Familia Pârvu de la Sârbova, din județul Timiș, este dedicată trup și suflet creșterii animalelor. Dacian Pârvu este medic veterinar și a renunțat la munca din Ferma Didactică a Universității de Științe ale Vieții din Timișoara pentru a pune pe picioare propria fermă în care lucrează împreună cu soția, Luminița Pârvu, iar când timpul le permite, părinților li se alătură cele două fiice.

În ferma familiei Pârvu sunt crescute 350 de ovine, 37 de vaci de lapte și doi cai din rasa Ardenez. Dacian Pârvu împarte munca la fermă cu soția, Luminița, care se ocupă de vacile de lapte pe care le hrănește și le mulge zilnic. Când au vreme, încalță cizmele de cauciuc și cele două fete ale familiei, pentru că mâna de lucru din agricultură este scumpă și rară. Cam așa arată imaginea succintă a unei afaceri de familie, centrată pe zootehnie, ramura cea mai solicitantă a agriculturii.

Prin procesare, laptele ar valora mai mult

Când am ajuns în ferma de la Sârbova (Timiș), am remarcat niște baloți de lucernă, ceea ce m-a dus cu gândul că au fost probleme cu stocul de furaje. „Am fost nevoit să mai cumpăr ceva lucernă, pentru că anul trecut am avut probleme din cauza ploilor în exces. Prima coasă n-am reușit s-o tai la timp, a plouat, apoi a îmbătrânit și nu am avut calitate, iar la vaca de lapte dacă nu ai calitate la fân, n-ai nici producție. Eu nu le dau siloz, nici nu produc în cantități mari și poate de aceea nu-mi iese perfect, așa că le furajez doar cu fân, lucernă și cereale. E important să producem un lapte de calitate, pentru că îl dăm la cineva care face cașcaval din el și de la siloz a avut ceva probleme cu aciditatea, așa că m-a rugat, dacă se poate, să hrănim vacile doar cu fân. Singura problemă este că furajarea cu fân crește costul de producție al laptelui. Cum n-am avut destul, am fost nevoit să mai cumpăr, așa că la vară, vreo două luni o să muncesc să-l achit. Asta e…”, spune Dacian Pârvu.

Nu-l las însă pe fermier să intre în prea multe detalii care țin de ferma de vaci cu lapte, de care se ocupă soția sa, Luminița Pârvu, și o întreb pe aceasta cum se descurcă cu animalele. „Avem 37 de capete bovine din rasa Bălțată românească. Eu mă ocup de muls, soțul mă ajută la curățat. Lucrăm doar noi doi la ele. Din fericire, soțul este medic veterinar și chiar n-am avut probleme în ceea ce privește sănătatea animalelor. Cred că de doi ani n-am avut nici măcar hipocalcemii sau, dacă au fost, au fost foarte ușoare. Acum a fătat o vacă. Le lăsăm să fete singure și până acum n-am avut probleme. Mulgem între 20 și 25 de litri pe zi, în funcție de mâncare, de vacă, de ciclul de lactație. Avem vacă de la care mulgem și 30 de litri pe zi. Pe medie, mergem undeva cu 15 -16 litri pe zi, pe toată perioada de lactație, de 200 și ceva de zile pe an. Calitatea laptelui este în schimb foarte bună, cu o proteină excelentă și grăsime de 3,8 – 4%”, arată Luminița Pârvu.

Din ferma familială de la Sârbova, laptele pleacă în localitate la un mic producător de cașcaval, iar o altă parte ajunge la piață prin intermediul unui alt localnic. „Noi nu avem timp să mergem la piață. Dacă am putea și să procesăm, și să vindem noi direct în piață, ne-ar fi mult mai bine. Ne-am gândit să depunem un proiect pentru procesare, dar am renunțat, pentru că e foarte greu. În doi, să și mulgi, să te și ocupi de animale, să și procesezi și să mergi și la piață e, practic, imposibil. Mi-ar fi plăcut foarte mult să putem procesa laptele. Sunt sigură că, prin procesare, valoarea litrului de lapte s-ar dubla. La comandă, mai facem o brânză dulce sau o smântână, dar în general vindem laptele crud. Vindem direct și în sat și sunt zile în care nu facem față. Mai este un crescător de vaci în sat cu un efectiv mai mare și nici el nu face față”, a precizat Luminița Pârvu.

Cooperativa, posibilă rezolvare a problemelor

Din păcate, adaugă Dacian Pârvu, au scăzut efectivele de animale. „Oamenii s-au dus la lucru la oraș, au vândut pământurile, și-au aranjat frumos casele și-au pus flori în fața caselor… La majoritatea arată mai bine decât la noi, pentru că nu avem vreme. Ați văzut, au fost demonstrațiile agricultorilor. Cu cine să ieși la proteste? Aici mai suntem vreo doi-trei crescători. Ieșim noi să luăm atitudine? N-am putut să mă duc la proteste… S-o las pe nevastă-mea singură, cu toate pe cap? Apoi, crescătorii de animale nu prea s-au regăsit în protestele astea, pentru că în primul rând nu au timp și în al doilea rând pentru că suntem foarte împrăștiați pe sectoare, fiecare cu problemele lui. Am mai vorbit cu colegi din branșă, nu reușim să ne organizăm cum trebuie. Mulți spun că o formă de organizare ar fi cooperativa agricolă. Bun, dar ea te reprezintă când vinzi. După mine, ar fi fost bun un sindicat al fermierilor din toate domeniile agriculturii, care să aibă reprezentanți la toate nivelurile și de la cel cu 20 de vaci, și de la cel cu 200, să ne apere drepturile. La negocieri au fost oameni pe care protestatarii nu i-au recunoscut drept lideri. Au fost la discuții, s-au înțeles, au ieșit cu ministrul de braț, s-au și pupat, dar ei nu au fost la proteste, adică unii au protestat și alții au negociat. După primele proteste, au obținut un ajutor pentru grâul rămas în depozit. Toată lumea s-a bucurat, numai că atunci când s-au dat banii, aceștia au ajuns aproape toți la fermierii mari, pentru că depozitare nu înseamnă podul casei. Depozitare înseamnă un spațiu autorizat, înseamnă cantități înregistrate, cu acte de intrare-ieșire. Suta de euro s-a dat doar pentru vegetal și vaca de carne, eu am de lapte, așa că n-am primit nimic. Până la urmă, cine a câștigat dintre cei mici? Foarte puțini, procentual în raport cu cei mari. Dacă eram mai bine reprezentați, probabil că ar fi fost ajutate toate categoriile de fermieri. De fapt, noi, ăștia mici, nu cred că suntem reprezentați în vreun fel. Sindicatul fermierilor ar trebui să aibă reprezentativitate inclusiv la nivelul Ministerului Agriculturii, în așa fel încât să nu apară legi tâmpite, pe care mai apoi să nu știi cum să le îndrepți.”

Poate că e vremea ca fermierii de la noi din țară să învețe și ei lecția unității. E momentul, poate, să depășească neîncrederea și suspiciunea dintre ei și să găsească oamenii potriviți, care să le reprezinte corect interesele. „De acord, zice Dacian Pârvu. Inclusiv la nivel de cooperativă. Din ce am văzut la cooperativele care funcționează, cel care se ocupă de cooperativă nu este producător. Pe omul ăla îl plătești, are vreme să alerge, îl chemi la ședințe când e cazul, că dacă pui unul dintre membrii cooperativei, ăsta va trage spuza pe turta lui, cum se spune. Și dacă nu o face, tot va exista suspiciunea. Apoi este problema timpului pe care nu-l ai. Eu ar trebui să vând tot acasă ca să mă pot ocupa de funcționarea unei cooperative. Când m-am băgat, trebuie să fiu acolo. Eu nu pot să le spun că nu ne vedem la ședință pentru că-mi fată o vacă…”

Ițele încâlcite ale subvențiilor

Am continuat discuția cu Dacian Pârvu despre creșterea oilor, acestea fiind mai numeroase în ferma de la Sârbova. „În România, mielu-l vinzi de Paște și porcul la Crăciun. Restul sunt povești… Cererea pieței pe carnea de ovină este fluctuantă. Nu avem siguranța că vom primi un preț bun și toamna. Între timp, mielul suge, nu mulgi nu faci brânză, nu vinzi lapte, plus că ai alte cheltuieli cu mieii pe care vrei să-i finisezi până în toamnă. Ai cheltuieli și nu ai garanția că prețul va fi unul corect. Așa că noi, ăștia mici, ne descurcăm cum putem. N-așteptăm nici mila statului. Dacă vine subvenția e bine-venită, dar vindem atunci când primim preț, or, de regulă, prețul se plătește la Paște.”

L-am întrebat pe fermier cât de importantă este pentru el subvenția și dacă i se pare complicat să o obțină. Iată și răspunsul: „Fermierul ar trebui să le știe pe toate. Ar  trebui să fie abonat inclusiv la Monitorul Oficial, să știe și legislație, și contabilitate. Normal ar fi să ne ajute cei de la APIA. De ani de zile mă încadrez la același tip de subvenție la oaie, la vacă, la pășuni și la furaje. De ce trebuie să fac dosar în fiecare an? Ar trebui să nici nu mai merg la APIA, decât dacă apar modificări. Dosarul ar trebui să se depună de la sine, mai ales că au acces la baza de date a DSV-ului, la baza de date a celor de la asociațiile de profil. De-acolo ar trebui să-și ia toate datele. Numai că și lor le vin tot felul de ordine și contra-ordine peste noapte și le este frică să mai ia decizii.  Acum, cu subvenția la oaie, eu, unul, nu mai înțeleg nimic. L-am auzit pe ministru vorbind despre oaie și nu am înțeles nimic. Na, poate sunt eu mai slab pregătit. Acum banii se împart la toată lumea de-a valma. Ar trebui totuși ca subvenția asta să se dea, o dată pe cap de animal, cum a fost dintotdeauna, dar și pentru calitate, pentru că ai intrat în COP. La mulți le este frică și nu intră. Le-am spus și colegilor mei, atât timp cât se dau niște subvenții, încercați să le luați pe toate. Banii ăia îi luați tot pentru animale și să vă dezvoltați tot voi. Dacă sunt disponibili, luptați-vă să-i luați. COP-ul înseamnă niște bani în plus, dar îi primești ca să te motiveze să faci calitate. Ei se tem de controale. Da, domnule, veniți și bonitați mieluțele la prima fătare, bonitați junincile la prima fătare. Nu vine nimeni să-ți facă o bonitare. Și scoateți prostiile cu anul de referință. Cum adică an de referință? Păi eu am avut vaci în 2017 și tu-mi dai subvenție încă zece ani după. Sunteți nebuni? Poate le-am vândut, nu că am făcut vreo afacere, deși unii, probabil, au făcut o afacere din asta, dar eu le-am vândut că am avut o problemă și nu le-am mai putut ține. Acum, că mai ia subvenție, nu mai este el de vină, dacă regula îi permite. Dă-mi subvenție pe litrul de lapte vândut la procesator! Procesatorul poate să-mi dea un leu patruzeci de bani, că atâta poate el. Dă-mi tu, stat, diferența, să trăiesc și eu. Se presupune că ai oameni bine pregătiți în minister care știu să facă un calcul corect la litrul de lapte. Dacă prețul este de trei lei pe litru, îi mai pun un leu cincizeci, dar banii să-mi intre la finalul lunii, când intră și cei de la procesator. Dă-mi subvenție pe kilogramul de carne de miel vândut sau la cea de vită și-atunci nu trebuie să-i omorâți pe intermediari, că o să dispară singuri. N-avem porc? Ne plângem că importăm peste 80% din  carnea de porc? Deschideți abatoarele și lăsați oamenii să crească porci!”.

Laptele de oaie din ferma familiei Pârvu ajunge la o fabrică din zonă. „Am mai primit oferte și din altă parte, ne zice crescătorul, dar am preferat să mergem în continuare cu procesatorul de la Izvin, mai ales că banii cu care am cumpărat fânul i-am primit în avans de la fabrică. Una peste alta, anul trecut am primit un preț bun pentru laptele de oaie, șase lei pe litru.”

Schimbarea rasei și reducerea efectivului

Dacian Pârvu intenționează să schimbe o parte din efectivul de oi și să aducă în fermă rasa Lacaune, specializată pe lapte, deoarece acesta are un preț bun, la ora actuală.

Totodată, crescătorul de la Sârbova ar mai reduce numărul de animale din fermă, deoarece pășunea îl limitează. „N-aș mai ține un efectiv așa mare, pentru că nici pășune nu este destulă. În total am 30 de hectare de pășune, dar nu este toată grupată, am 12 ha într-un loc, 10 ha în altă parte și tot așa, la un efectiv total de 350 de oi și 37 de vaci. Sârbova nu prea are pășune. Am prieteni la Buziaș care au 70 ha de pășune într-un singur lot. Eu dacă mă duc cu oile pe două hectare, se duc o dată și se întorc, după care se uită la mine, că nu mai au ce mânca, deci, pentru mine pășunea este un factor limitativ. Noi nu facem o exploatare intensivă, pentru că ne dorim o altă calitate, și la carne, și la lapte, și atunci mergem pe varianta extensivă, în care pășunea are un rol foarte important.”

Prin schimbarea rasei, Dacian Pârvu vrea să crească producția de lapte în ferma de ovine. „Oile Lacaune, spun specialiștii, au un potențial maxim de producție de 5 litri de lapte pe zi și o medie de 3 litri. Eu m-aș mulțumi și cu o producție de 2 litri zilnic, având în vedere că de la Țurcană nu mulg nici măcar un litru.”

Oile familiei Pârvu sunt mulse de cei doi proprietari. „N-am fost vreun mulgător înainte, însă nevoia te învață. Acum pot să spun că sunt. Mai avem pe cineva care ne dă oile în strungă și ne mai ajută fetele când sunt acasă. Ar fi o chestie faină cu mulsul mecanic, că atunci aș mulge singur. Cu un  efectiv de o sută de capete m-aș descurca fără probleme. Rămâne ca o provocare de viitor”, spune Dacian Pârvu.

Am remarcat pasiunea crescătorului, dragul lui pentru animale. De asemenea, nu puteam trece cu vederea doi cai frumoși, Ardenezi, și am vrut să aflu povestea lor. „Am cumpărat o mânză cu 400 de euro. Sunt cai foarte frumoși, cu coada și coama galbenă, chiar deosebiți. Ne-am pus întrebarea, bun, da’ ce facem cu calul? Așa că, după doi ani, am vândut iapa cu 1.500 de euro. Am vândut-o la Câmpulung Moldovenesc. Acolo oamenii folosesc caii la pădure să tragă lemne cu ei. Omul la care am vândut calul l-a pus la ham. Mi-a zis că așa cal cuminte n-a avut niciodată. L-a pus și pe Facebook, cu poză. Acuma, normal că noi l-am văzut. După ce l-am vândut, am devenit dușmanul numărul unu din familie. M-a certat soția toată săptămâna, că de ce l-am vândut... Mi-a tot arătat poze cu cai de vânzare. Până la urmă, l-am sunat pe cel la care am vândut iapa și l-am întrebat cât îmi cere pe ea, să mi-o aducă înapoi acasă. Omu’ a zis bine și mi-a vândut-o după o săptămână cu 3.700 de euro. Asta da afacere!”

În încheiere, Dacian Pârvu a ținut să spună că: „Deși stăm la sat, cu foarte puțină lume mai poți să stai de vorbă despre animale. Înainte, toată lumea avea animale, toată lumea avea ce să povestească despre ele. Acuma sunt tot mai puțini. Dacă mai mergi pe undeva și începi să povestești despre animale, ești privit ca un ciudat. Noi nu vrem să impresionăm pe nimeni cu nimic, pur și simplu ne plac”.

Ca urmare a declanșării, pe teritoriul țării noastre, a epidemiei de pestă porcină, cu efectele fatale pe care le știm cu toții pentru efectivele de suine, creșterea porcilor a primit o lovitură serioasă. Cu toate acestea, sunt și dintre aceia care se arată optimiști în privința viitorului acestei îndeletniciri, cel puțin pentru cei care cresc rasele Mangalița și Bazna.

Creșterea animalelor începe să fie privită din ce în ce mai mult, de către cei care locuiesc în mediul rural, ca o afacere și nu ca o îndeletnicire gospodărească. Schimbările culturale au determinat modificarea comportamentului acestora, împărțindu-i în două categorii. Pe de o parte, pe unii îi determină să renunțe definitiv la a crește animale, preferând un regim de viață asemănător cu cel urban, achiziționându-și carnea de la producători sau comercianți, iar pe de altă parte, alții își intensifică preocuparea pentru animale încercând să-și redimensioneze veniturile prin creșterea intensivă a lor. La această schimbare contribuie și impunerea cu o mai mare strictețe a unor reguli sanitare pe care unii vor, alții nu, să și le asume. 

Despre rasele de porci Bazna și Mangalița se spune că ar fi niște rase autohtone, dar cu greu mai găsești pe cineva care să le crească. Cu o carcasă pe care întreprinderile de industrializare a cărnii o evită, cu o cantitate mai mare de grăsime, de care cei mai mulți se temeau că le-ar afecta sănătatea, aceste rase au ajuns mai mult o poveste. Acum sunt mulți care și-au schimbat opinia în legătură cu calitatea cărnii, pe care au început să o aprecieze mai mult. Dar carnea lor, fiind rară, este deja un lux, cu un preț corespunzător. De aici și revenirea lor în atenția crescătorilor, pentru care, dintr-odată, este o afacere bună. Optimismul este afișat de doamna Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România: „Este un trend ascendent de care ne bucurăm foarte mult și mai ales în ultimii doi ani. Simpli gospodari care până acum creșteau doar pentru consum propriu câte un animal și-au dat seama că e rentabil să ții aceste rase și au devenit fermieri, dintr-o gospodărie. E îmbucurător să vezi cum cresc de la o scroafă la zece sau chiar la o sută de scroafe de reproducție. Cine are 100 de scroafe e om bogat, în momentul de față”. 

Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România

O asociație cu o istorie scurtă

Asociația despre care vorbim, care a ajuns la 150 de membri în prezent, s-a înființat în 2015. „Aveam doar cinci membri la vremea respectivă, în 2016 s-au identificat mai mulți crescători, care au devenit ulterior membrii noștri. Numărul a crescut constant, de la cinci la câteva zeci de ferme, cel mai mult am explodat, ca număr, în 2018, când programul de susținere a Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România, acel program de minimis, a intrat în vigoare, iar prin Ministerul Agriculturii au fost identificate foarte multe ferme de care noi habar nu aveam, aproape toți devenind ulterior membri în asociație, iar astăzi putem spune că, după patru ani de program, ne-am stabilizat la 150 de crescători. Bineînțeles, unii pleacă, alții vin, dar un număr constant este de 150 și credem că vom mai crește”, ne spune tot Maria Dan.

Dimensiunea fermelor membrilor asociați este foarte variată: „Începând cu 10, 50 de animale, ajungând la sute de exemplare. Cei mai mari fermieri au în jur de 500-600 de capete, dar aici vorbim atât de matcă, adică scroafele și vierii de reproducție, cât și de tineret și purcei, care vin și pleacă din fermă. Ceea ce intră în Registrul genealogic este întotdeauna matca, adică scroafele de reproducție pentru care se și acordă subvenții de către statul român — pentru care mulțumim frumos și pe această cale —, dar și tineretul, care intră ulterior în registru, dacă se solicită acest lucru de către fermier”, detaliază doamna secretar general al asociației. De altfel, ei nu impun certificate zootehnice membrilor, doar cei care doresc să-și dezvolte fermele au nevoie de așa ceva. Pentru consumul propriu sau pentru a vinde direct către populație pot să o facă și fără certificat de origine.

Pandemia și pesta, fără prea mari efecte

Este interesant ce ne spune Maria Dan despre efectul pandemiei asupra crescătorilor de animale, care, după părerea sa, au reacționat pozitiv la o amenințare reală, precum cea a izolării din pandemie: „În pandemie românii, în calitate de consumatori, și-au dat seama că trebuie să se autogospodărească, să aibă un porc, să aibă găini pe lângă casă și să nu mai depindă doar de acea alimentară din colț sau de unde o fi. Așa că au început să-și lucreze pământul, să populeze cu animale și să nu aibă probleme de supraviețuire. Și pentru că în 2020 au fost oarecum nevoiți să facă treaba asta, după ce au consumat, au tăiat porcul de Mangalița sau de Bazna, și-au spus «vreau și anul viitor să mănânc un porc de Bazna», așa că au trecut la reproducție. Și trecând la reproducție, și-au dorit mai mult, și-au dorit să fie de rasă pură, așa că au venit în asociație”. După cum ne povestește în continuare doamna Dan, nici măcar pesta porcină nu i-a afectat prea mult: „Boala nu pătrunde în fermă, nici pe calea aerului și nici pe altă cale, o aduce omul. Să știți că în toate cazurile, într-un final, dacă investighezi bine, agentul cel mai vinovat a fost omul, acolo unde s-a întâmplat. Pentru că nu a avut grijă. Adică avem un filtru sanitar. Hai să trecem prin el, hai să ne schimbăm hainele, hai să ne schimbăm încălțămintea, hai să nu intrăm la porci oricum. Dacă avem clienți, clienții pot să stea și în afara gardului, nu trebuie să intre neapărat în fermă. Deci sunt niște măsuri atât de ușor de îndeplinit, încât doar dacă ești neglijent ți se întâmplă. Evident că dacă am venit de la vânătoare, de exemplu, și intru direct să hrănesc porcii, fără să trec prin filtrul sanitar, fără să mă spăl, că mă grăbesc, cu siguranță mâine ai boala în fermă. Trebuie să fii conștient că boala există și să te ferești. Exact cum ferești familia de boli, așa să te gândești la ferma ta. Pe toți cei care sunt membrii noștri, înainte de a se înscrie în asociație, i-am învățat cum să se ferească de această boală, prin planul de biosecuritate pe care fiecare și-l elaborează, îl duce la DSV și îl aprobă, și pe urmă îl și aplică, asta e o protecție extraordinară ca virusul să nu pătrundă în fermă. Pe urmă, ca să poți să faci reproducție în rasă pură, la fel, trebuie să fii bine disciplinat și să respecți acel Regulament pe care noi îl avem și îl punem în vedere la înscrierea fiecărui membru, așa încât putem spune despre pesta porcină, în al cincilea an de când vorbim despre această boală, că am avut doar cinci ferme afectate. Este infim numărul, față de 150 de membri permanenți. Deci numeri pe degetele de la o mână cazurile pe care le-am avut”.

Schimbările bruște creează probleme

Așadar, sunt reguli pe care dacă le respecți îți faci un bine ție însuți, dar sunt și reguli care te copleșesc, mai ales dacă te iau prin surprindere și nu ești obișnuit cu ele, și nici nu ai timp să te obișnuiești. Ca atunci când schimbi regulile în timpul jocului. Despre o astfel de legiferare ne-a vorbit Maria Dan: „Regulamentul european 544, care a venit în acest an ca o obligație a României, ne-a afectat, pentru că spune că doar fermele declarate conforme au voie să vândă animale vii. Și a venit peste noapte, adică nu ne-a dat un termen, de cinci-șase luni sau cât ar fi, ca să ne pregătim. Ca să fii declarat o fermă conformă, în afară de faptul că ai acel plan de bio-securitate, pe care ei îl verifică, trebuie să faci și o serie de analize la efectivul pe care-l ai. Oamenii nu știu și se sperie, pentru că vine ca o obligație: «Gata, de mâine nu mai vinzi animale». Nu poți să faci așa ceva! Când ai de vândut, un animal are un preț, ai un client pe moment, mâine s-ar putea să-l pierzi, crește animalul, normal că nu mai poți să-l dai la același preț, ți-ai pierdut clientul. Nu poți să faci așa ceva, să oprești vânzarea animalelor peste noapte. Asta ne afectează și în momentul de față. Ca să obții statutul de fermă conformă durează. Nimeni nu te declară peste noapte. Durează o lună-două, în funcție de condițiile pe care le ai, timp în care tu trebuie să vinzi. Nu poți să te oprești din activitate”.

Nu cred că regulamentul în sine și procesul de obținere a conformității îi deranjează pe fermieri, ci, mai degrabă, modul precipitat în care se impune, direct cu restricții. 

În ceea ce privește asociația, ea se străduiește să îi ajute pe fermieri pe cât poate, dar fără mare izbândă, pentru că pâinea și cuțitul sunt în mâna celor care doar promit, dar nu fac mare lucru. Iată ce ne spune Maria Dan: „Noi, ca Asociație, am obținut în 2020 publicarea în Monitorul oficial a Legii 118, care acordă bani pentru înființarea de noi adăposturi și pentru tot ce ai nevoie să dezvolți o fermă de Mangalița și Bazna. Este o lege foarte bună, dar n-a putut să fie aplicată până în momentul de față din lipsă de fonduri. Este o lege națională, nu s-au găsit bani până în momentul de față de niciun Guvern ca să se aplice această lege. Până acum. Pentru că la ultima ședință la care am participat acum două săptămâni, dl ministru Barbu ne-a promis solemn, în ședință, că începând cu anul 2024 vor fi bani pentru aplicarea acestei legi, adică cei 10 milioane de euro de care avem nevoie la nivel de România. Și dacă fermierii noștri vor depune proiect de finanțare, cel puțin 50% din banii de care trebuie să dispună vor fi asigurați de stat”. Așadar, din 2020 încoace, nu s-au găsit bani, se vor găsi în 2024. Oare de unde? A, stai, 2024 este anul în care se găsesc bani. Deși ar trebui să se știe că în aritmetica voturilor numărul contează. Oare numărul crescătorilor de Bazna și Mangalița este suficient să disloce banii? Grea întrebare. 

Despre pașii pe care ar trebui să-i parcurgă un fermier pentru a avea o fermă conformă ne-a vorbit Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România: „Trebuie să depună o cerere la DSV-ul de care aparține, cum că dorește să devină fermă conformă; medicul zonal – dacă vorbim despre o fermă de gospodărie a populației – întocmește un referat, la fața locului, despre condițiile pe care le are omul; duce acel referat la DSV și se formează o comisie. Acea comisie se deplasează la fața locului și, dacă sunt suficiente condițiile, îl declară conform. Dacă nu, i se pune în vedere că mai trebuie să investească, mai trebuie să modifice ceva în fermă… adică ți se spune ce ai de făcut. Există o listă de întrebări, cu DA și NU, la care trebuie să se răspundă. Ai îndeplinit o cerință sau nu? Dacă ai mai mulți de NU, bineînțeles că nu primești statutul de fermă conformă, adică stai pe loc și nu mai vinzi nimic. Cerințele cel mai greu de îndeplinit sunt legate de investiții. Adică trebuie să împrejmuiești un teren. Noi la rasele autohtone avem nevoie de spații destul de largi ca să se miște animalele. Nu e totuna că îngrădești 1.000 mp sau un hectar. Sunt anumite costuri. E nevoie de acel filtru sanitar – da, într-adevăr, poate fi și din metal, lemn, zidărie sau din ce are omul, dar sunt niște bani de care trebuie să dispui. Nu-i ai pe moment, trebuie să faci rost. Fiecare, cum poate. Dacă nu-i ai și nu poți să faci rost, te-ai oprit din activitate. Poți să sacrifici tot efectivul pe care-l ai și să-l consumi acasă. Și cerințele sunt aceleași și pentru cel care crește 300 de porci, și pentru cel care crește 50. Ele diferă de la o fermă la alta, pentru că sunt condiții diferite, nu toată lumea e la câmpie sau la deal. Dacă ai ferma mai aproape de pădure, de exemplu, normal că vei avea cerințe mai sporite. Sunt mistreți în zonă – trebuie să te protejezi mai mult, față de câmpie. Sau: ai teren mai mare, normal că ai nevoie de investiții mai mari”.

Reguli necesare

O altă lege care îi va afecta pe fermierii mici și foarte mici care nu au autorizații și cresc porcii după capul lor este Legea nr. 122 din 15 mai 2023, privind exploatațiile de creștere a porcinelor și combaterea pestei porcine africane în România, care se conformează directivei europene despre care am amintit deja și despre care Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România, spune că va crea probleme pentru că nu sunt mulți cei care știu de restricțiile acestei legi, care îi oprește pe cei care nu au autorizație să vândă, indiferent dacă e viu, tăiat sau transformat în produse din carne.

Ioan Rășinar, vicepreședinte Asociația Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna

„O să vedeți de Crăciun că o să fie un pic de scandal. Că oamenii nu știu, abia știm noi, asociațiile, cei care mai studiem legea, dar ei încă n-au auzit toți. Când vede el că nu poate să-și vândă porcul sau purceii, că alții mai au scroafe de la bunicu’, sunt oameni încăpățânați și pe bună dreptate că zic: asta e scroafa de la tata și de la moșu’, n-o dau… aici va fi o problemă, am spus și la Guvern, când am fost, «aveți grijă că nu știu cum va fi»”. Dar reglementarea este necesară, oricât de nepopulară ar fi. Asta susține și fermierul Ioan Rășinar: „Ei trebuie să înțeleagă că fără o biosecuritate cât de mică, la poarta lui, acolo, să aibă o tăviță cu un burete cu o soluție de dezinfecție contra ppa, nu se poate. Trebuie să-și schimbe hainele când merge la fermă. Nu e greu să se autorizeze. Autoritățile, când am fost la București la ANSVSA-MADR, au fost foarte deschise, au zis: «Încercați să-i mobilizați, să le spuneți să țină minimul, să nu meargă la vânătoare, să știe». Încercăm să le dăm pliante cu ppa. Sunt care fac, dar alții spun: «La mine nu este (n.r., PPA)!». Probleme mari nu sunt. Pentru că la noi, la Mangalița și la Bazna, fiind la semideschis, problema mare e omul. Eu să știți că nu-i las să intre, eu am biosecuritate ca lumea, am filtru sanitar, am totul, dar nu intră”. Problema este că, deși omul este principalul vector de răspândire a pestei, nu este singurul. „Dacă apare în pădure sau la 5-10 km un porc mort sau merge unul și-l aruncă pe câmp și nu spune la medic, aici e problema, nu-l îngroapă, vine cioara și țarca, alea sunt carnivore, și luând în cioc un pic de carne infestată, trece peste ferma mea, o pierde în fermă și ești terminat. De aia trebuie să ai, cum e ferma mea mare, tunuri pe gaz. Eu am două-trei tunuri cu  care tot timpul sperii păsările, am sperietoare de ciori electrică, am două dezinfectoare, și electrice, și pe motorină. Deci trebuie un pic de preocupare și atunci putem să sperăm că n-or fi probleme”, ne explică Ioan Rășinar.

Ferma lui Ioan Rășinar este la Pâncota, județul Arad, unde crește în jur de 500 de porci din rasa Mangalița și Bazna, 100 de scroafe de Mangalița și 15 de Bazna. Porcii cresc în semilibertate pe o suprafață de cinci hectare, pe care o are îngrădită foarte bine. „Sunt îngrădite cu gard de fier-beton, cu fundație de beton și la jumătate de metru am gard electric pe dinafară, iar înăuntru încă un gard electric, la 1,70 m”. Mai ceva ca o închisoare, în care nici măcar infractorii n-ar putea pătrunde, chiar dacă de asta nu se teme crescătorul nostru, pentru că zice: „Infractorii, dacă ajung înăuntru, îi mănâncă porcii. Că n-are ce căuta un hoț înăuntru, că nu mai rămâne nimic din el. Ei se adună, ca mistreții. Dacă a intrat cineva străin înăuntru, noaptea sau cândva, toți sunt pe el.” 

Trebuie să spunem că nu trebuie să ai o fermă foarte mare pentru a respecta legile, oricât de restrictive ar fi. Trebuie să ai în primul rând înțelegerea că altfel nu se poate. Ioan Ciuban, din al cărui nume, dacă ai schimba o literă ai putea crede că e crescător de oi, are „aproximativ 14 exemplare de Bazna și Mangalița, ca mame, matcă, și avem și un vier pentru reproducție, și mai folosim materialul seminal de la domnul doctor Șerb, care este autorizat pentru material seminal, ca să putem să înmulțim efectivul și să respectăm arborele genealogic, să evităm consangvinizarea. Suntem înregistrați și beneficiem și de subvenții, avem dreptul să vindem plusul, produșii, deci ne-am conformat cerințelor legale”. Nu i se pare dificil să îndeplinească cerințele de conformitate impuse de lege. El avea încă dinainte de a se apuca să crească această rasă, activitate pe care o are de doar trei ani, o fermă pregătită, cu adăposturi, cu anexe: „Acum doar le-am perfecționat în amenajare. Chiar și acum, acestea sunt încă în construcție pentru a putea să le exploatez în condiții igienice maxim posibile, fără a crea un miros deranjant pentru cei din jurul meu. Ne-am asigurat că și confortul animalelor, și al nostru sunt prioritare”, precizează Ioan Ciuban.

Ioan Ciuban, fermier

Este foarte interesant faptul că a ridicat o problemă cu care se confruntă de obicei crescătorii de animale, respectiv mirosul care ar putea deranja vecinii. El spune că are o soluție la care s-a gândit și se străduiește să o pună în aplicare. „Am o idee pe care n-am preluat-o de undeva. La locul de adăpost, pe o platformă cu rampă în pantă intenționez să urc fecalele, gunoiul și să-l golesc într-o remorcă. Acum sunt în căutare să-mi cumpăr o remorcă etanșă, pentru ca atunci când remorca atinge capacitatea de încărcare să nu mai plouă în ea și, astfel, să nu se răspândească automat mirosul. Aceasta va pleca complet încărcată, fără a mai fi necesară manipularea ulterioară. Practic, la încărcare se răspândește acel miros care deranjează. Astfel, cu această investiție, pot să duc dejecțiile la platformă, unde avem un contract cu Primăria, în Macea, avem un contract cu platforma de gunoaie de acolo. În plus, gunoiul este benefic pentru îngrășarea terenului agricol.”

Industrializarea, o problemă majoră

Am amintit deja de câteva probleme cu care se confruntă crescătorii de astfel de porci, dar nu sunt singurele. O altă problemă este legată de sacrificarea lor, pentru că cele mai multe abatoare sunt calibrate pe rasele pe care le cresc cei mai mulți fermieri. „Dacă mergem la alt abator, nu vrea nimeni să taie, că Mangalița are altă carcasă și vă dați seama, are părul pe el, el se bălăcește toată ziua în noroi. Trebuie să-l duci – cine te primește pe tine să-l bage în depilator?, că-l înfundă de noroi. Trebuie spălați înainte, după aia băgați în depilator, apoi dat cu butelia”, zice Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna, care s-a hotărât să încerce să facă un abator. El spune că singur s-ar descurca, dar pentru asociație ar fi util să aibă un abator specializat. „Eu am terminat Industria lemnului, liceul, și după aceea am făcut o pregătire în domeniul economic și comercial. Și mereu am fost gestionar, și acum sunt patron de restaurant și carmangerie. Deci am lucrat toată viața numai în comerț. Dacă știi să ai în mână comerțul, te descurci. Mie mi-e ușor. Eu cu 500 de capete m-aș descurca singur, n-aș avea nevoie de ajutor. Dar fiind și vicepreședinte la Asociație, am luat hotărârea să înființez un abator.  Eu momentan tai la Timișoara, la abatorul din Sântandrei, și de acolo livrez carcasă spre Câmpeni”. După cum spune, afacerea de la Câmpeni suferă, pentru că nu mai reușește să trimită suficienți porci, pentru că s-au mai lăsat câțiva colaboratori mai mici. „Avem o cooperare și un proiect de vreo 4-5 ani cu carmangeria din Câmpeni, unde avem și un membru, și cu un francez suntem acolo, și ei cumpără toată carcasa, cu cap, în afară de organe. De acolo ei o ambalează în vid și o livrează spre București, la restaurante. Deci eu aș avea nevoie cam de 40 de porci pe săptămână de Mangalița ca să livrez, și actualmente nu sunt, că micii fermieri care au avut 4, 5, 10 porci s-au lăsat cu pesta porcină și cu Legea 122 a porcului care a apărut, că poți să crești cât vrei, dar n-ai voie să vinzi decât dacă te autorizezi, și oamenii s-au lăsat”. Dar este optimist pentru că sunt alții care vor să se apuce de crescut aceste rase: „Spre bucuria mea și a Asociației, încep să vină românii care au plecat dincolo. Deci am vreo trei care vor să vină să-și înființeze fermă, în Bihor, în Hunedoara, în Arad. De exemplu, s-au interesat, am fost și am și văzut unde vor să-și facă, și vor să meargă pe 100 de scroafe.” 

Consangvinizarea și Registrul genealogic

O altă chestiune, pe care o remarca Ioan Ciuban, este cea a respectării arborelui genealogic, pentru a evita consangvinizarea. Pentru asta există Registrul genealogic, în care fermierii își înscriu animalele putând astfel să beneficieze și de programele de sprijin: „Fiecare animal este crotaliat și urmărit individual de când s-a născut până la sacrificare, și pentru programele de sprijin, atât la APIA, cât și la Direcția agricolă, același lucru trebuie urmărit și verificat, reproducția în rasă pură. Fără adeverințele și fără certificările noastre, ei nu pot beneficia de aceste programe”, spune doamna secretar general al asociației, Maria Dan.

După cum ne explică doctorul veterinar Flavius Ionel Șerb, președinte al Comisiei Tehnice Centrale (CTC), Registrul genealogic „este compus din două părți: partea principală, unde sunt toate animalele cu certificat de origine, acum se numește certificat zootehnic, și partea secundară a registrului, unde sunt scroafele care nu au certificat de origine, care nu au genealogie cunoscută. Aceste scroafe fiind montate sau însămânțate trei generații consecutiv, produșii din ele pot să ajungă să beneficieze de certificat zootehnic. La trecerea din secțiunea secundară în secțiunea principală, Asociația este chemată de crescător să-i facă o fișă de evaluare fenotipică animalului și de recunoaștere a trecerii”. Domnul Șerb ne vorbește mai pe larg despre importanța acestui registru: „Sunt fermieri care au animale cu origine, sunt și fără origine. La cele fără origine, ca să poată să beneficieze de origine, își fac trei generații consecutive de însămânțări artificiale sau monte naturale din vieri autorizați, iar produșii respectivi vor beneficia de certificat de origine. Astfel, pot să beneficieze de subvenție, să-și autorizeze ferma, să autorizeze scroafele, să autorizeze vierii. Îi ajută și la un preț mai mare la vânzare și e foarte important să cunoască genealogia, pentru că un crescător care iubește foarte mult această rasă vrea să cunoască cel puțin trei generații, ca să nu facă consangvinizare. E foarte important ca un animal să nu fie consangvin, să fie în rasă pură. Dacă nu sunt cunoscute genealogiile în spate nu se poate evita consangvinizarea”. Problema aceasta a consangvinizării este cu atât mai importantă cu cât numărul de animale nu este la fel de mare ca la alte rase sau la alte specii care se cresc în România. Domnul Flavius Șerb ne semnalează o problemă specifică: „Deoarece Asociația este la nivel național, sunt județe în care, de exemplu, acum nu mai sunt masculi autorizați reproducători, e foarte greu cu livrarea materialului seminal, mai ales pe perioada de vară, pe călduri, și de aceea vrem să înaintăm un program de înființare a întemeietorilor de rasă”.

Flavius Ionel Șerb, medic veterinar, președinte al Comisiei Tehnice Centrale (CTC)

Domnul doctor deține de șapte ani un centru de colectare material seminal de vier și se ocupă în exclusivitate de reproducția artificială a acestor rase și, bineînțeles, de selecția predominantă a rasei Bazna. Problema e că este singurul. „Fiind singurul centru la Curtici, în județul Arad, acopăr partea de vest a țării. Cu greu, în condiții de temperatură mare, pentru că materialul se păstrează la 16-18°, fac livrări și în țară, dar cu greu. Curierul ajunge greu, scroafa e în călduri maximum două zile, dacă a ajuns materialul a treia zi, a ajuns degeaba. Din câte știu, cei de la Institutul de la Turda vor să facă și ei un centru și să-și autorizeze vierii pentru așa ceva. Eu zic că ar fi cel mai bine, ideal, să existe un centru măcar în fiecare județ. Abia atunci ar fi bine.” Ar fi bine, dar, momentan, acesta e singurul, făcut de doctorul veterinar Flavius Ionel Șerb, pe cont propriu: „Am plecat ca hobby și am ajuns de la un vier la cinci de Bazna, trei de Mangalița, deci opt autorizați”. Este această situație o dovadă că afacerea încă se află în fazele de început. 

E ușor să crești acești porci?

Dificultatea prezentată mai sus nu se regăsește și în cazul consilierii de specialitate, care este extrem de utilă, dat fiind sistemul specific de creștere a acestor porcine, pentru că asociația o face cu ajutorul internetului. „Ne ajută foarte mult internetul, colaborarea noastră este aproape gratuită. Toată lumea are acces la internet, toată lumea are un telefon, are posibilitatea de a scana un document și să ni-l trimită. Nu percepem niciun fel de taxe. Noi primim pe cale electronică toate documentele, răspundem la telefoane și îi consiliem pe cale electronică. Nu impunem să vină cineva până la Arad pentru a rezolva o problemă, niciodată nu vom face asta”, ne lămurește Maria Dan, secretar general al Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna din România. 

Spuneam că sistemul de creștere a acestor porci este unul aparte, dar nu unul care să-i sperie pe cei care ar porni să facă acest lucru, pentru că nu este mai dificil să crești Bazna și Mangalița, comparativ cu alte rase. După unii, ar fi chiar mai ușor. Ioan Rășinar, vicepreședintele Asociației, cel care crește 500 de astfel de porci, zice că poate să facă asta doar el și un angajat: „Acești porci îi țin pe grupuri, purcei, tineret, la îngrășare, scroafe. E ușor, pentru doi oameni, cu mine, eu sunt al doilea… celălalt, un angajat permanent, și restul, când am nevoie. Trebuie să știi să te organizezi. Cum le dau mâncare? Le iau porumb, la unii macin, la alții nu, merg pe câmp la un grup de 50, pun mâncarea, vin cu un Unifron, iau un balot de lucernă mare, îl arunc la porci și am două-trei zile, și le bag apă doar. Și nu mai am treabă cu ei. La scroafele gestante e mai greu puțin, că trebuie să le schimbi apa zilnic, să le dai măcinat. În rest e ușor”.

Se pare că regula conform căreia trebuie să stai cu ochii pe animal pentru a verifica dacă se îmbolnăvește, dacă are un necaz, dacă are o durere, o problemă nu este chiar atât de strictă în acest caz: „La Mangalița și Bazna, în special la Mangalița, de când le am, niciun tratament nu le-am făcut. Eu le țin în semideschis, dimineața mă duc, când le dă mâncare, am ochiul format deja de zece ani, mă uit să văd care nu vine la mâncare, dacă este vreunul, și nu fac tratament, nu antibiotice, imediat îl duc la abator și-l tai. Iar scroafele gestante fată singure, nu te poți apropia de ele când fată. Le mai tai colții și le mai fac câte un fier, dar după trei săptămâni le scot afară la pământ și la iarbă. De aia e așa ușor. Trebuie urmărit puțin”.

Despre rezistența acestor animale ne vorbește și medicul veterinar Flavius Ionel Șerb: „Dacă sunt crescuți în semilibertate, problemele automat dispar de la sine. Nu au nevoie decât de două deparazitări anual și scroafele la fătare să fie separate, să nu fete la comun. În rest, nu au probleme. Dacă sunt lăsați în semilibertate, acolo își găsesc tot ce au nevoie ca să se dezvolte normal și să nu aibă probleme. Libertatea face foarte mult”.

În opinia domnului veterinar, nici nu e nevoie de foarte mulți specialiști. „E nevoie de specialiști pentru o castrare, pentru o intervenție la distocie, dar este foarte rar. Eu cresc Bazna în ultimii 8 ani cu un efectiv de 30 de scroafe și am avut o singură distocie cu două fătări la o scroafă.” 

Cu toate acestea, încă nu sunt mulți care să se ocupe de aceste rase, probabil că pe unii îi descurajează dificultatea de a le asigura semilibertatea, pentru că e nevoie de spațiu mare, ca să facă mișcare, pe alții îi sperie acele norme de biosecuritate, precum și evoluția pestei porcine africane. Probabil că în viitor din ce în ce mai mulți vor învinge aceste temeri, pentru că unele dintre inconveniente se vor putea atenua, iar avantajele s-ar putea intensifica. Vom trăi și vom vedea. 

În gospodăriile țărănești de la noi se cresc din ce în ce mai puțini porci. Pare-se că noua lege a porcului vine să complice și mai tare ițele pentru micul crescător, care acum trebuie să-și avizeze gospodăria din punct de vedere sanitar-veterinar, să încheie contracte cu o firmă de ecarisare, cu un medic veterinar, pentru a putea vinde la final porcii pe care-i crește în sistem tradițional.

Situația este confirmată de dr. Narcis Bobic, medic veterinar concesionar în circumscripția Moșnița Nouă din județul Timiș: „Creșterea porcului se află într-un impas foarte mare din cauza legislației. Acea lege celebră a porcului ne-a ajuns practic din urmă. Anul trecut, în luna noiembrie, au fost publicate normele metodologice, care după părerea mea, sunt destul de greu de aplicat în gospodăriile țărănești. Cei care doresc să crească scroafe de la care să obțină purcei, pe care mai apoi să-i vândă pentru a obține un venit în gospodărie, trebuie să se autorizeze sanitar-veterinar. Ei, pentru a se autoriza sunt necesare câteva drumuri la Timișoara, la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA), la Primăria de care aparțin, la cabinetul medicului veterinar, la o societate de ecarisaj etc. Consider că sunt cîteva lucruri care constituie o piedică pentru oameni, mulți dintre ei ajunși la o anumită vârstă, dar și pentru capacitatea lor de a înțelege aceste cerințe”.

DSVSA, incompetență sau nepăsare?

Pornind de la realitățile noii legi, am ajuns în satul Icloda din comuna Sacoșu Turcesc (Timiș), în gospodăria doamnei Zorița Savu, care, deși nu are o vârstă înaintată, ba a mai lucrat zece ani și în Germania, deci înțelege exact care sunt cerințele legii porcului, se străduie încă din luna noiembrie din 2023 să-și autorizeze ferma de suine. Deși a îndeplinit o serie de condiții, încă este departe de izbăvitoarea autorizație de funcționare. „Anul trecut, în noiembrie, am depus niște acte în vederea autorizării, însă am primit un telefon prin care am fost informată că nu sunt actele în regulă. A trebuit să fac prin notariat o împuternicire, ca soțul să-mi poată transfera codul de exploatație, dar nu înțeleg de ce a fost necesar, că doar nu suntem divorțați, nu a murit, locuim în aceeași casă... Pentru ce mai trebuie transferat codul de exploatație, chiar nu înțeleg?!?”, ne-a povestit Zorița Savu.

Ultimul obstacol este impus chiar de medicul veterinar, care nu dorește să încheie un contract de prestări servicii, în conformitate cu noua lege. „Mi-am făcut toate actele și acum medicul veterinar nu mai vrea să facă un contract cu mine. Între timp scroafele fată și eu umblu cu actele în geantă din stânga-n dreapta. Nu știu dacă are dreptul să refuze încheierea unui contract, pur și simplu m-a informat că are probleme destule și să-mi caut alt medic veterinar, deși evidența animalelor este pe gospodăria de la Icloda.  Ca să-mi găsesc un alt medic veterinar ce să fac, să-mi iau casă în altă parte? Să mut animalele în altă parte, unde medicul veterinar este mai de treabă? Până la urmă nici nu am beneficiat de cine știe ce servicii, în afară de crotaliere și de tratamente pe care le făceam tot eu. De multe ori, medicii erau foarte ocupați și nu mai ajungeau atunci când îi solicitam, sau veneau când nu mai aveam nevoie, pentru că porcul nu așteaptă până își face timp medicul”, adaugă Zorița Savu.

Ceața care a însoțit Legea porcului cu privire la numărul de porci din gospodărie, a făcut ca mulți crescători să-și reducă benevol numărul de porci, pentru a nu intra în conflict cu legea. În această situație s-a aflat și doamna Zorița Savu: „Am sacrificat din cauza faptului că toate zvonurile erau că vine Legea porcului și nu te mai lasă să crești mai mult de cinci porci, așa că am rămas cu cinci scroafe, deși aveam cam zece scroafe gestante, 86 – 90 de purcei am avut anul trecut și i-am dat, ca să scap de ei, că nu știam ce lege vine. Eu aș fi vrut să am toate actele în regulă așa cum cere legea asta, să dorm liniștită noaptea, că pot vinde un purcel și să nu mă trezesc cu poliția la poartă. Am condiții să cresc chiar mai mult de o sută de porci pe an. Avem terenul nostru, 19 hectare, pe care acum le-am dat în arendă, pentru că soțul s-a îmbolnăvit și nu mai poate să-l lucreze, dar cerealele ni le producem singuri, nu ținem porcii prin gunoaie, le oferim o hrană sănătoasă. Când ne-am apucat să creștem porci, am zis că facem ceva benefic pentru familie și pentru cei care vor să mănânce ceva sănătos, nu de la supermarket. Acum, am zis să nu mai ținem porci pentru sacrificat. Am hotărât să creștem scroafe pentru reproducție, pentru că cei care doresc să crească un purcel sau doi pentru consum propriu nu mai au de unde să-i cumpere”.

Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, instituția statului care ar trebui să explice legislația pe înțelesul tuturor și chiar să netezească drumul crescătorilor pe circuitul hârtiilor, pare că mai degrabă încurcă decât ajută, fie din incompetență, fie din nepăsare. „Am avut o discuție la DSVSA, prin octombrie 2023. De acolo mi-au spus cu nu o să pot să-mi vând purceii și să fac ce fac cu ei. Eu am vrut să fac lucrurile legal. Soțul meu a fost foarte bolnav. M-a costat 1.000 de lei o singură fiolă de albumină. I-am spus doamnei de la DSVSA că dacă nu o să am posibilitatea să plătesc medicamentele soțului, o să tai crotaliile porcilor, o să-i vând fără, o să fac pușcărie, iar pe soț îl aduc la DSVSA împreună cu porcii pe care n-am reușit să-i vând, să se spele cu ei pe cap. Chiar am remarcat la Direcția Sanitară Veterinară că sunt foarte multe persoane care dau explicații și habar n-au ce se întâmplă. Mi-a spus, de exemplu, o doamnă de acolo, că dacă nu pot să fac hârtia de mișcare cu medicul veterinar atunci când vând purceii, să o fac cu două trei zile înainte. Păi ce fac dacă actele sunt întocmiote pe purcei pe care clientul nu-i dorește. Vrea alții, nu-i plac porcii pe care i-am ales eu. Ce fac cu hârtiile pe care mi le-a făcut medicul veterinar cu două zile mai repede?, se întreabă, pe bună dreptate, Zorița Savu. Mi-aș dori să mă susțină și pe mine cineva, să mă îndrume, să mă poată ajuta, nu să-mi spună, mai aveți nevoie de hârtia aia, sau aveți hârtia aia dar, totuși nu e bună. Asta te face să renunți. Dar, sunt o fire foarte ambițioasă și nu renunț, chiar dacă ar fi să țin porcii la negru.”

Până la urmă, toate peripețiile prin care a trecut, n-au făcut altceva decât să o ambiționeze să meargă mai departe pe doamna Zorița Savu. Dar, oare câți crescători au determinarea și ambiția ei?

Porcul din gospodăriile țărănești, pe cale de dispariție

Medicul veterinar Narcis Bobic, are îndoieli serioase cu privire la viitorul porcului din micile gospodării țărănești: „Din punctul meu de vedere, având în spate 22 de ani de practică la țară, între crescătorii de animale, chiar nu cred că cineva va mai salva porcul românesc. Una este discursul public al ministrului Agriculturii Florin Barbu, care ne spune că provine dintr-o familie de țărani care a crescut porc în gospodărie și că această activitate nu este în pericol, și alta este realitatea din teren. Începând cu anul 2020, în baza Ordonanței 117 am făcut lunar informări pentru crescătorii de porci, prin care le-am adus la cunoștință care este legislația națională și europeană în această privință. Oamenii au înțeles situația și au început să coopereze foarte bine. Au început să-și anunțe fătările, să putem veni și să identificăm purceii, să-i crotaliem, au început să anunțe vânzările, sau cei care au cumpărat m-au anuțat să vin să-i iau în evidență. Acum, merg în aceeași gospodărie și îi spun omului că-i identific purceii, conform obligațiilor legale, doar că el nu-i mai poate vinde, deoarece nu e autorizat sanitar- veterinar. De aici începe blocajul, pentru că un gospodar care are o scroafă care-i fată 10 - 12 produși pe an, sacrifică pentru consumul familiei doi, trei sau, hai, patru porci, restul îi vinde, să-și asigure niște bănuți din care să trăiască. Or, dacă nu mai poate face acest lucru, mesajul este: domnu` doctor, în situația asta, cred ca pun haina în cui și mă las de această activitate și mă duc și eu la supermarket să cumpăr de acolo.”

În felul acesta, încet-încet, creșterea porcului ca activitate tradițională dispare, astfel că porcul crescut în bătătura țăranului, cu o hrană naturală, într-un an de zile este înlocuit de cel crescut în sistem intensiv, bun de sacrificat în numai patru luni și care, de cele mai multe ori, ajunge pe rafturile supermarketurilor din import.

Cei care se mai încumetă să crească porcul acasă, preferă să o facă la negru, departe de ochii autorităților și, astfel, o activitate economică ce ar putea alimenta cinstit bugetul secătuit al țării, este îngropată cinic și posibil pentru totdeauna de autoritățile statului. Cifrele confirmă. Ele spun că numai în 2023, efectivele de porci din România au scăzut cu aproximativ 500.000 de capete, ajungând la un total de 2,8 milioane, din care ceva mai mult de un milion de porci sunt crescuți în gospodăriile țărănești.

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Romvac Company și-a început existența de la un singur vaccin, pentru ca astăzi, după aproape 50 de ani, să ajungă să realizeze sute de produse de uz veterinar, dar și de uz uman. Pentru directorul general al companiei Romvac, Viorica Chiurciu, doctor în științe medicale și cercetător științific, știința înseamnă rațiune, în timp ce muzica înseamnă suflet. Ce înseamnă să-ți trăiești visul, să te simți util și apreciat, să lași ceva în urmă, cum să te bucuri de viață și de toate provocările care-ți ies în cale afli din interviul pe care ni l-a acordat dr. Viorica Chiurciu, director general Romvac Company și președinte al Consiliului de Administrație.

„Am vrut să transmit nealterat cântecul popular din zona din care provin, zona Olteniei, cu predominanţă a arealului din care provin, comuna Vela, satul Bucovicior, şi mai ales am vrut să mă perceapă oamenii ca pe un artist autentic.”

Reporter: Sunteți un om de știință, un antreprenor în producţia de medicamente de uz veterinar şi nu numai. Însă, în acelaşi timp, mai aveți o pasiune, muzica, pentru care ați muncit, având în vedere că ați absolvit Conservatorul, pasiune de care vă ocupați în paralel cu activitatea din compania Romvac. Cum se împacă cele două ocupații?

Viorica Chiurciu: Într-adevăr, la mine funcţionează exploatarea benefică a efectului halo, adică o împletire între profesia mea de bază, de medic, de cercetător ştiinţific, şi cea pe care mi-am făcut-o mai nou, şi anume pasiunea mea pentru muzică, pe care am dus-o la extrem. Aşa cum ştiţi şi dvs., am absolvit Conservatorul la Academia Naţională de Muzică din Cluj-Napoca. Iniţial, am optat pentru domeniul medical şi sigur că toate aceste vise au rămas la mine undeva în inimă. Visul meu s-a concretizat în realitate prin multă determinare, seriozitate şi dragoste faţă de oameni, faţă de locurile natale care într-adevăr m-au format şi mi-au format un suflet pe nişte fundamente sănătoase. Am plecat din sat cu acest vis, de la Vela, satul Bucovicior din județul Dolj, cu acest vis de a fi şi artist. Iată că soarta mi-a întors această dorinţă a mea şi s-a concretizat după mulţi ani de muncă, pot să spun că sunt vreo 20 de ani de când am început să cânt, şi s-a concretizat în ceea ce vedeţi astăzi: a fi artist.

Reporter: Bănuiesc că n-a fost deloc uşor să le duceţi pe amândouă.

Viorica Chiurciu: Este o facultate foarte grea Conservatorul, nu-mi imaginam că este atât de grea, credeam că medicina este cea mai grea facultate, pe care am făcut-o şi noi, şi anume medicina veterinară, dar am constatat că această facultate este una foarte pretenţioasă şi chiar trebuie să înveţi, nu poţi să te faci că înveţi. O facultate care m-a şi echilibrat în interior, mi-a dat o stăpânire de sine, o anumită rigurozitate în ceea ce fac, deşi o aveam şi dinainte, şi pot să spun acum că sunt mândră de ceea ce am făcut şi este o pârghie importantă de a mă propulsa pe o treaptă net superioară faţă de care am fost până acum. Sigur că talentul a fost acolo, a fost sămânţa, că şi şcoala are rolul ei, dar dacă nu ai talent, degeaba, dar şi invers se poate. De multe ori spun colegii de scenă că ţăranca româncă nu făcea şcoli de muzică. Da, dar ţăranca din satul românesc cânta la plug, nu cânta oamenilor, care vor de la tine acest lucru, o educaţie muzicală, pentru că şi publicul nostru are o educaţie muzicală. Trebuie să existe un raport între linia melodică şi text, deci nu putem să încărcăm un cântecel micuţ, aşa cum este acela pe care-l am eu, „Sunt olteancă din Vela”, ar trebui să fie o linie melodică simplă pentru că era textul de aşa manieră. Şi atunci trebuie să avem grijă şi de acest lucru. Ce vreau să vă spun este că eu am vrut să transmit nealterat cântecul popular din zona din care provin, zona Olteniei, cu predominanţă a arealului din care provin, comuna Vela, satul Bucovicior. De asemenea, am vrut să mă perceapă oamenii ca pe un artist autentic, nealterat de tendinţe sau de fel de fel de provocări de nişă, şi nici nu am vrut să transmit faptul că am avut o promovare facilă, pentru că nu a fost facilă, cum ştiţi şi dvs., am luat-o de la zero – ca şi în profesia mea – iar traseul carierei mele în acest sens a urmat nişte trepte fireşti. Fiecare treaptă m-a propulsat pe următoarea şi pot să spun că şi aici mi s-a conturat oarecum această identitate profesională în muzică.

Reporter: Vreau să vorbim despre ce înseamnă să fii antreprenor, ce înseamnă să fii femeie antreprenor în România şi, mai ales, într-un domeniu ca acesta. Astăzi, Romvac Company este singura fabrică românească de medicamente de uz veterinar, dar şi de suplimente pentru uz uman. Care este situaţia la ora actuală pe această piață și pentru compania Romvac?

Viorica Chiurciu: Ne-am aliniat în bună parte normelor europene. După cum știți, legislaţia este foarte greu de implementat, dar şi concurenţa este mare. Ne caracterizează seriozitatea, munca bine făcută, mă bazez pe colectiv şi pe un nucleu care s-a format de-a lungul timpului şi este aici, am creat şi un colectiv nou paralel cu oamenii cu experienţă. Ne preocupă imaginea, ieşim la export. Sigur că nu este simplu deloc să conduci o companie naţională de talia companiei Romvac, nu este ușor să conduci o întreprindere cu tradiţie, care la anul face o jumătate de secol de când este pe piaţă. De asemenea, nu este uşor deloc să conduci ca femeie, pentru că sunt şi nişte mentalităţi, chiar le-am simţit pe pielea mea când acum patru ani soţul meu a trecut în nefiinţă şi eu am fost aleasă în unanimitate şi prin vot secret ca director general şi preşedinte al Consiliului de Administraţie. Practica a dovedit că şi noi, femeile, putem să facem acest lucru, chiar de la înălţimea tocurilor înalte. Sigur că am dovedit, prin competenţă profesională şi prin rezultatele pe care le vedeţi astăzi, că am făcut şi eu cinste în această funcţie, aşa cum au făcut şi predecesorii mei, directori care au dus de fiecare dată Romvac Company pe o treaptă superioară sau au menţinut compania acolo. Pentru mine a fost o provocare faptul că m-au ales, pentru că am vrut să am și eu aportul ca manager general, deşi ştiţi că înainte eu am fost director de producţie, şi am vrut să pun Romvacul, să-l duc la un alt nivel de competenţă. Şi chiar în aceste vicisitudini cu care ne confruntăm toţi, am reuşit să-l „ţin verde”, să dau salariile la timp oamenilor, să le dau tot ce le trebuie ca să se simtă bine şi confortabil într-o întreprindere ca Romvac.

„Prevenţia este foarte importantă, iar noi asigurăm toată paleta de care are nevoie un act medical complet, pentru medicul veterinar.”

Reporter: Nu numai că aţi menţinut, dar aţi şi crescut ca cifră de afaceri în ultima vreme. Asta înseamnă că şi produsele au continuat să rămână de calitate, ba mai mult, aţi venit pe piaţă cu produse noi.

Viorica Chiurciu: Căutăm mereu să ne reinventăm, să aducem lucruri noi. Pe lângă medicamentele şi vaccinurile de uz veterinar, am dezvoltat compartimentul de uz uman, prin suplimentele din gama Imunoinstant şi a oului hiperimun pe bază de imunoglobulină Y specifică (anticorpi). Totodată, am dezvoltat un compartiment pentru agricultura ecologică. Am prezentat o lucrare la Academie, la ASAS, despre un produs care este certificat eco, un produs pentru agricultură curată, un produs fără chimicale, un produs pe bază de bacterii care fixează în sol azotul şi fosforul din atmosferă, un biofertilizator care este pentru sănătatea solului.

Reporter: Având în vedere noile cerințe al Uniunii Europene, strategiile referitoare la Green Deal, Farm to Fork și Biodiversitate, compania Romvac s-a îndreptat către inovarea unor produse prietenoase cu mediul?

Viorica Chiurciu: Da, pentru că am mers mereu pe noul concept „aceeaşi lume, aceeaşi medicină, aceeaşi sănătate”. Nu putem să vorbim de sănătatea noastră, a oamenilor, fără ca animalele din jurul nostru să nu fie sănătoase, fără ca mediul să nu fie sănătos, şi mă refer, aşa cum spuneaţi la mediu, la apă, la plante, la aer. Pentru că practic suntem într-un sistem deschis şi totul trebuie să fie sănătos.

Reporter: Referitor la sănătatea animalelor, Romvac este producător de vaccinuri, singurul producător român de astfel de produse destinate zootehniei, în acest moment, nu?

Viorica Chiurciu: Avem vaccinuri pentru animale mari și mici, pentru păsări, produse care sunt unicat. Aș aminti de CarboRomvac, care este un vaccin pentru antrax şi foarte puţine ţări din lume îl fac. Este un vaccin destul de delicat de făcut. De fiecare dată prevenţia este foarte importantă, iar noi asigurăm toată paleta de care are nevoie un act medical complet, pentru medicul veterinar.

Reporter: Care e diferenţa dintre un vaccin obţinut pentru protecţia împotriva unui virus care provoacă o anumită boală şi un vaccin obţinut dintr-un bacil care provoacă o altă boală? Care e mai stabil şi care oferă cea mai mare protecţie?

Viorica Chiurciu: Niciun vaccin nu-ţi oferă o protecţie sută la sută. Fiecare vaccin are limitele lui. Dar orice vaccin este oportun a fi făcut pentru prevenţie. Sunt boli care nu pot fi jugulate prin tratament, şi atunci trebuie să mergem numai prin prevenţie. Vaccinurile creează o imunitate, creează anticorpi, iar odată apărută boala, prin reacţia antigen-anticorp se elimină acel microb.

Reporter: În domeniul creşterii animalelor, este oportună vaccinarea? Are efect? În ce măsură fermierii au înţeles lucrul acesta pentru a-şi proteja efectivul de animale și păsări?

Viorica Chiurciu: Sigur că vaccinul este oportun şi practic perenitatea pe piaţă a acestor vaccinuri demonstrează acest lucru. Depinde de fermieri. De obicei sunt fermieri dedicaţi, fermieri care au mari efective şi atunci sigur că se raliază la această idee. Dar sunt și unii crescători mai mici şi doar când vine boala atunci se deşteaptă, prea târziu, din păcate.

„Căutăm mereu să ne reinventăm, să aducem lucruri noi. Pe lângă medicamentele şi vaccinurile de uz veterinar, am dezvoltat compartimentul de uz uman, prin suplimentele din gama Imunoinstant.”

Reporter: În afară de vaccin, avem şi tratamente care se fac în mod obligatoriu? Vorbim de antiparazitare, acolo unde aş putea spune că pe acelaşi palier cu vaccinurile se situează şi tratamentele împotriva parazitozelor, fie de primăvară, fie de toamnă.

Viorica Chiurciu: Noi producem şi antiparazitare, şi interne, şi externe. Parazitozele afectează producţia animalelor, dar este aici şi o latură mai drastică, în sensul că sunt parazitoze care se transmit oamenilor, aşa-numitele zoonoze. Şi atunci sigur că trebuie să deparazităm şi câinii, şi pisicile, şi animalele de rentă. Este un lanţ. Dacă ne referim la hidatidoză, aceasta este transmisă de câine omului prin fecale, prin ouăle care se găsesc în fecale. O igienă necorespunzătoare a mâinilor sau pur şi simplu din întâmplare, pui mâna pe câine, n-ai o chiuvetă să te speli imediat, şi duci mâna la gură, ai și luat oul de hidatidoză, şi dezvolţi în tine acele echinococoze, acele formaţiuni care sunt mortale de multe ori, că se fixează pe pulmon, pe ficat şi aşa mai departe, iar câinele, la rândul lui, ia boala mâncând organe crude de la animale, de la miei, de la oaie şi aşa mai departe. Într-adevăr, există un lanţ al parazitozelor şi trebuie să deparazităm tot ce avem în gospodărie: şi porc, şi rumegător, şi câine, şi pisică.

Reporter: Romvac înseamnă cercetare, dezvoltare de produse de uz veterinar, dar și uman. Să vorbim și de „oul de aur” al Romvacului.

Viorica Chiurciu: Oamenii de ştiinţă din Romvac sunt conectaţi cu oamenii de ştiinţă din toată lumea. Noi participăm la congrese internaţionale prin lucrările pe care le facem şi au fost foarte multe mesaje din partea OMS, în sensul că toţi oamenii de ştiinţă trebuie să se preocupe să găsească alternative la antibiotice. Antibioticele sunt bune şi au fost bune, dar sunt unele care nu-şi mai fac efectul, mai ales asupra unor tulpini de bacterii rezistente, care au căpătat rezistenţă la antibiotice tocmai din cauza folosirii nejudicioase şi în exces. Să vă dau exemplu de câteva bacterii cu care noi ne confruntăm şi pe care le-am studiat, şi vin pacienţi cu infecţii cu aceste bacterii, infecţii urinare, infecţii genito-urinare, infecţii gastrice, gastro-intestinale, pulmonare, cutanate. Aş aminti stafilococcus aureus, meticilin rezistent, acinetobacter baumannii, clostridium dificile, Escherichia coli (E. coli) , proteus sau helicobacter pilori, o bacterie care trăieşte în mediul acid din stomac. Şi având aceste mesaje, ne-am preocupat să dezvoltăm o linie de suplimente alimentare care sunt pe bază de imunoglobuline Y specifice, specific înseamnă că acţionează ţintit asupra fiecărei bacterii sau fiecărui agent patogen. Pentru că avem imunoglobuline Y specifice nu numai pentru bacterii, ci şi pentru virusuri sau pentru fungi. Şi avem rezultate excepţionale, pentru că produsele noastre se bazează pe reacţia dintre antigen și anticorpi. Am dezvoltat aceste produse, Imunoinstant G, gamă care cuprinde peste o sută de produse în diferite forme: pulbere, geluri, unguente, lichide şi aşa mai departe, care se adresează specific unui anumit germen. Practic, aceste produse pe care le-am dezvoltat au trei beneficii majore, anume: intervin în diferite infecţii ale organismului cu diferite bacterii; întăresc imunitatea organismului, susţin imunitatea organismului, asigurând organismului anticorpi gata pregătiţi să intervină; sunt adjuvanţi în tratamentul unor boli autoimune. Şi aici aş aminti de psoriazis, e o boală autoimună cruntă, o boală generală care afectează toate organele în final şi, aşa cum am învăţat la facultate, nu se tratează. Când ne referim la imunitate, e vorba de imunitatea pasivă, așa se numeşte. Nu este activă, pentru că nu organismul nostru produce anticorpul, ci i-l dăm organismului nostru gata preparat de alt organism, în cazul nostru de Galus domesticus, de găină. Că noi extragem aceste imunoglobuline Y din oul de găină, oul hiperimun de găină. Procedeul comportă mult timp, durează în jur de 2,5 luni până obţinem acest ou hiperimun, după care începe procesul de producţie prin prelucrarea acestui ou, cu contoarele de rigoare, care sunt făcute prin tehnici de ultimă generaţie. Noi am reuşit să tratăm şi avem foarte multe cazuri, mii de cazuri tratate, dacă pot să spun aşa, în care am folosit aceste suplimente alimentare, n-a mai revenit boala, ceea ce e un lucru nemaipomenit. Pacientul vine la noi cu analize medicale, cu diagnosticul confirmat de psoriazis, de pildă, noi îl luăm în evidenţă, îi dăm produsele şi-l urmărim pe parcursul administrării lor, iar în final facem din nou examenul anatomopatologic să demonstrăm că pielea s-a vindecat. Au fost şi beneficii, pentru că am obţinut recunoaşterea eforturilor noastre în acest sens, am luat medalii de aur la Salonul Internaţional al Cercetării Știinţifice, Inovării şi Inventicii de la Cluj-Napoca, am primit două medalii de aur şi mai multe medalii de argint, diplome, de asemenea, avem două brevete de invenţie. Acum participăm din nou la Salonul internaţional de la Cluj-Napoca cu două lucrări, care au la bază două propuneri de brevete. Una dintre lucrări este cu psoriazisul, pentru care avem o propunere de invenţie chiar în UE, iar cealaltă lucrare se referă la nişte tehnici de laborator de obţinere a unor produse.

„Într-o economie românească deloc stabilă, evoluția Romvac Company este una pozitivă.”

Reporter: Uitându-vă în urmă, cum vedeți evoluția companiei Romvac?

Viorica Chiurciu: Într-o economie românească deloc stabilă, evoluția Romvac Company este una pozitivă. Sigur că, prin toate şcolile de management pe care le-am făcut, am căutat să respect nişte lucruri pe care le-am învăţat şi de fiecare dată am nişte ţinte şi obiective după care mă ghidez, de fiecare dată mi-am pus ţinte mai apropiate sau mai îndepărtate, aşa cum le-am învăţat la şcoală. Uneori se potrivesc, alteori nu, dar de data aceasta noi am avut succes.

Reporter: La ce oră vă începeți programul, doamnă doctor?

Viorica Chiurciu: O viaţă întreagă m-am trezit la 5:30, pentru că v-am spus, chiar este o vocaţie această profesie pentru mine, iar muzica e o pasiune, un exerciţiu de dragoste. Adică, eu niciodată nu le separ. Şi mă simt împlinită aşa.

Reporter: Probabil că vă simţiţi împlinită şi când vedeţi că, la Romvac, sunt şi angajaţi de zeci de ani sau copii ai foştilor angajaţi care au continuat tot la Romvac. Sunteți aici o mare familie.

Viorica Chiurciu: Se spune că o companie nu rezistă mai mult de 25 de ani sau ceva de genul ăsta. Noi am demonstrat că nu este aşa. Eu, ca manager general, am continuat ideea regretatului meu soţ, dr. Constantin Chiurciu, de a premia oamenii care au o vechime mare în compania Romvac. La finalul anului le dau nişte premii destul de consistente, pentru că sunt alături de noi de atâţia ani.

„Oamenii de ştiinţă din Romvac sunt conectaţi cu oamenii de ştiinţă din toată lumea.”

Reporter: Aminteaţi de vocaţie şi de pasiune. Sigur că cele două sunt cele care vă dau putere să mergeţi mai departe. Sunteţi într-o permanentă transformare!?

Viorica Chiurciu: Da, aşa şi trebuie să fie. Chiar mă gândeam la ce vorbeam mai devreme: ce ar fi să pun aici o pianină şi să mă relaxez câteva minute cântând… Apropo de pasiune, ştiţi ce spunea Beethoven? Că nu este un pericol să greşeşti o notă muzicală, dar să cânţi fără pasiune este inacceptabil.

Reporter: Pasiunea dvs. a fost surprinsă şi de alţi colegi de breaslă, am văzut şi în alte reviste de specialitate în care se vorbeşte nu numai de pasiunea femeii, ci şi de femeia care reuşeşte în viaţa de zi cu zi, în economie, femeia antreprenor şi care poate să şi arate bine, poate să şi conducă o fabrică şi poate să aibă şi o pasiune deosebită pentru un alt domeniu, cel al muzicii, în cazul dvs.

Viorica Chiurciu: Da, mi-a plăcut foarte mult, tocmai arătam mai devreme că sunt pe coperta revistei Femeia, unde am un interviu. Este o revistă cu tradiţie, care totdeauna a arătat valenţele femeii, cât de importantă e femeia în societatea noastră, că poate fi un pilon al societăţii, chiar dacă stă acasă, ea are treburile ei, creşte copiii, are grijă de casă, deci este la fel de importantă, dar iată că sunt unele dintre noi care sunt în funcţii mai înalte şi sigur că e destul de flatant să vezi că subliniază o revistă toate aceste lucruri despre femeie. Bineînţeles că facem lucruri alături de partenerii noştri, de bărbaţi, pentru că nu am putea singure să facem nişte lucruri, ei sunt partenerii noştri de viaţă, sunt oamenii cu care dăm viaţă copiilor noştri, ne ajută în fiecare zi…

Reporter: Noi ne bucurăm că am reuşit să stăm de vorbă şi să vă răpim din timpul pe care-l aveţi în fruntea companiei Romvac, ne bucurăm că am reuşit să vă găsim într-un moment în care am putut să stăm de vorbă despre ce înseamnă Romvac, despre ce înseamnă dr. Viorica Chiurciu, dar şi interpreta de muzică populară Viorica Chiurciu. Producția continuă să ocupe un loc important în inima dvs?

Viorica Chiurciu: E foarte importantă producţia, pentru că ea stă la baza succesului nostru, iar la baza ei stau nişte brevete de invenţie. Avem 18 brevete de invenţie pe care le aplicăm în producţie.

În zilele de 5 și 6 martie 2021, la Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară (USAMV) din Cluj-Napoca are loc cea de-a doua ediție a Congresului Internațional de Medicină Complementară, eveniment organizat online de către Facultatea de Medicină Veterinară (FMV).

Medicina complementară și/sau alternativă cuprinde acele practici de îngrijiri de sănătate care nu sunt integrate în sistemul principal al serviciilor medicale de sănătate și sunt folosite ca terapii adjuvante sau pot înlocui terapiile clasice. Această formă de terapie este din ce în ce mai răspândită, atât în cadrul medicinei umane, cât și în cadrul medicinei veterinare.

Medicina complementară include mai multe categorii distincte - presopunctura, acupunctura, electroacupunctura, aromoterapia, homeoterapia, chiropractica, hipnoza, masajul, meditația, osteopatia, reflexologia, yoga etc., în ultima perioadă deținătorii de animale fiind tot mai interesați de forme mai naturale de terapie, care singure sau în asociere cu metodele convenționale să rezolve diverse afecțiuni. 

Tema principală a evenimentului din acest an o reprezintă afecțiunile bazinului și membrelor posterioare la animale, iar lectorii invitați provin din România, Israel, SUA și Brazilia. „Lectorii invitați vor împărtăși din experiența lor, favorizând evoluția și progresul în ceea ce privește evaluarea neurologică, abordările chirurgicale, osteopatie, ozonoterapie, acupunctură, nutriție, microbiom și fitoterapie. Colegiul Medicilor Veterinari din România a acreditat acest congres ca parte a Programului de pregătire profesională continuă a medicilor veterinari. Mulțumim companiilor și organizațiilor profesionale care au susținut această manifestare științifică și, de asemenea, USAMV/FMV pentru suportul oferit pentru buna desfășurare a acestui eveniment”, a declarat prodecanul Facultății de Medicină Veterinară din cadrul USAMV Cluj-Napoca, conf. dr. Cosmin Peștean.

Obiectivul princiapal al congresului, care va fi găzduit online de specialiștii USAMV Cluj-Napoca, este acela de a veni în sprijinul medicilor veterinari practicieni, dar și al studenților, în vederea dezvoltării sau descoperirii de noi metode terapeutice complementare aplicabile în medicina veterinară. „Una din preocupările permanente ale Facultății de Medicină Veterinară din Cluj-Napoca este adaptarea ofertei educaționale la cerințele studenților noștri și medicilor veterinari practicieni. Interesul crescând al medicilor veterinari pentru Medicina complementară a determinat facultatea noastră să introducă în planul de învățământ Disciplina de Recuperare Medical-Veterinară și să sprijine desfășurarea unor conferințe sau workshop-uri pe această temă. Deși ne-am fi dorit să ne întâlnim în frumosul campus al USAMV Cluj-Napoca, un congres virtual rămâne, astăzi, în condițiile pandemiei, cel mai bun mod de a reuni comunitatea noastră și de a acorda tuturor posibilitatea de conectare, informare și dezvoltare profesională. Medicina complementară reprezintă o temă vastă și fascinantă de discuție, fiind de interes pentru medici veterinari din foarte multe specialități, dornici de a cunoaște posibilități diferite în abordarea unei patologii”, a explicat conf. dr. Cosmin Peștean.

Abonamente Revista Fermierului -ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Călin Matieș solicită redeschiderea târgurilor de animale și crearea unui plan de măsuri tehnico-sanitare care să permită acest lucru în deplină siguranță pentru toată lumea. În acest sens, senatorul PSD de Alba a trimis astăzi, 20 ianuarie 2021, o scrisoare președintelui ANSVSA (Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor) – Robert Chioveanu.

Reamintim că actualul senator Călin Matieș este producătorul renumitului produs recunoscut la nivel european – „Pita de Sântimbru” și cel care a avut inițiativa înființării Federației Naționale a Producătorilor de Produse Tradiționale, organizație pe care a condus-o până la preluarea mandatului de parlamentar, în decembrie 2020.

„Solicit măsuri urgente pentru redeschiderea târgurilor de animale în condițiile respectării tuturor măsurilor de prevenire a răspândirii noului coronavirus. Totodată, solicit identificarea de soluții pentru prevenirea extinderii pestei porcine africane astfel încât crescătorii de animale să nu mai aibă de suferit”, scrie Călin Matieș în scrisoarea către președintele ANSVSA.

Afectată de pandemia de COVID-19, România se află din nou sub incidența răspândirii cazurilor de pestă porcină africană, ceea ce afectează buna desfășurare a activităților de comercializare a animalelor în spațiul rural.

Prin menținerea suspendării activității târgurilor, crescătorii de animale nu-și pot comercializa produsele, situație agravată și de faptul că numărul abatoarelor este insuficient la nivel național, existând județe neacoperite. Apoi, transportarea animalelor către abatoare este îngreunată nu doar de distanțele mari care trebuie parcurse, ci și de necesitatea transportării cu automobile autorizate de DSVSA.

„În acest context, crescătorii de animale și oamenii din mediul rural sunt constrânși de intermediari să reducă prețurile pentru comercializarea animalelor până la un nivel la care riscăm să îngenunchem . În România sunt zone rurale de munte, ca în județul Alba – de pildă, și fac referire în mod special la Munții Apuseni, unde oamenii trăiesc doar din creșterea animalelor, iar dacă mai continuă să fie ținute închise târgurile de animale există riscul ca aceste zone deja defavorizate să se depopuleze”, este de părere senatorul de Alba.

În opinia lui Călin Matieș, o strategie de monitorizare a focarelor de pestă porcină africană, la nivel național, care să permită deschiderea târgurilor și să corespundă nevoilor crescătorilor de animale, este imperios necesară. „O primă soluție ar fi să putem stabili scenarii graduale pentru fiecare localitate în parte, cu zone verzi, galbene și roșii, în funcție de gradul de răspândire a pestei porcine africane. Târgurile ar putea fi redeschise în zonele verzi (zero cazuri/focare PPA), inclusiv pentru comercializarea porcinelor; în zonele galbene (sub 5 cazuri/focare PPA) ar putea fi comercializate animalele exceptând porcinele, urmând ca doar în zonele roșii (peste 5 cazuri/focare PPA) târgurile să rămână închise. Suplimentar proveniența animalelor ar putea fi certificată prin verificarea crotaliilor de un medic veterinar, prezent în fiecare târg. Astfel se poate avea un control asupra gestionării și monitorizării numărului de animale, cât și asupra modalităților actuale de comercializare ale acestora, inclusiv în ceea ce privește porcinele, unde o mare parte din exemplare nu sunt înregistrate din lipsa subvențiilor.”

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Până la data de 15 iulie 2020, membrii Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna care dețin scroafe cu certificat de origine pot depune cereri de plată la Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) pentru Pachetul 8 – Creșterea animalelor de fermă din rase locale în pericol de abandon, din Măsura 10 (PNDR 2020).

De asemenea, începând cu data de 25 iunie 2020, crescătorii pot depune, la direcțiile pentru agricultură județene, cereri de înscriere în Programul „Bazna-Mangalița”, pentru obținerea „ajutorului de minimis pentru aplicarea programului de susţinere a crescătorilor de porci de reproducție din rasele Bazna şi/sau Mangaliţa”.

„Vă rugăm, nu neglijați depunerea cererilor, fiecare zi contează!”, este mesajul președintelui Asociației Crescătorilor de Suine Autohtone Mangalița și Bazna, dr. medic veterinar Ioan Cleja.

Despre măsuri de sprijinire a crescătorilor de Mangalița și Bazna am scris și aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/zootehnie/item/4488-un-milion-de-lei-pentru-crescatorii-de-mangalita-si-bazna-in-2020.html

Un focar de pestă porcină africană (PPA) a fost confirmat, vineri, 21 iunie 2019, în comuna doljeană Teasc, după ce un localnic a anunțat miercuri, 19 iunie 2019, că i-au murit cinci din cei 30 de porci pe care îi avea în curte.

Reprezentanții DSVSA au prelevat probe de la animalele moarte și boala s-a confirmat.

În gospodăria în care s-a confirmat focarul au fost eutanasiați toți cei 30 de porci.

Reprezentanţii DSVSA Dolj fac apel la oameni să nu îşi sacrifice animalele şi dau asigurări că vor fi eutanasiaţi doar porcii bolnavi.

Medicii veterinari vor supraveghea timp de 30 de zile toate satele care aparțin de comuna Teasc, unde a fost confirmat focarul.

„S-a confirmat. Este focar de pestă porcină la Teasc. În această dimineaţă (n.r. - vineri) am convocat Centrul Local de Combatere a Bolilor şi s-a aprobat programul de măsuri. Vom supraveghea zona, vom recolta probe ca să vedem dacă mai apar animale bolnave şi vom face catagrafia tuturor animalelor din zonă, Secui, Teasc, Bratovoieşti. Am ucis cele 30 de animale din focar, iar mesajul este ca oamenii să vină spre noi dacă au porcii bolnavi şi să putem să luăm probe pentru a pune diagnosticul şi să îi despăgubim. Vom ucide doar porcii bolnavi“, a declarat medicul Costică Retea, director adjunct al DSVSA Dolj.

Acesta este al doilea focar de PPA confirmat în județul Dolj. Primul focar a fost la începutul lunii noiembrie al anului trecut în satul Comănicea.