legea muntelui - REVISTA FERMIERULUI

CAFFINI BANNER

Agenția Națională a Zonei Montane (ANZM) a demarat, conform HG 332/2019, procedura pentru constituirea Consiliului Național al Muntelui (CNM) și invită organizațiile cu activitate pro-munte să se înscrie pentru a participa la procesul de selecție în vederea desemnării reprezentanților în cadrul CNM.

La nivel național se constituie Consiliul Național al Muntelui(CNM) cu scopul asigurării legăturii dintre Guvern și reprezentanții zonei montane, pentru punerea în aplicare a strategiilor și politicilor acesteia, conform Legii muntelui nr. 197/2018 și Hotărârii de Guvern 332/2019 privind stabilirea componenţei, atribuţiilor şi responsabilităţilor comitetului de masiv şi ale Consiliului Naţional al Muntelui, cu modificările și completările ulterioare. CNM este prezidat de prim-ministrul României, iar ministrul Agriculturii și Dezvoltării Rurale este vicepreședintele CNM.

La procesul de selecție în vederea desemnării reprezentanților în cadrul CNM pot participa asociațiile agricultorilor și producătorilor din grupele de munți; grupurile de acțiune locală din zona montană; societatea civilă din cadrul organizațiilor cu activitate în domeniul protecției și dezvoltării durabile a zonei montane; fondul cinegetic din zona montană.

Pentru fiecare categorie de organizație, se va desfășura câte o procedură de selecție prin vot, iar reprezentantul desemnat va fi membru cu drept de vot în cadrul CNM.

De altfel, organizațiile trebuie să aibă sediul și să-și desfășoare activitatea în zona montană conform Ordinului comun MADR–MDRAP nr. 97/1332/2019 privind aprobarea criteriilor de încadrare şi a listei localităţilor din zona montană, pentru a se putea înscrie.

Organizațiile interesate vor transmite datele de identificare (nume organizație, nume/prenume președinte, adresă, e-mail, nr. telefon) la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., până la data de 2 septembrie 2022.
Pentru mai multe informații, persoana de contact din partea ANZM este Mirela Candrea, consilier principal, nr. tel. 0230375036 – interior 13, mobil: 0746027585.
Publicat în Știri

Agenția Națională a Zonei Montane a demarat procedura pentru constituirea Comitetelor de Masiv și invită organizațiile non-guvernamentale (ONG), cu activitate pro-munte, să se înscrie pentru a participa la procesul de selecție pentru desemnarea a câte doi reprezentanți în fiecare Comitet de Masiv.

Legea muntelui nr. 197/2018, la art. 4, alin. (1) prevede ca pentru fiecare grupă de munți să se constituie câte un Comitet de Masiv, cu rol consultativ în aplicarea politicilor și strategiilor de dezvoltare și protecția mediului montan, la nivelul teritoriului respectiv.

Hotărârea de Guvern nr. 332/2019, modificată și completată prin HG nr. 997/2020 prevede stabilirea componenței, atribuțiilor și responsabilităților comitetului de masiv și ale Consiliului Național al Muntelui, la art. 2 lit. e), unde este precizat faptul că, din fiecare Comitet de Masiv vor face parte doi reprezentanți ai societății civile din cadrul unor organizații cu activitate reprezentativă în domeniul protecției și dezvoltării durabile a zonei montane în grupa de munți respectivă, desemnați prin vot de către aceste organizații.

În vederea selectării reprezentanților societății civile în cadrul acestor structuri consultative și a stabilirii celor doi reprezentanți pentru fiecare Comitet de Masiv din fiecare grupă de munți, organizațiile non-guvernamentale (ONG), cu activitate pro-munte, trebuie să se înscrie pentru a participa la procesul de selecție și votare.

Pentru a se putea înscrie, ONG-urile trebuie să aibă sediul și să-și desfășoare activitatea în zona montană, conform Ordinului comun MADR – MDRAP nr. 97/1332/2019, iar misiunea, scopul și obiectivele prevăzute în actul constitutiv și statut să facă referire la protecția și dezvoltarea zonelor montane, așa cum este prevăzut în Legea muntelui nr. 197/2018.

Până la 15 februarie 2021, organizațiile interesate trebuie să transmită datele de identificare (nume organizație, nume/prenume președinte, adresă, e-mail, nr. telefon) la adresa de e-mail: Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea..

Publicat în Știri
Marți, 09 Aprilie 2019 18:56

Centru regional al ANZM, în Vaideeni

Primul dintre cele şapte centre regionale ale recent-înfiinţatei Agenţii Naţionale a Zonei Montane (ANZM) a fost lansat, marţi, 9 aprilie 2019, la Vâlcea, de directorul instituţiei, Dănuţ Gîţan, şi de consilierul ministrului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tiberiu Ştef.

Acest centru va avea sediul în comuna Vaideeni şi va acoperi judeţele Vâlcea, Sibiu şi Argeş, fiecare dintre aceste judeţe urmând să aibă şi câte un oficiu de dezvoltare a zonelor montane.

„Activităţile privind lansarea centrelor regionale şi a oficiilor pentru zona montană se întâmplă la Vâlcea, lucru care îmi aminteşte şi că acum un an şi jumătate, prima întâlnire am avut-o la Consiliul Judeţean Vâlcea, unde am încercat, împreună cu preşedintele Rădulescu (n.r. - preşedintele CJ Vâlcea) şi cu prefectul judeţului Vâlcea, să expunem ideile şi principiile pe care ar trebui să le atingă Legea muntelui. Astăzi, discutăm de o lege a muntelui pe care, cel puţin din punctul meu de vedere, o putem socoti constituţia muntelui românesc, pentru că articolele prevăzute în această lege, atât de necesară, încearcă şi deja produc efecte în a corecta şi îndrepta unele nedreptăţi pentru locuitorii din zona montană a României”, a declarat Tiberiu Ştef, citat de Agerpres.

În paralel cu lansarea primului centru regional de dezvoltare a zonelor montane româneşti, ANZM a demarat o campanie naţională de informare asupra rolului şi importanţei acestor structuri, dar şi de prezentare a noutăţilor şi facilităţilor pe care le aduce Legea nr. 197/2018 a muntelui pentru locuitorii acestor areale.

Agenția citată a fost înfiinţată în luna ianuarie 2019, prin restructurarea Agenţiei Zonei Montane. Entitatea se află în subordinea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR) şi are sediul la Vatra Dornei.

Publicat în Zootehnie

Proiectul legii muntelui (PL-x 80/2018), lege ordinară, a fost adoptat prin vot final, marți, 26 iunie 2018, cu 245 voturi pentru, 1 împotrivă și 28 de abțineri, act normativ prin care se aprobă Programul de încurajare a activităților din zona montană, pentru care se alocă un miliard de euro pe o perioadă de 10 ani de la intrarea sa în vigoare.

Potrivit raportului comun asupra legii muntelui, banii vor veni de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, al Ministerului Turismului și din Fondul Suveran de Investiții al României.

„Prezenta lege reglementează modalităţile de protecție și dezvoltare durabilă și incluzivă a zonei montane, prin: punerea în valoare a resurselor naturale și umane, creșterea nivelului de trai, stabilizarea populaţiei, menținerea identității culturale, creşterea puterii economice la nivel local şi naţional, în condiţiile păstrării echilibrului ecologic şi protecţiei mediului natural”, se menționează în raportul deputaților. „Prin prezenta lege, statul român recunoaște existenţa condiţiilor naturale specifice, a deosebirilor dintre comunităţile din zona montană, precum și aplicarea principiului solidarității pentru aceste teritorii”.

În octombrie 2017, ministrul Agriculturii, Petre Daea, anunța că zona montană avea să beneficieze de un sprijin financiar anual de 100 de milioane de euro, începând din 2018, în baza unui program dedicat, care se va derula pe o perioadă de 10 ani şi pentru care se vor aloca de la bugetul naţional un miliard de euro.

„Dăm 100 de milioane (de euro - n. r.) pentru zona montană, de anul viitor. Este vorba de un program de un miliard de euro pentru 10 ani pentru zona montană din România, care înseamnă înnobilarea muntelui cu stâne, cu amenajări de păşuni şi fâneţe, cu unităţi de preluare şi prelucrare. În zona muntelui, nici înainte de 1989, cu toată forţa de atunci pentru colectivizare, 1,15 milioane de hectare au rămas în zona necooperativizată, pentru că nu era posibil să realizezi unităţi din terenuri fragmentate într-o pantă sau un deal, dintr-un vârf de munte. Va rămâne această situaţie întotdeauna şi atunci trebuie să găsim o soluţie de preluare şi de prelucrare a producţiei, dar fermierul, producătorul agricol din zona respectivă să rămână acolo unde este și producţia să fie preluată, prelucrată într-un regim pe care îl avem deja construit în ţară, în zona muntelui, care reprezintă 29% din suprafața țării”, preciza Daea.

Inițiatorii precizau că exista o lege a muntelui din 2004, republicată, dar care nu mai corespundea realităților actuale. Prin actuala propunere legislativă, se dorește crearea de noi locuri de muncă, punerea în valoarea a resurselor naturale din zona de munte, creșterea nivelului de trai, dar și evitarea exodului din aceste zone, prin stabilizarea populației și atragerea tinerilor în zonă.

Publicat în România Agricolă

newsletter rf

Publicitate

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista