platforma digitala - REVISTA FERMIERULUI
Căutare - Categorii
Căutare - Contacte
Căutare - Conținut
Căutare - Fluxuri știri
Căutare - Etichete
Căutare - articole
Marți, 06 Mai 2025 21:12

Decizii mai bune prin digitalizare

Se preconizează că îmbunătățirea conectivității în agricultură va adăuga peste 500 de miliarde de dolari la produsul intern brut global până la sfârșitul deceniului, conform companiei de consultanță McKinsey. Instrumentele digitale sofisticate precum senzorii, dronele și analizele de date înlesnesc un alt nivel al agriculturii de precizie, utilizare optimizată a resurselor și luarea unor decizii mai bune, împuternicind fermierii și transformând sustenabilitatea agriculturii. Operațiunile agricole aflate în avangarda acestei transformări tehnologice se poziționează pentru a prospera în acest viitor bazat pe conectivitate.

Syngenta, un lider global în inovație agricolă și Al Dahra, o companie multinațională în agribusiness, ce administrează 160.000 hectare irigate de teren agricol, cu operațiuni active pe șase continente, anunță un parteneriat strategic pentru implementarea soluțiilor digitale de management agricol ale Syngenta pe mai mult de 89.000 hectare de teren arabil, în ferme aparținând Al Dahra în România, Serbia, Egipt și Maroc. Această colaborare își propune să promoveze agricultura durabilă la scară largă și să îmbunătățească productivitatea în regiunile cheie.

Prin implementarea Cropwise® Operations de la Syngenta, Al Dahra va putea centraliza datele agricole provenite din operațiunile sale în mai multe țări și zone de producție și să își optimizeze deciziile de management agricol, de la nivelul fiecărei sole până la întreaga operațiune. Prin această colaborare, Al Dahra își propune să îmbunătățească sustenabilitatea operațiunilor sale agricole, să asigure productivitatea pe termen lung și să își securizeze aprovizionarea cu furaje.

Cropwise® Operations de la Syngenta este o platformă completă care integrează module pentru managementul agronomic, financiar și administrativ al fermei, care va fi integrată cu instrumentele digitale existente ale Al Dahra. Datele în timp real vor permite administratorilor fermelor Al Dahra să răspundă rapid situațiilor determinate de factorii de stres biotic (dăunători, agenți patogeni), să gestioneze mai bine utilizarea apei și eficiența irigațiilor și să optimizeze țintit utilizarea semințelor, îngrășămintelor și a altor inputuri agricole.

Cropwise® Operations a fost complet integrat în tabloul complex de soluții IT al Al-Dahra, permițând implementarea unor standarde unificate la nivelul întregului agro-holding. Ca rezultat, toate unitățile de business folosesc acum aceleași șabloane, clasificatoare și metrici, permițând o raportare managerială consecventă și compatibilă.

„Platforma noastră Cropwise® Operations reprezintă un salt semnificativ înainte în agricultura digitală. Prin parteneriatul cu Al Dahra, demonstrăm cum informațiile bazate pe date pot transforma operațiunile agricole la scară largă în diverse zone geografice. Acest parteneriat nu doar revoluționează managementul fermelor și optimizează producțiile, dar stabilește și un nou standard global pentru agricultura sustenabilă bazată pe date”, a declarat Feroz Sheikh, director de Informații și Digital al Grupului Syngenta.

Platforma Cropwise® conectează digital în prezent 70 de milioane de hectare de teren agricol.

„La Al Dahra, căutăm mereu modalități de a impulsiona industria prin inovație. Viziunea noastră pentru viitor este clară: o infrastructură inteligentă, digitală, care lucrează pentru noi - reducând nevoia introducerii manuală a datelor și oferind angajaților noștri mai mult timp pentru a se concentra pe ceea ce contează cu adevărat. Unul dintre cele mai importante obiective ale noastre este să automatizăm raportarea cât mai mult posibil, asigurând informații în timp real despre tot ceea ce se întâmplă în fermele noastre. Pentru a transforma această viziune în realitate, aveam nevoie de partenerul potrivit, iar Cropwise Operations s-a evidențiat a fi soluția perfectă pentru a duce managementul fermei noastre la nivelul următor”, a precizat Arnoud van den Berg, CEO al grupului Al Dahra.

aldahra syngenta

 

Platforma Cropwise® Operations este utilizată pentru:

Monitorizarea solelor și analiza datelor

  • Monitorizarea în timp real prin satelit a sănătății plantelor și a condițiilor de cultură.

  • Analiza indicilor multiplii de vegetație (NDVI, NDMI, NDWI).

  • Detectarea timpurie a problemelor prin intermediul funcționalităților de recunoaștere digitală.

  • Rețele private de stații meteorologice ce asigură prognoza locală a condițiilor meterologice.

  • Colectarea și analizarea detaliată a datelor despre sol.

Gestionarea integrată a datelor

  • Integrarea completă a datelor de la sateliți, utilaje, stații meteorologice și senzori.

  • Analiza complexă a datelor pentru interpretarea modelelor și predicția randamentelor culturilor.

  • Utilizarea ca instrument de asistență decizională pentru optimizarea aplicării pesticidelor și a îngrășămintelor.

  • Planificarea sezonieră și digitalizarea procesului de documentare a tuturor operațiunilor.

  • Sistem de gestionare al experimentelor pentru monitorizarea și analiza rezultatelor.

Optimizarea resurselor

  • Urmărirea consumului de combustibil și a programelor de întreținere.

  • Sprijin decizional pentru aplicarea cu rată variabilă.

  • Proces de documentare digitalizat și eficientizat.

  • Gestionarea stocurilor și monitorizarea costurilor de producție.

  • Gestionarea activităților de întreținere a flotei, reparațiilor utilajelor și verificărilor de rutină.

Integrarea avansată a echipamentelor

  • Integrarea simplificată, eficientizată cu John Deere Operations Center.

  • Compatibilitate cu Trimble, Claas și Safe Fleet systems.

  • Transfer atomat de date între utilaje și platforma centrală de management.

  • Monitorizarea în timp real al stării echipamentelor și optimizarea performanței.

Inițiative de sustenabilitate

  • Implementarea bunelor practici agricole.

  • Monitorizarea indicatorilor de sănătate a solului.

  • Gestionarea resurselor de apă prin tehnici de irigare de precizie.

 

Despre Syngenta
Syngenta este un lider global în inovația agricolă. Prezentă în peste 100 de țări, Syngenta se concentrează pe dezvoltarea de tehnologii și practici agricole care să le confere fermierilor  posibilitatea de a realiza transformările necesare pentru a hrăni populația lumii, protejând în același timp planeta. Descoperirile științifice curajoase aduc beneficii  pentru fermieri și societate, la o scară mai mare decât oricând. Orientată după prioritățile de sustanbilitate stabilite, Syngenta dezvoltă noi tehnologii și soluții care îi ajută pe fermieri să cultive plante mai sănătoase într-un sol mai sănătos, cu o productivitate mai mare.
Syngenta Crop Protection are sediul central în Basel, Elveția, iar Syngenta Seeds are sediul central în Statele Unite.
 
Despre Al Dahra
Al Dahra este un lider multinațional cunoscut în agrobusiness, cu peste 160.000 hectare de teren agricol în Egipt, România, Serbia, SUA și alte țări, specializat în cultivarea, producția și comercializarea a aproape trei milioane de tone de produse agroalimentare esențiale și până la trei milioane tone de furaje pentru animale. Deservind o bază largă de clienți, de la întreprinderi comerciale la agenții guvernamentale, Al Dahra are o amprentă geografică extinsă, operând în peste 20 de țări și deservind mai mult de 40 de piețe, cu o poziție de lider în Africa, Europa și Orientul Mijlociu.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Companiile Bayer și NIK, într-un efort comun de a promova inovația și sustenabilitatea în agricultură, anunță un nou parteneriat strategic ce va servi întregului teritoriu EMEA, incluzând, bineînțeles, și România, alături de restul Europei, Orientul Mijlociu și Africa. Parteneriatul reflectă angajamentul ambelor companii de a oferi fermierilor soluții avansate care să le îmbunătățească eficiența și productivitatea.

Astfel, în urma parteneriatului, NIK devine distribuitorul exclusiv al unei game esențiale de echipamente hardware necesare pentru exploatarea completă a platformei digitale FieldView de la Bayer. Printre echipamentele cheie se numără FieldView Drive, Mountain Kit, SprayKit, YieldKit și Mapping Kit, toate proiectate pentru a facilita o agricultură mai inteligentă și mai precisă.

Toate aceste soluții vin în întâmpinarea nevoilor clienților de a putea monitoriza pe orice fel de utilaj agricol datele de la stropit sau recoltat. Acest parteneriat vine în ajutorul fermierilor pentru a avea mult mai ușor acces la datele lor și a vedea în timp real datele de la recoltat sau de la aplicarea tratamentelor.

„La Bayer, misiunea noastră "Sănătate pentru toți, nimeni fără hrană" ne motivează să transformăm agricultura și să asigurăm o producție durabilă de alimente. Parteneriatul nostru cu NIK reflectă angajamentul nostru de a utiliza tehnologii inovatoare și soluții concentrate pe nevoile clienților pentru a sprijini fermierii. Agricultura de precizie joacă un rol crucial nu doar în împuternicirea fermierilor cu informații bazate pe date pentru a lua decizii agronomice mai bune, ci și în promovarea protecției mediului și a sustenabilității în general. Suntem încântați de potențialul acestui parteneriat de a avansa misiunea noastră, evidențiind angajamentul nostru de a promova inovația și sustenabilitatea în practicile agricole. Suntem încrezători că eforturile noastre comune vor aduce beneficii semnificative fermierilor și comunității agricole în general”, a declarat Boualem Saidi, Senior Bayer Representative & Crop Science Country Group Head România, Bulgaria, Republica Moldova.

De asemenea, parteneriatul își propune să extindă accesul la echipamente agricole de ultimă generație, inclusiv mașina autopropulsată Berthoud, distribuitorul de îngrășăminte Vicon, soluțiile de agricultură conservativă de la Agrisem, precum semănătoarea Sly Boss și semănătoarea de la Precision Planting, toate fiind preechipate cu echipamente care le fac FieldView ready. Ce înseamnă FieldView ready? Că aceste utilaje sunt preechipate din fabrică cu tot ceea ce este necesar pentru a putea adăuga soluția FieldView fără alte intervenții pe utilaje.

Ivo Kumanov, fondator NIK, declară: „Fermierii care se concentrează pe accelerarea soluțiilor digitale agronomice pentru a avea o viziune mai profundă asupra investițiilor sau utilizarea globală a resurselor fermei, toate în corelație cu performanța culturii lor, au acum instrumente care le permit fermierilor să ia decizii bazate pe date pentru a optimiza resursele folosite”. NIK este un grup de companii care implementează tehnologii pentru agricultura de precizie, cu o existență în piață de peste 20 de ani.

Soluțiile compatibile FieldView sunt instrumente care facilitează digitalizarea pentru fermieri, soluții care le permite acestora să ia decizii bazate pe date pentru a optimiza resursele pe care le utilizează. Cu acest nou sistem, monitorizarea datelor de la stropit și recoltat sunt acum mult mai ușor de realizat.

Platforma digitală FieldView de la Bayer stă la baza acestui parteneriat, oferind fermierilor o soluție digitală completă pentru o gestionare eficientă a datelor agricole. Această platformă permite accesul la informații detaliate și la analize precise, ajutând fermierii să ia decizii informate pentru optimizarea producției și promovarea unei agriculturi sustenabile.

Bayer și NIK împărtășesc o viziune comună pentru un viitor al agriculturii bazat pe tehnologie avansată și practici sustenabile. Prin acest parteneriat, cele două companii se angajează să aducă pe piață soluții inovatoare care să sprijine fermierii din regiunea EMEA în provocările lor zilnice.

Pentru detalii suplimentare despre parteneriat și produsele oferite, consultați site-urile Bayer și NIK.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Într-o lume în care tehnologia evoluează rapid, compania Bayer lansează AgroBayer, o platformă digitală inovatoare, concepută pentru a răspunde nevoilor concrete ale fermierilor. Această inițiativă subliniază angajamentul Bayer pentru sustenabilitate și eficiență în agricultură, oferind soluții pragmatice pentru provocările de zi cu zi.

AgroBayer facilitează accesul la o gamă largă de informații și instrumente, de la detalii despre produsele Bayer, inclusiv semințe și produse pentru protecția plantelor, până la resurse digitale precum cataloage și broșuri. Platforma este proiectată pentru a fi intuitivă și accesibilă de pe orice dispozitiv mobil, reflectând nevoia fermierilor de a obține rapid informații fiabile.

Lansarea noului nostru website reprezintă un punct de cotitură în domeniul marketingului digital. Conceput cu utilizatorul în minte, acesta întruchipează vârful inovației și al sustenabilității, stabilind un nou standard pentru interacțiunea digitală. Această platformă nu este doar ușor de utilizat, ci și un aliat strategic pentru fermieri, îmbunătățindu-le semnificativ experiența digitală. Sunt mândru de realizările echipei din România, în parteneriat sinergic cu cea regională. Împreună am creat o platformă de excelență tehnologică al cărei impact va rasuna în întreaga industrie”, a declarat Boualem Saidi, Senior Bayer Representative & Crop Science Country Group Head Romania, Bulgaria & Republica Moldova.

agrobayer

Platforma digitală AgroBayer are capacitatea de a personaliza experiența utilizatorului, oferind conținut relevant și actualizat, adaptat nevoilor specifice ale fiecărei culturi. În plus, platforma include funcții precum prognoza meteo localizată, care ajută la planificarea mai eficientă a activităților agricole.

Prin abonarea la newsletter-ul Bayer, utilizatorii primesc în mod regulat noutăți din domeniul agricol, menținându-se astfel informați despre ultimele tendințe și inovații. Acesta este un exemplu al modului în care AgroBayer își propune să creeze o comunitate de profesioniști bine informați și conectați.

AgroBayer reprezintă un angajament față de îmbunătățirea constantă a practicilor agricole, oferind soluții digitale care sunt nu doar avansate, dar și aplicabile în mod real. Este un pas înainte în direcția unei agriculturi mai informate și mai sustenabile.

Bayer, cu o tradiție îndelungată în domeniul științelor vieții, continuă să inoveze, punând la dispoziție produse și servicii care sprijină oamenii și planeta. Lansarea AgroBayer este o dovadă a dedicării companiei pentru o agricultură mai eficientă și mai responsabilă față de mediul înconjurător, contribuind astfel la realizarea misiunii sale de „Sănătate pentru toți, nimeni fara hrană”.

Pentru mai multe informații despre AgroBayer, vizitați cropscience.bayer.ro.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Compania Agro-Est Muntenia anunță lansarea în țara noastră a platformei digitale Clever Farm, dezvoltată împreună cu parteneri din Cehia și România. Astfel, fermierii au șansa de a eficientiza resursele, de a ști mereu costurile și rezultatele și de a-și putea planifica așa cum trebuie programul de producție, având în timp real date și soluții.

„Clever Farm va fi cea mai completă aplicație dedicată fermierilor, la cel mai mic preț de abonament din piață”, precizează Mihai Moraru, director general Agro-Est Muntenia.

agroest

 Prin Clever Farm, fermierul va obține acces la:

  • Platforma de management al fermei: achiziții, stocuri, aplicări de inputuri/cultură/solă, cost/ha, istoric și evoluție achiziții, obiective și rezultate producție, managementul resurselor;

  • Monitorizarea nutrițională a culturii: prin satelit, senzori și analize de plante în propriul laborator, disponibile în platformă, de la cartarea de sol și până la ultima etapă de dezvoltare;

  • Integrarea tuturor mașinilor agricole, de la toți producătorii importanți, monitorizare flotă, combustibil și management lucrări. Utilizarea sistemelor moderne de ghidaj și management sau prin upgrade al utilajelor vechi prin console instalate/utilaj;

  • Managementul sistemelor de irigații și analiză în timp real a calității apei folosită la irigații, precum și un sistem automat de dozare a dezinfectantului ecologic, pentru a combate bacteriile, virușii și ciupercile din apă;

  • Managementul terenurilor agricole, al fiecărei sole și al istoricului de cultură/solă, eficientizarea hărților în sistem compatibil APIA;

  • Baza de date cu toate inputurile omologate/autorizate în România, cu fișe tehnice, doze de aplicare și compatibilități;

  • Monitorizare culturi pentru boli și dăunători, cu alerte în timp real și baza de date a principalelor boli și principalii dăunători;

  • Stații meteo smart montate în câmp, cu încărcare solară, GPS de localizare și semnal prin conexiune mobilă disponibil în tot spațiul UE.

Înființată în anul 2009, compania Agro-Est Muntenia a devenit un distribuitor important în piața de inputuri agricole. „În toți acești ani de existență am dovedit că suntem o companie care oferă o gamă completă de produse, servicii și consultanță agricolă, unde fermierii pot să găsească experiență, profesionalism și soluții adaptate atât tehnic, cât și economic. Agricultura este un domeniu atractiv, dar și dinamic, unde soluțiile adaptate sunt cheia succesului”, afirmă fondatorul și directorul general, Mihai Moraru.

mihai moraru

Astăzi, Agro-Est Muntenia comercializează întreg portofoliul de inputuri necesar fermierilor: produse de protecție a plantelor, îngrășăminte granulate, fertilizanți foliari, tratament semințe, biostimulatori, adjuvanți, inhibitori și regulatori de creștere, biocide, raticide, pentru toate culturile agricole și pentru toate problemele tehnologice.

Din anul 2011, Agro-Est Muntenia reprezintă în România companii europene de succes, precum Omex Agrifluids UK, Hortifeeds Direct UK, Plymag SL Spania, Intracrop UK, SDP Franța, având în portofoliu, în exclusivitate, fertilizanți foliari, produse cu un conținut ridicat de acizi humici sau/și de aminoacizi, biostimulatori, adjuvanți.

„În anul 2009 am început proiectul Agro-Est Muntenia. Un proiect prin care îmi doream să aduc în piața agro din țara noastră o companie nouă, dedicată producătorilor agricoli, printr-o ofertă completă de produse, servicii și consultanță agricolă. O companie în care fermierii să regăsească experiență, profesionalism, soluții adaptate tehnic, dar și economic, încrederea de a investi în agricultură. Deorece agricultura este un domeniu atractiv, dificil, dar mai ales dinamic, ești obligat să identifici și să aplici soluții adaptate, pentru a corecta, proteja sau pentru a dezvolta potențialul productiv al culturii. Pentru echipa Agro-Est Muntenia fiecare cultură, fiecare campanie, fiecare fermă înseamnă noi provocări în a garanta profitabilitatea soluțiilor oferite”, arată Mihai Moraru.

În prezent, compania Agro-Est Muntenia colaborează cu peste o mie de fermieri parteneri, în special în zona de sud-vest, sud-est și sud a României, dar are și parteneri distribuitori cu acoperire națională.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

După doi ani de la lansarea inițială, compania Agricover anunță lansarea variantei 2.0 a platformei specializate de agricultură digitală CROP360.

CROP360 este o platformă digitală care folosește tehnologii globale performante de ultimă oră oferite prin parteneriate cu Microsoft și ESRI pentru a facilita atât îmbunătățirea eficienței fermei, cât și alinierea la cerințele noii politici agricole a Uniunii Europene. „Continuăm să investim și să oferim fermierilor soluții tehnologice moderne pentru eficientizarea costurilor de producție și creșterea competitivității economice. CROP360 este deja prezentă în 3.000 de ferme partenere, iar noua versiune înglobează feedback-ul primit de la fermieri pentru a veni astăzi cu un produs îmbunătățit și mai ușor de folosit. Ne uităm la evoluțiile tehnologiilor agricole, la beneficiile pe care le au în optimizarea consumului de resurse și credem că utilizarea soluțiilor de agricultură digitală pe scară largă în ferme reprezintă un pilon important în dezvoltarea agriculturii performante și sustenabile”, a declarat Liviu Dobre, director general Agricover Holding.

 

CROP360 2.0, experiență a utilizatorului îmbunătățită și funcționalități noi pentru eficientizarea producției agricole

 

Noua versiune CROP360 a fost concepută să fie o soluție mai ușor de utilizat în cadrul fermei, marcând o serie de modificări care au fost dezvoltate pe baza experienței anterioare a peste 3.000 de fermieri și a necesităților apărute în utilizarea CROP360 în cei doi ani de la lansarea inițială.

CROP360 2.0 a fost regândită pentru a pune accentul pe harta multidimensională a fermei, oferind o înțelegere rapidă asupra parcelelor, utilajelor și altor informații esențiale de la planificarea culturilor până la efectuarea lucrărilor sau a altor sarcini necesare aferente fiecărei parcele.

Cu un control mai bun asupra hărților și doar prin câteva click-uri, fermierii pot gestiona parcela agricolă cu mai multă precizie și eficiență, având la îndemână mult mai ușor statistici și rapoarte facilitând analiza datelor. În acest fel, fermierii pot lua decizii informate și argumentate.

Noile tablouri de bord au fost regândite pentru a oferi o mai bună și facilă înțelegere a evoluției culturilor, cât și a resurselor implicate.

Crop360 01

Administrarea contractelor de arendă a devenit, de asemenea, mai eficientă. Pe lângă introducerea unui editor intuitiv, care permite fermierilor să adauge și să modifice informațiile necesare, există și funcționalități de arhivare electronică și de urmărire a contractelor prin tablouri de bord dedicate și alerte din aplicație.

Managementul stocurilor și raportările către autorități sunt în continuare disponibile fermierilor în noua versiune a platformei. Accesul direct din aplicație la platforma Autorității Naționale Fitosanitare asigură fermierilor în timp util informații cu privire la baza de date a produselor reglementate.

„Cu lansarea noii versiuni CROP360 suntem mai aproape de atingerea țelului nostru de a conecta fermierii de azi cu agricultura performantă de mâine”, a conchis Liviu Dobre.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Comunicate

Clubul Fermierilor Români a lansat, pe 4 iulie, prima platformă online dedicată fermierilor și partenerilor din agribusiness. „Comunitate CFRO” este o premieră în agricultura românească, aplicația digitală fiind o inițiativă a tinerilor absolvenți ai programelor de formare ale Clubului Fermierilor Români.

Aplicația „Comunitate CFRO” (comunitate-cfro.ro) înglobează multiple aspecte, începând de la atractivitatea utilizării unei platforme digitale dedicate fermierilor români, facilitarea realizării tranziției către noua generație și dezvoltarea unor activități de mentorat, conștientizarea importanței unei educații continue și adaptate nevoilor contemporane, schimbul de cunoștințe și resurse, facilitarea unor servicii de consiliere și consultanță până la satisfacerea unor nevoi individuale și/sau colective.

„La această aplicație extraordinară, unică în România, au fost implicați și absolvenți ai programului Tineri Lideri pentru Agricultură. Aceasta este prima aplicație pentru comunitatea de fermieri și privilegiul inițial de accesare îl au tinerii și membrii clubului. Comunitate CFRO este portalul comunicării al acestei industrii, o deschidere pentru toți cei care vor să contribuie la conturarea schimbării. Aplicația construiește o comunitate, având astfel legături mai strânse, colaborări de lungă durată, interacțiune continuă, dar și răspunsuri la toate întrebările importante, acoperind astfel aspecte importante. Platforma are ca scop principal comunicarea membrilor clubului și a tuturor utilizatorilor, fiind cheia strategiei noastre. Pentru o comunitate cu interese comune, facem pact cu digitalizarea, platforma CFRO fiind locul în care se transformă totul în suport reciproc. Aplicația vine cu o gamă largă de cursuri specifice și materiale educaționale în scopul îmbunătățirii cunoștințelor și abilităților agricole”, a declarat Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

f ciolacu

„Comunitate CFRO” oferă știri de interes, informații utile și noutăți din industrie. Promovează colaborarea între utilizatori, prin crearea de grupuri, având ca teme: agricultura regenerativă, agricultura conservativă, agricultura digitală etc. Prin aceste grupuri se oferă o platformă pentru a dezvolta soluții comune la problemele cele mai diverse.

„Un proiect unic născut din dorința de a aduce un plus de valoare și competitivitate în fermele noastre și, nu în ultimul rând, de a fi noi, cea mai bună versiune a noastră, pentru că asta am înțeles din primul moment când am ajuns la cursurile Antreprenor în Agricultura 4.0. Antreprenorul este un creator de valoare adăugată, motiv pentru care are obligația de a investi în educație. Cum? Împreună. Așa a luat naștere acest proiect unic, Comunitate CFRO”, a precizat Florin Stegariu, membru în Consiliul Director al Clubului Fermierilor Români.

f stegariu

Asociația Clubul Fermierilor Români înseamnă o poveste despre comunitate, diversitate și dezvolare pentru o comunicare mai eficientă.

Într-o lume dominată de tehnologie și urbanizare, fermierii au la dispoziție o platformă digitală în care își pot împărtăși pasiunea comună pentru agricultură și conservarea mediului înconjurător, beneficiind în același timp de un cadru optim pentru rezolvarea situațiilor nedorite la nivelul propriei afaceri agricole.

 

Abonamente Revista Fermierului – ediția print, AICI!

Publicat în Eveniment

Pe 10 noiembrie 2020 se desfășoară Conferința Agribusiness 4.0, în mediul virtual, așa cum au avut loc în acest an majoritatea evenimentelor, situație generată de pandemia COVID-19. Organizatori sunt Fundația Centrul pentru Management Agricol, Clubul Fermierilor Români și agenția de publicitate Godmother.

Ce este Agribusiness 4.0? O ediție maraton de opt ore, în care cei mai importanți jucători din agricultură vor prezenta soluții și planuri concrete celor peste 3.000 de participanți online din rândul fermierilor și al companiilor din sectorul agriculturii.

Totul însă, la distanță, respectând reglementările în vigoare ale situației din prezent, spun organizatorii.

Evenimentul include trei sesiuni care acoperă subiecte de actualitate din industria agricolă, precum provocările fermierilor pentru asigurarea competitivității și gestiunea riscurilor, tehnologie și modele de afaceri și noi meserii în agricultură, dar și strategie integrată de promovare a produsului românesc.

„Toate acestea vor fi prezentate și susținute de 20 de profesioniști din cadrul celor mai importante instituții naționale și internaționale din domeniu, care vor seta agenda industriei în contextul actual, printre care: Adrian Oros - ministrul Agriculturii; Thierry de l'Éscaille - secretar general ELO; Daniel Buda - MEP, ComAgri, Parlamentul European; Achim Irimescu - ministru plenipotențiar Reprezentanța Permanentă a României la UE; Georgiana Rusu - director general Clubul Fermierilor Români Broker de Asigurare; Florian Ciolacu - director executiv Clubul Fermierilor Români și Marian Murguleț - CIO al Guvernului României”, precizează organizatorii evenimentului virtual de agricultură.

Conferința Agribusiness 4.0 este organizată pe o platformă digitală care permite companiilor să își prezinte portofoliul de produse, să propună oferte speciale și să intre în contact direct prin chat și webcam cu reprezentanții firmelor interesate. Astfel, utilizatorii experimentează și accesează în timp real funcționalități și activități organizate în cadrul unei conferințe de agricultură, iar din câteva click-uri pot fi vizitate toate standurile virtuale prezente. Harta evenimentului este interactivă, participanții având posibilitatea de a vizualiza detalii și de a intra în contact cu expozanții.

„Industria agribusiness este și va fi mereu un mediu efervescent care se adaptează la condițiile exterioare foarte repede. Am propus și am găsit deschidere de la companii să punem în același loc, fie el și virtual, toată cererea și oferta din această industrie și suntem siguri că va fi un eveniment cu multiple beneficii pentru toți participanții”, concluzionează Valentin Văcăruș, organizator conferință și manager Godmother.

Revista Fermierului este partener media al evenimentului Agribusiness 4.0.

Publicat în Știri

În România, diferența maximă de producție între densitatea recomandată de Dekalb prin platforma digitală Smart și potrivită fiecărei parcele din exploatație, conform datelor din teren – tip de sol și mediu de cultură –, față de producția pe care fermierii din centrele de testare au obținut-o pe aceeași parcelă, cu același hibrid, dar în densitatea fermei, a fost, în medie, de 1,3 tone, a declarat directorul de Marketing și Strategie al Monsanto România, Bulgaria și Republica Moldova, Daniel Stanciu, cu ocazia conferinței de lansare a noului produs informatic.

Vocile autorizate din interiorul companiei au precizat oficial că platforma digitală Smart vine în ajutorul fermierilor cu o serie de soluții inovatoare pentru creșterea producției de porumb pe aceeași suprafață. Cu ajutorul acestui nou produs informatic, fermierii beneficiază de recomandări privind alegerea hibridului de porumb în funcție de tipul de sol și de mediul de cultură, la densitatea optimă pentru a avea profitabilitate maximă. Productivitatea culturii poate crește cu până la 30%, arată datele din centrele tehnologice Dekalb.

„Discutăm, în primă fază, de o densitate recomandată unui hibrid care să fie adaptat condițiilor din fermă, de o densitate potrivită parcelelor și nu întregii ferme. Așadar, venim cu o soluție care o să le recomande fermierilor densitatea potrivită, parcelă cu parcelă. Trecem din faza de catalog, în care aveam o densitate recomandată în caz de irigat/neirigat, la una mult mai specifică, și anume problematica fermei. Începem să personalizăm aceste soluții și să oferim fermierilor cea mai potrivită soluție din punct de vedere genetic, dar și de tehnologie pentru fermă. Cu această ocazie (n.r. - lansarea oficială în România a Dekalb Smart), a fost prezentată și soluția de monitorizare a culturilor prin satelit pentru hibrizii Dekalb. Așadar, după ce înființăm cultura, vom putea să urmărim din satelit imaginile parcelei și să vedem exact ce se întâmplă acolo din punctul de vedere al vegetației. Astăzi lansăm un concept și îl lansăm pe cale digitală. Începem o revoluție digitală în agricultură”, a precizat Stanciu. „Bazat pe informațiile provenite din cercetare, potrivit cărora 19% din rezultatul de producție este determinat de alegerea hibridului și 8 la sută din potențialul de producție poate depinde de densitatea la semănat, adică aproape 30% din potențialul de producție este influențat de hibrid și de densitate, aceste două analize au stat la baza conceptului Dekalb Smart – semănat”.

„În urma rezultatelor pe care le-am obținut în cele 37 de locații la nivel european, din care 10 în România, am identificat care este densitatea optimă care poate oferi fermierilor cea mai bună profitabilitate. Ne-am uitat pe curba de producție și am selectat fix densitatea care se potrivește. (...) Bazat pe rezultatele din centrele de testare, plusul de producție pe care densitatea recomandată de Dekalb a adus-o fermierului la nivel european a fost de 1,6 tone, diferență maximă. (...) Restrângem aria rezultatelor și mergem către România. Am avut o serie de 10 locații în care am testat hibrizii în diferite variante de densitate. Diferența maximă de producție între densitatea recomandată de Dekalb, conform datelor din teren – tip de sol și mediu de cultură – a fost de 1,3 tone față de producția pe care fermierul a obținut-o pe aceeași parcelă, cu același hibrid, dar în densitatea fermei. (...) În peste 90% din cazurile în care noi am testat densitatea Dekalb versus densitatea fermei, am câștigat, iar plusul de producție a fost considerabil”, a adăugat oficialul companiei.

Cultura este monitorizată constant cu ajutorul imaginilor din satelit, care semnalează apariţia problemelor provocate de diverși factori, au adăugat oficialii companiei printr-un comunicat de presă, transmis ulterior lansării oficiale. Pornind de la consistența vegetației verzi, imaginile din satelit pot semnala probleme precum dezvoltarea neuniformă a culturii, cauzate de factori pedoclimatici, boli, dăunători sau alte accidente, în perioada de vegetație.

„Fermierii caută în permanență metode pentru a-și mări productivitatea. Găsirea și dezvoltarea soluțiilor optime fac parte din activitatea zilnică a specialiștilor noștri. Prin utilizarea tehnologiei și a noilor soluții digitale din agricultură, fermierii pot să își maximizeze profitul, să aibă mai multă predictibilitate în privința evoluţiei culturilor, dar și să facă o agricultură sustenabilă. Dekalb Smart vine în întâmpinarea fermierilor și îi ajută să-și eficientizeze tehnologia de cultură și, totodată, să îmbunătățească profitabilitatea culturii de porumb. Astfel, suntem prima companie de semințe certificate din România care aduce pe piața autohtonă o soluție personalizată în funcție de nevoile specifice fermierilor”, a declarat, la rândul său, Octavian Chihaia, director general al Monsanto România, Bulgaria și Republica Moldova.

Toate informațiile sunt accesibile fermierului pe telefonul mobil, tabletă sau pe calculator.

Soluțiile au fost testate cu rezultate remarcabile la centrele tehnologice Dekalb în Europa, unde sunt semănate anual 700 de hectare de loturi, prin utilizarea de înaltă tehnologie. Aici, hibrizii de porumb Dekalb au fost testați în toate condițiile pedologice, la diferite densități, fiind colectate peste 1.000 de observații cu date pentru fiecare hibrid. În urma rezultatelor obținute, specialiștii au creat o serie de soluții inteligente reunite sub denumirea Dekalb Smart. Tehnologia dezvoltată pentru culturile de porumb a fost testată cu succes în 2017, în 12 state europene, printre care: România, Franța, Ungaria, Spania și Italia, țări mari cultivatoare de porumb.

Dekalb Smart poate fi accesată de pe orice dispozitiv cu acces la internet

Versiunea Dekalb Smart este deja disponibilă, iar aplicația pentru mobil urmează să fie disponibilă în scurt timp. România este printre primele țări europene în care este lansată noua tehnologie.

Printre primii în Europa, fermierii români își vor putea monitoriza, chiar și de pe propriul smartphone, toate parcelele de porumb și vor putea fi la curent cu tot ce apare în teren, indiferent de locul unde se află. În România, clienții Dekalb vor putea beneficia de unul dintre cele două pachete ale soluției Dekalb Smart: Freemium și Silver.

Dekalb și-a început activitatea prin cooptarea celor mai buni specialiști în ameliorare și tehnologii din cadrul principalelor programe de la nivel european, care au alcătuit programul de ameliorare comun al mărcii Dekalb cu scopul de a le furniza agricultorilor europeni sămânță de înaltă calitate. Angajamentul Dekalb pe linia de inovații reprezintă generarea continuă de soluții care îi ajută pe agricultori în demersul lor de maximizare a producției de semințe de primă calitate cu ajutorul unor echipamente care generează recomandări de semănat, în funcție de cerințele fiecărui producător, tehnologii avansate de supraveghere a condițiilor de dezvoltare a culturii, optimizând rezultatele din teren cu o precizie care merge până la un metru pătrat.

Conceptul Dekalb Smart, dezvoltat la nivel de proiect-pilot în 2017 în întreaga Europă cu rezultate excelente, este un program inteligent care generează soluții personalizate pentru optimizarea culturilor de porumb, de la selectarea sămânţei, semănat rată variabilă, tratamente adecvate, monitorizare și administrare diferențiată per tipuri de solă, pentru a optimiza cultura fiecărui fermier în parte, utilizând aplicații și tehnologii inteligente de lucru. Până în 2019, acest concept va fi disponibil pe principalele piețe europene, România fiind printre primele care îl poate accesa, alături de Franța, Spania, Ungaria și Italia. În România, Dekalb le oferă fermierilor produse și tehnologii de ultimă oră, precum și servicii de consultanță de specialitate, asumându-și rolul în educație și avangardă, în calitate de partener premium al fermierilor români. Dekalb este marcă înregistrată a Monsanto Technology LLC.

Publicat în Tehnica agricola

newsletter rf

Publicitate

gustul italiei

Banner Andermatt Insecticide 04 300x2050px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

T7 S 300x250 PX

Banner Profesional agromedia RF 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista