prestari servicii - REVISTA FERMIERULUI

De la 1 ianuarie 2023, fermierul Florin Tiutiu a preluat funcția de președinte al Clubului Fermierilor Români pentru o perioadă de șase luni, până la data de 30 iunie 2023. Schimbarea la nivel de conducere a avut loc în cadrul mecanismului de Președinție rotativă instituit de asociație în 2021.

„Mă simt onorat să preiau mandatul de președinte al Clubului Fermierilor Români de la Nicolaie Apopi. În calitate de fermier știu cât de important este să ne implicăm în mediul asociativ, să lucrăm împreună pentru a construi un viitor agriculturii românești. Îmi propun să continui proiectele lansate de președinții anteriori, precum cele privind formarea unei noi generații de Antreprenori în Agricultura 4.0 și a Tinerilor Lideri pentru Agricultură, dar și să lansez noi direcții de acțiune, cum ar fi promovarea unui plan național strategic de acțiune pentru relansarea sectoarelor aflate la deficit în balanța comercială”, a declarat Florin Tiutiu, membru fondator și membru al Consilului Director al Clubului Fermierilor Români.

Producătorul agricol din județul Olt, actual președinte al Clubului, se descrie drept „un om normal”, pasionat, pe lângă agricultură, de diverse sporturi - fotbal, handbal, atletism. De agricultură a fost pasionat încă de mic, având în familie modele de urmat. Tatăl fiind brigadier de zootehnie la ferma de furaje din cadrul CAP, i-a insuflat entuziasmul pentru agricultură, astfel că a ales să urmeze studii de economie agrară la Universitatea din Craiova și, mai apoi, să-și dezvolte propria fermă.

Cunoscutul fermier din zona Olteniei preia mandatul de președinte al Clubului Fermierilor Români de la Nicolaie Apopi, care a deținut funcția în perioada 1 iulie – 31 decembrie 2022. „La sfârșit de mandat ca președinte al Clubului, am încredere că proiectele actuale și viitoare aflate pe lista de priorități vor fi implemetate de către echipa executivă a asociației, sub președinția lui Florin Tiutiu. Îi urez mult succes și îl asigur de toată susținerea mea”, a spus Nicolaie Apopi, fermier din vestul țării, din județul Timiș.

„Mecanismul de conducere bazat pe principiul Președinției rotative urmărește atât democratizarea conducerii asociației, cât și punerea în prim-plan a unor probleme specifice regiunii din care președintele în funcție provine”, precizează Florian Ciolacu, director executiv Clubul Fermierilor Români.

Președinția asigurată de Florin Tiutiu va urmări continuarea proiectelor de interes național pe care Clubul le-a lansat și urmărit în ultimii patru ani și își va concentra eforturile pentru urmărirea unor obiective specifice:

  • Elaborarea unor analize și promovarea unui plan de acțiune concret și a unor modele noi de afaceri pentru relansarea activității și trecerea spre performanță pentru sectoarele aflate la deficit în balanța comercială, cu focus pe sectorul suinelor, sectorul cartofului și sectorul zaharului;

  • Acțiuni de promovare și asigurare a investițiilor din surse naționale și europene (PNS, PNRR) pentru programele de modernizare și extindere a sistemelor de irigații și desecare-drenaj;

  • Promovarea în rândul decidenților politici (Parlament și Guvern) a necesității implementării unei legi pentru consolidarea și comasarea terenurilor agricole;

  • Inițierea unei dezbateri la nivel național în vederea elaborării și implementării unui plan multi-sectorial de acțiuni pentru combaterea eroziunii solului și a deșertificării;

  • Acțiuni de promovare a „Pactului între Generații pentru Viitorul Agriculturii”, cu focus pe extinderea platformei de mentorat și a activității grupurilor de lucru tematice (agricultură digitală, agricultură regenerativă și agricultură-energie).

Președinția rotativă este asigurată de fiecare regiune din țară timp de șase luni, iar pentru continuitate și desfășurarea în bune condiții a coordonării Clubului, se constituie un grup decizional de tip Troică, format din președintele în exercițiu, fostul și viitorul președinte.

 

Afacere de familie construită pentru viitor

 

Florin Tiutiu a început afacerea agricolă în 1994 cu 400 ha luate în arendă, bazându-se inițial pe două paliere, producție vegetală și prestări servicii pentru alți fermieri. În timp afacerea s-a dezvoltat, Florin Tiutiu ajungând în prezent să lucreze peste 5.800 ha (o parte în proprietate și o parte în arendă) cu aproximativ o sută de angajați. Continuă și azi să ofere servicii pentru alți producători agricoli (recoltare, întreținere, tratamente pregătirea solului, procesare - morărit etc).

tiutiu1

„Tot ce însemna profit reinvesteam. Am mers mult pe fondul de rezervă pentru dezvoltarea societății”, arată actualul președinte al Clubului Fermierilor Români, care întotdeauna a pus accent pe achiziționarea de utilaje noi, cumpărarea de teren, dar și a capacităților de depozitare sau procesare. În 2001, fermierul din județul Olt a achiziționat o moară de făină, pe care o are și acum în proprietate, și prin care aduce valoare adăugată producției obținută din cultura mare.

Afacerea agricolă deținută în zona Olteniei de Florin Tiutiu este una de familie, dezvoltată împreună cu soția, Emilia Tiutiu, care este, în prezent, administratorul grupului de firme, domnul Tiutiu alegând să se implice în viața publică a comunătății rurale din care provine. În afacere sunt implicate două dintre cele trei fiice ale fermierului, alături de soții lor.

Recent, fermierul a achiziționat o fermă de porci deținută anterior de acționari străini. Florin Tiutiu a mai preluat și o fermă vegetală cu 1.960 ha de teren, precum și câteva silozuri în zona Roșiorii de Vede (Teleorman).

tiutiu

Florin Tiutiu este un antreprenor mândru de performanțele sale de-a lungul anilor. Plecând la drum cu resurse limitate, a reușit să-și crească afacerea de la an la an, apelând, atunci când a fost necesar, la surse externe, ipoteci, credite, finanțări europene etc. Dar cel mai mândru este, cu siguranță, că a reușit să adune în mijlocul acestei afaceri o mare parte a familiei, avându-i astfel aproape și construind împreună pentru viitor.

Foto: Clubul Fermierilor Români (www.cfro.ro)

 

Abonamente Revista Fermierului - ediția print, aici: https://revistafermierului.ro/magazin/acasa/21-abonament-revista-fermierului-12-luni.html

Publicat în Știri

newsletter rf

Publicitate

banner bkt

ATS25 300X250

21C0027COMINB CaseIH Puma 185 240 StageV AD A4 FIN ro web 300x200

03 300px Andermat Mix 2

T7 S 300x250 PX

Banner P64LE280 Profesional agromedia RF 300 x 250 px

GAL Danubius Ialomita Braila

GAL Napris

Revista