institut national - REVISTA FERMIERULUI

Suprafețe în scădere cultivate cu cartof, competiția cu producătorii de tradiție din Vest, mana, ploile excesive și băltirile din 2019, imposibilitatea efectuării tratamentelor avio pentru mană sunt doar câteva dintre problemele cu care s-a confruntat și se confruntă această cultură cu tradiție în România. Realitatea acestui sector și soluțiile pentru dezvoltarea lui le-am discutat cu Romulus Oprea, președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR) și Sorin Chiru, director general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov (INCDCSZ).

Anul trecut a fost, ca și cel precedent, un an în care cultura cartofului a avut de suferit. Problemele au început în primăvară, care a fost destul de timpurie, cu ploi la plantare, ploi care au ținut aproximativ două luni. „Anul 2019 a fost un an destul de dificil din punctul de vedere atât al condiţiilor climatice, cât şi al repartiţiei precipitaţiilor. Noi am fost afectaţi pentru că la un moment dat a plouat și o sută de litri într-o zi, dar ca repartiţie a fost destul de prost asigurată şi din această cauză producţiile au fost diminuate. Chiar şi la cereale am avut producţii mai mici decât în anul 2018, mă refer la zona de influenţă a Institutului, în Ţara Bârsei”, arată Sorin Chiru, director general INCDCSZ Brașov (Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr).

S-a plantat „printre picături” și mulți fermieri nu au reușit să rebiloneze toată suprafaţa de cartof. Astfel, cartoful a fost expus și afectat de epidemia de mană care a continuat încă vreo două săptămâni. „Am avut mari probleme în a controla această boală deosebit de păgubitoare. N-am avut nici posibilitatea de a face tratamente avio, pentru că nu sunt omologate produsele care ne interesează pe noi pentru controlul manei – sunt interzise pentru tratamentul avio. Sunt în schimb omologate produse precum insecticidele, care n-au nicio relevanţă pentru ceea ce ne interesează pe noi. Aşa că majoritatea a forţat şi a stricat utilajele de aplicare terestră, s-au făcut ogaşe în terenuri, am avut băltiri. Foarte mulţi fermieri au pierdut între 10% și 15% din producție, din suprafață de fapt, din start. S‑au oprit ploile – a venit seceta. Am sărit, cum ziceam, de la o extremă la alta și pământul s-a întărit”, ne-a spus președintele Federației Naționale Cartoful din România (FNCR), Romulus Oprea, el însuși fermier, cultivator de cartofi.

În Covasna și Harghita, județe de tradiție pentru cultura cartofului, a continuat această alternare a zilelor cu temperaturi foarte ridicate cu perioade ploioase. „Aș zice că, în general, producţia a fost mai mică cam cu 15% decât în 2018, care deja a fost un an foarte, foarte problematic, mai ales în Europa de Vest. În schimb, în 2019 a fost invers: în Europa de Vest a fost aproape bine, aproape un sezon normal, cu producţii normale, și se vede ce se întâmplă pe piață, la începutul anului aveam numai cartofi de import – noi şi polonezii am fost cei care am suferit din cauza climei şi anul ăsta nu prea au fost cartofi importaţi din Polonia pe piaţa românească. Stocurile fermierilor români, în martie, erau aproape epuizate, probabil 10% din ce vedeţi pe piaţă sunt cartofi româneşti, restul sunt cartofi de import”, a explicat Romulus Oprea.

Diferența a făcut-o, dincolo de vremea bună în anumite zone, aplicarea corectă a tehnologiilor. „Per ansamblu pot spune că, în final, acolo unde s-a aplicat o  tehnologie corespunzătoare, chiar dacă producţiile au fost diminuate comparativ cu 2018, anul trecut a permis obținerea unor rezultate pozitive din punctul de vedere al profitului realizat”, susține Sorin Chiru.

Cifre „scoase din burtă”

În 2018, România a avut 33.246,42 ha cultivate cu cartof, din care 29.852,64 ha cartof consum, 496,26 ha cartof pentru sămânță, 2.897,52 cartof timpuriu pentru industrializare. În 2019, suprafața a scăzut și a ajuns la 27.000 ha.

Suprafețele cultivate cu cartof de sămânță au scăzut enorm. Dacă în 1999 se putea vorbi de 6.500 ha, în 2019 vorbim de până la 600 ha suprafață plantată (nu certificată). „Dacă ar fi să facem o comparaţie, acum 7-8 ani aveam 54.000 de hectare înregistrate la APIA. Avem în schimb o discrepanţă foarte mare faţă de cifrele oficiale publicate de INS (Institutul Național de Statistică), respectiv de Ministerul Agriculturii, care vorbesc de 174.000 de hectare. Și nu sunt nefiscalizate, din moment ce regulile sunt aceleaşi pentru toţi, din moment ce toţi fermierii mari sau mici plătesc impozit pe normă de venit. Asta înseamnă că orice fermier care produce sub două hectare de cartofi nu plăteşte niciun impozit, deci nu ar avea absolut niciun motiv să nu declare acea suprafaţă. Plus că beneficiază de acea subvenţie pe suprafaţă, ca orice alt fermier. Diferenţa cred că este în aer, eu cred că aceste cifre sunt scoase din burtă, pe româneşte”, afirmă Romulus Oprea, care crede că e posibil să mai avem 20.000-30.000 de hectare. „Vă dați seama ce ar însemna asta pentru producătorii de sămânţă? Cât material de plantat am avea nevoie cu 175.000 de hectare, când noi producem 10.000 de tone în România?”, a completat cultivatorul.

Doar 10% din necesarul propriu de cartofi pentru sămânță este asigurat de România

Legat de suprafețe, în România, cartoful pentru industrializare se cultivă pe 3.000 de hectare, cartoful de sămânţă până în maximum 600 de hectare. „Asigurăm cam 10% din necesarul de cartofi pentru sămânță, la cele circa 30.000 de hectare. Că, bineînţeles, se poate planta material necertificat pe celelalte suprafeţe şi drept urmare avem şi producţii foarte mici. În statistici avem producţiile cele mai mici din Europa, pentru că avem material de calitate slabă, sămânţă necertificată în primul rând, aşa-zisul cartof de sămânţă care, de fapt, este cartoful mărunt din culturile de consum, unde putem găsi orice”, explică Romulus Oprea.

Fermierii profesionişti, cu toate dificultăţile pe care le întâmpină, obţin producţii rezonabile, 35-45 de tone pe hectar. „De aici şi până a spune că în România se fac 12-14 tone de cartofi pe hectar în medie, iarăşi este o diferenţă foarte mare, şi eu zic că vine numai din raportarea la acele cifre care n-au nicio legătură cu realitatea. Dacă vorbim de datele INS, se spune că românul consumă cam 90-95 kg de cartofi pe an. Acum nu ştiu câţi români mai sunt în ţară, probabil sunt 15 milioane, dar dacă punem 15 milioane cu o sută de kilograme, avem nevoie de 1,5 milioane de tone. Dacă noi avem 30.000 de hectare şi producem 30 de tone, înseamnă că avem un milion de tone, ne mai trebuie 500.000 care se aduc din import, este clar. Calculul din punctul nostru de vedere este mai simplu. Celălalt cartof, produs neînregistrat la APIA, aș zice că este pentru autoconsum, nu este în niciun caz cartof destinat pieţei. Dar, repet, diferenţa între suprafeţele raportate şi ceea ce este în realitate este imposibil de justificat, nu cred în aceste cifre”, a detaliat președintele FNCR.

Statul trebuie să intervină în competiția neloială cu producătorii din Vest

Considerat a doua pâine a românului, cartoful este o cultură dificilă, care are nevoie de susținere și suport, iar acest fapt a fost semnalat, în ultimii ani, de mai toți cei implicați în domeniu.

După 1989, cartoful a fost lăsat de izbelişte. Iar dacă până în 2007, cât am avut piaţa „noastră” şi nu am fost membri în Comunitatea Europeană, fermierii români n-au avut probleme cu desfacerea producţiei pe piaţa românească, după 2007 a început competiţia directă cu marii producători de tradiţie din Vest, producători capitalizaţi, în care s-a investit 50-60 de ani după război. „Atunci trebuia să intervină statul şi să ne pună măcar pe picior de egalitate cu aceşti fermieri, pentru că peste tot în Europa cartoful este considerat o cultură liberală, nu presupune subvenţii, nu presupune nimic, doar că fiecare stat responsabil a găsit pârghiile de a ajuta această cultură prin subvenţii mascate, prin accesul la credite foarte ieftine la inputuri foarte ieftine. Noi plătim pe inputuri în agricultură mai mult decât fermierii din Vest; avem acces la credite cu dobândă de 6-7 ori mai mare decât un fermier din Vest, deci e imposibil să te capitalizezi. Am intrat în competiţie directă cu ei şi suntem, cum ar veni, cu pieptul gol în faţa gloanţelor”, a subliniat Romulus Oprea.

Ca un exemplu, legat de așa-zisul cartof toxic, în România nu se pot folosi substanţe pentru protecţia cartofului în timpul depozitării împotriva putregaiurilor, inhibitori de încolțire, pentru că sunt produse neomologate în România. În schimb, toate ţările din vest folosesc aceste produse şi-şi protejează cartoful cu care vin pe piața românească. „Inclusiv în primăvară, până în vară târziu, și nu se întreabă nimeni cum pot fi acei cartofi atât de turgescenţi. Iar producătorul român este aproape obligat să-şi vândă marfa în lunile noiembrie, decembrie, ianuarie, vorbim de cel din zona tradiţională, pentru că producătorii de cartof timpuriu din bazinele specializate din sud, în principal Dâmboviţa, Dolj, Galaţi, Constanţa, îşi vând marfa deja din vară. Or, producătorii noştri din zona tradiţională sunt „forţaţi” aproape să-şi vândă marfa în primele luni ale iernii, pentru că după aceea intervine deshidratarea, deprecierea şi competiţia cu marfa venită din import care arată, trebuie să recunoaştem, mult mai bine”, a punctat președintele FNCR.

Astfel, producătorii din Vest au putut folosi substanțe interzise la noi. Vestea bună pentru producătorii români este că, de anul acesta, acele substanțe vor fi interzise și la ei.

Tot mai puțini fermieri cultivă cartoful

Foarte mulți fermieri au renunțat la această cultură, deoarece e o cultură care într-un an te poate duce în faliment. Necesită o investiţie enormă, echivalentul înființării în fiecare an a unei plantaţii de viță-de-vie: pentru un hectar de cartofi de sămânţă, de exemplu, costurile se ridică la 10.000 de euro.

Aceste costuri le au producătorii în fiecare an la însămânțare, iar apoi sunt supuși vicisitudinilor climatice. „Poţi să ai și declasări, respingeri – ai pierdut toată cultura și n-are nimeni nicio treabă, este numai şi numai riscul tău. Dacă ar trebui să comparăm cu o cultură gen grâu sau porumb, unde se investesc 1.500-2.000, poate 2.500 de lei pe hectar și comparăm cu 25.000 de lei sau 30.000 de lei cât se consumă pentru un hectar de cartof pentru consum, deja vorbim de cifre considerabile. Prin urmare, trebuie să fii un pic nebun să continui să produci această cultură, care e fără dus și întors. În momentul în care ai investit atâţia bani în utilaje specifice şi în depozite, nu prea mai poţi să dai înapoi, pentru că ai pierdut totul”, ne-a explicat Romulus Oprea.

Din această cauză, numărul fermierilor producători de cartof e în continuă scădere, lucru observabil și la suprafețe. De pildă, Suceava era un judeţ dominant ca suprafață cultivată cu cartof în România, înainte de 1989 și până spre 2002, cu nu mai puțin de 30.000 de hectare. În prezent, suprafața cultivată se situează între 6.000 și 7.000 de hectare.

Covasna, care este cel mai mare producător de cartof pentru consum, pentru sămânţă şi pentru industrializare, a ajuns în prezent la aproximativ 9.000 de hectare. „Și acum câțiva ani avea 14.000-15.000 de hectare! Harghita, la fel, Braşovul, la fel. Deci suprafeţele sunt într-o continuă scădere şi se pare că nu observă nimeni treaba asta. În câţiva ani, noi n-o să mai avem cartof românesc şi e păcat, pentru că până la urmă vorbim de siguranţa alimentară”, a mai spus Romulus Oprea.

Dispariția cartofului de pe rafturile magazinelor a atras și creșterea prețului. Specialiștii din domeniu se tem că această creștere va fi tot mai mare, dacă nu va exista o minimă concurență cu produsul intern.

Atenția trebuie îndreptată către cercetare

O soluție pentru asigurarea continuității acestei culturi în România este ca fermierul să se îndrepte către cercetarea românească, iar aceasta să vină în întâmpinarea nevoilor lui. „La ora actuală, noi nu mai suntem în faza în care facem cercetare fundamentală. Noi facem cercetare aplicativă, acesta e profilul Institutului Național de la Brașov, şi, fiind aplicativă, se adresează în primul rând fermierilor – ceea ce facem noi prin loturi demonstrative și nu numai la institut, ba chiar la fermier. Avem acest eveniment cunoscut de toată lumea, „Ziua verde a cartofului”, când în fiecare an mergem într-o altă zonă, la un alt fermier, unde prezentăm tehnologii și soiuri noi, iar fermierii vin cu problemele lor. Şi iată că din această platformă de discuţii se generează direcţii de cercetare noi”, ne-a explicat Sorin Chiru, director general INCDCSZ Brașov.

Ca un exemplu, fermierii români sunt preocupaţi de o serie de probleme, cum ar fi Nematodul comun, Clavibacter sau Ralstonia și de cum putem evita răspândirea lor. „Apariţia acestor boli de carantine poate să genereze cinci ani de interdicție de cultură a cartofului, ceea ce din punct de vedere economic este un dezastru. Noi avem o relaţie foarte bună cu Federația Națională Cartoful din România, care cuprinde principalii fermieri din acest domeniu, care, dată fiind raţiunea asolamentului şi a rotaţiei, nu se ocupă numai de cartofi, ci au în planul lor de cultură și cereale, sfeclă, plante furajere, și iată că ne regăsim în aceste preocupări, venim către ei de fiecare dată. Inclusiv soiurile noi pe care le creăm sunt testate în aceste câmpuri ale fermierilor şi numai în momentul în care le trezesc interesul continuăm cu promovarea lor pentru a produce sămânţă”, a detaliat directorul general al Institutului Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov, institut care a avut de suferit în perioada de tranziţie.

Potențial nevalorificat?

În România, înainte de ’89 se producea sămânță de cartof pe 40.000 de hectare, iar astăzi discutăm de circa 600 de hectare. Acest fapt este reflectat și în activitatea instituțiilor. „Dar la ora actuală, părerea mea este că potențialul institutului și al stațiunilor de profil care încă sunt la Miercurea-Ciuc şi Târgu Secuiesc nu este pe deplin valorificat, în sensul că sămânţa care se produce la ora actuală este departe de ceea ce ar trebui să oferim noi fermierilor. De ce? Pentru că soiurile noastre sunt create în condiţiile din România, sunt mai adaptate condiţiilor de la noi din câmp și, să nu uităm un lucru extrem de important, factorul economic, sămânţa românească este mult mai ieftină decât sămânţa din import”, a detaliat directorul general INCDCSZ, Sorin Chiru.

Dar sămânța nu e destulă și institutul brașovean nu acoperă cererea. Astfel că anul acesta o să multiplice suprafaţa de cartof de sămânţă.

Prețul mic i-a determinat pe unii fermieri să renunţe să mai multiplice cartoful, iar pe alții să renunţe chiar la cultura cartofului, migrând spre culturi „mai în trend”, cum este soia sau rapița. „Dar punctul meu de vedere sau punctul nostru de vedere, al Institutului, este că ultimii doi ani au demonstrat pe deplin că aceia care s-au implicat în cultura cartofului la un nivel tehnologic acceptabil, de la mediu spre bun, au obţinut rezultate economice pe măsură. Deci asta ne face să sperăm că în continuare va deveni interesant şi pentru alţi fermieri să intre şi să menţină cel puţin la nivelul ăsta cultura. Din calculele noastre, o suprafaţă care s-ar stabiliza undeva la 130.000-150.000 de hectare ar fi suficientă nu numai pentru a acoperi cererea din România, dar şi pentru disponibilități de export. Ceea ce zicem noi că s-ar putea realiza”, arată Sorin Chiru, specialistul care caută soluții ca această cultură să rămână în continuare a doua pâine a României.

Mai mult, Olanda şi Germania au suferit în anii trecuţi din cauza secetei, ceea ce a dus la o cerere mai mare de cartof românesc.

Faptul că la noi se cultivă la Paralela 45, care reprezintă condiţii foarte bune pentru cultura cartofului, dar și faptul că nu se folosesc abuziv tratamente fitosanitare pot duce la păstrarea cartofului ca o cultură principală pentru români.

Atragerea fermierilor mari în producerea de sămânță

La Institutul de Cercetare-Dezvoltare pentru Cartof și Sfeclă de Zahăr Brașov s-au brevetat în ultima perioadă șapte soiuri care sunt de viitor. „Avem un sistem de multiplicare in vitro, deci dorim să facem tot lanţul de producere a cartofului pentru sămânţă şi ne dorim foarte mult să ne implicăm astfel încât să oferim cantităţile care lipsesc, să mărim cantitatea. Şi în acelaşi timp, dorim foarte mult să atragem din fermierii mari, care au potenţial să intre în acest sistem de producere a cartofului pentru sămânţă din nou, pentru că economic au şi ei de câştigat, iar noi ne răspândim în ţară creaţiile obţinute la institut în ultimii ani”, ne-a zis în încheiere directorul general INCDCSZ, Sorin Chiru.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iunie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Horticultura

Publicitate

Agricover 2020

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista