irigatii - REVISTA FERMIERULUI

Semne bune anul are, susține președintele Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, Ion Păunel, care a participat ieri, 12 ianuarie 2021, la o întâlnire cu ministrul Agriculturii Adrian Oros, la sediul MADR.

Ajutoarele de minimis vor continua și în acest an, a anunțat Ion Păunel după discuțiile cu oficialii Ministerului Agriculturii, bugetul total pentru aceste ajutoare fiind în 2021 de circa 88 milioane euro.

„Toate legumele cultivate în spații protejate vor beneficia de sprijin financiar. Cuantumul Sprijinului Cuplat Vegetal pentru legumele cultivate în spații protejate va fi de aproximativ 5.000 euro/ha, iar plățile vor începe din luna aprilie 2021, a precizat Ion Păunel, președintele SPA Olt. De altfel, ministrul Agriculturii anunțase că din acest an nu va mai exista Programul „Tomata”.

De asemenea, cultura de usturoi va beneficia de sprijin financiar.

Alte măsuri promise de Adrian Oros producătorilor agricoli se referă la ajutoare de minimis pentru apicultură și pentru creșterea porcilor din rasele Mangalița și Bazna.

„Se vor redeschide liniile de finanțare prin AFIR pentru submăsurile 6.1; 6.2; 6.3; 6.4; 4.1; 4.1A; 16.4; 17.1 etc. Submăsura 4.1 va avea linii distincte de finanțare pentru legumicultură (modernizare, construcție, reconstrucție spații protejate. Investiții în procesare și marketing, depozitarea, sortarea, ambalarea, etichetarea și transportul legumelor. Investiții în irigații, achiziția de echipamente și utilaje noi pentru tinerii fermieri). Sunt disponibili aproximativ 3,2 miliarde de euro prin Mecanismele de Tranziție, Convergență și ERI (Instrument de Reconstrucție Europeană) pentru finanțarea agriculturii românești în anii 2021 și 2022. Pentru submăsura 6.1 - Instalarea tinerilor fermieri - există șanse reale de acordare a unui sprijin de minimum 70.000 de euro până la 100.000 euro per beneficiar, a mai afirmat Ion Păunel.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Societatea Agricolă Agrozootehnica, din comuna Independența, este cea mai veche exploatație agricolă din județul Călărași. Are fermă vegetală – circa 2.000 ha, dar și fermă zootehnică care îi asigură supraviețuirea în ani dificili, precum cel pe care îl traversăm acum. Despre ce pot face guvernul, banca sau chiar fermierii ca să nu îngropăm agricultura ne-a vorbit Constantin Anghel, cel care a înființat și conduce afacerea agricolă de pe meleagurile călărășene, unde am ajuns și noi recent.

„De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007 a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007 am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume. Cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor.”

De mai bine de 30 de ani, Constantin Anghel are în grijă, pe lângă ferma vegetală, și ferma de vaci cu lapte pe care a ținut-o deoarece a vizat integrarea producției vegetale cu zootehnia. De ce? Simplu: vaca de lapte era cea mai rentabilă din sector, la acea vreme. Mai mult, avantajul lui era că „moștenea” de la fosta CAP niște grajduri pe care le putea moderniza.

Nu s-a gândit la o fermă de porci sau de păsări pentru că ar fi trebuit să ia totul de la zero. „De ce am mai ținut ferma de taurine? În 2007, a fost o secetă ca și în 2020. În anul 2007, am putut să ieșim pe profit cu ferma de vaci de lapte și cu ferma de legume – acum mai cultiv zece hectare, dar atunci aveam în jur de 80 ha cu ceapă, arpagic, roșii, vinete, ardei, în suprafețe mult mai mari comparativ cu ce mai cultiv acum. Și atunci am zis: cel mai bine este să putem să avem bani în fiecare lună. De multe ori prețul porumbului la recoltare nu este atractiv, și atunci depozitez și stochez niște porumb pe care-l folosesc în hrana animalelor. Nu mai pun că aproape 15-16 oameni sunt salariați la această fermă, ceea ce înseamnă foarte mult pentru o localitate cum este Independența: mecanizatorii, cu cei de la zootehnie și cu TESA înseamnă 44 de salariați”, ne-a spus Constantin Anghel, care crede că dacă această schemă s-ar replica la toate localitățile, nu ne-am mai plânge că numărul pensionarilor este egal cu cel al salariaților.

Foarte important i s-a părut și să producă lapte de bună calitate, pe care să îl dea spre consum. La automatul din sat vinde în prezent 300 de litri pe zi, o cantitate destul de mare, având în vedere populația din Independența și împrejurimi.

Numărul de vaci a scăzut în toate localitățile județului Călărași, nu doar în aceasta, și din cauza normelor impuse de UE ce trebuie respectate de fiecare gospodar care crește o vacă. „Noi, la societate, ne permitem să avem ferma împrejmuită, filtru sanitar-veterinar, teren pe care putem face furaje. Altfel, dacă vei cumpăra și furajele, nu cred că poți să ieși pe profit. Prețul laptelui a crescut, a scăzut, însă noi ne-am menținut”, spune fermierul călărășean.

„Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franciza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic!”

Crescătorii se așteaptă la susținere din partea autorităților

Au fost și ani în care au dus-o bine, dar anul acesta crescătorii de animale se așteptau ca, din cauza pandemiei, Guvernul României să le ofere un ajutor, măcar 30 de bani pe litru, așa cum s-a mai întâmplat în trecut. „A scăzut prețul la lapte, nu se mai desface atât de mult pentru că programul «Cornul și laptele» a înghețat, școlile n-au mai funcționat. Nici HoReCa nu mai funcționează, deci se consumă mai puțin și atunci și vânzarea laptelui și a produselor din lapte este mult mai greoaie”, afirmă fermierul, căruia, de multe ori anul ăsta, i-a trecut prin cap să vândă animalele, mai ales și cu seceta extremă manifestată acum, în 2020.

Dar, se întreabă unde ar putea vinde în altă parte decât la abator? Iar urmarea? Peste 2-3 ani să cumpere alte animale. În plus, a investit foarte mult în reproducție, în genetică, de aproape 15 ani face însămânțări artificiale numai cu material seminal de la tauri de top. A făcut și transfer de embrioni, pentru că vorbim de vaci Holstein Friză, rasă cunoscută ca o adevărată fabrică de lapte.

Seceta a scăzut producția, dar nu și prețurile input-urilor

Provocarea este că dincolo de secetă, prețurile la input-uri au crescut, forța de muncă necesită susținere, ca să nu mai vorbim de mentenanța instalațiilor de muls, de eliminare a dejecțiilor, care sunt automatizate. „Suntem puțini cei care ne chinuim să ținem vacile, chiar dacă poate nu este recunoscută valoarea muncii de aici. Totdeauna când s-au dat subvenții au zis: hai să dăm la toți și acum 10-15 ani se dădeau și la cei cu o vacă. A fost o mare greșeală pe care nu puteai să o spui, că toată lumea-ți sărea în cap. Ideal era să pompezi în ferme și să ai ferme de elită, să poți să-ți asiguri toată cantitatea de lapte de care ai nevoie în țară fără să imporți măcar un litru de lapte”, crede Constantin Anghel.

Forma de organizare, de societate agricolă, nu îi permite să vândă când vrea. Mai întâi trebuie să ridice problema aceasta într-o adunare generală. Mai mult, își pune întrebarea de unde vor cumpăra laptele clienții săi fidelizați.

E nevoie de soluții pentru ca subvenția să fie mai mare pentru cei care fac producții de lapte crescute.

Despăgubiri prea mici?

2020 comparativ cu 2007 e mult mai dificil pentru fermierul din Călărași. În urmă cu 13 ani, intraserăm în UE și nu avea atât de multe proiecte sau leasinguri. Având în vedere că societatea agricolă Agrozootehnica Independența are două proiecte cu fonduri europene, nu mai întrunea punctajul necesar pentru a accesa și alte fonduri. Dar din 2007 până în 2020 sunt 13 ani și nu poți să folosești aceleași utilaje, așa că au fost schimbate din fonduri proprii sau leasinguri.

Aceste rate pot fi o problemă mai ales că societatea a investit în pământ pentru a securiza afacerea: degeaba ai animale, dacă nu ai cu ce le hrăni. „Nu mai spunem că una era valoarea input-urilor în 2007 și tehnologia în 2007 și alta e în 2020. Deci, cheltuielile, de la 13-14 milioane (lei vechi, n.r.) cât erau pe hectarul de grâu s-au dus la 30. La fel și la orz, la fel și la floarea-soarelui, la fel și la porumb. Curios că, în momentul în care s-au încheiat procesele-verbale de calamitate la orz-grâu, s-au luat de referință costurile de la Institutul de Economie Agrară. Spre nedumerirea mea, erau aproape egale cu cele din 2007. Interesant este că în momentul în care s-au făcut procesele-verbale de calamitate pentru floarea-soarelui și porumb, ele sunt mult mai mari. Un fapt curios, la floarea-soarelui avem costul de producție mai mare decât la porumb, dar sunt niște costuri, într-adevăr, reale? Cele de la grâu, orz, rapiță n-au fost reale, au fost foarte mici”, a mai spus agricultorul.

Constantin Anghel ne-a zis că anul acesta producția la grâu s-a situat în jurul a 1.000 kg/ha, chiar dacă tehnologiile aplicate solului și culturii au fost de top.

„Nu mai aplicăm produse de protecția plantelor, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția!”

Investiții în energie verde și sisteme de irigații

Constantin Anghel a încheiat un contract pentru panouri fotovoltaice pe care le-a pus pe grajd pentru a fi independenți energetic. A mai cumpărat o remorcă tehnologică nouă, pentru că, în luna aprilie, grâul și orzul arătau extraordinar. „Dacă de vreo 7-8 ani totul era bine, se derula frumos, nu era nicio problemă, ne achitam toate leasingurile, toate ratele, am crezut că așa va fi și în 2020. La un moment dat, am zis: hai, că poate-i numai la grâu, la orz și rapiță, dar nu credeam că ne lovește și la porumb, și la floarea-soarelui”, precizează fermierul. În plus, seceta l-a determinat să nu semene rapița, mai ales că în sud nu a căzut apă mai deloc.

Mai mult, în zonă, canalele de irigații deschise au fost distruse, mai ales că de la un moment dat nu s-a mai subvenționat energia electrică. Acum se investește în sistemele de irigații, dar insuficient. Și nici apă nu se mai găsește. „Irig o mică suprafață, am făcut un puț forat, anul acesta – iată încă o investiție mare, m-a costat un miliard și ceva – și ud la grâu unde am 100 de hectare, unde pot să trag apă din lac fără niciun fel de probleme. Dar este foarte puțin”, ne-a mai povestit agricultorul.

Până anul acesta nu a investit în irigații, deoarece nu era proprietarul pământului și teama era să nu piardă investiția.

Constantin Anghel face parte din mai multe asociații de udători: datorită modului în care sunt amplasate terenul și canalele, terenurile sale se află între asociații, așa că a depus proiecte pe două asociații. Canalele sunt preluate pe organizații, mai există doar o singură stație și planul e să facă încă o stație, mai ales că discuțiile se poartă în jurul dării către o societate, chiar dacă nu va intra în proprietatea ei. „Și mi se pare normal să nu fie, dar trebuie văzut ce fac cu canalele din interiorul solelor, care sunt de două feluri. Canalele secundare C1 nu sunt ale noastre. Nu e ca la fostul IAS, unde la cei care au luat teren lucrurile sunt clare, sigure și precise. Aici s-au dat terenurile și, fiind pe Legea 18, s-a uitat să se dea sau să rămână la societatea-mamă... Sunt rămase în aer, nici la ANIF, nici la noi”, a explicat fermierul.

Proiectul se face doar pentru stație, fără canal, eventual prin conducte. E cea mai ieftină soluție și scopul e de a iriga în orice formă. Legat de proprietarii care se împotrivesc ca o conductă să le traverseze solele, trebuie găsite soluții.

Asigurarea la secetă, prea scumpă și prea impredictibilă

Seceta a dus la suprafețe calamitate în multe județe, mai ales în sud-estul țării, Tulcea sau Constanța fiind, de exemplu, printre cele mai afectate.

Susținerea guvernului a venit greu și le-a creat nemulțumiri fermierilor, care și-ar fi dorit sume mai consistente la hectar, mai ales că asigurarea pentru secetă e scumpă și mulți nu și-o permit. „Am vrut să mă asigur de secetă. Știți cât mi s-a solicitat la hectar? Mă costau 500 de hectare de porumb trei miliarde jumătate de lei, din care, atenție, franșiza 30%. Practic, eu nu mai luam nimic! Apoi, mă asiguram, dădeam banii ăștia, dar dacă asigurătorul nu-mi mai dădea nimic, încotro o luam? Asta era asigurare la producție”, ne-a explicat Constantin Anghel, subliniind că dacă o cultură nu e răsărită, nu ți-o asigură nimeni. „Dacă nu-i răsărită, se anulează asigurarea, subliniez, franșiza 30% și m-a dat peste cap... venea la 500 de hectare cam 60 de milioane pe hectar – niște sume colosale! Vreo 3 miliarde pe care trebuia să le dai atunci ca să poți să beneficiezi de banii europeni din Submăsura 17.1 (Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor, n.r.)”, a mai spus acesta, subliniind că e un risc prea mare.

Mai mult, fermierii care vor să se asigure cu ajutorul banilor europeni derulați prin AFIR pot avea ghinionul ca până depun dosarul să se epuizeze suma, deoarece există o anumită sumă și se asigură primii veniți până la acoperirea plafonului.

Green Deal... dar cum?

Strategia Comisiei Europene, Green Deal, aduce niște restricții, în contextul folosirii excesive la nivel european a produselor de protecție a plantelor (PPP). Deocamdată, nu se știe cum se va implementa, e doar un bumerang pentru a testa reacția fermierilor. Unii s-au declarat entuziasmați chiar și în România care, din motive economice, are un nivel mult mai mic de PPP.

Până în 2030, se urmărește realizarea a ceea ce nu s-a făcut în 30-40 de ani, la nivel de UE.

Dar provocarea e cu atât mai mare cu cât anul acesta, din cauza secetei, au apărut noi dăunători. „Și nu ici-colo, ci roiuri, de te și speriai. Alea decimează totul. Deci trebuie văzut că avem condiții diferite de la o zonă la alta, de la o țară la alta și nu putem dintr-odată să zicem: noi putem să reducem. Va trebui să facem, probabil, treptat-treptat. Să vedem care este și efectul administrării acestora. Dacă ar apărea aceste substanțe care ajută agricultura biologică, am face, dar va fi greu pentru noi”, a explicat fermierul.

În România, se știe statistic că nu avem atât de multe pesticide aplicate, iar mai mult de cinci sau șase tratamente la grâu nu se fac. Cei din sud dacă fac două, mai multe realizându-se în Banat, de exemplu, unde sunt mai multe ploi și e necesar să previi bolile. „Noi suntem în beznă. Ce se vrea, cum facem? Nimeni nu spune nimic și te trezești că «De mâine faceți așa!» sau «Nu mai aplicați voi din astea!». Bun, nu mai aplicăm, dar cine ne suportă costurile alea, că n-o să mai faci atâta producție? Că dacă vor fi dăunători sau boli, ți se diminuează producția! Nimeni n-o să facă asta...”, crede Constantin Anghel, adăugând dezamăgit că totul va cădea tot pe umerii fermierilor.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - decembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Joi, 24 Decembrie 2020 07:56

Ministrul Oros și arta conversației

Au mai trecut un rând de alegeri parlamentare, am mai asistat o dată la chinurile facerii unei noi coaliții de guvernare, mai vedem o dată spectacolul răsuflat și fără conținut al audierii miniștrilor în comisiile parlamentare și tot așa se va merge inclusiv cu votul în plenul Parlamentului și depunerea jurământului la Cotroceni. Deci nimic nou!

Totuși, din acest spectacol al absurdului, alegem secvența re-numirii domnului Adrian Oros la Ministerul Agriculturii, organism care, din păcate, în percepția politicienilor dâmbovițeni, indiferent de culoarea politică, este un minister politic de mâna a doua și unde mereu s-au pus miniștri de acest gen, cu prea puține excepții. E adevărat că nu putem avea alte pretenții, în condițiile în care lipsa unei culturi politice și economice este, cu mici excepții, condiție eliminatorie pentru a deveni demnitar de rang înalt în România postdecembristă.

Primul mandat de ministru al Agriculturii (scurt, din cauza situației politice, dar și mai scurt efectiv din cauza dorinței de pelerinaj electoral a domnului Oros pe plaiurile mioritice) s-a caracterizat prin ,,valori pure” liberale, cum ar fi: dezinformarea societății civile și culpabilizarea fermierilor afectați de secetă, dezbinarea mișcării profesionale, care și așa este oricum, numai unită nu, inducerea în eroare a fermierilor afectați de secetă cu propunerea unor proiecte de acte normative fără respectarea cerințelor legale, lipsa unor măsuri pentru stimularea dezvoltării activităților economice în agricultură și multe altele.

Totuși, partidul valorilor liberale, adică PNL, pe criterii cunoscute de toată lumea (cea care contează, nu și noi, ceilalți, chiar dacă suntem mulți), l-a desemnat pentru un nou mandat de ministru al Agriculturii pe Adrian Oros, care a ,,performat” la toți indicatorii, astfel încât toate puterile agricole ale lumii urmăresc cu sufletul la gură programul de lucru ,,transparent ce-i drept” al demnitarului român.

Dar astăzi o să mă opresc la una din caracteristicile care cred că va fi foarte importantă în noua situație, adică modul cum va utiliza arta conversației noul (și vechiul) ministru al Agriculturii, domnul Oros, fără a face referire la romanul cu același nume scris de Ileana Vulpescu.

Mă gândesc ce relație strânsă și frățească va avea cu președintele Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, domnul Adrian Chesnoiu, pe care l-a înconjurat cu o puternică ,,dragoste părintească” când a dorit să îl convingă că este cel mai bun ,,genetician român” și că este potrivit să plece în exil de la AFIR la Banca de gene de la Buzău, fiindcă și acolo era cercetătorul Costel Vânătoru, care se bucura de aceeași atenție ministerială pentru ,,lipsa unor performanțe pe linie de management”, concluzie la care au ajuns cei din conducerea ministerului, persoane cunoscute pentru ,,performanțe deosebite în gestiunea și evaluarea economică”.

Oare cum vor decurge dezbaterile diferitelor proiecte de legi, care sperăm să fie inițiate de Ministerul Agriculturii pe numeroasele teme care trebuie reglementate, dar care vor trebui să treacă de posibilele ,,obstacole birocratice” ale Comisiei de Agricultură din Camera Deputaților, cameră decizională în aceste cazuri? Sau ca și în primul mandat la aceste dezbateri vor fi delegați secretarii de stat, care oricum vor avea un mandat limitat de negociere și se vor prezenta mai mult pentru bifarea prezenței, decât pentru discuții de substanță?

Se va promova în continuare același sistem de comunicare prin care toate ideile care vin de la ceilalți pe linie politică nu sunt bune, iar totul se va limita la o luptă surdă din care de suferit nu vor avea decât fermierii români, așa cum s-a întâmplat și până acum? Oare cum se vor promova legile în următorii (probabili, dar fără a fi siguri) patru ani de mandat ?

Încerc să-mi imaginez ce schimbări vor avea loc în comunicarea ministrului Oros cu organizațiile profesionale, unde colaborarea a fost ,,perfectă”, pornind de la acuzațiile că liderii acestor organizații își rezolvă mai mult problemele personale prin funcțiile ocupate, dar unde aș fi dorit să văd și niște probe din partea ministrului, dar și niște reacții vehemente de negare din partea celor acuzați, apoi la promovarea dialogului între surzi și muți, așa cum a fost pe problemele legate de secetă, PNS, zootehnie etc.

Voi fi încântat să văd în continuare, la nivel imaginativ, ,,exemplul” de comunicare transparentă între minister și fermieri, cum ar fi transmiterea în direct pe internet a ședințelor unde se discută despre PNS, despre măsuri pentru combaterea secetei și a schimbărilor climatice, despre reabilitarea sectorului zootehnic, irigații și îmbunătățiri funciare și multe altele, astfel încât să vadă toată lumea ,,înaltul nivel de pregătire profesională al participanților” la aceste discuții în folosul fermierilor.

Deja văd că domnul ministru Oros în realitate, încet, dar sigur, promovează peste tot ideea că tot ce se adoptă și este legat de PNS se face doar după o ,,largă consultare” cu organizațiile profesionale ale fermierilor, iar peste un timp când se va constata că una se discută și alta va ieși, acestea din urmă nu vor putea să mai zică nimic, deoarece nimeni nu le va mai crede. Dar cine să analizeze astfel de subiecte, fiindcă este foarte posibil ca interesul de a cunoaște mai devreme decât alții unde și cum se vor duce banii europeni să frâneze orice alt tip de reacție sindicală sau profesională.

Îmi doresc să mi-l imaginez pe ministrul Oros cum îi va aduce la tăcere la reuniunile Agrifish pe ceilalți participanți, prin discursurile domniei sale pline de adevăruri și învățăminte și cum România va fi un model de urmat de țări mai slab ,,pregătite” în agricultură, cum ar fi Franța sau Germania și care vor fi de acord cu propunerea noastră de acordare de derogare la neonicotinoide și o vor acorda și ei fermierilor francezi și germani care își văd culturile de sfeclă salvate de intervențiile liderului de la București (acest lucru este chiar o poveste pe care o trăiesc anumite persoane prin agricultura românească).

De fapt, în realitate, derogarea este permisă în anumite condiții pentru anul 2021, la intervenția fermă a Franței acompaniată de Germania, țări care înțeleg ecologia, dar nu când fermierii sunt puși în situația de a pierde bani, cum este cazul cu sfecla de zahăr. Pentru cei care au uitat dintre politicieni sau cei care gravitează în jurul ciolanului politic (se știu ei, chiar și cei din rândul fermierilor), aduceți-vă aminte ce a fost mai important acum câteva luni, criza de COVID-19 sau criza sparanghelului german? 

Dacă ne vom întoarce la visul nostru, sunt aproape sigur că la intervenția fermă a ministrului român al Agriculturii se vor egaliza subvențiile între țările comunitare, se vor liberaliza culturile de soia modificată genetic și se vor flexibiliza programele de dezvoltare pe bani europeni.

Oare crede cineva dintre cei din agricultura românească că lucrurile așa se vor întâmpla și acesta va fi viitorul agriculturii românești, sau ne vom întoarce la aceleași discuții și acuzații sterile, care vor avea rolul de a adânci și mai mult diviziunea de percepție între societate și fermierii români?

Personal sunt foarte rezervat că vom avea în aceste condiții un mandat de succes la Ministerul Agriculturii și regret că nici PNL, dar nici celelalte partide nu au oprit pentru un scurt timp goana după ,,ciolan”, pentru a reflecta și la lucruri care poate chiar contează pentru  noi ceilalți.

Regret că domnul Cioloș, și spun asta fiindcă este printre puținii la care mai puteam avea așteptări să zică ceva pe linia agriculturii dintre liderii actuali, nu a făcut nimic pentru a arăta în timpul ,,ciolaniadei” că la Agricultură trebuie alt suflu, o altă viziune și sigur o altă persoană, dar asta este, una spunem înainte și alta după alegeri. Mă uit la partidele din coaliția de guvernare și toate și-au etalat aceiași specialiști ,,de top” care să ocupe ministerele disponibile, oameni care din păcate afară de activism politic nu au alte merite, iar din păcate economia și sănătatea se fac cu pricepere, nu cu lozinci politice.

Greșeala asta a făcut-o de multe ori și PSD în guvernările anterioare, când a crezut că ,,cei buni de gură” sunt și buni profesioniști, dar în majoritatea cazurilor aceștia s-au dovedit doar niște bieți ,,lăutari”, aspect care i-a dus acum în situația de a lustrui pentru o perioadă băncile opoziției și sper că poate totuși vor învăța ceva. Poate acest lucru îi va ajuta să mai mediteze și la faptul că pentru a guverna mai ai nevoie și de oameni care să se priceapă la economie, cultură, educație sau sănătate, prin lucruri demonstrate și ușor de evaluat.

Îmi aduc aminte și acum cu ,,evlavie” cum domnul Năsui de la USR arăta într-un interviu, imediat după alegeri, că întâi vor discuta programul de guvernare și abia apoi funcțiile, iar apoi cum s-au terminat voturile de numărat s-au năpustit care mai de care pe funcțiile la îndemână prin diverse ministere și comisii.

Din păcate, sunt foarte rezervat că cei aleși acum vor înțelege că trebuie să guverneze altfel, mai ales în cazul agriculturii, deoarece vin vremuri grele din punct de vedere economic, iar criza sanitară încă nu s-a terminat.

Și cred că și în continuare fiecare va prefera să se descurce pe cont propriu, deoarece românul uită repede de toate necazurile și ,,ne descurcăm”. Cum? Vom vedea!

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Gânduri de fermier

2020 s-a dovedit a fi un an plin de încercări. Și nu doar pentru agricultură, ci pentru toate sectoarele economiei. Și nu doar în România, ci în întreaga lume. În agricultură, pandemia generată de COVID-19 și seceta fac ravagii. Însă fermierii merg mai departe, încearcă să găsească soluții la toate problemele. Și parcă mai mult decât în trecut, anul acesta i-a adus pe fermieri mai aproape de organizațiile profesionale. Poate și pentru că în momente grele se vede că unirea face puterea, iar unele dintre asociații sunt la modul real alături de agricultori, cum este cazul Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, cu al cărui director executiv – Florian Ciolacu – am abordat subiectele fierbinți ale anului.

„Pactul Ecologic European şi noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi trecerea către o tehnologie avansată.”

Reporter: Pentru agricultura autohtonă continuă problemele. Producătorii sunt într-o situație deosebită. Practic, întreaga Românie trebuie relansată, îndeosebi agricultura. Clubul Fermierilor Români are un plan de relansare economică?

Florian Ciolacu: Avem şi facem tot ce putem pentru a sprijini cu analize şi cu argumente ştiinţifice, tehnice, de model economic ceea ce Ministerul Agriculturii este îndreptăţit şi responsabil să facă: relansarea economică a României pe domeniul agriculturii. Aminteați de un an dificil, evident, este subiectul principal al oricărei persoane care în momentul acesta are o afacere în agricultură, este un an afectat de pandemia COVID-19, de opririle unor fluxuri de producţie, de izolarea care a fost impusă, apoi seceta care are un efect extrem de negativ nu doar asupra cifrei de afaceri a acestui an, ci, din analizele noastre, asupra cărora o să revin imediat, ci și asupra anului agricol 2020-2021. Planurile noastre se concentrează pe a sprijini activitatea MADR cu argumente şi analize pentru a lansa măsuri imediate, cu efect important asupra întregului sistem. Şi aici, dacă-mi permiteţi, Planul European de Relansare Economică este probabil cel mai ambiţios plan pe care Uniunea Europeană l-a lansat după al Doilea Război Mondial, privind repunerea în funcţiune a motoarelor economice ale fiecărei ţări în parte şi ale Uniunii în ansamblu. Agricultura – şi e un lucru pe care trebuie să-l folosim şi să-l valorificăm la maximum – are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combatere a eroziunii solului. Lucrul ăsta era la începutul anului 2020 inimaginabil din punctul de vedere al bugetului disponibil, acum e o realitate pe care trebuie să o tratăm cu cea mai mare seriozitate. Noi, Clubul, am contribuit la decizia ministerului de a pune în acest plan componenta desecare-drenaj prin faptul că am pus la dispoziţie un studiu extrem de bine detaliat pe argumente ştiinţifice în domeniul combaterii eroziunii solului, în domeniul randamentelor de producţie, în domeniul păstrării biodiversităţii, fapt care ne-a confirmat că asociaţiile, lucrând în mod operativ, dar şi foarte focalizat pe teme pe care ministerul să le preia şi să le pună în agenda de acţiune, pot împreună – asociaţiile şi Ministerul Agriculturii sau Guvernul – să creeze acea situaţie favorabilă ultimilor beneficiari, în cazul ăsta, al fermierilor. Ministerul Agriculturii lucrează acum şi suntem în legătură permanentă cu responsabilii din minister, începând cu ministrul Adrian Oros, pentru definirea detaliată a acestui Plan de Relansare Economică, a măsurilor care vor fi cuprinse, avem propunere internă a Clubului pentru a face şi alte studii în afara celui la care m-am referit mai devreme privind refacerea infrastructurii de desecare-drenaj la nivel naţional. Trebuie să înţelegem următorul lucru: toată agricultura, care este probabil ramura economică cu cel mai înalt grad de risc care se poate materializa, trebuie gândită strategic, în perspectiva dezvoltării şi asigurării stabilităţii firmelor. Analizele noastre actuale privind impactul pandemiei, privind impactul secetei asupra fermierilor arată un handicap major cu care ei pornesc în anul agricol 2020-2021. Sunt balanţe negative pe care noi le anticipăm la finalul anului agricol 2020-2021 prin faptul că la pierderile înregistrate în anul 2020, din secetă şi pandemie, din anul agricol actual, se adaugă reticenţa fermierilor de a investi, de a pune mai multă tehnologie, inputuri în producţia lor, în condiţiile de risc – asta se întâmplă: când eşti la risc, te gândeşti cum să-ţi reduci posibilele pierderi din viitor, de aici reticenţa asta.

Reporter: Am auzit foarte mulţi fermieri spunând că, în condiţiile în care seceta continuă în această toamnă şi nu plouă pentru a asigura un necesar de umiditate pentru răsărire, nu mai seamănă, nici măcar partea de pregătire a terenului nu o mai fac, pentru că este mare consumatoare de combustibil şi, evident, investiţia pentru pregătire – nu numai pentru însămânţat – este destul de mare.

Florian Ciolacu: Deci pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate. Gândiţi-vă la o transferare a datoriilor înregistrate în acest an de către fermieri în anul următor, pe o producţie la risc de a fi iar subiectul unei secete, al unei producţii mai mici, pentru că dacă nu faci tehnologie şi nu pui tehnologie, nu poţi să te aştepţi ca producţia să fie cu un randament mare, şi cel mai rău lucru care se poate întâmpla este intrarea în faliment, în instabilitate financiară a unui număr de firme care, însumate, pun în situație de risc întregul sistem.

Datorii mari, transferate de la un an agricol la altul

Reporter: Ați făcut împreună cu colegii dvs. din Clubul Fermierilor Români un calcul în ceea ce priveşte producţiile medii pe care le-au obţinut sau pierderile pe care le-au avut fermierii în anul agricol 2019-2020, şi pe culturile de toamnă, şi pe cele înfiinţate în primăvară? La ce concluzie aţi ajuns în ceea ce priveşte pierderile şi riscurile pentru anul următor?

Florian Ciolacu: Faptul că se transferă o datorie din 2020 în 2021, faptul că fermierii pun la îndoială sau se întreabă dacă să mai investească aşa cum investeau în trecut şi probabilitatea intrării în instabilitate financiară sau chiar faliment a firmelor, toate astea se bazează pe o analiză pe care am făcut-o ținând cont de mai mulţi parametri. Unul dintre parametri a fost un calcul al lipsei veniturilor din cauza secetei şi a pandemiei, şi am estimat noi la mai mult de șase miliarde de lei această lipsă. Deci, în agricultură, banii pe care-i vedeam reinvestiţi în dezvoltarea lucrărilor agricole, a veniturilor agricole, vorbim de mai mult de șase miliarde de lei, deci mai mult de un miliard de euro s-au pierdut. De ce? Cele 1,2 milioane de hectare deja considerate calamitate plus, probabil, alte 700.000-800.000 de hectare cu floarea-soarelui şi porumb, deci vorbim de o suprafaţă calamitată pe care noi am estimat-o în lipsa unor venituri care să reintre în cash-flow-ul fermierilor ca să-i asigure. Vorbim aproape de șase miliarde de lei lipsă! Lucrul ăsta are un impact în tot modelul de business al fermierilor. Gândiţi-vă că, în agricultură, lucrările se fac, de cele mai multe ori, prin creditare. Creditarea şi cumpărarea de inputuri se fac pe o înţelegere şi pe obţinerea unor discounturi care, în condiţiile în care nu se mai îndeplinesc termenii ăştia contractuali, nu mai există. Dintr-odată, fermierul este lovit de pierderea unor discounturi. Toate astea duc la creşterea gradului de îndatorare a fermierilor pe hectar. Creşterea gradului de îndatorare cu perspectiva unui an 2020-2021 cu o producţie mai mică duce din nou la acea posibilă situaţie în care fermierii nu mai investesc în tehnologie la nivelul la care se simţeau în siguranţă, duce la o previziune privind impactul de hectare calamitate în recolta anului 2020-2021, în care noi am identificat doar ca impact – vă dau cifre la nivel naţional, impact pe veniturile totale, de exemplu pe 2,2 milioane de hectare de grâu pe care noi le vedem însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, impactul la nivel naţional în veniturile totale pe cultura de grâu îl vedem de minus 22% şi continuă pentru orz, rapiţă, porumb, o medie naţională de 15%. Deci un impact negativ, o scădere practic a veniturilor. La nivel de hectar, noi am identificat pentru anul 2020-2021, de exemplu pentru grâu, cele 2,2 milioane de hectare înfiinţate, însămânţate, care sperăm să fie însămânţate, vedem o datorie veche pe hectar. Deci din ceea ce oamenii au acumulat ca datorie anul ăsta, şi să zicem că firmele continuă să existe, de 756 de lei pe hectar, care se transferă către anul următor la un randament de 4,73 de tone pe hectar, pe care l-am luat pentru grâu, nu se transferă într-un venit în care să am o balanţă la zero, adică măcar să fiu echilibrat. Nu voi reuşi să recuperez. Voi rămâne cu o datorie transferată de 159-160 de lei pe hectar. Deci problemele de anul ăsta, cu datoriile care se transferă în anul următor...

Reporter: Asta, în condiţiile în care media se apropie de cinci tone la hectar.

Florian Ciolacu: Media se apropie de cinci tone...

Reporter: Dar dacă nu aplicăm tehnologie, nu cred că s-ar ajunge aici. Să sperăm că fermierii vor reuşi să investească în tehnologie, vorbim aici de sămânţă de foarte bună calitate, vorbim de produse de protecţie a plantelor, îngrăşăminte...

Florian Ciolacu: ...inputuri, oameni care să fie plătiţi şi care să urmărească producţia. Anul viitor, trebuie să fim conştienţi şi să fim pregătiţi pentru a ne organiza afacerile în domeniul agricol astfel încât să gestionăm criza de anul ăsta, să aibă efecte cât mai mici în anul 2021. Estimăm șapte milioane de hectare cu grâu, orz, orzoaică, rapiţă, porumb, floarea-soarelui, însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, în condiţiile transferării unor datorii vechi de mai mult de 700 de euro pe hectar pe aceste hectare, dintre care unele, aţi văzut, sunt calamitate, deci mai mult de două milioane de hectare, transferul cu un randament pe care l-am menţionat mai devreme duce la cuantificarea unei datorii în anul următor de 173 de lei pe hectar. Adică, șapte milioane de hectare nu sunt la zero, ci sunt cu o datorie influențată în particular de datoria mare acumulată în acest an. Asta înseamnă că atât noi, ca organizaţie, cât şi guvernul trebuie să gândească în acel plan de relansare economică care are o perspectivă mare, pentru șapte ani, să refacă infrastructura şi măsuri imediate. De ce? Pentru că agricultura într-adevăr se judecă în cicluri mai lungi. Un an e mai bun, un an e mai prost.

„Agricultura are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combaterea eroziunii solului.”

Reporter: Şi la ce măsuri vă gândiţi, având în vedere că despăgubirea anul ăsta este sub jumătate din pagubă. Care sunt propunerile Clubului pentru relansarea economică?

Florian Ciolacu: Noi am propus şi propunem, şi susţinem, într-o comunicare directă cu ministerul, că el este cel care pune în aplicare şi Politica Agricolă Comună, şi politica naţională, măsuri de ajutor de stat, dar care nu sunt, din păcate, suficiente să rezolve această problemă. Asta înseamnă că vedem un consorţiu în care vedem băncile, care sunt principalii finanţatori în agricultură, împreună cu guvernul, ministerul, împreună cu fermierii prin asociaţie, să lucreze împreună astfel încât să creeze planuri de stabilitate financiară pentru firmele din agricultură, adaptate astfel încât să le sprijinim să-şi continue activitatea, în speranţa că aplicând tehnologie într-un an mai bun şi un viitor cu o infrastructură care să nu mai pună la risc, aşa cum a fost anul ăsta infrastructura de irigaţii, care a pus la risc două milioane de hectare, să reuşim să asigurăm o agricultură care să-şi crească performanţa. Ce facem noi, ca organizaţie? Dincolo de propunerile pe care le analizăm şi le transmitem către guvern, sunt programe de informare şi de formare, şi de reprezentare pentru fermieri. Programe de informare pentru că, acolo unde se întâmplă un rău, poate răul acela ar putea să fie mai mic dacă fermierul cunoaşte un model de bună practică pe care noi îl facem cunoscut. Adică, avem fermieri care reuşesc să-şi gestioneze, şi contează fiecare procent cum ştii să-l gestionezi, să nu devină o pierdere, şi facem o popularizare, o cunoaştere, o informare a fermierilor privind modelele astea de bună practică, cum s-au organizat. Pe partea de formare, ţinta noastră o reprezintă în particular tinerii. Evident, acum încercăm să ne adaptăm capacităţile noastre de a face cursuri pentru formare pentru fermieri, pentru nevoile lor imediate şi pentru alte categorii, nu doar tineri, în contextul menţionat.

Pe zona de asigurare, ştiţi, Clubul are un broker de asigurare.

Să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile

Reporter: Având în vedere că am trecut printr-un an dificil, urmează un altul şi mai dificil, în condiţiile în care există această lipsă financiară. Am discutat de foarte multe ori de lipsa asigurărilor pe piaţă, de lipsa unor contracte rezonabile de vânzare a producţiei între fermieri şi comercianți. Aţi demarat în anul acesta două proiecte interesante și utile pentru fermieri. Dezvoltaţi puţin.

Florian Ciolacu: Am lansat două proiecte, anul ăsta, erau planificate ca ajutor concret pentru fermieri. Adică, dincolo de informare, formare şi reprezentare, ţinta noastră este să-i sprijinim pe fermierii membri ai Clubului Fermierilor Români, dar şi pe oricare dintre fermierii români, să devină mai performanți. Mai performant înseamnă, în primul rând – vedeţi pandemia şi cu seceta –, să-şi gestioneze mai bine riscurile. Şi aici am venit cu ideea de a ne implica, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor, într-un broker de asigurare de agricultură, să-şi valorifice mai bine producţia – şi aici am creat acest serviciu de brokeraj de cereale, pe care o să-l dezvolt imediat. Deci, să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile, să-ţi valorifici mai bine producţia, iar în ciclul ăsta de producţie să sprijinim fermierul cu informaţii şi în viitor, sper, cu o consiliere bine structurată pe ce înseamnă tehnologie avansată pentru agricultură. Fermierii români ştiu să facă agricultură, ce vrem noi este să-i sprijinim ca, împreună şi prin exemple ale unor fermieri care reuşesc să treacă la ceea ce denumim noi agricultură 4.0, pentru care România este pregătită, să facă un salt care să facă diferenţa faţă de perioada anterioară şi cu implicaţii foarte bune. Acum, întorcându-mă la gestiunea riscurilor, brokerul fermierilor – deci fermierii au un broker al lor, Clubul Fermierilor Români – Broker de Asigurare. Este un serviciu de siguranţă pentru fermieri în negocierea unor condiţii adaptate businessului lor, pentru asigurare. Asigurarea, vedeţi, devine atât de importantă. Există şi o măsură de sprijin din partea guvernului cu bani europeni de a subvenţiona poliţa de asigurare pe care fermierii o încheie cu asigurătorii. Ce am făcut noi a fost să negociem şi să sprijinim AFIR şi Ministerul Agriculturii să ia măsuri pentru simplificarea procedurilor privind încheierea acestor proiecte de subvenţionare a poliţei, să fim cât mai aproape de fermieri să le oferim aceste servicii, să-i consiliem în încheierea poliţei, să-i consiliem în cazul în care sunt într-o problemă pentru despăgubiri, care intră sub incidenţa poliţei. Lucrul ăsta devine esenţial. Anul ăsta, a fost mult de lucru, brokerul de asigurare oficial, Clubul, a intrat ca acţionar după decizia ASF-ului de a ne permite lucrul ăsta, deci la începutul lunii iulie, oficial. Lucrul ăsta deja se vede, sunt foarte mulţi fermieri care s-au adresat brokerului, şi încurajez toţi fermierii, membri de club sau non-membri, să folosească serviciile specializate ale unui broker de asigurare care reprezintă interesele lor; şi, suplimentar, reiau un lucru pe care l-am spus în trecut: tot ce înseamnă profituri în mod transparent, lizibil, al acestui broker se duce în programele Clubului. Deci tot ce înseamnă profit se duce în programele Clubului, adică în programul pentru pregătire de tineri, în programul de reprezentare, în programul de informare, în programul de consiliere. Brokerul de asigurare are o cotă de piaţă de 12% şi sperăm ca românii care lucrează în agricultură să-şi asigure culturile. Este un instrument de gestiune a riscului pe care nu putem să-l mai evităm în momentul acesta şi în condiţiile astea.

Reporter: Acum, toţi fermierii spun „cum fac eu cu seceta?”

Florian Ciolacu: Există şi asigurări pentru secetă disponibile, noi încercăm prin toate mijloacele să le facem cunoscute: buletine de informare, telefoane, eu discut cu fermieri şi le explic care sunt condiţiile, avem o echipă formată din 15 persoane care sunt în permanent contact la nivelul întregii ţări cu fermierii, avem un plan pentru creşterea numărului celor care lucrează în acest broker de asigurare. Avem o relaţie cu asigurătorii, trebuie să înţelegem că e un moment în care pe de o parte există această subvenţie pe care fondurile europene o permit pentru poliţa de asigurare, pe de altă parte, toate condiţiile şi situaţia schimbărilor climatice, şi impactul asupra agriculturii trebuie să ne facă pe toţi să conştientizăm importanţa unui astfel de instrument de gestiune a riscului. Și în viitor de ce să nu vorbim de crearea acelui Fond Mutual pentru fermieri, care să acţioneze ca un instrument pentru asigurarea stabilităţii financiare. Din ce în ce mai mult vorbim de stabilitate financiară, iar mesajele noastre către fermieri, dar în egală măsură şi către guvern, atrag atenția că agricultura este strategică. Şi aici nu vorbim despre un sector economic din zona de lux. Vorbim de un sector economic din zona alimentării populaţiei, a securităţii alimentării populaţiei; vorbim de un sector economic care angajează un procent foarte mare din forţa de muncă activă a României. Deci, brokerul de asigurare pentru agricultură este o componentă, un instrument pe care noi, Clubul, l-am pus la dispoziţia tuturor fermierilor români de a avea servicii în care ei să aibă încredere că poliţele de asigurare pe care le încheie vor fi respectate, că banii pe care-i plătesc se întorc, în cazul în care se întâmplă ceva.

„Pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate.”

Reporter: Un alt proiect al dvs. este acela al brokerului de cereale, un proiect nou, implementat în această vară de Clubul Fermierilor Români. Aşadar, a început şi proiectul acesta. Funcţionează?

Florian Ciolacu: A început proiectul, funcţionează – n-aş spune că neaşteptat de bine, aş spune bine, asta înseamnă că atunci când fermierii deleagă către un broker, către o terţă persoană negocierea unor condiţii contractuale pentru valorificarea cât mai bună a producţiei lor, ei au încredere. Ăsta este semnul de încredere. Acum: ce face brokerul de cereale? Are două servicii la fel de importante. Primul serviciu este un serviciu de informare a fermierilor: un om informat e un om puternic, asta s-a auzit de foarte multe ori, s-a pierdut în prea multele utilizări expresia asta. Dar realitatea este că rapoartele de piaţă de cereale pe care noi le transmitem săptămânal către fermieri, şi nu doar către fermieri, şi către traderi, către Guvernul României, către Preşedinţie, către Comisiile de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat, fac o radiografie săptămânală a pieţei cerealelor, reprezintă informaţia pe care fermierii s-o folosească ca să decidă ce fac: vând – nu vând; nu vând – aşteaptă; cât îi costă? Ăsta e primul serviciu şi are o audienţă extrem de mare, adică vreau să vă spun că a depăşit urmărirea buletinelor informative ale Clubului privind problemele europene sau naţionale. Al doilea serviciu este un serviciu unu la unu cu fermierii. Noi am încheiat deja, şi avem, cred, mai mult de o sută de mii de tone tranzacţionale, contracte individuale cu fermieri, contracte pentru care noi, Clubul, avem un consultant senior pentru a face asta. Oferim servicii care sunt aşa: în plan comercial – contractare –, în plan juridic – pentru că toţi termenii de acolo pot avea elemente care să-i pună în dificultate şi de ce să fie în dificultate când lucrurile pot fi gestionate prin acest document de contractare –, şi consiliere privind valorificarea producţiei.

Noi reprezentăm fermierii, asta este clar. În acelaşi timp, noi trebuie să ţinem cont de un echilibru între fermieri şi traderi, astfel încât lucrurile astea să continue şi la anul, şi în anii următori. Există pentru serviciul ăsta specializat un cost pentru fiecare tonă tranzacţionată pe care fermierii îl plătesc pentru traderi, cost de 2 lei pe tonă, care nu se întoarce în Club, ci noi avem un contract back-to-back cu acest consultant senior, astfel încât pentru noi nu creăm beneficii pentru Club, vrem să oferim beneficii pentru fermieri şi în zona asta comercială, şi în acelaşi timp să-i informăm, să-i formăm pentru a înţelege că un contract bine scris şi bine făcut are valoarea egală cu un câştig pe care ei îl au, procentual, în valorificarea producţiei lor. Deci am lansat şi iniţiativa creării unor loturi, pentru a negocia mai bine cantităţi mai mari; există aderenţă la aceste idei, există multe contracte individuale care au fost semnate, onorate şi finalizate bine aceste condiţii, există şi sprijin pentru a renegocia anumite clauze contractuale, cred că ăsta reprezintă un serviciu cu valoare adăugată importantă. Deci, pe lângă brokerul de asigurare agricolă, brokerul de cereale, noi vrem să venim în viitor, şi pregătim asta cu un serviciu de consiliere pentru fermieri. Ţineţi cont, vă rog, că această consiliere agricolă devine obligatorie prin viitoarea PAC, pentru acordarea subvenţiei. Adică, deja se trece într-o obligativitate de a face performanţă.

De fapt, Pactul Ecologic European şi noua Politică Agricolă Comună se sintetizează astfel, pe înţelesul tuturor: este o dezintensificare a agriculturii. Deci, UE, Comisia Europeană, Consiliul, Parlamentul susţin trecerea agriculturii europene, prin instrumentul ăsta comun care se numeşte Politica Agricolă Comună, la alte condiţii, care echivalează cu dezintensificarea. Nu mai e important să obții producţii mari la hectar, ci producţii care să aibă trasabilitate, să ştii ce s-a pus şi cât s-a folosit pe zona de inputuri, producţii care să ţină cont de mediu şi de refacerea biodiversităţii. Poate că la noi în ţară problemele astea nu sunt la fel de mari ca în vestul Europei, dar făcând parte dintr-un bloc comun european, trebuie să le respectăm. Toţi indicatorii din Pactul Ecologic European sunt indicatori care trebuie puşi în nişte norme metodologice de aplicare şi reflectaţi în politicile naţionale. Nu s-a stabilit cum să se facă asta, s-a amânat o decizie în sensul ăsta.

Tineri Lideri pentru Agricultură

Reporter: Vom reveni la politicile agricole europene, dar haideți să mai amintim un proiect frumos al Clubului, Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care a început anul trecut, a dat roade şi urmează o altă serie de tineri să intre în acest program.

Florian Ciolacu: În acest program sunt tineri fermieri, până în 35 de ani, dar atenţie, în program, aşa cum noi l-am gândit şi a început, un ciclu s-a desfăşurat deja, nu au fost doar copii de fermieri care lucrează în fermă ori au absolvit școli cu profil agricol, nu, sunt jurişti, sunt absolvenţi de ASE, sunt copii de fermieri care au preluat deja o parte din activitatea fermei în responsabilitate, sunt alţii care nu au preluat, dar se pregătesc; vedeţi, problema succesiunii. Toate lucrurile astea ne-au determinat pe noi să gândim programul ca unul de a pregăti lideri şi din perspectiva asigurării succesiunii în fermă, dar la un nivel superior – următorul nivel, pentru că tinerii sunt cei care absorb mai bine şi tehnologia, şi modele de afaceri, şi pe zona de reprezentare. Şi, atunci, am deschis plaja profesiilor – dar asociate fermei – către copii de fermieri care sunt jurişti sau sunt economişti, astfel încât să putem să avem în viitor, dar în viitorul rapid, imediat, oameni care au trecut prin acest curs şi care pot oricând să fie cei care să reprezinte interesele fermierilor: la nivel zonal, la nivel regional, la nivel naţional, la Bruxelles. Acum, într-adevăr, vrem să extindem numărul cursanților. Pe pagina noastră de internet, www.cfro.ro, este o pagină dedicată programului Tineri Lideri pentru Agricultură, unde sunt imagini cu tinerii din ciclul 2019-2020, cursurile care au fost făcute, de la Conferinţa Naţională de lansare şi invitaţia pentru a se înscrie în acest program. Programul este gratuit, cursurile sunt gratuite pentru cei care se înscriu. Deci nu plătesc. Noi am selectat un număr de cursuri, pe parcursul a două etape din trei ale acestui proiect, cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi formatori din România. Programul pe care-l facem noi nu e strict unul de a pregăti fermieri să facă agricultură mai bine, ci şi reprezentare, şi atunci îi pregătim şi în domeniul vorbitului în public, în domeniul managementului timpului, în domeniul managementul proiectului, în diplomaţie şi protocol, în domenii care ţin de înţelegerea instituţiilor româneşti şi europene care gestionează agricultura.

Un studiu făcut anul trecut de Consiliul european al tinerilor fermieri – deci european, la nivel european – arăta primele probleme pe care tinerii le văd în a-şi creşte afacerea. Şi prima era un venit echitabil, adică agricultura să fie mai bine răsplătită, al doilea era accesul la teren, adică să poată să aibă acces la terenul agricol, şi al treilea era reducerea birocraţiei.

Tinerii care au făcut parte din primul ciclu au făcut cursuri extraordinare, ceea ce ei declară după desfăşurarea acestor cursuri confirmă că ele au fost şi sunt de ajutor pentru ei. Cum le va folosi fiecare? Noi, trebuie să ştiţi că urmărim asta, vrem să creăm cu aceşti tineri şi o reţea a tinerilor care urmăresc promovarea agriculturii, astfel încât ei să discute între ei. Asta face un Club de afaceri: să pună oamenii împreună, să-şi împărtăşească bunele realizări, astfel încât să reuşească să facă mai bine; să beneficieze de informaţii care să le aducă un plus la afacere sau de o consiliere juridică, sau de un sfat economic. Ne extindem numărul, adică vor fi două serii cel puţin, anul ăsta, or să fie desfăşurate într-un regim şi online, şi faţă în faţă, direct, noi preferăm faţă în faţă – şi ei, tinerii, preferă faţă în faţă. Sunt cursuri, un modul cu ce vă spuneam mai devreme, management, timp, proiecte; este un modul dedicat cunoaşterii mai bine a problemelor de Cod fiscal din România şi a problemelor juridice, deci o aprofundare făcută de doi consultanţi români, şi al treilea modul se referă la stagii de internship. Şi, ştiţi bine, noi am trimis la Bruxelles tineri, la Reprezentanţa României pe lângă Comisia Europeană, am trimis la firme care au reprezentanţe la Bruxelles, corporaţii internaţionale; avem o înţelegere cu Ministerul Agriculturii, cu Comisiile de Agricultură din Parlament, cu instituţiile din subordinea MADR, APIA, AFIR, pentru a trimite tineri pentru scurte stagii, ca să înţeleagă cum funcţionează, sau la alte firme din domeniul agriculturii, pentru cei care sunt interesaţi mai mult de tehnologie, de agricultură. Ne extindem numărul, vrem să fie toţi parte dintr-o reţea de tineri, să comunice între ei, vrem să-şi asume responsabilități, vrem să îşi dea proba implicării lor prin numărul de discuţii şi participări la şedinţe pe care ei le au la nivel local, la nivel regional sau la nivel naţional, astfel încât programul acesta să crească.

Trebuie să trecem de la cantitate la calitate

Reporter: Să revenim la Pactul Verde European. Problema este că, iată, şi Comisia Europeană şi-a dat seama că lucrurile nu pot fi făcute foarte repede fără o consultare publică şi tocmai de aceea, recent, a lansat o consultare publică. Totodată, a anunţat că se amână până la 1 ianuarie 2022 implementarea legislaţiei, practic se doreşte ca 25% din suprafaţa agricolă să se cultive în regim ecologic până în 2030. Sigur că în spate trebuie să stea o legislaţie şi un cadru juridic foarte bine documentat şi de asta s-a şi amânat implementarea. Cum vedeţi lucrurile acestea? Pentru că Green Deal şi strategia aceasta de la fermă la consumator presupune multe, multe „dedesubturi” şi multă legislaţie care va trebui să stea în spatele unor strategii care n-au fost foarte bine documentate la momentul lansării lor.

Florian Ciolacu: Pactul Ecologic European este un program-cadru. În programul ăsta cadru există mai multe componente care sunt deja emise de către Comisie şi unele trecute prin discuţii în Parlamentul European sau în discuţii la Consiliul European. Şi mă refer aici la protocolul privind biodiversitatea, şi mă refer la acordul pe care l-aţi menţionat, „de la fermă la consumator”, „de la fermă la furculiţă”. Mai este componenta de Politică Agricolă Comună, componenta de mediu. Toţi ştim şi am spus, 30% din bugetul PAC va fi alocat pe măsuri de mediu, care au legătură, evident, cu agricultura. Deci vorbim acum de trei piloni mari ai Pactului Ecologic European. Deci Pactul este o viziune, este un concept, este un cadru. În cadrul ăsta sunt nişte planuri. În planurile alea vor trebui stabilite nişte măsuri care nu s-au luat până acum. Acum, plângerea noastră, în principal ca asociaţie, lucru pe care l-am făcut şi în România, dar şi la Bruxelles, direct, dar şi prin apartenenţa noastră la Organizaţia europeană a proprietarilor de teren agricol, deci la ELO, a fost următoarea: Pactul Ecologic European prin aceste trei componente nu are o analiză de impact economic a măsurilor enunţate deja cu cifre concrete: 50% reducerea pesticidelor cu impact de mediu, 50% reducerea îngrăşămintelor, 25% trecere în ecologic, 10% din teren să nu fie cultivat. Deci sunt multe măsuri cu nişte indicatori bine stabiliţi acolo, care nu au o analiză economică. Lucru pe care nu doar noi, ci multe asociaţii l-au cerut. Şi ţări l-au cerut. Problema agriculturii şi a respectării mediului este conştientizată. Cred că 80% din relaţia cu mediul este gestionată prin agricultură. Dar asta nu înseamnă că fermierii sunt primii vinovaţi de problemele cu care mediul se confruntă acum şi care se reflectă şi asupra lor.

Reporter: Avem şi transportatorii, avem multe alte cauze.

Florian Ciolacu: Problema este că măsurile de mediu au un impact asupra randamentului, deci trebuie schimbat, adaptat şi de aia vorbim de performanţă, de tehnologie şi agricultură digitală, cu impact asupra modelului de afaceri, că trebuie regândit; impactul este pe toată trasabilitatea asta de producţie şi produs final care ajunge pe piaţă, astfel încât să nu se creeze artificial o competiţie neloială între firme, ferme care declară că fac agricultură ecologică, dar nu fac şi iau subvenţii suplimentare faţă de unii care fac, şi atunci este o competiţie inegală. Toate lucrurile astea trebuie susţinute financiar. Chiar punând la dispoziţie aceşti bani, această sumă de care vorbeam, din PAC, în momentul acesta alte finanţări sunt în discuţie pentru punerea în aplicare, că dacă vii să pui condiţii, trebuie să vii cu bani ca să susţii, ca fermierii să le adopte.

Reporter: Corect, şi diferenţa de randament care va exista.

Florian Ciolacu: Ai o diferenţă de randament şi amintiţi-vă ce spuneam mai devreme de dezintensificarea agriculturii. Nu va mai fi un obiectiv al UE să aibă producţii mari – că aici să ştiţi că este o temă foarte sensibilă, pe care nu ştiu dacă au analizat-o economic.

Pactul Ecologic European mai are nişte componente, pe lângă astea care ţin de schimbarea în agricultură ca să respecţi mediul. Este o schimbare la nivelul dietei cetăţeanului european, adică să mănânce de calitate şi mai puţin. Sunt lucruri care într-adevăr, la nivel conceptual, se îmbină, dar la nivel practic...

Reporter: Va trebui asigurat şi venitul pe care cetăţeanul european va trebui să-l aibă pentru a cumpăra mai puţin şi mai scump.

Florian Ciolacu: Fără să creezi o discriminare în accesul la alimente. Aici este problema. Fără să creezi o discriminare la accesul la alimente. Acum, noi, ca ţară, e clar că suntem un jucător în domeniul agricol. Trebuie să trecem de la producţia mare la o producţie de calitate, şi producţia de calitate să fie transferată către procesare, astfel încât să creştem valoarea adăugată în partea de PIB pe care agricultura o are drept contribuţie la PIB. Problema este că toate lucrurile astea din Pactul Ecologic şi din noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi o trecere către o tehnologie avansată, pentru care pot să spun că nu te aşteaptă nimeni. Nu ne aşteaptă nimeni într-o competiţie europeană şi regională în a vinde produsele din agricultură, nu ne aşteaptă nimeni ca să ajungem şi noi din urmă pe cei care au deja tehnologiile astea. Şi atunci, având în vedere cei 30% bani care sunt alocaţi pe mediu din PAC, va fi foarte complex şi provocator să găsim proiectele, ca să-i alocăm cum trebuie. Aici venim şi noi şi spunem: domnule ministru – Minister, Guvern – aceste măsuri se încadrează bine în a fi finanţate prin aceşti bani alocaţi pe mediu, ca să vină către fermieri, să-i ajute, într-o perioadă ca asta să nu dispară; să-i ajute să se reorganizeze – e clar că e un moment pe care noi îl strigăm de un an şi jumătate de când funcţionăm, e un  moment de schimbare, se schimbă, s‑au schimbat lucrurile, nu mai avem gândirea de a respecta nişte reguli pe care Comisia, Uniunea ni le impun, ci de a urmări realizarea unor indicatori. Asta este o responsabilitate a ţării, o responsabilitate care se transferă către individ, pe nişte condiţii mai grele, în care Comisia, Uniunea îmi spun să fac mai bine, mai mult în sensul că ecologic oricum am randamentul mai scăzut, cu bani mai puţini, pentru că bugetul pe PAC scade totuşi şi pe pilonul I, şi pe pilonul II. În particular, pentru România nu scade pe pilonul I, plăţile directe, pentru că prin convergenţă am câştigat nişte bani pe hectar – asta e altceva, dar el scade la nivelul Uniunii Europene.

Reporter: Foarte puţin. Noi am avut 190, urmează 200 și un pic de euro.

Florian Ciolacu: 205 euro/ha, da. Acum, pe toate schimbările astea la nivel european pe zona de ecologic-mediu, care au impactul cel mai mare în agricultură, suntem obligaţi să le vedem ca pe nişte oportunităţi. Asta înseamnă că în modul în care noi gândim trebuie să vedem cum valorificăm fiecare centimă pusă într-un buget şi să ajungă în buzunarele fermierilor, atingând acei indicatori pe care noi trebuie să ni-i stabilim. Şi ajungem la plan naţional strategic. Noi trebuie să ne implicăm, şi ne implicăm în elaborarea legislaţiei în domeniu şi în consultările pe care Comisia le-a lansat. Încă o dată spun: direct, prin luări de poziţii, prin note pe care le trimitem la Bruxelles, şi prin ELO, care e organizaţia din care şi noi facem parte de la jumătatea acestui an.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că începând de azi, 22 decembrie 2020, efectuează tranșa a doua de plăți către beneficiarii ajutorului de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică.

Suma totală autorizată la plată este de 79.999.988,31 lei, pentru un număr de 27.826 beneficiari.

Reamintim că în prima tranșă, fermierii au primit circa 80% din valoarea despăgubirilor, acum urmând să primească diferența.

Publicat în Știri

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) a demarat plata aferentă ajutorului de stat la motorina utilizată în agricultură, pentru cantitățile de motorină utilizate în perioada 1 aprilie – 30 iunie 2020 (trimestrul II/2020).

Valoarea ajutorului de stat acordat sub formă de rambursare care urmează a fi plătită este de 176.725.322 lei pentru un număr de 17.540 beneficiari cu cantitățile de motorină determinate cu acciza redusă de 115.835.265,83 litri.

Valoarea nominală a ajutorului de stat pentru reducerea accizei la motorină pentru anul 2020 este de 1,5258 lei/litru.

Cantitățile de motorină pentru trimestrul II/2020 care beneficiază de ajutor de stat:

  • Sector vegetal - 102.523.725,392 litri (valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni - 156.430.817,00 lei);

  • Sector zootehnic - 10.106.384,872 litri (valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni - 15.421.131,00 lei);

  • Sector îmbunătățiri funciare - 3.205.155,566 litri (valoarea ajutorului de stat rotunjit, fără subdiviziuni - 4.890.420,00 lei).

Foto: IPSO Agricultură

Publicat în Știri

Au fost anunțați câștigătorii concursului Corn Yield Contest organizat anual de Asociația Națională a Cultivatorilor de Porumb din Statele Unite ale Americii (NCGA), iar fermierii care au cultivat hibrizi de porumb marca Pioneer® au dus acasă cele mai importante premii - câștigând 13 trofee naționale și 219 premii la nivel statal.

În topul câștigătorilor se află fermierul Don Stall din Charlotte - Michigan, care a obținut cea mai mare producție medie, 29.877 kg/ha, cu hibridul marca Pioneer® P0720AM™.

Este al patrulea an consecutiv când un produs Pioneer® a câștigat acest premiu. În general, fermierii care au cultivat hbrizi de porumb marca Pioneer® s-au clasat pe primele două locuri în 41 de state. „Dorim să felicităm toți câștigătorii concursului Corn Yield Contest organizat de NCGA, mulți dintre aceștia confruntându-se cu o multitudine de provocări, reușind, totuși, să obțină aceste rezultate în mijlocul unei pandemii globale. Rezultatele concursului reflectă ceea ce am văzut la recolta de anul acesta, în care cei mai populari hibrizi de porumb Pioneer® au câștigat majoritatea competițiilor între loturile participante, cu un avantaj mediu de producție de peste 2.500 kg/ha, dar, dincolo de concursuri, mai important este că i-au ajutat pe fermieri să-și atingă obiectivele de business”, a declarat Judd O'Connor, președinte U.S. Commercial Business Corteva Agriscience.

În ciuda condițiilor meteo extreme în multe zone, provocate de secetă, furtuni de tip derecho și uragane, fermierii americani au obținut, rezultate de producție impresionante atunci când s-au calculat cifrele finale. Cu o gamă diversificată de produse, dezvoltată pentru a avea rezultate excelente în diferite condiții de cultură,  hibrizii de porumb marca Pioneer® au înregistrat rezultate excepționale în cadrul concursului, ilustrate prin cultivarea a mai mult de 203 hibrizi unici Pioneer®, care s-au clasat printre câștigătorii de la nivel statal și național. „În prezent, fermierii știu cum să țină piept condițiilor vitrege și, în ciuda acestora, e încurajator să vezi că pot obține în fiecare an rezultate de producție ridicate, combinând practicile de tehnologie intensivă cu cei mai performanți hibrizi de pe piață, precizează Judd O'Connor. Fermierii au încredere în faptul ca Pioneer® are hibridul potrivit pentru a-i ajuta să își atingă obiectivele de productivitate, făcându-le, în acelați timp, afacerile mai profitabile prin obținerea unei producții mai mari la suprafața cultivată cu porumb.”

Fermierii din SUA care cultivă porumb participă anual la concursul Corn Yield Contest organizat de NCGA. Conceput pentru a prezenta potențialul genetic de producție al noilor hibrizi, dar și ca o oportunitate de a învăța de la alți fermieri, aceștia intră în concurs în șase categorii, care includ porumb neirigat (A și AA), neirigat fără arătură (no till) și neirigat strip till, respectiv irigat fără arătură și irigat strip till. Categoria AA neirigat se adresează agricultorilor din zona central vestică, din statele Wisconsin, Ohio, Missouri, Minnesota, Iowa, Indiana și Illinois. Categoria A neirigat se adresează oricărui producător din zona continentală a Statelor Unite, din afara categoriei AA.

Pentru lista completă a câștigătorilor la nivel național și statal, rezultate de producție și  portofoliul de hibrizi cultivați, accesați: Pioneer.com/NCGA.

Publicat în Cultura mare
Vineri, 18 Decembrie 2020 18:57

E vremea cercetării agricole

L-am întâlnit pe fostul ministru al Agriculturii Valeriu Tabără, în prezent președinte al Academiei de Științe Agricole și Silvice „Gheorghe Ionescu-Șișești”, când am poposit în Bărăgan, în județul Ialomița, la „Ziua Porumbului” de la Orezu. Am trecut, puțin, cu dumnealui prin câteva din problemele acestui an, dar am abordat și viitorul agriculturii europene.  

„Ce facem mai departe, dacă noi nu ne uităm spre cercetare? Trebuie să coborâm pe pământ, pe pământul ăsta mai crăpat, mai cu praf, mai cu probleme, altfel nu ne găsim locul.”

Reporter: 2020 este un an trist pentru agricultură, iar cea mai mare problemă o reprezintă seceta.

Valeriu Tabără: O mare parte din ţară e afectată grav de secetă, care s-a manifestat în zone fundamentale pentru a defini producţia agricolă a României într-un an. Ne găsim într-un moment în care trebuie să ne punem nu numai nişte întrebări, ci să şi răspundem la ele. E vorba numai de seceta pedologică sau este vorba şi de seceta atmosferică, cu arşiţă, cu alte fenomene care vin şi care sunt specifice României? Pentru că noi aparţinem unui climat temperat-continental, cu un comportament total diferit faţă de restul continentului european. Când sunt fenomene din acestea extreme cum se manifestă acum, răul poate apărea din altă parte, nu neapărat din pedologie, din apa din sol. Şi anume este vorba de acest fenomen al arşiţei atmosferice, care, de pildă, la porumb omoară polenul, când pleacă de pe anteră până pe stigmat. Fenomenul este întâlnit de mulţi ani şi în Ucraina, degeaba irigau, mai ales prin brazde. Nu cumva trebuie să mergem pe sistemul pe care l-a aşezat foarte bine domnul Lucian Buzdugan în Insula Mare a Brăilei? Şi alţi câţiva fermieri. Adică, nu e neapărat numai o aspersiune de un anumit tip de ploaie pe care trebuie să-l fac şi, sigur, combinat aici şi cu alte măsuri. Nu ne salvează dacă acum am irigat şi am 60 de grade Celsius la sol. Deci problema este una mai complexă decât la prima vedere.

Din păcate, cercetarea, indiferent ce se spune, e lăsată undeva la margine. Şi eu am spus şi am curajul s-o spun că inclusiv acest mare program, Green Deal, ca idee nu este unul rău, dar dacă nu va avea la bază nişte studii foarte serioase, dacă Uniunea Europeană nu gândeşte cu o bază ştiinţifică măsurile pe care le ia, riscă să ajungă o mare importatoare de produse agroalimentare. Dar acest import nu va afecta Franţa, Germania sau Olanda, ci ne va afecta pe noi, şi iată că noi, contrar acestor recorduri pe care le-am făcut anii trecuţi, soldul balanţei noastre comerciale pe produse agroalimentare a crescut. Mai mult, pe mine mă surprinde, şi o spun iar, şi o spun ca un bilanţ pentru miniştri: comerţul este una şi a doua – valoarea foarte mică a producţiei alimentare româneşti. Şi iau comparativ, m-aţi auzit de mai multe ori, cu Italia. Şi iau la nivelul anului 2016. Noi realizăm 15 miliarde, când am putea realiza 40-50, Italia realiza, în 2016, cu 44% din potenţialul României, 55 de miliarde. Asta înseamnă că trebuie să regândim sistemele de agricultură, de piaţă.

„Atâta timp cât eu nu-mi creez hibrizi pentru aceste condiţii, degeaba vorbesc de contracararea condiţiilor climatice. Primul lucru este să am organismul biologic care să-mi facă faţă unei astfel de situaţii cum am întâlnit anul acesta. De ce nu aş merge pe prelevarea unor gene de la sorg, care se ştie că în astfel de condiţii face faţă, şi să le trec la porumb?”

Reporter: Ce sistem să regândim şi cum să regândim sistemul de agricultură în România? Comisia Europeană a anunțat că amână cu un an implementarea noilor strategii – Pactul Ecologic European și De la fermă la consumator –, tocmai pentru a avea timp să facă studiile necesare şi să elaboreze legislaţia necesară implementării strategiilor.

Valeriu Tabără: Recent, am vizitat câteva ferme inclusiv de tip ecologic și am găsit tineri fermieri extrem de îngrijoraţi. Sistemul Green Deal şi o strategie până în 2050, aşa cum o propune doamna Ursula von der Leyen, nu sunt rele. Iar prin Uniunea Europeană o singură ţară are strategia 2050, este vorba de Marea Britanie, care are şi un program – Marea provocare, condus de Academia Regală Britanică, cu diverse puncte pe glob, cu ce înseamnă cele mai noi metode de cercetare pentru a contracara aceste măsuri pe care le avem. Faptul că s-a amânat cu un an nu rezolvă problema. Eu cred că noi trebuie să fundamentăm nişte strategii, inclusiv pe ce înseamnă readucerea în actualitate a biotehnologiilor, pentru că uitaţi-vă la câmpurile cu hibrizi de porumb de azi: nu iau o firmă anume, pentru că indiferent de firmă, atâta timp cât eu nu-mi creez hibrizi pentru aceste condiţii, degeaba vorbesc de contracararea condiţiilor climatice. Primul lucru este să am organismul biologic care să-mi facă faţă unei astfel de situaţii cum am întâlnit anul acesta. Şi eu am dat în ultimul timp un exemplu: de ce nu aş merge pe prelevarea unor gene de la sorg, care se ştie că în astfel de condiţii face faţă, şi să le trec la porumb? Pentru că arşiţa aceasta atmosferică, chiar dacă am în pământ apă, sufocă frunza, închide stomatele, ea nu mai comunică cu atmosfera, nu mai poate lua oxigenul din atmosferă. Este una dintre cele mai grave probleme, este extrem de important. A doua: eu trebuie să-mi perfecţionez tehnologia. Cum voi putea reacţiona la măsurile de mediu, dacă eu nu pot să fac agricultură fără pesticide? Eu nu pot decât să-mi creez organisme din nou şi sisteme tehnologice care să mă scoată din această dilemă. Altfel, vorbesc degeaba, aruncând în mediu ceva ce nu se va putea niciodată rezolva. Şi mă bazez pe ce am văzut „afară”. În 1995, am fost în Statele Unite și am văzut unul dintre cele mai mari institute de cercetare. De atunci se preconizau, se vedeau nişte lucruri de viitor create, pentru că unii gândesc în viitor, nu gândesc numai de azi pe mâine.

Mai vreau să adaug ceva: mie nu-mi spune nimic o strategie 2021-2027 la care noi lucrăm, Academia, suntem în grupurile de lucru şi mă bucur. România trebuie să aibă o strategie clară, cu obiective, 2030, 2040, 2050, şi în funcţie de aceste obiective să-mi fixez în complementaritate măsurile naţionale cu cele europene. Dacă nu mergem aşa, mergem cu banii, cheltuim – foarte bine, dotare tehnică, dar tehnologiile? Cum e posibil să văd brazdă – iertaţi-mă c-o spun – lăsată crudă acum? Nu-i Tabără cel care o spune, a spus-o Ionescu-Şişeşti în 1927-1928. Acum există tehnica agricolă, dar pentru tehnica aceasta agricolă trebuie să fac tehnologii, nu poveşti. Deci e o problemă. Din punctul meu de vedere, cercetarea a fost lăsată deoparte. Îmi doresc să ni se dea probleme, să se dea de lucru cercetării.

Reporter: Producând mai puţin, Uniunea Europeană va deveni dependentă de importul de produse alimentare. Oricum, azi se importă carne, se importă porumb, soia 90%...

Valeriu Tabără: Este cea mai gravă perspectivă. O spun de foarte mult timp, inclusiv când eram prezent în Consiliul de miniştri. Este incredibil cât de mult se importă. Soia pe care noi o producem şi în primul rând este afectată ţara mea, ţara noastră, pentru că suntem singura ţară care ar putea produce la nivel comercial şi competitiv soia, dar să fim lăsaţi să facem tehnologie. Îmi pare rău că trebuie s-o spun, însă Austria a ajuns să fie mai mare producătoare de soia şi să dicteze politica de soia în România! La porumb avem atacuri masive de boli și dăunători, este o sensibilitate colosală, inclusiv de tip comercial. Ce facem mai departe, dacă noi nu ne uităm spre cercetare? Trebuie să coborâm pe pământ, pe pământul ăsta mai crăpat, mai cu praf, mai cu probleme, altfel nu ne găsim locul.

Academia de Științe Agricole și Silvice, de câţiva ani încoace, a făcut niște studii, cum a făcut şi anul acesta, privind comportamentul soiurilor autohtone comparativ cu cele străine.

Reporter: Şi concluzia?

Valeriu Tabără: E clar în favoarea soiurilor româneşti.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Pentru abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu

Chiar dacă ne-am obișnuit să considerăm evenimentele de prezentare de la sfârșit de campanie agricolă ca pe o sărbătoare, anul acesta am fost nevoiți să lăsăm rutina la o parte și să privim cu tristețe recolta obținută, prea mică pentru niște investiții așa de mari. Nu doar că nu a avut ce prezenta în această a unsprezecea ediție a Zilei Porumbului de la Orezu fermierul Nicolae Sitaru, dar a fost nevoit să o facă online, știute fiind restricțiile unui an de pomină.

Anul 2020 va rămâne în memoria multor fermieri nu doar ca un an al pandemiei, al restricțiilor de circulație și comunicare directă, ci și unul dintre cei mai secetoși ani pe care i-au trăit. Și nu vorbim doar de cei tineri. Bine ar fi dacă se vor putea măcar trage câteva învățături de minte. Să păstrăm, să nu distrugem ceea ce avem, indiferent ce amintire ne provoacă construcția respectivă, și mă refer, evident, la sistemele de irigații pe care mulți s-au repezit să le distrugă pentru că fuseseră făcute de „odiosul regim”. La vreme de ananghie bun ar fi fost. Fără îndoială că și nepăsarea celor 30 de ani, de după, au așternut ruina peste ele. Unii au mers împotriva curentului și le-a folosit efortul. Alții nu sunt decât victime. Preiau de-a gata o stare de fapt. Și ar mai fi o învățătură de minte care s-ar cuveni să o avem, aceea de a pune bani albi, deoparte, pentru zile negre, precum cele de azi. Iar cei cu pâinea și cuțitul să înțeleagă că cei care muncesc trebuie să primească și atunci când munca lor s-a năruit și nu a adus folos nimănui. Nu-i iei posibilitatea de a trăi, căci nu va mai avea cine să lucreze în locul lor. Cam astea sunt concluziile unor discuții purtate cu prilejul a ceea ce ar fi trebuit să fie sărbătoarea porumbului.

Din păcate, așa cum spunea organizatorul, Nicolae Sitaru, a venit vremea să prezentăm și părțile mai puțin bune. „În 10 ediții totdeauna am avut ce arăta, chiar dacă uneori a fost porumb mai puțin, anul ăsta avem și hibrizi care au producție de sub o tonă la hectar – vorbim de condiții la neirigat, așa cum s-a întâmplat în fiecare an –, dar am vrut neapărat să ținem Ziua Porumbului, chiar dacă sunt condițiile astea vitrege, pentru că trebuie să arătăm și bunele, și relele, și întotdeauna trebuie să fim onești, să spunem lucrurilor pe nume și să vedem, dacă anul ăsta am fost în această situație, poate că în viitor mai putem fi în situații delicate și trebuie să încercăm să învățăm din asta, să vedem ce e de făcut. Și sunt multe lucruri de făcut și nu neapărat cu bani mulți.” Și în discuția pe care am purtat-o cu domnia sa chiar a venit cu câteva propuneri, pe care cei în măsură să le pună în aplicare, ar trebui să le ia în seamă. (Propunerile le-am evidențiat la finalul textului)

Alexandru Stănescu, care și-a exprimat opiniile în calitate de fermier și nu de președinte al Comisiei pentru agricultură din Camera Deputaților, spunea că „e trist ceea ce vedem astăzi aici la domnul Sitaru, am înțeles că producția de porumb este undeva în jurul cantității de două tone. Mi-am adus aminte că am participat și anul trecut la Ziua Porumbului, atunci într-adevăr a fost o zi de sărbătoare, deși Nicolae Sitaru, la vremea respectivă, spunea că e puțin nemulțumit, că prin unele locuri nu prea a plouat, dar făcea producții între 9 și 12 tone. Și încă spunea că e nemulțumit... Bineînțeles că acum nu mai vorbim de mulțumire, că n-ai cum să fii mulțumit cu două tone la hectar, care reprezintă undeva la 10-15% din cheltuiala pe care a făcut-o aici în aceste lanuri de porumb”.

Un alt fermier prezent fizic la eveniment, Mihai Afiliu, spunea că „nu prea e bine ce vedem, în 23 de ani de agricultură așa ceva nu am mai văzut și nu-mi închipuiam că la noi în țară pot fi asemenea culturi”. Mai ales că domnul Afiliu, fermier din zona Buzăului, este din aceeași categorie cu gazda evenimentului, a celor care investesc fără reținere în tehnologia completă a unei culturi.

Situația de prin ferme

Despre propriile producții Nicolae Sitaru nu are doar vorbe de supărare, deși nu lipsesc, pentru că zice că a avut și niște suprafețe ceva mai plouate, la porumb. La grâu însă... „Păioasele au fost afectate mai ales de un îngheț în noaptea de 15-16 martie, pe lângă lipsa totală de apă din sol, un îngheț foarte puternic, venit pe fondul unor culturi nepregătite pentru astfel de șocuri. Deci înghețul a fost cauza care le-a distrus în primă fază și pe urmă n-au avut apă și n-au putut să plece din nou. Spre exemplu, eu am întors 500 de hectare de grâu și pe celelalte 500 am făcut o tonă la hectar. Iar la porumb eu sunt unul dintre fericiții posesori ai unor suprafețe care au fost și plouate mai mult. Și pe suprafețele alea fac ceva porumb și-mi va îmbunătăți media la hectar. Dar am vecini, în imediata apropiere, care nu au cules grâu, nu culeg nici porumb, și sunt mulți. Aici, în județul Ialomița. Dar în Dobrogea nu s-a cules nimic!”

Legat de cauza dezastrului de la păioase, și Mihai Afiliu susține că principala cauză a fost înghețul din primăvară. „Dacă discutăm de păioase, cum a fost aici, cu sub o tonă la hectar, așa a fost și la noi. A fost înghețul ăla... După părerea mea, nu numai lipsa de precipitații a dus la distrugerea culturilor de păioase, de rapiță, ci și înghețul acela. E părerea mea, ca specialist în agricultură.”

Fermierul din județul Buzău, Mihai Afiliu lăsa impresia că e mulțumit că dezastrul în zona lui era mai mic decât ce văzuse aici. „La Buzău e un pic mai bine, în partea de nord a județului, sub dealuri, e un pic mai bine. Și la mine în fermă am așa, dar foarte puțin, am și mai frumoase. Au fost alte precipitații și temperaturile... Dar nu numai acestea au produs fenomenul de distrugere a culturilor, ci și vântul, care în Bărăgan e mai cald și uscat, pârjolind mult mai mult culturile decât la noi în zonă, acolo fiind un pic mai la adăpost. La irigat aproape că sunt normale producțiile.”

Și pentru că a venit vorba despre irigații, am remarcat replica sa de om victorios, care și-a simțit încununat efortul cu acest prilej. „După ce am pățit în 2003, mi-am dat seama că fără sistem de irigații nu pot rezista. Și de atunci am investit continuu, pentru că m-am așteptat la seceta asta. Sincer, nu mă așteptam în halul acesta. Și am reușit să montez de-a lungul timpului 31 de pivoți, irig peste 2.000 de hectare și prin faptul că irig și cu zootehnia pot să mai învârt un an, adică cât de cât... sper să închei în picioare.”

Despre irigații a opinat și Alexandru Stănescu. „Tot timpul am plecat cu speranță, că vă dați seama, când investești în jur de 4000 de lei pe hectar trebuie să ai speranțe și în niciun caz nu să te gândești că anul viitor va mai fi un an ca acesta. E o vorbă românească: după bine vine rău, după rău vine bine, considerăm că anul 2020 a fost un an rău din punct de vedere agricol, sperăm ca anul 2021 să fie un an bun, totuși nu trebuie să mergem numai pe speranțe și trebuie să găsim soluții să irigăm culturile, pentru că, vedeți bine, e posibil să avem alți câțiva ani cu secetă. Și, apropo de irigat, ieri am fost în județul Buzău, am fost la un fermier curajos, zicea el, puțin nebun, care iriga în jur de 70 de hectare de porumb prin picurare. Vă dați seama, s-a întins pe 70 de hectare de porumb, să întinzi instalație de picurare. Era o variantă, era chiar bucuros, pentru că dacă în zona neirigată, în zona lor acolo, făceau tot 2-3 tone la hectar, el spera să închidă, și sigur se închidea, pentru că am văzut și eu cultura irigată, undeva la 14-15 tone la hectar.” Despre o astfel de instalație am scris și noi în revistă, chestiunea este că soluția e cam costisitoare, deși are multe avantaje din punct de vedere ecologic și poate o formă de sprijinire pe viitor s-ar integra la cerințele Uniunii Europene. Poate nu, dar ar fi de studiat.

În ceea ce îl privește pe Mihai Afiliu, care am văzut că se ocupă și cu zootehnia, el are o nemulțumire legată de aceasta, pe care o au, cu siguranță, și alți crescători de animale. „Discutăm de vaca cu lapte, care este specialitatea mea. Vă pot spune că se vrea, dar nu se vrea. Adică, se vrea să facem zootehnie, se vrea să facem vaca cu lapte – care e cea mai grea, „industria grea” a zootehniei, dar la subvenții... eu iau subvenții pe 4% din laptele pe care-l predau. A fost cu data de 2013, atunci dădeam 94.000 de litri de lapte, acum dau 20.000 de litri de lapte.”

Într-adevăr, acestei situații ar trebui găsită grabnic o rezolvare, pentru că sunt și dintre cei care nu mai au vaci, dar primesc în continuare subvenția. Iar următoarea remarcă, ce îi aparține, este justificată și îngrijorătoare: „Rugăm decidenții politici, decidenții țării, să rezolve situația, pentru că... să vă spun, și dvs. știți: unde se câștigă bani, toată lumea vrea să investească, unde se pierd, nu mai investește nimeni.” Iar noi adăugăm că fără subvențiile acestea care echilibrează diferența dintre efortul financiar depus de fermieri și prețul pieței, nu se prea poate rezista și nu e deloc onest să produci lapte și subvenția să o ia altul. În ceea ce privește prețurile, inegalitatea subvențiilor pe o piață liberă duce la un dezechilibru artificial. El crede că și numărul celor care ar produce ar crește, dacă ar fi corect subvenționați. „Nicăieri nu sunt prețurile bune la lapte. Problema e de subvențiile fiecărei țări. De ce noi luăm lapte de la unguri și polonezi? Pentru că acolo sunt subvențiile adecvate și la noi nu. Aici sunt simple lucrurile, dar noi le complicăm. Cum fac ăia lapte? Fac pentru că au subvenții. Dacă eu, care dau 20.000 de litri de lapte, am o subvenție bună, nu v-ați apuca și dvs. din 10.000 de litri să dați 15.000 sau 100.000 de lapte pe zi? Deci toată lumea caută să câștige bani – ce să ne dăm că... dar ați observat și dvs. că noii politicieni cam nu îi suportă pe cei cu fermele mari. Nici n-au venit bine la putere și ne-au vorbit de plafonare – ceea ce s-a renunțat. Deci vă repet: fiecare dacă este subvenționat pentru cât produce, ar fi o ok și toată lumea ar produce în țara asta.”

Prin chichițele asigurărilor

Revenind la Nicolae Sitaru, acesta spune că a avut asigurate culturile înființate în toamnă, dar sunt probleme și aici, o dată în ceea ce privește posibila rambursare din partea Uniunii Europene a 70% din prima de asigurare și a doua oară cu asigurarea propriu-zisă. „Pentru rambursare nici măcar n-am depus actele. N-am putut să depun actele, pentru că întotdeauna când o regulă pare că-i bună trebuie să găsim noi o soluție s-o încurcăm. Pentru că acum, spre exemplu, anul ăsta de grație, 2020, la noi au intervenit niște modificări în declarația de la APIA. Adică, am declarat inițial cum am semănat în toamnă și în primăvară, și după ce am întors culturile respective, până la sfârșitul lui iunie am avut posibilitatea să facem modificările la APIA. Acum, când vrem să depunem aceste cereri de rambursare a 70% pe anumite porțiuni, că nu-i peste tot, a primei de asigurare, softul de la APIA nu recunoaște suprafețele, că trebuia să fii asigurat pe toată suprafața, or, noi am asigurat suprafețele care erau semănate până pe 30 aprilie, că până atunci se face asigurare pentru secetă,  mai târziu nu ți-o mai face. Și dacă eu am modificat în iunie cererea de la APIA, acum softul de la APIA nu recunoaște și nu primește cererea. E românească chestia. Nu putem să declarăm și o să ne împingă la fel ca anul trecut în ultima zi cu declarațiile că modifică pe grabă, și-n ultima zi i se blochează softul și nu mai poți să declari, și gata. Banii de la Uniunea Europeană nu mai vin.”

În ceea ce privește banii de la asigurător, spune că deja a primit niște sume pe o suprafață cu daună totală. Dar e o chestiune care ar trebui studiată pe viitor: „La daună totală – e un truc aici, dar ăsta e produsul și nu vreau să-l critic, că sper să fie și la anul. Toată lumea caută să-și minimizeze riscurile și e normal să facă ceva, e cu franciză 30%, dar problema este următoarea: că franciza aia rămâne la suma asigurată și o asiguri la producție, dar dacă e daună totală scade din deviz franciza aia mare, din producție. Și atunci, dacă spre exemplu eu am cheltuieli directe de 3000 de lei, și-mi scade de la 5500, cât am asigurat eu, franciza de 30%, de la 3000 de lei îmi scade 1650 și rămâi cu 1350. E o chestiune care trebuie reglată, în viitor”.

Oricum speră să mai aibă parte de asigurare pe secetă și la anul, pentru că se teme că fiind o singură companie care a făcut astfel de asigurări, s-ar putea să nu le mai convină. „Din păcate, din ce am discutat cu ei, faptul că anul ăsta nu s-au asigurat decât cei din zona afectată și practic ei sunt în proporție de aproape sută la sută chemați la daune, nu știu la anul dacă le mai vine să mai facă asigurări, dacă vor mai avea acest produs în raft la vânzare.”

Criza va trece, dar cum?

În ceea ce privește demersurile pentru ajutorul pe care îl sperau fermierii din partea statului, Nicolae Sitaru crede că puteau fi și altfel realizate, numai că acum, când e nevoie de ele. „Sigur că e un an complicat și noi înțelegem asta, c-a fost și criza asta Covid, că sunt încasări foarte proaste, dar noi, dacă vrem să avem o continuitate în activitatea agricolă, trebuie să ne uităm la mediul agricol din România și trebuie făcut ceva. Că, altfel, noi vom trece peste criza asta, indiferent ce face guvernul, anul ăsta și la anul, dar depinde cum trecem: trecem cu toate suprafețele lucrate și cu speranța unor producții mari la anul sau trecem cu jumătate din suprafețe lucrate și jumătate nelucrate? Că am mai trecut prin din astea, a mai avut România 4 milioane de hectare nelucrate. Deci noi vrem ca și fermele mai slabe, și fermele mai bune să fie ajutate să treacă peste momentul ăsta greu și poate că soluții erau mai multe. S-a optat pentru soluția asta de ajutor. Se putea opta și pentru o garanție dată pe un termen la fermier care să poată să împrumute și să treacă peste anii ăștia. Datoriile sunt datorii și trebuie plătite, nu neapărat rostogolirea datoriilor vechi. Trebuie văzut ce facem ca fermierii să mai aibă acces la niște resurse, pentru că semănatul din toamnă până la primăvară trebuie să trăiască și, tot așa, le trebuie resurse noi. Și trebuie văzut cum îi trecem dintr-o parte în alta. Și trebuie să fii inventiv și să găsești soluții, că altfel de trecut trecem, dar rămânem cu suprafețe nelucrate sau lucrate prost, și atunci producția de la anul va fi foarte afectată, dacă va fi un an normal, dacă va ploua. Dacă nu va ploua, oricum va fi foarte complicat.”

În final, o părere a noastră, chiar dacă nu e concluzivă. Nu zice nimeni să nu lași piața să decidă ce este valoros și eficient în plan economic, dar nici să te faci că nu vezi dezechilibrele care apar, din varii motive, pe care ai putea să le corectezi intervenind legislativ și administrativ. Este ceea ce toată lumea așteaptă de la un stat responsabil.

Propuneri ale fermierului Nicolae Sitaru

„Cred că reumplerea Bărăganului cu perdele de protecţie ar putea fi făcută fără bani de la stat, dar ca în orice activitate trebuie pus ceva: trebuie pus un zăhărel, trebuie stimulat cumva. Şi eu m-am gândit că s-ar putea face asta dacă am avea nişte reguli stabilite în aşa fel încât perdeaua de protecţie să fie considerată ca orice cultură – ca grâul, ca porumbul, ca soia – pe care o pui şi o desfiinţezi ori de câte ori e nevoie. Pentru că prima condiţie ca să putem face perdele este să nu ceri acordul proprietarului. Dacă mă pui să cer acordul proprietarului, e lucru încheiat – nu se mai face nicio perdea de protecţie. Statul are, de vreo 15 ani, un proiect prin care să împădurească aceste suprafeţe şi n-a împădurit niciun metru, tocmai din cauza faptului că în unele sole trebuie să iei acordul de la sute de proprietari. Și nu acordul ar fi problema, că oamenii nu se opun neapărat, problema este că foarte mulţi nu mai sunt pe aici, sunt plecaţi, şi foarte mulţi proprietari nu au dezbătute succesiunile şi n-ai cui să ceri aprobarea.

Sunt fermieri care au plantat şi au înfiinţat perdele forestiere şi eu sunt unul dintre ei, și acum este primul an în care am putut declara perdelele. Eu am 15 hectare de perdele, poate că până acum puteam să înverzesc toată ferma, dar m-am oprit pentru că nu puteam să declar la APIA suprafeţele pentru care plăteam şi arendă şi pe care le-am şi întreţinut, şi tot timpul ni s a spus că salcâmul este o specie invazivă şi că nu e încurajat să o punem. Anul ăsta, am reuşit să declarăm, s-au modificat nişte lucruri la APIA şi am putut să declarăm.

E un lucru bun şi la înverzire. Dar ca să pui, să dai un imbold plantării acestor perdele, ar trebui să fie considerat de trei ori un hectar de pădure înverzit. Adică pentru un hectar de perdea să-ţi pună trei hectare de înverzire, şi în felul ăsta susţii plantarea pomilor fără să te coste nimic.

Şi mai e un motiv pentru care spun asta: Bărăganul tot este înverzit prin culturile care se înfiinţează de toamna, ele oricum acoperă cel puţin 40% din suprafaţă. Şi înverzind cu culturi în ogor propriu, completând înverzirea cu perdele de protecţie, tot spaţiul ăsta pustiu va fi mobilat altfel şi va arăta mult mai bine. Deci asta ar fi o primă măsură care n-ar costa nimic statul, doar ar pune zăhărel într-o activitate, adică: uite, vă dăm şi o bombonică dacă voi faceţi un efort.”

„Anul ăsta, a fost o secetă pedologică extremă. Dacă ar fi fost să se irige cele 3 milioane de hectare care au fost înfiinţate pe vremea lui Ceauşescu în zonă şi în ţară, precis n-ar fi fost apă. N-ar fi fost apă nici pentru 800.000 de hectare, pentru că anul ăsta s-au irigat abia 200.000 de hectare şi astea au avut sincope. Au fost şi 7-8 udări consistente pe aceeaşi suprafaţă. Şi atunci, dacă e să ne gândim că în viitor frecvenţa anilor secetoşi să fie mai mare, ar trebui să ne gândim la irigaţii într-o altă paradigmă: fie să facem nişte acumulări de apă, să acumulăm iarna şi să avem nişte rezerve în nişte locuri pe care să le folosim vara, ca, de exemplu râul Ialomiţa, care a fost anul ăsta la cotă minimă istorică, dacă puneam toţi motopompe n-aveam ce să tragem. Şi din Dunăre, sub un anumit nivel nici nu-ţi dă voie să scoţi apa. Şi atunci noi ar trebui să gândim un sistem care să creeze nişte rezerve, pe care să le facem când e apă multă şi să le folosim când e apă puţină. Sau să ne gândim la sistemele de irigaţii care folosesc apă mult mai puţină, adică picurare sau asta, dar astea sunt deja mult mai scumpe.

Dar până să ajungem la irigaţii, trebuie să lămurim anumite lucruri: anul ăsta, ni s-a reproşat de către minister că „v-am pus apă pe lângă 800.000 de hectare de teren şi fermierii n-au irigat decât vreo 200.000 de hectare”. Şi ar trebui găsit răspunsul la întrebarea de ce 600.000 de hectare nu s-au irigat, dacă era apă? Poate că n-au avut echipamente, poate că un fermier care trebuie să investească până la 3000 de euro pe hectar se gândeşte de o sută de ori înainte să facă investiţia, că investiţia n-o face pe terenul lui, de regulă, o face pe terenul altuia; la fel ca şi la perdele, ca să treci cu o ţeavă prin pământul altuia trebuie să-i ceri acordul şi n-ai de unde să-l iei, şi e o problemă asta...

Pe urmă, arenda ar trebui să fie un instrument care să încurajeze fermierii să investească, pentru că arenda este un contract care, respectat în mod facultativ, sigur, nu te îmbie nimeni să zici: eu mă apuc de sistem de irigaţii; şi când o pun în funcţiune, vine nea Gheorghe şi zice: măi băiete, ai pământul la irigat, mie fie îmi dai dublu arenda, fie îmi dai pământul şi îl lucrez singur – şi ţi-a stricat tot sistemul de irigat. Deci, înainte să ne gândim să ne apucăm să cheltuim, trebuie să ne apucăm să facem nişte reguli care să ne permită ulterior, când avem apă, să putem să o folosim, să putem face investiţii.”

„Și pentru contractul de arendă ar trebui găsite nişte formule. Adică pe de o parte ne cramponăm de o legislaţie care tot timpul pune piedici celor care vor să facă ceva, sigur că unii n-au ţinut cont şi au făcut, şi nu s-a întâmplat nimic.

Contractul de arendă trebuie să respecte cumva o perioadă în care să-ţi recuperezi măcar investiţia, că dacă te apuci să faci o investiţie şi eşti cu gândul că e incertă recuperarea ei, n-o faci. Şi atunci ar trebui să vorbim de un contract de o perioadă minimă. De 10 ani măcar, adică să ai timpul în care să poţi să recuperezi şi să fie clar că, aşa cum contractul de arendă e titlu executoriu, aşa şi în partea cealaltă să zică: ai făcut contract? 10 ani, nu mai avem ce discuta! Că acum sunt situaţii de genul: vine cineva şi zice: maică, eu am semnat pentru contractul de arendă, dar, uite, mi s-a întors copilul din Spania... şi eşti om, şi înţelegi, şi-i dai pământul, că poate are dreptate. Dar de multe ori pune un motiv ca să facă un transfer de arendă de la unul la altul, ceea ce e oarecum nefiresc. E adevărat că sunt ţări, cum e Franţa, spre exemplu, în care nivelul arendei e stabilit în funcţie de bonitatea terenului, în funcţie de zonă şi e un nivel de arendă la fel pentru toată lumea, şi atunci nu mai există competiţia asta între fermieri ca să fie un soi de competiţie pe arendă. Sigur că nu strică nimănui competiţia şi e bine că există, dar în anumite cazuri poate fi periculos, pentru că se ajunge încet-încet în zone nesustenabile, de ineficienţă economică, adică să nu mai fie tentant să lucrezi pământul, că dacă tot câştigul îl dai numai într-o parte... Firesc ar fi ca undeva să fie împărţit profitul, multianual, că sunt şi ani din ăştia în care noi pierdem nişte bani, mulţi, şi-i vom recupera în câţiva ani de acum încolo. Şi atunci trebuie multianual să fie cumva împărţit câştigul cu proprietarul de pământ. Dar lucrul ăsta ar fi putut să fie făcut de un organism independent şi să stabilească nivelul arendei în funcţie de bonitatea terenului, de zonă şi atunci nu ar mai fi fost această problemă. Cum în Franţa nu e problema asta, e stabilit nivelul arendei, toată lumea plăteşte și nu are de ce să rezilieze contractul decât dacă vrea să-şi lucreze pământul şi atunci nu e nicio problemă.”

„Întotdeauna, în toate organizaţiile în care am activat, fermierii care au făcut parte din conducerea asociaţiei niciodată n-au fost retribuiţi. Adică, ei au făcut nişte activităţi care au fost în folosul lor şi era firesc să nu fie, şi aşa consider şi acum. Noi am retribuit doar stafful executiv, care e firesc să fie plătit pentru munca prestată. Din păcate, nu toţi fermierii înţeleg că trebuie să construim împreună activitatea asta şi foarte mulţi fermieri îşi aduc aminte de asociaţii doar când le e greu. Eu le zic tuturor celor care sunt nemulţumiţi de organizaţiile care există pe piaţa agricolă din România să vină, în oricare dintre ele, să le întărească şi în felul ăsta să fie mai bune. Să le întărească cu susţinere, şi materială, şi umană, pentru că într-o organizaţie trebuie să aloci nişte timp, să aloci nişte resurse, ea nu se ţine doar cu zâmbete sau înjurături, şi atunci trebuie să participăm cu toţii la construirea acestor organizaţii. Şi organizaţiile au fost foarte importante de-a lungul timpului, că fără ele niciodată nu ar fi fost corectate anumite măsuri, anumite reguli şi nu ar fi fost posibilă niciodată susţinerea unor momente complicate din activitatea agricolă, pentru că, de regulă, de la organizaţiile profesionale a venit chemarea către autorităţi.”

Articol publicat în Revista Femierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!
Duminică, 22 Noiembrie 2020 14:41

Costel Iancu: „Per ansamblu, a fost un an bun”

Costel Iancu nu este doar preşedinte al Asociaţiei Producătorilor Agricoli din judeţul Dolj, ci, înainte de toate, fermier. L-am găsit vorbind la telefon ca un adevărat om de afaceri, despre producții, depozitare și desfacere, în curtea societăţii sale, Centrotrans, din satul Padea, comuna Drănic. Evident că tot despre aceste lucruri am stat de vorbă, discuție din care am și decupat câteva opinii.

Anul agricol 2019-2020 a fost, după cum se știe, unul de care foarte puțini și-ar dori să își amintească. Seceta este o situație pe care nici măcar cei mai școliți fermieri nu ar fi în stare să o gestioneze cu prea mult succes. Nu zicem că pregătirea de specialitate nu ar conta, din contră, credem că ar trebui, ba chiar ar fi necesar ca toți fermierii să aibă o astfel de pregătire. Cu siguranță, un agronom este capabil, mai bine decât alții, să facă față unor ani dificili, precum cel despre care vorbim. 

În Dolj seceta nu a calamitat culturile la același nivel ca în Constanța, dar a fost destul de persistentă. „La grâu s-au obţinut producţii care pentru noi, aş putea spune, sunt aproape pe jumătate, aproximativ 4.000 kg pe hectar, eram obişnuiţi în mod normal cu 7.800-8.500 kg/ha, deci aproape de jumătate, iar la floarea-soarelui, în mod normal făceam 3.800-4.000 kg/ha, am reuşit să scoatem o producţie medie de 2.900 kg pe hectar”, zice Costel Iancu despre productivitatea obținută la hectar, considerând că la cele două culturi a obţinut un profit frumuşel, dar nu pe măsura investiţiilor pe care le-a făcut şi pe măsura aşteptărilor.

Cultura cea mai profitabilă pentru societatea sa este cea a porumbului, întrucât aproape 85% din suprafaţă este în sistem irigat. „Am început să recoltăm suprafeţele care au fost la neirigat, unde producţia a fost sub aşteptări, au fost sole în care am scos o producţie de 1.500 kg pe hectar, ceea ce nu-mi aduc aminte vreodată, de când fac agricultură, să fi obţinut atât de puțin.”

Explicația este dată, în opinia sa, și de temperaturile foarte mari, pe lângă absența apei. „În perioada de polenizare a porumbului au fost temperaturi de peste 41-42° la sol, ceea ce a dus la o scădere drastică a polenizării porumbului şi iată rezultatele.”

Producția de peste 12 tone porumb boabe STAS la hectar obținută pe suprafața irigată a mai acoperit pierderile suferite sau nerealizările de la celelalte culturi. Nici în acest caz producția nu a fost la standardele obișnuite, de 13-15 tone la hectar, tot ca urmare a temperaturilor ridicate. 

Și cu toate astea, interlocutorul nostru este mulțumit. „Până la urmă trebuie să ne mulţumim şi aşa, pentru că putem să ne reluăm activitatea, chiar putem să ne dezvoltăm şi să mai cumpărăm, să mai facem ceva investiţii. Deci, per ansamblu, a fost un an bun.”

Noi proiecte pentru irigații

Norocul, dacă se poate numi așa, știind că se spune că și-l mai face și omul cu mâna lui, este că are terenul într-o zonă în care se poate iriga. Dar asta pentru că s-a străduit, alături de ceilalți fermieri din zonă, să protejeze pe cât s-a putut canalele, iar acum le reabilitează și construiește și altele noi. „Am accesat trei proiecte pentru trei staţii de irigat, două staţii de punere sub presiune şi o staţie de aducţiune, suntem la final cu toate aceste trei proiecte, începând cu primăvara anului viitor vor fi funcţionale atât staţia care aduce apă pe canal, cât şi staţiile de punere sub presiune.”

Îl nemulțumește faptul că firmele care realizează obiectivele despre care spunea mai sus nu fac lucrări chiar bune. El pune pe seama lipsei de personal specific oricărui domeniu din țara asta. „Este o situaţie destul de neplăcută, deşi bani sunt, au fost alocaţi bani de Ministerul Agriculturii, sume consistente, aş putea să spun, firmele câştigă licitaţii şi, când să treacă la execuţie, se trezesc că nu au personal specializat, că nu au ce le trebuie şi, din păcate, lucrările, de cele mai multe ori, lasă de dorit.”

Dar este mulțumit de faptul că proiectele începute de precedentul guvern sunt duse mai departe de cel actual, satisfacție justificată de faptul că este mai uzuală practica inversă, de a dărâma tot ce clădesc cei dinainte.

El speră ca și decizia de a pune la dispoziția fermierilor apă pe canale în mod gratuit să fie menținută pe mai departe, pentru că se dovedește stimulantă pentru fermieri în a-și achiziționa instalații de irigat. „Sunt convins că din ce în ce mai mulţi fermieri, când văd apa pe canal, doresc să-şi achiziţioneze instalaţii şi să poată să irige şi iată că începe să se încline balanţa în favoarea agriculturii moderne, a agriculturii de precizie, aşa cum facem noi.”

Economii prin agricultura de precizie

Este, după cum se vede, adeptul noilor tehnologii în agricultură. Ceea ce i s-a părut oportun să facă din acest domeniu a fost cartarea agrochimică, astfel putând să eficientizeze aplicarea de îngrășăminte, economisind prin faptul că a completat cu elemente nutritive doar suprafețele cu lipsuri, fără să mai dea și pe cele care aveau surplus. Tot din această perspectivă a agriculturii de precizie a făcut și semănatul. A semănat cu densități variabile, în funcție de resursele de nutrienți și de apă (instalații de irigat). „Acolo unde am găsit terenul mai sărac în elemente nutritive, am semănat plante mai puţine, unde terenul era mai bine aprovizionat, am semănat plante mai multe, iar acum vine etapa finală, de mapare şi de creare a hărţilor de producţie, pentru ca să vedem producţia obţinută în urma corecţiei, să vedem dacă am reuşit să uniformizăm şi să maximizăm potenţialul de producţie a terenului. Aşa vom face și în următorii ani şi sper ca în câţiva ani terenurile să fie uniforme şi atunci potenţialul de producţie să fie maxim.” 

Consideră că agricultura de precizie este foarte importantă pentru viitorul agriculturii în România, pentru că reduce costurile de producție. „Dacă nici la costuri nu suntem atenţi şi nu încercăm să le micşorăm, atunci n-o să putem să obţinem un profit de niciunde. Acesta este viitorul României şi din ce în ce mai mulţi fermieri ar trebui să aplice această agricultură de precizie, pentru a putea băga ceva în buzunar. Altfel, cu costuri foarte mari şi inutile, nu mai putem să facem faţă.”

O piață inegală

Am fost curios să știu ce părere are despre Pactul Verde European, despre strategia de a reduce produsele de protecție a plantelor, pentru a crește suprafața destinată agriculturii bio, ca până în 2030 să ocupe un sfert din suprafața agricolă a Uniunii Europene. Ceea ce îl intrigă mai mult legat de restricțiile care se tot impun este că nu poate fi vorba de egalitate pe o piață liberă, atâta timp cât sunt subvenții diferențiate și îi avantajează tot pe cei care au condiții mai bune climatice. „Seceta îşi pune amprenta asupra culturilor noastre în fiecare an. Poate că prin Franţa, prin Germania, unde plouă de trei ori pe săptămână, agricultura ecologică este o soluţie. La noi nu. Gândiţi-vă, dacă ar fi să lucrez într-o agricultură ecologică şi să scot o tonă sau o tonă jumătate de grâu pe hectar, dacă o scot, cu probabil aceleaşi costuri, cine-mi plăteşte mie diferenţa? De unde iau acei bani? Mai ales în contextul în care nici până la ora actuală subvenţia nu este comună, aşa cum ar trebui să fie Politica Agricolă Comună pentru toate statele, iată că suntem în continuare discriminaţi.”

Nu putem spune că există o conspirație, ar trebui să o probăm, dar conjunctura relațiilor economice ne defavorizează în momentul ăsta și impresia pe care Costel Iancu o are este justificată: „Inputurile – noi le cumpărăm din străinătate, de la firme mari din străinătate. Sunt convins că preţurile cu care companiile multinaţionale vin în întâmpinarea noastră, a fermierilor, sunt mai mari decât cele din ţările-mamă, pentru că intervin costuri de transport, intervin costuri de distribuţie, deci inputurile le cumpărăm la un preţ mai mare; utilajele pe care le avem le cumpărăm la un preţ mai mare; deci costurile noastre de intrare pentru producţie sunt mai mari. Dacă costurile sunt mai mari şi vindem pe aceeaşi piaţă – o spun cu toată tăria – controlată de aceleaşi multinaţionale care ne furnizează inputurile, n-avem cum să-i depăşim pe colegii din ţările vechi, membre. Şi din acest motiv nu putem nici să prelucrăm – că toată lumea ne spune: de ce nu prelucraţi? De ce vindeţi materia brută? – Pentru că nu sunt rentabile! Materia pe care o obţin eu aici o obţin cu costuri mai mari decât colegul din Austria sau din Germania, în condiţiile în care el are şi subvenţia mai mare. Deci atât timp cât subvenţia aceasta va fi diferenţiată pentru noi, nu vom putea să procesăm produsele la noi în ţară şi va trebui să apelăm la această soluţie disperată, spun eu, să vindem producţia brută. Dacă subvenţia ar fi egală, vă asigur că în toate sectoarele, fie că e vorba de creştere de porci, de vaci, de găini, abatoare, toate se vor dezvolta. Pentru că trăim într-o piaţă liberă şi toţi vindem pe aceeaşi piaţă, iar dacă avem costurile comune şi piaţa este aceeaşi, putem să facem ceva. Dar atâta timp cât subvenţia este diferenţiată, aşa vom păţi: în orice sector vom vinde numai materie brută.”

Oricum acum subvenția este pusă sub semnul întrebării, poate absența ei, de peste tot, ar face puțină egalitate.

„Ne-am păcălit cu contractele futures”

Vânzarea este mai mereu o piatră de poticnire. Prețul nu este satisfăcător, indiferent cum o dai. Dar așa e comerțul, e greu să prevezi evoluția pieței. „Din păcate, tot mai mulţi fermieri au început să intre în acest joc de a vinde producţia înainte de a o realiza, de a o vedea băgată în hambar. Şi iată că în anul ăsta, pentru prima oară, preţurile în campanie de recoltat au fost foarte mari, or, noi am crezut că dacă facem contracte futures, sunt mai bune. Iată că ne-am cam păcălit. Şi odată contractul semnat, trebuie să te ţii de el, pentru că aşa este frumos, să te ţii de contract ca să poţi să ai continuitate şi în anii următori. Cred că seceta şi-a pus amprenta şi aici, neexistând producţie sau producţia fiind diminuată cu aproape jumătate din ceea ce se preconiza, a dus la această creştere care vine, zic eu, în sprijinul, cel puţin, dacă nu al nostru, al fermierilor mari, care am făcut contracte şi am vândut, al celor mai mici, care au fost inspiraţi să vândă producţia mai târziu, sau al celor care deţin spaţii de depozitare, care au cules-o şi au băgat-o în silozuri sau în magazii şi o vor vinde atunci când consideră ei că preţul este bun.”

Lipsa forței de muncă, o mare problemă

Remarca pe care a făcut-o legat de forța de muncă specializată de care duc lipsă firmele venite să le reabiliteze sistemul de irigații era provocată și de propria experiență cu o astfel de lipsă. Mijloacele de muncă sunt din ce în ce mai sofisticate, calificarea celor care sunt chemați să lucreze pe ele trebuie să fie din ce în ce mai bună. Iar la asta se adaugă lipsa școlilor, dar și a celor care ar trebui școliți. „Vedeţi că nu mai sunt şcoli profesionale care să mai pregătească mecanizatori, au dispărut pur şi simplu. Acum încercăm să ne cârpim, ăsta este cuvântul cel mai potrivit, să ne cârpim, să mă urc eu, să urc copilul, să urc unul pe care să-l iau de la oraş, deci în satele din România nu se mai găsesc tineri care să fie interesaţi de aceste meserii. Deşi salariile sunt din ce în ce mai atractive în sectorul agricol, nu mai vine din păcate nimeni să se urce pe un tractor, deşi, aşa cum aţi văzut şi dvs. şi cunoaşteţi situaţia, utilajele sunt dotate cu absolut toate facilităţile: cu scaun cu pernă de aer, să nu-l mai zguduie, cu calculator, deci totul este digital. Operatorul de pe combină ar trebui să fie, în opinia mea, un inginer IT. Şi un inginer IT niciodată n-o să vină să lucreze pe combină, pentru că salariile pe care le oferă sectorul IT sunt mult mai mari. Deci suntem prinși  între ciocan şi nicovală şi credeţi-mă că abia supravieţuim, nu ştiu în următorii ani ce o să ne facem, când personalul pe care-l avem acum se va duce şi se va pensiona. Avem oameni care au ajuns în pragul pensiilor şi trebuie să plece, nu mai vor să stea, s-au săturat oamenii de muncă. Deci chiar mă gândesc cu groază la viitor, din perspectiva forţei de muncă.”

Poate ar trebui să înțelegem cu toții importanța acestei probleme. Să stăm bine și să socotim cum de este așa de mare lipsa de forță de muncă, în condițiile în care încă este mare șomajul. Ceva nu este în regulă în educația pentru muncă, începută în familie, accentuată de media, care proliferează personalitățile de carton, ce se afișează cu opulență și care nu dovedesc prin nimic onestitatea prin care au obținut averea, apoi școala, care nu pune accent pe pregătirea practică, ci mai mult teoretică, și, nu în ultimul rând, mecanismele legislative care nu favorizează munca, ci asistarea socială. Cine să caute soluții pentru această problemă, care îl îngrozește pe fermierul Costel Iancu, mai mult decât seceta, subvențiile inegale sau restricțiile Uniunii Europene? O problemă care îl face să se gândească cu groază la viitor, pe el și pe mulți ca el care au biruit multe piedici pentru a ajunge la nivelul de azi. Aceasta chiar este o problemă serioasă, mai serioasă și decât crede Costel Iancu.  

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Pentru abonamente, accesați link-ul: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista