Fermierii ar trebui să aibă acces la inovații revoluționare, precum Noile Tehnici Genomice (NGTs), pentru a face față și a avea culturi mai rezistente și mai adaptabile în fața consecințelor severe ale schimbărilor climatice. Aceasta este una dintre concluziile de la Congresul European de Horticultură (Europe Horticulture Congress - EHC 2024) care se desfăşoară la Palatul Parlamentului din București, în perioada 12-16 mai 2024.
În fața a peste o mie de participanți din țările europene, Maria Cîrjă, Marketing Manager pentru România și Republica Moldova la Corteva Agriscience, a prezentat una dintre cele mai importante soluții pentru o agricultură durabilă: „Prin inovația avansată, cu capacitatea de a aborda provocări de la schimbările climatice la nutriție, promisiunea NGTs pentru agricultură este vastă. Tehnologiile precum CRISPR-Cas sunt esențiale în ajutorul adaptării și diminuării schimbărilor climatice, precum și a tranziției continue către practici mai durabile în agricultură, cu mai puține inputuri. Corteva Agriscience se aliniază considerațiilor conform cărora NGTs ar putea reprezenta o resursă suplimentară pentru fermieri pentru a se adapta la scenariile climatice în schimbare, consolidând în același timp securitatea alimentară atât pentru producători, cât și pentru consumatori”.
La Congresul European de Horticultură, în fața unei audiențe formate din oameni de știință, profesori și ingineri din domeniul academic și din industrie, reprezentantul Corteva a subliniat importanța NGTs pentru o înțelegere profundă a funcționării genelor în cadrul speciilor de plante, permițând dezvoltarea sau îmbunătățirea trăsăturilor plantelor prin editări precise sau personalizarea funcțiilor multiple ale genelor. Spre deosebire de Organismele Modificate Genetic (GMOs), NGTs operează exclusiv în materialul genetic al plantei, fără a include „gene străine”. Această variabilitate inerentă provine din ADN-ul propriu al speciei de plante, deosebindu-se de tehnologiile tradiționale transgenice.
Ca exemplu al gamei largi de aplicații potențiale ale NGTs, Maria Cîrjă a prezentat rezultatele profesorului Ezura Hiroshi, PhD, de la Universitatea Tsukuba din Japonia, care au condus la crearea roșiei HIGH GABA. Profesorul Hiroshi și-a dedicat eforturile aplicării NGTs în îmbunătățirea culturilor horticole precum pepenii și roșiile și a dezvoltat cu succes o roșie CRISPR cunoscută sub numele de roșie HIGH GABA, care prezintă o creștere semnificativă a conținutului de acid gamma-aminobutiric (GABA) în comparație cu roșiile obișnuite. GABA, o moleculă sintetizată în mod natural în toate organismele vii, este recunoscută pentru capacitatea sa de a scădea tensiunea arterială ridicată la oameni, iar creșterea prezenței sale în roșii are implicații semnificative pentru sănătatea publică, putând îmbunătăți sănătatea inimii.
Maria Cârjă a explicat că, în viitor, NGTs prezintă promisiuni imense în diverse aspecte ale agriculturii: „Aceste inovații oferă potențialul de a crește productivitatea culturilor fără a necesita extinderea terenurilor agricole, generând astfel beneficii semnificative climei, mediului și societății. În ciuda utilizării relativ stabile a terenurilor agricole în Europa între 2005 și 2020, în ciuda creșterii populației, NGTs pot contribui la satisfacerea cererii tot mai mari de alimente în mod sustenabil. Mai mult, NGTs ar putea oferi o soluție durabilă pentru abordarea problemei presante a secetei care a afectat sectorul agricol al României în ultimii ani. Adoptarea NGTs ar permite fermierilor români să își sporească productivitatea în mod constant prin culturi cu o rezistență sporită la boli și secetă”.
Corteva se aliniază la ideea că facilitarea inovării pentru agricultori necesită reglementări clare, pragmatice și armonizate la nivel mondial pentru a sprijini implementarea cercetării și dezvoltării de NGTs ca instrument de ameliorare, asigurând inovarea și menținând în același timp coerența reglementărilor. Uniunea Europeană poate debloca potențialul transformator al NGTs, favorizând un sistem agroalimentar mai rezistent și mai durabil, în beneficiul fermierilor și al consumatorilor deopotrivă. „Combinația dintre noile tehnici de ameliorare a plantelor, împreună cu tehnologiile emergente, cum ar fi imagistica și știința datelor, oferă un set de instrumente puternice pentru producția continuă de alimente sănătoase într-o lume în schimbare”, a conchis Maria Cîrjă.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Luni – 13 mai 2024, Clubul Fermierilor Români a participat la reuniunea organizată de comisarul european pentru Agricultură, Janusz Wojciechowski, la București. Principalul subiect discutat a fost viitorul Politicii Agricole Comune.
„Considerăm această întâlnire o continuare a dialogului inițiat cu ocazia celei mai recente vizite a delegației Clubului Fermierilor la Bruxelles pe 25 martie 2024, când am înaintat comisarului european Janusz Wojciechowski o serie de propuneri privind consolidarea dialogului strategic pentru un cadru european favorabil fermierilor, care să țină cont de necesitatea asigurării competitivității economice, respectarea mediului și relansarea socială a spațiului rural”, a precizat Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
În cadrul întâlnirii de la București, Clubul a înaintat o scrisoare deschisă către comisarul Wojciechowski, cu propuneri de acțiuni strategice, semnalate de către fermierii români, apreciate ca foarte importante în actualul context geopolitic și al necesității identificării unor soluții optime și imediate pentru redresarea competitivității fermelor, mai ales a celor din statele membre UE, vecine cu Ucraina.
„Tragem un semnal de alarmă privind riscurile absenței unei strategii europene și a unor mecanisme comune și naționale coerente, de răspuns imediat și consolidat la efectele multi-crizelor economice, sociale, de mediu și de piață cu care se confruntă fermierii europeni, într-o formă mai puternică pentru cei din țara noastră. Clubul Fermierilor a elaborat un document de reflecție privind OBIECTIVELE, PRINCIPIILE și MĂSURILE vizând abordarea integrată a dezvoltării pe termen lung a agriculturii românești, ca parte a unei arhitecturi de politici și capacități europene, regândite în raport cu provocările majore actuale și oportunitățile excepționale ale unei Politici Agricole Comune”, a punctat Florian Ciolacu.
Aspectele principale identificate ca fiind prioritare pentru a susține fermierii români cu scopul de a contribui la adaptarea economică și legislativă actuală la nivel european sunt:
Promovarea unor soluții care să permită producătorilor din cele cinci state membre UE (cele mai afectate de războiul din Ucraina) valorificarea remuneratorie a cerealelor.
Susținerea dezvoltării unui culoar de depozitare-stocare și valorificare a cerealelor de origine românească în Portul Constanța pentru a evita discriminarea față de transporturile de cereale din Ucraina.
Compensarea fermierilor români pentru pierderile de venit cauzate de valoarea redusă a cerealelor pe piața europeană.
Debirocratizarea și simplificarea Politicii Agricole Comune (PAC).
Creșterea plafonului pentru ajutorul de minimis și a celor alocate per beneficiar în cazul intervențiilor de dezvoltare rurală.
Utilizarea fondurilor PAC doar pentru fermierii europeni.
Creșterea rezervei agricole de criză din marjele bugetare.
Referitor la propunerea de creștere a taxelor pentru importurile din Rusia și Belarus, Clubul consideră inoportună această decizie.
Continuarea convergenței externe în privința susținerii ambiției de echitate a cuantumurilor plăților directe și a unei agriculturi durabile.
Reiterarea solicitării de a identifica noi surse de finanțare, externe PAC pentru cerințele de mediu pe care fermierii trebuie să le aplice.
Clubul Fermierilor Români reafirmă angajamentul său de a promova un model românesc de agricultură performantă, care să valorifice specificul național în contextul geopolitic actual și își exprimă disponibilitatea de a colabora cu toți factorii de decizie interesați pentru identificarea și implementarea de soluții eficiente în vederea protejării intereselor fermierilor români și a competitivității afacerilor agricole autohtone.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
La mijlocul lunii februarie, Societatea Americană de Inginerie Agricolă și Biologică (ASABE) a prezentat premiile AE50, în cadrul Conferinței de Tehnologie a Echipamentelor Agricole, eveniment desfășurat în Louisville, Kentucky (SUA). Anul acesta, două tractoare Fendt au fost onorate cu prestigiosul premiu: Fendt 200 Vario și noul Fendt 600 Vario.
Cu cele două premii AE50 din 2024 pentru Fendt 200 și Fendt 600 Vario, producătorul german a primit 12 premii AE50 în ultimii patru ani. În fiecare an, începând cu 1984, la Conferința de Tehnologie a Echipamentelor Agricole ASABE (AETC), Premiul AE50 este acordat celor mai importante 50 de produse ale tehnologiei agricole care demonstrează cel mai înalt nivel de inovație, progres tehnologic semnificativ și impact asupra pieței deservite. Anul acesta, conferința a avut loc la Louisville, Kentucky (SUA), chiar înainte de National Farm Machinery Show din Louisville.
200 Vario, tractorul Fendt îndrăgit de fermieri
Fendt 200 Vario combină manevrabilitate maximă și performanță ridicată cu o dimensiune compactă și masă redusă. Tractorul are o cabină spațioasă și FendtONE pentru o operare ușoară și convenabilă. Conceptul inovator de performanță suplimentară Fendt DynamicPerformance crește performanța modelului de top Fendt 211 Vario.
Fendt 200 Vario este echipat cu aproape toate dotările caracteristice tractoarelor din seriile mari, ceea ce îl face atât de îndrăgit în rândul fermierilor, inclusiv sistemul FendtOne. Este poziționat în segmentul de piață al tractoarelor standard cu puteri cuprinse între 80 și 120 CP.
Fendt 200 Vario este cu adevărat o vedetă în clasa de tractoare standard compacte. Cu puteri cuprinse între 77 și 111 CP, transmisia continuu variabilă Vario și comenzile ușor de utilizat, Fendt 200 Vario oferă soluții inteligente personalizate pentru necesitățile utilizatorului, indiferent de lucrările pe care le are de executat.
De asemenea, tractoarele specializate din seria Fendt 200 V/F/P Vario sunt specialiste în sarcini solicitante în podgorii, livezi și alte tipuri de culturi. Echipat cu funcții și cu software care simplifică și digitalizează munca, Fendt 200 V/F/P Vario este pregătit să recolteze roadele succesului în viitor.
Seria de tractoare specializate Fendt 200 VFP Vario include cinci modele (Fendt 207 Vario, Fendt 208 Vario, Fendt 209 Vario, Fendt 210 Vario, Fendt 211 Vario) cu lățimi cuprinse între 1,07 și 1,68 metri. Puterea maximă a tractoarelor din această serie este cuprinsă în intervalul 79 – 124 CP (conf. ECE R120). Toate modelele sunt disponibile în versiunile Power, Profi și Profi+ (fost ProfiPlus). Vârful de gamă, Fendt 211 Vario, atinge un maxim de 124 CP, cu sistemul de adaos de putere DynamicPerformance.
Agil și eficient, Fendt 600 Vario
Noul tractor Fendt 600 Vario a fost lansat la Agritechnica 2023, cel mai mare târg din lume destinat tehnicii agricole, desfășurat în noiembrie la Hanovra (Germania). Noua serie are patru modele: Fendt 614 Vario, Fendt 616 Vario, Fendt 618 Vario și Fendt 620 Vario, cu puteri de la 149 CP la 209 CP, acestea având sistemul Fendt DynamicPerformance (DP). Pentru prima dată în această clasă de putere, se regăsește un tractor în 4 cilindri, compact și ușor de manevrat, un raport putere/masă scăzut și dotat din fabrică cu un sistem central de reglare a presiunii în anvelope. La fel ca toate celelalte tractoare Fendt, și acest model oferă acces la toate funcțiile sistemului FendtONE onboard și offboard.
Noul motor AGCO Power în 4 cilindri și o capacitate de 5 litri a fost conceput special pentru Fendt, fiind lansat pe piață odată cu seria 600 Vario. Tratarea gazelor de eșapament are loc prin intermediul unui convertor catalitic cu oxidare diesel (DOC), cu filtru de particule diesel (DPF) și cu reducere catalitică selectivă (SCR) fără recircularea gazelor de eșapament, ceea ce este conform standardului de emisii Stage V. Totodată, motorul CORE50 este potrivit și pentru utilizarea combustibilului regenerabil, pentru a reduce emisiile de CO2. În plus, în motor sunt prevăzuți tacheți hidraulici ce nu necesită întreținere. Prima atenționare de schimbare a uleiului apare la 500 de ore lucrate.
Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print – martie 2024Abonamente, AICI!
În perioada 25 – 27 martie 2024, o delegație a Clubului Fermierilor Români, formată din membri ai Consiliului Director, ai Consiliului Național de Coordonare și 30 de tineri fermieri - absolvenți ai programelor de formare desfășurate de Club, a fost la Bruxelles pentru discuții cu decidenți europeni, cu scopul de a definitiva viitorul agriculturii europene, cu propuneri de simplificare și flexibilizare a Politicii Agricole Comune actuale. De asemenea, a fost prezentată situația economică dificilă a fermierilor din țara noastră, generată de războiul din Ucraina.
Pe 25 martie, reprezentanții Clubului Fermierilor Români s-au întâlnit cu Janusz Wojciechowski, comisar european pentru Agricultură. S-au discutat prinicipalele probleme cu care se confruntă fermierii români în adoptarea PAC, precum și propunerile Clubului de modificare a actelor normative care se află pe agenda Comisiei Europene în această perioadă:
Simplificarea PAC și regândirea sistemului de subvenții. Clubul Fermierilor Români prin aceste propuneri urmărește instituirea unui cadru mai simplificat, flexibil și adaptabil, care să stimuleze dezvoltarea durabilă a agriculturii europene și să consolideze securitatea alimentară și coeziunea socială în cadrul Uniunii Europene.
Contribuție la Dialogul strategic pentru dezvoltarea noilor politici. - Clubul Fermierilor Români a elaborat un document de reflecție privind obiectivele, principiile și măsurile vizând abordarea integrată a dezvoltării pe termen lung a agriculturii românești, ca parte a unei arhitecturi de politici și capacități europene, regândite în raport cu provocările majore actuale și oportunitățile excepționale ale unei Politici Agricole Comune.
Impactul crizei economice asupra stabilității financiare a fermierilor români.
Demersurile necesare punerii unei baze pentru Centrul de Excelență European Tineri Lideri pentru Agricultură. Clubul Fermierilor Români consideră studiul de caz oferit de programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” un model de bună practică europeană și propune extrapolarea conceptului la nivel european, prin crearea unui Centru European de Excelență pentru Formarea și Promovarea Tinerilor Lideri pentru Agricultură. Centrul European de Excelență are ca principal rol formarea tinerilor fermieri prin programe specializate, menite să faciliteze schimbul generațional, leadership-ul la nivel de ferme și conducerea ecosistemelor agricole, implicarea pro-activă în dezvoltarea comunității și a spațiului rural.
Tot pe data de 25 martie a avut loc o recepție unde au participat diplomați și membri ai instituțiilor europene, organizată de Clubul Fermierilor Români împreună cu Reprezentanța României pe lângă Uniunea Europeană.
Pe 26 martie, delegația Clubului a participat la Forum for the Future of Agriculture, cea mai mare conferință din domeniul agriculturii din Europa, organizată de ELO (European Landowners’ Organization), asociație europeană la care Clubul Fermierilor este afiliat. Participarea delegației Clubului Fermierilor Români la acest eveniment este o oportunitate de a-și face cunoscute ideile și de a-și împărtăși experiența cu liderii din domeniul agriculturii din întreaga Europă. Este al treilea an în care Clubul participă la conferință, contribuind astfel la regândirea strategică a sistemului agroalimentar.
„Ne reafirmăm angajamentul de a promova un model românesc de agricultură performantă, care să valorifice specificul național în contextul geopolitic actual ne exprimăm disponibilitatea de a colabora cu toți factorii de decizie interesați pentru identificarea și implementarea de soluții eficiente în vederea protejării intereselor fermierilor români și a competitivității afacerilor agricole autohtone”, transmite Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Pe 14 martie 2024, la București, a avut loc festivitatea de absolvire a seriei cu numărul cinci a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români. O sută de tineri fermieri, dintre care cinci din Republica Moldova, au fost înscriși și au absolvit cursurile. Obiectivul comun al tinerilor este acela de a-și dezvolta afacerea agricolă și de a se implica în reprezentarea fermierilor pe plan național și european.
Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” și-a câștigat recunoașterea în rândul fermierilor, fiind primul program major care vine cu o abordare integrată privind „Succesiunea – Competitivitatea – Leadership-ul” tinerilor în comunitatea rurală. Acesta pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.
„Suntem mândri de tinerii care au absolvit astăzi programul Tineri Lideri pentru Agricultură, fiind mai aproape de obiectivul propus – o mie de tineri până în 2027. Îi felicit pentru prezentările proiectelor de afaceri care au fost senzaționale, o surpriză frumoasă. Cred că astăzi a înțeles toată lumea prezentă că acest efort reprezintă un episod dintr-un proces de transformare, un proces care a început prin recrutarea tinerilor absolvenți, a continuat prin cursurile de formare, timp de șase luni, cu prezență fizică la București, iar festivitatea de astăzi reprezintă o etapă importantă din acest proces, tinerii fiind parte acum din comunitatea tinerilor absolvenți”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
„Azi, acești tineri devin lideri în agricultură și marchează începutul unei noi ere pentru agricultura noastră, una caracteizată de inovație, sustenabilitate și prosperitate. Acest program este foarte important pentru tineri deoarece îi învață noțiuni avansate de business, le oferă încredere și bucuria împărtășirii experiențelor din propriile ferme. Fiecare tânăr absolvent al programului organizat de Clubul Fermierilor Români devine parte dintr-o comunitate de antreprenori dornici să sprijine progresul. Tinerii lideri pentru agricultură pot schimba lumea în care trăim”, a arătat Maniu Vonica, președintele Clubului Fermierilor Români.
Următorul nivel în agricultură este reprezentat de digitalizare, iar agricultura practicată astăzi nu atinge momentan acest nivel. „Prin modele de succes, acești tineri pot începe procesul de digitalizare în ferme și investiții inteligente în tehnologizare. Scopul Clubului Fermierilor Români, prin programul Tineri Lideri pentru Agricultură, este de a-i pregăti pe acești tineri la cele mai înalte standarde pentru responsabilitatea de a prelua integral afacerea familiei, de a deveni lideri în comunitățile lor și de a avea o gândire antreprenorială pentru a rezolva problemele întâmpinate printr-un management profestionist”, a adăugat Florian Ciolacu.
Programul a fost inițiat cu scopul de a accelera formarea noii generații de lideri, a abilităților necesare pentru ca sectorul agricol să fie unul competitiv. „Fermierul care va pune mâncarea pe mesele românilor mâine este la curent și aplică cele mai noi tehnologii și practici sustenabile, folosește resursele în mod echilibrat, are un plan care îi permite dezvoltarea și utilizează soluțiile agriculturii de precizie pentru a asigura progresul. Sunt foarte mândru de toți cei 315 absolvenți ai programului de până acum, care și-au asumat misiunea de a fi agenți ai schimbării într-un domeniu critic, în care transferul între generații este vital având în vedere că vârsta medie a fermierilor depășește 58 de ani. Succesul fermierilor tineri este garanția că vom avea și mâine produse agricole de calitate și accesibile”, a punctat Jabbar Kanani, membru în Consiliul Director al Clubului Femrierilor Români, inițiatorul și fondatorul programului Tineri Lideri pentru Agricultură.
Grupul Agricover este susținătorul principal al programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, organizat de Clubul Fermierilor Români. „Pentru a face față schimbărilor rapide și de profunzime ale agriculturii, este nevoie de competențe sporite, adaptate transformărilor actuale. Grupul Agricover, cu o structură care acoperă 360 de grade necesitățile din ferme, distribuția de inputuri, tehnologiile pentru agricultura de precizie și finanțarea planurilor curente și de dezvoltare, este conștient că adaptarea agriculturii la noile tehnologii și modele de business înseamnă sustenabilitatea acestui sector. Susținem programul Tineri Lideri pentru Agricultură de la debutul său convinși fiind că în acest mod putem oferi din experiența noastră și ne asigurăm că are loc transferul de cunoștințe și informații care să permită fermierilor să se dezvolte și în viitor”, a specificat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.
Despre program
„Tineri Lideri pentru Agricultură” este un program dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
Programul pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.
Programul se adresează tinerilor cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, copii ai fermierilor membri în Clubul Fermierilor Români sau tineri proveniți din familii de fermieri, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.
Accesând link-ul: cfro.ro/tineri-lideri/, aflați mai multe informații despre programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Cu mândrie și entuziasm, Corteva Agriscience a lansat o nouă gamă de produse dedicate tuturor culturilor. Corteva Biologicals înseamnă un portofoliu de soluții inovatoare, dezvoltate pentru a oferi fermierilor instrumentele necesare îmbrățișării echilibrului și menținerii culturilor sănătoase și productive. Gama de produse biologice de la Corteva a fost creată pentru performanță și predictibilitate, dovedite în urma testărilor. Din acest an, fermierii din România și Republica Moldova au acces la soluțiile inovatoare Biologicals.
Pe 13 martie 2024, fermierii din România și Republica Moldova au pornit într-o călătorie pentru a descoperi produse biologice inovatoare, prin participarea la evenimentul educativ organizat de compania Corteva Agriscience, care introduce în 2024 aceste inovații revoluționare în ambele țări.
Peste 500 de fermieri și distribuitori din România și Republica Moldova s-au alăturat experților Corteva pentru a afla despre noile practici sustenabile, care își au originile direct în natură, și care contribuie la recolte mai bogate și mai sănătoase. Evenimentul de lansare a avut loc în București.
Galyna Radzitska, Lider Comercial pentru Produse Biologice în Europa Centrală și de Est la Corteva Agriscience, a ținut să sublinieze modul în care utilizarea produselor biologice în practicile agricole reprezintă o abordare de viitor, sustenabilă și care oferă o soluție viabilă pentru probleme precum seceta, temperaturile extreme și rezistența la dăunători: „Substanțele biologice reprezintă următorul pas în agricultură și valorifică puterea naturii pentru a îmbunătăți sănătatea și protecția plantelor. La Corteva, ne-am luat angajamentul de a dezvolta produse care să se integreze cu ușurință în practicile existente ale fermierilor, fie că sunt ele tradiționale sau ecologice, pentru a optimiza rezistența culturilor și productivitatea în vederea unui viitor sustenabil”.
Evenimentul a continuat cu o prezentare a rezultatelor uimitoare înregistrate de stimulatorul și optimizatorul fotosintetic Utrisha™ N, o soluție inovativă, care stă la baza acestor transformări în câmp, precum și la o rată de succes ridicată a productivității recoltelor pe întreg teritoriul Europei.
La recoltele de grâu, cu o fertilizare de sub 150 UN (unități de azot), UtrishaTM N a dus la o creștere a producției cu un beneficiul mediu al randamentului de +0,4 tone/hectar. La culturile de porumb, cu o fertilizare de sub 180 UN, aplicarea produsului a dus la o creștere a randamentului în 80% din cazuri, cu un beneficiu mediu de +0,6 tone/hectar. În plus, la culturile de rapiță pe timpul iernii, UtrishaTM N a obținut rezultate de succes la 54% din testele desfășurate toamna și la 63% din testele desfășurate primăvara, cu creșteri medii ale randamentului de +0,19 și, respectiv, +0,27 tone/hectar. „Această inovație - UtrishaTM N - vizează procesele naturale, precum fixarea azotului, esențiale pentru sintetizarea biomoleculelor necesare dezvoltării plantelor. Prin integrarea acestor procese în practicile agricole, optimizatorul de fertilizare oferă o sursă continuă de aprovizionare cu azot pentru plante, crescând potențialul de producție, eficiența utilizării azotului și furnizând azot, fără să se înregistreze pierderi prin levigare sau denitrificare. Eficiența sa remarcabilă este demonstrată de rezultatele uimitoare obținute pe câmp, în toate țările europene în care a fost testat”, a arătat Marcin Dzikowski, Lider pentru Produsele Biologice la nivel global, Managementul Nutrienților și al Biostimulenților la Corteva Agriscience.
Rezultatele pe care le-a înregistrat UtrishaTM N la testele pe câmp din România, în perioada 2021–2023, la culturi precum porumb, grâu, rapiță, floarea-soarelui sau culturi horticole, au fost pezentate de Adrian Ionescu, Managerul de Marketing Corteva pentru categoria Fungicide, Insecticide și Produse Biologice în România și Republica Moldova. Astfel, fermierii au beneficiat de niveluri ridicate de productivitate, de la 300 kg la 1.500 kg, stimulentul furnizând o cantitate suplimentară de 30 până la 70 kg de azot (ingredient activ), aplicat în perioada de vegetație la temperaturi cuprinse între 10 și 30 de grade Celsius.
În afară de UtrishaTM N, Corteva Agriscience introduce în 2024 mai multe tipuri de soluții biologice concepute cu moduri de acțiune unice, precum îmbunătățirea utilizării nutrienților, creșterea rezistenței plantelor la factori de stres abiotic, secetă sau temperaturi extreme, precum și la ameliorarea proceselor de dezvoltare a plantelor. Printre acestea se numără produse inovatoare pentru o gamă largă de provocări agricole, precum fertilizantul foliar lichid Harbest, îngrășământul cu oligoelemente în formă lichidă Keylate B, îngrășământul mineral StarterMn Platinum, fertilizantul mineral în formă lichidă BioForge și fertilizantul lichid SugarMover Zn, cu certificare organică. „Toate aceste produse îmbunătățesc utilizarea azotului, abordează deficiențele de nutrienți, promovează o dezvoltare echilibrată, sporesc rezistența culturilor la stres și îmbunătățesc nivelurile de carbohidrați pentru producții superioare, evidențiind totodată angajamentul pentru practicile agricole sustenabile și eficiente în regiune”, precizează Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriecience România & Rep. Moldova & Ungaria.
Introducerea produselor biologice în România și Republica Moldova marchează un moment important în agricultură pentru cele două țări. „Produsele biologice oferă o abordare durabilă, care poate spori nivelul de reziliență al fermierilor în fața provocărilor ce țin de managementul rezistenței, îmbunătățesc profitul, productivitatea și utilizarea resurselor mult mai eficient”, a concluzionat Jean Ionescu, Country Leader Corteva Agriscience România și Republica Moldova.
Am publicat aici: https://revistafermierului.ro/din-revista/eveniment/item/6071-noi-trenduri-si-practici-revolutionare-in-agricultura-la-lansarea-corteva-biologicals.html mai multe detalii despre gama de produse biologice – Corteva Biologicals.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Recent am avut un dialog foarte interesant cu directorul executiv al Clubului Fermierilor Români, Florian Ciolacu, care, printre altele, amintea de un proverb care spune că „atunci când vântul schimbării bate, unii-și construiesc ziduri, alții își construiesc mori de vânt”, susținând prin aceasta că trebuie nu să căutăm să ne punem la adăpost de acele schimbări care se preconizează în lume, în ceea ce privește știința agricolă, economia și mai ales o nouă paradigmă culturală, ci să căutăm să ne așezăm în avanposturi pentru a folosi în favoarea noastră această schimbare. Mi-a plăcut abordarea domniei sale, încă de atunci, dar pentru că sunt convins că o societate se schimbă în primul rând prin educație și cred că aceasta este apanajul mai ales al celor care conduc, am încercat să îl provoc să evidențieze rolul statului într-un asemenea demers. Mărturisesc acum că nu am fost deloc mulțumit atunci de faptul că a ținut cu tot dinadinsul să-l exonereze de orice rol, îngrămădind toată responsabilitatea pe seama societății civile, a managementului, care se cere, în viziunea sa, să evolueze la un standard superior prin autoeducație și curaj.
Ceea ce m-a făcut să revin și să încep a-i da dreptate a fost o altă discuție, pe care am purtat-o de această dată cu o foarte tânără domnișoară, aproape încă adolescentă, ținând cont că abia terminase liceul și a pornit să urmeze cursurile a două facultăți foarte grele, Medicină Veterinară și Agronomie. De această dată, nu a fost vorba de o discuție despre concepte, ci o împărtășire din partea ei a unei experiențe personale, în ceea ce numim generic afacere. Părinții ei, ai domnișoarei Iris Maria Roșculeț, au o fermă legumicolă în care, printre altele, cultivă și roșii, din mai multe soiuri, nu detaliez, iar ea a găsit oportun să caute un debușeu pentru producția excedentară, încercând să o proceseze. A ales nu calea simplă a vreunui suc de roșii sau bulion, ci a făcut o dulceață. Și dacă tot a procesat roșiile astfel, s-a gândit că ar merge și ceapa să se transforme în dulceață, și ardeiul iute. A realizat, prin compilarea mai multor rețete de pe internet, o rețetă proprie pentru fiecare sortiment, le-a pregătit personal, le-a ambalat frumos în borcane, pe care le-a etichetat manual, scriind de mână fiecare etichetă. Efortul ei mi s-a părut excepțional. Probabil că la o analiză exigentă o astfel de abordare nu se dovedește o afacere care să poată deveni rentabilă, pentru că, în competiția cu industrializarea, un produs care încorporează atât de multă energie umană nu poate face față. Dar o astfel de analiză are la bază paradigma culturală actuală, aceea prin care important este consumul cât mai mare, la un preț cât mai mic. Este ceea ce numim „societate de consum”. Cu cât consumăm mai mult, cu atât producem mai mult, iar producția mare duce la creștere economică. Doar că această spirală ne-a dus în impasul de astăzi, al risipei resurselor și al poluării excesive.
În numărul trecut al revistei am publicat la tradiționala rubrică „Citatul ediției” un fragment din publicistica eminesciană care remarca o altfel de schimbare de perspectivă culturală. Eminescu își exprima, acum aproximativ 150 de ani, îngrijorarea că banul a luat locul tuturor competențelor și remarca faptul că schimbarea a pornit odată cu Revoluția Franceză și că, înainte de aceasta, societatea era mai stabilă, cu toate inconvenientele care au justificat transformarea respectivă. Dintre aprecierile marelui gânditor al secolului 19 rețin acum fraza următoare: „[...]să recunoaștem că nu se producea mai mult decât trebuia, că munca, de bine de rău, era totdeauna retribuită și o măiestrie nu se năștea în mod artificial, ci numai atunci când era trebuință de ea. Cantitativ se producea cu mult mai puțin, dar luxul acelor timpuri era un lux solid, durabil și calitatea înlocuia cu de prisos cantitatea”. Observăm, deci, că, într-un anumit moment istoric, societatea punea preț mai mare pe calitate în detrimentul cantității și că, din dorința de a extinde bunăstarea la cât mai mulți, standardele au fost coborâte treptat până la ceea ce se întâmplă azi, când e mai profitabil să arunci un surplus decât să reduci producția. Iată că omenirea, constrânsă de criza ecologică și amenințată cu extincția din cauza evoluției climatice, caută să revină la o economie sustenabilă. În martie anul acesta, Uniunea Europeană a decis să pornească pe un alt fel de drum și să adopte un plan de măsuri de tranziție la o economie diferită, numită „circulară”. Conceptul implică folosirea în comun, închirierea, reutilizarea, repararea, renovarea și reciclarea materialelor și produselor existente cât mai mult timp posibil, ducând la o prelungire a ciclului de viață al produselor. Nu înseamnă că această nouă perspectivă este una ideală, că se va putea implementa în integralitatea sa, dar punerea accentului pe realizarea de produse de calitate, durabile pune inițiativa tinerei Iris într-o altă lumină. Sunt convins că sunt mulți care au astfel de idei pe care le vom descoperi și de care ne vom bucura la momentul oportun, iar aceasta dovedește că antreprenoriatul va putea să ia inițiativa schimbării care nici pe departe nu va putea veni de la niște politicieni motivați doar de propriile interese.
Și pentru că ne aflăm în apropierea uneia dintre cele mai importante sărbători creștine, trebuie să remarcăm că, deși europenii s-au îndepărtat foarte mult de Hristos, ei descoperă azi o latură profund creștină, aceea a cumpătării. Inflația de produse, la îndemână oricând, ne-a făcut superficiali în gândire și în simțire, devenind o posibilă cauză a stării spirituale atât de precare în care ne aflăm. O probabilă economie în care a risipi ar deveni un delict moral poate determina o schimbare în bine și a relației dintre oameni, care, devenind mai responsabili, mai aplecați spre valoare, vor putea să-L redescopere pe Cel care ne cheamă permanent la iubirea aproapelui, pe Acela pe care superficial îl așteptăm să se nască doar ca prilej de risipă gastronomică.
Editorial de: ADRIAN NEDELCU
Publicat în Revista Fermierului, ediția print – decembrie 2023Abonamente, AICI!Cu ocazia Zilei Mondiale a Solului, sărbătorită pe 5 decembrie, atenția lumii se concentrează asupra importanței sănătății acestuia și promovează managementul sustenabil al resurselor pământului.
Relația esențială dintre sănătatea solului și productivitatea agricolă se referă la rolul central jucat de microorganismele benefice în biodiversitatea solului și stocarea carbonului. Aceste microorganisme, indicatori vitali ai sănătății ecosistemului, influențează fundamental productivitatea culturilor, stocarea carbonului și bunăstarea generală a sistemelor naturale și agricole. Promovarea diversității microbiene aproape de nivelurile naturale reprezintă o strategie cheie, favorizând o creștere cu 60% a ratei de regenerare a vegetației și formând rețele care facilitează încorporarea prelungită a carbonului. Această abordare holistică integrează dinamicile interconectate ale sănătății solului, fixării azotului și stocării carbonului și se aliniază cu practicile agricole regenerative adoptate de fermierii preocupați de viitor.
Legătura intrinsecă dintre azot și carbon capătă o importanță transformatoare în aceste practici regenerative, ilustrând impactul profund asupra sănătății solului. Realizarea echilibrului adecvat de azot și carbon în sol este crucială pentru optimizarea structurii acestuia, îmbunătățind retenția apei și a nutrienților - factori critici pentru culturile care necesită nutrienți diversificați și o structură de sol propice dezvoltării rădăcinilor.
În contextul agriculturii sustenabile, gestionarea eficientă a azotului devine piatra de temelie pentru conservarea sănătății solului și asigurarea productivității pe termen lung. Echilibrul de azot nu doar că îmbunătățește randamentele culturilor, ci contribuie activ și la retenția carbonului în sol, componentă vitală a eforturilor generale de sustenabilitate ambientală. Pe măsură ce fermierii din întreaga lume caută soluții care să armonizeze biodiversitatea și randamentele, integrarea gestionării eficiente a azotului și retenției carbonului la nivelul solului se evidențiază ca o abordare transformatoare, reflectând angajamentul față de productivitatea agricolă și conservarea mediului.
Corteva Agriscience, compania internațională de cercetare și dezvoltare în agricultură, ocupă un loc central în abordarea legăturii vitale dintre sănătatea solului și productivitatea agricolă. Din acest motiv, compania susține o abordare durabilă în agricultură, concentrându-se pe conservarea și îmbunătățirea solului și mediului pentru generațiile viitoare, prin soluții inovatoare din portofoliul său, cum ar fi biostimulatorul Utrisha™ N, recent lansat pe piața românească - un produs biologic inovator care promovează fixarea azotului atmosferic (N2), oferind plantelor o sursă suplimentară de azot care influențează creșterea și dezvoltarea acestora.
Utilizarea produsului revoluționar Utrisha™ N are un impact pozitiv asupra mediului, deoarece reprezintă o sursă directă de azot suplimentar, fără riscul pierderilor prin scurgerea solului sau emisiile suplimentare de gaze cu efect de seră în atmosferă. De asemenea, problemele privind protecția mediului, optimizarea nutriției plantelor, conservarea și sporirea fertilității solului și crearea unor noi modalități de îmbunătățire a eficienței fixării biologice a azotului sunt extrem de importante în prezent.
Angajamentul în creștere al fermierilor pentru conservarea sănătății solului subliniază urgența adoptării de practici și instrumente inovatoare în agricultură, iar odată cu schimbările climatice care afectează productivitatea, devine tot mai evidentă imperativitatea adoptării măsurilor potrivite pentru conservarea sănătății solului.
Inovația Utrisha™ N este concepută pentru a sprijini fermierii români să-și mărească productivitatea prin adoptarea practicilor agricole sustenabile. Utrisha™ N reprezintă un instrument eficient pentru optimizarea nutriției la plante, care ajută fermierii să evite impactul negativ asupra solului sau mediului. Astfel, Corteva Agriscience se situează în frunte, aliniindu-se acestui angajament prin soluții inovatoare pentru fermierii care contribuie la un viitor agricol rezilient și durabil.
Articol de: Maria Cîrjă, Marketing Manager Corteva Agriscience România, Republica Moldova și Ungaria
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Institutul independent german de testare DLG Test Center Technology and Farm Input a acordat marca de calitate „DLG-APPROVED” anvelopelor BKT AGRIMAX V-FLECTO VF 650/65 R 42 și VF 540/65 R 30. Compactare redusă a solului, consum de combustibil redus și capacitatea de auto-curățare sunt caracteristicile câștigătoare pentru care Institutul DLG a acordat anvelopelor BKT AGRIMAX V-FLECTO marca de calitate „DLG-APPROVED” pentru performanțe extraordinare în timpul testelor pe teren.
BKT, importantă companie multinațională producătoare de anvelope Off-Highway, câștigă acest premiu prestigios care confirmă capacitatea anvelopelor AGRIMAX V-FLECTO de a răspunde la cerințele riguroase la nivel de tehnologie și performanțe pentru tractoare de mare putere. În special, cele două dimensiuni de anvelope AGRIMAX V-FLECTO, VF 650/65 R42 și VF 540/65 R30, au obținut rezultate excelente la modulele de testare DLG intitulate „Protecția resurselor” (Resource Protection) și „Utilizare ușoară” (User friendliness). Ambele teste au fost efectuate pe câmp.
În timpul testelor de funcționare pe câmp, anvelopele AGRIMAX V-FLECTO au fost supuse unor examinări riguroase pe tractoarele Fendt 724 Vario (Gen6) și Fendt Vario 828. Acestea au inclus evaluarea suprafeței amprentei anvelopelor și a valorilor de presiune asupra solului la diferite adâncimi, asigurând măsurarea precisă a impactului asupra solului și a compactării solului.
Testele paralele de laborator au evaluat în detaliu performanța anvelopelor în ceea ce privește tracțiunea, consumul de combustibil și proprietățile de auto-curățare. Această abordare mixtă a oferit o evaluare complexă și exactă a performanței anvelopelor în diferite condiții de funcționare.
În timpul testelor efectuate pe teren și în laborator s-a constatat că anvelopele BKT au o amprentă mai mare, care determină o presiune de contact mai mică și, în consecință, o compactare redusă a solului. La o presiune de umflare de 0,6 bari, anvelopele AGRIMAX V-FLECTO au demonstrat o presiune la sol cu 16% mai mică decât în cazul altor anvelope testate (inclusiv mărci premium și economice), precum și cea mai mică adâncime a amprentei. Acest rezultat se traduce într-o reducere semnificativă a compactării solului, o caracteristică esențială pentru practicile agricole durabile.
Ce economii de combustibil poate oferi BKT? În comparație cu o anvelopă VF produsă de concurență, anvelopele BKT demonstrează un consum de combustibil cu aproximativ 5% mai mic. Având în vedere că aratul câmpului durează aproximativ două ore la hectar și că o zi de lucru are 8 ore, este posibil să se lucreze până la 15 hectare pe zi. Cu alte cuvinte, AGRIMAX V-FLECTO aduce economii de aproximativ 15 litri de combustibil pe zi per tractor. Dacă înmulțim economiile zilnice cu numărul de zile lucrătoare dintr-un an, beneficiul economic devine semnificativ, în special pentru contractorii care operează mai multe echipamente. Spre exemplu, o companie care utilizează 30 de echipamente, având în vedere economiile menționate anterior de 15 litri pe zi și per tractor, poate realiza economii totale de combustibil de până la 450 de litri pe zi pentru întreaga sa flotă de 30 de tractoare. La un cost mediu al combustibilului de 1,80 euro pe litru, aceasta echivalează cu o economie de 810 euro pe zi și, înmulțită cu numărul de zile lucrătoare dintr-un an, devine evidentă economia anuală substanțială pentru o companie contractantă care operează o flotă de 30 de tractoare echipate cu AGRIMAX V-FLECTO.
În ceea ce privește auto-curățarea, anvelopele AGRIMAX V-FLECTO au excelat la capacitatea remarcabilă de a se curăța de noroi în timpul funcționării, reducând astfel timpul dedicat întreținerii, ceea ce a sporit eficiența operațională. În timpul testelor, anvelopele AGRIMAX V-FLECTO au acumulat cea mai mică cantitate de sol în comparație cu produsele concurente, cu un avantaj de 8% față de cel mai apropiat produs concurent și cu până la 126% mai puțin sol comparativ cu anvelopa cu cea mai mică performanță. Această caracteristică de performanță nu numai că îmbunătățește productivitatea, dar contribuie și la menținerea drumurilor mai curate atunci când echipamentele se deplasează de pe un câmp pe altul, în conformitate cu reglementările privind curățarea drumurilor publice.
„Angajamentul nostru față de cercetarea și dezvoltarea soluțiilor de ultimă oră este evidențiat de performanța la superlativ a anvelopelor noastre AGRIMAX V-FLECTO, reprezentând cea mai avansată expresie a viziunii noastre. Costurile de operare reduse și impactul pozitiv asupra mediului sunt rezultatul tehnologiei care răspunde la nevoile actuale și viitoare ale agriculturii moderne. Vom continua să ne asigurăm că anvelopele noastre sunt sinonime cu excelența și că oferă o valoare adăugată inegalabilă pentru clienții noștri din întreaga lume”, a declarat Lucia Salmaso, director general BKT Europa.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!
Clubul Fermierilor Români s-a întrunit pe 20 noiembrie 2023 și a constituit Consiliul Național de Coordonare, format din membrii Consiliului Director al Clubului și fermieri performanți din toate regiunile țării. Noua structură are ca scop sprijinirea conducerii operaționale a Clubului în activitățile sale la nivel regional, precum și stabilirea priorităților și a direcțiilor strategice la nivel naţional. În cadrul întâlnirii au participat 33 de fermieri care și-au asumat deja roluri în comunitățile lor.
Demersul de a înființa Consiliul Național de Coordonare al Clubului Fermierilor Români vine în urma unei ample analize desfășurate în rândul fermierilor cu privire la problemele specifice cu care se confruntă diferitele regiuni ale țării noastre. Nevoile agriculturii nu pot fi satisfăcute doar prin politici agricole generale, rezultate exclusiv prin aplicarea politicilor europene în domeniul agriculturii și mediului. Este necesară punerea în valoare a elementelor specifice agriculturii românești, în contextul finanțărilor europene și din bugetul național, prin preluarea expertizei locale și regionale în dezvoltarea de politici și proiecte specifice unor domenii de specialitate, respectiv a unor zone și sectoare agricole din România. Noul organism este chemat să contribuie la identificarea unor astfel de abordări specifice, rezultate din expertiza acumulată la nivel regional, dar și pentru susținerea unor abordări integratoare economice – sociale – mediu pentru programele de dezvoltare ale agriculturii.
Deși Clubul este deja reprezentat prin peste 1.200 de ferme din toate județele țării, multiplicarea acțiunilor sale în teritoriu a făcut necesară stabilirea unei forme suplimentare de cooperare între fermierii membri ai Clubului, Unitatea Executivă, Consiliul Director, pe de o parte, și structurile de lucru la nivel regional și local, pe de altă parte.
Pe baza evaluării nevoilor reale ale fermierilor și a confirmării acestora de către Consiliul Național de Coordonare, Clubul Fermierilor Români oferă soluții concrete, care să contribuie la creșterea eficienței și randamentului activității în fermele din România și să promoveze modele de afaceri românești, în conformitate cu politicile Uniunii Europene.
„Găsesc această inițiativă foarte utilă, mai ales în contextul actual în care trebuie să colaborăm mai mult ca niciodată și îmi asum, ca membru fondator al acestei organizații, să mă implic direct, alături de ceilalți fermieri prezenți la această întâlnire, în reprezentarea sectorului agricol prin identificarea temelor prioritare și stabilirea unor acțiuni concrete atât la nivel național, cât și la nivel regional în zona mea, Moldova Sud”, a specificat Pavel Vlad, președintele Clubului Fermierilor Români.
Membrii noului Consiliu Național de Coordonare au analizat situația agriculturii românești din perspectivă economică, a dinamicii cadrului politic de reglementare pentru agricultură și mediu la nivel european, precum și din perspectiva impactului schimbărilor climatice asupra agriculturii. Au fost dezbătute și agreate propuneri concrete privind prioritățile de acțiune ale Clubului Fermierilor în 2024, pentru a răspunde provocărilor sistemice și la nivel de fermă, fiind agreate acțiuni care să susțină adoptarea unui cadru predictibil de dezvoltare al agriculturii românești, transpartinic și pe termen lung, precum și poziționarea agriculturii ca sector strategic în dezvoltarea României.
„Atât problemele agriculturii românești, cât și modernizarea sa, nu pot fi rezolvate doar printr-un model unic, ci prin stimularea și planificarea unor abordări regionale, zonale și chiar locale. Pentru rezultate cuantificabile este nevoie de o viziune integrată care să asigure coerența și eficiența pe termen mediu și lung. Din acest motiv, s-a născut inițiativa de a extinde structura de coordonare a Clubului, prin proiecte și resurse generate la nivel teritorial, în echilibru cu legislația și măsurile adoptate la nivel național. Ne dorim să identificăm teme specifice din diferite regiuni ale României și, alături de fermierii din acea zonă, să putem crește puterea de reprezentare și să găsim soluții pentru aceste provocări în vederea creșterii competitivității membrilor noștri”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Printre principalele responsabilități ale Consiliului Național de Coordonare se numără:
Contribuirea la diversificarea și întărirea dialogului și a capacității de negociere cu autoritățile decidente din România și de la Bruxelles;
Asigurarea, prin capacitatea și implicarea personală a membrilor, funcției de reprezentare la nivel național și regional a intereselor prioritare ale fermierilor;
Participarea la punerea în practică a programelor și proiectelor Clubului la nivel național și regional, prin asumarea voluntară de către membri a unor responsabilități de coordonare în programe specifice;
Contribuirea la coordonarea tuturor activităților Clubului în vederea asigurării coerenței în raport cu legislația românească și directivele europene;
Identificarea noilor teme de interes pentru viitorul agriculturii la nivelul regiunilor;
Participarea la elaborarea luărilor de poziție ale Clubului în raporturile cu autoritățile române și europene.
Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!