legume in camp - REVISTA FERMIERULUI

Clubul Fermierilor Români și Federația Națională „Cartoful” din România au semnat joi, 15 aprilie 2021, un protocol de colaborare privind susținerea temelor de interes major pentru fermierii producători de cartof din România și pentru lansarea unor proiecte care să sprijine dezvoltarea și extinderea unui Plan Național Strategic al Cartofului, cu elemente specifice naționale, care să contribuie la susținerea sectorului. Semnatarii protocolului de colaborare, din partea Clubului Fermierilor Români: Nicușor Șerban - președinte, Laszlo Becsek - vicepreședinte, Florian Ciolacu - director exectiv, iar din partea Federației Naționale „Cartoful” din România: Romulus Oprea - președinte, Cleonic Sucaciu - vicepreședinte, Ioan Moroianu - director executiv.

Cele două organizații urmăresc promovarea în comun a unor obiective, programe, proiecte și acțiuni către autoritățile guvernamentale și legislative din România și structurile specializate ale Comisiei Europene și Parlamentului European cu responsabilități în domeniile de interes (agricultură, mediu, cercetare, inovație și tehnologie).

Scopul acestei alianțe îl reprezintă promovarea și determinarea unor programe de alocare financiară de fonduri nerambursabile în domenii eligibile și de interes comun, mai ales din perspectiva Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), Noua Politică Agricolă Comună (PAC), susținerea alocării în continuare către cartof a măsurilor de sprijin cuplat în noul exercițiu financiar european 2023-2027 și promovarea acordării unui ajutor de minimis pentru producătorii fiscalizați de cartof pentru consum din România, în scopul creșterii competitivității acestora cu ceilalți fermieri din Uniunea Europeană sau din afara acesteia.

Pentru realizarea obiectivelor propuse în cadrul acordului de colaborare se va constitui un grup de lucru format din reprezentanții Clubului și a Federației, care va acționa pentru identificarea și elaborarea propunerilor privind dezvoltarea sectorului cartofului la nivel național prin măsuri de finanțare și proiecte în cadrul Planului Național Strategic. Propunerile stabilite de comun acord în cadrul grupului de lucru vor fi transmise și promovate către autorități în cadrul reuniunilor oficiale ale Grupurilor de lucru pentru elaborarea Planului Național Strategic.

Cele două organizații vor face demersuri comune pentru susținerea sprijinului cuplat în cuantumul notificat către fermierii producători de cartofi pentru sămânță și timpuriu pentru industrializare pe baza cererilor actuale și viitoare, construcția mai multor depozite specializate, care să ajute fermierii să-și poată depozita producția de cartofi, implementarea Planului Strategic al Cartofului, crearea de branduri locale și naționale în sector‚ precum și implementarea unor eco-scheme aplicabile cartofului (cum ar fi refacerea humusului din sol).

Nicușor Șerban, președinte Clubul Fermierilor Români: „Alianța Clubului Fermierilor Români cu Federația Națională „Cartoful” din România este una strategică pentru dezvoltarea sectorului de cartof. Semnarea protocolului cu Federația reprezintă pentru Club prima relație de colaborare cu o asociație a fermierilor din România. Urmărim ca împreună cu Federația Națională „Cartoful” să susținem și să promovăm cât mai bine interesele fermierilor producători de cartof în fața autorităților, pentru ca acestea să înțeleagă cât mai bine ce se întâmplă în acest domeniu, cum se desfășoară activitatea și ce nevoi are acest sector pentru a se dezvolta. Scopul nostru este să sprijinim fermierii să le meargă mai bine, iar poporul român să mănânce cât mai multă hrană sănătoasă produsă în România. Mulțumim Federației pentru încrederea acordată, suntem conștienți că semnarea acestui protocol reprezintă hotărârea celor două organizații de a colabora și acționa împreună pentru a reprezenta fermierii care produc cartof, a doua pâine a țării.”

Romulus Oprea, președinte Federația Națională „Cartoful” din România: „Suntem onorați să colaborăm cu Clubul Fermierilor Români și apreciem susținerea acordată Federației de către Club în cadrul consultărilor care au avut loc până acum și a demersurilor comune la minister. Acest parteneriat este important pentru ambele organizații pentru că ne va oferi forță și vizibilitate care, sperăm, va genera rezultate pentru producătorii de cartof. Avem în față provocări și consider că le putem face față, apreciez eficiența Clubului în a organiza aceste întâlniri cu factorul politic și susținerea punctelor de vedere ale fermierilor. Este momentul să avem o voce unitară și văd în semnarea acestui protocol un prim pas pozitiv, care vine în sprijinul fermierilor pe care îi reprezentăm.”

Laszlo Becsek, vicepreședinte Clubul Fermierilor Români: „Mă bucur foarte mult că am ajuns în acest moment, ca oficial, cele două asociații să aibă un document pe baza căruia să lucreze împreună. Consider că este important ca această cultură să fie reprezentantă în cadrul Clubului, iar parteneriatul lansat cu Federația Națională „Cartoful”, care reprezintă toți producătorii de cartof din țară, va acționa în interesul acestor fermieri, indiferent de suprafața pe care o lucrează. Împreună cu Federația, care are experiență și expertiză în acest domeniu, urmărim să rezolvăm problemele specifice, să propunem și să facem demersurile necesare pentru adoptarea și implementarea unei strategii naționale de dezvoltare a sectorului cartofului, care are un potențial foarte mare să susțină consumul intern al României.”

Cleonic Sucaciu, vicepreședinte Federația Națională „Cartoful” din România: „Este un moment important pentru noi, producătorii, care ne menținem în continuare ca o forță prin Federația Națională „Cartoful” din România. Participăm la o acțiune necesară pentru a putea ieși în evidență în fața factorului politic (Ministerul Agriculturii, Guvern) și dorim să fim ascultați în continuare, inclusiv de Uniunea Europeană, care trebuie să afle care sunt problemele punctuale ale României în domeniul cartofului. Trebuie să eliminăm deficiențele cu care se confruntă acest sector în țara noastră. Apreciem sprijinul deosebit și implicarea Clubului, căruia îi mulțumim pe această cale. Ne bucurăm că avem acest protocol în baza căruia vom acționa împreună, pentru rezolvarea problemelor specifice sectorului, în beneficiul producătorilor de cartof.”

Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români: „Clubul Fermierilor Români are membri în toate asociațiile și federațiile agricole și vrea să aducă împreună cât mai mulți fermieri pentru a colabora și acționa în interesul lor, fără ca acest lucru să afecteze sau să interfereze cu statutul fermierilor în cadrul acestor asociații. Apreciem alianța cu Federația Națională „Cartoful” și avem încredere că, împreună, cele două organizații vor avea un parteneriat care va asigura dialogul cu reprezentanții autorităților responsabile pentru agricultură, va pune la dispoziția acestora argumente, studii de caz și analize de impact privind probleme specifice sectorului cartofului, în scopul promovării și  susținerii unor programe sau măsuri de finanțare prin fonduri naționale sau europene. Avem în vedere elaborarea, promovarea și desfășurarea de proiecte și programe care susțin dezvoltarea sectorului cartofului, prin adresarea unor teme conexe precum: creșterea capacității antreprenoriale, întărirea capacității de management, creșterea rezilienței și a capacității de management a riscului în fermele producătoare de cartofi, adaptarea continuă a prevederilor legale și fiscale, precum și creșterea capacității tehnologice de Agricultură 4.0.”

Ioan Moroianu, director executiv Federația Națională „Cartoful” din România: „Apreciem parteneriatul cu Clubul Fermierilor Români, pe care îl formalizăm astăzi prin semnarea acestui protocol de colaborare. Considerăm că această alianță va contribui la continuarea demersurilor făcute de Federație pentru susținerea intereselor fermierilor producători de cartof din țara noastră. Avem în vedere susținerea reciprocă a acțiunilor de interes comun cu impact pozitiv asupra dezvoltării sectorului cartofului în ceea ce privește cercetarea, producția și valorificarea acesteia. Elaborarea și implementarea unei strategii naționale va crește nivelul de atractivitate a sectorului cartofului pentru potențiali investitori naționali și străini.”

Despre Clubul Fermierilor Români

Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă este o asociație non-profit și neguvernamentală a fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu.

Obiectivul principal al Clubului Fermierilor Români este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.

Clubul Fermerilor Români lansează și derulează programe și proiecte concrete pe patru direcții strategice de acțiune: reprezentare, consiliere și consultanță, formare și leadership, informare și comunicare.

www.cfro.ro

Despre Federația Națională „Cartoful” din România

Federația Națională „Cartoful” din România este prima Federație din țară, înființată în anul 1991 de către fermieri și cercetători de la INCDCSZ Brașov cu stațiunile de cercetare aferente. Membrii federației sunt fermieri producători de cartof din toată țara, atât din zona tradițională de producere a cartofului, cât și din zonele de producere a cartofului extratimpuriu, timpuriu și de vară, procesatori de cartof și comercianți.

Federația Națională „Cartoful” din România reprezintă procentual 100% din producătorii de cartof pentru sămânță, 90% din producătorii de cartof pentru industrializare și 55% din producătorii de cartof pentru consum înregistrați la APIA. De asemenea, 60% din furnizorii de cartof către rețelele de magazine sunt membri ai Federației.

Federația Națională „Cartoful” reprezintă interesele membrilor săi, fiind un partener activ al Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale în elaborarea strategiilor și politicilor dedicate sectorului cartofului.

Obiectivul principal al Federației îl reprezintă salvarea cartofului în România, cultură aflată în evident declin în ultimii ani, prin creșterea competitivității, eficienței și profitabilității sectorului și contribuția la securitatea alimentară a țării, pentru a asigura din producția proprie necesarul de consum intern al acestui aliment de bază.

https://potato.ro/fncr

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale anunță că, în ședința guvernului de joi - 15 aprilie 2021, a fost aprobată o Hotărâre care modifică și completează HG 108/2019 pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi” precum și pentru stabilirea unor măsuri de verificare și control al acesteia.

Valoarea ajutorului de minimis în lei care se acordă cultivatorilor de usturoi în anul 2021, este de 3.000 euro/ha, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană, la data de 30 septembrie 2020, respectiv 4,8725 lei pentru un euro.

Plafonul maxim al subvenției este de  15.000.000 lei, reprezentând echivalentul în lei al sumei de 3.078.000 euro, care se asigură din bugetul MADR pe anul 2021.

Perioada în care se va realiza valorificarea producției este 15 iunie - 22 noiembrie 2021, iar documentele justificative trebuie depuse până la 29 noiembrie 2021.

Pentru a fi considerați eligibili, producătorii agricoli trebuie să dețină o suprafață cultivată cu usturoi de minimum 3.000 mp și să obțină o producție de minimum 3 kg usturoi/10 mp.

Foto: MADR (www.madr.ro)

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Uniunea „Salvăm Țăranul Român” a transmis Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale câteva solicitări și propuneri cu privire la proiectele de hotărâre puse în dezbatere publică referitoare la programul de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, precum și la schema de ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susținere a producției de usturoi în acest an.

„Am solicitat introducerea în programul de ajutor de minimis pentru cultivatorii de legume în spații protejate și următoarele legume sau o parte dintre acestea, respectiv fasole urcătoare, conopidă, gulii, legume verdețuri. Totodată, la specia ardei s-a omis gogoșarul, pe care am vrea să-l introducem la subvenție în detrimentul verzei roșii, având în vedere că această legumă este deficitară și se regăsește și la SCV (Sprijinul Cuplat în Sectorul Vegetal, n.r.). De asemenea, solicităm ca fermierul să aibă posibilitatea de a merge pe o combinație de minimum două legume incluse în program pe suprafața de 0,1 ha. De exemplu, 0,03 ha cu ardei lung plus 0,07 ha cu tomate; sau orice altă combinație. Cerem acest lucru deoarece proiectul de act normativ a fost pus în dezbatere publică destul de tâirziu, iar fermierii și-au făcut deja planurile de cultură sau chiar au plantat”, precizează Ion Păunel, președinte al Sindicatului Producătorilor Agricoli (SPA) Olt, organizație membră a Uniunii „Salvăm Țăranul Român”. 

Legumicultorii mai susțin că perioada de recoltare a speciilor de legume incluse în program nu este conformă cu realizarea acelor producții într-un termen atât de scurt, iar cantitățile cerute spre a fi comercializate se pot realiza pe tot ciclul de vegetație. „Nu trebuie confundată perioda de început de recoltare cu producția totală obținută spre a fi valorificată. Am solicitat să se păstreze aceleași termene de valorificare ca la SCV”, arată Ion Păunel.

O altă solicitare a cultivatorilor de legume este suplimentarea bugetului total alocat cu cel puțin 15.000.000 de euro, deci un buget total de 46.000.000 euro. „Trebuie să se specifice în actele normative că bugetul total va fi împărțit la toți beneficiarii eligibili, pe același principiu ca la SCV”, a adăugat Ion Păunel.

Legumicultorii speră ca MADR să țină cont de solicitările lor, în condițiile în care cererea de legume proaspete în piață pe tot parcursul anului este tot mai mare.  

Despre proiectul de hotărâre pentru aprobarea programului de susținere a producției de legume în spații protejate pentru anul 2021, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/horticultura/item/4909-legumele-care-intra-la-subventie-ardei-castraveti-tomate-varza-vinete-cultivate-in-sere-si-solarii.html

Despre proiectul de hotărâre pentru aprobarea schemei „Ajutor de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a producţiei de usturoi”, aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4893-usturoiul-o-subventie-de-maximum-3-000-euro-ha-in-2021.html

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html  

Publicat în Horticultura

Comisia Europeană a aprobat solicitarea țării noastre de a majora plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, a transmis ministrul Agriculturii, Adrian Oros. Astfel că fermierii vor beneficia în acest an de o sumă aproape dublă, adică în jur de 5.000 euro/ha, decât era prevăzută inițial, vreo 2.700 euro/ha.

„Ni s-a permis acum, în urma solicitărilor făcute la Comisie, în luna martie, să mărim plafoanele pentru sprijinul cuplat în sectorul vegetal, pentru legumicultori. Anul trecut au primit 7.600 euro/ha, iar după comunicarea făcută anul trecut, în 2020 trebuia să plătim undeva la 2.700 euro. După corecția făcută, ajungem undeva la 5.000 de euro. Banii aceștia îi luăm din altă parte, doar corectăm, pentru că era o diferență prea mare față de anul trecut, sunt bani pe care îi luăm de la alte măsuri. Am încercat să corectăm, iarăși, o eroare a fostei guvernări. Anul trecut, la 1 august, când s-au notificat la Bruxelles plafoanele pentru sprijinul cuplat vegetal s-a făcut o eroare, nu cred că a fost rea intenție. Pentru legumicultorii care cultivă legume în spații protejate, respectiv sere și solarii, s-au redus foarte mult plafoanele, cam cu 35%, raportat la anul 2018. Am făcut o scrisoare comisarului european pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală, în care am cerut să ne permită să reașezăm sumele și plafoanele. Acest lucru este acum permis, astfel că fermierii vor primi în acest an o sumă dublă, aproximativ 5.000 de euro la hectar”, a punctat oficialul guvernamental.

Publicat în Știri

Publicitate

2021 GRO 300x250px

TPV RF 300x250 2

Virtual AGRO 2021 300x250px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista