La consumul de produse de protecția plantelor România este pe locul 6 în Europa, conform raportului publicat în luna mai 2020 de către EUROSTAT. Datele Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM), din exercițiul black-box la care participă peste 90% dintre jucătorii din piața de pesticide din România (companii care pun pe piață produse de protecție a plantelor), confirmă fluctuații ale consumului de pesticide în țara noastră în ultimii ani. Din 2012 și până în 2016 s-au înregistrat creșteri de valori, dar începând din 2016 fie avem creșteri foarte moderate, fie scăderi (de exemplu în anul 2018 față de anul 2017). „În plus, nu este în nici un fel surprinzător faptul că România se situează pe poziția 6 în clasamentul vânzărilor de pesticide, fiind un fapt cunoscut că țara noastră deține a șasea cea mai mare suprafață agricolă utilizată dintre statele membre ale Uniunii Europene”, precizează reprezentanții industriei de protecția plantelor.

Raportul EUROSTAT se bazează pe datele colectate de Institutul Național de Statistică (INS). „Apreciem că pentru o corectă estimare a cantității de pesticide plasate pe piață din România trebuie înțeles modul în care se face colectarea datelor la nivelul INS (https://ec.europa.eu/eurostat/databrowser/view/tai02/default/table?lang=en). În același timp, tot pe site-ul EUROSTAT (https://ec.europa.eu/eurostat/en/web/products-eurostat-news/-/DDN-20200603-1; Sales of pesticides in the EU) graficul care ilustrează evoluția vânzărilor de pesticide în perioada 2011-2019 evidențiază faptul că în România s-a înregistrat în medie o scădere a vânzării de produse de protecție a plantelor și nu un progres. În prezent, în România se consumă o cantitate de circa 640 g de substanță activă pe hectar, de aproape două ori mai puțin față de cantitatea consumată de fermierii din Ungaria (1,2 kg s.a./ha) și de trei ori mai puțin față de media Uniunii Europene (de peste 2 kg s.a./ha). Comparând consumul de produs comercial la hectar, observăm că în România se consumă în medie 860 g, față de 1.744 g în Ungaria, 2.847 g în Franța, 2.539 g în Germania sau 1.466 g în Polonia. Progresele înregistrate de către industria de protecție a plantelor în ceea ce privește eficacitatea unui produs sunt reale și măsurabile și acestea se reflectă în creșterea producției agricole care s-a dublat în numai câțiva ani. Desigur că această producție este legată de investițiile făcute de fermieri în inputuri agricole”, se arată într-un comunicat de presă al AIPROM.

Specialiștii din industria de protecția plantelor susțin că trebuie să luăm în calcul și situația reală din țară, diferențele înregistrate între anii agricoli care determină necesitatea și apetitul pentru investiții ale fermierilor. „Astfel, în perioada 2011-2019 a continuat procesul de comasare a terenurilor agricole, asociat cu interesul tot mai mare pentru investiții în acest domeniu din partea investitorilor străini care au venit cu o altă experiență profesională (tehnologizarea agriculturii, investiții în echipamente, inputuri etc) și au valorificat solul productiv din țara noastră. A crescut profesionalizarea agricultorilor și dorința de creștere a randamentelor culturilor (în special pentru cultura mare) și s-a înregistrat o creștere a competitivității, precum și nevoia de a crește numărul de tratamente pentru unele segmente (de pildă, cereale). Fermierii au devenit mai conștienți de nevoia de creștere a calității produselor obținute pentru a putea respecta standardele noi impuse de piața comerțului de cereale, fiind astfel cerute recolte de calitate superioară”, apreciază specialiștii.

Totodată, presiunea bolilor și dăunătorilor ca urmare a schimbărilor climatice din ultimii ani a determinat o creștere a nevoii pentru tratamente astfel încât fermierul să își poată proteja eficient cultura. Scăderile sau mai bine zis fluctuațiile în investiția de inputuri (pesticide) pot fi asociate variațiilor prețurilor cerealelor, variații de la an la an în agricultură (ani cu secetă etc) și, prin urmare, și apetitul de a investi în inputuri (reducerea numărului de tratamente) a variat în funcție de disponibilitățile financiare. „Având în vedere interdicțiile de restricționare sau interzicere a unor produse de protecție a plantelor, valoarea inputurilor (produse de protecție a plantelor) folosite pentru a proteja un hectar de culturi a crescut pentru că noile produse, mai performante, mai avansate tehnologic, se achiziționează la un preț mai ridicat decât produsele ce înglobează o tehnologie mai veche. Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România promovează implementarea bunelor practici agricole privind utilizarea produselor de protecție a plantelor, precum și a principiilor privind managementul integrat al dăunătorilor. Apreciem că agricultura românească va beneficia de avantajele oferite de promovarea legislației privind culturile minore și a legii de comercializare a produselor de protecție a plantelor, acte legislative pe care AIPROM le-a promovat și a căror implementare este atent urmărită alături de autoritățile din domeniu”, se specifică în încheierea comunicatului transmis redacției Revista Fermierului de către Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România.

Și astăzi, după 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea, vedem cum aceasta este interpretată în funcție de interesele fiecărui individ, luăm lucrurile și acționăm după cum ne convine, fără a ține cont de reguli, de firescul situațiilor, și într-un final ajungem, de fapt, să nu respectăm nimic, nici măcar pe noi înșine. Imediat după Revoluție, s-au distrus clădiri ale CAP, IAS etc., fiecare s-a dus și și-a luat cărămida ori petecul de pământ care a considerat că i se cuvine. Și continuăm să distrugem, cu voie sau fără voie.

Dacă ceva aparține statului, considerăm că e un bun al nostru, al tuturor, și, uneori, sau de multe ori, nu avem respect nici pentru lucrul respectiv și nici pentru stat. În realitate, nu avem respect pentru nimic și nu ne iubim nici pe noi și nici pe cei de lângă noi. Continuăm să distrugem locuri, clădiri, oameni, vieți, inițiative, pentru că, nu-i așa?, avem libertate! Adevărul absolut ne aparține și e mai presus de orice, lege ori Dumnezeu. Înainte să intru în subiect, fac o paranteză: zilele trecute, am văzut pe rețelele de socializare fotografii din câmpurile cu cereale distruse nu de secetă, ci de oi. Animalele n-au nicio vină...

În județul Dolj, la Ciuperceni, o localitate rurală care aparține de orașul Calafat, există un islaz. O vreme, destul de îndelungată, puteam folosi trecutul - „a existat”, pentru pășunea devenită groapă de gunoi și „scurtătură”. Acum, încet-încet începe să semene cu locul pe care odinioară pășteau animalele gospodarilor din zonă. Azi, animale nu prea mai găsești nici prin curțile oamenilor, dar peste gospodari mai dai. Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul - Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari. De data aceasta dezamăgirea nu e, culmea, legată de autorități, ci de „inițiative” ale unor colegi de breaslă, fermieri, crescători de oi și capre. Aceștia din urmă, consăteni ai familiei Dinuț, de vreo lună, în loc să-și ocupe timpul cu fermele lor, fac plângeri peste tot și-și prezintă propriul adevăr la autorități și pe facebook.

Sămânța de scandal, drumurile... ilegale

În anul 2018, Eliana și Costel Dinuț au închiriat de la primărie islazul. De fapt, au închiriat 92 de hectare, suprafață pe care toată lumea arunca gunoaie și pe care de-a lungul anilor localnicii au făcut drumuri (de pământ, nu asfalt), scurtături către câmpuri ori adăposturile de animale. Prin urmare, a intrat în obișnuința tuturor „s-o taie pe arătură”, pe de-a dreptul prin islaz. Poate și de aceea drumurile oficiale, vreo două ce țin de Primăria Calafatului, arată mai rău decât cele făcute de localnici pe pășunea comunală. Aici, la momentul când scriu aceste rânduri, sunt la pășunat peste suta de bovine.

Cum vă spuneam mai sus, familia Dinuț a închiriat pășunea de la primărie, pentru șapte ani și opt luni. Din 2018 încearcă să aducă terenul la destinația inițială de pășune. Când au devenit chiriași cu acte-n regulă, primul lucru de care s-au apucat a fost curățenia, operație încă nefinalizată, ca să înțelegeți cam ce-a fost pe acolo.

Până de curând, tânăra familie de fermieri nu s-a atins de drumul folosit de alte două familii de fermieri. Doar că autoritățile statului le-au recomandat să intre în legalitate. Ce înseamnă asta, ne-a explicat Eliana Dinuț: „Când am aplicat pentru subvenție la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), cei de acolo mi-au spus că pe pășunea noastră este un drum care nu are ce căuta acolo, el neexistând în acte. Am mers la primărie și ne-am lămurit. Niciun drum, că sunt multe făcute de localnici în timp, nu apare în acte, în hărțile cadastrale. Am întrebat ce-i de făcut, mai ales că știam că drumul acesta, care-i sămânță de scandal acum, este folosit de fermieri din zonă. Ni s-a spus clar că trebuie să ne îngrădim pășunea, să arăm așa-zisele drumuri, să însămânțăm suprafața închiriată, practic să-i redăm destinația inițială, de islaz. Și asta am făcut și încercăm să facem în continuare. Primăria a zis că nu e problemă pentru fermieri deoarece au alte două drumuri, care vor fi reabilitate și pe care se poate circula, pe care le pot folosi pentru a ajunge la animale și la culturi”.

Așadar, abia anul acesta, în urmă cu vreo lună și ceva, Eliana și Costel Dinuț s-au apucat și au îngrădit pășunea cu gard electric pentru animale, care de fapt e un fir, au arat drumurile, însămânțează și încă strâng gunoaiele pe care localnicii continuă să le aducă la islazul comunal. „De o lună n-avem liniște, vecinii noștri, fermieri ca noi, munciți ca noi, ne-au făcut plângeri peste tot. Primăria le-a zis cum stă treaba. Degeaba. Au venit în control de la Apele Române, au zis că-i totul în ordine, au venit de la DSV, de peste tot. Nicio autoritate la care am fost reclamați n-a găsit nimic în neregulă. De la APIA mi-au zis că nu pot veni în control din cauza situației generate de pandemie, dar când le-am zis despre ce-i vorba mi-au reamintit că pe cele 92 de hectare de pășune închiriate de noi nu există niciun drum. Avem acte, suntem cu toate în ordine. Acum au început să ne denigreze pe la alții, pe facebook pun fotografii cu pășunea noastră și spun că le-am închis drumul, că ne-am făcut stăpâni pe drumul public. Ce să facem dacă autoritățile statului susțin că pe pășune nu există drumuri și că noi trebuie să avem iarbă, să însămânțăm toată suprafața? Am investit în animale, în sămânță, în curățarea islazului, în toată această afacere numită fermă, am investit toți banii munciți în ani în Norvegia, vrem să rămânem aici, acasă, și tocmai ai noștri se poartă așa, de uneori îți vine să renunți și să pleci fără să mai întorci capul. Dar noi mergem înainte și o să vedeți că o să ne dezvoltăm, o să construim și adăpost modern la văcuțe, terenul ăsta o să arate ca o pășune adevărată, o să ne mai luăm și utilaje și eu voi duce la final visul meu cu produsele tradiționale făcute din lapte din ferma noastră, de la văcuțele crescute pe iarbă. Într-o zi o să funcționeze așa cum trebuie și cooperativa căreia i-am dat viață împreună cu câțiva fermieri din zonă. O să vedeți...”, a spus printre lacrimi, dar cu o voce puternică, Eliana Dinuț.    

Sunt atât de multe probleme în agricultura românească, în special în această perioadă de criză, încât când auzi o asemenea poveste te întrebi dacă ești în 2020 sau te-ai întors în timp, la „să moară vecinul ca să-i iau capra”, parcă vorba asta circula imediat după Revoluția din decembrie `89.

Și ne mirăm că sunt prea puține asocieri în agricultura noastră, dăm vina pe mentalități, când poate că e timpul să arătăm cu degetul spre educație. Da, să ne uităm la ultima lună, de stare de urgență. În România nu se respectă regulile, nu suntem prieteni cu legile, le cerem, însă nu pentru a le respecta. Vrem, dar nu vrem. Și, apropo, toți ne pricepem la toate.

Să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să ne privim cu atenție și să ne întrebăm dacă ne place ce vedem. Omul e supus greșelii, motiv pentru care există iertarea.

Cu Eliana Dinuț am mai stat de vorbă și pe alte subiecte, puteți citi aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4398-ajutor-de-ochii-lumii-si-sperante-naruite.html