plati directe - REVISTA FERMIERULUI

Agenția de Plăți şi Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că, în perioada 16 - 27 octombrie 2020, au fost autorizați la plată în cadrul Campaniei de plăți în avans pentru anul 2020, un număr de 618.279 fermieri din cei peste 800.000 de fermieri, reprezentând un procent de 74% din numărul total al beneficiarilor. Suma totală autorizată la plată este de 958.294.278,33 euro, astfel: 729.621.987,43 euro din Fondul European de Garantare Agricolă (FEGA); 190.714.573,34 euro din Fondul European Agricol pentru Dezvoltare Rurală (FEADR); 37.957.717,56 euro cofinanțare de la Bugetul Național (BN1).

Reamintim că, până la 30 noiembrie 2020 se pot face plăți în avans de până la 70% în cazul plăților directe și de până la 85% în cazul sprijinului acordat în cadrul măsurilor de dezvoltare rurală. Cuantumurile plăților, aici: https://www.revistafermierului.ro/din-revista/stiri/item/4700-apia-incepe-plata-avansului-de-70.html

Plățile se efectuează la cursurile de schimb valutar stabilite de către Banca Centrală Europeană, astfel: 4,8725 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 30 septembrie 2020, pentru plățile finanțate din FEGA și 4,7830 lei pentru un euro, stabilit de către Banca Centrală Europeană în data de 31 decembrie 2019, pentru plățile finanțate din FEADR.

În Tulcea, aproape 70% din fermieri au fost autorizați la plata avansului

De la startul campaniei de plăți în avans (16 octombrie a.c.) până în prezent, Centrul Județean APIA Tulcea a autorizat la plată suma de 36.489.318,51 lei din fondurile implementate de agenție, FEGA și FEADR, cofinanțare Buget Național, pentru un număr de 6.507 fermieri, din totalul de 9.323 de solicitări depuse. „Procentul rezultat prin raportarea cererilor autorizate la plata avansului la cererile depuse pe raza județului Tulcea este de 69,80%”, a punctat directorul general APIA, Adrian Pintea, aflat azi – 28 octombrie 2020, alături de ministrul Agriculturii Adrian Oros, în județul Tulcea, unde a avut loc și o întâlnire cu agricultorii tulceni.

Publicat în Știri

Marius Zărnescu este șeful de fermă de la Agromec Vlad Țepeș, din județul Călărași, fiind pentru câteva momente și gazda noastră. Am vizitat această fermă pentru că am aflat aici un mod de irigare modern, puțin folosit în cultura mare, mai mult în zona horticolă. Este vorba de irigarea prin picurare a unei suprafețe de aproape 150 de hectare cu porumb.

Poate că într-un an cu precipitații normale, efortul financiar pe care îl presupune o tehnologie de irigare prin picurare nu s-ar justifica, ne-o spune chiar interlocutorul nostru: „Acum doi ani, aici, la porumb, am făcut o medie de 16.000 și ceva la hectar, și lângă, în aceeași zonă, la neirigat, am făcut 15 tone. În aceeași zonă. Deci o diferență prea mică pentru o cheltuială atât de mare. Dar a plouat. Vreau să spun că atunci nici n-am irigat cum am irigat anul ăsta, făceam pauze. Anul ăsta s-a irigat continuu, s-a asigurat o medie de 6 litri pe metru pătrat zilnic. Aici cultivăm și o suprafață de zece hectare de test de la Monsanto pentru hibrizii de porumb pe care vor să-i aducă în România, sunt aproape o mie și ceva de hibrizi, și vă dați seama că nu ne-ar fi ales, dacă nu le convenea.”

Avantajul pe care îl oferă acest tip de irigare este dat și de faptul că fertilizarea se face pe aceeași cale, odată cu irigarea. „În afară de ce dăm la pregătirea patului germinativ, totul se face numai prin fertirigare, totul se face numai prin analiză pe frunză, ce are nevoie să-i dăm”, arată fermierul călărășean.

Atunci când s-au gândit să utilizeze o astfel de tehnologie, au socotit că vor putea să ajungă la producții similare cu cele din America, douăzeci și ceva de tone la hectar. „Noi nu avem clima pe care o au americanii, ziua la noi e mult mai scurtă decât la americani, fotosinteza nu se face ca în America pe o perioadă mai lungă și asta duce la diminuarea producției față de a lor”,  justifică Marius Zărnescu, într-un fel, faptul că încă nu s-a reușit o asemenea performanță.

Avantaje incontestabile, care justifică investiția

În privința costurilor, fermierul ne-a mărturisit că investiția inițială a fost de 500.000 de euro, adică puțuri, pompe, generatoare, driper (furtunul cu picurare, care este peste 190 de euro pe hectar), benzi la capete și altele, la care se adaugă cheltuielile continue, motorină, componentele care se mai deteriorează, întreținerea lor și așa mai departe.

Sistemul nu pare complicat atunci când îl zici din vorbe: „Propriu-zis, apa pleacă din fântână, este extrasă cu o pompă care împinge apa până la următoarea pompă, care o împinge spre lanul de porumb. Ea se distribuie pe o coloană principală de furtun, din care pleacă la noi, pe fiecare solă, cinci coloane secundare care irigă între 8 și 10 hectare, fiecare coloană. Se face o trecere în fiecare zi de câte 5-6 ore pe fiecare coloană, ca în 24 de ore totul să fie udat. Iar pentru a recolta, întâi se vor scoate coloanele de pe capăt, se strâng, se strâng vanele și totul, pe urmă se recoltează, apoi avem o mașină cu care scoatem driperele”.

Un alt avantaj pe care îl are ferma Agromec Vlad Țepeș este cultura a doua. „Sincer să spun, ăsta nu e un an în care să faci cultura a doua. Anul trecut, am făcut pe cealaltă solă cultura a doua, am făcut orz, am recoltat orzul, în urma orzului am semănat porumb, dar porumbul l-am recoltat undeva în februarie, pentru că aici sunt grupe de maturitate mai mici, anul trecut am semănat cu grupe de maturitate mai mare, producția a fost puțin mai mare...” Dar și faptul că rezerva de apă din sol rămâne bună. „Irigându-se aici, rezerva în sol a fost mult mai bună, de aia am făcut și puțină mazăre, de aia facem și porumb, că aici întotdeauna s-a menținut rezerva de apă în sol. Ăsta e marele avantaj”. În schimb, în zona unde nu s-a irigat, necesarul de apă din sol este foarte mare. „Vorbeam cu cineva, o doamnă inginer, care-mi spunea că la ora asta un 700 de litri la hectar ne-ar aduce și pe noi undeva la o limită superioară, dar nu la o capacitate de câmp, adică să poți să faci o producție totală. Suntem rău... acum vă spun, ieri a plouat la 5 km de aici – la noi, niciun pic.” Din păcate, asta este situația și în multe zone se întâmplă la fel. Ploile, mai ales vara, nu sunt pe arii mari, ci vin punctual pe mici suprafețe.

În rest, dezastru

Și pentru că am ajuns aici, la capitolul neirigat, trebuie să spunem că ferma despre care am vorbit nu are doar această suprafață de 148 de hectare irigate astfel, prin picurare, ci și alte suprafețe care au suferit precum în foarte multe locuri din țară. Cam zero pe toată linia. Iată cum descrie Marius Zărnescu efortul „încununat” de eșec. „Anul acesta agricol a început din toamna lui 2019. Vreau să vă spun că tot ce aveam culturi de toamnă înființate, grâu și orz, pentru că rapiță nu am avut condiții de a semăna în toamna lui 2019, arătau extraordinar de bine. Am făcut deja primul tratament de boli și dăunători la grâu și orz deja din toamnă, am făcut erbicidatul din toamnă la toată suprafața de grâu și orz pe care am avut-o, deci premisele erau foarte bune. Chiar dacă noi veneam după un an în care seceta deja își făcuse prezența, în toamnă anul agricol a început chiar foarte bine. Culturile la noi arătau extraordinar. Noi am avut și mazăre de toamnă. La ieșirea din iarnă, plantele arătau extraordinar de bine. După ce am aprovizionat plantele cu îngrășăminte chimice, am făcut fertilizare, am avut două geruri care au dus la diminuarea atât de mult a fraților, încât inclusiv plantele-mamă au dispărut. Am fost nevoiți ca toată suprafața pe care o aveam de grâu și de orz s-o întoarcem și să semănăm porumb direct în miriște – de fapt, în cultură, că propriu-zis nu era miriște. Și am semănat 1.200 de hectare de porumb în miriște. Am avut noroc că pe unele suprafețe am avut ploi, între 5 litri și 60 de litri, răsărirea a fost cât de cât uniformă peste tot. Am avut un atac atât de masiv de afide, de cicade, de a trebuit să aplicăm două tratamente cu insecticid, unul sistemic, unul de contact. Am făcut, eu zic, tot ce era omenește posibil pentru a fi bine, dar, din păcate, seceta a continuat, porumbul e calamitat, absolut nimic. Dacă porumbul pe care l-am semănat în ogor propriu... nu știu dacă vom face 100 kg la hectar.”

Toate aceste operațiuni au necesitat investiții: „Am avut cheltuială, nu mai știu exact, dar oricum la grâu și la orz am depășit 3.000 de lei pe hectar, până la data în care am întors cultura. Gândiți-vă că fiind dezvoltate plantele am făcut tratamente din toamnă, am făcut un tratament de boli și de dăunători în primăvară, pentru că erau căldurile în februarie și apăruseră iarăși toate insectele, și a trebuit să facem tratament...” Iar despăgubirea pe care o primesc acești fermieri este de circa 900 de lei pe hectar. Probabil, cei care, din principiu, nu investesc prea mult sunt, cât de cât, mulțumiți, dar nu cred că trebuie să încurajăm o astfel de abordare. Toți cei interesați trebuie să participe și să-i ajute pe fermieri să meargă mai departe. Nu doar statul, ci și băncile care le-au acordat credite, și cei care le furnizează inputuri ar trebui să îi înțeleagă pentru că sunt parte a aceleiași afaceri. „Unele dintre bănci ne-au înțeles, unii dintre furnizorii de inputuri ne-au înțeles, alții nu ne-au înțeles, dar nici noi nu-i vom mai înțelege că ne-o veni și nouă rândul, că așa se întâmplă în viață: cu ce mână-mi dai, îți dau și eu la fel. Asta e. Gândiți-vă că noi, agricultorii, în general ne achiziționăm tot ce înseamnă produse fitosanitare cam din toamnă. Și sunt produse o groază pe care nu le-am folosit, din cauză că nu am avut unde. Și toate sunt pe stoc. Și toate-s la plată acum. Unii au înțeles, unii au prelungit, am pierdut discounturi, ne-am dus pe anul viitor. Gândiți-vă că urmează încă un an în care noi va trebui să înființăm culturi, să le ținem curate, să facem producții.” Producții care să poată să acopere și paguba acestui an de care nu vrem să ne amintim.

Articol publicat în Revista Fermierului, ediția print - octombrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Cultura mare
Joi, 15 Octombrie 2020 15:42

APIA începe plata avansului de 70%

De mâine, 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) începe plata avansului de 70%, respectiv 85%, în cadrul schemelor de plăţi directe și măsurilor de dezvoltare rurală legate de suprafață și de animale, pentru anul 2020.

Este vorba de: Schema de plată unică pe suprafață (SAPS); Plata redistributivă; Plata pentru înverzire; Plata pentru tinerii fermieri, precum și Sprijinul cuplat în sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Reamintim că, prin HG nr. 819/2020, s-au stabilit cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal. Astfel:

  • Schema de plată unică pe suprafaţă - 98,7381 euro/ha (total schemă: 974.939.000 euro);

  • Plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 48,1053 euro/ha (total schemă: 104.163.000);

  • Plata pentru înverzire - 57,8245 euro/ha (total schemă: 570.959.000 euro);

  • Plata pentru tinerii fermieri - 36,6119 euro/ha (total schemă: 20.547.000 euro).

De asemenea, plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este de 71.300.000 euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro cap ovină/caprină.

De aceste forme de sprijin beneficiază peste 800.000 de fermieri.

Nivelul plăților în avans este de până la 70% în cazul plăților directe, iar plățile se fac în lei, utilizând cel mai recent curs de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană anterior datei de 1 octombrie 2020, respectiv 4,8725 lei pentru 1 euro.

În cazul sprijinului acordat în cadrul dezvoltării rurale, nivelul avansului este de până la 85%, la cursul de schimb stabilit de Banca Centrală Europeană la data de 31 decembrie 2019, respectiv 4,7830 lei pentru 1 euro.

Publicat în Știri

Ștefan Gheorghiță, fermierul brăilean care striga din prima lună a anului că e secetă și nu l-a auzit nimeni o vreme, a primit, chiar de la președintele PRO AGRO, Ionel Arion, invitația de a colabora cu federația. S-a întâmplat în direct la postul AGRO TV, aseară – 12 octombrie 2020. Dr. ing. Ștefan Gheorghiță are rubrica „Gânduri de fermier” în Revista Fermierului – ediția print și aici, pe site-ul publicației noastre.

„Îi mulțumesc președintelui PRO AGRO pentru invitația de a colabora cu federația și de a ajuta cu experiența mea, atâta câtă este, la formularea unor poziții legate de Planul Național Strategic (PNS) și la formularea unor opinii aferente negocierilor din cadrul unora din grupurile de dialog civil. Spun unora din grupuri, fiindcă nu mă pricep la toate și nici nu aș face față la câte sunt. Această participare, așa cum a zis și domnia sa, este voluntară și neafiliată, deoarece voi rămâne membru doar al Asociației Producătorilor Agricoli (APA) Brăila atâta timp cât organizația va exista sau colegii mă vor suporta. În cazul în care colegii vor decide la un anumit moment să facă o mișcare de afiliere sau dezafiliere de la o organizație sau alta, atunci eu merg cu colegii mei, după ce vom adopta această decizie în forurile noastre de conducere. Nu voi ocupa niciun loc în niciun grup de dialog civil, nici de aici, nici de la Bruxelles, nici de la COPA-COGECA, ci voi participa doar la modul de formulare a opiniilor care vor fi susținute acolo de cei desemnați, care merg cu un mandat (sau așa se afirmă că vor merge) pe care să îl reprezinte. Mă voi ocupa doar de formularea de opinii, sugestii, păreri și materiale care să stea la baza unor dezbateri și aprobări sau nu ale celor care formează PRO AGRO și care, dacă vor considera că sunt bune acele materiale, le vor susține, dacă nu - le vor arunca la gunoi. Poate vor exista situații în care în luările mele de poziție ceea ce voi spune va fi poate și o poziție asumată și de PRO AGRO, și voi menționa întotdeauna acest lucru, dar pot fi și situații în care opiniile mele vor fi diferite de cele ale PRO AGRO și, la fel, voi menționa acest lucru. În mod cert, ca și până acum, voi spune ce gândesc, cu argumente, câte voi fi în stare să aduc și dispus oricând pentru un dialog bazat pe argumente și nu pe dorințe și impunere. Mereu am arătat deschidere și disponibilitate de a colabora cu oricine (organizații, partide, autorități) care dorește în mod onest acest lucru și pe subiecte unde pot ajuta cu ceva. Acest lucru îl spun și pe această cale, că toți cei care doresc să audă și opinia mea pot fără nicio rezervă, cu condiția să mă pricep la acel subiect. Dar, cu siguranță, mereu voi susține ce cred și nu ce vor vrea unii să audă”, a transmis Ștefan Gheorghiță, punctând că APA Brăila, asociație din care face parte, este deschisă să colaboreze cu oricine are intenții în a susține o agendă a fermierului așa cum o văd membrii asociației brăilene.

La ora actuală, APA Brăila are zece priorități, care nu sunt doar ale fermierilor din asociație, ci ale întregii agriculturi românești:

  1. Legea arendei;

  2. Pol de asigurări agricole după modelul AGROSEGURO Spania;

  3. Reglementarea surselor de apă care pot fi folosite pentru irigații;

  4. Reglementarea legislativă a modului de constatare a tuturor calamităților din agricultură și eligibilitatea cheltuielilor în contabilitate;

  5. Reglementarea pentru viitor a invocării stării de forță majoră, în sensul clarificării termenului și modului de invocare.

  6. Reglementarea obligativității studiilor de specialitate sau ale consultanților agricoli ai celor care exploatează ferme comerciale peste o anumită dimensiune;

  7. Subvenționarea dobânzilor pentru achizițiile de terenuri agricole pe termen lung și a investițiilor de mare valoare în procesare, spații protejate, reproducție în zootehnie;

  8. Programe de dezvoltare a energiei regenerabile ca surse de venit alternativ pentru fermele agricole - panouri solare, biogaz, eoliene;

  9. Stimularea dezvoltării culturilor leguminoase;

  10. Reglementarea stimulării forței de muncă din agricultură prin eliminarea sau reducerea taxelor și a impozitelor.

Publicat în Eveniment

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) informează că rambursează creditele reportate beneficiarilor finali care au făcut obiectul disciplinei financiare în cursul exercițiului financiar precedent, în conformitate cu articolul 169 alin.(3) din Regulamentul (EU, Euratom) nr. 966/2012.

Astfel, pentru România a fost aprobat Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, prin care s-a stabilit suma corespunzătoare creditelor care vor fi reportate din exercițiul financiar 2019, respectiv 18.270.128 euro. Acest plafon generează o plată suplimentară numai către beneficiarii finali care au făcut obiectul, în cursul exercițiului financiar anterior, al unei ajustări a plăților directe.

În conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) 1306/2013 și Regulamentului (UE) 966/2012, gestiunea și execuția rambursării disciplinei financiare către beneficiarii finali trebuie să respecte criteriul egalității de tratament și trebuie să rămână proporțională cu cuantumul ajustării disciplinei financiare. „Conform articolului 2 din Regulamentul de punere în aplicare (UE) 2019/1953 al Comisiei din 25 noiembrie 2019 privind rambursarea, în conformitate cu articolul 26 alineatul (5) din Regulamentul (UE) nr. 1306/2013 al Parlamentului European și al Consiliului, a creditelor reportate din exercițiul financiar 2019, cheltuielile efectuate de statele membre în legătură cu rambursarea creditelor reportate sunt eligibile pentru finanțare din partea Uniunii doar dacă sumele în cauză au fost plătite beneficiarilor înainte de 16 octombrie 2020”, precizează informarea APIA.

Au fost identificate 94.515 dosare eligible pentru rambursarea creditelor reportate din exercițiul financiar 2019. În urma aplicării coeficientului ratei de rambursare, în mod proporțional tuturor dosarelor eligibile, au fost stabilite sumele cuvenite și transferate în modulul financiar-contabil APIA, în vederea efectuării plăților către beneficiari, în limita plafonului stabilit de 18.270.128 de euro. Plățile se fac în lei, utilizând cursul de schimb valutar de 4,7496 lei/euro, valoare stabilită de Banca Centrală Europeană la data de 30 septembrie 2019.

Publicat în Comunicate

11 organizații europene ale fermierilor, printre care și Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă, au semnat o poziție comună prin care cer decidenților europeni păstrarea caracterului voluntar al plafonării plăților directe pentru fiecare stat membru, în conformitate cu analiza generală efectuată în cadrul planurilor strategice naționale. Acest demers vine în contextul în care atât Politica Agricolă Comună, cât și CFM (Cadrul Financiar Multianual) sunt acum discutate în Parlamentul European, împreună cu planul de redresare din criza COVID-19.

Conform celor 11 asociații din centrul și estul Uniunii Europene, propunerea de plafonare obligatorie și degresivitate a plăților directe este discriminatorie pentru mai multe state membre, ferme și întreprinderi agricole, care sunt responsabile pentru o pondere semnificativă a producției agroalimentare și a terenurilor cultivate din Uniunea Europeană și care au fost angajate activ în abordarea problemelor climatice și de mediu.

Limitarea sau reducerea plăților directe va duce în multe părți ale UE la industrializarea agriculturii, la produse de o mai slabă calitate, o îngrijire mai proastă a mediului și prețuri mai mari la alimente, deoarece:

  • Penalizează fermierii care au investit și dezvoltat ferme conform obiectivelor actuale ale politicii UE;

  • Amenință competitivitatea UE în sectorul agroalimentar față de țările terțe;

  • Va limita dezvoltarea și investițiile în sectorul agroalimentar, care au un impact pozitiv asupra obiectivelor de mediu și climă;

  • Va duce la fragmentarea fermelor, cu efecte dăunătoare asupra forței de muncă și asupra mediului, întrucât micii fermieri sunt scutiți de măsurile de control și de eco-condiționalitate;

  • În unele state membre, sprijinul redistributiv de venit va duce la creșterea inutilă a prețurilor arendei, penalizând toți fermierii.

„Ideea plafonării reprezintă o măsură cu efecte asimetrice asupra statelor membre și regiunilor Uniunii și, prin urmare, împotriva principiilor declarate ale actualei reforme PAC. Este nevoie de garantarea accesului egal la finanțare pentru toate tipurile de ferme. PAC trebuie să rămână o politică puternică, comună, finanțată în mod adecvat și capabilă să răspundă necesității de securitate alimentară, precum și la așteptările și cerințele de protecție a mediului și de adaptare la schimbările climatice”, arată Florian Ciolacu, director executiv al Clubului Fermierilor Români.

Consorțiul de asociații europene din domeniul agricol susține că: „În aceste vremuri extrem de fragile și incerte, este esențial să dăm fermierilor noștri o viziune clară și durabilă și să le oferim sprijin, claritate, predictibilitatea investițiilor și recunoaștere societală. Trebuie să ne protejăm fermierii și trebuie să recunoaștem contribuția lor extraordinară la reziliența lanțului agroalimentar european în aceste momente dificile”.

În contextul în care discuțiile privind PAC post-2020 se apropie de final, documentul de poziție reprezintă un instrument strategic în influențarea deciziilor politice de la Bruxelles și în echilibrarea discuțiilor asupra viitorului agriculturii.

Cele 11 organizații europene ale fermierilor care semnează documentul sunt implicate activ în comunicarea cu europarlamentarii din țările lor, pentru a susține această poziție comună care este în interesul fermierilor. Semnatarii documentului sunt: Clubul Fermierilor Români pentru Agricultură Performantă; Camera Agrară a Republicii Cehe; Asociația Agricolă a Republicii Cehe; Camera Agricolă și Alimentară Slovacă; Inițiativa de Afaceri Agricole și Alimentare; Confagricoltura - Italia; Consiliul Agricol Danez; Asociația Națională a Producătorilor de Cereale - Bulgaria; Camera de Agricultură și Comerț - Estonia; „Parlamentul Fermierilor” Letoni; Asociația Lituaniană a Companiilor Agricole.

Publicat în Eveniment

Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA) precizează că beneficiari eligibili ai Măsurii 21 – Sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19 sunt fermierii activi, conform definiției din art. 9 al Regulamentului (UE) nr. 1307/2013, respectiv legislației naționale, crescători de animale din speciile bovine, ovine/caprine, și/sau fermieri din sectorul vegetal, respectiv cei din sectorul de legume-fructe și cartofi, înscriși în evidența APIA cu cod unic de identificare, care au depus Cerere unică de plată în anul 2020 și care respectă criteriile de eligibilitate specifice schemei de sprijin temporar cu caracter excepțional acordat fermierilor și IMM-urilor care au fost afectați în mod deosebit de criza COVID-19.

Fermierii activi sunt:

  • Beneficiarii care au îndeplinit calitatea de fermier activ și au încasat plăți directe conform dovezilor verificabile aferente Cererii unice de plată din Campania 2019;

  • Beneficiarii care au solicitat plăți directe pentru prima dată în anul 2020 și îndeplinesc prevederile OMADR nr. 619/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Articolul 9 privind „Fermierul activ” din Regulamentul (UE) nr. 1307 și legislația națională menționează și impun verificări pentru respectarea condiției de fermier activ doar pentru plați directe: „Fermierul care în anul anterior de plată ar fi avut dreptul la plăți directe, calculate potrivit prevederilor art. 12 din Regulamentul delegat (UE) nr. 639/2014 al Comisiei din 11 martie 2014 de completare a Regulamentului (UE) nr. 1.307/2013 al Parlamentului European și al Consiliului de stabilire a unor norme privind plățile directe acordate fermierilor prin scheme de sprijin în cadrul politicii agricole comune și de modificare a anexei X la regulamentul menționat, denumit în continuare Regulamentul nr. 639/2014, plăți care nu ar fi depășit cuantumul de 5.000 euro, și care desfășoară cel puțin o activitate agricolă minimă în cadrul exploatației sale, definită potrivit prevederilor art. 2 alin. (2) lit. c), d) și e), este fermier activ și poate beneficia de plăți directe”.

În concluzie, un fermier doar cu ANT (Ajutor Național Tranzitoriu) nu se supune verificărilor specifice pentru „fermierul activ”, dar obligatoriu trebuie să desfășoare activitate agricolă pentru a putea beneficia de ajutoarele excepționale acordate fermierilor afectați de criza COVID-19.

Publicat în Știri

Guvernul a adoptat HG nr. 819/2020 privind stabilirea pentru anul 2020 a cuantumului per hectar al plăţii unice pe suprafaţă, al plăţii redistributive şi a intervalelor de suprafaţă pentru care se acordă aceasta, al plăţii pentru practici agricole benefice pentru climă şi mediu, al plăţii pentru tinerii fermieri și a plafonului aferent schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine.

Astfel, cuantumurile pentru plățile directe în sectorul vegetal sunt:

  • Schema de plată unică pe suprafaţă - 98,7381 euro/ha (total schemă: 974.939.000 euro);

  • Plata redistributivă pentru intervalele între 1 ha și 5 ha, inclusiv - 5 euro/ha și peste 5 ha şi până la 30 ha, inclusiv - 48,1053 euro/ha (total schemă: 104.163.000);

  • Plata pentru înverzire - 57,8245 euro/ha (total schemă: 570.959.000 euro);

  • Plata pentru tinerii fermieri - 36,6119 euro/ha (total schemă: 20.547.000 euro).

De asemenea, plafonul aferent plății directe pentru schema de sprijin cuplat pentru speciile ovine/caprine este de 71.300.000 euro. Cuantumurile unitare se calculează de către APIA, prin raportarea plafoanelor la efectivul de animale eligibile, după caz. Cuantumul estimat este de 17,9 euro cap ovină/caprină.

De aceste forme de sprijin vor beneficia peste 800.000 de fermieri.

Începând cu 16 octombrie 2020, Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) poate acorda plăţi în avans în cadrul schemelor de plăţi directe din sectorul vegetal și zootehnic în proporție de maximum 70%. „Avansul poate fi achitat după finalizarea controalelor administrative, cu condiția să nu fie periclitată buna gestiune financiară și îndeplinirea cerinței referitoare la un nivel de asigurare suficient”, precizează un comunicat APIA.

Sumele necesare pentru aplicarea plăților directe în sectorul vegetal și a schemei de sprijin cuplat pentru măsura din sectorul zootehnic, speciile ovine și caprine, ca forme de sprijin financiar aferente Fondului European de Garantare Agricolă, se asigură din bugetul aprobat Ministerului Agriculturii pentru anii 2020 și 2021.

Publicat în Știri
Miercuri, 16 Septembrie 2020 12:03

LAPAR, sub „blestemul” foștilor președinți

La sfârșitul anului 2011, apărea știrea că președintele  de atunci al Ligii Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România – LAPAR, domnul Nicolae Sitaru, demisiona din funcția deținută, ca răspuns la acuzațiile formulate de o serie de colegi de organizație privind modul de reprezentare a organizației în raport cu autoritățile de la aceea dată, motivul principal declarat fiind nivelul redus al subvenției acordat de către Ministerul Agriculturii. Poate or fi fost și alte discuții sau reproșuri reciproce, dar nu am detalii care să susțină o astfel de afirmație. După discuțiile purtate, domnul Sitaru a decis să facă un pas în spate și și-a înaintat demisia din funcția deținută, de președinte al LAPAR. Poate prea ușor, poate ar fi trebuit să lupte, poate ar fi trebuit să facă altfel, greu de spus, iar domnia sa și cei implicați știu cel mai bine.

Cert este că domnul Sitaru nu a blocat cu nimic tranziția spre o nouă formulă de conducere și în Consiliul Director lărgit care s-a reunit atunci s-a luat decizia de a-l numi în funcția de președinte interimar pe domnul Laurențiu Baciu, fermier din Bacău, care și-a dat acceptul pentru a se înhăma la această treabă, lăsând să se înțeleagă că lucrurile se vor schimba și că toate se vor îndrepta în favoarea fermierilor. Tot domnia sa avea să fie candidatul unic la Congresul convocat în 2012 și unde a fost ales în funcția de președinte fără a avea emoții în privința votului, iar ca formula să fie aproape perfectă, deoarece perfect este doar Dumnezeu, domnul Sitaru era ales membru în Consiliul Director, iar apoi la alegerile din 2016, domnul Laurențiu Baciu obținea un al doilea mandat, iar domnul Sitaru era ales vicepreședinte.

A urmat o ,,domnie tumultuoasă” de șapte ani și ceva sub conducerea fermă, poate ,,feroce” cum se exprima prin 2015 un ziarist, a domnului Laurențiu Baciu, dar a venit în 2019 un sfârșit la fel de agitat și tragic, finalizat cu o acuzație de delapidare, cu reținere pentru 24 de ore, urmată de punerea sub control judiciar de 60 de zile a președintelui de atunci. Această situație a dus la autosuspendarea președintelui Baciu și numirea unui președinte interimar, în persoana domnului Gheorghe Albu, iar în februarie 2020 a urmat organizarea unui congres, de unde a rezultat o conducere contestată până astăzi de o parte din asociațiile membre ale LAPAR. Astfel avem în prezent o organizație, poate cu notorietatea cea mai mare (nu neapărat cea mai bună), numită LAPAR, blocată deocamdată legal în propriile acțiuni sau inacțiuni, după caz. Spun asta deoarece pe 14 august 2020, o primă instanță a decis respingerea cererii de înscriere a noilor organe de conducere ale Ligii rezultate în urma congresului din februarie 2020, în registrul specific al Judecătoriei Sectorului 1 (decizia nu este definitivă, fiind cu drept de apel), ceea ce înseamnă că actuala conducere în acest moment nu este opozabilă terților – adică altor organizații, instituții, autorități.

De ce am considerat că este nevoie de acest articol? Mai ales datorită faptului că cei implicați în această organizație ar fi bine să reflecteze la problemele trecutului și la modul cum astăzi ele influențează prezentul, și cum poate o analiză a celor responsabili din această organizație să ducă la găsirea unor soluții, dar nu doar pentru unii, ci pentru toți membrii care au simțit nevoia de a intra în această organizație și care au simțit nevoia de reprezentare și să aibă unde să meargă să-și spună necazurile și nevoile.

Știu că voi fi acuzat de multe, dar acest material, pentru cine va dori să îl citească la rece, se dorește o analiză jurnalistică și nu opinia unui membru, iar LAPAR este cu certitudine un subiect pentru presa agricolă și nu numai, așa cum sunt toate organizațiile profesionale și care își doresc statutul de asociație publică. Ca principiu, dacă sunt asociații care nu doresc să fie analizate și supuse criticii publice, atunci să acționeze discret, precum lojile masonice sau alte organizații similare și nu mai există nicio problemă.

Revenind la ,,o scurtă istorie” a LAPAR în perioada domnului Baciu, aceasta a fost caracterizată, după opinia mea, de o puternică activitate mediatică, unde prezența în mass-media, la fel de fel de reuniuni și întâlniri, discuții cu autoritățile, era efervescentă, dar chiar dacă supăr, doar atât, efervescentă, fiindcă din păcate și LAPAR, și alte organizații profesionale înțeleg să stea doar în imaginea ,,liderului providențial”, dar pe care până în prezent eu nu l-am văzut sau identificat.

Tonul organizației prin vocea președintelui său era destul de agresiv, dar, din păcate, în anumite momente, cu elemente de agresivitate ,,animalică”, care personal nu cred că au făcut bine, deoarece jignirile nu sunt ușor digerate de nimeni. Amintesc aici replicile președintelui Baciu cu domnul Viorel Matei sau apoi cu fermierul Arnaud Perrein sau cu domnii Sitaru și Cornel Stroescu. Nu mă pronunț asupra faptului cine a avut dreptate sau nu, deoarece informațiile găsite sunt puține și uneori neconcludente, dar în mod cert tonul nu a fost cel mai academic, asta, ca să fiu elegant, iar dreptul la opinie nici în glumă nu trebuie sancționat, dacă dorești a avea o activitate vie în cadrul organizației, în condițiile în care aici activitatea se bazează pe voluntariat, nu pe salariu.

În perioada anilor 2012-2019, LAPAR, prin vocea președintelui său, domnul Laurențiu Baciu, a atins multe dintre problemele cronice ale agriculturii, cum era vânzarea terenurilor fără minim de control, valoarea și plata subvențiilor, comasarea terenurilor, modul de organizare a exploatațiilor agricole, folosirea și dezvoltarea irigațiilor, organizarea camerelor agricole sau a fondurilor mutuale pentru asigurări, dar structura legislativă adoptată de parlament sau guvern a fost subțire și de multe ori ineficientă, iar în alte cazuri (prea multe) nu s-a reușit nimic din acest punct de vedere.

Imaginea LAPAR a crescut și pe plan internațional, unde a avut și o conectare europeană, prin adeziunea la ELO, a doua organizație europeană ca mărime și importanță, dar și această afiliere a fost urmată de discuții și scandaluri privitoare la mărimea și plata cotizațiilor, care au rămas nerezolvate până astăzi.

Cred și se poate afirma că mediatizarea realizată în perioada 2012-2018 a fost fără precedent în istoria LAPAR și poate dacă se privește în lumina unor victorii punctuale, se poate considera că a fost o activitate reușită a organizației, dacă ne referim la obținerea accizei pentru motorină, despăgubiri pentru fermieri în 2016, plățile subvențiilor etc. Dar în realitate avem o activitate pozitivă sau avem doar impresia datorată unei iluzii poleite?

Domnul Laurențiu Baciu, ca mulți alți lideri de organizații, a greșit, în opinia mea (dar nu am pretenția de a deține adevărul absolut), dorind să dezvolte LAPAR spre cât mai multe activități din agricultură, cu speranța că numărul membrilor va crea și crește forța organizației, lucru care până la un punct poate să fie corect, dar cu condiția să aduci membri care au aceleași nevoi, dorințe și idealuri, nu membri din domenii conexe sau complementare cu al tău. În plus, acei membri noi trebuie să fie dispuși să pună umărul sau, mai bine zis, buzunarul, pentru a susține o activitate eficientă a organizației, dar, pe de altă parte, și acești membri doresc o reprezentare pe măsură, astfel ajungând la zicala ,,ce-a fost mai întâi, oul sau găina?”.

Din păcate, LAPAR în acea perioadă nu a avut decât o voce, asta poate fiindcă domnul Baciu a luat fața celorlalți colegi sau poate fiindcă ceilalți nu au dorit să se lege la cap cu o activitate care în mod cert înseamnă sacrificare de timp personal și neglijarea propriilor afaceri sau ale familiei, lucru care nu este pe placul tuturor. Cert este că și atunci, și acum, lucru care este cam general valabil în organizațiile profesionale, se consideră că doar președintele are ,,obligația de a face”, iar ceilalți au doar ,,dreptul de a culege”, iar când este cazul, devin acuzatorii celui care trebuie să fie vinovatul de serviciu, adică președintele, oricum l-ar chema.

Spun asta deoarece și în cazul domnului Sitaru, și al domnului Baciu, singurii care au plătit au fost domniile lor (nu spun că pe drept sau nu), dar restul vicepreședinților și membri ai consiliilor directoare nu au fost vinovate de nimic? Nu poți să spui chiar fără a avea o minimă conștiință că domnul Sitaru era singurul vinovat, în condițiile în care erau 17 membri în consiliul director și care cu ce contribuiseră? Oare, ca și acum, în organizațiile profesionale, mulți își doresc aceste funcții doar de a nu sta la ,,rând ” la fel de fel de autorități locale și județene, iar după caz chiar cu intrări la minister, guvern sau parlament?

Stau și mă întreb, dacă ne referim la cazul Laurențiu Baciu, așa cum este prezentat de organele judiciare și de presă, în perioada 2012-2019 este acuzat că ar fi delapidat o sumă de circa 700.000 lei. Sincer, nici nu mă interesează pentru ce și nici nu este treaba mea să mă pronunț legat de vinovăția penală a domniei sale, dar îmi permit să-mi pun câteva întrebări legate de MORALITATEA celor implicați și legați de acest caz, cum ar fi:

  • Să presupunem că acești bani au fost delapidați, cum se afirmă de Parchet, dar timp de 7 ani cenzorul care verifica și certifica bilanțurile ce a făcut? Consiliul Director care avea sarcina să verifice aceste bilanțuri nu are nicio răspundere, morală, fiindcă doar la asta mă refer eu?

  • A făcut cineva o plângere penală și/sau civilă din partea LAPAR împotriva fostului președinte Laurențiu Baciu și, dacă da, în ce calitate, dacă instanța a respins acum cererea de înscriere a noii conduceri și a noului președinte în persoana domnului Nicolae Vasile, adică nu pot fi opozabili terților?

  • Dacă organizația nu face plângere că îi lipsesc banii, mai avem caz penal sau civil, având în vedere că vorbim de o asociație de drept privat?

  • Oare cei care au fost nu ar trebui să-și aducă aminte de exemplul domnului Sitaru și să fi făcut la fel, fără a se agăța de funcțiile în care oricum nu au făcut mare lucru?

Ar mai fi și alte întrebări legate de modul de organizare a congresului și de alegere a noii conduceri, dar este bine să așteptăm verdictul instanței și în acest caz, dar personal cred că vor fi surprize și lucruri interesante.

Trebuie să recunoaștem că și președinții pe care i-a avut LAPAR până în prezent au greșit, deoarece au acceptat conducerea unei organizații unde vicepreședinții și membrii consiliului director sunt doar organ de îndrumare și judecată, dar în rest președintele trebuie să rezolve toate problemele. De cele mai multe ori, vicepreședinții sau membrii consiliilor directoare sunt necunoscuți membrilor și publicului specializat, deoarece nu au luări de poziție, nu participă la niciun fel de acțiuni publice, nu sunt structurați pe domenii și specializări, nu scriu sau nu au intervenții TV, carevasăzică lipsesc cu desăvârșire din viața organizației, asta, spre bucuria multor președinți care prin aceasta poate au înțeles că ei sunt ,,il capo di tutti capo”, dar în realitate au fost doar niște pioni de vreme rea. Nu exclud nici ipoteza că unii au înțeles situația, dar nu au mai avut ce face și au ales să facă un pas în spate. Cert este că această organizație, și am percepția de a nu fi singura, nu are conduceri colective, asta, dacă înțelegem că cei care sunt în CD trebuie să își asume și altceva decât a fi chibiț pe margine, dar fără a-și utiliza prerogativele statutare. Mă minunez când văd fel de fel de ocupanți de funcții care își atacă propriii colegi cum că ori nu au făcut irigații ori nu au asigurări, ori nu au basca pe partea stângă, de te minunezi de orizontul limitat al respectivului, iar unii ocupă funcții înalte (doar onoarea mă obligă de a nu face astfel de discuții private publice, dar ele există).

Dacă ne întoarcem în timp și la începutul articolului, pentru o nereușită domnul Sitaru a fost nevoit să facă un pas în spate, dar situația altor nerealizări nu a fost la fel interpretată în cazul domnului Baciu, iar acest lucru s-a datorat doar pentru că prezentarea a fost altfel ambalată din punct de vedere mediatic.

După opinia mea, niciunul dintre cei doi nu a fost atunci liderul unei conduceri colective active și niciunul nu a reușit o organizare „de fier” a federației, care să fie pregătită a răspunde în vremuri grele, cum sunt cele prezente. Foarte grav pentru mine este faptul că niciunul dintre cei doi nu a reușit măcar cristalizarea unui proiect sau a unei strategii pentru sectorul vegetal și care să fi fost activ promovată în mod public.

Ceea ce în aceste zile contează foarte mult este că, din păcate, organizațiile profesionale nu sunt luate în seamă de autoritățile de profil din multe considerente, cum ar fi lipsa de organizare a acestora și imposibilitatea unor reacții care mediatic ar putea pune guvernul în dificultate, lipsa mobilizării membrilor, lipsa comunicatorilor organizației și lipsa activității de lobby pe lângă persoanele de decizie.

Dar ceea ce consider în acest moment, și este o opinie pe care mi-o asum, este că LAPAR are nevoie de o nouă viziune, dar în primul rând de o purificare și o penitență care trebuie acceptată benevol ca să aibă șanse de reușită, iar pentru asta înseamnă dialog și comunicare, aspecte care nu au fost specifice nici domnului Baciu, nici actualei conduceri, din păcate. Deci, ce va fi?

Articol scris de: DR. ING. ȘTEFAN GHEORGHIȚĂ - FERMIER

Publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Gânduri de fermier

Discuția pe care urmează să o citiți am purtat-o la vremea secerișului, la Cenad, în vestul țării, acolo unde l-am găsit ocupat pe inginerul agronom Vasile Târziu. Chiar dacă preocuparea sa actuală este legată preponderent de cultura mare, dialogul nu s-a axat pe această chestiune. Vom vorbi, pe lângă aspecte ce privesc irigațiile și desecările, și despre legumicultură, managementul agricol, marketing,  vânzarea terenurilor, subvenții, Green Deal, asigurări, probleme de personal, destul de multe aspecte ridicate în rândurile care urmează, așa că, lectură plăcută!

„Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivate 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale.”

Reporter: Cam care a fost regimul precipitațiilor în zona dumneavoastră?

Vasile Târziu: În special primăvara am avut probleme, în primele 3 luni, de exemplu pe zona mea, am avut 17 litri în total. În trei luni, faţă de o medie de 58-100 de litri minimum, dar nu faptul că i-am primit; dacă-i primeam, dacă venea o ploaie la 1 mai de 17 litri, schimba tot câmpul. Am primit 17 litri în opt ploi, raportate la 1-2 litri, cea mai mare ploaie a fost de 5 litri, adică foarte puţin. Plantele au rezistat datorită terenului ce-l lucrez, fiind o lăcovişte, un teren mai greu, care reţine apa, deci a păstrat apa. Pe zonele aluvionare lângă Mureş, avem în zona de graniţă terenuri aluvionare care sunt mult mai permeabile şi au pierdut apa.

Regimurile normale, într-un an normal, sunt de 480-500, 550 de litri. Şi venite în fracţii normale, nu venit abundent când nu mai e nevoie, de exemplu acum 3 săptămâni a început să plouă, normal că au avut un efect benefic, în special pentru cerealele de toamnă, care au mai păstrat frunza stindard, au mai avut legături la sistemul radicular, adică o porţie încă avea nevoie de apă şi a fost un bonus, adică a ridicat puţin producţia. Dacă nu veneau acum 3 săptămâni, chit că tardiv au venit, erau clar compromise culturile.

Dar am observat că de vreo 5 ani se simt nişte schimbări la nivel climateric, nu numai la noi, că nu zonal neapărat pe vestul ţării sau raportate pe arealul României, chiar în lume se petrec fenomene atipice, adică nu mai funcţionează clima normal. În zona temperată chiar anotimpurile, din punct de vedere temporal, nu mai respectă perioada. Sunt fenomene care apar brusc, foarte intense, de exemplu ploi în exces cu sute de litri, 100 de litri în decurs de o oră și jumătate, sau secete pe perioade de trei luni, fără ploaie, în momentul în care toate plantele, în special primăvara, au nevoie de foarte multă apă pentru a se dezvolta, pentru a forma fructul, adică produsul final, deci avem parte de foarte multe interacţiuni care ne fac să ne gândim foarte bine la ce facem în viitor.

Reporter: Mă gândesc că, tocmai de aceea, ca să ai apa când îţi trebuie sau când e nevoie pentru cultură, trebuie să ai parte de sistem de irigaţii. Şi de asta şi apreciam faptul că Clubul Fermierilor Români, din care faceţi parte şi dvs., s-a gândit să realizeze un studiu pe zona aceasta pentru a utiliza canalele de desecare, lângă care suntem şi noi acum, şi pentru irigaţii, nu numai pentru desecare. Cu dublu sens, cum se spune.

Vasile Târziu: Câmpia de vest e o zonă depresionară, mai ales partea spre pusta maghiară, adică Câmpia Panonică, e un teren mai greu şi mai jos. El a fost pus în valoare începând inclusiv din Imperiul Austro-Ungar, prin drenare s-au creat canale – cum e canalul Bega, cum e canalul Aranca, aici în zona noastră, au drenat zona ducând apa în Tisa, în Mureş, în Dunăre chiar. Şi ANIF-ul, ca structură, prin anii ’60-’70  a realizat un sistem de desecare care este extraordinar, el, în mod normal, dacă funcţionează corect, asigură drenajul apei din zonă în condiţii de ploi în exces, fiindcă solul nefiind permeabil, el absoarbe o parte din apă, restul apare în depresiuni în exces şi se pierd culturi. Acum, tot sistemul ăsta nu a mai fost investit în el de 30 de ani.

Reporter: Asta voiam să întreb: de când n-au mai fost curăţate canalele?

Vasile Târziu: Noi am realizat un proiect prin care prin anumite proiecte la nivel european să se aloce bani pe partea de vest, fiindcă partea de vest a fost cumva ocolită. Toate fondurile care au venit s-au dus în sistemele vechi de irigaţii, şi care au fost mai uşor să le pună la punct când infrastructura a fost creată. La noi nu s-au alocat bani, şi dorim să se aloce şi în partea de vest bani, pentru a repune în funcţiune toate sistemele de desecare, că nu sunt ireversibile, că se pot folosi şi pentru a aduce apă în teren pe canalele respective. Trebuie anumite proiecte, inginereşte făcute.

Reporter: Tocmai de aceea am înţeles că aţi avansat ideea şi aţi pus la dispoziţia Ministerului Agriculturii un studiu făcut de USAMV a Banatului din Timișoara, chiar pentru a realiza aceste lucruri.

Vasile Târziu: Da, şi sperăm să se ţină cont de studiul respectiv, care e real, adică e făcut de oameni competenţi, şi să se aloce în viitor o măsură cu fonduri europene, şi prin intermediul structurilor statului, a ANIF-ului şi al fermierilor. Ulterior, ne vom constitui în nişte asociaţii, să întreţinem sistemul şi să-l punem în funcţiune, să funcţioneze la parametri maximi.

Reporter: De altfel, am auzit chiar o veste bună din partea ministrului Agriculturii, a ministerului şi a guvernului, că vor fi investiţi bani nu numai pentru irigaţii, ci şi pentru partea aceasta de desecare şi utilizarea lor şi pentru irigaţii, dacă tot se investeşte şi se reabilitează. Sigur, va trebui făcute şi staţii de pompare pe aceste canale – eu n-am văzut nicio staţie pe aici.

Vasile Târziu: Nu, ele au acţionat gravitaţional, adică colectarea apei se face gravitaţional, așa sunt gândite canalele. Tot aşa se poate invers, ca să pompezi apa. Staţii există, staţiile trebuie renovate şi puse în funcţiune. Sunt staţii – nu le-aţi văzut dvs., dar sunt staţii de pompare, staţii puternice. Avem aici în zonă un canal de desecare, magistrală, în care printr-o anumită staţie se introduce din Mureş apă, pe un areal destul de mare, pe 40.000-50.000 de hectare, şi într-o altă parte scoate în Mureş apa. Adică dacă e nevoie drenează zona, dacă e nevoie de apă se poate introduce.

Reporter: Sau când Mureşul este prea mare, se poate...

Vasile Târziu: Asta, da, în cazuri de inundații, dar mai rar se întâmplă. Mureşul e un râu destul de mare, când se încarcă cu apă o magistrală-canal, nu face faţă. Doar că mai scade puțin, raportat la debit, cred că ajută, e o idee bună şi asta.

Reporter: Pentru că ne aflăm aici şi am şi văzut combinele la treabă, să discutăm şi de producţii, pentru că anul acesta  cred că cine va obţine o medie de 5 tone la grâu poate fi fericit. Aveţi zone calamitate?

Vasile Târziu: Da, avem. Chiar şi aici, în lanul lângă care ne aflăm, partea înnegrită este un grâu care la un moment dat a pierdut legătura, la nivel radicular, cu apa şi el efectiv la momentul ăsta e supercopt. Rahisul e foarte scurt, avem spice vizibile cu un rahis foarte scurt, cu câteva boabe. Boabele alea sunt unele care sunt formate şi sunt încă bune şi toate putregaiurile şi restul au apărut pe el fiindcă el, nemaifiind viu, v-am şi explicat, aşa se manifestă, se înnegreşte. Şi am început de două zile să recoltăm grâul, am intrat în toate solele, le-am cam luat la rând pe cele afectate, undeva la 4-4,4 tone, exact la limita costurilor de producţie, inclusiv dacă vin şi cu costuri adiacente, nu ne acoperim chiar toate costurile la nivel de hectar.

Reporter: Mai ales pentru cei care respectă tehnologia şi își programează să obţină 7-8 tone la hectar și au costuri de producție mai mari.

Vasile Târziu: Da, o medie între 3300 – 3400 de lei la hectar cu tot cu indirecte, adică tot ce înseamnă cheltuieli adiacente în cadrul fermei, raportate la unitatea de suprafaţă. Problema e că vin scadenţele, toţi fermierii au nişte scadenţe la costurile pentru producţiile din toamnă care sunt în perioada lunii iulie, şi sunt foarte mulţi bani. Neavând producţie, neavând ce vinde, de obicei am făcut şi contracte future, contracte făcute din iarnă pe anumite cantităţi, exact în ideea să avem bani să plătim la momentul campaniei. Fiindcă fermele care s-au dezvoltat în ţara românească sunt fermele care au făcut investiţii: au profitat de proiecte sau au profitat de nişte împrumuturi bancare sau leasinguri, tot împrumuturi, credite pentru utilaje. Alea toate se înglobează în cheltuielile pe unitatea de suprafaţă.

Reporter: Şi trebuie plătite imediat după seceriş.

Vasile Târziu: Da, sunt două perioade în care avem plăţi de făcut pentru pesticide, pentru tot ce s-a cumpărat pentru producţia din toamnă plătim în perioada iulie-august, de obicei iulie, şi în toamnă, septembrie-octombrie, sunt cheltuielile pentru culturile de primăvară. Şi ele au o anumită scadenţă. Dacă nu se plăteşte, se pierd discounturile, care sunt destul de însemnate, sau chiar execuţiile la nivel de fermă.

„Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie.” 

Reporter: Când și cum ați început să vă ocupați de agricultură?

Vasile Târziu: În 1993. Eram student, ne-am apucat, eu cu fratele meu, cu familia, de agricultură pe suprafaţă mică. Am început cu 50 de ari, 0,5 hectare, cu legume în câmp, bulboase, în special. În următorul an, am mai luat nişte terenuri, grădini în arendă, undeva la 30 de hectare, ca să avem un asolament, şi în câţiva ani aveam cultivat 80-100 de hectare, de legume în câmp, şi restul cereale. Am muncit foarte mult, toată familia, inclusiv soţiile noastre, noi locuim la un loc, familia noastră în fond e o familie mare.

Reporter: Soţiile, tot în domeniu?

Vasile Târziu: Da, soţia mea a terminat cu mine mecanică agricolă şi fratele meu, inginer agronom, împreună cu soţia, care a terminat tot agronomia. De altfel, ne-am cunoscut în facultăţi.

Reporter: Mă gândesc că acum n-aţi renunţat la „prima iubire”, cum se spune, legumicultura.

Vasile Târziu: Ne-am redus foarte mult, nu-i vorba de profesionalism, e vorba că am vrut să mă exprim de hobby. Eu menţin anumite culturi, în special un soi autohton, un soi de usturoi de Cenad, care e foarte căutat în zonă, până la Timişoara se cunoaşte că are nişte calităţi deosebite faţă de toate soiurile de usturoi, şi eu caut să-i menţin genetica şi cultiv cam 20 de ari, 0,2 hectare, lângă casă, şi noi îl întreţinem. Fiindcă forţa de muncă e o problemă în zonă, foarte mulţi oameni au plecat în Occident, lucrează în Occident, şi atunci lucrăm în regie proprie. Adică, chiar noi ne implicăm în a săpa şi a curăţa usturoiul ăla. Şi îl menţin ca soi, în fiecare an îl selectăm, facem o selecţie riguroasă ca să obţinem din punct de vedere morfologic să avem acelaşi tip violaceu de usturoi, are nişte caracteristici deosebite. Și nu datorită cantităţilor, ci calităţii în special şi conţinutului de substanţe uscate foarte ridicat faţă de celelalte, care necesită depozitări în frig, usturoiul de Cenad până la un an rezistă cu coadă, legat într-un mediu uscat, într-o magazie, şi are o calitate deosebită. De exemplu, referitor la cantitate pentru mujdei – dau exemplu acum – ai nevoie de câţiva căţei, dar are aciditate, are toate elementele înglobate acolo. Nu oxidează...

Reporter: Mă gândesc că au cam dispărut fabricile de legume-fructe de prin zonă şi probabil că şi de asta aţi renunţat. La vremea aia, sigur că se căutau foarte tare legumele şi nici cu desfacerea nu putem să spunem că e atât de bine organizată încât să poţi să ai o siguranţă a faptului că produci ceva şi vei reuşi să scoţi bani. Aşa cum se întâmplă de altfel şi la celelalte...

Vasile Târziu: Dacă ne referim doar la fabricile pentru prelucrarea legumelor, toate fabricile noastre au cam dispărut. Din păcate, nu mai avem fabrici de ulei suficient, nu mai avem fabrici de zahăr, cam totul se importă în ţară, şi e o problemă.

Reporter: S-au concentrat în mâna unor multinaţionale care le-au închis şi au mai lăsat câteva.

Vasile Târziu: Normal nu le-au închis, e impropriu spus le-au închis. Ele s-au închis singure, fiindcă într-o concurenţă cu noi tehnologii şi cu costuri de producţie mai scăzute faţă de cele vechi, care nu s-au retehnologizat, ele trebuiau retehnologizate pentru a fi în top cu ce e în zilele noastre. Se putea face treaba. Din păcate, piaţa de desfacere a legumelor se raportează la marketuri de dimensiuni mari, vând în magazine, şi e mult mai uşor să aduci din import cantităţi mari. Ar trebui toate produsele dintr-un bazin legumicol, depozitate, să apară un depozitar care să ţină în condiţii bune produsele şi să le redistribuie spre magazine; fiindcă pieţele volante au cam dispărut, sunt tot mai restrânse. Şi cantităţi mari nu se pot vinde...

Reporter: Practic, bazinele legumicole cu tradiţie au cam dispărut, au rămas doar...

Vasile Târziu: Noi avem în ţară câteva. Chiar aici în zonă, tomnatic, zona de cernoziomuri, avem încă oameni care ar cultiva, sunt oameni care muncesc. Sunt impedimente din cauza fluctuaţiilor mari de preţ, a lipsei unei pieţe care să aibă o continuitate permanentă, nu cu fluctuaţii, pentru că un ciclu agricol este un ciclu de viaţă. În fond, un ciclu de vegetaţie a grâului e raportat la ciclul de viaţă a unui om, adică doar într-un singur an poţi să faci ceva la el sau poţi să modifici. Dar de obicei nu putem, că nu suntem în industrie, unde poţi pe linia de producţie să modifici ceva. Aici, odată făcut un lucru, dacă l-ai greşit nu mai poţi să-l retractezi, nu mai poţi să modifici. E viaţă şi lucrezi efectiv cu viaţă.

Reporter: Așadar, aţi pornit în ’93, aminteaţi, uşor-uşor, şi aţi ajuns acum la o suprafaţă pe care o exploataţi împreună cu familia şi cu fratele, de...?

Vasile Târziu:  Pe 2.552 de hectare lucrăm, nu ştiu dacă e atât de importantă suprafaţa, important e cum lucrezi şi ce productivitate ai. Suprafeţele poţi să le măreşti, se găseşte încă teren în zonă, fiindcă terenul nu e spectaculos, terenul nu e de o productivitate deosebită, trebuie intervenit şi foarte atent lucrat solul respectiv. Noi avem soluri foarte grele în anumite zone, în anumite momente trebuie să ai o forţă teribilă ca într-o perioadă scurtă să prelucrezi solul respectiv, şi asta înseamnă costuri. Îţi trebuie tractoare de capacitate mare şi implicit costuri ridicate.

Reporter: Am pus întrebarea pentru că aici, în Banat, şi mai ales în judeţul Timiş, sunt foarte mulţi „investitori” străini veniţi, au cumpărat, unii au lucrat terenul, alţii nu l-au lucrat, alţii mai mult au fost pentru a specula preţul, au cumpărat ieftin – vor să vândă scump la un anumit moment, şi tocmai de aceea iată şi Legea vânzării terenurilor a fost modificată de curând, aşteptăm promulgarea de la preşedinţie. Cum vedeţi modificările?, dacă ştiţi ceva de modificările acestea. Au fost voci care au spus: „Dar de ce ne impozitaţi 90% dacă vindem mai devreme de 8 ani?”

Vasile Târziu: Dacă vorbim la trecut, Legea 17, prima dată când a apărut nu a avut – după mine, deci e doar o părere de-a mea – efecte pozitive neapărat. A venit şi tardiv şi n-a fost creată pentru a bloca anumite specule referitor la tranzacţiile cu terenuri agricole. Ea într-adevăr a îngrădit nişte posibili cumpărători care să vină de undeva din afară cu capital, dar oricum, ea a făcut efectiv o reclamă la vânzarea de teren prin afişajele pe care le-a făcut. În schimb, modificarea legii e destul de dură, adică e aplicată într-adevăr tardiv, fiindcă s-a cam aşezat la nivel de ţară, s-au aşezat terenurile, să spun aşa, terenuri care în ultimul timp au fost cumpărate pentru a fi revândute s-au revândut şi au apărut ferme cu adevărat agricole, care sunt lângă noi, sunt vecini cu noi, lucrează, chiar învăţăm de la unii, ei învaţă de la noi, fiindcă se adaptează zonei. Nu ştiu dacă legea are efecte neapărat pozitive pentru fermierii români şi pentru ţară. Nu ştiu, oricum eu o văd şi puţin dură şi nu pot să mă exprim, poate greşesc, neconstituţională, fiindcă îngrădeşte vânzarea de terenuri agricole în condiţii, de exemplu, de necaz; o fermă ajunge la necaz sau ai nevoie de nişte bani, şi un teren proaspăt cumpărat e foarte greu să-l revinzi, înţelegeţi? Trebuie găsite nişte modalităţi de aplicare a legii să fie puţin flexibilă, nu lăsat liber – doar flexibilă.

„Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară, se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării.”

Reporter: Oricum am da-o, tocmai din cauza acestor situații nefericite prin care a trecut agricultura anul acesta, secetă şi aşa mai departe, plus şi anii, trecuţi, dar mai cu seamă anul acesta, fermierii renunţă la a mai practica agricultura, în condiţiile în care nu este profitabilă şi vin datoriile, care se răstoarnă peste dumnealor şi aceștia nu reuşesc să facă faţă.

Vasile Târziu: Aşa este. Sincer, toţi avem temere de viitor. Viitorul e foarte incert, nu-i sigur nimic. La nivel, de exemplu, de Europă, noi facem parte din Comunitatea Europeană şi nu ştim efectiv ce se întâmplă de la anul! Nu-i clar! Orice fermier doreşte să ştie cel puţin înainte cu un an, pentru a-şi forma un asolament, să facă nişte cheltuieli, chiar creditări. Nu ştim ce se întâmplă cu subvenţia, cum va fi raportată, cum o primim, în ce condiţii! Dacă condiţiile în care trebuie să luăm banii respectivi sunt atât de drastice şi atât de „verzi” încât să nu le poţi realiza, îndeplini! Deci totul este incert.

Reporter: De altfel, am văzut chiar ieri sau alaltăieri, la intervenţia ministrului agriculturii Oros, la Consiliul Agrifish (Formațiunea Agricultură și Pescuit a Consiliului Europei, n.r.), dacă tot aţi adus aminte de povestea asta, că se doreşte plafonarea voluntară de către fiecare ţară a subvenţiilor, ceea ce înseamnă că poţi să plafonezi sau nu – adică este un lucru care rămâne la decizia fiecărei ţări şi, sigur, această plafonare voluntară care s-a stabilit de anul trecut, înainte de alegerile europarlamentare, a stabilit că poţi să nu plafonezi în condiţiile în care ai acei 10% din plăţile directe date pentru fermierii mici. O redistribuire...

Vasile Târziu: O redistribuire, o parte, da. Cum a fost şi în vechiul PAC, în PAC-ul actual, undeva la 5-6% era o redistribuire către fermierii mici; să crească cota respectivă, eu sunt de acord. Dar ca să retractezi subvenţia la fermele care s-au capitalizat, fermele care sunt moderne şi care în fond produc 70% din producţia ţării?!, şi aduc la PIB atâţia bani, trebuie gândit foarte bine. Dacă s-a lăsat libertatea asta, statul român trebuie să se gândească să adaptăm ceea ce ni se potriveşte. De altfel, cota de profit la multe ferme înseamnă chiar subvenţia în sine. În condiţiile din anul ăsta, în care producţiile la cerealele păioase sunt atât de mici, în care greu îţi scoţi chiar costurile de producţie, pierderea subvenţiei ar însemna faliment pentru multe ferme, care sunt îndatorate: au leasinguri, au costuri, salarii tot mai mari.

Reporter: Pentru că aţi amintit ceva mai devreme de salarii tot mai mari, de oameni, de forţa de muncă, în agricultură a devenit o problemă majoră. Aşa cum ne uitam în vestul ţării şi cum am asistat de altfel în ultima vreme la venirea muncitorilor în România, exodul lor în pandemie înapoi către locuri de muncă teoretic bine plătite – cu ce rămân, asta dumnealor ştiu! –, povestea este cu forţa de muncă în agricultură şi că din ce în ce mai greu găseşti oameni. De asta vă şi întreb: cei pe care-i aveţi acum angajaţi sunt de mai multă vreme sau aţi reuşit să mai şi împrospătaţi?

Vasile Târziu: Sunt de mai multă vreme. Ultimul „băiat” pe care l-am angajat este la mine de trei ani. Am forţă de muncă, ca vârstă suntem între 30 şi 50 de ani, am oamenii buni, cei mai buni din zonă, am căutat să-i selectez şi să am oameni buni şi-mi fac treaba cu ei, dar, sincer, din spate nu vine nimic. De un an nu a venit niciun tânăr să întrebe „aveţi de lucru pentru mine?” sau să zică „vreau să învăţ!”, că mulţi au învăţat în fermă, aici la mine, s-au format în fermă. Utilajele sunt tot mai performante, a fost nevoie chiar şi de un an ca să înveţe să utilizeze utilajele. Dar tineri din spate nu vin, chiar dacă nu sunt pregătiţi profesional, nu vor, nu ştiu... nu acceptă. Şi salariile sunt occidentale, eu pot să spun că salariile sunt aliniate la salariile din Occident, cel puţin în vestul ţării.

Reporter: Şi vorbim de utilaje şi tehnică modernă care nu mai costă „2 lei”, ci sunt sute de mii de euro fiecare utilaj.

Vasile Târziu: Da. Sunt costuri foarte mari, foarte greu amortizabil, foarte greu amortizezi un utilaj pe care-l iei nesubvenţionat – să nu vorbesc de proiecte. Dacă le cumperi în leasing, ai nişte costuri. Atunci necesită şi un operator de calitate pe el, pentru a-l proteja. Din păcate, sunt tot mai greu de găsit. Şi tineri sunt, avem tineri, îi vedem în jurul nostru, toată lumea vrea să termine studii superioare, foarte bine, dar e nevoie şi de operatori pe utilaje agricole, şi nu numai în domeniul agricol, peste tot; sunt oameni care ar putea să trăiască dintr-o meserie. Dacă o faci profesional bine şi eşti corect, poţi să întreţii o familie dintr-o meserie, dau exemplu: electrician, mecanic, tâmplar chiar, zidar. Sunt meserii bune. Dar că să atingi performanţă, trebuie să te pregăteşti. Adică, prin şcoli profesionale, cu oameni buni care să-i înveţe pe cei tineri.

Reporter: Clubul Fermierilor Români, din care faceţi şi dumneavoastră parte, a lansat de curând: Clubul Fermierilor – Broker de asigurări şi Broker de cereale, cel de-al doilea element foarte important, pentru că aminteaţi şi dvs. ceva mai devreme de o siguranţă a ceea ce se întâmplă anul următor, şi asta e dată până la urmă de siguranţa unei culturi, indiferent de ce se întâmplă – că vin inundaţii sau că avem secetă, omul trebuie să-şi asigure cultura şi să aibă siguranţa că va fi despăgubit. Iată câteva elemente pe care Clubul şi le-a propus să le facă pentru fermieri.

Vasile Târziu: Da... există o piaţă a asigurărilor. E foarte bine că te poţi constitui într-un grup în care să-ţi asiguri culturile, dar toţi fermierii caută cele mai bune poliţe pentru zona lor. Fiecare zonă are un specific climateric, deci alegerea se face la nivelul fermierului. E normal să ştii dinainte, cu cel puţin un an, ce o să se întâmple. Oferte să vină bune, singurul lucru, şi siguranţa plăţii. Firmele care cumpără să respecte contractul şi noi, la rândul nostru, să respectăm oferta noastră în ce priveşte calitatea. E prematur să se discute chiar acum de preţ. 

Reporter: Comisia Europeană a lansat pactul verde european, Green-Deal, prin care se doreşte creşterea suprafeţei cu agricultură bio, ecologică, reducerea cu 50% a utilizării de către fermieri a pesticidelor, reducerea cu 25% a îngrăşămintelor şi aşa mai departe. Sunt lucruri bune pentru cei care folosesc din abundenţă, dar România, trebuie să înţelegem, n-a folosit niciodată la media europeană, nici îngrăşăminte, nici pesticide, ei chiar utilizează peste 2,4 kg pe hectar, la noi media e undeva la 0,8 kg/ha. Cine trebuie să aplice povestea asta? Adică fiecare ţară aplică de la nivelul la care e sau... cum vedeţi toată această poveste?

Vasile Târziu: Exact cum aţi spus în legătură cu plafonarea, cu subvenţiile, exact aşa ne raportăm şi la nivelul ăsta, la fiecare ţară, chiar dacă face parte dintr-o comunitate, dacă privește din punctul de vedere al mediului, să spun, social; Comunitatea Europeană, în ideea mea, e un capitalism modern, nu-i un socialism. În cadrul socialismului se aplică identic, la fiecare ţară se raportează aceleaşi politici. Sunt impuse. Aici trebuie raportate la fiecare ţară în funcţie de mediul climatic, în funcţie de mediul geopolitic, în funcţie chiar de bogăţia ţării, de PIB-ul ţării. Nu poţi să aplici drastic nişte corecţii, să le aplici brusc într-o ţară care e foarte greu să se redreseze după aceea. Pot fi greşite lucrurile, trebuie făcut un studiu foarte aprofundat să vezi dacă se poate ca o fermă să susţină politicile aplicate la noi. De exemplu, retragerea a jumătate din pesticide. Am înţeles că sunt toxice – am înţeles. Dar trebuie treptat făcute şi înlocuite cu ceva. Fermierul foarte greu se adaptează la ceva nou, adică să faci agricultură bio nu e chiar simplu. Eu fac pe o suprafaţă mai mică, undeva la 10% din suprafaţa lucrată, nu am extins-o de 8 ani, în ideea că dacă cu adevărat vrei s-o faci ecologic, nu-i uşor. Greu controlezi anumite culturi. Strategiile se fac la Bruxelles, dar noi trebuie să susţinem din ţară, să avem oameni foarte buni, ca să vadă, să adapteze strategiile la nivelul ţării noastre. Şi trebuie o flexibilitate şi din partea Bruxelles-ului faţă de noi, fiindcă e cu totul altceva. România are o anumită tipologie. Referitor şi la politici, şi la terenuri, şi la forţă – cum aţi şi spus: noi n-am aplicat erbicide şi pesticide mulţi ani din cauză că nu am avut suficienţi bani. În ţările respective, subvenţiile din agricultură care veneau direct de la stat au făcut ca ei să aibă 5 tratamente. Sunt nevoiţi. De exemplu, Anglia sau ţările nordice, unde nivelul pluviometric e la o mie de litri pe an, în fiecare săptămână plouă, trebuie să intervină cu fungicide, fiindcă altfel pierd producţiile, alea realizate la 10 tone – fiindcă-i apă. Ceea ce noi n-am avut anul ăsta. Deci trebuie adaptat. Şi, într-adevăr, solurile României nu sunt atât de infestate şi n-au reziduuri, faţă de ceea ce se întâmplă dincolo. Rezultă asta chiar în urma studiilor, după ce au fost luate probe din sol. Fiindcă aplicând din anii ’60 cantităţi mari de fungicide, insecticide, toate se regăsesc...

Reporter: Au rămas şi fără buruieni în momentul acesta!

Vasile Târziu: Da. Rezerva de seminţe din sol de buruieni s-a epuizat – nu se epuizează total, dar ținem cont că pe un sol care-i lucrat destul de bine, într-un metru pătrat de sol, pot exista până la 1 milion de seminţe. În orice moment, în stratul fertil. Chiar dacă nu vezi buruieni. Dincolo, probabil că s-au cam restrâns, din cauza aplicării multor fungicide şi erbicide.

Reporter: De la ceea ce aţi amintit mai devreme, mi-am adus aminte, domnule ing. Vasile Târziu, de faptul că, anul trecut, nu s-au mai făcut demersuri pentru derogarea tratamentului cu neonicotinoide la floarea soarelui – la porumb s-a mai dat câte ceva – dar asta doar pentru că a fost o decizie emoţională a celor din Vest, acolo poate au fost probleme, pentru că aveau tratament foliar la floarea-soarelui, să zicem, cu neonicotinoide, pe când la noi problema era doar de tratament la sămânţă. Şi iată...

Vasile Târziu: Cu o cantitate foarte mică. Eu nu sunt un specialist neapărat să pot să susţin că nu are niciun efect nociv asupra albinelor, dar logic gândit, de la nivelul seminţei prin translocarea la nivelul plantulei în momentul răsăririi a unei cantităţi foarte mici de insecticid, până la maturare el se pierde, fiindcă planta îl metabolizează, în planta până la 6 frunze la floarea-soarelui nu vei mai găsi imidaclopridul în protoplasmă. Deci sunt sigur, după mine, că n-are niciun efect nociv asupra albinelor.

Reporter: De altfel, până şi apicultorii au recunoscut acest lucru, altfel dumnealor n-ar mai fi venit de zeci de ani în acelaşi loc, de multe ori vin şi deja s-a legat o prietenie cu fermierul care-i primeşte în pastoral. Bănuiesc că şi la dvs. e la fel, vin aceiaşi în fiecare an.

Vasile Târziu: Avem deja apicultori de 10 ani care vin pe anumite zone la mine şi ne cunoaştem, şi nimeni, nici ei nu cunosc dacă... bineînţeles, ei ar vrea – logic! – să nu se aplice nimic, să fie o floarea-soarelui pe care nu s-a aplicat niciun fungicid. Nu ştiu dacă l-au găsit în miere sau a făcut vreo daună la nivelul albinei. Noi când aplicăm tratamentele la floarea-soarelui totdeauna avem o relaţie cu ei şi le aplicăm înainte de a înflori floarea-soarelui, deci când nu apar albinele. Așadar, nu există daună, cel puţin pe floarea soarelui. La rapiţă s-ar putea, că ea înfloreşte mult mai devreme.

Reporter: Dacă ar fi s-o luaţi de la început, v-aţi apuca din nou de ce aţi făcut până acum? De agricultură?

Vasile Târziu: Da. Dacă aş lua-o de la început, cu cumulul de cunoştinţe de acum, da. Fiindcă în ’93 aveam doar studii făcute în facultate, educaţia primită de acasă în spiritul muncii, noi de copii am muncit, am fost condiţionaţi să muncim. Provin dintr-o familie de ţărani intelectuali, tatăl meu fiind inginer agronom, am învăţat de la el foarte multe, un om foarte bine pregătit. Sincer, tot de asta m-aş apuca, fiindcă agricultura mi-a dat satisfacţii, nu financiare, în decursul anilor, ci în special spirituale şi sufleteşti. Agricultura înseamnă viaţă, înseamnă că nu te poţi plictisi, fiindcă în fiecare moment apare câte un incident fericit sau nefericit care te supune la teste şi, pentru a ieşi din impas, trebuie să depui efort şi intelectual, şi fizic, de multe ori.

Reporter: Când v-a luat tata pentru prima oară în câmp?

Vasile Târziu: De copii. Chiar când nu am avut forţă fizică aveam grădini acasă, toată lumea în Banat avea grădini mari, de 20-30 de ari, şi toate erau cultivate în special cu legume, şi fiecare om se ducea pe piaţă, asta era viaţa la ţară în anii ’70. Avea câte o grădină din care trăia. Şi am fost cu el pe câmp, în trăsură – ţin minte – prima dată la 3-4 ani.

Reporter: Şi pe tractor când aţi urcat? Că bănuiesc că de asta aţi ales mecanica agricolă, că probabil ...

Vasile Târziu: Iniţial, eu mă ocupam de electronică, deci sunt pasionat de tânăr de electronică, am depanat televizoare, dar m-am orientat datorită tatălui meu, el m-a influenţat, a zis: hai să ne apucăm – în ’93 – de agricultură. El fiind pensionat de boală, am început din facultate. În anul III de facultate am luat un tractor de 45 CP şi utilaje după el.

Reporter: Îl mai aveţi?

Vasile Târziu: Îl am în fermă, n-o să-l dau niciodată, fiindcă-i primul nostru tractor. Şi cu el ne-am apucat de legumicultură. Ulterior, am mai luat un tractor de 45, unul de 65, toate, vechi, le-am pus în funcţiune fiindcă sunt pasionat de mecanică, şi cu ele am început şi mergem în continuare cu altele. Din 2008 am schimbat sistemul de maşini, au venit proiectele pe FEADR în 2009, am accesat un proiect şi s-a schimbat cu totul câmpul şi calitatea lucrărilor.

Reporter: Şi, sigur, a crescut şi producţia pe care aţi obţinut-o pe hectar tocmai datorită tehnologiei şi tehnicii agricole pe care aţi utilizat-o, că una era să tragi cu un tractor de 65 CP două sau trei trupiţe, plugul cu două trupiţe sau cu trei, şi alta...

Vasile Târziu: Şi nu numai. Şi calitatea muncii, a muncitorului, că am lucrat efectiv, ştiu ce înseamnă tractor, combina C 14, am muncit foarte mult pe utilajele astea, în fiecare an le reparam, reparaţii capitale, fiindcă nu rezistau. Într-adevăr, nu aveau fiabilitate. Tractoarele din ziua de azi sunt fiabile, dar într-adevăr, la nişte costuri de mentenanţă destul de ridicate, dar productivitate e teribilă, şi condiţiile de muncă.

Reporter: Aveţi vreun regret?

Vasile Târziu: Niciun regret faţă de ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret. Am regrete pentru anumite momente din viaţă în care am fost încercat, dar nu mă refer la ceea ce am făcut în viaţă. Niciun regret nu am. Doar satisfacţia că rămâne cuiva sau continuă, probabil, băiatul meu, băieţii mei, că şi fratele meu are doi băieţei şi-i consider ca şi pe copiii mei. Deci alte regrete nu am, numai doar nişte regrete care... că nu am făcut probabil la momentul oportun anumite lucruri – în afară de agricultură.

Reporter: Care e cea mai mare bucurie?

Vasile Târziu: Sănătatea copilului meu, fericirea lui şi a familiei mele. Sunt cele mai însemnate lucruri pentru mine. Restul sunt efemere, necesare, dar efemere.

Interviu publicat în Revista Fermierului, ediția print - septembrie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Interviu
Pagina 1 din 6

Publicitate

TPV RF 300x250 2

revista fermierului 300x250

DLG ET 2021 rum 336x280px

produsenaturalfermieri

Banner Corteva 2020

Revista