Inginerul agronom Vasile Iacob este unul dintre specialiştii care s-au remarcat în agricultura românească, căreia i-a oferit timp şi pasiune. Astăzi, la vârsta de 71 de ani, încă îl găsim pe câmpurile din județul Neamț, unde are în grijă sectorul vegetal de la TCE Agricultura, ca director tehnic. Vasile Iacob conduce o echipă bine pregătită, formată chiar de dumnealui, atentă la tot ce este nou în domeniu. La poalele munților, la Zănești, reușește să obțină producții comparabile cu zonele agricole renumite din țară.

Vasile Iacob: Avem în exploatare 6.000 de hectare de teren arabil. În anul agricol 2025 – 2026, structura de culturi arată astfel: 1.100 de hectare de grâu, 400 de hectare de orz, 300 de hectare de rapiţă, 800 de hectare de floarea-soarelui, 1.500 de hectare de porumb de consum şi 1.200 de hectare loturi de hibridare.
Din cauza schimbărilor climatice, a temperaturilor ridicate, o suprafaţă de 2.200 de hectare, 3.700 avem în plan, este irigată, o investiţie foarte mare, de peste 10 milioane de euro. Anul acesta este al doilea an în care irigăm, sperăm că în următorii ani investiţia pe care am făcut-o să fie cea mai rentabilă şi să aducă profitul cel mai mare.
În zona noastră, pe vremuri erau cam 850 de litri anual, din precipitații. Acum, abia avem 550–600 de litri şi văd că tendinţa este în scădere. Noi n-am suferit de secetă decât în ultimii trei ani. Până acum trei ani, venea câte o ploaie de pe munţii din jur, după-amiază, şi completa regimul pluviometric. Sunt istorie ploile de după-amiază. Astăzi plouă neuniform. Să ştiţi că înainte erau ploi generale, ploi care veneau cu front atmosferic, acum plouă punctiform. Poate să plouă aici, unde suntem noi, şi la 10 km să fie soare şi secetă. Deci, nu mai poţi spune că a plouat şi putem face producţii.
Nici prognozele nu mai sunt ce au fost. Pe vremuri primeam câte o prognoză de la Bacău pe o săptămână şi realizarea ei era în proporţie de 80%, acum ne uităm pe site-urile meteo, pe tot soiul de prognoze, astăzi plouă şi peste două zile zero precipitaţii. Deci, încălzirea globală îşi spune cuvântul şi rezultatele nu sunt chiar foarte bune, privit în perspectivă.
Un adevărat specialist trebuie să fie la zi cu toate noutăţile din ştiinţa agricolă.

Suntem într-o cultură de rapiţă. Este în continuare cea mai rentabilă cultură pentru un fermier?
Vasile Iacob: Anul trecut, noi la rapiţă am făcut 4.800 kg/ha, vă daţi seama că e o producţie foarte bună, avem hibrizi de la Corteva, hibrizi foarte buni, de calitate, PT315 şi PT303. Producția o dăm la silozul pe care-l avem la TCE Agricultură, iar valorificarea o fac ei. Prețul e cam ca anul trecut, undeva la 2,3–2,4 lei/kg. Dacă înmulţeşti, scoţi 10.000 de lei pe hectar, ceea ce la celelalte culturi nu prea iese.
Ne-am reorientat cu hibrizii de porumb, am pus hibrizi din grupa FAO 300 - 350, 340 grupa de maturitate, că altfel usuci de rupi şi nu mai scoţi absolut nimic. Am încercat cu hibrizi tardivi și nu merge.
Iar investiția pe hectar este undeva la jumătate, poate chiar mai mult?
Vasile Iacob: Chiar mai mult. Investiția în hectarul de rapiță e în jur de 6.500–7.500 lei/ha. Dar să știți că în 2025 grâul, cu producţiile pe care le-am obţinut, de 10 tone la hectar pe întreaga suprafaţă a fermei, producţie medie, a fost peste cheltuielile pe care le-am făcut. Orzul la fel. Ceea ce ne-a dus în jos a fost porumbul, pentru că anul trecut porumbul n-a ajuns la maturitate, am recoltat cu 24%–25%, uscarea ne-a costat foarte mult şi valorificarea la fel. Am ajuns la 55 de bani kilogramul. Vă daţi seama, cheltuiala a fost mai mare şi aproape că l-am scos pe minus. Dar, în rest, floarea-soarelui a fost foarte rentabilă, am scos 3.900 kg media pe 700 de hectare, la rapiţă am zis, 4.800, iar la porumb noi am scos 12 tone, dar cu uscarea a fost mult mai puţin. S-a dus foarte mult. Să sperăm că anul ăsta va fi mai bine, mai ales că ne-am reorientat cu hibrizii, am pus hibrizi din grupa FAO 300–350, 340 grupa de maturitate, că altfel usuci de rupi şi nu mai scoţi absolut nimic. Am încercat cu hibrizi din grupa 400–450, tardivi, și nu merge.

Domnule inginer, ați format, în ani, e drept, o echipă de specialiști, ingineri agronomi, băieți tineri, care lucrează aici lângă dvs., cum ați reușit?
Vasile Iacob: Ar fi păcat să nu ai mâna ta de lucru, să nu-i las d-lui Mihai Tărâţă nişte băieţi bine pregătiţi. Am o grupă care e la standarde internaţionale în ceea ce priveşte cunoştinţele, pentru că au fost elevii mei, dar elevii pot să-şi depăşească profesorul. Profesorul e prost dacă elevii nu-s mai buni decât el.
Înainte, apreciai un inginer agronom când îl întrebai unde ai cultura de sfeclă de zahăr. Şi dacă te duceai la fermă şi cultura de sfeclă era bună, era bun inginerul. Acum altele sunt criteriile. Acum trebuie să ştii o limbă străină, să ştii calculator, să fii la zi cu toate noutăţile din ştiinţa agricolă, astea sunt criteriile din ziua de azi. Înainte aşa era, te duceai, vedeai cultura de sfeclă şi ziceai: bun, hai să lucrăm împreună.
Apropo de tineri şi de oameni bine pregătiţi, mai găsiţi astfel de tineri care să-şi dedice existenţa pentru agricultură?
Vasile Iacob: În ultimii ani am găsit colegi la Iaşi, la universitatea agronomică, dar în ultimii 3-4 ani nu au mai venit. Sau, dacă vin, încep să te întrebe de program, mașină, salarii și altele asemenea. Sunt slab pregătiţi. În ultima vreme, cei care termină facultatea sunt slab pregătiţi. Am avut un coleg, l-am dus pe câmp şi a întrebat: domnule inginer, ce de păşune ai semănat! Şi-i zic: E grâu ăsta! – Dar rezistă şi iarna? – Rezistă! Şi absolvise cu 9,50 la facultate. Am văzut în practică, cei care au ferme îşi trimit copiii la facultate şi ăia au un interes să înveţe. Dar în rest, aşa, doar să aibă o facultate, zic eu. Dar noi avem băieţii pe care-i avem, sunt buni, sunt tineri, iar Mihai (Mihai Tărâță, proprietarul TCE Agricultura, n.r.) pentru o perioadă nu trebuie să-şi facă grija personalului agronomic.
Niciodată în tehnologiile pe care le-am făcut nu s-a băgat patronul. Ne-am făcut tehnologia, noi am căutat cele mai bune soluţii şi în final trebuia să faci profit, să faci producţie.
De când lucraţi în agricultură?
Vasile Iacob: Din 1980. După absolvirea facultăţii am avut repartiţie la Fundulea, la institut. Am terminat la USAMV Bucureşti şi pe primii 14 îi repartizau la Fundulea. Am renunţat din cauza soţiei, că născuse, şi ne-am mutat aici, în Neamț, am stat un an la un CAP, Ştefan cel Mare, după care am venit în zona asta şi aici am rămas până astăzi.
Aici era IAS sau tot CAP?
Vasile Iacob: Aici era fermă agroindustrială. Ferma partidului. Şi cu zootehnie. Am avut condiţii bune de lucru, ofereau condiţii foarte bune. După Revoluție a venit dl Culiță Tărâţă şi am început agricultura modernă. Cu dotare tehnică, cu tot. Ăsta e un lucru care mi-a plăcut aici, că poate plecam, dacă nu era. Niciodată în tehnologiile pe care le-am făcut nu s-a băgat patronul. La alţii monitorizează de dimineaţă până seara. Noi ne-am făcut tehnologia, noi am căutat cele mai bune soluţii şi în final trebuia să faci profit, să faci producţie. Dacă a văzut că facem producţie, ne-a lăsat, şi stresul care poate fi de zi cu zi este total eliminat. La fel, Mihai Tărâță nu se bagă absolut deloc în tehnologia pe care o facem noi.
Și încă ceva important, de când e Mihai, sâmbăta şi duminica aproape că nu mai lucrăm decât în perioadele de recoltare, ceea ce este un lucru mare să ştie mecanizatorul că sâmbăta şi duminica stă acasă şi se odihneşte şi cu altă forţă vine luni la treabă şi altul este randamentul, faţă de când lucrai non-stop, de dimineaţa până seara.

Care sunt criteriile pe care trebuie să le aibă în vedere un inginer agronom astăzi, având în vedere toate provocările agriculturii de azi?
Vasile Iacob: Să fie ancorat în ultimele cuceriri, ultimele noutăţi în agricultură, să ştie calculator, noi avem foarte multe programe. Eu pot să stau acasă să urmăresc productivitatea la tractoare, unde merg, ce fac, digitalizarea este prezentă în fermele noastre. Trebuie să fii bine dotat ştiinţific, dacă vrei să faci producţie de 10–11 tone la grâu, de pildă. Altfel faci 4–5 tone la hectar.
Se spune că ochiul stăpânului îngraşă animalul. În cazul dvs. mai e nevoie să veniţi tot timpul pe câmp, să-i controlați, să zic așa, pe tinerii ingineri pe care i-ați pregătit?
Vasile Iacob: Câteodată, nu, dar e o plăcere să trec şi să văd culturile. Vin din plăcere la câmp, mai ales la recoltare. Când vezi producţiile, altă satisfacţie ai când vezi că ai făcut 10–11 tone la hectar. Am plecat de la 3.000 kg de grâu la hectar, şi să ajungi la 11 tone… câteodată colegilor din jur nu le vine să creadă, dar sunt producţii reale pe care le-am făcut şi nu vrem să ne lăudăm cu realizările pe care le-am făcut noi aici.
În zona asta, în 1987, cultivam hibrizi Pioneer, ceea ce era o noutate, şi am făcut atâta producţie atunci, ţin minte, că şeful Gospodăriei de partid m-a certat, că nu mai terminam. El trebuia să dea recoltatul încheiat şi producţia era foarte mare, şi se recolta manual, l-am umilit atunci cu producţia pe care am obţinut-o la porumbul de consum.
Să vă ţină Dumnezeu sănătos şi să mai creşteţi tineri ingineri agronomi, pasionaţi de agricultură, că, aşa cum se zice, nu ducem lipsă de forță de muncă, ci noi în România ducem lipsă de poftă de muncă.
Vasile Iacob: Să ştiţi că au mai fost colegi foarte buni, am avut tineri agronomi extraordinari, dar pe care i-au luat multinaţionalele. Au plecat. În ultima vreme, Mihai Tărâță a adoptat o politică de a-i stabiliza, cu salariu foarte bun, şi sper ca inginerii, colegii noștri, să facă lucruri bune şi în continuare.
Articol de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2026Abonamente, AICI!Vă propunem o scanare a agriculturii din regiunea Moldovei, acolo unde inginerul agronom Ionuț Radu își desfășoară activitatea, în cadrul TCE Agricultura, județul Neamț.
Ionuț Radu, agronomul din județul Neamț care se pregătea cândva pentru admiterea la Stomatologie înainte ca o întâmplare să îl aducă la Agricultură, a discutat cu noi cu ocazia a două momente importante: semănatul porumbului și recoltatul rapiței. Am trecut în revistă lucrările pe care le-a făcut tânărul inginer agronom la TCE Agricultura, precum și cele mai importante decizii luate pentru sănătatea culturilor.

Irigatul, obligatoriu pentru loturile semincere
În fiecare an, loturile semincere ocupă o suprafață de circa 20-25% din suprafața totală a fermei. Marile companii producătoare de sămânță au înăsprit condițiile din contracte pentru loturile semincere cultivate în regiunea Moldovei. Zona s-a confruntat cu temperaturi mai ridicate în ultimii ani și cu precipitații mai scăzute, fapt care a determinat companiile să accepte doar contractele cu fermierii care se învoiesc să irige suprafețele. Decizia este valabilă și pentru județul Neamț, acolo unde Ionuț Radu își desfășoară activitatea.
,,Suntem furnizori pentru cei trei mari producători de sămânţă: Corteva Agriscience, Monsanto și KWS. Anual, producem porumb, floarea-soarelui şi soia, pe o suprafaţă cuprinsă între 1.000 și 1.500 de hectare, totul la irigat, cu consum mare de energie, de atenţie şi cu riscuri pe măsură.”
Locul a fost special ales pentru loturile semincere, datorită condițiilor climatice favorabile (temperaturi mai scăzute vara, vânt, punct de rouă prielnic). Atât inginerul agronom, cât și cei din jurul său s-au arătat încrezători în alegerea făcută. Acum doi ani, nimeni nu se aștepta la temperaturi de peste 40 de grade Celsius într-un loc aflat la câțiva kilometri de Ceahlău.

„Toată lumea privea cu încredere şi cu pozitivism amplasarea loturilor semincere, datorită temperaturilor în timpul verii puţin mai mici şi a vânturilor, a punctului de rouă, am avut o săptămână cu medii de peste 40°C, care au culminat în timpul polenizării, şi atunci lucrurile n-au fost în regulă nici măcar sub pivot. Asta ne-a făcut să ne îndreptăm spre a pregăti foarte devreme terenurile, a elimina trecerile suplimentare şi a gestiona cât mai bine resursele de apă din sol”, spune Ionuț Radu.
Sumele alocate pentru irigații depășesc 15-17 milioane de euro. Eforturile financiare nu s-au oprit însă aici, ci au continuat și cu investiția în perdele forestiere, care protejează culturile de vânturile puternice, dar previn și apariția impurităților la loturile semincere. „Vorbim de distanţe de izolare destul de stricte, vorbim de hibrizi multipli, pentru că companiile nu-şi mai permit să ne aloce hibrizi pe suprafeţe foarte mari şi atunci trebuie să spicuim aceste sole”, a explicat Ionuț Radu.
Acum și irigatul loturilor figurează printre cerințele obligatorii stipulate în contract. „Totodată, au venit condiţiile contractuale ale marilor producători de sămânţă, în care nu mai primesc loturi semincere în afara pivotului, nu vorbim de suprafaţa cadastrală. Deci nu se mai alocă sau nu se mai seamănă niciun hectar în afara perimetrului irigabil al solei. Lucrurile astea ne-au făcut să ne reorganizăm, să înţelegem importanţa apei, importanţa gestionării ei, de la importanţa gestionării în sol la importanţa gestionării apei de irigaţii, şi să reuşim să facem faţă provocărilor.”

Diferența mare, de peste 20 de grade, între temperatura din timpul zilei și cea din timpul nopții creează, de asemenea, probleme, pentru inginerul Ionuț Radu: „Anii s-au schimbat, temperaturile sunt fluctuante. Am avut, anul acesta, un start destul de întârziat, pentru că a fost foarte rece noaptea. Avem o amplitudine termică destul de mare. De pildă, am avut un maxim de 26°C ziua, iar noaptea temperatura a fost de 4°. Vorbim de o diferenţă de 22°, lucru care se resimte în gradele utile pe care le urmărim în acumularea porumbului şi semănarea etapizată”.
Cerințele aspre de mediu afectează culturile
Cu toate că nu este la fel de afectat ca fermierii din sudul României de interzicerea folosirii neonicotinoidelor, Ionuț Radu spune despre cerințele aspre de mediu că afectează și culturile din Moldova, acolo unde proprietarii de exploatații agricole încep să rămână și ei fără soluții de combatere a dăunătorilor, bolilor și buruienilor.
,,Ne confruntăm deja cu buruieni care au rezistenţă la anumite erbicide, cu dăunători care au făcut rezistenţă la insecticide. Cred că una dintre principalele probleme cu care ne confruntăm, nu atât de accentuată ca în sud, o reprezintă dăunătorii de sol, la care, din păcate, nu s-au mai obţinut derogări, nu mai avem soluţii […] În cadrul loturilor semincere, noi venim cu un insecticid granulat la sol, aplicat odată cu semănatul, însă costurile au fost ridicate cu aproximativ 360 de lei pe hectar, dar nu ne putem permite să pierdem din densitate.”

Gândul de a face economie este tentant atunci când cheltuielile par copleșitoare, dar agronomul insistă pe importanța alegerii unor produse de calitate. Uneori, a alege ieftin te poate costa mult mai scump.
Rapița, producție mulțumitoare
Pregătirea terenului, momentul semănatului și tehnologia aplicată sunt cruciale pentru toate culturile. Orice greșeală făcută în aceste prime faze mai poate fi reparată doar cu greu. Totuși, oricând este loc de îmbunătățiri.
„Pentru anul acesta, la rapiță, noi am optat doar pentru distanţa de 70 cm între rânduri, culturile arată foarte bine, ne-am dori să fie puţin mai ramificate, asta ar însemna să mărim distanţa între boabe pe rând şi să micşorăm distanţa între rânduri. Lucrul acesta îl vom încerca în această toamnă, pentru că vom începe semănatul în septembrie, nu în august. Vom micşora densitatea de plante semănate. Dacă anul trecut am mers cu 45 de boabe germinabile pe metrul pătrat, anul ăsta vom folosi 40 de boabe maximum, în funcţie de hibrid”, a precizat Ionuț Radu.

Deși cultura de rapiță i-a dat emoții în timpul iernii, deoarece anotimpul rece nu a prins plantele în cea mai bună formă, acestea au recuperat suficient încât să aducă o producție între 4 și 5,2 tone pe hectar, mulțumitoare pentru inginerul agronom de la TCE Agricultura.
Articol de: ANDREEA GHEORGHIȚĂ
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – septembrie 2026
Abonamente, AICI!
Evident că nu este nevoie să spunem prea multe despre cel care vă zâmbește din fotografie, cei mai mulți dintre dumneavoastră îl știu foarte bine. Ne-a făcut plăcere să îl reîntâlnim, de astă-dată nu în biroul de director al APIA, de unde, cu ani în urmă, ne oferea foarte multe informaţii utile, ci în câmp, pe o tarla semănată cu rapiță, care arăta foarte bine, la Stejaru, în județul Tulcea. Nicolae Sterghiu spune că a fost atras de politică ca de un magnet, ca un fel de tradiție de la moșii lui, dar la vremea potrivită a avut asul în mânecă și l-a scos ca pe o carte câștigătoare, meseria cea mai importantă din lume, aceea de fermier. Și toate acestea, pentru că familia a fost pe primul loc.
Reporter: Ce ați făcut în toți acești ani, de când ați părăsit Bucureștiul, APIA, pe unde ați umblat? Aici, la fermă, sau...
Nicolae Sterghiu: Am stat puțin mai retras, ca să pun pe picioare afacerea pe care eu o aveam și când am venit la București, era planul meu B, de aia eram atât de curajos când mă luam la ceartă cu cei din Ministerul Agriculturii, din guvern, că aveam unde merge. Regret că n-am plecat mai devreme, fiindcă am rămas în urmă ca suprafață față de prietenii mei, care sunt mult în fața mea. Dar partea bună, a mea, a fost că, având experiență în agricultură, știam că va veni o perioadă de secetă și din câștigul care era, certându-mă cu familia, am reinvestit în irigații. Ceea ce vedeți aici e un sistem de irigații local, prin forare, și am antenă pe care am făcut-o acum patru ani, îngropată, cu hidranți, de unde irig.
Reporter: La cât ajunge o investiție de acest gen? Fac un puț forat, cât îmi ajunge? Investesc atât și pot să acopăr o suprafață de...?
Nicolae Sterghiu: Atunci când am făcut, prima dată, m-a costat cam 500 de euro pe hectar. Dar acum e mult mai ieftin. Cu un puț forat acopăr 23 plus 8 hectare, m-am extins în vara asta, deci acolo e extindere din vara asta fiindcă am prelungit antena până acolo cu 2 hidranți și pompez tot de aici, cu motopompa. Iar dincolo, tot pe cont propriu, am făcut la ieșirea din localitate, 40 de hectare, dar e mult mai greu. Acolo împing apa la deal și costă mai mult energia. Dar investiția mea și-a arătat roadele anul ăsta. Am reușit să irig 100 de hectare, iar aici, rapița am înființat-o după grâu – aici am avut o solă de grâu înainte, unde am făcut 6 tone la hectar, fiind irigat –, foarte multă apă am consumat cu rapița, am irigat înainte de semănat, udare de aprovizionare, am semănat și am mai dat două udări după. Deci ca să ajungă în stadiul ăsta am făcut trei udări. Iar înainte am mai dat trei udări la grâu, fiindcă nu făceam nimic. Ce vedeți de aici, de la drumul ăsta, în sus, nu s-a recoltat. Nici acolo unde am rapiță acum, unde m-am extins cu irigatul, n-am recoltat. N-am putut intra cu combina. Aveam grâu, am avut și un soi – că noi suntem lacomi din fire – cu potențial mare și n-a ieșit nimic. Unde am avut soi românesc, am intrat cu combina și am recoltat câte ceva. Sper că voi recupera la anul prin cultura de rapiță. Am 75 de hectare la irigat înființate de rapiță, altfel nici nu se putea. Mai am 50 de hectare tot în zona asta, dar care sunt irigate din stație. Acolo, pe lângă sola mea, irigă, în momentul de față, colegii mei, care au înființat cultură de grâu.
Reporter: Și sigur că faceți parte din aceeași Organizație a Utilizatorilor de Apă, împreună cu dumnealor. Ce s-a întâmplat cu sistemul vechi care trecea și pe la dumneavoastră? Dacă stau și mă uit bine, acolo, unde e stuf, nu era canal?
Nicolae Sterghiu: Nu, e un râu care acum e secat, râul Slava. Istoria spune că pe aici urcau corăbierii până la cetatea de lângă localitatea Slava. Eu, care sunt un iubitor al istoriei, zic „băi, dacă era debitul atât de mare, pe vremuri, trebuie să fie apă subterană, pe aici”. Și într-adevăr, la 10 metri am apă din abundență care-mi duce doi tamburi aici, pe zona asta. Mai jos, prietenul meu are pivotat, irigă tot în sistem local, pentru că noi, aici, n-avem apă, deși canalul, care iriga 20.000 de hectare, vine de la Razelm până aici. Acum, ne-am angajat – pentru că am teren acolo și la 6 Martie și trece canalul foarte aproape – împreună cu vecinii care sunt acolo, dacă statul nu intervine, vom încerca noi, pe cont propriu, să irigăm măcar câteva sute de hectare.
Reporter: Revin la problema cu costurile, pentru că avem așa: un puț forat la adâncimea de 10 m. Care este capacitatea lui de apă?
Nicolae Sterghiu: Îmi duce doi tamburi, deci în 24 de ore eu pompez la fiecare tambur cam 40 de litri de apă la metru pătrat. Deci 400 mc. 400 mc aici, 400 mc celălalt, deci să împărțim la 20 de ore, vine 40 mc pe oră pompez eu și nu se mișcă, rămâne nivelul la fel. Cel puțin până acum.
Reporter: Asta înseamnă că puțul forat asigură aproximativ 30 de hectare aici, dincolo, 40, tot un puț forat?
Nicolae Sterghiu: Dincolo e din râu direct. Am făcut un stăvilar mic... În primăvară eu am avut niște probleme, soția a avut Covid, a fost internată și am fost izolat, două săptămâni n-am mai mișcat, dar, norocul meu, pe 31 martie 2020 am venit să văd culturile care deja intrau în fază de ofilire avansată și zic: „Trebuie irigat”. Și am forțat mâna la stație acolo, am pornit stația. Aveau o lozincă, cei de la stație, că „nu e apă pe canal”, că, dacă bate vântul dinspre vest, n-are debit canalul și nu pot pompa apă. Și mă duc acolo, de la Constanța direct acolo și zic: „Vreau să văd debitul canalului”, „păi, are”, „de ce nu dați drumul la apă?”, „Nu ne-ați cerut!”, „Cum n-am cerut, că de două săptămâni ne tot spun că n-are canalul apă!”, „Trebuie plătit avans!” „Cât?” „150 de milioane!”, „Când?” „Acum!” O sun pe fiică-mea, îi zic să plătească online, plătește și după o oră îi zic: „Nelu, banii v-au intrat în cont”. Au dat drumul la apă. Când am plecat de aici, nevastă-mea era luată cu izoleta de acasă, am intrat și eu. Săracii, mecanizatorii, cei trei oameni, pe care-i am angajați, ei au făcut toată treaba, am făcut trei udări. N-am putut acoperi toată suprafața în timpul ăla scurt, erau 100 de hectare de grâu, pe 60 de hectare a mers bine, le-am acoperit, inclusiv astea, aicea. Acolo, la ieșire, a fost mai greu, chiar râdeau prietenii de mine: „Lapte de cuc dacă mai dai, tot nu-l mai faci!”. L-am întors, cu trei ape, am făcut cam 4 tone. Se mirau toți, dar le zic: „Dacă-i dai apă, învie tot!”.
Reporter: Și dacă, după ce învie, îi mai dai și ceva hrană...
Nicolae Sterghiu: A avut putere de revenire rapidă. Acum am făcut altă structură, e rapiță pe zona asta și diferența de încă 60 de hectare vor fi culturi de primăvară. Mi-am mai luat, între timp, doi tamburi, fiindcă n-aveam suficienți. Eu zic că e mai bine acum, lucru care mă relaxează, gândindu-mă la continuitatea fermei. Într-adevăr, n-am făcut veniturile din anii trecuți, pot să spun că dacă făceam, anii trecuți, cam 6,000 de lei pe hectar, cam 1.200 de euro pe hectar, anul ăsta, cam la jumătate și ceva, vorbesc pe toată suprafața pe toate culturile, și de primăvară, și de toamnă. Și irigate, și neirigate. Dar pot merge în continuare.
Reporter: Este important ce ne-ați spus dumneavoastră, faptul că nu întotdeauna fermierul trebuie să urmărească profitul foarte mare, ci o stabilitate continuă în fiecare an, la o producție care să-i aducă și un profit, adică să fie un randament bun la culturile respective. Și nu poți face asta, cum aminteați și dumneavoastră, fără să faci investiții. N-ai cum!
Nicolae Sterghiu: Nu. Nu poți rezista. Dacă la anu’ e la fel ca anul ăsta? Ce ne facem? Anul ăsta, guvernul – fiind alegeri – ne-a ajutat. Păi la anul ne mai ajută? Ridică mâinile toată lumea și zice: descurcați-vă! Deci trebuie noi să facem.
Reporter: Din toată suprafața pe care o aveți, înțeleg, în jur de 500 de hectare, cât irigați?
Nicolae Sterghiu: 125 de hectare pe care le irig fără probleme, restul, la neirigat.
Reporter: Ele pot fi irigate dacă se reabilitează sistemul de irigații sau trebuie să mergeți tot pe sistem local?
Nicolae Sterghiu: Poate fi foarte ușor făcut. Eu, în nebunia mea, prin 2014, motivul pentru care m-au și trimis la plimbare „prietenii” mei, am făcut programul „Proiect de țară – agricultura” și am trecut irigațiile la punctul trei, acum le trec la punctul unu.
Reporter: Deci e clar că pe suprafața respectivă, dacă nu există sistem de irigații, va trebui să investiți în continuare.
Nicolae Sterghiu: Sigur. Voi investi în zona 6 Martie – Jurilovca, am 150 de hectare în zona aia, sunt proprietate, acolo, dacă nu vom reuși să reabilităm stația, care ar fi un lucru foarte ușor, cred că voi încerca să forez, deși familia nu este de acord, că acolo trebuie să merg pe debit mare și pe forare la 200 m ca să dau de apă. Voi discuta cu Apele Române să văd ce șansă am. Să iau din lac ar fi mai complicat, pentru că intru în litigiu, deoarece zona apropiată e piscicolă și ar fi și mai costisitor. Sperăm că statul va face..., că în 2013, când trebuia făcut planul strategic pentru următorul pachet, toată lumea vorbea că nu sunt prinși bani de la Uniunea Europeană pentru irigații. Și atunci, având timp liber, eram la audit, am zis: „Hai să citesc Regulamentul European”, doar ce apăruse, când văd acolo: bani pentru irigații, pentru infrastructura primară, pentru stațiile de bază, Uniunea Europeană dă bani, dar trebuie să vii și tu cu 15%. Și zic: „Uite ce ne fac!”. Pentru mine e clar, pentru orice program agricol, orice partid l-ar face, trebuie să înceapă cu punctul 1: irigații. Deci avem canalul Dunăre-Marea Neagră, care trece prin mijlocul Dobrogei și mai avem Dunărea pe 250 hectare, care trece până la Sfântul Gheorghe, și mai avem lacul Razelm care este cu apă dulce. Deci avem apa foarte aproape de noi și noi murim de sete... Costul de a împinge apa până la 100 m diferență de nivel nu e mare. Să ne gândim că acum avem surse de energie alternative. Uitați câte eoliene sunt aici! Puteam și noi, statul român, să facă două-trei turbine eoliene lângă stațiile de pompare, că e terenul statului.
Reporter: Ar fi o idee foarte bună. Și chiar panouri fotovoltaice, să fie proiecte integrate de reabilitare a stațiilor, a canalelor, a infrastructurii subterane și să fie alimentate cu energie electrică solară.
Nicolae Sterghiu: Știți ce trebuie? Trebuie un lider și o echipă determinată ca să facă treaba. Ca să facem doar spectacol, să ieșim pe la televizor, că am făcut, că am dres și în spate am vopsit gardul, nu rezolvăm nimic. Să vă spun o poveste cu un credit. Anul trecut, m-am gândit să iau un credit, de ce, pentru că fata mea, care din cauza mea a renunțat la serviciu când eu eram criticat și spânzurat prin București, că sunt un nenorocit, deși pe mine nu mă atingea, ea, imediat, și-a dat demisia. Vă dați seama, că era și familia atacată. Și chiar așa mi-a zis: „Știi ceva? Eu n-am văzut familie cu doi bărbați să nu poată să țină două femei! Munciți mai mult și...”. Și am acceptat. E director economic, îmi face toată treaba cu plăți, are un control total al cheltuielilor, dar m-am gândit că n-o să aibă pensie mare, că și salariul ei e mai mic. Și am zis: „Hai să-i fac un job”, ea mi-a propus să cumpărăm o clădire care se vindea de lichidator în Constanța. Zic: „N-avem bani! I-am cheltuit aiurea, v-ați plimbat, v-ați...” și zice: credit. Și am apelat la credit. Primul lucru când m-am dus la bancă, m-a luat directorul: „Eu n-am mai văzut fermă cu așa profit!” și zic: „Ce treabă ai tu cu profitul meu? E făcut!”. Îți spun care era profitul: era de 104-105 euro impozit pe profit, pe hectar. Era mare, acum a scăzut. Eu, care sunt de dreapta, radical – am fost tot timpul –, trebuie să recunosc că PSD-ul a făcut treabă cu 1% pe cifra de afaceri. Acum plătesc mai puțin la stat, pe hectar, de 7 ori. Și mă întreabă: „Cât produci tu, ce producție ai?”, „Produc mult și cheltuiesc puțin!”. Și plăteam... eu n-ascund profitul, pentru că-mi dau seama că avem anumite facilități și ne-ar pedepsi Dumnezeu dacă începem să mai furăm!
Reporter: Să revenim la povestea despre investiția pe care ați făcut-o pentru fata dumneavoastră. V-a dat creditul?
Nicolae Sterghiu: Ca să vedeți. Mi-au spus că „la cum arată firma, profitul pe care-l ai pe ultimii 5 ani, nu-i nicio problemă pentru creditul pe care ți-l dau”. Și după câteva săptămâni, că eu am făcut cumpărarea cu termen de plată 3 luni, zice: „Avem o problemă, trebuie să vii cu contractul de vânzare-cumpărare”, zic: „nu pot semna contractul pentru că n-am plătit!”, „Păi nu-ți pot da banii, dacă nu-i contractul semnat!”. Și apărea momentul acela de timp zero, în care... Și m-am dus la CEC, aceeași treabă, „bine c-ați venit la noi!”, vacă de muls, ăsta are profit, dar același lucru: nu putem. Și zic: „Dacă mă mai țineți așa, trec cele trei luni!”. Norocul meu că un băiat tânăr, la altă bancă, zice: „N-ai pământ proprietate?”, „Ba da, am!”, „Pune-l gaj!”. Am luat valoarea de la notariat, 100 de hectare era nevoie pentru gaj și imediat mi-a dat banii. Dar acum apare o problemă, că trebuie să fiu sănătos să achit creditul, că rămâne nepotul fără pământ! Dar e ok. Mă rog la Dumnezeu doar pentru sănătate și un an normal.
Reporter: Domnule Nicolae Sterghiu, haideți să începem cu începutul, pentru că nu trebuie să ne ferim de faptul că sunteți de origine aromână, mulți vă cunosc...
Nicolae Sterghiu: De acolo mi s-a tras și „moartea!”, în ghilimele.
Reporter: Născut-crescut aici?
Nicolae Sterghiu: Da. La 12 km, la Stejaru, renumitul Stejaru, care a dat-o pe Simona Halep, l-a făcut cetățean de onoare pe Gigă Hagi... Suntem foarte încăpățânați, dar acum nu înseamnă că toți sunt așa. Eu, de exemplu, la București – dar când vom discuta de perioada aia... –, dacă nu eram încăpățânat – dar aveam și pentru ce să fiu încăpățânat! –, nici acum nu era înființată APIA. Numai dacă-ți dau câteva exemple. Când eram tânăr inginer, la mine, în comună, eram cu nevastă-mea la Buziaș, ea fiind cardiacă, operată pe inimă, de atunci, mergeam vara la stațiuni – și acum același lucru facem. Și o aveam și pe fiică-mea, atunci avea 4 ani. Ca să nu se plictisească, apăruse la modă casetofon, muzică, și îi puneam muzică aromână acolo. Noi fiind trei, întotdeauna venea a patra persoană cu noi la masă. Fata, până să vină mâncarea, punea muzică și o bătrână ne întreabă: „Sunteți, aromâni?”, „Da”, „Tinere – eram tânăr atunci – să nu te rușinezi niciodată de originea ta. Habar n-ai ce oameni ați avut. Eu sunt doctor – cam la 80 de ani era – ați avut niște oameni nemaipomeniți în istoria poporului român și a întregii Europe. Nici nu știți ce oameni ați avut, să te mândrești cu originea ta! Și atunci am început să-mi pun întrebări și am studiat toată istoria aromânilor. Avem gena asta de, vorba lui Țuțea, pasăre sălbatică. Dar, zic eu, la noi, cultul familiei ajută, pentru noi familia este totul. Când eram director la Direcția Agricolă a venit la mine acasă, că lucram încă la Stejaru atunci, prefectul, cu ministrul învățământului de pe vremea aia. Zice: „Unde să-l duc?, hai să-l ducem la tine”. Nevastă-mea bună gospodină, ajungem la Stejaru pe înseratelea, și zic: „Vreau să vă spun un lucru, până aici, eu am fost șeful, de la poartă încolo, e nevastă-mea”. Faptul că e bătălia asta pentru familie ne determină să fim muncitori și probabil istoria noastră. Eu am pornit, vreau să vă spun, de la opinci.
