O echipă de tineri fermieri, membri ai Clubului Fermierilor Români, a câștigat, pe 7 decembrie 2022, premiul pentru cel mai bun proiect digital în cadrul Congresului European al Tinerilor Fermieri de la Bruxelles. Premiul recunoaște contribuția pozitivă a fermierilor asupra mediului prin adoptarea și diseminarea de noi tehnologii și practici agricole.

În cadrul Congresului Congresului European de la Bruxelles, 16 echipe de tineri fermieri din toată Uniunea Europeană au prezentat mai multe proiecte care vizează îmbunătățirea practicilor și tehnologiilor aplicate în agricultură, care pun accentul pe utilizarea responsabilă a resurselor de mediu, folosind soluții digitale și aplicații de management integrat al fermelor, pentru respectarea cerințelor Pactului Ecologic European, strategiilor Biodiversitate și Farm to Fork.

Echipele care au depus aceste proiecte au concurat în cadrul a trei categorii: „Cel mai bun proiect digital”, „Cel mai rezilient proiect” și „Cel mai bun proiect pentru îmbunătățirea zonelor rurale”. Proiectele au fost analizate de un juriu format din șase membri: Norbert Lins - președinte Comisia de Agricultură din Parlamentul European; Pierre Bascou - director DG AGRI Comisia Europeană; Diana Lenzi - președinte CEJA; Thierry de l’Escaille - secretar general ELO; Pekka Pesonen - secretar general COPA – COGECA; Peter Schmidt - președinte Divizia Agricultură, Dezvoltare Rurală și Mediu EESC.

Tehnologiile digitale scad costurile și consumul de pesticide

Proiectul depus de echipa de tineri fermieri din România a avut ca studiu de caz ferma EVEL-H COMPANY din județul Vaslui, exploatația agricolă fiind astăzi un exemplu pentru fermele din regiune privind avantajele pe care le oferă digitalizarea în agricultură. Proiectul românilor a concurat cu alte opt proiecte în categoria lui, „Cel mai bun proiect digital”.

Studiul de caz prezintă impactul digitalizării asupra predictibilității și sustenabilității afacerilor agricole, cu scopul de a demonstra că agricultura românească poate fi un exemplu de reziliență și performanță, în raport cu modelele occidentale.

Tânărul fermier Alin Luculeasa, Manager Operațional, și-a asumat în fermă rolul de a transforma amenințările unei zone cu importante constrângeri naturale în oportunități, totul cu ajutorul tehnologiei. Din dorința de a practica o agricultură cât mai prietenoasă cu mediul, Alin Luculeasa a introdus treptat tehnologii digitale în activitățile din fermă începând cu anul 2017, reușind să reducă semnificativ costurile și să scadă consumul de pesticide, în unele cazuri, până la 80% față de dozele recomandate de producători.

La scrierea proiectului au contribuit colegii lui Alin Luculeasa: George Chiriță, Petruța Deac, Raul Ioan Gușeilă, Radu Mărtinescu și Răzvan Prelipcean, prin implicarea Samirei Maskan, coordonator Program Comunitate Clubul Fermierilor Români.

Tinerii fermieri care au realizat proiectul câștigător sunt absolvenți ai Programului „Tineri Lideri pentru Agricultură” derulat de Clubul Fermierilor Români, ajuns anul acesta la a patra ediție.

„Suntem onorați să primim acest important premiu, care recunoaște performanța digitală și de mediu a fermierilor români. Din multe puncte de vedere, România poate fi luată ca exemplu privind sustenabilitatea în agricultură, însă mă bucur că prin participarea la concursuri în foruri europene avem oportunitatea de a arăta atât decidenților, cât și celorlați fermieri europeni că agricultorii din România contribuie prin acțiunile lor la atingerea obiectivelor Green Deal”, a declarat Alin Luculeasa la decernarea premiului din Parlamentul European de la Bruxelles.

„Suntem mândri de tinerii noștri și ne bucurăm să vedem că eforturile lor sunt recunoscute la nivel european. Fermierii români sunt nu doar modele de performanță economică și de mediu, ci și modele de reziliență în fața unei lumi aflate în crize multiple, de la schimbările climatice, la amenințări pandemice și conflicte regionale. Clubul Fermierilor Români va continua să susțină astfel de inițiative, în virtutea misiunii asumate de a crea până în 2027 o masă critică de tineri fermieri care să asigure schimbul generațional și, odată cu el, transformarea agriculturii românești”, a adăugat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Start-up-ul Teraseya FLY este câștigătorul etapei locale a concursului BASF Innovation Hub, destinat inovatorilor și start-up-urilor care contribuie direct sau indirect la pilonii Pactului Verde – energie curată, mobilitate inteligentă, agricultură sustenabilă. Teraseya FLY este o soluție unică pentru a monitoriza automat, în timp real, insectele dăunătoare care sunt responsabile de distrugerea a 20% din culturile din întreaga lume. Dispozitivul tip „Plug and Play” ajută fermierii să-și protejeze culturile, reducând, în același timp, cantitatea de insecticide pulverizate.

Pe 3 noiembrie 2022, cele mai bune cinci idei, din cele 15 înscrise în România, au concurat în etapa locală a competiției BASF Innovation Hub. Cele cinci start-up-uri finaliste au fost: Teraseya FLY, Solarino, Aeroponix Robotics, R-Create, Carbon Smart, iar soluțiile lor s-au concentrat pe o agricultură mai sustenabilă și pe reducerea utilizării ambalajelor din plastic.

„Inovația, în special în tehnologiile verzi, contribuie la transformarea economiei într-una mai sustenabilă, mai digitală, mai rezilientă. Salutăm participarea românească la această competiție sud și central-europeană și sperăm că soluțiile câștigătoare își vor găsi aplicabilitate în industriile aferente. Premiile BASF Innovation Hub sprijină companiile inovatoare și start-up-urile să-și dezvolte ideile și să întărească economia, mai ales în aceste vremuri dificile. Materializarea acestor idei este binevenită, având în vedere că ele contribuie, direct sau indirect, la utilizarea pe scară largă a energiei curate, a mobilității inteligente și a agriculturii durabile”, a declarat Sebastian Metz, director general și membru în Consiliul Director AHK România.

Câștigătorul a fost ales în cadrul unui eveniment live (poate fi vizionat accesând link), la care start-up-urile și-au prezentat ideile ingenioase celor cinci membri ai juriului: Andreas Lier, Managing Director BASF România & Bulgaria; Sebastian Metz, CEO AHK România; Raluca Fișer, președinte și membru al boardului Green Revolution & Bravva Angels; Vlad Craioveanu, Managing Partner Impact Hub; Victor Negrescu, membru al Parlamentului European și Vicepreședinte al Comisiei pentru Cultură și Educație.

„În primul rând, am fost fericiți să fim selecționați, apoi uimiți de calitatea ideilor prezentate de celelalte companii inovatoare. Per total, a fost o experiență grozavă și începutul unor noi relații de business. Vă mulțumim pentru organizarea unui eveniment atât de reușit”, a spus Raoul Ros, co-fondator Teraseya FLY.

În ziua următoare, pe 4 noiembrie, start-up-ul câștigător al etapei locale din România s-a confruntat, în Marea Finală, cu celelalte cinci start-up-uri finaliste din regiune. Evenimentul a fost, de asemenea, transmis live (poate fi vizionat la următorul link).

În final, din cele peste 120 de idei înscrise în competiție în acest an, juriul BASF Innovation Hub a decis să aleagă doi cei mai buni inovatori ai anului în loc de unul singur. Start-up-urile ekolive din Slovacia și Holloid din Austria au fost ambele alese drept marii câștigători ai competiției și recompensate cu marele premiu. ekolive este primul și liderul unei metode de bioleșiere eco-inovatoare certificate UE/ETV (InnoBioTech^®) pentru procesarea deșeurilor, a mineralelor și a solului folosind bacterii. În același timp, monitorizarea 24/7, în timp real, de la Holloid, care arată prin imagini ce se întâmplă în bioreactoare și în mediu folosind inteligența artificială ajută producătorii de alimente, produse farmaceutice și energie la reducerea costurilor și la îmbunătățirea calității și a siguranței.

„Având în vedere provocările, dar și oportunitățile actuale, putem spune că inovațiile, start-up-urile și spiritul antreprenorial nu au fost niciodată mai importante decât astăzi. Industria chimică este una dintre pietrele de temelie pentru un viitor cu emisii scăzute de carbon, dezvoltând permanent inovații care facilitează această tranziție. Suntem onorați și încântați să avem oportunitatea de a asculta inovatorii locali care și-au împărtășit ideile ingenioase cu noi, de a învăța unii de la ceilalți, de a conecta, coopera și oferi sprijin pentru a aduce schimbarea împreună”, concluzionează Andreas Lier, Managing Director BASF România & Bulgaria.

Concursul BASF Innovation Hub a fost organizat de compania chimică și lider european în domeniul cercetării și dezvoltării BASF, în parteneriat local cu AHK România. Concursul a fost deschis pentru înscrieri timp de șase luni și a fost organizat în 11 țări din Europa Centrală și de Sud. Câștigătorii fazelor locale au câștigat câte 2.500 de euro fiecare, în timp ce cele mai bune două idei alese în Marea Finală au primit, fiecare, un premiu suplimentar în valoare de 5.000 de euro.

*****

Neonicotinoidele sunt pe buzele tuturor de vreo lună, de când Ministerul Agriculturii a dat derogare pentru utilizarea lor, în acest an, la tratarea semințelor de floarea-soarelui, porumb și sfeclă. Prin urmare, s-au activat toate vocile, pro și contra, pricepuți și nepricepuți își dau cu părerea. Marea problemă pe care o văd eu e că adevărații specialiști nu ies în spațiul public cu explicații, iar cei care o fac totuși folosesc cunoscutul limbaj de lemn neînțeles nici de Măria Sa consumatorul și nici de fermier, indiferent de sectorul în care acesta din urmă activează.

La ora actuală, cele mai disputate teme din agricultura europeană sunt neonicotinoidele, organismele modificate genetic, glifosatul, reducerea folosirii produselor de protecția plantelor. Referitor la pesticide, trebuie accentuat că România folosește 700-800 grame de substanță activă la hectar, în timp ce Germania ori Franța folosește spre 3 kg/ha. V-ați întrebat vreodată de ce pe drumurile din Germania, de pildă, parbrizul mașinii rămâne curat și nu ca la noi, plin de insecte moarte? România e aproape bio, părerea mea.

Dacă oamenii de știință le-ar fi zis „biotehnologii” organismelor modificate genetic, ar mai fi existat atâtea discuții și reținere în utilizarea lor? Nu cred, pentru că în fața unui public neinformat, urechist, cuvântul bio dă bine. Oare știm cu adevărat ce înseamnă bio, cum arată bio? În opinia mea, doar sună bine și se profită mult de „bio”, la fel de „eco”.

Revenind la derogarea dată la neonicotinoide, a fost solicitarea fermierilor, iar ministrul Adrian Chesnoiu nu a luat decizia după ureche și doar pentru că i-au cerut agricultorii. Nu, șeful MADR s-a informat, a aplecat urechea la știință, și nu de acum, ci de ani buni. „Comisia Europeană a decis interzicerea utilizării uzuale a neonicotinoidelor, dar permite folosirea controlată a acestora, prin decizia statelor membre, în caz de atac al dăunătorilor. România este binecuvântată cu un sol fertil, dar, în același timp, bogat în dăunători. Doi fac ravagii în culturile de porumb și floarea-soarelui, Tanymecus dilaticollis (Rățișoara porumbului) și Agriotes spp. (Viermele sârmă). Sunt dăunători pentru a căror combatere eficientă nu există altă substanță decât insecticidul din grupa neonicotinoidelor, care se folosește pentru tratarea semințelor, tocmai pentru o limitare cât mai bună a efectelor acestor pesticide pentru mediu. Celelalte state din UE care nu folosesc neonicotinoide nu o fac pentru că e interzisă folosirea uzuală, ci pentru că nu mai au urgența cerută de Regulament, nu se mai confruntă cu acești dăunători, care pot compromite până la 30% din producție. Statele respective au eliminat acești dăunători prin instituirea în trecut a obligației de însămânțare doar cu semințe tratate cu neonicotinoide. După ce au îndepărtat această problemă, au susținut interzicerea folosirii acestui tip de pesticid. La EFSA nu există niciun studiu științific care să facă legătura directă dintre neonicotinoide și moartea albinelor. A fost prezentată o cercetare care menționează expunerea la neonicotinoide drept un posibil factor pentru decesul albinelor. Există însă două cercetări științifice aprofundate realizate de Academia de Științe Agricole și Silvice care au demonstrat că dacă tratamentul cu neonicotinoide se face sub strictă supraveghere și în dozele recomandate, nu există remanențe ale substanțelor în plantă, de natură să pună în pericol viața albinelor”, a explicat Adrian Chesnoiu.

În cazul în care nu se acorda această derogare, confruntat cu o pierdere mare de producție, fermierul ar fi fost tentat să aplice foarte multe tratamente în vegetație, ceea ce însemna un risc mult mai mare atât pentru mediu, cât și pentru albine.

Albinele au nevoie de floarea-soarelui, cum și floarea-soarelui are nevoie de albine. Apicultorii profesioniști spun că mierea de floarea-soarelui reprezintă până la 70% din producția de miere dintr-un an și fără floarea-soarelui cantitatea de miere, în cel mai fericit caz, se înjumătățește.

De ce mor albinele? Mai ales că anul trecut, spre exemplu, la floarea-soarelui nu s-au folosit neonicotinoide, pentru că nu s-a dat derogare. Am vorbit și cu apicultori, dintre cei pentru care creșterea albinelor este o afacere. Aceștia nu pe neonicotinoide aruncă vina, având în vedere că în toate rapoartele EFSA se arată că în cazul experiențelor de câmp rezultatele nu confirmă riscul asupra albinelor în urma tratamentelor semințelor. Și la albine e ca la pomi, legume sau animale, vin cu boli, nu se aclimatizează ori nu sunt îngrijite corespunzător, li se dau tot felul de produse, medicamente, fără control și fără a respecta prospectul. Așa mor albinele, de cele mai multe ori.

Țările care folosesc neonicotinoide la acest moment sunt în jur de o sută. Și nu au probleme cu reducerea numărului de albine.

Neonicotinoidele sunt medicamente pentru plante cum sunt antibioticele pentru om. Ca atare, trebuie utilizate conform prospectelor și nu de oricine. Dacă regulile se respectă, n-ar trebui să fie probleme. Nu o zic eu, ci specialiștii, pe care ar trebui să-i ascultăm până scăpăm de dăunători și până avem ce să punem în loc, ca să nu murim de foame.

Să interzicem, dar s-o facem cu cap și, atunci când avem cu ce, să înlocuim ceea ce nu dă bine în gura unui consumator urechist.

Editorial scris de: MIHAELA PREVENDA, redactor-șef

În ultimii ani, sectorul agricol românesc a fost și continuă să fie sub un real asediu. Alinierea la noile condiții ale Politicii Agricole Comune și strategiile europene de implementare a Green Deal-ului au pus o presiune enormă pe fermierul român, dar și pe cel european. În calitate de reprezentant al României la Copa – Cogeca, Alianța pentru Agricultură și Cooperare (AAC) este în permanent contact cu realitățile agriculturii europene, dar și cu impactul pe care îl au pachetele legislative emise de Comisia Europeană din dorința de a trece la o agricultură verde până în 2030.

„Lupta pe care o ducem cu organismele europene continuă, mai ales când în joc este siguranța alimentară europeană și națională. Criza provocată de COVID-19 ne-a pus în situația de a ne reorganiza și de a găsi soluții pentru a adapta practicile agricole. O nouă criză se întrevede prin prisma conflictului ruso-ucrainean. Invazia Ucrainei riscă să perturbe piețele globale pentru produsele agricole și mărfurile necesare producției agricole, cum ar fi energia, îngrășămintele și cerealele-oleaginoasele. Rusia este cel mai mare furnizor de combustibil al UE (18% din importurile UE provin din Rusia); exporturile rusești de îngrășăminte către UE reprezintă 3 miliarde euro sau aproximativ 30% din importurile de îngrășăminte la nivelul Uniunii, iar în cazul României ajung și până la 40%. Aceste lucruri nu pot rămâne fără ecou la nivelul agricultorului român”, transmite AAC.

În fața acestor noi provocări Alianța pentru Agricultură și Cooperare nu poate rămane fără o reacție fermă. Cele patru organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, având în vedere contextul actual dificil, solicită o serie de acțiuni și măsuri pentru evitarea colapsului sectorului agroalimentar autohton. Prin urmare, AAC cere derogare de la prevederile Strategiei Farm to Fork cu privire la suprafețele necultivate pentru conservarea biodiversității, acum fiind esențială orice suprafață agricolă. Totodată, Alianța solicită derogare de la limitările privind reducerea la 50% a fertilizanților și pesticidelor.

„Alianța pentru Agricultură și Cooperare recunoaște în continuare nevoia de o dezvoltare durabilă, adaptarea politicii agricole pentru prezent și viitor. PAC nu include însă numai protecția mediului și a climei, ci în primul rând un sector agricol eficient din punct de vedere economic și al securității agroalimentare. Obiectivele PAC sunt foarte importante pentru fermierii și cooperativele agricole din România și se vor aproba doar prin implicarea directă și concertată a Copa-Cogeca și a autorităților din statele membre. Acum este nevoie de unitate și reprezentarea activă a sectorului agroalimentar românesc în toate forumurile existente la nivel european, de către toate organizațiile fondate și conduse de producători agroalimentari. În actualul context de criză este mult mai importantă construcția, unitatea, prezența activă la nivelul tuturor forurilor, decât acțiuni divergente care tind să dezbine și să afecteze profund interesele fermierilor și cooperativelor. Reprezentativitatea AAC este o certitudine și nu poate fi contestată. Aceasta se poate dovedi oricând cu actele constitutive, membrii fondatori, participarea acestora în organele de conducere și luarea deciziilor, aspecte validate de instanță și considerăm normal, ca orice entitate/persoană, înainte să conteste să se asigure că din actele constitutive ale așa-ziselor „organizații de fermieri” pe care le reprezintă reiese că sunt formate din producători, că aceștia au drept de decizie și se reprezintă într-un mod transparent prin organele de conducere. Alianța pentru Agricultură și Cooperare își manifestă în continuare deschiderea pentru colaborare în cadrul grupurilor de dialog civil naționale cu toate organizațiile producătorilor, pentru o prezență proactivă a sectorului agroalimentar la nivelul autorităților naționale și europene”, precizează AAC într-un comunicat de presă transmis redacției.

Cele patru organizații profesionale din agricultură, industrie alimentară și servicii conexe, reunite informal în Alianța pentru Agricultură și Cooperare (APPR, Federația PRO AGRO, LAPAR și UNCSV), însumează aproximativ 3.500 de fermieri care lucrează o suprafață totală de 2,5 milioane ha, la care se adaugă 1,5 milioane ha echivalentul UVM aferent zootehniei, pe întreg teritoriul României. Alianța cuprinde totodată și membri care activează în industria alimentară și cumulează o cifră de afaceri de 24,2%, respectiv un număr de angajați de 15,95% din totalul sectorului agroalimentar românesc.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

În contextul războiului ruso-ucrainean, izbucnit pe data de 24 februarie 2022, două sectoare de maximă importanţă ale Uniunii Europene au de suferit: sectorul agricol şi alimentar, ambele având nevoie urgentă de o ajustare cât mai rapidă a practicilor şi de un răspuns legislativ ferm din partea Comisiei Europene pentru a contracara situaţiile de criză care se întrevăd deja la orizont. Ţinând cont de faptul că, în doar câteva zile, costurile de producţie, preţurile inputurilor, în special ale îngrăşămintelor, dar şi ale energiei au explodat, răspunsul din partea decidenţilor publici trebuie să vină cât mai rapid.

La iniţiativa Preşedinţiei Franceze a UE, pe 2 martie 2022 a avut loc o videoconferinţă a miniştrilor Agriculturii din statele membre, în cadrul căreia s-au discutat principalele riscuri cu care cele două sectoare se confruntă în urma invaziei din Ucraina. Ordinea de zi a cuprins câteva puncte fierbinţi, precum estimările privind aprovizionarea, preţurile, accesul la materii prime şi inputuri agricole, dar şi identificarea soluţiilor la problemele care pot apărea atât pe plan intern, cât şi pe cel internaţional.

Comisarul european al Agriculturii, Janusz Wojciechowski, şi-a exprimat intenţiile de a activa mecanismul european de răspuns la criza de securitate alimentară instituit de Comisie şi de grupul de lucru la nivel înalt pentru sectorul cărnii de porc. De asemenea, acesta a vorbit despre adoptartea unor măsuri excepţionale în temeiul regulamentului privind Organizarea Comună a Pieţei, care vizează cele mai afectate sectoare de creşterea inputurilor.

În urma şedinţei, Preşedinţia franceză a solicitat Comisiei Europene reevaluarea Strategiei Farm to Fork şi luarea în considerare a unor derogări necesare pentru a creşte capacităţile de producţie. Aceste măsuri urmează a fi discutate atât de Comitetul special pentru Agricultură, cât şi în cadrul întâlnirii din 21 martie a Consiliului pentru Agricultură și Pescuit (AgriFish).

La nivelul statelor membre se pune accent pe o creştere a rezilienţei şi a suveranităţii alimentare care să fie incluse în politicile agricole ale Uniunii Europene. Având în vedere dependenţa UE de importurile de porumb din Ucraina, care reprezintă aproximativ 55% din importurile europene totale de porumb, actuala situaţia ameninţă suveranitatea alimentară a bătrânului continent. Pactul Verde European riscă, de asemenea, să îngreuneze situaţia actuală, diverse studii arătând că producţia de porumb din UE ar putea scădea între 7% şi 22%, aspect care ar accentua dependenţa Uniunii de principalii exportatori mondiali de porumb (Statele Unite ale Americii, Brazilia, Argentina şi Ucraina).

Dar care sunt nevoile şi dorinţele fermierilor în acest context critic?

Fermierii francezi, de exemplu, au înaintat o serie de măsuri menite să echilibreze situaţia de criză în ceea ce priveşte culturile mari. Din punctul lor de vedere, revizuirea Strategiei Farm to Fork este o soluţie posibilă, în contextul cerinţelor ambiţioase ale Uniunii de a aloca 4% din terenul arabil elementelor neproductive. „Această tendinţă trebuie oprită imediat”, afirmă într-un comunicat de presă cele mai mari asociaţii de reprezentare ale fermierilor din Franţa.

Într-un astfel de context, devine urgentă restabilirea capacităţii de producţie a UE în sectorul agricol şi alimentar, dar şi susţinerea fermierilor pentru a face faţă tuturor provocărilor. Totodată, consumatorul final nu trebuie neglijat, iar asigurarea unei protecţii a puterii de cumpărare a acestuia trebuie numaidecât adoptată. Sprijinul finanţărilor publice pentru inovare trebuie accelerat pentru dezvoltarea unor soluţii novatoare, cum ar fi noile tehnici de ameliorare a plantelor.

În cadrul videoconferinţei a fost subliniată importanţa mobilizării tuturor forurilor internaționale relevante, inclusiv OCDE, G20, G7 și FAO, pentru a răspunde nevoilor urgente ale sectorului agricol şi ale tuturor actorilor implicaţi în lanţul alimentar. Suntem părtaşi la un eveniment istoric cu repercusiuni ample, care poate va sta la baza unei renaşteri a politicii şi direcţiei la nivel european a uneia dintre cele mai importante dimensiuni ale economiei mondiale, agricultura.

Abonamente Revista Fermierului, ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Pe parcursul acestui an, Clubul Fermierilor Români a organizat, în toate regiunile țării, conferințe regionale la care au participat fermieri și autorități centrale și locale responsabile pentru agricultură. Scopul conferințelor a fost acela de informare, analiză și dezbatere a celor mai importante teme privind agricultura, precum noua reformă PAC, bugetul european diminuat, Pactul Ecologic European, investițiile cu ajutorul fondurilor europene nerambursabile, comerțul cu cereale, formarea tinerilor fermieri, strategia națională de gestiune integrată a apei și solului. Revista Fermierului a participat la aceste întâlniri și am tras concluziile împreună cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu.

„Agricultura se face la ţară, se face cu oameni care trebuie să înţeleagă că este un domeniu foarte profitabil, în care pui foarte multă inteligenţă, deci trebuie pregătire.”

Reporter: La fiecare conferință dezbaterile au fost interesante. Ce-i aşteaptă, domnule director, pe fermieri?

Florian Ciolacu: O vorbă înţeleaptă care e pusă în aplicare de unele ţări, comunităţi, sectoare mai avansate economice, spune că dacă vrei să controlezi viitorul trebuie să îl inventezi chiar tu. Asta facem noi, încercăm să inventăm viitorul, încercăm să îl cunoaştem, să anticipăm şi să-i pregătim pe cei care sunt actorii schimbărilor să influenţeze viitorul. Informaţiile, care au fost foarte, foarte dense, sunt convins că vor genera o reflecţie personală la nivelul fiecărui fermier, îi vor face mai activi în discuţiile din grupurile de lucru online pe care noi le avem, îi vor face să-şi aloce timp ca să înţeleagă şi să aloce oameni din firmele pe care le conduc, ca să se ocupe de aceste teme şi, devenind mai activi, să poată să fie parte din acest proces de pregătire a viitorului.

Agricultura românească are pe de o parte o şansă extraordinară rezultată din diversitatea de care ne bucurăm şi care e un dar al naturii, are o neşansă poate din anumite rezultate ale unor procese greşite care s-au întâmplat în România şi care au dus la fărâmiţarea terenului agricol, care au dus la abandonarea unor infrastructuri care ne duceau în altă zonă de gestiune a riscului decât cea de astăzi, în care suntem meteo-dependenţi. Agricultura are o capacitate bună să treacă acum peste toate problemele, dacă este politic bine susţinută, dacă este financiar bine susţinută, dacă se înţelege că fermele performante sunt cele care sunt coloana vertebrală şi forţa pe care se sprijină securitatea alimentară a României, dacă se înţeleg toate astea agricultura românească are posibilitatea prin acest vehicul al fermelor performante să treacă într-o altă etapă de dezvoltare, devenind până la urmă şi o pârghie să spunem în poziţionarea mai bună a României în negocierile europene şi la nivel mondial. Spun asta fără să exagerez în niciun fel locul în care ne aflăm acum şi potenţialul, perspectivele pe care noi le-am analizat şi le vedem. Anul ăsta România a fost pe unele culturi principala sursă de cereale oleaginoase a Uniunii Europene, dar din păcate s-au menţinut pierderile prin absenţa unor capacităţi de depozitare şi de procesare. Două miliarde de dolari am estimat noi pierdere la nivelul unei singure culturi, de floarea-soarelui, prin faptul că nu există o coordonare între politicile de susţinere a dezvoltării unor spaţii de depozitare, a unor capacităţi de procesare, a unor măsuri care să asigure menţinerea în ţară a acestei producţii. Sunt multe exemple, putem să creştem şi să transformăm această agricultură prin metodele noi, prin tehnologiile noi, într-un punct de atractivitate pentru tineri. Există o comunitate care cred că se numeşte „Viaţa la ţară fără ceas”, dacă îmi amintesc bine, care e formată din tineri care s-au întors în rural, care lucrează de acolo online şi care au intenţia de a rămâne acolo, de a se bucura de lucrul extraordinar al vieţii mai aproape de natură. Agricultura se face la ţară. Agricultura se face cu oameni care trebuie să înţeleagă că este un domeniu foarte profitabil, că nu mai e domeniul ăla cu sapa, ci un domeniu în care pui foarte multă inteligenţă, deci trebuie pregătire. Trebuie să ne implicăm în a elabora direcţiile pe care agricultura românească va evolua în viitor, avem obligaţia să pregătim tineri şi să-i punem pe ei să fie primii actori în a genera atractivitate pentru agricultură. Tinerii au obligaţia de a lucra într-o comunitate de afaceri, aşa cum sunt comunităţi de afaceri în alte domenii, cum e tehnologia informaţiei în care România excelează, e foarte bună, pentru a genera proiecte noi şi a transforma ceea ce înainte era o meserie ultimă la care te duceai că nu reuşeai în alte părţi, într-una care să fie una care să se lupte pentru admitere în facultate, să fie de mare interes, în care să întoarcem înapoi în ţară tineri de care avem nevoie să lucreze aici, în agricultură, la țară. În rest, fermierii și-au spus problemele pe care le ştim cu toții: nevoia de apă, nevoia investiţiilor în sistemele de gestiune a apei, nevoia unor reglementări care să dea predictibilitate fermierului, contractele de arendă, o lege a arendei, o lege a vânzării terenurilor, o lege a consolidării şi comasării terenurilor agricole. Pe toate şantierele astea noi lucrăm.

Strategie națională de gestiune integrată a apei și solului

Reporter: Apa este o mare problemă a agriculturii. Ştiu că lucraţi la o strategie națională de gestionare a apei, a solului, o strategie care, trebuie să menționăm, pleacă de jos în sus, pornește de la fermieri.

Florian Ciolacu: Propunerile pornesc de unde trebuie ele să pornească natural, şi ne întoarcem la un mod de lucru care vrea să rezolve problemele, pornind de la nevoile reale ale fermierilor. Clubul Fermierilor Români a transmis către Ministerul Agriculturii şi către Ministerul Mediului un document de justificare a necesităţii lansării unui proces prin care să se elaboreze o astfel de strategie la nivel naţional, care să fie rodul unei colaborări interinstituţionale, în principal mediu şi apă, Ministerul Mediului – Ministerul Apei care împreună gestionează apa pentru agricultură, cu participarea unor actori instituţionali asociativi, asociaţii ale fermierilor, ca să poată să fie preluate temele corect de către cei care elaborează această strategie. A fost primită foarte bine această propunere, era şi un context bun, dezamăgirea pentru că PNRR-ul nu admitea finanţarea irigaţiilor, dezamăgirea că PNRR admitea parţial finanţarea desecării drenajului, lucru care ne-a determinat pe noi să facem această justificare, să abordăm cele două ministere, să facem o propunere privind o structură a acestei strategii, un calendar de lucru, şi să solicităm, şi a fost acceptată, o întâlnire care s-a dovedit a fi o primă întâlnire, urmată de alte întâlniri, pentru începerea lucrului pentru această strategie. Acum când discutăm, tocmai am încheiat a doua întâlnire, aici la Timişoara pe grupul de lucru pentru elaborarea strategiei, şi spun grupul de lucru regional Banat, pentru că noi vrem să constituim în jurul fiecărei regiuni care are probleme specifice, o abordare specifică care să se regăsească în această strategie naţională de gestiune integrată a apei, care strategie să permită identificarea acţiunilor într-un plan de acţiune multianual, cu finanţare din surse multiple a problemei apei. Vedem lucrul ăsta constituit în jurul fermierilor, pentru că de la ei trebuie să pornească identificarea obiectivelor, şi cu sprijinul centrelor de competenţă regională în acest domeniu, care sunt universităţile. Vedem implicarea universităţilor, şi aici întâlnirea are loc nu întâmplător în cadrul Universităţii de Ştiinţe Agricole din Timişoara, universitate cu care noi am lucrat anticipativ faţă de existenţa Planului de rezilienţă şi redresare economică, deci în 2019 noi am pornit un studiu privind necesitatea modernizării, reabilitării structurilor hidroameliorative de desecare-drenaj din zona de sud-vest a României, în care de la început studiul a fost finanţat de fermieri, că de la ei pornea problema, realizat de către universitate, sprijinit şi gestionat de Club, în care argumentele pe care noi le-am stabilit a fi urmărite în cadrul acestui studiu erau de refacerea biodiversităţii, refacerea structurii şi calităţii solului, măsuri de mediu de care să ţină seama în investiţia necesară ca apa în surplus şi care lipseşte după o perioadă de timp, să fie disponibilă pentru agricultură. De la această idee, de la tot ce s-a scris ulterior în PNRR şi nu a mers mai departe spre a fi aprobat şi finanţat, de la faptul că legislaţia europeană s-a modificat şi continuă să se modifice în dinamică în raport cu noile strategii cuprinse în Pactul Ecologic European, pornind de la toate astea am mers cu justificarea pentru grupul de lucru pentru elaborarea strategiei naţionale, am mers către universităţi şi prima este cea din Timişoara, care avea deja o experienţă, vom replica acest model ducându-ne către universităţi din alte regiuni ale ţării, şi mă refer la Moldova, la Iaşi, mă refer la Constanţa pentru zona Dobrogea, mă refer la Craiova pentru zona Oltenia, mă refer la Cluj pentru centrul ţării, mă refer la Bucureşti evident pentru zona unde Universitatea de Ştiinţe Agricole are competenţe, capacitatea de a veni cu expertiză. Totul este de a identifica cât mai repede obiectivele specifice, de a face o analiză a situaţiei actuale pe aceste structuri hidroameliorative, de a vedea care e legislaţia europeană schimbată şi care trebuie implementată şi de care trebuie ţinut seama în utilizarea gestiunii apei pentru agricultură, de a stabili căile cele mai bune pentru a face lucrul ăsta, care să se reflecte în măsuri de finanţare prin PNRR care are o componentă aprobată şi poate, Dumnezeu ştie, vor mai fi adăugate alte componente legate de irigaţii, ne dorim lucrul ăsta, prin Planul Naţional Strategic care urmează să fie pus în discuţie şi care din 2023 va avea măsuri de finanţare a unor proiecte, şi va avea măsuri de finanţare a unor activităţi pe terenul agricol, deci pe Pilonul I, pe suprafaţă, acele ecoscheme care să încurajeze inclusiv o gestiune a apei.

Reporter: Prin urmare, în acest moment se scrie această strategie de gestiune a apei și solului în agricultură.

Florian Ciolacu: Trebuie să clarific, strategia asta a venit ca o idee de la noi, ea nu poate să fie decât rezultatul unei colaborări interinstituţionale între cel puţin două ministere, Ministerul Mediului şi Ministerul Agriculturii, noi nu vrem să scriem strategia asta, vrem să susţinem cu ceea ce fermierii, consultanţii noştri pot produce pentru a contribui la elaborarea acestei strategii, pe care o vedem o strategie guvernamentală, elaborată într-un parteneriat multi-sectorial, multi-actori, englezii au un cuvânt mai simplu: multi-stakeholders, adică şi noi, reprezentanţii fermierilor, şi fermierii, şi companiile care sunt şi au implementat proiecte şi au experienţă în domeniul tehnologiilor avansate ca să punem acolo ceea ce trebuie pentru a regla, a ţine echilibrul şi între problemele de apă şi nevoile de mediu şi biodiversitate. Deci, strategia asta este a ţării, o vedem a ţării, am semnalat nevoia, am făcut o justificare, punem la dispoziţie fermierii care ştiu care sunt problemele, punem şi identificăm şi creatori de tehnologie sau firme care au experienţă tehnologică în aplicarea unor astfel de soluţii ca să se cunoască care sunt ele, care sunt cele mai bune; facem oficiul de a dezvolta parteneriate cu universităţile, ca ele să vină cu contribuţie ştiinţifică, cu fundamentare, şi vrem să sprijinim acest demers. Există toată deschiderea la nivelul Ministerului Agriculturii, Ministerului Mediului pentru a elabora această strategie, vă confirm că s-a spus clar, s-a recunoscut nevoia ei, în înţelegerea, cum spuneam, a schimbărilor, a dinamicii actuale în ce priveşte reglementarea europeană a apei pentru agricultură şi pentru orice alte tipuri de utilizare, astfel încât să avem cât mai repede, cum spuneam, o utilizare a surselor de finanţare disponibile din PNRR şi din Planul Naţional Strategic, şi o încurajare a investiţiilor private, ale fermierilor, pentru a asigura contribuţia la modernizarea acestor sisteme, mentenanţa, asigurarea funcţionării acestor sisteme, pentru că ele trebuie să meargă către ei, prin asociaţii de utilizatori de infrastructură de irigaţii, prin asociaţii de desecare-drenaj, dar fermierii trebuie să se implice, să finanţeze.

În prezent, strategia se află în etapa de identificare a problemelor şi posibilele soluţii, să identifice şi schimbările din cadrul legal, respectând legislaţia europeană, dar care pot fi făcute. La întâlniri s-a vorbit chiar despre posibilitatea de accesare a surselor din subteran în anumite condiţii, şi faptul că s-a făcut; s-a vorbit despre existenţa unor proiecte care preiau apa din drenare şi o acumulează pentru a o folosi pentru irigaţii, ceea ce înseamnă ce spuneam mai devreme, aici alternanţa aceasta prea multă apă – prea puţină apă, exces de umiditate, secetă, face ca să se strice calitatea solului, sunt exemple de felul ăsta şi funcţionale, noi vrem să le multiplicăm, să le spunem: uite, astea sunt, astea se pot face. Cum spuneam, finanţarea trebuie să vină de la fermieri, mai ales că au conştientizat faptul că, costurile sunt prea mari din pierderile de umiditate excesivă pe teren într-o etapă a culturii faţă de investiţia pe care ar trebui cineva, şi ei vor s-o facă, ca să se cureţe canalele, să se modernizeze staţiile. Există mulţi fermieri care au făcut lucrul ăsta, există, sub egida unui parteneriat public-privat în relaţia fermieri – ANIF, dar acum şi cu implicare Clubului, proiecte prin care infrastructura, staţiile să fie modernizate şi, până când lucrurile se reglează din punct de vedere legal, transferate aceste capacităţi modernizate către ANIF, astfel încât ANIF-ul, cel care le exploatează, să poată să facă lucrul ăsta, dar cu o investiţie pe care o fac fermierii.

Reporter: Când va fi gata, când vom avea o astfel de strategie?

Florian Ciolacu: Eu văd asta etapizat. O strategie bine gândită şi cu un master-plan la nivel naţional care să ţină seama de modernizările de infrastructură pe bazine hidrografice e un lucru care trebuie făcut şi are multă informaţie de procesat, multe analize de făcut; sunt anumite lucruri care trebuie făcute imediat şi repede. Acelea care trebuie făcute repede noi încercăm să ne adresăm astfel încât să le înscriem în calendar ca surse de finanţare, să poată să fie accesate. Şi atunci mă refer la a face o parte din strategie, care ţine de finanţarea care urmează să vină prin PNRR, de a face o parte din strategie pentru finanţarea care urmează să fie prinsă în Planul Naţional Strategic, care urmează să vină prin Politica Agricolă Comună din 2023, deci vedem etapizat lucrurile astea, ne concentrăm asupra ţintei cea mai apropiate pe care putem s-o atingem şi ne planificăm, vrem să vedem planificate activităţile care privesc o strategie rotundă, integrată, care să ţină cont şi de ce finanţări vor fi pe sol şi ce restricţii vor fi pe sol şi ce finanţări vor fi pe investiţii de digitalizare şi ce investiţii vor fi disponibile pe tranziţie verde, toate lucrurile astea prinse împreună, dar într-un proiect văzut integrat, ca să avem cel mai bun impact al banilor investiţi.

Lideri și antreprenori în agricultura 4.0

Reporter: La începutul interviului ați amintit tinerii din agricultură. Clubul Fermierilor Români este preocupat de viitorul fermelor autorhtone. În urmă cu doi ani ați pornit Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care are din ce în ce mai mulți participanți, ceea ce v-a determinat să mai lansați un proiect dedicat tinerilor.

Florian Ciolacu: Am început acum doi ani proiectul „Tineri Lideri pentru Agricultură” cu trei domenii pe care vrem să le dezvoltăm la aceşti tineri, pe scurt: asigurarea succesiunii în afacerea agricolă, pentru că toţi sunt copii de fermieri, implicare mai multă în zona de reprezentare şi să devină ei vectorul de modernizare şi de dezvoltare tehnologică a fermei.

Acum, am lansat un nou program, „Antreprenor în agricultura 4.0”, destinat şefilor de fermă, oamenilor care conduc firmele în agricultură, cu experienţă, dar care au nevoie de un plus de informaţie structurată pentru a înţelege schimbările care vin odată cu Politica Agricolă Comună şi cu Pactul Ecologic European, cu un rezultat cred că foarte interesant la final, cu un plan de dezvoltare a afacerii făcut împreună cu mentori, cu oameni care asta fac, asta e meseria lor, să ghideze antreprenorii în a‑şi dezvolta planuri specifice pe businessul lor.

Până în anul 2027, în Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” vrem să pregătim o mie de tineri. Pentru celălalt program pe care-l pilotăm acum, „Antreprenor în agricultura 4.0” sunt 15 locuri, dar sunt convins că vom multiplica acest program prin cunoaşterea lui şi prin creşterea intersului tuturor tinerilor care vor sau lucrează deja în agricultură.

Odată cu trecerea timpului, pe lângă problemele politice, și nu sunt puține, la care se alătură o pandemie fără de sfârșit și o criză economică care începe să se desfășoare cu toată forța pe zi ce trece, se adaugă și problemele agriculturii, care la nivel european sunt exprimate prin noile strategii asumate de Comisia Europeană, respectiv Green Deal și Farm to Fork.

Dar pentru început este de menționat argumentația oferită de către vicepreședintele Comisiei Europene, domnul Frans Timmermans, care într-un limbaj birocratic spunea următoarele: ,,Criza provocată de noul coronavirus a demonstrat cât de vulnerabili suntem cu toții și cât de important este să restabilim echilibrul între activitatea umană și natură. Strategia în domeniul biodiversității și strategia „De la fermă la consumator” ocupă un rol central în Pactul verde european și pledează pentru un echilibru nou și mai bun între natură, sistemele alimentare și biodiversitate – pentru a proteja sănătatea și bunăstarea populației și, în același timp, pentru a spori competitivitatea și reziliența UE. Cele două strategii sunt o parte esențială a acestei tranziții majore către care ne îndreptăm.”

Din păcate, ceea ce cred că ar fi trebuit să spună domnia sa și din păcate este un subiect ,,tabu” atât la Bruxelles, dar și în celelalte capitale europene, mai ales cele vestice, este că acest concept progresist al unei Europe unite a fost gândit pentru un grup de țări relativ apropiate ca dezvoltare economică și unde s-a anticipat (sau poate nici nu a existat acest lucru) că o eventuală viitoare criză (atunci erau luate în calcul crizele economice) va fi traversată umăr la umăr, lucru posibil ca și concept, dar între țări similare ca nivel de dezvoltare economică.

Acest aspect al impactului nivelului diferit de dezvoltare în modul de funcționare a relațiilor intracomunitare s-a înțeles de unii oameni politici din Germania, Olanda, Belgia și Franța și chiar dacă la momentul lansării conceptului de ,,Europă unită, dar cu două viteze”, nu exista pandemia, alte argumente au fost suficient de puternice de a susține această abordare care punea pe tapet o formă de divizare a unității europene (pare un pleonasm), lucru de neacceptat în principiu de țările estice, care se simțeau excluse din viitorul comun.

Odată cu pandemia, s-a constatat de foarte mulți că unitatea europeană are de suferit, iar principiul celui mai puternic rămâne sfânt, în condițiile în care din păcate se uită că și omul este tot un animal, este drept, dotat cu inteligență și abilități speciale, dar care de foarte multe ori în situații de criză extremă acționează bazat pe instincte și mai puțin rațional, iar în alte momente raționalul este expresia unor interese ,,animalice”.

Pentru a fi mai clar înțeles, mă refer la momentul în care, la apariția crizei, statele puternice s-au aprovizionat cu produse medicale bazându-se pe influențe proprii, fără să se mai gândească și la ceilalți parteneri comunitari. Și sunt numeroase situațiile, mă refer la cazul României, când ni s-au suflat produsele medicale de sub nas, chiar dacă aveam contracte, fără regrete și menajamente.

Ne uităm acum la criza gazelor în care fiecare țară se descurcă cum poate în relația cu Rusia, începând cu Germania, care și-a făcut propria conductă de gaze directă, chiar în condiții de embargo și sancțiuni americane, în timp ce alte țări, inclusiv România, au stat în colțișorul lor, salivând în speranța unor ,,oscioare” viitoare.

Revenind la problemele noastre de natură agricolă, am dorit să reliefez prin acest preambul că, în general, deciziile se iau în interesul celor puternici, în primă fază, și abia apoi, dacă mai este loc, în interesul celor mulți.

În acest sens, cei care sunt neîncrezători în afirmațiile mele să se gândească la faptul că fermierii români mai beneficiază de derogare la utilizarea neonicotinoidelor, nu fiindcă demnitarii noștri s-au jertfit pe altarul patriei, ci din cauză că Franța și Germania aveau probleme cu cultivatorii de sfeclă de zahăr și care aveau nevoie de tratamente cu aceste produse, și pe lângă ei, ca o ,,șopârlă” mică și neînsemnată, ne-am strecurat și noi, ca beneficiari ai tratamentului, asta dublat și de faptul că UE este importator net de porumb.

La fel, să nu uităm că și problema diferențierii subvențiilor agricole a rămas la fel, un subiect nerezolvat, cum nerezolvate sunt și multe altele.

Dar asta nu înseamnă că exprim sentimente antieuropene, nici nu înseamnă că nu cred și nu recunosc beneficiile unei Europe unite, cred însă că este corect, ca parteneri într-un proiect comun, să fim capabili să spunem ce ne doare și ce considerăm că este incorect din punctul nostru de vedere în politicile agricole pe care dorim să le implementăm.

De multe ori aceste implementări se fac fără analize de impact și fără o logică științifică sau economică, ci doar că așa este trendul, iar aceste lucruri se întâmplă fiindcă birocrații bruxellezi (mă refer la lideri, nu la funcționarii obișnuiți) se consideră de multe ori un fel de ,,rasă superioară” care dețin ,,adevărul absolut”, dar din păcate în spatele deciziilor stau de cele mai multe ori doar niște amărâte de interese de grup, este drept, transnaționale. 

Printre obiectivele estimate a avea impact foarte puternic odată cu implementarea voluntară (sau mai bine zis voluntar – obligatorie) a celor două strategii, se dorește atingerea următoarelor ținte - ,,Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor chimice și riscurile pe care acestea le reprezintă, până în 2030;
• a reduce cu 50 % utilizarea pesticidelor periculoase, până în 2030.

Excesul de nutrienți în mediu este o sursă majoră de poluare a aerului, solului și apei și are un impact negativ asupra biodiversității și climei. Comisia va lua măsuri pentru:

• a reduce cu cel puțin 50 % pierderile de nutrienți, fără a deteriora fertilitatea solului;
• a reduce cu cel puțin 20 % nivelul de utilizare a îngrășămintelor, până în 2030.”

Bun, ne putem întreba și care este problema, fiindcă reducerea chimizării în agricultură este dorită de foarte multă lume (nu zic de toată lumea, fiindcă cei din sector, inclusiv eu, văd altfel problema), dar asta în condițiile în care cei care o clamează ar trebui să înțeleagă că este la fel ca și cum s-ar interzice medicamentele de sinteză, iar a doua zi pe toți bolnavii de cancer i-am trimite să bea ceai de urzică și să își pună comprese cu ceapă coaptă pe piept.

Asta nu înseamnă că medicina tradițională, bazată pe plante, nu este benefică, dar deocamdată nu poate suplini medicamentația de sinteză, lucru care este similar și în cazul plantelor.

De fapt, discuția în mod corect ar trebui să pornească de la faptul că nu la orice simptom de răceală trebuie să luăm un pumn de medicamente, ci trebuie să lăsăm și organismul să lupte pentru propria sănătate, lucru corect, în anumite limite și situații bine determinate.

Adică, în cazul agriculturii, trebuie să aplicăm produsele fitosanitare atunci când apar problemele sau măcar condițiile de mediu propice apariției de probleme fitosanitare și ar trebui să se renunțe la tratamentele preventive aplicate fără rost. O altă posibilitate poate consta în aplicarea de preparate biologice, pe măsură ce sunt disponibile, sau produse cu doză ultraredusă și unde probabilitatea unor probleme de toxicitate în sol este mult mai redusă sau inexistentă.

Dar problema principală care se pune la nivel de politică agricolă comunitară este cu echitatea și transparența aplicării acestor strategii, care, este de menționat, oficial nu sunt obligatorii, deoarece nu sunt parte a unei directive sau reglementări comunitare (lucru pe care foarte mulți funcționari români nu îl știu), dar se aplică indirect: Comisia face recomandări către statele membre, iar dacă recomandările nu sunt cuprinse în PNS-ul fiecărei țări, atunci acela nu trece, dar acest lucru nu se întâmplă cum am crede, la toată lumea, fiindcă nu o să se aplice Germaniei sau Franței, ci doar în cazul unor țări ca România și/sau Bulgaria.

Pentru a înțelege mai exact situația de fapt de la care plecăm, am trecut în tabelul de mai jos consumul de pesticide exprimat în kg/ha de substanță activă, cifre conform FAOSTAT și unde se vede discrepanța dintre statele puternice din Vest, adică Germania și Franța, unde consumul este de circa 4 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ajunge la circa 8 kg/ha substanță activă, în condițiile în care despre Bulgaria sau România consemnăm circa 0,8-0,5 kg/ha substanță activă, adică de circa 12-15% din consumul statelor puternice agricol și nu numai.

Acum să nu se înțeleagă în urma parcurgerii graficului că avem un nivel de tehnologie atât de ridicat în agricultură, încât acesta este cauza consumului redus de pesticide, ci de fapt asta arată ,,primitivismul” agriculturii românești, care este consecința ,,strategiilor de succes” ale tuturor miniștrilor agriculturii de la Revoluție până acum și care au fost incapabili de ceva coerent în agricultura românească, iar aceste cifre sunt extrem de edificatoare în a sublinia acest lucru.

Am ajuns și la prima întrebare pe care ne-o punem, fiindcă oricum la nivel guvernamental fermierii nici nu au avut și nici nu au un interlocutor care să aibă minimum de capacitate intelectuală să priceapă dezastrul structural în care se află agricultura românească, respectiv cum se vor aplica reducerile consumului de pesticide în cadrul țărilor comunitare?

Oare Belgia va reduce, să zicem, 50% din 8 kg și va rămâne cu 4 kg/ha substanță activă, iar noi vom reduce 50% din 0,5 kg, adică vom rămâne cu 0,25 kg/ha substanță activă? Asta ar însemna, în priceperea celor care stau pe scaunele ministerului, că este același lucru?

Sau cum se interpretează substanța activă foarte redusă în cazul pesticidelor de tip sulfonilureic, unde dozele de aplicare sunt de zeci de grame, deci și substanța activă este foarte redusă?

Dar se aude că participarea la efortul de reducere a consumului de pesticide va fi prin înscriere voluntară, adică aceia mari vor reduce cât vor și noi, ăștia mai prăpădiți din estul Europei, vom duce ce rămâne, dar la modul vrem nu vrem, tot aia este?

Suntem la distanță de circa două luni de momentul când ar trebui să depunem PNS-ul pe care nu numai că nu l-am scris, dar el există eventual doar în mintea ministrului demis (fiindcă nu l-a văzut nimeni) și ne este frică să-l punem pe hârtie să nu se inspire eventual și alții, mai nepricepuți decât noi, dar din păcate nu prea sunt printre celelalte țări comunitare.

Dar să trecem la al doilea obiectiv ,,măreț” al funcționarilor bruxellezi, unde se dorește reducerea consumului de îngrășăminte chimice cu cel puțin 20% până în 2030. Dar și aici, ca și la pesticide, în timp ce țările vestice au, spre exemplu, la consumul de îngrășăminte cu azot pe hectar de peste 100-150 kg/ha substanță activă, iar în cazul Belgiei ne apropiem de 200 kg/ha substanță activă, noi nu avem nici jumătate, iar de această dată și bulgarii ne-au lăsat baltă în incompetența noastră. Deci cum vom face la negocieri?

Avem aceleași întrebări ca și la reducerea consumului de pesticide, dar, tot la fel, nu avem niciun fel de răspuns din partea autorităților române, care sunt plătite doar să caște gura și să înghită ,,hapul” așa cum se va decide de alții, drept rezultat al spiritului indolent și nepăsător care îi caracterizează pe majoritatea dintre ei.

Ceea ce este drept să nu credem că doar înalții noștri funcționarii sunt rupți de realitate, ci și cei comunitari, care s-au gândit că soluția reducerii consumului de îngrășăminte stă în culturile de leguminoase, gen mazăre, lucernă  sau soia, dar fără să analizeze că la acest moment cea mai performantă agricultură europeană, adică Franța, abia reușește o medie de doar… 5 kg/ha arabil substanță activă de azot biologic fixat, iar țările ca Germania sau Belgia abia se apropie de 2 kg/ha arabil azot fixat. Păi până pe la vreo 20-25 kg, cât am avea nevoie, de unde îl luăm?

În plus, acești ,,eminenți” funcționari habar nu au că îngrășămintele cu azot, de exemplu, sunt energofage, deci se produc prin țări mai ,,de la periferie”, extrem de volatile ca politică, ca Rusia, Georgia, Uzbekistan, Azerbaidjan, sau pe la bulgari și noi (ce a mai rămas în urma vandalizărilor de la privatizare), iar în aceste condiții UE importă circa 3 milioane de tone de produs final, la care se adaugă echivalentul a încă 3 milioane de tone pentru care importăm amoniacul necesar obținerii îngrășămintelor cu azot.

Apoi, pentru îngrășămintele cu fosfor mai este nevoie și de zăcăminte, care din păcate pentru noi, europenii, sunt în Maroc, Tunisia, Egipt sau Rusia, unde și aici importăm circa 1 milion de tone, ca să nu mai vorbim de cele 2 milioane de tone de îngrășăminte potasice care provin o parte din Rusia și a doua parte de la ,,mult prea cumintele” președinte al Belarusului, căruia recent i-a displăcut zborul unui avion pe cerul înstelat.

Deci chiar dacă intenția de principiu de a reduce dependența de importuri la îngrășăminte chimice este lăudabilă, nu prea este posibilă fără o reducere drastică a productivității și dublată de o reducere a gamei de produse, fiindcă sunt culturi unde pragul de rentabilitate și așa este scăzut, iar fermierii nu vor produce din solidaritate europeană, ci din profitabilitate economică.

În plus, reducerile consumului de îngrășăminte chimice sunt posibile doar când ai ce pune în loc, iar în cazul Europei este dificil, neavând capacități de producție și materii prime necesare și suficiente, iar ,,proliferarea atâtor amenințări” de genul Green Deal la adresa producătorilor de îngrășăminte a dus la scumpirea îngrășămintelor cu 200-250%, de ne vor ieși pe nas astfel de idei.

Pentru cei care nu știu, țările precum Maroc, Algeria, Tunisia sau Egipt au aceleași costuri de extragere și prelucrare a zăcămintelor cu fosfați ca și în ultimii ani, la fel în cazul Rusiei și al  Belarusului pentru potasiu, iar țările care produc îngrășăminte cu azot pe lângă Rusia, precum Georgia, Azerbaidjan, au gazele naturale la prețuri preferențiale în virtutea frăției cu fratele mai mare, deci de ce s-au scumpit îngrășămintele? Întreb și eu. Iar povestea cu cererea mai mare este doar o glumă, în condițiile în care consumul de îngrășăminte nu s-a modificat semnificativ în ultimii cinci-șapte ani la nivel mondial?

La aceste aspecte se adaugă lipsa de coerență strategică a funcționarilor bruxellezi, deoarece pe de-o parte dorim reducerea șeptelului de rumegătoare (oaie, capră, vacă) deoarece, vezi, Doamne, avem fermentație enterică (adică, mai popular, gaze care conțin metan și eliberate la rumegat) și sunt emisii cu efect de seră (GES), dar dorim creșterea agriculturii ecologice până la un nivel de 25% și unde vom fertiliza cu …??? Păi dacă le reducem și le tăiem, cine să se mai balege?

Chiar și cei cu orientare politică cum sunt verzii (ecologiștii), adepți ai unei alimentații de tip vegan, ar trebui să reflecteze că una este să ai toate legumele și fructele posibile pe masă și să faci un meniu și alta este dacă odată cu scăderea productivității se va servi zilnic la meniul vegan doar varză călită și iahnie de fasole (fără ciolan sau cârnat) cu ,,gazeificare de tip gaze GES”, de nu vor mai sta funcționarii în birouri, nici cu geamurile închise.

Mai doresc să menționez că abia acum Comisia Europeană dorește să pună în aplicare un organism independent de măsurare și certificare a emisiilor de gaze de seră – păi de ce, datele de până acum nu sunt bune?

Dar, apropo, cu milioanele de rumegătoare din Africa, când vom începe să le tăiem, că, nu-i așa, și acelea ,,râgâie gaze” după ce mănâncă? Ar mai fi multe de spus, dar oare ascultă cineva?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ, FERMIER DIN JUDEȚUL BRĂILA, MEMBRU LAPAR

Clubul Fermierilor Români lansează programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”, care are ca obiectiv sprijinirea fermierilor interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor, în contextul marilor schimbări generate de reforma Politicii Agricole Comune, aplicarea Pactului Ecologic European și riscurile pentru agricultură asociate schimbărilor de mediu și climă.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” oferă cursanților studii de caz aplicate, evidențiind instrumente de management validate pentru gestiunea schimbărilor și a riscurilor, alese în raport cu tendințele actuale în agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor europene competitive. În același timp, o altă direcție strategică a programului este crearea unui plan de dezvoltare sustenabil a propriei afaceri agricole, în contextul noii Politici Agricole Comune, care să le permită fermierilor români păstrarea unui echilibru financiar în perioada 2021-2027.

„Agricultura românească beneficiază de un potențial extraordinar de creștere, dacă sunt lansate acțiuni care să transforme unele dezavantaje structurale și sistemice în oportunități de dezvoltare. Creșterea anuală de peste 10% înregistrată de România la nivelul producției agricole și randamentului în ultimii zece ani, ritmul rapid în care s-au implementat cele mai noi tehnologii agricole, trecerea către activități legate de agricultură cu valoare adăugată ridicată solicită un nivel ridicat al competențelor antreprenoriale ale fermierilor care conduc afacerile agricole în România. În cadrul acestui program, fiecare participant va construi un plan de dezvoltare a propriei afaceri sub îndrumarea celor mai buni traineri și specialiști cu care colaborăm”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” începe pe 3 noiembrie 2021

Programul este recomandat fermierilor activi, cu minimum cinci ani de experiență managerială, interesați să-și dezvolte competențele în administrarea afacerii și să dobândească un set de instrumente de management și de analiză a propriei afaceri, sub coordonarea specialiștilor programului, cu impact imediat în creșterea performanței afacerii agricole.

Fermierii interesați pot completa formularul de înscriere pe site-ul Clubului: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, în perioada 26 august – 19 septembrie 2021. Anunțarea candidaților selectați se va face pe 27 septembrie 2021. Între 27 – 30 septembrie 2021 se completează fișa de profil pentru fermierii participanți, iar cursurile încep pe 3 noiembrie 2021.

Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este dezvoltat cu companii de training cunoscute din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.

Programul se desfășoară pe o perioadă de cinci săptămâni, în intervalul 3 noiembrie 2021 – 5 februarie 2022. Cursurile vor avea loc la sală, la București și pe online.

Curricula Program

Programul cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Agricultura digitală; Simulări de business; Managementul strategic al fermei; Relația cu furnizorii și lanțul de aprovizionare - distribuție (Supply chain); Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Fizionomie și comportamente - putere de negociere în funcție de interlocutor; Accesare fonduri europene; Managementul riscului și asigurările agricole; Direcțiile europene privind noua Politică Agricolă Comună; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii Politici Agricole Comune; Antreprenoriat în mediul V.U.C.A. (Volatilitate, Incertitudine, Complexitate, Ambiguitate); Simulare strategii de business; Comerț cu cereale; Marketing în agribusiness; Afacerea agricolă de familie; Fiscalitate și contabilitate fermă; Legislativ.

Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin raportare permanentă la propria afacere.

În funcție de nevoile de instruire și de specificul fermei, participanții au posibilitatea să opteze pentru o sesiune personalizată de cursuri, prin aprofundarea subiectelor de interes în cadrul cursurilor opționale.

Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali și costurile administrative (închiriere sală, prânz, două coffee break-uri/zi).

Mai multe detalii despre programul „Antreprenor în Agricultura 4.0”, puteți afla accesând link-ul: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0/, pe e-mail la adresa Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau la telefon 0749.999.921.

2020 s-a dovedit a fi un an plin de încercări. Și nu doar pentru agricultură, ci pentru toate sectoarele economiei. Și nu doar în România, ci în întreaga lume. În agricultură, pandemia generată de COVID-19 și seceta fac ravagii. Însă fermierii merg mai departe, încearcă să găsească soluții la toate problemele. Și parcă mai mult decât în trecut, anul acesta i-a adus pe fermieri mai aproape de organizațiile profesionale. Poate și pentru că în momente grele se vede că unirea face puterea, iar unele dintre asociații sunt la modul real alături de agricultori, cum este cazul Clubului Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, cu al cărui director executiv – Florian Ciolacu – am abordat subiectele fierbinți ale anului.

„Pactul Ecologic European şi noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi trecerea către o tehnologie avansată.”

Reporter: Pentru agricultura autohtonă continuă problemele. Producătorii sunt într-o situație deosebită. Practic, întreaga Românie trebuie relansată, îndeosebi agricultura. Clubul Fermierilor Români are un plan de relansare economică?

Florian Ciolacu: Avem şi facem tot ce putem pentru a sprijini cu analize şi cu argumente ştiinţifice, tehnice, de model economic ceea ce Ministerul Agriculturii este îndreptăţit şi responsabil să facă: relansarea economică a României pe domeniul agriculturii. Aminteați de un an dificil, evident, este subiectul principal al oricărei persoane care în momentul acesta are o afacere în agricultură, este un an afectat de pandemia COVID-19, de opririle unor fluxuri de producţie, de izolarea care a fost impusă, apoi seceta care are un efect extrem de negativ nu doar asupra cifrei de afaceri a acestui an, ci, din analizele noastre, asupra cărora o să revin imediat, ci și asupra anului agricol 2020-2021. Planurile noastre se concentrează pe a sprijini activitatea MADR cu argumente şi analize pentru a lansa măsuri imediate, cu efect important asupra întregului sistem. Şi aici, dacă-mi permiteţi, Planul European de Relansare Economică este probabil cel mai ambiţios plan pe care Uniunea Europeană l-a lansat după al Doilea Război Mondial, privind repunerea în funcţiune a motoarelor economice ale fiecărei ţări în parte şi ale Uniunii în ansamblu. Agricultura – şi e un lucru pe care trebuie să-l folosim şi să-l valorificăm la maximum – are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combatere a eroziunii solului. Lucrul ăsta era la începutul anului 2020 inimaginabil din punctul de vedere al bugetului disponibil, acum e o realitate pe care trebuie să o tratăm cu cea mai mare seriozitate. Noi, Clubul, am contribuit la decizia ministerului de a pune în acest plan componenta desecare-drenaj prin faptul că am pus la dispoziţie un studiu extrem de bine detaliat pe argumente ştiinţifice în domeniul combaterii eroziunii solului, în domeniul randamentelor de producţie, în domeniul păstrării biodiversităţii, fapt care ne-a confirmat că asociaţiile, lucrând în mod operativ, dar şi foarte focalizat pe teme pe care ministerul să le preia şi să le pună în agenda de acţiune, pot împreună – asociaţiile şi Ministerul Agriculturii sau Guvernul – să creeze acea situaţie favorabilă ultimilor beneficiari, în cazul ăsta, al fermierilor. Ministerul Agriculturii lucrează acum şi suntem în legătură permanentă cu responsabilii din minister, începând cu ministrul Adrian Oros, pentru definirea detaliată a acestui Plan de Relansare Economică, a măsurilor care vor fi cuprinse, avem propunere internă a Clubului pentru a face şi alte studii în afara celui la care m-am referit mai devreme privind refacerea infrastructurii de desecare-drenaj la nivel naţional. Trebuie să înţelegem următorul lucru: toată agricultura, care este probabil ramura economică cu cel mai înalt grad de risc care se poate materializa, trebuie gândită strategic, în perspectiva dezvoltării şi asigurării stabilităţii firmelor. Analizele noastre actuale privind impactul pandemiei, privind impactul secetei asupra fermierilor arată un handicap major cu care ei pornesc în anul agricol 2020-2021. Sunt balanţe negative pe care noi le anticipăm la finalul anului agricol 2020-2021 prin faptul că la pierderile înregistrate în anul 2020, din secetă şi pandemie, din anul agricol actual, se adaugă reticenţa fermierilor de a investi, de a pune mai multă tehnologie, inputuri în producţia lor, în condiţiile de risc – asta se întâmplă: când eşti la risc, te gândeşti cum să-ţi reduci posibilele pierderi din viitor, de aici reticenţa asta.

Reporter: Am auzit foarte mulţi fermieri spunând că, în condiţiile în care seceta continuă în această toamnă şi nu plouă pentru a asigura un necesar de umiditate pentru răsărire, nu mai seamănă, nici măcar partea de pregătire a terenului nu o mai fac, pentru că este mare consumatoare de combustibil şi, evident, investiţia pentru pregătire – nu numai pentru însămânţat – este destul de mare.

Florian Ciolacu: Deci pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate. Gândiţi-vă la o transferare a datoriilor înregistrate în acest an de către fermieri în anul următor, pe o producţie la risc de a fi iar subiectul unei secete, al unei producţii mai mici, pentru că dacă nu faci tehnologie şi nu pui tehnologie, nu poţi să te aştepţi ca producţia să fie cu un randament mare, şi cel mai rău lucru care se poate întâmpla este intrarea în faliment, în instabilitate financiară a unui număr de firme care, însumate, pun în situație de risc întregul sistem.

Datorii mari, transferate de la un an agricol la altul

Reporter: Ați făcut împreună cu colegii dvs. din Clubul Fermierilor Români un calcul în ceea ce priveşte producţiile medii pe care le-au obţinut sau pierderile pe care le-au avut fermierii în anul agricol 2019-2020, şi pe culturile de toamnă, şi pe cele înfiinţate în primăvară? La ce concluzie aţi ajuns în ceea ce priveşte pierderile şi riscurile pentru anul următor?

Florian Ciolacu: Faptul că se transferă o datorie din 2020 în 2021, faptul că fermierii pun la îndoială sau se întreabă dacă să mai investească aşa cum investeau în trecut şi probabilitatea intrării în instabilitate financiară sau chiar faliment a firmelor, toate astea se bazează pe o analiză pe care am făcut-o ținând cont de mai mulţi parametri. Unul dintre parametri a fost un calcul al lipsei veniturilor din cauza secetei şi a pandemiei, şi am estimat noi la mai mult de șase miliarde de lei această lipsă. Deci, în agricultură, banii pe care-i vedeam reinvestiţi în dezvoltarea lucrărilor agricole, a veniturilor agricole, vorbim de mai mult de șase miliarde de lei, deci mai mult de un miliard de euro s-au pierdut. De ce? Cele 1,2 milioane de hectare deja considerate calamitate plus, probabil, alte 700.000-800.000 de hectare cu floarea-soarelui şi porumb, deci vorbim de o suprafaţă calamitată pe care noi am estimat-o în lipsa unor venituri care să reintre în cash-flow-ul fermierilor ca să-i asigure. Vorbim aproape de șase miliarde de lei lipsă! Lucrul ăsta are un impact în tot modelul de business al fermierilor. Gândiţi-vă că, în agricultură, lucrările se fac, de cele mai multe ori, prin creditare. Creditarea şi cumpărarea de inputuri se fac pe o înţelegere şi pe obţinerea unor discounturi care, în condiţiile în care nu se mai îndeplinesc termenii ăştia contractuali, nu mai există. Dintr-odată, fermierul este lovit de pierderea unor discounturi. Toate astea duc la creşterea gradului de îndatorare a fermierilor pe hectar. Creşterea gradului de îndatorare cu perspectiva unui an 2020-2021 cu o producţie mai mică duce din nou la acea posibilă situaţie în care fermierii nu mai investesc în tehnologie la nivelul la care se simţeau în siguranţă, duce la o previziune privind impactul de hectare calamitate în recolta anului 2020-2021, în care noi am identificat doar ca impact – vă dau cifre la nivel naţional, impact pe veniturile totale, de exemplu pe 2,2 milioane de hectare de grâu pe care noi le vedem însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, impactul la nivel naţional în veniturile totale pe cultura de grâu îl vedem de minus 22% şi continuă pentru orz, rapiţă, porumb, o medie naţională de 15%. Deci un impact negativ, o scădere practic a veniturilor. La nivel de hectar, noi am identificat pentru anul 2020-2021, de exemplu pentru grâu, cele 2,2 milioane de hectare înfiinţate, însămânţate, care sperăm să fie însămânţate, vedem o datorie veche pe hectar. Deci din ceea ce oamenii au acumulat ca datorie anul ăsta, şi să zicem că firmele continuă să existe, de 756 de lei pe hectar, care se transferă către anul următor la un randament de 4,73 de tone pe hectar, pe care l-am luat pentru grâu, nu se transferă într-un venit în care să am o balanţă la zero, adică măcar să fiu echilibrat. Nu voi reuşi să recuperez. Voi rămâne cu o datorie transferată de 159-160 de lei pe hectar. Deci problemele de anul ăsta, cu datoriile care se transferă în anul următor...

Reporter: Asta, în condiţiile în care media se apropie de cinci tone la hectar.

Florian Ciolacu: Media se apropie de cinci tone...

Reporter: Dar dacă nu aplicăm tehnologie, nu cred că s-ar ajunge aici. Să sperăm că fermierii vor reuşi să investească în tehnologie, vorbim aici de sămânţă de foarte bună calitate, vorbim de produse de protecţie a plantelor, îngrăşăminte...

Florian Ciolacu: ...inputuri, oameni care să fie plătiţi şi care să urmărească producţia. Anul viitor, trebuie să fim conştienţi şi să fim pregătiţi pentru a ne organiza afacerile în domeniul agricol astfel încât să gestionăm criza de anul ăsta, să aibă efecte cât mai mici în anul 2021. Estimăm șapte milioane de hectare cu grâu, orz, orzoaică, rapiţă, porumb, floarea-soarelui, însămânţate pentru anul agricol 2020-2021, în condiţiile transferării unor datorii vechi de mai mult de 700 de euro pe hectar pe aceste hectare, dintre care unele, aţi văzut, sunt calamitate, deci mai mult de două milioane de hectare, transferul cu un randament pe care l-am menţionat mai devreme duce la cuantificarea unei datorii în anul următor de 173 de lei pe hectar. Adică, șapte milioane de hectare nu sunt la zero, ci sunt cu o datorie influențată în particular de datoria mare acumulată în acest an. Asta înseamnă că atât noi, ca organizaţie, cât şi guvernul trebuie să gândească în acel plan de relansare economică care are o perspectivă mare, pentru șapte ani, să refacă infrastructura şi măsuri imediate. De ce? Pentru că agricultura într-adevăr se judecă în cicluri mai lungi. Un an e mai bun, un an e mai prost.

„Agricultura are la dispoziţie cinci miliarde de euro doar pentru refacerea infrastructurii de irigaţii, desecare-drenaj şi combaterea eroziunii solului.”

Reporter: Şi la ce măsuri vă gândiţi, având în vedere că despăgubirea anul ăsta este sub jumătate din pagubă. Care sunt propunerile Clubului pentru relansarea economică?

Florian Ciolacu: Noi am propus şi propunem, şi susţinem, într-o comunicare directă cu ministerul, că el este cel care pune în aplicare şi Politica Agricolă Comună, şi politica naţională, măsuri de ajutor de stat, dar care nu sunt, din păcate, suficiente să rezolve această problemă. Asta înseamnă că vedem un consorţiu în care vedem băncile, care sunt principalii finanţatori în agricultură, împreună cu guvernul, ministerul, împreună cu fermierii prin asociaţie, să lucreze împreună astfel încât să creeze planuri de stabilitate financiară pentru firmele din agricultură, adaptate astfel încât să le sprijinim să-şi continue activitatea, în speranţa că aplicând tehnologie într-un an mai bun şi un viitor cu o infrastructură care să nu mai pună la risc, aşa cum a fost anul ăsta infrastructura de irigaţii, care a pus la risc două milioane de hectare, să reuşim să asigurăm o agricultură care să-şi crească performanţa. Ce facem noi, ca organizaţie? Dincolo de propunerile pe care le analizăm şi le transmitem către guvern, sunt programe de informare şi de formare, şi de reprezentare pentru fermieri. Programe de informare pentru că, acolo unde se întâmplă un rău, poate răul acela ar putea să fie mai mic dacă fermierul cunoaşte un model de bună practică pe care noi îl facem cunoscut. Adică, avem fermieri care reuşesc să-şi gestioneze, şi contează fiecare procent cum ştii să-l gestionezi, să nu devină o pierdere, şi facem o popularizare, o cunoaştere, o informare a fermierilor privind modelele astea de bună practică, cum s-au organizat. Pe partea de formare, ţinta noastră o reprezintă în particular tinerii. Evident, acum încercăm să ne adaptăm capacităţile noastre de a face cursuri pentru formare pentru fermieri, pentru nevoile lor imediate şi pentru alte categorii, nu doar tineri, în contextul menţionat.

Pe zona de asigurare, ştiţi, Clubul are un broker de asigurare.

Să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile

Reporter: Având în vedere că am trecut printr-un an dificil, urmează un altul şi mai dificil, în condiţiile în care există această lipsă financiară. Am discutat de foarte multe ori de lipsa asigurărilor pe piaţă, de lipsa unor contracte rezonabile de vânzare a producţiei între fermieri şi comercianți. Aţi demarat în anul acesta două proiecte interesante și utile pentru fermieri. Dezvoltaţi puţin.

Florian Ciolacu: Am lansat două proiecte, anul ăsta, erau planificate ca ajutor concret pentru fermieri. Adică, dincolo de informare, formare şi reprezentare, ţinta noastră este să-i sprijinim pe fermierii membri ai Clubului Fermierilor Români, dar şi pe oricare dintre fermierii români, să devină mai performanți. Mai performant înseamnă, în primul rând – vedeţi pandemia şi cu seceta –, să-şi gestioneze mai bine riscurile. Şi aici am venit cu ideea de a ne implica, inclusiv prin cumpărarea acţiunilor, într-un broker de asigurare de agricultură, să-şi valorifice mai bine producţia – şi aici am creat acest serviciu de brokeraj de cereale, pe care o să-l dezvolt imediat. Deci, să fii performant înseamnă să-ţi gestionezi mai bine riscurile, să-ţi valorifici mai bine producţia, iar în ciclul ăsta de producţie să sprijinim fermierul cu informaţii şi în viitor, sper, cu o consiliere bine structurată pe ce înseamnă tehnologie avansată pentru agricultură. Fermierii români ştiu să facă agricultură, ce vrem noi este să-i sprijinim ca, împreună şi prin exemple ale unor fermieri care reuşesc să treacă la ceea ce denumim noi agricultură 4.0, pentru care România este pregătită, să facă un salt care să facă diferenţa faţă de perioada anterioară şi cu implicaţii foarte bune. Acum, întorcându-mă la gestiunea riscurilor, brokerul fermierilor – deci fermierii au un broker al lor, Clubul Fermierilor Români – Broker de Asigurare. Este un serviciu de siguranţă pentru fermieri în negocierea unor condiţii adaptate businessului lor, pentru asigurare. Asigurarea, vedeţi, devine atât de importantă. Există şi o măsură de sprijin din partea guvernului cu bani europeni de a subvenţiona poliţa de asigurare pe care fermierii o încheie cu asigurătorii. Ce am făcut noi a fost să negociem şi să sprijinim AFIR şi Ministerul Agriculturii să ia măsuri pentru simplificarea procedurilor privind încheierea acestor proiecte de subvenţionare a poliţei, să fim cât mai aproape de fermieri să le oferim aceste servicii, să-i consiliem în încheierea poliţei, să-i consiliem în cazul în care sunt într-o problemă pentru despăgubiri, care intră sub incidenţa poliţei. Lucrul ăsta devine esenţial. Anul ăsta, a fost mult de lucru, brokerul de asigurare oficial, Clubul, a intrat ca acţionar după decizia ASF-ului de a ne permite lucrul ăsta, deci la începutul lunii iulie, oficial. Lucrul ăsta deja se vede, sunt foarte mulţi fermieri care s-au adresat brokerului, şi încurajez toţi fermierii, membri de club sau non-membri, să folosească serviciile specializate ale unui broker de asigurare care reprezintă interesele lor; şi, suplimentar, reiau un lucru pe care l-am spus în trecut: tot ce înseamnă profituri în mod transparent, lizibil, al acestui broker se duce în programele Clubului. Deci tot ce înseamnă profit se duce în programele Clubului, adică în programul pentru pregătire de tineri, în programul de reprezentare, în programul de informare, în programul de consiliere. Brokerul de asigurare are o cotă de piaţă de 12% şi sperăm ca românii care lucrează în agricultură să-şi asigure culturile. Este un instrument de gestiune a riscului pe care nu putem să-l mai evităm în momentul acesta şi în condiţiile astea.

Reporter: Acum, toţi fermierii spun „cum fac eu cu seceta?”

Florian Ciolacu: Există şi asigurări pentru secetă disponibile, noi încercăm prin toate mijloacele să le facem cunoscute: buletine de informare, telefoane, eu discut cu fermieri şi le explic care sunt condiţiile, avem o echipă formată din 15 persoane care sunt în permanent contact la nivelul întregii ţări cu fermierii, avem un plan pentru creşterea numărului celor care lucrează în acest broker de asigurare. Avem o relaţie cu asigurătorii, trebuie să înţelegem că e un moment în care pe de o parte există această subvenţie pe care fondurile europene o permit pentru poliţa de asigurare, pe de altă parte, toate condiţiile şi situaţia schimbărilor climatice, şi impactul asupra agriculturii trebuie să ne facă pe toţi să conştientizăm importanţa unui astfel de instrument de gestiune a riscului. Și în viitor de ce să nu vorbim de crearea acelui Fond Mutual pentru fermieri, care să acţioneze ca un instrument pentru asigurarea stabilităţii financiare. Din ce în ce mai mult vorbim de stabilitate financiară, iar mesajele noastre către fermieri, dar în egală măsură şi către guvern, atrag atenția că agricultura este strategică. Şi aici nu vorbim despre un sector economic din zona de lux. Vorbim de un sector economic din zona alimentării populaţiei, a securităţii alimentării populaţiei; vorbim de un sector economic care angajează un procent foarte mare din forţa de muncă activă a României. Deci, brokerul de asigurare pentru agricultură este o componentă, un instrument pe care noi, Clubul, l-am pus la dispoziţia tuturor fermierilor români de a avea servicii în care ei să aibă încredere că poliţele de asigurare pe care le încheie vor fi respectate, că banii pe care-i plătesc se întorc, în cazul în care se întâmplă ceva.

„Pierderile, în condiţiile în care nu pui tehnologie, nu vor putea fi recuperate.”

Reporter: Un alt proiect al dvs. este acela al brokerului de cereale, un proiect nou, implementat în această vară de Clubul Fermierilor Români. Aşadar, a început şi proiectul acesta. Funcţionează?

Florian Ciolacu: A început proiectul, funcţionează – n-aş spune că neaşteptat de bine, aş spune bine, asta înseamnă că atunci când fermierii deleagă către un broker, către o terţă persoană negocierea unor condiţii contractuale pentru valorificarea cât mai bună a producţiei lor, ei au încredere. Ăsta este semnul de încredere. Acum: ce face brokerul de cereale? Are două servicii la fel de importante. Primul serviciu este un serviciu de informare a fermierilor: un om informat e un om puternic, asta s-a auzit de foarte multe ori, s-a pierdut în prea multele utilizări expresia asta. Dar realitatea este că rapoartele de piaţă de cereale pe care noi le transmitem săptămânal către fermieri, şi nu doar către fermieri, şi către traderi, către Guvernul României, către Preşedinţie, către Comisiile de Agricultură din Camera Deputaţilor şi Senat, fac o radiografie săptămânală a pieţei cerealelor, reprezintă informaţia pe care fermierii s-o folosească ca să decidă ce fac: vând – nu vând; nu vând – aşteaptă; cât îi costă? Ăsta e primul serviciu şi are o audienţă extrem de mare, adică vreau să vă spun că a depăşit urmărirea buletinelor informative ale Clubului privind problemele europene sau naţionale. Al doilea serviciu este un serviciu unu la unu cu fermierii. Noi am încheiat deja, şi avem, cred, mai mult de o sută de mii de tone tranzacţionale, contracte individuale cu fermieri, contracte pentru care noi, Clubul, avem un consultant senior pentru a face asta. Oferim servicii care sunt aşa: în plan comercial – contractare –, în plan juridic – pentru că toţi termenii de acolo pot avea elemente care să-i pună în dificultate şi de ce să fie în dificultate când lucrurile pot fi gestionate prin acest document de contractare –, şi consiliere privind valorificarea producţiei.

Noi reprezentăm fermierii, asta este clar. În acelaşi timp, noi trebuie să ţinem cont de un echilibru între fermieri şi traderi, astfel încât lucrurile astea să continue şi la anul, şi în anii următori. Există pentru serviciul ăsta specializat un cost pentru fiecare tonă tranzacţionată pe care fermierii îl plătesc pentru traderi, cost de 2 lei pe tonă, care nu se întoarce în Club, ci noi avem un contract back-to-back cu acest consultant senior, astfel încât pentru noi nu creăm beneficii pentru Club, vrem să oferim beneficii pentru fermieri şi în zona asta comercială, şi în acelaşi timp să-i informăm, să-i formăm pentru a înţelege că un contract bine scris şi bine făcut are valoarea egală cu un câştig pe care ei îl au, procentual, în valorificarea producţiei lor. Deci am lansat şi iniţiativa creării unor loturi, pentru a negocia mai bine cantităţi mai mari; există aderenţă la aceste idei, există multe contracte individuale care au fost semnate, onorate şi finalizate bine aceste condiţii, există şi sprijin pentru a renegocia anumite clauze contractuale, cred că ăsta reprezintă un serviciu cu valoare adăugată importantă. Deci, pe lângă brokerul de asigurare agricolă, brokerul de cereale, noi vrem să venim în viitor, şi pregătim asta cu un serviciu de consiliere pentru fermieri. Ţineţi cont, vă rog, că această consiliere agricolă devine obligatorie prin viitoarea PAC, pentru acordarea subvenţiei. Adică, deja se trece într-o obligativitate de a face performanţă.

De fapt, Pactul Ecologic European şi noua Politică Agricolă Comună se sintetizează astfel, pe înţelesul tuturor: este o dezintensificare a agriculturii. Deci, UE, Comisia Europeană, Consiliul, Parlamentul susţin trecerea agriculturii europene, prin instrumentul ăsta comun care se numeşte Politica Agricolă Comună, la alte condiţii, care echivalează cu dezintensificarea. Nu mai e important să obții producţii mari la hectar, ci producţii care să aibă trasabilitate, să ştii ce s-a pus şi cât s-a folosit pe zona de inputuri, producţii care să ţină cont de mediu şi de refacerea biodiversităţii. Poate că la noi în ţară problemele astea nu sunt la fel de mari ca în vestul Europei, dar făcând parte dintr-un bloc comun european, trebuie să le respectăm. Toţi indicatorii din Pactul Ecologic European sunt indicatori care trebuie puşi în nişte norme metodologice de aplicare şi reflectaţi în politicile naţionale. Nu s-a stabilit cum să se facă asta, s-a amânat o decizie în sensul ăsta.

Tineri Lideri pentru Agricultură

Reporter: Vom reveni la politicile agricole europene, dar haideți să mai amintim un proiect frumos al Clubului, Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, care a început anul trecut, a dat roade şi urmează o altă serie de tineri să intre în acest program.

Florian Ciolacu: În acest program sunt tineri fermieri, până în 35 de ani, dar atenţie, în program, aşa cum noi l-am gândit şi a început, un ciclu s-a desfăşurat deja, nu au fost doar copii de fermieri care lucrează în fermă ori au absolvit școli cu profil agricol, nu, sunt jurişti, sunt absolvenţi de ASE, sunt copii de fermieri care au preluat deja o parte din activitatea fermei în responsabilitate, sunt alţii care nu au preluat, dar se pregătesc; vedeţi, problema succesiunii. Toate lucrurile astea ne-au determinat pe noi să gândim programul ca unul de a pregăti lideri şi din perspectiva asigurării succesiunii în fermă, dar la un nivel superior – următorul nivel, pentru că tinerii sunt cei care absorb mai bine şi tehnologia, şi modele de afaceri, şi pe zona de reprezentare. Şi, atunci, am deschis plaja profesiilor – dar asociate fermei – către copii de fermieri care sunt jurişti sau sunt economişti, astfel încât să putem să avem în viitor, dar în viitorul rapid, imediat, oameni care au trecut prin acest curs şi care pot oricând să fie cei care să reprezinte interesele fermierilor: la nivel zonal, la nivel regional, la nivel naţional, la Bruxelles. Acum, într-adevăr, vrem să extindem numărul cursanților. Pe pagina noastră de internet, www.cfro.ro, este o pagină dedicată programului Tineri Lideri pentru Agricultură, unde sunt imagini cu tinerii din ciclul 2019-2020, cursurile care au fost făcute, de la Conferinţa Naţională de lansare şi invitaţia pentru a se înscrie în acest program. Programul este gratuit, cursurile sunt gratuite pentru cei care se înscriu. Deci nu plătesc. Noi am selectat un număr de cursuri, pe parcursul a două etape din trei ale acestui proiect, cu unii dintre cei mai cunoscuţi şi importanţi formatori din România. Programul pe care-l facem noi nu e strict unul de a pregăti fermieri să facă agricultură mai bine, ci şi reprezentare, şi atunci îi pregătim şi în domeniul vorbitului în public, în domeniul managementului timpului, în domeniul managementul proiectului, în diplomaţie şi protocol, în domenii care ţin de înţelegerea instituţiilor româneşti şi europene care gestionează agricultura.

Un studiu făcut anul trecut de Consiliul european al tinerilor fermieri – deci european, la nivel european – arăta primele probleme pe care tinerii le văd în a-şi creşte afacerea. Şi prima era un venit echitabil, adică agricultura să fie mai bine răsplătită, al doilea era accesul la teren, adică să poată să aibă acces la terenul agricol, şi al treilea era reducerea birocraţiei.

Tinerii care au făcut parte din primul ciclu au făcut cursuri extraordinare, ceea ce ei declară după desfăşurarea acestor cursuri confirmă că ele au fost şi sunt de ajutor pentru ei. Cum le va folosi fiecare? Noi, trebuie să ştiţi că urmărim asta, vrem să creăm cu aceşti tineri şi o reţea a tinerilor care urmăresc promovarea agriculturii, astfel încât ei să discute între ei. Asta face un Club de afaceri: să pună oamenii împreună, să-şi împărtăşească bunele realizări, astfel încât să reuşească să facă mai bine; să beneficieze de informaţii care să le aducă un plus la afacere sau de o consiliere juridică, sau de un sfat economic. Ne extindem numărul, adică vor fi două serii cel puţin, anul ăsta, or să fie desfăşurate într-un regim şi online, şi faţă în faţă, direct, noi preferăm faţă în faţă – şi ei, tinerii, preferă faţă în faţă. Sunt cursuri, un modul cu ce vă spuneam mai devreme, management, timp, proiecte; este un modul dedicat cunoaşterii mai bine a problemelor de Cod fiscal din România şi a problemelor juridice, deci o aprofundare făcută de doi consultanţi români, şi al treilea modul se referă la stagii de internship. Şi, ştiţi bine, noi am trimis la Bruxelles tineri, la Reprezentanţa României pe lângă Comisia Europeană, am trimis la firme care au reprezentanţe la Bruxelles, corporaţii internaţionale; avem o înţelegere cu Ministerul Agriculturii, cu Comisiile de Agricultură din Parlament, cu instituţiile din subordinea MADR, APIA, AFIR, pentru a trimite tineri pentru scurte stagii, ca să înţeleagă cum funcţionează, sau la alte firme din domeniul agriculturii, pentru cei care sunt interesaţi mai mult de tehnologie, de agricultură. Ne extindem numărul, vrem să fie toţi parte dintr-o reţea de tineri, să comunice între ei, vrem să-şi asume responsabilități, vrem să îşi dea proba implicării lor prin numărul de discuţii şi participări la şedinţe pe care ei le au la nivel local, la nivel regional sau la nivel naţional, astfel încât programul acesta să crească.

Trebuie să trecem de la cantitate la calitate

Reporter: Să revenim la Pactul Verde European. Problema este că, iată, şi Comisia Europeană şi-a dat seama că lucrurile nu pot fi făcute foarte repede fără o consultare publică şi tocmai de aceea, recent, a lansat o consultare publică. Totodată, a anunţat că se amână până la 1 ianuarie 2022 implementarea legislaţiei, practic se doreşte ca 25% din suprafaţa agricolă să se cultive în regim ecologic până în 2030. Sigur că în spate trebuie să stea o legislaţie şi un cadru juridic foarte bine documentat şi de asta s-a şi amânat implementarea. Cum vedeţi lucrurile acestea? Pentru că Green Deal şi strategia aceasta de la fermă la consumator presupune multe, multe „dedesubturi” şi multă legislaţie care va trebui să stea în spatele unor strategii care n-au fost foarte bine documentate la momentul lansării lor.

Florian Ciolacu: Pactul Ecologic European este un program-cadru. În programul ăsta cadru există mai multe componente care sunt deja emise de către Comisie şi unele trecute prin discuţii în Parlamentul European sau în discuţii la Consiliul European. Şi mă refer aici la protocolul privind biodiversitatea, şi mă refer la acordul pe care l-aţi menţionat, „de la fermă la consumator”, „de la fermă la furculiţă”. Mai este componenta de Politică Agricolă Comună, componenta de mediu. Toţi ştim şi am spus, 30% din bugetul PAC va fi alocat pe măsuri de mediu, care au legătură, evident, cu agricultura. Deci vorbim acum de trei piloni mari ai Pactului Ecologic European. Deci Pactul este o viziune, este un concept, este un cadru. În cadrul ăsta sunt nişte planuri. În planurile alea vor trebui stabilite nişte măsuri care nu s-au luat până acum. Acum, plângerea noastră, în principal ca asociaţie, lucru pe care l-am făcut şi în România, dar şi la Bruxelles, direct, dar şi prin apartenenţa noastră la Organizaţia europeană a proprietarilor de teren agricol, deci la ELO, a fost următoarea: Pactul Ecologic European prin aceste trei componente nu are o analiză de impact economic a măsurilor enunţate deja cu cifre concrete: 50% reducerea pesticidelor cu impact de mediu, 50% reducerea îngrăşămintelor, 25% trecere în ecologic, 10% din teren să nu fie cultivat. Deci sunt multe măsuri cu nişte indicatori bine stabiliţi acolo, care nu au o analiză economică. Lucru pe care nu doar noi, ci multe asociaţii l-au cerut. Şi ţări l-au cerut. Problema agriculturii şi a respectării mediului este conştientizată. Cred că 80% din relaţia cu mediul este gestionată prin agricultură. Dar asta nu înseamnă că fermierii sunt primii vinovaţi de problemele cu care mediul se confruntă acum şi care se reflectă şi asupra lor.

Reporter: Avem şi transportatorii, avem multe alte cauze.

Florian Ciolacu: Problema este că măsurile de mediu au un impact asupra randamentului, deci trebuie schimbat, adaptat şi de aia vorbim de performanţă, de tehnologie şi agricultură digitală, cu impact asupra modelului de afaceri, că trebuie regândit; impactul este pe toată trasabilitatea asta de producţie şi produs final care ajunge pe piaţă, astfel încât să nu se creeze artificial o competiţie neloială între firme, ferme care declară că fac agricultură ecologică, dar nu fac şi iau subvenţii suplimentare faţă de unii care fac, şi atunci este o competiţie inegală. Toate lucrurile astea trebuie susţinute financiar. Chiar punând la dispoziţie aceşti bani, această sumă de care vorbeam, din PAC, în momentul acesta alte finanţări sunt în discuţie pentru punerea în aplicare, că dacă vii să pui condiţii, trebuie să vii cu bani ca să susţii, ca fermierii să le adopte.

Reporter: Corect, şi diferenţa de randament care va exista.

Florian Ciolacu: Ai o diferenţă de randament şi amintiţi-vă ce spuneam mai devreme de dezintensificarea agriculturii. Nu va mai fi un obiectiv al UE să aibă producţii mari – că aici să ştiţi că este o temă foarte sensibilă, pe care nu ştiu dacă au analizat-o economic.

Pactul Ecologic European mai are nişte componente, pe lângă astea care ţin de schimbarea în agricultură ca să respecţi mediul. Este o schimbare la nivelul dietei cetăţeanului european, adică să mănânce de calitate şi mai puţin. Sunt lucruri care într-adevăr, la nivel conceptual, se îmbină, dar la nivel practic...

Reporter: Va trebui asigurat şi venitul pe care cetăţeanul european va trebui să-l aibă pentru a cumpăra mai puţin şi mai scump.

Florian Ciolacu: Fără să creezi o discriminare în accesul la alimente. Aici este problema. Fără să creezi o discriminare la accesul la alimente. Acum, noi, ca ţară, e clar că suntem un jucător în domeniul agricol. Trebuie să trecem de la producţia mare la o producţie de calitate, şi producţia de calitate să fie transferată către procesare, astfel încât să creştem valoarea adăugată în partea de PIB pe care agricultura o are drept contribuţie la PIB. Problema este că toate lucrurile astea din Pactul Ecologic şi din noua PAC indică o schimbare de model de afaceri şi o trecere către o tehnologie avansată, pentru care pot să spun că nu te aşteaptă nimeni. Nu ne aşteaptă nimeni într-o competiţie europeană şi regională în a vinde produsele din agricultură, nu ne aşteaptă nimeni ca să ajungem şi noi din urmă pe cei care au deja tehnologiile astea. Şi atunci, având în vedere cei 30% bani care sunt alocaţi pe mediu din PAC, va fi foarte complex şi provocator să găsim proiectele, ca să-i alocăm cum trebuie. Aici venim şi noi şi spunem: domnule ministru – Minister, Guvern – aceste măsuri se încadrează bine în a fi finanţate prin aceşti bani alocaţi pe mediu, ca să vină către fermieri, să-i ajute, într-o perioadă ca asta să nu dispară; să-i ajute să se reorganizeze – e clar că e un moment pe care noi îl strigăm de un an şi jumătate de când funcţionăm, e un  moment de schimbare, se schimbă, s‑au schimbat lucrurile, nu mai avem gândirea de a respecta nişte reguli pe care Comisia, Uniunea ni le impun, ci de a urmări realizarea unor indicatori. Asta este o responsabilitate a ţării, o responsabilitate care se transferă către individ, pe nişte condiţii mai grele, în care Comisia, Uniunea îmi spun să fac mai bine, mai mult în sensul că ecologic oricum am randamentul mai scăzut, cu bani mai puţini, pentru că bugetul pe PAC scade totuşi şi pe pilonul I, şi pe pilonul II. În particular, pentru România nu scade pe pilonul I, plăţile directe, pentru că prin convergenţă am câştigat nişte bani pe hectar – asta e altceva, dar el scade la nivelul Uniunii Europene.

Reporter: Foarte puţin. Noi am avut 190, urmează 200 și un pic de euro.

Florian Ciolacu: 205 euro/ha, da. Acum, pe toate schimbările astea la nivel european pe zona de ecologic-mediu, care au impactul cel mai mare în agricultură, suntem obligaţi să le vedem ca pe nişte oportunităţi. Asta înseamnă că în modul în care noi gândim trebuie să vedem cum valorificăm fiecare centimă pusă într-un buget şi să ajungă în buzunarele fermierilor, atingând acei indicatori pe care noi trebuie să ni-i stabilim. Şi ajungem la plan naţional strategic. Noi trebuie să ne implicăm, şi ne implicăm în elaborarea legislaţiei în domeniu şi în consultările pe care Comisia le-a lansat. Încă o dată spun: direct, prin luări de poziţii, prin note pe care le trimitem la Bruxelles, şi prin ELO, care e organizaţia din care şi noi facem parte de la jumătatea acestui an.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - noiembrie 2020

Abonamente, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Am stat de vorbă cu fermierul Alexandru Baciu, printre vaci, în adăpostul construit anul trecut, spre toamnă, cu fonduri proprii, pentru că de cele europene, veți vedea în continuare, zice că s-a lecuit. Veți putea citi aici câteva dintre opiniile sale cu privire la creșterea taurinelor pentru producția de carne, la subvenții, asocierea producătorilor agricoli, viitoarele strategii europene, valorificarea producției agricole. Alexandru Baciu are, în județul Călărași, comuna Grădiștea, sat Cunești, o fermă mixtă – circa 3.000 ha de teren agricol și aproximativ 1.200 bovine. Totodată, sub brandul „Ferma Baciu”, fermierul călărășean, ajutat de fiul său – George, valorifică în propriile magazine produsele obținute în fermă.

Hrana pe care o oferă animalelor degaja un miros așa de frumos, că aproape mi se făcuse poftă, de aceea am și început dialogul cu această temă, hrana. Alexandru Baciu o consideră esențială, determinantă (au fost cuvintele lui) pentru a obține o carne de vită de calitate. Silozul reprezintă hrana de bază în fermă, silozul de porumb. „Are calități deosebite, porumbul a fost la irigat, a fost luat în timp optim, amestecat cu paie și ceva lucernă, concentrate. Dacă nu mănâncă o hrană de calitate în adăpost, pășunile, cel puțin din România, nu satisfac în totalitate necesitățile unui animal de carne. Cine spune că face animalul numai pe pășune și are nu știu ce calități e poveste, e pentru PR sau pentru reclamă. Dacă nu-i dai furaj concentrat, dacă nu-i dai lucernă, dacă nu-i dai siloz..., pe pășune... Care-s calitățile pășunilor din România? Pășunile din România sunt ținute numai pentru subvenție, de către unii...”

Și așa cum îi pasă cu ce își hrănește animalele, la fel se îngrijește și de un adăpost bun. Zice, argumentând observația pe care am făcut-o despre înălțimea acestuia ca fiind mai mare decât celelalte mai vechi, mai precis de 8,5 m la coamă, că vitele au nevoie de foarte mult aer „«Doctorul» unei ferme de vaci le reprezintă aerul și viteza vântului. Am ajuns la concluzia, având experiența celor făcute pe fonduri europene, volumul de aer nu este suficient de mare să asigure confortul animalelor.” Iată dovada că experiența contează, te ajută să vezi ce merge și ce nu. Ca și faptul că te costă mai mult și ai mai multă bătaie de cap dacă folosești fondurile europene, care, după opinia sa, nu sunt atât de avantajoase. „În himera asta cu fondurile europene, vreau să vă spun că ne amăgim prin faptul că, într-adevăr primim 50%, dar acel 50%, când tragi linia, de fapt nu mai este 50%. Eu am și renunțat să mai fac proiect pe fonduri europene, am făcut unul, când am tras linia în loc să luăm 50% am luat 32%. Atâta a rămas, din hârtii, contabilicește, atât a rămas, și diferența a trebuit s-o punem noi. Și atunci când ne-am extins, și am considerat că mai trebuie să construim un adăpost, am luat decizia să-l construim din surse proprii, în sensul că să cumpărăm toate materialele de construcții din România și am făcut totul în regie proprie, cu personalul propriu, și a ieșit un adăpost destul de ok, din toate punctele de vedere, al confortului pentru animale, îndeplinim toate condițiile de bunăstare”. În acest moment și-a adus aminte că s-ar cuveni ca în următorul PNS să se acorde un bonus pentru bunăstare și pentru crescătorii de vaci, după care a continuat cu prețul mare plătit la construcția primelor adăposturi. „A fost și foarte scump, foarte, foarte scump, fiindcă este o politică acum, a tuturor firmelor care livrează echipamente pe fonduri europene, să-și pună un adaos în preț mai mare, că, vezi Doamne, sunt pe fonduri europene. Dau un exemplu: sandvișul pentru acoperiș l-am luat pe fonduri europene cu 35 euro mp, c-a venit din Italia sau din Franța sau din Germania, iar pe ăsta pe care l-am luat din România l-am luat cu 13 euro mp., Culmea, făcut de aceeași firmă, dar în România, cu muncitori de la noi, cu taxe plătite aici etc. Acest adăpost a costat jumătate din prețul celuilalt grajd pe care l-am făcut pe fonduri, ăla m-a costat 575.000 de euro, iar ăsta m-a costat undeva la 210.000 – 215.000 euro. Adică acea contribuție pe care o aveam și la un proiect cu finanțare europeană. Am scăpat, și de birocrație, și de dureri de cap, și de „uite sandvișul – nu e sandvișul”, că nu e cu trei cute, că e cu cinci cute...”.

Am găsit la ferma lui Alexandru Baciu o rasă pe care nu am mai văzut-o prin alte ferme. Aveam să aflu că este o rasă de taurine pentru producția de carne, care se cheamă Aubrac, este o rasă franțuzească, care în Franța este consumată drept carne de lux, deoarece nu are culoarea roșie la sacrificare, specifică vacilor de carne, ci bate spre alb. Se pare că francezii o consideră carne albă, fiind foarte apreciată în restaurante și în măcelării. „Carnea care provine de la această rasă, este net superioară tuturor raselor de carne care mi-au trecut mie în acești ani prin grajduri și prin abator, în sensul că rata de randament, care este foarte importantă la abatorizare, este foarte mare. Are un volum mare de carne în detrimentul oaselor. Oasele sunt în cantitate foarte mică, randamentul pleacă de la 60% în sus, ceea ce pentru un abator este foarte bine. Eu nu am rasa respectivă ca matcă, cumpăr tăurașii, după ce se înțarcă, de la un coleg fermier din Sibiu, Ciprian Gherghel, de la Bruiu, are o matcă de 400 de capete numai din această rasă, paradoxul este că a crescut vaci de lapte-carne și a renunțat la ele pentru această rasă, care este mult mai prolifică; este o rasă semisălbatică, ne chinuim să strângem tăurașii de pe pășune, de prin pădure. Cam la 6 luni îi înțarcă, în jur de 200-250 kg. Sunt chiar foarte, foarte mulțumit.” Este mulțumit și pentru că poate să își țină standardul de calitate foarte sus. „Noi având și abatorul propriu, și magazine, și un mic restaurant, suntem interesați să oferim constant aceeași calitate. De aia nici nu fac achiziții de animale de la alte ferme, fiindcă gustul cărnii de vită este dat esențial de hrana pe care o consumă.”

„N-ar trebui să primim nimic de la stat”

Chiar dacă cei mai mulți îl cunoaștem pe Alexandru Baciu ca pe un fermier specializat pe zootehnie nu trebuie să uităm că deține și exploatează și teren agricol pentru a-și produce necesarul de furaje. De aici și perspectiva înțelegătoare pe care o are vizavi de cei care administrează ferme cu profil exclusiv vegetal. Opiniile lui fiind ale cuiva care trece solidar prin aceeași situație, în ciuda faptului că pentru el problema nu este atât de gravă.

Situația creată de secetă, dezastrul financiar prin care trec fermierii, care nu primesc un ajutor real de la stat, îl irită foarte mult: „Toți colegii mei care au și zootehnie să înțeleagă că zootehnia nu se poate dezvolta fără vegetal. Dacă nu pot să însămânțez în toamnă, nici grâu, nici orz, în primăvară n-o să am ce să dau, nici la porc, nici la pasăre, nici la vacă. Unul dintre colegii noștri și-a făcut el calculul că lui, dacă-i dă 80% și îi mai dă și 20%, el e mulțumit, îi ajunge. Îi ajunge lui, dar celorlalți colegi nu le ajunge! De ce? Eu am spus așa: am vândut laptele? L-am vândut. Cu preț mai mic, e adevărat, dar l-am vândut. Am vândut carnea? Tot așa. M-am chinuit, dar am vândut, am încasat niște bani. Dar cel care n-a avut ce să recolteze? Nimic a recoltat, nimic a vândut! De unde-și plătește salariații, de unde-și plătește ratele la bănci, leasingurile și ce o mai avea? Normal, dacă ar trebui să plătim cu aceeași monedă statului, ar trebui: „Bă, statule, n-am recoltat nimic, nici nu-ți plătesc nimic! Cum nici tu nu vrei să ai grijă de mine, că sunt cetățeanul tău, până la urmă, nu sunt al Bangladesh-ului, ai grijă de mine, că sunt contribuabilul tău, tu, stat, de pe umerii mei trăiești, din taxele și impozitele pe care le plătesc eu!”. Într-un alt context al discuției, aparent s-a contrazis, susținea că, din contră, statul nici n-ar trebui să îi ajute cu ceva, în mod concret, pretinzând o contribuție organizațională, un cadru legislativ: „Eu îmi plătesc taxele lună de lună, în condițiile în care de la stat nu prea primim nimic. De fapt, nici n-ar trebui, dacă am fi o societate normală, n-ar trebui să primim nimic de la stat. Statul ar trebui să ne creeze pârghiile necesare să ne desfășurăm activitatea în mod civilizat și eficient. Adică, atunci când tragi linia, să nu câștigi 300%, dar măcar acolo, în loc de un leu să ai unu virgulă unu, și atunci ar fi OK.”

Un alt aspect care îl deranjează, legat de modul cum abordează cei care decid în agricultura României, este disputa creată artificial între fermieri. „Eu am spus, și ați văzut că e în piață disputa asta între mici, mari, că-i mic, că-i mare. În primul rând, că este o treabă artificială, impusă de funcționarii statului, au pus în antagonism micul fermier cu «latifundiarii» cum le spune lor să ne zică, în condițiile în care el, stat, nu a definit ferma din România. Tipul fermei. Se pune problema că toată lumea trebuie să primească – sunt de acord, dar să vedem ambele părți ale monedei: cât încasează statul de pe urma tuturor agricultorilor, la buget? Că una este să plătești impozit pe venit și să ai salariați și toată nebunia, și una e să plătești impozit pe normă, pe persoană fizică – n-am nimic cu persoanele fizice, dar spuneți-mi și mie unde în Europa are o mie de hectare pe persoană fizică și încasează subvenție ca ăla care are societate cu o mie de angajați? Sunt persoane fizice în România care au 8.000 de hectare de pășune! Păi să vă fac eu calculul: 8.000 de hectare de pășune montană ori 300 sau 400 de euro, că-i zonă defavorizată, câți bani încasează pe persoană fizică? Și plătește pe normă de venit? Vi se pare corect? Mie nu mi se pare corect.”

Neseriozitate, neîncredere, neasociere

Își dorește să înființeze o asociație în zona sa, pentru a putea să-și desfacă marfa mai eficient, să poată să aibă un statut mai bun în negocierea cu supermarketurile. „Deși la mine afacerea este integrată cap-coadă, am magazinele mele, am abatorul meu, aș putea să zic: eu sunt mulțumit că am desfacerea asigurată, dar nu, n-am renunțat și încă cochetez cu ideea de a ne strânge mai mulți fermieri într-o cooperativă, într-un... ceva prin care să vindem în comun. Fiindcă, dacă suntem mai mulți pe filieră – unul face lapte, unul face carne, unul face roșii... – problema noastră cea mai mare este să găsim un lanț de magazine românești, mie nu-mi trebuie să fac eu șaptezeci de mii de magazine ale mele, că e o bătaie de cap în plus, dar dacă am găsi la capătul celălalt tot așa organizat un lanț de magazine românești care să ne primească cu marfa și să ducem și noi marfă de calitate, nu bălării, atunci ar fi un model de urmat.” Asta, pentru că pune preț pe seriozitate în relațiile de afaceri și crede că se pierde foarte mult atunci când aceasta lipsește, mai ales într-o asociere. Pentru că sunt mai mulți cei care sunt reprezentați într-o relație cu un lanț de magazine. „Faci contract cu ăla cu magazinele și-i spui: nu mai lua din Italia mere sau vinete, că-ți aduc eu, de la data de la data de, și când vine la tine «unde-s vinetele?», «Le-am vândut la marginea șoselei, că mi-a dat ăla un preț mai bun» și am băgat eu banii la teșcherea... deci să fim serioși. De nu suntem serioși, nu se va face nimic, să știți!”

De fapt această chestiune, a seriozității, este, în opinia sa, una din cauzele eșecului asocierii în general în România. Zice că oamenii au, pe de o parte, tentația de a nu fi cinstiți până la capăt și, pe de altă parte, ca o consecință a primeia, că nu au încredere. „Numărul mic de forme asociative vine din neîncrederea care există între noi, vine din egoismul pe care-l avem în noi, din faptul că toată lumea zice «lasă să facă Rancu, că dacă face Rancu poate mă lipesc și eu de el». Dar nu vine niciunul cu inițiativă să spună: «Eu fac pui – dau un exemplu –, tu ce faci?, roșii; celălalt ce faci?, brânză... Bun: brânza, puii și cu roșiile, găsim o formă să le vindem în comun?». Eu zic că am găsi. [...] Eu aș zice că mie nu-mi mai trebuie să mă unesc cu nimeni, dar eu chiar acum am un proiect la care lucrez și mental, și pe hârtie, să strâng câțiva colegi de aici din județ, să facem, chiar să înființăm o cooperativă din asta. Am zis prima dată să o înființăm și în paralel am și discuții cu niște lanțuri de magazine să vedem dacă putem să intrăm, să găsim seriozitate. Pentru că și la lanțul de magazine este o problemă, că el vinde oul meu, vinde laptele meu și este esențial să-mi dea și banul, că dacă aștept 60 de zile n-am făcut nicio afacere, că putem să ne cooperativizăm în 70.000 de cooperative, că înseamnă o decapitalizare a mea și o capitalizare a comerciantului, adică el rulează banii mei 45-50-60 de zile și când mi-i dă mie pe marfă, valoarea nu mai e... de aia vă spun de seriozitate, că trebuie să avem seriozitate. [...] Dacă am fi oameni, să nu ne mai gândim că ce-ar fi să ne șmecherim unul pe altul, ci să spunem că suntem cinci în ciorba asta, fiecare când semnăm acolo că facem cooperativa, dar semnătura poate de multe ori nu contează că ai dat-o pe o foaie de hârtie, semnătura din cap este cea mai importantă și cuvântul pe care-l ai, că dacă facem o cooperativă și eu produc carne de vită nu mă duc peste ăla cu lapte să mă bag peste el, el să-și facă, fiecare să-și facă în dreptul lui.”  

Puterea asociaților vine din finanțare

El consideră mai grav decât asta faptul că federațiile de asociații nu sunt capabile să facă ceva pentru fermieri. Asta, pentru că membrii din asociații nu sunt dispuși să susțină financiar organizația. „Dacă te-ai înscris într-o formă asociativă și vrei să beneficiezi de niște avantaje, trebuie să plătești și o cotizație, pe care noi nu o plătim.”

O problemă pe care o consideră gravă și crede că este o consecință a acestei lipse de finanțare este neputința de a transmite către Bruxelles dorințele lor. Zice că se rupe undeva comunicarea. Că ei transmit către minister ce își doresc, aduc și documentație pentru asta, ca argumente, dar acolo nu mai ajunge. Îl doare că nu pot merge ei, fermierii, prin reprezentanți direcți, acolo. „România, după cum bine știți, nu este prezentă cu nicio formă asociativă la Comisia Europeană la Bruxelles, fiindcă – ne întoarcem la cotizație: suntem nu știu câte asociații profesionale. Ca să fim prezenți, cum sunt polonezii, cehii, italienii, austriecii, nemții la masă, trebuie să contribui cu ceva!”

Nu își dorește să meargă el personal, nu consideră că ar fi de folos să fie reprezentați de unul dintre ei, ci să angajeze pe cineva foarte competent, care să aibă abilități de comunicare și să înțeleagă și agronomia, și economia, și dreptul. „Să meargă cu lecția învățată, cu toate documentele de la A la Z împreună cu funcționarul de la Ministerul Agriculturii. Și dacă vede că ăla o ia pe arătură, să-l tragă de mânecă să-i spună: nu‑i așa.”

Crede că ar fi mai bine dacă această contribuție ar fi obligatorie, impusă prin lege: „Măi, frate, încasezi bani de la stat, dă și ceva la o formă asociativă. Prin stat. Benevol nu va face nimeni, că vorba aia, românească, fă-i ceva românului care se duce de bună voie să plătească, aiurea. Și la urmă vine și mă trage pe mine la răspundere, sau pe tine, și zice: «Măi, n-ați făcut nimic sau nu faceți nimic!». Păi să gândim invers: ce ai făcut tu pentru asociația aia, ca să facă și ea ceva pentru tine?”.

I-am sugerat că poate schimbarea de generație ar produce și o schimbare de mentalitate, el zice că nu. Doar că legislația ar trebui să fie mai clară, mai coerentă și mai vizionară. „Generațiile care vin după noi cam iau năravurile noastre. Nu e nevoie de schimbarea generațiilor. Ar trebui făcut un cadru legislativ simplu, coerent, nu stufos, nu să vii, după ce ai dat o lege de 10 pagini, cu norme metodologice de aplicare de 500 de pagini, de nu mai înțelege nimeni, că până ajungi să citești ultimul alineat, deja primele alineate din norme nu mai au aplicabilitate. Aceste forme asociative – dacă ne referim la formele lucrative, de producție, nu profesionale – ar trebui făcute să coalizeze numai oamenii care nu gândesc pentru ziua de astăzi, care gândesc pentru ziua care va fi peste 10 ani. [...] Ce bine ar fi dacă am avea politici pe 20 de ani pe care le-ar respecta orice guvern, care ar veni și ar spune: ce dacă au dat-o ceilalți, e lege și atunci o respect!”

Și tot despre contribuția financiară, pe care ar vedea-o, de asemenea, obligatorie, ca și cea pentru asociație, mi-a vorbit și în contextul în care am amintit de camerele agricole. „Nu poţi vorbi în România de camere agricole, că nu ai două chestiuni absolut esenţiale, vitale: nu ai partea de finanţare prevăzută, nu scrie nicăieri cum se va face finanţarea camerelor agricole şi nu scrie pe undeva cum se va face înscrierea în aceste camere agricole. Trebuia să scrii tu, legiuitor: o facem voluntar sau obligatoriu, şi atunci era o treabă. Şi dacă scriai voluntar, era cine vrea, şi obligatoriu însemna că-i băgam pe toţi în camerele agricole. Iar partea de finanţare – cum e în Franţa, vă dau un exemplu, am auzit la colegi, eu n-am fost, dar în Franţa este aşa: 45% din impozitul pe terenul agricol pe care-l plătesc fermierii şi proprietarii de terenuri se duc la camerele agricole. La noi se duce la primării. Ce fac primăriile cu aceşti bani? Era o sursă de finanţare. Eu voiam să pună 50% din impozitul pe teren să se ducă către camerele agricole. Şi atunci ne duceam la altă Mărie, cu altă pălărie. Aveam bani pentru fondul de secetă, aveam pentru un fond de inundaţii – că se strâng bani mulţi! 9 milioane ori cât este impozitul pe teren... aduni... se strângeau suficient încât seceta sau o calamitate – o grindină nu este pe areale foarte mari, este zonală, şi atunci putea să-i despăgubească pe fermieri. Acum, dacă aveam camere agricole şi aveau putere financiară, nu trebuia să ne ducem la guvern să cerem un miliard pentru secetă, erau aici. Dar şi așa, ne întoarcem la cine va administra? Că e bătălie mare... cine ar fi administrat aceste camere agricole?”

Uniunea Europeană și noi

Îi e teamă că în noul Program Național Strategic se va întâmpla ca și în vechiul PNDR, nu se va ține cont de doleanțele asociațiilor profesionale și vor rămâne banii tot necheltuiți. „Păi au fost măsuri care n-au avut nicio consonanță cu realitatea economică! Am făcut fabrici de lapte unde n-aveam vacă de lapte, am făcut abatoare unde n-aveam vacă de carne. Iar dacă nu vii cu niște măsuri adecvate, ne paște pericolul non-agricolilor. Eu le spun non-agricoli celor care, deși n-au nimic de-a face cu agricultura, se gândesc că vin niște bani de la Uniunea Europeană, «moca», și zic: dar de ce să nu fac și la Popăuți, în vârf de deal, o fabrică de lapte? Dar n-ai nici măcar pădure de jur-împrejur, darămite vacă!”

Noua viziune pe care o are conducerea Uniunii Europene despre evoluția agriculturii pe termen lung, exprimată în Pactul Verde European, îl îngrijorează foarte mult. Și nu pentru că nu ar vrea să se împlinească obiectivele Comisiei Europene pentru o lume mai curată, mai ecologică, ci pentru că se cere reducerea procentuală a substanțelor, în condițiile în care nu plecăm de la aceeași valoare. Iar aici crede că ar trebui să intervină statul nostru, ca membru al Uniunii. „Eu nu sunt împotriva Uniunii, chiar sunt ferm convins că accederea României la UE ne-a adus foarte multe, dar, dacă luăm Carta Uniunii Europene şi ne uităm acolo, sunt nişte capitole de care România nu prea uzează, de exemplu Comisia Europeană lasă la latitudinea statului membru... Păi, mă, statule membru, dacă UE îţi lasă ţie la latitudine să iei nişte măsuri, ia nişte măsuri favorabile ţie şi du-te şi susţine-le! Spune-le de ce nu poţi să faci înverzirea cum vor ei, spune de ce tu nu poţi să foloseşti doar atâtea substanţe fiindcă tu eşti sub norma UE, suntem cu 0,700 g şi ei sunt cu 2 kg, spune că asolamentul, rotaţia culturilor se face în România de pe timpul lui Șișești! Asta trebuie să spună guvernul!”

E foarte interesantă observația sa în chestiunea asolamentelor versus monocultură. Uniunea solicită practicarea asolamentului în condițiile în care în urma unui studiu recent realizat într-una dintre țările mai vechi ale uniunii s-a constatat că practicarea monoculturii de porumb este bună. Fapt evidențiat și de practica fermierilor americani care fac o singură cultură de generații. Este bună la ei pentru că au folosit vreme îndelungată glifosatul. „Păi toată Europa care nu mai vrea acum glifosat l-a folosit la greu şi au terenurile supercurate, noi îl folosim de câţiva ani şi tocmai noi nu putem să-l mai folosim, unde rezerva de buruieni este fantastică, numai dacă ne referim în Lunca Dunării, terenurile care provin din desecări au rezervă de buruieni fantastică, şi renunţi la glifosat care nu s-a dovedit ştiinţific că este cancerigen, cum spun anumite ONG-uri, n-a murit nimeni de la glifosat, n-am găsit reziduuri în plante, şi nici albine care să moară în România de la glifosat şi nici de la neonicotinoide!”

Calitate versus ambalaj

Ceea ce am observat în dialogul cu Alexandru Baciu este frecvența cu care folosește cuvântul calitate, este un fel de laitmotiv al său. Crede că aceasta este, de multe ori, cea care face diferența, deși i se pare că peste ea mai mare impresie face ambalajul, care, la noi, nu prea e grozav. „Și dacă am găsit rețeaua de magazine – întrucât cea mai importantă este desfacerea, în România, nu producția –, măria-sa cumpărătorul, cum îmi place mie să spun, când vine la raft, marfa trebuie să-i încânte ochiul. Că știi de ce nu se vând mărfurile românești? Fiindcă nu avem întotdeauna un ambalaj corespunzător, fiindcă marfa, ca atare, nu întotdeauna îți încântă ochiul, spre deosebire de cele care vin de afară, frumos ambalate, etichetate... deși gustul și calitatea lor lasă de dorit, că acolo sunt 3-4 ciururi: pe ciurul unu rămâne marfa de cea mai bună calitate, pe al doilea mai puțin, iar pe ultimul ciur e marfa care vine în România, asta să știe consumatorii!” Cu siguranță că ne dorim să nu fie așa, adică să nu fim victimele a ceea ce se numește dublu standard, dar oricum ar fi, îndemnul cu care s-a încheiat dialogul nostru este unul mai presus de orice presupunere, este un apel la responsabilitate. „Asta vreau să vă mai spun: politica noastră așa este, de respect față de consumator 300% și întotdeauna am încheiat spunând că mărfurile puse de mine și, în general, de mulți dintre colegii mei sunt de foarte bună calitate. Consumatorul român să nu se ferească sau să nu ocolească un magazin unde vede produse românești, pentru că dacă alege să cumpere produse românești, ne ajută și pe noi, fermierii, iar banii rămân la noi în țară. Deci să aibă încredere să consume produse românești!” Subscriu și eu și sper că și dumneavoastră. 

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html