Este deja bine-cunoscut, în domeniul agricol, că numărul tinerilor fermieri se află în continuă scădere, că munca la câmp nu li se mai pare atractivă, nemaiavând, în multe situații, cine să ducă mai departe truda părinților. Denis Cordoș, fiul de 22 de ani al lui Lucian Cordoș, renumit fermier din vestul țării, de la Șimand – județul Arad, este decis să continue munca în agricultură, alături de tatăl său, deși a studiat IT-ul.

Pasiunea tânărului fermier Denis Cordoș pentru lumea agriculturii, pentru tehnica de vârf și utilaje performante îl motivează constant când vine vorba de a lucra pământul, cele 1.600 ha de teren cultivat cu porumb, floarea-soarelui, grâu, rapiță și orz.

Povestea din spatele fermei este simplă. Încă de când era copil, Denis Cordoș abia aștepta să se întoarcă de la școală ca să meargă pe câmp cu tractorul. Așa că a fost ușor să ia decizia să se alăture familiei și să continue în „lumea agriculturii”, chiar și când piața oferă joburi mult mai „comode”. Câteodată, când simte oboseala, se gândește că într-adevăr un program de opt ore într-o companie de IT ar fi mult mai lejer. „Dar nu pot, n-aș putea face altceva. Am această pasiune pentru agricultură de când eram mic și care mă ține aici, mă face să mă implic non-stop. Am studiat domeniul IT, probabil puteam să merg pe acel drum, însă am decis să merg în continuare cu agricultura, ba chiar mai mult, am început o altă facultate, cea de Agricultură. A venit totul de la sine, nu a fost o plăcere indusă de ai mei, care se ocupă cu agricultura. De exemplu, fratele meu nu e atât de înclinat spre acest domeniu, însă eu, de când eram copil, abia așteptam să mă întorc de la școală să merg pe câmp cu tractorul”, ne-a zis tânărul fermier.

În urmă cu trei ani, în ferma de la Șimand, județul Arad, a fost achiziționat primul tractor Fendt, atunci începând familia Cordoș colaborarea cu Mewi, companie care reprezintă în țara noastră mari nume de producători de tehnică agricolă. De atunci, acelui Fendt i s-au mai alăturat trei, toate tractoarele și utilajele achiziționate având integrate tehnologii de ultimă generație.

„Un Fendt e un Fendt, nu e altul ca el!”

În ferma familiei Cordoș am găsit o flotă de utilaje de ultimă generație, de care tânărul agricultor este mândru. „Noi am evoluat odată cu tractoarele și utilajele de ultimă generație, astfel că putem face o paralelă între tractoarele noi și cele vechi. Le-am văzut pe cele vechi pe câmp la muncă și apoi, treptat, pe cele de ultimă generație. De fiecare dată când cumpărăm un tractor nou, spunem că e super, că e cel mai tare, apoi apare altul cu o nouă tehnologie dezvoltată, despre care spunem că e cel mai cel”. Familia lui Denis Cordoș a încercat mereu să țină pasul cu ce e nou, cu tehnologia din domeniu. „Bineînțeles, este o diferență foarte mare între tractoarele vechi și cele noi. De la confortul din cabină și până la consum, totul e schimbat. Ești mult mai relaxat când lucrezi pe un tractor nou. Nivelul de zgomot e redus la minimum, nu mai resimți aceeași oboseală. Iar un Fendt e un Fendt, nu e altul ca el. Confortul, turațiile motorului mai mici, cabina antifonată care nu lasă să pătrundă zgomotele exterioare, am fost efectiv fascinați când am achiziționat primul Fendt. Este total altceva față de alte branduri”.

Noile tehnologii ușurează munca fermierilor. În ferma din vestul țării, GPS-ul este prezent pe toate tractoarele mari. „Este de un real ajutor, pentru că utilajele sunt foarte mari și dacă nu suprapui exact, pierzi. În felul acesta economisim timp, motorină și evităm oboseala operatorului, căci dacă nu ai GPS trebuie să fii foarte atent, trebuie să te uiți mereu în spate. Aș putea, totodată, să monitorizez operatorii cu sistemele GPS, însă nu o fac, sunt mai tot timpul cu ei pe câmp, dar, da, GPS-ul, precizia fac diferența. Știm toate dotările tractorului pe care le putem activa, Section Control, Variable Rate etc. Chiar dacă momentan rata variabilă nu o folosim, urmează să o activăm pe viitor. La fel, sistemul Fendt One. Deși ultimele tractoare pe care le-am achiziționat îl au integrat, primăvara aceasta am început să lucrăm cu ele și încă nu am avut lucrările necesare să monitorizăm productivitatea prin intermediul lui, dar pe viitor sigur o vom face. E păcat să ai atât de multă tehnologie și să nu o folosești”, arată Denis Cordoș.

Viitorul agriculturii, robotizat?

Se spune că e dificil să menții o afacere pe linia de plutire, nu mai spunem de afaceri foarte profitabile. Cum reușește ferma arădeană, de la Șimand, să evolueze atât de bine, ne-a spus Denis Cordoș: „Încercăm să investim continuu în tractoare și utilaje noi, să facem lucrări cu utilaje care ne ajută și ne ușurează treaba pe termen lung. Preferăm să investim și să lucrăm mai multe hectare, decât să stăm pe loc. E important să ai tot ce îți trebuie. Poate fi o zi cu soare în care îți poți face treaba dacă ai utilaje suficiente, însă dacă nu recoltezi la timp și prinzi două-trei zile de ploaie, ai pierdut. Sunt mulți bani care s-ar pierde în felul acesta. Noi am putea recolta 5.000 de hectare, cu cele cinci combine pe care le avem”.

Am abordat cu tânărul nostru interlocutor și educația, în special cea de business, de care și domeniul agriculturii are nevoie și, astăzi, este cam precară. „Dacă ești nou în domeniu, neapărat ai nevoie de studii, de informații. Noi ne-am făcut o echipă, ne bazăm unii pe alții. Pe contabili, pe cei care cântăresc producția, pe cei care măsoară cantitatea de motorină, actele necesare pentru sămânță, pentru toate. Ținem o evidență și ne ajutăm. Totul ține de colaborare. Nu poți, de unul singur, să fii și în câmp și să ai grijă și de partea de contabilitate. Mai ales când lucrezi suprafețe mari. Însă e nevoie de ceva practic. Chiar și la facultate. Eu am avut noroc să cresc într-un mediu în care ai mei cu asta se ocupau. Însă mă uit la cei din jurul meu care vor să învețe agricultură. Ce știu eu lor li se pare extraordinar, de domeniul fantasticului. Eu am noroc cu tractoarele, mă înconjur de tehnologie, cu monitoare, pentru că îmi place. Știu ce face fiecare buton”.

Și pentru că „bio” e un cuvânt la modă, l-am întrebat pe Denis Cordoș dacă se gândește să se orienteze spre agricultura ecologică, bio. „Nu am luat în calcul agricultura bio pentru că probabil ai nevoie de cu totul alte utilaje, alte prășitoare, probabil trebuie schimbată gama de utilaje. Consider că dacă ești mulțumit și ți-e bine pe un anumit drum, e bine să-l continui.”

Având în vedere vârsta fermierului, 22 de ani, la finalul vizitei în ferma arădeană am vrut să aflăm cum vede Denis Cordoș viitorul în agricultură. „Cel mai probabil, ne vom controla tractoarele de acasă, fără să mai participăm noi la activitatea de pe câmp, a venit răspunsul prompt, însoțit de zâmbet. Îi vom indica tractorului parcela prin GPS, iar el se va conecta la utilaj și va începe să lucreze. Probabil, totul va fi robotizat.”

Miercuri, 10 martie 2021, Executivul de la București a aprobat prelungirea Programului IMM INVEST pentru anul în curs, program care include și subprogramul AGRO IMM INVEST cu un plafon de un miliard de lei.

AGRO IMM INVEST reprezintă garantarea de către stat a creditelor acordate întreprinderilor mici și mijlocii din domeniile agriculturii, pescuitului, acvaculturii și sectorului alimentar de către instituțiile de credit. Subprogramul are un plafon de un miliard de lei.

Potrivit ministrului Agriculturii, Adrian Oros, prin subprogramul AGRO IMM INVEST va fi acordat un grant nerambursabil de maximum 10% din valoarea creditului garantat, cu condiția încadrării în plafonul de 120.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în sectorul pescuitului şi acvaculturii, sau 100.000 de euro pentru fiecare întreprindere care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de produse agricole, respectiv 800.000 de euro pentru fiecare întreprindere care își desfășoară activitatea în sectorul alimentar.

Creditele se referă atât la capitalul de lucru, cât și la investiții. Sunt subvenționate 100% comisionul de risc, comisionul de administrare și dobânzile, iar perioada de grație este de maximum 24 de luni pentru rambursarea principalului, în timp ce rambursarea creditelor se face în cel puțin două rate pe an.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Societatea umană este foarte posibil să fi fost atinsă în acest an de cea mai puternică formă de modelare a sistemului de valori existențial și comportamental, înregistrată de la marea revoluție industrială a sfârșitului de secol XVIII și primele decenii din secolul al XIX-lea. Ca și atunci, acum se întrevăd deja în societate germenii schimbărilor profunde care stau să vină, dar în același timp se imaginează și creionează de către specialiști multe alte forme de viitor ale acestor transformări comportamentale ale individului, familiei, organizațiilor și societății în ansamblul lor.

O nouă revoluție a comunicării prin toate formele actuale (telefonie, date mobile, rețele de socializare, media etc.) era în curs de manifestare înainte de criza medicală din acest an și se aștepta să se impună definitiv în manifestarea socială a indivizilor, deoarece schimbările comportamentale deja erau percepute pe scară largă și mai ales în rândul tinerilor, dar încă nu exista accepțiune de prezență universală și definitivă.

Dar această criză medicală globală determinată de pandemia de COVID-19 a adus pe tapet și un alt concept global care poate influența comportamentul indivizilor, într-un  mod imprevizibil și de necontrolat în foarte multe cazuri – securitatea, iar acesta se poate manifesta sub foarte multe forme, securitatea medicală, securitatea militară, securitatea alimentară, securitate personală etc.

Din păcate, s-a văzut în această perioadă de criză medicală, chiar dacă s-a încercat păstrarea aparențelor, că lipsa securității de orice natură duce la manifestări egoiste, protecționiste și, în anumite cazuri, chiar manifestări de instincte animalice, aspecte menționate ca fiind posibile și de așteptat în anumite condiții, de către literatura de specialitate în domeniul studiului comportamental al individului și al grupurilor de indivizi.

Noi încercăm să aducem în discuție, fără a avea pretenția abordării largi, complexe și pe toate fațetele problemei, conceptele de securitate alimentară, siguranță alimentară (sau a alimentelor) și impactul lipsei unei strategii asumate de stat asupra modului de implementare și asigurare a acestora în cadrul societății românești. 

Conceptul de securitate alimentară a căpătat conținut și definiție  pentru prima dată în cadrul dezbaterilor Organizației pentru Agricultură și Alimentație (FAO), când a fost lansat la Roma în 1963 celebrul manifest „Proclamația dreptului fiecărui om de a mânca pentru a-și astâmpăra foamea”.

Acest concept este dezvoltat simplu și eficient într-un material apărut în revista INTELLIGENCE (6 martie 2013), care arată ce semnifică, dar și ce implicații sociale poate avea – „Securitate alimentară = asigurarea cantităţii de alimente necesare oamenilor = lipsa convulsiilor sociale = securitate naţională”.

De ce este important acest concept în agricultura zilelor noastre și cum ne poate influența în bine sau rău modul de implementare a acestuia?

Scriam acum puțin timp, într-un material, că securitatea alimentară trebuie să fie unul din pilonii de bază ai unei viziuni de securitate românești, alături de securitatea medicală și de cea militară și de ordine publică.

Regretabil este faptul că până la acest moment, în decurs de 30 de ani, nu s-a înțeles efectiv la nivel politic că aceste sectoare trebuie să beneficieze de o atenție sporită, iar implementarea strategiilor în aceste domenii trebuie să fie transpartinică și constantă.

În primul rând, poate este bine să lămurim o confuzie care este din ce în ce mai des întâlnită, respectiv diferența între securitate și siguranță alimentară. Este foarte adevărat că dacă ne gândim la semnificația strictă a cuvintelor conform definiției DEX, poate fi aleasă situația în care să însemne același lucru, dar în realitate lucrurile sunt un pic diferite, deoarece conceptul de securitate se referă la asigurarea cantitativă, iar siguranța se referă în acest caz la calitatea produselor.

Dacă dezvoltăm un pic și ne gândim practic, în cazul securității alimentare vorbim de nevoia totală cantitativă de produse pe categorii și atribuită în anumite cantități pe fiecare individ, adică dacă am gândi un exemplu simplu de genul un om mănâncă o pâine pe zi, adică avem nevoie de 19 milioane de pâini pe zi în cazul unei calamități de orice fel la nivel național.

Siguranța alimentară se referă la ce calitate trebuie să aibă pâinile mai sus menționate, să fie produse controlat organoleptic și să asigure anumite cerințe nutriționale în raport cu nevoile determinate ale individului. 

Trecând peste acest preambul și revenind la agricultură, poate că ar trebui să ne gândim la câteva afirmații enunțate din ce în ce mai frecvent și care ar ține de securitatea alimentară a țării, și aici le-aș avea în vedere pe cele legate de sistemul de irigații, dar fără a avea pretenția epuizării subiectului.

Poate acest an, care s-a dovedit dezastruos pe o mare parte din suprafețele agricole din Dobrogea, Bărăgan și Moldova, ar trebui să ne aducă în atenție cum putem asigura securitatea alimentară a României în caz de calamitate.

În acest moment, începem să visăm, la nivel guvernamental și nu  numai, la investiții de miliarde de euro așteptate a se realiza prin Programul de Reziliență, prin care se gândesc reabilitarea și modernizarea sistemului de irigații și desecare- drenaj.

Dar oare modernizarea sistemului de irigații contribuie la securitatea națională sau la cea comunitară? După opinia mea, după cum stau lucrurile în acest moment, și am în vedere inclusiv legislația internă și comunitară, sistemul de irigații românesc contribuie la realizarea unei securități comunitare, nu naționale.

În cazul unei crize alimentare la nivel comunitar, noi, ca stat, nu putem bloca legal exporturile de produse agricole și alimentare către celelalte țări comunitare, deoarece suntem o piață unică, deci înseamnă că statele care au bani vor mânca mai bine și la timp, iar cele fără bani vor mânca mai prost și când vor putea. Dacă ne uităm la recenta criză de aprovizionare cu materiale sanitare, exact așa s-a întâmplat, cei care au avut bani au cumpărat primii, iar restul au așteptat frumos la coadă până le-a venit rândul.

Poate la televiziuni ar trebui să ruleze pentru câteva luni, ca să priceapă tot românul, în fiecare seară înainte de știri, imaginile din SUA în care categoriile defavorizate stăteau la cozi interminabile la depozitele de alimente și care mai mereu erau aproape goale, și unde? La cel mai mare producător mondial de hrană, care sunt convins că dacă situația s-ar fi înrăutățit și-ar fi permis luxul să ia orice măsură de orice natură, inclusiv de nerespectare a unor înțelegeri contractuale. Noi, ca stat, nu cred că ne putem permite așa ceva în cazul unei crize alimentare, dacă avem de onorat contracte de produse agricole cu firme din Germania, Franța sau chiar din Italia sau Spania.

Acum câteva luni, am blocat, ca stat, exportul extracomunitar de produse agricole, iar după o săptămână s-a ridicat interdicția, fiindcă în caz contrar cred că ministrul Agriculturii ar fi fost răstignit pe troița de la Universitate la presiunea diferiților actori din piața agricolă. Nu comentez aici dacă decizia luată a fost bună sau rea, dar mă gândesc ce vom face atunci când poate o astfel de situație de blocare a exporturilor va fi necesară? 

Sistemul comunitar de protecție civilă și agențiile naționale de rezerve de stat și-au arătat limitele și, ce este mai grav, nu toată lumea înțelege pericolul care se perpetuează până la viitoarea criză de orice fel, fiindcă în mod cert aceasta nu a fost ultima.

Dacă sistemul de irigații românesc în aceste condiții nu asigură securitate alimentară națională, ce facem cu el și cum îl justificăm în fața populației, după criterii de costuri și rezultate? În acest moment încep să apară, din ce în ce mai clar, limitele acestor sisteme care nu sunt infailibile și care, în plus, generează anumite frustrări, chiar între fermierii din zonele irigate și cei din zonele neirigate.

Aici încep să se arate problemele cauzate de lipsa unei strategii unitare și articulate pentru agricultură, industrie procesatoare, securitate și siguranță alimentară, care de 30 de ani lipsește cu desăvârșire la nivel de decidenți politici și autorități de stat. În toată această perioadă, fiecare echipă ministerială a venit doar cu păreri, idei și interese de grup, cuplate cu o lipsă de organizare crasă a unei opinii colective din partea fermierilor, care să ajute la impunerea unei direcții strategice, dar și din cauza unei lipse de consistență în definirea conceptului de securitate națională la nivel de CSAT.

Lipsa strategiei se vede și în modul de manifestare a crizei din agricultura românească, care pe zi ce trece merge doar pe drumul unei „selecții naturale” a fermierilor care rămân activi și a celor care vor închide porțile, ministerul fiind incapabil de mai mult decât niște măsuri dezlânate și justificate de bugetul mult prea sărac, dar și prost gestionat.

Poate acum, la începutul unui nou ciclu, al unei noi politici agricole comune, ar fi trebuit să punem pe masa discuțiilor comunitare câteva subiecte care au nevoie să își găsească răspuns, cum ar fi :

• Modul de gestiune al unei crize alimentare la nivel comunitar și modul de distribuire a resurselor. Cum se vor manifesta solidaritatea și întrajutorarea?

• Poate că ar trebui să se gândească o agenție de gestionare a unei rezerve strategice comunitare și care să coordoneze în anumite limite rezervele de stat din fiecare țară.

• Poate că ar trebui să se gândească că orice sistem de irigații într-o țară comunitară contribuie la asigurarea securității alimentare colective și poate că de aceea ar trebui instituit un sistem de susținere colectivă a acestor sisteme la nivel comunitar.

• În altă ordine de idei, cred că și pe plan intern trebuie găsite soluții care să permită o gestiune rapidă a unor crize alimentare și pentru care cred că trebuie analizate câteva formule pregătitoare pentru a fi implementate, cum ar fi :

• O legislație de raportare a producțiilor și stocurilor strategice în timp real, dar fără a deveni o formă birocratică. Aici am în vedere un sistem de raportare în fiecare lună pentru luna anterioară a producțiilor agricole, a fabricațiilor de produse alimentare și a stocurilor pentru categoriile de produse care se regăsesc și în structura Rezervei de Stat, cum ar fi grâu, făină, mălai, conserve de diverse tipuri etc.;

• O reorganizare a Rezervei de Stat și a stocurilor deținute de aceasta, care, de exemplu la grâu, după diferite afirmații din presă ale unor oficiali actuali sau foști, sunt calculate pentru un consum de trei luni, dar poate ar trebui mărite la șase luni în primă fază și într-un orizont de timp poate chiar la o durată mai mare;

• Administrarea Rezervei de Stat din punctul de vedere al stocurilor de către Ministerul Agriculturii și doar din punct de vedere logistic și al distribuirii, de către Ministerul Afacerilor Interne;

• O reorganizare a logisticii de depozitare și transport în caz de nevoie a produselor din Rezerva de Stat la populația calamitată;

• O campanie de educație a populației de gestiune preventivă a unor astfel de situații, în sensul existenței în permanență în stocurile familiei a anumitor produse de primă necesitate, în caz de nevoie. 

Cred că este foarte important să înțelegem să gândim real problemele pe care le avem sau pe care le putem avea în diferite scenarii, iar politicile agricole să fie asumate sub forma unei strategii naționale. În plus, cred că este timpul să încercăm să ducem propriile probleme și pe agenda europeană, fiindcă mai sunt și alte state care s-ar putea să se afle în situația noastră, iar lucrurile trebuie lămurite acum, când cu toții suntem calmi.

Revenind la sistemul de irigații, trebuie să fiu clar că sunt adeptul modernizării și existenței acestuia în mod clar, dar nu pot să fiu de acord că va fi o soluție de protecție universală și fiabilă în condițiile actuale, fiindcă gândim lucrurile prost, plecând de la ipoteze greșite.

Din ce în ce mai mulți specialiști ridică anumite probleme conceptuale legate de funcționarea acestui sistem, cu toate acestea ascult și citesc în continuare că decidenții politici în afară de reamenajarea a circa 1,4-2,4 milioane de hectare cu alimentare din Dunăre altceva nu au reușit să gândească. Poate că ar fi bine să citească o strategie propusă de academicienii Hera, Otiman și colab, care în 2014 spuneau – „Pe termen mediu şi lung, satisfacerea cerinţelor de apă ale populaţiei, industriei, agriculturii şi altor folosinţe nu este posibilă în România, în principal, din Dunăre. Fără realizarea unor lucrări hidrotehnice de anvergură, care să acumuleze şi stocheze apa căzută în perioadele abundente în precipitaţii şi care să fie redistribuită în toate anotimpurile, în timp şi spaţiu, din resursele hidrologice (baraje, lacuri de acumulare, acumulări temporare, derivaţii interbazinale de debite)...”.

Încerc să înțeleg de ce nu vrem să ne uităm, de exemplu, la Franța, care, ca și noi, a traversat în acest an o secetă groaznică și, mai mult, a fost obligată în foarte multe departamente să dispună interzicerea irigațiilor, deoarece nu era suficientă apă pentru nevoile populației. Oare poate înțelege lumea sentimentul să ai sistem de irigații și să nu îl poți folosi pentru binele colectiv, și acela relativ?

Folosirea sistemului de irigații doar ca formă de salvare universală nu va face decât rău, dacă nu va fi integrat într-o strategie globală pentru agricultură, iar la un moment dat este posibil ca noi, ca nație, să plătim prețul prostiei și al incompetenței de a mai gândi și altfel decât acum.

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Aproximativ o treime din produsele alimentare destinate consumului uman la nivel mondial sunt irosite, ceea ce generează costuri economice și ecologice semnificative. Doar în Europa, 89 de milioane de tone de alimente ajung în fiecare an la gunoi, iar cinci milioane de tone provin din România, care ocupă astfel locul 9 în clasamentul risipei alimentare, după Macedonia (locul 8). 

Cercetători din patru universități din România, Macedonia de Nord și Republica Moldova au demarat cea mai amplă anchetă de evaluare a fenomenului risipei alimentare la nivel regional. Cercetarea cantitativă adresată consumatorilor va fi completată de o cercetare calitativă care va viza și alți actori implicați în filiera agro-alimentară: producători, procesatori și comercianți. 

Studiul, condus de cercetători de la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) Cluj-Napoca, Universitatea din Craiova, Universitatea Tehnică a Moldovei și Universitatea Sainte Cyrille et Method de Skopje, este primul de această amploare desfășurat concomitent în mai multe țări din regiunea Europa Centrală și de Est. Acesta răspunde unei nevoi urgente de cunoaștere a fenomenului în contextul în care, la nivelul Republicii Moldova, nu există nicio cercetare pe această temă, iar în România și în Macedonia sunt insuficiente și nu includ actori din întreg lanțul agro-alimentar. Rezultatele vor fi valorificate la nivel de societate civilă și de autorități, dar și transpuse în acțiuni concrete de sensibilizare a tuturor actorilor implicați prin campanii de influențare a comportamentului de consum (organizarea de conferințe, mese rotunde, ateliere participative etc).

„Criza sanitară actuală a demonstrat încă o dată importanța asigurării suveranității alimentare de către fiecare stat și a adaptării tuturor actorilor implicați la o astfel de situație, prin găsirea unor soluții inovative. În acest context, reducerea risipei alimentare reprezintă un obiectiv prioritar. Cercetarea vizează să evalueze situația actuală cu privire la lupta împotriva risipei alimentare din cele trei țări - România, Macedonia de Nord și Republica Moldova și să propună acțiuni concrete care să amelioreze situația din prezent”, a precizat coordonatorul proiectului, prof. dr. Cristina Bianca Pocol, de la USAMV Cluj-Napoca.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Food Waste Combat, una dintre cele mai active organizații non-guvernamentale din România, care are drept scop sensibilizarea și reducerea risipei alimentare în România.

Activitățile sunt parte integrantă ale proiectului ACTIF «Zéro Gaspillage –pour une production et une consommation responsables en ECO » (Zero risipă, pentru o producție și un consum responsabil în Europa centrală și orientală), finanțat de Agence Universitaire de la Francophonie en Europe Centrale et Orientale (AUF). 

Chestionarul cercetării poate fi completat aici:   

Despre AUF (www.auf.org)

Agence Universitaire de la Francophonie (AUF) este cea mai importantă rețea universitară din lume, cu peste 1.000 de unități membre din 118 țări și 59 de locații răspândite pe cinci continente. Operator expert în cercetarea și cunoașterea francofoniei, creat în urmă cu aproape 60 de ani, AUF intervine în mai multe domenii, precum formare, cercetare, digital, guvernanță universitară, antreprenoriat/integrarea studenților pe piața muncii și dezvoltare durabilă. 

Clubul Fermierilor Români solicită ca toate lanțurile de retail să ia măsuri similare cu supermarketul Kaufland, transformând riscurile economice actuale în oportunități de dezvoltare a unui parteneriat solid și durabil cu furnizorii lor de produse agroalimentare, în beneficiul cetățenilor.

„Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă salută și își exprimă aprecierea pentru inițiativa Kaufland de modificare unilaterală a termenelor de plată contractuale pentru furnizorii săi de produse proaspete de la 7 zile la 3 zile și pentru alte produse de la 30 de zile la 7 zile. Acțiunea vine în sprijinul direct al fermierilor producători și al procesatorilor de produse agroalimentare, ajutând la menținerea unui cash-flow stabil al firmelor furnizor în această perioadă complexă din punctul de vedere al resurselor materiale și financiare, facilitând totodată asigurarea stocurilor de marfă și accesul populației la produse alimentare”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Măsura Kaufland este în vigoare până la sfârșitul lunii aprilie 2020, fiind aplicabilă inclusiv pentru facturile înregistrate deja la supermarket și care vor beneficia de aceeași reducere de termen de plată.

Clubul Fermierilor Români este o asociație non-profit și neguvernamentală, care promovează interesele fermierilor din România. Membrii asociației sunt fermieri performanți care au modele de afaceri bazate pe inovație, tehnologie și bunele practici în agricultură, pentru creșterea competitivității și a valorii adăugate create în acest domeniu. Obiectivul principal al Clubului este să asigure implicarea activă a membrilor săi în procesul de consultare și elaborare a reglementărilor europene și naționale în domeniul agricol, cu scopul de a crește performanța fermierilor din România.