FAO (Organizația Națiunilor Unite pentru Alimentație și Agricultură) vorbește de multă vreme despre o lipsă a alimentelor, care începe să-și facă simțită prezența pe fondul actualei pandemii prin care trece întreaga planetă. Într-un studiu recent se arată că efectele pandemiei, care vor aduce „o contractare atât a ofertei, cât și a cererii de produse agricole, vor afecta toate elementele sistemului alimentar, de la producție la procesare, trecând prin comerț și sistemele logistice naționale și internaționale, și ajungând la cererea intermediară și finală”. Impactul pandemiei va fi resimțit în mod diferit, în funcție de tipul de industrie și de stadiul de dezvoltare în care să află fiecare țară, spun specialiștii FAO.

România, trebuie să recunoaștem, e o țară săracă sau, să mai îndulcim starea nației, e o țară în curs de dezvoltare. Agricultura e aceea care mai produce și cine știe cât va mai putea să o facă, având în vedere viitoarele strategii europene, Pactul Verde și De la fermă la furculiță. Până la implementarea strategiilor respective, cine știe câți agricultori vor mai exista… Seceta ultimilor ani oricum i-a falimentat pe unii, în timp ce schimbările climatice afectează întregul sector agroalimentar. Acum, s-au scumpit toate input-urile, iar bucuria prețurilor bune la cereale a fost scurtă, pentru că la reluarea ciclului de producție în această toamnă fermierii au trebuit să scoată mai mulți bani din buzunar decât preconizaseră, pentru sămânță, pentru îngrășăminte, pentru motorină, pentru gaze. Totul s-a scumpit. Și creșterile de preț nu se opresc aici. E o criză a metalului, ceea ce va genera o creștere de preț a utilajelor.

Prin urmare, criza alimentară bate la ușă, iar clasa politică are altă agendă, pe care cetățeanul român nu are loc. Guvernanții nu realizează, oare, că ciolanul pe care se bat este produs de popor?!

2021 se apropie de final, guvern n-avem, buget pentru 2022 n-avem, bani pentru agricultură, în afară de cei europeni, n-avem. Și uite așa securitatea alimentară, asigurarea hranei, este lăsată la voia întâmplării. Și, din nou, cum ne-a prins pandemia cu chiloții în vine, așa ne va prinde și criza alimentară, goi-pușcă.

Eu, ca agricultorii pe vremea lui Petre Daea, am zis că Ministerul Agriculturii nu face destul pentru agricultura României. Dar când văd „realizările” lui Oros, îmi dau seama că n-a existat în toată istoria țării un ministru mai slab, mai nepregătit și mai potrivnic agriculturii.

Revenind la Petre Daea, recent, a avut o ieșire în care a anunțat criza alimentară, cu argumente. „Creșterea prețurilor la input-urile folosite în agricultură, de la simplu la cvadruplu și mai mult, pune piedici serioase agricultorilor și lucrătorilor din industria alimentară. Prețul azotatului de amoniu a crescut de la 900 de lei la 3.920 lei/tonă; brutăriile care folosesc gaze, de la contracte de 6.000 lei/lună pentru gaze au trecut la contracte cu 30.000 lei/lună; prețurile la pesticide, motorină, utilajele agricole, piese de schimb și serviciile pentru toate acestea au crescut.”

Ce fac agricultorii în această situație? Majoritatea celor mici va dispărea, alții vor schimba structura culturilor, însă pe produsul finit cumpărătorul va trebui să plătească mai mult. În fermele mici care vor continua activitatea, în gospodăriile țărănești și în fermele mijlocii vor scădea randamentele pe unitatea de suprafață, producțiile vor fi mai mici și de slabă calitate, susține fostul șef de la Agricultură. Fermele mari vor continua să obțină producții cu randamente ridicate, ce vor putea atinge potențialul biologic al soiurilor și hibrizilor folosiți.

„Însumând aceste posibile scenarii, rezultă că vom avea pe piață o producție mai mică, la costuri mari, ce se va constitui într-o ofertă scăzută și scumpă, care nu va putea fi asimilată de consumatorul român, din cauza puterii reduse de cumpărare. Se adaugă lipsa unei rețele proprii pentru comercializarea produselor românești. Toate acestea la un loc vor crea dificultăți în aprovizionarea populației cu hrană”, arată Petre Daea.

Să vedem despre ce fermieri vorbim. Avem micii agricultori și gospodăriile care dețin suprafețe sub un hectar, circa 1,8 milioane, reprezentând în jur de 640.000 ha. Între un hectar și zece hectare sunt aproximativ 1,5 milioane de agricultori, reprezentând circa 4,3 milioane ha. Marii fermieri sunt în număr de aproape 90.000, cu o suprafață totală de vreo 7,6 milioane ha.

Putem contracara sau atenua efectele crizei alimentare? Probabil că da, dacă se sprijină financiar agricultura, și de la bugetul statului.

„Dacă astăzi se vorbește despre sănătate și pandemie, guvernanții bătându-se politic pe morții zilei, în anii care urmează, cu siguranță, dacă nu acordăm atenție agriculturii, acum și tot timpul, ne vom bate toți pe o bucată de pâine, dacă vom avea de unde să o procurăm sau cu ce să o cumpărăm”, concluzionează fostul ministru Petre Daea.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA

Caricatură de: AF Badiu

Vineri, 19 noiembrie 2021, a avut loc inaugurarea extinderii fabricii Maschio-Gaspardo România, afacere care a împlinit 18 ani de existență în țara noastră. Mirco și Andrea, fii fondatorului companiei Egidio Maschio, au fost prezenți la Chișineu-Criș, județul Arad pentru a tăia panglica.

Capacitatea de producție a fabricii Maschio-Gaspardo din România crește cu 20% pentru a satisface cerințele tot mai mari ale pieței echipamentelor agricole. Investiția care depășește trei milioane de euro, demarată în plină pandemie, anul trecut, permite diversificarea producției în gama de pluguri.

„Legătura cu România este una de lungă durată. Am ajuns aici în 2003 cu prima fabrică de producție, iar acum, 18 ani mai târziu, compania noastră a ajuns principalul producător de mașini agricole din țară, o mândrie pentru noi. Când tatăl meu a fost pentru prima dată în România ne-a spus, cu mult entuziasm, că este o țară potrivită pentru prima noastră fabrică din străinătate. El a vorbit despre poziția logistică a orașului și despre ce putem face aici. Țin să reamintesc faptul că Italia este al doilea partener comercial al României și că relațiile economice dintre cele două țări sunt foarte solide. Astăzi am reușit să extindem hala de producție cu 20%, pentru a produce utilaje de calitate care vor ajunge în toată lumea. Până acum, produsele noastre au ajuns în 114 țări din întreaga lume. Termeni precum inovație, tehnologie, agricultură de precizie nu mai sunt doar concepte abstracte de urmărit pentru Maschio-Gaspardo. Noi investim de ani buni în aceste lucruri și mereu am avut ca obiectiv îmbunătățirea constantă a utilajelor agricole. Simt o mare satisfacție că astăzi reușim să onorăm extinderea fabricii de aici din Chișineu-Criș”, a spus Mirco Maschio, președintele companiei, care a preluat funcția tatălui său și duce mai departe tradiția familiei, alături de fratele lui Andrea Maschio. 

Maschio-Gaspardo este un grup internaţional de vârf, specializat în producţia de utilaje agricole pentru arat, semănat, fertilizare, protecția culturilor, arhitectură peisagistică, recoltare şi prelucrare a fânului. Fondată în 1964 de Egidio Maschio, compania producătoare de mașini agricole cu centrul în Italia are astăzi filiale comerciale în diferite zone ale lumii, lucru care permite marelui producător de tehnică agricolă să monitorizeze evoluția nevoilor locale, oferind echipamente adaptate întotdeauna la cerințele clienților, indiferent de locația geografică de referință. Fabricile Maschio-Gaspardo sunt în Italia, România, India și China.

Foto: Maschio-Gaspardo România

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Miercuri, 3 noiembrie 2021, a avut loc, în sistem videoconferință, reuniunea Comitetului Consultativ Tematic pentru elaborarea Planului Național Strategic (PNS) 2021-2027. La sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, alături de ministrul Adrian Oros s-au aflat secretarul de stat Marius Micu, directorul general al Direcției Generale Dezvoltare Rurală - AM PNDR - Daniela Rebega, precum și directorul general al Direcției Generale Politici Agricole - Tatiana Preda.

Reuniunea precede consultările cu grupurile de lucru PNS care se vor desfășura pe parcusul lunii noiembrie și la care vor participa peste 160 de entități cu rol important în domeniul agriculturii și dezvoltării rurale, precizează Marius Micu.

Subiectele discutate s-au referit la calendarul estimativ al adoptării pachetului legislativ privind reforma Politicii Agricole Comune la nivelul Uniunii Europene, prezentarea structurii PNS, a stadiului actual și a etapelor viitoare, prezentarea alocărilor financiare pentru intervențiile propuse pentru perioada 2023-2027.

Secretarul de stat din MADR, Marius Micu, a prezentat pe larg bugetul PNS 2023-2027, prin care România va beneficia de aproximativ 15,90 miliarde de euro. „Discuțiile interactive din cadrul reuniunii au generat, pe lângă diseminarea unor informații, un schimb de idei și bune practici util și constructiv”, a punctat Marius Micu.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Foto: MADR

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidurile solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsurile 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale și 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se va desfășura în intervalul 29 octombrie 2021, ora 9:00 – 31 ianuarie 2022, ora 16:00 pentru submăsura 6.2, iar pentru submăsura 6.4. în intervalul 2 noiembrie 2021, ora 9:00 – 1 februarie 2022, ora 16:00.

Pentru submăsura 6.2 - Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale suma totală disponibilă pentru investiții este de 50 de milioane de euro. Solicitanţii eligibili pentru sprijinul financiar sunt fermierii sau membrii unei gospodării agricole care își diversifică activitatea prin înființarea unei activități neagricole pentru prima dată în spațiul rural (autorizați cu statut minim de PFA). Totodată, sunt eligibile microîntreprinderile şi întreprinderile mici existente din spațiul rural, care își propun activități neagricole pe care nu le-au mai efectuat până la data aplicării pentru sprijin, precum și microîntreprinderi şi întreprinderi mici noi, înființate în anul depunerii Cererii de finanțare sau cu o vechime de maximum 3 ani fiscali consecutivi, care nu au desfășurat activități până în momentul depunerii acesteia (start-up).

Sprijinul public nerambursabil se acordă sub formă de sumă forfetară, în funcție de tipul investiției. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepția activităților de producție, pentru care valoarea sprijinului este de 70.000 euro pentru un proiect.

Activitățile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.2 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.

Pentru submăsura 6.4 – Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole, suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 100 de milioane de euro.

Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înfiinţate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizaţi cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanelor fizice neautorizate.

Sprijinul public va reprezenta 90% sau 70% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea cheltuielilor eligibile nerambursabile va fi de maximum 200.000 de euro, cu respectarea condițiilor ajutorului de minimis. Plafonul minim acceptat pentru un proiect finanțat prin această submăsură este de 10.000 de euro, această sumă reprezentând valoarea totală eligibilă a proiectului.

Pentru a beneficia de intensitatea sprijinului de 90%, toate codurile CAEN propuse spre finanțare trebuie să fie aferente unor activități de producție. Activitățile pentru care se solicită finanțare prin submăsura 6.4 trebuie să se regăsească în Lista codurilor CAEN eligibile, respectiv în Anexa 7 la Ghidul solicitantului. Dintre acestea, amintim: investiții noi în unităţile de primire turistică de tipul: parcuri de rulote, camping, bungalow, fabricarea produselor textile, îmbrăcăminte, articole de marochinărie, articole de hârtie şi carton, fabricarea produselor chimice, farmaceutice, fabricare produse electrice, electronice etc.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a publicat Ghidul solicitantului pentru obținerea sprijinului financiar prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020). Prin urmare, fermierii pot obține finanțare pentru investițiile în exploatațiile agricole.

Sesiunea pentru primirea cererilor de finanțare se desfășoară în intervalul 25 octombrie 2021, ora 9:00 – 25 ianuarie 2022, ora 16:00. Suma totală disponibilă pentru investiții în cadrul acestei sesiuni este de 760 de milioane de euro.

Solicitanții eligibili pentru sprijinul acordat prin submăsura 4.1 – Investiții în exploatații agricole sunt fermierii a căror exploatație se situează pe teritoriul României și care desfășoară o activitate agricolă. Categoriile de beneficiari eligibili care pot primi fonduri nerambursabile sunt detaliate în Ghidul Solicitantului.

Cuantumul sprijinului acordat pornește de la 30% și poate ajunge la maximum 90%, în funcție de dimensiunea economică a exploatației, de tipul de beneficiar și de investițiile ce urmează a se realiza prin proiect.

Astfel, pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică între 8.000 – 250.000 euro SO (standard output) și pentru cele zootehnice cu dimensiunea economică până la 500.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 50% din totalul cheltuielilor eligibile. Valoarea sprijinului pornește de la 350.000.000 euro și poate ajunge la un milion de euro pentru anumite tipuri de investiții. Pentru aceste categorii de ferme și pentru anumite tipuri de investiții, intensitatea se va putea majora cu 20 puncte procentuale, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 70%.

În cazul fermelor vegetale cu dimensiunea economică între 250.000 – 500.000 euro SO și a celor zootehnice cu dimensiunea economică între 500.000 – 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi, de asemenea, de 50% din totalul cheltuielilor eligibile, însă valoarea sprijinului pleacă de la 400.000.000 euro și poate ajunge până la 1,5 milioane euro.

Pentru fermele vegetale cu dimensiunea economică peste 500.000 euro SO și pentru fermele zootehnice cu dimensiunea economică peste 1.000.000 euro SO, rata sprijinului public nerambursabil va fi de 30%, iar valoarea sprijinului poate ajunge la 1,5 milioane euro, în funcție de investițiile propuse a se realiza prin proiect.

În ceea ce privește beneficiarii cooperative, grupuri de producători și organizații de producători, rata sprijinului public nerambursabil va fi de maximum 90% și va putea ajunge până la 1.500.000 euro indiferent de tipul investiției și de dimensiunea fermei. Intensitatea sprijinului pleacă de la 50% și se va putea majora cu câte 20 puncte procentuale pentru anumite tipuri de investiții, dar rata sprijinului combinat nu poate depăși 90%.

Investițiile pentru care se poate aplica majorarea cu câte 20% a ratei sprijinului sunt cele realizate de tinerii fermieri, cele legate de agromediu și de agricultură ecologică, investițiile în zone care se confruntă cu constrângeri naturale și cu alte constrângeri specifice sau pentru investițiile colective.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Sunt tot mai multe afacerile de nișă, puse pe picioare din dorința de a face traiul la sat mai confortabil. De-a lungul timpului am  prezentat tot felul de mici businessuri, cu lavandă, șofran, ciupercării sau plantații de alun. Ei bine, de această  dată, vom vorbi despre o afacere clădită pe petale de trandafiri.

La Curtea, în județul Timiș, familia Grecu, Ciprian și Vasilica, și-a investit economiile într-o mică plantație de trandafiri, o idee prinsă „din zbor” și pusă în practică cu succes. „Am pornit la drum prin 2014, spune Ciprian Grecu. Stând de povești cu prietenii, cineva a spus la un moment dat că ar merge un business cu trandafiri, că sunt ușor de întreținut și se pot face multe produse pe bază de trandafiri. Am luat aminte și în 2014 am plantat primii 300 de butași de trandafiri din soiul Rose de Rescht, trandafiri pentru dulceață. Am început să iubesc cultura de trandafiri și dacă am văzut că merge, în 2015 am mai plantat 300 de butași.” Soția, Vasilica Grecu, completează: „Nu am știut nimic despre cultura de trandafiri. Cele mai multe lucruri le-am aflat de pe internet. Acolo am văzut că se poate face dulceață, sirop, oțet, ulei de trandafiri, apă de trandafiri sau odorizant pentru cameră. Ne-a ajutat și soacră-mea cu rețete din bătrâni și așa am scos primele produse. De trei ani am început să vindem mai serios. Ne-a cam încurcat pandemia, dar am reușit să mergem pe la târguri și pe la tot felul de evenimente din zona Făgetului și lumea a început să ne cunoască. Am intrat și în circuitul Banat Brunch și am avut de curând oaspeți chiar la noi acasă pe care i-am tratat cu produsele din trandafiri și pe care aceștia le-au apreciat în mod special. Au vizitat plantația, au făcut poze, le-a plăcut”.

Vedeta, dulceața

Așadar, petalele de trandafiri stau la baza unor produse diverse și apreciate, dar se pare că dulceața de trandafiri este „vedeta”. Procesul de producție implică desigur întreaga familie. Maestrul tehnolog este Vasilica Grecu. „Petalele trebuie să fie proaspete, culese înainte de răsărit ca să nu-și piardă parfumul. Eliminăm partea albă din petale care dă un gust amar, apoi intervine soțul care le frământă bine până când petalele lasă zeamă și le lăsăm la dospit de azi pe mâine. La fierbere, folosim zahărul invertit, adică fierbem apă cu zahăr până când se formează un sirop destul de gros. Adăugăm petalele frământate cu tot cu lichidul rezultat și continuăm fierberea până când dulceața de trandafiri este gata. Mai punem și zeamă de lămâie care are atât rol de conservant, cât și ca potențiator de culoare. Vă asigur că este o bunătate. Noi dăm garanție un an de zile, dar dulceața ține mult mai mult, dacă este depozitată corespunzător.”

Pentru că treburile sunt împărțite echitabil,  apa de trandafiri sau hidrolatul de trandafiri este produsă de Ciprian Grecu. „Hidrolatul îl obținem prin distilare. Seamănă oarecum cu producția de răchie, mai cu seamă că este și bună de băut, doar că nu are tărie alcoolică. Se poate folosi cu succes în bucătărie la blaturi, prăjituri, clătite. Un produs foarte apreciat este și oțetul de trandafiri, pe care îl folosim la prepararea salatelor. Procesul este unul mai de durată, pentru că plantele trebuie să stea la macerat. Noi folosim trei ture de petale că să obținem o aromă pronunțată de trandafiri”, precizează Ciprian Grecu.

Terenuri de calitate slabă puse în valoare de plantația de trandafiri

Trandafirii din soiul Rose de Rescht au o inflorescență foarte bogată și înfloresc în valuri vreme de trei-patru săptămâni. Din păcate, anul acesta, din cauza vremii capricioase, recoltatul a început mai târziu și recolta a fost mai săracă. „Anul acesta, am cules până acum o singură dată, din cauza vremii. Am avut o primăvară rece și ploioasă. Și anul trecut am pierdut o cantitate mare de petale din cauza ploilor. De altfel, asta a fost cea mai serioasă problemă pe care am avut-o și pe care nu avem cum să o contracarăm, pentru că, în rest, tratamentele pe care le facem sunt doar pe bază de macerat de plante și dau rezultate bune”, ne-a spus Vasilica Grecu.

Ciprian Grecu a făcut o adevărată pasiune pentru trandafiri și speră că într-un viitor nu foarte îndepărtat afacerea să susțină întreaga familie și nu să fie doar o sursă suplimentară de venit. Cel mai mult își dorește o instalație profesională în care să poată procesa trandafirii. „Deocamdată, tot ceea ce facem facem în stil tradițional, adică pregătim totul manual, fierbem în oale pe aragaz ș.a.m.d. Visul meu este să ajung să extrag uleiul din petalele de trandafir. Este un produs foarte căutat și foarte scump, dar mai am de așteptat, pentru că instalația este foarte scumpă și suprafața cultivată cu trandafiri trebuie extinsă. De extins mai am unde, dar deocamdată lipsesc fondurile...”

După opt ani de experiență, familia Grecu a ajuns la concluzia că o plantație de trandafiri este mai profitabilă decât orice altă cultură convențională, mai cu seamă că terenurile din zona comunei Curtea sunt de o calitate mai slabă, fiind situate în zona colinară a județului Timiș. „Noi nu facem agricultură la scară mare. Suntem doar o gospodărie oarecum tradițională în care producem mai mult pentru consum propriu. Avem doi porci, o văcuță, ceva păsări. În condițiile astea, plantația de trandafiri este mai rentabilă decât toată suprafața de teren pe care o lucrez la un loc”, a încheiat capul familiei, Ciprian Grecu.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Clubul Fermierilor Români consideră că țara noastră are nevoie astăzi, mai mult ca oricând, de asigurarea unor politici care să sprijine creșterea valorii adăugate în agricultură prin stimularea cantității de depozitare și procesare a cerealelor și plantelor oleaginoase. Concomitent trebuie realizate investiții de modernizare a infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale.

„Spre exemplu, pentru cultura de floarea-soarelui, țara noastră utilizează pentru consumul intern aproximativ 1,2 – 1,3 milioane tone, dintr-un total prognozat la nivelul anului 2021 de 3,3 milioane tone. Această cantitate reprezintă circa 34% din producția Uniunii Europene specifice acestei culturi, realizată la un randament minim de 2,75 tone/ha, în cadrul unei suprafețe însămânțate de 1,2 milioane de hectare”, explică Cezar Gheorghe, consultantul Clubului și expert analist în comerțul cu cereale.

Analistul precizează că, anul acesta, România înregistrează un maxim al producției de floarea-soarelui, raportat la perioada ca membră a spațiului comunitar european, înregistrând astfel o creștere de aproximativ 1,22 milioane tone față de anul 2020. „Lipsa unor unități de procesare la nivel național conduce la vânzarea materiei prime către țări precum Bulgaria (aproximativ 400.000 tone/an), Turcia (aproximativ 400.000 tone/an), Ungaria (aproximativ 220.000 tone/an), țări din Asia sau vestul Europei (Olanda, Franța și Spania). Practic, în acest an agricol, vreo două milioane de tone vor fi exportate la nivel intra-UE și extra-UE”, concluzionează Cezar Gheorghe.

Impactul financiar al acestor exporturi indică o diferență de 535 dolari/tonă (vânzare materie primă), comparativ cu 1.570 dolari/tonă (vânzare produse procesate), cumul realizat din producția de ulei brut (1.200 dolari/tonă) și cantitatea de șrot rezultat (370 dolari/tonă). Prin acest calcul, Clubul Fermierilor Români arată că România ar fi putut genera în acest an, doar la nivelul culturii de floarea-soarelui, o valoare adăugată de 2.070.000.000 dolari, fără a lua în calcul veniturile provenite din zona de industrie conexă (procesarea, activitatea furnizorilor de produse necesare procesării, activitatea producătorilor de mase plastice, logistica și distribuția uleiurilor, distribuția și suportul acordat industriei cărnii prin vânzarea de șrot etc).

Suprafața cultivată cu floarea-soarelui în România reprezintă 27,3% din suprafața totală a Uniunii Europene, aspect care indică încă o dată potențialul de valorificare a acestei materii prime pe plan național. În comparație cu Franța, una dintre țările cu cea mai mare suprafață agricolă la nivel european, care a însămânțat în acest an aproximativ 660.000 ha, România înregistrează unul dintre cele mai bune randamente agricole specifice acestei culturi. Mai mult, anul trecut țara noastră a raportat un deficit important privind producția de floarea-soarelui, respectiv 820 mii de tone față de 2019, aspect care a generat ulterior modificări ale prețurilor aferente principalelor produse agroalimentare și nu numai.

„Acest randament se poate menține sau poate înregistra creșteri anuale doar prin realizarea de investiții în modernizarea infrastructurii principale a sistemelor hidroameliorative, care să permită creșterea competitivității afacerilor agricole românești și îndreptarea deficitului balanței comerciale. Diminuarea producției agricole din ultimii ani, datorată lipsei de precipitații, a condus la realizarea unui randament scăzut a celor mai importante culturi agricole la nivel național. Având în vedere impactul pe care l-a avut în fermele din țara noastră, seceta pedologică din 2020 a evidențiat încă o dată importanța vitală a apei pentru agricultură. Întregul spațiu comunitar beneficiază în mod direct de materia primă oferită de țara noastră, iar o diminuare a acesteia va conduce la o instabilitate a securității alimentare, un aspect extrem de important în această perioadă”, afirmă Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Țări precum Rusia sau Ucraina aplică o politică de protecție a siguranței alimentației interne. Spre exemplu, Ucraina nu rambursează TVA-ul (valoare 20%) la exporturile semințelor de floarea-soarelui, având o mică taxă de export, în timp ce Rusia aplică o taxă de export la nivelul semințelor de floarea-soarelui în valoare de jumătate din costul unei tone, dar nu mai puțin de 320 dolari/tonă. Începând cu 1 septembrie 2021, Rusia va institui o taxă la nivelul uleiului brut de 170 dolari/tonă, aspect care va conduce la lipsa exporturilor în cadrul acestei țări.

„Dezvoltarea unor unități de procesare la nivel național va permite crearea unor locuri de muncă, dezvoltarea industriei conexe ca suport pentru activitatea de bază și care la rândul ei, prin segmentele care o compun, va contribui la generarea de valoare financiară și socială. Clubul Fermierilor Români își manifestă interesul și disponibilitatea de a contribui activ, alături de celelalte părți implicate, la stabilirea acțiunilor și a priorităților care vizează implementarea cu succes a unor politici care să permită dezvoltarea unităților de procesare la nivel național și a proiectelor de îmbunătățiri ecosistemice și funciare la nivel național”, consideră Florian Ciolacu.

România are nevoie de o coordonare care să asigure în mod eficient, responsabil și sustenabil echilibrul între nevoia asigurării securității alimentare a țării și calitatea produselor exportate, respectând în același timp condițiile europene specifice fiecărui produs în parte.

În acest sens, pentru a sprijini fermierii în scopul creșterii valorii adăugate generate de afacerile agricole din România, Clubul Fermierilor Români propune următoarele:

• Stimularea finanțării specifice realizării unor investiții în infrastructura de depozitare;

• Subvenționarea dezvoltării și modernizării unităților de procesare cu scopul creșterii capacității de procesare;

• Oferirea de sprijin cuplat pentru fermieri, în vederea păstrării în țară a materiei prime specifice zonei de procesare;

• Crearea de facilități fiscale pentru activitatea de procesare;

• Ofertarea produselor procesate în piețele tradițional partenere pentru vânzarea materiei prime, concomitent cu identificarea de piețe noi pentru comercializarea produselor finite.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe 10 august 2021 a fost publicat în Monitorul Oficial Partea I, Ordinul nr. 178/2021 pentru aprobarea Normelor metodologice privind condițiile de punere în aplicare a măsurii de distilare a vinului în situații de criză, eligibilă pentru finanțare în cadrul Programului Național de Sprijin în Sectorul Vitivinicol 2019-2023. Măsura de acordare a sprijinului financiar va fi aplicată la nivel național de către Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA).

Până la data de 1 septembrie 2021, solicitanții trebuie să depună cererile de solicitare a sprijinului financiar aferent măsurii de distilare a vinului în situații de criză, la sediul APIA – Aparat Central. Cererea însoțită de documentele prevăzute în OMADR 178/2021 poate fi transmisă și prin mijloace electronice și/sau poștă/curierat. Documentele transmise prin mijloace electronice trebuie să fie semnate și datate, iar copiile trebuie să fie certificate „conform cu originalul” de către solicitant.

Valoarea sprijinului este stabilită la 4,52 lei/litrul de vin cu DOC, IG și 2,66 lei/litrul de vin varietal care va fi distilat. Costurile eligibile pentru sprijin cuprind costul vinului, costul transportului vinului către distilerie și costul distilării vinului în cauză. Din valoarea sprijinului menționat, distilatorul plătește producătorului care a furnizat vinul către distilerie 3,88 lei/litrul de vin cu DOC, IG și 2,02 lei/litrul de vin varietal.

În situația în care sumele aferente cererilor de plată selectate depășesc resursele financiare alocate măsurii de distilare a vinului în situații de criză, valoarea sprijinului se reduce proporțional conform prevederilor OMADR 178/2021.

Volumul minim de vin ce poate face obiectul cererii de plată este de 10 hl.

Sprijinul financiar pentru măsura de distilare a vinului în situații de criză se acordă:

• în avans (valoarea avansului este de maximum 100% din valoarea corespunzătoare volumului estimat conform art. 5 alin. (2) lit. d), în condițiile constituirii unei garanții bancare de 110% din valoarea avansului solicitat);

sau

• după finalizarea operațiunilor de distilare și denaturare.

Produsul rezultat în urma distilării vinului pentru care se acordă sprijinul financiar va fi supus procedurii de denaturare pentru a se asigura utilizarea acestuia exclusiv în scopuri industriale, inclusiv în scopuri de dezinfectare sau farmaceutice, sau în scopuri energetice, astfel încât să se evite denaturarea concurenței, precizează APIA.

Plata sprijinului se face până la data de 15 octombrie 2021, integral din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA), prin Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură.

Condiții de eligibilitate pentru aprobarea sprijinului financiar

• Distileria să fie localizată pe teritoriul României;

• Să dețină autorizație valabilă la data începerii procesului de distilare a vinului și să obțină în urma acestuia un produs cu o concentrație alcoolică de minimum 92% din volum;

• Cantitatea de vin pentru care se solicită ajutor pentru distilare în situații de criză să fie certificată de către Oficiul Național al Viei și Produselor Vitivinicole (ONVPV) cu privire la dreptul de comercializare a vinurilor cu denumire de origine controlată (DOC), vinurilor cu indicație geografică (IG) și vinurilor varietale.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Odată cu comunicarea oficială a Comisiei Europene către Parlamentul European din data de 20 mai 2020, prin care se făcea publică strategia dorită a se implementa și cunoscută sub numele de ,,Farm to Fork”, s-au lansat și câteva obiective ambițioase privind modularea tehnologiilor agricole, iar unul dintre acestea este reducerea consumului de pesticide cu 50% până în anul 2030.

În altă ordine de idei, a apărut și opinia, din ce în ce mai puternic și mai larg manifestată în rândul fermierilor și organizațiilor profesionale ale acestora, că această dorință (cel puțin în prezent) va afecta în mod fundamental competitivitatea și durabilitatea fermelor europene în raport cu cele din alte țări, mai ales cele din America.

Toată această formulare se regăsește, mai exact, într-o mică alocare de spațiu din cadrul comunicării, unde se arată: ,,Comisia va lua măsuri suplimentare pentru a reduce cu 50 % nivelul general de utilizare și de risc al pesticidelor chimice, precum și pentru a reduce cu 50 % utilizarea de pesticide mai periculoase, până în 2030. Pentru a deschide calea către alternative și pentru a menține veniturile fermierilor, Comisia va lua o serie de măsuri.” (Comunicarea Comisiei către Parlamentul European din 20.05.2020).

Dar, din păcate, așa cum este obiceiul birocratic al funcționarilor europeni, atunci când nu este foarte clar cum se dorește a se face un lucru sau nu se cunoaște exact tipul de răspuns, sau intensitatea acestuia din partea celor care vor trebui să implementeze măsura, se merge pe un sistem de a ,,se arunca năvodul” pentru a se vedea ce se întâmplă ulterior, modalitate aplicată și în acest caz. Spun acest lucru deoarece în mod oficial nu există încă nicio comunicare publică cum se va implementa măsura și care vor fi procedurile, dar voi reveni mai jos la aceste aspecte.

Am arătat, cu altă ocazie, că la fel cred că se întâmplă și în cazul dorinței Comisiei de a se ajunge ca 25% din suprafața agricolă europeană să fie cultivată ecologic sau nivelul de folosire a îngrășămintelor chimice să scadă cu 40%, obiective de apreciat și de dorit a fi implementate în condițiile schimbărilor climatice globale, dar care cred că vor fi fără finalitate, dacă nu se vor implementa la nivel global, nu doar european, aspect care nu este chiar simplu de realizat.

Dar astăzi mi-am propus să discutăm niște cifre simple, referitoare la consumul de pesticide raportate la terenul agricol (include teren arabil, teren cultivat cu vii, legume, livezi, etc. și pășunile, și fânețele), cifre care sunt prelucrate după informațiile oficiale din FAOSTAT și au în vedere perioada 1990-2018, deci aproape 30 de ani.

Pentru a putea face niște comparații cât mai sugestive, am făcut 4 grupe de țări, una a celor cu tehnologii ,,libere”, adică unde se folosesc pe scară largă inclusiv tehnologiile OMG (modificate genetic), și am în vedere Argentina, Brazilia și SUA.

A doua grupă este reprezentată de forțele agricole din vestul Europei și mă refer la Franța, Germania și Belgia, apoi, a treia grupă, un număr de țări din centrul și estul Europei comunitare, și am avut în vedere Austria, Ungaria, Bulgaria și România, și ultimul grup este cel al țărilor care sunt deja forțe agricole din punctul de vedere al producțiilor totale de produse agricole, nu și al tehnologiilor (încă), sau mai exact al randamentelor la hectar, și aici am avut în vedere Rusia și Ucraina.

Cifrele prezentate se referă la kilograme de substanță activă, așa cum este clasificarea FAO, fără a se preciza alte date sau forme de comparație, deci pot apărea aici anumite nuanțe, cum ar fi folosirea pesticidelor sulfonilureice, caracterizate prin aplicarea de doze foarte mici, de până în 100 gr de produs comercial/ha, ceea ce în mod normal influențează consumul raportat la hectar, dar acestea sunt datele.

Analizând datele din tabelul nr. 1, vom observa în cazul Argentinei și al Braziliei o creștere a consumului de pesticide între anii 1990-2010, cu peste 750%, adică asta arată că aceste țări au parcurs o fază de dezvoltare puternică a agriculturii și având un vârf al consumului în anul 2010, după care a urmat o relativă plafonare a consumului de pesticide.

Această creștere a consumului s-a înregistrat inclusiv între anii 2000 și 2005, perioadă de introducere și dezvoltare a culturilor modificate genetic, în special la soia și porumb, care, contrar multor opinii, nu au adus o reducere a consumului de pesticide, în condițiile în care de exemplu cultura de soia modificată genetic a ajuns să reprezinte peste 20% din suprafețele totale de cultură din Argentina sau Brazilia.

În comparație, se poate vedea maturitatea agriculturii americane, care între 1990 și 2018 are variații extrem de mici ale consumului total de pesticide, chiar și în perioada ulterioară dezvoltării culturilor modificate genetic, aspect care pentru mulți poate constitui o surpriză, în sensul că o agricultură destul de ,,hulită” din punctul de vedere al protecției mediului are alte realități în raport cu percepțiile noastre.

Dacă trecem Atlanticul, vom constata în vestul Europei că în cazul țărilor precum Franța, Germania și Belgia, realitățile se schimbă, iar consumul de pesticide apare mult mai ridicat, cu vârful de consum în cazul Belgiei, unde consumul este în jurul a 5 kg substanță activă/ha teren agricol.

În plus, în ultimii ani tendințele în cazul acestor țări (Franța, Germania și Belgia) nu sunt clar manifestate și nu se poate afirma că are loc cu adevărat o reducere a acestui consum în vreuna din cele 3 țări menționate, cu toate presiunile de mediu existente în societate.

Dacă comparăm țările din vestul Europei cu cele din America, am considera la prima vedere cum consumul de pesticide este clar mai mare în cazul țărilor europene, dar vom vedea mai jos că realitatea trebuie analizată luând în calcul și un alt factor extrem de important, respectiv ponderea suprafeței arabile din total suprafață agricolă.

Analizând țările din centrul și estul Europei, vom constata în cazul Austriei că în ultimii doi-trei ani a înregistrat o creștere accelerată a consumului de pesticide, cu peste 35%, fapt dat de suprafețele însemnate de rapiță, unde consumul de pesticide este ridicat, iar interzicerea neonicotinoidelor pare a influența în mod semnificativ creșterea consumului de insecticide (vom reveni cu un articol pe această temă).

Nu trebuie să uităm că asistăm la această creștere în condițiile în care Austria este și campioana europeană a suprafețelor lucrate ecologic și care reprezintă 25% din suprafața agricolă, dar impactul este neglijabil asupra consumului de pesticide, fiindcă suprafețele ecologice sunt reprezentate de pășuni alpine care oricum aveau un consum mic de pesticide și în agricultura convențională.

Apoi, dacă mergem mai departe, vom constata în cazul Ungariei că a existat o tranziție  de la agricultura de stat a anilor `90 la noua agricultură privată pe baze capitaliste, care s-a manifestat ca principiu în cazul tuturor țărilor foste comuniste și, normal, a influențat și consumul de pesticide în agricultură.

Diferența este dată de faptul că în cazul Ungariei s-a atins cel mai scăzut consum de pesticide în jurul anului 2000, după care a avut loc o creștere accelerată a acestuia, urmată de o stabilizare relativă în cazul ultimilor 20 de ani, ceea ce se coroborează cu nivelul atins de agricultura ungară, unde tehnologia se aplică mult mai uniform între exploatațiile mici și mari.

Surprinzător, Bulgaria se aseamănă din acest punct de vedere destul de mult cu Ungaria, cu mențiunea că acum consumul de pesticide este mult mai mare decât cel moștenit din perioada comunistă, iar vecinii de la sud de Dunăre au turat motoarele de dezvoltare a sectorului agricol cu mult mai mult decât în cazul României.

Amintind de România, este de menționat că nu am reușit la acest moment, la 30 de ani de la Revoluție, să atingem măcar 40% din consumul de pesticide de atunci și asta nu datorită aplicării unor tehnologii de top, ci doar datorită incompetenței politice de a gestiona acest sector și unde tot felul de neaveniți au ocupat scaunele de demnitari, nereușind să pună bazele agriculturii pe fundații serioase, astfel încât pe mai mult de jumătate din suprafața agricolă a țării tehnologiile aplicate sunt de-a dreptul rudimentare.

Totuși, putem fi ,,mândri” că nu suntem singura țară incapabilă de evoluție în domeniul agricol și o situație asemănătoare este și în Ucraina, unde, la fel ca și la noi, abia au atins 50% din consumul de pesticide din anii ‘90. La acest tandem de țări se adaugă Rusia, care prost a lucrat și lucrează în continuare terenul agricol, dar, timid, se manifestă o tendință de creștere a acestui consum de pesticide. În cazul Rusiei și în cel al Ucrainei, doar volumul producțiilor este impresionant, nicidecum gradul de intensivizare a producției, situație cu care ne mândrim și noi că suntem mari și tari, dar doar ca volum al producțiilor de porumb, grâu sau floarea-soarelui, nu și ca randamente la hectar, adică, cum era o vorbă, mușchi are, cap ce-i mai trebuie.

Un alt aspect de care s-a ținut seama în analiză (așa cum am menționat și mai sus) este ponderea terenului arabil din total teren agricol, indicator care va permite o analiză mai obiectivă a comparațiilor între consumurile țărilor din America cu cele din Europa, de exemplu.

Importanța acestui indicator apare din faptul că în cazul țărilor din America, ponderea terenului arabil din total teren agricol  este mică, cum ar fi în Argentina, de circa 23%, în Brazilia, de 26%, iar în cazul SUA ponderea este medie, adică de circa 44%. Adică, mai simplu spus, acest indicator arată că în principal restul terenului agricol este folosit pentru creșterea animalelor prin pășunat, unde consumul de pesticide este foarte redus și apoi mai poate fi folosit într-o mai mică măsură pentru alt fel de culturi, cum sunt livezile, viile sau terenurile pentru legumicultură.

O altă observație contrară miturilor frecvente este reprezentată de faptul că suprafața agricolă totală în Argentina și Brazilia a crescut în ultimii 30 de ani cu cifre între 3 și 6%, adică foarte mici la orizontul de timp, cu toate că defrișările din Amazonia sunt puse în cârca agriculturii (repet, cifrele sunt de la FAOSTAT), dar nu cred că pe drept, după aceste date.

Dacă ne întoarcem în Europa, prin comparație, ponderea terenului arabil din total teren agricol în cazul unor țări cum sunt Franța, Germania sau Belgia oscilează între 62 și 70%, la care se adaugă suprafețe intensiv lucrate, cum sunt plantațiile de pomi, vii, sau legume și unde consumul de pesticide este accentuat datorită numărului mare de tratamente și care influențează semnificativ consumul total de pesticide.

În cazul în care consumurile de pesticide le-am raporta doar la terenurile arabile (cum se vede în tabelul nr. 2), constatăm că diferențele între consumurile totale de pesticide la țările din America de Sud și Nord comparativ cu Europa de Vest se schimbă, în sensul că în Argentina și Brazilia consumul de pesticide pe hectarul de teren arabil este mai mare decât în Franța sau Germania, cu toate că în cazul primelor țări culturile modificate genetic ocupă ponderi foarte importante.

Campionii consumului de pesticide în situația noastră rămân fermierii belgieni, în timp ce chiar și cu acest indicator luat în calcul,  consumul agriculturii americane este la nivelul agriculturii din Ungaria sau Austria, asta pentru că intensivizarea culturilor de cereale păioase (de exemplu) nu este stimulată, iar producțiile sunt la nivelul a 3.500 kg/ha, comparativ cu medii de peste 7.000 kg/ha în țări ca Franța, Germania sau Belgia, aspect care se întâlnește și la alte culturi.

Fără a avea pretenția adevărului absolut, cred că aceste prime cifre merită atenție măcar prin faptul că ridică niște semne de întrebare în raport cu eficiența culturilor modificate genetic asupra reducerii consumului de pesticide, fără a se discuta de sistemele tehnologice globale. Nu vorbim aici de eficiența economică și nici de ușurința aplicării acestor tehnologii, unde realitatea poate și este alta, dar din punctul de vedere al dorinței de mediu a Comisiei europene lucrurile sunt discutabile și cred că trebuie făcută o analiză mai profundă a implicațiilor.

Un alt aspect este că la acest moment agricultura americană pare a fi cea mai echilibrată  din punctul de vedere al acestui consum și cred că au găsit un echilibru între tehnologiile convenționale, sistemele de cultură a plantelor OMG și au început și dezvoltarea suprafețelor ecologice. Statul a înțeles că anumite culturi mai bine le subvenționează decât să le dezvolte productivitatea în dauna unor costuri de mediu și am arătat mai devreme situația culturii de grâu.

Fără a continua dezvoltarea subiectului în acest material care este limitat ca spațiu, îmi pun totuși întrebarea cum se va reduce consumul de pesticide în Europa comunitară? Doar prin simpla reducere cu 50% atât la cei care aplică peste 8 kg substanță activă la hectar, cât și la cei care abia aplică un kg la hectar, cum este cazul României? Care vor fi criteriile de raportare și comparație între agriculturile mature din vestul Europei cu cele în curs de formare din est? Sau cum vom rezista în fața competiției unor țări ca Brazilia și Argentina, care au și consumuri ridicate de pesticide, dar utilizează și culturi modificate genetic? Își va permite Europa să reducă productivitatea la culturi de genul cerealelor păioase, al rapiței sau al sfeclei de zahăr, care au un consum foarte ridicat de pesticide, doar pentru a-și îndeplini ambițiile de mediu, care nu sunt foarte clar și hotărât asumate de alte țări mari producătoare în agricultură?

