Pe agenda discuțiilor Consiliului AgriFish, desfășurat pe 24 mai 2022 la Bruxelles, s-a regăsit protecția solului în Uniunea Europeană (UE) și potențialul său de a contribui la atingerea obiectivelor Pactului Ecologic European.

În cadrul intervenției sale, ministrul român al Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Adrian Chesnoiu, a subliniat necesitatea îmbunătățirii calității solului împreună cu asigurarea reducerii costurilor totale de producție din partea fermierilor și a diminuării progresive a substanțelor chimice utilizate în agricultură. În acest sens, România a propus acordarea de subvenții de către UE din fondurile alocate Statelor Membre pentru achiziția de utilaje și echipamente pentru obținerea și utilizarea biomasei din resturi vegetale, pentru a evita posibilele arderi ale miriștilor care ar putea conduce la diminuarea proprietăților solului.

„Utilizarea în sectorul agricol a îngrășămintelor organice va contribui la atenuarea problemelor actuale asociate cu îngrășămintele chimice de sinteză, când fermierii se confruntă cu mari dificultăți în aprovizionare din cauza exploziei prețurilor acestora”, a spus Adrian Chesnoiu.

Oficialul MADR a atras atenția asupra nevoii de a susține financiar achiziția de tehnologii cu impact redus asupra structurii solului, precum și a încurajării utilizării tehnologiilor care permit sechestrarea carbonului și a azotului în sol, a tehnologiilor de refacere a calității solului. „Un rol important îl pot avea cercetarea și inovarea, inclusiv în ceea ce privește irigarea durabilă a zonelor sensibile și crearea de soiuri de plante rezistente la deficitul de apă, la boli și dăunători”, a arătat Adrian Chesnoiu.

Foto: Mewi

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare Agricolă (INCDA) Fundulea este recunoscut drept cea mai importantă unitate de cercetare agricolă din România datorită rezultatelor obţinute în diferitele sectoare ale cercetării agricole privind cerealele, plantele tehnice şi furajere, cât şi în valorificarea acestor rezultate de către cultivatori. Prin înfiinţarea sa a fost posibilă continuarea bogatei tradiţii a cercetărilor agricole organizate în România încă de la sfârşitul secolului al XIX-lea, în scopul abordării ştiinţifice şi rezolvării unor obiective prioritare pentru agricultura naţională. Spre finalul anului trecut am realizat interviul de față cu directorul general al INCDA Fundulea, dr. ing. Pompiliu Mustăţea, care a ținut să puncteze că un ajutor consistent de la stat ar face să se recupereze rapid tot ce s-a pierdut în 30 de ani.

INCDA are sediul în orașul Fundulea (Călărași), la circa 30 km de Capitală,  terenul institutului fiind situat în Câmpia Română. INCDA Fundulea este continuatorul activităţii de cercetare efectuate în domeniul plantelor de câmp de către Institutul de Cercetări Agronomice al României (înfiinţat în anul 1927) şi de către Institutul de Cercetări pentru Cultura Porumbului (înfiinţat în anul 1957), preluând astfel o îndelungată tradiţie de cercetare în slujba agriculturii României. Denumit iniţial, în 1962, Institutul de Cercetări pentru Cereale şi Plante Tehnice Fundulea, institutul a primit ca efect al Legii 290/2002, începând cu anul 2003, o nouă denumire – Institutul de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea – iar, începând cu 1 ianuarie 2007, unitatea a devenit institut naţional, cu denumirea Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare Agricolă Fundulea, instituţie de interes public, cu finanţare extrabugetară şi funcţionare în regim economic.

Reporter: Ce înseamnă astăzi Institutul de la Fundulea?

Pompiliu Mustățea: După cum se ştie, Institutul a trecut prin numeroase procese de organizare, de la ICCPC cum era recunoscut şi când sub această denumire şi-a căpătat recunoaşterea pe plan intern, dar şi internaţional, astăzi suntem institut naţional de cercetare-dezvoltare. De-a lungul timpului, aici au lucrat cercetători foarte valoroşi, competitivi cu cei de pe piaţa externă, astfel încât Institutul de la Fundulea a fost primul din lume care a lansat primul hibrid de floarea-soarelui bazat pe androsterilitate nucleară de către regretatul profesor Alexandru-Viorel Vrânceanu. Şi în domeniul porumbului avem cu ce ne lăuda. Să ştiţi că primul domeniu de activitate a Institutului a constat în modernizarea programului de ameliorare şi a tehnologiei la cultura porumbului; după aceea au început să se diversifice programele de ameliorare, s-a început şi la floarea-soarelui, şi la orz, mazăre, soia, lucernă, cât şi la compartimente ale sectorului de agrotehnică, şi anume protecţia plantelor, lucrările solului, în ultimii ani au apărut şi compartimente noi, şi anume agricultura ecologică şi agricultura conservativă. Cei care am rămas în continuare, pentru că a avut loc un schimb de generaţii în acest Institut, vrem să ducem mai departe atât tradiţiile, cât şi faima institutului nostru. Este adevărat că după Revoluţie a fost o perioadă în care Institutul a intrat în declin, ca de fapt toată cercetarea românească, nu numai cea agricolă, că şi în celelalte domenii a avut loc un regres din cauza lipsei finanţării sau a unei finanţări foarte slabe, dar în ultima perioadă am reuşit să ne relansăm.

 

Încă în stadiul de supravieţuire

 

Reporter: Păi, să vedem cum arată INCDA Fundulea, în cifre, la acest moment...

Pompiliu Mustățea: În anul 1988, când eu am păşit pentru prima dată în acest institut, erau în jur de 1.365 de angajaţi. În 2020 ajunsesem la 307 angajaţi, iar în prezent suntem în jur de 240 de angajaţi, deoarece a fost un val de pensionări atât la limită de vârstă, cât şi parţial anticipată. Nu că am prevăzut, dar eu mi-am luat nişte măsuri de precauţie şi am vrut, cel puţin în domeniul cercetării, la fiecare laborator să nu rămân descoperit, pentru că văzusem că erau în etate foarte mulți dintre cercetătorii noştri, că urmează să se pensioneze şi trebuie să am om în schimb, dar nu să fie doar om în schimb, ci să fie şi format. Şi de aceea, din 2017 când am preluat conducerea INCDA Fundulea, anual am făcut angajări, am adus tineri specialişti pe care am şi reuşit să-i ţinem, pentru că înainte veneau, îşi dădeau doctoratul şi plecau la firmele concurente unde li se ofereau alte avantaje. Am reuşit să-i şi menţinem şi nu e prima dată când o spun, am adus tineri foarte bine pregătiţi şi care s-au integrat extraordinar de bine în echipele deja existente.

Avem actualmente 41 de cercetători atestaţi, sunt în jur de 60 de ingineri, deci cu studii superioare, avem şi ingineri mecanici, şi alte funcţii care prevăd angajări cu studii superioare. În 1988, anul venirii mele aici, Institutul dispunea de un fond funciar foarte bogat, întins pe o suprafaţă de 7.078 de hectare, dar după 1989, în urma retrocedărilor, pot să spun – şi-mi asum răspunderea – că unele nu au fost chiar legale, Institutul a pierdut foarte mult pământ, în prezent mai are 1.844 de hectare, dintre care arabil 1.598 de hectare. Dar să ştiţi că ne descurcăm. La actualul număr de personal angajat şi la nivelul de dotare, această suprafaţă totuşi este suficientă pentru a continua şi a obţine rezultate bune în domeniul cercetării şi pentru a multiplica seminţele din noile creaţii, soiuri şi hibrizi. Ce se obţine în laboratoarele de ameliorare pleacă mai departe într-un laborator de producere de sămânţă şi după aceea la fermele de producţie, unde obţinem verigile superioare. De exemplu, la păioase producem baza, pe care după aceea o comercializăm ca să ne asigurăm existenţa.

Condiţiile social-economice, dar mai mult financiare din ultimii ani au condus la o nouă organigramă, o nouă restructurare a Institutului. Dacă înainte eram două secţii: secţie de ameliorare şi secţie de agrotehnică, cu câteva laboratoare, iar laboratoarele la rândul lor aveau 17 colective, am făcut o nouă reorganizare şi practic am desfiinţat secţiile şi am rămas cu 8 laboratoare principale, care sunt de ameliorare şi de producere de sămânţă şi un laborator de agrotehnică, care la rândul lui are în componenţă fostele colective de agricultură durabilă, agricultură conservativă, agricultură ecologică, protecţia plantelor şi fiziologie.

Reporter: Din punct de vedere financiar, cum este susţinută instituţia astăzi?

Pompiliu Mustățea: Din punct de vedere financiar, aici este oful cel mai mare, pentru că după ce ni s-a luat pământul s-a redus treptat şi finanţarea, primind de la bugetul statului sume foarte mici, până când de fapt s-a tăiat în totalitate şi această finanţare foarte redusă. În prezent, INCDA Fundulea are doar două surse principale de finanţare, şi anume: una constă în accesarea de proiecte, dar în sistem competitiv, de la Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, precum şi de la Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, dar acestea reprezintă 20%-30% din totalul cheltuielilor institutului. Restul de peste 70% din cheltuieli sunt asigurate din surse proprii, respectiv în urma comercializării seminţelor, a încasării dreptului de autor, deci a redevenţelor, şi a prestărilor de servicii, Institutul nostru făcând testări pentru omologarea diferitelor pesticide ale firmelor private.

Ne străduim din toate puterile pentru a ne putea asigura strictul necesar. Am mai spus-o şi o repet, suntem încă în stadiul de supravieţuire pentru că nu avem o finanţare de bază, o finanţare predictibilă pe baza căreia să poţi să-ţi faci nişte strategii pentru viitor. Dar n-avem încotro, deci practic trăim pe picioarele noastre.

 

Soiul de grâu Glosa, în preferinţele fermierilor

 

Reporter: Soiurile de grâu româneşti au fost întotdeauna mândria cercetării noastre, mândria Institutului de la Fundulea, cu staţiunile din coordonare. Ce mai avem azi?

Pompiliu Mustățea: Laboratorul de ameliorare a grâului a fost şi rămâne unul din cele mai performante laboratoare ale institutului nostru, şi asta deoarece echipa de amelioratori, din 1988, deci când am venit eu şi am început să lucrez la ameliorarea grâului, am rămas împreună până mai acum câţiva ani. Prin urmare, a fost o echipă sudată, fiecare ştia ce are de făcut, fiecare îl înlocuia pe celălalt tocmai pentru a ne menţine cu performanţa soiurilor create. Am reuşit să ne impunem în primul rând pe plan intern, când de-a lungul timpului suprafaţa cultivată cu soiurile create de la Fundulea a ocupat între 50%-75% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu.

Reporter: Asta se întâmpla imediat după anii ’90?

Pompiliu Mustățea: Da. Această pondere variază de la an la an, dar ce este îmbucurător este că am reuşit să penetrăm şi piaţa internaţională, prima dată cu soiul Fundulea 29 în Canada, în regiunea Quebec, unde grânele de toamnă nu prea reuşeau bine, dar soiurile noastre, având o rezistenţă foarte bună la iernare, s-au dovedit superioare şi s-a cultivat acest soi ani buni în Canada. După aceea am reuşit să intrăm şi în America de Sud, în Argentina, cu soiul Izvor, i se spunea acolo „Lenox”, practic sămânţa se produce în Argentina, dar se cultivă în Brazilia. Am reuşit după aceea să înregistrăm soiul Glosa şi Fatima 2 în Ungaria, Albena în Bulgaria, Almira în Republica Kîrghiză, Miranda, Glosa, Otilia şi Izvor în Republica Moldova, iar în Turcia am reuşit să înregistrăm nouă soiuri. Ca o curiozitate, cu toate că noi în ţară am încetat producerea de sămânţă pentru soiurile Dropia şi Flamura 85, datorită calităţilor lor în ceea ce priveşte rezistenţa la iernare, speranţa bună la secetă şi arşiţă, dar în special datorită calităţii de panificaţie extraordinar de bune şi stabilităţii recoltelor de la an la an, în Turcia exportăm anual în jur de 10-15 tone din cele două soiuri, Flamura şi Dropia, deci suntem nevoiţi să producem sămânţă special pentru Turcia, la care se mai adaugă cantităţi pentru celelalte soiuri care au fost înregistrate acolo. Îmbucurător este faptul că şi soiul Glosa a ajuns să se extindă şi în Turcia, ca şi cele două soiuri ceva mai vechi. În continuare testăm în Turcia soiul Voinic, care de asemenea are o calitate foarte bună de panificaţie. Or, ştim cu toţii că în Turcia atât fermele mari, cât şi micii producători preferă un grâu cu calitate foarte bună de panificaţie.

Reporter: La noi Glosa şi Dropia, din câte ştiu, ocupau suprafeţe foarte mari sau erau printre preferinţele fermierilor.

Pompiliu Mustățea: Au fost şi în continuare Glosa este în preferinţele fermierilor. De exemplu, în anul 2020 ponderea soiului Glosa a fost de 38,4% din totalul suprafeţei cultivate cu grâu în România. Din cele 55%-60%, ponderea soiurilor de la Fundulea, Glosa are între 35%-38% pondere. Așadar, rămâne un soi foarte apreciat de fermieri, are şi o plasticitate ecologică foarte mare, cei care au părul alb ca mine îşi amintesc de soiul Fundulea 29 care, la fel, avea o plasticitate ecologică foarte mare şi se cultiva pe tot teritoriul ţării, ajungând la o extindere de 45%. Chiar în judeţul Botoşani am fost întrebat de către un fermier: „Domnule director, dar de ce nu mai ieşiţi cu soiuri nearistate?”. Pentru că Fundulea 29 a fost singurul soi de grâu nearistat, şi i-am dat explicaţia: la noi în ţară este secetă şi frecvenţa anilor secetoşi începe să fie din ce în ce mai mare. Formele aristate la grâu prezintă o toleranţă mai bună la secetă, pentru că dimineaţa are loc condens de apă şi deci nu vine numai pe spiculeţ, ci condensul acesta de apă se aşază şi pe ariste şi de pe ariste se scurge la baza bobului, şi bobul, chiar dacă este secetă, tot are o picătură-două de apă. Dar la soiurile nearistate e o cantitate mai mică de apă ce se impregnează pe spic şi de aceea nu au aşa toleranţă bună la secetă. Reversul medaliei, că aşa e în viaţă… Nu poţi să le îmbini pe toate. În schimb, în anii ploioşi, în special în preajma recoltatului, spicele aristate cum sunt soiurile noastre menţin apa mai mult, pe când cele nearistate, neavând o suprafaţă de contact mai mare, neavând ariste, mai bătând soarele şi vântul se usucă mai repede şi sunt ceva mai rezistente la încolţirea în spic. Dar să ştiţi că am rezolvat şi această problemă în ceea ce priveşte încolţirea în spic la grâu, pe cale genetică.

 

Interes pentru randament, în detrimentul calității

 

Reporter: Să vorbim puţin despre floarea-soarelui. Ce facem astăzi cu această cultură, pentru că au fost nişte ani destul de grei prin care a trecut cercetarea agricolă în domeniul florii-soarelui?

Pompiliu Mustățea: După Revoluţie, din păcate, la laboratorul de ameliorare a florii-soarelui a avut loc un regres, deoarece amelioratorii fie s-au pensionat, fie s-au dus din cauze naturale, fie au plecat la firmele concurente. Vedeţi, firmele private au reuşit să introducă acele gene de rezistenţă la erbicide, or, nouă ne-a luat cam 14 ani până când am reuşit să introducem aceste gene, să ieşim, să lansăm hibrizi cu rezistenţă la erbicide, timp în care companiile producătoare și furnizoare de sămânță n-au stat pe loc să ne aştepte, deci au mers înainte.

În 2016 s-a ieşit cu primii hibrizi cu tehnologiile Express şi Clearfield, nu au fost recunoscuţi ca fiind rezistenţi la erbicide, totuşi i-am dat la câţiva fermieri foarte cunoscuţi în ţară, în Brăila, în Iaşi, care i-au testat, deci în condiţii practice alături de hibrizii de la Pioneer, şi am constatat că se comportau la fel, ba chiar mai bine ca reacţie la aplicarea acestor erbicide. Insistând pe lângă ISTIS, anul următor i-au retestat la Centrul de la Negreşti şi într-adevăr au fost recunoscuţi ca având rezistenţă la erbicide. Eu, în 2017, când am preluat conducerea Institutului, am dat această sămânţă convenţională, cum era înregistrată, şi le-am spus fermierilor: daţi cu erbicide, dacă se întâmplă ceva vă despăgubim noi, pentru că ştim ce marfă avem, ce am creat. Avem acum 7 hibrizi înregistraţi, sunt la ISTIS în curs de înregistrare alţi 5 hibrizi, dintre care doi şi cu rezistenţă la gena Clearfield Plus, deci care nu lasă acea remanenţă în sol. Nu ştiu dacă e îmbucurător, dar pentru noi contează foarte mult, hibrizii noştri de floarea-soarelui sunt mai mult cunoscuţi în străinătate, deci hibrizii nou-creaţi, decât în ţară. Îi avem deja înregistraţi şi cultivaţi în Republica Moldova, Turcia, Grecia şi Ucraina. Prin urmare, am reuşit să ne relansăm în domeniul florii-soarelui. Dacă în 2017 am vândut doar 300 kg de sămânţă din Performer, soiul convenţional, anul acesta am avut o pondere de 5% pe piaţa internă şi credem că vom începe treptat-treptat să recucerim terenul pierdut.

Reporter: Ce se cere la floarea-soarelui, ce caracteristici urmăresc fermierii, ce-și doresc ei?

Pompiliu Mustățea: Tendinţele astăzi, şi nu numai la floare, ci şi la grâu, şi la porumb, am văzut că pe fermieri îi interesează producţia, randamentul, în detrimentul calităţii. Să ştiţi că şi la grâu soiurile străine, şi am datele de la platformele unde am fost prezenţi, sunt ceva mai productive, deci ca producţie; dar ca adaptare la condiţiile de nefavorabilitate de mediu şi ale climei, cât şi din punct de vedere calitativ, sunt mult mai jos faţă de noi. Deci din soiurile româneşti poţi face o pâine foarte bună în mod tradiţional: aluat făcut din apă, sare şi maia sau drojdie. La cele străine, ca să poţi să obţii o pâine cât de cât să o poţi consuma, trebuie să vii cu foarte mulţi aditivi alimentari. Şi ar trebui fermierii, totuşi, să se îndrepte către acest aspect, că grâul de aceea este şi-l producem: pentru pâine. Din cel furajer avem triticale, să cultive triticale, care sunt şi mai productive, sunt şi mai ruderale, având gene de secară transferate în genomul lor…

Reporter: Dacă vorbim de pâine, acum se caută şi pâinea cu secară sau din secară...

Pompiliu Mustățea: Da. Noi recomandăm un amestec 50% făină de grâu cu 50% făină de triticale, de exemplu. Dar cred că ar trebui, eu am emis ideea asta, o iniţiativă legislativă prin care să se interzică folosirea aditivilor în fabricarea pâinii. Pâinea, cum se zice, e sfântă; pâinea e pe masa tuturor oamenilor din toată lumea. De ce şi aici să mergem cu contrafaceri, cu lucruri care poate nu se dovedesc a fi chiar aşa de sănătoase pentru om?

 

Hibrizii mai timpurii sunt preferați de fermieri

 

Reporter: La porumb cum stă cercetarea românească?

Pompiliu Mustățea: La Fundulea, în domeniul porumbului am avut amelioratori foarte buni, dar din păcate ce s-a întâmplat la floarea-soarelui s-a întâmplat şi la porumb, au plecat amelioratorii. Vedeţi, până în Revoluţie exista un program unic de ameliorare a porumbului, în care Institutul de la Fundulea avea ca rol crearea şi lansarea hibrizilor tardivi, deci din grupa 400, 500 FAO, chiar şi 600. Plecând amelioratorii, încercai tot timpul să refaci echipa, dar nefiind stabilă – cei care veneau stăteau cât stăteau și plecau –, s-a produs un regres. Apoi, amelioratorii noştri n-au ţinut cont de cerinţele fermierilor, care din an în an preferau forme mult mai timpurii, pentru a putea face rotaţia grâu-porumb. Hibrizii noştri, fiind tardivi, se recoltau târziu şi nu era timp pentru pregătirea patului germinativ.

Reporter: Asta, pe de o parte. Pe de altă parte, mai e şi povestea schimbărilor climatice, şi ne referim la secetă, vorbim de faptul că s-au pierdut irigaţiile pe suprafeţele foarte mari, dar vorbim şi de faptul că la hibrizii tardivi pierderea de apă se face foarte greu.

Pompiliu Mustățea: Este greoaie, deci au mai fost două cauze principale care au dus la pierderea pieţei la porumb, şi anume recoltarea mai greoaie, mecanizată a hibrizilor noştri, cât şi pierderea foarte lentă a apei din bob. Aţi spus şi de secetă, acum mi-a venit ideea, hibrizii noştri au avut şi au în continuare o rezistenţă la secetă bazată pe un mecanism fiziologic, şi anume menţinerea apei mai mult în ciocălău. Așadar, dacă hibrizii străini pierdeau apa foarte repede din rahis şi deveneau sensibili la secetă, ai noştri, păstrând apa mai mult în rahis, aveau o toleranţă mai bună la secetă. Acum încercăm să îmbinăm aceste caractere, să putem să păstrăm apa în rahis, dar să o piardă cât mai repede din bob. Prima realizare a constat în hibridul Felix, care, deşi cam pe aceeaşi perioadă de vegetaţie ca hibridul Olt, pierde apa ceva mai repede, şi am reuşit anul acesta să înregistrăm hibridul Magnus, care face parte din grupa FAO 350 şi care pierde apa rapid şi este şi pretabil la recoltarea mecanizată. Cei doi hibrizi foarte cunoscuţi de porumb, Olt şi Fundulea 376, i-am dat cu exclusivitate firmei Rodbun, dacă vă amintiţi a fost un întreg scandal, am dat multe explicaţii la acea vreme, dar erau nişte hibrizi foarte vechi, noi nici nu mai încasam drepturile de autor pentru că nu mai aveau perioada de graţie şi practic am vrut să ne concentrăm pe noii hibrizi, pentru că scăzând forţa de muncă era foarte greu să facem producere de sămânţă, să facem loturi de hibridare din foarte mulţi hibrizi. Şi aşa am rămas cu Fundulea 423, un hibrid cu bobul semisticlos, din care se prepară un mălai grişat foarte bun, anul trecut a dat producţii în platformele demonstrative din sud şi din est de peste 11 tone la hectar, deci am produs sămânţă în continuare din el, cât şi din hibridul Felix, care acum doi ani a realizat 13 tone la hectar…

Reporter: Deci s-a depăşit pragul de 10 tone la hectar.

Pompiliu Mustățea: S-a depăşit, absolut. Şi noul hibrid din grupa 350 depăşeşte 10 tone la hectar. Deci ne mişcăm, ieşim, dar parcă tot suntem puţin sub firmele consacrate.

 

Urmează mari încercări pentru fermierul român și pentru cercetare

 

Reporter: Ce facem, domnule director, cu viitoarele strategii pentru agricultură pe care le pregătește Uniunea Europeană? De pildă, o analiză realizată la nivel de UE de către nişte universităţi arată că prețul alimentelor va creşte cu cel puţin 30%, fermierii vor avea între 20%-30% pierderi.

Pompiliu Mustățea: Fermierul român va fi supus unor mari încercări. Unii spun provocări. Nu e provocare, sunt mai multe încercări, agricultorii vor fi supuşi la încercări foarte grele. Vor avea foarte mult de suferit când se vor aplica măsurile din noile strategii europene. În ce privește produsele de protecție a plantelor, noi deja aplicăm cam 600 g pe hectar, în timp ce în UE se aplică în medie 2,2 kg/ha, dar sunt şi ţări care aplică 2,6 – 2,8. Dacă reducem şi acest 0,6 kg pe hectar la jumătate, practic eşti în imposibilitatea de a mai realiza producţii mari şi de a-ţi putea acoperi cheltuielile. Riscul pentru fermieri aici va fi că nu-şi vor putea acoperi cheltuielile, pentru că eu mă gândesc: cel care produce inputurile, îngrăşămintele, erbicidele, fungicidele, ce produce fiecare, ce spune? „Cifra mea de afaceri se va înjumătăţi”, deci pierd mult. Şi atunci ce face, care e prima lui măsură? Dublează preţul. Şi ne duce la nişte cheltuieli foarte mari, producţiile vor fi mai mici din cauza îmburuienării, din cauza atacului masiv de boli şi dăunători. Cu siguranță, producțiile vor fi și mai mici, şi de calitate inferioară. Eu cândva eram convins că pe cale genetică vom putea rezolva cele mai mari deficienţe, de exemplu, ale soiurilor de grâu, şi anume introducerea genelor de rezistenţă la principalele boli. Dar este foarte greu să îmbini într-un genotip al plantei, fie de grâu, porumb sau floarea-soarelui, atâtea caracteristici încât să-ţi confere rezistenţă totală la boli şi dăunători. Creşterea suprafeţei agricole unde să se aplice atât principiile agriculturii conservative, cât şi pe ale agriculturii ecologice, şi aceasta sigur va duce la scăderea producţiei, pentru că în sistem ecologic producţiile sunt ceva mai mici comparativ cu sistemul convenţional, unde se pot aplica tehnologii moderne.

Reporter: Pentru cercetarea agricolă românească ce ar trebui făcut ca să meargă mai departe?

Pompiliu Mustățea: Înainte de orice, așa cum spune și președintele ASAS, Valeriu Tabără, cercetarea agricolă românească trebuie să fie unită. În opinia mea, trebuie revenit la cum eram înainte, era Institutul şi în coordonarea INCDA erau staţiunile de cercetare-dezvoltare. Puteam să facem un program de producere şi de comercializare a seminţelor în comun. Aşa, acum, fiecare face cam ce vrea. Deja sunt directori de staţiuni care zic „dar treceţi, domnule, înapoi, pentru că avem nevoie de Institut să ne coordoneze”. Noi, la rândul nostru, avem nevoie de staţiuni ca să facem testările noilor soiuri şi hibrizi de plante pentru a produce sămânţă şi a fi staţiunile un fel de dealeri, deci ne-ar ajuta foarte mult, dar trebuie o finanţare de bază, o finanţare predictibilă care nu prea există. Chiar dacă staţiunile au rămas sub conducerea Academiei de Științe Agricole și Silvice (ASAS) şi a MADR, principala sursă de finanţare şi la stațiuni o reprezintă sursele proprii. Se alocă bani foarte, foarte puţini. Noi, Institutul, încă rezistăm, încă suntem la stadiul acesta de supravieţuire, dar dacă am primi un ajutor consistent de la stat, să ştiţi că în câţiva ani am recupera tot ceea ce s-a pierdut în cei peste 30 de ani după Revoluţie.

Reporter: Măcar salariile să fie asigurate de la buget, iar restul să vină din toate rezultatele pe care le aveţi şi din veniturile extra.

Pompiliu Mustățea: Ar fi o măsură foarte bună, am completat nişte chestionare în iarna asta către Ministerul Cercetării, Inovării şi Digitalizării, minister la care Institutul este în coordonare, în care chiar am avut această idee ca Ministerul Cercetării să asigure măcar salariile la cercetători, pentru personalul auxiliar – din proiecte şi din surse proprii, ca să putem asigura şi creşterea salariilor, să fie nişte salarii decente, dar şi să ne dotăm cu aparatură de laborator şi echipamente de lucru în câmp.

 

Pasiunea duce cercetarea mai departe

 

Reporter: La finalul interviului vrem să aflăm mai multe și despre omul cu care stăm de vorbă. Domnule dr. ing. Pompiliu Mustăţea, cine sunteți, unde v-ați născut și pe unde v-au dus pașii?  

Pompiliu Mustățea: Sunt născut în judeţul Buzău, în satul Şarânga, comuna Pietroasele, comună cunoscută şi recunoscută şi la nivel internaţional atât pentru vestigiile istorice, cetăţuia dacică, castrul roman, „Cloşca cu puii de aur”, dar mai ales pentru vestitul vin de Pietroasele, şi anume Tămâioasa românească. Am urmat liceul agricol la Râmnicu Sărat, unde am avut profesori foarte buni; după aceea, Facultatea de Agricultură la Institutul Agronomic din Bucureşti, am avut dublă repartiţie, la Institutul de la Fundulea, cu stagiu la CAP Movila Miresei din Brăila. Acolo, din primul an am luat fermă în primire, am introdus producerea de sămânţă la porumb, deci ceva nou care aducea foarte mulţi bani la CAP.

Reporter: Asta prin ce an se întâmpla?

Pompiliu Mustățea: În 1985. Vă spun, jumătate din lotul de hibridare îl casam mai mult eu, aveam şi mai mult antrenament, eram şi tânăr, ceea ce a condus la faptul că nu mi-au dat drumul după cei doi ani de stagiatură, am mai stat doi ani până când s-a ivit o conjunctură pentru o anumită persoană neplăcută, dar care imediat mi-a spus: „Du-te la direcţie, ia-ți transferul şi pleacă la Fundulea”.

Reporter: Aveaţi dublă repartiţie pentru că aţi terminat printre primii?

Pompiliu Mustățea: Da, am terminat cu o medie destul de mare – 9,88, de fapt am fost o promoţie foarte, foarte bună. Era o luptă strânsă, eram în jur de 5-6 inşi foarte apropiaţi, foarte greu s-a făcut distincţia.

Reporter: Promoţia 1984?

Pompiliu Mustățea: Da. Şi domnul Cristian Hera, ştiind că doi ani s-a tot chinuit să mă aducă la Institut, mi-a zis: „Mustăţea, unde vrei, acolo te repartizez”. Şi auzisem şi eu de domnul Săulescu, de echipa dânsului de amelioratori, şi i-am zis lui Hera că eu aş vrea acolo, la Institut, la Fundulea. „Păi acolo te duci”. Şi am făcut echipă foarte bună cu domnul dr. Săulescu, cu Gheorghe Itu şi Mariana Itu, am fost echipă bună împreună.

Reporter: Soiurile renumite de grâu şi noutăţile care au apărut după ’90 în acest sector al cerealelor păioase vi se datorează dvs. şi domnului prof. Săulescu, întregii echipe, de fapt, de la INCDA Fundulea.

Pompiliu Mustățea: Întregii echipe. Bine, creierii erau domnii Săulescu şi Itu, domnul Săulescu pe grâu, domnul Itu pe triticale. Eu am fost ucenicul lor şi la rândul meu acum trebuie să-i călăuzesc pe cei tineri care au rămas în locul nostru în laborator.

Reporter: De ce aţi preferat să ajungeţi pe partea asta de agricultură şi n-aţi ales horticultura, având în vedere că sunteți născut și crescut între vii?

Pompiliu Mustățea: Am trăit de mic copil în echipa de la CAP unde lucrau şi mama, şi tata, şi eram prin vie toată ziua. Şi când învăţam pentru treaptă la liceu sau pentru admitere la facultate, mă duceam în vie, undeva sus pe deal, şi acolo învăţam, era linişte şi mă simţeam în largul meu între butucii de viţă-de-vie. Hazardul a făcut să ajung la Râmnicu Sărat, la liceu, unde nu era secţie de viticultură, horticultură. Am avut nişte profesori foarte buni, care mi-au sădit dragostea pentru acest domeniu al agriculturii, şi anume cultura plantelor de câmp.

Reporter: Nu v-a trecut niciodată prin cap să plecaţi din cercetare? Sau să mergeţi în cercetare în privat?

Pompiliu Mustățea: Câteodată, aşa, când vedeai că sunt salariile foarte mici, că nu te descurci, te gândeai să pleci, mai ales că la mine la Buzău era şi Agricover-ul, foarte tentant la acea perioadă, dar părinţii nu m-au lăsat. Mi-au zis „stai acolo”, şi dacă nu erau atât părinţii mei, cât şi ai soţiei, care ne-au ajutat foarte mult, cred că aş fi făcut poate şi acest pas.

Reporter: Să mergeţi în domeniul vânzărilor, unde se îndreaptă mai toți absolvenţii foarte buni…

Pompiliu Mustățea: Nu, nu în domeniul vânzărilor, pentru că şi firmele străine voiau amelioratori. Deci „pe meserie”, cum se zice.

Reporter: Aşadar, pasiunea dvs. şi a celorlalţi oameni din Institutul de la Fundulea poate să ducă mai departe cercetarea agricolă românească, împreună cu colegii din ţară?

Pompiliu Mustățea: Sigur. Toți care încă lucrăm aici, la INCDA Fundulea, cât şi la nivelul staţiunilor din țară, pot duce mai departe ceea ce înaintaşii noştri au înfăptuit. Și au avut realizări destul de bune.

Articol scris de: MIHAELA PREVENDA & ȘTEFAN RANCU

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – ianuarie 2022

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Actuala criză de pe piața energiei afectează industria îngrășămintelor nu doar din Europa, ci din întreaga lume. Prețul îngrășămintelor s-a triplat, efectul fiind majorarea costurilor pentru fermieri până spre 350 de euro pentru fiecare hectar de cereale, comparativ cu 150 de euro pe hectar, anterior, potrivit FranceAgriMer. În Franța, de pildă, fermierii au anunțat că reduc suprafețele cultivate. La noi, unii agricultori s-au aprovizionat din timp cu îngrășăminte și alte inputuri, având ceva bani sau apelând la credite, iar alții încă așteaptă să vadă ce se întâmplă pe piață. Este posibil să fie printre fermieri unii, mulți ori puțini, nu știm, care să nu facă față tuturor scumpirilor, la gaze, energie electrică, îngrășăminte, sămânță și toate celelalte input-uri necesare continuării ciclurilor de producție, și să-și închidă micile afaceri.

În toată această dezordine, cel mai important producător de îngrășăminte utilizate de agricultura și industria românești, Azomureș, a anunțat, luni – 6 decembrie 2021, că începe pregătirile pentru oprirea temporară a activităților de producție. (https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/5179-azomures-opreste-temporar-productia-de-ingrasaminte.html). Acest fapt este determinat de prețul foarte mare la gaze naturale și energie electrică. Combinatul din Târgu-Mureș solicită Guvernului României și Parlamentului să acționeze pentru a atenua problema gazelor și a prețurilor ridicate la energie în timp util, astfel încât securitatea alimentară a țării noastre să nu fie compromisă în 2022. Recent, Comisia Europeană a recunoscut rolul industriei fertilizanților în asigurarea securității alimentare la nivel continental, dar a lăsat la latitudinea fiecărui stat membru să ia măsurile necesare.

Azomureș este unul dintre cei mai mari consumatori de gaze naturale din România, aproximativ 10% din consumul național, furnizează 50% din îngrășămintele utilizate în fermele românești și asigură aprovizionarea constantă a unui număr mare de companii din alte industrii.

Cum ar putea fi ajutat producătorul de îngrășăminte de statul român? Probabil că prin subvenții. Dar oare subvențiile, banii publici care ar ajuta combinatul să supraviețuiască acestei perioade dificile, se vor regăsi în prețul produselor? Concret, Azomureș va produce îngrășămintele pentru agricultură la prețuri accesibile oricărui fermier? Sau subvenționăm toți o entitate privată și în acest timp agricultorii vor continua, cei care încă pot, să cumpere îngrășăminte la prețuri prohibitive, iar consumatorul final se va uita anul viitor cu jind la rafturile magazinelor?

Iată ce spunea Ștefan Gheorghiță, fermier din județul Brăila, după anunțul Azomureș de oprire a producției: „Să presupunem că Azomureș a avut contract de gaze și ar fi vândut direct gazele pe piață și a marcat profitul. Sau a cumpărat gazele doar spot? Cineva care consumă circa 10% din consumul României nu are și contracte pe termen lung? Acum, în mod indirect face presiune pe MADR să le dea gaze cu preț bun, adică subvenționat. De cine? De stat, dar tot din banii noștri. Cum ar fi? Dacă este adevărat? Poate cineva să infirme acest scenariu? Cum vom face cu securitatea alimentară?”.

De menționat că Azomureș este furnizor de gaze naturale, deținând licența de furnizare gaze naturale nr. 1907/2013, valabilă până la data de 31 decembrie 2030.

Bineînțeles, anunțul Azomureș nu a rămas fără ecou. „Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale evaluează consecințele directe asupra producției din anul 2022 ale unei eventuale întreruperi a producției de îngrășăminte de către principalul producător de fertilizanți pentru agricultură din România. La solicitarea ministrului Adrian Chesnoiu, o echipă de specialiști lucrează la identificarea unor soluții viabile ce pot fi implementate imediat pentru a preveni scăderea producției agricole și a limita efectele în evoluția prețurilor produselor agricole primare din recolta anului viitor”, transmite MADR.

Ministrul Adrian Chesnoiu a declarat: „Evaluăm impactul economic și social generat de sistarea temporară a producției de fertilizanți. Suntem preocupați de menținerea producției agricole la un nivel care să asigure necesarul de consum la prețuri care să nu afecteze populația. Voi propune spre analiză Guvernului măsuri concrete pentru susținerea fermierilor și menținerea stabilității producției de produse agricole primare și produse agroalimentare procesate”.

Conform datelor MADR, anual, în România se cultivă circa 9,2 milioane de hectare teren arabil, din care o pondere importantă o au culturile de bază care contribuie la siguranța alimentară a populației. Pentru realizarea unor producții constante este importantă îndeplinirea tuturor verigilor tehnologice, utilizarea îngrășămintelor având rolul de a asigura stabilitatea producției și un garant al viitoarelor recolte. „Abandonarea fertilizării de bază cu azot sau reducerea cantităților de îngrășământ utilizate pentru culturile agricole crește riscul reducerii producției de anul viitor cu până la 30%. Azomureș este producătorul de îngrășăminte pe bază de azot care asigură 50% din fertilizanții necesari agriculturii românești”, se precizează într-un comunicat de presă al Ministerului Agriculturii.

În concluzie, dacă sprijinul statului dat producătorului de îngrășăminte nu se va regăsi și în fermele românești, atunci vom asista din nou la risipirea banilor publici. Poveste fără sfârșit în România ultimilor 30 de ani.

Foto: Azomureș

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Având în vedere urgențele momentului pentru protejarea sănătății culturilor agricole, nu numai a oamenilor, întreg personalul din domeniul industriei de protecție a plantelor reprezentat de AIPROM este în contact permanent cu fermierii și distribuitorii de input-uri, furnizând soluții și produse pentru a preîntâmpina orice probleme legate de sănătatea culturilor, informează Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

Companiile membre AIPROM întreprind toate eforturile și iau măsurile necesare pentru asigurarea cantităților de produse de protecția plantelor estimate pentru un sezon normal de primăvară. „În acest moment, nu estimăm că vor exista lipsuri ale produselor de protecția plantelor pentru sezonul actual de vânzări sau cantități insuficiente disponibile la livrare. Înțelegem neliniștea producătorilor agricoli cu privire la problema aprovizionării cu input-uri și, în special, cu produse de protecția plantelor, dar îi asigurăm pe toți agricultorii din România că suntem alături de ei și că împreună vom găsi soluții de depășire a oricăror probleme apărute în această perioadă dificilă, dacă manifestăm echilibru și realism”, precizează Vasile Iosif, președinte AIPROM.

Membrii AIPROM recomandă fermierilor români să nu achiziționeze produse de protecția plantelor în exces și să nu facă stocuri, să nu imobilizeze mai multe resurse decât au apreciat că este necesar înainte de declanșarea acestei crize generate de COVID-19.

Cu toate că au fost sesizate câteva sincope pe lanțul de aprovizionare cu input-uri pe rutele de aprovizionare din afara României, afectând termenele de livrare pentru unele produse, există asigurări că în cursul săptămânii viitoare Comisia Europeană va impune tuturor statelor membre să pună în aplicare conceptul de Coridor Verde pentru bunuri, inclusiv input-uri agricole, ceea ce presupune că fermierii vor avea la dispoziție toate soluțiile de protecție estimate pentru un sezon agricol normal, în ce privește consumul. Comisia Europeana apreciază că proiectarea și menținerea unui astfel de sistem fluid de circulație pentru bunurile vitale constituie premisa revitalizării economiei într-un interval de timp rezonabil după depășirea crizei actuale. „Din păcate, în anii care urmează se vor resimți efectele restricționării accesului agricultorilor europeni la o gamă largă de soluții de protecție, în urma interzicerii utilizării a nenumărate substanțe active și produse de protecția plantelor și ne așteptăm la presiuni pe anumite produse și tehnologii. Securitatea alimentară a țării noastre într-o perioadă în care lanțurile internaționale de aprovizionare sunt perturbate este esențială. Companiile membre AIPROM fac tot ce pot pentru a asigura continuitatea aprovizionării, precum și instrumentele de care are nevoie agricultura românească pentru a genera și menține aprovizionarea sigură cu alimente”, a mai spus președintele AIPROM – Vasile Iosif.