Reporter: Ăsta e și cursul interviului nostru. V-ați născut la Stejaru, într-o familie tot de aromâni, ca atare... care erau cu oile la vremea respectivă?
Nicolae Sterghiu: Oi în privat, pe lângă munca pe care o făceau la colectiv, cu venituri puține, și oi în privat. Bunică-miu mă trimitea cu oile – eu eram nepotul cel mare –, din clasa întâi, până am plecat la liceu, nu era zi din săptămână să nu merg cu oile, până începeau orele. Zicea: „Du-te că am puțină treabă în centru”, și venea exact la ora 12 și plecam la școală. Dar a fost un avantaj ăsta, fiindcă mergând cu lecțiile neînvățate, trebuia înainte de venirea profesorului să citesc o dată lecția. Citind în fugă atunci, îmi forțam memoria ca să rețin cât mai mult și probabil m-a ajutat treaba asta. Când am plecat la liceu și atunci, în vacanțe, tot la fel îmi arăta bățul, „te duci acolo...” până...
Reporter: La ce liceu ați mers?
Nicolae Sterghiu: Agricol, la Poarta Albă. Noi, prima dată când am ieșit și am văzut trenul a fost când am dat admitere la liceu. Am venit pe jos, de acolo, până la gară, la Baia. Nu exagerez cu nimic! Eram un sălbatic. Acolo erau reuniuni, eu stăteam și mă uitam de departe cum dansau. Să mă apropii eu de o fată? Aveam și complexul ochilor albaștri, pentru mine fiind singurul din cunoștințe cu ochi albaștri mi se părea că e un defect al meu, până când au început să tragă fetele de mine: vai ce ochi frumoși are! Și au început să mă tragă la dans. Eu, nativ, sunt o fire timidă, nu sunt foarte curajos. Am terminat liceul și, având aplecare către științele politice și istorie, n-am mai vrut să continui pe agronomie, am plecat la Iași și am dat la istorie-filosofie. Am picat de mi-au sărit fulgii! Păi erau 25 de locuri și erau peste o mie de candidați, și eu de la liceul agricol... Am plecat în armată un an și patru luni. După armată, să dau tot acolo... Acolo, am intrat în discuție cu ofițeri cu științele politice, mai erau lecții politice, eu eram brici în tot ce se discuta, îi băgam în ceață pe toți. „Ce vrei să te faci?”, mă întrebau. Zic: „Filozof, fac filosofia”, în liceu mă porecleau Marx.
Reporter: Ați avut pasiunea aceasta de a citi încă din liceu foarte mult, mai ales filozofie.
Nicolae Sterghiu: Încă din generală, noaptea citeam foarte mult. Îmi plăcea nu neapărat să învăț carte, cât să citesc mult. M-a ajutat după aia. Și-mi spune: „Ce liceu ai terminat?”, „Liceul agricol”, „Du-te, mă, la agricultură, că pâinea este viitorul omenirii! Ai pâine, o să ai pâine, n-ai pâine, mori de foame ca profesor!”. Eu, nu, zic: „Ce știe el?” Eu, tot în domeniu, nu mai dau la filozofie, dau la Drept, la București. Și mai și... și vin să dau la Drept. Dar știți care a fost norocul meu? În ’75 au fost inundații. Am plecat să depun dosarul la Drept, când zice: „Îți trebuie recomandare de la UTC”, nu te primeau fără. Bun, să mă întorc acasă, dar se oprise circulația trenurilor. La pod, la Cernavodă, nu se mai trecea cu trenul, din cauza debitului mare al Dunării. Și zic: „Cum ajung eu? nu am timp!” Norocul meu că discutasem cu un prieten de-al meu, era student în anul doi la Agronomie, zic: „Alternativa, dacă nu pot să mă înscriu la drept – mă gândeam, aveam o presimțire –, mă duc la Agronomie”. Zice: „Dacă ai probleme la Agronomie, du-te la secretariat, am un coleg, Petrache – care era șef ASC –, să te ajute el, îi spui că vii din partea mea”. Intru în secretariat, la Agronomie, nu știu de ce pe adeverință, în loc de Sterghiu era trecut Sterchiu, bătut la mașină. Zice: „Du-te înapoi și adu altă adeverință!”. Când mă uit, acolo era unu’ care ducea dosarele și îi spun: „Nu vă supărați, caut și eu un băiat, Petrache”, la care zice: „Ce treabă ai cu el, îl cunoști?”, „Nu-l cunosc, dar un prieten de-al meu mi-a spus că dacă am vreo problemă să apelez la el.” „Eu sunt Petrache!”, zic: „Din partea lui Uda”, așa-l chema pe prietenul meu, vorbește cu secretara și-i zice: „Lasă că...” și mie: „Dă-mi buletinul!”. Și trece acolo, „după buletin, corect, Sterghiu”. Uite așa am intrat eu la Agronomie, erau o mie de candidați și am intrat al șaselea. Și n-am mai dat la botanică, că era mai groasă cartea, și zic: „N-am timp!”. Eu m-am dus mai devreme, erau 5-6 zile pentru fiecare, zic: „Dau la biologie, că are vreo 150 de pagini”. Am învățat-o pe dinafară! Și am intrat la Agronomie și uite așa am devenit agronom.
Reporter: Inginerul, sau mai bine zis tânărul inginer agronom, Nicolae Sterghiu și-a luat repartiția, care l-a dus unde?
Nicolae Sterghiu: La Stejaru, în satul natal, fiindcă urma în anul acela, în ’79, când am terminat eu, trebuia să se opereze soția de inimă. Și atunci, pe vremea aia, nu se știa, vai, de inimă, parcă te duceai la moarte! La Fundeni s-a operat, și zic: „Mă duc la Stejaru”, fiindcă ea era deja angajată, era contabilă la CAP.
Reporter: Înseamnă că v-ați luat soția încă din timpul facultății.
Nicolae Sterghiu: Vreți să știți cum m-am căsătorit eu? În timpul liceului mă întreabă străbunicul: „Ce ai de gând, când termini liceul?”, „Să dau la facultate!” Și merge și-i spune lui bunică-meu: „Vezi că nepotul ăsta al nostru, vorbește cu taică-su, spune-i să nu plece nelogodit la facultate, că dacă merge acolo, îl taie capul și cred că o să intre, dacă intră, acolo o să-l păcălească vreo româncă. Așa că trebuie logodit și n-are încotro”. Și uite așa...
Reporter: Ați plecat la facultate logodit.
Nicolae Sterghiu: Logodit, și în primul an nunta. Și ăsta e motivul pentru care am venit la Stejaru, pentru familie, și am stat până în ’87 la Stejaru. Adevărul este că aveam note bune, puteam merge și în cercetare, prindeam post, dar am venit acasă.
Reporter: Și fata când a venit?
Nicolae Sterghiu: Fata în ’77, eram în facultate.
Reporter: Ați dat de treabă doamnei...
Nicolae Sterghiu: I-am dat de treabă. Eram la Pietroasele în practică, la cules de vie, când s-a născut, pe 23 septembrie e născută și primesc telegramă: „Vino, a născut soția fetiță”. Am avut un unchi la Tulcea și el mi-a trimis. Am zis: „Ăștia fac mișto de mine!, nu se poate, trebuie să am băiat eu! Când ajung acolo, va fi băiat!”. Ajung, intru, fată. Aoleu! Zic: „Nici nu arată bine – era brunețică... – e și urâtă!”.
Reporter: Și aici la Stejaru, era CAP sau IAS?
Nicolae Sterghiu: CAP. Șef de fermă, inginer-șef imediat, rezultate – norocos! – aveam rezultate foarte bune. Am fost foarte curtat pentru promovări în perioada aia, anual eram chemat pentru promovare și refuzam pe motive medicale. Poate par lăudăros că am fost foarte loial familiei, nu-mi puteam părăsi soția. Pe lângă promovările de aici, mai erau și curtările de a fugi din țară. Am avut niște colegi greci care ziceau: „Nu-ți trebuie decât drumul până în Grecia și acolo rezolvăm noi totul cu tine!”. Și eram în dilemă – să plec, să nu plec...
Reporter: Oricum, trebuia să plecați cu familia, că n-aveați cum să plecați singur.
Nicolae Sterghiu: Cu familia nu puteam pleca... în fine.
Reporter: Ați rămas la Stejaru, la CAP, până în ’87.
Nicolae Sterghiu: Și după, am venit la COASC, la Baia. M-a prins Revoluția inginer-șef de COASC, am stat vreo 6 luni, de fapt inginer-șef de SMA, că imediat în ianuarie Victor Surdu a desființat COASC-urile și pe noi ne-a trecut la SMA. După câteva luni, am trecut la IAS director tehnic, IAS-urile se rupeau în două că erau prea mari, directorul care a rămas pe Baia zice: „Nu vii în echipă cu mine?”. Că s-a făcut IAS Baia și Lunca. Și am venit la Baia. Am stat până în ’96, când am plecat, am fost promovat, la Tulcea, la Direcția Agricolă, director general adjunct. Am stat până în 2001.
Reporter: Și a venit domnul Dobre, Dumnezeu să-l odihnească.
Nicolae Sterghiu: În locul meu a venit domnul Dobre. A fost înainte, și după aceea a venit în locul meu.
Reporter: În ’93-’94, dânsul era director.
Nicolae Sterghiu: După alegeri, când a zdrobit, PDSR-ul a luat tot, stăteam în birou și primesc telefon de la Cornel Ivanov. Îl cunoșteam.
Reporter: Era la centrala Deltei Dunării.
Nicolae Sterghiu: Da, și se crease o simpatie între noi. Mă rog... eu eram mai mic, el fiind director general la centrală, chiar mă mândream că sunt prietenul lui. Și zice: „Vrei să rămâi pe post?”. Zic: „Da, dar ce-mi cereți?”, „Fă cerere la PDSR și nu se atinge nimeni de tine!”, el îmi spune și eu, tolomac, ca orice machidon, zic: „Nu pot, domnule, să fac treaba asta! Când vine omul mă dau deoparte...” și așa am trecut șef de serviciu, a venit Dobre, am stat până în 2003. Eu făceam și politică din ’96...
Reporter: Deci, vedeți? Dacă n-ați luat la facultatea de științe politice și filozofie, până la urmă v-ați apucat de politică!
Nicolae Sterghiu: Tot acolo am ajuns! Motivul pentru care am fost director general adjunct era că eram cu PD-ul, eram și consilier județean și în 2003 apare Legea funcționarilor publici în care n-aveai voie să fii... mă duc și depun cererea de demisie, că eu nu pot continua fiindcă sunt vicepreședinte PD Tulcea, am o firmă – mergea atunci, luasem în concesie 200 de hectare de la ADS și ferma Mocani, care e lângă poligon acolo, care e și acum centrul fermei –, la care el zice, Carcov, era director general, „ești nebun? Dar cine știe că...”. Și zic: „Nu pot, eu trebuie la anu’ să te atac pe tine și tu-mi spui: «Ăsta, care n-a respectat legea?», Nu, eu trebuie să fiu curat”. Și mi-am dat demisia din funcție publică și am venit la fermă.
Reporter: Și, uite așa, aromânul Nicu Sterghiu a zis... de fapt, cum vă spune pe aromână?
Nicolae Sterghiu: Culuș. Nicolae, Niculăieș, Culuș e diminutivul. Nicolae la noi la aromâni e Cola sau Culuș, mai mult Cola decât Culuș.
Reporter: Și uite așa v-ați apucat de agricultură de-adevăratelea.
Nicolae Sterghiu: Da, doi ani și politică. În politică am intrat în conflict cu ai mei colegi de la Tulcea, m-au văzut plecat din Tulcea, către fermă, aici, aveam apă atunci, irigam, aveam treabă multă de făcut, intru în conflict cu ei, iar când am câștigat localele – atunci a câștigat Hogea primăria – și în toamnă alianța DA intră la guvernare. Hai să împărțim funcțiile, deconcentratele! Sterghiu – zic: „Director”. Președintele: – „N-ai cerere făcută!” Că la PD trebuia să faci dinainte cerere ce dorești să fii la un moment dat, și la mine nu era. Mă întorc, vreau altceva, n-ai aia, n-ai aia, m-am simțit izolat, dat deoparte, ei toți fiind orășeni, eu băiatul de la țară. Trag două înjurături și... plec. Zic: „Știți care-i treaba? E recomandarea organizației PD pentru director general, dar se intră tot cu examen și acolo nu e interzis să particip la examen. Și vă spun că voi participa și vă mai spun un lucru: eu n-am pierdut niciun examen în viața mea, ca atare gândiți-vă că eu voi câștiga examenul acolo”. Mă gândeam și la faptul că mă știam foarte bine cu Aurel Pană, care era fost secretar de stat și va fi ministru al agriculturii, așa mă gândeam eu, atunci așa erau cărțile. Nu vorbeam chiar aiurea. Și le-am trântit ușa și am plecat. Plec, apare guvernul – Flutur ministru! Îl sun pe Aurel Pană, zic: „Ce faci, de ce nu ești ministru al agriculturii?”, „Nicule, duminică la ora 2 eram ministrul agriculturii, la ora 4 apare la televizor Flutur. Am trântit televizorul de....”, „Și acum ce faci?”, „Sunt la Mediu, acum, director la Mediu. Dar tu ce faci, Nicule?”, „Fac o... nimic. Sunt la fermă”, „Băi Nicule, voi ați ieșit pe locul 7 – organizația partidului de la Tulcea, pe țară – tu ai relații, te știu ăștia la București, toți, de ce nu iei o recomandare de la Tulcea și vino la APIA, director general!”, „Ce-i aia APIA?”.
Reporter: Nici nu exista de fapt.
Nicolae Sterghiu: Nu, avea două luni, era doamna Drăghici.
Reporter: Era doamna Mariana Drăghici, da.
Nicolae Sterghiu: Și zice: „Eu am lucrat la programul de guvernare, revine PD-ului, am negociat eu cu Flutur, eu trebuia să fiu director general, dar eu acum sunt la Mediu și nu mă mai interesează. Vino tu!” Și mă duc la partid – deși încă funcționam ca vicepreședinte, nu mă mai duceam la ședințe –, se uită ăia la mine și zic: „Mi-a trecut supărarea, vreți să scăpați de mine?”, „Da. Ce e? ”, „Dați-mi recomandare, plec la București. A apărut un post, o instituție, și vreau director general. E treaba mea acolo, voi dați-mi recomandarea de aici”. Într-o bucurie mi-au dat-o!
Reporter: Au scăpat de nebun!
Nicolae Sterghiu: Da. Și așa am venit la București.
Reporter: Director general la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, împreună cu doamna Mariana Drăghici, director adjunct.
Nicolae Sterghiu: Care nu voia să-și dea demisia. Și Mugur Crăciun, era secretar de stat atunci, a convins-o până la urmă, foarte ambițioasă, am luat-o, am început să discut, Mariana noi avem vârste apropiate, e ultima șansă de a face ceva pentru țara asta. Tu n-ai ambiția să facem instituția asta? N-aveam nimic, nici scaune.
Reporter: Îmi aduc bine aminte, stăteați amândoi la același birou!
Nicolae Sterghiu: Da! Și mai era ghereta din spate. Și zic: nu, stai lângă mine! – Mă gândeam să comunic cu ea, să socializez, că dacă o îndepărtam devenea dușmanul meu. Și zic: „Rămâi director general adjunct. Eu voi fi cu munca, oricum toată treaba vezi că e politică, și ai să vezi că va fi mai bine pentru amândoi. Facem ceva pentru România, că dacă nu mișcăm... eu am habar, cunosc țara asta, cunosc agricultura”, și uite așa mi-a devenit foarte fidelă, vreau să spun că avea o minte brici.
Reporter: Și ați organizat Agenția de Plăți, ați stat acolo director doi ani...
Nicolae Sterghiu: Exact doi ani.
Reporter: După aia a început nebunia cu schimbări, ați rămas în APIA...
Nicolae Sterghiu: ...în APIA ca auditor. Șef serviciu audit.
Reporter: Pe final, vă întreb: filozofie, politică sau agricultură?
Nicolae Sterghiu: Acum, agricultură. Aș vrea, s-ar putea în toamna asta (2020, n.r.), după ce-mi rezolv o problemă de sănătate, să văd cum mă lasă pandemia, că s-ar putea să o lungească. Cred că voi ieși, voi prezenta ce am avut în gând, dacă e încântat vreun partid politic, cele 10 puncte – eu am făcut decalogul, ce trebuie făcut.
Reporter: Și ziceți-le! Nu le dezvoltați, scurt.
Nicolae Sterghiu: Pe scurt:
Primul lucru – agricultură integrată. Proiect de țară – agricultura, că noi n-am avut proiect de țară altul decât intrarea în NATO și UE, dar agricultura e singura ramură care ar putea relansa România.
Doi – am trecut irigațiile. Avem 1075 km de Dunăre...
Trei: Registrul agricol informatizat.
Patru: Cadastru.
Cinci: Tinerii fermieri. Eu am dat, în 2014, chestiunea cu 50 de hectare și ei au preluat-o că or să dea 50 de hectare la tinerii specialiști, dar n-au de unde! Eu am introdus-o cu alt sens, la terminarea facultății, fiecare absolvent să aibă stagiatură de 2 ani – că tot îi plătește statul, ca șomeri, și apare umilitor, tânăr, ai terminat facultatea și iei șomaj – și obligă-l să meargă într-o fermă mare, noi avem cam la 3.000 de ferme cu peste 100 de hectare, acolo el va lua în primire 50 de hectare și va ține evidența cheltuielilor, va fi ca proiectul lui. Ce înseamnă cheltuieli și venituri pe 50 de hectare, asta am spus eu atunci, și el va ști exact care este circuitul banilor. Și dacă e bun și-i place munca, îl oprește fermierul mare, că toți fermierii sunt îmbătrâniți, au nevoie de tineri.
Deci punctele forte sunt astea: irigații, registrul agricol, cadastru și tinerii fermieri.
Reporter: Am înțeles ce ați ales din toată povestea asta, mai cochetați și cu celelalte. Ce și-ar dori Nicu Sterghiu în continuare?
Nicolae Sterghiu: Sănătate. Ca să pot ajuta familia, deci eu mai am 4 ani de rambursat creditul și de reparat și clădirea, fiindcă vreau să facă fata ce vrea din clădire, poate să fie spații de birouri, pentru cabinete medicale, e în centrul Constanței, e ok, și să aibă un venit al ei sigur, lunar, o chirie care va fi.
Reporter: Dacă ați fi să vă gândiți, ce ați regreta uitându-vă în urmă?
Nicolae Sterghiu: Regret faptul că n-am plecat în 2007 și n-am venit aici. Era o doamnă care ne dădea viza, ea mi-a spus: rămâi la audit, fiindcă ăștia, după ce pleci tu, vor începe atacuri la tine și te vor controla... rămâi aici să le răspunzi, că dacă ești plecat n-ai cum să le răspunzi. Și atunci când m-au chemat și mi-au spus: alege ce vrei, zic: nu pot, că apare principiul dominoului. Trec ca adjunct și încet așa, până jos, câte unul schimbat. Și dacă merge treaba, lumea e obișnuită, zice: „Merge datorită lui Sterghiu”, dacă nu merge, „sabotează Sterghiu”. „Eu plec la audit...”. Și s-a făcut imediat serviciul, dar am rămas pentru motivul că erau două neîmpliniri ale mele atunci, dar n-aveam cum să le fac. Deci avansul pe 15 octombrie și controlul trebuia terminat pe 30. Toată lumea a plecat în concedii și s-a ținut controlul până în primăvară.
Reporter: Mai aveți astăzi neîmpliniri?
Nicolae Sterghiu: Nu. În afară de sănătate... nu. Neîmplinirea e că n-am continuat cu politica. E un microb. Eu am un stră-străbunic împușcat, deodată cu stră-străbunicul Simonei Halep, în 1912, de comitagii bulgari, în Macedonia, atunci erau războaiele balcanice și amândoi au fost împușcați. Pe o treabă neclară, dar eu știu ce era: era transport de arme, Rusia ducea arme în Peninsula Balcanică pentru a revendica zona și... mă rog, asta e. Și cred că e microbul ăla care se transmite, chiar i-am reproșat străbunicului meu care a rămas, deci tatăl lui, zic: „Cum de n-ai făcut tu în perioada ’30-’40 politică?”. Zice: „N-aveam cum. A murit tata, aveam patru surori, trebuia să le fac rostul lor. Eu aveam trei copii, fratele meu, împușcat și el, avea două fete...”, familia a fost pe primul loc.
Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020
Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html