nerambursabil - REVISTA FERMIERULUI

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) anunță epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurilor 6.4 și 6.2 din cadrul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020).

În intervalul 2 noiembrie 2021 – 7 noiembrie 2021, AFIR a primit online 1.149 de cereri de finanțare pe submăsura 6.4 - Investiții în crearea și dezvoltarea de activități neagricole. Valoarea totală a fondurilor europene solicitate este de peste 204 milioane de euro, de două ori mai mult decât alocarea disponibilă, care a fost de 100 milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 150 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul-limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (204.027.761 euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (150 milioane euro).

Solicitanții eligibili pentru sprijin sunt microîntreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înființate, adică start-up-urile din spaţiul rural. Altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizați cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activități neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în microîntreprinderi şi întreprinderi mici. Excepție fac persoanele fizice neautorizate.

De asemenea, AFIR anunță și epuizarea fondurilor europene disponibile prin intermediul submăsurii 6.2 – Sprijin pentru înființarea de activități neagricole în zone rurale, în primele cinci zile de la lansarea sesiunii de depunere a solicitărilor de finanțare.

Astfel, în intervalul 29 octombrie 2021 – 3 noiembrie 2021, AFIR a primit online 4.828 de cereri de finanțare, valoarea totală a fondurilor europene solicitate fiind de 300,8 milioane de euro, de șase ori mai mult decât alocarea disponibilă, care a fost de 50 milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 75 de milioane de euro, însemnând 150% din alocare. Sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul-limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (300,8 mil. euro) a depășit plafonul din nivelul alocării sesiunii (75 mil. euro).

Sprijinul public este 100% nerambursabil și se acordă sub formă de sumă forfetară. Valoarea acestuia este de 50.000 de euro per proiect, cu excepția activităților de producție, pentru care valoarea sprijinului crește la 70.000 euro pentru un proiect.

Activitățile pentru care s-a solicitat finanțare prin submăsura 6.2 sunt cele aferente Anexei 7 la Ghidul solicitantului, respectiv Lista codurilor CAEN eligibile. Dintre acestea, amintim: prestarea de servicii medicale, sociale, sanitar-veterinare, producția de băuturi răcoritoare nealcoolice, producția de ape minerale și alte ape îmbuteliate, fabricarea produselor textile, producția de țesături etc.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale (AFIR) a încheiat, până în prezent, protocoalele cu nouă instituții financiare pentru a sprijini solicitanții și beneficiarii fondurilor europene disponibile prin Programul Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 (PNDR 2020), în perioada de tranziție 2021 – 2022.

Protocoalele încheiate de AFIR stabilesc, în funcție de fiecare dintre instituțiile financiare semnatare, condiții mai avantajoase față de cele standard pentru beneficiarii finanțărilor acordate de AFIR. Dintre acestea, amintim: aplicarea de marje de dobândă reduse față de costurile standard practicate de bancă, eliberarea scrisorii de garanție bancară pentru restituire a avansului, linie de TVA aferentă cheltuielilor eligibile și neeligibile, acceptarea la plată a avansurilor direct către furnizori sau prestatori, finanțare în lei și în euro.

În plus, titularii proiectelor finanțate de AFIR beneficiază de termene de utilizare și rambursare a creditelor acordate pentru finanțarea unui proiect în funcție de durata de implementare a proiectului și de prelungirea acestora.

Totodată, clienții pot aduce în garanție, cu notificarea AFIR, potrivit contractului de finanțare, sub forma gajării sau a ipotecării, bunurile achiziționate sau realizate în cadrul proiectului/planului de afaceri finanțat, precum și garanții acordate de fondurile de garantare.

De asemenea, pentru proiectele aferente submăsurilor forfetare, finanțarea se va putea asigura prin acordarea unui credit punte pe termen mediu, reprezentând până la 100% din tranșa a doua de plată și care se stinge la data încasării acestei tranșe de către beneficiar.

„Demersul AFIR a presupus obținerea de măsuri și soluții concrete în colaborare directă cu instituțiile financiare, care să sprijine beneficiarii pentru asigurarea cofinanțării private, dar și pentru prefinanțarea sau capitalul de rulaj al investiției finanțate prin PNDR 2020, astfel încât implementarea proiectului să fie finalizată fără întârzieri. Suntem preocupați în permanență de identificarea unor soluții reale pentru a sprijini solicitanții în procesul de accesare a fondurilor europene nerambursabile. Aceste demersuri vin în întâmpinarea nevoii de cofinanțare și de capital de lucru pe care mulți dintre solicitanți și beneficiari o resimt acut în ultima perioadă. Continuăm să identificăm soluții pentru a facilita absorbția fondurilor și implicit pentru a contribui semnificativ la modernizarea mediului rural românesc”, a declarat Mihai Moraru, directorul general al AFIR.

Toate protocoalele încheiate de AFIR cu băncile sunt publice și pot fi consultate pe site-ul Agenției, la secțiunea Informații Utile – Protocoale de colaborare.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri
Pagina 2 din 2

newsletter rf

Publicitate

Nuseed Launch MPU RO 300x250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Corteva

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista