Guvernul a aprobat o ordonanță de urgență privind unele măsuri de reglementare a vânzării terenurilor agricole situate în extravilan. Prevederile prezentului act normativ se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Ministerul Agriculturii transmite că, la nivel național, în perioada 1 ianuarie - 13 octombrie 2020, au fost depuse 107.175 de cereri prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, din care în perioada 1 aprilie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 69.459 de cereri, iar în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020 au fost depuse 21.993 de cereri, aflate în curs de soluționare, pentru care au fost emise actele necesare perfectării contractelor de vânzare.

Aceste din urmă cereri, înregistrate până la 13 octombrie 2020, se vor finaliza prin încheierea contractelor de vânzare conform procedurii simplificate prevăzute de prezenta ordonanță de urgență.

Conform actului normativ aprobat în ședința de guvern din 23 noiembrie 2020, cererile prin care se solicită afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, precum și cererile privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, se soluționează cu respectarea dreptului de preemțiune al coproprietarilor, arendașilor, proprietarilor vecini, precum și al statului român, prin Agenția Domeniilor Statului, în această ordine, la preț și în condiții egale, atestată prin avizul final emis de MADR, pentru terenurile cu o suprafață mai mare de 30 de hectare, respectiv direcțiile pentru agricultură județene, pentru terenurile cu o suprafață de până la 30 de hectare, după caz.

În cazul în care titularii dreptului de preemțiune nu au manifestat, în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei, intenția de cumpărare a terenurilor ce fac obiectul ofertei de vânzare, autoritatea publică locală din raza unității administrativ-teritoriale unde se află terenul emite adeverința de liberă vânzare.

Prevederile prezentei ordonanțe de urgență se aplică până la data de 31 ianuarie 2021.

Avizele finale sau adeverințele de liberă vânzare se emit în maximum 10 zile de la intrarea în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență și sunt valabile până la 31 ianuarie 2021.

„Subliniem că procedura prevăzută de prezenta ordonanță de urgență vizează soluționarea cererilor prin care a fost solicitată afișarea ofertei de vânzare pentru terenurile agricole situate în extravilan, înregistrate la autoritatea competentă în perioada 1 septembrie – 13 octombrie 2020, precum și a cererilor aferente privind comunicarea de acceptare a ofertei depuse în termen de 30 de zile de la afișarea ofertei de către titularul dreptului de preemțiune, însoțite de documente justificative, iar avizele și adeverințele emise până la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență își păstrează valabilitatea”, se precizează în comunicatul de presă al Ministerului Agriculturii.

La ora la care scriu aceste rânduri, în crame deja se face vinul anului 2020. Un an plin de provocări, nu că restul recoltelor trecute n-ar fi avut parte de secetă, grindină, probleme în valorificare și câte și mai câte pe care le semnalez personal de ani buni. Acum, producătorii se confruntă și cu pandemia de COVID-19 care va da peste cap vânzarea vinului românesc.

Haideţi să vedem cât de mult afectează seceta și grindina marile puteri viticole ale lumii. Clar, mai puţin decât pe noi.

Pentru fiecare dintre aceste probleme, țările în care viticultura este o prioritate asumată (nu ca la noi, doar una... afirmată) au luat măsuri și au implementat soluțiile cerute de situație. Irigare (acolo unde este nevoie și/sau este permis) și sisteme antigrindină (care, atenție, nu sunt doar faimoasele rachete).

Cu alte cuvinte, este bine să ne uităm și la alții în curte. În ceea ce privește aducțiunea apei, România are mari probleme. Și nu e vorba că am avea vreo rețea hidrografică săracă. Dimpotrivă. NU îmi face plăcere să vorbesc despre neştiinţă și rea-credință ca factori distinctivi în Administraţie. Sunt podgorii afectate de secetă aflate la câțiva kilometri de Dunăre, de Canal sau de alte cursuri majore de ape curgătoare sau de lacuri naturale și antropice. Birocraţia este, însă, un baraj de netrecut.

Chiar și dacă nu am fi avut suficiente locuri de alimentare, în 30 de ani am fi putut amenaja. În loc să fi distrus forța de muncă calificată din minerit, cu multele-i meserii implicate, puteam oferi acestei bresle oportunitatea de a construi lacuri de acumulare (şi tuneluri pentru autostrăzi).

În privința stațiilor antigrindină, nu am acces la un raport public care să răspundă întrebărilor: „Sunt ele suficiente?”, „Funcționează corespunzător?”.

Cât despre susținerea cercetării, inovării, găsirii unor metode revoluționare, nu cred că are rost să discutăm. Suntem la nivelul... „minus”.

Tiparul acesta modest pe care îl croiesc autoritățile (nesancționate niciodată de producători) va crea prejudicii la apariția oricărei „Lebede negre” (situaţie neprevăzută).

COVID-19 va da peste cap vânzarea vinului românesc nu doar din cauza contracției pieței autohtone, ci, mai ales, din motivul că piețele mari au suferit (Franței i-au lipsit la „inventar” 80 de milioane de turiști) și, ca urmare, operatorii de acolo vor căuta soluții.

Una dintre ele, foarte simplă: „inundarea” unor piețe permeabile, cum este cea de la noi.

Statul român trebuie să creeze de urgenţă o structură care să dezvolte o strategie de piaţă şi de comunicare sau să sprijine necondiţionat entităţi care au competenţa de a face acest lucru.

Producătorii trebuie să oblige statul să facă această mişcare. Schimbarea de mentalitate este imperioasă, distanţa păstrată faţă de curentele noi de gândire – specifice performerilor secolului al XXI-lea – nu mai poate fi acceptată. Chiar şi cei care (cred că) au succes astăzi vor simţi cât poate fi de efemer acesta în lipsa unei pieţe consolidate, educate şi ataşate de produsul românesc de calitate. Sau ce înseamnă absenţa de pe pieţele externe.

În rest, rezolvări punctuale minore (cum ar fi, de pildă, distilarea) vor fi folositoare secvenţial şi doar pentru câţiva producători.

Cum valorificăm vinul românesc? Există marketing în cramele autohtone?

Online-ul este o soluţie pentru vânzarea vinului atât timp cât îl înţelegi la întreaga-i dimensiune. Adică... un teritoriu global. Altfel, rămâne o supapă. Sigur, „debitul” poate fi crescut, dar producătorii au nevoie de o... „staţie de pompare”! Inclusiv pentru practica comerţului electronic este nevoie de o altfel de abordare. Una mult, mult, mult diferită faţă de ceea ce „rulează” astăzi la noi. 

Marketing... Cât de multă lume crede că știe ce se ascunde în spatele acestui termen... și cât de departe suntem de sensul clasic și ce hău ne desparte de sensul acceptat de avangardă...

Dată fiind situația, este obligatoriu să fie alocate sume pentru un grup de lucru care să decripteze aceste sensuri. Atunci se vor releva și „ce”-urile, și „de ce”-urile, și, într-un final, „cum”-urile.

Altfel spus, direcția și conceptele pot fi date doar de o bună cunoaștere a zonei de performanță în marketing la nivel mondial. Chiar și în această zonă, este de preferat să ne îndreptăm către „altitudinile” mai mari, acolo unde se află cei mai buni dintre cei buni. Nu sunt locuri în care ajunge toată lumea. Pe Everest nu urci fără antrenament, echipament, bani... şi multă minte.

Aducând în discuție aspectul financiar, nu-mi pot disimula uimirea (și mâhnirea) față de lejeritatea cu care sunt ignorate surse existente și lipsa de combativitate pentru alcătuirea unora noi, unele care pot ajunge să servească scopurilor vinarilor doar prin mici modificări legislative. Modificări posibile.

Ca alternativă la desuetele și perimatele metode de astăzi, readuc în atenție marketingul multisenzorial, branding colectiv (umbrelă geografică sau gruparea pe un palier calitativ, identitar ș.a.m.d.), AI, AR, VR.

Vinarii se pot întreba de ce ne batem noi capul cu aceste probleme care par să fie doar ale lor.

În primul rând, nimeni nu poate îngrădi jurnaliștii și specialiştii să analizeze un sector de activitate.

În țările care merg bine, producătorii de vin își modelează „ținuta” după reacția publicului avizat și a presei și se bazează pe concluziile specialiștilor.

Dar mai e ceva. Chiar dacă nu apare vreo sarcină statuată juridic pentru binele colectiv din arealul unde-și desfășoară activitatea, cred că producătorii pot accepta că există o responsabilitate dată de patronimul domeniului (de cele mai multe ori, nume vechi, istoric) care compune patrimoniul naţional.

În interiorul unei Denumiri de Origine sau al unei Indicații Geografice, oamenii care produc altceva decât vin sau prestează servicii sunt legați, în căutarea bunăstării, de bunul nume al locului. De renume.

Făurirea renumelui s-a făcut şi cu aportul a mii de români care au ales să fie ambasadori voluntari ai vinului românesc, aici şi peste hotare (doar ŞI dăruind o sticlă cu vin prietenului român sau străin) sau cu efortul formatorilor de opinie oneşti de a scrie mii de pagini pe această temă, într-o formulă pro bono.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.

Federația LEADER România solicită autorităților continuarea măsurii LEADER și a submăsurii 16.1 pe perioada de tranziție către viitoarea Politică Agricolă Comună (PAC).

„Având în vedere că alocarea pentru Strategiile de Dezvoltare Locală a fost în mare parte contractată, iar la nivelul Comisiei Europene nu au fost emise regulamentele aplicabile PAC și implicit statele membre nu au depus Programele Naționale Strategice pentru perioada 2021-2027, în situația în care Programul LEADER nu va beneficia de facilitatea de tranziție, la nivelul teritoriilor LEADER va urma o perioadă de stagnare de aproximativ doi ani, în care nu vor fi finanțate proiecte de dezvoltare. În această situație, există riscul ca o parte dintre Grupurile de Acțiune Locală să își înceteze activitatea.

Astfel, finanțarea Strategiilor de Dezvoltare Locală și a cheltuielilor de funcționare a GAL prin intermediul facilității de tranziție este vitală pentru continuarea Programului LEADER în România.

De asemenea, este oportun ca în perioada de tranziție, în cadrul Strategiilor de Dezvoltare Locală finanțarea să fie direcționată preponderent către activități dezvoltate de mediul privat și investiții pentru realizarea serviciilor de bază pentru populația din mediul rural, care contribuie direct la dezvoltarea economică a comunităților.

Pentru continuarea implementării Stategiilor de Dezvoltare Locală în același ritm, este necesară asigurarea unei alocări în cadrul facilității de tranziție de aproximativ 200 de milioane de euro pentru Programul LEADER”, transmite Federația LEADER România.

Pandemia COVID-19 a schimbat obiceiurile companiilor în ceea ce privește lansările de produse, evenimentele acestui an desfășurându-se majoritar în mediul virtual. Așa s-a întâmplat și astăzi, 22 octombrie 2020, când a fost lansat un tractor, evenimentul fiind transmis în direct prin intermediul Facebook și Youtube.

Însă lansarea IPSO Agricultură din această după-amiază, aproape de ora la care apune soarele, a fost inedită, oferindu-ne ocazia să ne bucurăm de frumusețile naturii în timp ce aflăm noutățile aduse de companie în țara noastră.

Dacă până acum utilajele agricole au fost prezentate pe câmp, acolo unde de altfel le e locul, tractorul John Deere 8RX a fost lansat pe apă, în cadrul mirific oferit de Dunăre, pe mijlocul fluviului, între Călărași și Ostrov. O astfel de „bijuterie” merita o lansare „mai altfel”.

Să rămânem puțin pe bacul evenimentului IPSO Agricultură și să vă spunem câte ceva despre 8RX. Echipat cu 4 șenile, noul tractor John Deere are 410 CP, putere nominală, motor JD de 9 litri și o transmisie complet integrată și armonizată cu revoluționarul sistem de șenile.

Specialistul IPSO Agricultură pentru tractoarele John Deere, Marian Grigore, a punctat că 8RX „salvează 56 de euro pe hectar prin optimizarea presiunii pe sol”.

Cu informații espre noul tractor, care poate fi văzut la lucru în demonstrații pe câmp, vom reveni și aici pe site, și în Revista Fermierului – edițiile print.

Pentru anul școlar 2020 – 2021, Agricover oferă zece burse de studiu pentru copiii de fermieri care nu au posibilitatea să se susțină financiar. „În cadrul Programului de Burse Agricover, căutăm cinci fete și cinci băieți, între care ne-ar face plăcere să regăsim și un reprezentant al minorităților naționale prezente în România, care își doresc să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului educațional”, se precizează într-un comunicat al Grupului Agricover.

În cadrul Programului „Burse Agricover 2020” se oferă zece burse de studiu, în valoare totală de 100.000 de euro, pentru tinerii fermieri din România care doresc să asigure continuitatea afacerii de familie și să se specializeze urmând cursurile celei de-a doua serii a Programului Tineri Lideri pentru Agricultură (2020-2021) al Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă.

Cele zece burse Agricover acoperă integral costurile educaționale, de transport, cazare și masă, valoarea individuală fiind în cuantum de 10.000 de euro pentru un an de studiu. Înscrierile au început pe 29 septembrie 2020, iar data de 12 octombrie este ultima în care se pot înscrie în competiție tinerii din familii de fermieri care exploatează ferme de până la 400 de hectare, au vârsta de până în 35 de ani și au absolvit o facultate sau sunt încă studenți.

După finalizarea perioadei de înscriere, juriul Progamului de Burse va analiza fiecare aplicație primită, informațiile oferite fiind extrem de importante. Faza finală a procesului de selecție vizează candidații selectați în lista scurtă, aceștia urmând să fie anunțați și invitați să susțină un interviu online cu membrii juriului programului. Câștigătorii celor zece burse vor fi anunțați oficial telefonic și prin e-mail și vor parcurge etapele de înregistrare în programul de studiu împreună cu echipa Clubului Fermierilor Români. De asemenea, lista câștigătorilor va fi făcută publică.

Juriul Programului „Burse Agricover 2020” este format din doi membri ai consiliului de administrație al Agricover Holding SA; un reprezentant al Clubului Fermierilor Români; un psiholog și un absolvent al primei serii a Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”.

Liviu Dobre, director general Agricover Holding SA, a declarat: „Viitorul agriculturii înseamnă informație specializată și tehnologie digitală, puse în practică de către tineri ambițioși, pregătiți să devină antreprenori și arhitecți ai unei agriculturi românești sustenabile și competitive. Prin acordarea burselor anuale de studiu ne-am propus să investim în educația generațiilor viitoare și să facilităm accesul în program tinerilor fermieri care nu se pot susține financiar. Responsabilitatea socială este parte integrantă a strategiei de dezvoltare a Grupului Agricover, implicarea noastră fiind constantă în ultimii doi ani, prin sprijinul oferit fermierilor români pentru a crea și lansa Asociația Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă. Dezvoltat de către Club, programul Tineri Lideri pentru Agricultură este o resursă educațională complexă, cu un uriaș potențial de formare pentru cei care doresc să se specializeze în domeniul agricol”.

Lansat în noiembrie 2019, programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români are ca obiectiv pregătirea tinerilor pentru a participa activ la reprezentarea profesională a intereselor agriculturii românești în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles, asigurarea continuității afacerilor în agricultură, dobândirea de competențe de business și comunicare, cât și creșterea implicării acestora în proiecte de responsabilitate socială. 

Programul Tineri Lideri pentru Agricultură al Clubului Fermierilor Români este dezvoltat împreună cu Fundația Leaders și are ca parteneri educaționali: Ascendis, Human Invest și Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

„Anul acesta, programul Tineri Lideri pentru Agricultură va certifica prima serie de absolvenți și va începe o nouă sesiune de cursuri având înscriși un număr dublu de tineri fermieri dornici să se specializeze pentru a avea o contribuție substanțială în dezvoltarea agriculturii românești. Suntem onorați să avem alături de noi parteneri care împărtășesc valori comune și care investesc în educație. Cei zece bursieri Agricover se vor alătura tinerilor recrutați de Club, cu toții urmând să beneficieze de o experiență educațională unică, bazată pe dezvoltarea abilităților de afaceri și a celor individuale, care adresează cele trei obiective majore ale programului: creșterea competitivității, asigurarea succesiunii și continuității afacerilor, leadership și reprezentare. Viitorul afacerilor fermierilor depinde de pregătirea prezentului, astfel încât avem încredere că programele noastre vor clădi o fundație solidă pentru agricultura inovativă a viitorului”, a punctat Florian Ciolacu, director executiv, Clubul Fermierilor Români.

Toate criteriile de selecție pentru programul „Burse Agricover 2020” sunt disponibile pe www.agricover.ro, iar informații suplimentare pot fi solicitate la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Sectorul zootehnic este cel mai mare consumator de materii prime din sectorul vegetal. Motiv pentru care trebuie să se investească masiv în ferme de creștere a animalelor, mai ales că, în ceea ce privește bovinele și suinele, țara noastră nu-și satisface nici măcar consumul intern. Prin Planul Național Strategic (PNS) se vor aloca sume semnificative pentru investiții în zootehnie, pentru dezvoltarea sectorului.

„E nevoie de ferme de animale care să cumpere producția din vegetal. 60% din banii viitorului Plan Național Strategic vrem să-i alocăm investițiilor în ferme zootehnice, în dezvoltarea sectorului zootehnic”, ne declara în luna august a.c. George Scarlat - secretar de stat în Ministerul Agriculturii. (întregul articol, aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4638-sprijin-financiar-semnificativ-pentru-investitii-in-zootehnie.html)

Ieri, 5 octombrie 2020, într-o ediție specială a emisiunii „Agricultura la Raport”, de la AGRO TV oficialul MADR a spus din nou că o mare parte din banii PNS va merge către sectorul zootehnic, dar și către procesare. „Astăzi, în România, din punct de vedere al autoconsumului, nu reușim să acoperim nici măcar jumătate din carnea proaspătă de porc de care avem nevoie. Cu tot cu procesare, nu știu dacă acoperim undeva la 25%. Sectorul zootehnic are viitor în România. Din păcate, într-un an atât de greu, n-am găsit decât câteva scheme pe cadru temporar să venim cu ajutor direct, dar nu este suficient. Pregătim Planul Național Strategic. E un punct de pornire cu privire la perspective. Totul trebuie să plece de la investiții reale în ferme, în reproducție la porc, în incubație la pasăre, în unități de procesare. În fapt, bugetul, în mare parte, va merge către sectorul zootehnic și către procesare. Doar prin procesare putem să aducem valoare adăugată și produs la raft. Trebuie să înțelegem că, această piață pe care am pierdut-o, va trebui să o recâștigăm printr-un parteneriat corect, transparent, cu marele retail, cu hipermarketul”, a precizat George Scarlat în emisiunea de la AGRO TV.

Adică, despre agricultură. Sau, cu alte cuvinte, ce știu tinerii de la oraș, cu studii superioare în diverse alte domenii, despre agricultură?  Adică, de exemplu, eu. Pentru că, în general, astfel de tineri formează noul val de ocupanți ai unor funcții din ce în ce mai importante în filialele regionale ale partidelor, în primării, consilii locale și județene, ministere sau chiar în parlament (nu eu). Și, din păcate, cum e cazul în multe locuri, dar parcă cu precădere în România, în multe domenii suntem nevoiți să ne cerem partea de la oameni care știu despre domeniul nostru de activitate mult mai puțin decât noi înșine. Mai exact, orice nu ține direct de Ministerul Agriculturii, unde luăm ca un dat că lucrează măcar parțial oameni pricepuți în domeniu, înseamnă un dialog cu unii pasionați de diverse alte lucruri – de mașini, de hârtii, de avioane, de instrumente muzicale, de propria personalitate etc. Așa că, dacă tot vin liberalii peste noi și ne paște – Doamne ferește! – , într-un viitor lugubru, o guvernare USR, hai să ne întrebăm ce știu tinerii cu intenții bune despre agricultură.

Nivelul zero de inteligență agricolă este cel limitat la agroturism. „Ce bun e un bulz cu lapte la stână”, „Ce frumoasă e văcuța, ce frumos e porumbul, ce frumoasă e livada, cum ține ea până la orizont...” și așa mai departe. Nivelul ăsta nu e prea important. Tinerii cu pretenții politice urcă măcar o treaptă de aici, până primesc o funcție relevantă în sistemul administrativ. Nivelul unu este fraza „agricultura aduce mâncare”. E formula de aur care întoarce capete la ONU, la UE, la o bere cu amicii mei acasă. Nimeni nu poate să nege că – oricât ar fi de cool mașinile, piscinele, fizica nucleară sau limba sanscrită – și hameiul, și grâul din lipie, și roșia, și mușchiulețul din șaorma, toate vin, la urma urmei, de la fermă. Cei aflați la acest nivel stau mereu pe sol alunecos. Se scurg încet, încet spre nivelul zero și au nevoie să li se amintească din când în când care e rolul agriculturii.

Cei de la nivelul doi sunt cumva la polul opus. Pe ăștia nu-i clintește nimeni și nu alunecă nicăieri. Ei sunt cei care cred că orice pesticid e cancer, că vaca ar trebui să zburde pe câmpii și să moară din cauze naturale, că puiul e animal de companie (nu exagerez)... iar la porc, mă abțin, că dacă vă povestesc... În orice caz, de ăștia să vă ferească Dumnezeu, că eu nu știu cum se face. Iar dacă nu vă ferește, soluția e probabil să-i păcăliți, să-i duceți cu vorba și să vă strecurați spre cineva sănătos la cap.

Nivelul trei e grozav. E cel mai înalt dintre nivelurile neștiinței. Tânărul știe câte ceva. Știe că domeniul chimiei e unul dintre stâlpii agriculturii. Știe că profesia de medic veterinar nu se rezumă la câini și pisici, că plantațiile se fac după anumite strategii, cu distanțe și intervale bine studiate, că există zeci, dacă nu sute de tipuri de unelte și accesorii pentru utilajele agricole, știe cam care e diferența dintre o combină și un tractor... în orice caz, e la nivelul la care nu mai arată chiar ca un tâmpit când vine la o fermă și, deși habar nu are de practic niciun detaliu despre niciuna dintre ramurile agriculturii, poate să înțeleagă de unde vin frământările fermierilor și, odată ce i se explică situația, știe cam pe unde se poate duce să caute soluții. Combinat cu o fire modestă și cu bune intenții, mie mi se pare că acest gen de politician e ideal pentru agricultor. Îi lipsesc pedanteria și aroganța unui profesionist școlit în domeniu, dar este suficient de obișnuit cu mediul agricol ca să nu se eschiveze când aude cuvinte ca „mulcire” sau „germinație”. Să vă dea Dumnezeu d-ăștia!

În încheiere, vă las o poveste cu tâlc. În practica religioasă antică din Atena, oamenii sacrificau vite, ardeau oasele și grăsimea – pentru că pe alea și le doreau zeii, sanchi – și împărțeau carnea bună între cei prezenți. Șpilul era că aveau voie să sacrifice animalul numai dacă acesta dădea de înțeles că își dorește acest lucru. Serios. Desigur că de cele mai multe ori vițelul părea cel mult indiferent față de ceremonia oamenilor, așa că preotul, salivând de poftă, pitea pumnalul în mânecă, momea animalul cu niște mâncare, iar când acesta urca pe altar de bună voie, recita în fața mulțimii despre ochii victimei tânjind după moartea sacră. Apoi, haț! Și festinul începea cu carne proaspătă și cu poporul mulțumit că treaba s-a făcut cum se cuvine. Morala o scoateți singuri.

Editorial scris de Ioan Nedelcu, publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Cam toţi miniştrii agriculturii au spus acelaşi lucru: „Via și vinul românesc sunt o prioritate”. Au făcut afirmaţia în vizite de lucru şi pe la diferite evenimente muzical-agricole. În spaţiul public, niciodată. În programele de guvernare, cu atât mai puţin. Rezultatele?! În lumea puterilor vitivinicole, România e un „ministru fără portofoliu”. Pentru că de pe Pământ lucrurile par roz, am lansat tema de discuţie „mai sus”, acolo de unde situaţia se vede cam... albastră.

E.T. - Detectoarele noastre înregistrează o activitate febrilă în jurul podgoriilor voastre, exact ca în Franţa, Italia, Spania, Portugalia, SUA, Argentina, Chile, Africa de Sud, Australia. Curios, nu înregistrăm în România tot atâtea lumini seara, nu detectăm râsete, nu vedem drumuri... de ce?!

Român – Pentru că nu sunt.

E.T. – Sunteţi voi mai trişti?

R. – În acest moment, da.

E.T. – Era să te întreb dacă glumeşti. Dar văd că eşti serios... Ce vă lipseşte?

R. – Românilor le place să stea acasă, să muncească acasă, să petreacă acasă. Acum, o cincime din populaţie (popor îi mai spunem cu greu) se află acolo unde vezi tu luminiţe. Via i-ar putea aduce acasă, dar avem o perioadă neagră. Cel puţin la sate. În oraşe mai avem lumini. De Valentine’s Day. De Halloween.

E.T. – Te întreb din nou: ce vă lipseşte? Nu aveţi legi? Conducătorii voştri sunt răi?

R. – Nu ne lipseşte nimic. Adică, ba da, ne lipsesc legile bune şi conducători deştepţi.

E.T. – Bine, dar voi, voi ce faceţi? Cei care au podgorii, crame?

R. – Nimic. Mai umplem câte-un portbagaj, mai flecărim la câte un simpozion, ne arătăm „ştiinţa” gândirii într-o paradigmă a secolului trecut (calea sigură spre colapsul total), ne mai „înfoiem” între noi, ne gândim la ce maşină de import să ne mai luăm.

E.T. – Eşti scurt în vorbă şi, de ce să nu o spun, sarcastic.

R. – Păi, de vorbit, am tot vorbit. Se pare că nu foloseşte. Încercăm un desen?!

E.T. - Buuun, înţeleg că e nevoie de oameni noi...

R. – Nu. E nevoie de un nou mod de gândire. Rezultatele acestei gândiri pot aprinde multe luminițe acolo unde voi nu vedeţi acum nimic. O astfel de gândire poate aduce mulţi români acasă. Chiar şi fără multe lumini, aţi putea auzi cântece, aţi putea auzi mai multe glasuri de copii şi, seara, rugăciuni de mulţumire rostite de bătrâni.

E.T. – OK. Încep să înţeleg. Şi asta, pentru că începi să vorbeşti. Cum să vă ajut? Să vorbesc cu şefii mei, să încerce să dea nişte... „semnale”?

R. – Nu cred că ar folosi. Chiar dacă ar veni pe pământ Cel care a Dat ultimele „semnale”, acum 2000 de ani, nu cred că s-ar întâmpla mare lucru. Oamenii au ajuns să nu mai ştie ce-şi doresc. Care le e rostul. Cei aflaţi la putere înţeleg asta şi se comportă ca atare. Dacă vine cineva cu un gând bun, cu o soluţie, riscă să fie bătut cu pietre.

E.T. – Îmi spui, de fapt, că nu mai vezi nicio ieşire? Că sunteţi pe un drum închis?

R. – Îţi spun că ne-am pierdut memoria. Că, fatalmente, trebuie să suferim pentru a înţelege că fericirea am avut-o lângă noi, chiar dacă şefii noştri au ţinut-o după cot, aşa cum fac copiii egoişti când nu vor să vadă colegii ce mănâncă ei din pacheţelul adus de acasă. Numai că „şefii” noştri nu vin cu mâncarea de la mama, ei mănâncă, dosiți, din resursele şi fericirea noastră.

E.T. – Să-i pedepsim. Cine-i primul vinovat?

R. – Noi. Nu ei. Ne-am îndepărtat de şcoli, de minţile luminate, hulim performanţa intelectuală şi coalizăm cu hoţii şi incompetenţii ajunşi – vremelnic – în posturi de conducere, credem în „capul plecat sabia nu-l taie”, nu ne unim avuţiile adevărate în speranţa desfătării în acumulări... volatile. Viaţa cetăţii are două porţi. Pe una, cea dinspre pământurile stăpânite, pot aduce bogăţii tinerii, la cealaltă, cea către Lume, trebuie să stea de pază (cea bună, trece primejdia rea) bătrânii.

Apa, pădurea, via, ni le-a dat cineva... de pe la voi. Noi le părăsim pentru nişte creaţii mici, pe măsura noastră – mașini, ceasuri, bani, intrate pe poarta astăzi nepăzită. Noi nu putem crea, însă, ceva care să-i bucure pe toţi şi, de aceea, ne luptăm să avem mai mult din puţinul creat de mintea noastră. Suntem mereu cu respiraţia întretăiată de „nu ajunge la toată lumea”. De aceea şi cauţionăm neisprava.

Dacă ne-am reîntoarce la „bogăţia” mare, toţi românii am putea fi fericiţi. N-o facem.

E.T. – M-ai întristat. Voi pleca acum. Mă voi întoarce când voi vedea mai multe „luminițe”. Va fi bine atunci. Sper.

R. – Drum bun! Totuşi, dacă peste un secol vei vedea multe luminiţe, asigură-te că ne vei fi găsit aici... tot pe noi, românii.

P.S.: Text fără valoare artistică sau jurnalistică, menit să atragă atenţia coordonatorilor sectorului în al doisprezecelea ceas. Scris scurt, rarefiat, pentru a nu pierde atenţia acestor şefi. În aşteptarea „scrisului” 3D, care ar putea sări – la propriu – în ochi.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - august 2020.

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează potențialii beneficiari că, în perioada 3 august – 11 decembrie 2020, se depun cererile de sprijin pentru accesarea schemei de ajutor de stat „Sprijin pentru prima împădurire şi crearea de suprafeţe împădurite”, aferentă Măsurii 8 „Investiţii în dezvoltarea zonelor împădurite şi îmbunătăţirea viabilităţii pădurilor”, SubMăsura 8.1 „Împăduriri şi crearea de suprafeţe împădurite” din cadrul PNDR 2014 – 2020, sesiunea 5/2020.

Schema de ajutor de stat contribuie la domeniul de intervenție 5E – Promovarea conservării și a sechestrării carbonului în agricultură și silvicultură.

Alocarea financiară pentru sesiunea 05/2020 este de 10.000.000 euro.

Valoarea maximă a sprijinului public pentru un proiect acordat în baza schemei de ajutor de stat, care înglobează toate costurile standard aferente Primei 1, respectiv Primei 1 și Primei 2, după caz, plătite pe durata de aplicare a angajamentului, este de 7.000.000 euro.

Înainte de depunerea cererii de sprijin, solicitantul trebuie să parcurgă etapele de identificare a suprafețelor care urmează a fi împădurite în IPA Online, elaborarea proiectului tehnic de împădurire și obținerea avizului pentru proiectul tehnic de împădurire de la Garda Forestieră. După avizarea proiectului tehnic de împădurire de către Garda Forestieră, solicitanții pot depune, la Centrele Județene APIA, cererile de sprijin însoțite de documentele specificate în Ghidul solicitantului, despre care am scris și găsiți detalii aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4599-s-a-aprobat-ghidul-solicitantului-pentru-schema-de-ajutor-de-stat-care-vizeaza-si-infiintarea-de-perdele-forestiere.html.

Selecția Cererilor de sprijin în cadrul sesiunii se efectuează conform prevederilor Regulamentului de organizare și funcționare al procesului de selecție și al procesului de verificare a contestațiilor aprobat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 362/2016, modificat și completat prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 840/2018 şi prin Ordinul Ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale nr. 68/2020 și este publicat pe site-ul APIA.

Anunțarea rezultatelor selecției se va face prin notificarea beneficiarilor de către Centrele Județene APIA ca urmare a publicării pe site–ul APIA a Raportului de selecție parțial/final aprobat de către directorul general al DGDR – AM PNDR.