Federația Națională a Producătorilor din Agricultură, Industria Alimentară și Servicii Conexe din România (PRO AGRO), Liga Asociațiilor Producătorilor Agricoli din România (LAPAR), Uniunea de Ramură Națională a Cooperativelor din Sectorul Vegetal (UNCSV) și Asociația Producătorilor de Porumb din România (APPR) au încheiat azi, 3 martie 2020, un acord de colaborare inter-organizațională în domeniul agriculturii, sub numele de „Alianța pentru agricultură și cooperare”.

Parteneriatul este justificat de necesitatea unei colaborări strânse pentru reprezentarea intereselor fermierilor din sectorul agricol românesc pe plan național și european. „Obiectivul comun al celor patru organizații profesionale este promovarea intereselor convergente în domeniile în care membrii acestora (producătorii agricoli, cooperativele agricole, industria alimentară și serviciile conexe) au interese comune și complementare. Cele patru organizații convin să colaboreze, din poziții de egalitate și pe baza Acordului, prin susținerea reciprocă pentru realizarea obiectivelor asumate, în interesul fermierilor, participare activă la lucrările COPA-COGECA (cea mai importantă structură a fermierilor și a cooperativelor agricole din UE, reprezentând 22 de milioane de fermieri), dar și reprezentarea și susținerea comună a intereselor membrilor în cadrul Planului Național Strategic – PAC 2021-2027. Acordul de colaborare inter-organizațională are caracterul unui document-cadru și acoperă întreaga activitate de realizare a obiectivelor comune, conform programelor și acțiunilor care urmează a fi convenite. Organizațiile semnatare și membre în „Alianța pentru agricultură și cooperare” își păstrează identitatea organizației din care provin”, se precizează într-un comunicat de presă comun al organizațiilor care formează noua alianță.

La nivelul mediului asociativ din sectorul agricol, se înregistrează o lipsă de structură a dialogului civil cu decidentul public, atât național, cât și european, fapt care se reflectă în incoerența documentelor de poziție și în lipsa unei abordări sistemice a problematicii sectoriale, se arată în comunicat. „În domeniul acesta, se confundă de multe ori dialogul social reglementat prin Legea 62/2011 (actualizată) cu consultarea părților implicate în sectoarele economiei naționale și, în special, în sectoarele agricol și alimentar. Consecința acestui fapt este simularea de cele mai multe ori a consultării civile și invitarea la dialog alături de reprezentanții legitimi ai sectoarelor a unor entități care deturnează, în funcție de diferite interese individuale sau de grup restrâns, discuțiile de la adevăratele teme de interes general. Fermierii români nu au o reprezentare consistentă la nivelul structurilor de dialog civil (CDG) instituite la nivel european, pentru a fi cu adevărat activi în vederea soluționării problemelor reglementate de politica agricolă comună. Legislativ, a fost creat cadrul general de participare a fermierilor români la structurile europene membre în CDG DG Agri prin Legea 52/2015, însă lipsa unei organizări naționale a dialogului instituțional a făcut imposibilă prezența reprezentanților români la masa negocierilor, afectând în mod categoric rezultatele negocierii programelor naționale de dezvoltare rurală”, specifică documentul transmis presei și semnat de președinții celor patru organizații unite sub umbrela „Alianța pentru agricultură și cooperare”, respectiv: Ionel Arion, Nicolae Vasile, Mircea Băluță și Nicolae Sitaru.

Amintim că, la jumătatea lunii februarie a.c., PRO AGRO și LAPAR au semnat un Acord de Colaborare Inter-Organizațională intitulat ,,Pactul pentru agricultură și progres”. Detalii, aici: https://revistafermierului.ro/romania-agricola/ultimele-noutati/item/4374-pro-agro-si-lapar-impreuna.html

Dumitru Manole, fermier – Amzacea, județul Constanța:

Plafonarea subvențiilor este o problemă comună fermierilor mari și mijlocii. În contextul în care se conturează, contribuind și organizațiile, Planul Național Strategic 2021-2027, fermierii vor ca toți factorii decidenți să țină cont și de nevoile acestor ferme care s-au creat cu multă muncă și în mulți ani. Pentru a se dezvolta însă, agricultorii români trebuie să înțeleagă că trebuie să se oprească din a mai vinde materia primă și să înceapă a produce produse finite care aduc plusvaloare.

Începând cu 2007, o parte a ţărilor din Europa de Est a fost discriminată. Când spun „discriminată”, mă refer la plata unică pe suprafaţă. Dacă pentru exploataţiile agricole, şi dau nişte nume la întâmplare, din Franţa, Italia, Germania, plata unică pe suprafaţă, după datele mele mai vechi, este probabil peste 350 de euro pe hectar, în România, cel puţin în anul care a trecut, am primit 102,60 euro pe hectar, o diferenţă de vreo 200 de euro pe hectar. Mi se pare total anormal să discutăm de plafonarea plăților, în condiţiile în care şi aşa noi am luat ca plată unică pe suprafaţă mai puţin în cei 12 ani la care ne referim. O soluție este să rămână cel puţin aceeaşi sau, dacă nu, să primim şi noi aceeaşi subvenţie pentru plata unică pe suprafaţă pe care au primit-o celelalte ferme din Uniunea Europeană. Nu mă refer la o ţară, ci la toate celelalte, deoarece între toate cele 27 trebuie să fie egalitate. Acum găsim iar o hachiţă, plafonarea. De ce?

Legat de cum ar trebui procedat în perioada următoare ca fermierii să reuşească să fie competitivi pe o piaţă europeană şi mondială unde concurenţa este deosebit de acerbă, nu trebuie să uităm că schimbările climatice nu se termină de mâine şi că o să trăim în condiţii climatice normale. Hai să lăsăm birocraţia asta, să fixăm arealele geografice la care aplicăm proiectele de irigaţii, nu mai spun altceva, nici reabilitare, nici modernizare. Hai să ne punem mintea la contribuţie, să vedem unde avem arealele. Acum toate sunt în pericol, dar cele care au avut indicele de ariditate cel mai ridicat sunt din ce în ce mai alunecoase și nici nu mai au indice pe scara indicelui de ariditate. Şi atunci hai să mergem în aceste zone, dar repede. Am dus toate proiectele astea cu irigațiile, le-am aruncat în toată ţara, dar nu se poate aşa! Hai să mergem pe un anumit program, pe un plan anume! Puteți să ziceți că sunt de la Constanţa şi susțin asta, dar aici este cel mai mare asalt al secetei, al schimbărilor climatice. Şi, atunci, hai să canalizăm aceşti bani aici, hai să ne apucăm de treabă şi cu perdelele astea forestiere, că discutăm de prin 2002 cu legislaţia şi n-am făcut nimic.

Și, pentru că orice afacere îmbracă un caracter economic, în agricultură este tot mai important să nu mai vindem materie primă. Pentru generaţiile care vin, trebuie să acordăm foarte mare atenţie și să vindem produse finite. De exemplu, la floarea-soarelui, noi vindem seminţele, și nu ulei... dar mai sunt şi alte produse. De ce să nu rămână şrotul în România, cojile de floarea-soarelui sunt căutate şi alea, şi să vindem uleiul la export, unde se cere.

Ce ne-a mai rămas, că, dacă nu ne grăbim, pierdem iar trenul. Laptele – nu mai e loc de el. Când spun asta, mă refer la faptul că cei care au avut sau mai au vaci cu lapte o duc greu, pentru că vine mult din import. Pasărea – la fel. Porcul o să-l desenăm. Şi, atunci, ce ne-a mai rămas nouă? Doar carnea de taurină şi carnea de ovină. Atunci, să nu mai vindem porumbul, ci carnea. Pentru că, altfel, oare ce niveluri de producţie trebuie să avem noi, ca să fim profitabili?

Dumneata, care eşti producător agricol, cheltui undeva la 3.800-4.000 de lei la hectar. Dacă nu faci șapte tone de grâu pe care să îl vinzi cu 700 de lei, să ai un venit de 4.900 de lei şi să-ţi rămână 900 de lei ca să poţi relua ciclul de producţie, n-ai făcut nimic. Dar întrebarea este: câţi producători agricoli din România fac șapte tone producţie medie la grâu? Puțini!

Noi nu mai putem trăi numai pe baza nivelului mediu. Şi atunci ce trebuie să facem? Trebuie să investim în procesare şi producătorul trebuie să înţeleagă, chiar dacă are o mie de hectare, că el nu va putea face singur, chiar cu o mie de hectare, investiţii în care să producă nu carne de vită, ci produsele finite, decât dacă se uneşte.

Şi închei: uniţi, vom fi mai puternici!

Opinie publicată în Revista Fermierului, ediția print - februarie 2020

Pentru abonamente: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html