Luni, 16 ianuarie 2023, la Alba Iulia, în Cetate, s-a lansat Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă, un parteneriat între sectorul agricol și societatea civilă. Semnatarii pactului sunt: LAPAR (Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România), Patronatul Român Alba, Asociația Agricultorilor Maghiari – Organizația Mureș, Asociația Țara Vinului și Asociația Județeană a Crescătorilor de Animale „Apulum” Alba. Cuvintele cheie ale evenimentului au fost „împreună” și „unitate”.

Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă înseamnă unitate, a punctat Nicu Vasile, președintele LAPAR. „Întâlnirea de azi a adus în prim plan ideea de unitate. Doar împreună putem ajunge la prosperitate și dezvoltare socială durabilă. Doar implicând comunitatea și creând o dezvoltare multisectorială vom putea duce la îndeplinire ceea ce am semnat azi”, a completat președintele Patronatului Român Alba, Cosmin Maier. Acesta a pus accent pe faptul că Pactul semnat și lansat la Alba Iulia trebuie să vină cu soluții concrete, nu doar vorbe, atât pentru sectorul agricol, cât și pentru societatea civilă. „Patronatul nostru are soluții, unele sunt deja implementate în județul nostru. De pildă, s-a investit mult în energia verde, avem exemple. Trebuie să învățăm să fim rentabili prin producerea de energie regenerabilă, inclusiv în ferme. De asemenea, avem un proiect pentru viitorul nostru, dedicat tinerilor, pentru că ei reprezintă viitorul. Viața activă după școală este numele proiectului, prin care implicăm tinerii în diversele activități ale comunității. Județul Alba este campion în ceea ce privește produsele tradiționale, iar Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă poate pune în valoare produsele tradiționale românești și pe producătorii lor. De aceea, la semnarea acestui pact am adus față-n față produsele tradiționale, vinurile micilor producători și reprezentanții HoReCa”, a adăugat Cosmin Maier.

Președintele LAPAR a ținut să accentueze dorința tuturor semnatarilor pactului, respectiv creșterea nivelului de trai. „E nevoie să construim strategii adevărate și să producem. Dar, pentru asta trebuie să plecăm de la nevoia de consum a populației și să folosim toate resursele pentru a produce. Doar așa ne dezvoltăm și ne este bine, prin unitate și prin strategie. Pactul este un pas mic pentru organizațiile profesionale, dar un pas mare pentru societatea românească”, a declarat Nicu Vasile.

Pactul de la Alba Iulia înseamnă punerea în valoare a produsului românesc, este de părere Ovidiu Negrea Oprean, președintele Asociației Țara Vinului: „În cazul nostru produsele viticole. Vinul trebuie să fie valorificat la adevărta lui valoare. De 30 de ani mergem din inerție, producătorii mici, pe care-i reprezintă Asociația Țara Vinului, au rămas ancorați în trecut, nu fac față provocărilor actuale și nicidecum celor viitoare. Micul producător de vin a rămas la nivel local, nu poate să-și valorifice produsul în zonele turistice, în comerț, neavând infrastructura necesară. Am fost de acord să fim parte din acest pact pentru ca de mâine să știm ce avem de făcut. Vrem fapte concrete, ca acest pact să nu rămână doar o hârtie”.

În opinia lui Horea Moruțan, președintele Asociației Crescătorilor de Animale „Apulum” Alba, pentru crescătorii de animale și producătorii de produse tradiționale, Pactul Național pentru Agricultură și Dezvoltare Durabilă „este un început care să ne repună pe harta economică a țării noastre și nu numai. Important e ca în urma semnării acestui pact să creăm o echipă, să lucrăm împreună și să ne reprezentăm interesele în mod real, pentru ca atât noi, producătorii agricoli, cât și societatea civilă să fim luați în seamă. Doar împreună vom avea parte de câștig. Cerem atitudine, implicare. Agricultura nu e băgată în seamă în mod real”.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Anul agricol 2022–2023 abia a început, însă calendaristic se încheie un an. Cum a fost el? Probabil că toți ne uităm în urmă și facem bilanțul. Privesc și eu la 2022, din perspectiva agriculturii, și tot ce-mi vine în minte e acest banc: „Ce este haosul?” întreabă un ascultător la Radio Erevan. „Nu dăm răspunsuri la întrebări din agricultură”. Și, curând, România împlinește 33 de ani de democrație. Peste trei decenii de haos... O situație care, în opinia mea, e întreținută de clasa politică, care clasă este oglinda societăţii româneşti. Ce vedem în oglindă suntem chiar noi, cetățenii României, prezenta clasă politică românească fiind imaginea exactă a națiunii. Nu ne place ce vedem în oglindă, nu? Ne înfurie.

Cel mai adesea, furia este vizibilă pe internet, pe toate rețelele sociale existente, toți apasă cu furie tastele gadgeturilor din dotare, aruncând în eter vorbe grele, sperând că undeva este un superman care va vedea și va îndrepta lucrurile. Concret, nimic. Discuțiile în contradictoriu prin intermediul internetului nu sunt nicidecum constructive, acolo toată lumea jignește, nimeni nu ascultă, mulți nu înțeleg ce citesc, nu ne respectăm opiniile, social media ajungând azi o imensă găleată cu gunoi. Lăturile de acolo nici măcar porcii nu le-ar înghiți. O tânără crescătoare de vaci mi-a zis recent că internetul n-ar trebui lăsat pe mâinile oricui, prea mulți au acces la o lume virtuală în care au impresia că pot face orice și oricum.

Ne-am înfuriat? Păi, haideți să schimbăm și să ne schimbăm! Supermanii din online nu există în viața reală.

Pentru agricultură, și 2022 a fost un an dificil. Nici următorii nu se arată mai buni. Ce facem, renunțăm? Să fim serioși, după ani de muncă, nu-ți vine să renunți. Te descurci, te adaptezi, cauți soluții, te informezi, discuți cu semenii tăi, nu le pui piedici. Rezolvarea stă în noi, doar trebuie să găsim calea. Iar calea dialogului este una dintre soluții.

„Dialog” în agricultură: „De ce organizația X primește bani de la stat ca să reprezinte fermierii români la Copa-Cogeca?”. Poate pentru că altfel nu am avea reprezentare în cadrul celei mai mari organizații profesionale la nivel de Uniune Europeană? Fermierul european este înscris de obicei în mai multe asociații și la fiecare plătește o cotizație anuală. Copa-Cogeca trăiește din cotizațiile fermierilor membri. În România câte asociații își permit să trăiască din cotizații? Vă zic eu că-mi ajung degetele de la o mână, pentru răspuns. Hai, înfuriați-vă, tastați-vă neputința și aruncați-vă focul în eterul internetului! Însă, dacă vreți să faceți ceva cu adevărat, să vă schimbați soarta, așa încât să fie bine, faceți un pas către viața reală, îndreptați-vă către o asociație care credeți că v-ar putea reprezenta domeniul, plătiți cotizație, implicați-vă în organizare, angajați, pe banii din cotizații și sponsorizări, specialiști în drept, în comerț, în tot ce aveți nevoie, pe care apoi să-i trageți la răspundere. Așa cum e acum, o mie și mai bine de forme de asociere, fiecare cu propriul interes, fiecare purtând discuții cu autoritățile când vrea, cum vrea și dacă vrea, vedeți ce iese. Avem acte normative fără legătură cu realitatea din teren, orice adaptare duce inevitabil la o altă neadaptare. Undeva e un scurtcircuit, pentru rezolvarea căruia nu s-a găsit niciun „electrician”, de peste trei decenii.

Încă un „dialog” din agricultură: „Cum a scos Y 20 de tone la hectarul de porumb? E un mincinos, se dă mare, e plătiti de compania Z”. Poate că Y e un manager în adevăratul sens al cuvântului, pentru că până la urmă o afacere sustenabilă e condusă de un om sau de o echipă care știe ce și cum să facă astfel încât să nu depindă în cea mai mare măsură nici de Dumnezeu, nici de clasa politică și nici de orice alți factori externi.

Întotdeauna de vină sunt alții pentru neputințele noastre. În schimb, noi ce facem, în afară de a ne vărsa furia pe internet? Să-și răspundă fiecare.

În ultima lună, am participat la câteva evenimente ale unei organizații profesionale din agricultura autohtonă. Am întâlnit tineri fermieri din toate colțurile țării. Agricultura e grea, a naibii de grea, se lucrează afară, iarnă–vară sub cerul liber, nu-i ușor nici pe câmp, nici în zootehnie, legumicultură, pomicultură sau viticultură. Însă munca poate fi ușoară și-ți poate aduce beneficii dacă ea îți place, dacă orice activitate ai face o faci cu pasiune. Tinerii ăștia pe care i-am întâlnit au preluat sau vor prelua afacerile agricole ale familiei. Sunt pasionați, caută să se instruiască, găsesc soluții să aducă plusuri în ferme, sunt încântați să se vadă, să schimbe opinii, participă la tot soiul de evenimente pentru a lua contact cu alții ca ei, pentru a cunoaște ceva noutăți, pentru a socializa în beneficiul propriilor afaceri. Vă spun cu mâna pe inimă, lumea reală e diferită de tot irealul de pe așa-numitele rețele sociale. Mie, lumea asta reală, tinerii aceștia care se ocupă de diverse afaceri din agricultură, care-și doresc să facă bani în agricultura românească, care vor să schimbe mentalități, care nu doar privesc, ci chiar aduc Occidentul în fermele de la noi, deci mie, oamenii ăștia îmi dau încredere în viitor. Mă uit la ei, zâmbesc și parcă văd cum haosul rămâne-n urmă și cum România devine țara din care oamenii nu mai vor să plece.

Pentru noul an ce vine, ce-mi doresc mie vă doresc și vouă: sănătate și binecuvântare. Să stăm mai mult în afara lumii virtuale, să punem mai des mâna și ochiul pe cărți, reviste, să ne relaxăm la un spectacol de teatru, la un film, să ascultăm la radio o muzică bună sau o emisiune care să ne aducă plusvaloare în viață, să ne uităm la televizor pentru a ne bucura, pentru a afla, a învăța, să ne întâlnim mai mult cu oameni ca noi, să ne trăim viețile.

Să fim bine!

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

Suntem în Tulcea, la Greci. Am mai fost prezenţi aici, nu o dată, şi de fiecare dată am adus informaţii noi despre ce se întâmplă în industria alimentară. Vorbim astăzi despre lucruri care ţin de bunul mers al agriculturii şi industriei alimentare într-o perioadă destul de tulbure, când seceta este cuvântul de ordine, când războiul este lângă noi, când criza alimentară este anunţată de toţi şi, tocmai de aceea, la nivelul Uniunii Europene se vorbeşte de „lanţul scurt” – nu de acum, de mai mulţi ani –, iar noi vrem să vedem cam cum se întâmplă lucrurile acestea în ţara noastră. Vom vorbi astăzi şi despre produsul tradiţional local, în acelaşi timp vom vorbi şi despre cum este să fii antreprenor în România. Partener în acest demers este doamna Paula Vals, fondatorul grupului de firme Angelo.

„Lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împinge de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva.”

Paula Vals sărbătoreşte, anul acesta, 30 de ani de când a pornit prima afacere. „Am început în anul 1992, timid, fără experienţă antreprenorială, pornind prima dată pe partea de comerţ, după care bineînţeles că am conştientizat că producţia ne va aduce plusvaloare, şi datorită faptului că era nevoie în acea perioadă de produse româneşti, am deschis şi partea de producţie. Dacă am plecat de la 2 angajaţi în momentul de faţă, am ajuns la 240, 150 suntem în producţie, ceilalţi în punctele de desfacere, pentru că am considerat că businessul trebuie să ni-l construim pe orizontală, să avem cash-ul asigurat în fiecare zi, de aceea avem 13 puncte de lucru pe care le aprovizionăm în fiecare zi şi, la fel, avem necesarul de cash pentru a asigura materia primă necesară producţiei.

La început am dezvoltat partea de comerţ, vă daţi seama că trebuia să aprovizionăm magazinele, în acea perioadă era o criză de produse în domeniul patiseriei-cofetăriei, pentru că fabricile vechi, aşa cum s-a întâmplat după Revoluţie, multe s-au închis, şi-mi aduc aminte că stăteam la nişte cozi infernale pentru a lua fursecuri, prăjituri de la Brăila chiar. Şi atunci am luat decizia de a face o mică patiserie, prima dată cu vânzare în faţă, unde nu prea a funcţionat, ne-am dat seama că trebuie să investim, am cumpărat acest teren la Greci unde prima dată am pus livada, după care am construit o clădire mică, am început cu câţiva oameni şi ne-am dat seama că trebuie să ne dezvoltăm. Am accesat nişte credite, am luat prima linie de patiserie şi aşa, etapă cu etapă, am ajuns să ne dezvoltăm şi să avem investiţii de milioane de euro la momentul acesta. Bineînţeles, parte din ele a fost profitul reinvestit, iar cealaltă parte, din 2007, am accesat, de când am intrat în UE, fonduri europene atât pe măsurile de investiţii, cât şi pe măsurile de promovare.

La momentul respectiv am început cu cornuleţele, care sunt oricum foarte căutate şi tradiţionale la noi în zonă, nucile umplute, era bătaie atunci pe vremea aceea, bineînţeles plăcinta dobrogeană, care e recunoscută şi mai ales renumită şi căutată la noi şi nu numai, cozonacii şi prăjiturile de cofetărie. Dacă am pornit de la câteva produse în acea perioadă, şi în cantităţi mici, acum am ajuns să avem sute de produse şi, bineînţeles, capacitate mult mai mare. Nu ne-am oprit şi nu ne vom opri pentru a dezvolta cât mai mult partea aceasta de procesare, de tehnologizare. Am accesat atâtea proiecte pe fonduri europene, dar la momentul acesta conştientizăm că tehnologia este cea care ne va ajuta. Şi vă spun de ce. În primul rând, lipsa forţei de muncă, eficientizarea producţiei ne împing de la spate să ne tehnologizăm, să avem linii automatizate, lucru pe care ni-l dorim. Cred că toată industria alimentară din ţară are nevoie de aşa ceva. Dacă în ultimii ani am vizitat atâtea fabrici din afară şi am văzut ce înseamnă tehnologia în alte ţări, care este randamentul având automatizare, şi noi ne dorim acest lucru. Numai că avem nevoie într-adevăr şi de susţinere. Dacă până acum pentru proiectele pe fonduri europene aveam un buget-limită de 2,6 milioane de euro plus partea noastră – două milioane și jumătate, trei, patru milioane, depinde de fiecare cum şi-a construit bugetul –, ne dăm seama că acum avem nevoie de mult mai mulţi bani pentru a ajunge ca industria alimentară să fie automatizată.” 

Proiectele noi, sub presiunea prețurilor 

Așadar, e nevoie de bani mulți, dar ce te faci în situații precum cea de acum, în care prețurile au luat-o razna, iar tu ai făcut proiectul pe valorile de mai înainte? Urmează construcția unei fabrici la Constanța, pentru care mai au de luat câteva avize, fiind deja arvunite și utilajele. Totul stă să demareze, dar „nu este uşor, pentru că în această perioadă s-au modificat atât de mult preţurile materialelor de construcţii şi ale utilajelor, creşterile au fost substanţiale, dacă la materialele de construcţii au ajuns chiar să se dubleze sau chiar să se tripleze, s-au schimbat datele proiectului. Noi acum sperăm că se vor face nişte rectificări, pentru că avem nevoie, dacă la momentul depunerii proiectului şi aprobării lui proiectul era de 6 milioane de euro, cu siguranţă acum ne va ajunge peste 8-9 milioane de euro, bani pe care va trebui să-i luăm credit din bancă, şi asta vă daţi seama că ne va sufoca într-un fel. De aceea, în momentul de faţă investiţiile le mai facem şi aici, la fabrică, pentru a dezvolta cât mai mult partea de vânzări şi lanţurile mari, pentru că acolo sunt volumele, dezvoltăm partea de export pe toate căile, şi prin magazinele proprii, şi ale clienţilor, şi ale vânzării online. Adică, trebuie să avem tot timpul mai multe strategii pregătite şi planuri, A, B, C...”

„Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

Valoarea impune  

Și apropo de lanţurile mari de magazine, de retaileri, s-a tot vorbit că ar trebui să aibă deschidere către producătorii din ţara noastră, lucru care nu prea se întâmplă, foarte mulţi producători din România spun că au o problemă legată de accesul la raft pe marile reţele. Se pare însă că doamna Vals a găsit calea către aceste rafturi. „Noi colaborăm şi vom colabora şi pe viitor, avem discuţii făcute. Într-adevăr, procedura nu este foarte simplă pentru că, într-adevăr, când eşti producător, procesator, şi mai ales în industria alimentară, trebuie să îndeplineşti anumite condiţii, trebuie să ai anumite certificări pentru a putea să intri în aceste lanţuri mari, producătorii mici încă nu au ajuns la acest nivel de certificare IFS, BRC sau alte certificări necesare. În cazul nostru am început colaborarea, sunt nişte paşi de făcut, pentru că e o adevărată procedură, cu caiet de sarcini, cu avize, şi foarte mulţi din ei merg pe produse cât mai naturale, fără să conţină conservanţi, şi asta e foarte important, pentru că contează foarte mult sănătatea oamenilor şi am văzut că ei chiar într-adevăr vor să meargă pe acest segment, mai ales pe marcă proprie.”

Chiar dacă nu este ușor, suntem convinși că au calea deschisă pentru că în primul rând vorbim despre calitatea produsului, vorbim despre produse care ţin cont de regiunea unde au fost create, gazda noastră a ținut întotdeauna cont de acest lucru, practic s-a inspirat din produsul local. „Majoritatea produselor sunt făcute sau moştenite din generaţie în generaţie, iar aici pot aduce la cunoştinţă toate tipurile de plăcintă pe care le avem, Plăcinta dobrogeană, care are o notorietate extraordinară şi noi o certificăm pe schema de calitate europeană IGP, şi toate celelalte tipuri de plăcintă făcute sub aceeaşi formă, adică ele se identifică clar că sunt dobrogene, foile întinse manual, subţiri, umplutura clasică, indiferent că e o plăcintă de mere, de gutuie, de dovleac, de spanac cu brânză, pentru că aici avem şi influenţele celorlalte etnii, cu praz, de exemplu, unde e o plăcintă cunoscută pe zona etniei armene, machedoni, cea cu spanac la fel, şi multe alte tipuri. Urmează să facem şi alte tipuri de plăcintă, dar momentan cele șapte pe care le avem în varianta precopt-congelat, tocmai pentru a veni în ajutorul consumatorului, ele sunt congelate corespunzător.” 

Mulți dintre cititori vor sări revoltați de acest concept atât de demonizat în ultima vreme, produsele congelate. Situația nu este nici pe departe de natură să ne sperie, mai degrabă să ne bucure, pentru că e mai bun un produs conservat prin frig decât prin cine știe ce substanțe chimice. „Dacă produsul este congelat în mod corespunzător, iar lanţul frigorific nu se întrerupe, nu se pierde nimic din el. E chiar mai sigur. Vă daţi seama că o plăcintă poate avea termenul de valabilitate de trei zile, lucru care chiar şi a doua zi nu are cum să mai fie proaspăt. Dar consumatorii s-au obişnuit, şi cred că le şi place această formă, de a-şi lua acasă şi un sfert de oră după decongelare s-o bage în cuptor la 180° şi să aibă gustul autentic de plăcintă de casă. Viitorul ăsta va fi: produse congelate de calitate, deoarece congelarea înlocuieşte un conservant, şi atunci eliminând aceşti conservanţi avem siguranţa că este un produs mult mai sănătos şi indicat pentru oameni.”

Iar noi adăugăm că astfel pot și cei de la sute de kilometri distanță să beneficieze de un produs natural și autentic. Mai ales că în portofoliul Angelo încap foarte multe produse. „Avem 11 produse atestate tradiţional, vorbim de cozonacul Comoara Măcinului, care este un produs de top, avem zacusca, tocana de legume, zacusca cu somn de Dunăre care, la fel, este un produs de excepţie şi făcut la noi în zonă, ardei copt în sos de roşii, dulceaţă de nuci, dulceaţă de trandafir, biscuiţii de casă, cornuleţele cu unt şi nucă şi vestitele cornuleţe din zonă.”

„Lanțul scurt” ajută comunitatea locală

Vorbeam la începutul articolului de lanțul scurt al produselor agricole, iar Paula Vals este unul dintre cei care au înțeles devreme că acest lanț scurt este oportun. Materia primă vine de foarte aproape, dând astfel un imbold economiei din zonă. „Vorbeaţi mai devreme de lanţul alimentar scurt, contează foarte mult, pentru că în zona locală, dezvoltându-se cât mai multe lanţuri alimentare, se dezvoltă şi economia zonală. Şi aici mă refer strict la domeniul meu de activitate, unul din lucrurile importante pe care ar trebui să le dezvoltăm cred că ar fi centrele de achiziţii, pentru că am întâlnit şi firmele, pe cei din fermele cu care colaborez, sunt de multe ori atât de supăraţi pentru că li se oferă la final nişte preţuri foarte mici, iar unii din ei ajung să-şi arunce recolta, legumele şi fructele, tocmai pentru a o lăsa îngrăşământ pentru pământ, decât să o dea pe doi bani. Noi materiile prime le luăm din zonă. Pe partea de legume-fructe, avem colaborări cu producători şi fermieri de la noi din Tulcea, care nu sunt la o distanţă mai mare de 75 km, şi am ţinut cont de lucrul acesta, pentru că noi am accesat proiecte pe măsura 16.4 şi 16.4A, proiecte pe promovare, de aceea pe lângă proiectele de investiţii avem şi pe promovare, am avut două pe care le-am implementat, încă două care chiar săptămâna aceasta ne-au anunţat că sunt eligibile, urmează contractarea, iar aceste proiecte pe promovare ne ajută foarte mult. Pe lângă faptul că putem achiziţiona şi utilaje pentru a ajuta producţia în domeniul legumelor-fructe, avem şi oportunitatea de a face promovare. În perioada pandemiei au fost ca o mană cerească aceste proiecte, pentru că am avut pe proiectul 16.4 şi deschiderea site-ului online de vânzări. Într-adevăr, a fost un real succes, pentru că în pandemie toată lumea a accesat site-urile online, dar nu numai atunci. Oamenii s-au obişnuit, intră pe calculator, pe un site online, comandă, ştiu produsele, ştiu calitatea şi atunci le e mai uşor decât să le caute. Dacă în momentul de faţă nu putem să le avem în toate lanţurile sau în toată ţara, ei au acces online la aceste produse, prin site.”

Pe lângă activitatea concretă de producție pe care a pus-o la punct doamna Paula Vals, s-a organizat și în direcția promovării, găsind căi foarte eficiente pentru aceasta. Una dintre ele este Asociaţia „Moesis tradiţional”, prin care promovează tradițiile locale în ansamblul lor, nu doar produsele tradiționale ale firmei. Încă o acțiune prin care ajută comunitatea, pentru că înțelege că un agent economic nu va prospera în mijlocul unei populații paupere. „În cadrul asociaţiei noi organizăm destule evenimente, pentru că ne dorim foarte mult să promovăm tradiţiile locale din toată Dobrogea, tradiţiile culturale, tradiţiile gastronomice, şi atunci de câţiva ani organizăm târgul Etno-Dobrogea, unde producători de produse tradiţionale bio își prezintă marfa, eco, pe schemă de calitate, în fiecare an în luna septembrie clienţii şi turiştii noştri din zonă pot vedea un târg foarte frumos organizat, şi reamintesc pe această cale că mulţumesc Consiliului Judeţean, care ne-a fost întotdeauna aproape.”

„Încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Alături de oameni

O altă problemă este legată de factorul uman. Pentru că nu de puţine ori constatăm că vrem să facem ceva, dar nu mai avem cu cine. „Am întâlnit ferme şi colaboratori de-ai mei spunându-mi: te rog, trimite-mi oameni ca să culeagă! Să mă ajute, că nu am forţă de muncă.” De aceea trebuie să găsești soluții să îi ții alături. Iar Paula Vals se pare că a găsit, pentru că a început cu câțiva oameni, iar acum are câteva sute de angajați. „Dacă până acum salariile nu erau cele dorite, cu toate că eu zic că oamenii au fost mulţumiţi întotdeauna aici, acum, după ultimele modificări, se resimte, creşterea salarială îi determină cumva să rămână în industria alimentară, dar pe lângă salariu oamenii trebuie să fie mulţumiţi, liniştiţi, să simtă că îi pasă cuiva de ei, iar eu zic că întotdeauna am fost aproape de fiecare om, de fiecare angajat, de fiecare coleg, nu numai pe partea profesională, ci şi pe partea umană, personală. Atunci când au o situaţie sau o problemă şi aleg să vină pentru a-mi cere sprijinul, niciodată nu am spus că nu sunt alături de ei.”

Legat de problema fermierilor locali care se confruntă cu lipsa forței de muncă, doamna Vals crede că se poate rezolva prin organizarea de centre de achiziție, chiar și sub forma de cooperație. „Marfa ar putea fi selectată, care e pentru procesare, care pentru vânzare, prin aceste centre de achiziție, de ce nu centre-cooperative chiar? Asta este o altă problemă a noastră, a românilor, că de multe ori nu reuşim să ne asociem, şi mai ales în momentul de faţă cooperativele cred că ar fi o soluţie ca să funcţionăm cât mai bine, m-am gândit şi la lucrul acesta şi încercăm pe viitor să dezvoltăm şi în zona noastră cât mai multe cooperative, tocmai pentru a veni în sprijinul tuturor, atât al fermierilor, cât şi al procesatorilor, şi mai departe altfel poţi negocia cu lanțurile mari, când ai o cooperativă, când totul este bine pus la punct şi poţi face livrarea şi negocia pe cantităţi, pe diversitate.”

Antreprenoriatul, un concept necesar

Nu ne este greu să credem că în curând ar putea conduce o astfel de cooperativă, pentru că deja se află la conducerea unei filiale a unei confederații. Este vorba de Confederaţia Națională pentru Antreprenoriat Feminin din judeţul Tulcea. „Am încercat să dezvoltăm o filială a acestei confederaţii tocmai pentru a face o unitate a femeilor de afaceri, pentru a coagula mediul de afaceri feminin şi nu numai, pentru că în cadrul confederaţiei întâlnim şi firme care sunt conduse de bărbaţi, dar au destule antreprenoare, şi atunci noi avem deschiderea necesară pentru a primi pe oricine în această confederaţie, pentru a ne ajuta între noi, în primul rând, şi mai ales pentru a fi o portavoce către guvernatorii noştri, către guvernul nostru, pentru a negocia anumite facilităţi, şi avem în cadrul acestei confederaţii foarte multe proiecte pe digitalizare, pe antreprenoriat, acum acest proiect de a introduce în şcoală antreprenoriatul cred că este o idee extraordinară, pentru că, aşa cum vă spuneam, când am început businessul nu aveam idee ce înseamnă antreprenoriatul, iar copiii de astăzi au această oportunitate, sau o vor avea, de a afla ce înseamnă antreprenoriatul, şi făcând aceste cursuri nu neapărat trebuie să fii antreprenor. Poate unii nu au capacitatea sau poate n-au posibilitatea materială, sau poate n-au curajul necesar, dar pentru a forma lideri este extraordinar ca aceste cursuri de antreprenoriat să existe, chiar din şcolile primare. Pentru că copiii sunt atât de deschişi şi au o aşa viziune acum, numai că ei trebuie direcţionaţi spre a învăţa lucruri.” Salutăm și susținem și noi o astfel de abordare, un deziderat pentru care merită să te implici, pentru că simțul antreprenorial din păcate nu vine din familie și este necesar oricăruia dintre noi. Sau poate vine și din familie sau din genele noastre, pentru că unii parcă sunt născuți pentru asta. Indiferent cât de greu le este. 

Fără regrete, cu iubire, mereu înainte

Am întrebat-o pe doamna Vals dacă merită tot acest efort. Răspunsul este, pentru cei care o cunosc, oarecum așteptat: „În momentul în care te apuci şi eşti un om de construcţie, nu poţi da înapoi. Chiar dacă în decursul a 30 de ani am avut atâtea impedimente, când eşti făcut să construieşti, să faci lucruri, e greu să dai înapoi. Şi apoi ştiţi cum e zicala: când intri în horă, trebuie să joci. Nu prea ai cum să mai ieşi. Și am învăţat jocul şi sper să-l învăţ şi mai bine, pentru că nu vreau să renunţ la această idee, nu vreau să renunţ la business şi la dorinţa de a construi şi de a ajunge ca ţara noastră să aibă o industrie, aşa cum am văzut în alte ţări. Eu sunt încă optimistă şi cred în capacitatea noastră, şi a antreprenorilor, şi a guvernanţilor, că vom da mâna şi că vom ajunge să construim o Românie ca afară, o România frumoasă. Încă sper”.

Noi am zice nu neapărat ca afară, dar să fie o Românie a noastră, pentru noi, în care să trăim şi să ne bucurăm că am rămas pentru a construi. Să ne bucurăm și de dulciurile de la Greci, făurite cu pasiune de ceea ce se cheamă a doua familie a doamnei Paula Vals. A doua familie pentru că, totuși, așa cum este normal, pe primul loc este propria familie. „Nu pot spune că am un regret, întotdeauna îmi asum fiecare lucru pe care-l fac, fiecare greşeală, şi asumându-ţi nu poţi să ai regrete. N-ai cum. Nu, nu am niciun regret. Cea mai mare bucurie sunt copiii, pe primul loc, următoarea e a doua familie, cea de care spuneam mai devreme, 240 de oameni; bucuria de a construi şi de a merge mai departe, bucuria de a trăi, bucuria de a fi sănătos, în primul rând, cred că ar trebui să ne bucurăm de fiecare lucru pe care-l întâlnim şi care ni se întâmplă în fiecare zi. Îmi sunt alături fetele, cea mare se ocupă de partea de vânzări şi are un mic business dezvoltat tot cu produsele de aici, cea mică e la facultate, începe facultatea în domeniu, pentru că vrea să ducă businessul mai departe, şi asta îmi dă putere să merg mai departe, să nu renunţ şi să duc această afacere acolo unde zic eu că ar trebui, după ani de muncă să ajungem la tehnologizare, la automatizare, să putem fi în toate lanţurile şi în toată ţara. Asta este dorinţa cea mai mare.”

O dorință onorabilă. O viziune prin care se poate crește în orice domeniu de activitate. Să îți dorești să faci lucrurile să meargă bine, cât mai bine. O atitudine pe care ar fi bine să o aibă toți cei care au energia, capacitatea și șansa de a mișca lucrurile în țara asta. Fie antreprenori, fie politicieni. 

Articol scris de: ADRIAN NEDELCU & ȘTEFAN RANCU