podgorie - REVISTA FERMIERULUI

În cadrul concursului Vin la Munte, desfășurat în avanpremiera festivalului omonim, 210 probe au fost supuse examinării juriului. S-au acordat 6 mari medalii de aur, 56 medalii de aur și 78 de medalii de argint.

Ca număr de medalii, crama Fautor, din Republica Moldova, conduce de departe topul celor mai apreciați producători de vin, cu 14 medalii, dintre care 6 de aur, din totalul de 16 probe trimise către jurizare. Ca procentaj, însă, micii producători continuă să aibe cele mai bune procentaje, la fel ca în anii trecuți: Crama Ferdi a obținut, cu două vinuri înscrise, o mare medalie de aur și una de argint, iar Familia Darabont, care și-a organizat și lansarea oficială în cadrul festivalului Vin la Munte, a obținut șase medalii (dintre care trei de aur) cu toate cele șase probe înscrise.

Nici importatorii nu au fost mai prejos, cu vinuri precum Piandimare Maja (Montepulciano d'Abruzzo) sau Vinicentani Santa Maria Pecorino 2021, vinuri care au fost selectate drept unice reprezentante ale producătorilor lor și care au obținut mari medalii de aur – Maja se află, de fapt, la al doilea asemenea titlu, cu același an de recoltă.

Concursul a fost plin de surprize plăcute, de la cele mai noi crame (Menessi din Miniș-Măderat, Crama Unu din Vrancea sau Serenum din Dealu Mare), la reconfirmările unor producători care au făcut performanță în ultimii ani (1000 de Chipuri, Familia Mitroi, Valeaeden, Crama Mennini, Crama Darie, Familia Vlădoi) – până la noile game ale unor producători consacrați, precum Naiv de la Casa de Vinuri Cotnari sau Quintessence de la Via Viticola Sarica Niculițel, alături de noile recolte Vinarte, Petro Vaselo, Avincis, La Sapata, Corcova Roy & Dâmboviceanu și multe altele.

Reamintim că, în zilele de 1 și 2 aprilie 2023, la Brașov, a avut loc cea de-a șasea ediție a festivalului Vin la Munte, eveniment al vinurilor premium și superpremium dedicate pieței HoReCa.

Iubitorii de vin au avut ocazia să deguste peste 700 de vinuri premium și superpremium de la 90 de crame din România și din Republica Moldova, Italia, Franța, Spania, Georgia, Armenia, Serbia, Austria și alte țări cu tradiție.

Festivalul Vin la Munte este organizat de Le Sommelier Depot, compania cu cel mai divers portofoliu de vinuri din România, în parteneriat cu Selgros.

 

Vinurile medaliate

 

Mari medalii de aur

  • Menessy, Aszu Tokaj 2017

  • 1000 de Chipuri, Shiraz 2018

  • Crama Ferdi, Cuvee Francisc 2021

  • Menessi, Cabernet Sauvignon 2020

  • Piandimare, Maja, Montepulciano D'Abruzzo 2016

  • Vinicentanni Santa Maria Offida Pecorino 2021

 

Medalii de aur

  • Fautor, Illustro

  • Familia Darabont, Urme, Cupaj Alb 2021

  • Valeaeden, Feteasca Neagra 2020

  • Beciul Domnesc, Miorita 18

  • Fautor, Cuvee Blanca

  • Chateau Cristi, Cuvee Rouge Royal 2020

  • Serenum, Zero, Tămâioasă Românească

  • Domeniile Panciu, Vinoteca, Riesling Italian 2017

  • Fautor, Late Harvest Rhein Riesling 2019

  • I-u-s-o, Demeter Fetească Neagră / Merlot

  • Crama Darie, Cuvee Ruxandra Chardonnay

  • Feudo Croce, Imperio LXXIV, Primitivo di Manduria 2019

  • Crama Unu, Cavaliro Not4Males, Fetească neagră / Merlot

  • Fautor, Late Harvest Sauvignon blanc B 2017

  • Fautor, Late Harvest Traminer 2019

  • Fautor, Tempranillo 2019

  • Da Vinci, Romagna Metodo Leonardo Sangiovese 2021

  • Domeniile Dealu Mare Urlați, Saac Feteasca Albă / Sauvignon Blanc 2022

  • Crama de Piatra, Boian

  • 1000 de Chipuri, Carpathia Heritage, Red Blend 2019

  • Cramele Bolgiu, Spiritul Sfant 2016

  • Bodegas Loli Casado, Polus, Graciano 2013

  • Agape Arta si Natura, CabS, 2019

  • Cramele Bolgiu, Iakov 2018

  • Avincis, Rose 2022

  • Familia Darabont, Merlot 2020+2021

  • Via Viticola, Petit Matei, Merlot 2016

  • La Sapata, Aligote 2022

  • Purcari , Nocturn, Rara Neagra 2021

  • Petro Vaselo, Melgis, Feteasca Neagra 2019

  • Domeniile Panciu, Brut Blanc de Blancs 2016

  • Domeniile Panciu, Editie Limitata Chardonnay 2022

  • Domeniile Mitroi, Exclusive Proprietor Selection, Chardonnay 2021

  • Crama Viisoara, David, Chardonnay Barrique 2021

  • Fautor, Sauvignon blanc, Fumee Blanc 2019

  • Via Viticola, Caii de la Letea, Sauvignon Blanc Fumee 2020

  • Hafner, Finest Kosher Brandy, XO 15

  • Crama Viisoara, Antik, Chardonnay 2021

  • Beciul Domnesc, Sceptrus Chardonnay / Sauvignon Blanc 2021

  • Crama Gabai, Miraz Rose, 2021

  • Delobel, Angle Droit, Sauvignon Blanc 2022

  • Familia Darabont, Pinot Gris 2021

  • Da Vinci, I capolovori Dama con l'ermellino, Pinot Gris 2022

  • Il Casato, Pinot Gris 2021

  • Familia Vladoi, Anca Maria Sauvignon Blanc 2021

  • Familia Darabont, Traminer 2021

  • Otto The Sweet Blue, Muscat Ottonel 2020

  • Vinarte Prince Mircea Negru de Dragasani 2020

  • Avincis Vila Dobrusa, Negru de Dragasani 2019

  • Vitis Metamorfosis, Viile Metamorfosis, Pinot Noir 2020

  • Domeniile Franco Romane ,Vigneron, Pinot Noir 2018

  • Loli Casado, Los Tapiales, Tempranillo 2019

  • Amantia, Uva del Hielo, Tempranillo

  • Fautor, Ice wine, Traminer/Muscat Ottonel 2016

  • Crama Ferdi, Lady Black, Feteasca Neagra 2021

  • Casa de Vinuri Cotnari, Naiv, Feteasca neagra 2019

  • Beciul Domnesc, Grand reserve, Tamaioasa Romaneasca 2018

  • Petro Vaselo, Maletine, Chardonnay 2021

 

Medalii de argint

  • Valeaeden, Chardonnay 2021

  • Vila Babiciu, Brut Muller Thurgau

  • Hafner, Old Vienna, Brut Rose des Rouges

  • Hafner, Old Vienna, Brut Gold Sparkling

  • Familia Vladoi, Chardonnay 2018

  • Chateau Cristi, Chardonnay 2020

  • Tenuta Romana, Soliditas, White Blend

  • Beciul Domnesc, Mirabilis Machina, Pinot Noir alb 2019

  • Fautor, Vin Orange, Traminer 2021

  • Fautor, Vin Orange, Rhein Riesling 2021

  • Crama Delta Dunarii, La Sapata, Orange Feteasca Regala 2022

  • Familia Darabont, Rose Burgund mare / Merlot 2021

  • Valeaeden, Sauvignon blanc 2022

  • Chateau Cristi, Bravoure, Malbec 2022

  • Dorvena Rose 2022

  • Licorna Winehouse, Francesca, Sangiovese 2022

  • Domeniile Urlati, Saac, Feteasca Neagra 2020

  • Menessi, Merlot 2020

  • Fautor, Autore , Rara Neagra 2019

  • Crama Andronic, Cabernet Franc 2020

  • Corcova, Reserve Syrah 2017

  • Crama de Piatră, Boian 2018

  • Lafage, Double Passage 2019

  • Dealu Dorului, Maestro, Cabernet Sauvignon /Merlot 2017

  • Trantu, Daima Fetească Neagră 2020

  • Crama Lupu, Regina Istriței, Tamâioasă Românească 2009

  • Colesel, Prosecco Glera

  • Crama Delta Dunarii, La Sapata, Fetească Regală 2022

  • Vitis Metamorfosis, Viile Metamorfosis, Feteasca Regala 2021

  • Fautor, Aurore , Feteasca Regala 2021

  • Crama Viisoara, Antika, Sauvignon Blanc 2021

  • Domeniile Panciu, Podgoria Domneasca, Sauvignon Blanc 2021

  • Fautor, Vivienne Cuvee 2021

  • I-U-S-O Demeter Fetească Neagră / Cabernet Sauvignon 2021

  • Via Viticola Sarica Niculitel, Caii de la Letea, Fetească neagră, Pinot noir, Syrah 2021

  • Dorvena, Pinot Noir 2017

  • Crama Mennini, Paolo Mennini, Negru de Dragasani 2018

  • Crama Viișoara, Antik, Feteasca Neagra 2019

  • Crama Delta Dunarii, La Sapata, Feteasca Neagra 2021

  • Licorna Winehouse, Anno, Feteasca Neagra 2017

  • Crama Viișoara, Cuvee Ioan 2016

  • Beciul Domnesc, Grand Reserva Cabernet Sauvignon 2016

  • Familia Darabont, Cuvee 21, 2021

  • Jota Flores Roble, 9 Meses, Tempranillo 2021

  • Familia Darabont, Urme, Cupaj Rosu 2021

  • Lebada Neagra, Egreta, rose 2021

  • 1502 Da Vinci , Duomo di Paenza, Trebbiano 2022

  • Domeniile Franco Romane, Vigneron, rose, Pinot Noir 2021

  • Licorna Winehouse, Anno, Feteasca Alba 2022

  • Domeniile Panciu, Spumant Dulce, Muscat Ottonel 2022

  • Domeniile Averesti, Diamond Busuioaca de Bohotin, sec 2022

  • Daniel's Wine, Feteasca Neagra 2020

  • Beciul Domnesc, Rose Verite, Busuioaca de Bohotin demidulce 2022

  • Gramofon Wine, Virtuoz Fetească Neagră / M 2018

  • Crama Strunga, Nori, Busuioaca de Bohotin 2021

  • Corcova, Lecram 2017

  • Fautor, Barbaro 2019

  • Via Viticola, Caii de la Letea, Volumul II Quintessence, Cupaj roșu

  • Crama de Piatra, Boian 2020

  • Domeniile Mitroi, Premier Rose 2021

  • Crama Darie, Strabun, Chardonnay 2019

  • Crama Darie, Strabun, rose 2020

  • Crama Dealu Dorului, Maestoso, Burgund Mare 2019

  • Petro Vaselo, Ovas 2019

  • Beciul Domnesc, Sceptrus Cabernet Sauvignon / Fetească Neagră / Merlot

  • Agape Arta si Natura, Fetească Neagră 2019

  • Corcova, Rose 2021

  • Crama Gabai, Feteasca Neagra 2019

  • Dorvena, Feteasca Neagra 2019

  • Familia Vladoi, Shiraz 2018

  • Masso Antico, Le Anfore, Rosso Salento 2021

  • Domeniile Panciu, Limited Edition Feteasca neagra, 2019

  • 1000 de Chipuri, Feteasca neagra 2017

  • Domeniile Franco Romane, Fetească neagră, 2021

  • Crama Strunga, Velier, Cabernet Sauvignon Rose 2022

  • Da Vinci din Romagna, Rocca di Cessena, Sangiovese 2019

  • Domeniile Panciu, Limited Edition Babeasca Neagra, 2018

  • Domeniile Urlati, Saac rose, 2022

  • Crama Viișoara, Antik, Cabernet Sauvignon Rose 2021

  • Crama Mennini, Moments, Pinot Noir / Negru De Drăgășani 2021

  • Terra Valleverde, Sauvignon Blanc 2022

  • Domeniile Mitroi, Cabernet Sauvignon Rose, 2021

  • Domeniile Panciu, Muscat Ottonel 2021

  • Purcari, Sapiens, Sauvignon Blanc 2021

  • Avincis, Cramposie Selectionata 2022

  • Mennesy, Moskotaly 2018

  • Familia Darabont, Spumant Brut Median 2021

  • Domeniile Panciu, Cuvee Prestige 2015

  • Domeniile Mitroi, Premier alb 2021

  • Purcari , Nocturne, 2022

  • Domeniile Mitroi, Sauvignon Blanc 2021

  • Crama Mennini, Moments, Sauvignon blanc 2021

  • Hafner, Old Vienna, spumant brut, Gruner Veltliner

  • Casa de Vinuri Cotnari, Naiv, Tamâioasă Românească 2021

  • Casa de Vinuri Cotnari, Vibe, Francușă 2021

  • Menessi, rose 2022

vin la munte

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR) a postat pe pagina sa de internet, în dezbatere publică, un proiect de Ordin prin care se creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare a intervenției IS-V-03 „Asigurarea recoltelor”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.

Asistența financiară din partea Uniunii Europene pentru asigurarea recoltelor de struguri pentru vin nu depășește:

  • 80% din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva pierderilor cauzate de fenomene climatice nefavorabile care pot fi asimilate unor dezastre naturale;

  • 50% din costul primelor de asigurare plătite de producători pentru a se asigura împotriva:

    • pierderilor menționate la litera (a) și a pierderilor cauzate de alte fenomene climatice nefavorabile;

    • pierderilor cauzate de animale, de boli ale plantelor sau de infestări cu dăunători.

Pentru a beneficia de sprijin financiar în cadrul intervenției de asigurare a recoltelor, solicitantul, persoană fizică sau juridică, trebuie să depună până la data de 15 octombrie a fiecărui exercițiu financiar din perioada de programare 2024-2027, la centrele județene ale Agenției de Plăți și Intervenție pentru Agricultură (APIA), o cerere de plată însoțită de documentele suport necesare. Solicitinatul trebuie să fie producător viticol care exploatează suprafețe cultivate cu viță-de-vie care produc struguri pentru vin, înregistrate în Registrul Plantațiilor Viticole (RPV).

Taxa pe valoarea adăugată aferentă cheltuielilor suportate de beneficiar nu este eligibilă, cu excepția cazului în care taxa respectivă nu poate fi recuperată în temeiul legislației în vigoare în materie de TVA.

Cererile de plată vor fi admise la finanțare având în vedere sumele disponibile pentru această intervenție, până la atingerea plafonului maxim anual.

Toți solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate au dreptul la plată, în limita plafonului anual disponibil.

Pentru a se asigura că plafonul bugetar anual al intervenției nu este depășit, APIA aplică un sistem de avertizare timpurie și de monitorizare în ceea ce privește cheltuielile din FEGA și disponibilitatea angajării fondurilor.

 

Condiții de eligibilitate

 

În vederea aprobării sprijinului financiar, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții de eligibilitate:

  • Să exploateze o suprafață cultivată cu soiuri de viță-de-vie care produc struguri pentru vin, de minimum 0,1 ha;

  • Suprafața de viță-de-vie cu soiuri care produc struguri pentru vin, pentru care s-a încheiat polița de asigurare a recoltei, să fie înscrisă în Registrul Plantațiilor Viticole;

  • Să fie declarată la APIA pe cererea unică de sprijin;

  • Să încheie cu un asigurător o poliță de asigurare a recoltei în care să fie menționate, cel puțin: denumirea producătorului viticol care exploatează parcela viticolă; codul numeric al parcelei viticole; suprafața parcelei asigurate; blocul fizic, respectiv localizarea suprafeței parcelei asigurate; soiul de struguri pentru vin; cantitatea de struguri pentru vin asigurată; suma asigurată pe hectar; riscurile asigurate; valoarea primei de asigurare;

  • Plățile din asigurare nu compensează producătorii pentru mai mult de 100% din pierderea de venit suferită, ținând cont de orice compensații pe care producătorii le obțin din alte scheme de sprijin sau de asigurare legate de riscul asigurat.

Nu se acordă sprijin financiar producătorilor din sectorul vitivinicol pentru: asigurarea recoltei plantațiilor viticole cu struguri de masă, precum și pentru asigurarea recoltei plantațiilor viticole cu soiurile Noah, Othello, Isabelle, Jacquez, Clinton și Herbemont.

Proiectul de act normativ poate fi consultat aici: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8154-proiect-ordin-aprobare-criterii-eligibilitate-interventie-ps-asigurarea-recoltelor.html

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Fiecare picătură de vin are povestea ei, iar cramele românești își spun povestea vinurilor la cea de-a opta ediție a concursului național „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pe 30 martie 2023, a avut loc, în județul Constanța, stațiunea Mamaia, etapa regională Oltenia și Dobrogea din cadrul celei de-a VIII-a ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”, iar vinurile câștigătoare sunt:

Vinuri albe

  • Sauvignon Blanc 2022, sec, Crama Neptun

  • Sauvignon Blanc 2022, sec, Domeniile Ovidiu

  • Fetească regală & Tămâioasă românească 2021, demisec, Crama Vinaltus - Gama Picote

Vinuri roze

  • Syrah & Cabernet Sauvignon 2022, sec, Crama Darie

  • Cabernet Sauvignon 2021, demisec, Crama Hamangia

  • Cabernet Sauvignon 2022, sec, Crama Viișoara

Vinuri roșii

  • Negru de Drăgășani 2018, sec, Crama Avincis

  • Merlot & Cabernet Sauvignon 2019, sec, Crama Alira

  • Syrah 2020, demisec, Crama Graden

Cea mai frumoasă etichetă din etapa regională Oltenia și Dobrogea a fost votată „Negrini Sauvignon Blanc”.

eticheta oltenia dobrogea

Competiția inițiată de BASF se adresează viticultorilor care exploatează suprafețe de viță-de-vie sub 100 de hectare, înscrierile fiind gratuite, iar premiile, în valoare totală de 20.000 euro, sunt atractive și utile în activitatea din fermă.

Prima ediție a concursului „Povești cu vinuri românești” a avut loc în 2016, atunci fiind în competiție 240 de vinuri. În 2023, organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.

Până la ediţia din acest an, „Poveşti cu vinuri româneşti” premia trei categorii, respectiv vinuri albe, roze și roşii. Începând cu ediția curentă, BASF lansează şi secţiunea vinurilor spumante, care se va desfăşura doar în cadrul etapei naţionale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limită a suprafeţei cultivată cu viţă-de-vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante.

Pentru vinurile albe, roze și roșii, concursul se desfășoară în patru etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finalişti (câte trei câştigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, jurizările sunt separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania şi Banat, Oltenia şi Dobrogea.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Fiecare picătură de vin are povestea ei, iar cramele românești își spun povestea vinurilor la cea de-a opta ediție a concursului național „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pe 30 martie 2023, BASF a anunțat vinurile câștigătoare din regiunea Muntenia ale celei de-a VIII-a ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”.

Vinuri albe

  • Fetească regală 2022, sec, Crama Bratu

  • Fetească albă 2022, sec, Licorna Winehouse

  • Fetească albă 2022, sec, Crama LacertA

Vinuri roze

  • Cabernet Sauvignon & Fetească neagră 2022, sec, Domeniile Urlați

  • Cabernet Sauvignon 2022, sec, Domeniile Valea Calugarească

  • Busuioacă de Bohotin 2022, sec, USAMV - Stațiunea Didactică SDCDVP Pietroasa – Istrița

Vinuri roșii

  • Fetească neagră 2019, sec, Casa Stanca

  • Fetească neagră & Cabernet Sauvignon & Syrah & Merlot 2019, sec, Crama Vinalia,

  • Fetească neagră 2019, sec, Cooperativa Agricolă Via Domnului

Cea mai frumoasă etichetă din regiunea Muntenia a fost votată „Truvai”, Merlot 2021, Crama la Conu’ Chiroiu.

eticheta muntenia

Competiția inițiată de BASF se adresează viticultorilor care exploatează suprafețe de viță-de-vie sub 100 de hectare, înscrierile fiind gratuite, iar premiile, în valoare totală de 20.000 euro, sunt atractive și utile în activitatea din fermă.

Prima ediție a concursului „Povești cu vinuri românești” a avut loc în 2016, atunci fiind în competiție 240 de vinuri. În 2023, organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.

Până la ediţia din acest an, „Poveşti cu vinuri româneşti” premia trei categorii, respectiv vinuri albe, roze și roşii. Începând cu ediția curentă, BASF lansează şi secţiunea vinurilor spumante, care se va desfăşura doar în cadrul etapei naţionale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limită a suprafeţei cultivată cu viţă-de-vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante.

Pentru vinurile albe, roze și roșii, concursul se desfășoară în patru etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finalişti (câte trei câştigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, jurizările sunt separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania şi Banat, Oltenia şi Dobrogea.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Fiecare picătură de vin are povestea ei, iar cramele românești își spun povestea vinurilor la cea de-a opta ediție a concursului național „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pe 23 martie 2023 a avut loc, la Oradea, etapa regională Banat și Transilvania din cadrul celei de-a VIII-a ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”, iar vinurile câștigătoare sunt:

Vinuri albe

  • Sauvignon Blanc 2022, sec, Crama La Salina

  • Riesling Italian 2021, sec, Crama Corbuț

  • Fetească Regală 2022, sec, Pivnița Savu

Vinuri roze

  • Pinot Noir 2022, sec, Crama La Salina

  • Cabernet Sauvignon & Merlot 2021, sec, Crama Corbuț

  • Cabernet Sauvignon 2022, demisec, Crama Triterra

Vinuri roșii

  • Cabernet Sauvignon 2021, sec, Domeniul Miranic

  • Merlot 2018, sec, Crama Milo

  • Merlot 2019, demisec, Reizer Wine

Cea mai frumoasă etichetă din regiunea Banat și Transilvania a fost votată „1251, Chardonnay”, de la Crama Podgoria Silvania.

cea mai frumoasa eticheta 1251 chardonnay crama podgoria silvania 1540x866

Competiția inițiată de BASF se adresează viticultorilor care exploatează suprafețe de viță-de-vie sub 100 de hectare, înscrierile fiind gratuite, iar premiile, în valoare totală de 20.000 euro, sunt atractive și utile în activitatea din fermă.

Prima ediție a concursului „Povești cu vinuri românești” a avut loc în 2016, atunci fiind în competiție 240 de vinuri. În 2023, organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.

Până la ediţia din acest an, „Poveşti cu vinuri româneşti” premia trei categorii, respectiv vinuri albe, roze și roşii. Începând cu ediția curentă, BASF lansează şi secţiunea vinurilor spumante, care se va desfăşura doar în cadrul etapei naţionale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limită a suprafeţei cultivată cu viţă-de-vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante.

Pentru vinurile albe, roze și roșii, concursul se desfășoară în patru etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finalişti (câte trei câştigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, jurizările sunt separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania şi Banat, Oltenia şi Dobrogea.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Oficiul Național al Viei și Produselor Vinicole (ONVPV) lansează începând cu data de 20 martie 2023 varianta online a Registrului Plantaţiilor Viticole, unde viticultorii și producătorii de vin au posibilitatea de se înregistra.

„În cadrul strategiei naționale de transformare digitală a administrației publice, care vizează îmbunătățirea calității și eficienței serviciilor publice prin utilizarea acestor tehnologii, în vederea simplificării proceselor, reducerii birocrației și sporirea transparenței, Oficiul Național al Viei și Produselor Vinicole pune la dispoziția viticultorilor și producătorilor de vin aplicația RPV ONLINE”, a precizat Diana Pavelescu, consilier promovare ONVPV, DipWSET.

Registrul Plantaţiilor Viticole este principala componentă a Sistemului Informatic Naţional al Viei şi Vinului (SINVV). „Registrul este, totodată, şi un instrument de bază pentru punerea în aplicare a măsurilor de sprijin în sectorul vitivinicol, care cuprinde parcelele cultivate cu viţă-de-vie pentru struguri de vin şi în care se înregistrează plantări, defrişări, modificări ale datelor cuprinse în fişele electronice ale parcelelor viticole existente, pe baza legislaţiei naţionale în vigoare”, explică Diana Pavelescu. Persoanele fizice şi operatorii economici care procesează struguri şi/sau îmbuteliază vin au obligaţia de a fi înregistrați deja în SINVV.         

Aplicația RPV ONLINE asigură accesul utilizatorilor la datele proprii din Sistemul Informatic Național al Viei și Vinului. RPV ONLINE se adresează exclusiv persoanelor fizice/juridice care exploatează plantații cu viță-de-vie pentru struguri de vin înregistrate în Registrul Plantațiilor Viticole, precum și persoanelor care au înscrise în Sistemul Informatic Național al Viei și Vinului, în conformitate cu legislația în vigoare, declarații de recoltă, de producție și de stocuri.     

Prin intermediul secţiunilor sale, portalul asigură accesul utilizatorilor la datele proprii din SINVV, asigurând următoarele facilități:

  • Posibilitatea depunerii online a cererilor pentru acordarea autorizației de producător de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată, indicație geografică și/sau varietale.

  • Dreptul de vizualizare asupra parcelelor viticole pe care le exploatează, a autorizațiilor de producător de struguri destinați obținerii de vinuri cu denumire de origine controlată, indicație geografică și/sau varietale emise din SINVV, a autorizațiilor de producător de vinuri cu denumire de origine controlată, indicație geografică și/sau varietale și a documentelor pentru evidenţa producţiei vitivinicole, cum ar fi declaraţia de stocuri, declaraţia de recoltă şi declaraţia de producţie depuse, după caz.

  • Posibilitatea de a lista fișele parcelelor viticole, centralizatoare ale acestora în format excel și pdf, precum și a tuturor autorizațiilor și declarațiilor depuse, deja menționate.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

În zilele de 1 și 2 aprilie 2023, la Brașov, are loc festivalul Vin la Munte, eveniment al vinurilor premium și superpremium dedicate pieței HoReCa. Ce-a de-a șasea ediție este găzduită de Hotelul Qosmo.

„An de an, strângem producători de top din România, vinuri rare sau proaspăt lansate, alături de importuri prețioase și le aducem în fața publicului iubitor de vin”, punctează organizatorii.

În cadrul festivalului Vin la Munte 2023 vor fi peste 700 de vinuri premium și superpremium de la 90 de crame din România și din Republica Moldova, Italia, Franța, Spania, Georgia, Armenia, Serbia, Austria și alte țări cu tradiție. Iubitorii de vin vor avea ocazia să participe la lansări de carte, lansări oficiale de crame și noi etichete, dar și să descopere vinurile premiate în preziua festivalului, în cadrul tradiționalului concurs Vin la Munte.

Cei care doresc să își aprofundeze cunoștințele despre lumea vinului, sunt deja confirmate trei masterclass-uri:

  • Vinurile Olteniei, cu oenologul Iustin Urucu (Domaine Vinarte și IUSO);

  • Pairing cu trabucuri premium și superpremium, susținut de Lerida International;

  • Tehnologia vinurilor spumante, susținut de crama Petro Vaselo.

Festivalul Vin la Munte este organizat de Le Sommelier Depot, compania cu cel mai divers portofoliu de vinuri din România, în parteneriat cu Selgros.

Pentru lista completă a expozanților și partenerilor, precum și acces la bilete, vă invităm să accesați site-ul evenimentului, www.vinlamunte.ro.

Publicat în Eveniment

Proiectul de Ordin prin care se creează cadrul juridic necesar punerii în aplicare a intervenției IS-V-01 „Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027, este supus dezbaterii publice, fiind postat pe pagina de internet a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale (MADR).

Astfel, sunt reglemetate criteriile de eligibilitate, documentele justificative, condițiile şi modul de implementare a intervenție IS-V-01 „Restructurarea și reconversia plantațiilor viticole”, din cadrul Planului Strategic PAC 2023-2027.

Proiectul de Ordin prevede că asistența financiară din partea Uniunii Europene nu depășește 75% din costurile eligibile efective ale restructurării și reconversiei plantațiilor viticole, iar pentru pantele abrupte și terasele din zonele în care înclinarea este mai mare de 40% asistența financiară respectivă poate ajunge până la 80% din costurile efective ale restructurării și reconversiei plantațiilor viticole.

Cuantumul unitar al sprijinului financiar este de 175 euro/ha, cu respectarea intensității financiare maxime menționată anterior.

Sprijinul financiar maxim aferent fiecărei măsuri din cadrul programului de restructurare/reconversie a fost calculat având în vedere valorile din devizele-cadru elaborate de ICDVV Valea Călugărească.

Programele se depun în sesiune continuă, iar data de deschidere a sesiunii va fi comunicată de către APIA după implementarea la nivelul sistemului informatic a prevederilor prezentului ordin. Prin excepție, în cursul exercițiului financiar 2023, până la data la care APIA va comunica implementarea la nivelul sistemului informatic a prevederilor ordinului, documentele se depun la Direcțiile Agircole Județene și a municipiului București.

Cererile de finanțare vor fi admise la finanțare având în vedere sumele disponibile pentru această intervenție, până la atingerea plafonului maxim anual.

Toți solicitanții care îndeplinesc condițiile de eligibilitate au dreptul la plată, în limita plafonului anual disponibil.

Pentru a se asigura că plafonul bugetar anual al intervenției nu este depășit, APIA aplică un sistem de avertizare timpurie și de monitorizare în ceea ce privește cheltuielile din FEGA și disponibilitatea angajării fondurilor.

„Prin accesarea acestui tip de intervenție, viticultorii vor reuși să-și restructureze sau să-și modernizeze suprafețele cu viță-de-vie, fapt ce poate conduce la creșterea competitivității producătorilor de vin, prin adaptarea producției la cerințele actuale ale pieței”, transmite MADR.

Proiectul de Ordin poate fi consultat accesând următorul link: https://www.madr.ro/proiecte-de-acte-normative/8091-proiect-ordin-criterii-eligibilitate-interventia-is-v-01-din-pns.html

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în România Viticolă

Fiecare picătură de vin are povestea ei, iar cramele românești își spun povestea vinurilor la cea de-a opta ediție a concursului național „Povești cu vinuri românești”, organizat de BASF Agricultural Solutions în colaborare cu Asociația Degustătorilor Autorizați din România (ADAR).

Pe 9 martie 2023 a avut loc prima etapă din cadrul celei de-a VIII-a ediție a concursului „Povești cu vinuri românești”, iar vinurile câștigătoare din regiunea Moldova sunt:

Vinuri albe

  • Muscat Ottonel, dulce, 2021 - SC Vinuri Pancene SRL (Moșia Domnească)

  • Sauvignon Blanc, sec, 2022 - SC Vitisim Cotești SRL (Domeniul Vitisim)

  • Chardonnay, sec, 2022 - SC Apcovin Imp-Exp SRL (Crama Tata și Fiul)

Vinuri roze

  • Băbească Neagră, sec, 2021 - Crama Valente

  • Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon, demisec, 2022 - SC Vitisim Cotești SRL (Domeniul Vitisim)

  • Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon, demisec, 2022 - Olteanu G. Marian PFA (Crama Gramma)

Vinuri roșii

  • Fetească Neagră barique, sec, 2020 - Stegariu F. Florin PFA (Crama Strunga)

  • Fetească Neagră & Cabernet Sauvignon & Merlot, sec, 2019 - SC Vitisim Cotești ((Domeniul Vitisim)

  • Fetească Neagră, sec, 2020 - SC European Project Sud-Est SRL (Crama Unu)

Cea mai frumoasă etichetă din regiunea Moldova a fost votată „Apus de soare”, Panciu, Moșia Domnească, roze 2021, un vin produs de SC Vinuri Pancene SRL.

În etapa I Moldova, prima a concursului „Povești cu vinuri românești” din 2023, au fost peste o sută de probe înscrise.

eticheta frumoasa

Competiția inițiată de BASF se adresează viticultorilor care exploatează suprafețe de viță-de-vie sub 100 de hectare, înscrierile fiind gratuite, iar premiile, în valoare totală de 20.000 euro, sunt atractive și utile în activitatea din fermă.

Prima ediție a concursului „Povești cu vinuri românești” a avut loc în 2016, atunci fiind în competiție 240 de vinuri. În 2023, organizatorii se așteaptă să aibă peste 350 de vinuri provenind de la 100 de crame distincte.

Până la ediţia din acest an, „Poveşti cu vinuri româneşti” premia trei categorii, respectiv vinuri albe, roze și roşii. Începând cu ediția curentă, BASF lansează şi secţiunea vinurilor spumante, care se va desfăşura doar în cadrul etapei naţionale. În cazul acestei categorii vor fi luate în considerare spumantele din întreaga ţară, fără a exista o limită a suprafeţei cultivată cu viţă-de-vie. Producătorii vor putea înscrie toate tipurile de spumante.

Pentru vinurile albe, roze și roșii, concursul se desfășoară în patru etape regionale, urmate de etapa finală în care vor intra 36 de finalişti (câte trei câştigători pentru fiecare tip de vin din fiecare regiune). Astfel, jurizările sunt separate pentru regiunile Moldova, Muntenia, Transilvania şi Banat, Oltenia şi Dobrogea.

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html  

Publicat în România Viticolă

Pentru două zile, Cluj-Napoca devine capitala vinului. Pe 4 și 5 martie, iubitorii licorii bahice și specialiștii HoReCa au ocazia să deguste vinuri premium și superpremium de la crame din România, dar și din afara țării, la RO-Wine | The International Wine Festival of Romania, ediția de primăvară. Conform tradiției, festivalul RO-Wine se desfășoară în incinta Chios Social Lounge.

La ediția din această primăvară, organizatorii anunță prezența în festival a peste 300 de vinuri din România, Republica Moldova, Italia, Franța, Portugalia, Spania, Argentina, SUA și Noua Zeelandă. Un plus pe care îl are ediția din 4 – 5 martie este prezența producătorilor din Asociația Micilor Producători ai Moldovei, pregătiți să-i surprindă pe vizitatori cu vinuri de calitate.

În confortul spațiului de evenimente al Chios Social Lounge, din Parcul Central Simion Bărnuțiu din Cluj-Napoca, vizitatorii vor degusta și o selecție de vinuri spumante și champagne premium de la producători de vin din România și internaționali, importatori și case de champagne.

Carrefour România, partener al festivalului, va lua parte pentru prima dată la această ediție clujeană, unde va prezenta publicului programul Deschidem Vinul Românesc (DVR), un program național pe termen lung, care are misiunea de a sprijini industria vinului românesc și de a pune România pe harta internațională a vinului, precum și cea mai mare selecție de vinuri românești. În premieră pentru o ediție desfășurată la Cluj-Napoca, participanții vor putea achiziționa vinuri la prețuri speciale.

Nu va lipsi patiseria fină franțuzească și untul topit pe pâinea caldă, oferită de Nicolai Tand, la standul L’Univers de Nicolai, iar cafeaua de specialitate Constantin Coffee va încânta vizitatorii curioși cu aromele și poveștile din spatele celei mai consumate băuturi din lume.

„Este un lucru extraordinar faptul că putem să aducem în același loc profesioniști, pasionați și specialiști HoReCa, dar și studenți, curioși să descopere vinuri premium și superpremium din toată lumea. Cluj-Napoca este un oraș efervescent, iar oamenii de aici apreciază evenimentele de top, așa cum este și RO-Wine”, au declarat Marinela Ardelean și Liviu Popescu, organizatorii RO-Wine.

Invitatul special al ediției de primăvară este Mihai Morar, un pasionat și iubitor al vinului de excepție, care așteaptă cu nerăbdare să descopere cât mai multe etichete și poveștile spectaculoase din spatele acestora.

ro wine

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Eveniment

newsletter rf

Publicitate

FERMIERULUI ROMANIA AGRIMAXFACTOR BANNER 300x250px

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner Agroimpact Viballa 300x250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista