irigatii - REVISTA FERMIERULUI

Discuția pe care urmează să o citiți am purtat-o la vremea secerișului, la Cenad, în vestul țării, acolo unde l-am găsit ocupat pe inginerul agronom Vasile Târziu. Chiar dacă preocuparea sa actuală este legată preponderent de cultura mare, dialogul nu s-a axat pe această chestiune. Vom vorbi, pe lângă aspecte ce privesc irigațiile și desecările, și despre legumicultură, managementul agricol, marketing,  vânzarea terenurilor, subvenții, Green Deal, asigurări, probleme de personal, destul de multe aspecte ridicate în rândurile care urmează, așa că, lectură plăcută!

„Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivate 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale.”

Reporter: Cam care a fost regimul precipitațiilor în zona dumneavoastră?

Vasile Târziu: În special primăvara am avut probleme, în primele 3 luni, de exemplu pe zona mea, am avut 17 litri în total. În trei luni, faţă de o medie de 58-100 de litri minimum, dar nu faptul că i-am primit; dacă-i primeam, dacă venea o ploaie la 1 mai de 17 litri, schimba tot câmpul. Am primit 17 litri în opt ploi, raportate la 1-2 litri, cea mai mare ploaie a fost de 5 litri, adică foarte puţin. Plantele au rezistat datorită terenului ce-l lucrez, fiind o lăcovişte, un teren mai greu, care reţine apa, deci a păstrat apa. Pe zonele aluvionare lângă Mureş, avem în zona de graniţă terenuri aluvionare care sunt mult mai permeabile şi au pierdut apa.

Regimurile normale, într-un an normal, sunt de 480-500, 550 de litri. Şi venite în fracţii normale, nu venit abundent când nu mai e nevoie, de exemplu acum 3 săptămâni a început să plouă, normal că au avut un efect benefic, în special pentru cerealele de toamnă, care au mai păstrat frunza stindard, au mai avut legături la sistemul radicular, adică o porţie încă avea nevoie de apă şi a fost un bonus, adică a ridicat puţin producţia. Dacă nu veneau acum 3 săptămâni, chit că tardiv au venit, erau clar compromise culturile.

Dar am observat că de vreo 5 ani se simt nişte schimbări la nivel climateric, nu numai la noi, că nu zonal neapărat pe vestul ţării sau raportate pe arealul României, chiar în lume se petrec fenomene atipice, adică nu mai funcţionează clima normal. În zona temperată chiar anotimpurile, din punct de vedere temporal, nu mai respectă perioada. Sunt fenomene care apar brusc, foarte intense, de exemplu ploi în exces cu sute de litri, 100 de litri în decurs de o oră și jumătate, sau secete pe perioade de trei luni, fără ploaie, în momentul în care toate plantele, în special primăvara, au nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta, pentru a forma fructul, adică produsul final, deci avem parte de foarte multe interacţiuni care ne fac să ne gândim foarte bine la ce facem în viitor.

Reporter: Mă gândesc că, tocmai de aceea, ca să ai apa când îţi trebuie sau când e nevoie pentru cultură, trebuie să ai parte de sistem de irigaţii. Şi de asta şi apreciam faptul că Clubul Fermierilor Români, din care faceţi parte şi dvs., s-a gândit să realizeze un studiu pe zona aceasta pentru a utiliza canalele de desecare, lângă care suntem şi noi acum, şi pentru irigaţii, nu numai pentru desecare. Cu dublu sens, cum se spune.

Vasile Târziu: Câmpia de vest e o zonă depresionară, mai ales partea spre pusta maghiară, adică Câmpia Panonică, e un teren mai greu şi mai jos. El a fost pus în valoare începând inclusiv din Imperiul Austro-Ungar, prin drenare s-au creat canale – cum e canalul Bega, cum e canalul Aranca, aici în zona noastră, au drenat zona ducând apa în Tisa, în Mureş, în Dunăre chiar. Şi ANIF-ul, ca structură, prin anii ’60-’70  a realizat un sistem de desecare care este extraordinar, el, în mod normal, dacă funcţionează corect, asigură drenajul apei din zonă în condiţii de ploi în exces, fiindcă solul nefiind permeabil, el absoarbe o parte din apă, restul apare în depresiuni în exces şi se pierd culturi. Acum, tot sistemul ăsta nu a mai fost investit în el de 30 de ani.

Reporter: Asta voiam să întreb: de când n-au mai fost curăţate canalele?

Vasile Târziu: Noi am realizat un proiect prin care prin anumite proiecte la nivel european să se aloce bani pe partea de vest, fiindcă partea de vest a fost cumva ocolită. Toate fondurile care au venit s-au dus în sistemele vechi de irigaţii, şi care au fost mai uşor să le pună la punct când infrastructura a fost creată. La noi nu s-au alocat bani, şi dorim să se aloce şi în partea de vest bani, pentru a repune în funcţiune toate sistemele de desecare, că nu sunt ireversibile, că se pot folosi şi pentru a aduce apă în teren pe canalele respective. Trebuie anumite proiecte, inginereşte făcute.

Reporter: Tocmai de aceea am înţeles că aţi avansat ideea şi aţi pus la dispoziţia Ministerului Agriculturii un studiu făcut de USAMV a Banatului din Timișoara, chiar pentru a realiza aceste lucruri.

Vasile Târziu: Da, şi sperăm să se ţină cont de studiul respectiv, care e real, adică e făcut de oameni competenţi, şi să se aloce în viitor o măsură cu fonduri europene, şi prin intermediul structurilor statului, a ANIF-ului şi al fermierilor. Ulterior, ne vom constitui în nişte asociaţii, să întreţinem sistemul şi să-l punem în funcţiune, să funcţioneze la parametri maximi.

Reporter: De altfel, am auzit chiar o veste bună din partea ministrului Agriculturii, a ministerului şi a guvernului, că vor fi investiţi bani nu numai pentru irigaţii, ci şi pentru partea aceasta de desecare şi utilizarea lor şi pentru irigaţii, dacă tot se investeşte şi se reabilitează. Sigur, va trebui făcute şi staţii de pompare pe aceste canale – eu n-am văzut nicio staţie pe aici.

Vasile Târziu: Nu, ele au acţionat gravitaţional, adică colectarea apei se face gravitaţional, așa sunt gândite canalele. Tot aşa se poate invers, ca să pompezi apa. Staţii există, staţiile trebuie renovate şi puse în funcţiune. Sunt staţii – nu le-aţi văzut dvs., dar sunt staţii de pompare, staţii puternice. Avem aici în zonă un canal de desecare, magistrală, în care printr-o anumită staţie se introduce din Mureş apă, pe un areal destul de mare, pe 40.000-50.000 de hectare, şi într-o altă parte scoate în Mureş apa. Adică dacă e nevoie drenează zona, dacă e nevoie de apă se poate introduce.

Reporter: Sau când Mureşul este prea mare, se poate...

Vasile Târziu: Asta, da, în cazuri de inundații, dar mai rar se întâmplă. Mureşul e un râu destul de mare, când se încarcă cu apă o magistrală-canal, nu face faţă. Doar că mai scade puțin, raportat la debit, cred că ajută, e o idee bună şi asta.

Reporter: Pentru că ne aflăm aici şi am şi văzut combinele la treabă, să discutăm şi de producţii, pentru că anul acesta  cred că cine va obţine o medie de 5 tone la grâu poate fi fericit. Aveţi zone calamitate?

Vasile Târziu: Da, avem. Chiar şi aici, în lanul lângă care ne aflăm, partea înnegrită este un grâu care la un moment dat a pierdut legătura, la nivel radicular, cu apa şi el efectiv la momentul ăsta e supercopt. Rahisul e foarte scurt, avem spice vizibile cu un rahis foarte scurt, cu câteva boabe. Boabele alea sunt unele care sunt formate şi sunt încă bune şi toate putregaiurile şi restul au apărut pe el fiindcă el, nemaifiind viu, v-am şi explicat, aşa se manifestă, se înnegreşte. Şi am început de două zile să recoltăm grâul, am intrat în toate solele, le-am cam luat la rând pe cele afectate, undeva la 4-4,4 tone, exact la limita costurilor de producţie, inclusiv dacă vin şi cu costuri adiacente, nu ne acoperim chiar toate costurile la nivel de hectar.

Reporter: Mai ales pentru cei care respectă tehnologia şi își programează să obţină 7-8 tone la hectar și au costuri de producție mai mari.

Vasile Târziu: Da, o medie între 3300 – 3400 de lei la hectar cu tot cu indirecte, adică tot ce înseamnă cheltuieli adiacente în cadrul fermei, raportate la unitatea de suprafaţă. Problema e că vin scadenţele, toţi fermierii au nişte scadenţe la costurile pentru producţiile din toamnă care sunt în perioada lunii iulie, şi sunt foarte mulţi bani. Neavând producţie, neavând ce vinde, de obicei am făcut şi contracte future, contracte făcute din iarnă pe anumite cantităţi, exact în ideea să avem bani să plătim la momentul campaniei. Fiindcă fermele care s-au dezvoltat în ţara românească sunt fermele care au făcut investiţii: au profitat de proiecte sau au profitat de nişte împrumuturi bancare sau leasinguri, tot împrumuturi, credite pentru utilaje. Alea toate se înglobează în cheltuielile pe unitatea de suprafaţă.

Reporter: Şi trebuie plătite imediat după seceriş.

Vasile Târziu: Da, sunt două perioade în care avem plăţi de făcut pentru pesticide, pentru tot ce s-a cumpărat pentru producţia din toamnă plătim în perioada iulie-august, de obicei iulie, şi în toamnă, septembrie-octombrie, sunt cheltuielile pentru culturile de primăvară. Şi ele au o anumită scadenţă. Dacă nu se plăteşte, se pierd discounturile, care sunt destul de însemnate, sau chiar execuţiile la nivel de fermă.

„Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie.” 

Reporter: Când și cum ați început să vă ocupați de agricultură?

Vasile Târziu: În 1993. Eram student, ne-am apucat, eu cu fratele meu, cu familia, de agricultură pe suprafaţă mică. Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an, am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivat 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale. Am muncit foarte mult, toată familia, inclusiv soţiile noastre, noi locuim la un loc, familia noastră în fond e o familie mare.

Reporter: Soţiile, tot în domeniu?

Vasile Târziu: Da, soţia mea a terminat cu mine mecanică agricolă şi fratele meu, inginer agronom, împreună cu soţia, care a terminat tot agronomia. De altfel, ne-am cunoscut în facultăţi.

Reporter: Mă gândesc că acum n-aţi renunţat la „prima iubire”, cum se spune, legumicultura.

Vasile Târziu: Ne-am redus foarte mult, nu-i vorba de profesionalism, e vorba că am vrut să mă exprim de hobby. Eu menţin anumite culturi, în special un soi autohton, un soi de usturoi de Cenad, care e foarte căutat în zonă, până la Timişoara se cunoaşte că are nişte calităţi deosebite faţă de toate soiurile de usturoi, şi eu caut să-i menţin genetica şi cultiv cam 20 de ari, 0,2 hectare, lângă casă, şi noi îl întreţinem. Fiindcă forţa de muncă e o problemă în zonă, foarte mulţi oameni au plecat în Occident, lucrează în Occident, şi atunci lucrăm în regie proprie. Adică, chiar noi ne implicăm în a săpa şi a curăţa usturoiul ăla. Şi îl menţin ca soi, în fiecare an îl selectăm, facem o selecţie riguroasă ca să obţinem din punct de vedere morfologic să avem acelaşi tip violaceu de usturoi, are nişte caracteristici deosebite. Și nu datorită cantităţilor, ci calităţii în special şi conţinutului de substanţe uscate foarte ridicat faţă de celelalte, care necesită depozitări în frig, usturoiul de Cenad până la un an rezistă cu coadă, legat într-un mediu uscat, într-o magazie, şi are o calitate deosebită. De exemplu, referitor la cantitate pentru mujdei – dau exemplu acum – ai nevoie de câţiva căţei, dar are aciditate, are toate elementele înglobate acolo. Nu oxidează...

Reporter: Mă gândesc că au cam dispărut fabricile de legume-fructe de prin zonă şi probabil că şi de asta aţi renunţat. La vremea aia, sigur că se căutau foarte tare legumele şi nici cu desfacerea nu putem să spunem că e atât de bine organizată încât să poţi să ai o siguranţă a faptului că produci ceva şi vei reuşi să scoţi bani. Aşa cum se întâmplă de altfel şi la celelalte...

Vasile Târziu: Dacă ne referim doar la fabricile pentru prelucrarea legumelor, toate fabricile noastre au cam dispărut. Din păcate, nu mai avem fabrici de ulei suficient, nu mai avem fabrici de zahăr, cam totul se importă în ţară, şi e o problemă.

Reporter: S-au concentrat în mâna unor multinaţionale care le-au închis şi au mai lăsat câteva.

Vasile Târziu: Normal nu le-au închis, e impropriu spus le-au închis. Ele s-au închis singure, fiindcă într-o concurenţă cu noi tehnologii şi cu costuri de producţie mai scăzute faţă de cele vechi, care nu s-au retehnologizat, ele trebuiau retehnologizate pentru a fi în top cu ce e în zilele noastre. Se putea face treaba. Din păcate, piaţa de desfacere a legumelor se raportează la marketuri de dimensiuni mari, vând în magazine, şi e mult mai uşor să aduci din import cantităţi mari. Ar trebui toate produsele dintr-un bazin legumicol, depozitate, să apară un depozitar care să ţină în condiţii bune produsele şi să le redistribuie spre magazine; fiindcă pieţele volante au cam dispărut, sunt tot mai restrânse. Şi cantităţi mari nu se pot vinde...

Reporter: Practic, bazinele legumicole cu tradiţie au cam dispărut, au rămas doar...

Vasile Târziu: Noi avem în ţară câteva. Chiar aici în zonă, tomnatic, zona de cernoziomuri, avem încă oameni care ar cultiva, sunt oameni care muncesc. Sunt impedimente din cauza fluctuaţiilor mari de preţ, a lipsei unei pieţe care să aibă o continuitate permanentă, nu cu fluctuaţii, pentru că un ciclu agricol este un ciclu de viaţă. În fond, un ciclu de vegetaţie a grâului e raportat la ciclul de viaţă a unui om, adică doar într-un singur an poţi să faci ceva la el sau poţi să modifici. Dar de obicei nu putem, că nu suntem în industrie, unde poţi pe linia de producţie să modifici ceva. Aici, odată făcut un lucru, dacă l-ai greşit nu mai poţi să-l retractezi, nu mai poţi să modifici. E viaţă şi lucrezi efectiv cu viaţă.

Reporter: Așadar, aţi pornit în ’93, aminteaţi, uşor-uşor, şi aţi ajuns acum la o suprafaţă pe care o exploataţi împreună cu familia şi cu fratele, de...?

Vasile Târziu:  Pe 2.552 de hectare lucrăm, nu ştiu dacă e atât de importantă suprafaţa, important e cum lucrezi şi ce productivitate ai. Suprafeţele poţi să le măreşti, se găseşte încă teren în zonă, fiindcă terenul nu e spectaculos, terenul nu e de o productivitate deosebită, trebuie intervenit şi foarte atent lucrat solul respectiv. Noi avem soluri foarte grele în anumite zone, în anumite momente trebuie să ai o forţă teribilă ca într-o perioadă scurtă să prelucrezi solul respectiv, şi asta înseamnă costuri. Îţi trebuie tractoare de capacitate mare şi implicit costuri ridicate.

Reporter: Am pus întrebarea pentru că aici, în Banat, şi mai ales în judeţul Timiş, sunt foarte mulţi „investitori” străini veniţi, au cumpărat, unii au lucrat terenul, alţii nu l-au lucrat, alţii mai mult au fost pentru a specula preţul, au cumpărat ieftin – vor să vândă scump la un anumit moment, şi tocmai de aceea iată şi Legea vânzării terenurilor a fost modificată de curând, aşteptăm promulgarea de la preşedinţie. Cum vedeţi modificările?, dacă ştiţi ceva de modificările acestea. Au fost voci care au spus: „Dar de ce ne impozitaţi 90% dacă vindem mai devreme de 8 ani?”

Vasile Târziu: Dacă vorbim la trecut, Legea 17, prima dată când a apărut nu a avut – după mine, deci e doar o părere de-a mea – efecte pozitive neapărat. A venit şi tardiv şi n-a fost creată pentru a bloca anumite specule referitor la tranzacţiile cu terenuri agricole. Ea într-adevăr a îngrădit nişte posibili cumpărători care să vină de undeva din afară cu capital, dar oricum, ea a făcut efectiv o reclamă la vânzarea de teren prin afişajele pe care le-a făcut. În schimb, modificarea legii e destul de dură, adică e aplicată într-adevăr tardiv, fiindcă s-a cam aşezat la nivel de ţară, s-au aşezat terenurile, să spun aşa, terenuri care în ultimul timp au fost cumpărate pentru a fi revândute s-au revândut şi au apărut ferme cu adevărat agricole, care sunt lângă noi, sunt vecini cu noi, lucrează, chiar învăţăm de la unii, ei învaţă de la noi, fiindcă se adaptează zonei. Nu ştiu dacă legea are efecte neapărat pozitive pentru fermierii români şi pentru ţară. Nu ştiu, oricum eu o văd şi puţin dură şi nu pot să mă exprim, poate greşesc, neconstituţională, fiindcă îngrădeşte vânzarea de terenuri agricole în condiţii, de exemplu, de necaz; o fermă ajunge la necaz sau ai nevoie de nişte bani, şi un teren proaspăt cumpărat e foarte greu să-l revinzi, înţelegeţi? Trebuie găsite nişte modalităţi de aplicare a legii să fie puţin flexibilă, nu lăsat liber – doar flexibilă.

„Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară, se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării.”

Reporter: Oricum am da-o, tocmai din cauza acestor situații nefericite prin care a trecut agricultura anul acesta, secetă şi aşa mai departe, plus şi anii, trecuţi, dar mai cu seamă anul acesta, fermierii renunţă la a mai practica agricultura, în condiţiile în care nu este profitabilă şi vin datoriile, care se răstoarnă peste dumnealor şi aceștia nu reuşesc să facă faţă.

Vasile Târziu: Aşa este. Sincer, toţi avem temere de viitor. Viitorul e foarte incert, nu-i sigur nimic. La nivel, de exemplu, de Europă, noi facem parte din Comunitatea Europeană şi nu ştim efectiv ce se întâmplă de la anul! Nu-i clar! Orice fermier doreşte să ştie cel puţin înainte cu un an, pentru a-şi forma un asolament, să facă nişte cheltuieli, chiar creditări. Nu ştim ce se întâmplă cu subvenţia, cum va fi raportată, cum o primim, în ce condiţii! Dacă condiţiile în care trebuie să luăm banii respectivi sunt atât de drastice şi atât de „verzi” încât să nu le poţi realiza, îndeplini! Deci totul este incert.

Reporter: De altfel, am văzut chiar ieri sau alaltăieri, la intervenţia ministrului agriculturii Oros, la Consiliul Agrifish (Formațiunea Agricultură și Pescuit a Consiliului Europei, n.r.), dacă tot aţi adus aminte de povestea asta, că se doreşte plafonarea voluntară de către fiecare ţară a subvenţiilor, ceea ce înseamnă că poţi să plafonezi sau nu – adică este un lucru care rămâne la decizia fiecărei ţări şi, sigur, această plafonare voluntară care s-a stabilit de anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, a stabilit că poţi să nu plafonezi în condiţiile în care ai acei 10% din plăţile directe date pentru fermierii mici. O redistribuire...

Vasile Târziu: O redistribuire, o parte, da. Cum a fost şi în vechiul PAC, în PAC-ul actual, undeva la 5-6% era o redistribuire către fermierii mici; să crească cota respectivă, eu sunt de acord. Dar ca să retractezi subvenţia la fermele care s-au capitalizat, fermele care sunt moderne şi care în fond produc 70% din producţia ţării?!, şi aduc la PIB atâţia bani, trebuie gândit foarte bine. Dacă s-a lăsat libertatea asta, statul român trebuie să se gândească să adaptăm ceea ce ni se potriveşte. De altfel, cota de profit la multe ferme înseamnă chiar subvenţia în sine. În condiţiile din anul ăsta, în care producţiile la cerealele păioase sunt atât de mici, în care greu îţi scoţi chiar costurile de producţie, pierderea subvenţiei ar însemna faliment pentru multe ferme, care sunt îndatorate: au leasinguri, au costuri, salarii tot mai mari.

Reporter: Pentru că aţi amintit ceva mai devreme de salarii tot mai mari, de oameni, de forţa de muncă, în agricultură a devenit o problemă majoră. Aşa cum ne uitam în vestul ţării şi cum am asistat de altfel în ultima vreme la venirea muncitorilor în România, exodul lor în pandemie înapoi către locuri de muncă teoretic bine plătite – cu ce rămân, asta dumnealor ştiu! –, povestea este cu forţa de muncă în agricultură şi că din ce în ce mai greu găseşti oameni. De asta vă şi întreb: cei pe care-i aveţi acum angajaţi sunt de mai multă vreme sau aţi reuşit să mai şi împrospătaţi?

Vasile Târziu: Sunt de mai multă vreme. Ultimul „băiat” pe care l-am angajat este la mine de trei ani. Am forţă de muncă, ca vârstă suntem între 30 şi 50 de ani, am oamenii buni, cei mai buni din zonă, am căutat să-i selectez şi să am oameni buni şi-mi fac treaba cu ei, dar, sincer, din spate nu vine nimic. De un an nu a venit niciun tânăr să întrebe „aveţi de lucru pentru mine?” sau să zică „vreau să învăţ!”, că mulţi au învăţat în fermă, aici la mine, s-au format în fermă. Utilajele sunt tot mai performante, a fost nevoie chiar şi de un an ca să înveţe să utilizeze utilajele. Dar tineri din spate nu vin, chiar dacă nu sunt pregătiţi profesional, nu vor, nu ştiu... nu acceptă. Şi salariile sunt occidentale, eu pot să spun că salariile sunt aliniate la salariile din Occident, cel puţin în vestul ţării.

Reporter: Şi vorbim de utilaje şi tehnică modernă care nu mai costă „2 lei”, ci sunt sute de mii de euro fiecare utilaj.

Vasile Târziu: Da. Sunt costuri foarte mari, foarte greu amortizabil, foarte greu amortizezi un utilaj pe care-l iei nesubvenţionat – să nu vorbesc de proiecte. Dacă le cumperi în leasing, ai nişte costuri. Atunci necesită şi un operator de calitate pe el, pentru a-l proteja. Din păcate, sunt tot mai greu de găsit. Şi tineri sunt, avem tineri, îi vedem în jurul nostru, toată lumea vrea să termine studii superioare, foarte bine, dar e nevoie şi de operatori pe utilaje agricole, şi nu numai în domeniul agricol, peste tot; sunt oameni care ar putea să trăiască dintr-o meserie. Dacă o faci profesional bine şi eşti corect, poţi să întreţii o familie dintr-o meserie, dau exemplu: electrician, mecanic, tâmplar chiar, zidar. Sunt meserii bune. Dar că să atingi performanţă, trebuie să te pregăteşti. Adică, prin şcoli profesionale, cu oameni buni care să-i înveţe pe cei tineri.

Reporter: Clubul Fermierilor Români, din care faceţi şi dumneavoastră parte, a lansat de curând: Clubul Fermierilor – Broker de asigurări şi Broker de cereale, cel de-al doilea element foarte important, pentru că aminteaţi şi dvs. ceva mai devreme de o siguranţă a ceea ce se întâmplă anul următor, şi asta e dată până la urmă de siguranţa unei culturi, indiferent de ce se întâmplă – că vin inundaţii sau că avem secetă, omul trebuie să-şi asigure cultura şi să aibă siguranţa că va fi despăgubit. Iată câteva elemente pe care Clubul şi le-a propus să le facă pentru fermieri.

Vasile Târziu: Da... există o piaţă a asigurărilor. E foarte bine că te poţi constitui într-un grup în care să-ţi asiguri culturile, dar toţi fermierii caută cele mai bune poliţe pentru zona lor. Fiecare zonă are un specific climateric, deci alegerea se face la nivelul fermierului. E normal să ştii dinainte, cu cel puţin un an, ce o să se întâmple. Oferte să vină bune, singurul lucru, şi siguranţa plăţii. Firmele care cumpără să respecte contractul şi noi, la rândul nostru, să respectăm oferta noastră în ce priveşte calitatea. E prematur să se discute chiar acum de preţ. 

Reporter: Comisia Europeană a lansat pactul verde european, Green-Deal, prin care se doreşte creşterea suprafeţei cu agricultură bio, ecologică, reducerea cu 50% a utilizării de către fermieri a pesticidelor, reducerea cu 25% a îngrăşămintelor şi aşa mai departe. Sunt lucruri bune pentru cei care folosesc din abundenţă, dar România, trebuie să înţelegem, n-a folosit niciodată la media europeană, nici îngrăşăminte, nici pesticide, ei chiar utilizează peste 2,4 kg pe hectar, la noi media e undeva la 0,8 kg/ha. Cine trebuie să aplice povestea asta? Adică fiecare ţară aplică de la nivelul la care e sau... cum vedeţi toată această poveste?

Vasile Târziu: Exact cum aţi spus în legătură cu plafonarea, cu subvenţiile, exact aşa ne raportăm şi la nivelul ăsta, la fiecare ţară, chiar dacă face parte dintr-o comunitate, dacă privește din punctul de vedere al mediului, să spun, social; Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării. Nu poţi să aplici drastic nişte corecţii, să le aplici brusc într-o ţară care e foarte greu să se redreseze după aceea. Pot fi greşite lucrurile, trebuie făcut un studiu foarte aprofundat să vezi dacă se poate ca o fermă să susţină politicile aplicate la noi. De exemplu, retragerea a jumătate din pesticide. Am înţeles că sunt toxice – am înţeles. Dar trebuie treptat făcute şi înlocuite cu ceva. Fermierul foarte greu se adaptează la ceva nou, adică să faci agricultură bio nu e chiar simplu. Eu fac pe o suprafaţă mai mică, undeva la 10% din suprafaţa lucrată, nu am extins-o de 8 ani, în ideea că dacă cu adevărat vrei s-o faci ecologic, nu-i uşor. Greu controlezi anumite culturi. Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie. Referitor şi la politici, şi la terenuri, şi la forţă – cum aţi şi spus: noi n-am aplicat erbicide şi pesticide mulţi ani din cauză că nu am avut suficienţi bani. În ţările respective, subvenţiile din agricultură care veneau direct de la stat au făcut ca ei să aibă 5 tratamente. Sunt nevoiţi. De exemplu, Anglia sau ţările nordice, unde nivelul pluviometric e la o mie de litri pe an, în fiecare săptămână plouă, trebuie să intervină cu fungicide, fiindcă altfel pierd producţiile, alea realizate la 10 tone – fiindcă-i apă. Ceea ce noi n-am avut anul ăsta. Deci trebuie adaptat. Şi, într-adevăr, solurile României nu sunt atât de infestate şi n-au reziduuri, faţă de ceea ce se întâmplă dincolo. Rezultă asta chiar în urma studiilor, după ce au fost luate probe din sol. Fiindcă aplicând din anii ’60 cantităţi mari de fungicide, insecticide, toate se regăsesc...

Reporter: Au rămas şi fără buruieni în momentul acesta!

Vasile Târziu: Da. Rezerva de seminţe din sol de buruieni s-a epuizat – nu se epuizează total, dar ținem cont că pe un sol care-i lucrat destul de bine, într-un metru pătrat de sol, pot exista până la 1 milion de seminţe. În orice moment, în stratul fertil. Chiar dacă nu vezi buruieni. Dincolo, probabil că s-au cam restrâns, din cauza aplicării multor fungicide şi erbicide.

Reporter: De la ceea ce aţi amintit mai devreme, mi-am adus aminte, domnule ing. Vasile Târziu, de faptul că, anul trecut, nu s-au mai făcut demersuri pentru derogarea tratamentului cu neonicotinoide la floarea soarelui – la porumb s-a mai dat câte ceva – dar asta doar pentru că a fost o decizie emoţională a celor din Vest, acolo poate au fost probleme, pentru că aveau tratament foliar la floarea-soarelui, să zicem, cu neonicotinoide, pe când la noi problema era doar de tratament la sămânţă. Şi iată...

Vasile Târziu: Cu o cantitate foarte mică. Eu nu sunt un specialist neapărat să pot să susţin că nu are niciun efect nociv asupra albinelor, dar logic gândit, de la nivelul seminţei prin translocarea la nivelul plantulei în momentul răsăririi a unei cantităţi foarte mici de insecticid, până la maturare el se pierde, fiindcă planta îl metabolizează, în planta până la 6 frunze la floarea-soarelui nu vei mai găsi imidaclopridul în protoplasmă. Deci sunt sigur, după mine, că n-are niciun efect nociv asupra albinelor.

Reporter: De altfel, până şi apicultorii au recunoscut acest lucru, altfel dumnealor n-ar mai fi venit de zeci de ani în acelaşi loc, de multe ori vin şi deja s-a legat o prietenie cu fermierul care-i primeşte în pastoral. Bănuiesc că şi la dvs. e la fel, vin aceiaşi în fiecare an.

Vasile Târziu: Avem deja apicultori de 10 ani care vin pe anumite zone la mine şi ne cunoaştem, şi nimeni, nici ei nu cunosc dacă... bineînţeles, ei ar vrea – logic! – să nu se aplice nimic, să fie o floarea-soarelui pe care nu s-a aplicat niciun fungicid. Nu ştiu dacă l-au găsit în miere sau a făcut vreo daună la nivelul albinei. Noi când aplicăm tratamentele la floarea-soarelui totdeauna avem o relaţie cu ei şi le aplicăm înainte de a înflori floarea-soarelui, deci când nu apar albinele. Așadar, nu există daună, cel puţin pe floarea soarelui. La rapiţă s-ar putea, că ea înfloreşte mult mai devreme.

Reporter: Dacă ar fi s-o luaţi de la început, v-aţi apuca din nou de ce aţi făcut până acum? De agricultură?

Vasile Târziu: Da. Dacă aş lua-o de la început, cu cumulul de cunoştinţe de acum, da. Fiindcă în ’93 aveam doar studii făcute în facultate, educaţia primită de acasă în spiritul muncii, noi de copii am muncit, am fost condiţionaţi să muncim. Provin dintr-o familie de ţărani intelectuali, tatăl meu fiind inginer agronom, am învăţat de la el foarte multe, un om foarte bine pregătit. Sincer, tot de asta m-aş apuca, fiindcă agricultura mi-a dat satisfacţii, nu financiare, în decursul anilor, ci în special spirituale şi sufleteşti. Agricultura înseamnă viaţă, înseamnă că nu te poţi plictisi, fiindcă în fiecare moment apare câte un incident fericit sau nefericit care te supune la teste şi, pentru a ieşi din impas, trebuie să depui efort şi intelectual, şi fizic, de multe ori.

Reporter: Când v-a luat tata pentru prima oară în câmp?

Vasile Târziu: De copii. Chiar când nu am avut forţă fizică aveam grădini acasă, toată lumea în Banat avea grădini mari, de 20-30 de ari, şi toate erau cultivate în special cu legume, şi fiecare om se ducea pe piaţă, asta era viaţa la ţară în anii ’70. Avea câte o grădină din care trăia. Şi am fost cu el pe câmp, în trăsură – ţin minte – prima dată la 3-4 ani.

Reporter: Şi pe tractor când aţi urcat? Că bănuiesc că de asta aţi ales mecanica agricolă, că probabil ...

Vasile Târziu: Iniţial, eu mă ocupam de electronică, deci sunt pasionat de tânăr de electronică, am depanat televizoare, dar m-am orientat datorită tatălui meu, el m-a influenţat, a zis: hai să ne apucăm – în ’93 – de agricultură. El fiind pensionat de boală, am început din facultate. În anul III de facultate am luat un tractor de 45 CP şi utilaje după el.

Reporter: Îl mai aveţi?

Vasile Târziu: Îl am în fermă, n-o să-l dau niciodată, fiindcă-i primul nostru tractor. Şi cu el ne-am apucat de legumicultură. Ulterior, am mai luat un tractor de 45, unul de 65, toate, vechi, le-am pus în funcţiune fiindcă sunt pasionat de mecanică, şi cu ele am început şi mergem în continuare cu altele. Din 2008 am schimbat sistemul de maşini, au venit proiectele pe FEADR în 2009, am accesat un proiect şi s-a schimbat cu totul câmpul şi calitatea lucrărilor.

Reporter: Şi, sigur, a crescut şi producţia pe care aţi obţinut-o pe hectar tocmai datorită tehnologiei şi tehnicii agricole pe care aţi utilizat-o, că una era să tragi cu un tractor de 65 CP două sau trei trupiţe, plugul cu două trupiţe sau cu trei, şi alta...

Vasile Târziu: Şi nu numai. Şi calitatea muncii, a muncitorului, că am lucrat efectiv, ştiu ce înseamnă tractor, combina C 14, am muncit foarte mult pe utilajele astea, în fiecare an le reparam, reparaţii capitale, fiindcă nu rezistau. Într-adevăr, nu aveau fiabilitate. Tractoarele din ziua de azi sunt fiabile, dar într-adevăr, la nişte costuri de mentenanţă destul de ridicate, dar productivitate e teribilă, şi condiţiile de muncă.

Reporter: Aveţi vreun regret?

Vasile Târziu: Niciun regret faţă de ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret. Am regrete pentru anumite momente din viaţă în care am fost încercat, dar nu mă refer la ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret nu am. Doar satisfacţia că rămâne cuiva sau continuă, probabil, băiatul meu, băieţii mei, că şi fratele meu are doi băieţei şi-i consider ca şi pe copiii mei. Deci alte regrete nu am, numai doar nişte regrete care... că nu am făcut probabil la momentul oportun anumite lucruri – în afară de agricultură.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie?

Vasile Târziu: Sănătatea copilului meu, fericirea lui şi a familiei mele. Sunt cele mai însemnate lucruri pentru mine. Restul sunt efemere, necesare, dar efemere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu

Până în prezent, pentru ajutorul de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică, s-au depus 14.456 de cereri, pentru o suprafață calamitată de 282.969 de hectare, din totalul de 34.647 fermieri afectați de seceta pedologică.

Fermierii care dețin proces–verbal de constatare și evaluare a pagubelor produse culturilor agricole înființate în toamna anului 2019 de seceta pedologică trebuie să depună cererea de solicitare a despăgubirilor până la data de 15 septembrie 2020, inclusiv, la centrele locale/județene APIA, respectiv al municipiului București.

Pentru a evita aglomerația, cererile pot fi depuse atât la sediul centrelor locale/județene APIA, cât și prin fax, poştă sau în format electronic prin e-mail.

Reamintim că, pe 2 septembrie 2020, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I nr. 806, Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.148/2020 pentru instituirea unei scheme de ajutor de stat acordat producătorilor agricoli care au înființat culturi în toamna anului 2019, afectate de seceta pedologică. 

Publicat în Știri

Pe 21 august 2020 a intrat în vigoare Ordinul comun al ministrului Agriculturii şi al ministrului Afacerilor Interne nr. 97/63/2020, cu modificările și completările Regulamentului privind gestionarea situațiilor de urgență – seceta pedologică. Astfel, la articolul 2 alineatul (3), după litera d) se introduce o nouă literă, litera e), cu următorul cuprins: e) culturi agricole – înseamnă culturi agricole anuale, lucernă, trifoi, plantaţii pomicole, plantaţii viticole, hamei.

Utilizatorii de terenuri cu destinaţie agricolă înscrişi în evidenţele Agenţiei de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură, ale căror suprafeţe cu culturi agricole au fost afectate în procent de peste 30% din suprafeţele destinate producţiei vegetale, aferente fiecărei culturi, depun înştiinţări scrise la unitatea administrativ-teritorială pe a cărei rază teritorială se află terenul, în format fizic sau prin mijloace electronice de transmitere la distanţă, până cel târziu la data de 1 septembrie, inclusiv, pentru culturile agricole de primăvară, precum și pentru lucernă, trifoi, plantaţii pomicole, plantaţii viticole, hamei.

Procesele-verbale de constatare şi evaluare a pagubelor se întocmesc până cel târziu la data de 15 septembrie, inclusiv, şi se comunică comitetului local pentru situaţii de urgenţă.

Rapoartele de sinteză se întocmesc până cel târziu la data de 30 septembrie, inclusiv, şi se comunică Instituţiei prefectului, Consiliului judeţean şi Centrului operativ pentru situaţii de urgenţă din cadrul MADR. „Fac apel către toți membrii comisiilor de evaluare și constatare a pagubelor ca în toată această perioadă să se lucreze în toate zilele săptămânii, ca să reușim să finalizăm această acțiune până la termenele stabilite și să se înțeleagă situația grea prin care trec fermierii în acest an”, a declarat secretarul de stat din Ministerul Agriculturii, George Scarlat.

Foto: Crama Histria

Publicat în Știri

Ieri, 24 august 2020, guvernul a aprobat o ordonanţă de urgență privind instituirea unei scheme de ajutor de stat pentru despăgubirea fermierilor afectaţi de secetă, cu un buget total de 850 de milioane de lei. „De această schemă de ajutor de stat vor beneficia aproximativ 34.640 de fermieri, suprafața afectată fiind de circa 1,168 milioane de hectare, culturi de toamnă. Plățile vor fi efectuate în cursul lunii septembrie”, a declarat George Scarlat, secretar de stat în Ministerul Agriculturii.

Imediat după publicarea ordonanței de urgență în Monitorul Oficial, în termen de zece zile, fermierii trebuie să depună la centrele APIA cererile pentru finanţarea pierderilor generate de secetă, astfel încât în cursul lunii septembrie să fie efectuate plăţile de compensare a pierderilor suferite. Prin urmare, la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură, fermierii trebuie să depună: cererea de plată; copie proces-verbal și datele bancare.  

Reamintim cuantumul despăgubirilor plătite la hectar, pentru grâu – 925 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, triticale – 805 lei, ovăz – 772 lei și rapiță – 1.002 lei.

Publicat în Știri

Din cauza secetei, fermierii români au un cost foarte ridicat al producției în actualul an agricol. Analiza financiară indică acumularea de datorii restante la creditorii care au finanțat anul agricol 2019-2020, ceea ce conduce la tendința fermierilor de a urmări maximizarea veniturilor prin așteptarea unor condiții mai bune la vânzare. Se constată că până în prezent au fost contractate și vândute cantități scăzute de grâu.

„În ciuda secetei și a estimării de recoltă de 6,7 milioane de tone calculată de experții Clubului (confirmată și prin raportul Departamentului de Stat pentru Agricultură al SUA), siguranța alimentară a României nu este nici pe departe amenințată, ținând cont de necesarul intern al României de maximum 180.000 tone/lună. De aici, rezultă un necesar de aproximativ 2,2 milioane tone consum intern anual. Nivelul exporturilor de grâu din România în anul 2020 se ridică la un maxim de 1,1 milioane tone față de anul 2019, când în aceeași perioadă de timp, iulie și august, au fost exportate 2,1 milioane tone. Cuantificând necesarul intern și ceea ce s-a exportat, ajungem la nivelul de 3,3 milioane tone, dintr-un estimat de recoltă de 6,7 milioane tone. Jumătate din estimatul recoltat (3,4 milioane tone) se află în magaziile fermierilor, împreună cu partea neachiziționată încă de procesatori din necesarul de 2,2 milioane tone destinat consumului intern”, arată Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

La ora actuală, din punct de vedere al competitivității, piața internă este peste cea de export și, în mod firesc, prima opțiune de vânzare este piața internă. Prețul grâului în portul Constanța (considerat referință) este de 800 lei/tonă. „Ca un exemplu, menționăm vânzarea efectuată cu câteva zile în urmă în județul Argeș pentru piața locală, pentru care prețul de vânzare a fost de 845 lei/tonă. Ținând cont că din această locație până la portul Constanța costul logistic este de 75 lei /tonă, rezultă un preț al grâului de 920 lei /tonă”, precizează Florian Ciolacu.

Piața bazinului Mării Negre indică prețuri mult mai mici din cauza presiunii de recoltă rusească și ucraineană, a necesității vânzării în diverse destinații, cele două țări fiind practic rezervoare de materie primă, în special Rusia, cu o producție estimată de 78 milioane de tone de grâu. „O parte a exportatorilor s-au reorientat către navele cu alte origini (Ucraina, Rusia), din cauza faptului că fermierii români nu au dorit să vândă către piața de export. Mai mult, au fost situații în care a fost achiziționat grâu din Ucraina și adus în Constanța pentru a încărca navele antamate deja contractual pentru export, exact din același motiv. Raportul navelor care au plecat, care sunt la operare, care așteaptă ancorate în rada portului Constanța, precum și a celor care trebuie să sosească, ne arată din nou un nivel foarte scăzut al exporturilor de grâu din România. Conform ultimului raport naval pentru perioada 14 – 19 septembrie 2020, suma cantităților de grâu contractate ne indică un nivel de 119.700 tone de grâu, o cifră extrem de mică comparativ cu anii precedenți”, explică directorul executiv al Clubului Fermierilor Români.

Piața trebuie lăsată să se autoregleze, fără intervenții și fără a crea panică

În spațiile de depozitare deținute de fermierii membri ai Clubului Fermierilor Români există cantități importante și suficiente de grâu cu destinație comercială. „Invităm pe această cale procesatorii să își manifeste intenția de cumpărare pentru asigurarea procesării, pentru că fermierii pot susține cererea de grâu pentru piața românească. Desigur, fermierii doresc o standardizare a parametrilor de calitate, o uniformizare și simplificare a lor conform piețelor internaționale, precum și termene de plată competitive în acord cu normele comerciale ale piețelor importante, unde în mod normal termenul CAD (cash against documents) reprezintă un termen de plată de 48-72 de ore de la prezentarea facturii comerciale de marfă”, punctează Florian Ciolacu, care adaugă că fermierii au vândut și vor continuă să vândă cu prioritate către piața din România, în condiții echilibrate din punct de vedere al prețului, al condițiilor de plată și al condițiilor de calitate. Piața trebuie lăsată să se autoregleze, fără intervenții și fără a crea panică.

Interdicția de export din primăvară a generat panică în rândul fermierilor și a restricționat accesul lor la un potențial de valorificare mai mare cu circa 30 de euro pe tona de grâu, în condițiile în care toate opțiunile au fost excluse, în afară de procesarea internă. „Considerăm că un climat de business sănătos și sustenabil, bazat pe acuratețe în analize, care funcționează în condiții de profitabilitate mutuală, poate oferi fermierilor informații pertinente, astfel încât aceștia să poată lua cele mai bune decizii pentru afacerile lor, pentru siguranța alimentară a României, chiar și în cele mai nefavorabile momente, precum cele din acest an marcat de efectele secetei asupra rezultatelor fermelor și ale pandemiei în plan economic și social”, a încheiat directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu.

Publicat în Știri
Miercuri, 19 August 2020 11:43

Fermierii români sunt descurajați!

Pe lângă secetă, schimbări climatice, COVID-19, fermierii trebuie să facă față și noilor decizii de a reduce la hectar cantitatea de produse pentru protecția plantelor, dar și a concurenței pe o piață cu fermieri din țări unde subvențiile pe suprafață sunt mai mari decât cele primite de agricultorii autohtoni. Întrebarea aflată pe buzele tuturor e dacă fermierii vor mai face agricultură în viitor.

Legat de cultivarea organismelor modificate genetic sau de utilizarea biotehnologiilor în agricultură, interzise în Uniunea Europeană, dar care vin sub formă de materie primă din alte ţări, fermierii se întreabă care este logica. „De ce să nu folosim muta-geneza şi să ne îndreptăm spre biotehnologii? Suntem ridicoli, dintr-un punct de vedere. De ce? Pentru că Europa importă soia din Argentina, Brazilia, Statele Unite, modificată genetic şi... în loc să abordăm biotehnologia facem blabla şi nu mergem înainte cu progresul tehnic”, susține Dumitru Manole, fermier din județul Constanța, de la Amzacea.

Toate aceste decizii îi afectează pe fermieri. Întrebarea lor este dacă mai merită să facă agricultură în noile condiții. „Nu ştiu dacă aş mai face agricultură, nu ştiu dacă pot să ies cu costurile, în condiţiile acestei zone în care şi aşa suferim de secetă şi nici nu putem să aducem un plus de îngrăşăminte şi nişte tratamente care să ne asigure nişte sporuri, dacă vom realiza ceva aici în zona României în special, că nu e vorba numai de zona noastră”, spune un tânăr fermier, tot constănțean, care lucrează terenuri agricole în zona Costinești - Valentin Petre, care este completat de Dumitru Manole: „La floarea-soarelui, plecând de la tratamentul seminţelor, dacă în zona asta aveţi adulţi de Tanymecus – specie peste 12 faţă de 3-4, aşa cum spunea profesorul Paulian –, floarea-soarelui va avea 7 boli care decimează cultura. În condiţiile în care nu am făcut tratament la sămânţă înainte de semănat, în care n-am aplicat tratamentele cu fungicide pentru protecţia culturii pentru cele 7 boli, plus erbicidele, atunci producţia nu va fi – am martori în loturile de culturi comparate – mai mare de 600-800 kg la hectar! Şi atunci mă întreb: cum să mai facem agricultură?”.

În opinia lui Dumitru Manole, suprafețele cultivate cu floarea-soarelui vor scădea din ce în ce mai mult, din cauza interzicerii neonicotinoidelor. „Din cauză că s-a interzis tratamentul seminţei înainte de semănat pentru acest dăunător agresiv, Tanymecus, o mare parte din producători au renunţat a mai semăna floarea-soarelui. Chiar şi la noi în exploataţie, trebuia să semăn 250 de hectare şi n-am realizat decât 170 de hectare, din cauza interzicerii tratamentului cu neonicotinoide”, afirmă Dumitru Manole, care în calitate de preşedinte al Asociaţiei pentru Cultura Florii-Soarelui din România este direct interesat de evoluția la nivelul întregii țări.

În vestul Europei, numai la îngrăşăminte, în unele țări precum Germania s-au folosit până la 464 kg substanţă activă NPK la hectar, Olanda 864 kg la hectar, în timp ce România, prin 2010, folosea 160 kg pe hectar. Iar la protecția plantelor, media în România era undeva la 700 mg/hectar, pe când în alte țări media depășește 2 kg de substanță activă la hectar.

Un nou „trend” este rotația culturilor. Doar că agricultorii români fac asta de dinainte de 1989 și nu există tradiție în monocultură ca în țări ca Franța sau în Germania. „Există o stațiune în Anglia, Rothamsted, unde porumbul după porumb s-a cultivat zece ani pentru a se vedea efectul monoculturii. Adică negativ”, a exemplificat Dumitru Manole.

Fermele românești, deja instabile, au nevoie de ajutor

Un alt subiect fierbinte este cel legat de plafonarea subvenţiilor, a plăţilor pe suprafaţă, cu care reprezentanţii Ministerului Agriculturii par a fi pentru. Acest fapt însă este în contradicție cu ce își doresc cei doi fermieri constănțeni și mulți alții de la noi. „După mine, ar trebui menţinută această plată pe suprafața cultivată. Altfel, nu ar face decât să decapitalizeze fermele mari şi mijlocii, că, ţinând cont de condiţiile anului acesta, toate fermele au de suferit, indiferent că-i mare, că-i mică, că este mijlocie. Culturile, și de toamnă și de primăvară, sunt compromise. Poate anul ăsta rezistăm. Dar dacă mai avem un an ca acesta şi în lipsa precipitaţiilor, nu ştiu dacă mai putem rezista”, susține Valentin Petre.

Dumitru Manole crede că, în acest moment, exploatațiile agricole din România nu sunt stabile economic. „România și mi se pare că mai sunt vreo două țări au cele mai mici sume considerate ca plată unică pe suprafaţă. Sunt ţări care au 380 de euro, 360 euro pe hectar! Noi am fost discriminaţi şi suntem şi acum! Şi anul acesta primim tot acea plată, comparativ cu alte ţări cu istorie mai veche, suntem discriminaţi şi atunci ne întâlnim la piaţă. Aici e o contradicție: vin de afară unele produse şi la raft sunt mai ieftine... şi atunci cum pot eu, producător agricol din România, să fac faţă concurenţei? Care, de data asta, e neloială. Pentru că plata unică pe suprafaţă este mai mare decât în România în alte ţări din vestul Europei, precizează Dumitru Manole. Noi trebuie să mergem către procesare. Să nu mai luăm produse de la hipermarket şi să le aducem în sate. Să creăm în sate puncte de procesare, iar pentru asta ne trebuie capital”.

Reamintim că fermierii noștri primesc o subvenție pe suprafață de 102,6082 euro.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare

Fermierii sunt îndemnați de Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) să-și asigure culturile agricole de toamnă și să acceseze Submăsura 17.1 – Prime de asigurare a culturilor, a animalelor și a plantelor. „Avem o soluție aici la AFIR pentru a contracara o parte din pierderile pe care fermierii le pot avea din cauza secetei teribile. Cum? Foarte simplu! Asigurați-vă culturile de toamnă și accesați Submăsura 17.1!”, este îndemnul AFIR.

Aproape 3.000 de fermieri primesc deja acest sprijin.

Sesiunea destinată sectorului vegetal este deschisă până la data de 30 noiembrie 2020, iar suma totală disponibilă este de 10,16 milioane de euro.

AFIR vine și cu argumente care ar putea convinge fermierii să-și asigure culturile: documentație simplificată la maximum; până la 70% rambursare a costului primei de asigurare plătite; riscurile acoperite sunt: seceta, arșița, inundațiile, grindina, înghețul (timpuriu de toamnă, de iarnă sau târziu de primăvară), ploile torențiale sau ploile excesive și de lungă durată, furtuna, vijelia, uraganul sau tornada.

Publicat în Știri

Ministrul Agriculturii, Adrian Oros, a anunțat azi – 18 august 2020, că la recenta rectificare bugetară MADR a primit în total 3,455 miliarde de lei, din care 850 de milioane de lei sunt pentru a fi despăgubiți fermierii afectați de secetă. Aceasta înseamnă că despăgubirile nu vor fi acordate 100%, odată, ci în două tranșe, un minim de 80% în luna septembrie și restul la următoarea rectificare bugetară, care e programată pentru luna octombrie.

„Am analizat și am decis ca din suma totală primită de Ministerul Agriculturii, respectiv 3,455 miliarde de lei, 850 de milioane de lei să fie direcționați pentru despăgubirea fermierilor afectați de secetă, în luna septembrie, iar restul banilor să fie dirijați către zootehnie, către programele în derulare care trebuie finanțate, către restul sectoarelor care au avut de suferit în acest an. La rectificarea bugetară din luna octombrie vom asigura și restul de bani pentru fermierii afectați de secetă. De asemenea, analizăm ce se întâmplă și cu culturile de primăvară, pentru că sunt județe și suprafețe însemnate cu porumb, floarea-soarelui calamitate. Știu că sumele prevăzute pe hectar ca despăgubiri sunt mici, nu sunt suficiente, însă acum bugetul statului nu poate suporta mai mult”, a declarat Adrian Oros.  

Reamintim cuantumul despăgubirilor plătite la hectar, pentru grâu – 925 lei, orz – 912 lei, orzoaică – 951 lei, triticale – 805 lei, ovăz – 772 lei și rapiță – 1.002 lei.

Ministrul Adrian Oros a menționat că actul normativ care prevede suma de 850 de milioane de lei pentru despăgubiri a plecat azi la Ministerul Finanțelor Publice. După publicarea în Monitorul Oficial, în zece zile fermierii trebuie să depună la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) cererile de plată, în care trebuie să treacă suma maximă atribuită pe hectar, datele contului bancar în care să se vireze banii și să anexeze procesul verbal de constatare și evaluare a pagubelor.

Publicat în Știri

Ferma înfloritoare a lui Constantin Soare din Fântânele – Constanța, de la granița cu județul Tulcea, nu a scăpat nici ea de seceta pedologică. Culturile de orz sau grâu au fost afectate între 80% și 100%. Organizația de udători din care face parte implementează acum un proiect pe irigații pentru șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare.

Constantin Soare lucrează 1.070 de hectare pe raza localității Fântânele. Fermierul constănțean a aplicat ca în fiecare an tehnologii care l-au ajutat în trecut să obțină producții bune, chiar și fără irigații. Anul acesta însă pare desprins din cu totul altă poveste, iar nevoia de apă pune presiune pe fermierii care vor să își continue activitatea. „Lucrăm 1.070 de hectare și toată cultura de grâu a fost calamitată în procent de 70-100%. Am avut parcele care au fost calamitate în procent de 100% și una dintre ele, de 117 hectare, am întors-o după ce s-a încheiat procesul-verbal de constatare a pagubelor. Am pregătit terenul și am pus cultură de porumb care, mulțumim lui Dumnezeu, pentru că au fost niște ploi, a reușit să răsară”, ne-a spus Constantin Soare.

În Dobrogea, finanțările nerambursabile pentru irigații sunt necesare

Constantin Soare ridică din nou problema legată de reabilitarea infrastructurii de irigații, de realizarea de sisteme de irigații locale, adică ale fermierilor.

Dacă terenul agricol este al mai multor proprietari și acea investiție e posibil să se afle pe un teren ce se va vinde, riști ca noul proprietar fermier să nu vrea să irige și să închidă conducta. „Eu din luna mai 2017, când a apărut Legea 133 – lege care a modificat Legea îmbunătățirilor funciare, Legea 138/2004 –, prin care s-a stabilit că statul va livra apă cu titlu gratuit Organizațiilor Utilizatorilor de Apă pentru Irigații, m-am așezat pe „pista de concurs” și am început să lucrez la un proiect pentru irigații. Noi, pe localitatea Fântânele, am constituit o OUAI și am preluat de la ANIF șase ploturi de irigații care deservesc o suprafață de 5.350 de hectare. Aparținem de sistemul de irigații Sinoe, care deservește în cadrul județului Constanța și parțial Tulcea 60.000 de hectare, din care 40.000 se află în zonă viabilă. Un lucru important e să ne încadrăm în această suprafață viabilă de 40.000, motiv pentru care am făcut demersuri din momentul în care a apărut Legea 133, am dat curs constituirii organizațiilor și mai departe demersurilor pentru accesarea fondurilor europene prin Măsura 4.3”, a detaliat fermierul.

Proiectele, au fost aprobate, cele șase contracte de finanțare fiind semnate cu AFIR. „S-a întocmit dosarul de achiziție cu caiet de sarcini și este depus la AFIR în vederea analizării lui, să se constate dacă condițiile pe care le-am stabilit prin Caietul de sarcini se încadrează în Legea 98, Legea achizițiilor publice, și aștept să îmi vină răspunsul. După care trebuie mai departe să depun același dosar la Agenția Națională a Achizițiilor Publice, pentru a se stabili iar dacă acele condiții stabilite prin Caietul de sarcini sunt conforme cu legea în vigoare”, a continuat agricultorul constănțean.

Următorii pași sunt scoaterea la licitație, apoi proiectarea și execuția, undeva, speră agricultorul, în luna august. Lucrarea este estimată a fi finalizată, la anul, în 2021, cel mai optimist în luna aprilie.

În prima etapă trebuie reabilitată stația de punere sub presiune care consumă o mare parte din suma alocată pe proiect de un milion de euro, împreună cu partea de alimentare cu energie electrică. „O organizație poate să depună, cel puțin în ultimul Ghid așa era stabilit, trei proiecte pentru același plot, scopul fiind acela de a reveni într-o etapă următoare și a-ți finaliza toată infrastructura secundară – vorbim de conducte principale, antene cu hidranți și așa mai departe. Stația este dotată cu pompe, cu tablouri de comandă, cu tot ce este necesar, pentru a deservi întreaga suprafață pe care o deține acel plot. Adică nu le faci pe bucățele – azi pun două pompe, în programul următor mai pun încă două și așa mai departe. Se montează toate pompele așa cum a fost concepută stația și de banii rămași pleci cu o conductă principală și una-două antene, în funcție de suma care este disponibilă”, explică Constantin Soare.

Statul se mișcă mai greu decât agricultorii

Canalele de irigații sunt proprietatea statului și rămân în sarcina ANIF-ului pentru reabilitare. Nu mai puțin de un miliard de euro au fost dați în programul care în cinci ani trebuia să reabiliteze infrastructura aferentă pe două milioane de hectare. „Se spune că s-a consumat foarte puțin din ei, dar nu e problema noastră. Important este ca statul să încerce să investească atât cât e nevoie pentru reabilitarea infrastructurii principale de irigații. Prin acel Program Național de Reabilitare a Infrastructurii Principale de Irigații – HG 793 – ANIF-ul are obligația, în paralel cu organizațiile fermierilor, să-și reabiliteze tot ce înseamnă canale principale, canale secundare, stația bază, stațiile de repompare de pe o treaptă inferioară pe o treaptă superioară. Atunci când organizațiile care au accesat proiecte și-și reabilitează infrastructura secundară și-au finalizat investiția și pot să irige, ANIF-ul are obligația să-i aducă apa la aspirația SPP-urilor. În cazul nostru, din păcate, lucrurile nu cred că se vor întâmpla așa. Mai degrabă spus, eu estimez, pentru că încerc să mișc lucrurile mai repede, că prin aprilie 2021 voi avea finalizată această primă etapă”, a precizat agricultorul care estimează că va trebui să mai depună încă un rând de proiecte pentru a putea reabilita restul de infrastructură secundară care să acopere întreaga suprafață a plotului.

Reabilitarea va viza stațiile și clădirea, iar modernizarea aducerea de pompe de ultimă oră ca tehnologie, tablouri de comandă care să nu presupună intervenția omului, decât în programare. „Ele trebuie programate de maniera să mențină o presiune constantă în instalația secundară de irigații. Și atunci pompele pleacă automat sau se opresc, în funcție de consumul de apă”, a explicat Constantin Soare. Astfel se va realiza și economia consumului de energie electrică.

Păienjeniș legislativ care împiedică realizarea proiectelor

Reabilitarea infrastructurii principale în sistemul de irigații Sinoe trenează însă. „Fizic nu s-au mișcat lucrurile deloc. Am înțeles că s-a scos la licitație anul trecut proiectarea, s-a câștigat licitația și ulterior s-a blocat finanțarea. Acum înțeleg că se vrea să se scoată la pachet proiectarea cu licitația, dar încă nu sunt bani, trebuie să așteptăm. Înțeleg că bani în bugetul Ministerului Agriculturii pentru aceste investiții care trebuie realizate nu sunt și trebuie, mai nou, la rectificarea de buget să se încerce să se găsească resurse financiare pentru a se aloca sumele necesare pentru reabilitare”.

În condițiile în care asociațiile de udători finalizează proiectele, dar statul nu își face partea sa, agricultorii pierd nu doar apa, ci și resursele cu salariile angajaților care trebuie să gestioneze toate acestea.

Mai mult, OUAI au activitate de utilitate publică, iar astfel de investiții sunt de interes general. Pe lângă obligația de a asigura infrastructura secundară, reabilitarea ei pe întreaga suprafață a plotului, există și cea de livrare a apei conform contractelor cu proprietarii de terenuri.

Ideal ar fi ca toată lumea să își dea concursul pentru realizarea acestui tip de proiecte.

Problema cu care se confruntă multe asociații este că Legea 50 din 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții are două articole, 6 și 7, care spun că beneficiarul care realizează o investiție și vrea să traverseze cu o conductă/cablu terenul unei terțe persoane trebuie să obțină acordul acelei persoane. „Practic nu se poate o astfel de procedură. De ce spun nu se poate? Pentru că trebuie să ai contact cu proprietarul, care să fie în viață, să aibă cadastru și cu care să te duci cu el la notariat să închei un astfel de document. Dar foarte mulți proprietari nu mai sunt în viață, moștenitorii nu și-au făcut dezbaterea succesorală, sunt plecați prin Europa sau prin alte țări, ca să nu mai spun de faptul că nu sunt încheiate planuri cadastrale. În condițiile date, practic nu există posibilitatea obținerii, așa cum se cere de anumite instituții, a acordului proprietarului. În cuprinsul Legii 138/2004, Legea îmbunătățirilor funciare, e Articolul 30, care vine și modifică Articolele 6 și 7 – chiar spune acolo că se modifică articolele 6 și 7  din Legea 50 care stă la baza acordării autorizației de construire –, și elimină obligativitatea ca beneficiarul să aducă la cel care emite, pentru a obține autorizația de construire, acordul proprietarului. Dar cine a formulat articolul acel 30 a făcut-o atât de prost încât nimeni nu înțelege nimic sau fiecare înțelege ce vrea. Acolo se spune printre altele că beneficiarul, ca să poată să obțină autorizația, dacă în cuprinsul contractului de arendă avut este stipulat faptul că are dreptul să construiască pe teren, nu mai e necesar să vină cu acordul scris al proprietarului. Dar cine e beneficiarul în cazul de față? Organizația. Dar, Organizația are în obiectul de activitatea arendarea terenului și exploatarea terenului? Ea are activitate de utilitate publică!”, a detaliat Constantin Soare. Fiind de utilitate publică, indicat ar fi, crede el, să se procedeze ca și în cazul altor construcții care au același scop, așa cum sunt autostrăzile.

Organizațiile de udători sunt înființate în baza Legii 138 care nu au activitate de a exploata terenul, astfel că posibilitatea de a încheia contract de arendă cade. Mai ales că în cadrul organizației, fermierii au la rândul lor contracte de arendă. „Modificarea acelor articole din Legea 50 și Articolul 30 din Legea 138 a fost făcută în baza unei Ordonanțe de guvern! Deci este la îndemâna Guvernului să dea curs la așa ceva. Și ca o concluzie, trebuie înțeles foarte clar că dacă nu se va schimba regula aceasta, degeaba vom spune: am băgat banii în infrastructura principală, am alocat sume, am venit cu nu știu ce sume alocate pe programul următor – că înțeleg că se vrea să se aloce un miliard de euro pe Măsura 4.3 –, dacă nu creăm toate pârghiile care să ne permită să fim operativi în tot ce înseamnă activitățile astea, nu facem decât să ne blocăm”, apreciază fermierul constănțean.

Înlesnirea accesului la banii UE

Un alt aspect semnalat de Constantin Soare este faptul că dacă se va păstra ultimul Ghid pentru Măsura 4.3, PNDR 2014-2020, vom avea blocaje. Acesta prevede că organizațiile care nu au avut sprijin european în ultimii cinci ani, primesc acum un punctaj de 40 de puncte, favorizându-i pe cei care nu au reușit să depună proiecte până la această oră.

Un alt aspect e că fiecare organizație are dreptul să depună un singur proiect pe sesiune, ceea ce iarăși poate însemna o frânare a investițiilor. „Eu am băgat un milion de euro în stație și din 800 de hectare cât are suprafața unui plot, cu banii rămași din milion, după ce am finalizat punerea în funcțiune a stației, mai fac o conductă principală și o antenă-două care să deservească 100-200 de hectare. Dacă în programul următor, OUAI poate să depună un singur proiect, atunci pun întrebarea: cum se gândește rentabilizarea, folosirea acestor bani – eu știu că atunci când ai făcut o investiție trebuie să produci cu ea. Eu am băgat un milion și produc pentru 200 de hectare în loc să ajung să dau pentru 800-1000 de hectare cât are plotul? De aia spun și sper ca în programul următor și în prima sesiune a programului următor să se schimbe regulile acestea din Ghidul actual!”

Pentru Măsura 4.3, în programarea viitoare este prevăzută suma de un miliard de euro. Nevoia stringentă de apă îi face pe fermieri să spere ca sesiunea să fie deschisă fără limită de sumă. „S-a stabilit un termen de depunere de 3-5 luni. Câte proiecte s-au depus? 300-400-500 de proiecte, în condițiile în care sunt eligibile toate să fie și finanțabile, nu să așteptăm, să repartizăm sumele pe șase ani, pentru că repet, am nevoie de apă mâine, că seceta e constantă ca și schimbările climatice. De aceea sper ca în continuare deciziile care se vor lua prin conținutul Ghidului să fie unele cât mai facile, mai ușor de derulat și repet și revin la elementul cheie: cu acordul proprietarilor. Trebuie ca Articolul 30 din Legea 138 să fie modificat”, a mai spus fermierul.

Toate acestea în condițiile în care nu vorbim de o investiție nouă, ci de reabilitarea unei investiții făcute în urmă cu mai mulți ani, iar noua tehnologie va avea un impact pozitiv pentru generațiile care urmează.

Dobrogea se află, conform statisticilor, într-o zonă defavorizată raportându-ne la nivelul precipitațiilor care se cumulează într-un an. Fermierul a făcut propuneri scrise și verbale, în discuții cu oficialii de la minister, ca atunci când se vor emite noile ghiduri pentru Măsura 4.3, Reabilitarea infrastructurii principale de irigații, zona Dobrogea să fie încadrată ca zonă defavorizată. „Scopul este să ni se acorde un punctaj suplimentar, punctaj care să ne permită să accesăm mai facil proiectele pe Măsura 4.3, pentru că aici este polul secetei și aici trebuie investit cel mai mult în irigații”, a conchis Constantin Soare.

Pentru abonamente, Revista Fermierului - ediția print: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Din fermă-n fermă!

În ultima ședință de guvern, din data de 14 august 2020, bugetul Ministerului Agriculturii a fost suplimentat cu 3,455 miliarde de lei. Ministrul Adrian Oros susține că acest lucru va permite MADR să acorde ajutoare pentru secetă, pentru compensarea pierderilor înregistrate în zootehnie, dar și să plătească avansul subvențiilor pentru campania 2020.

„Așa cum am spus încă de la preluarea mandatului de ministru, niciodată nu vom minți sau vinde speranțe fermierilor români. România a fost lovită anul acesta de una dintre cele mai crunte secete pedologice din ultimii zeci de ani. Am mers pe câmp, la fermierii afectați, și m-am uitat în ochii acestora, și le-am promis că vor primi despăgubiri. Deși anul acesta trecem cu toții printr-o perioadă dificilă, cu mari constrângeri bugetare, care a afectat toate domeniile din agricultură și industrie alimentară, așa cum am promis, vom fi alături și vom sprijini fermierii. Nu a fost simplu, a fost o încercare grea pentru noi, cei de la Ministerul Agriculturii și colegii noștri de la Ministerul Finanțelor Publice, de a găsi sursa de finanțare pentru a ajuta agricultorii afectați. Pentru Guvernul României agricultura este o prioritate, demonstrată și de cele peste șase miliarde de euro alocate în Programul Național de Relansare Economică. Am demonstrat că se poate, că ne ținem de cuvânt și că reușim să reconstruim agricultura românească”, a declarat ministrul Agriculturii.

Publicat în Știri

Publicitate

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

TPV RF 300x250 2

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista