au tras semnalul de alarmă, dar au și elaborat un plan de redresare.  „Clubul Fermierilor Români și Federația Națională «Cartoful» din România au făcut un Plan Național Strategic de redresare a cartofului, în care au semnalat câteva aspecte și măsuri care ar trebui luate ca acești producători care încă sunt în sectorul cartofului să continue producția cartofului, să crească suprafețele, să investească să producă mai mult pe suprafață și chiar să se întoarcă în sector acei producători care au cultivat cândva cartof, dar care, din cauza acestor lipsuri, s-au lăsat de cultura cartofului.”

Așadar, în primul rând, să facem în așa fel încât cei rămași în activitate să nu plece și ei, apoi să încercăm să creștem suprafețele, pentru că acestea, după cum s-a spus, nu sunt suficiente. Romulus Oprea spune că am putea să ne asigurăm necesarul intern și chiar să creștem la export, dacă s-ar dubla suprafața cultivată. Este de remarcat că deși nu ne acoperim necesarul de cartofi, avem de-a face și cu export. Pare un paradox, dar nu este, pentru că exportul se realizează în zona de producere a cartofului timpuriu, care nu poate fi păstrat și este nevoie de vânzare rapidă. „Noi ar trebui să creștem suprafața la 60.000 de hectare și să tindem către o producție medie de 30 de tone, ceea ce ar fi realizabil. Și cu 60.000 de hectare am asigura necesarul de consum și am avea și disponibil pentru export. Export care deja se face, foarte timid, mai ales în zona cartofului timpuriu. Am reînnoda o tradiție, pentru că înainte de ’90 se exporta foarte mult cartof timpuriu, din sud în principal, zona Lungulețu, Brezoaie, zona Dolj, Teleorman, și astăzi acești producători vând în Polonia, dar au dat și în Grecia…”.

Așadar potențial există, dar așa cum spuneam, până la creșterea aceasta utilă și necesară, întâi ar trebui oprit regresul. Despre acest aspect al chestiunii dar și despre altele în partea a doua a articolului ce va fi publicat în Revista Fermierului ediția print din luna mai.

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU și documentat de: ȘTEFAN RANCU ȘI VICTOR MIHALACHE

La Conferința Națională dedicată programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, desfășurată pe 10 mai 2022, la București, Agricover, partener principal al programului, a anunțat lansarea unui nou proiect centrat pe identificarea direcțiilor de inovare în agricultura viitorului – Agrinnovator. Au participat tineri absolvenți și în jur de 300 de fermieri membri ai Clubului Fermierilor Români.

Agrinnovator este un grup de lucru ce are menirea de a promova crearea cunoștințelor referitoare la tehnologiile agriculturii de mâine, aprofundând două direcții principale de lucru: transformarea digitală a agriculturii și agricultura eco-bio-regenerativă. Prin această nouă inițiativă, Agricover își lărgește gama inițiativelor de susținere a creșterii performanței pentru o agricultură sustenabilă.

Proiectul îi are în centru pe tinerii fermieri pregătiți să ducă agricultura românească la următorul nivel de dezvoltare și performanță prin expunerea de soluții și tehnologii agricole internaționale. „În continuarea programului de formare Tineri Lideri pentru Agricultură, organizat de Clubul Fermierilor Români și susținut de Agricover, ne-am propus să investim în entuziasmul, energia și cunoștințele practice ale acestor tineri valoroși pentru a lucra pe diferite teme care vin să pregătească viitorul agriculturii românești sustenabile și performante”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

Populația lumii este în creștere, nevoia de hrană de asemenea, iar agricultura trebuie să fie pregătită să susțină toate aceste transformări. Mai mult, statisticile FAO arată că la fiecare 5 secunde se pierde un teren agricol de dimensiunea unui teren de fotbal.

Toate aceste premise fac ca misiunea Agricover și rolul asumat de lider ce transformă agricultura și viața fermierilor pe termen lung să fie cu atât mai relevante și importante prin promovarea de soluții prin care fermierii pot deveni mai competitivi, mai rezilienți și își pot îmbunătăți sustenabilitatea practicilor agricole.

Agrinnovator este locul în care tinerii fermieri gândesc, dezbat idei și testează pe diferite teme cu scopul de a crea progres și valoare adăugată. Agricover asigură cadrul de lucru și susținerea necesară în diseminarea rezultatelor în rândul fermierilor români. 

De-a lungul timpului am scris și vorbit despre Casa de Comerț Unirea, unde am arătat de multe ori că în afară de plata unor salarii pentru directorii din schemă și a indemnizațiilor pentru membrii Consiliului de Administrație, altceva nu se întâmplă. Mereu pe la colțuri din partea unora mai legați sau mai puțin legați de această structură, era câte o șușoteală cum că doar dezinformez, că nu știu realitatea, că alta va fi menirea acestei societăți și așa mai departe.

Ce este foarte corect, nu dispun de alte materiale și informații (de culise) decât cele făcute publice și cred că în mod normal acestea ar trebui să fie și suficiente, deoarece vorbim de o societate deținută 100% de MADR, deci finanțată doar din bani publici, despre care merităm și noi să fim informați.

Înainte de toate, trebuie spus că la data scrierii prezentului material (în Săptămâna Patimilor) Casa de Comerț Unirea a primit numirea unui nou director general în persoana domnului Codruț Semănaru, care așa cum l-a prezentat ministrul Chesnoiu, îndeplinește criteriul de boltă al analizei ministeriale, adică nu are afaceri în agricultură, ceea ce se pare că este unul din principalele (sau principalul) criterii (criteriu) de selecție ale ministrului Agriculturii.

Totuși, în altă ordine de idei, ar fi bine să rememorăm un pic faptele din trecutul apropiat, tocmai să nu se creadă că uităm foarte repede ce se afirmă de către un demnitar în spațiul public și să ne aducem aminte că încă de la numire, domnul Chesnoiu a susținut ferm că  va demara de urgență realizarea unei strategii de revigorare a activității acestei structuri și aceasta va fi realizată în termenul cel mai scurt.

Din informațiile publice existente se constată că nu s-a realizat încă această strategie, iar acest lucru pare a fi confirmat chiar de însuși ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, care după ședința de Guvern din 21 aprilie 2022 declara ,,În perioada următoare modificăm cadrul normativ în care această Casă a fost organizată. Prin act normativ trebuie să stabilim strategia de dezvoltare și implementare a proiectelor Casei….. De partea cealaltă trebuie să gândim și pe termen mediu și lung, iar strategia de dezvoltare a Casei exact acolo va interveni. ”

Prima constatare este că vorbim la viitor, că trebuie să facem, nu că s-ar fi făcut, deci suntem încă la capitolul de bune intenții. Legat de faptul că vom face un act normativ care să reglementeze activitatea economică a unei societăți comerciale, fie ea deținută de stat în integralitate, mă înfioră faptul și deja gândurile cele mai negre încep să mă cuprindă. Dar de ce spun asta?

Revenind un pic în timp, în momentul preluării mandatului de ministru de domnul Chesnoiu, la Casa Unirea era în curs un proces de selecție a persoanelor care ar fi putut îndeplini criteriile de numire în funcțiile de membrii ai Consiliului de Administrație, lucru care ciudat, nu s-a finalizat nici acum la 5 luni de mandat ministerial și astfel mergem în continuare pe politica numirilor provizorii, fiindcă oare așa se poate arăta mai ușor ,,nuielușa” în caz de opinii rebele?

Pe de altă parte, ar fi o primă întrebare, respectiv ce s-a întâmplat cu execuția contractului de recrutare, dacă firma respectivă a mai primit contravaloarea prestărilor de servicii, din ce cauză nu s-a finalizat recrutarea, oare s-a anulat recrutarea și pe ce motiv, cine a făcut-o, aspecte pe care nimeni din publicul larg nu le știe, dar poate vom primi informații publice în acest sens, așa cum după umila mea părere ar fi și normal.

Poate nu ar fi foarte rău ca cei care au ocupat funcțiile de membri ai CA în ultima perioadă să explice ,,realele succese” prin care în ultimii 3 ani au reușit realizarea doar de pierderi și acestea reprezentate în marea majoritate de cheltuieli salariale, indemnizații membri CA, chirie și alte mici cheltuieli de administrare, iar veniturile au fost realizate în special (ca să nu zicem doar) din dobânzile bancare percepute la cei aproape 20 milioane de euro blocați de către stat în capitalul social. Și din care s-au ,,păpat” doar cele expuse anterior, adică salarii, indemnizații și altele mai mărunte.

Poate nu ar fi rău să se explice de cei care au luat banii (directori și membri ai CA) pentru a administra această activitate de ce în ultimele 6 – 7 luni nu s-a realizat strategia de viitor a Casei, așa cum afirmau unii dintre aceștia cu pieptul umflat de importanță și preocupare? Nu s-au priceput, nu au fost lăsați, cineva i-a împiedicat?

Ministrul Chesnoiu, recent, într-o emisiune televizată, a expediat problema cu remarca că au fost ocupați mai mult să facă ,,anchete”, ceea ce poate să fie și adevărat, dar pe banii cui au făcut aceste anchete și cu ce rezultate?

Oare pe membrii CA nu îi întreabă acționarul despre activitatea desfășurată, cu realizarea apoi a unei informări publice așa cum de exemplu fac firmele cotate pe bursă, sau cum poate ar trebui să facă și firmele de stat care își fac ,,mâna” pe banii publici, cum este și această structură?

Astfel, la acest moment (în care scriu materialul) structura CA ( Consiliu de Administrație) este formată din domnul profesor Mircea Coșea, o persoană care a mai ocupat pentru o lungă perioadă de timp din scurta existență a Casei, aceeași funcție și unde, cu tot respectul, nu a reușit să impună o gândire economică și managerială în structura acestei societăți, dovadă situația în care se află astăzi compania.

Mai mult, domnia sa a fost unul din cei care au reclamat necesitatea realizării unei anchete legată de activitatea fostului director general de la aceea dată, atunci când s-a încheiat domnia ministrului Daea și a avut loc ,,descălecarea” noului ministru în persoana domnului Oros, lucru care îl înțeleg până la un punct.

Dar și atunci și acum se pune aceeași întrebare, dacă membrii CA doreau, de ce nu l-au schimbat din funcție pe fostul director, sau dacă au fost împiedicați de ce nu și-au înaintat demisiile? Sunt lucruri care merită să fie știute de publicul larg, fiindcă de fapt acolo au existat multe și mari interese, iar lipsa transparenței alimentează suspiciunile publicului larg că acestea nu au încetat sau pot reveni.

Dar, oare, acest lucru să îl recomande pe domnul profesor pentru un nou mandat? Personal nu înțeleg de ce domnia sa își asociază numele cu această poveste din ce în ce mai neclară, dar decizia îi aparține în totalitate. Conform documentelor publice domnia sa este numit provizoriu între 9 martie și 9 iulie 2022.

Apoi o altă numire interesantă este cea a domnului Cristian Simion, fost adjunct al Poliției sectorului 6 până în 2018, după care a fost ,,recrutat” de AFIR, la Direcția Antifraudă, iar acum se lansează în lumea afacerilor de business, ca administrator al unei companii de stat care va primi (așa se afirmă, deocamdată nefiind virați banii) 100 milioane de euro capital. Este la fel numit provizoriu pentru perioada 7 februarie – 7 iunie 2022. Oare numirea domniei sale să fie legată poate de o teamă firească a unor posibile tentative de fraudă și dânsul să se ocupe de implementarea unor proceduri care să nu permită tentații legate de viitorul ,,borcan de miere”?

Iar ultimul nume afișat pe site-ul societății, dar nu cel din urmă, este al domnului Radu Antohe, consultant pe probleme de politici agricole, care este și președinte al CA și printre altele a fost și consilier al prim-ministrului Dăncilă, iar acum consilier onorific al ministrului Chesnoiu.

Domnia sa îl înlocuiește în mod curios, înainte de termen, pe domnul Spătărelu Puțintei, care să ocupe funcția de director al departamentului buget și finanțe din MADR și care trebuia să ocupe provizoriu, funcția de administrator între 7 februarie și 7 iunie 2022, dar a dispărut din organigramă, fără să fie clar dacă a fost decizia domniei sale sau a fost mazilit. Din actele publice nu rezultă acest aspect.

Acum, pe surse se vehiculează informația că și domnul Antohe a renunțat la proaspăta numire din funcția de administrator, dar nu este confirmată, iar dacă ar fi adevărată, interesant ar fi de aflat și motivul.

Așadar, aceasta este la acest moment echipa de administratori, care împreună cu noul director general Codruț Semănaru, plus vreo 5-6 directori din garda veche și un funcționar administrativ, va purcede la măreața misiune de a revigora activitatea Casei Unirea și de a cheltui cele 100 milioane de euro, plus încă vreo 16 milioane de euro care mai sunt prin conturi rămase din trecut.

Dar, în final care este strategia MADR și ce se dorește a se face? După umila mea părere trebuiau stabilite niște obiective realizabile și posibile, apoi în baza acestora, realizată o strategie și urmată de construirea unui buget, iar de acolo ar fi rezultat de câți bani ar fi fost nevoie, dar se pare că la stat lucrurile funcționează altfel, adică întâi stabilim suma și apoi facem bugetul și strategia.

Dacă totuși lucrurile funcționează ca în lumea economică reală, aș fi foarte interesat să văd publicată strategia care se dorește implementată și modul de construire a bugetului, care au stat la baza anunțatei decizii de a se aloca 100 milioane de euro pentru această activitate.

Oare care să fie obiectivele de afaceri statale ale Casei în viitorul apropiat? Din declarațiile ministrului Chesnoiu se arată, de exemplu, că nu va mai exista pe viitor un adaos mare la miei, iar asta ne-ar face să credem la prima vedere că vom avea o activitate de tip Robin Hood prin care vom lua de la bogați și vom da la săraci, adică vom obține preț mai mare de la supermarketuri și vom da prețuri mai mari la fermieri. Oare așa va fi? Teoretic se poate, dacă Casa va face doar intermediere, dar aceste tipuri de activități înseamnă în realitate și o logistică care costă a fi achiziționată și întreținută, deci surplusul de bani se va duce în mare măsură în altă parte.

Apropos, cineva a analizat ce ar însemna această activitate desfășurată la nivel național? Poate MADR nu știe că grosul mieilor nu sunt pentru masa de Paști de la noi, ci în mare măsură pleacă la export ori acum, ori ulterior după îngrășare, iar asta înseamnă spații de cazare, furaje achiziționate, personal de specialitate etc.

Asta ar însemna pe de-o parte ca activitatea Casei să fie bazată pe performanțe economice cel puțin egale cu ale celor private, care să permită obținerea de profit încât să fie suficient pentru investiții, dar să rămână și pentru acordarea unor prețuri mai mari către producători.

Doar că asta se dorește în viitor a se realiza de niște oameni care până acum din păcate afară de plata propriilor salarii de peste 10.000 lei/lună net pentru fiecare director, nu am văzut altceva.

Casa Unirea în intențiile declarate se va ocupa și de rezolvarea colectării, sortării și vânzării legumelor către supermarketuri, astfel încât singura grijă a micului fermier din toată țara va fi doar de a produce, dar problemele enumerate mai sus rămân.

O altă direcție de afaceri poate a Casei va fi importul de îngrășăminte chimice, astfel încât toți importatorii de specialitate vor sta aliniați cuminți și vor aștepta binecuvântarea ministerială pentru a vinde sau nu îngrășăminte pe piața românească. Din păcate doar visăm că va fi așa, deoarece realitatea va fi în mod crud alta.

Trebuie să înțelegem că foarte multe din direcțiile cel puțin vehiculate la acest moment a fi dezvoltate înseamnă investiții, mentenanță, modernizare și dezvoltare permanentă, iar pentru asta înseamnă profit, deoarece în caz contrar această structură comercială nu va ține pasul cu piața și se va sufoca în propria neputință.

Se fac multe afirmații în acest sens, că se poate, că este simplu, dar oare cineva înțelege că o astfel de structură cu atâtea tipuri de activități și gestionată de stat, nu există nicăieri în economiile libere, iar dacă ar fi fost posibilă, orice stat ar fi făcut-o, iar piața privată nu ar mai fi existat de mult?

De fapt, cred cu tărie că o astfel de structură putea exista într-un anumit format, dar doar pentru o problemă punctuală, iar aceasta trebuia foarte clar identificată. Statul francez, spre exemplu, este implicat în anumite structuri comerciale prin anumite vehicule financiare, dar nu își propune de a prelua rolul jucătorilor din piață și de a stabili noi reguli, ci doar participă la nașterea și creșterea anumitor jucători acolo unde piețele sunt subdezvoltate, ceea ce este cu totul altceva.

Noi, din păcate, nu înțelegem că dorim să preluăm prin Casa Unirea activitatea care ar fi trebuit dezvoltată de către fermieri prin constituirea de cooperative. Fermierii atunci ar fi înțeles că realizarea unor astfel de structuri trebuie suportate financiar de cineva, iar acest lucru era realizat prin plus valoarea obținută, dar atenție aceste structuri nu sunt neapărat pentru a câștiga mai bine, ci pentru a realiza o structură care să îți ofere constanța și siguranța câștigurilor și atunci când piața este sub tensiune sau devine foarte volatilă.

Statul, să presupunem că va investi în realizarea de facilități pentru această societate, dar regulile economice de recuperare a investiției sunt aceleași, altfel este doar un ajutor de stat mascat, care va fi sancționat automat de către Comisia Europeană.

Personal cred că dacă MADR ar fi anunțat intenția să realizeze un combinat de îngrășăminte chimice, singur sau în parteneriat cu o firmă privată, aș fi înțeles și poate ar fi fost și logic în acest moment, chiar dacă nu total economic, dacă tot statul ar fi făcut o firmă care să se ocupe de procesarea legumelor într-un mare bazin legumicol, poate ar mai fi mers, dar să spunem acum că orice problemă existențială a agriculturii la nivel național o va rezolva Casa Unirea, mi se pare a fi total hazardat. Iar dacă rezolvările până la urmă vor fi doar locale, atunci vor începe întrebările, de ce acolo și nu dincolo?

Întreb și eu pentru un prieten, dacă coaliția de guvernare actuală consideră și crede că această construcție a Casei Unirea poate fi un panaceu economic universal, de ce nu ni se arată și demonstrează acest lucru prin aducerea prețului la energie la valorile dinaintea scumpirilor, în condițiile în care companiile energetice sunt deținute de stat? De ce a fost nevoie de plafonarea prețurilor când s-ar fi putut decide reducerea tarifelor direct de către acționar, adică statul român?

Populismele sunt bune electoral, dar economic rămân doar o mare iluzie. În rest numai de bine.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, fermier (jud. Brăila) și membru LAPAR

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html