România ca să își atingă potențialul agricol se estimează că ar trebui să aibă un nivel de consum ca Franța sau Germania, ceea ce ar însemna să înregistrăm o creștere de peste patru ori față de consumul actual, dar oare când ar fi posibil acest lucru, în condițiile în care mai adunăm lucerna cu furca sau săpăm manual porumbul?

Deocamdată, noi, cei mulți care activăm în domeniul agriculturii, nu știm nici ce se dorește și nici cum se dorește, dar, din păcate, nici nu are cine să întrebe aceste lucruri. Poate se va înțelege odată că nu fermierul mic sau mare este problema, ci cine îi ajută și pe unii, și pe alții. În cazul nostru, toți se ajută singuri, cum pot, fiindcă nu are cine altcineva.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ

Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pentru că răspunsul e mai simplu, încep cu ce nu lipsește. Agricultura și satul românesc au, în mare parte, oameni harnici, care muncesc și-și investesc banii  pentru a dezvolta afacerile agricole și spațiul rural. Implicit, acești oameni contribuie la bunul mers al economiei naționale. Totuși, agricultura și satul românesc sunt invizibile pentru conducătorii țării, de mai bine de 30 de ani!

Și... ajung la lipsuri. Atât pentru agricultură, cât și pentru satul românesc, n-a existat și nu există o strategie. Nici pe termen scurt și nici pe termen mediu ori pe termen lung. Însă ca să faci strategii trebuie să-ți propui niște obiective. Tot caut în memorie și-mi amintesc doar obiectivele pe care și le propun politicienii în fiecare campanie electorală. Trec alegerile, obiectivele sunt uitate, la fel agricultura, la fel satul, nu mai există nici fermierul, nici țăranul, după ce ei, politicienii, se văd cu frâiele țării în mâini.

Haos. Ăsta nu lipsește. Circulă de mult timp acest banc: „- Ce este haosul?, întreabă un ascultător la Radio Erevan. – Nu dăm răspunsuri la întrebări din agricultură.”

Întregul sector agroalimentar românesc este caracterizat de haos. De ce? Pentru că îi lipsește legislația adecvată, pentru că legile sunt făcute pe genunchi, ceea ce duce la schimbarea lor de la o lună la alta. Or, se fac legi pentru care nu se mai dau norme de aplicare în veci, se fac așa, pentru a închide „gurile rele”. În aceeași situație este și spațiul rural, care, să nu uităm, înseamnă vreo 70% din teritoriul României. Și-mi vin acum în cap legile care vizează terenurile agricole, produsele românești în supermarketuri, camerele agricole, fondul mutual.

Oare, clasa politică are o imagine reală a agriculturii și a satului românesc? Nu, că dacă avea ochi pentru aceste bogății ale țării altfel ar fi arătat ele în 2021.

Finanțarea lipsește cu desăvârșire. Unii poate veți râde și-mi veți zice că agricultura și satul primesc bani. Așa e, de la statul român primesc, firimituri, nu bani. Că banii adevărați vin de la Bruxelles, iar la ăștia nu ajunge chiar toată lumea și nu sunt pentru toate nevoile. De unele necesități statul nostru ar trebui să aibă grijă, nu Europa, cea care se ocupă și de obiectivele noastre, că noi n-avem la conducerea țării oameni cu viziune, ci doar cu interese proprii.

Revin la strategie. Dacă o ai, atunci ajungi și la finanțare. Ar trebui să fie simplu, dar la noi e complicat pentru că există, din păcate asta nu lipsește, nepăsare. În „România lucrului bine făcut” e foarte multă nepăsare, „merge și așa”, „lasă-mă să te las”.

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, o formă fără fond. Iar pe actualul șef al acestui minister nici nu știu cum să-l caracterizez. O fac zilnic agricultorii. Și nu-i face cinste, din păcate...

Adrian Oros s-a lăudat anul trecut, 2020 – un an de care nimeni nu vrea să-și mai amintească, cum ziceam, s-a lăudat cu miliardele de euro pe care le va da agricultorilor, satului, prin PNRR, planul acela național de redresare și reziliență făcut și el pe genunchi, că dacă era gândit nu ne-ar fi fost refuzat de mai-marii Comunității Europene. Atunci, ministrul era în campanie electorală. A trecut, au câștigat ai lui, s-au dus și banii.

Șeful Agriculturii și Dezvoltării Rurale ar trebui să se bată pentru fiecare bănuț pe care să-l aducă în domeniul de care răspunde în guvern, pentru fiecare act normativ de care sectorul pe care-l dirijează are nevoie, pentru tot ce ține de agricultură și dezvoltarea rurală. Ar trebui, așa arată normalitatea. Adrian Oros, în schimb, are grijă de partid și de propria imagine. Se îmbracă-n ie și se plimbă prin ferme. Lasă impresia, inclusiv la întâlnirile cu organizațiile profesionale, că a înțeles problemele, care continuă să rămână probleme. Între timp mai apar altele. Despăgubirile, irigațiile și multe altele au rămas la stadiul de promisiuni. Ca exemplu, nu a fost în stare să-și convingă colegii de guvern să aprobe în timp util ajutorul de minimis pentru legume în spații protejate, astfel încât să intre la subvenție mai multe legume. Asemenea exemple pot continua. Părerea mea e că îi place fotoliul de ministru și atât. Și nu e singurul căruia-i place un fotoliu de demnitar.

Am rămas fără banii din PNRR, ce se întâmplă cu Planul Național Strategic? Și pe la Bruxelles se plimbă Oros. Ați văzut creionat de dumnealui ceva privind noua Politică Agricolă Comună?

Planul Național Strategic pentru implementarea Politicii Agricole Comune 2021-2027 este prioritatea numărul unu pentru sectorul agroalimentar din România. Ministrul Adrian Oros trebuie să se așeze cu adevărat la masa discuțiilor cu organizațiile profesionale, să asculte, să învețe, să-și pună oamenii la treabă și țină seama de propunerile, nevoile, de tot ce au de zis cei care vin din teren, de la firul ierbii și coada vacii, că și datorită lor este unde este.

Dacă nu se poate concentra pe Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, atunci poate ar trebui să lase locul altcuiva. Ceea ce le recomand tuturor politicienilor care nu pricep că este în joc securitatea alimentară a românilor și lumea satului românesc.

Editorial de: MIHAELA PREVENDA, publicat în Revista Fermierului, ediția print - iulie 2021

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html