Tinerii fermieri din grupul de lucru Agrinnovator lansează prima propunere de politică publică, despre care inițiatorii spun că va impulsiona dezvoltarea și transformarea digitală a agriculturii românești.
În cadrul unui eveniment care va avea loc în București, pe data de 23 noiembrie 2022, tinerii fermieri vor prezenta programul Specialist în Informatică Agricolă (Farm Technology Officer). Programul, cu adevarat revoluționar pentru agricultura românească, are menirea de a accelera adoptarea tehnologiilor moderne care vor defini agricultura de mâine, sustenabilă, dar și performantă.
„Credem cu tărie că viitorul agriculturii românești sustenabilă și performantă, este direct legat de modul în care noi, fermierii, înțelegem să folosim tehnologia. Rolul nostru, al tinerilor fermieri, în generarea unei schimbări care să accelereze atât performanța fermei, cât și dezvoltarea zonelor rurale în care activăm este definitoriu”, spune Răzvan Prelipcean, coordonator al grupului de lucru Transformarea digitală a agriculturii din cadrul Agrinnovator.
Grupul de lucru (think-tank) Agrinnovator, lansat în luna mai 2022, are rolul de a promova crearea și diseminarea cunoștințelor referitoare la tehnologiile agriculturii de mâine, aprofundând doua direcții principale de lucru: transformarea digitală a agriculturii și agricultura bio-regenerativă.Proiectul îi are în centru pe tinerii fermieri absolvenți ai programului Tineri Lideri pentru Agricultură, organizat de Clubul Fermierilor Români, pregatiți să ducă agricultura românească la următorul nivel de dezvoltare și performanță prin expunerea de soluții și tehnologii agricole inovatoare.Agricover asigură cadrul de lucru și susținerea necesară în diseminarea rezultatelor în rândul fermierilor români și al autorităților.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Seria a IV-a a programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, 2022 – 2023, a început pe 24 octombrie. Programul, derulat de Clubul Fermierilor Români, are înscriși 105 tineri fermieri dornici să-și dezvolte afacerile agricole și să se implice în reprezentarea fermierilor în relația cu autoritățile din România și de la Bruxelles. Compania Agricover susține financiar cursurile pentru cei 105 participanți, dintre care zece tineri fermieri sunt din Republica Moldova.
„Ne bucurăm că anul acesta avem un număr mult mai mare de tineri fermieri participanți la nivel național, din mai multe județe, ceea ce demonstrează că interesul pentru program a crescut. Tinerii au specializări diferite, cei mai mulți au absolvit facultăți cu profil agricol, într-adevăr, dar avem și absolvenți de economie, drept, medicină, ingineri și alte specializări. Participanții la program au posibilitatea de a se conecta, de a lucra împreună, de a face schimb de idei și de experiențe, de a afla informații noi și, foarte important, de a se conecta și integra în comunitatea tinerilor lideri fermieri pe care noi am construit-o prin acest program”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” pregătește generațiile viitoare de tineri fermieri pentru a continua afacerile familiei, pentru asumarea rolului de lider în propriile afaceri și în comunitate, dar și pentru a participa activ la mai buna reprezentare profesională a fermierilor în structurile administrației publice din România și de la Bruxelles.
„Cunoașterea înseamnă putere. Am pornit această aventură de cunoaștere, căci știam că trebuie schimbată imaginea pe care o avea agricultura. Era vital să modificăm, sau, mai bine zis, să oferim o viziune modernă asupra unui subiect fierbinte: agribussines-ul și modul în care se face agricultură în secolul XXI”, a subliniat Jabbar Kanani, inițiatorul și arhitectul acestui program.
Nicolaie Apopi, președintele în exercițiu al Clubului Fermierilor Români, s-a adresat tinerilor: „Fără să învățăm tot timpul, nu putem să performăm. Când mă uit la dumneavoastră îmi amintesc de mine acum 22 de ani”.
Agricover a susținut încă de la început inițiativa Clubului Fermierilor Români privind pregătirea tinerei generații de fermieri și va continua și anul acesta prin acordarea de burse care acoperă integral cheltuielile de școlarizare pentru cei 105 participanți din seria 2022-2023.
„Le urăm bun venit tinerilor fermieri înscriși în cea de-a IV-a serie a programului Tineri Lideri pentru Agricultură. Ne bucurăm să le fim alături, convinși fiind că acești tineri valoroși au o contribuție importantă în definirea viitorului agriculturii românești. Continuăm să investim în formarea tinerilor lideri prin acordarea de burse, iar obiectivul nostru este ca în zece ani să susținem formarea a o mie de astfel de tineri pregătiți să ducă mai departe afacerile familiilor și să crească performanța fermelor românești”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.
Continuitate și noutăți. Cea mai bună idee de business, premiată
Programul „Tineri Lideri pentru Agricultură” este gratuit și se desfășoară în perioada 24 octombrie 2022 – 17 martie 2023. Prezența la cursuri este obligatorie, fiecare fermier participând la cursuri câte o săptămână pe lună, în fiecare lună în perioada menționată.
„Tineri Lideri pentru Agricultură” pregătește noua generație de antreprenori în agricultură, cu o viziune integrată de business, pentru a crește competitivitatea în acest domeniu și pentru asigurarea succesiunii afacerilor fermierilor.
Programul se adresează tinerilor cu vârsta până la 35 ani, absolvenți de facultate, tineri fermieri sau tineri proveniți din familii de fermieri implicați în activitatea din fermă, dornici să-și dezvolte competențele în managementul afacerii, să crească afacerea familiei și să se implice în comunitate. În program se pot înscrie tineri indiferent de facultatea absolvită, mărimea fermei sau tipul de afacere agricolă. Este necesar ca exploatația agricolă să fie înscrisă la APIA.
„Tinerii vor fi pregătiți în spiritul lansat de Club pentru schimbarea de generații pentru viitorul agriculturii și vor avea posibilitatea să se înscrie și să parcurgă dezvoltat de echipa noastră pe principii moderne, ancorate în realitatea din ferme. Munca bine făcută și responsabilitatea asumată generează valoare și energie care se transferă și celor cu care tinerii lucrează, pentru care pot fi adevărate modele personale și de business, contribuind astfel la schimbarea mult așteptată în agricultură pe termen mediu-lung”, punctează Florian Ciolacu.
Ca urmare a experienței dobândite în decursul primelor trei serii, a analizelor realizate și feedback-ului primit de la absolvenți, anul acesta programul a fost structurat pe următoarele trei module: (1) Leadership și management, (2) Reprezentare și comunitate, (3) Agribusiness prezent și viitor.
A fost introdus în programă un curs nou, „Lucru în echipe”, precum și proiecte pe care fermierii le dezvoltă împreună la finalul fiecărui modul și la finalul programului (trei la număr). Clubul urmărește ca tinerii să interacționeze unii cu alții, să lucreze în echipe, să aplice cunoștințele și să folosească abilitățile dezvoltate în timpul cursurilor și, în același timp, să beneficieze de interacțiune și feedback din partea trainerilor pe măsură ce dezvoltă aceste proiecte.
Cursurile se termină pe 17 martie 2023, iar tinerii vor avea o întâlnire în care vor prezenta proiectele de absolvire pentru care au lucrat organizați pe echipe. Va exista un juriu avizat, care va evalua proiectele în baza unor criterii bine definite și va premia cea mai bună idee de business.
Introduse la seria a III-a, continuă și în noua serie elaborarea planurilor de dezvoltare individuală și de business, precum și activitățile de mentorat.
Sub atenta coordonare a trainerilor și specialiștilor, tinerii vor dezvolta un plan individual de carieră și un plan de afaceri pentru propria fermă, care îi vor ajuta să măsoare progresul lor ca lideri și ca manageri, dar și progresului business-ului fiecăruia. Cele două instrumente sunt totodată utile pentru că tinerii fermieri au oportunitatea de a înțelege care este utilitatea și aplicabilitatea fiecărui curs.
Totodată, tinerii vor avea un mentor pentru planul individual de dezvoltare și un mentor care îi va sprijini permanent cu feedback și îndrumare pentru realizarea și aplicarea planurilor de business.
Curricula Program
Programul cuprinde cursuri de 1-3 zile, de pregătire în următoarele domenii: administrarea afacerii; management strategic; leadership; comunicare și vorbire în public; diplomație și protocol; vânzare și tehnici de negociere; marketing în agribusiness; resurse umane; simulare de business; succesiunea afacerii; asigurări agricole; comerțul cu cereale; reforma PAC și Pactul Ecologic European; fiscal-audit; tehnologie și digitalizare.
În funcție de interes, participanții la program pot opta pentru stagii de internship la Bruxelles, la Reprezentanța României la Comisia Europeană, Comisia de Agricultură din Parlamentul European sau asociații europene ale fermierilor, în România la instituțiile responsabile din agricultură – MADR, APIA, AFIR, Comisiile de Agricultură din Parlamentul României sau la companii private mari de tehnologie și inputuri agricole sau utilaje agricole. Stagiile se derulează pe tot parcursul programului și sunt facilitate de Clubul Fermierilor Români în cadrul parteneriatului cu aceste instituții.
Programul ”Tineri Lideri pentru Agricultură” este dezvoltat de Clubul Fermierilor Români împreună cu Fundația Leaders, integrator al programului, și are ca parteneri educaționali companii de training renumite și apreciate în România precum Sfera Business, Smart Experience, Evolutiv Consultants Network, Attitude Training, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
Foto: Clubul Fermierilor Români (https://cfro.ro/)
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Irigațiile reprezintă punctul cheie în obținerea unei producții ridicate la cultura porumbului, seceta fiind aproape anual prezentă la noi în țară. Există mai multe metode de irigare, de la cele mai simple ca irigarea prin inundare, la cele mai performante, precum irigarea prin picurare.
În actualul context al scumpirii energiei, al crizei de apă și al scumpirii azotului, metoda cea mai performantă de irigare (și nu doar irigare-fertirigare) este irigarea prin picurare, care în ultimii ani se practică în sudul țării.
Avantajele și dezavantajele irigării prin picurare
Avantaje:
Aplicarea apei uniform;
Posibilitatea aplicării apei impreună cu fertilizanți;
Fertirigare;
Presiune redusă;
Cantitate de apă mai mică;
Control ușor asupra cantității de apă aplicate.
Dezavantaje:
Prețul instalării anuale a sistemului;
Filtrarea apei;
Atacul de rozătoare și păsări;
Suprapresiunea;
Montarea instalației.
Totuși nu încape îndoială că în actualul context irigarea prin picurare este cea mai potrivită/adaptată metodă de irigare. Fiind o metodă aparte de irigat este nevoie de o genetică adaptată pentru un asemenea sistem.
Ce trebuie să aibă un hibrid pentru a putea fi recomandat la picurare?
Foarte simplu:
Toleranță la densități ridicate - peste 80.000 de plante recoltabile la hectar;
Productivitate superioară;
Toleranță la pricipalele boli ale culturii (aici chiar apar);
Tulpină foarte puternică.
Genetica Corteva a demonstrat că are toate aceste calități, astăzi recordul mondial de producție este de peste 38 tone/ha la un hibrid Pioneer - P1197 AMX, iar principala noastră recomandare este din aceeași mamă - P0937 hibridul cel mai adaptat și utilizat de fermierii care irigă.
Colegii noștri din echipa tehnică efectuează anual teste utilizând această tehnică de irigare, astfel încât putem să vă facem cele mai corecte recomandări din piață având în vedere performanța ridicată a actualului portofoliu.
În funcție de ce dorește să obțină fermierul, venim cu trei grupe de propuneri:
FAO 300-400: P9415, P9944 și P9978 – producții de 14-16 t/ha, fără nevoie de uscare, precum și consum redus de apă și îngrășământ;
FAO 400- 500: P9911, P0260 și P0710 – producții de 16-18t/ha, consum moderat, uscarea este opțională, după caracteristica anului;
FAO 500-550: P0937, P1441 și P1551– producții de 18-22t/ha, cele mai mari producții, dar și investiția în apă și fertilizare va fi pe masură, de asemenea uscarea este necesară, în cele mai multe cazuri se va recolta la peste 18% umiditate.
Dacă vorbim de irigare prin picurare, vorbim în realitate de performanță ridicată, iar când vine vorba de performanță, hibrizii de porumb Pioneer sunt câștigătorii clari și singurele produse ce deblochează accesul către producții record.
Articol scris de: ANDREI CIOCOIU, Category Marketing Manager Seeds Corteva Agriscience România și Republica Moldova
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Recent, Clubul Fermierilor Români a lansat o petiție, „Agricultura României are nevoie de apă pentru ca Europa să își asigure securitatea alimentară”, semnată până în prezent de peste 800 de reprezentanți ai celor mai performante ferme din țara noastră. Prin această petiție, se solicită urgentarea demersurilor Guvernului României pe lângă Comisia Europeană pentru modificarea PNRR și alocarea de fonduri pentru agricultură, cu prioritate pentru sistemul de irigații și desecare-drenaj.
Clubul Fermierilor Români face demersuri pentru susținerea inițiativelor care urmăresc dezvoltarea sectorului agroalimentar românesc și își exprimă deschis dorința de a fi alături de instituțiile statului român ca partener social, prin expertiza pe care o poate oferi asupra acestui sector. „În acest sens, reiterăm importanța includerii în PNRR a finanțărilor dedicate reabilitării și modernizării structurilor hidroameliorative – irigații, desecare-drenaj, combaterea eroziunii solului din România, pentru asigurarea rezilienței și competitivității agriculturii românești. Garantarea securității alimentare a Uniunii Europene, și nu numai, reprezintă o nouă provocare pentru statele membre, având în vedere situația geopolitică actuală. Efectele pandemiei de COVID-19 și războiul din Ucraina au arătat necesitatea acordării de prioritate la finanțare a proiectelor din agricultură care contribuie la reducerea riscurilor climatice, creșterea randamentelor și producțiilor agricole”, precizează Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.
Începând cu luna noiembrie a anului 2020, Clubul Fermierilor Români a contribuit cu argumente tehnice la identificarea și elaborarea unui cadru optim privind modernizarea structurilor hidroameliorative dedicate infrastructurii de desecare-drenaj. „Am pus la dispoziția autorităților elemente de analiză a riscului și argumente privind importanța creșterii competitivității agriculturii românești prin modernizarea și extinderea amenajărilor hidroameliorative, care susțin necesitatea, oportunitatea și beneficiile asigurării finanțării în cadrul PNRR a îmbunătățirilor funciare privind sistemele de gestionare a apei la nivel național, pentru a susține agricultura performantă din România”, arată Florian Ciolacu.
Împreună cu Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I al României” din Timișoara, Clubul Fermierilor Români a întreprins elaborarea unei lucrări de cercetare intitulată „Studiu privind necesitatea reabilitării, modernizǎrii și extinderii amenajărilor hidroameliorative din Sud - Vestul României”. Acest document tehnic a fost realizat în urma unor discuții purtate cu reprezentanți din conducerea MADR, MMPA, ANIF, AFIR și Comisia pentru Agricultură a Camerei Deputaților, astfel încât implementarea acestuia să poată beneficia de o abordare integrată, iar fermierii din zonele respective să se poată bucura de realizarea unor intervenții care să le permită obținerea unor producții mai ridicate, cu un consum de resurse logistice și financiare mult diminuate.
Clubul Fermierilor Români a transmis în permanență argumente tehnice autorităților naționale privind importanța identificării unor finanțări care să vizeze soluționarea crizei lipsei de apă pentru culturile afectate de seceta pedologică la nivel național. „Considerăm absolut necesară elaborarea imediată a unei Strategii și implementarea unui Plan național de gestionare sistemică și integrată a apei și solului pentru agricultură, printr-un demers multi-sectorial la care să participe ministerele relevante și reprezentanții fermierilor. Această inițiativă va avea cu siguranță un impact major asupra siguranței și securității alimentare la nivel european, dar și un impact favorabil asupra unei distribuții de forță de muncă în spațiul rural românesc, care va atrage tinerii din diaspora și va conduce la repopularea spațiului rural românesc”, consideră Florian Ciolacu.
În sensul celor menționate, este necesară coordonarea acțiunii tuturor ministerelor relevante – Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene – pentru solicitarea urgentă către Comisia Europeană a amendării PNRR, prin includerea finanțării programelor pentru o agricultură românească rezilientă și competitivă.
Persoanele interesate să susțină inițiativa Clubului Fermierilor Români pot semna petiția la următorul link: https://cfro.ro/articol/petitie-club-modificare-pnrr-alocare-fonduri-irigatii.
Clubul Fermierilor Români a organizat la sfârșitul săptămânii trecute (vineri – 29 iulie 2022) Conferința Regională Banat, în județul Timiș. Temele au vizat schimbările majore din agricultura românească sub impactul reformei PAC și transpunerea acesteia la nivel național sub forma Planului Național Strategic, cu accent pe necesitatea dezvoltării, extinderii și modernizării infrastructurilor naționale de îmbunătățiri funciare – irigații, desecare și drenaj, precum și forța de muncă din agricultură. Evenimentul a reunit fermieri care își desfășoară activitatea în județele Timiș, Arad și Caraș-Severin.
Clubul Fermierilor Români consideră că punerea în aplicare a unei strategii naționale de gestiune integrată a apei pentru agricultură va asigura cadrul pentru un program multianual de investiții publice în vederea modernizării sistemului național de irigații și susținerea programului care vizează proiectele locale de irigații. „Credem că în România există apă, dar nu este integrat pusă în valoare ca resursă pentru agricultură, cu grija față de mediu pe care suntem obligați să o avem. Am pus la dispoziția autorităților un studiu în care am estimat că este nevoie de un miliard euro pentru a pune în funcțiune un sistem dual, care să funcționeze ca desecare-drenaj când este prea multă apă, dar și ca irigații”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Prezent la eveniment prin videoconferință, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Ioan Boloș, a afirmat că investitiile în agricultură sunt o prioritate la nivel național, iar munca fermierilor este cu potențial pentru dezvoltarea strategică a României. Ministrul a dat asigurări că au fost reluate discuțiile cu Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) în ceea ce privește amenajările de descare-drenaj și sistemul de irigații, precum și pentru combaterea eroziunii solului. „Managementul apei și investițiile din sectorul de irigații ne preocupă pe toți. Din politica de coeziune, avem în acest moment două tipuri de investiții specifice: investiții pentru achiziționarea de echipamente specifice pentru combaterea fenomenelor extreme rare (grindină), prin intermediul Autorității pentru Administrarea Sistemului Național Antigrindină și de Creștere a Precipitațiilor, pe care o sprijinim în acest sens; respectiv investiții pentru irigații, pentru care avem întâlniri săptămânale cu reprezentanții MADR, pentru a pregăti reincluderea în PNRR a investițiilor pentru irigații, cu un buget consistent, pentru că aceste investiții sunt vitale în perioadă de criză”, a arătat oficialul guvernamental.
La rândul său, fostul șef MADR, Adrian Oros, senator în Parlamentul României, a vorbit despre necesitatea unui sistem național care să asigure fermierii în fața riscurilor ce pot să apară în agricultură. „Există multe priorități, oportunități, dar și vulnerabilități în agricultură. Fără o strategie de gestionare a apei - apa ca resursă, nu doar apa pentru agricultură, care să fie finanțată consistent și foarte rapid, o să avem o problemă mare nu doar în ceea ce privește irigațiile, ci în unele zone și cu apa potabilă”, a afirmat Oros. El a atras atenția că există un studiu din 2018 în care sunt descrise foarte bine starea corpurilor de apă, atât supraterane, cât și subterane din zona Mării Negre, unde în final se spune cum toate aceste țări – România, Bulgaria, Grecia, trebuie să aibă o strategie pentru a gestiona această resursă vitală: de a o colecta atunci când există, de a o depozita, de a o transporta și de a o folosi cât mai corect. „Și în 2020 când a fost secetă – și au fost 1,2 milioane de hectare afectate atunci, și anul acesta, când este din nou secetă, ne reamintim că principala prioritate ar fi, pe de-o parte, să avem o strategie de gestionare a apei și, pe de-altă parte, să avem o strategie pentru a gestiona în general riscurile în agricultură. Noi nu avem încă, la nivel național, o strategie, fie prin fonduri mutuale, fie printr-un sistem de asigurări cât mai acoperitor, astfel încât să putem gestiona riscurile ce pot să apară. Și, din păcate, seceta este doar unul”, a spus Adrian Oros.
Investițiile în pregătirea forței de muncă, tot mai necesare
„România are o problemă de resursă umană în agricultură – îmbătrânirea populației și lipsa de atractivitate fac acest domeniu vulnerabil. Poate vom avea sisteme de irigații, dar nu vom mai avea cu cine să lucrăm terenul. Avem nevoie de sprijin financiar ca să formăm cât mai rapid oameni adaptați tehnologiilor noi, care să ne permită să facem față schimbărilor climatice și competiției”, a atras atenția Florian Ciolacu.
În acest context, Clubul Fermierilor Români propune soluții concrete pentru pregătirea tinerilor pentru preluarea afacerii agricole și asigurarea succesiunii în fermă, pe de o parte prin intermediul programului de formare „Tineri Lideri pentru Agricultură” dezvoltat de Club, ajuns deja la a patra ediție, iar pe de altă parte prin programe de pregătire pentru tehnicienii din fermă, inițiativă susținută și de ministrul Marcel Ioan Boloș. „Investițiile în calificarea forței de muncă sunt mai mult decât necesare. Vă putem sprijini cu un cadru instituțional, cu mecanismele de implementare, cu sursele de finanțare. Gândirea programelor și implementarea lor este sarcina dumneavoastră, a celor implicați în acest domeniu de activitate”, a precizat ministrul.
Provocările noii Politici Agricole Comune și ale Pactului Ecologic European
Achim Irimescu, ministru Plenipotențiar, Reprezentanța Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, a avut o intervenție în direct de la Bruxelles în cadrul conferinței. Acesta a explicat că cele mai mari provocări pentru fermierii europeni vin din noua Politică Agricolă Comună și din Pactul Ecologic European, care cuprinde cele două strategii, Farm to Fork și Biodiversitate. Farm to Fork propune reducerea cu 50% până în 2030 a pesticidelor, cu 20% a îngrășămintelor de sinteză și cu 50% a antimicrobienelor, iar toate aceste eforturi trebuie să se facă prin fonduri din PAC și PNS.
Oficialul a subliniat că Regulamentul pentru Utilizarea Durabilă a Pesticidelor nu ține cont de situația reală din statele membre. Astfel, România trebuie să reducă cu 35% utilizarea pesticidelor până în 2030, deși se situează la nivelul cel mai scăzut în privința nivelului de utilizare a acestor substanțe.
În ceea ce privește problema irigațiilor, Achim Irimescu a afirmat că acestea joacă un rol esențial, nu doar în România, ci în toată Europa, iar situația generată de pandemia Covid-19, de războiul din Ucraina, de criza inputurilor și a energiei a arătat că securitatea alimentară este ținta principală a agriculturii.
Referindu-se la noul PNS, Adrian Pintea, director general APIA, a precizat că instituția pe care o coordonează se află în procedură avansată pentru noul contract de sistem informatic, care ar putea fi finalizat până la sfârșitul lunii septembrie. „Vom face caravane de informare, astfel încât toți fermierii și salariații APIA să fie pregătiți și informați, iar din martie 2023 să decurgă toate lucrurile lin. Ne dorim ca schemele de plată să fie ușor de implementat de către fermieri, iar controalele pe care le desfășurăm să aibă proceduri clare”, a declarat Adrian Pintea. Totodată, oficialul a subliniat faptul că de-a lungul timpului, cele două agenții de plată, APIA, respectiv AFIR, prin Ministerul Agriculturii, au avut o medie de absorbție a fondurilor europene de 97-98%.
Servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru fermieri
Clubul Fermierilor Români promovează un model românesc de agricultură performantă care valorifică principalii vectori de dezvoltare: trecerea către Agricultura 4.0 (revoluția digitală a agriculturii), dezvoltarea de valoare adaugată peste activitatea agricolă prezentă și atragerea de capital investit pentru dezvoltarea marilor sisteme naționale de infrastructură agricolă.
Totodată, pentru a veni în sprijinul fermierilor din România, Clubul oferă servicii de consultanță și consiliere cu valoare adaugată pentru valorificarea eficientă a producției prin comerțul cu cereale, securizarea afacerilor fermierilor prin managementul riscului – asigurări agricole și pentru gestiunea eficientă a achizițiilor și mentenanței utilajelor agricole.
O componentă majoră în activitatea Clubului o reprezintă proiectele de formare, care vizează, pe de o parte, atragerea tinerilor în agricultură și pregătirea viitoarelor generații de lideri prin programul „Tineri Lideri pentru Agricultură”, iar pe de altă parte, formarea și creșterea competențelor antreprenoriale în acest domeniu prin programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”.
Foto: Alexander Degianski & Clubul Fermierilor Români
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Începând cu 1 iulie 2022, Nicolaie Apopi preia funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, în cadrul mecanismului președinției rotative instituit de asociație.
Din anul 2021, Clubul Fermierilor Români și-a adaptat mecanismele de funcționare și conducere la nivel național, pentru a asigura democratizarea conducerii asociației și pentru mai buna reprezentare a intereselor regiunilor în agenda de lucru a Clubului.
Mecanismul președinției rotative urmărește punerea în prim-plan a unor teme de interes major pentru agricultura din România, dar și a unor probleme strategice specifice regiunii din care provine președintele. Clubul Fermierilor Români are reprezentare la nivel național, fiind prezent în teritoriu cu zece birouri regionale – Banat, Centru, Moldova Centru, Moldova Nord, Moldova Sud, Muntenia Nord, Muntenia Sud, Nord-Vest, Oltenia, Dobrogea. Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune timp de șase luni.
Noul președinte al Clubului, Nicolaie Apopi, reprezintă regiunea Banat, unde conduce două dintre cele mai cunoscute firme cu profil agricol din România.
Pentru următoarele șase luni, obiectivele prioritare ale noului președinte sunt:
Contribuție activă în cadrul consultărilor în grupurile de lucru ale MADR, în vederea elaborării PNS 2023-2027 (eco-scheme și măsuri de dezvoltare rurală echilibrate) și a ghidurilor aferente acestor linii de finanțare;
Contribuții privind argumentarea tehnică și economică a redeschiderii PNRR pentru includerea investițiilor aferente modernizării și dezvoltării infrastructurii de îmbunătățiri funciare;
Identificarea unor linii de finanțare noi privind activitatea curentă a fermierilor membri;
Implementarea proiectului CONCORDE – promovarea și asigurarea respectării bunelor practici în comerțul cu cereale;
Desfășurarea Conferințelor Zonale și Regionale ale asociației pentru asigurarea informării, consultării și identificării problemelor reale ale fermierilor din toate regiunile țării;
Dezvoltarea rolului Comitetelor Regionale și a Grupurilor de lucru tematice;
Consultări la Bruxelles și participare la negocierile privind normele de aplicare ale Pactului Ecologic European și ale strategiilor subsecvente pentru agricultură: promovarea intereselor fermierilor români în cadrul întâlnirilor cu COMAGRI Parlamentul European, DG AGRI Comisia Europeană, ELO, Copa-Cogeca, Farm Europe;
Consolidarea Programului privind armonizarea relațiilor între fermieri și comercianții de tehnică agricolă și service piese schimb (inclusiv alinierea prețurilor la nivelul UE);
Dezvoltarea programelor de formare ale Clubului;
Promovarea Pactului între Generații lansat de Club, sub forma proiectului de mentorat al Clubului;
Lansarea unor servicii noi: Consiliere financiară, Promovarea afacerilor agroalimentare.
Alături de prioritățile Clubului la nivel național, președintele va urmări următoarele obiective specifice:
Realizarea de ghiduri privind implementarea Planului Național Strategic 2023-2027;
Crearea unui cadru metodologic privind dezvoltarea la nivel național a obiectivelor de dezvoltare durabilă stabilite prin „Agenda 2030”;
Finalizare studiu “Modele de ferme performante în România”;
Asigurarea contribuției Clubului Fermierilor la elaborarea și implementare undei strategii naționale multi-parteneriale de promovare a produselor românești agroalimentare;
Promovarea ca model de bună practică la nivel european a programului de formare „Tineri lideri pentru agricultură” derulat de Club;
Menținerea și dezvoltarea colaborării cu liceele agricole la nivel național: realizarea unor parteneriate publice-private care să deservească formarea de operatori de utilaje agricole și creșterea atractivității acestor instituții de învățământ.
Pentru continuitate și pentru desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, în cadrul asociației funcționează un grup decizional de tip Troică, format din președintele în exercițiu, fostul președinte regional și viitorul președinte regional.
În perioada 1 ianuarie – 30 iunie 2022, Președinția rotativă a Clubului a fost deținută de Laszlo Becsek, membru fondator al Clubului Fermierilor Români și administrator Grupul BIOFARM, Covasna (regiunea Centru).
Principalele realizări ale lui Laszlo Becsek pe perioada mandatului său includ obținerea pentru fermierii cultivatori de cartof a unui ajutor de minimis care vizează susținerea producției de cartof pentru consum și a unui ajutor de stat care să urmărească creșterea suprafețelor pentru sămânță certificată la nivel național, alocarea unui buget diferențiat pentru fermierii cultivatori de cartof în cadrul PNS 2023-2027 (investiții în producția primară – aproximativ 50 milioane euro), precum și susținerea culturii de cartof în cadrul negocierilor purtate cu MADR și mediul asociativ privind forma PNS 2023-2027.
Dan Hurduc a fost primul președinte desemnat la conducerea rotativă a Clubului (regiunea Moldova Centru), mandatul acestuia desfășurându-se în perioada 1 iulie 2021 – 31 decembrie 2021.
***
Profil Nicolaie Apopi, președinte Clubul Fermierilor Români în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022
Nicolaie Apopi conduce două dintre cele mai cunoscute firme cu profil agricol din România, Agro Baden Banat SRL și Popagra SRL.
În anul 2000, înființează societatea Agro Baden Banat SRL cu domeniu de activitate în agribusiness și începe comerțul cu utilaje agricole import Germania și multiplicarea orzului pentru bere.
În paralel cu comerțul de utilaje și inputuri pentru agricultură, începe să lucreze o suprafață de teren de 40 ha. În 2004 ajunge la o suprafață cultivată de 400 ha și înființează societatea Popagra SRL pentru a accesa fonduri europene, datorită cărora reușește să performeze în agricultură și să ajungă astăzi la o suprafață de aproximativ 2500 ha. Deține o flotă de utilaje agricole performante de ultimă generație, lucru care asigură confortul de a efectua lucrările la timp și de calitate, astfel încât să obțină randamentul dorit pe unitatea de suprafață.
În această perioadă, Nicolaie Apopi continuă să dezvolte agribusiness-ul local de utilaje agricole, piese de schimb, inputuri și cereale, având amenajate spații de depozitare proprii cu o capacitate de aproximativ 18.000 tone, cu o flotă de 5 camioane pentru transportul cerealelor și al mărfurilor ambalate.
Nicolaie Apopi a absolvit Facultatea de Prelucrarea Produselor Agroalimentare din cadrul Universității de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului. Ulterior, a urmat un program de perfecționare în Agricultură în Landul Baden Würtemberg Germania.
Clubul Fermierilor Români a prezentat în fața delegației Parlamentului European o analiză privind impactul războiului din Ucraina asupra fluxurilor de transport și valorificare a cerealelor din România, prin folosirea infrastructurii logistice aferente Portului Constanța și transportului dunărean. Totodată, Clubul a propus un plan de acțiune pentru eliminarea presiunii comerciale și logistice pe tot lanțul de distribuție al agribusiness-ului românesc.
Cezar Gheorghe, analist senior pentru comerțul cu cereale Clubul Fermierilor Români, a prezentat sâmbătă, 9 iulie 2022, în fața membrilor delegației Comisiei pentru Agricultură din Parlamentul European, aflați în România într-o vizită informală exploratorie, rezultatele unor analize efectuate în ultimele patru luni privind impactul războiului din Ucraina asupra agribusiness-ului românesc, dar și al presiunii asupra prețurilor și infrastructurii logistice de transport și valorificare a cerealelor de care dispune România.
Membrii delegației Comisiei pentru agricultură din Parlamentul European prezenți la reuniunea care a avut loc la Galați sunt: Norbert Lins - deputat în Parlamentul European, președintele Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European; Daniel Buda - deputat în Parlamentul European, vicepreședinte al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European; Herbert Dorfmann - deputat în Parlamentul European, membru al Comisiei pentru Agricultură și Dezvoltare Rurală a Parlamentului European.
Clubul a atras atenția asupra faptului că agribusiness-ul românesc este serios perturbat de amploarea tenisunilor de la graniță. Astfel, se estimează că în doi ani se vor produce daune ireparabile asupra agriculturii românești, vom avea în principal mărfuri ucrainene, mărfurile românești vor trece în plan secund și vor fi coborâte la nivelul de preț al celor ucrainene.
„În această perioadă a anului, portul nu ar fi trebuit să fie blocat, însă cu toate acestea, din cauza fluxurilor constante provenite din Ucraina, blocarea portului Constanța a fost inevitabilă. În prezent, portul nu poate suporta 22 de milioane de tone de marfă românească, 3-4 milioane de tone din Serbia și Ungaria, plus 8-12 milioane de tone de origine ucraineană prin tot complexul logistic”, a punctat Cezar Gheorghe.
Toată logistica este orientată spre extracția de mărfuri ucrainene, a explicat Cezar Gheorghe. Operatorii feroviari privați și-au mutat toată atenția către mărfurile ucrainene datorită disponibilității ucrainenilor de a plăti prețuri foarte mari, iar același lucru se întâmplă și cu transportul pe barjă.
Pe de altă parte, retragerea certificatului de sănătate veterinară este o decizie care anulează posibilitatea de a mai controla calitatea mărfurilor ucrainene și destinația acestora, riscând astfel intrarea pe teritoriul UE a mărfurilor periculoase în ceea ce privește standardele de siguranță a alimentelor și a hranei pentru animale, conform legislației europene în domeniu (Legea 178/2002 privind siguranța alimentelor și a furajelor – Standardele HACCP). Neexistând trasabilitate, mărfurile își vor pierde urma după ce trec frontiera și nimeni nu va putea verifica destinația reală și starea de calitate a acestora. Din cauza prețului mic, care este tentant, aceste mărfuri vor fi achiziționate de procesatorii din România, generând produse potențial dăunătoare pentru populația țării și pentru industria zootehnică.
Propuneri privind diminuarea presiunii logistice și comerciale asupra agribusiness-ului românesc
Principalele elemente cuprinse în planul de acțiune propus de Clubul Fermierilor Români vizează coridoarele de tranzit și depozitare, dezvoltarea unui proces etapizat pentru recepția mărfurilor în portul Constanța, dar și măsuri în plan operațional privind identificarea punctelor de acces pentru mărfurile din Ucraina și evaluarea posibilității de a muta transbordarea în România, acolo unde este posibil.
„Mărfurile, din momentul încărcării în locația ucraineană, vor purta contractul în destinație și, implicit, prețul. De exemplu, mărfurile în tranzit vor fi documentate prin contract cu destinația finală, țări din Asia, Orient, UE. În niciun caz nu vor intra și nu vor putea fi vândute la frontieră sau oferite în condițiile DAP Constanța, ci vor fi direcționate către destinația finală clar exprimată și documentată”, a arătat Cezar Gheorghe.
În ceea ce privește depozitarea mărfurilor, aceasta se va face în spații bine definite pe teritoriul României. Ele nu vor fi comercializate în această perioadă, iar faptul că se află pe teritoriul unui stat membru al UE și al NATO reprezintă o garanție că destinațiile se pot baza pe aceste stocuri într-un interval de timp definit.
În opinia lui Cezar Gheorghe, disciplina procedurală trebuie aplicată în deplin acord cu guvernul Ucrainei, care, la rândul său, trebuie să aplice normele statutare și să efectueze controale și verificări ale conformității.
De asemenea, Clubul propune înființarea unui tampon de marfă în România pentru Ucraina, un efort la care trebuie să participe ambele țări, astfel încât România să fie protejată și, în același timp, să fie generate soluții pentru a crea fluxuri și rețele de stocare care să rezolve ambele situații.
O analiză detaliată privind impactul războiului din Ucraina și propunerea privind planul de acțiune pentru diminuarea presiunii logistice și comerciale asupra agribusiness-ului românesc a fost transmisă conducerii Comisiei pentru Agricultură a Parlamentului European și autorităților române.
Documentul de poziție al Clubului Fermierilor Români privind impactul războiului din Ucraina asupra agribusiness-ului românesc și planul de acțiune propus poate fi consultat aici: https://cfro.ro/articol/document-de-pozitie-impactul-razboiului-din-ucraina-asupra-agribusiness-ului-romanesc
Clubul Fermierilor Români anunță că pe data de 2 mai 2022 au început înscrierile în cea de-a doua ediție a programului de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0”. Programul se adresează fermierilor antreprenori cu o experiență de minimum cinci ani în administrarea afacerii, precum și absolvenților programului „Tineri Lideri pentru Agricultură”, interesați să cunoască și să aplice noi modele de afaceri, capabile să asigure reziliența și competitivitatea fermelor pe care le dețin.
Ediția 2022-2023 a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” va debuta pe 22 noiembrie și se va desfășura pe parcursul a cinci săptămâni de pregătire intensivă, cuprinzând cursuri interactive la sală, urmate pe parcursul anului 2023 de sesiuni practice, de schimb de experiență, care vor avea loc în fermele participanților.
În contextul marilor schimbări generate de reforma Politicii Agricole Comune și al riscurilor asociate schimbărilor de mediu și climă, programul oferă cursanților studii de caz aplicate, evidențiind instrumente de management validate, moderne, care facilitează alinierea afacerilor la tendințele actuale din agricultură. Acest aspect vizează includerea digitalizării și a reglementărilor de mediu, precum Pactul Ecologic European, Strategia Biodiversitate și Farm to Fork la nivelul fermelor competitive, atât din România, cât și la nivel european.
În același timp, o direcție strategică a programului este aceea de a le oferi fermierilor participanți interesați oportunitatea de a crea un plan de dezvoltare sustenabilă a propriei afaceri agricole, care să le permită păstrarea unui echilibru financiar în perioada 2021-2027.
Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” este dezvoltat cu companii de training cunoscute din România, alături de specialiști cu experiență în business, afaceri de familie, training și mentoring.
În total, 50 de fermieri antreprenori din toată țara sunt așteptați să participe la a doua ediție a programului. În program se pot înscrie fermieri indiferent de vârstă, dimensiunea sau tipul afacerii agricole. Înscrierile în cea de-a doua ediție a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” se desfășoară în perioada 2 mai - 26 august 2022.
„Prima ediție a programului Antreprenor în Agricultura 4.0 ne-a întărit convingerea că transformarea agriculturii românești este posibilă prin educație. Fermierii absolvenți ai acestui program și-au însușit nu doar cunoștințe noi, cu aplicabilitate imediată în activitatea managerială din fermă, ci un model de gândire, de acțiune și de implicare socială, care le oferă cadrul necesar pentru dezvoltarea unui business sustenabil. Mai mult, ei au pus bazele unei comunități solide, unite, foarte active, prin intermediul căreia dezbat în permanență subiecte de interes și aspecte ce țin de cele mai recente schimbări din domeniul agriculturii. Suntem onorați să fim catalizatorul acestui proces și ne propunem să creștem comunitatea antreprenorilor în Agricultura 4.0, în misiunea noastră de a transforma agricultura românească într-una performantă, competitivă și rezilientă”, declară Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.
Prima ediție a programului s-a desfășurat în perioada decembrie 2021 – martie 2022 și a numărat 21 de fermieri antreprenori provenind din toate regiunile țării, care au participat la cele 18 module ale programului, cumulând aproximativ 180 de ore de curs.
Filmul de prezentare a primei ediții a programului „Antreprenor în Agricultura 4.0” este disponibil pe următorul link: https://youtu.be/qAlPk1nnnoI
Curricula Program
Programul „Antreprenor în Agricultura 4.0” cuprinde cursuri de pregătire în următoarele domenii: Agricultura digitală; Management/ Leadership; Direcțiile europene privind noua Politică Agricolă Comună; Modele sustenabile de afaceri agricole, din perspectiva noii Politici Agricole Comune; Managementul strategic al fermei; Influență și inteligență emoțională; Managementul vânzărilor și negocierea contractelor; Relația cu furnizorii și lanțul de aprovizionare - disitribuție (Supply chain); Simulări de business; Fizionomie, comportamente și tonalitatea vocii - putere de negociere în funcție de interlocutor; Accesare fonduri europene; Managementul riscului și asigurările agricole; Comerț cu cereale; Importanța utilajelor agricole, din perspectiva noii PAC; Marketing în agribusiness; Fiscalitate și contabilitate fermă; Legislativ; Public Speaking.
Cursurile sunt interactive, cu activități practice și studii de caz dezvoltate pe baza situațiilor concrete cu care se confruntă fermierii în activitatea curentă. Transferul de cunoștințe, metode și concepte se face prin raportare permanentă la propria afacere.
În funcție de nevoile de instruire și de specificul fermei, participanții au posibilitatea să opteze pentru o sesiune personalizată de cursuri, prin aprofundarea subiectelor de interes în cadrul cursurilor opționale.
Calendar înscrieri și selectare participanți
Înscrierile se fac completând formularul disponibil pe site-ul Clubului Fermierilor Români: https://cfro.ro/formular-inscriere-antreprenor-40.
Investiția în Program
Taxa de participare include strict valoarea cursurilor susținute de partenerii educaționali și costurile administrative (închiriere sală, prânz, două coffee break-uri/zi).
Mai multe informații despre programul de perfecționare managerială „Antreprenor în Agricultura 4.0” sunt disponibile aici: https://cfro.ro/antreprenor-in-agricultura-4-0
Agricover anunță că a încheiat anul 2021 cu rezultate remarcabile care vin să demonstreze încă o dată reziliența modelului său de afaceri, pe baza căruia au crescut veniturile și performanța financiară ale Grupului, consolidând cota sa de piață.
Rezultatele Grupului Agricover, la 31 decembrie 2021:
+51% venit: Creștere anuală venituri la 1,7 miliarde lei în 2021
+36% profit din exploatare: Creștere a profitului din exploatare al Grupului la 117 milioane lei în 2021
+32% EPS: Creșterea anuală a câștigului pe acțiune (din activități continuate)
40 milioane euro emisiune de obligațiuni: listate la Bursa de Valori București
„Continuăm dezvoltarea unor segmente de activitate extrem de importante în cadrul sectorului agribusiness (finanțarea fermierilor și distribuția de tehnologii agricole) și investim în dezvoltarea de soluții digitale pentru fermieri. În anul 2021 ne-am mărit cotele de piață, ne-am consolidat performanța și poziția financiară”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.
Grupul Agricover se poziționează ca lider de piață în sectoarele în care activează fiind un vector de dezvoltare și inovare în agricultura din România. „Au fost făcute investiții substanțiale atât pentru automatizarea proceselor, cât și în viitorul digital al agriculturii. În 2021 am început tranzacționarea inputurilor agricole pe noua noastră platformă de e-commerce și am lansat Crop360, platforma digitală integrată pentru fermieri. Astfel, fermierii de pe întreg teritoriul României pot deveni mai competitivi, mai rezilienți și își pot îmbunătăți sustenabilitatea practicilor agricole”, a adăugat Liviu Dobre.
Agricover Distribution
Grupul și-a consolidat poziția de lider al pieței de distribuție de inputuri agricole, grație avansului înregistrat pentru toate categoriile de produse (sămânță certificată, produse de protecția plantelor, îngrășăminte și combustibil), venitul total al Agricover Distribution crescând cu 51% până la 1.716,4 milioane lei. Creșterea venitului total a fost însoțită și de o creștere cu 40% a profitului din exploatare.
Agricover Credit
Grupul a continuat să păstreze o poziție importantă pe piața finanțărilor pentru fermieri, valoarea nominală a împrumuturilor și avansurilor în sold la 31 decembrie 2021 atingând 2,02 miliarde lei, cu 18% mai mare față de sfârșitul anului precedent.
Profitul înainte de impozitare a înregistrat o creștere accelerată de 35% determinată de gestionarea riguroasă a costului riscului și de creșterea venitului net din comisioane.
Ponderea creditelor neperformante a fost de 2,66% la 31 decembrie 2021, semnificativ mai mică față de mediile de pe piața locală și în scădere față de ponderea înregistrată la sfârșitul anului 2020 de 3,26%.
Investiții de 2 milioane euro în activități de cercetare și dezvoltare în tehnologie
În noiembrie 2021, Agricover a lansat Crop360, o platformă de agricultură digitală cu structură modulară și arhitectură scalabilă, creată de Agricover Technology pentru a oferi fermierilor acces în timp real la serviciile și datele necesare activităților de zi cu zi din cadrul fermei, în sprijinul procesului lor decizional sau a analizelor specifice din fermă. Investițiile realizate pentru dezvoltarea platformei Crop360 și pentru proiectele de digitalizare din cadrul Grupului se aliniază strategiei de creștere și dezvoltare a Agricover, strategie concentrată pe fermieri și satisfacerea nevoilor lor, prin diseminarea pe scară largă a celor mai avansate tehnologii din domeniu, prin accelerarea vitezei de adoptare a acestora, precum și prin oferirea de soluții de finanțare specializate, adaptate specificului sectorului agricol.
Pregătirea viitorilor lideri ai agriculturii românești
În 2021, Agricover a continuat să acorde sprijin programului Tineri Lideri pentru Agricultură, dezvoltat de Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, acordând un număr de 108 burse pentru pregătirea și formarea tinerilor fermieri. Alți 120 de tineri fermieri vor fi de asemenea sponsorizați în 2022, ceea ce înseamnă un pas înainte pentru atingerea obiectivul grupului de a susține 1.000 de tineri fermieri, viitori lideri ai agriculturii românești pregătiți să ducă mai departe afacerile familiilor și să crească performanța fermelor românești.
Perspective de dezvoltare
Pe baza unei situații financiare solide asigurate anul trecut, Agricover a intrat în 2022 cu încredere. Transformări geopolitice profunde au loc la nivel global, cu un impact dramatic și profund asupra economiei planetei. „În acest context, prioritățile noastre legate de sustenabilitate și reînnoirea generațiilor nu au fost niciodată mai relevante, pe măsură ce securitatea alimentară și lanțurile de aprovizionare globală continuă să fie amenințate. În paralel, continuăm eforturile de promovare a progresului tehnologic în rândul fermierilor români, pentru a asigura stabilitatea lor financiară și succesul pe termen lung. În acest sens, întărim ecosistemul fermierilor prin inițiative în parteneriat cu companii de tehnologie și universități, menite să accelereze adoptarea tehnologiilor digitale și educarea fermierilor”, a conchis Liviu Dobre, director general Agricover Holding.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html
Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sector Vegetal (UNCSV) va coordona un amplu proiect la nivel european pentru perfecționarea managerilor de cooperative. „Aceasta este o nouă etapă firească în evoluția mediului asociativ românesc pentru a atinge standardele de performanță similare celor din Europa, iar obiectivul prioritar al UNCSV este educarea, informarea și perfecționarea continuă a președintelui, membrilor consiliului de administrație, a angajaților și a membrilor cooperatori”, transmite Uniunea cooperativelor din sectorul vegetal.
Proiectul „Bune practici în guvernarea și managementul cooperativelor agricole” este unul de durată și se va desfășura pe parcursul a doi ani, 2022 și 2023, în parteneriat cu instituții și specialiști din Franța, Grecia și Estonia.
Sesiunile de pregătire sunt destinate exclusiv membrilor UNCSV și sunt structurate în trei schimburi de experiență, astfel:
20-26 noiembrie 2022, Atena – Grecia: Antreprenoriat strategic și afaceri în cooperative agricole;
12-18 martie 2023, Tallinn – Estonia: Guvernarea de calitate a cooperativelor agricole;
26 noiembrie - 2 decembrie 2023, Lille – Franța: Gestionarea relaţiilor în managementul cooperativelor agricole.
„Prin acest demers, managerii cooperativelor membre UNCSV vor avea ocazia să învețe principiile unei bune guvernanțe de la persoane cu experiență din fiecare dintre cele trei state partenere. Vor avea contact cu profesioniști care au înțeles și aplicat regulile unui management eficient și a căror mentalitate orientată spre rezultat a făcut diferența. Vor fi efectuate vizite la cooperative și ferme locale. Mai mult, vor beneficia de același program de pregătire pe care îl au managerii de cooperative din Franța, Grecia și Estonia”, a precizat Florentin Bercu, director executiv UNCSV.
La finalul schimburilor de experiență, va avea loc, la București, o conferință care va reuni peste 120 de participanți și în cadrul căreia se vor trasa concluzii și vor fi fixate informațiile acumulate în decursul celor doi ani.
Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html