Din ce în ce mai căutate, produsele tradiționale au mereu loc în Revista Fermierului, vorbim despre ele cu producătorii: ce au fost, ce au ajuns și ce vor fi, dar și cu cei care le caută pentru a le pune pe masă. Pentru Călin Matieș, subiectul „produse tradiționale” este ca respirația, el însuși fiind producător al unor bunătăți tradiționale. În același timp, interlocutorul nostru a inițiat asocierea în acest domeniu și este azi președintele Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale din România, el reușind promovarea imaginii României și a calității produselor autentice românești în Europa. Pe Călin Matieș l-am cunoscut în urmă cu mulți ani la Hanul Rustiq, la Sântimbru (Alba), unde am venit și m-a servit cu „Pită de Sântimbru” (adică cu pâine, precum cea de toate zilele, dar numită în graiul local), de care ne-a mărturisit, încă de la început, că este îndrăgostit. 

„Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională.”

Reporter: Pită, nu pâine. Pită. De ce pită? 

Călin Matieș: Pentru că aşa se zice la noi, aici, în Ardeal. Nu „mere” nimeni... eu vreau să vorbesc, acum, așa cum se vorbeşte la noi ... nu „mere” nimeni la magazin să spună „dă-mi o pâine”. Toată lumea zice „dă-mi o pită”. De aia m-am gândit să păstrăm cuvântul ăsta, pentru că începem tot mai mult să vorbim limba engleză... nu că n-ar fi un lucru foarte bun, dar să nu uităm şi cuvintele noastre frumoase, cuvintele din casa bunicii, care zicea, în loc de „acum”, „amu”, care la „pâine” zicea „pită”, care, în loc de „să meargă”, spunea „las’ să margă” şi aşa mai departe... foarte multe cuvinte frumoase de care eu eram şi sunt îndrăgostit şi de aia trebuie să le păstrăm. Cu asta o să rămânem: cu identitatea naţională. Povesteam cu un mare actor, cu Mircea Albulescu, Dumnezeu să-l ierte, şi vorbeam: „Eu chiar aş muri pentru ţara mea”. Înainte, îmi spunea cineva: „Dar care-i ţara ta?”. Pentru că sudul e vândut la libanezi (sau la nu mai ştiu cine...). Banatul, Ardealul sunt vândute la italieni, Moldova e vândută, și ea, la alţii, resursele naturale sunt vândute la nu ştiu care, deci „care-i țara ta, pentru care ai muri?”. Şi, încercând să fiu un pic inteligent, îi spuneam maestrului Mircea Albulescu: „Morala e că nu ştiu dacă aş mai muri pentru ţara mea”. El îmi spune: „Țara ta sunt oamenii care sunt îngropaţi acolo, e graiul ăsta frumos, sunt produsele astea tradiţionale frumoase, e jocul, portul popular, aia e ţara ta!”. Şi am stat şi m-am gândit că într-adevăr graiul şi portul, şi produsele, aia e ţara mea, cu aia mă regăsesc, şi dacă oriunde în lume am bucăţelele astea trei-patru, pot să spun că sunt în ţara mea... E, într-adevăr, păcat că încet-încet partea materială care înseamnă România începe să dispară. Dar... să ne bucurăm că se apropie Crăciunul, vin sărbătorile astea minunate, româneşti... care așa ca la noi nu mai sunt nicăieri... cu colinzi... mai ales în zona rurală, unde încă se ţin sărbătorile şi se mai munceşte de sărbători. Îmi aduc aminte când de sărbători se lucra inclusiv în sâmbăta aceea, nu existau patru zile înainte, patru după şi poveşti de genul ăsta. Mama avea ceva probleme de sănătate şi înainte de sâmbăta respectivă mă trezea dimineaţa la 6 să frământ colacii, după aia ea mergea la lucru, eu mergeam la şcoală... Iar la 12, când era dospit, ne întorceam să coacem colacii. Gătam undeva pe la 6 seara, când se întuneca... eram rupţi de oboseală, dar era o oboseală aşa de faină! O oboseală fericită, nu ştiu cum s-o numesc, mi se face pielea ca de găină. Ne bucuram. Pe urmă, meream la colindat până la 10-11 seara (meream la toate scările de bloc sau meream în oraş, iar a doua zi meream la sat la bunici să colindăm). Indiferent cât eram de obosit, era o oboseală fericită, o oboseală plină de farmec. Acum... mă duc și cumpăr trei colaci de la magazin, de Paşti cumpăr ouăle gata vopsite... Cumpăr cadouri – stric o roabă de bani... atunci, îmi  amintesc, îmi făceau cadou, de Crăciun, părinţii mei, o pereche de bocanci cu două mărimi mai mari ca să-mi fie buni şi la anul! Dacă-mi cumpărau un trening, nu mi-l dădeau în septembrie, mi-l dădeau doar de Crăciun (până atunci mai umblam cu celălalt), şi atunci mi-l dădeau cu vreo două mărimi mai mari, să-mi fie bun încă un an şi ceva. De Paşti, de multe ori, primeam o batistă. Amu nu ştii ce să le mai cumperi la copii... nu ştim câţi bani să mai stricăm... şi facem o pradă la alimente! Aruncăm la alimente, Dumnezeule mare! Văd şi la mine şi cred că în toată casa de români se întâmplă treaba asta, din păcate. Cât, Dumnezeu, poţi mânca în două zile de sărbători? Cât, Dumnezeu?... Că restul, după două-trei zile, se aruncă! Umblăm pe la hipermarketuri, facem vârfurile de coşuri, prăduim o roabă de bani şi, după aia, aruncăm. Şi ne gândim: am muncit (că munceşti vreo două luni pentru alea două zile), am muncit două luni de zile ca să aruncăm....! Și, tot cu sărbătorile... mai sunt și românii din diaspora… eu ştiu că le e dor de casă, eu ştiu că li se rupe sufletul pentru ăştia de acasă, pentru noi... dar îşi pot face bucăţica lor de Românie cu o pită făcută în casă, cu o slănină pusă la afumat... chiar erau nişte povești de prin Canada că românii şi-au tăiat porcul. Foarte bine! Dacă ăla e obiceiul nostru...

Am o mare dorință: să nu aducem aminte de tradiţii doar de 1 Decembrie, de Crăciun şi de Paşti. Să ne aducem aminte de tradiţii şi de produsele româneşti și în timpul anului. Produsele românești sunt extraordinare. Credeţi-mă, cu mâna pe suflet vă spui, avem produse de zece ori mai bune, mai curate de tot felul de chimicale, decât în toată Europa. Când mergeţi la un hipermarket, nu vă uitaţi numai după culoarea ambalajului, nu vă uitaţi după brand. Uitaţi-vă unde scrie produs românesc, produs în România, așa daţi de lucru la nişte oameni, puteţi să ajutaţi nişte ţărani, puteţi să ajutaţi nişte tractorişti, nişte fermieri, nişte brutari... efectiv o să ne meargă mai bine. Dacă tot ne uităm după produsele din Franţa, din Spania şi din Italia, cu siguranţă tractoristul, fermierul, brutarul din Franţa o să aibă de lucru, iar noi o să murim şi o să dispărem ca naţiune, o să fim la mâna lor. De aia e musai să ne aducem aminte de produsele româneşti şi în timpul anului, nu numai de sărbători.

„Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară.”

Reporter: Haideți să ne întoarcem la „Pita de Sântimbru”, produsul principal al Asociaţiei Producătorilor de Produse Tradiţionale din judeţul Alba, la vremea când ne-am cunoscut...

Călin Matieș: „Pita de Sântimbru” o facem de 22 de ani. Înainte exista, aici, o brutărie (pe vremea lui Ceauşescu) de prin ’70 făcută. Încă ţin minte că, atunci când eram copil, se aducea pită în sat, o dată la trei zile, cu căruţa cu coviltir. Peste căruţă era bătută tablă, făcută ca un arc de cerc... Sunt mândru că astăzi „Pita de Sântimbru” este un produs tradițional certificat cu calitate europeană.

După ce România a rămas ultima din Europa în ceea ce privește schemele de calitate națională și promovarea produselor tradiționale în comunitatea europeană, am reușit, anul acesta, recunoașterea acestor produse nu doar de către români, ci și de către Europa. Din momentul acesta, Europa recunoaște produsul tradițional ca un produs de calitate europeană superioară, sănătos. Prin urmare, produsul tradițional românesc este recunoscut pe plan european. Acest lucru înseamnă că nouă produse tradiționale românești sunt certificate cu calitate europeană superioară. Pe produsul tradițional nu a existat o astfel de schemă de calitate și a fost notificat de Europa în această primăvară, iar primul produs tradițional notificat de Europa este „Pita de Sântimbru”. Până acum, România a pierdut șase milioane de euro pentru că nu avea scheme de calitate naționale. O schemă de calitate națională înseamnă un produs de calitate garantată de Uniunea Europeană. Produsul tradițional este prima schemă de calitate înregistrată la nivel european de către România.

Reporter: De la cine ați moștenit tradiția cu Pita de Sântimbru?

Călin Matieș: De la bunica şi de aici, din Sântimbru. Bunicul meu, în Sântimbru, era meşterul care făurea cuptoare. Le repara, le construia. Bunica mea de la Cluj, de la Şoimeni, comuna Vultureni, avea 6 copii, cu nevestele lor 12 şi cu nepoţii 24, erau vreo 40 acolo în casă...

Reporter: Într-o casă?

Călin Matieș: Păi, într-o casă, că dormeam şi în şură, şi în podul poieţii, deasupra; avea 6 bivoli şi deasupra bivolilor dormeau bărbaţii şi în casă dormeau femeile. Şi toţi bărbaţii dormeau pe câte un pled din ăla ca şmirghelul, de ăla de lână. Aşa era când mergeam acasă la buna. Făcea la pită de, săraca, cred că se ura câtă pită făcea, ca să ne şi deie nouă acasă şi să şi mâncăm toţi… deci, de la ei am moștenit… noi încercăm acum să continuăm, iar Ministerul Agriculturii, în 2015, a declarat „Pita de Sântimbru” produs tradiţional al anului 2015. La fel, în 2017, în urma unui sondaj al unui ziar din Alba, pâinea de Sântimbru și-a câştigat cu 50% din voturi renumele de cea mai bună pită din judeţul Alba. Ne mândrim cu lucrurile astea, ne mândrim că reuşim să ducem tradiţia mai departe. Mă mândresc că de-a lungul timpului am reuşit la nivel naţional să creăm o Federaţie a Producătorilor de Produse Tradiţionale. În federaţie sunt 21 de asociaţii judeţene, fiecare asociaţie are producători de produse tradiţionale, ecologice, de casă sau locale, depinde cum le-au denumit dânşii.

Încet-încet, asociaţiile încep să-şi pună cuvântul: o asociaţie umanitară construieşte un spital, o asociaţie face presiuni pentru autostrăzi, o asociaţie coagulează producătorii de produse tradiţionale... sunt asociaţii făcute de oameni simpli, nu de marile multinaţionale. Marile multinaţionale au şi banii necesari, au şi logistica, şi şapte mii de avocaţi şi de jurişti, au creat asociaţii ca să-şi creeze favoruri. În schimb, asociaţiile mici, de care v-am spus, se fac cu voluntari. La noi, în Federaţia de Produse Tradiţionale, nu există niciun salariat, nu se iau nici măcar banii pe motorina cu care se merge la Bucureşti sau se organizează ceva evenimente. Ca federaţie investim în informarea consumatorului, în promovarea și dezvoltarea produsului tradiţional, pentru că, vedeţi, produsul tradiţional... toată Europa dă bani pentru dezvoltarea mediului rural. Să nu plece omul de la sat, să dezvolte afaceri. Produsele tradiţionale sunt făcute în sate. Păi, dacă pe omul respectiv nu-l ajut să vândă și să-și facă brânza cunoscută în țara asta, poate să facă cea mai bună brânză din lume, o mâncă el cu familia lui şi moare de foame cu stocuri de brânză în cămară. 

Reporter: Da, dar nu e suficient să-l găsim doar la piaţă, pentru că poate nu toată lumea se duce la piaţă. Tocmai pentru ca tot ceea ce este bun să poată fi la îndemâna oricărui consumator din ţara asta, să fie uşor de ajuns la produsele tradiționale, ar trebui să aibă posibilitatea să fie vândute şi în magazine.

Călin Matieș: Da. Doar că în unele magazine, se cere o cantitate... noi, ca produs tradiţional, nu putem să facem mai mult de 150 kg de produs pe zi. Ei, s-ar putea ca cutare hipermarket să vrea la nivel naţional 5.000 kg, pe care nu le putem face. Deci, cu siguranţă, produsele tradiţionale sunt greu de găsit în hipermarket. Se pot găsi în hipermarketuri locale, dar nu la nivel naţional. Pot fi găsite în micile magazine din oraş, în magazine cu specific, în magazinele tradiţionale, pentru că, vedeţi... Şi acum facem o comparaţie destul de plastică: nu găsești un parfum foarte bun la hipermarket, îl găseşti într-un magazin dedicat; un produs foarte bun şi care se face într-o serie limitată, o rochie a unei case de modă, nu-l găseşti la hipermarket, îl găseşti într-un magazin specializat.

Un lucru foarte bun pe care l-a făcut Ministerul Agriculturii, împreună cu organismele subordonate, este acea aplicaţie: CPAC, Catalogul Produselor Certificate Româneşti, ceva de genul ăsta… doar produsele atestate... Îmi descarc aplicația pe telefon și, în mod automat, dacă eu sunt în Sântimbru, îmi dă ce produse tradiţionale am în Sântimbru... ce produse ecologice am, ce produse montane am, ce reţete consacrate am, ce produse înregistrate la nivel european găsesc în zona respectivă. Dacă mâine mă duc la Hunedoara, la fel, o să caut în aplicaţie şi o să-mi dea aplicaţia în şi lângă Hunedoara ce produse tradiţionale sau montane găsesc. E un lucru extraordinar... Şi e simplu pentru consumator. Pe deasupra, vedem de multe ori un cap cu un batic la piaţă şi gata, ne ducem să cumpărăm de la ea. Sunt şi oameni fără frică de Dumnezeu, sunt şi falsuri...

„Român, cinstit și harnic, pentru Senat”

Reporter: Li se spune comercianţi.

Călin Matieș: Mda, comercianţi fără bun-simţ, adică iau de la hipermarket cârnaţiul, îl ţin o zi la mine la fum şi după aia mă duc şi-l vând, de trei ori preţul, că-i produs tradiţional.

Cred că avem o problemă în legislaţie. Și eu și colegii mei din federație ne implicăm în rezolvarea tuturor problemelor și încercăm să găsim o soluții împreună cu toți factorii de decizie, avem tot timpul întâlniri la Ministerul Agriculturii, la Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor și chiar la Parlament.

Reporter: Acolo, la Parlament, vreți și dumneavoastră să vă mutați biroul, dar nu și brutăria, pita își va continua tradiția în Alba, la Sântimbru. V-ați hotărât să intrați în politică și candidați la alegerile parlamentare din acest an din partea Partidului Social Democrat. „Român, cinstit și harnic, pentru Senat” este sloganul ales de dumneavoastră.

Călin Matieș: Sunt nou în acest domeniu, de circa două luni am intrat în politică și am făcut-o cu sufletul deschis, convins fiind că de acolo de la București, de unde se fac legile, îi voi putea ajuta pe producătorii români, pe cei care fac produse tradiționale, produse locale. Să știți că de mai bine de 20 de ani, atât eu cât și colegii reprezentanți ai asociațiilor județene de produse tradiționale și ecologice mergem la toate întâlnirile cu autoritățile statului, la toate târgurile, la toate evenimentele, mergem pe banii noștri. De cele mai multe ori, în solicitările noastre ne-am lovit de ziduri, în care am și reușit uneori să facem uși, pe care apoi le-am deschis. Cea mai mare problemă a producătorilor de produse tradiționale, locale, ecologice o reprezintă valorificarea. Trebuie să înțelegem toți că produsul tradițional, produsul local este de siguranță națională. În martie, când toate țările și-au închis granițele, când n-au mai exportat alimente neștiind cum va evolua pandemia generată de acest nou coronavirus, ar fi trebuit să ne speriem. Dacă la un moment dat nu vom mai avea cum să alimentăm hipermarketurile, ce mâncăm? Producătorii noștri nu sunt primiți în marile lanțuri de magazine, care nu înțeleg că nu putem alimenta magazinele pe plan național, că fiecare vrea să fie în magazinele din zona lui, din regiunea lui, ceea ce acum nu se poate. În prezent, nu mai sunt târguri, ce facem noi, producătorii de produse tradiționale? Încă sunt foarte multe probleme în acest domeniu și asta m-a determinat să intru în politică și să candidez pentru Senatul României, pentru că sunt convins că de acolo din Parlament pot ajuta sectorul produselor tradiționale, îmi pot ajuta colegii, producătorii să rămână în piață, să nu închidă, să ducă mai departe obiceiurile și tradițiile românești, să dezvolte spațiul rural și să asigure un trai decent comunităților în care-și desfășoară activitatea.

Guvernul a adoptat Hotărârea privind stabilirea valorii ajutorului financiar în avans pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi. Astfel, se acordă un sprijin financiar pentru depozitarea privată a untului, laptelui praf degresat și a anumitor brânzeturi pentru cererile depuse la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) în perioada 7 mai – 30 iunie 2020. „Scopul ajutorului este acela de a susține prețurile la un nivel rezonabil pe piață pentru produsele agroalimentare vizate”, precizează un comunicat de presă.

Valoarea totală a ajutorului financiar este de 64.719,97 lei și se repartizată astfel:

• 47.018,96 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 178,16 tone brânzeturi;

• 15.866,86 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 37,51 tone unt;

• 1.834,15 lei, pentru depozitarea privată a unei cantități de 22,5 tone lapte praf degresat.

Ajutorul financiar urmează să fie plătit în termen de maximum trei luni de la încheierea perioadei contractuale de depozitare, iar APIA este autoritatea competentă pentru implementarea acestei scheme de sprijin.

Măsura este finanțată integral de la bugetul Uniunii Europene prin Fondul European de Garantare Agricolă şi susținută inițial prin bugetul național din sumele alocate Ministerului Agriculturii pe anul 2020.