insamantare - REVISTA FERMIERULUI

Începând cu acest an, ADAMA Agricultural Solutions a adoptat un nou slogan, care reflectă felul în care brandul înțelege să evolueze, ca urmarea a unui proces strategic de reevaluare a misiunii și valorilor sale. Schimbarea de slogan s-a petrecut la nivelul întregului grup, în toate cele peste o sută de țări în care compania este prezentă. 

Sloganul „Simply. Grow. Together” a devenit „Listen. Learn. Deliver”. Cu această nouă poziționare, nu soluțiile pentru protecția plantelor sunt cele mai importante elemente de comunicare, ci fermierul însuși, cu întreg universul lui de provocări și aspirații.

„ADAMA este una dintre companiile de top din industria protecției plantelor la nivel global. Aici în România, ca peste tot în lume, ne străduim să oferim fermierilor soluții și servicii eficiente care să le simplifice viața și să îi ajute să se dezvolte, cu atât mai mult în acest an atipic și atât de complicat. Orice companie este obligată să inoveze pentru a putea evolua. Noi am făcut acest lucru nu doar în zona tangibilă a produselor și serviciilor, ci și organic, în zona intangibilă a filozofiei de funcționare”, a declarat Dimitrios Drisis, directorul general al companiei ADAMA.

„Listen. Learn. Deliver” este mai mult decât un slogan. El subliniază o schimbare majoră de perspectivă: pentru ADAMA soluțiile pe care le furnizează sunt în primul rând urmarea unui proces de ascultare activă a nevoilor fermierilor și înțelegere profundă a acestora. Promisiunea ADAMA este că fermierul va primi întotdeauna soluțiile cele mai adecvate nevoilor sale reale prin sinergia care se creează între ceea ce el își dorește, realitatea de pe teren, expertiza specialiștilor ADAMA în domeniu, relația personală și relevantă cu aceștia. O asemenea poziționare strategică, în care nu atât produsul este elementul principal, ci călătoria de cunoaștere care conduce către acesta reprezintă un element de unicitate pe piața de profil.

În felul acesta, de la un anumit produs performant care rezolvă o problemă reală și imediată, până la un anumit design al recipientului în care este livrat produsul, fermierul împreună cu specialiștii ADAMA devin parteneri în furnizarea soluției finale.

Ce înseamnă LISTEN

  • „Pentru ADAMA, a asculta înseamnă o căutare permanentă a oportunităților care ne ajută să interacționăm cu clientul nostru, cu specialiștii din domeniu și colegi pentru a înțelege mai bine provocările și nevoile cu care se confruntă clienții sau clientul sau fermierul.”

Ce înseamnă LEARN

  • „Pentru ADAMA, a învăța înseamnă să punem la un loc informațiile adunate în prima etapă, împreună cu expertiza și cunoștințele pe care compania le-a acumulat în istoria sa de peste 70 de ani. ”

Ce înseamnă DELIVER

  • „Pentru ADAMA, a furniza înseamnă culegerea roadelor unei strategii care are în centru angajamentul de a răspunde rapid și eficient nevoilor clientului nostru prin produse, soluții, servicii, și instrumente comerciale adecvate sau informații relevante pentru acesta.”

Foto: ADAMA România

Publicat în Comunicate

Vă prezentăm un raport de piață pentru grâu, porumb, floarea-soarelui și rapiță, din data de 17 noiembrie 2020, realizat de Casa de Trading a Fermierilor, prin Cezar Gheorghe – consultant senior și analist.

GRÂU

În piața internă, prețurile generate de cererea cumpărătorilor se apropie de 1.000 lei/tonă. „Zona din care se originează marfa generează costuri de transport mai mici sau mai mari, care se adaugă la costul final”, precizează Cezar Gheorghe.

În piața de export, situația rămâne, de asemenea, setată în jurul valorii de 205 euro/tonă CPT Constanța.

Fermierii români însă, rămân setați pe obiectivele culturilor de toamnă, mai exact pe finalizarea procesului de semănat pentru grâu, care se va încheia în câteva zile, susține analistul.

„În plan regional, au apărut informațiile așteptate referitoare la cota de export a Rusiei. Aceasta va consta într-un maxim de 15 milioane de tone, setată pentru perioada februarie 2021- iunie 2021, compusă din grâu, porumb și orz. Până la această oră, Rusia a exportat circa 16,3-16,5 milioane de tone de grâu, iar, în mod normal, nivelul de export nu depășește 40 milioane de tone. Acest aspect ne arată o fereastră de oportunitate, care va veni pe un trend de limitare a ofertei în timpul acestei perioade, cererea rămânând constantă și, luând în considerare dimensiunea recoltei europene, mult diminuată”, arată consultantul.

În continuare, Cezar Gheorghe este de părere că piețele rămân dinamice. „Oferta își face loc în zone mai greu accesibile din cauza condițiilor de calitate și a diferenței logistice, iar un bun exemplu rămâne intrarea Rusiei pe piața Algeriei, în mare parte datorită deficitului de recoltă din Franța, de altfel un vânzător tradițional în protectorat”.

Prețurile grâului rusesc în paritatea FOB gravitează în jurul valorii de 255 USD/tonă, nivel care generează suficientă competiție și din partea pieței interne rusești, dată fiind paritatea rublă-dolar – 76,2 RUB/1 USD.

Însă, pentru moment, în valul de licitații din ultimele zile, prețurile au urcat ușor, ca mai apoi să revină la cotațiile Euronext de dinainte de raportul WASDE. Nivelul de rezistență la care grâul continuă să primească suport este de 210 euro/tonă în condiția decembrie 2020.

În plan global, ajustările își fac loc din nou în locurile unde sezoanele de recoltat sunt încă în curs de desfășurare, mai precis în Argentina, care coboară încă o dată nivelul de prognoză la 16,7 milioane tone, versus 21 milioane prognoză inițială și 17 milioane ultima prognoză editată de USDA.

Prețuri regionale și globale pentru grâu:

  • FOB Ucraina, 11,5% proteină: 252 USD/tonă

  • FOB Rusia, 12,5% proteină: 256 USD/tonă

  • FOB Baltic 12,5% proteină: 252,5 USD/tonă

  • FOB Germania 12,5% proteină: 257,5 USD/tonă

  • FOB Australia: 261 USD/tonă

  • FOB Argentina: 248 USD/tonă

  • FOB US Golf HRW 11% proteină: 270 USD/tonă

  • FOB Canada 13,5%: 271 USD/tonă

PORUMB

În opinia lui Cezar Gheorghe, România se caracterizează în aceste zile ca o piață de cerere și vedem aici efervescența jucătorilor din ambele segmente, piața internă și cea de export, în căutare continuă de volume pentru a acoperi necesarul în unitățile de creștere și procesare a puilor și a porcilor, precum și cererea de export determinată de nivelul scăzut al recoltelor la nivel regional.

În România, nivelul de recoltă rămâne setat pe 10-10,4 milioane de tone. În unele zone ale țării, încă se recoltează sau se așteaptă momentul optim pentru a putea intra la recoltat.

Prețurile în condiția de paritate CPT Constanța au un reper de 190 euro/tonă, în timp ce piața internă generează niveluri de 920-940 lei/tonă.

„În plan regional, ca urmare a recunoașterii de către USDA a diferenței enorme între cele două rapoarte, 10 octombrie vs 10 noiembrie 2020, și anume un minus de 8 milioane de tone în dreptul recoltei ucrainene, se vede aceeași efervescență a dorinței de trade, acum cifrele fiind validate și deci constituind o bază certă de prognoză.

Pe de altă parte, continuă saga celor 7 milioane de tone în default. Părerile sunt împărțite între pro și contra, nivelul pierderilor între prețul forward de 150-160 USD/tonă și spot de 210-220 USD/tonă este estimat la 360 milioane de dolari și aici este, de fapt, miza”, explică analistul.

Prețuri regionale și globale pentru porumb:

  • FOB Ucraina: 239 USD/tonă

  • CPT Ucraina: 232 USD/tonă

  • FOB Brazilia: 232 USD/tonă

  • FOB SUA Golf: 215,5 USD/tonă

  • CIF Vietnam: 251 USD/tonă

  • CIF Japonia: 255 USD/tonă

  • CIF Coreea de Sud: 252,5 USD/tonă

FLOAREA-SOARELUI

Prețul semințelor de floarea-soarelui a cunoscut o creștere semnificativă, alimentată din mai multe surse, susține consultantul Cezar Gheorghe. Portul Constanța plătește un nivel de 550 USD/tonă în CPT, iar prețul FOB este de 560 USD/tonă.

„Motivele principale care țin de aceste creșteri sunt corelația cu complexul uleiurilor vegetale, palmier și soia, care au avut, la rândul lor, corecții pozitive, în special uleiul de soia. Acesta din urmă a fost puternic influențat de raportul USDA, precum și de ritmul de plantare redus din America de Sud, Argentina atingând un nivel de 19,9% din estimare. În acest sens de creștere, a intervenit și calculul final al nivelurilor de recoltă din Ucraina, Rusia și România, fiecare generând un efect negativ asupra volumelor, după cum urmează: Ucraina - minus 3 milioane tone; Rusia - minus 1,2 milioane tone și România - minus 0,8 milioane de tone.

În Ucraina, unde impactul se dovedește a fi cel mai mare, a intervenit un efect compus din doi factori, unul generat de lipsa lichidității în acoperirea vânzărilor de ulei brut, iar cel de al doilea din previziunea lipsei de lichiditate a materiei prime viitoare, care a generat un efect de spirală ascendentă în termen de prețuri.

Semințele de floarea soarelui vor exercita un pol de atracție irezistibil datorită lipsei de lichiditate și a cererii constante din Europa, Turcia, Egipt și India. Este o marfă care se originează numai în Europa și regiunea Mării Negre, cu un spot de producție în America de Sud, respectiv Argentina. Dar Europa nu este acoperită de recolta proprie, nu numai în acest an, ci în general, iar cererea intra-comunitară și de import este constantă în țări precum Spania și Franța în special, precum și în regiunea ARAG din nordul Europei, care condensează unități de procesare de volum mare”.

RAPIȚĂ

Semințele de rapiță beneficiază de un trend pozitiv. Cotațiile pentru lunile februarie 2021 și mai 2021 sunt la niveluri de 407-408 euro/tonă, respectiv 405-406 euro/tonă. „În ceea ce privește recolta nouă, 387-388 euro/tonă pentru august 2021 este un nivel ridicat, iar premiumul se îngustează pe fondul cererii existente încă de pe acum, el rezonând cu -10 / -8 USD/tonă față de cotația indicativă august 2021. Acest aspect se traduce în prețuri de 1.836-1.845 lei/tonă în paritate DAP/CPT unități de procesare sau port Constanța”, punctează analistul Cezar Gheorghe.

Indicații preț:

  • FOB RPS Marea Neagră: 487,5 USD/tonă

  • RPS OIL Rotterdam: 840 EUR/tonă (+15 euro/tonă)

Pentru raportul complet al Casei de Trading a Fermierilor, din data de 17 noiembrie 2020, privind piața cerealelor, accesați link-ul: https://cfro.ro/raport-piata-cereale-17-noiembrie-2020/

Publicat în Eveniment
Miercuri, 14 Octombrie 2020 17:21

Tehnici vitale pentru o cultură de nota 10

În contextul concurențial al pieței, competitivitatea producătorilor agricoli trece la un nou nivel, având drept scop obținerea unor producții din ce în ce mai abundente. Provocarea maximă, însă, rămâne conceperea unui mix optim de tactici, care să aducă cifrele dorite fără costuri suplimentare. 

Științele agronomice pun la dispoziție strategii complexe de intervenție antropică, strategii non-invazive ori minim invazive, care, dacă sunt corect implementate, pot conduce la rezultate spectaculoase. 
Pentru a obține o cultură de o calitate cât mai înaltă, protejând, în același timp, solul, entomofauna benefică și mediul înconjurător, încă dinainte de a se începe cultivarea propriu-zisă, trebuie realizați câțiva pași vitali, pe care îi prezentăm mai jos.

1. Harta avantajelor naturale versus pericole

În primul rând, pentru fiecare plantă ar trebui, mai întâi de toate, schițată o hartă exhaustivă, atât a potențialelor pericole, cât și a avantajelor sale naturale. De multe ori, carențele de nutrienți ori apariția insectelor nedorite sau a eventualelor boli fitopatologice survin în urma unor „erori umane”, care ar putea fi eliminate din start doar prin analiza atentă a specificității plantei cultivate. 
Una dintre cele mai frecvente erori umane este cultivarea unei specii fără a-i cunoaște preferințele trofice.

Spre exemplu, roșiile preferă un sol ușor acid, iar o cultură masivă într-un cernoziom alcalin, căruia nu i s-a efectuat o analiză agrochimică în prealabil, ar duce la carențe de elemente nutritive semnificative pentru planta în cauză. Pentru corectarea acestora, ar trebui aplicate amendamente ce ridică, evident, costurile cu întreținerea culturii.

2. Plasare strategică a culturilor

În acest sens este esențială alegerea strategică a parcelelor cultivate, cu evitarea zonelor ce pot găzdui eventuali dăunători despre care cunoaștem că pot afecta cultura.

Din acest motiv, spre exemplu, grâul nu se cultivă niciodată lângă păduri. Acestea pot adăposti insecte, precum ploșnițe, care produc pagube semnificative primăvara. Speciile de ploșnițe Eurygaster, de pildă, iernează în frunzarul pădurilor de foioase. Când temperatura medie zilnică atinge 8-9° C, ploșnițele devin active. Atât adulții, cât și larvele atacă toate organele aeriene ale plantelor (frunze, tulpini, spice, boabe). Când spicul e atacat prematur, nu se mai desface, rămâne totalmente steril. Dacă atacul se manifestă spre maturitate, boabele se zbârcesc și au conținut redus de gluten.

3. Asolament bine documentat

Imediat după plasarea tactică a parcelelor, trebuie să ne asigurăm că vom realiza un asolament după cele mai inovative tehnici de împărțire a terenului cultivabil în loturi. Acestea pot fi extrem de importante în prevenirea și combaterea eventualilor dăunători.

Atacul viespei rapiței - Athalia rosae, care produce scheletizarea plantelor, compromițându-le total - poate fi prevenit și prin evitarea apropierii de alte loturi de crucifere.

4. Rotație în baza rezultatelor științifice

Următorul pas ar fi realizarea unei strategii de lungă durată a rotației culturilor, prin crearea unui raport eficient al plantelor care urmează a fi cultivate. Evitarea monoculturii sau a cultivării plantelor din aceeași familie, mai mulți ani la rând, va fi respectată. 
Rotația culturilor nu este o recomandare, ci o necesitate. Plantele aparținând aceleiași familii (cerealele păioase, spre exemplu) sunt atacate, în mare, de aceleași insecte și agenți fitopatogeni similari. Prin urmare, întreruperea ciclului de viață al acestora, prin sistarea condițiilor favorabile care îi ajută să supraviețuiască, este imperativă. 
Spre exemplu, Viermele vestic al porumbului - Diabrotica virgifera virgifera - își depune ouăle în sol. Acestea trec peste iarnă, iar în primăvară încep să se hrănească cu rădăcinile porumbului. Plantele atacate au o sensibilitate ridicată la cădere și se îngalbenesc. Este foarte dificil de identificat corect atacul, deorece, până la un punct, seamănă cu o carență de elemente nutritive sau cu lipsa de umiditate. De aceea, dacă a fost semnalată prezența dăunătorului, este interzisă monocultura.

5. Hibrizi adaptabili genetic

Alegerea soiurilor, hibrizilor în funcție de regiunea în care se însămânțează trebuie să fie făcută luând în considerare rezistența genetică și adaptabilitatea regională. 
Din fericire, băncile de semințe pun la dispoziție o varietate generoasă de opțiuni, special create pentru a se adapta condițiilor pedo-climaterice din majoritatea zonelor.

6. Material semincer certificat

Materialul semincer trebuie să aibă certificări oficiale și să provină din surse de încredere. Este necesară verificarea etichetei, care trebuie să menționeze clar pentru ce boli a fost tratată sămânța. Cei mai frecvenți agenți fitopatogeni ai speciei ar trebui menționați în lista tratamentelor cu care s-a acționat asupra semințelor. 
Spre exemplu, dacă la sămânța de grâu nu este specificat că a fost tratată de mălura (una dintre cele mai frecvente boli), acel material semincer nu trebuie cumpărat. Sămânța de sfeclă trebuie să aibă trecut în lista de tratamente și pe cel împotriva Bothynoderes punctiventris - gărgăriței sfeclei - un dăunător extrem de periculos, care atacă atât ca adult, cât și ca larvă.

7. Igienă horticolă minuțioasă

Igiena horticolă trebuie practicată cu rigurozitate, evitându-se totalmente aducerea în cultură a unor plante de proveniență incertă. 

Numeroase insecte dăunătoare și boli, inexistente în România, s-au răspândit în toată țara, din cauza plantelor aduse de peste hotare, cultivate fără o carantinare sau o analiză fitosanitară minuțioasă în prealabil. 

Așa a intrat în țară un dăunător extrem de polifag, păduchele din San-José (Quadraspidiotus perniciosus), care atacă peste 200 de specii, în special pomi fructiferi și arbori ornamentali. Este originar din Asia, dar s-a răspândit și în Europa din cauza comerțului cu material săditor și fructe.

8. Reguli drastice pentru îndepărtarea impurităților de pe utilaje

Mașinile agricole trebuie igienizate constant înainte de a intra să lucreze în sole. Aceeași regulă se aplică și uneltelor cu care se lucrează în spațiile protejate (sere, solarii). Nerespectarea regulilor de igienă duce la facilitarea răspândirii bolilor și dăunătorilor naturali. 
Sunt boli și insecte care se lipesc pe cuțitele utilajelor, pe blana animalelor, pe hainele lucrătorilor și sunt purtate către plante sănătoase, care sunt, ulterior, contaminate. 
Din acest motiv, specialiștii fitopatologi nu recomandă împrumutarea utilajelor. 

Așadar, dacă echiparea fermei este completă și permite acest aspect, ideal este să se lucreze doar cu tehnologie proprie.

9. Lucrări efectuate cu precizie elvețiană

Este necesar că lucrările solului să fie efectuate la adâncimi corecte, suficient de mari, încât să fie distruse larve/ouă/pupe/adulți care iernează în sol, precum viermii sârmă (larvele gândacilor pocnitori - Agriotes spp). Este o metodă de combatere eficientă a dăunătorilor care se hrănesc cu părțile subterane ale plantelor (rădăcini, tuberculi), precum coropișnița - Gryllotalpa gryllotalpa -, care roade galerii mari în turberculii de cartof, dar și la morcov, păstârnac.

10. Dezinfectarea solului 

Curățarea terenului de resturile vegetale, prin strângere sau ardere, resturi în care se pot adăposti dăunătorii, este iarăși un factor decisiv pentru sănătatea viitoarei culturi. Deși arderea pe suprafețe vaste rămâne un subiect sensibil, în unele cazuri, este un demers vital atât pentru sănătatea culturilor, cât și a solului. 
Dacă luăm în considerare Sfredelitorul porumbului - Ostrinia nubilalis -, acesta sapă galerii în tulpinile plantelor, unde rămâne și peste iarnă. De aceea, pentru diminuarea rezervei bilogice, se impune arderea cocenilor și a resturilor rămase pe sol. 
Aceste metode profilactice sunt vitale în cazul populațiilor extrem de adaptabile și greu de anihilat, precum Tuta absolută -  molia minieră a tomatelor -, care este imună la toate insecticidele de pe piață.

Toate aceste acțiuni strategice generale, precum și cele croite special pentru a respecta particularitățile fiecărei plante și dăunător în parte concură la rezultate excepționale în termeni de producție, grație prevenirii apariției insectelor dăunătoare și afecțiunilor fitopatologice nedorite, concomitent cu protejarea mediului care ne înconjoară. 

Articol scris de: JANINA CONSTANTIN, STUDENT FACULTATEA DE AGRICULTURĂ - USAMV BUCUREȘTI

Publicat în Tehnica agricola

Capacitățile științifice avansate atât în domeniul semințelor, cât și al protecției culturilor se vor concentra pe dezvoltarea de soluții durabile pentru fermierii din întreaga Europă. Corteva Agriscience a anunțat că și-a reunit și îmbunătățit capacitățile de cercetare în domeniul  semințelor și protecției plantelor în cadrul unui centru de cercetare multifuncțional, pentru mai multe tipuri de culturi, cu sediul în Szeged, Ungaria.

Centrul va funcționa ca un punct central unde membrii echipei de cercetare și dezvoltare Corteva Agriscience colaborează în vederea dezvoltării unor soluții agricole inovatoare și durabile pentru fermierii din Europa și din lume.

Cu o investiție totală de 1,9 milioane de dolari americani, noul centru integrat reprezintă unul din cele mai mari centre de cercetare multifuncțională pentru mai multe tipuri de culturi ale Corteva din Europa. Noul amplasament are 34 de angajați, inclusiv opt oameni de știință, care se concentrează pe inovațiile în domeniul semințelor și protecției plantelor.

Echipa specializată în ameliorarea plantelor, având sediul în Szeged, este responsabilă pentru ameliorarea hibrizilor de porumb și floarea-soarelui, precum și pentru dezvoltarea produselor cu germoplasma de top ale Corteva. Echipa dezvoltă hibrizi cu potențial de producție și calități agronomice avansate, inclusiv toleranță la stres termic, o problemă predominantă în Europa continentală. Lucrările anterioare în domeniul ameliorării ale echipei au contribuit la dezvoltarea de numeroase produse care au modelat piața, inclusiv hibrizii de floarea-soarelui toleranți la erbicidul ExpressSun®, hibrizi de floarea-soarelui cu conținut ridicat de acid oleic și linia de hibrizi de porumb Optimum® AQUAmax®, care aparțin mărcii Pioneer®. De asemenea, caracterizarea formelor parentale și activitățile de cercetare ale echipei sprijină unitatea de producție din districtul învecinat Szarvas.

Echipa Integrated Field Science cu sediul în Szeged se concentrează pe dezvoltarea unei noi soluții de combatere a buruienilor, insectelor și bolilor, precum și a tehnologiilor aplicate semințelor și a produselor biologice, prin activitățile de cercetare și testare în teren. „Aceasta reprezintă o etapă foarte importantă în istoria Corteva Agriscience, întrucât trei unități semnificative de cercetare și dezvoltare sunt reunite pentru a colabora și oferi soluții avansate pentru fermierii din Ungaria și din alte țări europene. Prin intermediul acestei integrări creăm un mediu creativ pentru inovație și excelență operațională utilizând sinergiile a trei unități anterior separate. Pentru a respecta obiectivele de durabilitate 2030 recent anunțate, rămânem neclintiți în angajamentul nostru de a dezvolta și implementa soluții agricole inovatoare și durabile pentru binele general al clienților noștri, al consumatorilor și al comunităților pe care le deservim”, a declarat directorul responsabil pentru ameliorarea plantelor în cadrul Corteva Agriscience în Europa, Abelardo De La Vega, care a continuat: „Acest lucru presupune luarea unor măsuri pentru a ne asigura că fiecare concept de produs nou dezvoltat de Corteva Agriscience respectă criteriile specifice de durabilitate ale fermierilor și consumatorilor înainte să fie livrat”.

Andreas Huber, directorul Departamentului de Științe Agricole Integrate EMEA - Corteva Agriscience, a adăugat: „Ca parte a misiunii Corteva Agriscience de a oferi fermierilor soluții complete care contribuie la sporirea la maximum a productivității, suntem încântați să combinăm competența și experiența complementară a oamenilor noștri de știință”.

Publicat în Eveniment

Tradus, platformă globală online pentru autovehicule comerciale și echipamente rulate, a analizat activitatea utilizatorilor de pe platformă încă de la începutul pandemiei de coronavirus. În sectorul agricol, activitatea fermierilor a continuat în ciuda contextului global. Cel puțin aceasta este concluzia analizei vizualizărilor pentru sectorul agricol în Europa. Interesul pentru tractoare a fost cel mai ridicat, însă fermierii au preferat și echipamentele de recoltare, în timp ce interesul pentru alte categorii a depins de sezon. Pentru a efectua această analiză, specialiștii din echipa Tradus au utilizat datele din platformă din ianuarie până în iunie 2020, iar analiza s-a concentrat pe procentul total de click-uri pentru fiecare categorie de agricultură.

„Cu peste zece milioane de ferme doar în Uniunea Europeană, agricultura reprezintă un sector vital în toate regiunile din Europa și o componentă foarte importantă a economiei. Pentru Tradus, comerțul cu mașini agricole este un sector puternic, cu o creștere constantă în ultimul an. În timpul pandemiei de coronavirus, am continuat să vedem interes pentru echipamente agricole, ceea ce este o dovadă că acest sector a continuat activitatea în ciuda contextului global, luându-și în serios misiunea de a oferi hrană lumii chiar și într-o perioadă de criză”, a declarat Nadja Sörgel, director general al platformei Tradus.

John Deere, Fendt și New Holland, cele mai solicitate mărci

Tractoarele sunt cele mai solicitate utilaje agricole de pe platformă. Tradus raportează că între ianuarie și iunie 2020 tractoarele au înregistrat 71,7% din totalul vizitelor din categoria agricultură. Vârful de interes este ianuarie, cu 73,6% din numărul total de vizite, urmată de martie cu 73,2% din vizualizările lunare.

Cu siguranță, fermierii se pregăteau în avans pentru anul ce tocmai începuse. Interesul a scăzut în aprilie și iunie, tractoarele înregistrând mai puțin de 70% din afișările lunare, ceea ce poate fi un indicator că fermierii s-au concentrat pe alte tipuri de echipamente specializate pentru munca sezonieră.

John Deere, Fendt și New Holland sunt printre cele mai solicitate mărci agricole de pe platformă. De asemenea, filtrul pentru identificarea anumitor mărci și filtrul de preț sunt cele mai utilizate în căutarea tractoarelor de pe platformă.

Echipamentele de recoltat, în topul utilajelor specializate

Echipamentele de recoltare sunt cele mai căutate, cu 7,8% din numărul total de afișări în primele șase luni ale anului. Luna cu cel mai scăzut interes a fost aprilie, când echipamentele de recoltare au înregistrat 6,2% din afișările lunare, în timp ce vârful a fost înregistrat în iunie, cu 9,6% din vizualizările din acea lună. Acest lucru arată că fermierii se pregătesc în avans pentru cel mai important moment al anului – recoltarea.

Cu toate acestea, susțin reprezentanții platformei Tradus.com, ianuarie și februarie au fost și ele luni bune pentru echipamentele de recoltare, cu 9%, respectiv 8,4% din afișările lunare. „Acest lucru indică din nou că fermierii folosesc începutul de an pentru a se pregăti în avans pentru sezoanele viitoare”, punctează cei de la Tradus.com.

Aprilie și iunie, lunile cu cele mai multe afișări pentru utilajele agricole rulate

Interesul fermierilor a variat în primele șase luni ale anului, dar, în general, lunile cu cel mai crescut interes au fost aprilie și iunie. Spre exemplu, interesul pentru echipamentele de grădină a fost crescut în aprilie, cu 2,5% din numărul total de vizualizări lunare, după ce în ianuarie acest tip de utilaj a înregistrat doar 1% din numărul total de afișări. Cu toate acestea, interesul a început să scadă în mai și iunie, doar 1,8% din afișările lunare.

Alte categorii specializate, cum ar fi remorcile agricole, echipamentele pentru cultivat/semănat și mașinile de aplicat îngrășăminte au atins, de asemenea, vârful în aprilie, dar interesul a scăzut în mai și iunie. De pildă, echipamentele de semănat/cultivat au înregistrat 5% din afișările lunare din aprilie, în timp ce interesul a scăzut la 3,1% din vizualizări în iunie. În celelalte patru luni, interesul rămâne oarecum constant, cu peste 3% din afișările de pagini pentru fiecare lună.

Pe de altă parte, interesul pentru echipamente pentru fân/furaj a fost cel mai mare în iunie. Interesul pentru acest echipament specializat a crescut de-a lungul anului, înregistrând 3,2% din afișările lunare în ianuarie, 4,9% în aprilie, atingând apogeul în iunie, cu 5,5% din afișările lunare.

Interesul pentru echipamentele destinate culturilor de cartofi, echipamentele de prelucrare și depozitare și echipamentele viticole a rămas oarecum constant în prima jumătate a anului.

Despre Tradus

Tradus este o platformă globală dedicată autovehiculelor comerciale și echipamentelor rulate. Lansată în 2017, Tradus are misiunea de a simplifica vânzarea și cumpărarea de autovehicule comerciale rulate la nivel internațional, cu ajutorul tehnologiei. Platforma aduce împreună cumpărători și vânzători din peste 40 de țări. Vânzătorii ajung la o bază de cumpărători validată în toată Europa și nu numai. Cumpărătorii pot accesa un portofoliu larg și cuprinzător de oferte internaționale, beneficiind de evaluări ale prețurilor bazate pe date. Tradus este una dintre cele mai importante platforme pentru vehicule comerciale și mașini în transport, agricultură și construcții.

Tradus.com este prima platformă online care oferă 100% transparența prețurilor pentru vehiculele comerciale, o abordare nouă pe piața de vehicule comerciale second hand. Compania calculează prețul de piață aproximativ (valoarea de piață Tradus) pentru vehiculele comerciale listate, pe baza unor informații și parametri (de exemplu: kilometraj, țara de origine, anul de construcție, orele de funcționare, originea, puterea motorului etc.). Acest lucru permite utilizatorilor să vadă cu ușurință pe o scară clară a prețurilor dacă prețul de listă este „mare”, „bun”, „corect” sau „prea scump”. Vânzătorii beneficiază de criterii de preț și își pot ajusta strategia de preț în consecință. Algoritmul complex și inteligent care stă la baza Indicelui de valoare de piață Tradus (TMV) este dezvoltat de specialiștii platformei. Filtrele de căutare practice și navigarea intuitivă simplifică căutarea. O hartă interactivă arată locul în care se află vehiculul și identifică ușor locația vânzătorului.

Prin doar câteva clickuri, cumpărătorii de pe Tradus pot găsi vehicule comerciale potrivite pentru ei, la cel mai bun preț.

Tradus face parte din portofoliul companiei OLX Group, care este considerată cea mai importantă platformă online pe piețele emergente, cu 19 piețe și peste 350 de milioane de cumpărători din 40 de piețe.

Pentru abonamente Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Tehnica agricola

Comisia Europeană (CE) a lansat ieri, 20 mai 2020, două strategii mult-așteptate de fermieri și industriile conexe din agricultură, „De la fermă la furculiță” (Farm to Fork) și „Strategia pentru Biodiversitate 2030”.

Asociația Industriei de Protecția Plantelor din România - AIPROM a așteptat cu interes publicarea de către Comisia Europeană a strategiilor De la fermă la consumator (Farm to Fork) și Biodiversitate 2030 și apreciază că aceste strategii vor influența radical modul de producere a hranei și viața celor angrenați în agricultură, precum și modul de a ne raporta la mediu. Ne așteptam să fie stabilite obiective realiste care să reflecte corect rezultatele unei evaluări de impact a schimbărilor propuse asupra actorilor principali și a existenței lor. Dar o rată de reducere de 50% a consumului de pesticide până în 2030 nu este realistă și nu va avea efectul dorit, de a crea un model de producție alimentară mai durabil în Europa. Eforturile necesare pentru atingerea acestui obiectiv vor fi greu de suportat de cei care vor trebui să le ducă la îndeplinire, cu mari sacrificii asumate și, mai ales, luate unilateral. Vorbim în primul rând despre fermierii care nu au la dispoziție soluții de protecție suficiente, și vor avea și mai puține în anii următori, din cauza unei politici foarte dure de autorizare a produselor de protecție a plantelor în Europa. Comisia Europeană a menționat în mod repetat că dorește ca Noul Pact Verde European din care fac parte cele două strategii să creeze o dezvoltare sustenabilă, solidă, rezistentă la șocuri și, mai ales, inclusivă pentru toți cei care participă la aducerea sa la îndeplinire. Cum se va realiza acest ultim deziderat (nu vom lăsa pe nimeni în urmă!)? Obiectivele prezentate recent ar trebui să conducă agricultura și domeniile conexe într-o călătorie spre transformare pozitivă, nu fără sacrificii, dar în colaborare cu toate părțile implicate în producerea hranei, a declarat Carmen Botez, director executiv al Asociației Industriei de Protecția Plantelor din România (AIPROM).

De la fermă la furculiță

Această strategie, Farm to Fork, urmărește să îmbunătățească producția și consumul durabil de produse alimentare printr-o abordare holistică. „Atenuarea schimbărilor climatice este o problemă-cheie pe care trebuie să o abordăm în mod colectiv. Fiind o industrie care sprijină fermierii și producția de produse alimentare, ne angajăm să ne jucăm rolul în identificarea soluțiilor durabile care să corespundă ambițiilor Comisiei Europene”, susține Carmen Botez.

Industria de protecția plantelor consideră că atenuarea crizelor climatice și a efectelor asupra biodiversității trebuie văzute într-o perspectivă globală, în care Uniunea Europeană nu își exportă problemele, punând în același timp în pericol securitatea alimentară. Abordările politice trebuie să fie ambițioase, coerente și să poată fi implementate. Acestea trebuie să contribuie la atenuarea schimbărilor climatice și la îmbunătățirea biodiversității, asigurând în același timp viabilitatea agriculturii europene și o aprovizionare continuă cu alimente sigure și sustenabile pentru toți consumatorii. Acestea nu sunt obiective care să se excludă reciproc și pot fi realizate doar printr-o abordare echilibrată, bazată pe știință. „Industria de protecție a plantelor consideră cu tărie că inovația este o parte importantă a soluției. Companiile noastre vor continua să investească în identificarea și furnizarea modurilor inovatoare de protejare a culturilor: cu investiții importante în pesticide care au un profil toxicologic prietenos cu mediul, biopesticide și tehnologii de precizie pentru o agricultură durabilă. Adoptarea tehnologiilor agricole digitale ar trebui stimulată financiar prin măsuri, cum ar fi Politica Agricolă Comună, care sprijină fermierii în optimizarea în continuare a luării deciziilor în ceea ce privește producția și cultivarea plantelor. Implementarea îmbunătățită a legislației existente ar putea contribui la adaptarea la schimbările climatice și ar putea pune pe piață tehnologii inovatoare mult mai rapid pentru o agricultură durabilă. Industria de protecție a plantelor este îngrijorată de faptul că reglementările europene și politicile europene de mediu sunt din ce în ce mai puțin deschise la dezvoltarea și aplicarea inovației în sectorul protecției plantelor și că, într-un viitor previzibil, fermierii europeni vor continua să piardă soluțiile pe care le au acum la dispoziție mult mai repede decât acestea pot fi înlocuite. În general, substanțele active chimice și biologice trebuie să fie considerate instrumente complementare, mai degrabă decât o înlocuire directă a unei soluții cu alta. Cercetările recente au demonstrat faptul că fermierul ar putea avea un randament semnificativ mai mic (10%-40%) pentru șapte culturi importante, dacă s-ar elimina un portofoliu mare de substanțe”, explică directorul executiv AIPROM.

Procedura de autorizare a Uniunii Europene pentru pesticide este una dintre cele mai stricte din lume și astfel se obțin alimente de cea mai înaltă calitate și în condiții de siguranță pentru cetățenii săi. Cu toate acestea, industria de protecție a plantelor recunoaște preocupările societății cu privire la producția de alimente și recunoaște disponibilitatea Comisiei Europene de a reduce atât riscul, cât și utilizarea pesticidelor. „Industria de protecție a plantelor este dispusă să discute un obiectiv de reducere a utilizării pesticidelor, cu condiția ca acesta să fie bazat pe știință și să fie realist. Procentul de reducere propus, de 50%, nu este unul realist și nu va avea nici efectul dorit de a avea un model de producție alimentară mai durabil în Europa. Industria de protecție a plantelor dorește fixarea unor ținte realiste care să reflecte rezultatele unei evaluări de impact.

În timp, având în vedere toate aceste condiții, va fi foarte dificil pentru noi să ne continuăm activitatea în condiții normale. Deși este imperfect, Indicatorul de Risc Armonizat 1 (HRI1) pare a fi un mod rezonabil de a măsura reducerea pericolului generat de utilizarea pesticidelor. Pentru a îmbunătăți în continuare HRI1, Comisia Europeană ar trebui să ia în considerare un indicator pentru a măsura impactul asupra productivității agricole. Este important să ne asigurăm că aprovizionarea cu alimente rămâne sigură și stabilă în general și în perioadele de criză”, menționează Carmen Botez.

Industria de protecție a plantelor oferă soluții pentru toate modelele de agricultură, de la cele ecologice până la cele convenționale, și, totodată, susține obiectivul Comisiei de a crește producția ecologică în măsura în care această creștere este determinată de cererea tot mai mare a consumatorilor pentru aceste tipuri de produse și atât timp cât nu conduce la schimbări neintenționate de utilizare a terenurilor în alte părți ale lumii, care ar putea avea efecte negative asupra biodiversității și climei în alte regiuni decât în Europa. Este important de remarcat compromisurile ecologice implicate, producția organică caracterizându-se printr-un randament semnificativ mai redus, iar pesticidele aprobate pentru agricultură organică sunt adesea utilizate în cantități mult mai mari decât alte pesticide chimice. Din acest motiv, orice țintă trebuie să se bazeze pe știință și pe consecințe măsurate în prealabil. Industria de protecție a plantelor este de părere că este necesară o evaluare a impactului în ceea ce privește efectul creșterii producției ecologice pentru securitatea alimentară și impactul acestei măsuri asupra țărilor terțe. „Stimularea sustenabilității în agricultură ar trebui să se concentreze mai degrabă pe performanța fermei, decât pe tipul de fermă”, apreciază reprezentantul AIPROM.

Strategia pentru Biodiversitate 2030

Pentru a atinge obiectivele strategiei „Viziune 2050” a Convenției privind diversitatea biologică (CBD) pentru a „trăi în armonie cu natura”, Comisia Europeană a stabilit în Strategia pentru Biodiversitate 2030 un set clar de angajamente pentru a pune UE pe calea către redresare în beneficiul climei și al oamenilor până în 2030.

„Biodiversitatea este o problemă urgentă și importantă în agricultură, iar industria noastră se angajează pe deplin să-și joace rolul în sprijinirea conservării acesteia, asigurând un impact minim asupra biodiversității în peisajele agricole, asociate cu regenerarea și îmbunătățirea biodiversității acolo unde este posibil. Industria de protecție a plantelor va continua să joace un rol esențial, sprijinind fermierii în calitatea lor de administratori ai terenurilor agricole. Protejarea biodiversității este un principiu-cheie deja garantat de legislația de aprobare a tuturor pesticidelor din Europa, inclusiv pentru biopesticide. Regulamentul 1107/2009 menționează clar faptul că pentru a fi aprobat un pesticid >

Agricultura schimbă inevitabil biodiversitatea într-o anumită zonă prin plantarea culturilor în densitate mai mare decât s-ar întâmpla în mod natural. Ca administratori ai terenurilor agricole, fermierii joacă un rol esențial și muncesc din greu pentru a minimiza efectele practicilor agricole asupra biodiversității printr-un management responsabil al peisajului. Bunele practici agricole care includ gestionarea integrată a bolilor și dăunătorilor (IPM), sprijină și protejează biodiversitatea. Industria de protecție a plantelor oferă soluții inovatoare și programe de instruire pentru fermieri, încurajând punerea în aplicare a acestor practici IPM și crearea de habitate unde nu sunt cultivate plante pentru a spori biodiversitatea și rezistența”, punctează directorul executiv AIPROM, Carmen Botez.

Foto: www.mewi.ro

Publicat în Eveniment

Și astăzi, după 30 de ani de când ne-am câștigat libertatea, vedem cum aceasta este interpretată în funcție de interesele fiecărui individ, luăm lucrurile și acționăm după cum ne convine, fără a ține cont de reguli, de firescul situațiilor, și într-un final ajungem, de fapt, să nu respectăm nimic, nici măcar pe noi înșine. Imediat după Revoluție, s-au distrus clădiri ale CAP, IAS etc., fiecare s-a dus și și-a luat cărămida ori petecul de pământ care a considerat că i se cuvine. Și continuăm să distrugem, cu voie sau fără voie.

Dacă ceva aparține statului, considerăm că e un bun al nostru, al tuturor, și, uneori, sau de multe ori, nu avem respect nici pentru lucrul respectiv și nici pentru stat. În realitate, nu avem respect pentru nimic și nu ne iubim nici pe noi și nici pe cei de lângă noi. Continuăm să distrugem locuri, clădiri, oameni, vieți, inițiative, pentru că, nu-i așa?, avem libertate! Adevărul absolut ne aparține și e mai presus de orice, lege ori Dumnezeu. Înainte să intru în subiect, fac o paranteză: zilele trecute, am văzut pe rețelele de socializare fotografii din câmpurile cu cereale distruse nu de secetă, ci de oi. Animalele n-au nicio vină...

În județul Dolj, la Ciuperceni, o localitate rurală care aparține de orașul Calafat, există un islaz. O vreme, destul de îndelungată, puteam folosi trecutul - „a existat”, pentru pășunea devenită groapă de gunoi și „scurtătură”. Acum, încet-încet începe să semene cu locul pe care odinioară pășteau animalele gospodarilor din zonă. Azi, animale nu prea mai găsești nici prin curțile oamenilor, dar peste gospodari mai dai. Eliana Dinuț, o tânără în vârstă de 30 de ani, care, împreună cu soțul - Costel (și el tânăr, 40 de ani), după ce-au muncit printre străini, s-au întors acasă, în 2014, și toți banii strânși acolo în șase ani i-au investit în vaci. Câți or mai fi în țară ca ei? Probabil că mulți au muncit peste hotare și au revenit pe meleagurile natale încercând să-și încropească o afacere, cu speranța unei vieți decente acasă. Numai că dezamăgirea își face loc printre toți acești gospodari. De data aceasta dezamăgirea nu e, culmea, legată de autorități, ci de „inițiative” ale unor colegi de breaslă, fermieri, crescători de oi și capre. Aceștia din urmă, consăteni ai familiei Dinuț, de vreo lună, în loc să-și ocupe timpul cu fermele lor, fac plângeri peste tot și-și prezintă propriul adevăr la autorități și pe facebook.

Sămânța de scandal, drumurile... ilegale

În anul 2018, Eliana și Costel Dinuț au închiriat de la primărie islazul. De fapt, au închiriat 92 de hectare, suprafață pe care toată lumea arunca gunoaie și pe care de-a lungul anilor localnicii au făcut drumuri (de pământ, nu asfalt), scurtături către câmpuri ori adăposturile de animale. Prin urmare, a intrat în obișnuința tuturor „s-o taie pe arătură”, pe de-a dreptul prin islaz. Poate și de aceea drumurile oficiale, vreo două ce țin de Primăria Calafatului, arată mai rău decât cele făcute de localnici pe pășunea comunală. Aici, la momentul când scriu aceste rânduri, sunt la pășunat peste suta de bovine.

Cum vă spuneam mai sus, familia Dinuț a închiriat pășunea de la primărie, pentru șapte ani și opt luni. Din 2018 încearcă să aducă terenul la destinația inițială de pășune. Când au devenit chiriași cu acte-n regulă, primul lucru de care s-au apucat a fost curățenia, operație încă nefinalizată, ca să înțelegeți cam ce-a fost pe acolo.

Până de curând, tânăra familie de fermieri nu s-a atins de drumul folosit de alte două familii de fermieri. Doar că autoritățile statului le-au recomandat să intre în legalitate. Ce înseamnă asta, ne-a explicat Eliana Dinuț: „Când am aplicat pentru subvenție la APIA (Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură), cei de acolo mi-au spus că pe pășunea noastră este un drum care nu are ce căuta acolo, el neexistând în acte. Am mers la primărie și ne-am lămurit. Niciun drum, că sunt multe făcute de localnici în timp, nu apare în acte, în hărțile cadastrale. Am întrebat ce-i de făcut, mai ales că știam că drumul acesta, care-i sămânță de scandal acum, este folosit de fermieri din zonă. Ni s-a spus clar că trebuie să ne îngrădim pășunea, să arăm așa-zisele drumuri, să însămânțăm suprafața închiriată, practic să-i redăm destinația inițială, de islaz. Și asta am făcut și încercăm să facem în continuare. Primăria a zis că nu e problemă pentru fermieri deoarece au alte două drumuri, care vor fi reabilitate și pe care se poate circula, pe care le pot folosi pentru a ajunge la animale și la culturi”.

Așadar, abia anul acesta, în urmă cu vreo lună și ceva, Eliana și Costel Dinuț s-au apucat și au îngrădit pășunea cu gard electric pentru animale, care de fapt e un fir, au arat drumurile, însămânțează și încă strâng gunoaiele pe care localnicii continuă să le aducă la islazul comunal. „De o lună n-avem liniște, vecinii noștri, fermieri ca noi, munciți ca noi, ne-au făcut plângeri peste tot. Primăria le-a zis cum stă treaba. Degeaba. Au venit în control de la Apele Române, au zis că-i totul în ordine, au venit de la DSV, de peste tot. Nicio autoritate la care am fost reclamați n-a găsit nimic în neregulă. De la APIA mi-au zis că nu pot veni în control din cauza situației generate de pandemie, dar când le-am zis despre ce-i vorba mi-au reamintit că pe cele 92 de hectare de pășune închiriate de noi nu există niciun drum. Avem acte, suntem cu toate în ordine. Acum au început să ne denigreze pe la alții, pe facebook pun fotografii cu pășunea noastră și spun că le-am închis drumul, că ne-am făcut stăpâni pe drumul public. Ce să facem dacă autoritățile statului susțin că pe pășune nu există drumuri și că noi trebuie să avem iarbă, să însămânțăm toată suprafața? Am investit în animale, în sămânță, în curățarea islazului, în toată această afacere numită fermă, am investit toți banii munciți în ani în Norvegia, vrem să rămânem aici, acasă, și tocmai ai noștri se poartă așa, de uneori îți vine să renunți și să pleci fără să mai întorci capul. Dar noi mergem înainte și o să vedeți că o să ne dezvoltăm, o să construim și adăpost modern la văcuțe, terenul ăsta o să arate ca o pășune adevărată, o să ne mai luăm și utilaje și eu voi duce la final visul meu cu produsele tradiționale făcute din lapte din ferma noastră, de la văcuțele crescute pe iarbă. Într-o zi o să funcționeze așa cum trebuie și cooperativa căreia i-am dat viață împreună cu câțiva fermieri din zonă. O să vedeți...”, a spus printre lacrimi, dar cu o voce puternică, Eliana Dinuț.    

Sunt atât de multe probleme în agricultura românească, în special în această perioadă de criză, încât când auzi o asemenea poveste te întrebi dacă ești în 2020 sau te-ai întors în timp, la „să moară vecinul ca să-i iau capra”, parcă vorba asta circula imediat după Revoluția din decembrie `89.

Și ne mirăm că sunt prea puține asocieri în agricultura noastră, dăm vina pe mentalități, când poate că e timpul să arătăm cu degetul spre educație. Da, să ne uităm la ultima lună, de stare de urgență. În România nu se respectă regulile, nu suntem prieteni cu legile, le cerem, însă nu pentru a le respecta. Vrem, dar nu vrem. Și, apropo, toți ne pricepem la toate.

Să ne întoarcem cu fața spre noi înșine, să ne privim cu atenție și să ne întrebăm dacă ne place ce vedem. Omul e supus greșelii, motiv pentru care există iertarea.

Cu Eliana Dinuț am mai stat de vorbă și pe alte subiecte, puteți citi aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4398-ajutor-de-ochii-lumii-si-sperante-naruite.html

Publicat în Satul românesc

Visul oricărui fermier este să obțină recolte mari și de bună calitate. Dar, între momentul pregătirii de dinainte de însămânțare și recolta propriu-zisă de floarea-soarelui, apar numeroase obstacole sau compromisuri pe care fermierul este nevoit să le facă.

Se spune că agricultura e ca mersul pe sârmă, trebuie să știi cum să menții mereu în echilibru fiecare factor din lanțul tehnologic. Uneori, însă, acest efort duce la greșeli care pot compromite visul unei culturi de invidiat. Vă prezentăm cele mai întâlnite cinci greșeli la cultura de floarea-soarelui.

1. Densitatea prea mare la semănat

Din dorința de a obține mai multe plante la hectar, unii fermieri utilizează densități prea mari. Efectul este invers celui dorit. Plantele vor începe să concureze una cu cealaltă. Vor începe să crească prea înalte, în competiția pentru lumină, vor avea un capitul mai mic, iar riscul de cădere devine semnificativ mai mare. La fel și riscul unor atacuri puternice de boli, care se pot răspândi acum mult mai ușor. Din fericire, rezolvarea este foarte simplă, fermierul trebuie să respecte mereu indicațiile producătorului hibridului pe care-l folosește în cultură.

2. Combaterea insuficientă a buruienilor

O metodă folosită uneori pentru a limita cheltuielile este să aplici erbicide mai ieftine cu spectrul mai redus de combatere a buruienilor. Metoda poate da rezultate în anii ideali pentru cultură. Însă, așa cum știm, ultimii ani au fost departe de ideal, cu vreme capricioasă și factori favorizanți pentru buruienile dificil de combătut sau pentru parazitul Orobanche, cu care se confruntă mulți fermieri din estul țării. Condiții dificile, în care multe dintre produsele cu spectru redus de combatere nu mai dau rezultatele scontate.

O altă greșeală este lipsa de testare temeinică a amestecului din rezervor, ceea ce poate conduce, din păcate, la fitotoxicitate.

3. Arunci banii pe motorină, făcând prea multe treceri

Este o greșeală foarte des întâlnită în rândul fermierilor care folosesc erbicide cu eficacitate redusă, fiind nevoiți să facă și cel puțin o trecere suplimentară, de cele mai multe ori cu un graminicid. Însă, trăgând linie, costurile totale ale erbicidelor și ale motorinei le depășesc pe cele implicate de folosirea unui produs cu spectru larg de combatere a buruienilor atât dicotile, cât și monocotile anuale, precum este Pulsar® Plus.

4. Neaplicarea preventivă a fungicidelor

Există, din păcate, numeroși fermieri care consideră că fungicidele sunt doar o cheltuială în plus, iar nefolosirea acestora este un risc asumat. De cele mai multe ori însă, riscul este și mare, și inutil. Principala cauză este imprevizibilitatea vremii. Colegii noștri au constatat multe cazuri în țară când fermierii care au preferat să nu aplice fungicide s-au trezit, după precipitații, cu atacuri puternice de patogeni, fără să mai poată face ceva, deoarece nu mai puteau intra în câmp să aplice tratamente curative. Rezultatul? Culturi compromise. Mai bine să previi, decât să tratezi.

5. Prea puțină deschidere la nou

Este un fapt demonstrat. Agenții patogeni evoluează. Iar hibrizii și produsele fitosanitare trebuie să țină pasul. Dar ce facem când avem un produs preferat pe care-l folosim în mod repetat sau când folosim produse din aceeași clasă chimică? Apare fenomenul de rezistență. Fermierul trebuie să se informeze continuu, de la colegi sau reprezentanții producătorilor, cu privire la noile soluții sau produse apărute pe piață, și să încerce permanent soluții noi. Tehnologiile depășite aduc profituri mici.

Material furnizat de BASF Agricultural Solutions România

Pentru abonamente Revista Fermierului, ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare
Marți, 21 Ianuarie 2020 11:04

Soia, repusă pe harta culturilor

Suprafața cultivată cu soia a crescut în anul trecut, dar nu toți cei care aleg această cultură dispun și de apă. În 2018, conform datelor Ministerului Agriculturii, soia a fost cultivată pe 167.000 de hectare, iar în 2017, pe 165.100 hectare, devenind o cultură cu un parcurs relativ constant. Societatea Agrichim Fetești, a lui Viorel Nica, este principalul partener în dezvoltarea programului de soia în România al Asociației Donau Soja care, pentru al șaselea an, a prezentat aici, în 2019, toate componentele tehnologiei culturii de soia, cu nu mai puțin de vreo 50 de soiuri în platformă.

Soiurile prezentate fermierilor în platforma demonstrativă de la Agrichim Fetești sunt de diverse origini, din diferite grupe de maturitate. „Avem în componentele tehnologiei distanța între rânduri, desimea de semănat, bacterizare sau inoculare, cum se mai spune, o verigă foarte importantă și nu prea utilizată de fermierii noștri, fertilizare, nutriție și controlul buruienilor. În plus, la Agrichim Fetești, domnul Viorel Nica, fiind un profesionist, are cultură de soia în diferite forme, și anume: cultura convențională, soia organică, cultură de soia a doua cultură după orz. Deci acoperă mai multe direcții ale culturii de soia și, într-adevăr, cu rezultate foarte bune. Să nu uităm un lucru, la Agrichim este asigurat factorul apă, pentru că toată suprafața este irigată”, a precizat directorul regional al Asociației Donau Soja, Dragoș Dima. El a adăugat că celelalte platforme demonstrative ale anului 2019 sunt în zone neirigate, reprezentative pentru cultura de soia. „Stațiunea de la Turda este o zonă cu regim pluviometric normal și este o zonă bună de cultură a soiei. Mai avem loturi demonstrative la Stațiunea de la Secuieni, care este într-o zonă de cultură cu precipitații scăzute, iar rezultatele pe platforma demonstrativă sunt încurajatoare pentru fermieri, pentru că se dovedește că soia poate fi cultivată și în zone cu precipitații mai scăzute dacă aplici o agrotehnică bună. Or, rezultatele de la Secuieni sunt relevante și o sursă bună de informații pentru cei care nu au irigații”, a mai spus specialistul Donau Soja.

La Secuieni, în Moldova, regimul pluviometric a fost sub 500 l/mp. Anul acesta, răsărirea a fost uniformă în comparație cu anul trecut, când lipsa apei în sol și-a spus cuvântul. Dar tot anul acesta a fost un pic cam prea multă apă pentru soia, ceea ce a însemnat și temperaturi mai scăzute, și cultura de soia a întârziat un pic. Dar căldura a ajutat soia să recupereze.

Noi soiuri la leguminoase, alternativele care pot echilibra portofoliul de culturi

Donau Soja a venit în 2019 cu câteva noutăți, extinzându-și preocupările și la alte leguminoase pentru boabe. „La Stațiunea de la Secuieni avem o expoziție de șase specii de leguminoase pentru boabe, 14 soiuri. În anul 2017, a fost semnată declarația Europe Soja, de 11 țări europene, la inițiativa asociației noastre, declarație care acoperă soia plus alte leguminoase pentru boabe, pentru că vorbim de diversificarea structurii de culturi, vorbim tot de azot și vorbim de a prezenta fermierilor niște culturi alternative care le pot echilibra portofoliul de culturi. În plus, încă o noutate, anul acesta, în platforme, sunt patru soiuri cu un potențial foarte interesant de utilizare, și anume hrănirea directă a păsăretului, fără prelucrare termică”, a explicat Dragoș Dima. Aceste soiuri sunt ideale pentru cei care cresc păsări, mai ales în sistemul free-range, pentru a obține produși și produse cât mai naturale.

Rețetele furajere actuale presupun utilizarea soiei prăjite. Folosind aceste soiuri, s-ar elimina pe de o parte prăjirea, fermierul câștigând timp și costuri mai mici, iar uleiul care se adaugă în furaj (cam 7%), către sfârșitul ciclului de hrănire, se regăsește deja în această sămânță. „În toamnă, facem un test de hrănire a păsărilor pentru a face analiza și a compara cele două tipuri de furajare. Dar, mai întâi, să vedem comportamentul în cultură al acestor soiuri, după care să vedem și utilizarea lor în consumul furajer”, a adăugat reprezentantul Donau Soja.

Europa nu-și va acoperi niciodată necesarul de soia?

Consumul de soia în Uniunea Europeană este foarte mare, apropiindu-se de 40 de milioane de tone pe an. „Până la lansarea proiectului Donau Soja, cam 95% din consum reprezentau importurile, în diferite forme și de pe diferite continente. În ultimii cinci ani, suprafața cultivată în Europa Centrală și de Est, pentru că aici e zona de favorabilitate a soiei, a crescut. Cel puțin necesarul pentru industria alimentară, care înseamnă vreo 6-7-8 milioane de tone pe an, poate fi acoperit din producția europeană. Niciodată Europa nu va putea acoperi tot consumul, pentru că nu are suprafața necesară”, a specificat directorul regional al Asociației Donau Soja.

Industria alimentară în UE acceptă doar soia nemodificată genetic, certificată. În furaje însă este acceptată și soia modificată genetic, sub formă de boabe sau șrot.

Astfel, soia modificată genetic nu este aprobată pentru cultivare în UE, ci doar pentru consum furaj. Pentru consumul uman ar trebui ca alimentele sau băuturile să fie etichetate cu conținutul de organisme modificate genetic (OMG): Orice depășește 0,9% trebuie etichetat. Dar consumatorul european, oricare ar fi el, nu agreează această idee. Și atunci industria alimentară s-a orientat către soia nemodificată genetic, certificată. „Încet-încet, cred că zona noastră de cultură poate asigura un necesar de zece milioane de tone, cam un sfert din consumul anual al UE ar putea să fie asigurat. Niciodată nu s-a pus problema de a stopa complet importurile, doar de a reechilibra sursele de aprovizionare. Or, soia este o cultură care a fost atât neglijată, cât și uitată mulți ani în UE. Neglijată de autorități, uitată de fermieri, încet-încet își găsește locul în rotația culturilor. Este o cultură bună, pentru că asigură azotul, pe de o parte, o echilibrare a structurii rotației și, să nu uităm, are o utilizare extraordinar de mare, 80.000 de produse din lume. Fie că sunt alimentare, industriale, cosmetice, produsele conțin într-o formă sau alta soia”, a detaliat Dragoș Dima.

De altfel, există produse 100% din soia, în perioada de post, în care românii consumă acest produs sub diferite forme. Acesta e unul din motivele pentru care Donau Soja a lărgit aria la altă specie de leguminoase pentru boabe și prezintă tuturor celor interesați specii de năut, de bob, de linte, de lupin, mazăre și fasole. De la anul, se dorește și introducerea de hrișcă. De altfel, nu numai în perioade de post, pentru o alimentație echilibrată și dinamică, sunt recomandate aceste leguminoase.

Niciun soi de soia modificată nu se regăsește în Catalogul european

În 2007, la intrarea în Comunitatea Europeană, s‑a interzis cultivarea soiei modificate genetic, România fiind singura țară europeană care producea, chiar pe suprafețe extinse. După data aderării, România nu a mai avut voie să cultive.

În prezent, cultivarea nu este permisă, deoarece ar trebui să existe soiurile înscrise în Catalogul european al soiurilor. Nu există niciun soi de soia modificată genetic în Catalogul european al soiurilor. „Sunt două sisteme de autorizare: unul este pentru partea de cultivare și unul pentru partea de consum. Pentru partea de autorizare este puțin mai complex, pentru că implică Agenția Europeană pentru Siguranța Alimentară care pregătește dosarul tehnic, care spune: soia poate fi cultivată, nu este dăunătoare pentru om, animal, mediu înconjurător. Dar acesta este un prim pas. Pasul al doilea este decizia statelor membre. Or, niciodată nu s-a atins consensul pentru autorizarea unui astfel de soi. De fapt, dacă ne uităm, nu sunt foarte multe soiuri de culturi agricole modificate genetic înregistrate, porumbul are, dar nu este cu rezistență la erbicid. Cu rezistență la erbicid nu este niciunul. Pe când, pentru partea de consum există un alt tip de autorizare, este mult mai simplu și este să zicem strict tehnic”, ne-a explicat reprezentantul Donau Soja.

CE a transmis că fiecare țară trebuie să ia o decizie proprie în acest sens. Doar că această libertate a statelor de a alege este doar dacă soiul există în Catalogul european al soiurilor. Iar în acest sens, țările membre nu au atins consensul.

„Deci nu s-a înregistrat niciun soi. Sigur că această libertate a statelor membre de a cultiva sau nu este după autorizare, dar nu am ajuns la autorizare. Pe de altă parte, în situația specifică a României, la sfârșitul anului 2006 a avut aproape 190.000 de hectare, din care cam 20.000 de hectare de soia convențională, restul de soia, modificată genetic, după care suprafața a scăzut dramatic. Deci în primii ani după aderare, suprafața a scăzut chiar la 45.000 de hectare. Când programul nostru a început erau cam 79.000 ha. Astăzi, sunt cam 170.000 ha, a fost și un vârf de 196.000 ha chiar în anul în care s-a introdus sprijinul voluntar cuplat”, a arătat Dragoș Dima.

De altfel, 11 țări au introdus această subvenție suplimentară pentru soia (unele pentru proteină, altele pentru înverzire sau chiar pentru cultura de soia în general), iar suprafața a început să crească, chiar și în Polonia, o țară care nu era tradițional cultivatoare, sau Olanda. „Eu cred că unul dintre lucrurile pe care Asociația Donau Soja le-a făcut a fost că a adus soia în dezbaterea publică, oricare ar fi ea. Și să nu uităm că România a fost un vector important în stabilirea viitoarei strategii în ceea ce privește proteina, anul trecut având loc unul dintre seminariile pe această temă chiar la București, la Ministerul Agriculturii. Pentru că e vorba de potențialul României, țara noastră având un potențial între 500.000 și 700.000 de hectare care ar putea fi cultivate cu soia sau cu alte culturi leguminoase pentru boabe”, a afirmat specialistul Donau Soja.

Planul proteic al CE pentru UE este acela de a crește procentele care să fie asigurate din producția internă. În studiul făcut de firma de consultanță de piață pentru CE s-au regăsit două culturi: soia și floarea-soarelui. România excelează deja la floarea-soarelui, fapt ce se poate întâmpla și la soia, devenind astfel un producător de proteină european.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția 15-30 septembrie 2019

Publicat în Cultura mare
Marți, 17 Septembrie 2019 19:41

Seceta „mătură” producția de cartofi

Potrivit informațiilor puse la dispoziția presei de conducerea Direcţiei Agricole Judeţene (DAJ) Braşov, producţia de cartof a cărei recoltare s-a realizat, până în prezent, pe 40% din suprafaţa cultivată, va fi, în această toamnă, sub cea obţinută anul trecut, situaţii asemănătoare urmând să se înregistreze şi la porumb şi sfecla de zahăr din cauza secetei.

Mai exact, la cartof, producţia medie este de aproximativ 23 000 kg/ha, situându-se sub cea din 2018

Lipsa apei influenţează și lucrările de toamnă şi are efect negativ asupra culturilor semănate în perioada anterioară.

În această toamnă, agricultura se confruntă cu lipsa acută de precipitaţii, deficitul de apă din sol situându-se la aproximativ 150 l/mp.

În prezent, în Brașov au fost terminate lucrările la rapiţa de toamnă - 3 450 de ha, şi la orzul de toamnă - 580 de ha. A început semănatul la grâu, din cele       17 100 de ha programate fiind semănate circa 500 de ha, dar lucrările sunt în grafic.

Din cauza secetei, spun specialiștii DAJ Brașov, este foarte mult îngreunată pregătirea patului germinativ pentru culturile de toamnă, aratul, discuitul. De asemenea, se constată o răsărire slabă şi neuniformă la culturile semănate în perioada anterioară, respectiv la rapiţă şi orz.

Publicat în Horticultura

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Bizon Profesional Agromedia 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista