Alianța pentru Agricultură și Cooperare solicită Guvernului României amânarea cu un an a prevederilor din Ordonanța „Trenuleț” care au impact în sectorul agroalimentar, respectiv eliminarea facilităților pentru angajații din agricultură și industria alimentară, precum și aplicarea „taxei pe stâlp” pentru mijloacele fixe care au legătură cu producția agricolă.
În condițiile unui an agricol 2024 extrem de dificil, în care mulți fermieri au evitat, milimetric, insolvența, anul 2025 va însemna lacăt pe majoritatea fermelor din România, dacă aceste măsuri fiscale, care au fost propuse peste noapte, vor fi adoptate. „Taxa pe stâlp” în agricultură va aduce zero încasări la bugetul de stat, susțin reprezentanții fermierilor. „Știți și dumneavoastră asta, doamnelor și domnilor guvernanți! Și atunci de ce vreți să distrugeți agricultura națională?”
Facilitățile pentru angajații din sectorul agroalimentar au fost introduse recent, în comparație cu sectorul IT și construcții. Alianța pentru Agricultură și Cooperare consideră că este o decizie rezonabilă amânarea cu un an a eliminării acestor facilități pentru agricultură și industrie alimentară, pentru a permite și antreprenorilor din acest sector să rămână pe linia de plutire în 2025. „Reamintim că agricultura și industria alimentară reprezintă peste 12% din PIB-ul României, iar o prăbușire a acestor ramuri economice înseamnă garantat recesiune economică majoră în 2025. Vă asumați acest dezastru, doamnelor și domnilor guvernanți?”
Unul dintre subiectele centrale ale campaniei electorale recent încheiate, dar și al campaniei pentru alegerile prezidențiale de anul viitor a fost și va fi dezechilibrul cronic al balanței comerciale cu produse agroalimentare. „Exportăm materii prime agricole, cu valoare adăugată mică, și importăm produse alimentare, finite, cu valoare adăugată mare. Acest dezechilibru are un impact direct asupra consumatorului final, asupra fiecărui român. Îi îmbogățim pe alții în timp ce ai noștri sărăcesc, vă amintiți tema aceasta de campanie, doamnelor și domnilor guvernanți, nu? Știți ce impact a avut în rândul alegătorilor, nu? Pentru întreg mediul de afaceri din agricultura românească este nevoie ca o schimbare guvernamentală să NU aducă același tip de schimbări pompieristice, propuse de pe azi pe mâine. Firmele și-au făcut planurile de afaceri și bugetele cu mult timp înainte, iar astfel de măsuri fiscale vor dezechilibra totul. Deja mediul de agribusiness este bulversat de contextul agroclimatic și regional, astfel că propunem amânarea măsurilor fiscale care vor prăbuși mediul de afaceri din agricultură. FALIMENTE sau revenire în agricultură, ce vă doriți?”, transmite Alianța pentru Agricultură și Cooperare prin intermediul unui comunicat de presă.
Antreprenorii din agricultură și din industria alimentară avertizează Guvernul și coaliția politică care îl susține că efectele introducerii pârjolului fiscal în sectorul agroalimentar va avea rezultate catastrofale pentru fiecare român, indiferent că activează sau nu în acest sector. „O balanță comercială cu produse agroalimentare și mai strâmbă decât în prezent, subminarea gravă a securității alimentare prin dependența masivă de importuri, falimentele în lanț din agricultură și din procesare, stoparea marilor investiții în sector, toate acestea se vor vedea în cifrele dezastruoase ale execuției bugetare din următoarele luni și, mai grav, îi vor vulnerabiliza și îi vor înfuria și mai tare pe români”, se arată în comunicatul AAC.
Alianța pentru Agricultură și Cooperare este formată din următoarele organizații profesionale: Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România - LAPAR, Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal - UNCSV, Federația PRO AGRO și Asociația Forța Fermierilor – AFF.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La Șăulia, în județul Mureș, a avut loc o reuniune a reprezentanților cooperativelor și asociațiilor din sectorul de creștere a vacilor de lapte care au încercat să-și însumeze problemele pe care le au și să caute posibile rezolvări. În rândurile care urmează, trecem în revistă câteva dintre problemele care au fost ridicate la această întâlnire.
Seceta care afectează România și în acest an, spunea un specialist și un observator al fenomenului agricol de pe la noi, va genera foarte multe falimente printre fermieri, dar, adăuga el, asta nu înseamnă că pământul va rămâne necultivat, pentru că alții cu capital disponibil vor prelua fermele și vor continua producția. Nu același lucru putem spune despre fermele zootehnice, care pot fi desființate, pur și simplu, pentru că există un disponibil de produse pe piața intracomunitară sau internațională care să acopere necesarul pieței românești. Pierderea ar fi totală pentru noi toți. Nu credem că este nevoie de prea multe cunoștințe de economie ca să înțelegi că sprijinul acestui sector agricol înseamnă, de fapt, o investiție pe termen lung.
Problemele zootehniei ar trebui în permanență monitorizate pentru a se putea găsi rezolvări, fie legislative, fie financiare. Din păcate, se pare că nu se prea întâmplă asta. Nu numai că nu le urmărește nimeni, dar nici nu prea există multă disponibilitate pentru a recepționa plângerile fermierilor direct afectați.
O legislație aplicată parțial
De pildă, Mihai Horvat, președintele Cooperativei Agricole Someș-Arieș, ne semnalează că deși sunt niște reglementări care ar ajuta la monitorizarea situației de pe piața laptelui din România, nu se știe mare lucru despre aceasta. „Observatorul laptelui e o propunere făcută de ceva ani, care cumva funcționează și la care până astăzi fermierii sau mediul asociativ din partea noastră, a producătorilor de lapte, nu are acces. Deci practic nu există un acces al unui reprezentant al nostru și noi să avem informațiile acestea. Știm că se aduc mașini, le vedem pe drum, peste tot, vedem că vine lapte din altă parte, dar concret, să avem niște date, nu le avem”.
Mihai Horvat
Iar Daniel Frei, președinte Uniunea de Ramură a Cooperativelor din Sectorul Taurin - BOVICOOP, completează pe aceeași temă: „În privința Observatorului laptelui, pe partea de control, ANPC-ul și cei de la ANSVSA, eu zic că-și fac treaba, deci merg și fac controale, dar pe partea astalaltă, de a avea date, de a centraliza datele, aici vedem noi că este o problemă mare. Cum a precizat și colegul, nu știm exact ce cantitate de produse intră, începând de la cașcaval, lapte, alte produse gata ambalate, gata făcute pentru piața din România, nu știm ce cantitate de lapte intră din țările comunitare, nu știm ce cantități de lapte schimbă procesatorii între ei, care este cantitatea de lapte cumpărată de pe piață, deci toate aceste date încă nu se regăsesc. Deci o parte a Legii laptelui funcționează, dar o parte lasă de dorit. Dacă până acum ne plângeam că se aduce lapte din stânga și din dreapta, și că ne afectează pe noi, ca producători, acum, dacă ne uităm la un raft într-un supermarket, ne dăm seama că foarte mult vine deja gata ambalat, practic și industria e afectată, industria procesatoare, pentru că laptele nici măcar nu mai trece prin mâna unui lucrător din România. Practic, vine direct în cutie sau în ambalaj”.
Daniel Frei
Decapitalizarea, principala problemă
Ionel Arion, președintele Federației Naționale a Producătorilor din Agricultură, Industrie Alimentară și Servicii Conexe din România – PRO AGRO, ne-a rezumat aspectul că principalele probleme sunt financiare. „Faptul că le lipsește finanțarea, că le lipsește accesul la piață face ca aceste ferme, ca acești antreprenori din zootehnie și nu numai, ci și vegetal, pentru că sunt ferme mixte, majoritatea, să fie decapitalizați. Cele mai multe probleme, din ceea ce am înregistrat noi azi de la colegii noștri fermieri, crescători de vaci de lapte, au fost legate de piața laptelui, faptul că o mare parte din ei au probleme în a-și mai desface propria producție, faptul că azi procesatorii reduc arbitrar prețul sau cantitatea de lapte pe care o colectează, deși fermierii au contracte ferme cu acești procesatori. O parte din fermierii prezenți azi au semnalat că încă nu au încasat ajutoarele naționale tranzitorii sau alte forme de sprijin, atât din bugetul european, cât și din bugetul național.”
Ionel Arion
Probabil, procesatorii nu reduc chiar arbitrar prețul de achiziție, pentru că și asupra lor de multe ori pune presiune comerciantul. Oricum este o mare discrepanță între prețul cu care pleacă de la producător și cel care este plătit de consumator. Acest lucru reprezintă principala nemulțumire legată de această piață a laptelui. Mai ales că fără materia primă, care este laptele ce provine de la vacile crescute de fermieri, nu ar exista produsul finit care ajunge la raft și că păgubiți sunt, pe de o parte, fermierii, care primesc un preț foarte mic, și pe de altă parte, cumpărătorii, care plătesc un preț foarte mare. Atâta timp cât acel preț este plătit înseamnă că există disponibilitatea de a-l plăti, dar ar trebui să se vadă această disponibilitate și în buzunarul crescătorilor, nu doar al intermediarilor, susțin fermierii.
„Nu este o problemă că prețul la fermieri este mic, dar atunci să se afișeze și pe rafturi un preț mai mic. Nu este o problemă că prețul laptelui este mare pe raft, dar atunci vrem să vedem și noi un rezultat la fermier. Când eram eu copil, mă trimitea bunicul meu la lăptărie, dacă mai țineți minte cum era, era centru de colectare lapte în sat, și mi-aduc aminte că bunicul meu vindea laptele cu 1,8 lei și mai îmi aduc aminte că vecinii mei de la bloc cumpărau laptele cu 2,50 lei din magazin. Pentru că nu mai erau atâția terți, nu mai era atâta logistică și totuși era un profit și pentru procesator, și pentru vânzător. Dar era o diferență foarte mică. Asta se întâmpla cu 30 de ani în urmă”, spune Ionel Chirilă, director executiv al Federației Crescătorilor de Bovine din România – FCBR.
Când supraproducția și subconsumul se suprapun
Legat de prețul laptelui s-a ridicat și aspectul fluctuației cantităților produse și vândute. Directorul executiv al FCBR, Ionel Chirilă observa că, „din păcate, pe perioada de vară, după cum știți, în marea majoritate a fermelor tradiționale animalele ies la pășune. Automat apare un surplus de lapte care bulversează piața laptelui pe perioada de vară, de aceea mai demult erau două prețuri, preț de iarnă/preț de vară. Se pare că nu putem depăși acel moment, din cauza naturii fermelor pe care le avem încă în țară, sunt foarte multe ferme de familie, și atunci avem aceeași problemă”.
Ionel Chirilă
La această criză periodică de supraproducție se suprapune una, tot periodică, de subconsum. „Dacă ne uităm în istoric, cel puțin noi, (Bovicoop) de 11 ani, Someș-Arieșul de 12 ani, suntem înființați ca și cooperative și suntem foarte mulți fermieri care colaborăm și din punct de vedere economic, noi vindem laptele împreună, putem observa în cei 11 ani că este o perioadă a anului, din mai până prin sfârșitul lui iunie, când nu este cerere de lapte pe piață și procesatorii nu reușesc să-și vândă produsele procesate, și, bineînțeles, la rândul lor, nu achiziționează de la noi laptele”, ne explică Daniel Frei, președintele BOVICOOP. Este greu să găsești rezolvare, deși s-a tot încercat. „La MADR, în urmă cu un an, am dezbătut aceeași situație și din păcate nu s-a ajuns la nicio soluționare, pentru că fabrici de lapte praf în România avem doar una care mai funcționează, iar pentru înființarea unei fabrici noi de lapte praf există costuri enorme și nu știu cine și le asumă. Plus, după aceea, cheltuielile care apar pentru procesarea laptelui. Sunt niște costuri fantastice. O soluționare reală, discutată astăzi, nu pot să zic că a fost găsită. Din păcate, pe timpul verii nu mai funcționează nici programul laptele pentru școli”, menționează Ionel Chirilă una dintre încercările de a soluționa problema supraproducției.
De altfel, soluția unei fabrici de lapte praf a fost ridicată și cu ocazia discuției de la Șăulia, dar calculul a fost nefavorabil realizării ei. „Una dintre soluțiile pe care am propus-o ar fi fost realizarea de lapte praf din laptele surplus și practic tot noi să-l folosim ulterior, în toamnă, la viței, când practic cererea de lapte crește și laptele muls să meargă către fabrici, iar laptele surplus de acum să meargă la viței. Practic, am făcut niște calcule matematice, dar astăzi cum stă piața nu prea este fiabilă propunerea, ca atare cam cade această propunere. Dar, dacă ar veni o intervenție a statului sau un alt factor care să mijlocească și care să ducă la un cost mai mic al procesului de uscare al laptelui…”, ne explică Daniel Frei cum ar fi ajutat transformarea surplusului în lapte praf. Tot domnia sa ne informează că au fost păreri care au propus subvenționarea stocării, la un moment dat. „Dacă în rest, în celelalte nouă luni, România este deficitară în producția de lapte și în aceste trei luni vedem că este un surplus, cum am zis, cresc și fermierii cu producția, nu trec lactatele, poate ar trebui gândită o subvenție în acest sens. La un moment dat s-a dat pentru stocare, știu că au luat fabricile mari, erau până în 500.000 de euro, bani pe care aveau posibilitatea să-i acceseze, la vremea aceia. Din câte știu, nu toți procesatorii au accesat, dar poate o idee de genul: în perioada asta, deci în perioada în care este surplus, să se transforme în lapte praf și să vină o subvenție strict pentru perioada asta, strict când este surplus.”
O altă soluție ar fi, susține domnul Frei, acordarea unor subvenții mai mari pentru formele asociative cu ajutorul cărora acestea să își poată face unități de procesare. „Dacă am reuși să ne procesăm noi, să facem noi, de exemplu, o telemea în perioada asta și să vindem în toamnă, n-o să reușim tot laptele să-l procesăm, dar poate e posibil ca să reglăm cumva surplusul de lapte. În momentul în care nu se cere la procesator, să avem noi posibilitatea în fabricile noastre sau într-o fabrică comună a cooperativelor în care să procesăm acest lapte, să facem ceva cu termen de valabilitate mai lung sau chiar să congelăm și undeva în toamnă, când se solicită, înainte de sărbători, să putem să ieșim cu acele produse. În rest să putem să ne vindem și noi laptele”, precizează președintele BOVICOOP.
Se cer măsuri înțelepte
Probabil că aceste soluții nu sunt ideale, dar pot fi îmbunătățite și aplicate cumva prin intervenția administrativă a statului. Trebuie să înțelegem că nu orice fel de intervenție este dăunătoare. Din contră, neintervenția ar putea fi. Evident că piața este un spațiu economic în care nu este bine să intervină nimeni, pentru a nu crea dezechilibre artificiale, dar sunt situații în care pot să apară dezechilibre provenite din natura firească a economiei. Pe baza unui principiu specific, anume „maximizarea profitului”, unii dintre agenți devin atât de puternici, încât sufocă piața, subjugând-o. În asemenea cazuri, a nu interveni nu mai este folositor. Iar în fața unor forțe economice foarte mari, singurul care poate să facă față este statul, care prin pârghiile administrative, poate să-i protejeze pe cei mai slabi pentru a păstra diversitatea. Este ca atunci când ai lăsa să se dezvolte, fără intervenție, niște plante invazive care prin capacitatea lor de penetrare ar distruge toată flora specifică a unui areal. Este, fără îndoială, un proces natural, dar dăunător, iar a interveni este de dorit.
De asemenea, trebuie ca intervenția să fie făcută cu înțelepciune, pentru ca efectul să fie cel scontat, altfel poate să se întâmple ca în situația pe care ne-a semnalat-o Daniel Frei: „Statul a încercat să intervină prin plafonarea unor produse, din păcate tot reculul a venit pe noi, pe producători. În momentul în care a trebuit să plafoneze la raft, retailerii s-au îndreptat către procesatori, procesatorii către noi și noi am fost cei care am suferit pentru toată plafonarea. Asta se vede, piața laptelui în Europa nu a scăzut în această primăvară, în timp ce noi avem în România tot mai mulți fermieri care se plâng că le este scăzut prețul la poarta fermei”.
Foarte pertinentă mi s-a părut observația lui Mihai Horvat, care remarca faptul că a aduce laptele de la distanțe mari pentru a-l procesa și apoi să îl distribui iar la distanță nu faci decât să accentuezi amprenta de carbon despre care atât de mult ne văităm în ultima perioadă. „Laptele să vină pe lanțul alimentar scurt, ceea ce ar fi în strategia UE, «de la fermă la furculiță», cumva trebuie gândită și amprenta de mediu, pentru că în momentul când aduci laptele din Ungaria, îl procesezi undeva în zona Mureșului și iar să-l distribui în zona Sătmarului sau chiar în altă parte, se arde foarte multă motorină”, punctează Mihai Horvat.
E nevoie de o portavoce în Guvern
Încă un aspect pe care l-au discutat fermierii prezenți la reuniune a fost desemnarea unui reprezentant care să comunice mai bine și mai constant cu Guvernul. „Decizia noastră a fost să stăm la o discuție mai profundă și să vedem cum ne putem organiza să avem o persoană continuu acolo care să se ocupe doar cu treaba asta, pentru că eu sunt atât director executiv la Federație, cât și fermier activ, și, pe deasupra, mai am o familie de care trebuie să am grijă. Deci nu aș putea să le fac pe toate. Mă consideră pe mine copiii că aș fi Superman, dar nu e chiar așa. E destul de greu. Însă, pe lângă persoana care credem noi că o vom găsi și ne va reprezenta la maximum acolo, vom sta și noi zi de zi, pentru că altfel nu vom ști care sunt problemele curente, mai ales în teren. Deci va trebui să fie o persoană care să se dedice sută la sută și să aibă cunoștințe din sectorul zootehnic, din mediul vacii cu lapte, ca să știe ce să vorbească, să știe despre ce să vorbească și să facă o legătură sută la sută între fermieri și minister”, a arătat Ionel Chirilă.
Este utilă această decizie pe care probabil că ar fi trebuit să o ia mai de mult, dar să nu uităm că atât timp cât nu există receptivitate din partea guvernanților, nici acea persoană despre care ne-a vorbit domnul Ionel Chirilă nu va putea să facă mai mult.
Oricum, cercetarea mediului economic este un atribut care, în mod logic, intră în portofoliul guvernelor. Nu văd de ce fiecare segment din economie ar trebui să își posteze o portavoce în Guvern atât timp cât acesta din urmă și-ar face treaba pentru care este plătit. Doar faptul că există această inițiativă dovedește impotența sau nepăsarea celor chemați să guverneze.
Este tulburător faptul că fermierii au ajuns să se autoculpabilizeze pentru ceva ce nu ar trebui să facă. „Trebuie să ne asumăm și noi o parte din vină, faptul că zootehnia nu a fost reprezentată la nivel național așa cum ar fi trebuit, faptul că noi nu am reușit să punem presiune sau să mergem cu problemele, dar și cu rezolvările la problemele noastre, pentru că de cele mai multe ori mediul asociativ nu merge doar cu probleme în fața decidentului public, merge și cu rezolvarea acestor probleme. De cele mai multe ori, în legislație au fost implementate și propunerile noastre, dar, așa cum au semnalat și colegii noștri, faptul că legislația se schimbă foarte des și de cele mai multe ori este și ambiguă creează probleme în sector și, da, este necesar să se facă corecții, ajustări, și acestea se fac în cunoștință de cauză”, ne spune Ionel Arion. Probabil că rostul principal al acelui reprezentant ar fi mai degrabă cel de a informa constant fermierii despre dinamica legislativă. Pentru că altfel fermierii nu au cum să ofere totdeauna soluții la nivel macroeconomic, pentru că nu este menirea lor. Această sarcină o are statul, care, prin specialiștii pe care ar trebui să îi aibă, este chemat să cerceteze care sunt problemele celor implicați în economie, să le analizeze, să caute soluții echilibrate și să le legifereze, astfel încât niciuna dintre părți să nu muncească în zadar.
Ionel Arion este chiar mai explicit decât noi: „Este rolul statului să devină arbitru nu în piață, ci în legislație, în aplicarea legislației. Legislație există, însă autoritățile statului – îmi pare rău s-o spun, am mai spus-o, mă repet – sunt populate azi cu oameni care au atribuțiuni, dar nu înțeleg aceste atribuțiuni, d-apoi să le mai și aplice sau să le implementeze. Din păcate, se perpetuează acest trend, faptul că azi noi nu alegem să ocupăm anumite posturi prin concurs, statul român practic a uitat de concurs și doar prin numiri, or, persoanele nepotrivite numite într-un astfel de domeniu care are rolul de arbitru sau rol de a reglementa sau rol de a supraveghea anumite derapaje nu pot lua decizii, fiindcă sunt în necunoștință de cauză”.
Atât timp cât situația este de natură să decapitalizeze unul dintre pioni, toată economia va avea de suferit. Iar dacă ne putem lipsi de una sau de alta, dintre cele nevitale, nu același lucru se poate spune despre mâncare. Să nu uităm că trăim o epocă în care amenințarea războiului este reală, iar securitatea alimentară ar trebui să fie prioritară.
Articol de: ADRIAN NEDELCU & VICTOR MIHALACHE
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI!CITEȘTE ȘI: Socotelile crescătorilor de vaci, date peste cap
Consiliul Laptelui s-a reunit în ferma Afiliu din județul Buzău
O afacere agricolă nu e ușor de gestionat nicăieri în lume. În Europa „înverzită” parcă e și mai dificil, iar creșterea animalelor este dintotdeauna văzută drept cea mai grea și mai „murdară” activitate. Însă, produsele provenite de la animale sunt și gustoase, și sănătoase. Despre creșterea vacii pentru lapte, situația actuală și multe alte subiecte de interes pentru crescători, am vorbit cu directorul executiv al Asociației HolsteinRo, medicul veterinar Ionuț Lupu, cel care de puțină vreme este și fermier.
Reporter: Ce înseamnă Asociația Crescătorilor de Vaci „HolsteinRo” astăzi, în 2024?
Ionuț Lupu: În prezent, înseamnă un număr de 67 de fermieri cu o medie de 475 de vaci la muls. Dacă facem o comparaţie cu ceea ce avem la nivel naţional, este enorm. Îi considerăm cei mai progresivi fermieri care sunt în momentul de faţă pe zona producţiei de lapte. Din fericire pentru noi, avem alături un grup mare de fermieri din Germania şi din Olanda, practic vorbim de DN Agrar care mulge în momentul de faţă peste 6.500 de capete, vorbim, de asemenea, de Coremans, cu investitori olandezi, fermă în care se mulg undeva la 2.000 de capete. Vorbim, totodată, de investitori mari din România, de fermieri mari, cum este domnul Afiliu de la Buzău, Șerban Nicuşor de la Agroserv Măriuţa, domnul Gavrilă Tuchiluș de la Agrimat Matca, domnul Liviu Bălănici de la Panifcom Iaşi…
„Am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA.”
Reporter: Toţi, cu ferme de peste o mie de capete.
Ionuț Lupu: Peste o mie de capete. Suntem foarte mândri de faptul că în câteva dintre ferme am ajuns deja la producţii de peste 45-47 de litri zilnic pe vacă şi suntem în punctul în care putem spune răspicat că nu este nicio diferenţă între o fermă din România şi vreun fermier din vreo altă ţară europeană sau chiar ferme bune din SUA. S-au făcut investiţii, avem fermieri progresivi, avem medici veterinari şi nutriţionişti, şefi tehnologi şi şefi de fermă care sunt foarte bine pregătiţi şi, în momentul de faţă, putem spune că vaca de lapte poate avea viitor, dacă vorbim de acest segment al fermelor mari şi foarte mari.
Trebuie să vedem însă ce se întâmplă cu viitorul laptelui sau al producţiei de lapte în România. În momentul de faţă, fermele din HolsteinRo şi ale partenerilor noștri, când spun parteneri spun ferme medii şi mari care nu au animale din rasa Holstein şi nu sunt membri, dar care au îmbrăţişat punctele noastre de vedere, produc undeva în jur de 55-57% din laptele pe care procesatorii îl colectează din România. Dar mult lapte vine din zona fermelor mici şi foarte mici, iar acolo trebuie să se facă nişte ajustări în perioada imediat următoare. Am discutat cu domnul Dorin Cojocaru, preşedintele Patronatului Laptelui (APRIL), legat de situația actuală, de importuri. Noi am făcut un calcul foarte simplu, am încercat să luăm toate informaţiile de la raft, cantităţile de lapte şi produse lactate comercializate, ce se consumă, să vedem exact care este necesarul, am convertit produsele lactate în lapte materie primă şi vedem că, grosso modo, producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.
„Producem undeva la 35% din laptele pe care-l consumăm ca atare sau sub formă de produs. Aşadar, avem un mare handicap. Avem nevoie de mult mai multe juninci.”
Reporter: Vorbim de 35% doar din ce pune la dispoziţie HolsteinRo sau tot ce se produce la nivel naţional?
Ionuț Lupu: La nivel naţional. Producţia totală estimată de INS este de aproximativ 1,2 – 1,3 milioane de tone, iar necesarul este de peste trei milioane de tone. Prin urmare, plecând de la aceste informări, socotelile sunt foarte clare. Avem nevoie de ferme care să producă lapte pentru piaţă, piaţa este foarte dinamică, piaţa este din ce în ce mai exigentă, vedem că procesatorii încep din ce în ce mai mult să-şi unească forţele şi vedem deja grupuri mari care au făcut investiţii şi au achiziţionat mai multe fabrici, deci piaţa este într-o dinamică permanentă, iar fără ca fermierii să aibă soliditate şi să poată să-şi facă planuri pe termen mediu şi pe termen lung, viitorul vacii de lapte poate fi pus sub semnul întrebării. Însă, având în vedere modul în care s-au dezvoltat fermele noastre, în urmă cu mai bine de zece ani, când am preluat funcţia de director executiv al organizaţiei, vorbeam de o medie de 230-240 de capete, iar acum vorbim pe un număr relativ similar de fermieri, în medie, de 470-475 de capete. E mult, dar cred că acesta este viitorul. Ne uităm, în primul rând, la Ungaria, care este principalul nostru competitor, ne uităm la Polonia, la modul inteligent în care autorităţile din Polonia reuşesc să se poziţioneze şi faţă de Bruxelles, dar şi faţă de situaţia regională, şi investiţiile care se fac în bazinele de producere a laptelui, pentru că observăm faptul că în Polonia lucrurile s-au aşezat mult mai sănătos, vedem omologii consiliilor judeţene de la noi care vin şi fac investiţii, astfel încât să poată sprijini fermierii dintr-un anumit areal pentru a-şi centraliza producţia, pentru a observa la nivel regional unde este lipsa de lapte materie primă, reuşesc prin ataşaţii lor pe probleme economice să facă presiuni şi să accelereze acolo unde consideră că pot fi debuşee în anumite pieţe. Deci e un tot. Dacă până acum strigam: fermierii sunt miezul şi toţi ceilalţi trebuie să se pună la dispoziţia noastră, în momentul de faţă am început să schimbăm puţin optica, pentru că suntem sută la sută conştienţi de faptul că fermierii trebuie să lucreze într-un ecosistem alături de autorităţi, alături de forţa fantastică pe care o au Guvernul României şi oamenii pregătiţi pe care-i are, astfel încât să putem identifica pieţe importante pentru noi. De lapte nu putem vorbi, dar putem vorbi de juninci gestante, de material seminal pe care organizaţia noastră a început să-l producă, deci putem aduce plusvaloare atât în România, cât şi în fermele noastre.
„Subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia.”
Performanța, o problemă pentru crescătorii autohtoni
Reporter: Există o discrepanţă între producţia de lapte pe care o realizăm şi producţia de lapte necesară consumului populaţiei din țara noastră. Şi, totuşi, avem o problemă: preţurile. Sunt probleme legate de contracte. Societăţile, fermele mari, n-au această problemă sau o au, dar vorbind de ceilalţi, de micii fermieri şi care, să spunem, nu fac neapărat parte din HolsteinRo, dar sunt în alte asociaţii, acolo există o problemă foarte mare.
Ionuț Lupu: Vorbeam în urmă cu mai bine de un an de diferenţa mare de subvenţionare între România şi Ungaria. S-au făcut eforturi şi, chiar dacă au fost anumite emoţii personale, nu putem să nu vorbim apreciativ atunci când vine vorba fie de administraţia când la Ministerul Agriculturii era domnul Daea, fie când, acum, este domnul Florin Barbu, s-au făcut eforturi astfel încât fermierii care exploatează vaca de lapte să poată accesa măsuri precum bunăstare, porumb siloz, deci sunt realităţi în momentul de faţă pe care în urmă cu câţiva ani le strigam ca mari probleme şi iată că acum s-au făcut paşi. Multe dintre aceste lucruri pot fi ajustate şi îmbunătăţite, însă diferenţa aceasta mare de subvenţionare este în momentul de faţă în curs de rezolvare, pentru că fermele progresive, fermele medii şi mari pot să primească un supliment care să-i poată pune pe o poziţie de egalitate cu alţi producători europeni. Există o discrepanţă destul de mare între fermierul mic şi mare în România, noi am mai discutat-o, cu acel plafon la 250 de capete pentru sprijinul cuplat în zootehnie, însă este un subiect deja pe care n-am vrea să-l mai deschidem, pentru că ne-am dat seama că am afecta mult prea mult pe o zonă emoţională anumiţi lideri de organizaţii, motiv pentru care am spus că e mai bine şi mai sănătos pentru noi să ne focusăm pe lucruri care pot fi realizate mult mai facil. Iar porumbul siloz poate fi o astfel de măsură de sprijin. Poate fi, de asemenea, bunăstarea, pentru că e al doilea an în care fermierii au posibilitatea şi au depus deja cererile de plată în număr mai mare decât anul trecut, suntem aşadar cu o problemă oarecum rezolvată, acesta a diferenţei, sau cum spuneam, în curs de rezolvare.
Principala problemă este reprezentată de faptul că activăm pe o piaţă extrem de dinamică. Dacă privim la nivel macro, Fonterra, acel mare grup din zona Oceaniei, Noua Zeelandă, Australia, este foarte activ în Europa, este pe pieţele de capital, tranzacţionează cantităţi importante de lapte praf. Vorbim, de asemenea, de numeroase politici şi mesaje pe care le-am primit din Olanda, vedem că şi acolo se concentrează fermele, vorbim de zona Scandinaviei, care-şi asigură în momentul de faţă laptele în proporţie de 135-140%, tragem cât se poate de multe informaţii de la două organizaţii, una din Italia şi un institut de cercetare german, şi observăm că, din păcate, la nivelul regiunii Europa de Est, care este din Polonia până în Grecia, se asigură autoconsumul în proporţie de 113-114%. În acest context, când toate ţările din arealul nostru reuşesc să-şi asigure autoconsumul, ba mai mult, vin cu o producţie suplimentară pe care o pot arunca efectiv la un preţ mult mai jos decât al nostru, de aici apare această presiune nesănătoasă pe fermierii noştri.
Există o diferenţă de performanţă între producătorii noștri și cei din afară. Pentru că, dacă ne uităm la toate raportările, întrebăm colegii de la ANZ şi vedem că, la nivel naţional, animalele care sunt în registrele genealogice produc plus/minus undeva în jur de 3.700-4.000 de litri. Nu mai facem împărţirea aceea simplă între producţia raportată de INS şi numărul de animale, ar fi un adevărat dezastru. Deci, producem foarte puţin lapte pentru câte animale avem, subvenţionăm foarte multe animale pentru ce performanţă au acestea, iar problema ar trebui să o căutăm în curtea noastră, în curtea fiecăruia, cum reuşim să trecem de la 3.000 la 4.000, de la 4.000 la 7.000, de la 7.000 la 10.000. Fermierii HolsteinRo îşi fac destul de bine treaba, pentru că vorbim de medii de lactaţii de 11.000-12.000 litri/an, media este de peste 9.300 în momentul de faţă. Din păcate, la nivel naţional avem această mare problemă de performanţă, motiv pentru care noi am militat în permanenţă pentru creşterea efectivelor în fermele medii şi mari care au deja infrastructura, au logistica, au oamenii pregătiţi, ştiu să facă o furajare de calitate, au nişte medici veterinari foarte bine pregătiţi şi care lucrează după o abordare vest-europeană sau chiar abordare din SUA, deci viitorul va fi, din punctul meu de vedere – şi pot fi oricând contrazis – atunci când vorbim de laptele industrial, care merge spre industrializare, vorbim despre ferme medii şi mari. Pentru produse tradiţionale, acolo unde se pot implica consiliile locale, consiliile judeţene, pentru a dezvolta un brand regional sau judeţean e clar, fermierii mici şi foarte mici pot fi adunaţi în cooperative şi acolo se pot dezvolta proiecte extrem de interesante. Însă atunci când vine vorba de asigurarea autoconsumului, de securitatea naţională reprezentată de producţia de lapte, ar trebui să vorbim de aceste ferme medii şi mari care reuşesc să facă producţii. E greu în momentul de faţă, când vorbim de costuri care se apropie în multe cazuri de 1,8-1,9 lei pe litrul de lapte, să fii în permanenţă cu ghilotina deasupra capului şi să vorbeşti de 2 lei, de 1,7 pentru că ştii că în perioada anterioară ai avut 2,5. Fermierii sunt într-un stres permanent, îşi caută viitorul, îşi caută povestea pentru următorii ani şi e destul de complicat, ne dăm seama că acolo este limita de asigurare a profitabilităţii, iar la pragul acela nenorocit care, de multe ori, în cazul fermelor de lapte se duce spre minus, fermierii încep să aibă emoţii.
Folosim des cuvântul ecosistem, da, sunt fermieri, sunt procesatori, sunt supermarketuri şi, la final, este consumatorul care decide. Suntem o verigă în tot acest lanţ, înţelegem problemele procesatorilor, înţelegem faptul că atât timp cât au o ofertă importantă de lapte din Ungaria, care poate veni la un preţ mai jos decât al nostru, ar fi anormal să nu-l achiziţioneze pe acesta, când există o industrializare şi observăm produse precum lapte degresat, lapte condensat, adică există o ofertă foarte mare făcută de către cooperative sau de fabrici ale cooperativelor, care pot în momentul de faţă să asigure procesatorilor din România materii prime în volume constante şi importante. Este motivul pentru care provocarea pentru fermierii noştri este extrem de mare. Vedem că mulţi dintre fermierii HolsteinRo au făcut pasul către procesare, se zbat în relaţia cu supermarketul, acolo la raft este practic lupta pe care noi, cu toţii, ar trebui s-o ducem, fie că suntem cumpărători, fie că suntem fermieri, pentru că, din păcate, deşi sunt fonduri disponibile, noi, deocamdată, nu am făcut campanii de promovare pentru consumul de lapte românesc. Avem nevoie de o campanie naţională, avem nevoie de a transmite mesajul către consumator, că una este să aloci din puţinul venit pe care-l are fiecare consumator, şi modul în care-şi chiverniseşte fiecare consumator în momentul de faţă fiecare bănuţ, deci să-l aloce unui fermier român, garantând în felul acesta o întoarcere a banilor în economie, decât să mergem să subvenţionăm fermierii din alte ţări.
„Traderii sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia, către țările arabe din zona mediteraneeană, care sunt interesate de juninci gestante.”
Reporter: Dar au fost şi sunt în continuare fonduri pentru promovarea alimentului românesc.
Ionuț Lupu: Aşa este. Aceasta este propunerea pe care noi o avem şi în momentul de faţă în interiorul organizaţiei, acesta este unul dintre elementele pe care vrem să pedalăm foarte mult, pe de o parte avem nevoie de o promovare a produselor româneşti, a laptelui românesc, iar pe de altă parte trebuie să vedem cum reuşim să ne poziţionăm faţă de problemele de mediu. Acum sunt schimbările politice şi la nivel naţional, şi european, însă noua componenţă a Parlamentului European, presiunile care vor fi făcute de către verzii europeni pe tot ce înseamnă acest concept de vacuum industrial sunt lucruri despre care putem spune că se află într-o adormire şi putem să stăm oarecum liniştiţi. Dar nu e chiar aşa, pentru că tăvălugul va veni. Dacă ne uităm doar la producţia de biogaz, în multe dintre ţări, cum este Italia sau Germania, vorbim de 4.000-5.000 de digestoare active, de ferme sau cooperative care au făcut astfel de investiţii, care au reuşit să treacă la un pas următor, au reuşit să condenseze acest biogaz, reuşesc să injecteze în reţelele lor, legislaţia este mult mai permisivă. La celălalt pol se află românii, unde avem două ferme care au făcut astfel de investiţii, cu probleme foarte mari în asigurarea mentenanţei şi în a reuşi să facă digestorul, pentru că putem face o paralelă foarte clară între rumenul unei vaci şi un digestor, procesele sunt oarecum asemănătoare, iar modul în care un nutriţionist vine şi face o astfel de reţetă pentru digestor va duce practic la falimentul sau succesul acelui proiect. Din păcate, suntem în perioada de pionierat în biogaz. Zilele trecute, am avut o întâlnire cu reprezentanţii Ministerului Mediului, de la care am observat o totală deschidere, astfel încât ghidurile pentru apelul 12D, care face referire tocmai la biogaz şi la compost, să sufere o serie de ajustări, astfel încât reglementările, pentru că erau nişte lucruri care blocau fermierul în a-şi compensa măcar costurile pe care le avea cu consumurile de energie în alte puncte. Vă dau un exemplu, mulţi dintre ei au început să-şi facă, pentru staţiile de pompare: mergeau pe generatoare, au reuşit să-şi facă branşamente, au nevoie să producă biogaz, iar ulterior, injectând în reţea, să poată să-şi compenseze costurile cu energia în alte puncte de consum. Sunt lucruri de ajustare, discuţiile se vor purta la Consiliul Concurenţei şi la ANRE, astfel încât în perioada imediat următoare fermierii să aibă acces la aceste fonduri şi să ştie că atunci când fac o investiţie de peste trei milioane de euro, aşa cum este cazul biogazului – bineînţeles au nevoie şi de o cofinanţare şi să se îndatoreze –, lucrul acesta le va aduce un avantaj clar, nu va fi doar o rezolvare a problemei de mediu, aşa cum poate părea în momentul de faţă, ba, mai mult, ducându-se într-o zonă de pierderi.
Reporter: Pentru un fermier, investiţia este foarte mare, peste trei milioane de euro, mulți bani. Ca să faci o investiţie de genul acesta, trebuie să ai şi o finanţare bună, din afară, dar şi pentru partea de contribuţie să fie o dobândă OK, adică să poată fi suportată. Cum ajungem aici? Pentru că trebuie să existe nişte programe clare, concrete, care să-l stimuleze pe fermier să facă lucrul acesta.
Ionuț Lupu: Ele sunt în momentul de faţă în transparenţă decizională pe site-ul Ministerului Mediului, însă trebuie să avem o serie de ajustări, de reglaje, astfel încât fermierul să poată produce off-grid, on-grid, în funcţie de posibilităţi, să poată injecta surplusul în reţea. Sunt lucruri care trebuie ajustate din acest punct de vedere, şi asta am spus mai devreme, faptul că există deschidere din partea Ministerului Mediului şi a nevoii de a discuta cu celelalte agenţii şi ministere implicate, astfel încât acest lucru să poată fi posibil.
În Italia, în ultimii doi ani, există un concept 2.0 în tot ce înseamnă agricultura italiană, practic există o finanţare făcută, dar indirectă, prin intermediul băncilor. Se subvenţionează practic doar acele proiecte care sunt bancabile. Realizarea unui studiu de fezabilitate este extrem de importantă, este piatra de temelie. Însă în momentul în care orice proiect ajunge în faţa specialistului din bancă, încep să apară cele mai multe probleme. Toţi cei care lucrează cu AFIR sau alte instituţii de finanţare ştiu că acolo este cea mai mare problemă: modul în care reuşeşti să convingi bancherul de faptul că proiectul tău este eligibil, că poate să genereze profit în perioada pe care ţi-ai asumat-o, iar în România, în momentul de faţă, sunt foarte multe necunoscute legate de acest biogaz. Pe de o parte, sunt problemele tehnice, de mentenanţă şi de asigurare a unei eficienţe cât mai mari în producere, pentru că, având aceeaşi materie primă, în condiţiile în care ai materie primă de bună calitate, nu reuşeşti pe baza microorganismelor pe care le foloseşti, a modalităţii de încălzire a digestorului, să ai aceeaşi eficienţă ca unul care are aceste informaţii şi care ştie cum să lucreze cu toate aceste elemente. Deci sunt lucruri de bază pe care în momentul acesta nu le controlăm. În condiţiile în care am avea o minimă eficienţă, am putea să injectăm şi să producem energie şi apă caldă, trebuie să vedem ce se întâmplă cu această apă caldă, pentru că în toate ţările scandinave apa caldă înseamnă aur pentru tot ce înseamnă încălzire în zona publică – grădiniţe, primării, dispensare, spitale, alte instituţii conexe care vin şi utilizează apa caldă din aceste digestoare. Este foarte facil. Vorbim de programul Tomata, cu toţii-l apreciem, însă e aberant, în condiţiile în care putem face digestoare putem obţine aproape gratis apă caldă şi să avem legate de aceste digestoare solarii sau sere încălzite cu apa respectivă. Deci totul este un ecosistem, lucrurile se leagă foarte sănătos, logic, însă trebuie doar noi să reuşim să le aşezăm în ordinea sănătoasă, firească.
Cerere în creștere de juninci gestante
Reporter: Unde ar trebui să fie nivelul de subvenţionare pentru ca fermierul român, crescător de vaci pentru lapte, să fie la concurenţă normală cu fermierul european?
„În 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000.”
Ionuț Lupu: Am spus clar. E dificil pentru noi să mergem spre Cehia sau Polonia, ne raportăm la fermierii maghiari. În condiţiile în care vorbim de o subvenţie de 750-800 de euro pentru fermele din Ungaria, considerăm că acolo este o zonă normală de finanţare. Faptul că noi ne apropiem de această valoare este un lucru extrem de important. Însă mult mai important este mediul în care fermierul îşi desfăşoară activitatea. Plecând de la finanţare, de la relaţia cu băncile, până când consiliile judeţene care se pot implica în aceste activităţi. Revin la Polonia: atât timp cât consiliile judeţene vin şi fac investiţii într-un centru logistic în care există capacităţi de stocare a laptelui, a legumelor şi fructelor, a cărnii, există logistică, vorbim de camioane care pot fi ale consiliilor judeţene şi puse la dispoziţia grupurilor de producători, există motorină subvenţionată, astfel încât produsele să ajungă mult mai ieftin pe pieţele domestice, dar chiar şi din Ungaria spre România, există o subvenţionare pentru crearea unor fluxuri de marfă către alte state, aici este lucrul cel mai sănătos pentru noi. Dacă până acum nu vorbeam niciodată – şi trec din zona producţiei de lapte în zona junincilor – despre faptul că până acum câţiva ani exista un flux destul de important de animale vii din Olanda, Germania, Ungaria către România, vedem că în momentul de faţă traderii de animale din toate aceste state sunt foarte interesaţi de producţia noastră de animale de reproducţie, pentru a transfera efective importante către Turcia. Țările arabe din zona mediteraneeană sunt interesate de juninci gestante. Vorbim de Iordania, de Cipru. Ne îngrijorează faptul că în 2023 din România au plecat doar 650 de capete de juninci gestante către export, iar din Ungaria au plecat peste 34.000. Deci vedem o deschidere totală. Vedem Polonia care exportă spre est – e bine sau nu, nu ştim, dar vedem pe raportările pe care le primim că efective importante, peste 17.000 de capete, au plecat spre Rusia.
Reporter: Câte capete sunt în Ungaria, spre deosebire de ce avem noi?
Ionuț Lupu: În Ungaria sunt 170.000 de capete înscrise în registrul genealogic al Holstein Ungaria. În România, depăşim 600.000. Din păcate, performanţa face diferenţa şi în acest domeniu. Şi dacă ne uităm la ce se întâmplă în Ungaria, cu 35.000 de capete exportate, în Polonia 20.000 de capete, Cehia, tot aceeaşi zonă, 25.000-30.000 de capete exportate preponderent spre Turcia, şi vedem interesul traderilor, iar noi rămânem într-o stare latentă aşteptând sau criticând în permanenţă administraţia de la Ministerul Agriculturii sau pe alţii că sunt mult mai rapizi, mai aprigi decât noi, eu cred că e în primul rând problema noastră. Avem nevoie de o subvenţionare nouă pentru a compensa costurile cu achiziţia materialului seminal sexat, pentru că doar aceasta este modalitatea, nu programele de minimis. Este inutil ca într-o fermă mică sau medie, care nu are infrastructură, nu are oameni pregătiţi, nu are furajare bună, să aduci animale cu o performanţă de 10.000, 12.000, 14.000 de litri de lapte pe an. Prima noastră întrebare este cât de aproape este abatorul, pentru că e clar că exploatarea unor astfel de animale nu poate fi făcută în ferme care nu au această infrastructură în spate. E clar. Sunt şi fermieri mici care au valori, care ştiu exact ce au de făcut, care îşi cunosc animalele nu după crotalie, după nişte numere, aşa cum le cunoaştem noi, ci cu numele pe care l-au dat încă de când erau viţele, e o cu totul altă abordare. Da, dar accesul la piaţă îi va fi din ce în ce mai dificil şi fermele mari şi medii care livrează constant cantităţi importante de lapte vor fi cele care vor avea întâietate.
De la medic veterinar și jurnalist, la propria fermă de taurine
Reporter: Aveți propria fermă de vaci cu lapte. De ce v-ați implicat în acest sector într-o perioadă dificilă, adică v-ați cam aruncat cu capul înainte...
Ionuț Lupu: N-am rezistat tentaţiei! Sunt alături de fermierii HolsteinRo de aproape 12 ani. Sunt implicat în activitate zi de zi şi am văzut şi bunele, şi relele, şi greşelile, şi punctele forte, m-am crezut foarte isteţ şi am zis: acesta este drumul pe care îmi doresc să merg. Este un drum extrem de dificil, pentru că am accesat o măsură în urmă cu câţiva ani şi plecând de la partea de finanţare, de la modul în care reuşeşti să faci licitaţiile şi să găseşti un antreprenor general care să facă în bune condiţii lucrările, modul în care reuşeşti să formezi echipa, astfel încât să nu ai probleme în fermă, accesul: una este să preiei o fermă veche şi alta e să faci în mijlocul unui câmp o fermă fără acces, fără infrastructură. Sunt zbateri pe care mi le-am asumat şi pe care până acum câţiva ani nu le aveam, dar acum le am. Şi înţeleg mult mai bine.
Probabil că mulţi dintre cititori ştiu că am avut o experienţă scurtă la APIA, a fost una extrem de importantă pentru mine, pentru că am înţeles modul în care gândeşte un funcţionar public, modul în care se raportează un funcţionar public la fermier, modul în care un fermier trebuie să se poziţioneze în relaţia cu APIA, pentru că e clar, un funcţionar public este un om de birou, dedicat, pasionat, însă este un om de birou. De multe ori se scapă foarte multe elemente din emoţia pe care o avem noi zi de zi în fermă, din munca pe care o avem noi zi de zi în fermă, iar lucrurile nu pot fi tot timpul aşa cum şi-ar dori cineva din faţa unui calculator. E o altă perspectivă şi, ca fermier în relaţia cu APIA, simt altfel lucrurile, şi ca fost director general APIA în relaţia fermierilor cu instituţiile. Una peste alta, cred că HolsteinRo, ca toate organizaţiile de fermieri din ţară, are nevoie de oameni foarte pregătiţi, trebuie să apeleze la avocaţi, la specialişti în economie. În momentul de faţă, comunicările pe care le facem cu Ministerul Agriculturii sunt, din păcate, foarte emoţionale şi mai puţin argumentate economic. Pot băga mâna în foc că în condiţiile în care vii mult mai argumentat, vii cu un proiect de act normativ deja redactat, iar asta nu o poate face un fermier, nici măcar un director sau un reprezentant al fermierilor, ai nevoie de oameni care să facă lucrul ăsta. Iar fermierii HolsteinRo au înţeles că, deşi este o perioadă grea, alocarea unui buget pentru a găsi oameni care să-ţi facă anumite lucruri, care să poată pune în pagină într-un mod cât se poate de adaptat nevoilor relaţiei cu Ministerul Agriculturii este cel mai important lucru.
Reporter: Revenind la ferma dumneavoastră, unde se află? Când ați pornit afacerea aceasta cu taurine?
Ionuț Lupu: Ferma mea este undeva lângă Târgu-Neamț, în comuna Bălţăteşti. Proiectul a început în urmă cu doi ani, fiind aprobat în urmă cu trei ani. Am început achiziţii în urmă cu doi ani, am început construcţia efectivă anul trecut, sperăm să reuşim finalizarea până în septembrie, dar sunt un efort şi o uzură extrem de importante. Vom vorbi de aproximativ 200 de vaci la muls, de trei roboţi – în momentul de faţă, sunt doar doi roboţi funcţionali, pentru că efectivul nu a ajuns la nivelul final, de un robot de furajare, de multă automatizare pentru o fermă medie, aşa cum ne-am propus în faza aceasta, vorbim de aproximativ 350 de hectare pe care le lucrăm şi acolo avem, de asemenea, nevoie de noi investiţii. E o muncă grea. Mă uit la fermierii medii şi mari din HolsteinRo care lucrează cu atât de multă uşurinţă după 20, 30, 40 de ani şi cât de greu îmi este să-mi formez echipa astfel încât să putem avea nişte obiective foarte clare, astfel că nu pot să am decât toată aprecierea pentru fermierii mei şi pentru toţi fermierii din ţară.
Reporter: Acum, parcă vedeți altfel lucrurile.
Ionuț Lupu: Categoric, da! Suntem medici veterinari amândoi, ştim ce înseamnă celule somatice, NTG, germeni, o involuţie uterină care nu este făcută aşa cum trebuie, o fătare cu probleme. Toate lucrurile astea în care vezi că, zi de zi, mici scăpări conduc la costuri şi mai mari, la reducerea producţiei, pleci cu un plan şi cu un suflet atât de mare şi în momentul când vezi că-ţi scapă atât de multe elemente, ştii că trebuie să ajustezi destul de mult în atitudinea ta ca fermier. Era acea vorbă: fermierul crescător de vaci trebuie să fie şi contabil, şi tractorist… dar ceea ce contează, fermierul trebuie să fie psiholog, în primul rând, astfel încât să-şi poată gestiona echipa. În cazul nostru, cu roboţi de muls, deşi poate părea puţin mai uşor, este destul de dificil pentru că este nevoie de un om pregătit şi dispus să înţeleagă – sălile de muls necesită un efort fizic fantastic. Avem fermieri care mulg de trei ori pe zi, avem fermele mari care mulg peste 20 de ore pe zi, e un efort extrem de important şi trebuie să ai oameni care să-ţi poată oferi acest efort. Şi cu cât avem mai multă tehnologizare, roboţi, cu cât avem tehnica aceasta prezentă mai mult în fermă, avem nevoie de oameni mai pregătiţi, care să poată lucra cu astfel de roboţi.
Reporter: Ați atins altă problemă, forţa de muncă specializată sau măcar forţă de muncă pe care să o poţi specializa...
Ionuț Lupu: Pe care trebuie să o motivezi financiar, în acelaşi timp trebuie să-i ofer şi confortul, pentru că e din ce în ce mai dificil să-ţi iei de dimineaţă până târziu în noapte colegii alături de tine, să-i ţii în weekenduri, de sărbători… tot ce înseamnă ferma văzută din exterior este plăcută: nişte cizme… în momentul în care începi să-ţi simţi picioarele după o zi de stat în cizme, să-ţi dai seama cum e starea ta de spirit, e dificil şi… tot respectul pentru toţi fermierii din ţara asta.
Reporter: Pe final, câteva întrebări mai personale, cum se împacă familia cu du-te-vino Neamţ-Bucureşti?
Ionuț Lupu: În momentul de faţă, copiii sunt mici, încep însă să pună din ce în ce mai multe întrebări. Şi asta este deranjant, pentru că dacă până acum mergeam la nani şi tati pleca la drum, acum avem deja „când vii?”, din două în două ore pusă această întrebare. Iar lucrul ăsta va trebui probabil în perioada următoare să-şi găsească o rezolvare, probabil ori vom merge spre Neamţ, dar va trebui să vedem exact, pentru că munca mea este de peste zece ani aici, la HolsteinRo în Bucureşti, iar după respectul pe care mi l-au arătat fermierii nu pot decât să mă implic, indiferent unde aş fi, să fiu alături de ei şi să fiu activ în activitatea organizaţiei. E adevărat, se simte uzura acestor drumuri, însă îmi place ce fac, sunt bucuros când ajung şi văd că lucrurile sunt măcar la nivelul la care le-am lăsat când am plecat de acolo.
Reporter: Aveți vreun regret?
Ionuț Lupu: Probabil că ar fi trebuit să încep activitatea fermei cu mult mai mult timp în urmă.
Reporter: O vreme, ați fost jurnalist...
Ionuț Lupu: Aşa este. Probabil că trebuia să-mi fac ferma mai demult, probabil că în HolsteinRo trebuia să fiu mai activ, în sensul că să comunicăm mai agresiv, dar o agresivitate inteligentă, nu una barbară, să comunicăm mult mai inteligent cu autorităţile, să ne impunem mult mai clar punctele de vedere, să conving fermierii de faptul că avem nevoie de oameni pregătiţi, cu mult mai mult timp în urmă. Toţi avem nevoie de backup şi orice organizaţie trebuie să funcţioneze şi să ofere performanţă, indiferent dacă cel care este numit ca director la un anumit moment mai este sau nu activ. Da, probabil că ar fi trebuit să mă fi implicat mult mai activ în această componentă de a-mi forma o echipă care să mă poată la orice oră înlocui în relaţia de comunicare cu Ministerul Agriculturii.
Reporter: Acum, că am aflat regretele, care vă sunt bucuriile, satisfacțiile?
Ionuț Lupu: Mă bucur pentru ultimele măsuri de sprijin. Asta discutam cu mulţi dintre fermieri. Faptul că ajutorul naţional tranzitoriu, care este dat pe data de referinţă 2013, mai nou 2018.
Reporter: Şi totuşi, sunt şase ani! Ar fi trebuit să fie actualizat în fiecare an.
Ionuț Lupu: Din păcate, acolo avem o problemă în negocierile cu Comisia Europeană, însă modul în care s-a reuşit actualizarea prin realocarea de bani, temporar Ucraina, nu poate decât să ne bucure şi sunt extrem de bucuros, pentru că atât ministrul Oros, un ministru liberal, cât şi ministrul Barbu, ministru social-democrat, amândoi au mers pe aceleaşi variabile şi practic au dovedit că nu mai există nicio diferenţă de viziune politică, raportându-ne la acest subiect, poate fi pentru mine o mare bucurie. O actualizare aşa cum este în modul de faţă, cu dată de referinţă pentru ANT, e un lucru extrem de important. Doi: subvenţie pentru porumbul siloz este un lucru extrem de important, este oarecum implicarea organizaţiei noastre, cu eforturile ministrului Barbu. Bunăstarea la vaca de lapte este implicarea organizaţiei noastre şi cu umărul pus de ministrul Daea. Sunt, aşadar, lucruri bune care s-au întâmplat în ultimii doi-trei ani, însă puteam să începem lucrul ăsta cu 5-6 ani în urmă şi atunci probabil cu toţii eram mult mai câştigaţi.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – iulie 2024Abonamente, AICI! Foto: din arhiva lui Ionuț Lupu
Între cele 13 produse tradiționale românești cu indicație geografică protejată la nivelul Uniunii Europene, se numără, de anul trecut, și Pita de Pecica. Este o listă selectă de pe care nu lipsesc Plăcinta Dobrogeană, Telemeaua de Sibiu, Cârnații de Pleșcoi sau Magiunul de Topoloveni.
Indicațiile geografice protejate fac parte din sistemul de calitate european și protejează dreptul de proprietate intelectuală pentru anumite produse, ale căror calități sunt legate de arealul de producție. Așa se face că „Pita de Pecica”, vestit produs din județul Arad, nu este o simplă rețetă bazată pe apă, sare, drojdie și făină, ci este o poveste pe care brutarii pecicani au trecut-o prin vreme, datorită calității ei deosebite.
Acum, odată cu statutul de produs tradițional, pita a reușit să capete și o binemeritată notorietate, ne-a zis Marinela Petran, directorul executiv al Grupului de Acțiune Locală (GAL) Lunca Mureșului de Jos, totodată omul care a făcut demersurile pentru atestarea produsului. „Am găsit brutari înregistrați într-un anuar din 1921. Deci, dacă brutarii sunt prezenți în documente de acum mai bine de o sută de ani, oare Pita de Pecica ce vechime are? Ea s-a certificat mai ales pe notorietate și nu vorbim despre notorietatea cu care suntem noi românii obișnuiți, bazată pe vechime, contează și asta, pentru că noi am adus înscrisurile, dar, cel mai important lucru, a contat cât este de cunoscută acum. Am dorit să autorizăm Pita de Pecica și mai ales să certificăm acest produs tradițional ca schemă de calitate de către Comisia Europeană, deoarece ea este cea care poartă grija acestui produs la ora actuală. În felul acesta, Pita de Pecica este legată foarte clar de locul ei de origine. La nivelul Regulamentului, cele mai importante certificări sunt Denumire de Origine Protejată, Indicație Geografică Protejată și mai există Specialitate Tradițională Garantată, care te obligă să dovedești că rețeta este mai veche de 25 de ani. Noi am optat pentru a doua variantă, IGP, pentru că grâul folosit poate să vină și din altă parte, nu doar din Pecica, pe când certificarea DOP impune ca întregul flux tehnologic să se petreacă în același areal. Brandul Pită de Pecica poate fi folosit de toți producătorii de pâine de la Pecica. Este obligatorie însă respectarea rețetei”, a explicat Marinela Petran.
Împreună și asociați, producătorii pot face performanță
Produsul a fost certificat prin intermediul Asociației Producătorilor de Produse Tradiționale Arădeanca – județul Arad, pentru a respecta Regulamentul (UE) 1151/2012 privind sistemele din domeniul calității produselor agricole şi alimentare. „Sunt cuprinse cele trei brutării care au autorizație sanitar-veterinară. Frumusețea constă în faptul că, deși una este mai mare, stil fabrică, alta este cea care păstrează încă cuptorul vechi și are o anumită tradiție, iar cea de-a treia are ustensilele folosite pentru pita care a mers pe masa familiei Ceaușescu, dar absolut toate se raportează la aceeași rețetă de producție. Am făcut chiar și analizele la pita pe care o produc cele trei brutării, din care a reieșit că ea este identică, are același gust, cu foarte mici particularități în conținut de sare. Vedeți cum istoria, rețeta și tradiția se leagă în felul acesta foarte bine. Este o poveste pe care o poate spune fiecare pecican care-și poartă pita în brațe și o duce dincolo de granițele orașului Pecica. Pita asta reprezintă o părticică din sufletul nostru de pecican, este moștenirea noastră de la bunici pe care ne dorim să o împărtășim și cu ceilalți”, arată Marinela Petran.
Dacă ai un produs apreciat și căutat pe piața internă, parcă-ți vine să te întrebi la ce-ți trebuie atâta bătaie de cap și să cheltui bani pentru a-ți certifica produsul la nivel european, mai cu seamă că indicația geografică protejată nu-ți garantează și un preț mai bun. Există însă beneficii importante, în special atunci când produsul tău vizează piață externă. „În primul rând, în felul acesta este atestată calitatea produsului. Cu siguranță el are o altă deschidere. Noi avem deja și produsul precongelat, deci se pot face exporturi, se poate lărgi aria de distribuție, însă cel mai important lucru este faptul că producătorii pot să acceseze fonduri pentru a se dezvolta, direct de la Uniunea Europeană”, menționează Marinela Petran.
Până la urmă, nu birocrația este principala problemă, cât mai degrabă sincronizarea intereselor din zonă, de multe ori mai preocupați de „capra vecinului” decât de succesul colectiv. „Nu este foarte complicat atunci când ai omul care te sfătuiește corect. La început, nici noi n-am înțeles exact cum se face, până am mers în Elveția, într-un schimb de experiență, și am văzut cum își certifică ei produsele. Acolo am întâlnit un elvețian care avea cinci ari cu peri și era foarte mândru de faptul că avea acel certificat, nu de indicație geografică protejată, ci de denumire de origine protejată. Asta ne-a pus pe gânduri și am început să studiem, să aflăm ce pași trebuie să facem. Am primit și sprijin de la Ministerul Agriculturii, ne-am întâlnit și cu experți ai Comisiei Europene și până la urmă am reușit. Poate aplica pentru această certificare orice formă de asociere de producători sau procesatori. Nu trebuie să fie neapărat o cooperativă sau o societate, poate să fie și un ONG, așa cum suntem noi constituiți. Important este ca acest parteneriat să fie respectat de toți producătorii, care vor să certifice produsul lor și, evident, să respecte rețeta. Cel mai greu este să pui la aceeași masă producătorii și să-i faci să înțeleagă că fiecare poate să producă liniștit, că nu intervine nimeni pe circuitul lui de producție, că nu este unul mai bun decât celălalt, pentru că fiecare își păstrează particularitățile de producție și piața, dar împreună și asociați pot să realizeze enorm”, conchide Marinela Petran.
În județul Arad, lista cu produse care s-ar putea bucura de protecția sistemului de calitate european, indicație geografică protejată, ar putea fi mult mai lungă. Salamul de Nădlac sau Plăcinta Întinsă de Turnu sunt doar două exemple în acest sens. Și pentru că laurii sunt întotdeauna ai celor mai buni, Pită de Pecica s-a aflat în topul produselor românești cu care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a participat la Berlin, la cea de a 88-a ediție a expoziției Săptămâna Verde 2024, dorind să promoveze astfel produsele tradiționale românești înregistrate pe scheme de calitate europene.
**********
Produsul „Pită de Pecica - IGP” este un produs de brutărie copt și copt congelat obținut din aluat dospit și copt în cuptoare. „Pită de Pecica” este preparată din făină de grâu, drojdie proaspătă, apă și sare iodată. Produsul are formă neregulată, ușor alungită, cu o crestătură puternic vizibilă, cântărind 4 kg, 2 kg, 1 kg sau 0,5 kg.Toate etapele de fabricare a produsului „Pită de Pecica - IGP” se desfășoară în aria geografică delimitată, respectiv unitatea administrativ-teritorială Pecica, județul Arad. Procesul de producție a produsului „Pită de Pecica” cuprinde următoarele etape specifice: recepția cantitativă și calitativă a materiilor prime, pregătirea și dozarea materiilor prime, obținerea maielei, frământarea aluatului, fermentarea aluatului, ruperea aluatului, predospirea, modelarea, dospirea, coacerea, răcirea și congelarea rapidă (doar pentru produsul copt congelat).Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – mai 2024Abonamente, AICI!
Producătorii agricoli din România, cel mai puternic afectați de importurile din Ucraina, ar urma să primească cele mai mici despăgubiri din rezerva de criză a Uniunii Europene.
România are alocată de către Comisia Europeană, potrivit datelor Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), o sumă totală de 10 milioane de euro, comparativ cu Polonia, care va primi 30 de milioane de euro, și Bulgaria, care va primi 16 milioane de euro, reprezentând compensații din rezerva de criză a Uniunii Europene.
„Așa cum a fost și în cazul Schengen, această situație este încă o dovadă că avem lideri politici irelevanți la nivel european, incapabili să ne apere interesele argumentat, cu date, cifre și argumente care să ne susțină interesele în UE. Îi cer președintelui PSD, Marcel Ciolacu, să îl retragă de urgență din funcție pe ministrul Agriculturii, Petre Daea, pentru modul dezastruos în care a negociat compensațiile de la Comisia Europeană. Fermierii români sunt nedreptățiți din cauza irelevanței politice în negociere la vârful Ministerului Agriculturii și a incapacității administrației de a susține argumentat și cu cifre relevante interesele sectorului agricol românesc. Răspunderea pentru negocieri, pentru argumentele și datele trimise Comisiei Europene îi aparține integral ministrului Daea și, cum responsabilitatea politică este a partidului care l-a desemnat ministru, Marcel Ciolacu se face responsabil de aceste consecințe și trebuie să răspundă pentru fiecare minut pe care Petre Daea îl petrece la conducerea Ministerului Agriculturii. Modul iresponsabil în care ministrul Daea a tratat aceste negocieri, solicitările neargumentate și incapacitatea de a produce date care să faciliteze estimarea impactului real asupra agricultorilor români, faptul că România nu respectă regulamentul de raportare a stocurilor de cereale introdus de Comisia Europeană la începutul războiului din Ucraina au decredibilizat poziția de negociere a României și au dus la acest rezultat nedrept pentru producătorii de grâne români. În calitate de europarlamentar, fost comisar european și ministru al Agriculturii, îi voi cere comisarului pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală Janusz Wojciechowski să reevalueze impactul crizei cerealelor asupra agricultorilor români”, transmite europarlamentarul Dacian Cioloș.
Și europarlamentarul Dan Motreanu și-a arătat dezamăgirea față de modul în care MADR a negociat acordarea compensațiilor pentru fermierii români afectați de importurile de grâne din Ucraina. „Toată responsabilitatea pentru modul în care s-au purtat negocierile revine Ministerului Agriculturii. Aceste despăgubiri acordate din rezerva de criză a Uniunii Europene se bazează pe documentele pe care le-au prezentat ministerele Agriculturii din cele trei țări, România, Polonia și Bulgaria, iar țara noastră este în mod clar dezavantajată, având în vedere că prin România a trecut cea mai mare cantitate de grâne din Ucraina”, a precizat Dan Motreanu.
Potrivit calculelor organizațiilor profesionale, despăgubirile necesare producătorilor agricoli din România ating cifra de 200 milioane euro.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
„Exportăm furaje concentrate în loc de unt și brânză”. Nu-i așa că sunteți tentați să credeți că este un titlu din presa zilelor noastre? Pentru că, nu-i așa, și azi, în 2023, România exportă materie primă și importă produse finite?
Ei bine, titlul este din Revista Laptelui, februarie 1939. Da, la peste 80 de ani distanță, în 2023 suntem exact la fel ca în 1939. „Creșterea vacilor constituie cel mai bun mijloc pentru a asigura rentabilitatea în agricultură. Popoarele cu o cultură mai înaintată au înțeles de mult că transformarea produselor solului în produse animale constituie un însemnat isvor de câștig (...) La noi în țară cultura nutrețurilor este foarte puțin răspândită, iar furajele concentrate de care dispunem, cum sunt rezidiile oleaginoase, tărâțele, borhoturile uscate, etc, care ar putea completa în mod mulțumitor rația de hrană a animalelor noastre, în special a vacilor de lapte care sunt hrănite numai cu furaje ce au o valoare nutritivă foarte redusă, cum sunt paele, pleava, cocenii și așa mai departe, se lasă să treacă peste graniță. Vitele noastre sunt insuficient alimentate, iar noi exportăm cantități importante de furaje concentrate care ar putea foarte bine să fie întrebuințate în hrana animalelor noastre. Să fie transformate în produse animale, care au o valoare comercială mai mare.”
Sper că nu vă imaginați că sectoarele celelalte ale agriculturii arată altfel decât în urmă cu o sută de ani. Azi, pământul nu se mai lucrează cu plugul tras de boi. Avem utilaje cu sute de cai-putere, vorbim de digitalizare, tratăm culturile cu drone. România importă aproape integral tehnica și tehnologia anului 2023. Mentalitatea noastră, probabil, e de vină. În jurul nostru lumea evoluează, noi stăm pe loc, prin anii `30 sau poate pe la 1800. „Luptele de partid la noi nu-s lupte de principii ci de persoane. Ataci din spirit de partid adversari pe care-ţi dai seama mai târziu că trebuiai să-i respecţi. Dacă profesezi vreo ideie, aceasta e imediat tălmăcită greşit de adversari care nu caută adevărul ci acreditarea unei opinii personale.” – scria Mihai Eminescu. Tot de la Eminescu: „Toţi se pun la lucru şi caută un remediu, şi se văd mulţime de legişti, trăiţi în codice şi în procedură, care n-au văzut niciodată un plug, nu ştiu să deosibească grâul de ovăz sau de porumb, fără nici o cunoştinţă de munca câmpului, nici de obiceiurile ţăranilor, nici de nevoiele şi dorinţele lor, ignorând chiar limba ţăranului, [î]i vedem rezolvând în materie de arătură, de seceră, de prăşilă, de vite, de transporturi, cestii abstracte de drept. Oameni practici şi pricepuţi în materie, desperând d’ a înţelege aceste disertaţiuni, le spun în zadar că, înainte d’ a propune remediuri, trebuiesc studiate cauzele răului”.
Să mergem și la educație, iarăși cu un citat din poetul național al românilor: „Învăţătorii, care nici nu ştiu a scrie bine, dau în mâna copiilor cărţi pe care nici ei nu le înţeleg. Multe sunt plagiate neruşinate de pe cărţi străine, cu atât mai scandalos cu cât plagiatorii s-au dispensat până şi de cunoştinţa elementară a limbii române, dând textele într-o formă nemistuită şi necorectă, proprie a nimici simţul logic al şcolarilor. Aceştia, când au ajuns la capăt cu învăţătura, rămân cu capul plin de cunoştiinţe al căror înţeles nu l-au ştiut niciodată şi de care nu se pot folosi în niciun fel. Rămân, astfel. cu zilele încurcate, tăind câinilor frunză, până ce, prin intrigi şi umiliri care le pervertesc caracterul, ajung persoane publice, spre a continua, asupra generaţiei viitoare, sistemul de stricare a minţii şi a inimii.(…)”
Cred că de cel puțin 30 de ani avem la dispoziție o multitudine de pârghii pentru a evolua. Și, totuși... Să vedem opiniile cunoscutului filosof și psiholog Constantin Rădulescu Motru, care, în 1937, a publicat „Psihologia poporului român”. „Românului nu-i place tovărășia. El vrea să trăiască de capul lui.” Sau: „Românul este greu până se apucă de ceva, că de lăsat se lasă ușor.”
Ce ne lipsește nouă, românilor? Sufletul nou, zice Constantin Rădulescu Motru, care crede că am rămas înțepeniți în timp din cauza tuturor decepțiilor noastre. Noi nu dorim să ne unim bunurile așa cum fac „populațiile apusene”, dar dorim să învingem străinii în comerț și industrie, fiecare individual, vrând să avem o cultură a noastră originală.
Mai în zilele noastre, tânărul profesor de la Universitatea Babeș-Bolyai Daniel David, socotit unul dintre cei mai buni psihologi din România, a scris „Psihologia poporului român. Profilul psihologic al românilor într-o monografie cognitiv-experimentală”, o altă carte pe care vă recomand să o citiți și din care vă citez un adevăr despre noi, românii: „Din păcate, avem tendința să vedem schimbarea și viitorul ca pe un pericol. Asta este o chestie extrem de periculoasă, deoarece nu stimulează schimbări de paradigmă, nu stimulează spiritul antreprenorial. Schimbarea este văzută ca un pericol”.
Concluziile, să le tragă fiecare dintre noi și să facem cumva să reconfigurăm traseul poporului român. Spre bine.
În încheiere vreau să-i mulțumesc jurnalistului Gabriel Gherghescu, pentru că de la el am publicația din anul 1939, Revista Laptelui, în format tipărit.
Editorial de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – februarie 2023Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.htmlPrimul eveniment internațional de agribusiness din România, Romanian Agri Trade Summit se adresează tuturor categoriilor de jucători de pe piața dinamică a agribusiness-ului și beneficiază de participarea specială a lui Cezar Gheorghe, analist, expert în comerțul cu cereale. Romanian Agri Trade Summit propune un model inedit de eveniment în industrie, combinând în aceeași zi sesiuni de paneluri de discuții pe teme de impact în agribusiness cu o secțiune extinsă de expoziție. Se va desfășura la București, pe 22 februarie 2023, evenimentul fiind organizat de AGRI Column și Godmother.
Romanian Agri Trade Summit își propune să devină un eveniment de referință în agribusiness-ul internațional, reunind Vestul și Estul, Nordul și Sudul Europei și țările aflate în bazinul Mării Negre. Nume răsunătoare din agribusiness-ul internațional vin la București anul viitor în februarie pentru o întâlnire directă între fermieri, firme de trading, de distribuție, de procesare, de logistică, prin urmare tot spectrul de agribusiness de top din Europa.
„România și-a câștigat locul în agribusiness-ul global prin truda fermierilor, prin poziția geografică și prin efortul portului Constanța în aceste zile aspre. Totodată, este un moment în care România se află într-o poziție pe care trebuie să și-o adjudece în mod definitiv: cea mai bună poziție geostrategică în bazinul Mării Negre, care o poziționează drept cea mai predictibilă și sustenabilă `Origine` regională. Acest lucru a fost demonstrat de fapte și cifre, precum: titulatura de `The Power House` primită în 2021 datorită volumelor vândute în Egipt, care au surclasat Federația Rusă și Ucraina; confirmarea României ca principal rezervor de Originare cu porumb al Uniunii Europene; atestarea României drept principal producător de semințe de floarea-soarelui din Uniunea Europeană cu o marjă de 34% din totalul producției la nivel Unional; demonstrarea logisticii competitive a portului Constanța, România fiind placa turnantă a fluxurilor de marfă din Ucraina ce traversează înspre portul Constanța și înspre Uniunea Europeană”, punctează Cezar Gheorghe, AGRI Column.
Teme actuale stringente și cu impact major pentru agribusiness vor fi dezbătute la Romanian Agri Trade Summit în cadrul sesiunilor care vor ocaziona un dialog complex între analiști de renume, autorități și jucători majori din piața agricolă locală și internațională.
„Anii 2020 și 2022 au lăsat urme adânci din cauza secvențelor de secetă ce au diminuat potențialul volumelor fermelor românești. În plus, anul 2022 a fost unul în care invazia Rusiei în Ucraina a distorsionat piața româneasca a agribusiness-ului. Astfel, Romanian Agri Trade Summit este un moment în care colaborările dintre fermierii români și principalii cumpărători de mărfuri atât pentru industria de procesare internă, cât și pentru export se vor recalibra și reconfirma. Iar prezența cumpărătorilor premium va fi dovada vie a faptului că aceștia își îndreaptă toate soluțiile către România și că fermierii români reprezintă preocuparea principală”, a continuat Cezar Gheorghe.
Subiecte în dezbatere
Printre subiectele pe care Romanian Agri Trade Summit își propune să le dezbată în cadrul acestei prime ediții se numără: România 2022 versus 2007, o imagine în oglindă argumentată cu cifre; Importanța calității materialului genetic în dezvoltarea culturilor – productivitate și performanță; Complexitatea tranzacțiilor comerciale – înțelegerea și construcția de parteneriate între fermieri și cumpărători, dar și dezbateri legate de potențialul României pe termen mediu și lung, tendințele în agribusiness și multe altele. Agenda completă a evenimentului poate fi consultată pe site-ul dedicat Romanian Agri Trade Summit.
„Industria de agribusiness este una dintre cele mai dinamice, atât la nivel local, cât și internațional și unul din domeniile în care ne bucurăm că suntem implicați deja de câțiva ani, prin organizarea de evenimente de top care reunesc cei mai importanți jucători de pe piață. Prin Romanian Agri Trade Summit ridicăm din nou standardul, organizând primul târg internațional de agribusiness din România și facilitând astfel discuțiile strategice și de business între jucători de renume din toată Europa, ceea ce va aduce multiple beneficii tuturor participanților”, a declarat Valentin Văcăruș, Managing Director Godmother.
Primei ediții Romanian Agri Trade Summit i s-au alăturat deja, în calitate de parteneri, Corteva Agriscience™ (Gold), Boromir (Silver), COMVEX (Silver) și East Grain (Silver), precum și trei din „companiile ABCD”, liderii tradingului de cereale la nivel mondial: ADM (Silver), Bunge (Silver) și Cargill (Silver).
Evenimentul este sprijinit în calitate de parteneri media de către: Gazeta de Agricultură, Revista Fermierului, România Agricolă, Business Press Agricol și Cotidianul Agricol.
Biletele de participare la Romanian Agri Trade Summit se vor pune în vânzare în ianuarie 2023 prin intermediul site-ului dedicat www.agritradesummit.ro, care include și un formular de contact pentru companiile care doresc mai multe detalii sau doresc să se alăture evenimentului în calitate de expozanți sau parteneri.
Despre AGRI ColumnAGRI Column este un furnizor de servicii complexe și complete în România și în țările riverane Dunării, iar raportul de piață AGRI Column este o inițiativă unică în agribusiness-ul românesc. Prin numerele publicate săptămânal este analizată piața la nivel local, regional și global pentru principalele mărfuri (grâu, porumb, semințe de floarea-soarelui, semințe de rapiță, boabe de soia etc.), se fac previziuni pe termen mediu și scurt și sunt oferite informații în exclusivitate despre statusul real al pieței din România.Raportul AGRI Column este folosit ca instrument de lucru de companii din România, Serbia, Ungaria, Bulgaria și Turcia și utilizat ca mediu de informare corectă de către Guvernul României, instituția Prezidențială și de către Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR). În plus, AGRI Column este citat adesea de către Reuters, Bloomberg, Financial Times, iar cifrele sale sunt confirmate prin rapoartele USDA.AGRI Column este generator de soluții în fermele din România, un mediu educativ ce transferă know-how către entități juridice prin programe complexe de instruire în agribusiness și un generator de procese de învățare pentru noile generații de fermieri în cadrul programelor Tineri Lideri pentru Agricultură și Antreprenor 4.0, susținute de către Clubul Fermierilor Români.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Problemele prezentate recent de Asociația Grânarii Iași, cu ocazia vizitei europarlamentarilor din COMAGRI în porturile Constanța, Agigea și Galați, au fost dezbătute de Comisia pentru Agricultură din Parlamentul European la inițiativa președintelui acestui for, eurodeputatul german Norbert Lins. Acesta a adus în discuție constrângerile de logistică, prețurile ridicate la încărcarea și transportul de cereale locale și ucrainene, soluțiile limitate de depozitare, precum și managementul trasabilității mărfurilor în principalele porturi din România.
„Lucrurile sunt în ordine dacă luăm în perspectivă întreaga Românie și întreaga Polonie, însă dacă e să ne gândim la regiunile afectate – Moldova din România și regiunea din sud-estul Poloniei, aceste regiuni sunt altfel afectate și pe agricultorii de acolo nu-i prea interesează dacă un agricultor din vestul României sau din vestul Poloniei nu prea este afectat. Agricultorii din regiunea Moldovei văd cum propriile existențe le sunt amenințate, deci trebuie să înțelegem care sunt consecințele și efectele asupra regiunilor în sine”, a punctat europarlamentarul Norbert Lins, care propune măsuri compensatorii urgente, inclusiv o ajustare a Politicii Agricole Comune în sprijinul celor afectați de criza cerealelor din Ucraina. Și ceilalți europarlamentari au avut intervenții prin care au accentuat importanța limitării unor efecte negative ale solidarității față de Ucraina asupra fermierilor români și polonezi.
Consecventă în reprezentarea tuturor fermierilor din regiunea Moldovei, Asociația Grânarii Iași reiterează situația extrem de dificilă prin care trece sectorul agricol din cauza secetei care poate prejudicia peste 50% din producția de semințe de floarea-soarelui și peste 85% din producția de porumb a acestui an. „Susținem cu tărie inițiativa lansată de Alianța pentru Agricultură și Cooperare, din care facem parte, privind declararea stării de calamitate în localitățile/județele unde mai mult de 50% din suprafața acoperită de o cultură este afectată, având în vedere că majoritatea contractelor pentru inputurile cu preț crescut din cauza crizelor existente la nivel global vor ajunge la termen la sfârșitul lunii iulie 2022”, arată Asociația Grânarii Iași.
Președintele, premierul și ministrul Agriculturii din România sunt chemați ca împreună cu organizațiile de fermieri să elaboreze în regim de urgență proiectul de țară referitor la agricultură, cu un plan strategic pe termen lung care să vizeze irigațiile, valorificarea prin procesare națională a materiilor prime produse în agricultură, negocierea PNRR și PNS în sprijinul real și coerent al tuturor agricultorilor din țara noastră, subliniază Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii Iași.
Reamintim că, o delegație de eurodeputați din COMAGRI s-a deplasat în România pentru a analiza situația critică din porturile Constanța, Agigea și Galați și efectele presiunii transporturilor de cereale ucrainene asupra agriculturii românești. Vocea femierilor din regiunea Moldovei a fost reprezentată de Asociația Grânarii Iași, prin directorul Simona Man și vicepreședintele Dan Tiberiu Stan.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Fermierii români atrag atenția, într-o scrisoare deschisă adresată președintelui Klaus Iohannis și premierului Nicolae Ciucă, că, în contextul regional și european actual extrem de tensionat și de complicat pentru toate domeniile, au nevoie de stabilitate și de predictibilitate.
„Avem nevoie ca agricultura să poată continua să fie un furnizor credibil de securitate alimentară, devenită dimensiune esențială a securității! Din acest motiv, ne exprimăm încrederea că coaliția de guvernare și noul deținător al portofoliului Agriculturii își vor asuma politic continuarea proiectelor începute de fostul ministru Adrian Chesnoiu, pe care le considerăm de importanță vitală pentru lanțul valoric agricol și, în general, pentru economia românească, fie că vorbim despre renegocierea PNRR-ului în vederea introducerii investițiilor în sistemul național de irigații, de definitivarea planului strategic pentru Politica Agricolă Comună (PAC), de reglementarea legii salarizării în agricultură și sectoare conexe, de soluții pentru gestionarea durabilă a riscurilor agricole etc. Subliniem încă o dată că proximitatea față de zona de conflict (cu toate efectele asociate, de la presiunea exercitată asupra prețurilor și tarifelor și până la perturbări în aprovizionarea cu combustibil), seceta severă și lipsa sistemelor de irigații, infrastructura rutieră și feroviară deficitare, constituie provocări majore pentru producătorii agricoli, asupra cărora decidenții politici ar trebui să se aplece cu prioritate”, se arată în scrisoarea deschisă a Asociației Producătorilor de Porumb din România, semnată de președintele APPR – Nicolae Sitaru.
Totodată, în opinia fermierilor, trebuie intensificat dialogul cu Comisia Europeană pentru lămurirea și finalizarea opțiunilor de politici și instrumente de sprijin pentru perioada de programare 2023-2027 ale României, pentru că orice tergiversare poate avea consecințe grave în alocarea bugetului PAC. „Sperăm că vom putea contribui la forma finală a PNS ca parteneri ai MADR în cadrul grupelor de dialog civil. Avem nevoie de voință și de coerență politică, de un calendar ferm, cu obiective clare și responsabili delegați. Avem nevoie de opțiuni înțelepte, care să asigure continuitate și stabilitate și să ducă la rezolvarea problemelor grave cu care se confruntă sectorul agricol românesc”, a conchis Nicolae Sitaru.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
O delegație a Asociației Grânarii Iași s-a întâlnit, săptămâna trecută, la sediul Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR), cu ministrul Adrian Chesnoiu, pentru a discuta despre cele mai importante probleme cu care se confruntă fermierii din regiunea Moldovei.
Principalele subiecte și solicitări discutate la MADR au fost: sprijinul pentru înființarea unei unități de procesare a produselor oleaginoase în zona de Nord-Est a țării, actualizarea hărții zonelor cu constrângeri naturale și specifice prin includerea unor teritorii semnificative din regiunea Moldovei, măsuri care să limiteze creșterea prețurilor la carburanți pentru sectorul agricol și un buget suplimentat în cazul fondurilor europene destinate capitalului de lucru.
Reprezentanții asociației au reiterat nevoia unui sprijin susținut pentru mari capacități de procesare în contextul războiului din Ucraina și s-au declarat în favoarea unui parteneriat cu statul român care să presupună inclusiv alocări sau linii de finanțare în completarea sumelor prevăzute în Planul Național Strategic.
În problema zonelor cu constrângeri naturale și specifice, reprezentanții MADR au precizat că vor analiza solicitările asociației, ținând cont de studiile și de previziunile instituțiilor abilitate care plasează, fără echivoc, teritorii vaste din regiunea Moldovei în rândul celor care necesită intervenții suplimentare pentru a depăși disparitățile existente și viitoare, în conformitate cu metodologiile europene.
„Considerăm că argumentele noastre trebuie să fie luate serios în seamă de către autoritățile de la București, iar exemplul unor măsuri propuse de state membre ale Uniunii Europene în direcția limitării prețurilor pentru carburanți ar trebui să se reflecte și în planurile MADR pentru agricultura românească”, a spus Emil Bălteanu, președintele Asociației Grânarii.
Nu în ultimul rând, reprezentanții Grânarii Iași au cerut ca absolut toți solicitanții microgranturilor și granturilor de capital de lucru de la măsurile 1 și 2 ale schemei de ajutoare de stat pentru fermieri și antreprenori din sectorul agroalimentar să fie incluși la plată, evitând astfel un criteriu arbitrar de tip primul venit - primul servit.
„Asociația noastră militează pentru măsuri care să vină în sprijinul agriculturii românești și solicită un dialog constant cu Ministerul Agriculturii pentru a găsi soluții în acest sens, astfel încât autoritățile să structureze, pentru început, un nou Plan Național Strategic compatibil atât cu cerințele fermierilor, cât și cu recomandările Comisiei Europene. Din acest motiv, AGRIVENTURA, cel mai mare eveniment agricol din Moldova, care va fi organizat în perioada 30 iunie – 2 iulie, va include, pe tot parcursul celor trei zile, dezbateri cu autorități naționale și europene, specialiști și cercetători în domeniu, precum și fermieri cu angajamente serioase în regiune, pentru a sublinia importanța politicilor publice care să avantajeze atât antreprenorii din agricultură, cât și consumatorii produselor de profil”, a punctat Emil Bălteanu.
Foto: Asociația Grânarii
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html